OBLIGAŢII CIVILE

Obligaţia - în sens larg – este acel raport juridic în conţinutul căruia intră dreptul subiectului activ
creditor de a cere subiectului pasiv determinat debitor şi căruia îi revine îndatorirea corespunzătoare de a da,
a face sau a nu face ceva sub sancţiunea constrângerii de stat în caz de neexecutare de bună voie.
Din punct de vedere al creditorului - raportul de obligaţie apare ca un drept de creanţă.
Din punct de vedere al debitorului – apare ca o datorie.

Elementele raportului juridic obligaţional, sunt:

- subiectele raportului juridic ( persoana fizică, persoana juridică şi statul ),

- conţinutul
o dreptul inclus în activul patrimonial
o obligaţia inclusă în pasivul patrimonial
- obiectul constă într-o
o prestaţie pozitivă
 a da
 a face
o abţinere
 a nu face ceva
la care în lipsa obligaţiei asumate, subiectul pasiv ar fi fost nedreptăţit.

Clasificarea obligaţiilor

1. de a da – de a transmite sau transfera un drept real ( de proprietate ), de a constitui o

ipotecă,
2. de a face – sub pasiv de a face o prestaţie, de a preda bunul
3. de a nu face – ?

2. Clasificarea după izvoare

- contracte
- acte juridice unilaterale
- fapte ilicite cauzatoare de prejudicii
- delicte
- cvasidelicte

3. Obligaţii
a. de rezultat sau determinate – acestea sunt strict precizate sub aspectul obiectului şi
scopului urmărit, debitorul se obligă să atingă rezultatul stabilit ( neatingerea rezultatului = debiturul
este în culpă ),
b. de mijloace, de preferinţă sau diligenţă – îndatorirea de a pune toată diligenţa necesară pentru ca
rezultatul dorit să se realizeze( exemplu: fapta medicului) ( neatingerea rezultatului = debitorul nu
este în culpă ).
4. după sancţiune
o obligaţii perfecte – se bucură integral de sancţiune juridică, adică creditorul poate apela
la forţa de constrângere dacă aceasta nu se execută de bună voie
o obligaţii imperfecte – nu se mai poate cere executarea silită, dar de îndată ce au fost
executate debitorul nu mai cere dreptul să pretindă restituirea prestaţiei ( nu se confundă
cu obligaţia morală )
5. după opozabilitate
o obligaţiile reale ( proper rem ) – apar ca un accesoriu al unui drept real ca adevărate
sarcini ce incubă titularului unui drept real ( obligativitatea proprietarilor de terenuri
agricole de folosire raţională, de îmbunătăţire funciară )
 o obligaţiile opozabile terţilor ( scriptae in rem ) sunt strâns legate de posesia bunului, iar
creditorul nu poate obţine satisfacerea dreptului său decât dacă posesorul actual al
lucrului va fi obligat să respecte acel drept.
IZVOARELE OBLIGAŢIILOR

Definiţie: Prin izvor de obligaţii se înţelege acel fapt juridic care dă naştere unui raport juridic de obligaţii.
Izvoarele obligaţiilor generează drepturi subiective – drepturi de creanţă cărora le corespund obligaţii.
Clasificarea lor:
o contractul
o cvasicontractul
 plata nedatorată
 gestiunea de afaceri
 îmbogăţirea fără just temei
o delictul
o cvasidelictul
o legea

CONTRACTUL

Definiţie – art. 942 C cere “ acordul de voinţă între două sau mai multe persoane, pentru a constitui
sau a strânge între dânşii raporturi juridice ”.
Termenul de contract este sinonim cu termenul de convenţie.
Încheierea oricărui contract este liberă – se vorbeşte în acest sens de “ principiul libertăţii de voinţă
în materia contractelor ”.
Voinţa juridică va trebui să respecte legile care interesează ordinea publică.

CLASIFICAREA CONTRACTELOR

1. După modul de formare

a. consensuale – se încheie prin simplu accord de voinţă al părţilor
b. solemne – pentru încheierea valabilă se ceree respectarea unei forme care de regulă este
forma autentică
c. reale – se realizează valabil prin remiterea materială a lucrului.
2. După conţinutul lor
a. Sinalagmatice ( bilaterale ) – se caracterizează prin reciprocitatea obligaţiilor ce revin
părţilor,
b. Unilaterale – contracte care dau naştere la obligaţii în sarcina uneia din părţi, cealaltă
având calitatea de creditor.
i. Împrumutul
ii. Depozitul
iii. gajul
3. după scopul urmări de părţi
a. cu titlu oneros – fiecare parte urmăreşte procurarea unui avantaj
i. comutativ
ii. aleatoriu
b. cu titlu gratuit – intenţia de a procura un folos altcuiva, fără a urmări din punct de vedere
juridic nimic în schimb
i. dezinteresate
• mandat gratuit
• comodat
• fidejusiune
• împrumut fără dobândă
4. după efectele produse
 a. constitutive sau translative de drepturi reale – de drept de proprietate de uz de
servitute( 5 )
b. contract penerator de drepturi de creanţă ( de raporturi de obligaţii )
i. contracte constitutive sau translative de drepturi ( majoritatea contractelor ) – în
viitor
ii. contracte declarative de drepturi – recunosc sau consfiinţesc situaţii juridice
preexistente
5. contracte cu executare:
a. imediată
b. succesivă
6. contracte:
a. numite – sunt nominalizate şi reglementate de Codul Civil
b. nenumite - nu
7. contracte:
a. principale – care au o existenţă de sine stătătoare, soarta lor nu este legată de a altuia
b. accesorii – însoţesc contracte:
i. principale
ii. de gaj
iii. de ipotecă
iv. de fidejusiune
v. de clauză penală
8. contracte:
a. negociate – părţile discută, negociajă toate clauzele sale fără ca din exteriorul voinţei lor
să le impună careva
b. de adeziune – sunt contracte redactate în întregime de către una din părţile contractante .
Dacă le acceptă aderă la contract pur şi simplu
c. obligatorii – se aseamănă cu cele de adeziune, condiţiile încheierii lor sunt delimitate,
impuse de lege.

ÎNCHEIEREA CONTRACTELOR

Prin încheierea contractelor se înţelege: realizarea acordului de voinţă al părţilor asupra clauzelor
contractuale.
Acest acord se realizează prin întâlnirea unei oferte de a contracta, cu acceptarea acelei oferte,
condiţiile sunt cele de fond:
o consimţământul
o capacitatea
o obiectul
o cauza

OFERTA DE A CONTRACTA

Propunerea de a contracta aparţine unei părţi.

Această propunere se numeşte ofertă sau policitaţiune.
Oferta poate fi făcută :
- scris
- verbal
- sau chiar în mod tacit
Simpla staţionare a unui taximetru la locul de parcare rezervat reprezintă o ofertă de a încheia un
contract de transport.
În principiu nici o condiţie specială de formă nu se cere pentru relabilitatea ofertei.
Oferta poate fi adresată unei persoane determinate, dar, la fel de bine ea poate fi adresată unor
persoane nedeterminate.
Poate fi adresată şi publicului ( expunerea mărfurilor în vitrine )
Oferta poate fi făcută:
o cu termen
o fără termen
 Oferta trebuie să fie:
o reală,
o serioasă,
o fermă,
o neechivocă,
o precisă
o completă
După acceptarea ofertei suntem în prezenţa unui contract format.
Până în momentul încheierii contractului oferta şi acceptarea sunt renegociabile.
a. câtă vreme oferta nu a ajuns la destinatar, ofertantul o poate revoca în mod liber
b. dacă oferta a ajuns la destinatar distingem, după cum oferta este:
i. cu termen
ii. fără termen
Ofertantul este obligat să o menţină până la expirarea termenului, de îndată ce termenul a expirat,
oferta devine caducă.
Se admite că ofertantul este obligat să o menţină un timp rezonabil.
Dacă, înainte de acceptarea ofertei, ofertantul devine incapabil sau decedează, oferta devine caducă
şi deci acceptarea ei, chiar şi în termen, devine fără efect.
Retragerea ofertei, înainte de expirarea termenului, atrage răspunderea ofertantuluio pentru toate
prejudiciile produse ca urmare a revocării intempestive.

OFERTA ŞI ANTECONTRACTUL
( promisiunea de a contracta)

Oferta nu trebuie să fie confundată cu antecontractul ( promisiunea de a contracta ).

