Istoria Țării Românești
()
Informații despre cartea electronică
Stolnicul a scris o carte erudită, dar textul său este departe de a fi aglomerare nesfârșită de date și de fapte. Gânduri limpezi, unite în sisteme ce pot purta numele de filozofie a culturii (stima sa pentru actul civilizatoriu și pentru civilizația vechilor greci) și de filozofie a istoriei (concretizată în acea concepție a evoluției, a devenirii în istorie ("nașterea și stricăciunea"): "Toate lucrările ce sânt în lume au și aceste trei stepene dupră ce să fac, adecăte urcarea, starea și pogorârea, au, cum le zic alții: adăugarea, starea și plecarea". Cartea Stolnicului nu este – de prisos să o mai spunem – o cronică. Locul marelui cărturar nu este printre cronicari, ci categoric alături de istorici, lângă un Dimitrie Cantemir, de pildă, într-o vecinătate la care aspiră cu justificate pretenții. Scrierea sa se disociază vizibil de textele contemporanilor, sclipirea geniului și capacitatea de a străbate spațiile ample ale trecutului îl despart de alcătuitorii letopisețelor, indivizi marcați oricum de o modestie doar incidental atenuată de aspirația spre gândul elevat. Dacă ar fi fost terminată (dacă, cu alte cuvinte, autorul ei, căruia cu greu îi găsim un egal printre contemporanii "munteni", s-ar fi putut sustrage agitațiilor la a căror sursă se afla adesea), Istoria Țării Rumânești, cu fraza ei alambicată, cu excursiile ei fastuoase și paradele de impresionantă erudiție, ar fi închegat. O istorie spectaculoasă, fascinantă, ca mai toate producțiile Barocului, sub al cărui semn se desăvârșise, prin asimilări de mare profunzime, spiritul neliniștit al autorului ei.
Dan Horia MAZILU
Legat de Istoria Țării Românești
Cărți electronice asociate
Descrierea Moldovei Evaluare: 3 din 5 stele3/5Doamna Chiajna Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriNegru pe alb Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriÎntre Scylla și Charybda Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriLetopiseţul Ţării Moldovei Evaluare: 5 din 5 stele5/5Istoria de sub covor. Dezbateri istoriografice Evaluare: 4 din 5 stele4/5Rusoaica Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriIubire Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriCraii de Curtea Veche Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriGeniu pustiu Evaluare: 5 din 5 stele5/5Țiganiada Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriAmintiri Evaluare: 5 din 5 stele5/5Mara Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriQuo Vadis Evaluare: 5 din 5 stele5/5Moreni: Un secol de petrol: 1900 - 2000 Evaluare: 5 din 5 stele5/5Minunile Sf Sisoe Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriCele Douasprezece Fete De Imparat Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriLa hanul lui Mânjoală Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriDavid Copperfield Evaluare: 5 din 5 stele5/5Sărmanul Dionis Evaluare: 5 din 5 stele5/5Donna Alba Evaluare: 5 din 5 stele5/5Pentru arta literara Evaluare: 3 din 5 stele3/5Românii supt Mihai Voievod Viteazul Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriScrisori către Vasile Alecsandri Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriViața lumii Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriLetopisețul Țării Moldovei. O samă de cuvinte Evaluare: 5 din 5 stele5/5Ștefan cel Mare și Sfânt. 500 de ani de nemurire Evaluare: 5 din 5 stele5/5Din trecutul nostru Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriPoezii populare ale romanilor Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriDoina Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluări
Clasici pentru dvs.
