Pamantul, ca planeta, prezinta mai multe straturi care, fie, intra in constitutia lui, fie

il inconjoara. Pe baza principiului gravitatiei universale, globul pamantesc, alcatuit

din barisfera, litosfera si hidrosfera, este inconjurat de un invelis gazos care se
numeste atmosfera, si invelisul biotic- biosfera diversele lor procese desfasuranduse intr-o stransa interdependenta.
Toate aceste invelisuri se influenteaza reciproc; apa este prezenta in aer, in pamant
si in corpul vietuitoarelor.
Hidrosfera, a carei geneza nu este pe deplin lamurita, are o mare insemnatate atat
in proportii (7/10 din suprafata totala a globului), incluzand oceanele si marile ,
lacurile si fluviile, apele subterane etc., cat si prin faptul ca vietuitoarele s-au
dezvoltat prioritar in oceanul planetar ce detine si astazi cea mai mare amploare de
pe Terra. Este importanta si datorita faptului ca este un mare generator de oxigen
atmosferic ( numai fitoplanctonul oceanic- adica totalitatea organismelor vegetale
unicelulare care plutesc in masa apei - emana anual in atmosfera circa 363
milioane de tone de oxigen ); este cel mai mare absorbant si emitator de caldura,
precum si principala veriga in circuitul apei in natura, iar prin apele continentale,
principala sursa de apa potabila.
Impreuna cu celelalte invelisuri abiotice (lipsite de viata), ap
a a constituit mediul propice pentru aparitia si dezvoltarea vietii, (deci a invelisului
biotic- biosfera) deoarece prezinta proprietati specifice si, in acelasi timp, cu totul
aberante, in raport cu alte substante apartinand aceleasi categorii in ce priveste
stuctura chimica.
apa oceanica si
marina

258 kg

apa continentala

41,8kg

gheata

0,87kg

vapori de apa

0,003kg

Totalitatea apei circulante de pe Pamant

(hidrosfera) are o valoare aproximativa de
13600 Gg - Geograme (1Gg = 100000 km
cubi). Daca ar fi repartizata, teoretic in mod
egal pentru fiecare centimetru patrat de
suprafata terestra, ar reveni in medie
aproximativ 300 kg de apa /cm patrat, din

care:

Dupa cum s-a amintit si mai sus , apa are roluri deosebit de insemnate in natura,
pentru viata omului cat si pentru dezvoltarea in intretinerea proceselor industriale.
Astfel, sintetizand aceste multiple roluri, s-ar putea pune in evidenta cateva.

Rolul apei in
procesele
geochimice si
geofizice

Rolul apei in viata

Irigatiile
omului si in economie

Utilizarea
Alimentarea cu apa a materiilor prime
Rolul apei in
populatiei si a
chimice si
procesele biologice
industriei
organice din mari
si oceane
Influenta apei
asupra climei