Oferta este un act juridic de formaţie unilaterală.
Antecontractul este un contract, deci un act juridic de formaţie bilaterală, ce are la bază un acord de
voinţă.
Exemplu: O persoană convine cu o altă persoană obligându-se ca la un anumit preţ să-i vândă acel
bun, dacă acea persoană îşi va exprima voinţa de a-l cumpăra.

ACCEPTAREA OFERTEI

Este un răspuns în care se manifestă acordul cu oferta primită.

Poate fi făcută:
o în scris
o sau verbal
Poate fi:
o expresă
o tacită ( să rezulte în mod cert din anumite împrejurări, gesturi sau atitudini ale
acceptatorului ).
Excepţional, prin lege sau practică judecătorească se consideră că tăcerea poate să însemne
acceptare.
a. legea admite tacite reconductiune ( tacită reînchiriere ).
b. Părţile pot să fi convenit, mai înainte ca simplă tăcere după primirea ofertei să aibă valoare de
acceptare.
c. Atunci când oferta este făcută exclusiv în interesul celeilalte părţi.

Condiţiile pe care trebuie să le întrunească acceptarea

a. să concorde cu oferta ( dacă o condiţionează acceptarea este contraofertă )

b. să fie neândoielnică
c. dacă oferta a fost adresată unei anumite persoane, numai acea persoană o poate accepta.
d. Acceptarea trebuie să intervină înainte ca oferta să fi devenit caducă ori să fi fost revocată.
 Momentul şi locul încheierii contractului

Momentul – este acela în care acceptarea întâlneşte oferta.

Încheierea contractului între prezenţi nu ridică probleme, momentul este marcat de realizarea acestui
acord ( prin telefon este la fel ).

Încheierea între absenţi sau prin corespondenţă.

Există 4 sisteme sau teorii.
1. Emisiunii ( declaraţiunii ) – acordul s-a format de îndată ce destinatarul ofertei şi-a manifestat acordul cu
oferta primită, chiar dacă nu a comunicat acceptarea ofertantului.
2. Expedierii acceptării când acceptatorul a expediat răspunsul său afirmativ prin scrisoare sau telegramă,
chiar dacă nu a ajuns la ofertant.
3. Receptuirii ( primirea acceptării ) – când răspunsul a ajuns la ofertant ( acesta din urmă a luat sau nu
cunoştinţă de cuprinsul lui ).
4. Informatuirii – ofertantul a luat cunoştinţă de acceptare ( este prevăzut în art. 35 Cod Comercial )

Locul – între prezenţi, locul fiind acela în care se găsesc părţile.

La telefon – locul unde se află ofertantul.

EFECTELE CONTRACTULUI

Efectul imediat – este acela de a da naştere la drepturi şi obligaţii.

Principalele aspecte privind efectele contractului, sunt:
a. stabilirea cuprinsului contractului, prin interpretarea corectă a clauzelor sale,
b. principiul obligativităţii contractului, privit din două puncte de vedere:
i. obligativitatea contractului în raporturile dintre părţile contractante,
ii. obligativitatea contractului în raporturile cu alte persoane, care nu au calitatea de
părţicontractante ( principiul relativităţii efectelor contractului şi câmpul de aplicaţie al
acestui principiu.
c. efectele specifice contractelor sinalagmatice
i. principiul executării concomitente a obligaţiilor reciproce,
ii. excepţia de neexecutare a contractului,
iii. suportarea riscului contractului
iv. rezilierea şi rezoluţiunea contractului

INTERPRETAREA CONTRACTULUI

Interpretarea este operaţiunea prin care se determină înţelesul exact al clauzelor contractului, prin
cercetarea manifestării de voinţă a părţilor în strânsă corelaţie cu voinţa lor internă.
Reguli de interpretare a contractelor.
a. prioritatea voinţei reale a părţilor – Codul Civil precizează că “ interpretarea contractelor se face după
intenţia comună a părţilor contractante, iar nu după sensul literal al termenilor”,
b. clauzele obijnuite într-un contract se subânţeleg deşi nu sunt exprese într-însul,
c. contractul obligă nu numai la ceea ce este expres într-însul, ci la toate urmările, ca echitatea, obiceiul
sau legea dă obligaţiei, după natura ei.
Reguli speciale de interpretare.
1. art.982 Cod Civil – “ toate clauzele convenţiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecărei
înţelesul ce rezultă din întreg ”
2. clauzele îndoielnice se interpretează în sensul care reiese din natura contractului ( art. 979 ),
3. clauzele îndoielnice se interpretează în înţelesul în care ele pot produce un efect ( art. 978 ),
4. dacă rămân îndoieli – se interpretează după obiceiul locului unde s-a încheiat contractul.
a. Contractul se interpretează în folosul celui care s-a obligat – in dubio pro reo – ( art. 983 )
OBLIGATIVITATEA CONTRACTULUI ÎNTRE PĂRŢI

Art. 969 Codul Civil- “ contractul este obligatoriu între părţi ”

Clauzele legal făcute între părţile contractante au putere de lege. Aşa cum se încheie, aşa se şi desfiinţează
( mutus consensus, mutus disensus ) adică prin consimţământul părţilor.
Nu sunt excluse unele excepţii de denunţare unilaterală, pentru cause autorizate de lege. Exemplu:
contractul de închiriere fără termen, contractul: de mandate, de depozit.
Cazuri de încetare, modificare ori suspendare, a forţei obligatorii a contractului, altele decât acordul
părţilor sau denunţare unilaterală:
1. pentru contractul pag 12 personae – deoarece este încheiat în considerarea unei anumite
personae care sunt esenţiale pentru fiinţa contractului.
2. în cazul prelungirii ( prerogării ) legale a unor contracte – dincolo de termenele prevăzute de
lege ( pentru contracte de închiriere )
3. în caz de suspendare temporară a puterii obligatorii a contractului ( pentru cel cu executare
succesivă ) dacă intervine un caz de forţă majoră ce împiedică un timp executarea lui.

OBLIGATIVITATEA CONTRACTULUI ÎNTRE PERSOANE

CE NU AU CALITATEA DE PĂRŢI

“ Convenţiile n-au efect între părţile contractante ” ART. 973 Cod Civil.
Vezi:
o părţi,
o terţi,
o avânzii cauză ai părţilor.

Excepţiile de la principiul relativităţii.

Excepţii reale şi excepţii apărute.
Excepţii apărute.
1. Promisiunea faptei altuia – o persoană – debitorul se obligă faţă de creditor, să determine pe o terţă
persoană să-şi asume un anume angajament juridic în folosul creditorului din contract. În realitate debitorul se
obligă ale personal – să determine deci e fapta sa – deci are ca obiect fapta debitorului.
2. Stipulaţia pentru altul ( sau contractul în folosul unei terţe persoane – o parte numită stipulant dispune
ca cealaltă parte, denumită promitent, să dea, să facă sau să nu facă ceva în folosul unei terţe persoane, străine de
contract, denumite terţ beneficiar ).
Exemplu: contractul de transport – expeditorul convine cu transportatorul ca acesta din urmă să
predea încărcătura unui terţ ( destinatar ) care nu e parte în contract.
Exemplu: donaţia cu sarcini – când donatorul ( stipulant ) a prevăzut obligaţia pentru donator
( promitent ) ca acesta să presteze ceva pentru o terţă persoană de contract ( beneficiar ). ( este o excepţie
reală în ceea ce priveşte latura activă )

ACŢIUNILE DIRECTE ÎN JUSTIŢIE

Se recunoaşte în favoarea unei terţe persoane străine de contract, dreptul de a acţiona direct împotriva
uneia dintre părţile acelui contract, invocând contractul faţă de care ea, terţa persoană, este străină.
Exemplu:
o contractul de antrepriză de clădiri, dreptul lucrătorilor folosiţi de antreprenor de a acţiona
direct pe beneficiarul construcţiei pentru plată
o contractul de mandat

SIMULAŢIA

Presupune existenţa concomitentă, între aceleaşi părţi, a două contracte:

 o unul public, aparent denumit contract simulat – prin care se crează o situaţie juridică
o altul secret , denumit contra înscris ce corspunde voinţei reale a părţilor – care anulează
contractul aparent
Simulaţia îmbracă trei forme:
o contracte fictive – părţile disimulează total realitatea, creând aparenţa unui contract, care în
realitate nu există
o contractul deghizat – prin care se urmăreşte să se ascundă însăşi natura contractului secret
( contractul de donaţie cu vânzare cumpărare )
o contractul cu interpunere de persoane – contractul se încheie între anumite persoane, fiind
însoţit de un contract secret contra înscris – prin care se precizează că beneficiarul este o altă
persoană decât cea prevăzută în contractul public.
Efectele simulaţiei – inopozibilitatea faţă de terţele persoane a situaţiei juridice create prin contractul
secret şi după caz, înlăturarea simulaţiei pe calea acţiunii în simulaţie.