Amintiri din copilărie Evaluare: 4 din 5 stele4/5Adam și Eva Evaluare: 5 din 5 stele5/5Mandrie si prejudecată Evaluare: 5 din 5 stele5/5Ion Evaluare: 5 din 5 stele5/5Demonii Evaluare: 5 din 5 stele5/5Isabel și apele diavolului Evaluare: 5 din 5 stele5/5Idiotul Evaluare: 5 din 5 stele5/5Enigma Otiliei Evaluare: 4 din 5 stele4/5Crima și pedeapsă Evaluare: 4 din 5 stele4/5Moara cu noroc Evaluare: 4 din 5 stele4/5Pânza de păianjen Evaluare: 4 din 5 stele4/5Procesul Evaluare: 5 din 5 stele5/5Accidentul Evaluare: 5 din 5 stele5/5Oameni sarmani Evaluare: 5 din 5 stele5/5O scrisoare pierduta Evaluare: 5 din 5 stele5/5Doamna Bovary Evaluare: 4 din 5 stele4/5ANNA KARENINA Evaluare: 5 din 5 stele5/5Singur pe lume Evaluare: 5 din 5 stele5/5Calea Victoriei Evaluare: 5 din 5 stele5/5Amintiri din Casa Mortilor Evaluare: 4 din 5 stele4/5Moartea Lui Ivan Ilici Si Alte Povestiri Evaluare: 4 din 5 stele4/5Sărmanul Dionis Evaluare: 5 din 5 stele5/5Marele Gatsby Evaluare: 5 din 5 stele5/5Învierea Evaluare: 5 din 5 stele5/5Crimele din Rue Morgue și alte povestiri Evaluare: 4 din 5 stele4/5Romanțe pentru mai târziu Evaluare: 5 din 5 stele5/5Plumb Evaluare: 5 din 5 stele5/5Dama de pică și alte povestiri Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriCismigiu et Comp. Buna dimineata, baieti! Evaluare: 5 din 5 stele5/5Ciuleandra Evaluare: 5 din 5 stele5/5
Recenzii pentru Istoria Țării Românești
0 evaluări0 recenzii
Previzualizare carte
Istoria Țării Românești - Cantacuzino Constantin
ISTORIA ŢĂRII RUMÂNEŞTI DE STOLNICUL CONSTANTIN CANTACUZINO
întru care să cuprinde numele ei cel dintâi şi cine au fost lăcuitorii ei atunci şi apoi cine o au mai descălecat şi o au stăpânit până şi în vremile de acum s-au tras şi stă
PREDOSLOVIE
Cu greu şi cu strimt iaste neştine a da cap şi începătură fieştecăruia lucru, mai vârtos celuia când nici cum, nici de nici o parte ajutor iaste, nici ştiinţă de la alţii, sau pomenire măcară să află ca o povaţă, făcându-se şi ca o luminare arătându-se, ca să se poată ajuta cel ce nu ştie de la cel ce ştie şi céle din întunérec să iasă la lumină.
Că nici unul în lume nu iaste carele den sine numai să ştie şi nici unul nu au aflat nimic, pănă când n-au fost de altul învăţat. Nici nimeni nu să poate domiri de nici un lucru, de nu mai nainte au au văzut, au au auzit, sau au cetit şi de nu ca acélea, asémene ca acélea, măcar cât de puţin, şi de nu acelaşi adevăr şi de lucru ce pofteşte neştine, au zis, sau au scrisu, măcar cât de puţin şi de altele, ca numai să se poată altul deştepta spre gândirea acelora şi a altor lucruri încă destul iaste. Şi carii ca acelea au făcut şi au pomenit, cât de cât măcar, nemoarte mulţămite au auzit şi în bună pomenire au rămas.
Precum şi Aristotel în cartea a dooa a Metafisicii, cap. 8, zice: har şi mulţămită să avem şi să dăm filosofilor celor bătrâni, carii numai ce au pomenit şi au scris de adevărul fiinţelor şi măcar că mai la multe n-au nemerit de a grăi de firile lor adevărul, iar încăşi destul că tot au pomenit şi au scris de adevărul fiinţelor şi măcar că la mai multe n-au nemerit de a grăi de firile lor adevărul, iar încăşi destul că tot au pomenit şi au zis cevaşi, cât pricină de a cerca şi a iscodi adevărul alţii au dat — aducând şi pildă şi pe un Timotheu muzicaşul, ce era în zilele lui Filip-craiul, tatăl lui Alexandru celui Mare, (foarte iscusit într-acéia), zice dar: de n-ar fi fost Timotheu, n-am avea multă muzică. Iar de n-ar fi fost şi Frinis, nici Timotheu n-ar fi fost.
