MODELE SI METODE DE CALCUL N PROIECTAREA CONSTRUCIILOR 1.1.

INTRODUCERE n limbajul uzual, prin constructie se ntelege o cladire executata din zidarie, lemn, metal, beton, etc., pe baza unui proiect, care serveste la adapostirea oamenilor, animalelor, obiectelor, etc. (1 DEX). Terminologia tehnica defineste constructia ca structura sau sistem fizic, aflat in permanenta actiune cu mediul inconjurator. Intrarile in sistem sunt actiunile exercitate de mediu asupra structurii, iar raspunsul structurii la aceste actiuni constituie iesirile din sistem . Orice constructie are un schelet sau o structura de rezistenta, alcatuita din elemente simple numite elemente de constructii ( bare, placi, blocuri). Avnd n vedere elementele care intra n componenta structurilor de rezistenta, acestea pot fi grupate n: - structuri din bare (articulate sau legate rigid n noduri); - structuri alcatuite din pereti structurali (de zidarie portanta, din beton turnat monolit sau n panouri prefabricate, din materiale compozite, etc.); - structuri mixte, alcatuite din bare si pereti structurali. Proiectarea unei constructii este un proces complex n care ponderea cea mai mare o are analiza si proiectarea structurii de rezistenta ("structural analysis and design"). Prin aceasta proiectare se urmareste realizarea unei structuri care sa satisfaca exigentele esentiale functionale si economice, cu asigurarea cerintelor de rezistenta, rigiditate, stabilitate si durabilitate, deci a sigurantei in exploatare. 1.2. MODELAREA FIZIC A STRUCTURII, REAZEMELOR sI ACIUNILOR Avand n vedere complexitatea de alcatuire a structurilor de rezistenta, a legaturilor interioare si exterioare (rezemarilor), precum si complexitatea ncarcarilor si a comportarii materialelor constitutive, analiza si proiectarea structurala se face pe un model structural simplificat (idealizat). Aceasta presupune schematizarea constructiei si a elementelor de constructii componente ca forma, dimensiuni geometrice, materiale constitutive si chiar neglijnd unele elemente neportante (cu rol de compartimentare, de izolare higrotermica si acustica, decorativ etc.). Similar, legaturile exterioare ale structurii (reazemele) si cele interioare, dintre elemente, se idealizeaza reducndu-se la trei tipuri fundamentale: reazem simplu, articulatie, ncastrare. Reazemele se diferentiaza n cazul plan, respectiv spatial, prin numarul si directia gradelor de libertate blocate (total n cazul reazemelor fixe, partial n cazul reazemelor elastice). Actiunile (ncarcarile) pe care trebuie sa le preia o constructie n decursul vietii sale sunt foarte variate ca natura, provenienta si mod de

manifestare. Ele se schematizeaza si se reduc la forte si momente concentrate, respectiv distribuite, deplasari impuse, variatii de temperatura. Clasificarea actiunilor se poate face dupa mai multe criterii, cum ar fi (RM1): -dupa criteriul frecventei de aparitie la anumite intensitati (actiuni permanente - P, actiuni temporare - T, actiuni exceptionale - E); - dupa locul de aplicare (forte masice sau de volum si forte de suprafata active sau reactive); -dupa modul de actiune n timp (actiuni statice, respectiv dinamice); -dupa pozitia actiunilor n timp (actiuni fixe, respectiv mobile). n conceptul sistemic actiunile constituie modelul de ncarcare al structurii, definit prin parametrii de intrare cunoscuti (P). Modelul structural caruia i se ncarcare formeaza modelul structural de calcul. 1.3.MODELAREA COMPORTRII MATERIALELOR Comportarea structurii de rezistenta a oricarei constructii este influentata semnificativ de materialele constitutive. Caracteristicile fizicomecanice si elastice ale materialelor se obtin pe cale experimentala, prin ncercari pe probe standardizate, n urma carora se obtin curbe caracteristice specifice fiecarui material. Diversitatea de curbe caracteristice ale materialelor frecvent utilizate n constructii a impus schematizarea lor prin folosirea unor modele de deformare (reologice) simple, corespunzatoare celor trei tipuri de deformatii elementare: elastice, plastice, vascoase (JUD). Din acest punct de vedere exista trei categorii de materiale, dupa cum urmeaza: - materiale cu comportare elastica liniara, schematizeaza printr-un resort (modelul fundamental Hooke), avnd curba caracteristica din fig. 1.1.a; comportarea elastica liniara este descrisa matematic n cazul unei solicitari uniaxiale de legea lui Hooke: = E x (1.1) ataseaza modelul de

