Utilizarea energiei solare pentru producerea de

energie electrica

Student: Nita Veronica-Madalina

IMSB II GRUPA I

Utilizarea energiei solare pentru producerea de energie electrica

Energia solara este cea mai curata sursa de energie regenerabila!

Este practic inepuizabila si reprezinta baza majoritatii proceselor
naturale de pe Pamant!

1. Introducere
Pana in anul 1973 cand a avut loc prima ,, criza a petrolului, celulele solare s-au utilizat
mai mult in aplicatii spatiale. Pana in secolul nostru unica sursa de energie utilizata a fost
energia solara. Aceasta se inmagazineaza sub forma de energie chimica, prin procesul de
fotosinteza, in surse regenerative cum ar fi lemnul si apa sau in combustibili fosili cum sunt
carbunii, gazelle si petrolul a caror formare dureaza milioane de ani.
Pentru obtinerea energiei electrice se consuma cantitati mari de carbuni, sisturi si
hidrocarburi. Deoarece aceste rezerve se epuizeaza rapid pe plan mondial si prin arderea
acestora se produc cantitati mari de Dioxid de carbon (CO2), se doreste cautarea unor surse
noi de energie. Se incearca folosirea energiei solare captata cu ajutorul panourilor solare. Insa
conversia energiei razelor solare in electricitate se face cu o pierdere de 80-90% si acestea nu
pot fi captate in timpul zilei si astfel energia trebuie sa fie stocata pentru a putea fi furnizata si
pe timpul noptii.
Sursele regenerabile de energie si in particular energia solara fotovoltaica, au primit un
impuls puternic in urma summit-ului de la Kyoto (1997) privind starea surselor de poluare ale
planetei. Ca urmare a acestui summit, s-a stabilit o reducere a emisiilor de CO2 aceasta fiind
prima cauza care determina efectul de sera si implicit sprijinirea dezvoltarii accentuate a
surselor de energie regenerabile, in particular a aplicatiilor fotovoltaice. Astfel, in anul 1997 a
fost lansat in SUA programul intitulat ,,1 Milion de acoperisuri (Fig. 1), ce anticipa o
productie de 1,5 GW in anul 2010.

Fig. 1

Pe baza inregistrarilor meteorologice putem observa usor ca potentialul solar pe

teritoriul Romaniei are valori remarcabile. Totodata constatam ca in majoritatea tarilor
dezvoltate in Europa (chiar si in cele cu potential solar inferior celui din Romania) producerea
energiei electrice pe baza energiei luminii soarelui are success, in special in mici central
fotovoltaice incadrate in constructii, in regim racordat la retea.

Fig. 2. Potentialul solar pe teritoriul Romaniei

2. Notiuni de baza
Daca se considera consumul actual de energie electrica si populatia la nivel mondial,
radiatia solara care atinge suprafata Pamantului ar putea asigura in orice moment aproximatic
20 GW pentru fiecare persoana. Exista numeroase tehnologii de conversie a radiatiei solare in
energie electrica. Cea mai facila metoda consta in utilizarea panourilor fotovoltaice, care
realizeaza conversia directa in curent continuu prin utilizarea materialelor semiconductoare
care manifesta efect fotoelectric. Solutia fotovoltaica se poate utiliza la orice scara, incepand
de la aplicatii rezidentiale si ajungand pana la parcuri de panouri fotovoltaice.
Conversia indirecta se face cu ajutorul concentratoarelor solare sau a sistemelor de lentile.
Radiatia luminoasa este concentrate asupra unui schimbator de caldura in care energia este
transferata unui fluid, ulterior aplicandu-se de obicei un ciclu conventional de productie a
energiei. Aceste sisteme utilizeaza radiatia solara directa, fiind necesara orientarea automata a
oglinzilor. Fiind o solutie relative complexa din punct de vedere tehnic, este necesara existent
unui process continuu de intretinere specializata. De aceea viabilitatea tehnica, dar si cea
financiara, se obtin in cazul implementarii la nivel de productie centralizata de energie.
Conform standardelor, modulele fotovoltaice sunt evaluate pentru un indice de masa a
aerului (AM) de 1,5. Aceasta defineste gradul de absorbtie a energiei luminoase in functie de
distanta parcursa prin atmosfera terestra:

Inainte de a patrunde in atmosfera terestra AM are valoarea 0, caz in care iradianta este
constanta solara, respective 1367 W/m2. AM 1 corespunde unei traiectorii perpendiculare pe
suprafata Pamantului (cel mai scurt traseu al radiatiei, prin atmosfera, catre suprafata terestra),
iar AM 1,5 atesta faptul ca traseul radiatiei prin atmosfera terestra este cu 50% mai lung decat
pentru AM 1, ceea ce corespunde unui unghi = 41.8.
Distributia spectrala a energiei luminoase se masoara in W/(m 2m) si reprezinta
intensitatea radiatiei solare pentru fiecare lungime de unda, putand fi determinata pentru orice
indice de masa a aerului (Fig. 3). In vederea unei eficiente maxime, materialele utilizate in
constructia panourilor fotovoltaice trebuie sa converteasca radiatia solara in electricitate
pentru lungimile de unda cu cea mai mare intensitate.

