Exam Gutuleac

Descărcați ca doc, pdf sau txt
Descărcați ca doc, pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1din 19

1.

Definiia, obiectul i metoda dreptului contravenionalk

ooate defini ca un ansamblu de norme juridice strict determinate de legislaia contravenional, care oglindete instituiile juridice de baz, cum ar fi contravenia, contravenionalitatea, sanciunea contravenional, rspunderea contravenional i procedura contravenional, i
Definiia dreptul contravenional se care are drept scop protecia juridic a unor valori sociale determinate, soluionarea raporturilor juridice aprute in procesu activitii a contravenional itii. Obiectul obiectu l dreptului contravenional l constituie relaiile sociale care se stabilesc intre subiecii dreptului contravenional din momentul n care legea contravenional de prevenire obine for juridic, parcurgnd etapele constatrii faptei contravenionale, aplicrii sanciunilor contravenionale i pn la executarea pedepsei contra- venionale.

de combatere

rincipalele trsturi ale metodei de reglementare juridic sint elucidate atunci cind rspundem la urmtoarele ntrebri! "# care este statutul jundic al prilor raporturilor juridice$ %# carc fapte juridice au legtur cu apariia, modificarea sau stingerea raporturilor jundice$ &# cum are loc determinarea drepturilor i obligaiilor subiecilor raporturilor jundice$ i '# cum sint protejate aceste dreprun. (ceasta metoda se manifest prin dou forme de baz: convingerea
Metoda

i constringerea
)onstrngerea, ca metod de reglementare, poate fi divizat in patru grupe de msuri care. n general, corespund sarcinilor de baz ale organelor de drept n combaterea contravenionalitii *prevenirea contraveniilor curm+nd$ *reprimarea# faptelor contravenionale$ stabilirea vinoviei persoanelor care au comis fapte contravenionale i aplicarea fa de acestea a sanciunilor contravenionale#! . !voluia reglementrilor contravenionale ,elaiile de aprare social au aprut odat cu societatea i au cunoscut att forma relaiilor de cooperare i convieuire, ct i forma relaiilor de conflict. -niial, ilicitul contravenional a fost consacrat n legislaia penal potrivit tradiionalei mpriri tripartite a ilicitului penal n! crime, delicte i contravenii (trihotomia). (ceast mprire, .cunoscut n vec/iul drept francez de la "01" i n cel din 2rumar anul -3, apoi, prin meninerea ei n )odul penal francez de la "4"5, i-a fcut drum n mai toate legislaiile penale europene i extraeuropene. 6ubiect al rspunderii administrativ-contravenionale era, n principiu, persoana fizic, regul de la care se putea deroga numai prin lege sau decret, sancionndu-se i persoana juridic doar n cazul existenei unei dispoziii legale exprese. 7n legislaia ,epublicii Moldova noiunea de contravenie a fost pentru prima dat definit n art. 1 al )odului cu privire la contraveniile administrative, adoptat la %1 martie "148.

n n anul %554 legea contravenional a suportat multiple modificri i completri, motivate de noile relaii social-economice i social-politice existente n ar, ndeosebi din momentul cnd ,epublica Moldova a devenit un stat suveran. )adrul juridic depit al regimului contravenional n condiiile edificrii statului de drept n ,epublica Moldova a determinat necesitatea elaborrii unui nou cadru juridic, adaptat condiiilor i imperativelor timpului. rin 9egea nr. %"4-:3- din %' octombrie %554 a fost adoptat )odul contravenional al ,epublicii Moldova, care va intra n vigoare la &" mai %551. ;in momentul apariiei noii legi contravenionale este confirmat de jure existena dreptului contravenional ca ramur distinct a sistemului de drept n ara noastr. ". #rincipiile dreptului contravenional rincipiile dreptului snt normele sociale crora li se supune un sistem juridic, care ordoneaz ntregul drept pozitiv ce exist pe un areal geografic, statal sau internaional. ornind de la aceast constatare, n viziunea noastr, principiile dreptului contravenional pot fi clasificate n! generale, ramurale, instituionale. Principiile generale, fiind specifice sistemului de drept n ansamblu, se refer la reglementarea juridic a relaiilor sociale n general, inclusiv la cele reglementate de dreptul contravenional! #rincipiul legalitii. rincipiul legalitii nseamn c legiuitorul, atunci cnd realizeaz opera sa legislativ, trebuie s respecte toate procedurile, s in seama de voina social, s permit pluralismul politic i s controleze executivul cu ajutorul prg/iilor puse la dispoziie de lege #rincipiul egalitii 7n procesul elaborrii legilor att organul legislativ, ct i organul de iniiativ legislativ trebuie s evite normele juridice discriminatorii sau care ofer privilegii. e de alt parte, organele care aplic legea nu trebuie s o interpreteze discriminatoriu sau n beneficiul unui anumit justiiabil. #rincipiul garantrii drepturilor i libertilor fundamentale <sena acestui principiu const n faptul c organele abilitate trebuie s in cont de libertile fundamentale ale omului att la etapa elaborrii normelor contravenionale, ct i la etapa executrii lor #rincipiul neretroactivitii legii contravenionale. rincipiul neretroactivitii legii contravenionale interzice ca legea s produc efecte drepturi i obligaii pentru faptele consumate naintea intrrii n vigoare a legii noi. Principiile ramurale au un caracter mai restrns, limitat la materia contravenional! #rincipiul prescrierii unilaterale de voin $uridic principiu este determinat de una dintre trsturile de baz ale administrrii n domeniul contravenional! una din prile obligatorii ale relaiilor sociale reglementate de dreptul contravenional este reprezentantul statului, care acioneaz n calitate de subiect al administrrii. #rincipiul reglementrii $uridice a contraveniei i a sanciunilor contraven ionale. rincipiul reglementrii juridice a contraveniei i a sanciunilor contravenionale este un principiu ramural, care presupune c doar faptele prevzute de lege la momentul svririi lor constituie contravenii, iar represiunea acestora va consta numai n aplicarea sanciunilor prevzute de legea contravenional la data svririi contraveniei #rezumia de nevinovie nseamn c persoana acuzat de svrirea unei contravenii este prezumat nevinovat pn cnd vinovia sa va fi dovedit n conformitate cu prevederile )) al ,M, asigurndu-se garaniile necesare aprrii ei. #rincipiul dreptii presupune c persoana poate fi sancionat numai pentru contravenia n a crei privin este dovedit vinovia sa

#rincipiul umanismului presupune c ntreaga reglementare n materia contravenional trebuie s exprime interesele fundamentale ale omului. #rincipiul prevenirii i curmrii faptelor contravenionale presupune c att reglementarea contravenional, ct i activitatea organelor executive privind realizarea acestei reglementri trebuie s asigure prevenirea svririi acestor fapte prin conformare la cerinele stabilite i prin constrngere fa de cei care le svresc. #rincipiile instituionale snt caracteristice diferitelor instituii juridice ale dreptului contravenional, cum ar fi! contravenia, contravenionalitatea, rspunderea contravenional, convingerea i constrngerea, procedura contravenional etc. #rincipiul rspunderii contravenionale personale n dreptul contravenional nu se poate antrena rspunderea juridic pentru fapta svrit de alt persoan #rincipiul individualizrii rspunderii contravenionale i sanciunii con travenionale presupune c persoanei, recunoscute ca fiind vinovat de svrirea unei contravenii, i se aplic o pedeaps contravenional ec/itabil n limitele fixate n partea special a )) al ,M i n strict conformitate cu dispoziiile prii generale a )odului. #rincipiul interdiciei dublei sancionri contravenionale prevede c nimeni nu poate fi supus de dou ori rspunderii contravenionale pentru svrirea uneia i aceleiai contravenii. %. &rsturile dreptului contravenional. 'orelaia dintre dreptul contravenional i ramurile (nrudite ale sistemului de drept. unem n eviden urmtoarele trsturi ale dreptului contravenional: Caracterul autonom (ceast ramur a dreptului reglementeaz numai acele relaii sociale care apar ntre subiecii dreptului contravenional n legtur cu! necesitatea respectrii normei contravenionale *prevenirea de contravenii#$ comiterea faptei contravenionale *curmarea faptei ilicite#$ nfptuirea jurisdiciei contravenionale *aplicarea sanciunilor contravenionale i a altor msuri de reeducare a persoanelor vinovate de comiterea contraveniilor Inegalitatea prilor n relaiile contravenionale =na dintre prile relaiilor sociale reglementate de dreptul contravenional este reprezentat de stat. (ceast parte a relaiilor apare n calitate de subiect al administrrii i, prin competena sa, are prioritate fa de celelalte pri ale relaiilor sociale reglementate de dreptul contravenional. !partenena la dreptul public rin reglementrile sale, dreptul contravenional aparine dreptului public, deoarece n toate raporturile juridice de drept contravenional statul este subiectul dominant, care pretinde o anumit conduit de la subiecii de drept crora le snt destinate normele juridice contravenionale i statul, prin organele sale abilitate, exercit tragerea la rspunderea contravenional a celor vinovai de svrirea acestor fapte Caracterul dinamic normele juridice contravenionale suport deseori modificri, n funcie de sc/imbrile intervenite n evoluia societii ). *zvoarele dreptului contravenional ;reptul, de regul, este interesat de dou dintre multiplele sensuri ale noiunii de izvor de drept, respectiv! izvor de drept n sens material i izvor de drept n sens formal" *zvoarele materiale ale dreptului contravenional snt realitile extrajudiciare care determin legiuitorul s elaboreze norme juridice *legi i alte acte normative# sau creeaz ele nsele norme de conduit obligatorie *obiceiul sau cutuma#. *zvoarele formale ale dreptului contravenional snt actele normative n care se exprim voina social, devenit voin de stat, cu privire la normele juridice referitoare la combaterea

contravenionalitii. (spectul care intereseaz este cel al forei juridice a izvorului formal, adic al tipului de act normativ n care se exprim voina de stat. 9iteratura de specialitate face o ierarhizare a izvoarelor formale ale dreptului contravenional: >ratatele i conveniile internaionale, n msura n care acestea snt ratificate de ,epublica Moldova i prevd norme cu caracter contravenional *penal#. )onstituia ,epublicii Moldova, ca izvorul fundamental intern al dreptului contravenional 7n )onstituie i au originea majoritatea principiilor dreptului contravenional. ?otrrile )urii )onstituionale cu privire la constituionalitatea actelor normative din domeniul combaterii contravenionalitii. )odul contravenional al ,epublicii Moldova *9egea contravenional#, ca izvorul formal de baz al dreptului contravenional. (cest izvor stabilete faptele ce constituie contravenii i procedura de aplicare a pedepselor contravenionale. (lte legi organice i ordinare care se refer la mecanismul de combatere a contravenionalitii *de exemplu, potrivit 9egii privind administraia public local @rdonanele Auvernului privind domeniul combaterii fenomenului contravenional. ;ecretele reedintelui ,epublicii Moldova privind administrarea procesului de combatere a contravenionalitii i /otrrile Auvernului cu caracter normativ n acest domeniu. (ctele administrative cu caracter normativ n domeniu ale organelor administrrii publice centrale de ramur. (ctele administrative de acelai coninut, elaborate de organele administrrii publice locale. +. ,oiunea de legislaie contravenional, sistemul i interpretarea ei. ,otiunia - legislaia contravenional reprezint sistemul de acte juridice adoptate sau emise de ctre diferii subieci ai dreptului contravenional, care contribuie la apariia, modificarea sau stingerea raporturilor juridice concrete n domeniul combaterii contravenionalitii" -istemul legislaiei contravenionale. ornind de la scopul reglementrii juridice a procesului de administrare n domeniul combaterii contravenionalitii, legislaia contravenional din ,epublica Moldova ar putea fi mprit n dou categorii de norme juridice! #) norme juridice care stabilesc faptele ce constituie contravenii, rspunderea contravenional i modalitatea aplicrii ei$ %) norme juridice ce alctuiesc cadrul juridic al activitii de prevenire i curmare a contraveniilor" 7n acest caz noiunea .legislaie contravenionalB ar include! "# )odul contravenional al ,epublicii Moldova, care reprezint unicul act normativ ce stabilete rspunderea contravenional i procedura contravenional$ %# alte legi i acte normative sublegislative, adoptate de organele abilitate, care formeaz cadrul juridic al activitii de prevenire i curmare a contraveniilor. Interpretarea legislaiei contravenionale, constituie totalitatea de operaiuni logicoraionale efectuate de un subiect n scopul clarificrii sensului exact al normelor de drept contravenional, precum i activitatea de explicare a normelor de drept subiecilor crora li se adreseaz. -nterpretarea legii contravenionale este determinat de necesitatea aplicrii la anumite fapte i situaii, diferite de cele tipice, a normelor contravenionale, norme care conin uneori formulri ce nu redau clar voina legiuitorului, cuvinte cu sens ambiguu ori redactri neglijente. ;e exemplu, n art. &0C alin. & din )odul contravenional legislatorul stipuleaz! .,einerea persoanei n cauza contravenional nu poate depi & oreB. -ar n art. '&8 .;urata reinerii i condiiile privrii de libertateB, alin. *%#, se menioneaz c! . ersoana suspectat de svrirea unei contravenii pentru care sanciunea prevede arestul

contravenional poate fi reinut pn la examinarea cauzei contravenionale, dar nu mai mult dect pe %' de ore. .. -tructura 'odului contravenional al /epublicii 0oldova entru realizarea scopului i a sarcinilor sale, )) al ,M este structurat n! cri, titluri, pri, capitole i articole Cartea nti. Dreptul material este divizat n dou titluri! titlul - &artea general i titlul - &artea special" artea general a crii nti este mprit n cinci capitole i conine! dispoziii comune cu privire la legea contravenional a ,epublicii Moldova, scopul legii i aciunea ei, principiile$ noiunea de contravenie i rspundere contravenional$ cauzele care nltur caracterul contravenional al faptei i rspunderea contravenional$ sanciunile contravenionale i modalitatea aplicrii lor. artea special a crii nti este divizat n cincisprezece capitole, Diecare dintre ele conine norme materiale ale dreptului contravenional, Diecare articol *alineatul articolului# al rii speciale cuprinde reguli concrete n domeniul contravenional *dispoziia normei juridice#, pentru neonorarea crora este prevzut msura de constrngere statal pasibil de aplicare n cazurile i modul stabilite de lege. Cartea a doua. Procesul contravenional este i ea divizat n dou titluri! titlul - &artea general i titlul -- &artea special. artea general a crii a doua conine! dispoziii generale cu privire la procesul contravenional, principiile procedurii contravenionale i de citare$ participanii la procesul contravenional, drepturile i obligaiile lor$ autoritile competente s soluioneze cauzele contravenionale$ probele i msurile procesuale de constrngere. artea special a crii a doua este consacrat activitii procesuale privind! constatarea faptei contravenionale i cercetarea cazului$ judecarea cauzei contravenionle n instan$ cile de atac al deciziei emise$ trimiterea spre executare a /otrrii judectoreti, problemele ce urmeaz a fi soluionate la executarea sanciunii contravenionale. 1. ,oiunea de aplicare a legii contravenionale (plicarea actelor normative contravenionale este sarcina de baz a activitii organelor executive i judectoreti abilitate n acest domeniu. (plicarea dreptului, n linii generale, este activitatea organizatoric public, realizat n forme speciale, de organele publice competente pentru implementarea normelor de drept privind cazuri sociale concrete. (plicarea legii contravenionale demareaz odat cu intrarea ei n vigoare, pentru c din acest moment este obligatorie i, n ceea ce-i privete pe destinatarii care s-au conformat, ea are eficien activ. 7n privina celorlali destinatari, care nu s-au conformat preceptelor legii, eficiena este reactiv. (plicarea legii contravenionale este respectarea de ctre toi subiecii dreptului contravenional a normelor juridice contravenionale, fie prin conformare, fie prin constrngere statal. <lementele ce constituie coninutul de aplicare a legii contravenionale snt! spaiul, timpul, persoanele i faptele. 6paiul i timpul reprezint elemente constitutive de baz ale noiunii de aplicare a legii contravenionale, n cadrul crora vor fi cercetate i ultimele dou elemente *persoanele i faptele lor#. 2. 3plicarea legislaiei contravenionale (n timp (ciunea legii contravenionale este determinat de dou momente! intrarea n vigoare *data cnd ncepe aciunea normei juridice#$ ieirea din vigoare *data cnd nceteaz aciunea ei#.

