Să alegem Pământul

Aprecieri pentru Să alegem Pământul

„Capodopera lui Duane Elgin este cel mai puternic și cuprinzător apel al Pământului la trezire ... o carte scrisă cu pasiune, elocventă și plină de înțelepciune."

— Alexander Schieffer, profesor și coautor al cărții Integral Development.

„Nu am mai citit până acum o carte despre criza climatică globală scrisă de un «american alb» care să mă miște și să mă îmbogățească atât de profund."

— Dr. Rama Mani, coordonator și organizator al World Future Council.

„Să alegem Pământul oferă o viziune îndrăzneață și plină de speranță asupra următoarei etape «holistice» a civilizației umane."

— Dr. Bruce Lipton, biolog, lector, autor al cărții Biology of Belief.

„Noi, oamenii, avem o a treia opțiune – să respectăm limitele ecologice și să regenerăm Pământul pentru bunăstarea tuturor."

— Vandana Shiva, activist de mediu, cercetător, autor al cărții Earth Democracy.

„Duane Elgin a făcut cea mai grea muncă pe care niciunul dintre noi nu vrea să o facă vreodată. Citirea cărții Să alegem Pământul te va schimba pentru totdeauna."

— Sandy Wiggins, construcții verzi, activități de conștientizare, economie ecologică.

„Extraordinara dumneavoastră carte este în mare măsură în concordanță cu preocupările și prioritățile noastre. Calde salutări."

— Antonio Guterres, Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite.

„Să alegem Pământul descrie singura cale viabilă posibil de urmat – o cale tumultoasă de inițiere spre maturitatea deplină ca membri ai lumii vii."

— Eric Utne, fondator, Utne Reader, autor al cărții Far Out Man.

„Aceasta este una dintre cele mai importante cărți ale vremurilor noastre și, probabil, cel mai important document despre pericolele schimbărilor climatice. Fiecare politician și CEO trebuie să o citească."

— Christian de Quincey, filozof, autor al Radical Nature, profesor.

„Înțelepciunea panoramică a lui Duane Elgin în Să alegem Pământul este vitală în această perioadă în care crizele complexe și interconectate necesită soluții coerente și interconectate. O carte importantă, de pionierat."

— Dr. Kurt Johnson, biolog, lider inter-spiritual, profesor, autor.

„Toate formele de viață de pe Pământ îi sunt îndatorate lui Duane pentru că ne-a trezit la urgența conștientizării și a posibilităților de regenerare din Să alegem Pământul."

— John Fullerton, fost director general al JP Morgan, fondator al Capital Institute.

Publicat de Duane Elgin

Copyright © 2022 Duane Elgin

Această carte face parte din Proiectul Choosing

Pentru mai multe informații: www.ChoosingEarth.org

Toate drepturile rezervate. Nicio parte a acestei cărți nu poate fi reprodusă sau modificată sub nicio formă, inclusiv prin fotocopiere, înregistrare sau prin orice sistem de stocare și recuperare a informațiilor, fără permisiunea scrisă a editorului Duane Elgin, cu excepția celor prevăzute de legea drepturilor de autor din Statele Unite ale Americii. Pentru solicitarea permisiunii, scrieți-i lui Duane Elgin prin intermediul

www.ChoosingEarth.org.

Concepție grafică și infografice: Birgit Wick, www.WickDesignStudio.com

Fotografie copertă: Karen Preuss

Graficul de la pagina 56: Emily Calvanese Font: Georgia și Avenir Next

Prima ediție în limba engleză: martie 2020

Ediția în limba română: Traducere de: Eliza Claudia Filimon și Monica Taranu: aprilie 2024

ISBN: 979-8-9896738-9-6

Cu dedicație către

Eliza Claudia Filimon și Monica Taranu

Al căror sprijin generos, competențe extraordinare și grijă au dat viață ediției în limba română.

Andrew Morris

A cărui coordonare inspirată a mobilizat traducătoare talentate pentru a materializa ediția în limba română.

Coleen LeDrew Elgin

A cărei dragoste, parteneriat și eforturi neobosite au adus această carte pe lume.

Roger and Brenda Gibson

Pentru rolul lor vital în lansarea proiectului

Choosing Earth.