Fig. 3 Intensitatea radiatiei solare pentru AM 0 si AM 1,5

3. Celulele fotovoltaice
3.1.

Materiale si eficienta

Pentru a permite furnizarea unei puteri electrice rezonabile, celulele fotovoltaice nu

functioneaza individual ci legate in serie intr-un numar mai mare, alcatuind panouri
fotovoltaice, sau panouri electrice solare (a nu se confunda cu panourile solare pentru
producerea energiei termice, denumite si colectori solari sau panouri solare termice).
Celulele fotovoltaice pot fi realizate din mai multe materiale semiconductoare, dar peste
95% din celulele solare sunt realizate din siliciu (Si). Procesele de prelucrare a acestui
material nu sunt agresive pentru mediul ambiant. Grosimea totala a unei celule fotovoltaice
este ce cca. 0,3mm, iar grosimea stratului n, este de cca. 0,002mm. Uzual, deasupra
electrodului negativ al celulei fotovoltaice, se amplaseaza un strat antireflexie, cu rolul de a
impiedica reflexia radiatiei solare incidente pe suprafata celulei electrice solare, astfel incat o
cantitate cat mai mare de energie sa fie transferata electronilor de valenta din cele doua
straturi semiconductoare. Celulele fotovoltaice au dimensiuni uzulale de 10x10cm si mai
recent de 15x15cm.
Materialul cel mai frecvent utilizat in constructia celulelor fotovoltaice este siliciul. In
prezent randamentul acestora atinge in general valori de 25% in conditii standard
(temperatura celulei: 25C; iradianta luminii incidente perpendicular pe celula: 1000 W/m 2;
AM 1,5). Pentru a reduce costurile de productie, laboratoarele de cercetare au pus la punct
celulele in strat subtire, in compozitia carorar intra materiale mai ieftine din punct de vedere
al procesului de fabricatie (cupru, cadmi, indiu, galiu, teluriu si siliciu), in comparatie cu
siliciul pur. Conform ultimelor rapoarte, eficienta acestora ajunge pana la 20.3%. O crestere
semnificativa a randamentului, de aproximativ 10%, s-a obtinut prin utilizarea a trei straturi
diferite care convertesc trei sectiuni din spectrul solar, aceasta fiind cea mai eficienta solutie la
ora actuala. Stratul superior este format din fosfura de galiu indiu (InGaP), stratul mijlociu
din arsenura de galiu indiu (InGaAs) si cel inferior din germaniu.
Alte tipuri de celule utilizeaza semiconductoare pe baza de materiale din grupa III-V.
Celulele cu galiu arseniu (GaAs) prezinta o stabilitate buna in raport cu modificarile de
temperatura, avand o pierdere mai mica de putere la incalzire in comparatie cu cele pe baza de
siliciu. Procesul de fabricatie este insa costisitor.
Celulele pe baza de cadmiu telur (CdTe) in strat subtire au costuri mai reduse decat
cele pe baza de siliciu. Analiza ciclului de viata al acestei solutii a demonstrat faptul ca au cea
mai redusa amprenta de carbon, fabricatia necesita cel mai mic consum de apa si au cea mai
scurta perioada de recuperare a investitiei (mai putin de un an) dintre toate solutiile
comerciale existente. Recent s-a anuntat o eficienta de 21%, obtinuta la nivel de laborator.
Celulele pe baza de polimeri sunt flexibile si, in comparatie cu cele pe baza de siliciu,
au masa mai redusa si un pret de cost semnificativ mai mic. Prezinta insa dezavantajul unui
randament redus (o trime din randamentul celulelor pe bza de siliciu) si se degradeaza in

conditii de radiatie ultravioleta. Cercetarile sunt in desfasurare pentru a depasi aceste

neajunsuri, eficienta atinsa pana in prezent depasind usor 8%.
Diverse alte tehnologii sunt testate la nivel de laborator, o parte dintre acestea fiind
prognozate a fi lansate pe piata in viitorul apropiat.
Pentru a avea utilitate practica celulele solare (Fig.4) trebuie sa fie conectate intre ele,
in module (panouri solare). In mod uzual, fiecare modul cuprinde un set de 36 celule daca este
destinat incarcarii bateriilor de 12 V, sau 60 de celule cand destinatia o reprezinta aplicatiile
rezidentiale. Pentru aplicatii comerciale de mari dimensiuni modulele vor avea de obicei cate
72 de celule solare. Cresterea numarului de celule per modul este insotita de cresterea
tensiunii si a puterii generate.