unde E - constanta elastica a resortului este modulul de elasticitate longitudinal al materialului. La solicitari bi sau triaxiale legatura - este precizata de legea generalizata a lui Hooke; - materiale cu comportare plastica, schematizeaza printro patina (modelul fundamental Saint-Venant), curba caracteristica fiind cea din fig. 1.1.b; ecuatia de stare (reologica) la solicitare uniaxiala este = c (1.2)

unde c - valoarea tensiunii la care este invinsa frecarea dintre patine (limita de curgere a materialului); la solicitari bi sau triaxiale se utilizeaza criterii (teorii) de curgere; - materiale cu comportare vascoasa, la care viteza de deformare variaza liniar sau neliniar n raport cu tensiunea (beton, materiale plastice, etc.); modelul de deformare este schematizat printr-un piston (modelul fundamental Newton- fig. 1.1.c), iar ecuatia de stare care descrie comportarea vascoasa este = (1.3)

unde - caracteristica pistonului ( coeficientul de vascozitate al materialului ), - viteza de deformare. Curbele caracteristice ale multor materiale cu comportare elastica sau vascoasa sunt neliniare sau prezinta portiuni neliniare. Un material cu comportare elastica pronuntat neliniara este cauciucul (fig. 1.1d).

Fig. 1.1 Materialul constitutiv al unei constructii poate avea, la un moment dat, doua sau chiar toate cele trei tipuri de deformatii elementare, desigur n procente diferite, functie de material, gradul de solicitare, temperatura, etc.

De aceea a fost necesara crearea de modele reologice compuse, obtinute prin legarea n serie sau in paralel a modelelor fundamentale, ecuatiile de stare obtinndu-se similar, pe baza conditiilor de echilibru si de compatibilitate geometrica a modelului compus. Un astfel de model, prin care se aproximeaza comportarea elastoplastica a otelului, este obtinut prin legarea n serie a unui resort cu o patina. Modelul elastic-perfect plastic obtinut conduce la curba caracteristica din figura 1.2 a, numita si curba Prandtl. Matematic, comportarea acestui model se traduce printr-o ecuatie de stare discontinua; =E-pentru < e ( < c ) = c - pentru > e (1.4)

unde e - deformatia specifica la limita de elasticitate a materialului. Curba caracteristica a otelului (fig. 1.2 b) poate fi aproximata si mai bine printr-un model elasto-plastic cu consolidare (fig. 1.2 c).

Fig. 1.2 n literatura de specialitate se ntlnesc si alte modele complexe de comportare a diverselor materiale, carora le corespund curbe caracteristice specifice (modelul biliniar, modelul neliniar elasto-plastic, curba Ramberg-Osgood, etc.). Comportarea mecanica a materialelor de constructii care, asa cum s-a vazut, este de natura experimentala, se exprima mai general prin ecuatii reologice de forma: f(,,..,,..,t,T) = 0 (1.5)

adica o functie de tensiuni, deformatii specifice si derivatele lor n raport cu timpul, precum si de timpul (t) si temperatura (T). n spatiul - t ecuatia (1.5) reprezinta o suprafata caracteristica avnd ca proiectii n fiecare plan curba caracteristica - si curba de fluaj sau curgere lenta -t

