INTRODUCERE

Pentru realizarea unei sonde se disting doua categorii de lucrari ce se

repeta pana la atingerea obiectivelor constructive finale: etapa dislocarii rocii si
adancimea sondei pe un interval de adancime programat si cu obiective geologice proprii,
urmata de etapa consolidarii si izolarii formatiunilor geologice traversate cu o coloana din
burlane de otel si cimentarea spatiului inelar dintre acesta si peretele sondei.
Cea mai folosita tehnologie de realizare a sondelor, forajul rotativhidraulic, presupune ca roca este dislocate si sonda este adancita de sapa de foraj ce se
roteste pe talpa, apasata cu o anumita forta, in prezenta circulatiei fluidului sau noroiului
de foraj. Circulatia fluidului de foraj, apasarea pe sapa, recuperarea si schimbarea ei in
momentul uzarii dar si rotirea acesteia (foraj rotativ-hidraulic cu masa) sau transmiterea
puterii necesare motorului hidraulic ce o roteste, plasat deasupra ei (foraj hidraulic rotativ
cu motor submersat), se realizeaza prin intermediul garniturii de prajini (tuburi de otel).
Instalatia de la suprafata este conceputa sa realizeze acesta principale trei functiuni:
extragerea si introducerea garniturii de prajini pentru schimbarea sapei, rotirea garniturii
si deci a sapei pentru dislocarea/corectarea, sau cu alte scule si pentru alte operatii,
circulatia fluidului de foraj.
Sistemul de circulatie a fluidului de foraj are ca principala componenta
pompa de noroi. Sunt pompe cu pistoane, duplex (doua pistoane) sau triplex (trei
pistoane), cu puteri hidraulice de 7001600CP functie de performantele maxime
asteptate de la instalatie, cel mai des cate doua de acelasi fel, mai rar una sau mai mult de
doua in aceeasi instalatie.
Pompa trage fluidului de foraj din habele (rezervoare paralelipipedice
5070 m) de depozitare si-l pompeaza prin manifold (sistem de ventile pentru control),
colector (conducta orizontala pana la baza turlei), incarcator (conducta verticala de 15
20 m pe o latura a turlei instalatiei), furtun de foraj (element flexibil rezistent la
presiune), cap hidraulic (echipament agatat in macara, ce sustine garnitura si ii permite
rotirea, dar si circulatia fluidului din furtun in interiorul acestuia). De aici, circuitul
fluidului de foraj urmeaza interiorul prajinii de antrenare (prima prajina din garnitura),
interiorul garniturii de prajini de foraj si de prajini grele (situate deasupra sapei si mai
groase la perete pentru a realiza apasarea), va trece prin duzele sapei, va spala talpa de
detritus (fragmentele de roca dislocata) si-l va transporta la suprafata prin spatial inelar
format intre garnitura de foraj si peretele sondei. De la gura sondei, prin derivatie si
jgheaburi, ajunge in habele de depozitare, si circuitul se inchide, dar nu inainte de a trece
printr-un sistem de echipamente ce asigura curatirea fluidului de foraj de detritus
transportat, de gazele eventual patrunse (site, denisipatoare, demaluitoare, centrifuge,
degazoare etc.). Pe habe si langa habe exista echipamentele si toate cele necesare (pompe
auxiliare, palnii, agitatoare, habe de tratament, magazine cu chimicale, macara pentru
manevrarea containerelor, aparatura de laborator etc.) prepararii si conditionarii
proprietatilor fluidului de foraj.

PROPRIETATILE FLUIDULUI DE FORAJ

1. Densitatea materialelor pulverulente

Prin definitie, densitatea reprezinta masa unitatii de volum. Se noteaza cu si se
exprima in kg/m, kg/dm, g/cm.
Densitatea materialelor pulverulente hidrofile (argila betonitica, diatomita, barita,
ciment, nisip, cenusa de termocentrala etc.) este necesar a fi cunoscuta, deoarece serveste
la calculul cantitatilor de materiale necesare prepararii fluidelor de foraj.
Densitatea materialelor pulverulente hidrofile se poate determina cu volumetrul
tip Le Chatelier, cu picnometrul cu volum fix sau cu un simplu cilindru gradat. In toate
situatiile se foloseste ca lichid ajutator petrolul lampant.

2. Densitatea fluidului de foraj

Densitatea fluidelor de foraj reprezinta un parametru esential in procesul de foraj.
In timpul realizarii sondei, valoare densitatii se regleaza astfel incat, prin marimea
preasiunii hidrostatice, fluidul de foraj ales sa previna patrunderea fluidelor din
formatiunile traversate, surparea si strangerea peretilor, evitarea fisurarii stratelor,
pierderea totala sau partiala a circulatie, manifestari eruptive, siguranta lucrului in sonda
etc..
Presiunea hidrostatica, ph , intr-un punct aflat la adancimea de H intr-un fluid, cu
densitatea n , se scrie sub forma:
Ph=H n g
In masivul de roci intr-un punct aflat la adancimea H, apa continuta in pori, daca
nu este izolata de conditiile de la suprafata, se va gasi la o presiune ce poate fi
determinate cu aceeasi relatie.
Pentru densitatea apei din porii rocilor, a, se admit valorile:
a=1027kg/m3, care este densitatea apei de mare cu salinitatea totala de
3,7g/l;
a=10701073 kg/m3, care este densitatea unei ape de zacamant tipice, cu
salinitatea in NaCl de 80g/l;
a=1150 kg/m3, care este densitatea apei sarate saturate, intre 50 si 100oC.
Presiunea de strat (din pori) egala cu presiunea hidrostatica, calculate in limitele
acestor valori, este considerata presiune de strat normala. In aceste situatii fluidele de
foraj utilizate au densitati in domeniul, n=11001200kg/m3 si pot fi preparate numai din
apa si argila.
Daca presiunea de strat are valori mai mari, pp ph, se considera presiune
anormal de mare, stratul este suprapresurizat si in aceste cazuri se utilizeaza fluide de
foraj ingreunate cu densitatea n=20002300kg/m3.

Daca se inregistreaza valori mai mici, pp < ph, stratul este subpresurizat si
presiunea este considerate anormal de mica. Traversarea acestor formatiuni necesita
utilizarea unor fluide cu densitate redusa sau chiar schimbarea tehnologiei de foraj.
In sonda plina cu fluid de foraj aflat in repaus (cu densitatea n), presiunea la
adancimea H se determina cu ajutorul relatiei:
Ps = ph + p0 = H ng + p0
unde p0 este presiunea la gura sondei, daca exista.
Presiunile reale din sonda difera de cele calculate cu densitatea noroiului
determinata la suprafata, cu pana la 3-7%, in plus sau in minus, din diferite motive, cum
ar fi: dependenta densitatii de temperatura, de presiune, de starea de lasare in repaus, de
compresibilitatea lui etc..
Densitatea fluidelor de foraj influenteaza, de asemenea, cumulativul de filtrat
patruns in formatiunile permeabile traversate, viteza de avansare a sapei (viteza mecanica
de foraj), valoarea caderilor de presiune in sistemul de circulatie, flotabilitatea
echipamentului din sonda etc..
Densitatea fluidelor de foraj se masoara in laborator prin cantarire directa cu
ajutorul cilindrilor gradati sau a picnometrelor, iar in santier cu ajutorul densimetrelor de
constructie speciala.