Cuprins

PREFAŢĂ

Prefață: În prag: durere, inițiere și transformare de Francis Weller

PARTEA I

Lumea noastră în profundă tranziție

Inițierea și transformarea umanității

Cultivarea rezistenței într-o lume în transformare

PARTEA A II-A

Trei scenarii de viitor pentru omenire

Extincție, Autoritarism, Transformare

Primul scenariu de viitor: Extincția

Al doilea scenariu de viitor: Autoritarismul

Al treilea scenariu de viitor: Transformarea

PARTEA A III-A

Stadii de inițiere și transformare

Rezumat al scenariilor de inițiere ale umanității: 2020 – 2070

Scenariul Complet de Transformare

Anii 2020: Marea destrămare - Prăbușirea

Anii 2030: Marea distrugere—Căderea liberă

Anii 2040: Marea inițiere — Tristețea

Anii 2050: Marea tranziție – Vârsta adultă timpurie

Anii 2060: Marea Libertate – Să alegem Pământul

Anii 2070: Marea călătorie – Un viitor deschis

PARTEA A IV-A

Mesaje pentru un viitor transformațional

Forțe înălțătoare pentru transformare

Să alegem însuflețirea

Să alegem conștiința

Să alegem comunicarea

Să alegem maturitatea

Să alegem reconcilierea

Să alegem comunitatea

Să alegem simplitatea

Să alegem viitorul nostru

Mulțumiri

Călătoria mea

PREFAŢĂ

Trăim vremuri tulburi pe această planetă frumoasă. Toate pretențiile de imunitate se prăbușesc pe măsură ce realizăm cât de strâns legate unele de altele sunt viețile noastre – cu pături de alge și ghețari care se topesc, cu incendii de vegetație și niveluri marine în creștere, cu refugiați și vise neliniștite ale tinerilor de pretutindeni. Dezechilibrul care zdruncină lumea se simte ca un tremur continuu de-a lungul faliilor de vinovăție ale vieților noas tre psihice.

Foarte puține lucruri dau senzația de stabilitate. Este ca un vis febril. Poate că am atins pragul inițiatic necesar pentru a ne trezi. Orice s-ar întâmpla, va fi nevoie de efort susținut din partea noastră dacă vrem să trecem prin vâltoarea acestui pasaj îngust. Nu știm ce ne așteaptă, dar un lucru este sigur: acesta este un moment potrivit pentru gesturi îndrăznețe. Este timpul să ne trezim și să ne ocupăm cu umilință locul pe această planetă uimitoare. Viitorul vorbește prin noi, fără milă.

James Hillman, strălucitul psiholog arhetipal, a scris: „Lumea și zeii sunt morți sau vii în funcție de starea sufletelor noastre."¹ Cu alte cuvinte, vitalitatea lumii animate, senzoriale și întâlnirea noastră cu sacrul depind de faptul că sufletele noastre sunt pe deplin vii! Un suflet care este treaz se împletește cu lumea vie – cu frumusețea, farmecul și miracolul ei, cu suferințele, cicatricile și lacrimile ei. Dată fiind starea lumii și a vieții noastre sufletești, trebuie să ne oprim și să ne întrebăm: „Care este starea sufletelor noastre?". Conform tuturor mărturiilor observabile, starea predominantă este de disperare, pustiu, lăcomie, împovărare și durere. În limbajul unor culturi tradiționale, am putea diagnostica vremurile noastre ca fiind de pierdere a sufletului. A pierde sufletul înseamnă a te simți golit de uimire, bucurie și pasiune. Înseamnă să te simți izolat de relațiile vitalizante cu lumea vie, lăsându-te izolat într-o lume moartă. Intimitatea îndelungată cu multiplele falduri ale Pământului – multitudinea de creaturi ale acestuia, profuzia uimitoare de culori și parfumuri – ar fi uitată. Le înlocuim cu o luptă frenetică pentru putere și câștig material. Aceasta este realitatea dominantă pentru o mare parte din cultura albă, tehnologică și capitalistă târzie. Pierderea sufletului ne lasă aplatizați și goi, dorind mereu mai mult – mai multă putere, mai multe lucruri, mai multă bogăție, mai mult control. Uităm ce aduce cu adevărat bucurie sufletului.