Zice şi Diodor Sicheliotul, istoric în predosloviia cărţii lui dintâi, că cu direptate iaste a da toţi mari mulţemite celor ce au dat învăţături şi au scris istorii de obşte, căci că cu ostenelele lor au folosit viaţa de obşte (adecă traiul tuturor).
Nu grăiesc aici, nici zic de marele Moisi, carele de nici un om învăţat sau ştiut n-au fost, de au scris zidirea lumii şi alte legiuiri. Nici vorbesc de alţi mulţi sfinţi proroci carii ştiia neînvăţaţi de nimeni şi céle ce fusése, şi céle ce era, şi cele ce vrea să fie. Drept că acelora ştiinţa şi învăţătura nu era firească şi omenească, ci peste fire şi dum-nezeiască, luminate şi învăţate minţile şi cunoştinţele lor, de duhul sfânt, izvorul şi lumina adevăratei ştiinţe şi înţe-lepciuni.
Ci dar cu greu şi cu număr iaste a da, zic, neştine începătură celor ce mai despre toate părţile întunérec iaste, precum şi mie acum să întâmplă a veni, vrând, cum am pomenit mai sus, a istori ale ţării, ce-i zicem noi astăzi: rumâneşti. Cu greu, zic, foarte-mi iaste, de vréme ce nu aflu eu pănă acum, măcar cât am ostenit, cât am cercat, cât am întrebat şi de ştiuţi şi de bătrâni domiriţi şi înţelepţi şi în tot chipul m-am trudit şi pentr-alte părţi şi cu chel-tuială am nevoit, ca doar aş fi aflat vreun istoric, carele şi de ţara aceasta, de începătura ei, şi de lăcuitorii ei şi domnitorii ei, carii cât şi cum s-au purtat şi de obiceiurile lor şi de legile ei, şi de altele multe ce într-însa să vor fi aflat, carele să scrie pe amăruntul toate şi cu deadinsul, precum de alte ţări fac şi scriu pe larg toate. Ci dar eu încă până astăzi, nici acel scriitoriu, nici acel spuitor n-am aflat. Şi aceasta, căci n-au istorit nimeni de dânsa cu deadinsul, cum zişi, pare-mi-se că dintr-acéste pricini vine.
Întâi, că mică şi can laturi ţară multora au părut că iaste, încă mai vârtos acum de când osebită de Ardeal şi de Ţara Moldovei iaste. (Cum mai nainte vom arăta, când şi până când zic istoricii şi gheografii că au fost împreună şi de când s-au osebit).
A dooa, că puţini au fost pământenii aceştii ţări, cum să vede, ca aceia, ca să şază ei să scrie ale patriei lor şi să istorească întâmplările moşiei lor, precum fac alţii de ale lor, şi de nu mulţi şi multe, însă tot fac, iar la noi mai nici unul. Săvai că poate zice neştine că să află şi aici létopiseţe, ci răspunsul îi iaste gata, că acela ce l-au făcut, den neştiinţă să véde să-l fie scris, sau den negrijuire, doar căci atâta iaste de netocmit, de încurcat şi de scurt, cât mai multă turburare şi mirare dă celui ce cetéşte, decât a şti cevaşi adevăr dintr-însul.