3. Vascozitatea aparenta si gelatia fluidului de foraj

Vascozitatea aparenta a unui fluid reprezinta proprietatea lui de a opune rezistenta
la curgere. Cantitativ, vascozitatea (notata cu ) este o masura a acestei rezistente si se
defineste ca raport intre tensiunea de forfecare si viteza de forfecare dv/dx si este
constanta pentru fluidele newtoniene.
Fluidele de foraj sunt sisteme eterogene care nu se supun legii de curgere
newtoniene: curgerea lor nu poate fi descrisa prin intermediul unui singur coeficient de
vascozitate. Ele poseda proprietati structural-mecanice mai complexe, iar comportarea la
curgere este descrisa de doi sau mai multi parametrii sau constante reologice.
In practica de santier se foloseste inca pe scara larga o vascozitate conventionala
(aparenta) pentru fluidele de foraj, care se masoara cu vascozimetrul palnie tip Marsh;
aceasta vascozitate Marsh este calitativa, este influentata de densitatea fluidului si
proprietatile lui tixotropice si nu poate fi utilizata in calculele hidraulice.
Palnia Marsh are dimensiuni standard cu o capacitate 1,5 dm 3 (prevazuta la partea
inferioara cu un tub calibrat, iar la partea superioara cu o sita metalica), iar cu ajutorul
unei cani cu volumul de 1 dm3 se masoara timpul in care se scurge 1 l de noroi din 1,5 l;
timpul de scurgere a apei este de 28 s, iar noroaiele uzuale au vascozitatea 30...70 s.

4. Proprietatile reologice ale fluidului de foraj

Comportarea la curgere a fluidelor si a sistemelor disperse cu faza continua fluida
este descrisa printr-o serie de modele matematice, denumite si ecuatii constitutive, legi de

curgere sau modele reologice. Ele exprima relatia dintre tensiunile tangentiale , care iau
nastere intr-un fluid in miscare si vitezele de deformare (forfecare) dv/dx , in regim
laminar de curgere.
Marimile si dv/dx reprezinta variabilitatea reologica, iar parametrii scalari sunt
constantele reologice ale respectivelor ecuatii. Valorile acestora se obtin prin prelucrarea
marimilor masurabile specifice fiecarui tip de vascozimetru, cum sunt de exemplu,
debitul si caderea de presiune (pentru vascozimetrele tubulare) sau turatia si momentul de
tensiune (pentru vascozimetrul cu cilindrii coaxiali). Diagramele =f(dv/dx) se numesc
reograme.
Fluidul de foraj poate fi descris cu suficienta precizie de urmatoarele modele
relogice: Newton, Bingham i Ostwald de Waele.

5. Proprietatile tixotropice
Prin tixotropie se intelege gelificarea unei solutii cand este lasata in repaus si
revenirea gelului in solutie prin agitare.
Capacitatea tixotropica a unui fluid se apreciaza prin valoarea tensiunii statice de
forfecare (rezistenta de gel sau limita adevarata de curgere) a gelului care se formeaza
dupa o anumita perioada de ramanere in repaus a fluidului si prin viteza cu care aceasta
rezistenta creste in timp. Valoarea rezistentei de gel depinde de natura si concentratia
argilei din sistem, de gradul de dispersare, prezenta electrolitilor si a substantelor
protectoare, ecranante, temperatura si presiune.
Initial, gelificarea se desfasoara rapid, apoi ritmul se incetineste, dar procesul
poate continua cateva ore, zile sau chiar luni.
Limita inferioara a tensiunii statice de forfecare, corespunzatoare gelurilor foarte
slabe, este de 1,52 N/m2, in timp ce limita superioara, specifica gelurilor puternice, se
situeaza intre 1520 N/m2 .
Fluidele de foraj cu proprietati tixotropice sunt capabile sa mentina in suspensie
materialele inerte de ingreunare si detritusul, insusire necesara mai ales la oprirea
circulatiei in sonda. Totusi, valorile ridicate ale tixotropiei (gelatii mari si viteze rapide de
galificare), provoaca greutati la curatirea fluidului de foraj, presiuni sau depresiuni
periculoase la pornirea circulatiei sau manevrarea materialului tubular aflat in sonda.

6. Continutul de lichide solide

Pentru fluidele de foraj pe baza de apa si argila, faza continua este solida din
argila (pentru crearea suportului coloidal) si materiale de ingreunare, iar faza lichida din
apa si, eventual, motorina, in cazul in care noroiul a fost emulsionat.
Se accepta ca detritusul a fost separat in sistemul de curatire al instalatiei de foraj,
fractiunile fine de argola inglobate in noroi, intrand in categoria argila.
Fluidele care contin apa si petrol sunt analizate cu ajutorul a diferite retorte, prin
distilarea unui volum cunoscut de noroi sa masurarea lichidelor condensate.

La fluidele pe baza de produse petroliere faza lichida este alcatuita din apa si
motorina, iar faza solida din materiale de ingreunare si cele folosite pentru controlul
proprietatilor colmatante si structurale.
Analiza continutului de solide si lichide prin metoda retortei se face pentru a
stabili compozitia oricarui fluid, dar mai ales la cele cu continut redus de solide argiloase,
unde intereseaza in mod deosebit procesul de argila(Vag in % volum/volum) si cele pe
baza de produse petroliere, la care raportul motorina/apa si continutul de solide au
influenta directa asupra proprietatilor reologico-coloidale si stabilitatii noroiului.

7. Continutul echivalent de betonita

In fluidele de foraj pe baza de apa si argila se afla, de regula, minerala argiloase
apartinand tuturor grupelor de argile cunoscute. Dintre acestea, argilele betonitice sunt
cele care confera nororiului proprietati structural-mecanice, de filtrare si colmatare,
precum si comportarea lor la diferite tratamente sau in prezenta contaminantilor. De
asemenea, betonitele sunt cele care prin proprietatile lor de hidratare si umflare se
dispersa la nivel colloidal si au o mare capacitate de schimb cationic.
Capacitatea totala de schimb cationic da indicatii asupra continutului de minerale
active, fata de restul mineralelor inactive din sistem.
Dintre metodele de masurare a capacitatii de schimb cationic, cea mai utilizata
este metoda albastrului de metilen. Determinarea se bazeaza pe adsorbtia mult mai
intense a albastrului de metilen de catre betonita (aproximativ 0,250,3g albastru de
metilen la 1g betonita) fata de celelalte minerale argiloase.
Deoarece albastrul de metilen cansumat in timpul masuratorii, care sta la baza
calcularii continutului de betonita, este adsorbit intr-o oarecare masura si de minerale
argiloase nebetonitice, ceea ce se determina prin calcul se numeste, conventional,
continutul echivalent de betonita (continutul real de betonita va fi ceva mai mic).
Stabilirea continutului echivalent de betonita serveste la calcularea unui indicator
important, mai ales la asa-zisele fluide cu continut redus de solide argiloase. Metoda este
insa aplicabila si pentru determinarea capacitatii de schimb cationic a unei roci argiloase
oarecare (din detritus sau dintr-o carota).