Am petrecut aproape patru decenii urmărind mișcările sufletului, mai ales prin straturile durerii. În practica mea de psihoterapeut și în multe ateliere de lucru, am văzut gama mai largă de suferințe pe care le purtăm în inimă. De la traume timpurii, decese, divorțuri, sinucideri ale unor rude sau prieteni dragi, dependențe, boli și multe altele ... „dimensiunea pânzei" a devenit dureros de evidentă. Din ce în ce mai des, în lamentările multora, aud nu atât durere pentru pierderile personale, cât pentru lumea mai largă și mai sălbatică în micșorare minut cu minut. Ei înregistrează în suflet suferințele lumii. În mod ciudat, acest lucru îmi dă speranță.

Povara acestor suferințe personale și colective este suficientă pentru a ne zdrobi inimile, forțându-ne să întoarcem spatele și să ne găsim alinarea în anestezie și distragere. Totuși, atunci când ne adunăm și împărtășim aceste povești dureroase în ritualuri de doliu, ceva începe să se schimbe. Atunci când durerile noastre sunt mărturisite și păstrate într-o comunitate a compasiunii, durerea se poate transforma în mod surprinzător în bucurie, într-o iubire încurajată pentru tot ceea ce ne înconjoară. Iubirea și pierderea au fost dintotdeauna îngemănate. A ne recunoaște amărăciunea înseamnă a elibera iubirea noastră pentru a se revărsa în exterior, în lumea care așteaptă.

Ceva freamătă cu adevărat în adâncul vremurilor. Negarea noastră colectivă pare că se fisurează. Nu mai putem nega faptul că lumea se schimbă radical. Simțim în măduva oaselor că au loc rupturi și, odată cu aceasta, ne simțim inimile împovărate de durere. S-ar putea ca suferințele noastre comune, stârnite de dragostea noastră pentru această planetă singulară și de neînlocuit, să fie cele care vor activa în cele din urmă angajamentul nostru comun de a răspunde denigrării galopante a lumii. Robin Wall Kimmerer scrie: „Dacă durerea poate fi o ușă către iubire, atunci să plângem cu toții pentru lumea pe care o distrugem, pentru a o putea iubi din nou până la întregire."²

Întunericul îndelung

Să alegem Pământul, de Duane Elgin, este o carte solicitantă, care ne cere să facem efortul de a ne transforma în valurile viitoare de colaps, confuzie, haos și pierdere. El ne invită să participăm la cea mai dificilă tranziție pe care omenirea va trebui să o parcurgă vreodată – o invitație pe care am sperat să nu o primim niciodată. Apariția ei declară că planeta s-a schimbat deja în mod radical și ireversibil, iar acum depinde de noi să răspundem. Cu toate acestea, ascunse în acest prag de rău augur al timpului, se află semințele posibilei maturizări a umanității într-o comunitate planetară. După cum reliefează această carte, însă, tranziția va fi lungă, iar noi vom lucra la aceste schimbări evolutive timp de decenii și, cel mai probabil, multe generații de acum înainte. Așadar, dragă cititorule, perseverează, chiar dacă este dificil. Chiar dacă ți se frânge inima de o mie de ori. Așa cum a spus cercetătoarea budistă și eco-filozoafa Joanna Macy: „Inima care se deschide poate cuprinde întregul univers."

Elgin nu oferă rețete pentru a repara ceea ce se întâmplă, nici nu încurajează o întoarcere la un trecut mai bun, nici nu sugerează să ne lăsăm pradă dezintegrării. El recunoaște cu amărăciune că trebuie să trecem prin această perioadă de inițiere colectivă pentru a ne face loc ca adulți responsabili care colaborează la crearea unei comunități sănătoase și vibrante a tuturor ființelor. Aceasta este o lectură provocatoare. Pe măsură ce asimilezi informațiile, liniile temporale și durerea poveștii noastre în evoluție, se vor dezvălui multe. Citește mai departe. Viitorul nu este stabilit și fiecare dintre noi avem un cuvânt de spus în modelarea a ceea ce va urma.

Această coborâre ne duce într-o altă geografie. În acest teren tenebros, întâlnim un peisaj familiar sufletului – pierderea, durerea, moartea, vulnerabilitatea, frica. Acesta este un timp al decăderii, al destrămării și al sfârșiturilor, al destrămării și al prăbușirii. Nu este un timp al înălțării și al creșterii. Nu este un timp al încrederii și al ușurinței. Nu. Suntem jos, încovoiați. „Jos" fiind cuvântul cheie. Din perspectiva sufletului, jos este pământ sfânt. Suntem escortați pe holurile sufletului.