Intrarea n vigoare legea intr n vigoare la data publicrii ei sau la data prevzut expres n textul legii. -ntrarea n vigoare a legii la data publicrii (rt. 0C din )onstituia ,epublicii Moldova i art. " din 9egea privind modul de publicare i intrare n vigoare a actelor oficiale prevd c legile se public n Monitorul @ficial al ,epublicii Moldova. -ntrarea n vigoare a legii la data prevzut n textul actului normativ. 9egea contravenional poate intra n vigoare i la data indicat n ea. 7ns data intrrii n vigoare, n toate cazurile, trebuie s fie ulterioar datei pu- blicrii, deoarece nici o lege nu poate avea putere juridic nainte de a fi publicat. Ie irea din vigoare a legii contravenionale 9egea privind actele legislative prevede c aciunea actului legislativ nceteaz dac acesta! este abrogat$ este declarat nul prin /otrrea definitiv a instanei competente$ a ajuns la termen$ este consumat$ a devenit caduc. 7ncetarea aplicrii legii contravenionale prin abrogare rin abrogare se nelege desfiinarea unui act normativ pentru viitor. (brogarea poate fi expres sau tacit, total sau parial. !brogarea e'pres poate fi! (brogare expres direct, ce apare n cazul n care noul act normativ nominalizeaz expres actul normativ sau dispoziiile din actul normativ care se abrog. (brogare expres indirect, care apare atunci cnd noul act normativ se limiteaz la meniunea c dispoziiile anterioare contrare se abrog, fr a le nominaliza n mod direct. (brogarea tacit apare atunci cnd noua lege nu abrog n mod expres actul normativ sau dispoziiile lui, dar conine n textul su dispoziii incompatibile cu prevederile unei legi mai vec/i, astfel fiind aplicat principiul! legea mai nou abrog legea mai veche. 7ncetarea aplicrii legii contravenionale prin ajungerea la termen. ,egula general privind termenul de aplicare a legii const n aceea c legea are putere juridic pe un termen nelimitat, dac ea nu prevede altfel. e lng legi cu termen nelimitat, exist legi temporare i legi cu termen. !etroactivitatea legii contravenionale noi este o excepie a principiului neretroactivitii legii, prin aceasta nelegndu-se aplicarea legii contravenionale noi la situaiile juridice anterioare intrrii ei n vigoare. legea contravenional poate avea efect retroactiv n urmtoarele cazuri "# cnd atenueaz sau anuleaz rspunderea pentru contraveniile comise$ %# cnd legea nou indic retroactivitatea sa$ &# n cazul legii interpretative, care explic sensul unor legi anterioare, producnd efecte de la data intrrii n vigoare a legilor pe care le interpreteaz i cu care fac corp comun. "upravieuirea legii vechi *ultraactivitatea# nseamn aplicarea acesteia i dup intrarea n vigoare a legii noi, asupra unor situaii stipulate n ultima. ;in cele menionate concluzionm c esena principiului aplicrii legii contravenionale n timp const n aceea c n toate cazurile se aplic legea contravenional mai blnd, care uureaz starea de drept a persoanei trase la rspundere contravenional. 14. 3plicarea legislaiei contravenionale (n spaiu 9egea contravenional este aplicabil pe teritoriul statului sau al organului deliberativ local n limitele cruia i exercit suveranitatea statul ori pe teritoriul de competen al organului deliberativ local care a elaborat-o, deoarece ea exprim voina lor public. rincipiul teritorialitii *aplicarea legii contravenionale n spaiu# determin activitatea de traducere n via a prescripiilor normelor contravenionale n raport cu locul comiterii faptei antisociale.

)ontravenia svrsit pe teritoriul ,epublicii Moldova se sancioneaz n conformitate cu prezentul cod. )ontravenia svrit n afara teritoriului ,epublicii Moldova de un cetean al ei sau de un apatrid care domiciliaz pe teritoriul ,epublicii Moldova se sancioneaz n conformitate cu prezentul cod dac fapta este prevzut i de legea rii n care a fost svrit, iar persoana nu a fost tras la rspundere n acea ar. Eu pot fi supui rspunderii contravenionale reprezentanii diplomatici ai statelor strine sau alte persoane care, nu cad sub incidena jurisdiciei contravenionale a ,epublicii Moldova sau n cazul crora este nlturat rspunderea contravenional. )ontravenia svrit n apele teritoriale sau n spaiul aerian al ,epublicii Moldova se consider svrit pe teritoriul ,epublicii Moldova. 11. ,oiunea, formele de manifestare i structura normelor de drept contravenional Eorma juridic contravenional este o regul general de conduit, obligatorie i impersonal, instituit prin lege, a crei aplicare este asigurat, n caz de necesitate, prin fora de constrngere a statului. Eormele juridice contravenionale pot mbrca diverse forme de manifestare! a# stabilirea consecutivitii stricte a aciunilor n condiiile corespunztoare i n modul cuvenit, prevzute de norma respectiv *de exemplu, potrivit prevederilor art. '&& din )) al ,M persoana reinut va fi informat nentrziat, contra semntur, ntr-o limb pe care o nelege, despre motivele reinerii, faptul informrii consemnndu-se n procesul-verbal cu privire la reinere. (ceast norm procesual stabilete cu strictee aciunile pe care trebuie s le efectueze reprezentantul organului constatator mputernicit. b# interzicerea svririi diferitelor aciuni sub ameninarea aplicrii unor mijloace de influen juridic$ c# acordarea a posibilitii de a alege una dintre variantele de comportare prevzute n norm. d# acordarea prii a raportului contravenional a posibilitii de a aciona din proprie iniiativ, adic libertatea de a ntreprinde sau nu anumite aciuni care snt prevzute n norma juridic contravenional. (tructura normei juridice contravenionale reprezint construcia ei intern, modul de legtur i ordonarea elementelor sale componente, precum i forma exterioar de exprimare a coninutului ei. Eorma juridic contravenional are structur logico-juridic i structur te/nico-juridic. 6tructura logico-juridic a normei juridice contravenionale, ca i n cazul altor ramuri ale dreptului, prezint trei elemente *pri componente#! ipoteza, dispoziia i sanciunea. ;up structura te/nico-juridic, normele dreptului contravenional snt sistematizate sub form de pri, titluri, capitole, articole, alineate etc. ;ac ipoteza, dispoziia i sanciunea alctuiesc structura intern i stabil a normei contravenionale, construcia ei te/nico-juridic formeaz structura extern i dinamic a acesteia. 1 . 'lasificarea normelor de drept contravenional ;up coninutul lor #uridic normele juridice contravenionale pot fi grupate n: norme juridice care interzic sau norme prohibitive$ %) norme juridice care oblig$ &# norme juridice care mputernicesc *permisive#, care prevd posibilitatea de a aciona din proprie iniiativ, n limitele cerinelor indicate n norma corespunztoare$ '# norme juridice care stimuleaz, adic prevd msuri de stimulare moral-material pentru onorarea legislaiei contravenionale$ 8# norme juridice de recomandare, care conin ndrumri cu privire la svrirea raional a unor sau altor aciuni. 7n funcie de formele de manifestare, normele juridice contravenionale se mpart n! norme materiale i norme procesuale" )orma juridic material este o regul de conduit ce for-

muleaz prerogativele i obligaiile subiecilor dreptului i care rspunde la ntrebarea! .ce trebuie fcut pentru realizarea lorFB )orma juridic procesual este o regul de conduit cu caracter procesual, general-obligatorie, stabilit sau sancionat de puterea de stat, regul ce reglementeaz relaiile sociale care in de activitatea de constituire, de elaborare i de implementare a dreptului. 1". /aportul de drept contravenional ,aportul de drept reprezint o form de interaciune social n care subiecii de drept obin satisfacerea intereselor recunoscute sau garantate de stat. ,aportul juridic contravenional este o relaie de aprare social re-glementat printr-o norm de drept contravenional, relaie ce ia natere, se modific i dispare n aciunea de combatere a contravenionalitii. Premisele raportului #uridic contravenional *condiii necesare fr a cror existen nu poate lua natere un raport juridic# snt! n primul r nd, normele juridice contravenionale care, reglementnd relaia social, i atribuie acesteia un caracter de raport juridic$ n al doilea r nd, capacitatea participanilor relaiei sociale date de a se manifesta n calitate de exponeni ai drepturilor i obligaiilor subiectului, numit, n limbaj juridic, capacitate juridic$ n al treilea r nd, survenirea mprejurrilor reale de via prevzute n ipoteza normei juridice, de care norma n cauz leag naterea, modificarea sau stingerea raportului juridic contravenional. !aportul #uridic contravenional de conformare (de cooperare) ia natere odat cu obinerea forei juridice a legii contravenionale. !aportul #uridic contravenional de conflict (de contradicie) ia natere din momentul comiterii unei fapte contravenionale *nclcarea dispoziiei normei materiale#. ,aportul juridic contravenional prezint unele trsturi specifice, i anume! ". @bligaiile i drepturile prilor acestui raport ntotdeauna se afl n legtur cu ndeplinirea practic a anumitor aciuni din sfera administrrii statale n vederea combaterii contravenionalitii, ceea ce corespunde obiectului dreptului contravenional. %. )ondiia apariiei raportului juridic contravenional este participarea la el a prii obligatorii *subiectul obligatoriu# reprezentantul statului. &. ,aportul juridic contravenional poate aprea numai n legtur cu necesitatea respectrii regulilor de conduit stabilite de normele juridice contravenionale "u$ieci ai raportului #uridic contravenional pot fi toi subiecii dreptului contravenional. %$iectul raportului #uridic contravenional l constituie anumite aciuni sau inaciuni pe care statul ca subiect dominant le poate pretinde i pe care cealalt parte a raportului este obligat s le svreasc sau s se abin de a le svri. "tingerea raportului #uridic contravenional are loc n dou cazuri! "# nainte de executarea integral a sanciunii contravenionale i %# dup executarea sanciunii. 1%. ,oiunea de contravenionalitate i necesitatea studierii ei. 2azndu-ne pe abordrile noiunii de .criminalitateB, care n literatura de specialitate este studiat foarte amplu, definim noiunea de contravenionalitate ca fenomen social juridic negativ, cu caracter de mas variabil din punct de vedere istoric, care este constituit din totalitatea contraveniilor comise pe un anumit teritoriu ntr-o perioad determinat de timp, caracterizndu-se prin indicatori cantitativi *nivelul, dinamica# i calitativi *structura, caracterul#. >rsturile de baz ale contravenionalitii snt! fenomen social, fenomen juridic, fenomen negativ, fenomen cu caracter de mas, fenomen istoric variabil. )ontravenionalitatea reprezint un fenomen cu caracter de mas. 7n ,epublica Moldova nu exist nc o baz unic, complex i complet de date privind starea contravenional n ar. )ontravenionalitatea este un fenomen istoric variabil. 6c/imbrile de ordin economic, social i politic, dezvoltarea tiinelor juridice i alte transformri ce au loc n societate, modific i

contravenionalitatea att cantitativ, ct i calitativ. (lturi de aceste procese, au loc i modificri ale legislaiei contravenionale. =nele fapte sociale i pierd pericolul social i snt excluse din )odul contravenional, iar altele snt incluse n legislaia contravenional, n scopul asigurrii bunei funcionri a societii. 1). -tarea contravenionalitii(n /epublica 0oldova, cauzele i condiiile ce o favorizeaz 6tarea contravenionalitii pe un anumit teritoriu *ar, regiune de dezvoltare, raion, municipiu, comun# poate fi determinat prin indicatori cantitativi i calitativi. -ndicatorii cantitativi snt caracterizai prin nivelul i dinamica contravenionalitii. &ivelul contravenionalitii este un indicator important care reflect numrul absolut al contraveniilor i al persoanelor ce le-au comis pe un anumit teritoriu, ntr-un interval de timp concret *lun, semestru, an#. Coeficientul contravenionalitii este cel mai obiectiv indicator al nivelului contravenionalitii i se calculeaz pe calea raportrii datelor despre contravenii sau contravenieni la datele despre populaie. Dinamica contravenionalitii este un alt indicator cantitativ care reflect sc/imbarea n timp a acesteia, adic modificrile indicatorilor care oglindesc nivelul i coeficientul contravenionalitii. Indicatorii calitativi reflect structura i caracterul fenomenului contravenional. utem meniona c structura contravenionalitii reflect legtura intern a acesteia, adic corelaia tipurilor de contravenii sau contravenieni din totalitatea contraveniilor nregistrate i a persoanelor care le-au comis. Caracterul contravenionalitii, avnd o legtur strns cu structura ei, pune accentul pe coninutul tipurilor de comportamente contravenionale i pe dominarea acestora n structura contravenionalitii, precum i pe distribuirea contraveniilor dup unele grupe de populaie *comise de minori, de ceteni strini i de apatrizi, de persoane cu antecedente contravenionale#, dup sfera social-economic. Cauzele contravenionalitii snt nite fenomene i procese sociale care genereaz i favorizeaz existena contraveniilor sau provoac creterea sau descreterea lor. vom constata numai c aceste cauze ale contravenionalitii pot fi grupate n! cauze generale$ %# cauze ale unor tipuri de contravenii$ &# cauze ale contraveniilor concrete. (far de cauzele contravenionalitii, exist i o serie de condiii *mprejurri, circumstane# care favorizeaz svrirea faptelor contravenionale. ;intre acestea fac parte att factorii naturali, ct i cei sociali sau te/nici. )ondiiile n sine nu genereaz contravenii, dar contribuie la nfptuirea lor. 1+. 5ormele de combatere a contravenionalitii ot fi identificate trei forme de combatere a contravenionalitii! "# prevenirea faptelor contravenionale$ %# aplicarea fa de persoanele care au comis fapte contravenionale a msurilor de constrngere statal$ &# aplicarea fa de contravenieni a msurilor de rencadrare social. Prevenirea faptelor contravenionale const n neadmiterea svririi a acelor aciuni ori inaciuni pe care societatea le consider duntoare pentru valorile sale, iar statul le protejeaz prin intermediul normelor materiale ale dreptului contravenional. ;up coninutul lor, msurile de prevenire a contraveniilor se clasific n msuri! economice, sociale, ideologice, tehnice, organizatorice i juridice. ( doua form de combatere a contravenionalitii aplicarea fa de persoana care a comis fapta contravenional a msurilor de constrngere statal rezult din principiul