EFECTELE SPECIFICE ALE CONTRACTELOR SINALAGMATICE

i. Excepţia de neexecutare a contractului – este un mijloc de apărare aflat la dispoziţia uneia dintre părţile
contractului, în cazul în care i se pretinde executarea obligaţiei ce-i incumbă, fără ca partea care pretinde această
executare să-şi execute propriile obligaţii.
Temeiul juridic const în reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor fiecare dintre obligaţiile reciproce
este cauza juridică a celeilalte, implică simultaneitatea de executare a acestor obligaţii.
Aceasta este o sancţiune specifică.
ii. Rezoluţiunea şi rezilierea contractelor.
a. Rezoluţiunea este o sancţiune a neexecutării culpabile a contractelor sinalagmatice, constând în
desfiinţarea retroactivă a acestuia şi repunerea părţilor în situaţia avută anterior încheierii contractului.
Rezoluţiunea nu operează de drept; partea îndreptăţită trebuie să se adreseze instanţei judecătoreşti cu o
acţiune în rezoluţiune.
Ea poate fi intentată numai de partea care a executat sau care se declară gata să se execute contractul.
Condiţiile rezoluţiunii.
- una dintre părţi să nu-şi fi executat obligaţiile ce-i revin
- neexecutarea să fi fost imputabilă părţii care nu şi-a îndeplinit obligaţia
- debitorul obligaşiei neexecutate să fi fost pus în întârziere, în codiţiile prevăzute de lege.
Părţile obijnuiesc să prevadă în contractul încheiat, anumite clauze privind rezoluţiune pentru
neexecutare.
Clauzele contractuale exprese privind rezoluţiunea contractului pentru neexecutarea poartă denumirea
de pacte comisorii.
Efectele rezoluţiunii
o Repunerea în situaţia anterioară încheierii contractului, restituindu-şi una alteia tot ceea ce şi-
au prestat în temeiul contractului desfiinţat.
o Partea care şi-a executat obligaţia este îndreptăţită la despăgubiri.
b. Rezilierea contractelor.
- rezoluţiunea se aplică în caz de neexecutare a unor contracte cu executare instantanee.
- rezilierea se aplică cu executare succesivă.
Rezoluţiunea desfiinţează retroactiv contractul.
Rezilierea desfiinţează contractul pentru viitor.

RISCUL CONTRACTULUI

Se pune în cazul contractelor sinalagmatice.

Cine va suporta riscul contractului, în cazul imposibilităţii fortuite de executare a uneia din părţi.
Deci – cauză independentă de orice culpă a vreuneia din părţi.
Regula este – riscul contractului este suportat de debitorul obligaţiei imposibil de executat.
Dacă obligaţia a devenit parţial imposibil de executat, sunt două soluţii;
- fie de a se reduce – în mod corespunzător – contraprestaţia executată de către cealaltă parte, iar
debitorul obligaţiei imposibil de executat va suporta riscul contractului numai în măsura părţii neexecutate de el
- soluţia desfiinţări sau desfacerii, în întregime a contractului.
 Regula pentru contractele translative de proprietate.

Riscul contractului îl suportă acea parte care avea calitatea de proprietare al lucrului la momentul pieirii
fortuite a acestuia – res perit domino.
Pentru contractele de vânzare cumpărare – riscul contractului îl va suporta cumpărătorul, deoarece el a
devenit proprietarul lucrului prin simplul fapt al încheierii contractului, chiar dacă bunul nu îi fusese predat.
El va trebui să achite preţul lucrului pierit către vânzător.
Regula aici este – res perit creditor. Regula se aplică pentru bunurile certe – prin care transmiterea
proprietăţii se realizează în momentul încheierii contractului.
Pentru lucrurile de gen – transferul se realizează odată cu predarea către cumpărător, deoarece atunci se
realizează individualizarea.
Dacă până la predare intervine o imposibilitate de executare, riscul contractului va fi suportat de debitorul
obligaţiei imposibil de executat adică de vânzător.

ACTUL JURIDIC UNILATERAL CA IZVOR AL OBLIGAŢIEI.

Ceea ce este caracteristic pentru actul unilateral de voinţă ca izvor de obligaţii este faptul că simpla şi
unica voinţă de a se angaja din punct de vedere juridic manifestată de către o persoană, este suficientă pentru a da
naştere unei obligaţii a acestuia, fără a fi necesară o acceptare din partea creditorului.
Se admite, că de îndată ce voinţa unilaterală generatoare de obligaţii a fost manifestată, ea devine
irevocabilă, nemaiputând deci să fie retractată de către autor.
Cazuri de acte juridice unilaterale – ca izvor de obligaţii.
a. promisiunea publică de recompensă
b. promisiunea publică de prevenire a unei lucrări, în caz de reuşită la un concurs
c. oferta de purgă a imobilului ipotecat
d. oferta de a contracta
e. titlurile de valoare
f. gestiunea intereselor altuia
g. contractul în folosul altuia

FAPTUL JURIDIC CA IZVOR DE OBLIGAŢII

În această categorie intră:

cvasicontractele:
o gestiunea intereselor altei persoane
o plata lucrului nedatorat
o îmbogăţirea fără justă cuză
o fapte ilicite cauzatoare de prejudicii ( delictele )
primele două sunt şi reglementate de Codul Civil.

GESTIUNEA INTERESELOR ALTEI PERSOANE ( art. 987 Cod Civil )

Este o operaţie ce constă în aceea că o persoană intervine, prin fapta sa voluntară şi unilaterală şi
săvârşeşte acte materiale sau juridice în interesul altei persoane, fără a fi primit mandat din partea acesteia.
Persoana care intervine este – gerant
Persoana pentru care se acţionează este – gerat

Condiţiile gestiunii
- obiectul gestiunii: - acte materiale ( repararea unui bun al geratului ), - acte juridice ( plata unor taxe
şi impozite )
actele de gestiune nu trebuie să depăşească limitele unui act de administrare
- gestiunea – să fie utilă geratului să-i fie folositoare ( să se evite o pierdere patrimonială )
- atitudinea părţilor faţă de actele de gestiune – geratul să fie complet străin de operaţia pe care gerantul
o săvârşeşte în interesul său.
Gerarea se face fără ştirea proprietarului
- gerantul trebuie să acţioneze cu intenţia de a gera interesele altuia.
Actele de gestiune trebuie să fie efectuate cu intenţia de a-l obliga pe gerat la restituirea cheltuielilor.

Capacitatea părţilor

Gerantul trebuie să aibă capacitate de exerciţiu.

Gerantul nu trebuie să îndeplinească vreo condiţie de capacitate.

Efectele gestiunii intereselor altei persoane

Obligaţiile gerantului.
- obligaţia de a continua gestiune începută până ce gerantul sau moştenitorii săi vor fi în măsură să o
preia
- în efectuarea actelor de gestiune să depună diligenţa unui bun proprietar
- de a da socoteală gerantului cu privire la operaţiile efectuate

Obligaţiile geratului
- va fi obligat a îndemniza pe gerant pentru toate cheltuielile necesare utile pe care le-a făcut
- faţă de terţi gerantul va fi ţinut să execute toate obligaţiile decurgând din actele încheiate în numele
sîu de gerant.

Proba gestiunii intereselor altei persoane

Faptele materiale pot fi dovedite prin orice mijloc de probă
Faptele juridice ( acte juridice ) – regulile cu privire la actelel juridice.

PLATA LUCRULUI NEDATORAT

Reprezintă executarea de către o persoană a unei obligaţii la care nu era ţinută şi pe care a făcut-o fără
intenţia de a plăti datoria altuia.
- cel ce a efectuat plata – solvens
- cel ce a primit-o – accipiens
Prin efectuarea unei plăţi nedatorate se naşte un raport juridic în temeiul căruia solvensul devine
creditorul unei obligaţii de restituire a ceea ce el a plătit iar accipientul este debitorul aceleiaşi obligaţii.