Această dară scădére mare şi jale doar într-acest norod al neştiinţei şi al nevrérei să-l învéţe fiind, iaste pricină, de astăzi, nu numai de râsul altora şi de ocară suntem, ci şi orbi, muţi, surzi suntem de lucrurile şi faptele celor mai de demult ce într-acest pământ s-au întâmplat şi s-au făcut, cari de nevoie încă le era şi ne iaste a le şti, pentru ca să putem şi traiul vieţii noastre a tocmi. Cum Nafclir în prologul Hronografului lui, ce face, zice: că frumos lucru iaste den greşalele altora să tocmim viaţa noastră şi nu ce alţii au făcut să cercăm, ci ce bine făcut va fi, noi a urma să ne punem înainte. Şi trebuie să ştim ca pre cei buni şi vrednici, carii vor fi fost bune faptele lor, să le pomenim bine, şi pre ei să-i lăudăm. Iar pre cei răi şi făcători de rău, să-i blestemăm şi să-i ocărâm aceea parte alegându-şi în lume, cât au trăit, ca să-i rămâie.
Acéstea dară şi ca acéstea lăsându-le, că cine a le scrie n-au fost, nici alţii au purtat grijă, de n-au ştiut ei, sau n-au putut, ca să fie pus pe cei ce ar fi ştiut, măcar şi streini de ar fi fost (căci ca aceia, nici de aici, niciodată n-au lipsit), să scrie şi să istorească pe amăruntul şi ale aceştii ţări, ci au lăsat toate de s-au surpat în prăpastiia uitării şi întru întunérecul de véci au rămas.
Însă nu zic că den om în om n-au rămas şi aici nişte spuneri şi nişte poveşti, mai vârtos bătrânii ce povestesc de cele ce au fost. Ci şi acélea foarte slab lucru iaste şi primejdie de a le créde, pentru că de multe ori s-au luat seama, că de un lucru numai, doi într-un chip nu povestesc, ci unul una, altul alta băsnuiaşte. Unde nici de la acélea nici o adevărată ştiinţă n-avem nici din cântecele cari vestesc de vitejii, au de alte fapte ale domnilor şi a altor vrédnici oameni, ce au lucrat, cari dupe la lăutari şi dupe la alţi cântători auzim, putem şti cevaşi ales. Că şi acélea nu numai ce au laudă mai multă, au hulesc decât céle ce au fost, ci şi foarte împrăştiiat şi prea pe scurt pomenesc lucru şi făr’ de nici o orânduială sau tocmeală.
Mai trudit-am încă ca doar din hrisoavele domnilor ce sunt pre la boierime şi pre la mănăstiri date şi la sate, câte am putut vedea, să poci scoate cevaşi, ca să ştim măcar dintr-acélea, deaca dintr-altele nu să poate afla; căci că într-însele să véde a zice cevaşi, dând pricinile pentru ce sunt date acéle hrisoave, adecăte au sunt pentru că au dăruit domnii destoinicilor şi bunilor slugi ocine, sau altcevaşi pentru vredniciia şi mari slujbe ce vor fi făcut domniei şi ţărâi (cum fac împăraţii şi domnii cei mari şi ieftini), dăruindu-le, acolo povéstea îi spune. Aşa şi în céle ce dau la mănăstiri hrisoave, când fac mânăstirea, dirept ce o fac şi cine o face, colo spuind ca o istorie, vestéşte lucrurile. Ci puţin folos şi acélea mi-au dat, pentru că risipit şi foarte pe scurt zic şi fără cap povestesc şi numai de un lucru vorbescu, adecăte au de cela cui să dă, au de cel ce dă; aşa de mânăstiri de scrie încă ceia ce acei mănăstiri i să închină şi i să afieroséşte, zice, iar alt nimica nu mai lăţéşte, nici de alte lucruri să mai întinde, unde dară puţin lucru şi puţin ajutor şi ştiinţă avem şi de la acéştea.
Şi încă mai iaste şi aceasta, că cine iaste acela care să poată şedea toate ale tuturor hrisoavelor să vază ce sriu şi cum scriu, ca să poată dintr-însele aduna să istorească lucrurile ce au fost ale ţării?