inevitabilitii rspunderii contravenionale, care presupune c oricine comite o contravenie trebuie s suporte rspunderea contravenional, care, la rndul ei, este o consecin inevitabil a comiterii contraveniei, sancionarea vinovatului nefiind facultativ. !encadrarea social a contravenientului, ca form de combatere a contravenionalitii, are i ea o valoare sporit. @rganele abilitate urmeaz s ntreprind msurile necesare de rencadrare social a persoanelor ce au intrat n conflict cu prevederile legislaiei contravenionale. 1.. 0etodele de combatere a contravenionalitii 7n ceea ce privete metodele de administrare n domeniul combaterii att a fenomenului infracional, ct i a celui contravenional, cele mai aplicabile i eficace snt metodele de convingere i constrngere. )onvingerea i constrngerea snt mijloacele, cile principale de asigurare a administrrii de stat. )onstrngerea este bazat pe o convingere bine ntemeiat i bine conturat. 6tatul, n primul rnd, trebuie s conving, iar apoi s constrng. ,aportul corect dintre convingere i constrngere este condiia principal i cea mai important a asigurrii eficienei lucrului aparatului de administrare n domeniul combaterii contravenionalitii, a relaiei dintre aparatul administrativ i mase. ! semna un act de administrare, a ordona, a constr nge este mai uor dec t a convinge. utem defini convingerea ca pe o influen psi/opedagogic a subiectului administrrii asupra contiinei celor administrai n limitele stipulate de normele juridice i cele morale, n scopul conformrii regulilor stabilite de conduit, executrii calitative i la timp a sarcinilor i funciilor n domeniul combaterii contravenionalitii. rin noiunea de constrngere nelegem msurile de influen aplicate direct de ctre organele statului asupra persoanei vinovate de nclcarea normelor de drept contravenional fr adresare n judecat. 7n administrarea de stat constrngerea se aplic n cazul n care metodele de convingere, de organizare i de educare se dovedesc a fi insuficiente pentru a influena comportamentul unor persoane, apelarea la contiina lor fiind ineficient. (vem urmtoarea clasificare a msurilor de constrngere administrativ! msuri administrative de prevenire$ msuri administrative de curmare *stopare#$ msuri de constrngere procesual$ sanciuni contravenionale. 11. 'ontravenia ca unic temei al rspunderii contravenionale. 'aracteristica ei (n raport cu alte fapte antisociale Dapta juridic generatoare de rspundere contravenional se numete contravenie, care este un fenomen complex avnd urmtoarele aspecte! material, uman, social, moral*politic i juridic. )ontravenia ca fapt antisocial ilicit este nrudit cu alte forme de abatere antisocial! infraciunea, delictul administrativ, delictul disciplinar etc., dar, n acelai timp, dispune de trsturi distincte. @rice contravenie, dup aspectul su social, are caracter de abatere administrativ, deoarece cuprinde nite relaii cu caracter executiv i de dispoziie din domeniul administrrii publice. )ontravenia este ns o form mai grav a abaterii administrative. rin abatere *delict# administrativ se nelege orice fapt care ncalc normele de drept administrativ sau care ine de neglijarea obligaiilor ce decurg din actele administrative. !baterea disciplinar este o fapt ce ine de disciplina muncii i const ntr-o aciune sau o inaciune svrit cu vinovie de ctre un salariat, fapt prin care a fost nclcat regulamentul intern de munc, ordinele i dispoziiile legale ale conductorilor. (baterea disciplinar este fapta cu cel mai redus pericol social, ceea ce o deosebete esenial de infraciune i de contravenie. (vnd un pericol social mai mare dect abaterea disciplinar, contravenia este combtut prin msuri de constrngere statal, pe cnd abaterea disciplinar este sancionat prin aplicarea msurilor administrative mai blnde, care snt prevzute n

regulamentul de ordine intern sau n )odul muncii *art. %5C# i nu au caracter de constrngere statal. <lementul comun al celor patru categorii de fapte *infraciune, contravenie, abatere disciplinar i abatere administrativ# const n caracterul ilicit i socialmente periculos. 12. ,oiunea i trsturile caracteristice ale contraveniei )onstituie contravenie fapta aciunea sau inaciunea ilicit, cu un grad de pericol social mai redus dect infraciunea, svrit cu vinovie, care atenteaz la valorile sociale ocrotite de lege, este prevzut de prezentul cod i este pasibil de sanciune contravenional. <lementele sau trsturile ce caracterizeaz contravenia se refer la! caracterul antisocial al faptei$ caracterul ei ilicit$ culpabilitatea faptei (vinovia)$ prevederea de ctre legislaie a rspunderii pentru fapta dat" 7n mod logic, n lipsa a cel puin unuia dintre aceste elemente fapta nu poate fi calificat drept contravenie. Caracterul antisocial al faptei contravenionale constituie temeiul real al rspunderii contravenionale. Ilicitul este o alt trstur important caracteristic contraveniei. 7ntruct faptele contravenionale produc o dezorganizare a sistemului de raporturi sociale, ele au un caracter duntor i snt interzise prin acte juridice. @ alt trstur caracteristic a contraveniei este culpa$ilitatea. 6impla constatare a prevederii faptei social periculoase n legea contravenional nu este suficient pentru calificarea acesteia drept contravenie. )ontravenia fr pedeaps nu are sens juridic contravenional. 7n partea special a )) al ,M sanciunile tuturor normelor juridice materiale conin limitele pedepsei contravenionale pasi$ile de aplicare. Eumai prin stabilirea pedepselor pentru svrirea contraveniilor legea contravenional i realizeaz sarcinile sale. 4. !lementele constitutive ale contraveniei rin coninutul faptei contravenionale se nelege ansamblul de elemente i trsturi caracteristice i definite n nsi norma de drept, care stabilete sanciunea sau o alt norm la care se face trimitere pentru a constata i sanciona fapta contravenional. (naliznd definiia contraveniei, distingem, ca i n cazul infraciunii, anumite aspecte obiective i subiective care se concretizeaz prin prezena a patru elemente constitutive! obiectul i latura obiectiv, subiectul i latura subiectiv. <le trebuie s existe cumulativ la fiecare contravenie, lipsa oricreia dintre ele conduc nd la ine'istena faptei ilicite i, implicit, la imposibilitatea tragerii la rspundere a fptuitorului" Obiectul contraveniei constituie valorile i relaiile sociale ocrotite de legea contravenional, care snt vtmate sau lezate prin comiterea unei fapte concrete. @biectul reflect acele valori i relaii sociale la care a atentat subiectul.@biectul contraveniei are diverse forme! obiect juridic i obiect material. %$iectul #uridic, la rndul su, se divizeaz n! obiect general, obiect generic, obiect nemijlocit (specific) i obiect comple'. %$iectul material al contraveniei. ;ac obiectul juridic al contraveniei este reprezentat de valoarea social i relaiile generate de aceasta, atunci obiectul material al contraveniei l constituie entitatea fizic mpotriva creia este orientat elementul material al contraveniei. 6atura obiectiv indic coninutul i modalitatea atentrii subiectului asupra obiectului. <a reprezint aciunea sau inaciunea ilicit productoare de consecine socialmente periculoase sau care amenin anumite valori, relaii sociale, bunuri ori interese legitime i care este considerat ca ilicit n legea contravenional. ;eci, prile componente ale laturii obiective snt! elementul material, rezultatul periculos, raportul de cauzalitate i unele condiii de loc, timp, mod i mprejurri.

-ubiect al rspunderii juridice este persoana fizic sau juridic mpotriva creia se exercit constrngerea statal prin aplicarea sanciunilor juridice. 6ubiecii contraveniei snt persoanele trase la rspundere contravenional *delincvenii# subiectul activ, i victima + subiect pasiv" 6atura subiectiv ca element al coninutului constitutiv al contraveniei se refer la atitudinea psi/ic a fptuitorului fa de fapta svrit i consecinele ei. <lementul principal al laturii subiective este vinovia i formele ei. 7n cazul unor contravenii, pentru completarea laturii subiective, n textele de incriminare a acestora snt prevzute i alte condiii referitoare la scop i la motiv" 1.'azurile care (nltur caracterul contravenional al faptei i rspunderea contravenional )auzele care nltur caracterul contravenional al faptei snt acele mprejurri, stri ori situaii a cror existen n timpul svririi faptei fac ca realizarea eficient a vreuneia dintre trsturile eseniale s devin imposibil. -tarea de e7trem necesitate 6e consider c a acionat n stare de extrem necesitate persoana care a svrit o fapt ilicit pentru a salva de la un pericol grav iminent, care nu poate fi nlturat altfel, viaa, integritatea corporal ori sntatea sa, a unei alte persoane sau un bun important al su ori al unei alte persoane, sau un interes public. )u se afl n stare de e'trem necesitate persoana care i*a dat seama, n momentul c nd a sv rit fapta, c prin aceasta cauzeaz urmri evident mai grave dec t cele care s*ar fi produs prin ne nlturarea pericolului. )ondiia ca aciunea prin care se nltur pericolul s fie prevzut de legislaie drept contravenie pare fireasc, deoarece altfel problema nlturrii caracterului contravenional al faptei nu s-ar pune. 6egitima aprare rin stare de legitim aprare legiutorul descrie fapta, prevzut de legislaie drept contravenie, dar care este sv rit pentru a respinge un atac direct, imediat, material i real, ndreptat mpotriva sa, mpotriva unei alte persoane sau mpotriva unui interes public" *responsabilitatea =rmtoarea cauz, prevzut de legislaia administrativ, care nltur caracterul contravenional al faptei i rspunderea contravenional este iresponsa$ilitatea, care presupune c persoana a comis o contravenie fr s*i dea seama de aciunile sale sau s le conduc din cauza unei boli psihice cronice, unei tulburri temporare a activitii psihice, debilitii mintale sau a unei alte stri patologice *art. %5 din )) al ,M#. ,esponsabilitarea trebuie s existe att n momentul comiterii contraveniei, ct i n momentul aplicrii sanciunii contravenionale. 'onstr(ngerea fizic i8sau psi9ic :moral; )onstrngerea fizic iGsau psi/ic *moral# constituie cauza de nlturare a rspunderii atunci cnd fapta se svrete sub imperiul acestei constrngeri. )onstrngerea fizic nltur caracterul ilicit al faptei dac autorul nu a putut rezista constrngerii. Constr ngerea psihic *moral# este o circumstan care mpiedic o persoan s-i dirijeze liber voina, s fac sau s nu fac ceva, fapt ce exclude existena uneia dintre trsturile contraveniei, i anume voina /iscul (ntemeiat ,iscul, deseori, este util n toate domeniile de dezvoltare a societii. rogresul te/nicotiinific este imposibil fr implementarea de noi te/nologii, fr realizarea de experimente

n diferite domenii ale activitii umane tiin, te/nic, medicin, farmacologie, sfera de producere, sfera de combatere a infracionalitii i contravenionalitii etc. 'azul fortuit )azul fortuit este o mprejurare imprevizibil care determin producerea unei consecine fr ca vreunei persoane s i se poat imputa vinovia. ./esponsabilitatea $uridic i rspunderea $uridic elemente constitutive ale statutului administrativ<$uridic al subiecilor administrrii (n domeniul combaterii contravenionalitii )oninutul administrrii n domeniul combaterii contravenionalitii const n activitatea de realizare a funciilor corespunztoare, n formele stabilite i prin metodele adecvate. Dunciile de administrare, la general, i n domeniul contracarrii fenomenului contravenional, n special, dup coninutul lor se divizeaz n! funcii generale, funcii speciale, funcii de asigurare (au'iliare), ce deservesc procesele de realizare a funciilor generale i a celor speciale. ,eferitor la primele dou elemente ale statutului administrativ-juridic, n teoria dreptului nu exist divergene eseniale n opiniile savanilor. Menionm numai c, n viziunea noastr, la formarea obligaiilor i stabilirea drepturilor este necesar a se ine cont de dou aspecte importante! iniiale snt obligaiile! volumul i coninutul aceastora trebuie s fie adecvate atingerii scopului fixat n domeniul contracarrii fenomenului contravenional$ volumul drepturilor se stabilete dup determinarea obligaiilor, n strict conformitate cu volumul i caracterul lor. ersoana care exercit o funcie de stat trebuie s se bucure doar de acele drepturi i n acel volum care snt necesare pentru onorarea obligaiilor, potrivit funciei deinute. entru utilizarea corect a termenilor .responsabilitate juridic, i .rspundere juridic,, este important s formulm i s nelegem definiia *coninutul# lor. 6usinem opinia potrivit creia .analiza termenilor i definiiilor este, la sigur, important, ntruct permite juritilor s se exprime n aceeai limb i are drept efect principal aplicarea uniform a legislaieiB. "./esponsabilitatea $uridic i particularitile ei Eoiunea de responsabilitate juridic este tratat n literatura juridic n mod diferit. (stfel, -".lorea menioneaz c responsabilitatea juridic trebuie definit ca o atitudine contient i deliberat de asumare a grijii fa de modul de realizare a normelor de drept, fa de integritatea ordinii juridice, ca i fa de aciunile pe care le ntreprinde individul n vederea asigurrii unui climat de legalitate. Majoritatea specialitilor n domeniu leag noiunea de responsabilitate juridic de atitudinea contient a persoanelor, de simul de rspundere fa de obligaiile sociale, de ndeplinirea contiincioas, riguroas a ndatoririlor ce revin persoanei, de faptul c responsabilitatea aparine persoanei care face opiunea ntre valori, pseudovalori i nonvalori. ornind de la coninutul acestei definiii, putem evidenia elementele responsabilitii, care pot fi repartizate sc/ematic n felul urmtor! #) determinarea i reglementarea statutului administrativ*juridic al funciei de stat (obligaiile, drepturile, e'igenele fa de individul care va ocupa aceast funcie) H %) ncadrarea n modul stabilit de legislaie a individului n funcia de stat H /) contientizarea i perceperea de ctre funcionarul de stat a obligaiilor i drepturilor potrivit funciei, a altor cerine, naintate fa de funcionarul de stat H 0) autoangajarea liber consimit de a aciona n modul corespunztor H 1) e'ecutarea contient i prin autoconstr ngere a obligaiilor, conformarea regulilor de conduit a funcionarului de stat H 2) reacia administraiei organului statal la starea de conformare a funcionarului

fa de e'igenele serviciului respectiv prin aplicarea diverselor forme de convingere ( ncurajarea, stimularea moral sau material etc")" ,esponsabilitarea celorlali subieci ai dreptului contravenional, pasibili de a fi subieci ai rspunderii contravenionale, survine odat cu apariia raportului juridic de conformare i const n obligaia lor de a se conforma regulilor de conduit n societate, stabilite i protejate de normele juridice contravenionale din momentul obinerii forei juridice. %./spunderea $uridic i formele ei 7n literatura juridic rspunderea + ca instituie juridic + este studiat mult mai amplu dect responsabilitatea" (stfel, potrivit opiniei reprezentantei doctrinei rom+ne 3" 4arac, rspunderea juridic ar putea fi definit ca fiind instituia ce cuprinde ansamblul normelor juridice care vizeaz raporturile ce se nasc n sfera activitii desfurate de autoritile publice, n temeiul legii, mpotriva tuturor celor care ncalc sau ignor ordinea de drept, n scopul asigurrii respectrii i promovrii ordinii juridice i a binelui public. 7n baza definiiilor prezentate *precum i a altora#, evideniem trsturile de baz ale acestei instituii juridice! rspunderea juridic este obligaia de a suporta consecina juridic a faptei ilicite$ aceast obligaie revine unui subiect de drept responsabil$ obligaia se nate ca urmare a constrngerii statale prin aplicarea sanciunilor juridice$ rspunderea juridic nu poate fi redus la o simpl obligaie$ aplicarea sanciunilor juridice are drept scop afirmarea ordinii de drept i resocializarea persoanei fa de care ele snt aplicate. Dormele i temeiurile rspunderii juridice n dreptul contravenional se afl n legtur direct cu caracteristica subiectului fa de care ea este aplicat. 7n toate cazurile, rspunderea juridic reprezint reacia statului *societii# la depirea responsbilitii juridice *transformarea raportului juridic de conformare n cel de conflict# prin aplicarea fa de autor de ctre organul mputernicit, n modul stabilit de lege, a uneia dintre formele juridice de constrngere statal, potrivit faptei ilicite comise cu vinovie. ).,oiunea i particularitile de baz ale rspunderii contravenionale ,spunderea juridic este o noiune care are o baz real i ocup un loc central n fiecare dintre ramurile sistemului de drept. Iustiia nu poate fi realizat dect prin intermediul raporturilor juridice *raporturi de constrngere#. 7n literatura de specialitate nu exist o opinie unic n ceea ce privete existena rspunderii contravenionale ca modalitate a rspunderii juridice *precum i a dreptului contravenional ca ramur de sine stttoare a dreptului# i definiia ei. )a instituie juridic fundamental a dreptului contravenional, rspunderea contravenional cuprinde un ansamblu de norme juridice care reglementeaz implementarea dreptului contravenional prin constrngere. ;in aceast definiie reiese c aplicarea rspunderii contravenionale va fi considerat legitim numai atunci cnd vor fi respectate integral urmtoarele condiii! ". 5'istena coninutului juridic al contraveniei *obiectul, latura obiectiv, subiectul, latura subiectiv#. %. 5'aminarea cazului i emiterea deciziei privind aplicarea sanciunii contravenionale de ctre organul *persoanele cu funcii de rspundere# mputernicit *art. &1& din )) al ,M#. &. !plicarea doar a pedepselor contravenionale prevzute de lege *art. &% din )) al ,M#. '. 6espectarea termenelor de aplicare a sanciunilor contravenionale *art. &5 din )) al ,M#.