Condiţiile plăţii nedatorate

- prestaţia pe care solvensul a executat-o trebuie să fi avut semnificaţia operaţiei juridice a unei plăţi
- să fi fost făcută cu titlu de plată ( prin plată înţelegându-se executarea unei obligaţii )
- datoria pentru care s-a efectuat plata să nu existe, din punct de vedere juridic în raporturile dintre
solvens şi accipiens
- plata să fi fost făcută din eroare

Efectele plăţii nedatorate

Se naşte obligaţia pentru accipiens de a restitui solvensului ceea ce el a primit cu titlu de plată.

Cine poate cere restituirea

- solvensul
- creditorii chirografari ai solvensului pe calea acţiunii oblice

Cazuri în care nu există obligaţia de restituire a plăţii nedatorate.

- în cazul obligaţiilor civile imperfecte ( naturale ) achitate de bună voie de către debitor
- când plata s-a efectuat în termenul unui contract pentru o cauză imorală gravă
- când plata a fost efectuată pe temeiul unui contract anulabil pentru cauză de incapacitate
 - când plata a fost făcută de o altă persoană decât debitorul iar creditorul accipiens a distrus cu bună
credinţă titlul constatator al creanţei sale.

Natura juridică a plăţii nedatorate – apare ca o îmbogăţire fără just temei.

ÎMBOGĂŢIREA FĂRĂ JUSTĂ CAUZĂ

Codul Civil în vigoare nu prevede un text pentru consacrarea principiului restituirii îmbogăţirii fără justă
cauză.
Definiţie: Faptul juridic prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului altei
persoane, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic.
Deşi din acest fapt juridic se naşte obligaţia pentru cel care îşi vede mărit patrimoniul său de a restitui, în
limita măririi, către cel care şi-a diminuat patrimoniul.
Acţiunea prin care se pretinde restituirea se numeşte – actio de in rem verso - .

Condiţiile
- mărirea unui patrimoniu
- micşorarea unui patrimoniu
- existenţa unei legături de cauzalitate între sporirea unui patrimoniu şi diminuarea celuilalt
- inexistenţa unui temei juridic al măririi unui patrimoniu pe seama altuia

Efectele îmbogăţirii fără justă cauză.

- cel care şi-a mărit patrimoniul nu poat fi obligat să restituie decât în măsura creşterii patrimoniului
său
- cel care şi-a micşorat patrimoniul nu poate pretinde mai mult decât diminuarea patrimoniului său, căci
astfel s-ar îmbogăţi fără just temei

FAPTA ILICITĂ CAUZATOARE DE PREJUDICIU CA IZVOR DE OBLIGAŢII

( RĂSPUNDERE CIVILĂ DELICTUALĂ )

Sediul materiei – art. 998 – 1003 Codul Civil

Felurile răspunderii civile delictuale

Principiul răspunderii civile delictuale – fiecare este răspunzător pentru propriile fapte
a. răspundera pentru fapta proprie ( art 998 – 999 )
b. răspunderea pentru fapta altei persoane, care poate fi de trei feluri:
o răspundrea părinţilor pentru faptele ilicite săvârşite de copii minori ( art 1000 al. 2 Codul
Civil )
o răspunderea institutorilor şi meşteşugarilor pentru prejudiciile cauzate de elevii şi ucenicii
aflaţi sub supravegherea lor ( art 1000 al. 4 Codul Civil )
o răspunderea comitenţilor pentru prejudiciile cauzate de prepuşii lor în funcţiile încredinţate
c. răspunderea pentru: lucruri, edificii şi animale
o răspunderea persoanei pentru prejudiciile cauzate de lucrurile aflate în paza sa juridică ( art
1000 al 7 Codul Civil )
o răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale aflate în paza juridică a unei persoane ( art
1001 Codul Civil )
o răspunderea proprietarului unui edificiu pentru prejudiciile cauzate ca urmare a ruinei
edificiului ori a unui viciu de construcţie ( art. 1002 Codul Civil )

RĂSPUNDEREA PENTRU FAPTA PROPRIE

Art. 998 Codul Civil prevede că „ orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acele
din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara ”
 Art. 999 „ omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi prin acela ce
a cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa ”

Condiţiile răspunderii
Se cer întrunite cumulativ:
- existenţa unui prejudiciu
- existenţa unei fapte ilicite
- existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu
- existenţa vinovăţiei celui ce a cauzat prejudiciul, constând în:
 intenţia
 neglijenţa
 sau imprudenţa cu care a acţionat
- existenţa capacităţii delictuale a celui ce a săvârşit fapta ilicită
Prejudiciul constă în rezultatul, în efectul negativ, suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite
săvârşite de o altă persoană.
Despăgubirea care se acordă este întodeauna patrimonială
Dacă prejudiciul poate fi evaluat în bani, el este un prejudiciu patrimonial.
Dacă prejudiciul nu este succeptibil de evaluare bănească, el este un prejudiciu moral ( onoare, demnitate,
suferinţă de ordin fizic provocată de accidente )

Pentru a se putea repara prejudiciul:

Să fie cert – adică să fie sigur atât în privinţaexistenţei cât şi a posibilităţii de evaluare.
Este cert prejudiciul actual dar şi cel viitor ( eventual )

Repararea prejudiciului
Nimic nu împiedică victima şi pe autorul prejudiciului să convină, prin bună învoială, asupra întinderii
despăgubirilor şi a modalităţilor de reparare a acestuia.
- principiul general este – acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat de fapta ilicită
autorul prejudiciului este obligat să acopere nu numai prejudiciul efectiv ( danenum emergens ) dar şi
beneficiul nerealizat ( lucrum cesaus )
- repararea în natură. Repararea prin echivalent.
În principiu repararea se face în natură, dacă astfel însă nu este posibil, repararea se face prin
echivalent sub forma acordării de despăgubiri
Repararea prin echivalent se poate asigura:
- fie prin acordarea unei sume globale
- fie prin stabilirea unor prestaţii periodice succesive cu caracter viager sau temporar

Fapta ilicită – reprezintă orice faptă prin care, încăcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate
prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane. Fapta – poate fi omisivă sau omisivă prin inacţiune

Cauzele care înlătură caracterul ilicit al faptei

- legitima apărare
- starea de necesitate
- îndeplinirea unor activităţi impuse ori permise de lege, ori a ordinului superiorului
- executarea unui drept subiectiv
- consimţământul victimei

RĂSPUNDEREA PENTRU FAPTA ALTEI PERSOANE

1. Răspunderea părinţilor pentru fapta copiilor minori

Art. 1000 al 2 Codul Civil „ tatăl şi mama, după moartea bărbatului, sunt responsabili de prejudiciul
cauzat de copii lor minori care locuiesc cu dânşii,
tatăl şi mama .... sunt apăraţi de responsabilitate dacă probează că n-au putut împiedica faptul
prejudiciabil”
Condiţiile răspunderii – pe lângă cele generale există şi cele speciale
- copilul să fie minor
- copilul să aibă locuinţa la părinţii săi
Temeiul răspunderii
Răspunderea părinţilor se întemeiază pe o prezumţie de culpă în modul în care şi-au îndeplinit anumite
îndatoriri
- nerespectarea de către părinţi a obligaţiei ce le revine de a exercita supravegherea asupra copiilor lor
minori
- culpă în educaţia minorului
Iar Codul Familiei – răspunderea părinţilor trebuie să fie întemeiată:
- atât pe neândeplinirea sau pe îndeplinirea necorespunzătoare a îndatoriri de supraveghere
- cât şi a obligaţiei de creştere a copilului minor
Se realizează o corelaţie a răspunderii părinţilor cu răspunderea profesorilor sau a meşteşugarilor

2. Răspunderea instituţiilor pentru faptele elevilor şi a meşteşugarilor pentru faptele ucenicilor

Art. 1000 al 4 Codul Civil „ institutorii şi artizanii sunt responsabili de prejudiciul cauzat de elevii şi
ucenicii lor, în tot timpul ce se găsesc sub a lor priveghere ”
Ei se pot apăra de răspundere dacă probează că n-au putut împiedica faptul prejudiciabil ( art 1000 al 5
Codul Civil )
Condiţiile speciale de răspundere
- cel ce a cauzat prejudiciul să aibă calitatea de elev sau ucenic şi să fie minor
- fapta ilicită să fie fost săvârşită în timp ce elevul sau ucenicul se afla sau trebuia să se afle sub
supravegherea profesorului sau a meşteşugarului.

