ROMANUL BALTAGUL

Anii interbelici reprezinta un moment de referinta in evolutia romanului romanesc, atat prin
largirea ariei tematice, prin cuprinderea unor mai variate medii sociale, cat si prin diversificarea
formelor de expresie epica si a modalitatilor narative. Astfel, alaturi de romanul de inspiratie
rurala, cu mai vechi traditii in literatua noastra, pe care il continua pe trepte valorice superioare
Sadoveanu (realismul mitic) si Rebreanu (realismul obiectiv), se dezvolta romanul citadin prin
creatiile lui G. Calinescu (realism balzacian) si ale lui C. Petrescu (roman de analiza psihologica).
Romanul Baltagul de Mihail Sadoveanu, publicat in 1930, este probabil singurul roman obiectiv (N.
Manolescu) al scriitorului si aduce o formula ramaneasca inedita in peisajul epocii interbelice.
Romanul este o creatie epica in proza, de mari dimensiuni, cu o actiune complexa, desfasurata pe mai multe
planuri, in timp si spatiu precizate, antrenand un numar mare de personaje puternic individualizate. Prin multitudinea
aspectelor infatisate, romanul ofera o imagine ampla asupra vietii.
Romanul Baltagul prezinta monografia satului moldovenesc de la munte, lumea arhaica a pastorilor, avand in
prim-plan cautarea si pedepsirea celor care l-au ucis pe Nechifor Lipan. Insotita de Gheorghita, Vitoria reconstituie
drumul parcurs de barbatul sau, pentru elucidarea adevarului si savarsirea dreptatii.
Roman al perioadei de maturitate, marile teme sadoveniene se regasesc aici: viata pastorala, natura, miturile,
iubirea, arta povestirii, intelepciunea.
Romanul este structurat pe doua coordonate fundamentale: aspectul realist (reconstituirea monografica a lumii
pastorale si cautarea adevarului) si aspectul mitic (sensul ritual al gesturilor personajului principal). Orizontul mitic
include modul de intelegere a lumii de catre personaje, traditiile pastorale, dar si comunitatea om-natura si mitul marii
treceri.
Cautarea constituie axul romanului si se asocieaza cu motivul labirintului. Parcurgerea drumului are diferite
semnificatii. Vitoria reconstituie evenimentele care au condus la moartea barbatului ei (intriga politista), ceea ce se
transpune intr-o dubla aventura: a cunosterii lumii si a cunoasterii de sine. Pentru Gheorghita, calatoria are rol
educativ, de initiere a tanarului (bildungsroman). Nechifor, personaj episodic, prezentat indirect, apartine planului
mitic. Cautandu-l, Vitoria parcurge simultan doua lumi: spatiul real, concret si comercial si o lume de semne si
minuni, al caror sens ea stie sa-l descifreze. Motivul labirintului se concretizeaza la nivelul actiunii (cautarea si
diferitele popasuri), dar este semnificativ si la nivelul titlului. Baltagul (toporul cu doua taiusuri) este un obiect
simbolic, ambivalent: arma a crimei si instrumentul actului justitiar, reparator. De remarcat ca in roman acelasi baltag
(al lui Lipan) indeplineste cele doua functii. Baltagul tanarului Gheorghita se pastreaza neatins de sangele ucigasilor.
Naratiunea se face la persoana a III a, iar naratorul omniprezent si omniscient reconstituie in mod obiectiv,
prin tehnica detaliului si observatie, lumea satului de munteni si actiunile Vitoriei. Desi naratorul omniscient este
unic, la parastasul sotului, Vitoria preia rolul naratorului. Inteligenta si calculata, ca un Hamlet feminin, ea
reconstituie crima pe baza propriilor deductii si o povesteste veridic celor prezenti, ceea ce ii determina pe criminali
sa-si recunoasca vina in fata satului si a autoritatiilor.
Secventele narative sunt legate prin inlantuire si alternanta. Naratiunea este preponderenta, dar pasajele
descriptive fixeaza diferite aspecte ale cadrului sau elementele de portret fizic, individual (de exemplu: portretul
Vitoriei sau al lui Gheorghita) si colectiv (muntenii, locuitorii de sub brad). Naratiunea este nuantata de secventele
dialogate sau de replici ale Vitoriei, cum este laitmotivul rostit de femeie in cautarea sotului, la fiecare popas.
Timpul derularii actiunii este vag precizat, prin repere temporale: aproape de Sf. Andrei , in Postul Mare,
10 Martie. Cadrul actiunii este satul Magura Tarcaului, zona Dornelor si a Bistritei, dar si cel de campie, Cristesti,
in Balta Jijiei. Fiind un roman realist, pentru veridicitate, traseul urmat de Vitoria impreuna cu Gheorghita, pe urmele
lui Nechifor, contine toponime existente pe harta. Scriere fictionala cu valente mitice, romancierul insa imagineaza
satul Lipanilor, Magura Tarcaului, si utilizeaza toponime simbolice (satul Doi Meri, raul Neagra).
Romanul estre structurat in saisprezece capitole cu actiune desfasurata cronologic, urmarind momentele
subiectului.
Prima parte (capitole I - al VI-lea) framantarile Vitoriei in asteptarea sotului si pregatirile de drum include
expozitiunea si intriga. In expozitiune se prezinta satul Magura Tarcaului si schita portretului fizic al Vitoriei, care
este surprinsa torcand pe prispa si gandindu-se la intarzierea sotului sau plecat la Dorna sa cumpere oi.