8. !plicarea pedepsei numai n limitele sanciunii prevzute de norma material nclcat (contraveniei comise)" C. 6espectarea regulilor de aplicare a sanciunilor contravenionale stabilite de lege *art. &&'C din )) al ,M#. +.#rincipiile rspunderii contravenionale ,einem aici principiie specifice rspunderii contravenionale ca instituie juridic de baz a dreptului contravenional. <vident, instituia rspunderii contravenionale se va supune i principiilor fundamentale ale dreptului contravenional i celor ramurale *cercetate n capitolul - J %#, deoarece acestea strbat ntreaga materie a dreptului contravenional. Contravenia ca unic temei #uridic al rspunderii contravenionale " <ste de menionat c temei juridic al rspunderii contravenionale poate constitui doar fapta ilicit de atentare la o valoare social protejat de norma juridic contravenional. Dr svrirea unei fapte contravenionale nu se poate nate un raport juridic de constrngere contravenional *raport juridic de conflict#. Principiul inevita$ilitii rspunderii contravenionale i a pedepsei contravenionale nseamn c sancionarea contravenional a persoanei vinovate pentru comiterea unei contravenii este obligatorie *implacabil#, cu excepia cazurilor expres prevzute n lege *art. %C din )) al ,M#. <l i are justificarea n necesitatea restabilirii ordinii sociale care a fost perturbat de contravenia svrit, repararea pagubei pricinuite *art. '8 din )) al ,M#, reeducarea persoanei care a comis o contravenie, prevenirea comiterii unor noi contravenii *art. &% din )) al ,M#. Principiul oportunitii i utilitii de a aplica rspunderea contravenional" 6tatul poate s renune la aplicarea sanciunii, acest lucru fiind posibil n virtutea faptului c statul este titularul dreptului de a aplica sanciunea contravenional, drept la care poate renuna, edictnd acte de iertare sau de scoatere a unor fapte n afara ilicitului contravenional. Principiul utilitii presupune selectarea celei mai adecvate sanciuni contravenionale, reieind din gravitatea faptei contravenionale i din caracteristica bnuitului. =neori se poate c/iar renuna la pedeaps. Principiul pu$licitii aplicrii rspunderii contravenionale presupune examinarea public a cazurilor contravenionale de ctre organele mputernicite i accesul tuturor participanilor la procedura contravenional de examinare a cazului *legea contravenional nou admite i judecarea cauzei contravenionale n edin nc/is#. ..'auzele care (nltur rspunderea contravenional 7nlturarea rspunderii contravenionale nu conduce la nlturarea caracterului contravenional al faptei, ci doar la nlturarea aplicrii sau executrii sanciunii contravenionale. (semenea mprejurri i situaii poart denumirea de cauze care nltur rspunderea contravenional" 7nlturarea rspunderii contravenionale pentru fapta ce conine elementele constitutive ale contraveniei are loc n cazul: /enunarea benevol la sv(rirea contraveniei 6e consider renunare benevol la svrirea contraveniei ncetarea aciunii ndreptate nemijlocit spre svrirea contraveniei, dac persoana este contient de posibilitatea finalizrii faptei. 'ontravenia ne(nsemnat, tentativa 9egea contravenional prevede c, n cazul contraveniei nensemnate, organul *persoana cu funcie de rspundere# mputernicit s rezolve cazul poate nltura rspunderea contravenional, limitndu-se la adresarea unei observaii verbale fptuitorului. =mpcarea victimei cu fptuitorul

9egea contravenional prevede c procesul contravenional pornit urmeaz a fi ncetat *clasat# n cazul mpcrii victimei cu fptuitorul n modul stabilit prin lege. #rescripia rspunderii contravenionale rescripia exclude rspunderea contravenional datorit nerealizrii acesteia n termenele stabilite de lege *art. &5 din )) al ,M#. rescripia aplicrii sanciunii contravenionale este o cauz ce stinge raportul juridic contravenional de conflict, deoarece acesta nu a fost rezolvat ntr-o perioad de timp rezonabil, prevzut n legea contravenional. 3mnistia (mnistia este o instituie juridic contravenional al crei scop o constituie nlturarea pentru viitor a caracterului delictual al unor fapte contravenionale, interzicnd orice urmrire n ceea ce le privete sau tergnd condamnrile care le-au atins. 1.,oiunea, trsturile, scopul i principiile sanciunii contravenionale (anciunea contravenional este o msur de constr ngere statal prevzut de legea con* travenional i aplicat fptuitorului n modul stabilit de lege pentru sv rirea cu vinovie a contraveniei, av nd drept scop ocrotirea valorilor sociale, formarea unei conduite civice corecte a lui, prevenirea comiterii unor noi contravenii at t de ctre cel sancionat, c t i de ctre alte persoane" 7ncadrndu-se n caracteristica sanciunilor juridice, sanciunea contravenional dispune de anumite trsturi caracteristice! este o form de constrngere statal, prevzut de legea contravenional$ se aplic numai n cazul comiterii cu vinovie a unei fapte antisociale, stipulate n )) al ,M$ se aplic numai de ctre organele abilitate prin legea contravenional$ se aplic, de regul, n mod extrajudiciar$ aplicarea sanciunii contravenionale nu atrage dup sine consecinele antecedentului penal. (plicarea sanciunilor contravenionale are drept scop! ocrotirea valorilor sociale, protejate de normele juridice contravenionale$ reeducarea n spiritul respectrii ordinii de drept a persoanei care a comis cu vinovie o contravenie prevzut n legea contravenional$ prevenirea svririi de noi fapte antisociale att de ctre contravenient, ct i de ctre alte persoane. 6anciunile contravenionale, ca de altfel toate tipurile de sanciuni juridice, trebuie aplicate numai de organele competente, conform procedurii stabilite, cu respectarea anumitor principii! legalitatea sanciunilor contravenionale$ rspunderea personal$ stabilirea unor sanciuni contravenionale compatibile cu morala i concepia juridic a societii" 2.-istemul de sanciuni contravenionale >ransformrile social-economice ce au avut loc n societate n ultimii ani, precum i inovaia prevzut de legea contravenional nou ce ine de subiectul rspunderii contravenionale *introducerea persoanei juridice ca subiect al rspunderii contravenionale# au modificat esenial i sistemul sanciunilor contravenionale. 7n funcie de destinatar, sistemul sanciunilor contravenionale poate fi divizat n dou blocuri: sanciunile aplicabile persoanei fizice$ sanciunile aplicabile persoanei juridice. 'vertismentul const n atenionarea contravenientului asupra pericolului faptei svrite, recomandndu-i s respecte pe viitor dispoziiile legale. (vertismentul se aplic n scris de ctre organul competent a soluiona cauza contravenional, n modul stabilit de lege.

'menda este o sanciune pecuniar, care se aplic n cazurile i n limitele prevzute de )odul contravenional. (menda se stabilete n uniti convenionale. @ unitate convenional este egal cu %5 de lei. Privarea de dreptul de a desf ura o anumit activitate. Privarea de dreptul de a deine anumite funcii rivarea de dreptul de a desfura o anumit activitate const n interzicerea temporar aplicat persoanei fizice de a desfura o anumit activitate, inclusiv prin privarea acesteia de un drept special. Privarea de dreptul special 7n cazurile i n mrimea prevzut de sanciunea normei contravenionale din capitolul :--*contraveniile din domeniul circulaiei rutiere, art. %%4-%'8 din )) al ,M#, conductorului de ve/icul declarat vinovat de svrirea contraveniei, odat cu aplicarea sanciunii principale, i se acord un numr de puncte de penalizare ca sanciune complementar" (unca neremunerat n folosul comunitii Munca neremunerat n folosul comunitii este o sanciune nou introdus n legea contravenional i const n antrenarea contravenientului persoan fizic, n afara timpului de serviciu de baz sau de studii, la munca stabilit de autoritatea administraiei publice locale. 'restul contravenional (restul contravenional este o sanciune contravenional excepional care const n privarea de libertate pe un termen stabilit prin /otrrea judectoreasc i care se execut n condiiile prevzute de )odul de executare. <l se aplic, de regul, pentru svrirea unei fapte care atenteaz sau creeaz un pericol real pentru sntatea ori integritatea corporal a persoanei, sau n cazul neexecutrii intenionate a unei alte sanciuni contravenionale. Privarea persoanei #uridice de dreptul de a desf ura o anumit activitate rivarea persoanei juridice de dreptul de a desfura o anumit activitate const n stabilirea interdiciei de a nc/eia anumite tranzacii, de a emite aciuni sau alte titluri de valoare, de a primi subvenii, nlesniri i alte avantaje de la stat sau de a desfura alte activiti. )*pulzarea <xpulzarea este o msur de ndeprtare silit de pe teritoriul ,epublicii Moldova a cetenilor strini i a apatrizilor care au nclcat regulile de edere. <xpulzarea are drept scop nlturarea unei stri de pericol i prevenirea svririi de ctre aceste persoane a unor fapte socialmente periculoase. "4.0odalitatea aplicrii sanciunii contravenionale 6egulile generale de aplicare a sanciunii contravenionale prevzute n dispoziiile normelor din capitolul 3 al crii nti din )) al ,M snt! aplicarea sanciunii numai pentru atingerea scopului stabilit de legea contravenional *art. % din )) al ,M#$ aplicarea pedepsei contravenionale numai n limitele sanciunii contraveniei comise$ aplicarea unei sanciuni ec/itabile n funcie de caracterul i de gradul prejudiciabil al contraveniei comise$ aplicarea sanciunii n strict conformitate cu prevederile )) al ,M$ luarea n consideraie, la aplicarea sanciunii, de caracterul valorilor sociale la care s-a atentat, de persoana celui ce a atentat la aceste valori, de gradul i forma vinoviei lui, de circumstanele ce atenueaz i de cele ce agraveaz rspunderea etc. Circumstane ce atenueaz rspunderea pentru contravenia comis *art. '% din )) al ,M# se consider! prevenirea consecinelor prejudiciabile sau repararea benevol a prejudiciului$

contribuirea la descoperirea contraveniei$ svrirea contraveniei ntr-un concurs de mprejurri personale sau familiale$ svrirea contraveniei de ctre un minor, o femeie gravid sau o persoan care ntreine copil cu vrsta de pn la 4 ani$ provocarea contraveniei prin aciunile ilegale sau imorale ale victimei. Circumstanele ce agraveaz rspunderea contravenional snt prevzute n art. '& din )) al ,M, i anume! continuarea comportrii ilicite, contrar somaiei de a se pune capt unei astfel de comportri$ svrirea contraveniei de ctre o persoan anterior sancionat contravenional sau condamnat, al crei antecedent nu a fost stins$ instigarea sau atragerea minorilor la svrirea contraveniei$ svrirea contraveniei de ctre un grup de persoane$ svrirea contraveniei profitndu-se de condiiile unor calamiti naturale sau ale altor stri excepionale$ svrirea contraveniei n stare de ebrietate produs de alcool sau de alte substane$ svrirea contraveniei fa de un minor, o femeie, o persoan n etate sau fa de o persoan care se afl n imposibilitatea de a se apra$ svrirea repetat a unor contravenii similare pe parcursul unui an. 9egiuitorul stabilete i regulile aplicrii sanciunii contravenionale n cazul sv ririi a mai multor contravenii. 7n cazul n care una i aceeai persoan svrete dou sau mai multe contravenii, se aplic cte o sanciune pentru fiecare dintre ele. "1. /epararea pre$udiciului i e7ecutarea obligaiei a crei ne(ndeplinire este sancionat @bligaia contravenientului de a repara paguba pricinuit prin contravenia comis este prevzut n art. '8 din )) al ,M. (plicarea fa de el a sanciunii contravenionale nu exclude obligaia contravenientului de a compensa pagubele pricinuite prin contravenie. ;ac n urma contraveniei s-a pricinuit o pagub material unei persoane fizice sau juridice, persoana prejudiciat este n drept s-i valorifice preteniile civile potrivit dreptului comun. 6oluionnd cauza contravenional, autoritatea competent este n drept, la cererea victimei, s dispun de repararea prejudiciului cauzat prin contravenie n cazul n care nu e'ist divergene asupra ntinderii lui. otrivit legii, pentru dispunerea reparrii prejudiciului cauzat prin contravenie concomitent cu soluionarea cauzei contravenionale snt necesare urmtoarele condiii! a# prezena cererii victimei cu privire la repararea prejudiciului$ b# lipsa de divergene asupra ntinderii prejudiciului$ c# disponibilitatea autoritii care examineaz cauza contravenional *art. '8 alin. *%# din )) al ,M, declar numai dreptul autoritii competente la asemenea activiti procesuale#. e lng obligaia de a repara paguba pricinuit, legislaia contravenional *art. 'C din )) al ,M# stipuleaz c aplicarea sanciunii contravenionale nu absolv persoana care a comis contravenia de executarea obligaiei pentru a crei nendeplinire a fost aplicat sanciunea contravenional. " . Definirea i particularitile #rii speciale a dreptului contravenional Eormele juridice contravenionale se cuprind ntr-un sistem, fiind clasificate, fapt ce contribuie la o cunoatere a acestora i la stabilirea unor reguli privind interpretarea i aplicarea lor. Eormele juridice contravenionale se clasific n generale, speciale i procedurale.

Eormele contravenionale generale, fiind norme de baz n sfera reglementrii instituiilor fundamentale ale dreptului contravenional *contravenia, contravenionalitatea, rspunderea contravenional, sanciunea contravenional#, constituie instrumentul principal al politicii contravenionale a statului n activitatea de prevenire i combatere a fenomenului contravenional i reprezint partea general a dreptului contravenional. artea special a dreptului contravenional studiaz normele contravenionale speciale, care consacr o anumit categorie de fapte antisociale cu un pericol social mai redus ca fiind contravenii i stabilete sanciunile contravenionale aplicate n cazurile i n ordinea stabilite de prile general i de procedur contravenional ale )) al ,M. Eormele juridice speciale reflect valorile sociale protejate de stat prin intermediul normelor materiale ale dreptului contravenional. (ceste norme ale dreptului contravenional au o structur juridic clasic! ipotez, dispoziie i sanciune. -ndiferent de specificul rii speciale, este de menionat c artea general i artea special ale dreptului contravenional snt legate organic ntre ele i nu pot fi concepute separat. "". -istemul #rii speciale a dreptului contravenional rin sistemul rii speciale a dreptului contravenional se nelege clasificarea i gruparea n anumite categorii i grupe a tuturor faptelor antisociale periculoase, recunoscute de legislaia contravenional drept contravenii. )omponenele concrete de contravenii snt aranjate n artea special a )rii nti din )) al ,M ntr-o anumit ordine, formnd capitole separate, n funcie de obiectul generic unic. )apitolele snt aranjate ntr-o anumit ordine dup valoarea obiectului generic asupra cruia se atenteaz.Diecare capitol din partea special a )) al ,M este constituit cu luarea n consideraie a caracterului obiectelor mpotriva crora este ndreptat nemijlocit atentatul contravenional. -ndiciul ce determin locul fiecrei contravenii este obiectul nemijlocit al atentatului contravenional. (ceast structurare a rii speciale a )) al ,M pe capitole, precum i ordinea lor snt condiionate de caracterul i de sistemul relaiilor sociale ce snt aprate de legislaia contravenional. -ncluderea componentelor de contravenii ntr-un capitol sau altul servete drept indiciu al gradului i al caracterului pericolului social al faptei svrite. 6istemul rii speciale a dreptului contravenional are un caracter variabil, determinat de procesul de perfecionare a relaiilor sociale ntr-o anumit etap de dezvoltare a societii, de caracterul valorilor sociale care necesit a fi protejate de normele dreptului contravenional. "%. ,oiunea, importana i esena calificrii contraveniilor )alificarea juridic a contraveniei concrete este una dintre cele mai importante aciuni de aplicare a normelor juridice materiale, utilizate pe larg n activitatea practic a organelor de drept. )alificarea juridic a contraveniilor reprezint un proces de comparare a faptei antisociale comise cu un anumit model *standard# juridic. Diecare norm material din artea special a )) al ,M constituie un model juridic cu elementele sale *obiectul, latura obiectiv, subiectul, latura subiectiv# strict determinate. )alificarea contraveniei se realizeaz practic la toate etapele procedurii contravenionale de ctre persoanele care intenteaz procedura contravenional, efectueaz cercetarea cazului, examineaz cazul contravenional, emit decizia asupra cazului i revizuiesc cazul. )alificarea definitiv a contraveniei o face numai organul mputernicit s emit decizia asupra cazului, iar n cazul atacrii deciziei instituia de judecat care revizuiete cazul. entru calificarea corect a faptei au importan nu doar circumstanele obiective, ci i cele subiective. 7n primul rnd, trebuie stabilit obiectul contraveniei, prin ce se manifest latura obiectiv, cine a svrit fapta contravenional i dac acesta este i subiect al rspunderii