Fig. 4

Caracteristicile celulelor fotovoltaice:

Cele mai importante caracteristi ale celulelor fotovoltaice sunt ca si in cazul bateriilor:
-tensiunea;
-intensitatea curentului electric;
-puterea electrica.
Tensiunea utila a celulelor fotovoltaice ca si intensitatea curentului electric asigurat,
depind semnificativ de natura materialului semiconductor utilizat la fabricatie, ca si de
dimensiunile acestor celule.
Producatorii utilizeaza tehnici dintre cele mai diverse pentru a maximiza cantitatea de
lumina incidenta asupra celulelor fotovoltaice. Astfel, suprafata celulei poate avea o suprafata

texturata, de exemplu in forma de piramide cu varful in jos, astfel incat radiatia luminoasa sa
reflecte intr-o masura cat mai mare tot asupra peretilor celulei si cat mai putin inapoi in
mediu. In acelasi scop se aplica pe suprafata celulei un strat fin antireflectorizant, in general
cu o grosime de aproximativ 0,05% din grosimea intregii celule. Pentru o imagine mai
elocventa asupra acestor dimensiuni, trebuie precizat ca celula fotovoltaica are o grosime de
circa 0,3 mm iar cea a stratului dopat n aproximativ 0,002 mm. Acest strat poate reduce
cantitatea de radiatie reflectata in mediu cu aproximativ 10%.
O solutie de crestere a performantelor consta in utilizarea unor lentile sau oglinzi
pentru concentrarea unei cantitati mai mari de radiatie solara asupra celulelor. Dupa cum se
poate observa din figura (Fig. 5), aceasta varianta constructiva este mai eficienta decat
variantele similare fara concentrare, atingandu-se randamente care depasesc 44%. Totusi,
aceasta solutie constructiva aduce un randament sporit doar atunci cand sunt expuse radiatiei
solare directe, in timp ce eficienta lor este mult mai redusa (aproape nula) decat in cazul
variantelor fara concentrare in zilele innorate. Din punct de vedere constructiv solutia este mai
complexa ceea ce adauga costuri suplimentare. Pe de alta parte concentrarea luminii se poate
face asupra unei suprafete mult mai mici de material fotovoltaic, foarte costisitor in general.
De aceea, per ansamblu costurile unui astfel de sistem vor fi mai reduse. Concentratoarele cu
factor de focalizare 1000 X pot utiliza celule de dimensiunea unui varf de creion. Exista doua
categorii de tehnologii cu concentrare: de nivel redus si de nivel inalt.
Tehnologiile de nivel redus pot concentra lumina asupra oricarui material care prezinta
efect fotoelectric, in timp ce tehnologia de nivel inalt se aplica la celule solare pe baza de
siliciu cu jonctiune tripla. Majoritatea tehnologiilor cu concentrare necesita sisteme de
orientare automata a panourilor solare, astfel incat lumina incidenta concentrata sa cada direct
pe materialul fotovoltaic. De aceea aceste sisteme se folosec mai curand pentru campuri
comerciale, de mari dimensiuni, de panouri fotovoltaice, fiind prea costisitoare si complexe
pentru aplicatiile rezidentiale.

Fig. 5 Module cu cate 72 de celule fotovoltaice

3.2 Caracterizarea electrica a celulei solare

Materialul utilizat la constructia celulei solare este de acelasi tip cu cel folosit pentru
tranzistor - semiconductorul. Acestuia i se adauga impuritati (operatiune numita dopare)
pentru a-i modifica proprietatile electrice. De o parte si de alta a jonctiunii se adauga tipuri
diferite de impuritati pentru a crea un potential electric. In figura 6 stratul superior este dopat
n (cu exces de electroni; de exemplu, se poate folosi fosfor sau arsen) iar cel inferior este
dopat p (cu exces de sarcini pozitive; de exemplu se poate folosi galiu sau bor).
Sub actiunea radiatiei solare este generat un curent continuu care traverseaza
jonctiunea datorita diferentei de potential (Fig. 5). Intensitatea curentului produs de celula este
direct proportionala cu iradianta. Intensitatea curentului are o variatie mare in raport cu
iradianta, in timp ce tensiunea la borne variaza intre limite restranse. Sarcinile electrice sunt
culese de pe suprafata expusa radiatiei solare de o retea de degete metalice fine, care nu
acopera mai mult de 10% din suprafata celulei. In perioadele cu iluminare redus sau pe
parcursul noptii, celulele fotovoltaice pot insa deveni consumatori de energie. De exemplu, un
modul care introduce energie electrica in retea pe parcursul zilei, poate consuma energie din
retea in cursul noptii in cazul in care nu se iau masuri pentru a impiedica acest fenomen. Insa
cea mai importanta consecinta a acestui fenomen consta in faptul ca celulele umbrite ale unui
panou fotovoltaic vor consuma din energia produsa de celulele iluminate, transformand-o in
caldura. Intrucat tensiunea inversa a unei celule umbrite este mult mai mare decat cea a unei
celulel iluminate, o singura celula umbrita va absorbi energia produsa de mai multe celule
iluminate. O solutie practica de rezolvare a acestor probleme consta in montarea unor diode
intre celulele invecinate.

Fig. 6

Tipuri de celule fotovoltaice:

In functie de natura cristalina a materialului semiconductor utilizat la fabricarea acestora,

se distind trei tipuri de celule fotovoltaice:
-

Monocristaline;

Policristaline;

Amfore.