Şi cine iaste să poată face acéia ca să culeagă dintr-acélea măcară cap şi coadă lucrurilor, cărora pentr-atâta noian de ani s-au înfăşurat şi s-au desfăşurat, sau vreun adevăr să ne dovedească, de nu doară s-ar fi ispitit cinevaşi; sau ar vrea să ispitească acéia a o face, ca să afle o prea puţină pricină ( şi şi acéia încă nesărată), ca să zică că de acolo au aflat a zice cevaşi de lucrurile ţării? Iar şi acéia ce ar zice şi câte ar zice, n-ar fi alt, socotesc, făr’ cât o gândire şi o aflare de o mare grămadă de minciuni, precum vedem în cea Alexandrie ce-i zic, cine o va fi făcut, nu ştiu, şi într-alte cărţului ce să văd pe la unii şi pe la alţii aici în ţară, şi mai multe în Moldova; în cari nu să cuprind altele, fără minciuni şi basne, dupre cari umblă norodul acesta rătăcindu-se şi cred céle ce niciodată de crezut nu-s, că nici au fost acélea vreodată, nici pot fi. Că măcară acea Alexandrie bălmăjaşte şi asémene ca acéia alte cărţului, ci acélea aflări omeneşti numai ce sunt sau basne de céle ce făcea şi scorniia poeticii ethnici în vrémea elinilor pentru orbul norod (adecă idolalatri) şi n-avea cunoştinţa unuia şi adevăratului Dumnezeu, ce făcea şi zamisluia ca acélea, sau ei altele cu acélea şi supt acélea basne pilduia, cum şi alţi mulţi dascali zic şi în Mithologhia unui Natalis Comitis, om învăţat destule de acélea povestéşte, tâlcuiaşte şi zice: Acum dară din céle ce mai sus zicem, iată aiave să véde, că nici o povăţuitură, nici un ajutoriu, nici nici o luminare avem de la pământenii noştri, ca să putem şti, sau să ne şi domirim măcară de ale aceştii ţări lucruri şi fapte ce într-însa den bătrânii ani s-au întâmplat şi s-au lucrat. Căci nici unul nu s-au aflat, nici ştim să fie fost, carele cu deadinsul şi pre amăruntul dinceput să fie scris ale ei.
Iar de va fi şi fost cinevaşi scris şi va fi lăsat, ca şi noi ceşti de pre urmă, de acélea ce au fost să ştim, iată nicicum nu să află, nici auz pe cinevaşi să zică că au fost şi apoi s-au pierdut măcară, fără cât cel létopiseţ ce zicem, carele destul de scurt, întunecat şi fără ordânduială iaste, cum s-au zis mai sus şi vom vedea mai pe urmă, şi dintr-însul.
Ci dar aşa lucrul fiind, ce a face eu n-am, fără cât iată, dupe la istoricii streini, pe la greci, pe la léşi, pe la unguri şi pe la alţii voi umbla a cére şi a mă îndatori, ca ce vor fi şi ei pomenind şi istorind de această ţară, să zic şi eu aici şi cât îmi va fi putinţa, foarte voi nevoi, ca ce va fi mai adevărul, dupe zisele lor să arăt.
Săvai că câţi am găsit şi la mâna mea până astăzi au venit, văz că pe scurt şi ei de dânsa pomenesc şi încă can trecători ating şi istoresc numai, iar nu denceput şi pe deplin scriu ale ei, ci numai cât le trebuie a o pomeni zic, apropiindu-se câte undevaşi de ale lor lucruri ce pe larg istoresc şi povestesc. Pentru care încă şi cât fac, mulţemită trebuie să le dăm, că încă nu de tot din tablele lumii uitaţi suntem, ci oarecine de céle ce oarecând au fost şi într-această ţară, nu tace, ci spune şi scrie. Măcar că unii dintr-acei ce sriu de dânsa, ca nişte streini ce sunt şi şî voitori de rău unii, nu adevărul scriu, ci-i micşorează lucrurile, şi pe lăcuitorii ei rău îi defaimă, şi multe hule le găsesc. Şi pot avea şi direptate, zic, a face aşa, daca aceia alt mai bine nici ştiu, nici pot face. Şi pentru că în stepena ce astăzi să află (măcar că de oareşicând aşa să trage), în carea ticăloasă şi jalnică iaste, cine cum îi iaste voia poate şi zice, şi scrie. Căci că nu iaste nimeni, nici cu condeiul, nici cu palma, a-i sta împotrivă, şi a-i răspunde.