Apa ca mijloc de
comunicati

Apa ca factor al
modelarii scoartei

Apa ca sursa de
energie

Rolul apei in
ocrotirea sanatatii

Vaporii de apa nu lipsesc niciodata din straturile inferioare ale atmosferei, dar
cantitatea lor variaza in raport cu situatia climatica a diferitelor regiuni de pe glob
(prezenta vaporilor in atmosfera a fost dovedita pana si deasupra regiunilor celor
mai aride, cum ar fi marile deserturi ale Terrei , de exemplu, Sahara, Kalahari, KaraKum etc.)
Vaporii din atmosfera patrund relativ usor in porii sau fisurile rocilor, actionand
asupra lor, fie pe cale fizica, fie pe cale chimica.
Actiunea hidrochimica a apei consta mai ales in procesele de dizolvare, care depind
foarte mult de solubilitatea diverselor roci, fiind mai activa in sare, gips, calcare
marne si argile calcaroase etc. Puterea de dizolvare depinde si de cantitatea de
CO2 (dioxid de carbon) care intra in continutul apei meteorice.
Dintre actiunile chimice ale apei, cele mai obisnuite sunt hidratarea si oxidarea
Prin procese de hidratare iau nastere gipsul, o serie de silicati din grupul zeolitelor
in terenurile arabile, cu o importanta deosebita in agricultura.
Oxigenul din apa favorizeaza procesele de oxidare, importante in mineralizare;
adeseori oxidarile din natura pun in evidenta anumite zacaminte ( in special pe cele
de fier ), care altfel ar putea trece neobservate.
In prezenta CO2 din apa are loc descompunerea silicatilor in diferite elemente
(argile, nisipuri); pe aceasta cale se transforma rocile vulcanice (eruptive) in roci
sedimentare; tot asa se formeaza si caolinul folosit foarte mult in industria ceramicii
(stiut fiind ca portelanul chinezesc are o varsta milenara).
Actiunea hidrochimica a apei apare si in timpul circulatiei in litosfera, prilejuind
formarea ??? (virus de macro) de exemplu, Marea Moarta, unde, prin evaporatie,
aceasta concentratie creste foarte mult). Se apreciaza ca anual, in bazinele
oceanice si marine se sedimenteaza circa 2,3 miliarde t, cele mai insemnate fiind
depozitele de carbonat de calciu; asa se explica imensele zacaminte de calcar si
creta de pe suprafata globului.
Izvoarele minerale nu sunt nici ele altceva decat rezultatul actiunii de dizolvare a
apei asupra diverselor saruri din roci.
Deci, importanta hidrochimica a apei este insemnata, atat din punct de vedere
stiintific,
cat

si practic.
Actiunea hidrofizica a apei deci mecanica este la fel de importanta ca si cea
hidrochimica, si consta in dezagregarea rocilor prin inghet si dezghet, denudarea,
siroirea eroziunea torentiala, transportul si depunerea aluviunilor (de exemplu,
formarea deltelor). Formele de relief rezultate de pe urma acestor procese
alcatuiesc o gama deosebit de bogata si constituie obiectul de studiu al
geomorfologiei.

Marile calde, care s-au format in primele ere ale Pamantului, au servit drept mediu
pentru nasterea vietii. In ele au aparut - dupa toate datele actuale ale stiinteiprimele celule ale materiei. Ulterior viata a trecut pe uscat, apa ramanand totusi ca
un element indispensabil intretinerii vietii. Omul, animalele si vegetatia se dezvolta
numai in prezenta apei. Oricare ar fi provenienta si starea de agregare a apei, ea
ramane un element indispensabil vietii, care se desfasoara chiar si in regiunile
inghetului peren sau in apele subterane.
De exemplu, in legumele folosite in alimentatia omului, apa intra in proportie de 7595%, restul de 5-25% reprezentand substante uscate( proteine, saruri minerale
hidrati de carbon etc.).
Sunt si situatii in care excesul de apa poate fi vatamator plantelor, cu exceptia celor
higrofile( iubitoare de umiditate).
Este necesar sa se cunoasca exigenta plantelor cultivate fata de apa: de exemplu,
in timp ce legimelem consuma, in general in timpul dezvoltarii lor, o cantitate de
apa de 500-800 de ori mai mare decat greutatea proprie a substantei lor uscate,
vita de vie nu sufera excesul de umiditate, regiunile cele mai propice pentru
viticultura ale climatului cald si temperat fiind acelea cu 500-600 mm precipitatii
anual.
Dezvoltarea padurilor depinde de nivelul freatic al zonelor subterane; in cazul in
care nivelul freatic este superficial, padurea se dezvolta in conditii bune; daca
panza de apa se afla la adancimi mari, aceasta nu mai poate creste( de exemplu ,
la noi in tara, un caz tipic se semnaleaza in Baragan, unde padurea nu se dezvolta
decat acolo unde nivelul freatic e mai aproape de suprafata, adica in bazinul inferior
al Argesului).
In cazul animalelor, atat mono-, cat si pluricelulare, apa are o importanta
covarsitoare, luand parte la toate procesele vitale.
Pentru animalele acvatice, apa foloseste ca mediu de viata indispensabil existentei
lor.
In cazul unor animale care traiesc in regiunile aride acestea isi dezvolta capacitati
de a retine apa in organism( de ex. camila, broasca de Australia - care se poate
umfla ca un balon); altele, din contra pot rezista perioade lungi de timp fara apa, in
stare de anabioza( o reducere a activitatii vitale in conditii neprielnice)
Apa prezinta o importanta deosebita pentru animale si prin faptul ca le
aprovizioneaza cu substante minerale necesare vietii. Astfel sarurile de calciu,
potasiu magneziu, sodiu din apa sunt asimilate de majoritatea organismelor
acvatice, direct din apa, prin suprafata corpului, iar de cele terestre, prin apa pe
care o beau. Acestea sunt folosite mai departe, in procese metabolice complexe.