Monocristalele se obtin sub forma de bagheta sau vergea, prin turnarea siliciului pur.
Aceste baghete se taie ulterior in placi foarte subtiri care se utilizeaza la fabricatia celulelor
fotovoltaice.
Plicristalele se obtin in urma unui proces de productie mai putin ieftin, constand din
turnarea siliciului lichid in blocuri, care ulterior sunt taiate in placi subtiri. In procesul de
solidificare, se formeaza cristale de diferite dimensiuni si forme, iar la marginea acestor
cristale apar si unele defecte de structura.
Structura amorfa se obtine prin depunerea unui film extrem de subtire de siliciu pe o
suprafata de sticla, sau pe un substrat realizat dintr-un alt material. In acest caz, solidificarea
atomilor nu se realizeaza intr-o structura cristalina ci sub forma unei retele atomice cu
dispunere neregulata, denumita structura amfora.
Indiferent de materialul din care sunt realizate, celulele fotovoltaice au acelasi
comportament din punct de vedere electric, deci pot fi caracterizate de aceiasi parametri
electrici pentru ca performantele lor sa poata fi comparate. Caracteristica intensitate-tensiune
(IU) a unei celule arata variatia curentului generat in raport cu caderea de tensiune pe
consumator (Fig. 7). Tensiunea la functionarea in gol este tensiunea la borne atunci cand nu
exista un consumator (intensitatea I=0), iar curentul in scurtcircuit este intensitatea maxima a
curentului debitat de celula (ca si cand ar exista un consumator cu rezistenta electrica zero).
Aceste doua marimi sunt precizate in fisele de catalog.

Fig. 7

Intrucat relatia de calcul a puterii este P = UI, se observa ca puterea este nula atat

pentru Isc (cand U=0) cat si pentru Ug (cand I=0). Intre cele doua extreme, puterea are o
valoare maxima1 Pmax denumita putere nominala. Puterea maxima va fi (Fig. 8):

O celula fotovoltaica ideala ar livra o putere maxima egala cu produsul valorilor

maxime ale tensiunii su intensitatii curentului (Fig. 8):

Fig. 8

Conform celor mentionate mai sus, unul dintre factorii importanti care definesc
performanta unei celule fotoelectrice este factorul de umplere FU2, acesta reprezentand
raportul dintre puterea maxima reala a celulei testate si cea ideala (raportul celor doua arii din
Fig. 8):

Factorul de umplere se utilizeaza pentru a calcula randamentul cu care celula

fotovoltaica va converti energia solara in energie electrica:

unde G este iradianta in W/m2, iar ACF este aria celulei fotovoltaice expusa radiatiei solare
(aria celulei din care se scade suprafata acoperita de colectorii metalici Fig. 6).
De exemplu, in conditii standard (temperatura celulei: 25C; iradianta G: 1000 W/m2;
AM 1.5), o celula cu un randament de 20% (0.2) si o suprafata de 100 cm 2 (10-2 m2) va fi
1
2

In literatura straina de specialitate se numeste MPP (Maximum Power Point)

In literatura straina de specialitate este denumit FF (Fill Factor)

capabila sa produca:

In schimb, daca aceasta celula ar functiona intr-o zona din sudul Romaniei in conditii
climatice bune, cand iradianta poate depasi 1400 W/m 2, puterea maxima produsa calculata cu
aceeasi relatie ar fi de cel putin 2.8 W, deci cu minim 40% mai mult.

Fig. 9 Schema electrica echivalenta a unei celule fotovoltaice

Figura 9 prezinta schema electrica echivalenta a unei celule fotovoltaice. Dioda

reprezinta jonctiunera p-n si limiteaza consumul de energie electrica de catre celula in
perioadele in care aceasta nu produce energie. Conexiunile electrice si conductorii care
intervin in constructia celulei introduc rezistente electrice nedorite, reprezentate in schema
prin rezistenta Rparazita. Este evident faptul ca aceasta trebuie sa fie cat mai mica, pentru a nu
disipa inutil putere. Valorile tipice ale acestei rezistente sunt 0.5 cm2 pentru celulele de
laborator si pot ajunge pana la 1.3 cm 2 pentru celulele comerciale. Efectul principal al
rezistentei parazite consta in micsorarea factorului de umplere, deci in reducerea
randamentului.
Rezistenta de suntare (Rsunt) este tot parazita si reprezinta defectele de fabricatie care
permit curgerea curentului pe alte trasee decat prin jonctiune (deci decat prin dioda). Ea este
amplasata in paralel cu celula si trebuie sa fie cat mai mare, pentru a favoriza o intensitate cat
mai mare a curentului prin dioda. Cu ct rezistenta de suntare este mai mica, cu atat tensiunea
la bornele celulei va fi mai mica. Acest efect este foarte pronuntat in conditii de lumina slaba.
Celulele comerciale au valori ale rezistentei de suntare in jur de 1000 cm 2, iar pentru
celulele de laborator valori sunt de ordinul Mcm2.
Valoarea curentului I in prezenta celor doua rezistente se calculeaza cu urmatoarele relatii:
1. In prezenta rezistentei parazite:

2. In prezenta rezistentei de sunt:

3. In prezenta ambelor rezistente:
Marimile care intervin in aceste ecuatii si care nu apar in figura 8 sunt:
T temperatura celulei fotovoltaice, in K;
q sarcina electrica elementara;
k constanta lui Boltzmann;
I0 curentul invers de saturatie, in absenta iluminarii;
n coeficientul de idealitate al diodei; acesta reflecta deviatia unei diode reale fata de
modelul ideal si poate lua valori intre 1 si 2; valoarea ideala a lui n ar fi 1.