Lăsăm, dară, fieştecăruia a zice cum va vrea şi a râde cum va pofti, de vreme ce nici le iaste sfiială, nici ruşine de ruşinile lor, nici nu gândesc, că toate lumeştile supuse sunt mutărilor şi toate câte sunt umblă cu soroc şi cum, că de obşte iaste orbul noroc şi viitoarele lucruri nevăzute sunt. Ci dar a acelora acum trecându-le, la ale noastre mă întorc a zice.
NUMELE ACEŞTII ŢĂRI DEN VECHI CUM ÎI ERA ŞI CINE O STĂPÂNIIA
Véde-să dară că toţi scriitorii ţărilor şi istoricii într-aceasta să tocmesc, cum şi ţara aceasta, cuprinsă fiind cu Ardealul şi cu Moldova, îi zicea Dachia şi Ghetia.
Săvai că Antonie Bonfinie în Istoria ce face foarte pe larg de lucrurile ungureşti, în cartea-i dintâi, în decada dentâiu, oareceşi osebire face între Dachia şi Ghetia, zicând: „Dachii, ghetilor rudă sunt, de vréme ce şi unii şi alţii acéiaşi limbă au şi dentr-un loc când au ieşit, au ieşit şi au venit într-acéste părţi".
Măcar că unii den Scandinaviia zic să fie venit dachii şi ghetii, cărora, zice el, le zicem şi goti. Iar mai mulţi zic să fie venit de la Dais, carii sunt în Schitia asiatică, pentru că Daeg, cum zice Stravon gheograful, că fiind vecini cu lăcuitorii Hircaniei, şi ei ca hunii şi ca alte noroade dentr-acolo schitice, locuri mai bune de a lăcui căutându-şi, într-acéste părţi ale Apusului au venit. Ci dară dachii şi ghetii, zice, nu sunt din Scandenavia, ci din asiatica Schitie. Şi, de vréme ce decât ai Apusului oameni, ai Răsăritului mai vechi sunt, cu direptul dintr-acolo într-acéste părţi au venit. Mai zice acest Bonfinie că ghetii sunt cărora acum le zicem vlahi.
Iară Pius Eniiasul le zice flachi, carii, zice, încep din Ardeal..., alăturea cu Marea Neagră să întindea de lăcuia. Însă cea parte..., până în Dunăre Ţara Moldovei, de ceşti mai dincoace oameni să chiamă. Iară carii mai mult cu Dunărea în sus mérge, Muntenească acum să zice şi ca acéstea Bonfinie de aceasta istoreşte.
Şi mai mult însă înaintea acestor dachi şi gheti lăcuitori era, şi Bonfinie zice, nişte neamuri de le zicea gavrisţi şi ghestoboţi. Ci noi mai vechi de acélea nu căutăm. Căci câte mai în sus vom umbla scurmând şi cercând acéle vechituri, atâta mai la întunérec vom da şi nu alt vom afla, fără basne şi poveşti numai. Ci destul încă măcar de am putea unele nemeri, de céle ce au fost de la dachi şi gheti încoace.