Modelul structural obtinut prin schematizarea constructiei, la care se ataseaza modelele simplificate ale legaturilor, ncarcarilor si ale comportarii materialelor constitutive formeaza modelul fizic al structurii reale. 1.4. MODELAREA EXPERIMENTAL La unele constructii unicat sau speciale, de mare importanta, ce trebuie proiectate sau sunt deja executate, dar a caror capacitate de a fi utilizate n continuare trebuie expertizata, se impune efectuarea unor cercetari experimentale pe modelele fizice structurale. Daca este posibil, aceste modele pot fi identice cu structura reala, caz n care modelul experimental este un prototip. n caz contrar, modelul experimental se realizeaza la o scara redusa, pe baza legilor de similitudine cu structura reala. Aceste legi se refera la stabilirea dimensiunilor geometrice si a modulului de rezemare, la alegerea materialului constitutiv si a schemei de ncarcare a modelului. Modelul experimental se echipeaza cu aparatura si dispozitive de actionare, de nregistrare, masurare si prelucrare a unor parametri de raspuns (deplasari, deformatii, acceleratii, etc.). Modelul fizic este ncercat pe baza unui program experimental,obtinndu-se valori ale parametrilor de raspuns, fie direct prin masurare, fie dupa unele prelucrari, de obicei automate, bazate pe teoria similitudinii. Rezultatele obtinute se folosesc la stabilirea modului de comportare a structurii reale, la confruntarea cu rezultatele teoretice obtinute prin analiza modelului structural de calcul si, pe aceste baze la luarea unor decizii de mbunatatire a modelului structural de calcul si a proiectarii structurii reale. n anumite situatii, costul mare si durata ndelungata a unui program experimental pot fi evitate prin nlocuirea cu un program de simulare numerica a experimentarilor. 1.5.MODELAREA MATEMATIC A COMPORTRII STRUCTURILOR sI DETERMINAREA RSPUNSULUI 1.5.1.Consideratii introductive Comportarea sub actiuni a oricarei structuri de rezistenta (reale sau model de calcul) este un proces a carui evaluare se face printr-o serie de parametri fizico-mecanici (variabile), X(x,y,z,t), care sunt functii continue de coordonatele spatiale si de timp (procesul este stationar daca t=0, respectiv nestationar daca t0). Unele dintre aceste variabile, q, care constituie parametrii de intrare, n sistem si parametrii proprii ai sistemului, pot fi cunoscute sau stabilite apriori: actiunile (P), unele dimensiuni geometrice (L), caracteristicile fizicomecanice ale materialului (E), conditiile la limita. Restul de u variabile, reprezentnd parametrii de raspuns ai structurii, constituie necunoscutele problemei: deplasari, eforturi (tensiuni), temperaturi, viteze, etc. Prin urmare, parametrii de raspuns sau de iesire ai structurii pot fi reprezentati prin functii, n

general continue, dependente de parametrii de intrare si de parametrii proprii ai sistemului: Y=Y(x,y,z,t,P,L,E,T) (1.6)

Determinarea parametrilor de raspuns necesita folosirea unui model matematic (analitic), care se formuleaza pe baza a trei tipuri de conditii pe care trebuie sa le ndeplineasca structura deformata sub actiuni: -conditii de echilibru (static sau dinamic); -conditii de compatibilitate geometrica; -conditii fizice (de comportare a materialelor constitutive). Corespunzator acestor conditii se stabilesc trei tipuri de ecuatii (ecuatii de echilibru, ecuatii geometrice sau de deformatie si ecuatii fizice sau constitutive) care, mpreuna cu conditiile la limita si cu cele de continuitate a deformatiilor, permit determinarea variabilelor alese ca necunoscute. Trebuie precizat ca ntre diversele clase de parametri de raspuns exista relatii de legatura, nct pentru definirea completa a starii deformate a structurii este suficient sa se determine numai parametrii dintr-o anumita clasa (de exemplu, a deplasarilor prin metoda matricei de rigiditate sau metoda deplasarilor, respectiv a eforturilor sau tensiunilor prin metoda fortelor sau a matricei de flexibilitate). n esenta, formularea unui model matematic pentru orice sistem fizic rezida n a stabili o relatie matematica ntre parametrii u si q, prin aplicarea legilor fizice caracteristice sistemului. Aceasta relatie, numita si ecuatie operationala, este de natura unui sistem de ecuatii de definitie de forma: L(q1, q2,....,qm, u1, u2,....,un) = 0 (1.7) sau, mai compact L(u) + fv = 0 (1.8)