Datorita insusirilor mediului acvatic total diferite fata de cele ale mediului terestru si
aerian animalele acvatice prezinta o serie de adaptari specifice acestui mediu cu
conditii ecologice particulare; numai daca amintim de forma (hidrodinamica) a
corpului si de respiratia branhiala a acestora evidentiem doua dintre cele mai
importante adaptari la mediul acvatic.

Regimul termic al invelisului atmosferic este influentat direct si intr-o foarte mare
masura de repartitia oceanelor si a uscatului (continentelor). Apa si uscatul se
comporta cu totul diferit fata de insolatie: sub actiunea razelor solare apa se
incalzeste mai greu decat uscatul, dar si cedeaza mai greu caldura acumulata.
Cantitatea de caldura necesara unui centimetru cub de apa pentru a-si ridica
temperatura cu un grad Celsius reprezinta caldura specifica a apei si este egala cu
o calorie, fiind mult mai mare decat aceea a rocilor din scoarta terestra.
In comparatie cu razele solare care se opresc la suprafata solului, cele care patrund
in apa (in rauri, lacuri, mari si oceane) pot ajunge la adancimi foarte mari, caldura
lor, distribuindu-se unei mase de apa considerabile.
Dar, pe orizontala, suprafata apei primeste o cantitate de caldura mai redusa
comparativ cu cea a uscatului, raportul de incalzire dintre uscat si apa fiind de 10:6
(unei temperaturi de 10 grade a uscatului ii corespunde una de 6 grade a apei).
Aproximativ acelasi raport se pastreaza si intre timpul de racire , apa racindu-se
cam de doua ori mai greu decat uscatul.
Pe de alta parte, in bazinele acvatice mari( oceane si mari) apar curenti pe verticala
si pe orizontala, uneori pe distante de mii de kilometri, care permit amestecul unor
cantitati foarte mari de ape, cu temperaturi diferite, si , respectiv omogenizarea lor.
Un exemplu il constituie curentii calzi, care transporta apa de la Ecuator la Poli,
precum si cei reci, care o deplaseaza oarecum invers, dinspre Poli spre regiunile
temperate ( de ex. Curentul cald al Golfului - "Gulf-Stream'', care scalda tarmurile
nord-vestice ale Europei, sau Kuro-Sivo pentru tarmurile estice ale Asiei, ori cei reci
ai Groenlandei, Labradorului, Oia-Sivo si altii).
Evaporatia, mai intensa deasupra marilor decat deasupra uscatului, influenteaza si
conditioneaza ingramadirile de vapori din atmosfera, nebulozitatea si precipitatiile ,
fiind ,in general, mai abundente in climatul maritim decat in cel continental.
Este cunoscut rolul de ''calorifer'' pe care-l joaca bazinele maritime in anotimpul
rece pentru atmosfera cat si pentru fasiile limitrofe de tarm. Brizele marine de zi si
de noapte sunt tot o consecinta a diferentei de incalzire si de racire, in timp a marii
si a uscatului. De aceea pe litoral, toamnele sunt mai lungi si mai calde , iar
primaverile mai tarzii si mai reci, fata de interiorul continentelor.
Din aceste cateva exemple se poate observa ca exista o stransa interdependenta si
interactiune intre cele doua invelisuri, hidrosfera si atmosfera, ce se conditioneaza

reciproc.