Intrăm în ceea ce s-ar putea numi „Întunericul îndelung". Spun acest lucru nu cu o notă de disperare sau cu o atitudine deznădăjduită, ci, dimpotrivă, recunoscând și valorizând munca necesară care poate avea loc doar în întuneric. Este tărâmul sufletului – al șoaptelor și al viselor, al misterului și al imaginației, al morții și al strămoșilor. Este un teritoriu esențial, deopotrivă inevitabil și necesar, oferind o formă de gestație a sufletului care dă treptat formă vieții noastre mai profunde. Anumite lucruri se pot întâmpla doar în această grotă a întunericului. Gândește-te la rețeaua sălbatică de rădăcini și microbi, miceliu și minerale, care face posibil tot ceea ce vedem în lumea diurnă, sau la rețelele extinse din interiorul propriilor noastre corpuri, care aduc sânge, nutrienți, oxigen și gânduri în viețile noastre corporale. Toate acestea se întâmplă în întuneric.

Colectiv, nu suntem familiarizați cu decăderea ca fiind ceva valoros și esențial. Majoritatea dintre noi trăim într-o cultură a ascensiunii. Ne plac lucrurile care se ridică ... sus ... sus ... mereu sus. Când lucrurile încep să coboare, putem simți panică, incertitudine și chiar teamă. Cum putem face față acestor vremuri imprevizibile cu o fărâmă de curaj și credință? Curajul de a ne păstra inima deschisă și credința că ceva semnificativ se ascunde în decădere. Cum putem, încă o dată, să ajungem să vedem sfințenia care sălășluiește în întuneric?

Pentru a ne aminti de sacralitatea din întuneric, trebuie să devenim fluenți în manierele și căile sufletului. Ni se cere să dezvoltăm un alt mod de a vedea, pe măsură ce coborâm tot mai mult în necunoscutul colectiv. Ni se cere să ne amintim disciplinele sufletului care ne vor permite să navigăm prin Întunericul îndelung. Acesta este momentul pentru a pune în aplicare ascultarea profundă, care recunoaște înțelepciunea din ceilalți și din Pământul visător. Atunci când ascultăm cu atenție, începem să descoperim ceea ce vrea să fie adus în ființă. Așa cum întreabă Alexis Pauline Gumbs, o scriitoare și poetă feministă de culoare, „Cum putem asculta dincolo de specii, dincolo de extincție, dincolo de rău?".³

Calitățile și disciplinele pe care trebuie să le practicăm în mod colectiv includ următoarele:

Stăpânirea de sine oferă o răsuflare, o pauză, un moment de reflecție, care permite lucrurilor să se dezvăluie. Stăpânirea de sine permite ca ceva să se maturizeze înainte ca noi să trecem la acțiune.

Modestia onorează reciprocitatea noastră și ne aduce aproape de pământ, un gest care ne face să fim conștienți de legătura noastră cu lumea vie.

A nu ști ne amintește că trăim în mister, o clipă mereu în desfășurare, neformată. Nu știm ce se va întâmpla, iar acest adevăr ne menține umili și vulnerabili.

Și în cele din urmă…

Renunțarea ... înrădăcinată în adevărul fundamental al efemerității. Fiecare dintre noi se pregătește pentru propria dispariție, precum și să fie martor al lumii în continuă schimbare. Ni se amintește de procesul continuu al schimbării.

Fiecare dintre aceste discipline ne ajută să ne cultivăm prezența în lumea subterană a Întunericului îndelung. În primul rând, printre abilitățile pe care trebuie să le cultivăm în aceste vremuri nesigure se numără capacitatea noastră de a jeli. Chiar și încrederea noastră de bază în viitor a fost zdruncinată pe măsură ce ne trezim și devenim conștienți de criza climatică emergentă și de erodarea țesutului social. Ca urmare, ne confruntăm acum cu un adevăr vital: intrăm într-o inițiere dură.

Inițieri dure

Incertitudinea a intrat în casele noastre și și-a făcut loc în viața fiecăruia dintre noi. Ceea ce era cândva stabil și previzibil a fost zdruncinat și am început o coborâre abruptă în necunoscut, înconjurați de nesiguranță, teamă și durere. Mulți dintre clienții mei mărturisesc că ceea ce îi tulbură cel mai mult este starea lumii! Simptomele nu mai sunt limitate la realitățile noastre intrapsihice – istoriile noastre personale, rănile și traumele. Pacientul este acum planeta însăși, manifestând simptome de prăbușire, depresie, anxietate, violență și dependență – resimțite în corpul mai larg al Pământului, zdruncinând terenul nostru psihic profund, afectând totul.