Fig. 10 Influenta temperaturii asupra caracterisitcii I=f(U)

O celula ideala, cu randament maxim, ar avea rezistenta parazita zero si rezistenta de

suntare infinita. Dupa cum se poate observa din relatiile anterioare, temperatura celulei
fotovoltaice ii influenteaza performantele. Conform graficului din figura 10, desi cresterea
temperaturii are ca efect o crestere usoara a intensitatii curentului, tensiunea la borne se va
reduce insa intr-o masura mult mai mare, ceea ce pe ansamblu conduce la o scadere a
randamentului. Ca o concluzie, panourile fotovoltaice functioneaza la parametri optimi in
perioadele/zonele reci, insorite si cu atmosfera cat mai uscata.

3.3 Elementele de eficienta a sistemelor fotovoltaice

O schema simplificata a unui sistem fotovoltaic este prezentat in figura 11. Bancul de
acumulatoare poate sa lipseasca, caz in care o sursa alternativa de alimentare trebuie sa fie
disponibila pentru perioadele de noapte si de vreme innorata. Variatiile permanente de
tensiune si intensitate a curentului furnizat de panourile fotovoltaice pot conduce la
deteriorarea acumulatoarelor. Pentru a preveni acest risc se utilizeaza un controler de
incarcare care ajusteaza permanent cele doua marimi.

Fig. 11 Schema simplificata a unui sistem fotovoltaic

Pentru a converti curentul continuu provenit de la sistemul de panouri fotovoltaice

si/sau bancul de acumulatoare in curent alternativ cu frecventa si tensiunea corespunzatoare
regiunii in care se afla sistemul fotovoltaic, este necesara integrarea in sistem a invertorului
solar. Daca energia produsa este livrata in retea, invertorul va trebui sa asigure o forma
sinusoidala a campului electric, sincronizata cu frecventa din retea. In cazurile in care
sistemul solar alimenteaza o zona izolata de reteaua nationala, se pot utiliza invertoare mai
simple, care trebuie sa furnizeze energie intr-o forma sinusoidala si la frecventa
corespunzatoare cu cea pentru care au fost proiectate echipamentele electrice din zona
respectiva. Invertorul poate fi conectat la un intreg sistem de panouri fotovoltaice, insa exista
si solutii in care fiecare panou este conectat la un micro-invertor.
In afara de aceste echipamente esentiale, exista si alte dispozitive care pot fi integrate
in sistem (contoare de energie electrica, echipamente de protectie, echipamente de urmarire a
traiectoriei soarelui). Fiecare dintre acestea are un randament propriu, astfel incat randamentul
sistemului fotovoltaic va fi semnificativ mai redus decat randamentul celulelor fotovoltaice
care intra in componenta panourilor. In cazul unui sistem rezidential 15% este o valoare
obisnuita a randamentului intregului sistem. Exista mai multe metodologii de evaluare care
permit compararea performantelor unor sisteme diferite din punct de vedere al tehnologiei
inglobate si al capacitatii de generare.

O prima metodologie face apel la eficienta conversiei energiei luminoase in energie

electrica in curent alternativ, notata cu AC. Aceasta ia in calcul efectele cumulate ale tuturor
echipamenteleor electrice din sistem, inclusiv rezistentele induse de cablaje si conexiunile
acestora.

Asadar, relatia anterioara devine [11]:

unde:
Eg iradianta generata sub forma de curent alternativ;
A aria totala a panourilor fotovoltaice;
Gt iradianta totala pe suprafata panourilor.
Iradianta totala Gt tine cont de radiatia solara neobstructionata, direct incidenta pe
panourile fotovoltaice, precum si de radiatia difuza si cea reflectata pe panouri de
structurile/elementele din zona de amplasare a sistemului de panouri fotovoltaice.
Un alt parametru utilizat in compararea unor sisteme diferite este randamentul de
productie Yf numit si randament final. Acesta reprezinta raportul dintre energia care este
livrata sub forma de curent alternativ intr-o anumita perioada si puterea nominala Pmax
(stabilita deci in conditii standard si marcata pentru fiecare panou) a panourilor fotovoltaice.
Cifra poate fi interpretata si ca numarul de ore de functionare a sistemului fotovoltaic la
puterea nominala pentru a produce aceeasi cantitate de energie. Asadar, rezultatul se da in ore
sau in kWh/kWp3.