8. Continutul de nisip
Continutul de nisip dintr-un fluid de foraj se exprima prin concentratia volumica,
procentuala, de particule solide cu diametrul, dp>74m si se masoara, de regula, dupa ce
fluidul a trecut prin sistemul de curatire de la suprafata (site vibratoare, hidrocicloane
etc.). Prin nisip se intelege totalitatea particulelor solide din fluidul de foraj, provenite din
rocile traversate (intercalatii nisipoase, gresii slab consolidate etc.), cu diametrul cuprins
intre 75 si 150 m,care, de regula, nu influenteaza sensibil proprietatile utile ale fluidului
de foraj (densitate,vascozitate), in schimb, aceste particule grosiere provoaca uzura
echipamentului prin care circula fluidul de foraj.

Nisipul imprima fluidului de foraj proprietati abrasive si erosive, reducand durata

de functionare a pompelor, a lagarelor, duzelor sapei etc., iar atunci cand este in
concentratii excessive creaza pericolul de prindere a garniturii de foraj la oprirea
circulatiei.
Se determina prin diluarea si cernerea unui volum masurat de noroi pe o sita de
74m, prin elutriere (antrenarea intr-un curent ascensional a particulelor mai mici de 74
m) sau prin sedimentare intr-un decantor. Se exprima procentual, fata de volumul de
fluid analizat.

9. Continutul de gaze
In timpul forajului, la traversarea unor formatiuni gazeifere, acestea pot patrunde
in noroi, scazand densitatea lui si provocand o crestere a vascozitatii. Acelasi fenomen se
poate produce si in timpul ingreunarii sau a altor tratamente chimice.
In laborator, continutul de gaze se poate determina prin diluarea noroiului:
vascozitatea lui scade si gazele se elimina la o simpla agitare.
In mod practice se procedeaza astfel: se toarna 100 cm 3 noroi intr-un cilindru
gradat cu dop rodat de 250 cm3. se completeaza cu apa si se agita intens timp de un
minut. Se lasa apoi un timp sufficient in repaus, dupa care se citeste volumul de amestec.
Diferenta fata de 250 cm3 constituie tocmai concentratia de gaze, in procente.
Continutul de gaze se poate determina cu mai multa precizie prin distilare in
vacuum. Vaporii de apa sunt condensati, iar gazelle trec printr-un tub gradat, unde li se
poate masura volumul pe care il ocupa.

10. Capacitatea de filtrare si colmatare

La deschiderea prin foraj a formatiunilor, rocilor ce la compun (din peretele
sondei) vin in contact cu fluidul de foraj. Datorita diferentei pozitivedintre presiunea
fluidului din sonda si cea a fluidelor din porii rocilor, o parte din faza libera a noroiului
va patrunde in pori (fenomenul de filtrare) si, simultan, pe peretele sondei se depun o
parte din particulele solide din noroi, sub forma unei turte (fenomenul de colmatare).
In faza initiala, viteza de filtrare este determinata de permeabilitatea rocii, iar
dupa podirea porilor superficiali cu particule solide (asa-zisul colmataj intern) si initierea
turtei de colmatare propiu-zisa, viteza de filtrare scade simtitor, fiind dependenta in mare
parte doar de permeabilitatea turtei, care este mult mai mica decat cea a rocilor.
Un bun fluid de foraj trebuie sa posede un filtrat redus si o turta de colmatare
subtire, pentru a nu afecta stabilitatea rocilor slab consolidate si, mai ales, permeabilitatea
stratelor purtatoare de hidrocarburi.
Capacitatea de filtrare a unui fluid de foraj caracterizeaza starea fizico-chimica a
sistemului, respective: gradul de dispersie si hidrofilitatea particulelor solide, prezenta si
concentratia coloizilor de protectie, prezenta contaminantilor, care provoaca fenomenul

de coagulare a particulelor argiloase si cresterea semnificativa a cantiatii de apa libera, a

vitezei de filtrare si chiar pierderea stabilitatii fluidului.

11. Indicela pH
Prin indicele pH (sau exponent de hidrogen) se exprima logaritmul negativ
zecimal al concentratiei momentane de ioni de H+ dintr-o solutie.
Cu ajutorul lui se determin aciditatea sau alcalinitatea unei solutii sau fluid de
foraj, in care se afla disociati diversi electroliti, cunoscut fiind ca: intre 07 solutii sunt
acide ; la pH=7 sunt neutre ; intre 714 solutiile sunt bazice.
Cunoasterea concentratiei ionilor de hidrogen (H+) este necesara pentru controlul
si reglarea unor proprietati ale fluidelor de foraj, dar poate sa indice si prezenta unei
contaminari cu sare, anhidrit, ciment etc.
In general se impune ca fluidul de foraj sa nu prezinte reactie acid pH<7,
deoarece in acest caz se accentueaza procesele de coroziune ce duc la degradarea
echipamentului de foraj. Fluidele de foraj preparate din apa si argila, netratate, au pH-ul
cuprins intre 7 si 8, iar cele tratate intre 8 si 13. valoarea optima a pH-ului depinde insa
de tipul noroiului.
Indicele pH se masoara colorimetric sau potentiometric.
Metoda colorimetrica presupune folosirea unor indicatori de culoare impregnati
pe benzi din hartie de filtru. Acesti indicatori sunt substante organice, care se comporta ca
niste electoliti slabi, gradul de disociere fiind dependent de aciditatea sau alcalinitatea
solutiei in care se introduc. Prin disociere au loc si schimburile de culoare.
Metoda potentiometrica are la baza urmatorul principiu: doua solutii cu
concentratia ionilor H+ diferita, separate de o membrana subtire de sticla, creaza o
diferenta de potential ce poate fi amplificata si masurata. Un pH-metru contine un electod
propriu-zis, introdus intr-un balon subtire de sticla si o solutie data, precum si un electod
de referinta. Se masoara diferenta de potential dintre solutia in care cei doi electrozi sunt
imersati si electrodul de masura, in unitati de pH.

12. Determinarea alcalinitatii

Alcalinitatea unei solutii exprima excesul de anioni in raport de cel cu cationic.
Cunoasterea alcalinitatii unui fluid sau cea a filtratului permit controlul si aplicarea unor
tratamente chimice adecvate , indeosebi la fluidele de baza de var sau gips. Deoarece
scara pH este logaritmica, la valori mari alcalinitatea poate varia considerabil faca ca pHul sa se modifice sensibil si, in plus, pot ramane substante bazice nedisociate, care nu
influenteaza pH-ul. Astfel, alcalinitatea devine o proprietate mai revelanta decat pH-ul.
Realizarea mediului alcalin la fluidele de foraj se face cu hidroxid de sodiu
(NaOH) sau hidroxid de calciu (Ca(OH) 2), iar alcalinitatea nu este determinate numai de
prezenta ionilor de hidroxil (OH)-, ci si gruparile de carbonate CO3-2 si bicarbonate HCO3care pot aparea in solutie.