Ascunse în experiența noastră comună a suferinței, se află semințele încă imature ale inițierii.

Zilnic, primim știri despre ultimul raport înspăimântător privind clima, despre încălcări ale drepturilor semenilor noștri și ale celor și mai apropiați de noi, despre tragedii în toate colțurile lumii. Psihicul nostru este inundat. Amploarea suferinței și a pierderilor este greu de înțeles pentru noi ca indivizi. Nu suntem programați pentru acest nivel de traumă colectivă persistentă. Suntem concepuți să metabolizăm provocările și durerile comunității noastre locale și propriile noastre întâlniri cu suferința. A învăța să digerăm această realitate emergentă mai amplă necesită sprijinul comunității, ritualuri care ne pot ajuta să rămânem conectați la sufletele noastre, împreună cu o poveste convingătoare care să ne invite să visăm la ceea ce este posibil. Fără astfel de conexiuni profunde, vom continua să ne bazăm pe strategii de evitare și de luptă eroică, în speranța de a ocoli întâlnirile dureroase.

Pe măsură ce digerăm încet conținutul cărții Să alegem Pământul, ajungem să realizăm că trecem printr-o inițiere dură, cu modificări radicale care au loc în peisajele noastre interioare și exterioare – în același timp profund personale și extrem de colective, legându-ne unii de alții. Toți cei pe care îi întâlnim – la magazinul alimentar, la coadă la benzinărie, la plimbare cu câinele – sunt încâlciți în acest spațiu liminal dintre lumea familiară și cea ciudată, emergentă.

Rezistați!

Menirea profundă a inițierilor tradiționale era înlăturarea unei identități învechite. Procesul era conceput pentru a produce suficientă intensitate și căldură pentru a coace sufletul și a-i pregăti inițiații să își ia locul în îngrijirea și întreținerea bunurilor comune. Nu a fost niciodată vorba despre individ. Nu a fost vorba de autoperfecționare sau de a-l transforma în cineva mai bun. Nu. Inițierea a fost un act de sacrificiu în numele comunității mai largi în care a fost adus inițiatul și căreia el sau ea îi este acum credincios. Erau pregătiți să pășească în rolul lor de a menține vitalitatea și bunăstarea satului, a clanului, a bazinului hidrografic, a strămoșilor și continuitatea generațiilor următoare.

Suntem meniți să fim schimbați radical prin întâlniri inițiatice. Nu vrem să ieșim din aceste vremuri turbulente la fel cum am intrat, personal sau colectiv. În acest moment al istoriei, trebuie să răspundem unei schimbări radicale. Această perioadă de inițiere dură a fost provocată de multiple crize: instabilitate economică, tulburări culturale și politice, relocări masive de refugiați, nedreptate rasială și de gen, penurie de alimente și apă, disponibilitate incertă a asistenței medicale și altele. La baza tuturor acestora se află prăbușirea sistemelor noastre ecologice. Pe măsură ce această realitate se apropie și separarea noastră imaginară de natură devine mai fragilă, recunoaștem că sentimentul nostru de a fi cine suntem este în întregime împletit cu recifele de corali și fluturii monarh, cu tonul cu înotătoare albastre și cu pădurile seculare. Declinul lor este diminuarea noastră. După cum scrie Elgin, „Colapsul ecologic aduce cu sine colapsul ego-ului". Recipientul Pământului se sparge și, odată cu el, ficțiunea separării. Inițierea noastră dură duce la moartea identității noastre colective adolescentine. Este timpul să ne maturizăm.

Și acum ce facem? Cum navigăm prin acest val de incertitudine? Cum ne implicăm în lume în absența obișnuitului? Frica ne poate zdruncina și poate activa modele strategice de supraviețuire. Acest lucru este evident în reapariția vechilor modele – cum ar fi țapul ispășitor, proiecția, ura și violența. Aceste tipare le pot permite unora să evite temporar decăderea, dar aceste strategii nu ne pot ajuta să trecem acest prag fremătător către o civilizație planetară. Pentru aceasta, trebuie să amplificăm potența adultului. Așa cum este cazul oricărei inițieri autentice, aceasta necesită o maturizare a ființei noastre și pătrunderea mai deplină în identitatea noastră robustă, înrădăcinată în suflet. Trebuie să devenim imenși, capabili să primim tot ceea ce sosește la poarta inimii.