Răspunderea comitenţilor pentru faptele prepuşilor

Art. 100 al 3 Codul Civil „ comitenţii răspund de prejudiciul cauzat de prepuşii lor în funcţiile ce li s-au
încredinţat ”. Ei sunt exoneraţi de răspundere dacă dovedesc că n-au putut împiedica faptul prejudiciabil.
Fundamentarea răspunderii.
o culpă în alegerea prepusului, ori culpă în alegerea unită cu o culpă în supraveghere
o prepusul acţionează ca un adevărat mandatar al comitentului, şi deci fapta sa ilicită este fapta
comitentului şi deci fapta sa ilicită este fapta comitentului însăşi.

Condiţiile speciale de răspundere:

o existenţa raportului de prepuşenie ( contract de muncă )
o săvârşirea faptei în funcţiile încredinţate

Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale, de edificii şi de bunuri în general

Art. 1001 Codul Civil „ proprietarul unui animal, sau acela care se serveşte cu dânsul, în cursul serviciului
, este responsabil de prejudiciul cauzat de animal sau că animalul se află în paza sa sau că a scăpat ”.
Animalele prevăzute de textul de lege sunt animale domestice, animale sălbatice captive din grădini
zoologice, circuri etc.
Persoanele ţinute a răspunde – incubă persoanelor care, la momentul producerii prejudiciului, avea paza
juridică a animalului.
Paza juridică decurge din dreptul pe care îl are o persoană de a se folosi de animalul respectiv.

Condiţiile răspunderii
Victima prejudiciului trebuie să facă dovada că prejudiciul a fost cauzat de către animal şi că la data
cauzării prejudiciului se afla în paza juridică a persoanei de la care pretinde plata despăgubirilor.

Răspunderea pentru ruina edificiului

Art. 1002 Codul Civil „ proprietarul unui edificiu este responsabil de prejudiciul cauzat prin ruina
edificiului, când ruina este urmarea lipsei de întreţinere, sau unui viciu de construcţie ”

Fundamentarea răspunderii
Într-o primă orientare – răspunderea se bazează pe vină
A doua orintare – afirmă existenţa unei răspunderi obiective, independente de orice vină, chiar prezumată
a proprietarului

Condiţiile răspunderii
 Ruina edificiului a fost cauzată de lipsa de întreţinere ori de un viciu de construcţie

Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri în general

Art. 1000 al 1 Codul Civil „ suntem de asemenea responsabili de prejudiciul cauzat prin fapta persoanelor
pentru care suntem obligaţi a răspunde sau de lucrurile ce sunt sub paza noastră ”
Legea se referă nu numai la lucrurile mobile ci şi la imobile, fără distincţie dacă acestea, prin natura lor,
sunt sau nu potenţial periculoase, fără distincţie dacă au sau nu au un dinamism propriu, ori dacă au
produs prejudiciul fiind în mişcare, sau aflându-se în staţionare.

Fundamentarea răspunderii
Tendinţa generală este afirmarea, din ce în ce mai hotărâtă, a concepţiei potrivit căreia răspunderea pentru
lucruri este o răspundere obiectivă, independentă de vina celui ce are paza juridică, întemeiată pe simplul
raport de cauzalitate dintre „ fapta lucrului ” şi prejudiciu.

EFECTELE OBLIGAŢIILOR

Efectul oricărei obligaţii este dreptul pe care acesta îl conferă creditorului de a pretinde şi de a obţine de la
debitor îndeplinirea exactă a prestaţiei la care el este obligat

EXECUTAREA DIRECTĂ ( ÎN NATURĂ ) A OBLIGAŢIILOR

În materia executării obligaţiilor se vorbeşte de – principiul executării în natură a obligaţiilor

Executarea în natură a obligaţiilor înseamnă executarea prestaţiei însăşi la care s-a obligat debitorul şi nu
la plata unui echivalent bănesc.
Plata reprezintă executarea voluntară a obligaţiilor de către debitor, indiferent de obiectul ei.
În limbaj juridic plata – înseamnă executarea oricărei obligaţii ( nu numai remiterea unei sume de bani ).
Codul Civil priveşte plata ca un mijloc de stingere a obligaţiilor.

CONDIŢIILE PLĂŢII
Cine poate face plata ? principiul general este – oricine poate face plata.
Poate fi achitată de orice persoană interesată chiar şi de o persoană neinteresată.
În primul rând poate face plata:
o debitorul ( personal sau prin reprezentant )
o persoana ţinută alături de debitor ( codebitor )
o pentru debitor ( fidejusorul )
o de orice persoană interesată sau o persoană neinteresată
Pata este un act juridic.

Cui se poate face plata?

Cel ce primeşte plata trebuie să fie o persoană cu capacitate deplină de exerciţiu.
În primul rând plata se face:
o creditorului
o moştenitorilor săi ( dacă creditorul moare )
o cesionarul
o terţ desemnat de justiţie
o un mandatar al creditorului

Oiectul plăţii – el obligat va trebui să plătească exact cât datorează

Cel ce face plata trebuie să plătească în întregime,adică plătind tot ce datorează.

Data plăţii – se face plata când datoria a ajuns la scadenţă, adică a devenit exigibilă.
Dacă e cu termen – se face termenul stabilit de părţi.
Pentru obligaţiunilecu execuţie imediată – plata se face la momentul naşterii raportului juridic.

Locul plăţii – la locul ales de părţi.

 Dacă nu au stabilit altfel se face la domiciliul debitorului.
Dacă au stabilit la creditor – plata este portabilă.
Cheltuielile pentru efectuarea plăţii sunt în sarcina debitorului.

Imputaţia plăţii – dacă un debitor are faţă de acelaşi creditor mai multe datorii.
Imputaţia plăţii se face prin acordul părţilor.
Apoi ea poate fi făcută numai de una din părţi – fie numai de degitor, - fie numai de creditor.
În lipsa convenţiei, primul care poate decide asupra cărei obligaţii se impută plata efectuată este debitorul.
Plata are drept efect liberarea debitorului de obligaţia asumată.
Dacă creditorul refuză plata – debitorul poate să-i facă creditorului oferta reală urmată de consemnaţiune.
Ca efecte – oferta reală urmată de consemnaţiune este liberatorie pentru debitor întocmai ca o plată.

EXECUTAREA SILITĂ ÎN NATURĂ A OBLIGAŢIILOR

Dacă debitorul nu execută de bună voie obligaţia ( nu efectuează plata ), creditorul va cere executarea
silită, care se efectuează tot în natură ( numai dacă nu este posibil de făcut în natură se trece la executarea ei prin
echivalent ).
Dacă obligaţia are ca obiect o sumă de bani executarea ei în natură este întodeauna posibilă.
Practica judecătorească a creat un mijloc de constrângere a debitorului la executarea în natură şi anume
daunele cominatorii.
Daunele cominatorii constau într-o sumă de bani pe care debitorul trebuie să o plătească pentru fiecare zi
de întârziere până la executarea obligaţiei.
Nu se aplică obligaţiilor ce au ca obiect sume de bani deoarece acestea produc dobânzi în caz de
întârziere.

EXECUTAREA INDIRECTĂ A OBLIGAŢIILOR ( EXECUTAREA PRIN ECHIVALENT )

Dacă debitorul nu poate executa exact obligaţia, creditorul are dreptul la desdăunare.
Aceste desdăunări reprezintă – echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării
necorespunzătoare de către debitor.
Ele se numesc despăgubiri sau daune interese.
Executarea indirectă a obligaţiei de a pretinde şi de a obţine de la debitor echivalentul prejudiciului pe
care l-a suferit, ca urmare a neexecutării, executării întârziate sau necorespunzătoare a obligaţiei asumate.
Categorii de despăgubiri ( daune interese ):
- despăgubiri moratorii – reprezintă echivalentul prejudiciului pe care creditorul ţl suferă ca urmare a
executării cu întârziere a obligaţiei.
- Despăgubiri compensatorii – reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru
neexecutarea totală sau parţială a obligaţiei.
Despăgubirile moratorii se pot acumula cu executarea în natură a obligaţiei.
Despăgubirile compensatorii nu pot fi cumulate cu această executare ( ele au menirea de a înlocui ).
Suntem în prezenţa unei obligaţii de reparare a unui prejudiciu cauzat printr-o faptă ilicită. Ea îşi are
temeiul în ? unui fapt ilicit cauzator de prejudicii caz în care suntem în prezenţa unei răspunderi civile
delictuale.
Dar îşi poate avea temeiul în nerespectarea unei obligaţii născute dintr-un contract caz în care se numeşte
răspundere contractuală.
Răspunderea civilă delictuală alcătuieşte dreptul comun al răspunderii civile.
Răspunderea civilă contractutală este o răspundere cu caracter derogator.