Daca lacalinitatea este produsa numai de ionii de hidroxil sau cantitati reduse de
carbonate si bicarbonate, atunci fluidul de foraf este stabil si usor controlat. Daca insa
alcalinitatea se datoreste ionului HCO3- sau a unei combinatii de CO3-2 si HCO3- atunci
fluidul devine instabil si greu de controlat, ceea ce subliniaza importanta determinarii
alcalinitatii, mai ales la fluidele de foraj cu pH ridicat.
Prin conventie, alcalinitatea unui noroi de foraj sic ea a filtratului reprezinta
cantitatea de solutie acida 0,02 n (acid sulfuric sau azotic) necesara pentru neutralizarea
bazicitatii unui cm3 de noroi sau filtrate.

13. Continutul de saruri solubile

Analiza chimica a noroaielor de foraj si a filtratului acestora urmareste stabilirea
cantitativa a diverselor saruri dizolvate, care modifica proprietatile de baza ale noroaielor,
iar in cazul fluidelor de foraj tratate cu electroliti (sare, var, gips etc.) se poate mentine
concentratia acestora in limitele optime.
Sarurile solubile care contamineaza fluidele de foraj pot proveni din apele
intalnite, din apa de preparare (apa de mare), formatiile traversate (masive de sare,
gipsuri, anhidrite).
Masurand periodic continutul de saruri dintr-un fluid se pot detecta stratele cu
sare, gips, anhidrit, afluxurile de apa sarata, formatiunile presurizate.

14. Stabilitatea fluidului de foraj

Fluidele de foraj sunt sisteme disperse, eterogene, preparate cu faza continua apa
sau motorina si densitati ce variaza de la 1000 la 2300 kg/m3.
Lasate in repaus, in sonda sau in habe, dar si in prezenta unor contaminanti, au
tendinta sa-si separe fazele: particulele solide se depun, faza lichida se separa la suprafata
si spumele se sparg.
Prin stabilitate se intelege prioritatea sistemelor disperse de a nu se separa in
fazelel lor componente. Stabilitatea fluidelor de foraj se evolueaza pe mai multe cai,
functie si de tipul fluidului.

15. Activitatea fazei apoase

Principala cauza a instabilitatii rocilor argiloase o constituie adsorbtia apei si a
cationilor din fluidul de foraj, urmata de hidratarea, umflarea si dispersarea acestora.
Intensitatea producerii acestor fenomene este determinata de concentratia si mineralizatia
apei din fluidul de foraj si din roca, de natura mineralelor argiloase, de gradul de
compactare a rocilor, posibilitatea sau imposibilitatea eliminarii fluidelor din pori in
timpul sedimentarii etc..

Activitatea fazei apoase a unui fluid de foraj exprima masura in care moleculele
de apa au posibilitatea sa interactioneze cu rocile hidrofile traversate, direct sau pin
osmoza.
Pentru fluidele de foraj pe baza de apa, problema migrarii apei este relative
complexa deoarece la limita dintre roca argiloasa si fluid nu se formeaza, in general, o
membrane semipermeabila care sa elimine difuzia cationilor.
Fluidele pe baza de petrol si cele cu polimer formeaza pe suprafata rocii o
membrana semipermeabila din moleculele emulsionantului si ale petrolului, respective
din lanturile de polimeri. Apa cu potential chimic mai scazut migreaza prin membrane in
zona cu potential mai ridicat, tinzand spre echilibru.
Cand faza apoasa din fluidul de foraj este mai putin mineralizata decat cea din
roca argiloasa, ea este mai activa si patrunde in roca, producand diferite fenomene de
instabilitate. Invers, cand apa din formatiune are un potential chimic mai scazut, rocile se
deshidrateaza si se consolideaza. Pentru a impedica aceste fenomene de migrare a apei ar
trebui san u existe nici o diferenta de potential. Fluidele a caror activitate este egala cu
cea a apei din rocile traversate se numesc fluide cu activitate echilibrata.
Prin reglarea corespunzatoare a activitatii fazei apoase a unui fluid se limiteaza
invazia apei in rocile argiloase si aparitia problemelor de instabilitate a rocilor.

16. Adezivitatea si proprietatile lubrifiante

Garniture de foraj (mai ales prajinile grele), coloana de burlane in timpul tubarii
sau diferitele instrumente geofizice pot fi prinse intr-o sonda, mai ales atunci cand ea se
spa inclinat sau orizontal. Prinderea prin lipire a garniturii sau coloanei de tubare se
produce mai ales la ramanerea in repaus, datorita presiunii diferentiale sonda-strat, iar
desprinderea este cu atat mai dificila, cu cat grosimea turlei de colmatare pe peretii
sondei, lungimea intervalului de prindere si inclinarea sondei sunt mai mari. De
asemenea, datorita fortelor de adeziune si de frecare dintre metal si turla de colmatare,
desprinderea si miscarea lor poate deveni adeseori dificila.
Adezivitatea este un fenomen de suprafata, provocat de afinitatea moleculelor de
lichid fata de metal. Marimea adezivitatii depinde de natura fazei lichide (apa sau petrol),
tipul si concentratia maretialelor additive din fluid, prezenta si natura substantelor
tensioactive, timpul de contact.
Proprietatiile lubrifiante ale fluidelor de fortaj se evalueaza prin marimea
coeficientului de frecare metal-roca, metal-metal, metal-turta de colmatare, metalcauciuc, dar si prin durata de lucru a elementelor metalice respective. Cunoscand
coeficientii de frecare se pot determina valorile fortelor de frecare ce intervin la
manevrarea garniturii de joraj, la tubarea coloanelor, momentul necesar rotirii garniturii,
momentul fortelor de frecare din lagarele motoarelor de fund si a sapelor cu role etc..
Proprietatiile de lubrifiere sunt influentate de natura fazei continue si a
particulelor solide aflate in fluid, de prezenta si concentratia diversilor aditivi lubrifianti,
dar depend si de alte conditii de lucru, cum sunt: presiune de contact, viteza de deplasare
relative, tipul contactului, de gradul de circulatie al fluidului si chiar timpul de contact.