Mai sunt mulţi şi din grecii istorici, zice Bonfinie, care-i zice că şi pe aceştia, gheti, de goti îi ţinem, din thrachi rodul lor trăgându-se. În ce chip den Scandia, au Scanţia s-au pornit, de unde nu numai acest neam, zic mulţi, că au venit, ci şi bolgarii, sârbii, boşnégii, ungurii şi alte nea-muri au pogorât. Aşijderea nu lipsesc unii, carii aceştiia numai osebindu-o de céle doao, îi zic şi Muisia de Jos. Carea aceasta numai de la un grec ţarigrădean o am auzit, carele să ţinea mare ştiut, iar la altul la nici unul den latini nu o am cetit. Însă Muisiia de Sus să zice unii părţi de Ţara Sârbească, însă ceiia care-i zic gheografii unde să împreună apa Savei cu Dunărea, adecăte de la Beligradul turcesc şi în sus cevaşi. Iar mai mult cât să întinde în jos, pe unde să alătură pe de céia parte de Dunăre, şi cu ţara aceasta, tot Muisia şi şi Muisia îi zic. Mai zice-se Muisia şi Machidoniii, cum zicea şi Filip Cloverie, gheograful, carea să hotăraşte cu Dardanii. Mai sunt şi alte Muisii în Asia, precum ei scriu, ci noao de acélea cuvântul nu ne iaste, nici măcară de céstealalte Muisii, săvai că zicem că unii şi această ţară Muisia o chiamă. Ci aceasta mai că nu e de credinţă atâta, pentru că rari şi foarte puţini o zic, ci numai potu-se fi lunecat cei ce i-au zis aşa, pentru că văzând vecinătatea Ţării Sârbeşti, căriia Musiia îi zicea şi dése amestecăturile lăcuitorilor uniia şi alţiia între dânşii, zis-au cestora pentru acéia Muisiia. Sau că cei ce vor fi scris că o chiamă aşa nu vor fi fost umblat într-acéste părţi; deci, precum de la alţii vor fi auzit, nemaicercând cu amăruntul adevărul, ei au semnat aşa, precum mai de toate orile să întâmplă la ceştea scriitori, istorici şi gheografi şi vedem că nu numai în nume grecesc şi le strămută într-alt feliu, ci şi de feliul oamenilor şi şi obiceaiurilor şi alte multe lucruri le povestesc mulţi într-alt chip de cum sunt. Că aiave să vede în gheografiile ce au făcut mulţi şi pănă astăzi fac, ei departe şezând de céle ce scriu, ce numai pen auz şi pen ’trebări de cei ce umblă privind lumea (carii mult greşesc) aud şi scriu.
Şi adevărat aşa iaste, că am ispitit aceasta şi am văzut că şi de céstea ţărăiî ce sunt spre noi şi şi de a noastră, măcară cari-s mai aproape de acei scriitori, însă destule greşeli sunt şi în nume şi în locuri. Şi unele care nu sunt, zic că sunt şi altele care sunt, le tac. Zic dar de d-acéstea ţărî, povestesc gheografii aşa, dar încă de céle Indii ale Răsăritului şi ale Apusului şi alte locuri ce-s într-acolo, ce de poveşti şi de neadevăruri scriu şi zic! Însă nici dirept aceasta a-i huli detot trebuie, atât de mult ostenind şi trudind a scrie multe şi mai de toate, pentru folosul multora. Iar de greşesc, ca nişte oameni greşesc şi noi greşim toţi ca dânşii, dentru lut zidiţi fiind toţi. Însă orice, ce iaste de numele aceştii Muisii, minciună au adevăr, că o numiia şi aşa, eu nu mai cerc, ci numai lăsându-le, ca de mai puţin zise, a ţinea trebuie cele ce de mai mulţi şi mai numiţi, iaste; şi iară zic că Dachia şi Ghetia îi zicea şi să numiia.
STĂPÂNITORII ŞI LĂCUITORII ACEŞTII DACHII. CINE AU FOST ÎNTÂI
Stăpâniia dară şi lăcuia acest pământ acéle neamuri ce le zicea dachi şi gheti, oameni însă varvari şi groşi, idololatri, iară ostaşi mari şi tari la bătaia războaielor, nepoftitori a să supune altora, nici a să birui de alţii îngăduia. Avea craii şi oblăduitorii lor şi nimănui supuşi nu era şi mulţi încă de dânşii să îngroziia şi vecinii lor foarte de dânşii, să spăriia, căci de puţine ori biruiţi de unde mergea a să bate, să întorcea.