Condiţiile răspunderii civile contractuale

o existenţa unei fapte ilicite ( nerespectarea obligaţiei contractuale )
o prejudiciu patrimonial
o raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu
o vinovăţia celui ce săvârşeşte fapta ilicită
condiţii speciale:
o debitorul să fie pus în întârziere
 o să nu existe clauză de neresponsabilitate
Punerea în întârziere a debitorului se face prin:
- notificare prin intermediul executorilor judecătoreşti
- cererea de chemare în judecată a debitorului
În literatura de specialitate există:
a. convenţie care exonerează de răspundere
b. convenţie prin care se limitează răspunderea
c. convenţie prin care se agravează răspunderea

Evaluarea despăgubirilor ( daunelor interese )

Evaluarea judiciară – Codul Civil ( art. 1084 – 1086 ) stabileşte principiile pe baza cărora se realizează
evaluarea despăgubirilor de către instanţă.
a. prejudiciul suferit de creditor datorită neexecutării, executării cu întârziere sau executare
necorespunzătoare a obligaţiei trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită ( domnum emergens ) şi
câştigul nerealizat ( lucrum cesaris )
b. art. 1085 Codul Civil „ debitorul nu răspunde decât de daunele interese care au fost prevăzute, sau care
au putut fi prevăzute la facerea contractului, când neândeplinirea nu provine din dolul său ”
Debitorul va fi ţinut să repare numai prejudiciul previzibil la momentul încheierii contractului.
c. Este reparabil numai prejudiciul direct, care se găseşte în legătură cauzală cu faptul care a generat
neexecutarea contractului. Nu-s supuse reparării prejudiciile indirecte.

Evaloarea legală – se face de lege.

În dreptul nostru, evaluarea legală există în privinţa prejudiciului suferit de creditor în cazul neexecutării
unei obligaţii care are ca obiect o sumă de bani.
Daunele interese pentru asemenea obligaţii nu pot cuprinde decât dobânda legală.

Evaluarea convenţională ( prin convenţia părţilor ).

1. Părţile pot conveni asupra cumulului despăgubirilor datorate de debitor; după ce s-a produs încălcarea
obligaţieicontractualel asumate, deci după producerea prejudiciului.
2. Părţile pot stabili în cuprinsul contractului sau printr-o convenţie separată, ulterioară încheierii
acestuia – dar înainte de producerea prejudiciului – cuantumul daunelor interese datorate de debitor.
Aceasta este clauza penală
Clauza penală este acea convenţie accesorie prin care părţile determină anticipat achivalentul prejudiciului
suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiei de
către debitorul său.

Caracterele juridice ale clauzei penale.

a. este o convenţie cu caracter accesoriu. Nulitatea clauzei penale nu duce la nulitatea obligaţiei
principale.
b. Prin ea se fixează anticipat valoarea prejudiciului cauzat creditorului
c. Scopul este de a determina, prin convenţia părţilor, întinderea prejudiciului.
Debitorul obligaţiei cu clauză penală nu are un drept de opţiune între executarea obligaţiei principale şi
plata clauzei penale.
Creditorul poate însă cere fie îndeplinirea obligaţiei principale fie clauza penală.
Această alegere este posibilă numai după ce obligaţia principală a devenit exigibilă.
d. Instanţa de judecată nu are dreptul să-i reducă sau să-i mărească cuantumul.
Ea este datorată atunci cînd sunt întrunite toate condiţiile acordării de despăgubiri.
Creditorul obligaţiei cu clauză penală este un creditor chirografar.

TRANSMITEREA ŞI TRANSFORMAREA OBLIGAŢIILOR

Moduri de transmitere a obligaţiilor:
1. cesiunea de creanţă
2. subrogaţia în drepturile creditorului prin plata creanţei

1.Cesiunea de creanţă – este o convenţie prin care un creditor transmite o creanţă a sa unei alte persoane.
 Creditorul care transmite se numeşte cedent.
Persoana care dobândeşte creanţa este cesionar.
Prin cesiune se transmite creanţa pe care cedentul o are faţă de debitorul cedat.
Codul Civil reglementează cesiunea de creanţe în materia vânzării cu titlu oneros.
Ea poate fi făcută şi printr-un contract de donaţie cu titlu gratuit.

Condiţiile cesiunii de creanţă

Ea trebuie să îndeplinească toate condiţiile validitate ale contractului
În principiu orice creanţă poate forma obiectul unei cesiuni. Există şi creanţe inacseibile – pensia de
întreţinere.
Este un contract consensual.
Prin remiterea titlului se execută contractul de cesiune de creanţă.
Pentru ca cesiunea să fie opozabilă părţilor trebuie îndeplinite anumite formalităţi.
a. notificarea făcută de cedent sau cesionar debitorului cedat ( i se face cunoscut faptul schimbării
creditorului ).
b. Acceptarea din parte debitorului cedat. Acceptarea trebuie făcută în formă autentică.
Ea poate fi făcută şi printr-un act sub semnătură privată care emană de la debitor ( dar în acest caz cesiunea
este opozabilă numai debitorului cedat ).

Efectele cesiunii de creanţă.

a. efecte între părţi
b. efecte faţă de terţi

a. între părţi din momentul realizării acordului de voinţă creanţa se transferă către cesionar.
Cesionarul devine creditor în locul cedentului.
b. Faţă de terţi cesiunea produce efecte numai din momentul notificării făcută prin intermediul
executorilor judecătoreşti sau al acceptării de către debitorul cedat prin înscris autentic.
Faţă de debitorul cedat produce efect şi dacă se realizează prin înscris sub semnătură privată.
Dacă cesiunea de creanţă se face cu titlu oneros se naşte în sarcina cedentului obligaţia de garanţie.
Garanţia cuprinde obligaţia cedentului de a răspunde de existenţa actuală a creanţei şi a accesoriilor sale.
Cedentul nu răspunde de drept de solvabilitatea debitorului cedat.

2. Subrogaţia în drepturile creditorului prin plata creanţei.

Este un mijloc de transmitere legală sau convenţională a dreptului de creanţă cu toate garanţiile şi
accesoriile sale, către un terţ care a plătit pe creditorul iniţial, în locul debitorului subrogaţia poate fi în
temeiul legii sau prin convenţia părţilor.
Indiferent de izvor efectele obligaţiei sunt aceleaşi.

Subrogaţia legală – potrivit art. 1108 Codul Civil subrogaţia operează de drept în următoarele cazuri:
- în folosul aceluia care, fiind el însuşi creditor, plăteşte altui creditor, ce are preferinţă.
Primul creditor, plătind pe cel cu rang preferenţiat se subrogă în drepturile acestuia şi va putea aştepta
până ce prin vânzarea bunului vor putea fi acoperite ambele creanţe şi cea pe care a plătit-o pentru
creditorul cu rang preferenţial şi propria sa creanţă.
- În folosul aceluia care dobândind un imobilplăteşte creditorilor cărora acest imobil era ipotecat.
- In folosul aceluia care, fiind obligat cu alţii sau pentru alţii la plata datoriei are interes de a o desface.
- În folosul eredeului ( moştenitor ) beneficiar, care a plătit din starea sa datoriile succesiunii.
- La asigurările de bunuri, asiguratorul se subrogă în drepturile asiguratului despăgubit, împotriva celui
vinovat de producerea pagubei.

Subrogaţia convenţională – prevăzută la art. 1107 Codul Civil „ cînd creditorul, primind plata sa de la o
altă persoană, dă acestei persoane drepturile, acţiunile, privilegiile sau ipotecile sale, în contra debitorului,
această subrogaţie trebuie să fie expresă şi făcută tot într-un timp cu plata – este consimţită de creditor ”.
Subrogaţia consimţită de debitor – cînd debitorul se împrumută cu o sumă ( de bani )spre a-şi plăti datoria
şi subrogă pe împrumutător în drepturile creditorului.

