Sfârșitul omului cules din sfintele scripturi
5/5
()
Informații despre cartea electronică
Legat de Sfârșitul omului cules din sfintele scripturi
Cărți electronice asociate
Maxime și cugetări filocalice Evaluare: 5 din 5 stele5/5Maxime și cugetări patristice. Sfântul Ioan Gură de Aur Evaluare: 5 din 5 stele5/5Talcuiri Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriRugaciuni pe malul lacului Evaluare: 4 din 5 stele4/5Cateheze Evaluare: 5 din 5 stele5/5Ganduri despre bine si rau Evaluare: 5 din 5 stele5/5Toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam Evaluare: 5 din 5 stele5/5Prin fereastra temnitei Evaluare: 5 din 5 stele5/5Capete Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriCoroana Staretului: Viata si minunile Sfantului Gavriil Georgianul, marturisitor si nebun pentru Hristos Evaluare: 5 din 5 stele5/5Cuvânt, credință, viață. Tâlcuiri scripturistice Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriSfinți martiri și mărturisitori români din secolul XX Evaluare: 5 din 5 stele5/5Viata duhovniceasca a crestinului ortodox Evaluare: 5 din 5 stele5/5Sa fim oameni!: Viata si Cuvantul Patriarhului Pavel al Serbiei Evaluare: 4 din 5 stele4/5Sfântul Nichifor Leprosul, Făcătorul de minuni Evaluare: 5 din 5 stele5/5Codul bibliei. Semnătura lui Dumnezeu Evaluare: 4 din 5 stele4/5Cum iti sant gandurile, asa iti este si viata Evaluare: 5 din 5 stele5/5Un mesaj pentru vremurile noastre: Epistolele I și II către Tesaloniceni Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriCălătoria lui Israel Evaluare: 5 din 5 stele5/5Faptele Apostolilor Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriPași către creșterea spirituală Evaluare: 5 din 5 stele5/5În căutarea fericirii Evaluare: 5 din 5 stele5/5Testamentele celor doisprezece patriarhi Evaluare: 5 din 5 stele5/5Pomul Şi Misiunea Ta Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriPe urmele Duhului Sfânt: Pe urmele Duhului Sfânt, #1 Evaluare: 5 din 5 stele5/5Glasul puternic al lui Dumnezeu Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriLupta Spirituala: Cale rapida de unire cu Dumnezeu Evaluare: 5 din 5 stele5/5Geneza: Cartea Începuturilor Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriPredica de pe Munte Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriCortul lui Moise Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluări
Creștinism pentru dvs.
Codul bibliei. Semnătura lui Dumnezeu Evaluare: 4 din 5 stele4/5O noapte in pustia Sfantului Munte: Convorbire cu un pustnic despre Rugaciunea lui Iisus Evaluare: 5 din 5 stele5/5Cum iti sant gandurile, asa iti este si viata Evaluare: 5 din 5 stele5/5Moartea: Aspecte psihologice, ştiinţifice, religioase, culturale şi filozofice Evaluare: 4 din 5 stele4/5Biblia Amplificată În Limba Romînă Evaluare: 5 din 5 stele5/5Biblia Amplificată în Limba Română: Noul Testament Evaluare: 4 din 5 stele4/5Biblia Amplificată În Limba Română: Vechiul Testament Evaluare: 4 din 5 stele4/5Carte foarte folositoare de suflet Evaluare: 5 din 5 stele5/5Manual De Memorare A Bibliei Evaluare: 5 din 5 stele5/5Arta De A Auzi Vocea Lui Dumnezeu Evaluare: 5 din 5 stele5/5Codul Cultului lui Hristos: Secretele Inedite Ale Religiilor Abrahamice și Ale Cultului Lui Iisus Evaluare: 5 din 5 stele5/5Ganduri despre bine si rau Evaluare: 5 din 5 stele5/5Sfinți martiri și mărturisitori români din secolul XX Evaluare: 5 din 5 stele5/5Cunoaște-ți Biblia Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriGeneza: Cartea Începuturilor Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriDespre îngeri. Întrebări și răspunsuri Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriRuperea Blestemelor Generaționale: Revendicarea Libertății Tale. Evaluare: 5 din 5 stele5/5Evanghelia după Ioan Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriTraind pe pamant mai aproape de cer. Eseuri crestine pentru suflet Evaluare: 4 din 5 stele4/5Viata duhovniceasca a crestinului ortodox Evaluare: 5 din 5 stele5/5Prin fereastra temnitei Evaluare: 5 din 5 stele5/5Why Trust the Bible? / De ce să cred Biblia? Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriRugăciunea (Prayer) (Romanian): How Praying Together Shapes the Church Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriCum puteți avea un timp liniștit eficient cu Dumnezeu în fiecare zi Evaluare: 5 din 5 stele5/5Ce Înseamnă Să Fiţi Înţelepţi Ca Şerpii Evaluare: 4 din 5 stele4/5Călătoria lui Israel Evaluare: 5 din 5 stele5/5Pace si bucurie in Duhul Sfant Evaluare: 4 din 5 stele4/5Demonii şi cum să ne comportăm cu ei Evaluare: 5 din 5 stele5/5Testamentele celor doisprezece patriarhi Evaluare: 5 din 5 stele5/5Sfântul Nichifor Leprosul, Făcătorul de minuni Evaluare: 5 din 5 stele5/5
Recenzii pentru Sfârșitul omului cules din sfintele scripturi
1 evaluare0 recenzii
Previzualizare carte
Sfârșitul omului cules din sfintele scripturi - Pascal Zosima Prodormit
Nota editorului
asupra ediției de față
Profețiile și descoperirile cuprinse în cartea aceasta, ca de altfel toate profețiile și descoperirile de la Dumnezeu, nu pot fi tâlcuite rațional doar cu mintea, ci ele pot fi înțelese doar cu inima luminată de harul Duhului Sfânt care locuiește în om. Aceasta se datorează faptului că realitățile viitoare și din lumea de dincolo (lumea spirituală) cu greu pot fi cuprinse în cuvinte.
De aceea, chiar dacă multe din descoperiri sunt pline de simboluri, greu de interpretat, nu trebuie să le desconsiderăm sau să le denaturăm, întrucât toate se vor împlini la vremea lor și se vor descifra în timp la vremea lor. De asemenea, se cuvine a reține că Dumnezeu ne-a făcut aceste descoperiri pentru a ne ajuta să ne îndreptăm viețuirea; să ne amintească că vremea trece și se apropie tot mai mult de sfârșitul ei și de ziua judecății.
Prin aceste descoperiri Dumnezeu vrea să ne cheme la pocăință și la o responsabilizare mai mare față de viața noastră și a semenilor. Chiar dacă răul crește în lume, noi creștinii nu trebuie să disperăm sau să ne descurajăm, ci, dimpotrivă, să ne întărim mai mult în credință și să nu ne lăsăm furați de valurile lumii acesteia în care trăim; să nu uităm de Dumnezeu și de poruncile lui; să nu ne lăsăm cumva amăgiți că Dumnezeu a uitat de lume sau că sfârșitul întârzie să vină. Sfârșitul este întârziat de Dumnezeu, care nu voiește pierderea oamenilor, ci mântuirea lor. În îndelunga Sa răbdare așteaptă să ne întoarcem la pocăință. Dar ca să nu credem cumva că poruncile Sale nu mai pot fi împlinite, El ne amintește mereu de ziua judecății. Ne amintește mereu că ispitele și încercările prin care va trece lumea vor fi tot mai mari, din cauză că oamenii, lăsând pe Dumnezeu, se alătură diavolului.
Să nu zică careva că aceste descoperiri sunt povești sau să creadă că Antihrist nu va veni sau că pecetea lui este doar ceva simbolic, pentru că toate se vor împlini la vremea lor. Sfârșitul lumii nu este legat de un moment anume, ci de plinirea răului în lume. Semnele apropierii sfârșitului acestei lumi să le căutăm nu în scurgerea anilor, ci în creșterea răului din lume la limitele extreme.
De aceea, iubiți frați, să nu ne preocupe numărarea anilor, ci mai mult să ne preocupe că ispitele se înmulțesc în lume, pe care oamenii vor avea să le înfrunte și să le treacă. Dacă vedem că răul din lume se înmulțește și se întărește, este semn că avem datoria să fim cu tot mai multă luare-aminte la cursele ce ne stau întinse la tot pasul. Este semn că trebuie să ne pocăim; să lăsăm grijile lumești și să ne apropiem tot mai mult de Dumnezeu, prin împlinirea poruncilor Sale.