pe domeniul de definitie V al variabilelor u si q, unde L este un operator liniar sau neliniar, de tip algebric (matricial), diferential, integral sau integro-diferential. La ecuatia operationala se ataseaza un set de conditii la limita, precizat prin relatia generica C(q1, q2,....,qm, u1, u2,....,un) = 0 (1.9) sau compact C(u) = fs pe frontiera S a domeniului V. (1.10)

n probleme stationare conditiile la limita sunt conditii de rezemare (pe contur, pe frontiera), iar operatorul C se poate nota C f, n probleme nestationare sunt necesare si conditii initiale Ci la timpul de origine t0. Ecuatiile de definitie (1.8) mpreuna cu conditiile la limita (1.10) constituie ecuatiile de guvernare ale sistemului, care au solutii de forma u = u(q1, q2,....,qm) (1.11)

n ecuatiile de guvernare L si C sunt operatori liniari sau neliniari, q sunt parametrii proprii si de intrare ai sistemului, u sunt necunoscutele problemei, iar fv si fs sunt functii date pe V respectiv S. Exemple de ecuatii de guvernare a) Calculul deplasarilor w la ncovoierea barelor drepte (fig. 1.3. a)

Ecuatia operationala: ( operatorul L= ; intensitatea ncarcarii; EI - rigiditatea sectiunii la ncovoiere); Conditii la limita: -pentru x = 0 wA = w(0) = 0; -pentru x = l wB = w(l) = 0.

p(x)

b) Determinarea starii de tensiune la elemente structurale aflate n stare plana de tensiune (pereti structurali, plansee actionate n planul lor etc.) - fig. 1.3 b.

Ecuatia operationala:

Operatorul L==22= de tensiuni sau functia lui Airy;

se aplica lui F(x,y) - functia

Conditii la limita (pe contur) - sub forma analogiei de cadru:

Fcontur = Mcadru;

Fig. 1.3 c) ncovoierea placilor plane dreptunghiulare (fig. 1.3 c)

Ecuatia operationala:

Operatorul L==22= w(x,y); D - rigiditatea placii la ncovoiere. Conditii pe contur:

se aplica deplasarii normale

x = 0 w = 0;

x = a w = 0; Mx = 0

y = 0 w = 0; My = 0

y = b w = 0; Marimea unui parametru de raspuns (ca de exemplu deplasarea unui punct sau a unei sectiuni a structurii) poarta numele de grad de libertate (GDL). ntrucat acesti parametri de raspuns sunt functii continue de pozitia punctului sau sectiunii, rezulta ca structura are o infinitate de grade de libertate, care definesc starea deformata a acesteia. Din acest punct de vedere structurile reale ca si unele modele structurale de calcul pot fi considerate sisteme continue.

Adesea nsa modelele structurale de calcul sunt prevazute cu un numar finit de grade de libertate (egal cu numarul n al parametrilor de raspuns necunoscuti u), caz n care structura este considerata un sistem fizic discret. Problemele care apar la sistemele continue sau discrete se pot grupa n: - probleme stationare (de echilibru si de valori proprii); - probleme nestationare (de propagare). Componenta ecuatiilor de guvernare pentru fiecare tip de problema de mai sus este precizata n tabelul 1.1 (Pacoste). Tabel 1.1 Tipul problemei ECHILIBRU Ecuatiile de guvernare Sisteme continue Sisteme discrete Ecuatii diferentiale ordinare sau Sistem de ecuatii cu derivate partiale cu conditii de algebrice margine impuse Sistem de ecuatii Ecuatii diferentiale ordinare sau algebrice sau ecuatii cu derivate partiale cu conditii de diferentiale ordinare margine impuse reductibile la ecuatii algebrice Ecuatii cu derivate partiale cu Sistem de ecuatii conditii initiale si de margine diferentiale ordinare cu impuse conditii initiale impuse