Efectele subrogaţiei.
 Prin subrogaţie, subrogatul dobândeşte toate drepturile creditorului plătit.
Alte efecte:
- Subrogaţia operează numai în măsura plăţii efectuate.
- Când subrogatul este un codebitor solidar, care a plătit întreaga datorie, deci peste partea care îi revine
lui, el va beneficia de garanţiile creanţei nu însă şi de solidaritatea de care a beneficiat creditorul
plătit.
- În toate situaţiile subrogatul are împotriva debitorului şi unele acţiuni proprii care se pot întemeia pe
gestiunea de afaceri, pe îmbogăţirea fără just temei sau pe contractul de mandat.

MODURILE DE TRANSFORMARE A OBLIGAŢIILOR

Novaţia – este o convenţie prin care părţile unui raport juridic obligaţional sting o obligaşie existentă, înlocuind-o
cu o nouă obligaţie.

Felurile novaţiei
a. Novaţia obiectivă – se produce între creditorul şi debitorul iniţial, dar în raportul juridic obligaţional
se schimbă obiectul şi cauza acestuia.
b. Novaţia subiectivă – presupune schimbarea creditorului şi a debitorului raportului juridic de obligaţie.

Condiţiile novaţiei – art. 1129 Codul Civil “ novaţiunea nu se operează decât între persoane capabile de a
contracta ”, adică persoane care au capacitatea deplină de exerciţiu.

Condiţii specifice:
- existenţa unei obligaţii valabile, care urmează a se stinge prin novaţie, dacă este lovită de nulitate absolută, ea
nu poate forma obiectul unei noutăţi.
- Naşterea unei obligaţii valabile – dacă noua obligaţie nu este valabilă, fiind nulă absolută, raportul juridic
obligaţional nu s-a transformat şi continuă a subzista vechea obligaţie.
- Noua obligaţie să conţină un element nou faţă de vechea obligaţie.
Poate consta în schimbarea părţilor, obiectului sau a cauzei raportului juridic.
- Intenţia părţilor de a nova, de a transforma vechea obligaţie într-una nouă constituie elementul esenţial al
novaţiei.

Efectele novaţiei – este stingerea vechii obligaţii şi înlocuirea ei cu o obligaţie nouă.

Între părţi se naşte un nou raport juridic obligaţional. Acest este întodeauna de natură contractuală, deoarece este
rezultatul voinţei părţilor de a nova.

Delegaţia – este o convenţie prin care un debitor aduce creditorului său angajamentul unui al doilea debitor,
alături de el sau în locul lui.
Debitorul care face delegaţia se numeşte – delegant.
Persoana care se obligă alături de debitor sau în locul acestuia se numeşte – delegat.
Creditorul care primeşte acest angajament se numeşte delegator.

Felurile delegaţiei – pot fi perfecte sau imperfecte.

Perfectă – delegatarul descarcă prin declaraţii expresă pe delegant şi înţelege ca obligaţia să fie executată de
delegat.
Imperfectă – delegatarul nu consimte la liberarea delegantului, ceea ce face ca el – creditorul iniţial – să aibă, pe
lângă debitorul său, un nou debitor – delegatul.
Potrivit art. 1132 Codul Civil – în lipsa unei declaraţii exprese a creditorului ( delegatar ) în sensul descărcării de
obligaţie a debitorului iniţial ( delegant ) delegaţia nu poate fi decât imperfectă.

Efectele delegaţiei.
Delegaţia perfectă stinge vechea obligaţie şi o înlocuieşte cu una nouă.
În orice caz, raport dintre creditorul delegatar şi delegat este un raport nou de obligaţie, astfel că el nu va beneficia
de garanţiile vechii creanţe.
Vechiul raport juridic obligaţional s-a transformat într-un raport cu efectele sale specifice.
Delegaţia imperfectă are ca efect faptul că un nou raport de obligaţie este adăugat celui preexistent, debitorul
iniţial ( delegant ) nu este descărcat de obligaţia sa faţă de delegator, dar acesta are un nou debitor, alături de cel
iniţial, delegatul.

MODURILE DE STINGERE A OBLIGAŢIILOR CIVILE.

A) Compensaţia
B) Confuziunea
C) Darea în plată
D) Remiterea de datorie
E) Imposibilitatea fortuită de executare.

Moduri de stingere a obligaţiilor civile

I.
a. moduri voluntare de stingere a obligaţiilor
- remiterea de datorie
- compensaţia convenţională
b. moduri de stingere care operează în afara manifestării de voinţă a părţilor
- imposibilitatea fortuită de executare
- confuziunea

II.
a. moduri de stingere care duc la realizarea creanţei creditorului
- compensaţia
- confuziunea
- darea în plată
b. moduri de stingere care nu duc la realizarea creanţei creditorului
- remiterea de datorie
- imposibilitatea fortuită de executare

A) COMPENSAŢIA – este modul de stingere a obligaţiilor civile care constaă în stingerea a două obligaţii
reciproce, până la concurenţa celei mai mici dintre ele.
Compensaţia presupune existenţa a două raporturi juridice obligaţionale distincte, în cadrul cărora aceleaşi
persoane sunt creditor şi debitor, una faţă de cealaltă.

Domeniul de aplicaţie – este un mod de stingere a oricăror obligaţii, independent de izvorul lor.
Codul Civil prevede expres totuşi când nu operează compensaţia unor creanţe reciproce ( art. 1147 Codul Civil ).
i. când se pretinde restituirea unui bun ce a fost luat pe nedrept de la proprietar
ii. când se pretinde restituirea unui depozit neregulat, adică a unor bunuri fungibile care au fost date în
depozit şi au fost consumate de depozitar.
iii. Când creanţa este insesizabilă ( exemplu: pensia de întreţinere )

Compensaţia nu poate opera nici în dauna drepturilor dobândite de alte persoane, spre exemplu în cazul popririi.

Felurile compensaţiei:
- legală – operează în puterea legii
- convenţională – prin convenţia părţilor
- judecătorească – prin hotărârea instanţei de judecată

Condiţiile compensaţiei legale ( art. 1144 Codul Civil )

i. reciprocitatea obligaţiilor ( între aceleaşi persoane )

ii. creanţele să aibă ca obiect bunuri fungibile ( art. 1145 Codul Civil )
iii. creanţele ce urmează a se compensa să fie certe adică existenţa lor să nu fie discutabilă din punct de
vedere juridic
iv. creanţele reciproce să fie lichide, să fie determinate cu exactitate în valoarea lor
v. creanţele reciproce să fie exigibile, adică să fi ajuns la scadenţă
Termenul de graţie nu împiedică compensaţia pentru că el reprezintă o favoare acordată de instanţa debitorului
până la executarea silită a obligaţiei.
Totuşi compensaţia este rezoluită ( desfiinţată ) dacă părţile au săvârşit acte incompatibile cu stingerea prin
compensaţie a datoriilor reciproce, exemplu:
- acceptarea de către debitor a cesiunii de creanţă pe care o face creditorul său unui cesionar
- acceptarea de către unul dintre cei doi creditori reciproci între care a operat compensaţia legală urmăreşte pe
celălalt şi acesta nu-I opune compensaţia

Efectele compensaţiei
- stinge creanţele reciproce întocmai ca şi plata
- urmează a se stinge şi accesoriile şi garanţiile lor respectiv privilegiile, gajul şi ipoteca

Compensaţia convenţională - va opera prin convenţia părţilor, dacă sunt întrunite condiţiile pentru compensaţia
legală. Efectele sunt aceleaşi.

Compensaţia judecătorească - operează când datoriile reciproce nu sunt lichide sau nu au ca obiect bunuri
fungibile. Efectele sunt aceleaşi.

B) CONFUZIUNEA – constă în întrunirea în aceiaşi persoană, atât a calităţii de debitor cât şi a aceluia de
creditor, în cadrul aceluiaş raport juridic obligaţional.

Domeniul de aplicaţie – se aplică tuturor obligaţiilor independent de izvorul lor. În cazul raporturilor dintre
persoanele fizice operează cu ocazia succesiunii, cînd succesiunea este acceptată pur şi simplu ( nu ca în cazul
succesiunii sub beneficiu de inventar ).

Efectele confuziunii – stinge raportul juridic obligaţional cu toate garanţiile şi accesoriile sale.