17. Capacitatea abraziva si eroziva

Prezenta particulelor solide din fluidele de foraj si circulatia intense si sub
presiune a acestor fluide provoaca adeseori uzura echipamentului cu care vin in contact.
Uzura care se produce poate fi abraziva sau prin eroziune.
Uzura abraziva este provocata de particulele dure din fluidul de foraj, printr-un
process de microaschiere a suprafetelor de frecare sau o uzura de oboseala. Se produce in
lagarele deschise ale sapelor cu role si ale motoarelor de fund, la dintii sapelor in contact
cu roca, la frecarea racordurilor prajinilor cu peretii sondelor, la miscarea pistoanelor in
camasile pompelor etc..
Uzura prin abraziune sau oboseala este determinate de concentratia, marimea,
duritatea si forma particulelor solide. Pentru ca nu exista o scara a abrazivitatii,
masuratorile care se fac au doar o valoare relativa.
Uzura eroziva apare la elementele prin care circula fluidul de foraj (prajini, duzele
sapei, pompe, manifold, motoare de fund) sau care se misca in raport cu acestea.
Capacitatea de eroziune a unui fluid de foraj este determinate de viateza de curgere, de
unghiul de impact cu suprafata erodata, de masa si concentratia particulelor solide.
La fel ca si uzura abraziva, uzura eroziva se apreciaza in valori relative, ca
pierderea de masa a unor epruvete testate in conditii care sa simuleze pe cel din sonda, iar
pentru dezele sapei se poate aprecia cresterea diametrului datorita circulatiei unui fluid.
Uzura prin eroziune se poate diminua printr-o macinare adecvata a materialelor de
ingreunare si o curatire cat mai eficienta a fluidului in sistemul de suprafata.
Atat la uzura abraziva, cat sic ea eroziva intensifica efectul coroziv al fluidelor de
foraj.

Functiile fluidului de foraj

La inceputul forajului rotativ fluidul de foraj utilizat era apa, iar treptat s-au
dezvoltat si diversificat noi tipuri de fluide pentru saparea unei sonde care sa
indeplineasca aceleasi functii in procesul de foraj si anume :
. sa asigure curatirea perfecta a talpii de detritus si transportarea acestuia la
suprafata;
. sa asigure o contrapresiune asupra peretilor sondei pentru a evita surparea rocilor
slab consolidate, precum si patrunderea nedorita in sonda a fluidelor din formatiunile
traversate;
. sa depuna pe peretii sondei o crusta de colmataj (turta) cat mai subtire,
compacta, rezistenta si impermeabila, care sa asigure stabilitatea peretilor si sa reduca la
minimum cantitatea de apa filtrata in rociile din jurul sondei ;
. sa realizeze o buna racire si lubrifiere a elementelor active ale sapei, lagarelor
sapei sau motoarelor de fund, reducand frecarile si uzura garniturii de foraj;
sa asigure mentinerea detritusului in suspensie atunci cand se opreste circulatia,
iar datorita proprietatilor tixotropice, noroiul revine la caracteristicile de fluid atunci cand

10

se reia circulatia;
. reprezinta mediul prin care se transmite puterea hidraulica disponibila de la
suprafata la instrumentul de dislocare, fluidul fiind un parametru activ al regimului de
foraj;
. preia o parte din greutatea garniturii de foraj si a coloanei de burlane, ceea ce
determina o scadere a greutatii care trebuie suportata de echipamentul de suprafata;
. furnizeaza informatii asupra rocilor interceptate si a fluidelor din porii acestora.
Pentru a indeplini functiile enumerate, dar si alte performante considerate
necesare din punet de vedere al forajului, compozitia si natura fluidelor de foraj s-a
diversificat continuu, astfel incat, multe dintre ele nu mai contin deloc argila, iar gradul
de specializare al diferitelor fluide a capatat o mare amploare. Totusi, fluidele de foraj
trebuie sa indeplineasca numeroase alte conditii pentru ca sonda sa se realizeze intr-un
timp cat mai scurt (fara accidente si complicatii), iar la punerea ei in exploatare sa se
realizeze o productivitate cat mai mare. Cateva dintre conditiile suplimentare impuse
fluidelor de foraj sunt :
. sa nu afecteze, fizic sau chimic, rocile traversate, adica sa nu umfle si sa nu
disperseze marnele si argilele, sa nu dizolve rocile solubile, sa nu erodeze rocile slab
consolidate, sa nu modifice permeabilitatea stratelor productive si pe cat posibil,
detritusul sa nu fie dispersat sau hidratat;
. sa nu fie la randul lui afectat de mineralele solubile (sare, gips, anhidrit), de
apele mineralizate, de gaze (dioxid de carbon, hidrogen sulfurat), temperaturi sau presiuni
si chiar detritusul argilos, deci fluidul sa-si pastreze proprietatile in limite acceptabile;
. sa permita investigarea geofizica a rocilor si fluidelor continute de acestea,
precum si recoltarea probelor de roca ;
. sa previna eroziunea si coroziunea echipamentului de sonda ;
. sa nu fie toxice, inflamabile sau sa produca poluarea mediului inconjurator si
apelor freatice ;
. sa fie usor de preparat, manipulat, intretinut si curatat de detritus sau gaze ;
. sa fie pe cat posibil ieftine, iar pomparea sa aiba loc cu cheltuieli minime de
energie.
Din aceste cerinte si roluri pe care trebuie sa
le indeplineasca fluidele de foraj se poate vedea ca nu se poate prepara un fluid care sa
raspunda la toate aceste conditii. Se impune tot mai mult un proces de analiza si diagnoza
pentru fiecare zacamant sau chiar sonda, cu solutii individuale, si acest mod de lucru
devine tot mai raspandit. Proiectarea si utilizarea unor sisteme de fluide special concepute
pentru a raspunde cat mai bine unei situatii concrete, in mod deosebit la deschiderea si
traversarea formatiunilor productive, desi in aparenta maresc costul sondei, ele isi
dovedesc eficienta prin cresterile de productie ulterioare.
1 Curatirea talpii sondei de detritus si evacuarea acestuia la suprafata
Cea mai raspandita tehnologie de foraj este cea a forajului rotativ-hidraulic, cu
circulafie directa a fluidului de foraj in urma lucrului sapei pe talpa sondei se formeaza
fragmente de roca, care trebuie indepartate inainte de actiunea urmatorului dinte al sapei
in acelasi loc, astfel incat toate elementele active ale instrumentului de dislocare sa

