Număr de oxidare: Diferență între versiuni
Conținut șters Conținut adăugat
m Robot: Înlocuire diacritice pentru corectarea diacriticelor |
m Revenire la ultima modificare de către 89.137.18.152 Etichetă: Revenire |
||
| (Nu s-au afișat 18 versiuni intermediare efectuate de alți 15 utilizatori) | |||
Linia 1:
'''Numărul de oxidare''' sau '''starea de oxidare''' se definește ca suma [[sarcină electrică|sarcinilor]] pozitive și negative ale unui [[atom]], care indică indirect numărul de [[electron]]i pe care atomul i-a acceptat
[[Proton]]ii unui atom sunt încărcați pozitiv, această sarcină fiind compensată de cea negativă a electronilor; dacă numărul de protoni și de electroni este același într-un atom, acesta este electric neutru.
Linia 5:
Dacă atomul cedează un electron, sarcinile pozitive ale protonilor nu mai sunt compensate, nefiind destui electroni. În acest mod se obține un [[ion]] cu sarcină pozitivă ([[cation]]), A<sup>+</sup>, despre care spunem că este un ion monopozitiv; numărul său de oxidare este +1. În schimb, dacă atomul acceptă un electron, protonii nu mai compensează sarcina electronilor, obținându-se un ion mononegativ, A<sup>-</sup>. De asemenea, atomul poate ceda un număr mai mare de electroni, rezultând ioni dipozitivi, tripozitivi, etc. În același mod, poate să accepte un număr mai mare de electroni, obținându-se ioni dinegativi, trinegativi, etc.
Numărul de oxidare este înscris de obicei, între paranteze, imediat după elementul despre care este vorba. De exemplu, un ion cu număr de oxidare +3, Fe<sup>3+</sup>, se va scrie în acest mod: fier (III).
În formula chimică, numărul de oxidare al ionilor se indică printr-un supra-indice după simbolul elementului, cum s-a văzut la Fe<sup>3+</sup>, sau de exemplu la oxigen (II), O<sup>2-</sup>. Nu se indică numărul de oxidare în cazul în care elementul este neutru.
Linia 14:
Când se scriu reacții chimice, următoarele reguli permit obținerea numărului de oxidare, pe care îl prezintă fiecare element:
* La atomii care împart un electron, se consideră că atomul cu o [[electronegativitate]] mai mare acceptă electronul și celălalt îl cedează.
* Dacă atomii sunt egali, se consideră că electronul este împărțit.
Câteodată, nu este clar ce număr de oxidare au ionii unei [[moleculă|molecule]]. De exemplu, în molecula de Cr(OH)<sub>3</sub>, nu ni se indică
* Numărul de oxidare al atomilor neutri este egal cu zero.
* În moleculele neutre, suma numerelor de oxidare ale elementelor ce o formează dă zero.
* [[Fluor]]ul are
* [[Oxigen]]ul tinde să aibă un singur număr de oxidare, și anume -2, cu unele excepții:
** în prezența
** Când sunt legături între atomii de oxigen, un oxigen neutralizează sarcina unui altuia.
** În peroxizi, de exemplu, în apa oxigenată (peroxidul de hidrogen), H<sub>2</sub>O<sub>2</sub>, unde avem O<sub>2</sub><sup>2-</sup>, deoarece se consideră că atomul de oxigen are numărul de oxidare -1.
** În superoxizi; -1/2.
* Ionii elementelor din [[grupele tabelului periodic|grupa]] I A a tabelului periodic au numărul de oxidare +1 în compuși.
* Ionii elementelor din grupa a II-a A a tabelului periodic au numărul de oxidare +2 în compuși.
* [[Halogen]]ii au în mod
* [[Hidrogen]]ul are numărul de oxidare +1, cu excepția cazului în care formează [[
De exemplu, în compusul Cr(OH)<sub>3</sub>, oxigenul are numărul de oxidare -2 iar hidrogenul +1. De aceea, gruparea [[hidroxil]] are o sarcină negativă (-2+1), fapt pentru care se scrie, dacă nu formează un compus, ca
* [[Redox]]
* [[Valență]]
* [[Electrod]]
[[Categorie:Proprietăți chimice]]
| |||