Suntem în război nevăzut cu duhurile rele și în război văzut cu oamenii lumii acesteia! Și dacă este vreme de război, nu este vreme de dormit și de lâncezit sau de dănțuit, ci de veghe și pregătire de atac.
Stăpânitorii lumii acesteia, vânduți diavolului, ne cer tot mai insistent să ne abatem de la calea dreptei credințe, să lepădăm poruncile lui Hristos și să nu ne mai mărturisim credința în niciun fel între oameni. Ne impun să acceptăm apostazia, închinarea la idoli, uciderea pruncilor (prin avort, anticoncepționale) și a semenilor prin diverse metode (otrăvirea apei, alimentelor, medicamentelor); ne impun să acceptăm ca oamenii să-și pângărească trupurile și sufletele prin curvie, preacurvie și sodomie; și ne impun să nu ne mai educăm copiii în legea creștinească. Și ce vom face? Vom sta drepți și gata de lupta cea bună și îi vom înfrunta până la moarte, mărturisind pe Dumnezeu, prin faptele noastre, copiilor și lumii întregi.
* * *
Prezenta ediție are la bază ediția din 1905. Corectura s-a făcut după ediția digitală din 2004, publicată de Apologeticum și s-a comparat cu ediția din 2004, tipărită de Editura Credința Strămoșească.
Ediția din 2004 a apărut cu o serie de adăugiri la sfârșit din partea editorului, cu materiale privind noile buletine electronice și îndosarierea electronică. Ediția amintită mai cuprinde în plus trei cuvinte ale Sf. Efrem Sirul: Cuvânt al Sf. Efrem Sirul, luat din tomul al doilea, despre potopul lui Noe și despre cum i-a stăpânit pe oamenii aceia patima curviei (pp. 147-148), Cuvânt al Sf. Efrem Sirul pentru a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos, ca să cunoască creștinii cum să viețuiască creștinește (pp. 160-184), Cuvânt al Sf. Efrem Sirul, cum trebuie să serbeze creștinii (pp. 184-187).
CUVÂNT
către cititori
Această sfântă carte am făcut-o cu blagoslovenia prea cuviosului și duhovnicescului nostru Părinte Nifon, ieroschimonahul, ctitorul și întemeietorul Schitului Românesc Prodromul din Sfântul Munte Athos.
Sfântul Prooroc Sofonie zice: „Cu sfârșire, să se sfârșească de pe fața pământului, zice Domnul. Sfârșească-se omul și dobitoacele, sfârșească-se păsările cerului și peștii mării, și vor slăbi necredincioșii, și voi pierde pe cei fără de lege de pe fața pământului, zice Domnul" (Sofonie l, 2-3); pentru aceasta am găsit de cuviință ca să numesc cartea aceasta Sfârșitul Omului.
Textele și citatele cuprinse în această carte le-am adunat de la sfinții prooroci, din Psalmii lui David, din Sfintele Evanghelii, din epistolele Sfinților Apostoli și din scrierile multor Sfinți Părinți ce au avut descoperiri și vedenii pentru sfârșitul lumii și pentru venirea lui Antihrist și pentru fermecătoriile și vrăjitoriile lui, cum are să farmece pe oameni și pedepsele ce are să le pună pe creștini, cum are să trimită draci prin pustii ca să găsească pe călugări și pe mirenii creștini să îi aducă ca să se plece la voia lui și să îi pedepsească cu răutatea lui.
1. CUVÂNT
către cititorii care cârtesc spunând că:
„nu se împlinesc Scripturile care s-au zis de
Sfinții Apostoli și de Sfinții Părinți"
Zis-a Domnul către Avraam: „Știind, vei ști că nemernică va fi sămânța ta în pământ străin, și o vor supune pe ea robiei, și o vor chinui și o vor smeri pe ea patru sute de ani. Iar pe neamul acela, căruia îi vor sluji, Eu îl voi judeca, iar după aceea vor ieși aici cu avere multă" (Facere 15, 13-14).
Așadar a zis Domnul către Avraam că patru sute de ani are să fie seminția lui în robie, și n-a fost întocmai, pentru răutatea evreilor; căci au trecut patru sute trezeci și doi de ani până la ieșirea lor din Egipt. Și Proorocul Daniil zice: „Și în zilele cele de pe urmă ale împărăției lor, când se vor împlini păcatele lor, se va scula un împărat fără de rușine la față și care va înțelege ghiciturile (farmecele). Și puterea lui se va întări, măcar că nu cu puterea sa, ci cu chip semeț și isteț, în lucruri ascunse va strica și va spori și va face și va pierde pe cei tari și pe poporul cel sfânt" (Daniel 8, 23-24).