11

lucreze permanent in roca vie (deci sa se realizeze o spa/are perfecta prin degajarea
imediata si completa a detritusului rezultat in urma interactiunii sapa-roca). intr-o astfel
de situatie, viteza de avansare va fi maxima pentru o apasare pe sapa si turatie date. Daca
insa aschiile de roca nu sunt indepartate de pe talpa sondei, are loc o acumulare de
detritus, iar adancimea de patrundere a dintilor sapei in roca vie se reduce, avand loc un
consum inutil de energie si o scadere a vitezei de avansare a sapei. Fenomenul este
cunoscut sub numele de mansonarea talpii sondei.
La forajul in roci permeabile, mai ales in cazul unor presiuni hidrostatice mari, are
loc formarea aproape instantaneu pe talpa sondei a unei turte de colmatare, alcatuita din
particule solide din fluid sau roca, ceea ce va determina scaderea vitezei mecanice.
In formatiunile cu roci plastice, datorita lipirii detritusului de elementele active ale
sapei, are loc o incarcare sau mansonare a sapei, efectul de reducere a vitezei de avansare
fiind cu atat mai accentuat cu cat apasarea si turatia sunt mai mari (deci volumul de roca
dislocata si neindepartata din talpa este mai mare).
La forajul in roci dure prin actiunea elementelor active ale sapei se pot forma, la
nivelul fragmentelor de roca din talpa sondei, fisuri insuficient dezvoltate pentru ca roca
sa fie usor expulzata de la locul ei, lucru care, de asemenea, va determina o reducere a
vitezei de avansare a sapei.
Se poate spune ca o spalare perfecta a talpii si a sapei, precum si indepartarea
imediata si in totalitate a detritusului din talpa sondei pot fi realizate printr-o circulatie
corespunzatoare si eficienta a fluidului de foraj. Factorii care determina eficienta acestei
circulatii sunt:

debitul fluidului ;

viteza jeturilor;

geometria sistemului de spalare al sapei (numarul si forma

orificiilor de iesire a noroiului, pozitia si distanta lor fata de talpa);

natura si proprietatile fluidului de foraj (densitatea, vascozitatea,

capacitatea de
filtrare, continutul de solide, capacitatea de umectare etc.);

diametrul si forma sapei;

natura formatiunilor traversate (rezistenta, gradul de consolidare,

permeabilitatea, presiunea si natura fluidelor din pori).
1.1

Influenta factorilor tehnologici

a. lnfluenfa debitului de circulatie
Debitul de fluid care ajunge la talpa sondei are rolul principal in spalarea
detritusului format ca urmare a lucrului sapei (dar si in racirea si lubrifierea elementelor
active). Odata cu marirea debitului de circulatie are loc si cresterea vitezei de avansare a
sapei. Experienta practica a pus totusi in evidenta ca, la valori suficient de mari ale
debitului, ritmul de crestere a vitezei devine nesemnificativ sau chiar zero, in conditiile in
care, pentru o apasare si turatie date, spalarea talpii este realizata.
Debitul de spalare, raportat la aria suprafetei talpii (debit specific), depinde de
viteza jeturilor, proprietatile fluidului si de diferenta de presiune sonda-strat. Cu cat
aceste conditii sunt mai favorabile, cu atat debitul pana la care viteza continua sa creasca
este mai mare.
b. Influenta vitezei jeturilor de fluid
12

Impactul fluidului de foraj pe talpa sondei are ca urmare indepartarea

fragmentelor de roca.
Impactul perpendicular al jeturilor cu talpa are loc la o viteza axiala relativ mare,
70...150 m/s, in raport cu cea circumferentiala provocata de rotirea sapei, 0,5...3,0 m/s.
Deoarece suprafata de impact este relativ mica, restul talpii sondei este spalata de aceasta
miscare paralela cu talpa, numita si curgere incrucisata, fluidul raspandit prin impactul
unuia din jeturi, incrucisandu-se cu cel imprastiat de celelalte jeturi. Prin aceasta
imprastiere radiala are loc indepartarea fragmentelor de roca din talpa, care, inglobate ca
detritus in fluidul de foraj, se ridica fie prin gaurile de intoarcere din talpile sapei, fie pe
langa peretii sondei, prin spatiul inelar, catre suprafata.
1.2
Influenta compozitiei si proprietatilor fluidelor de foraj
Proprietatile unui fluid de foraj sunt functie de compozilia si natura lui, de aceea
orice modificare a unui parametru este insotita de schimbari ale valorilor altor parametrii.
a)
Densitatea
Pentru a pune in evidenta efectul densitatii fluidului de foraj asupra vitezei de
avansare, se impune mai intai precizarea presiunilor ce actioneaza la talpa sondei asupra
unui fragment de roca:

presiunea laterala (de confinare) pc a rocilor inconjuratoare, creata

de presiunea litostatica pl;

presiunea de strat, sau, cand exista, presiunea fluidelor din pori

pp; aceasta presiune se considera normala daca corespunde unei coloane de apa
de zacamant cu densitatea 1030...1070 kg/m3;

presiunea fluidului de foraj pn, care este data de coloana

hidrostatica de lichid, ngH, la care se adauga caderea de presiune din spatiul
inelar, ambele constante pe intreaga talpa a sondei si peste care se suprapun si
presiunile dinamice.
Diferenta de presiune are un rol principal in procesul de indepartare a
fragmentelor de roca din talpa sondei si cu cat aceasta este mai mica la nivelul de
patrundere a dintilor sapei, cu atat va fi mai mare viteza de avansare a sapei.
Reducerea vitezei de avansare eu cresterea diferentei de presiune Pn-Pp' se explica
prin cresterea rezistentei rocii si printr-o spalare necorespunzatoare a talpii (fragmentele
de roca sunt retinute pe talpa si sapa nu mai lucreaza in roca vie).
b)
Capacitatea de filtrare si colmatare
Procesul de reducere a presiunii la nivelul fragmentelor de roca din talpa sondei
este o consecinta a patrunderii fluidului de foraj sau a filtratului. Filtrarea fluidului prin
talpa sondei favorizeaza avansarea sapei datorita egalizarii presiunilor de deasupra si de
sub particula, dar procesul de indepartare a fragmentelor de roca este destul de complex.
Efectul acestei proprietati nu poate fi separat de continutul de particule solide din fluid si
mai ales de permeabilitatea rocii. Viteza de avansare creste pentru fluidele cu viteza
initiala de filtrare mare, dar, cu un cumulativ total de filtrat cat mai mic. Formarea turtei
de colmatare are loc in acelasi timp cu patrunderea filtratului prin talpa sondei. De
grosimea ei depinde ca dintele sapei sa loveasca in roca vie sau fragmentele de roca
desprinse din talpa sa ramana prinse sub turta de colmatare ca intr-o capcana. In astfel de
situatii se produce o acumulare de detritus pe talpa sondei, porii rocilor se infunda si
13

viteza de avansare a sapei scade.