contravenionale, latura subiectiv. @biectul de gen al contraveniei concrete se conine n denumirea capitolului$ obiectul nemijlocit,n denumirea articolului, mai rar n coninutul dispoziiei. 9atura obiectiv are o legtur direct cu dispoziia normei materiale a dreptului contravenional. 6ubiectul rspunderii contravenionale este stabilit, de obicei, n sanciunea normei materiale. "). 6ocul i importana calificrii corecte a contraveniei (n procesul aplicrii normelor contravenionale materiale )alificarea contraveniilor reprezint acea partea a procesului de aplicare a normelor juridice care const n alegerea normei juridico-contravenionale ce privete fapta antisocial concret i n fixarea acestei alegeri n actul de aplicare *ex!proces-verbal de reinere administrativ#. (plicarea dreptului contravenional reprezint un proces constituit din diferite etape, i anume! ". 6tabilirea, verificarea i clarificarea circumstanelor faptice ale cauzei contravenionale. %. (legerea i interpretarea normei juridice. &. <laborarea i adoptarea actului de aplicare a normei juridice. '. (ctivitatea organelor abilitate n vederea executrii pedepsei contravenionale. 7n procesul aplicrii normelor juridico-contravenionale organul care aplic legea trebuie s determine cu toat precizia coincidena dispoziiilor normei contravenionale cu semnele faptei antisociale comise, s stabileasc compatibilitatea lor. )alificarea corect a contraveniei este o garanie a realizrii jurisdiciei contravenionale n conformitate cu legea. )alificarea contraveniei nseamn alegerea unei norme contravenionale n care poate fi ncadrat fapta antisocial comis. )alificarea contravenional corect formeaz temeiul juridic pentru survenirea anumitor consecine juridice! aducerea fptuitorului la organele de drept, reinerea administrativ i, n primul rnd, aplicarea pedepsei contravenionale. "+. 'ontravenii ce atenteaz la drepturile politice, de munc i la alte drepturi constituionale ale persoanei fizic. %$iectul generic l constituie relaiile sociale care apar n legtur cu protejarea de ctre stat i societate a drepturilor politice, de munc i a altor drepturi constituionale ale persoanei fizice" (cest obiect generic poate fi divizat n trei obiecte generice! ". !elaiile sociale ce in de protecia drepturilor politice ale persoanei fizice constituie obiectulul generic pentru urmtoarele contravenii! mpiedicarea exercitrii dreptului electoral *art. '0#$ folosirea n alegeri sau la referendum a fondurilor nedeclarate public *art. '4#$*art. '1#$*art. 85#$ *art. 8"#$*art. 8%#$*art. 8&#$*art. C0#$ vezi codul %. !elaile sociale ce in de protecia drepturilor de munc constituie obiectul generic pentru urmtoarele contravenii! nclcarea legislaiei privind protecia muncii *art. 88#$ nclcarea legislaiei privind ocuparea forei de munc i protecia social a persoanelor aflate n cutarea unui loc de munc *art. 8C#$*art. 80#$*art. 84#$*art. 81#$*art. C5#. 3ezi cod &. !elaiile sociale ce in de protecia altor drepturi constituionale ale persoanei fizice constituie obiectul generic pentru urmtoarele contravenii! mpiedicarea exercitrii dreptului de ntemeiere a sindicatelor i de afiliere lor *art. C"#$ tinuirea cirscumstanelor care mpiedic nc/eierea cstoriei *art. C%#$*art. C&#$*art. C'#$ *art. C8#$*art. CC#$*art. C1-0'#,*art. 8'#. +atura o$iectiv se manifest att prin aciune *antrenarea minorului la munci care prezint pericol pentru sntatea lui *art. 84#,ct i prin inaciune *neac/itarea la timp a salariilor, pensiilor, burselor etc. *art. 80#$ refuzul nentemeiat de a nc/eia contract colectiv de munc

*art. C5#$ necomunicarea despre existena unui pericol pentru viaa ori sntatea copilului *art. C8# etc.#. "u$iecii rspunderii contravenionale snt att persoanele fizice *art. '4, 85, 8", 8& etc.#, ct i cele juridice i persoanele cu funcie de rspundere ale acestora *art. '0, '1, 8%, 88, 8C, 80 etc.#. +atura su$iectiv poate fi exprimat! numai prin intenie *mpiedicarea accesului n localul de votare *art. '0#$ folosirea n alegeri sau la referendum a fondurilor venite din strintate sau a fondurilor nedeclarate public *art. '4#$ nscrierea n mai multe liste de candidai *art. 8"# etc.$ att prin intenie, ct i prin impruden *ofensa adus sentimentelor religioase ale persoanei fizice *art. 8' alin. *8##$ nendeplinirea obligaiilor de ntreinere, de educare i de instruire a copilului *art. C&## etc. ".. 'ontravenii ce atenteaz la sntatea populaiei, sntatea persoanei, la starea sanitar<epidemiologic %$iectul generic este divizat n trei obiecte generice,independente! ". !elaiile sociale ce in de protecia sntii populaiei constituie obiectul generic pentru urmtoarele contravenii! procurarea sau pstrarea ilegal de substane narcotice sau de alte substane psi/otrope n cantiti mici ori consumarea unor astfel de substane fr prescripia medicului *art. 48#$ *art. 4C#$ *art. 40#$ *art. 44#$*art. 41#$ fumatul i consumul de buturi alcoolice n locuri interzise, comercializarea ctre minori a produselor din tutun i a buturilor alcoolice *art. 1"#. %. !elaiile sociale ce in de protecia sntii persoanei fizice constituie obiectul generic pentru urmtoarele contravenii! divulgarea informaiei confideniale privind examenul medical de depistare a contaminrii cu virusul imunodeficienei umane *?-3# ce provoac maladia 6-;( *art. 08#$ esc/ivarea bolnavului de tuberculoz eliminator de bacili de la tratament sau nclcarea regimului prescris *art. 0C#$ practicarea ilicit a activitii medicale i farmaceutice *art. 04#$ furnizarea de produse i prestarea de servicii periculoase pentru viaa i sntatea consumatorului *art. 4'#$ vtmarea intenionat uoar a integritii corporale *art. 04#. &. !elaiile sociale determinate de necesitatea respectrii regulilor sanitar,epidemiologice constituie obiectul generic pentru urmtoarele contravenii! nclcarea legislaiei privind donarea de snge *art. 01#$ nclcarea regulilor i a normelor sanitar-igienice i sanitar-epidemice *art. 45#$ angajarea n ntreprinderile din sectorul alimentar a personalului fr examen medical iGsau fr instruire igienic, iGsau fr calificarea necesar n materie de igien *art. 4",4%,4&#$ +atura o$iectiv se manifesta prin aciune *nclcarea regulilor de prescripie a reetelor de eliberare a medicamentelor *art. 00 alin. *8##$ consumarea de substane narcotice sau de alte substane fr prescripia medicului *art. 48#$ at t prin aciune, c t i prin inaciune *cultivarea ilegal a plantelor care conin substane narcotice sau alte substane psi/otrope *art. 40#$ aducerea minorului la starea de ebrietate produs de alcool sau de alte substane *art. 44# etc.#. "u$iectul rspunderii contravenionale poate fi! la unele contravenii numai persoanele fizice *art. 08, 0C, art. 00 alin. *"#-*C#, art. 04, 48, 44, 41#, la altele persoanele cu funcie de rspundere i cele juridice *art. 4", 4C#, la al treilea grup de contravenii att persoanele

fizice, ct i cele juridice i persoanele cu funcie de rspundere *art. 01, 45, 4%, 4&, 4', 40, 15, 1"#. +atura su$iectiv poate fi exprimat! numai prin intenie *esc/ivarea bolnavului de tuberculoz eliminator de bacili de la regimul prescris *art. 0C#$ practicarea ilicit a activitii medicale i farmaceutice de ctre o persoan care nu are studii medicale i farmaceutice corespunztoare *art. 00 alin. *"# etc.#$ at t prin intenie, c t i din impruden *divulgarea informaiei confideniale privind examenul medical de depistare a contaminrii cu virusul imunodeficienei umane *?-3# ce provoac maladia 6-;( *art. 08#$ nclcarea regulilor i a normelor sanitar-igienice i sanitar-epidemiologice *art. 45# etc.#. "1. 'ontravenii ce atenteaz la regimul de transporturi rin transporturi se nelege ramura economiei naionale care efectueaz transportarea cltorilor i a ncrcturilor, deosebind cinci tipuri! transport auto, feroviar, aerian, naval i prin conductele magistrale. Contraveniile ce atenteaz la regimul din transporturi snt! nclcarea normelor de capacitate a traficului de pasageri *art. "10#$ nclcarea regulilor de securitate n transportul feroviar *art. "14#$vezi codul +atura o$iectivase manifest de regul, prin aciune *punerea pe liniile de cale ferat a unor obiecte, fapt ce ar putea conduce la deranjarea circulaiei trenurilor *art. "14 alin. *"##$ deteriorarea utilajelor de aeroport *aerodrom#, a aeronavelor i a utilajelor lor *art. %54 alin. *&##$ mai rar prin inaciune *neinformarea intenionat a autoritilor competente despre producerea incendiilor sau a accidentelor aeronautice *art. %%5#$ nerespectarea regulilor de amplasare a indicatoarelor i a instalaiilor de marcaj de noapte i de zi pe cldiri i pe alte imobile *art. %54 alin. *%##$ nerespectarea regulilor de ntreinere, de reparaie i de reconstrucie a drumurilor *art. %%0# etc.#. "u$iectul rspunderii contravenionale l constituie! numai persoana fizic *art. "14, %5", %5%, %5&, %5', %58, %51, %"5, %%&#$ numai persoana cu funcie de rspundere *art. %"%, %"4, %"1, %%5, %%%#$ persoana fizic i persoana cu funcie de rspundere *art. %54, %"", %"&, %"', %"C, %"0#$ persoana fizic i persoana juridic *art. "10, "11, %55, %%', %%C, %%0#$ persoana fizic, persoana juridic i persoana cu funcie de rspundere *art. %5C, %"8, %%"#. (ubiect special al rspunderii contravenionale pot fi si piloii, nsoitorii de bord, inginerii i navigatorii. +atura su$iectiv se exprim,prin intenie, *deteriorarea intenionat a transportului n comun i a ec/ipamentului interior *art.%5%#$ neinformarea intenionat a autoritilor competente despre producerea incendiilor sau accidentelor aeronautice *art. %%5#$ blocarea intenionat a arterelor de transport *art. %%8##. Mai rar latura subiectiv se exprim prin impruden" "2. 'ontravenii (n domeniul circulaiei rutiere (sigurarea securitii circulaiei rutiere i a traficului de pietoni constituie una dintre sarcinile prioritare ale statului. otrivit criteriului de baz securitatea circulaiei rutiere i a traficului de pietoni (obiect generic) + n capitolul :--- al )odului contravenional au fost comasate urmtoarele contravenii! nclcarea regulilor de exploatare a ve/iculelor *art. %%4#$ nclcarea regulilor de nmatriculare sau de nregistrare de stat, de revizie te/nic a ve/iculelor *art. %%1#$

- conducerea unui ve/icul cu nclcarea regulilor de amplasare a numrului de nmatriculare sau conducerea unui ve/icul fr un astfel de numr *art. %&5#$vezi codul %$iectul nemi#locit al contraveniilor nominalizate este legat n mod direct sau indirect de obiectul generic i rezult din el *de exemplu, relaiile sociale ce in de exploatarea ve/iculelor cu defecte te/nice la sistemul de frnare *art. %%4# i urmrile posibile$ relaiile sociale ce in de conformarea regulilor de folosire a centurii de siguran i a ctii de protecie a motociclistului *art.%&8#$ relaiile sociale ce in de respectarea vitezei de circulaie stabilite pe sectorul respectiv de drum *art. %&C# etc.#. +atura o$iectiv se manifest tradiional att prin aciune *conducerea unui ve/icul care nu a fost nmatriculat n modul stabilit sau care nu a fost supus reviziei te/nice *art. %%1 alin. *%##$ conducerea unui ve/icul fr numr de nmatriculare *art. %&5 alin. *%##$ conducerea ve/iculului de ctre o persoan privat de dreptul de a conduce *art. %&" alin. *&##$ purtarea convorbirilor radiotelefonice contrar ,egulamentului circulaiei rutiere *art. %&8 alin. *%##$ prsirea locului n care s-a produs accidentul rutier *art. %'&# etc.#, ct i prin inaciune *nendeplinirea de ctre conductorul de ve/icul a indicaiei legale date de agentul de circulaie de a opri ve/iculul *art. %'" alin. *"##$ nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutier *art. %'5#$ nerespectarea regulilor de circulaie n zonele rezideniale *art. %&1# etc.#. "u$iect al rspunderii contravenionale poate fi numai persoana fizic ;eci, persoana fizic pasibil de aplicare a sanciunii trebuie nu numai s ndeplineasc cerinele generale fa de subiectul rspunderii contravenionale *vrsta i capacitatea de aciune#, ci i s dispun de permis de conducere a ve/iculului sau s fie proprietarul lui. +atura su$iectiv se exprim, n majoritatea cazurilor, prin intenie *atribuirea unui numr de nmatriculare fals i conducerea cu bun tiin a ve/iculului cu un astfel de numr *art. %&5 alin. *&##$ conducerea ve/iculului de ctre o persoan privat de dreptul de a conduce *art. %&" alin. *&##$ esc/ivarea conductorului de ve/icul de la proba de determinare a strii de ebrietate *art. %&'#$ ignorarea de ctre pietoni a semnalelor de dirijare a traficului rutier *art. %'8# etc$ at t prin intenie, c t i prin impruden *nclcarea regulilor de nmatriculare sau de nregistrare de stat a ve/iculelor *art. %%1 alin. *"##$ nclcarea regulilor de folosire a centurii de siguran *art. %&8 alin. *"##$ nclcarea regulilor de circulaie rutier soldat cu cauzarea de leziuni corporale uoare *art. %'%# etc.#. %4. 'ontravenii ce afecteaz activitatea autoritilor publice %$iectul generic al acestor contravenii l constituie relaiile sociale ce in de desfurarea normal a activitii autoritilor publice, de interesele publice" rin intermediul normelor contravenionale din acest capitol statul a format un mecanism juridic de protecie a bunei funcionri a autoritilor publice ca subieci de administrare. 7n acest capitol snt grupate urmtoarele contravenii! abuzul de putere sau abuzul de serviciu *art. &"%#$ excesul de putere sau depirea atribuiilor de serviciu *art. &"&#$ tinuirea faptelor de corupie i de protecionism sau esc/ivarea de la ntreprinderea msurilor de rigoare *art. &"'#$ primirea de recompens nelegitim sau de folos material *art. &"8#$si altele.vezi codul %$iectul nemi#locit al fiecrei contravenii concretizeaz valorile sociale la care se atenteaz. ;e exemplu, prin folosirea intenionat a situaiei de serviciu ntr-un mod care contravine intereselor publice *art. &"%#, funcionarul de stat atenteaz la interesele publice sau drepturile i interesele ocrotite de lege ale persoanelor fizice i juridice *obiect nemijlocit# i, ca urmare, el atenteaz la relaiile sociale ce in de funcionarea mecanismului statal de administrare, afecteaz activitatea autoritilor publice *obiect generic#.