C) DAREA ÎN PLATĂ – este operaţia juridică prin care debitorul execută către creditorul său o altă prestaţie
decât aceea la care s-a obligat la încheierea raportului juridic obligaţional.
Această schimbare a prestaţiei se face numai cu consimţământul creditorului.
Darea în plată se aseamănă cu novaţia prin schimbare de obiect. Dar în timp ce novaţia operează prin convenţia
părţilor încheiată înainte de plată, darea în plată are loc în momentul efectuării plăţii.
Efecte – stinge datoria întocmai ca şi plata.

D) REMITEREA DE DATORIE – este renunţarea cu titlu gratuit a creditorului de a-şi valorifica creanţa pe care o
are împotriva debitorului său.
Ea nu este un act juridic unilateral.
Ea este un contract – ea presupune şi consimţământul debitorului.
Ea poate fi făcută şi printr-un testament, caz în care ea constituie un legat de liberaţiune.

Condiţiile remiterii de datorie.

Este un contract cu titlu gratuit – nu trebuie să îmbrace forma autentică a contractului de donaţie.
Implică intenţia creditorului de a face o liberalitate debitorului său.
Proba remiterii de datorie.
Creditorul poate elibera debitorului o chitanţă fictivă prin care recunoaşte faptul efectuării plăţii.
Efectele remiterii.
Obligaţia debitorului se stinge.
Debitorul va fi eliberat de executarea ei.
Odată cu creanţa se sting şi garanţiile care o însoţesc.

E) IMPOSIBILITATEA FORTUITĂ DE EXECUTARE

Obligaţia se poate stinge şi prin faptul că executarea ei a devenit imposibilă datorită unui caz fortuit sau de forţă
majoră, deci independent de vreo culpă sau vină din partea debitorului.
Această imposibilitate priveşte obligaţiile de:
- a da un bun individual determinat
- de a face
- de a nu face
nu şi obligaţia de a da bunuri de gen căci în principiu, propunerea lor este întodeauna posibilă.

OBLIGAŢIILE COMPLEXE

Complexitatea obligaţiilor rezultă din aceea că ele pot fi afectate de modalităţi sau din imprejurarea că ele au o
pluralitate de obiecte sau subiecte.
i) Obligaţii afectate de modalităţi sunt termenul şi condiţia
ii) Obligaţii plurale:
a. Cu obiecte multiple
- alternative
- facultative
b. Cu subiecte multiple
- conjuncte ( divizibile )
- solidare
- indivizibile

Termenul.
Este un eveniment viitor şi sigur că se va produce, care afectează fie executarea fie stingerea unei obligaţii.
Clasificare.
1) Din punct de vedere al efectelor pe care le produce:
a. Suspensiv – indică data la care trebuie îndeplinite obligaţiile asumate de părţi – adică termenul
suspendă executarea obligaţiei până la îndeplinirea unui eveniment viitor şi sigur
b. Extinctiv – situaţie în care el determină data la care obligaţia se stinge
2) Din punct de vedere al cunoaşterii sau recunoaşterii momentului când se va îndeplini termenul:
a. Termen cert – data împlinirii sale este cunoscută din momentul naşterii raportului juridic
obligaţional
b. Incert – data împlinirii sale nu e cunoscută, dar îndeplinirea acestei date este sigură
3) După izvor:
a. Legal – stabilit de lege ( Decretul 167 / 1958 )
b. Convenţional - prin convenţie
c. Judiciar – fixat de instanţa de judecată ( exemplu: termenul de graţie )
4) În funcţie de persoana care beneficiază:
a. În favoarea creditorului
b. În favoarea debitorului
c. În favoarea ambelor părţi
5) După modul în care a fost precizat în raportul obligaţional, poate fi:
a. Expres – prevăzut direct de părţi
b. Tacit – dedus din natura raportului juridic obligaţional sau alte împrejurări.

Efectele termenului
a) ale termenului suspensiv – nu afectează existenţa obligaţiei, ci numai exigibilitatea sa
Obligaţia există, dar nu este exigibilă.
Exemplu: dacă debitorul execută plata înainte de termen face o plată valabilă şi nu poate cere restituirea ei.
Împlinirea termenului se numeşte scadenţă
Din acest moment creditorul poate pretinde plata.
b) ale termenului extinctiv – acesta marchează momentul stingerii obligaţiei prin unul din modurile de
stingere cunoscute. Până la împlinirea termenului se produc efectele raportului juridic obligaţional la împlinirea
termenului aceste efecte încetează.

Efectele specifice termenului de graţie.

Este acordat de instanţa de judecată când obligaţia nu este executată de debitor, deşi ajunsă la scadenţă.
 El produce efect suspensiv ca şi termenul legal sau convenţional, însă acest termen se acordă de instanţă
numai în favoarea debitorului în considerarea situaţiei sale patrimoniale, fără consimţământul creditorului şi
chiar fără a se ţine seama de stipulaţiile contractuale.
Efectul său este că împiedică executarea silită şi nu împiedicî compensaţia
Acest termen nu se acordă contractului de depozit sau când au prevîzut un pact comision expres, nu se acordă
în materie comercială.
Părţile pot renunţa la termen, în acest cazproduce efecte ca şi împlinirea lui şi obligaţia devine exigibilă.
Ele renunţă prin acord.

Condiţia.

Este un eveniment viitor şi sigur că se va produce, dar care depinde însăşi existenţa raportului juridic
obligaţional.

Clasificare
i) După efectele sale:
a. suspensivă – când de îndeplinirea ei depinde naşterea raportului juridic obligaţional
b. rezolutorie – când împlinirea ei duce la desfiinţarea retroactivă a raportului juridic obligaţional.
ii) După cum depinde de realizarea sau nerealizarea evenimentului:
a. Cauzală – realizarea ei depinde de hazard
b. Mixtă – depinde realizarea ei de voinţa unei părţi şi de voinţa unei terţe persoane
c. Potestativă – depinde de voinţa unei părţi.
Condiţia potestativă poate fi:
- pură – când evenimentul viitor şi nesigur care afectează obligaţia depinde exclusiv de voinţa uneia din părţi a
debitorului ( nulă ) sau a creditorului
- pură şi simplă - când evenimentul viitor şi nesigur care afectează obligaţia depinde de voinţa unei părţi cât şi
de un element exterior acesteia
iii) După cum condiţia constă în îndeplinirea sau neîndeplinirea evenimentului, poate fi:
a. Pozitivă – când raportul juridic obligaţional este afectat de un eveniment care urmează să se
îndeplinească
b. Negativă – atunci când raportul juridic obligaţional este afectat de un eveniment ce urmează să nu
se îndeplinească

Condiţia şi sarcina

Sarcina este specifică numai contractelor cu titlu gratuit – liberalităţi şi constă într-o obligaţie de a da, de a
face sau a nu face de depunător gratificatorului.
Sarcina nu afectează existenţa raportului juridic obligaţional, ci stabileşte numai o obligaţie faţă de una din
părţi.

OBLIGAŢIILE PLURALE

Obligaţiile cu pluralitate de obiecte – debitorul datorează mai multe prestaţii

Obligaţiile pot fi:
A) Cumulative - toate prestaţiile la care s-a obligat se sting ca şi cum ar fi una – pură
şi simplă – prin executarea tuturor prestaţiilor
B) Alternativă – al cărui obiect constă în două sau mai multe prestaţii, dintre care la
alegerea uneia din părţi, executarea uneia singure duce la stingerea obligaţiei.
Această obligaţie are o pluralitate de obiecte, dar prestarea unuia din ele duce la stingerea obligaţiei. În principiu
alegerea prestaţiei o face debitorul. Ea aparţine creditorului dacă există o stipulaţie expresă în acest sens.
Subliniat trebuie ca în legătură cu această obligaţieproprietatea lucrului individual determinat, direct aql
obligaţiei, se transmite numai în momnetul alegerii, căci, până atunci nu se ştie care lucru urmează a fi
prestatcreditorului.
C) Facultativă – este acea obligaţie în care debitorul se obligă la o singură prestaţie,
cu facultatea pentru el de a se libera, executând o altă prestaţie determinată.
D) Există deci o singură prestaţie ca obiect al obligaţiei, dar o pluralitate de prestaţii
în privinţa posibilităţii de a plăti.
E) Creditorul nu poate cere decât executarea prestaţiei care singură constituie
obiectul obligaţiei, cealaltă fiind o facultate de plată pentru debitor.