Intriga cuprinde framantarile ei, dar si actiunile intreprinse inainte de plecarea in cautarea sotului: tine post
negru douasprezece vineri, se inchina la icoana Sfintei Ana de la manastirea Bistrita, anunta autoritatile de disparitia

sotului, vinde unele lucruri pentru a face rost de bani de drum, pe Minodora o lasa la Manastirea Varatec, iar lui
Gheorghita ii incredinteaza un baltag sfintit.
Partea a doua (capitolele al VII-lea al XIII-lea) contine desfasurarea actiunii si releva drumul parcurs de
Vitoria si fiul ei Gheorghita, in cautarea lui Nechifor Lipan. Ei recontituie traseul lui Nechifor, facand o serie de
popasuri: la hanul lui Donea de la gura Bicazului, la crasma domnului David de la Calugareni, la mos Pricop si baba
Dochia din Farcasa, la Vatra Dornei (la han si la cancelarie , unde afla de actul de vanzare a oilor), apoi spre Paltinis,
Brosteni, Borca, de unde drumul paraseste apa Bistritei, intr-o tara cu totul necunoscuta. De asemenea, intalnesc o
cumetrie, la Borca si o nunta, la Cruci. Succesiunea acestor mari momente din viata omului da de gandit Vitoriei si
anticipeaza inmormantarea din final.
Intreband din sat in sat, ea isi da seama ca sotul sau a disparut intre Suha si Sabasa. Cu ajutorul cainelui
regasit, Lupu, munteanca descopera intr-o rapa ramasitele lui Lipan, in dreptul Crucii Talienilor.
Partea a treia (capitolele al XIV-lea al XVI-lea) prezinta sfarsitul drumului: ancheta politiei, inmormantarea,
parastasul lui Nechifor Lipan si pedepsirea ucigasului.
Coborarea in rapa si veghea nocturna a mortului marcheaza maturizarea lui Gheorghita, dovedita in
infaptuirea actului de dreptate la parastas.
Punctul culminant este momentul in care Vitoria reconstituie cu fidelitate scena crimei, surprinzandu-i chiar si
pe ucigasii Ilie Cutui si Calistrat Bogza. Primul isi recunoaste vina, insa al doilea devine agresiv. Este lovit de
Gheorghita cu baltagul lui Nechifor si sfasiat de cainele Lupu, facandu-se astfel dreptate.
Deznodamantul il surprinde pe Bogza, care-I cere iertare femeii mortului si-si recunoaste fapta.
Personajul principal, femeia voluntara, este un exponent al sperantei (G. Calinescu) in relatie cu lumea
arhaica, dar si o individualitate, prin insusirile sale. Vitoria este femeie puternica, hotarata, curajoasa, lucida.
Inteligenta nativa si stapanirea de sine sunt evidentiate pe drum, dar mai ales la parastas, cand demasca ucigasii.
Apartinand lumii arhaice, patriarhale, Vitoria transmite copiilor respectul traditiilor si este refractara la
noutatile civilizatiei: in tren esti olog, mut si chior. Ca mama, ii interzice Minodorei sa se indeparteze de traditie si
contribuie prin calatorie la maturizarea lui Gheorghita. Respecta obiceiurile de cumetrie si de nunta si vegheaza la
indeplinirea randuielilor din ritualul inmormantarii: priveghiul, drumul la cimitir, bocitul, slujba religioasa, pomana,
praznicul.
Personajul complex este individualizat prin caracterizare directa si indirecta (prin fapte, vorbe, atitudini,
gesturi, relatii cu alte personaje, nume).
Natura devine o cutie de rezonanta a sentimentelor femeii, indrumand-o in cautarea sotului sau: la Dorna, dar
si la Crucea Talienilor, vantul o anunta ca se afla pe drumul cel bun.
Presonaj secundar, Gheorghita, reprezinta generatia tanara, care trebuie sa ia locul tatalui disparut. Romanul
poate fi considerat initiatic, deoarece prezinta drumul spre maturizarea lui Gheorghita.
Nechifor Lipan este caracterizat in absenta, prin retrospectiva si rememorare si simbolizeaza destinul muritor
al omenilor. Numele sau cel adevarat si tainic, de botez este tot Gheorghita, dar primise numele Nechifor, in al
patrulea an al vietii cand se imbolnavise, potrivit unei superstitii: ca sa nu-l mai cunoasca bolile si moartea. Vorba
lui Lipan nimene nu poate sari peste umbra lui anticipeaza destinul acestuia.
Personaje episodice sunt: Minodora, fiica receptiva la noutatiile civilizatiei este trimisa la manastire pentru
purificare; mos Pricop (ospitalitatea), parintele Danila (autoritatea spirituala in satul arhaic), baba Maranda
(superstitiile) personaje reprezentative pentru lumea satului arhaic.
Romanul are un caracter monografic deoarece infatiseaza viata muntenilor, ocupatiile, traditiile, obiceiurile si
principalele lor trasaturi: muncitori, veseli, iubitori. Trasaturile personajului colectiv, muntenii, sunt surprinse inca de
la inceput, in legenda pe care obisnuia sa o spuna Lipan, rememorata de Vitoria.
Romanul Baltagul de Mihail Sadoveanu apartine realismului mitic. Criticul N. Manolescu arata ca, desi
Mihail Sadoveanu alege ca pretext epic situatia din balada populara: doi ciobani ucid pe al treilea ca sa-i ia oile,
autorul sacrifica marele ritm al transhumantei pentru un fapt divers, pentru un accident; demitizeaza situatia
originara, privind dintr-un unghi deloc poetic evenimentul ritual. Baltagul este un roman realist in sensul cel mai
propriu.