+atura o$iectiv a acestor contravenii se manifest prin aciune *art. &"&#$ primirea *luarea# n exerciiul funciunii de recompens nelegitim sau de folos material *art. &"8#$ comercializarea ilegal a bunurilor care constituie ajutoare umanitare *art. &%0 alin. *&## sau prin inaciune *art. &"C#$ neexecutarea sentinei, /otrrii sau deciziei judectoreti *art. &"4#$ neexecutarea obligaiilor prevzute din )odul de executare *art. &"1# etc.#. "u$iectul rspunderii contravenionale este, de obicei, persoana cu funcie de rspundere" <ste de menionat c totui n unele norme nu exist o claritate absolut cu privire la subiectul rspunderii *art. &"C, &"1, &%", &%&, &%4 etc.#. +atura su$iectiv, de regul, se exprim prin intenie *art. &"%, &"&, &"', &"8 etc.#, mai rar att prin intenie, ct i prin impruden *art. &"C alin. *%#, art. &%C alin. *"# i *&##. %1. 'ontravenii ce atenteaz la regimul frontierei de stat i regimul de edere pe teritoriul /epublicii 0oldova Obiectul generic- relatiile sociale ce tin de respectarea regimului frontierei de stat sau cele ce tin de asigurarea regimului de sedere pe teritoriul ,M. % contraventii din acest capitol! 3rt. ""1< obiect generic- relatiile sociale ce tin de asigurarea regimului de frontiera. 6atura obiectiva- actiune, ' variante! deteriorarea, nimicirea, permutarea semnelor frontierei de stat sau instalarea unor semne de frontiera false. -ubiect- persoana fizica. 6atura subiectiva- numai intentie. 3rt. "" - obiect nemi$locit-relatiile sociale ce contribuie la respectarea regulilor privitoare la regimul frontierei de stat si la regimul punctelor de trecere a frontierei de stat. 6atura obiectiva- actiune-doar alin. %, cind are loc trecerea frontierei de stat prin punctele de trecere a frontierei de stat fara pasaport sau fara autorizatie din partea autoritatilor (lineatul %- atit actiune cit si prin inactiune. -ubiectul raspunderii-poate fi atit persoana fizica, cit si persoana cu functie de raspundere. 6atura subiectiva-intentie. 3rt. """<obiect nemi$locit-relatiile sociale ce tin de respectarea regulilor de sedere pe teritoriul ,M. 6atura obiectiva-C variante de manifestare! rin actiune- sedere in tara fara acte de identitate, sedere in ,M cu documente neautentice sau al caror termen de valabilitatea a expirat, declararea de date false in vederea obtinerii vizei , permisului de sedere sau buletinului de identitate. rin inactiune! esc/ivarea de la parasirea tarii dupa expirarea termenului de sedere acordat, nerespentarea regulilor de intrare si iesire din ,M, esc/ivarea de la examenul medical pentru depistarea virusului ?-3. -ubiect-unul special, si anume cetateanul strain sau apatridul. 6atura subiectiva-intentie cit si imprudenta. 3rt ""% sunt & alineate care prevad & contraventii distincte- obiectul nemi$locit-relatiile sociale cu privire la respectarea regulilor de plasare in cimpul muncii a cetatenilor straini sau a apatrizilor. 9atura obiectiva-actiune-alin. " si % si inactiune alin. &. -ubiect. (lin "- persoana fizica si persoana cu functie de raspundere, alin. % cetateanul strain sau apatridul, atit subiectul special cit si persoana cu functie de raspundere. 6atura subiectiva-intentie. % . 'ontravenii ce afecteaz modul de administrare Obiectul generic- il constituie 8 grupe de relatii sociale! - relatiile sociale ce tin de asigurarea modului de administrare stabilit prin legislatie$

- relatiile sociale ce tin de respectarea modului de supraveg/ere a pietei$ - relatiile sociale ce tin de respectarea regulilor din domeniul metrologiei$ - relatiile sociale ce tin de respectarea regulilor din domeniul standardizarii$ - relatiile sociale ce tin de protectia consulatorului. Obiectul nemi$locit-relatiile sociale la care atenteaza contravenientul. 6atura obiectiva-actiune si inactiune. -ubiectul- in unele cazuri numai persoana fizica$ dai cazul comiterii contraventiilor! - prevazute de art. &'0, &'4 si &85- numai persoana juridica$ - prevazute de art. &'" si &8"- numai persoana cu functie de raspundere$ - prevazute de art. &'8 si &'C- atit persoana fizica cit si cea juridica$ - prevazute de art. &&4 si &'&- atit persoana fizica cit si persoana cu functie de raspundere$ 6atura subiectiva- intentie si imprudenta. %". 'ontravenii care atenteaz la ordinea public i la securitatea public % grupuri de contraventii! care atenteaza la ordinea publica si care atenteaza la securitatea publica. #rimul grup art. &8'. &88, &8C, &80, &C', &C8 Obiectul generic-relatiile sociale cu privire la mentinerea ordinii publice. Obiect nemi$locit- in constituie relatiile sociale cu privire la demnitatea, onoarea persoanei fizice, linistea, etc. 6atura obiectiva-actiuni -ubiectul-atit persoana fizica cit si persoana juridica, sau doar persoana fizica. 6atura subiectiva-intentie. 3l doilea grup de contraventiiObiectul generic-relatiile sociale cu privire la asigurarea securitatii publice. Obiectul nemi$locit-in reprezinta relatiile sociale protejate de norma materiala concreta. 6atura obiectiva- actiune si inactiune. -ubiect-in unele situatii doar persoanele fizice, in alte si persoanele fizice si persoanele juridice. 6atura subiectiva-intentie si numai in unele situatii poate fi si imprudenta. %%. #rocesul contravenional: noiunea, scopul i sarcinile rocesul contraventional cuprinde totalitatea normelor juridice procesuale ce contin anumite reguli de implementare a normelor materiale ale dreptului contraventional. roces contraventional este activitatea desfasurata de autoritatea competenta, cu participarea partilor si a altor persoane titulare de drepturi si de obligatii, avind ca scop constatarea contraventiei, examinarea si solutionarea cauzei contraventionale, constatarea cauzelor si conditiilor care au contribuit la savirsirea contraventiei. rocedura contraventionala are ca scop si solutionarea completa si obiectiva a cazului contraventional, astfel incit persoana vinovata sa fie sanctionata conform legii si nici o persoana sa nu fie sanctionata pe nedrept. 6arcinile procedurii contraventionale! - clarificarea la timp, sub toate aspectele, deplina si obiectiva a imprejurarilor fiecarui caz$ - solutionarea cazului contraventional in stricta conformitate cu legislatia$ - asigurarea executarii /otaririi adoptate privind aplicarea sanctiunilor contraventionale$ - stabilirea cauzelor si conditiilor care au contribuit la comiterea contraventiilor$ - prevenirea contraventiilor$ - educarea cetatenilor in spiritul respectarii legilor, al intaririi legalitatii. %). #rincipiile de baz ale procesului contravenional rocedura contraventionala se bazeaza pe urmatoarele principii!

Principiul legalitatii aplicarii masurilor de constringere statala. ,espectarea cerintelor legislatiei la aplicarea masurilor de influenta pentru contraventiile comise trebuie sa fie asigurata prin controlul sistemic din partea organelor ierar/ice superioare si a persoanelor cu funnctii de raspundere, prin supraveg/erea activitatii organelor abilitatea sa aplice aceste masuri exercitata de catre procuror, prin dreptul de a depune plingeri, prin alte modalitati stabilite de legislatie. Principiul egalitatii in fata legii si autoritatilor. >oate persoanele sunt egale in fata legii, a organelor de constatare a cauzei contraventionale, de examinare si emitere a deciziei asupra cazului, de revizuire a cazului si de executare a deciziei privind aplicarea pedepsei contraventionale. <cest principiu presupune ca fiecare persoana este egala in fata legii si a organului care examineaza cazul indiferent de rasa, sex, religie, opinie, limba, nationalitate etc. Principiul garantiei dreptului la aparare. -n conformitate cu acest principiu, persoana care va fi invinuita de comiterea unei contraventii trebuie sa fie informata de catre persoana cu functiu de raspundere de dreptul acestuia la aparare. Principiul inviola$ilitatii persoanei. Eimeni nu poate fi retinut decit in cazurile si in modul prevazut de legea contraventionala. ersoana ale carei libertate si demnitate au fost lezate prin aplicarea ilegala a unei masuri procesuale are dreptul la repararea prejudiciului cauzat astfel. Principiul aflarii adevarului o$iectiv n baza acestui principiu organele *persoanele cu funcii de rspundere# mputernicite s examinate cazul contravenional au obligaia s constate faptele ilicite, mprejurrile n care au fost comise acestea i, n str+ns legtur cu realitatea obiectivai s afle adevrul despre ele. Principiul li$erarii de marturie impotriva sa este una din formele de realizare a prezumtiei nevinovatiei. Eimeni nu poate fi silit sa marturiseasca impotriva sa ori impotriva rudelor sale apropiate, sau sa-si recunoasca vinovatia. Principiul independentei organelor imputernicite sa examineze cazul contraventional si supunerea acestora numai legii. 9a constatarea cauzei contraventionale si la examinarea cazului organele imputernicite, sunt independente si se supun numai legii. Principiul contradictorialitatii se manifest n raporturile dintre prile participante la procedura contravenional. (cest principiu al procedurii contravenionale se manifest n duelul dintre acuzare i aprare, care presupune confruntare de opinii i argumente legate de modul n care s fie examinat cazul. Principiul proportionalitatii sanctiunii aplicate in raport cu gradul de pericol social al faptei. (cest principiu este una din formele de manifestare a individualizarii raspunderii contraventionale, care prevede ca fiecare individ raspunde personal pentru fapta savirsita, avinduse in vedere imprejurarile, motivul savirsiri, gravitatea faptei, prejudiciul cauzat si personalitatea lui. Principiul folosirii lim$ii materne care prevede c cetenii aparin+nd minoritii naionale, precum i persoanele care nu neleg sau nu vorbesc limba de stat, au dreptul de a lua cunotin de toate actele i lucrrile dosarului privind cazul contravenional, de a vorbi i a prezenta concluzii prin traductor, n procedura contravenional dreptul n discuie este asigurat gratuit %+. #robele (n procesul contravenional Pro$ele snt elemente de fapt, dobndite n modul stabilit de codul contraventional, care servesc la constatarea existenei sau inexistenei contraveniei, la identificarea fptuitorului, la constatarea vinoviei i la cunoaterea altor circumstane importante pentru justa soluionare a cauzei.

Pro$e in procedura contraventionala sunt! procesul-verbal cu privire la contravenie, procesul-verbal de ridicare a obiectelor i documentelor, procesul-verbal de perc/eziie, explicaiile persoanei n a crei privin a fost pornit proces contravenional, depoziiile victimei, ale martorilor, nscrisurile, nregistrrile audio sau video, fotografiile, corpurile delicte, obiectele i documentele ridicate, constatrile te/nico-tiinifice i medico-legale, raportul de expertiz. (dministrarea probelor consta in folosirea mijloacelor de proba in procedura contraventionala, care presupune verificarea si colectarea probelor, in favoarea sau in defavoarea faptuitorului de catre organele imputernicite sa constate cazul contraventional si sal examineze din oficiu sau la cererea altor participanti la procedura. %.. #articipanii la procesul contravenional articipantii la procedura contraventionala pot fi grupati in & grupe! - organele statale, participante la procesul contraventional- agentul constatator sau procurorul - partile interesate ale procedurii contraventionale care urmaresc un interes persoanalfaptuitorul, delicventul, contravenientul, partea vatamata si reprezentantii lor legali - persoanele care contribuie la desfasurarea procesului contraventional- aparatorul, martorul, expertul, specialistul, interpretul, traducatorul. %1. 'ompetena autoritilor (mputernicite s soluioneze cauza contravenional otrivit legii sint competente sa solutioneze cauza contraventionala! *nstanta de $udecata. ;eosebim competenta teritoriala si materiala. 9a competenta teritoriala se aplica principiul administrativ-teritorial recunoscut si aplicat in alte ramuri ale dreptului. )ompetenta materiala! "# toate cazurile cu privire la contravenii, cu excepia celor atribuite de prezentul cod competenei unor alte organe, precum i! a# cauzele contravenionale n privina minorilor$ b# cauzele contravenionale prevzute la art.C", C&-CC, &"C-&"4, &%5, &&C$ c# cauzele contravenionale n care agentul constatator, procurorul propun aplicarea unei sanciuni dintre cele care urmeaz! - privarea de dreptul de a desfura o anumit activitate$ - privarea de dreptul de a deine anumite funcii$ - privarea de dreptul special$ - munca neremunerat n folosul comunitii$ - arestul contravenional$ %# contestaiile mpotriva /otrrilor autoritilor competente s soluioneze cauzele contravenionale, procurorului. #rocurorul examineaza contraventiile prevazute de art. C&-C4, 44, &"%, &"&, &"C, &"0, &%5, &%%-&%', &&8-&&0, &8"-&8& i cele pe care le-a depistat n exerciiul funciunii. 7n cazul refuzului nceperii urmririi penale, ncetrii urmririi penale din cauza c fapta constituie o contravenie, precum i n cazul liberrii de rspundere penal a persoanei cu tragerea la rspundere contravenional, procurorul dispune pornirea procesului contravenional i ori examineaz cauza n limitele competenei sale, ori expediaz materialele acumulate, conform competenei, altor organe pentru examinare. rin ordonan motivat, procurorul poate aplica orice sanciune contravenional, cu excepia sanciunii a crei aplicare este de competena instanei de judecat. 'omisia administrativa. )omisia administrativ de pe lng autoritatea public local executiv se formeaz de ctre consiliul local *stesc, comunal, orenesc, municipal# n componena preedintelui, vicepreedintelui, secretarului responsabil i a '-0 membri,

obligatia carora se stabilesste prin regulament. )omisia administrativ examineaz contraveniile prevzute la art.C%, 08, 0C, 1%, "54, "C"-"C4, "05-"08, "45, "4", %%0. (gentul constatator. )auza contravenional se soluioneaz de agentul constatator n a crui raz teritorial a fost svrit contravenia. (cesta poate aplica sanciunile prevzute n partea special a crii a doua n limitele competenei i numai n exerciiul funciunii. (gentul constatator poate constata contravenii ale cror constatare, soluionare i sancionare snt atribuite competenei unor alte organe. 3a competenta organelor si centrelor nu mai fac referire, putem copia din codul contraventional. )4. ,oiunea de msuri de asigurare a procesului contravenional i regimul lor $uridic utem defini masurile de asigurare in felul urmator! in scopul prevenirii contraventiilor administrative, stabilirii identitatii contravenientului, intocmirii procesului*verbal de constatare a contraventiei, in cazul in care acesta nu poate fi intocmit la locul savirsirii contraventiei, in scopul asigurarii la timp si juste a e'aminarii contraventiilor si e'ecutarea deciziilor asupra cazurilor cu privire la contraventii, persoana imputernicita este in drept, in limita competentelor sale, sa aplice, fata de persoana care se face vinovata de savirsirea contraventiei, sau dupa caz fata de martor sau victima, urmatoarele masuri ce au rolul de a asigura procesul contraventional" Masurile de asigurare a procedurii contraventionale sint cele de constringere procesuala ca K modalitate a constringerii statale. "istemul masurilor de asigurare a procesului contraventional *masurilor procesuale de constringere# cuprinde! "# retinerea contraventionala$ %# aducerea silita$ &# inlaturarea de la conducerea ve/iculului si examenul medical pentru constatarea starii de ebrietate produse de alcool sau de alte substante$ '# retinerea si aducerea ve/iculului la parcare$ 8# cercetarea la fata locului, ridicarea obiectelor si a documentelor, perc/ezitia$ C# perc/ezitia corporala si ridicarea obiectelor si a documentelor. -emeiul #uridic al retinerii autorului unei fapte ilicite este expres determinat de )odul contraventional, art '&& alin". retinerea se aplica in cazul! ". contraventiilor flagrante pentru care )odul contraventional prevede sanctiunea arestului contraventional$%.imposibilitatii identificarii persoanei in a carei privinta este pornit proce- sul contraventional, daca au fost epuizate toate masurile de identificare.&.contraventiilor pasibile de aplicarea masurii de siguranta a expulzarii. 'ducerea silita. (Art.437) (ducerea silita consta in conducerea fortata in fata instantei de judecata a martorului sau a victimei care se esc/iveaza de la prezentare. (ducerea silita se efectueaza de catre organul de politie in temeiul unei inc/eieri judecatoresti *unui mandat#. Inlaturarea de la conducerea vehiculului si e*amenul medical pentru constatarea starii dee$rietate art ./0. ersoana care conduce un ve/icul este inlaturata de la conducerea acestuia daca!". exista temeiuri suficiente de a presupune ca se afla in stare de ebrietate inadmisibila produsa de alcool sau in stare de ebrietate produsa de alte sub stante$%.nu are asupra sa documentul care confirma dreptul de a conduce sau de a folosi ve/iculul. !etinerea si aducerea vehicolului la parcarea. 'rt ./1.!etinut poate fi numai acel ve/icul al carui conducator a fost inlaturat de la conducere in baza art. '&4 din )) al ,M si care este retinut"(ducerea ve/iculului retinut la statia de parcare speciala sau pe teritoriul organului de