Randamentul de productie normalizeaza deci energia produsa in raport cu dimensiunea

sistemului de panouri, fiind un mijloc eficient de comparare a cantitatilor de energie produse
de sisteme cu puteri instalate si tehnologii diferite amplasate in aceeasi locatie. Se obisnuieste
a se lua in calcul energia Eg produsa pe parcursul unui an, dar se pot utiliza si inregistrarile de
pe parcursul unei zile sau al unei luni.
Pentru a compara tehnologii diferite amplasate in locatii diferite, deci cu caracteristici
meteorologice diferite, se utilizeaza raportul de performanta RP. Acesta ia in calcul raportul
dintre iradianta solara totala Gt in zona de amplasare si iradianta standard de referinta Gref
(care este, de obicei, 1000 W/m2), apoi normalizeaza randamentul de productie in raport cu
aceasta valoare:
3

kWp (Kilowatt peak) puterea nominala, in kW

Se obisnuieste ca RP sa fie calculat ca valoare medie, calculata cu datele inregistrate

pe parcursul unui an.
3.4. Estimarea performantelor sistemelor fotovoltaice
Pentru a estima performantele de exploatare ale unui sistem fotovoltaic, este necesar a se
cunoaste iradianta incidenta in zona si la unghiul de amplasare, ceea ce presupune existenta
unui istoric al iradiantei in zona respectiva. De asemenea, in timpul exploatarii intervin
numerosi factori care afecteaza performantele raportate in conditii standard, cei mai
importanti fiind degradarea in timp a celulelor fotovoltaice, depunerile de praf si alte
impuritati pe panouri, umbrirea si incalzirea celulelor. Estimarea presupune parcurgerea
urmatorilor pasi:
-

Asocierea unui coeficient individual fiecarui factor de influenta, in functie de

pierderile pe care acesta le provoaca. De exemplu, daca invertorul provoaca pierderi
de 10%, coeficientul asociat acestuia va avea valoarea 0,9 (90%, semnificand ceea ce
ramane din energia emisa dupa ce trece prin invertor).
Se calculeaza un coeficient global pentru intregul sistem fotovoltaic, prin inmultirea
tuturor coeficientilor individuali, obtinandu-se de fapt un randament al sistemului care
nu ia insa in calcul pierderile datorate cresterilor de temperatura. Conform statisticilor,
coeficientul global se situeaza in general in jurul valorii 0.77.
Se corecteaza coeficientul global cu influenta temperaturii de operare. Exista
numeroase statistici in baza carora rezulta coeficienti de corectie cu temperatura (de
exemplu, 0.91 este raportata ca valoare uzuala de corectie pentru 45C [12]), insa se
pot folosi si diverse ecuatii din literatura de specialitate care iau in calcul temperatura
de functionare in evaluarea performantei sistemului, numite ecuatii de translatie4.
Se inmulteste coeficientul global cu randamentul in conditii standard mentionat de
fabricant pe panourile fotovoltaice si se obtine randamentul intregului sistem in
conditii reale de exploatare.

Valorile coeficientilor mentionati mai sus sunt prezentate in tabelul urmator (conform
Laboratorului National pentru Energii Regenerabile NREL, al Departamentului SUA pentru
Energie).

In literatura de specialitate - Translation equations

Tabelul 1. Valorile coeficientilor de corectie

Componenta

Valoare tipica
a coeficientului

Interval de valori

Abaterea, in conditii de functionare, de la conditiile

standard de temperatura, spectru luminos si iradianta

0.95

0.80 - 1.05

Invertor si transformator

0.92

0.88 0.98

Dispersia parametrilor functionali ai celulelor

fotovoltaice

0.98

0.97 0.995

Diode si conexiuni

0.995

0.99 0.997

Pierderi in curent continuu in cablurile de legatura,

prin disipare de caldura

0.98

0.97 0.99

Pierderi in curent alternativ in cablurile de legatura,

prin disipare de caldura

0.99

0.98 0.993

Depuneri de praf si impuritati pe panouri

0.95

0.30 0.995

Disponibilitate sistem

0.98

0 - 0.995

Umbrire

0-1

Urmarire traiectorie solara

0.95 - 1

Vechime panouri5

0.70 - 1

Coeficient global in raport cu conditiile standard

0.769

Temperatura functionare (pentru 45 C)

0.91

Coeficient global, inclusiv temperatura

0.7

De exemplu, pentru un sistem comercial ale carui panouri fotovoltaice au un

randament in curent continuu (in conditii standard) de 18%, se poate estima ca eficienta in
conditii de exploatare va fi de 13.84% fara corectie de temperatura, sau 12.6% cu corectie de
temperatura.

Avantajele sistemelor fotovoltaice:

Majoritatea producatorilor de panouri fotovoltaice garanteaza ca produsele lor vor

functiona la o capacitate de cel putin 80% din capacitatea mentionata in cartea tehnica,
pe o perioada de 25 ani. Celulele pe baza de siliciu monocristalin se degradeaza in medie
cu 0.5% pe an, iar cele cu strat subtire cu 2% in primul an, apoi cu 0.4% pe an.

