Viktor Ianukovici
Viktor Fedorovici Ianukovici (în ucraineană Віктор Федорович Янукович) (n. 9 iulie 1950, Ienakiieve, regiunea Donețk, RSS Ucraineană) a fost președintele Ucrainei în perioada 2010 - 2014[2].
Anterior, acesta a fost primul ministru al Ucrainei de trei ori (21 noiembrie 2002 – 7 decembrie 2004, 28 decembrie 2004 – 5 ianuarie 2005 și 4 august 2006 – 18 decembrie 2007).
De asemenea, a fost guvernator al provinciei Donețk. Ianukovici a candidat la alegerile prezidențiale din Ucraina de pe 21 noiembrie 2004, de pe o poziție pro-Rusia. Pe 24 noiembrie, după al doilea tur de scrutin, Parlamentul Ucrainei l-a declarat oficial învingător al alegerilor pe Viktor Ianukovici. El a primit 49,61% din voturi, față de 46,61% ale lui Viktor Iușcenko, candidatul opoziție prooccidentale. Iușcenko nu a recunoscut totuși rezultatul. Curtea Supremă de Justiție a Ucrainei a suspendat rezultatele alegerilor prezidențiale până ce un apel contra victoriei prim-ministrului Viktor Ianukovici a fost examinat. În urma unui al treilea tur de scrutin impulsionat de Revoluția oranj, Ianukovici a pierdut acele alegeri în fața contracandidatului său, Viktor Iușcenko.
Șase ani mai târziu, Ianukovici a fost ales în funcția de președinte al Ucrainei în 2010, după un tur doi de scrutin extrem de disputat în fața unei alte figuri proeminente ale Revoluției oranj, Iulia Timoșenko.
El a depus jurământul la 25 februarie 2010.
În iarna 2013-2014, după ce în prealabil a refuzat unilateral semnarea Acordului de asociere al Ucrainei la Uniunea Europeană (parte a Parteneriatului Estic, Ianukovici a fost ținta unor proteste pro-europene de masă, care s-au soldat în cele din urmă cu demiterea sa și preluarea interimatului funcției de președinte de către speakerul Oleksandr Turcinov (22 februarie 2014).
Fuga din Ucraina
modificareLa 22 februarie 2014, președintele Ianukovici a părăsit capitala Kiev pentru a participa la un congres pro-rus la Harkov. Într-un discurs preînregistrat, difuzat prin mijloacele de informare în masă, acesta afirma că nu intenționa să demisioneze. Totuși, Ianukovici nu a mai compărut la congresul de Harkov, în timp ce în presă apăreau deja relatări despre faptul că ar fi fugit într-o direcție necunoscută, cel mai probabil Rusia, Belarus sau chiar Emiratele Arabe Unite.[3]
După câteva zile de incertitudine, timp în care a fost dat în urmărire internațională pentru genocid,[4] Ianukovici a susținut o conferință de presă în orașul rus Rostov pe Don în care blama noua putere "profascistă"de la Kiev pentru lovitură de stat.[5] "Evenimentele care afectează în prezent Crimeea sunt o reacție naturală față de o uzurpare a puterii", declară Ianukovici cu referire la intervenția pro-rusă din autonomia Crimeea.[5]
Note
modificare- ^ a b en „Ukraine as it happened: Yanukovych ousted, Tymoshenko freed”. EuroNews. Accesat în .
- ^ uc Rezoluția Radei Supreme
- ^ Russia, Belarus, UAE? Few options for Ukraine's ousted leader | Reuters
- ^ Ucraina cere mandat internațional de arestare pentru Ianukovici Arhivat în , la Wayback Machine., Jurnalul Național, 26 februarie 2014
- ^ a b Viktor Ianukovici, din Rusia: Voi lupta pentru viitorul Ucrainei. Nu am fost înlăturat de la putere, Realitatea TV, 28 februarie 2014
Vezi și
modificareLegături externe
modificare
- President of Ukraine — Official website uc ru en
- "All power to councils – not to a President Czar"
- Yanukovych Personal Information Service
- Viktor Yanukovych on Twitter
- Party of Regions Official Information Server Arhivat în , la Wayback Machine.
- Yanukovych’s inner circle – Kyiv Post (21 January 2010)
| Funcții politice | ||
|---|---|---|
| Predecesor: Anatoli Kinah |
Prim-ministru al Ucrainei 2002–2004 |
Succesor: Mikola Azarov interimar |
| Predecesor: Mikola Azarov (interimar) |
Prim-ministru al Ucrainei 2004–2005 | |
| Predecesor: Iuri Iehanurov |
Prim-ministru al Ucrainei 2006–2007 |
Succesor: Iulia Timoșenko |
| Predecesor: Viktor Iușcenko |
Președintele Ucrainei 2010–2014 |
Succesor: Oleksandr Turcinov (interimar) |
| Poziții sportive | ||
| Predecesor: Ivan Fedorenko |
Președinte al Comitetul Național Olimpic al Ucrainei 2002–2005 |
Succesor: Serhii Bubka |
| Funcții politice | ||
| Predecesor: Volodimir Seminojenko |
Lider al Partidului Regiunilor 2003–2010 |
Succesor: Mikola Azarov |
'