politie va fi intemeiata in cazul in care organul constatator n-a avut posibilitatea sa predea ve/iculul proprietarului, posesorului sau reprezen tantului lor. Cercetarea ia fata locului. (ceasta masura de asigurare a procedurii contraventionale, de regula, este insotita de aplicarea urmatoarelor doua masuri de constringere! perc/ezitia coporala si ridicarea obiectelor si a documentelor. Perchezitia corporala si ridicarea o$iectelor si a documentelor. -n cazul contraventiilor aflate in competenta, lucratorul organului afacerilor interne si lucratorul organului vamal amplasat in punctul de trecere a frontierei de stat, daca exista temeiuri de a efectua perc/ezitia corporala sau ridicarea, pot ridica obiectele si documentele importante pentru cauza, care se afla in /ainele, in alte lucruri ale persoanei sau pe corpul ei. )1. 'ircumstanele care (nltur procedura contravenional. )ircumstantele care inlatura procedura contraventionala. otrivit prevederilor legislatiei, procedura contraventionala nu poate fi inceputa, iar cea inceputa urmeaza a fi incetata in urmatoarele cazuri! ". Daptul contraventiei il constituie obiectul si latura obiectiva ca elemente constitutive ale contraventiei. ;e prezenta sau lipsa acestor elemente constitutive ale contraventiei sint legate si aparitia raportului juridic de drept contraventional si modalitatile lui. %.Dapta comisa nu mai este considerata contraventie in legea noua. ;aca fapta considerata prin lege drept contraventie a fost comisa pina la aparitia unei legi noi prin care ea nu se mai considera contraventie, iar procedura contraventionala nu a fost inca pomita, atunci lipseste temeiul juridic pentm inceperea ei. &. (utorul faptei antisociale ilicite nu este subiect al raspunderii contraventionale. 9egislatia ,epublicii Moldova, inclusiv cea contraventionala, prevede ca in cazurile cind exista faptul unei contraventii *exista elementele obiective ale contraventiei#, mai mult decit atit, cind aceasta fapta este comisa cu vinovatie, procedura contraventionala nu poate fi inceputa, iar cea inceputa urmeaza a fi incetata, deoarece autorul ei, potrivit legii, nu este subiect al raspunderii contraventionale" '. <xistenta unor cauze dintre cele care inlatura caracterul contraven tional al faptei comise. (rt. "1 Dapta antisociala comisa va avea caracter contraventional in cazul in care va intruni integral urmatoarele trasaturi! ilegalitatea, penalitatea Ji culpabilitatea. 8. <xistenta unor cauze care inlatura raspunderea contraventionala pentru fapta comisa art %C. Eu orice fapta contraventonala comisa cu vinovatie atrage dupa sine, inevitabil, aplicarea unei sanctiuni contraventionale. legislatorul a prevazut anumite circumstante cind persoana vinovata de comiterea unei contraventii poate sau trebuie absolvita de raspundere contraventionala. C.;ecesul persoanei presupuse a fi faptuitorul unei contraventii. ,ealizarea principiului .raspunderii personale pentm fapta contraventionala comisa cu vinovatieB determina inlaturarea procedurii contraventionale in cazul decesului automlui faptei ilicite. 0. entru acelaJi fapt Ji in privinta aceleiasi persoane exista K decizieG /otarire definitiva 9egea contraventionala prevede ca .nimeni nu poate fi supus de doua ori raspunderii contraventionale pentm una si aceeasi faptaB, iar unui dintre drepturile persoanei considerate ca faptuitor al unei contraventii este dreptul de a nu fi urmarita sau sanctionata de mai multe ori pentru aceeasi fapta. 4. entru acelasi fapt este sau trebuie sa fie pornita urmarirea penala. ;aca in procesul cercetarii cazului se constata ca fapta cerecetata considerate contraventie a fost savirJita in conditii care K plaseaza sub incidenta legii penale, procedura contraventionala urmeaza a fi incetata, iar dosarul se remite neintirziat, prin inc/eiere

motivata, procurorului, dupa competenta. )". 5azele procedurii contravenionale. ,oiune i coninut faza procedurii contraventionale - acea parte a procedurii contraventionale care, pe linga sarcinile comune ale procedurii, are Ji sarcinile sale proprii bine determinate, realizndu-se prin activitatea participantilor concreti la procedura contraventionala, care se finalizeaza cu emiterea unei variante de decizie intermediara asupra cazului. rocedura contraventionala consta din urmatoarele faze! "# cercetarea cazului contraventional$ %# examinarea cazului Ji emiterea deciziei asupra cazului$ &# revizuirea cazului contraventional$ '# executarea deciziei cu privire la aplicarea sanctiunii contraventionale. 3a prima faza se constata fapta contraventionala, se colecteaza si se administreaza probele privind caracterul faptei antisociale comise si persona- litatea faptuitorului. 3a a doua faza se analizeaza documentele procesuale prezentate, se verified incadrarea juridica a faptei comise, circumstantele atenuante si agravante ale cauzei, se emite decizia asupra cazului, care se aduce la cunoJtinta partilor procedurii. 3a a treia faza persoana fata de care este aplicata sanctiunea contraventionala, partea vatamata sau reprezentantii lor legali, precum Ji procurorul sint in drept sa atace decizia cu privire la cazul contraventional. in caz de atac, executarea deciziei se suspenda Ji se efectueaza revizuirea cazului de catre instanta de judecata. 3a a patra faza se desfasoara executarea deciziei irevocabile cu privire la aplicarea sanctiunii contraventionale. Mai exista inafara acestei proceduri clasice si procedura accelerata sau simplificata, cind agentul constatator efectueaza de sine statator intreg volumul de activitati procesuale privind inceperea procedurii contraventionale, cercetarea cazului, emiterea deciziei la caz, punerea in executare a deciziei privind aplicarea sanctiunii contraventionale ect. )%. 'oninutul procesului de constatare a faptei contravenionale i atribuiile agentului constatator. rin constatarea faptei contraventionale se subintelege actiunea privind stabilirea Ji analiza juri- dica a faptei antisociale comise, incadrarea ei intr-o anumita norma materiala a dreptului contraventional pentm a determina daca aceasta constituie sau nu K contraventie. "esizarea agentului constatator. (gentul constatator este sesizat prin plingere sau denunt ori din oficiu, cind se afla ca a fost savirJita K fapta ilicita sau cind K astfel de fapta a fost stabilita in urma controlului conform atributiilor de serviciu si in cazurile prevazute de lege. 'naliza informatiei cu privire la comiterea unei fapte antisociale. -mediat sau in cel mult & zile de la data sesizarii, agentul constatator este obligat sa verifice sesizarea si sa intreprinda masurile procesuale prevazute de legea contraventionala! - de a respinge porniirea unei proceduri contraventionale$ - de a expedia materialele cu informatia respectiva dupa principiul competentei$ - de a expedia materialele ce contin informatia respectiva dupa principiul teritorial sau ramural$ - de a incepe procedura contraventionala. Inceperea procedurii contraventionale. (ceasta actiune procesuala poate incepe numai atunci cind s-a constatat existenta faptei contraventionale, comise pe teritoriul deservit sau in ramura *sfera# deservita de agentul constatator care a fost sesizat in acest sens. 9uind decizia de a incepe procedura contraventionala, reprezentantul agentului constatator abilitat prin aceasta decizie dispune inceputul colectarii probelor care ar confirma sau ar dezminti faptul

comiterii unei contraventii. )). 'ercetarea cauzei contravenionale constatate i emiterea deciziei asupra cazului 9a aceasta etapa de constatare a faptei contraventionale este necesar sa se stabileasca, prin acumularea, analiza Ji administrarea probelor, circumstantele reale ale faptei comise. )ercetarea cazului Ji constatarea circumstantelor reale ale faptei comise se realizeaza prin diferite metode"Metoda de baza este audierea participantilor la procedura contraventionala, la care poate fi invitata *citata# orice persoana ce detine informatii privind fapta contraventionala comisa sau personalitatea autorului ei! partea vatamata, martorii, specialistul, faptuitorul. Documentarea procesuala a rezultatelor cercetarii cazului. ;aca in procesul activitatii de cercetare a cazului au fost aplicate unele masuri procesuale de constringere! retinerea, controlul corporal, controlul obiectelor, ridicarea obiectelor si a documentelor etc., atunci este necesar sa se intocmeasca un proces-verbal, conform prevederilor legislatiei in vigoare. Incetarea procedurii contraventionale sau, dupa caz, intocmirea procesului ver$al cu privire la contraventie. (gentul care efectueaza cercetarea cazului pe parcursul desfasurarii acestei etape, in baza rezultatelor analizei detaliate a informatiei suficiente cu privire la fapta antisociala comisa si personalitatea faptuitorului, trebuie sa precizeze care decizie urmeaza a fi luata. &rima varianta de decizie urmeaza sa fie emisa in baza conditiilor prevazute in art. ''" din )) al ,M! lipsa unei fapte contraventionale$ constatarea vreunuia dintre temeiurile prevazute de lege ce exclude caracterul contraventional al faptei comise sau aplicarea sanctiunii contraventionale$ decedarea persoanei presupuse a fi faptuitor$ pentru fapta in cauza este pornita K urmarire penala$ pentru aceeasi fapta si privitor la aceeasi persoana exista K decizie definitiva. ! doua varianta de decizie - inc/eierea unui proces-verbal cu privire la contraventie - poate fi emisa numai atunci cind in actiunile *inactiunile# faptuitomlui sint prezente toate elementele componente ale contraventiei, prevazute in norma materiala imputata *obiectul, latura obiectiva, subiectul, latura subiectiva#. &rocesul*verbal cu privire la contraventie este un act prin care se individualizeaza fapta ilicita si se identifica faptuitorul. rocesul-verbal se inc/eie de agentul constatator pe baza constatarilor personale si a probelor acumulate, in prezenta faptuitorului sau in absenta lui. -n cel mult %' de ore de la data inc/eierii, procesul-verbal cu privire la contraventie se inscrie intr-un registru de evidenta in ordinea intocmirii si depunerii lui la autoritatea din care face parte agentul constatator. -n cazul procedurii contraventionale accelerate *simplificate#, cind agentul constatator potrivit competentei este imputernicit si pentru a aplica sanctiunea, se emite decizia respectiva. )+. 'ontestaia (mpotriva deciziei emise de agentul constatator. !7ecutarea deciziei definitive. ;upa emiterea deciziei asupra cazului contraventional si consemnarea deciziei emise in procesul-verbal cu privire la contraventie, agentul constatator este obligat sa intreprinda masurile necesare pentru asigurarea drepturilor participantilor la proces, inclusiv dreptul la contestatia deciziei emise, pentru organizarea executarii deciziei necontestate. )opia de pe procesul-verbal se inmineaza persoanei fata de care el este intocmit si victimei, la cerere. ;aca persoana fata de care este aplicata sanctiunea contraventionala, victima sau reprezentantul acestora ori procurorul nu sint de acord cu decizia emisa, ei sint in drept sa-" conteste in instanta de judecata pe a carei raza teritoriala activeaza autoritatea din care face parte agentul constatator, in decursul a "8 zile de la data aducerii la cunostinta a inc/eierii procesului- verbal cu privire la contraventie, insa /otarirea poate fi repusa in termen, la cerere, de catre autotitatea imputemicita sa examineze contestatia. ;epunerea contestatiei

suspenda executarea sanctiunii contraventionale aplicate prin procesul-verbal. (utorul contestatiei impotriva deciziei de aplicare a sanctiunii contraventionale nu plateste taxa de stat. ;in momentul in care persoana in a carei privinta a fost pornita procedura contraventionala recunoaste ca este vinovata de savirsirea contraventiei, refuza realizarea dreptului sau la contestare, ea obtine statut juridic de contravenient si, cu acordul ei, decizia privind aplicarea sanctiunii contraventionale poate fi executata la fat alocului. ).. -esizarea privind cauzele i condiiile care au favorizat comiterea contraveniei -dentificarea cauzelor si conditiilor ce favorizeaza contraventionalitatea este K sarcina prioritara in contextul activitatii de combatere a acestui fenomen social. (tit cauzele generale ale contraventionalitatii, cit si cauzele unor tipuri de contraventii pot fi determinate numai prin stabilirea si analiza cauzelor si conditiilor fiecarei contraventii in parte. Prevenirea contraventiilor - ca forma de combatere a contraventionalitatii se realizeaza prin profilaxia generala si proflaxia individuala. %$iectul influentei reglementativ-juridice in contextul activitatilor privind profila*ia generala sint cauzele si conditiile contraventionalitatii" 7biectul influenfei reglementativ-juridice in cadrul activitatilor privind profila'ia individuala sint persoanele care au neglijat anterior legea contraventionala sau care sint predispuse la astfel de actiuni antisociale.6ubiectii administrarii din domeniul combaterii contraventionalitatii *reprezentantii organelor executive ale statului# in cadrul activitatilor ce tin de profilaxia generala influenteaza asupra cauzelor si conditiilor contraventionalitatii in scopul eliminarii lor, iar in procesul activitatilor ce tin de profilaxia individuala - asupra constiintei persoanei concrete care a comis K fapta antisociala ilicita sau care este predispusa de a K comite. L atentie sporita trebuie acordata persoanelor care alcatuiesc ,,grup de riscB, adica persoanelor care, in modul stabilit de legislate, se afla deja sub supraveg/erea organelor de ocrotire a sanatatii si a organelor de politie, sau celor in privinta carora exista temei juridic de a le lua in evidenta! persoanele bolnave psi/ic si care prezinta pericol pentru societate, alcoolicii cronici, narcomanii si toxicomanii, consumatorii de droguri, persoanele cu boli venerice si care se esc/iveaza de la tratament, minorii care nu au atins virsta raspunderii juridice, dar care au savirsit infractiuni sau contraventii etc. )1. 3ciunile preliminare ce in de $udecarea cauzei contravenionale (n instana de $udecat. (tunci cind agentul constatator care a constatat cazul contraventional nu este in drept sa aplice pedeapsa contraventionala Ji nu poate fi aplicata procedura contraventionala accelerata, procesul-verbal cu privire la contraventie si materialele anexate la el urmeaza a fi remise instantei sau comisiei administrative, potrivit competentei. )auza contraventionala se judeca in instanta de judecata in sedinta publica, oral, nemijlocit si in contradictoriu. 'ctele preliminare privind #udecarea cauzei. -n termen de & zile de la data intrarii cauzei contraventionale in instanta, judecatoml rezolva urmatoarele c/estiuni! daca examinarea cazului respectiv este de competenta lui$ daca au fost intocmite corect procesul-verbal si celelalte materiale din dosarul cu privire la contraventie$ daca persoanelor care trebuie sa participe la examinarea cazului li s-au comunicat ordinea examinarii cazului si drepturile lor cu privire la participare in procesul de examinare a cazului$ reactia agentului constatator la demersurile persoanei in privinta careia este intocmit procesul-verbal, partii vatamate, reprezentantilor legali, avocatului etc. -n functie de rezultatele acestor actiuni, judecatorul emite una dintre urmatoarele variante de decizie! ".dispune remiterea dupa competenta a dosarului cu privire la contraventie$ %.fixeaza