siguranta inalta - initial elementele fotovoltaice au fost elaborate ca tehnologii

cosmice, rezistente pentru conditii extreme si de durata lunga de viata; astazi aceste
elementele sunt folosite la obtinerea energiei electrice zi de zi pe Pamant, pastrand
calitatile de siguranta initiale;

cheltuieli curente mici, elementele folosesc lumina solara, combustibil gratis;

datorita lipsei componentelor mobile, nu necesita ingrijire deosebita;

ecologic curate - nu consuma combustibil fosil, nu produc modificari in mediu, deci

nu polueaza

arderea combustibililor fosili produce fum si gaze toxice, cauzand ploi acide, poluarea
apelor si a aerului. Dioxidul de carbon CO2 produce efectul de sera. Utilizand doar
energia solara nu se produce degradarea mediului si se reduce efectul de incalzire
global;

lipsa componentelor mobile nu duce la aparitia zgomotelor (nu produc poluare

sonora), deci pot fi utilizate nemijlocit la consumator;

fiabilitate ridicata, durata de viata lunga;

comoditate si cheltuieli mici la instalare - sistemele fotovoltaice pot fi de diferite

marimi, fiind adaptate la preferintele consumatorului, marind sau micsorand ulterior
capacitatea. Pot fi mobile si, deci, pot fi utilizate in diverse locuri;

rentabile mai ales in locuri izolate, spre exemplu, statii de comunicatie, cabane, alte;

eliminarea armonicilor si compensarea pierderilor de putere reactiva;

investitie initial redusa si recuperare rapida;

efecte ecologice prin reducerea factorilor poluanti;

cheltuieli mici la transportarea energiei produse - fiind instalate in apropierea

nemijlocita a consumatorului nu necesita retele sau lungimi mari de fire de transport a
energiei electrice. Este o prioritate esentiala, deoarece se cunoaste ca, costul
transportarii constituie circa 50% din costul final al energiei electrice clasice;

crearea

de

noi

locuri

de

munca

intr-un

domeniu

de

viitor.

Totusi, in ciuda succesului acestor sisteme in toata lumea piata lor reprezinta numai un
procent mic din ceea ce ar putea reprezenta piata de sisteme independente. Motivul principal
nu este atat unul care tine de tehnologie cat lipsa de informatie. Existenta sistemelor

fotovoltaice si rentabilitatea implementarii lor, atat la nivel urban cat si rural nu este
cunoscuta de potentialii utilizatori. Deasemenea, exista conceptii gresite privind tehnologia
fotovoltaica, ca de exemplu ideea ca sistemele fotovoltaice functioneaza numai in lumina
solara intensa, tehnologia este prea sofisticata sau ideea ca ar fi prea scumpa comparativ cu
extinderea retelei electrice.
3.5 Centrale solare termo-electrice
Energia radiatiei luminoase concentrate asupra unui schimbator de caldura este transferata
unui fluid, ulterior aplicandu-se de obicei un ciclu Clausius-Rankine 6 de productie a energiei
(vapori supraincalziti turbina generator curent). In literatura de specialitate fluidul este
cunoscut sub denumirea generica HTF (Heat-Transfer Fluid). Se obtine un sistem de
productie a energiei electrice cu concentrarea energiei solare CSP (Concentrating Solar
Power). Aceste sisteme pot utiliza radiatia solara directa cu un randament care poate fi mai
bun decat cel al panourilor fotovoltaice, insa nu pot valorifica radiatia difuza. O centrala CSP
poate functiona independent, sau poate lucra in tandem cu o centrala conventionala pentru a
realiza economii in ceea ce priveste combustibilii fosili.

Fig. 12 Schema de principiu a unui sistem cu doua circuite termice

O prima clasificare a sistemelor CSP se poate face dupa tehnologia de productie:

-

Centrale in care lichidul care preia energia solara este apa, care trece in faza de vapori
supraincalziti, putand fi atinse temperaturi de pana la 500C si presiuni de 11 Mpa. Se
numesc centrale cu generare directa de aburi. Acestia alimenteaza o turbina conectata
la un generator electric. Au avantajul unui randament mai ridicat datorita
temperaturilor mai mari la care poate ajunge aburul supraincalzit. De asemenea,
aceasta tehnologie elimina necesitatea unui schimbator de caldura si presupune
consumuri mai reduse de energie necesara pentru pomparea unui agent termic
intermediar (HTF).
Centrale cu doua circuite termice, respectiv doua cicluri de schimbare de caldura. In
circuitul primar, energia solara este preluata de o sare topita sau de un ulei sintetic,

Ciclul Clausius-Rankine este un ciclul termodinamic motor aflat la baza functionarii

termocentralelor, care produce lucru mecanic pe baza caldurii primite. Este foarte eficient
pentru temperaturi de pana la 800 C.