Indiferent de starea de agregare (lichida, solida si gazoasa), apa actioneaza intens

asupra scoartei terestre, fiind unul dintre factorii modelatori externi cei mai activi ai
suprafetei acesteia. Patrunzand in fisurile sau in porozitatile rocilor, fie sub forma
lichida, fie gazoasa, apa mijloceste cateva dintre procesele premergatoare
eroziunii: dezagregarea mecanica si descompunerea chimica. Astfel apar
grohotisurile, fenomenele carstice, scoarta de alterare etc.
In tinuturile reci, o alta forma de dezagregare este inghetul, in urma caruia ia
nastere o intreaga gama de forme de relief, asa-numitul relief preglaciar (studiat
chiar de o ramura specifica a stiintei - ''merzlotologia'')
Apele curgatoare transporta materialele dezagregate si le depun ulterior in bazinele
cotinentale sau in mari si oceane.
Un alt fenomen este solifluxiunea, adica o alunecare a paturii superficiale a solului
care se produce sub actiunea apei subterane.
Apa lacurilor si a marilor modifica permanent aspectul tarmurilor, formand falezele,
plajele, perisipurile, platformele continentale etc. Ghetarii dau si ei un relief specific,
mai ales la cei doi poli.
Se observa , astfel ca prin actiunile directe sau indirecte ale apei, indiferent de
starea ei de agregare, scoarta terestra are aspect diferit si poate suferi modificari
permanente.

Omul a folosit apa in diferite scopuri, inca din cele mai vechi timpuri. La inceput a
folosit apa izvoarelor, a paraielor, a raurilor; cu timpul a folosit apele pentru
transport, mergaind initial in sensul curentilor, apoi a invatat sa calatoreasca si
impotriva curentului si sa pluteasca pe apa lacurilor, a marilor si a oceanelor. Cu
luntrii si plute primitive vechile popoare, cum ar fi polinezienii au impanzit toate
arhipelagurile Pacificului.
Apa i-a dat omului si resurse de trai: alge, pesti, mamifere acvatice, unele saruri
minerale, pescuitul fiind una dintre primele indeletniciri ale omului. Si astazi mai
sunt popoare care au ca baza a hranei de toate zilele resursele oceanice, si mai
ales, pestele; de exemplu, japonezii care sunt cu predilectie ihtiofagi (mancatori de
peste), ca si populatiile din jurul regiunilor circumpolare.
Omul a folosit forta motrica a raurilor, construind la inceput instalatii primitive
(mori, joagare,pive), pentru ca pe masura dezvoltarii societatii umane si a
tehnologiilor, sa se ajunga in zilele noastre la hidrocentrale moderne care sa
furnizeze energie in valoare de milioane de kilowati putere.
Unele lacuri de pe suprafata Pamantului folosesc, fie pentru transport, pescuit, sau
extractia unor saruri, fie in scop turistic, pentru vilegiatura Altele sunt folosite
pentru alimentarea cu apa a localitatilor; cele cu apa sarata, de obicei au proprietati

curative, fiind folosite in scopuri terapeutice( cum ar fi, de exemplu la noi in tara,
lacurile Techirghiol, Amara, Sovata, Ocna-Sibiului). Lacurile glaciare sunt folosite in
scopuri turistice.
Zonele mlastinoase desi, in general au o influenta negativa in viata omului, au
importanta stiintifica ,deoarece unele dintre ele, pot conserva relicte de flora si
fauna si pot avea si o importanta economica, fiind folosite pentru amenajarea de
orezarii sau pentru extractia de turba. De multe ori, insa ,ele stanjenesc culturile,
caile de comunicatie, centrele populate si pot constitui focare de infectie, si mai
ales de raspandire a malariei, datorita tantarilor anofeli. Dar, in tarile civilizate mari
astfel de suprafete mlastinoase au fost asanate, Olanda fiind una din tarile care au
recuperat suprafete foarte mari de uscat, pe aceasta cale; si la noi in tara, mai ales
intre anii '50-'60 zone intinse din Delta Dunarii au fost desecate in scop agricol; nu
se stie inca, daca pe termen lung efectul produs de modificarile acestor ecosisteme
naturale,este benefic sau nu.
Din contra, in regiunile de stepa, unde apele de suprafata lipsesc omul a construit
putul, care asigura, in cele mai multe cazuri, o apa de calitate, curata si filtrata. La
noi in tara, astfel de situatii se intalnesc in partea de sud si de est a tarii, unde
nivelul freatic se gaseste la adancimi de pana la 30-40 de metri.
Importanta apei devine si mai mare in deserturi, unde aceasta este foarte
pretioasa, scumpa, si se foloseste pana la ultima picatura. Exista state, cum ar fi
Kuweitul care importa apa la schimb cu petrol. In pustiu, singurele posibilitati de
alimentare naturala cu apa sunt izvoarele si fantanile din oaze, care alcatuiesc
punctul central al vietii, desi, apa este adeseori calda si noroioasa.
Ca influente negative ale apei se pot aminti inundatiile,unele dintre ele foarte grave
avand drept consecinte pierderea de vieti omenesti, distrugerea gospodariilor, a
podurilor a instalatiior electrice si producand in anumite state , unde frecvente lor
este mai mare, adevarate pagube nationale. De aceea multe fluvii si rauri din lume
au fost indiguite si amenajate petru a rezista in astfel de situatii( de ex. in China,
Rusia, dar si in bazinele Amazonului, fluviilor Congo, Missisippi, Nil, Tigru, Eufrat si
chiar al Dunarii).
Pentru viata economica este importanta si zapada, deoarece prin topirea ei se
inmagazineaza in sol mari cantitati de apa , favorizand agricultura regiunilor de
stepa; tot zapada protejeaza culturile de toamna impotriva inghetului.