Pentru a folosi efectul pozitiv al filtrarii si a reduce efectul negativ al acumularii
de detritus pe talpa sondei, au fost realizate fluide eu viteza initiala de filtrare mare, cum
sunt cele cu polimeri si continut redus de particule solide, solutiile de electroliti etc..
c)
Vascozitatea fluidului de foraj
Vascozitate () si tensiunea dinamica de forfecare (o) reprezinta proprietatile
reologiee ale fluidului de foraj.
Din experienta de santier s-a constatat ca reducerea vascozitatii fluidului de foraj
poate conduce la viteze de avansare mai mari, desi uneori efectul se pune pe seama
modificarii altor proprietati. Explicatia care se da este legata de reducerea grosimii
stratului limta si apropierea vitezei maxime de suprafata talpii.
Conform teoriei turbulentei si a stratului limita, intr-un fluid vascos care curge cu
o viteza foarte mare in raport cu o suprafata, regimul de curgere este turbulent, cu
exceptia unui strat foarte subtire in care curgerea este in regim laminar.
d)
Continutul de particule solide si natura fluidului
In fluidele de foraj pe baza de apa se gasesc, sub forma dispersata la nivel
coloidal, particule de argila, iar in diferite forme si dimensiuni alte materiale solide
(barita, nisip, fragmente din roca dislocata).
Performantele sapelor sunt influentate negativ, nu atat de cresterea continutului de
particule solide, cat mai ales de marimea acestora. Efectul negativ, de reducere a vitezei
mecanice chiar la concentratii reduse de particule solide este accentuat de particulele
coloidale, cu dimensiuni apropiate de cele ale porilor rocii.
Natura in sine a fluidului de foraj influenteaza de asemenea performantele unei
sape, atat prin valoarea presiunii create pe talpa, a vascozitatii si capacitatii de filtrare, dar
si prin alte fenomene fizico-chimice. Astfel, adaosul de petrol intr-un fluid pe baza de apa
sau trecerea la un fluid pe baza de produse petroliere are o influenta diferita, dupa natura
rocilor.
Cu fluidele pe baza de apa, in care se introduce un anumit procent de motorina, se
obtin performante mult mai bune decat cu apa. Fluidul capata proprietati lubrifiante, se
impiedica dispersarea detritusului si mansonarea dintilor sapei.
Prezenta in fluidele de foraj a motorinei sau a unor substante tensioactive
modifica umectabilitatea rocii. Faza apoasa poate patrunde mai usor pe suprafetele de
fisurare, duritatea rocii poate sa scada, iar viteza de avansare a sapei poate creste in mod
semnificativ.
2 Evacuarea detritusului la suprafata
In metoda forajului rotativ-hidraulic cu circulatie directa a fluidului de foraj,
evacuarea detritusului de la talpa se realizeaza in curent ascendent, prin spatiul inelar
format de ganitura de foraj si peretii sondei. Particulele fine de argila, marna sau chiar
nisip, se inglobeaza in fluidul de foraj si evacuarea lor la suprafata nu ridica probleme.
Restul de particule solide, cu dimensiuni mai mari, sunt evacuate prin antrenarea lor de
catre curentul ascendent de fluid. Capacitatea de transport a fluidului de foraj este insa
determinata de: viteza ascensionala, densitatea si proprietatile reologice ale fluidului de
foraj, regimul de curgere, forma, dimensiunile si densitatea particulelor evacuate,

14

diferenta dintre densitatea fluidului si cea a particulelor de detritus. In plus, dimensiunile

transversale ale spatiului inelar, inclinarea sondei, rotirea garniturii de foraj, concentratia
neuniforma a particulelor de detritus sunt elemente care influenteaza evacuarea
detritusului la suprafata.
Debitele de circulatie necesare spalarii talpii asigura o viteza ascensionala
suficienta evacuarii detritusului.
Evacuarea detritusului la suprafata poate constitui o problema doar in zona
superioara a sondelor, la traversarea rocilor cu forabilitate ridicata (cantitate mare de roca
dislocata), in prezenta unor strate neconsolidate (predispuse la surpare) si atunci cand
fluidele de foraj au densitatea si vascozitatea reduse.
Pentru a evita caderea particulelor de detritus la talpa la intreruperea circulatiei,
sunt necesare fluide de foraj cu tensiune statica corespunzatoare mentinerii acestora in
suspensie. Majoritatea fluidelor de foraj au capacitatea de a forma structuri la ramanerea
in repaus, iar in cazul utilizarii apei sau aerului este necesara evacuarea detritusului din
spatiul inelar, printr-o circulatie intensa si abia dupa aceea se poate intrerupe circulatia
fluidului de foraj.
3 Stabilirea peretilor sondei
La deschiderea prin foraj, tensiunile din roci in jurul sondei se redistribuie, iar
presiunea din sonda ar trebui, teoretic, sa echilibreze eforturile normale pe peretii sondei
(din planul orizontal daca sonda este verticala).
Pe de alta parte, in timpul forajului propriu-zis sau in timpul tuturor operatiunilor
ce se desfasoara in sonda ce nu a fost izolata, fomatiunea geologica este caracterizata de o
presiune admisibila Paf. Aceasta reprezinta o valoare acoperitoare printr-un coeficient de
siguranta cs, pentru presiunea Pf, la care se produc pierderi de fluid sau apar fisuri in
fomatiunea geologica.
PnsPaf=Pf : cs

Modul de lucru in sonda depinde de relatia in care se gaseste aceesi presiune din
sonda pn, din dreptul stratului, si presiunea fluidelor din porii rocii pp.
Presiunea de strat egala cu presiunea hidrostatica a unei coloane de apa de
zacamant ph, este considerata presiune de strat normaai. Daca presiunea din strat are
valori mai mari pp ph, se considera presiune anormal de mare, stratul este
suprapresurizat, iar daca se inregistreaza valori mai mici, pp<ph, stratul este subpresurizat
si presiunea este considerata anormal de mica.
Modul cel mai raspandit de lucru (foraj la supraechilibru) are la baza
impiedicarea fluidelor din formatiune de a patrunde in sonda, prin respectarea relatiei:
pn = pp + psig > pp ,
in care psig este o presiune de siguranta.
Turta de colmatare formata pe peretii sondei trebuie sa fie compacta, rezistenta,
aderenta la pereti si relativ subtire. In acest fel colmatajul va prelua o anumita cadere de
presiune, reduce filtratul, consolideaza pietrisurile, nisipurile si alte roci slab cimentate
sau fisurate, micsoreaza efectul de eroziune a peretilor datorat circulatiei fluidului, reduce
frecarile dintre garnitura de foraj si rocile din pereti, toate acestea conducand astfel la
stabilizarea sondei.
Presiunea hidrostatica in sonda plina cu fluid cu densitatea , la adancimea h, are

15

expresia generala (g fiind acceleratia gravitationala):