Atunci vor începe anii durerilor și necazul cel mare și pedepsele ce are să le pună Dumnezeu pe pământ pentru răutățile acelui împărat fără de rușine la față, care este Antihrist, și pentru slujitorii și supușii lui.
Vedeți, vă rog, cum zice Proorocul, că nu zice „când se vor împlini anii, ci „când se vor împlini păcatele va veni vremea
, adică vremea pedepselor și necazul cel mare.
Asemenea și la Agatanghel scrie pentru robirea Constantinopolului de către turci că, la anii de la Hristos 1452 până la 1453, trebuie să se ia Constantinopolul de agareni (turci), precum s-a și împlinit. Și-l vor stăpâni 400 de ani, adică până la 1853, și vedem că nu s-a împlinit întocmai prezicerea, pentru păcatele și nepocăința creștinilor. Că iarăși zice Agatanghel: „Așa vor fi creștinii sub robia agarenilor, precum au fost evreii sub robia egiptenilor 400 de ani; însă, pentru păcatele lor, a mai prelungit Dumnezeu pedeapsa încă 32 de ani și în pustia Sinaiului încă 40 de ani și apoi i-a dus în pământul făgăduinței." Astfel se urmează și cu creștinii. După aceasta are să se facă o credință în toată lumea. După cum a zis și Neofit în tâlcuirea șeptimilor lui Daniil Proorocul. Și îngerii au să pună un împărat în Constantinopol, creștin bun, și minuni multe și mari au să se facă în Constantinopol.
Și, văzând popoarele minunile care au să se facă, au să se lepede toți de eresurile lor și au să vină să se unească cu Biserica Răsăritului. Și atunci au să se boteze din turci și din evrei mulțime multă.
2. ÎNAINTE CUVÂNTARE
a cărții acesteia
După cum se fac vestiri prin cetăți și prin orașe de venirea împăratului, așa am făcut și eu această înainte cuvântare, pentru ca cititorul să știe ce are să ne vestească nouă această carte, ca să ne îndreptăm și, prin pocăință, să ne întoarcem și să facem bine, cu ajutorul rugăciunilor Prea Curatei Maicii lui Dumnezeu, ca să aflăm milă în ziua înfricoșatei judecăți, și să ne învrednicim de partea celor drepți, ca să moștenim împărăția cerurilor cu toți sfinții întru nesfârșiții veci. Amin.
Zice Sfânta Evanghelie: „A început Iisus a învăța, și puteri a lucra", adică: a învia morți, a lumina orbi, a face să umble șchiopi, a curăți leproși și a ridica bolnavi din boală. Așa și noi creștinii, citind Sfintele Scripturi, după cum zice Domnul: „Cercați Scripturile, că întru dânsele veți afla viața veșnică". Deci și noi, cei omorâți cu păcatele, să înviem lui Dumnezeu cu sufletele, prin pocăință, iar cei orbiți cu mintea să ne luminăm simțirile; cei ce șchiopătăm, prin căi neumblate și prăpăstioase ale vieții acesteia, să venim la calea pocăinței; cei leproșați cu păcatele, să ne curățăm cu mărturisirea și cu canonul ce ni-l va da duhovnicul. Așa ne vom curăți de păcatele noastre. Înfricoșate lucruri se vor lucra în veacul de apoi, căci și Antihrist în acel veac va să vie, să-și lucreze ale lui înșelăciuni, prin ascultătorii cei înșelați de dânsul, întrucât atâta se luptă de mult diavolul ca să ducă preoți creștini în pierzare, încât, dacă i-ar fi cu putință, și pe cei aleși i-ar amăgi ca să-i ducă cu dânsul la muncile cele veșnice. Că și pe Domnul L-a ispitit prea vicleanul în pustiu, neștiindu-L că e Dumnezeu; L-a suit în munte foarte înalt, într-o clipeală de vreme, și I-a arătat toate împărățiile lumii și slava lor, zicându-I: „Acestea toate Ți le voi da Ție, dacă vei cădea înaintea mea și Te vei închina mie" (Matei 4, 8-9).