La nivel mondial, unul din criteriile dupa care se apreciaza gradul de civilizatie al
unei tari este consumul de apa pe cap de locuitor. Buna intretinere a locuintelor si a
institutiilor , salubritatea localitatilor, dezvoltarea industriilor nu ar fi posibile fara
apa.
Dovezile arheologice ne arata ca omul si-a stabilit asezarile sale, din cele mai vechi
timpuri, in vecinatatea regiunulor cu apa, , fie pe malul raurilor si ale lacurilor, fie pe
tarmurile marilor si ale oceanelor, fie chiar si acolo unde apele subterane se puteau
capta cu oarecare usurinta (oazele din deserturi). Si astazi se mai observa urmele
apeductelor Romei antice, sau ale oraselor din nordul Africii, construite sub
stapanire romana, cisternelor Cartaginei, galeriilor de infiltratie ale Atenei.
Apeducte s-au descoperit si pe teritoriul tarii noastre , in vechile orase:

Sarmisegetuza, Napoca, sau in cetatile grecesti de pe litoralul Marii Negre: Tomis,

Histria, Callatis, etc.
In evul mediu aceste constructii au suferit, insa, deteriorari grave, ca urmare a
lipsei de igiena ce a caracterizat toata aceasta perioada
Abia spre sfirsitul secolului al XIX-lea, odata cu descoperirile din domeniul
medicinei, microbiologiei si chimiei s-a impus necesitatea alimentarii cu apa, pe
baze stiintifice.
In Romania, o legislatie privitoare la alimentarea cu apa potabila a fost elaborata in
anul 1930, insa respectarea normelor ei s-a realizat efectiv la nivelul intregii tari,
mult mai tarziu.
Ulterior, atat construirea locuintelor, cat si cea a intreprinderilor industriale ori ale
altor cladiri s-a realizat doar tinandu-se cont de planuri de sistematizare, care
prevedeau printre altele, atat aportul, cat si evacuarea apei.
Actualmente, atat la noi in tara, cat si in strainatate, exista institutii ale statului care
monitorizeaza calitatea apei potabile , precum si pe cea care rezulta din procesele
industriale. De altfel, pentru controlul apelor industriale in fiecare intreprindere
exista, sau , cel putin ar trebui sa existe un laborator care sa se ocupe cu analize
ale apei( atat cea care intra in procesele de productie, cat si cea care este eliminata
din acestea).
Apa ocupa un loc insemnat si in reteaua feroviara, in industria materialelor de
constructii, in marile gospodarii zootehnice etc.