fiind transferata apoi, printr-un schimbator de caldura, catre un al doilea fluid (de
obicei apa) din circuitul secundar care antreneaza ansamblul turbina-generator (Fig.
12). Datorita capacitatii ridicate de inmagazinare de caldura a sarurilor topite sau
uleiurilor utilizate, sistemele din aceasta categorie pot fi dimensionate pentru a livra
energie si pe parcursul noptii sau al perioadelor innorate.
Desi este uzuala folosirea uleiurilor, in comparatie cu acestea sarurile prezinta
avantaje din punct de vedere al proprietatilor termofizice si anume: temperaturi mai
ridicate de fierbere si de degradare, presiune scazuta de vapori, caldura specifica mare,
valoare ridicata a conductivitatii termice, densitate mare la temperaturi scazute si
costuri mai reduse. Toate acestea se traduc printr-o capacitate crescuta de stocare a
energiei termice intr-un volum mai mic, ceea ce inseamna o masa semnificativ mai
redusa de fluid HTF. De asemenea, temperaturile mai mari la care pot ajunge sarurile
(550 C) cresc randamentul global al centralelor solare. Primele semne de cristalizare
incep la 238 C, iar solidificarea se manifesta la 120 C. Aceste valori relativ ridicate
presupun existenta unor sisteme si masuri de siguranta pentru mentinerea sarurilor in
stare lichida pe intregul circuit. Datorita corozivitatii ridicate a sarurilor, structurile
metalice cu care ia contact sunt confectionate din anumite oteluri inoxidabile. Aceste
dezavantaje atrag dupa sine costuri mai ridicate privind investitia initiala si
intretinerea. Prin urmare, la proiectarea unei centrale functionand pe acest principiu, se
va urmari optimizarea tehnologica astfel incat reducerea de costuri aferenta
avantajelor mentionate sa aiba o pondere superioara costurilor mai ridicate atrase de
dezavantajele enumerate mai sus. Cele mai utilizate saruri sunt amestecurile de azotat
de sodiu (40%) si de potasiu (60%), insa sunt promitatoare si amestecurile de azotat de
potasiu (53%), nitrit de sodiu (40%) si azotat de sodiu (7%), sau amestecuri de azotat
de calciu si de litiu (care are punctul de topire la temperaturi mai mici de 100 C).
Din punct de vedere al modului de aranjare al colectoarelor solare, sistemele CSP se
incadreaza in doua categorii:
-

Cu focalizare liniara, aici putand fi utilizate jgheaburi parabolice sau reflectoare liniare
Fresnel (oglinzi liniare inclinate, cu reflectarea radiatiei solare spre colector - figura
13). Se pot atinge coeficienti de concentrare de pana la 100. Este necesar sistem de
orientare dupa o singura axa.
Cu focalizare punctuala, unde se pot folosi oglinzi parabolice discoidale sau turnuri
solare (camp de oglinzi denumite heliostate, cu focalizare asupra unui focar asezat
intr-un turn figura 14). Coeficientii de focalizare pot fi de ordinul miilor, in functie
de numarul oglinzilor sau al heliostatelor. Este necesar sistem de orientare dupa doua
axe.

Fig. 13 Concentratoare

liniare Fresnel pentru proiectul demonstrativ FRESDEMO

Fig. 14 Turn

solar proiectul SOLUCAR PS10

Randamentele maxime si cele medii anuale pe care le pot atinge centralele CSP care
utilizeaza diverse tipuri de concentratoare solare sunt prezentate in figura 15.
Pentru producerea energiei electrice se folosesc tehnologii conventionale, specifice
termocentralelor, adaptate sistemelor solare de generare a caldurii. Pentru aplicatiile
comerciale turbinele cu abur reprezinta cea mai comuna alegere. Se preteaza pentru capacitati
de peste 10 MWel si temperaturi de pana la 600 C, energia termica putand proveni de la
parcuri de jgheaburi parabolice sau reflectoare liniare Fresnel. Pentru puteri mai mici de
maxim 10 kWel motoarele Stirling sunt mai potrivite, in ansamblu cu oglinzi parabolice
discoidale.

Fig. 15 Randamente maxime in conditii climatice optime

Desi nu exista inca aplicatii comerciale in care sa fie implementate ciclurile de functionare
ale turbinelor cu gaz, s-a dovedit experimental ca acestea pot fi de asemenea adaptate, avand
potentialul de a lucra la temperaturi de pana la 1200 C si acoperind o plaja larga de puteri (de
la cativa kWel la cateva zeci de MWel). De asemenea s-a demonstrat ca, pentru capacitati de
productie de ordinul megawatilor electrici, daca se combina ciclurile specifice turbinelor cu
abur si celor cu gaz, se pot obtine randamente sporite, obtinandu-se aceeasi putere pe baza
energiei livrate de colectoarele de pe o suprafata cu 25% mai mica. Tabelul 2 prezinta
capacitatile de productie de energie electrica la care se preteaza diversele tipuri de
concentratoare solare, precum si suprafata specifica de teren necesara parcului de colectoare
solare. Valorile sunt partial demonstrate prin statii pilot, partial estimate in baza cercetarilor
experimentale.

Tabelul 2 Capacitati de productie si suprafata specifica de teren

Tip concentratoare

Capacitate centrala
electrica [MWel]

Utilizare teren
[m2/(MWhan)]

10 - 200

8 - 20

0.01 0.04

8 - 12

Jgheaburi parabolice

10 - 200

6 - 11

Concentratoare liniare Fresnel

10 - 200

4-9

de radiatie solara
Turn solar
Oglinzi parabolice discoidale

Graficul din figura 16 arata evolutia capacitatilor CSP instalate la nivel mondial in
ultima perioada. Dintre acestea 75% colecteaza radiatia solara utilizand jgheaburi parabolice,
aceasta fiind o dovada a maturitatii comerciale a acestei tehnologii. In fruntea clasamentului
tarilor care implementeaza tehnologia CSP se afla Spania, urmata se SUA.

Fig. 16 Evolutia capacitatilor CSP instalate la nivel mondial