VALORI PROPRII

PROPAGARE

Exista mai multe posibilitati de analiza a comportarii a unei structuri si de determinare a raspunsului acesteia. Astfel, pentru proiectare este obligatorie efectuarea unei analize printrun calcul de ordinul I liniar-elastic, care implica scrierea conditiei de echilibru static pe structura nedeformata (ipoteza micilor deplasari si a micilor deformatii), materialul avnd o comportare liniar-elastica. La unele structuri ipoteza micilor deplasari nu mai este aplicabila, echilibrul trebuind sa fie scris pe structura deformata (neliniaritate geometrica), materialul avnd nsa comportare liniar-elastica. Aceasta analiza printr-un calcul de ordinul al II-lea liniar-elastic, este necesara la structuri cu deplasari mari (structuri suspendate pe cabluri, structuri cu deschideri mari, structuri nalte si svelte -probleme de stabilitate). La constructiile speciale, de importanta deosebita, la expertizari ale constructiilor existente, etc., pentru a stabili modul de cedare al structurii de rezistenta, se apeleaza la un calcul de ordin superior si la analize mai sofisticate, dintre care enumeram :

-analiza elasto-plastica prin calcul biografic, cnd echilibrul se scrie pe structura nedeformata, iar materialul are comportare elastoplastica; -analiza elasto-plastica bazata pe identificarea directa a mecanismului de cedare prin teoria plastica simpla; - analiza elasto-plastica bazata pe identificarea directa a mecanismului de cedare si luarea n considerare a efectului fortei axiale asupra formarii articulatiei plastice. - analiza neliniara cu luarea n considerare a ambelor tipuri de neliniaritate (geometrica si fizica); Fazele principale ale modelarii precum si legaturile ntre parametrii implicati n procesul de proiectare sau expertizare a unei constructii se prezinta n fig. 1.4. 1.6. METODE DE CALCUL PENTRU DETERMINAREA RSPUNSULUI STRUCTURILOR Determinarea parametrilor de raspuns, care sa satisfaca ecuatiile de guvernare ale unei structuri (ecuatia operationala si conditiile la limita aferente), se poate face prin doua tipuri de metode: - metode analitice ("exacte"),care se bazeaza pe exprimarea variabilei de raspuns cautate prin functii analitice, valabil pentru orice punct al cmpului (domeniului) care se refera. Ca solutii analitice se pot folosi polinoamele algebrice, functiile transcendente elementare (trigonometrice, hiperbolice, etc.), seriile trigonometrice, seriile de puteri, functiile Bessel etc. Gasirea unor solutii analitice nsa, nu este posibila dect ntr-un numar redus de cazuri particulare de geometrie, rezemare si ncarcare a structurii. Chiar si n acele cazuri, calificativul de solutie "exacta" nu si merita utilizarea pe deplin, deoarece modelul matematic pe care se opereaza are la baza un model fizic obtinut prin simplificari si idealizari ale structurii reale. - metode numerice (aproximative) care constau n determinarea unor valori ale functiilor necunoscute (parametri de raspuns) dintr-un numar finit de puncte ale modelului structural (considerat sistem discret), sau a unor functii care sa aproximeze solutiile exacte, adica sa satisfaca, cu o eroare controlata si acceptabila, ecuatiile de guvernare. Daca functiile aproximante au ca domeniu de definitie ntregul model structural, atunci aceasta are o infinitate de GDL (este un sistem continuu), iar daca definirea functiilor aproximante si determinarea lor se face numai pe subdomenii din modelul structural, atunci aceasta are un numar finit de GDL (este un sistem discret). ntruct volumul de calcule pe care l implica metodele numerice este foarte mare, nu se poate vorbi de o folosire rationala a acestor procedee, dect n cazul cuplarii lor cu folosirea unor programe de calcul automat. Cu toate acestea,

metodele numerice, de calcul au capatat o dezvoltare vertiginoasa o data cu dezvoltarea si cresterea performantelor calculatoarelor electronice. Progresele n sectorul hardware antreneaza n paralel dezvoltarea si perfectionarea softului necesar (algoritmi, tehnici si metode numerice, programe de calcul, etc.).