Apa raurilor, a lacurilor, a marilor si a oceanelor a constituit pentru om, inca din cele
mai vechi timpuri, mijlocul de transport cel mai lesnicios.
Transporturile pe apa au mai multe avantaje decat cele pe uscat: au o mai mare
capacitate, fiind astfel, avantajoase pentru marfurile grele si voluminoase sunt mai
ieftine si mai sigure. Pe aceasta cale se transporta, de obicei, marfuri grele care nu
se altereaza usor (lemn, sare, pietre de constructii, combustibili minerali, fier,
minereuri etc.).
Cu acest scop, s-au realizat constructii hidrografice, in lume, inca din secolele
trecute, pentru a uni marile fluvii cu marile si oceanele ce inconjoara continentele,
inlesnindu-se astfel, iesirea la ocean si, totodata, transporturile intercontinentale.
De exemplu, in Rusia, prima legatura intre Volga si Marea Baltica s-a facut inca de
pe vremea lui Petru cel Mare, in secolul al XVIII-lea, prin canalul Visnovoloski;
ulterior, reteaua a fost triplata, prin alte sisteme de canale. La inceputul secolului al
XX-lea, s-au dezvoltat alte planuri hidrografice ample, prin care s-a realizat legatura
intre Marea Baltica, Oceanul Arctic, Marea Caspica, Marea Azov si Marea Neagra. Pe
teritoriul Germaniei exista o serie de canale ce insumeaza sute de kilometri si pe
care se pot transporta marfuri de peste 20.000.000 t. Pe teritoriul Americii, trebuie
amintit canalul Erie-Hudson , care leaga Marile Lacuri, pe care circula peste 100
milioane tone spre ocean pana la New-York. In Suedia reteaua este foarte
dezvoltata, unul dintre principalele canale fiind Gotaelf - Marile lacuri suedeze.
Rolul apei ca mijloc de comunicatie este mult mai important in ceea ce priveste
canalele maritime. Canalul Suez, lung de aproximativ 161 km, construit intre anii
1859-1869 face legatura ditre Orient si Occident, legand Port- Said-ul de la Marea

Mediterana cu Suezul de la Marea Rosie.

Un alt canal de importanta mondiala este canalul Panama, lung de 81,6 km, care
leaga, peste inaltimile istmului Panama, Oceanul Atlantic cu Oceanul Pacific. Un alt
exemplu il constituie Canalul Corint, care leaga Marea Ionica de Marea Egee, dar
care neputand fi tranzitat de vase de mare tonaj, are o importanta mai redusa.
Acestea reprezinta doar cateva exemple privind importanta apei ca mijloc de
comunicatie; datorita marilor avantaje pe care le prezinta, aceste sisteme sunt in
continua expansiune la nivel mondial, constructiile hidrotehnice, afectand, insa, de
cele mai multe ori in mod ireversibil, ecosistemele naturale care sunt suportul
viitoarelor canale.

Inca din cele mai vechi timpuri, omul a cunoscut forta apelor curgatoare, folosind-o
la antrenarea rotii hidraulice. In China, Siria, si Egipt, aceasta roata s-a raspandit
foarte mult, in scopul irigarii in agricultura.
Incepand din secolul al XI-lea, morile de apa se raspandesc foarte mult, iar pe
teritoriul tarii noastre, mai ales in Muntii Apuseni ele au fost folosite inca de pe
timpul romanilor. Ulterior, aceste mori primitive au slujit ca model pentru turbinele
moderne.
In secolul al XVIII-lea, inginerul rus K. D. Frolov construieste o adevarata minune a
tehnicii, ridicand un baraj inalt de 18 m, ale carui ape, trecute printr-un sistem de
conducte, parcurgeau 2200 m, punand in miscare, una dupa alta patru roti
hidraulice mari. Sistemul lui Frolov a revolutionat stiinta vremii, depasind asanumita ''minune de la Marly'', cu care se mandrea, in acel timp regele Frantei (un
sistem de 14 roti hidraulice, care puneau in functiune 221 de pompe, pentru a
ridica apa la o inaltime de 162 m, in vederea alimentarii fantanilor arteziene din
gradinile palatelor Trianon, Versailles si Marly).
Pe masura dezvoltarii stiintei, s-a trecut de la roata primitiva la turbina hidraulica,
apoi la centralele hidroelectrice.
In 1891, Dobrovolski, inventatorul motorului trifazat construieste pe raul Nekar in
Germania, prima centrala electrica mai insemnata din Europa.
In jurul anului 1900, la noi in tara se construieste una dintre primele hidrocentrale
din lume, pe raul Sadu, langa Sibiu. Ulterior au fost construite o serie de alte
hidrocentrale pe principalele rauri de la noi, cea mai importanta fiind cea de pe
Dunare, de la Portile de Fier.
In S.U.A., cele mai mari hidrocentrale sunt pe raul Colorado si pe raul Columbia.
In Rusia adevarati giganti hidroenergetici sunt pe Volga, furnizand energie de peste
2 milioane de kilowati.
In Europa, intre tarile electrificate pe baza energiei apelor se pot aminti Elvetia,
Suedia, Norvegia, Italia si altele.