data examinarii cauzei contraventionale, dispune citarea partilor si altor participant la sedinta, intreprinde alte actiuni pentru buna ei destasurare. *-ermenul2 )auza contraventionala se judeca in termen de &5 de zile de la data intrarii dosarului in instanta.;aca exista temeiuri rezonabile, judecatorul, prin inc/eiere motivata, poate prelungi termenul de judecare a cauzei cu "8 zile. )2. 'ercetarea $udectoreasc i emiterea 9otr(rii $udectoreti. 6edinta de judecare a cauzei contraventionale are loc cu citarea partilor. Cercetarea #udecatoreasca a cauzei contraventionale. ,ezultatele cercetarii judecatoresti vor fi determinante la emiterea deciziei asupra cazului, conditionind necesitatea si limitele aplicarii principiilor raspunderii contraventionale si procedurii contraventionale, cum ar fi! afiarea adevarului obiectiv$ inevitabilitatea raspunderii contraventionale pentru fapta comisa cu vinovatie$oportunitatea si utilitatea aplicarii raspunderii contraventionale$ legalitatea aplicarii sanctiunii contraventionale$ individualizarea raspunderii contraventionale si a pedepsei aplicate etc. ;upa cercetarea tuturor probelor din dosar si a celor prezentate la judecarea cauzei, instanta solutioneaza cererile si demersurile formulate si dispune efectuarea, unor actiuni procesuale suplimentare. ;upa inc/eierea cercetarii judecatoresti urmeaza dez$aterile #udiciare. -n cazul in care se impune prezentarea de noi probe, participantii la dezbateri pot cere reluarea cercetarii judecatoresti, indicind circumstantele care vor fi cercetate suplimentar in baza probelor noi. ;upa inc/iderea dezbaterilor judiciare si rostirea ultimului cuvint de catre acuzat, partile pot depune in instanta concluzii scrise asupra solutiei pe care K propun privitor la cauza. )oncluziile se anexeaza la procesul-verbal. )miterea deciziei asupra cauzei contraventionale. -nstanta de judecata emite decizia asupra cauzei contraventionale in camera de deliberare, pronuntindu-se prin /otarire asupra aspectelor faptice si juridice ale cauzei. 9egea contraventionala prevede ca in urma finalizarii cercetarii judecatoresti pot fi emise doua variante de decizie! "# incetarea procesului contraventional in sedinta de judecata$ %# recunoasterea vinovatiei persoanei de savirsirea contraventiei imputate si aplicarea pedepsei contraventionale. +4. !7aminarea cauzei contravenionale de ctre comisia administrativ rocedura examinarii cauzei contraventionale de catre comisia administrativa poate fi divizata in & etape! Pregatirea pentru a*aminarea cauzei contraventionale. u buna desfasurare a acestei etape si neadmiterea aplicarii nelegitime a a sanctiunii contraventionale sau a clasarii neintemeiate a cazului, dupa sesizarea comisiei administrative se intreprind unele actiuni de pregatire pu examinarea cazului, al caror scop este depunerea materialeler cazului contraventional in conditiile prevazute de legislatia contraventionala. -n urma studierii detaliate a procesuluiverbal cu privire la contraventie si a materialelor anexate la el, etapa de pregatire pentru e*aminarea cazului contraventional se inc/eie cu emiterea uneia dintre urmatoarele doua variante de decizie! restituirea materialelor agentului constatator care a inc/eiat procesul-verbal pentru inlaturarea greselilor admise la faza constatarii faptei contraventionale si cercetarii cazului$ admiterea cazului spre examinare si fixarea datei examinarii cazului. Cercetarea cauzei in sedinta. 9a fixarea datei examinarii cauzei in sedinta secretarul responsabil al comisiei administrative trebuie sa ia in considerate termenul de &5 de zile in limitele caruia trebuie sa fie examinata cauza contraventionala. 9a sedinta comisiei trebuie sa

fie prezenta majoritatea simpla a membrilor ei. resedintele comisiei administrative sau vicepresedintele conduce sedinta privind examinarea cauzei contraventionale. Dinalizind cercetarea probelor, a cererilor si a demersurilor formulate de catre participantii la proces, presedintele sedintei anunta dezbaterile. )miterea deciziei asupra cazului 3i punerea ei in e*ecutare. ;upa ce in sedinta de cercetare a cazului au fost epuizate toate etapele procesuale, au fost verificate si confirmate sau neconfirmate probele care confirma sau nu comiterea faptei contraventionale, prezenta sau lipsa vinovatiei inculpatului, comisia administrativa formuleaza, apoi pronunta decizia asupra cazului. <xista urmatoarele variante de decizie! restituirea materialelor agentului constatator care a intocmit procesul- verbal pentru inlaturarea greselilor admise la faza constatarii faptei contraventionale si cercetarii cazului$ clasarea cazului$ remiterea materialelor in instanta de judecata$ aplicarea unei sanctiuni contraventionale. ;ecizia comisiei administrative se adopta cu majoritatea simpla de voturi ale membrilor comisiei prezenti la sedinta +1. 'alea ordinar de atac. /ecursul <xaminarea cauzei contr. si emiterea deciziei asupra cazului ca faza a procedurii contr. se finalizeaza cu aducerea la cunostinta partilor interesate a deciziei emise,in modul stabilit de lege. (ubiect cu dr" de atac cu recurs al hotaririlor judecatoresti poate fi! -pers. fata de care este aplicata sanctiunea contravent. -agentul constatator -victima -procurorul -aparatorul,care declara recursul in numele partilor -sotulGsotia pers. arestate. 8emeiurile juridice pentru depunerea recursului" -nu au fost respectate dispozitiile privind conpetenta dupa materie sau calitatea pers. -sedinta de judecata nu a fost publicata -cauza a fost judecata fara citarea legala a unei parti sau pers. legal citata sa aflat in imposibilitatea dea se prezenta sau dea instiinta instanta despre imposibilitate -pers. a fost sanctionata pentru o fapta neprevazuta de ))$ -faptei savirsite i sa dat o incadrare juridica gresita -a intervenit o lege mai favorabila pers. sanctionate,etc. 8ermenul si modul de depunere a recursului" ,ecursul impotriva instantei judecatoresti contraventionale se declara in termen de "8 zile.>ermenul incepe a decurge din momentul aducerii la cunostinta pers.interesate a /otaririi judecat. 6epunerea in termen a recursului" ,.declarat cu omiterea termenului nu mai tirziu de "8 zile,se considera depus in termen daca instanta a constatat ca intirzierea a fost determinata de motive intemeiate sau de neinformarea despre adoptarea /otaririi a participantului la proces,care nu a fost prezent la judecarea cauzei,nici la pronuntarea /otaririi. 9udecarea cauzei contr" in recurs 6e judeca de un complet format din & judecatori,cu citarea partilor.Eeprezentarea nu impiedica judecarea recursului.-nstanta e obligata sa se pronunte asupra tuturor motivelor

invocate in recurs. resedintele completului de judecata conduce sedinta ,asigura ordinea si solemnitatea in sedinta. + . 'alea e7traordinar de atac. /evizuirea rocedura de revizuire se desc/ide in favoarea contravenientului in termen de cel mult C luni dupa aparitia urm. temeiuri! -instanta de judec. -nternationala,prin /otarire a constatat o incalcare a dr. 6i libertatilor omului care poate fi reparata la o noua judecare$ -). )onstitutionala a declarat neconstitutionala prevederea legii aplicate in cauza data$ -legea noua inlatura caracterul contraventional al faptei sau amelioreaza situatia contravenientului in a carui privinta nu a fost executata integral sanctiunea contraventionala$ exista o procedura pornita in cauza data in fata unei instante internationale$ -sa stabilit ,prin /otarire definitiva,ca agentul constatator,procurorul sau judecatorul au comis,in cursul constatarii si judecarii acestei cauze,abuzuri ce constituie infractiune. rocurorul general si adjunctii lui au dr. de a inainta cererea de revizuire a deciziei sau a /otaririi emise in cauza contraventionala daca se constata ca in actiunile contravenientului sint prezente elementele constitutive ale infr. r. ;e revizuire se desc/ide in baza cererii procurorului de nivelul instantei de judecata,conform competentei teritoriale,sau a cererii contravenientului adresate instantei care a judecat cauza contraventionala sau contestatia. :otarirea instantei de revizuire" ;upa examinarea cererii de revizuire,instanta de revizuire adopta una din urm. /otariri! "#respinge cererea daca este! -tardiva -inadmisibila -neintemeiata %#admite cererea,casind /otarirea atacata si pronuntind o noua /otarire. ?ot.emise in pr. de revizuire,cu exceptia celor emise de ).de apel,pot fi atacate cu recurs de pers. sanctionata ,agentul constatator,victima sau procuror in 8 zile si se judeca in ordinea pr. de recurs. +". 'ondiiile generale cu privire la procedura de e7ecutare a deciziilor cu caracter contravenional otrivit dispozitiilor generale din legea de executare, decizia cu privire la aplicarea sanctiunii contraventionale e obligatorM spre executare de catre toti subiectii dr contraventional. >rimiterea spre executare a /otaririlor*deciziilor,ordonantelor# privind apliNarea sanctiunii contraventionale, cu exceptia sanctiunii avertismentului si amenzii apliNate de catre agentul constatator, revine instantei de judecata, comisiei administrative sau procurorului, dupa caz, care au adoptat actul juridic respectiv. -n termen de "5 zile de la data raminerii definitive a /otaririi judecatoresti, presedintele instantei trimite dispozitia de executare a /otaririi, impreuna cu o copie de pe /otarirea definitive, autoritatii insarcinate cu punerea in executare a /otaririi conform prevederilor legislatiei de executare. -n cazul in Nare cauza a fost judecata cu recurs, la copia de pe /otarire se anexeaza copia de pe decizia instantei de recurs. -n cazul in Nare fata de una si aceeasi persoana sint pronuntate citeva /otariri privind aplicarea sanctiunilor contraventionale, iecare /otarire se executa separat. +%. -istemul organelor de e7ecutare silit a deciziei privind aplicarea sanciunilor contravenionale <xecutarea silita a documentelor executorii revine ;epartamentului de executare si se efectueaza prin intermediul subdiviziunilor lui teritoriale, denumite oficii teritoriale. ;epartamentul de executare si oficiile de executare! - fac parte din sistemul organelor Ministerului de Iustitie $ - sint personae juridice, au conturi trezoreriale, conturi special in lei si in valuta straina, stampila cu imaginea stemei de stat si cu denumirea lor$ - dispun de

patrimoniu pe care il administreaza in conditiile legii $ - isi desfasoara activitatea in conformitate cu constitutia ,M, codul de executare si alte acte normative. Dunctionarii ;epartamentului de executare si executorii judecatoresti au statut de functionar public si se afla sub incidenta legii serviciului public. +). #rocedura de e7ecutare a sanciunii contravenionale de ctre persoanele fizice 5'ecutarea sanctiunii avertismentului"?otarirea de aplicare a sanctiunii avertismentului,se transmite pers. sanctionate ,contra semnatura,de organul care a adoptat /otarirea cu privire la sanctionare. 5'ecutarea sanctiunii amenzii"(menda se ac/ita de catre contravenient in mod benevol in &5 zile de la raminerea definitiva a /otaririi judecatoresti,deciziei agentului constatator sau comisiei administrative,ordonantei procurorului.)ontravenientul este in drept sa ac/ite jumatate din amenda stabilita daca o plateste in 0% ore din momentul stabilirii ei.;aca contravenientul nu a ac/itat amenda,instanta dupa expirarea termenului trmite oficiului de executare titlul executoriu pentru necasarea silita a amenzii.-n termen de "8 zile se informeaza instanta despre executarea /otaririi ei. 5'ecutarea sanctiunii privative de dreptul de a detine anumite functii sau a desfasura o anumita activitate" <xecutarea acestor sanctiuni se asigura de oficiul de executare pe a carui raza teritoriala isi desfasoara activitatea sau isi are domiciliul contravenientul. 5'ecutarea sanctiunii muncii neremunerate in folosul comunitatii" ;upa pronuntarea /otaririi ,presedintele sedintei de judecata explica esenta sanctiunii,fapt care se consemneaza in proces-verbal al sedintei de judecata. ers.sanctionata depune in scris un angajament prin care se obliga sa se prezinte in "5 zile la oficiul de executare pe a carui raza teritoriala isi are domiciliul. 5'ecutarea sanctiunii arestului contraventional" <xecutarea sanctiunii se asigura de penitenciare in conditile stabilite pentru regim initial intrun penitenciar de tip semiinc/is,conform preveder. legislatiei.-n penitenciar de tip semiinc/is ,condamnatii sunt detinuti sub supraveg/ere permanenta. 5'ecutarea e'pulzarii" <xpulzarea aplicata cet. 6traini si apatrizi ca sanctiune complementara se executa de organele afacerilor interne. (tingerea e'ecutarii sanctiunii contr" 6e stinge raportul de executare a sanctiunii contr. ,obligatia contravenientului de a executa sanctiunea contr. si dr. organului de stat de a cere executarea sanctiunii contr.6tingerea executarii sanctiunii are loc in cazul! -executarii efective si integrale a sanctiunii$ -decesul contravenientului$ -intervenirii prescriptiei executarii /otaririi privind aplicarea sanctiunii contr.,etc. ++. -tingerea e7ecutarea sanciunii contravenionale rin stingerea sanct. contr. se stinge raportul juridic de executare a sanctiunii contravent.,adica obligatia contravenientului de a executa sanctiunea contraventionala si dreptul organului de stat de a cere executarea sanct. contrav. 6tingerea executarii sanct. contr. are loc in cazul! -executarii efective si integrale a sanctiunii$ -decesului contravenientului$ -adoptarii unei /otariri de ac/itare a pers. sanctionate in cursul executarii sanct. sau trimiterii spre executare a /otaririi judecatoresti$ -intervenirii unui act de amnistie totala in cursul executarii sanct. sau trimiterii spre executare a /otaririi judecat. -intervenirii prescriptiei executarii /otaririi privind aplicarea sanctiunii contraventionale.

+.. #rocedura de e7ecutare a sanciunilor contravenionale de ctre persoanele $uridice 5'ecutarea sanct" amenzii. (menda se ac/ita in mod benevol de pers. Iuridica in decurs de &5 zile de la dara raminerii definitive a /otaririi judecatoresti.;aca amenda nu a fost ac/itata in termen ,instanta de judecata trimite titlul executoriu pentru executarea silita oficiului de executare pe a carui raza teritoriala isi are sediul pers. jurid. sanctionata.@ficiul de executare,in termen de "5 zile, verifica mijloacele banesti pe conturile bancare ale pers.jurid. si prezinta dispozitia de incaso institutiei financiare pentru virarea sumei amenzii la contul indicat in titlul executoriu.;aca in &5 zile dispozitia de incaso nu se executa din motivul lipsei sau insuficientei mijl. banesti,oficiul de executare va dispune urmarirea bunurilor pers. jurid. 5'ecutarea sanctiunii privarii de dreptul de a desfasura o anumita activitate. <xecutarea se asigura de oficiul de executare pe a carui raza teritoriala isi are sediul persoana juridica sanctionata.;upa pronuntarea /otaririi instantei de judecata ,ea se remite oficiului de executare care trimite /otarirea judecatoreasca organului abilitat cu dr. de a interzice pers.jurid sanctionate o anumita activitate,pentru a sista activitatea interzisa,pentru a retrage autorizatia sau licenta sau a modifica statutul pers. jurid. sanctionate.-n "5 zile,organul care a eliberat autorizatia sau licenta pentru exercitarea genului de activitate interzis retrage autorizatia sau licenta data.

S-ar putea să vă placă și