O ucenicie în suferință

Inițierea noastră colectivă ne va aduce în mod inevitabil față în față cu straturi extreme de pierdere și durere. Elgin spune foarte clar acest lucru. Procesul continuu de transformare a speciilor va diminua impresionant biodiversitatea Pământului în următoarele decenii. Din ce în ce mai mulți oameni vor muri pe măsură ce sursele de hrană și apă vor dispărea, iar violențele regionale vor crește din cauza reducerii accesului la resurse. Disparitățile economice vor provoca un grad de suferință incalculabil pentru miliarde de persoane. Durerea sufletească va fi nota cheie în viitorul apropiat. Capacitatea noastră de a rămâne prezenți în fața acestui val de pierderi depinde de capacitatea noastră de a cultiva această abilitate esențială. Trebuie să urmăm o ucenicie în suferință.

Ucenicia noastră începe atunci când ajungem să înțelegem că durerea este mereu prezentă în viața noastră. Aceasta este o conștientizare dificilă, dar care ne oferă șansa de a ne deschide inima către o iubire mai profundă pentru viața noastră singulară și pentru lumea măturată de vânt din care facem parte. Începem cu gestul simplu de a aduna cioburile lăsate de durere care zac împrăștiate pe podeaua casei noastre. Începem prin a ne dezvolta capacitatea de a păstra suferința în coliba tandră a inimii. Prin această practică, învățăm să întâmpinăm prezența pătrunzătoare și copleșitoare a durerii. Și apoi invităm unul, doi. . . câțiva oameni de încredere, să se ni se alăture și să împărtășească valurile continue ale suferinței pe măsură ce vin la mal. „Capacitatea noastră de a iubi și de a consola crește cu durerea altora, propria noastră durere prea mare pentru a fi stăpânită își găsește libertatea când alții îi sunt martori."⁴

Durerea sufletească este mai mult decât o emoție; este, de asemenea, o facultate de bază a ființei umane. Este o abilitate care trebuie dezvoltată, altfel ne vom trezi migrând spre marginile vieții în speranța de a evita inevitabilele legături cu pierderea. Prin riturile durerii, ne maturizăm ca ființe umane. Durerea invită gravitatea și profunzimea în psihic. Din fericire, posedăm capacitatea de a metaboliza suferința într-un medicament benefic pentru sufletul nostru și pentru sufletul lumii.

Una dintre practicile esențiale ale uceniciei noastre este capacitatea noastră de a ne susține reciproc în momente de durere și traumă. Această abilitate s-a pierdut, în cea mai mare parte, sub povara extremă a individualismului și a privatizării, în special în culturile occidentale, industriale. Acesta a avut un impact profund asupra modului în care procesăm și metabolizăm întâlnirile personale cu pierderea și experiențele emoționale intense. Fără spațiul familiar și de încredere al comunității, aceste momente pot pătrunde în viața noastră psihică, lăsându-ne zdruncinați și tulburați, speriați și nesiguri de următorul pas.

Trauma este orice întâlnire, acută sau prelungită, care copleșește capacitatea psihicului de a procesa experiența.

În aceste vremuri, ne confruntăm cu ceva prea intens pentru a fi reținut, integrat sau înțeles. Încărcătura emoțională ne saturează capacitatea de a da sens experienței, iar noi ne simțim copleșiți și singuri. Absența unui mediu de suport adecvat, capabil să ne susțină în aceste momente, generează experiențe traumatice. Cu alte cuvinte, durerea fizică în sine nu este traumatică. Durerea nevăzută este. Această perioadă de schimbări planetare rapide și sfâșietoare ne reamintește că suntem împreună în această situație și că ne putem oferi unul altuia spațiul de suport necesar pentru a ne procesa suferințele comune.

Dar cum rămâne cu traumele din lumea largă, care ne afectează? Aici, Elgin propune un nou mod de a încadra domeniul global. El identifică Stresul traumatic planetar cronic (Chronic Planetary Traumatic Stress – CPTS) și scrie: „Diferența dintre PTSD (tulburarea de stres posttraumatic) și CTPS este că, în loc de un episod relativ scurt și limitat, trauma durează toată viața și are