Știa diavolul de venirea lui Hristos, dar nu știa când va fi; pentru aceasta ispitea pe toți drepții. Că și Antihrist va veni la sfârșitul veacului acestuia, cu chipul blând și smerit și milostiv și va petrece în pustiu, în post și în rugăciuni, cu chipul numai (fățarnic) și morți va învia și leproși va curăți, însă toate le va face cu năluciri. Pentru că din pustiu va veni, și, de acolo, se va umple de toată puterea satanei, care va locui într-însul, după cum zice Sfântul Efrem Sirul; atunci se va dezlega satana din iad și va locui într-însul.
Numai atunci a cunoscut satana că a venit Hristos, când a îndemnat pe jidovi de L-au răstignit pe cruce și a murit și S-a pogorât în iad și a surpat puterea satanei; și, de atunci, mereu caută și ispitește totdeauna să vadă dacă nu cumva a venit vremea lui Antihrist. Că și dracii mărturisesc singuri, că nu găsesc vreun om care să i se închine lui satana, că i-ar da să împărățească peste toată lumea. Numai atunci ar stăpâni toată lumea, după cum i s-a dat, ca să supună pe toți oamenii diavolului, ca lui Dumnezeu; dar numai trei ani și jumătate va împărăți prea blestematul Antihrist, iar nu în veci, precum își nălucește el.
Și când am început a scrie despre anii când are să împărățească Antihrist și când am zis cuvintele de mai sus, a vrut să mă sugrume. Și eu i-am zis: „Dacă te-a slobozit dulcele meu Iisus ca să mă omori, gata sunt să mor de o mie de ori"; și, cum am zis aceste cuvinte, a fugit de la mine.
Sfântul Ipolit¹, papa Romei, zice că: „După ce vor trece zece împărați ai romanilor, adică după căderea turcilor, al unsprezecelea care va împărăți va fi Antihrist. Iar Sfințitul Mucenic Metodie al Patarelor² zice că în vremea aceea, când va cădea Turcia, va veni Filip al șaselea cu 18 limbi (națiuni) și va face război, cum n-a mai fost niciodată. Atunci vor pune îngerii împărat la Constantinopole, care va împărăți 32 de ani, iar acesta va goni pe turci. Și îi va împărți în trei părți: o parte o va boteza, a doua o va supune sub sabie și a treia o va goni cu mare mânie. Și, întorcându-se de la război, i se vor descoperi toate comorile cele ascunse în pământ și se vor da în mâna lui. Atunci se vor duce la dânsul toți, din toate părțile, și își vor cere părțile țărilor care au fost robite de alți împărați și își vor lua locurile care le-au stăpânit alții cu nedreptate, după cum zice: „Și se va întoarce fiecare la cuiburile pământești
; că zice Sfântul Metodie: „Și boul va rage", adică țara noastră, care era de jaful tuturor. La fel vor face toate națiile și își vor lua părțile lor fiecare. Că împăratul acesta așa va fi de bun și de pașnic că va fi ca un tată al tuturor.
Zice Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos³: „Și va îmblânzi pe neamul cel plăvan, adică bălan (se vede că pe ruși). Tot acest Sfânt zice că: „Atâta aur are să fie în Constantinopol, încât cu lopata îl vor întoarce și vor fi săracii ca și împărații de bogați.
Și iar zice proorocul: „Și se va umple pământul lor de aur și de idoli (adică de patimi) și va stăpâni în vremea aceea mai mult curvia, că de la al doilea împărat va începe desfrânarea curviei".
Al doilea împărat care va urma după cel bun va fi rău: acesta va pune legi și dogme ca să ia fiul pe mama lui de soție, tatăl pe fiica sa, fratele pe soră și vărul pe vara sa, că și el singur va avea pe mama lui și pe fiica lui de soție; cei ce nu vor asculta de poruncile acestui împărat cu amară moarte vor fi omorâți, iar aceia care vor răbda moartea pentru ca să păzească poruncile lui Dumnezeu vor fi la un loc cu Sfântul Ioan Botezătorul, întru împărăția lui Dumnezeu.
Al treilea împărat va înființa închinarea la idoli și câți se vor închina la idoli, în vremea acestui împărat, pământul lor se va umple de șerpi care vor mușca pe cei ce se vor închina idolilor și aceștia vor muri, precum jidovii care cârteau în pustie erau mușcați de șerpi și mureau. În vremea aceea, multe semne cerești se vor arăta: trăsnete și fulgere, focuri se vor arăta și multe insule și cetăți și sate se vor cufunda pentru multele cutremure ce vor fi pe pământ spre arătarea mâniei lui Dumnezeu.