Acestora dară mergând numele şi vestea cum sunt, şi de tăriia lor, împăraţii romani poftitori de lăţimea împărăţiei lor fiind, precum toate împărăţiile puternice sunt lacome de a supune pre alţii şi a-şi lăţi şi mări hotarele împărăţiei lor şi mai vârtos romana monarhie atuncea pe acéle vremi înflorind, de multe ori în tot chipul au trimis să supuie şi pe acei dachi precum şi pe alte ţări toate câte era împrejurul lor. Supusése pre unii cu arma, pre alţii cu groaza numai puterii lor, că atâta slujiia şi într-acélea vremi norocul izbândei lor, cât nici o ţară, nici un pământ au putut sta împotriva lor. Zice Ioann Şleidan, în cărticeaoa ce istoréşte pe scurt de patru monarhii ale lumii ce au fost, că romana monarhie şi putere (care au stătut mai mare, mai tare şi mai mult decât toate alate), atâta numai n-au luat şi n-au supus ţări câte n-au vrut, şi atâta i-au scăpat, la câte n-au vrut să meargă. Însă cui iaste poftă, citească pe Tito Livie Padovanul, carele din ’ceput ale romanilor şi foarte pe amăruntul scrie, şi pe Flavie Blond unde istoreşte şi zice Triunfantis Romăaîe; şi de acolo lesne poate cunoaşte fieştecarele câtă împărăţie şi până în câtă putére au fost ajuns romanii. Şi aceasta iaste de crezut, pentru că şi bisérica noastră de Octavie Avgust Chesar, împăratul romanilor, mărturiséşte, potrivind monarhia lui pre pământ, cum a lui Hristos: cela monarhind mulţimea stăpânirii oamenilor, s-au potolit; Hristos luund chip omenescu, mulţimea dumnezeirii idolilor s-au zdrobit, iproci, precum să vede la tropariul de la Naşterea Domnului, la slava de la vecernie.
Aceştia dară împăraţi, vrând să supuie şi să biruiască şi pe acest pământ cu lăcuitorii lui, carii era atunce, în tot chipul siliia şi şi de multe ori oşti mari şi grele au trimis asupra lor, cari mai de multe ori, mai biruite decât biruind s-au întorsu, precum şi Ţesar Avgustu trimiţând asupra lor odată 50.000 de ostaşi, d-abiia marginile Dunării le păziia. Carii dupe aceia dachii şi ghetii adăogându-şi oas-tea, până la 200.000 de oameni zic că au făcut, şi trecând Dunărea, biruinţele romanii împărăţii foarte greu şi rău, cu foc, cu fier şi cu robiia le-au stricat, atunce craiu lor fiind Birebisca.
Şi Bonfinie scrie: „Şi aceasta nicicum romanilor nu sta bine şi grijă încă având de acei nedomoliţi oameni, nu să odihniia, nici îi uita ca în lungă odihnă şi în lină pace să se afle, nici să se obrăznicească în biruinţele lor îi lăsa. Ci măcară deşi lega câteodată cu ei pace, pentru că şi vecini le era, de vréme ce (cum s-au şi mai zis) toate împrejurile lor luate şi biruite de romani era. Iară încă şi pentru oricare pricină mică să şi scorniia oşti, unii spre alţii pornind".
TRAIAN ULPIE. PUINDU-SE ÎMPĂRAT ROMANILOR, AU SUPUS DACHIA DESĂVÂRŞIT
Aceasta dar mulţime de ani trăgându-se şi aşa lucrurile lor învârstându-se întru dânşii, până în vremile ce au stătut împărat romanilor Ulpie Traian, carele să trăgea de neam spaniol, începând împărăţiia, de vârstă fiind de ani 42, la anul de la naşterea Fecioarei, cum zice Carion în Cronica lui, 128. Om înţelept de amintrelea, fiind învăţat mare, cu sfat în toate şi foarte dirept (cât