Agricultura reclama si ea cantitati foarte mari de apa, in functie de felul culturii, de

perioadele de dezvoltare si de situatia climatica a unei regiuni. Apa pentru diversele
sisteme de irigatii (canale, bazine, stropitori) poate fi luata din rauri, lacuri, bazine
de retentie, ape subterane).
Inceputurile irigatiilor se pot cita inca de acum 4000 de ani, cand se practicau in
Egipt si in China, iar mai tarziu, in Mesopotamia si India.
Parasirea sistemelor de irigatii din jurul orasului Bagdad a transformat terenurile,
foarte productive odinioara, intr-un adevarat desert. Cartagina, altadata infloritoare
datorita retelei sale de canale, a devenit astazi un centru situat in zona desertica a
Saharei.
Pe de alta parte, in unele regiuni ale Pamantului, practicarea irationala a irigatiilor a
dus la degradarea solurilor prin saraturare sau prin inmlastinire. De aceea este
foarte necesar sa se cunoasca aspectele legate de structura solului si de necesarul
de apa al culturii respective, atunci cand se procedeaza la irigarea acestora.
Prin cantitatile de saruri pe care le contine, apa, indeosebi cea marina cea din unele
lacuri, prezinta o foarte mare importanta, in privinta extragerii acestora.
Clorura de sodiu (NaCl) - sarea marina sau sarea gema, cum este cunoscuta
obisnuit, ocupa primul loc din acest punct de vedere, avand concentratia cea mai
mare in apele oceanelor, marilor lacurilor si in izvoarele sarate. Extragerea ei din
apa se face in regiunile aride, mai ales prin evaporatie directa din bazine special
create, asemanatoare lagunelor de concentrare. In tarile nordice, unde fenomenul
evaporatiei este foarte scazut, extractia sarii se face in timpul iernii, cand in urma
inghetului,ramane in lagune numai saramura concentrata, care se evaporeaza apoi
prin fierbere.
In afara clorurii de sodiu, se mai extrag si sarurile de potasiu (K). Dar, cum apele
marine sunt sarace in astfel de saruri, extractia lor nu este rentabila; in lume, insa,
in America, Tunisia, Libia exista unele lacuri sarate bogate in saruri de potasiu.
Din apele marine sau lacustre se mai extrag: borul (B), bromul (Br), magneziu (Mg),
carbonatul de sodiu (Na2CO3), sulfatul de sodiu (Na2SO4).
Aceasta enumerare sumara poate da o imagine a importantei substantelor ce se
pot obtine din apa marilor si a lacurilor, pentru a fi folosite in diferitele ramuri ale
economiei.

Apele minerale si namolul acestora au fost folosite in scopuri curative, inca din
vremuri stravechi. Chiar si astazi, dupa 2000 de ani se mai practica unele metode
de cura utilizate inca de pe vremea romanilor si a grecilor.
La noi in tara exista inca izvoare termale descoperite de romani, care au si infiintat
cateva statiuni termale, cum ar fi cele de la Baile Herculane, Geoagiu, Calan etc. in
secolele urmatoare s-au mai descoperit si alte localitati recunoscute pentru apele
lor cu proprietati balneare (Techirghiol, Sovata, Baile Felix, Buzias, Olanesti,
Calimanesti, Vatra-Dornei, Slanicul-Moldovei etc.).

Tinand seama de multilateralitatea folosirii apelor, si problemele legate de

gospodarirea si obtinerea lor sunt deosebit de complexe.
O foarte importanta problema este si cea a intretinerii surselor de apa , la nivelul
intregii planete si a folosirii lor rationale. Cunoasterea regimului hidrologic,
calcularea rezervelor de apa, armonizarea planurilor de lucrari hidraulice, cu nevoile
de dezvoltare ale economiei si cu posibilitatile naturale existente repre zinta doar
cateva dintre problemele hidrologiei moderne.