Al patrulea împărat va veni din Arabia; acesta va fi bun, va înălța bisericile cele stricate și va împărăți 12 ani.
Al cincilea împărat va veni din Etiopia și acesta va fi bun și va împărăți un an. În vremea acestui împărat va porunci Dumnezeu îngerilor Săi să adune părticelele cele risipite în toată lumea ale cinstitei și de viață făcătoarei Crucii Domnului, ca să o facă iarăși întreagă, precum a fost când S-a răstignit Domnul pe Dânsa; și ea se va da în mâna împăratului acestuia, precum zice Sfântul Metodie al Patarelor. Acesta își va vedea moartea mai înainte și va merge la Ierusalim ca să moară, pentru că acolo șade împărăția lui Dumnezeu. Și mergând la Golgota cu Sfântul Lemn, împreună cu îngerii și cu poporul, îl va pune în locul unde S-a răstignit Domnul, va pune pe pământ coroana lui și se va ruga, zicând: „Doamne, Doamne, de când s-a arătat cinstită Crucea Ta, lumea s-a luminat și puterea satanei s-a surpat și cu Crucea Ta, adică cu patima Ta cea de bunăvoie, ai sfărâmat puterea iadului. Cu semnul Crucii Tale, Stăpâne, sfinții cu putere au lucrat și pe idoli au sfărâmat și mucenici i-ai făcut. Crucea este slava Bisericii; Crucea este întărirea binecredincioșilor creștini. Crucea este biruința binecredincioșilor împărați. Doamne, de acum nu vor mai fi creștini mulți în lume, însă tot vor fi. Și mai multe decât acestea va zice. Apoi va zice: „Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, care ai gătit-o înaintea feții tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor și slava poporului Tău Israil.
Și vor lua îngerii Cinstita Cruce și se vor sui cu ea la ceruri. Și vor lua îngerii și sufletul împăratului.
Rugăciunea aceasta am căutat ca să o găsesc la greci prin multe cărți și nu am găsit-o nicăieri. Am adus de la peștera Sfântului Atanasie⁴ din Sfântul Munte Athos trei cărți vechi de format mare, scrise cu mâna, de vreo trei sute de ani, și nu am găsit-o în ele; așa văzând, am renunțat de a mai căuta. Șezând eu pe căpătâi, în sus, fiindcă eram bolnav de stomac de vreo șapte ani, văd un tânăr lângă mine îmbrăcat cu haine albe și cu brâu încins pe la mijloc, lat ca de un rup (un lat de mână), verde închis, plin fiind de cruci mici de aur. Și mi-a zis: „Să știi că ceea ce cauți tu ca să pui în cartea ta este scris în cărțile Sfântului Ioan Gură de Aur."
Și Sfântul Metodie al Patarelor zice pentru acel împărat că va împărți împărăția la patru fii ai lui. Unul va împărăți în Roma veche, al doilea în Constantinopol, al treilea în Alexandria, al patrulea în Tesalonic.
Se vede că pe cel mai mare îl va pune tatăl lui împărat în Roma, mai înainte de moartea sa. Sfântul Andrei zice numai de trei; și aceștia numai o sută cincizeci de zile vor fi în pace, căci, din zavistia satanii, vor ridica între dânșii război; și vor lua pe preoți și pe monahi la oaste, încă și pe copiii cei de șapte ani, și atâta se vor bate la Tesalonic, încât se va stinge neamul bărbătesc. În vremea aceea vor tăbărî șapte femei pe un bărbat și nu-l vor găsi. Că Tesalonic se tâlcuiește: nebuna biruință.
Pentru al șaselea împărat, care va împărăți în Constantinopol împreună cu fiica sa, zice Sfântul Andrei așa: „Se va ridica un viteaz de la Marea Neagră și va împărăți în vremea celor patru frați și, după moartea lui, va împărăți fiica sa. Se vede că va răpi acesta împărăția de la cei patru frați, fiindcă ei se băteau la Roma și la Alexandria (Egipt). Și după dânsul va lăsa pe fiica lui, prea spurcată femeie, bici al diavolului, la împărăție. Că aceasta va spurca Sfintele