ph =gh.
Aceasta relatie simpla nu totdeauna pemite o modelare fidela a realitatii, daca
avem in vedere faptul ca in domeniul de adancimi 0...h densitatea poate varia in limite
foarte largi, in sonda fluidul fiind de fapt un amestec de lichide, solide si gaze, aproape
imposibil de omogenizat, cu proprietati fizice dependente de temperatura, presiune etc..
Pentru siguranta forajului, se recomanda suprapresiuni de 10...15 bar, care conduc
la o majorare a densitatii fluidului de 30...50 kg/m3.
Utilizarea unui fluid de foraj cu densitatea insuficienta mentinerii stabilitatii
peretilor, poate conduce la patrunderea fluidelor din porii rocii in sonda, urmata de
manifestarea sau chiar eruptia sondei. La fel insa, folosirea unor fluide cu densitati prea
mari poate provoca fisurarea formatiunilor si pierderi de fluid in strat, uneori chiar
pierderea circulatiei.
4 Racirea si lubrifierea sapei si a garniturii de foraj
Fluidul de foraj care circula in sonda are si rolul de a raci si lubrifia sapa si
garnitura de foraj. In timpul lucrului pe talpa pentru sfaramarea rocii, sapa se incalzeste
foarte mult, iar lucrul mecanic consumat pentru invingerea frecarilor dintre garnitura si
peretii sondei se transforma de asemenea in caldura. Prin intermediul fluidului de foraj
care este in circulatie se preia o mare parte din aceasta caldura degajata si se impiedica
uzura prematura a acestora. Prezenta fluidului de foraj asigura un film unguent pe peretii
sondei, ceea ce reduce frecarile garniturii si uzura excesiva, iar la sapele cu role, dupa
pierderea vaselinei din lagare, ungerea este asigurata tot de fluidele de foraj. Cand se
utilizeaza sape cu diamante, exista chiar limite inferioare, stabilite prin experienta de
santier, sub care apare pericolul arderii diamantelor. In general, toate fluidele de foraj isi
indeplinesc aceste functii, iar pentru mentinerea acestor proprietati nu sunt necesare
tratamente speciale.
5 Capacitatea de mentinere a detritusului in suspensie
Fluidele de foraj, eu exceptia gazelor si a unor lichide omogene, sunt sisteme
eterogene, care nu se comporta la curgere ca fluidele newtoniene; pe langa vascozitate,
ele poseda proprietati structural-mecanice mai complexe.
Una dintre aceste proprietati este capacitatea acestor sisteme eterogene de a forma
structuri la ramanerea in repaus (de a gelifica) si a redeveni fluide in urma agitarii
(proprietate tixotropica). Capacitatea tixotropica a unui fluid de foraj se apreciaza prin
valoarea tensiunii statice de forfecare (rezistenta de gel sau limita adevarata de curgere),
dupa o anumita perioada de repaus si prin viteza cu care aceasta rezistenta creste in timp.
Pentru a evita caderea particulelor de detritus la talpa sondei la intreruperea
circulatiei sunt preferabile fluide de foraj cu tensiunea statica corespunzatoare mentinerii
acestora in suspensie. Totusi, valori ridicate ale rezistentei de gel provoaca variatii mari
de presiune la pornirea circulatie sau manevrarea materialului tubular aflat in sonda.
Probleme sunt cu atat mai dificile in cazul sondelor inclinate sau orizontale, dar noile

16

tipuri de fluide pe baza de polimeri, cu un comportament reologic vascoelastic

(vascozitati ridicate la viteze de forfecare scazute si gelatii constante, cu valori moderate,
la viteze de forfecare ridicate), au , pe langa alte avantaje, si o capacitate deosebita de
curatire a sondei de detritus.
6 Furnizarea de informatii asupra sondei
Pentru a se asigura protectia lucrului in sonda, fluidul de foraj este proiectat cu un
minim de proprietati optime. Urmarind modificarea acestora si analizand detritusul adus
de fluidul de foraj, se obtin informatii asupra rocilor interceptate si a fluidelor din porii
lor.
COMPOZITIA SI STRUCTURA FLUIDULUI DE FORAJ

1.

Materiale pentru reglerea densitatrii

Fluidele de foraj, preparate din simplul amestec apa-argila prehidratata, au

densitate de 1050...1200 kg/m3, functie de continutul si randamentul argilei folosite
(densitatea argilei fiind 2300.. .2600 kg/m3). Pentru a mari densitatea unui fluid de foraj
peste aceste valori se folosesc diverse materiale de ingreunare.
Dupa densitatea proprie, malerialele de ingreunare se impart in trei categorii :
a.
Materiale cu densitate redusa (sub 3500 kg/m3): argile slab coloidale,
marne, calcar, creta, dolomit. Cu ajutorul lor se pot prepare fluide cu densitatea pana la
1500...1700 kg/m3 si fiind solubile in acid clorhidric, turta de colmatare depusa in dreptul
stratelor productive poate fi usor indepartata prin acidizare.
b.
Materiale cu densitatea medie (in domeniul 35005500 kg/m3): barita,
oxizi de fier, sideritul, ilmeritul. Cu ajutorul lor, densitatea fluidelor de foraj poate fi
marita pana la 2200...2300 kg/m3, ceaa ce acopera toata gama utilizata in practica. Cea
mai larga utilizare o are barita (densitatea maxima 4400...4500 kg/m 3), pentru ca este
stabilita termic si la actiunea agenjilor chimici.
c.
Materiale
cu densitatea
ridicata (peste 5500 kg/m3): galena,
feromanganul, ferofosforul, ferosiliciul. S-a folosit doar galena, cu care se pot obtine
densitati ale fluidelor pana la 2700...3000 kg/m 3. la mod practic, astfel de valori
reprezinta cazuri de exceptie si numai atunci cand este necesara omorarea unei sonde
scapate.
Densitatea maxima ce poate fi obtinuta, numita si limita de ingreunare,
corespunde unui continut de particule solide la care orice variatie a concentratiei de
betonita (prin diluare cu apa sau adaos de argila prehidratata) sau adaugare de particule
inerte destabilizeaza sistemul ori il face greu pompabil.

17

2.

Reactivi pentru reglarea vascozitatii (reactivi fluedizanti)

In functie de necesitati, vascozitatea unui fluid de foraj trebuie marita, dar de cele
mat multe ori este necesar a fi micsorata.
Pentru a mari vascozitatea fluidelor pe baza de apa se adauga bentonita
prehidratata, diversi polimeri cu masa moleculara mare, sau chiar un electrolit
contaminant (NaCl, Ca(OH)2). In fluidele pe baza de produse petroliere se utilizeaza
argila organofila, asfaltul, sau se mareste continutul de apa.
Este necesara o vascozitate marita a fluidelor la forajul de suprafata, pentru a le
mari capacitatea de transport, sau la traversarea unor formatiuni permeabile sau fisurate, in
care pot avea loc pierderi de circulatie.
Dar, de cele mai multe ori, este necesara reducerea vascozitatii fluidelor de foraj.
Cand noroiul este supraincarcat cu particule argiloase, se dilueaza cu apa (controland insa
densitatea si filtratul) si se indeparteza, pe cale mecanica, o parte dintre ele, iar fluidele
emulsie inversa se dilueaze cu petrol.
Pentru sistemele pe baza de apa-argila, se folosesc ca fluidizanti polifosfati,
tananti, lignosulfonati, humati, unele substante tensioative, diversi polimeri cu masa
moleculara redusa si uneori, cantitaii mici de electroliti.
Cel mai folosit la noi in tara este hexametafosfatul de sodiu (HMF), sub forma unor
solzi sticlosi, transparenti si subtiri, de culoare alba sau verde, solubili in apa calda.
Tanantii. Sunt reactivi fluidizanti, care se obtin din combinarea taninurilor cu soda
caustica. Tanantii sunt eficienti in noroaie nemineralizate, cu pH-ul intre 9...12, iar la
concentratii mari de calciu, magneziu, clorara de sodiu isi reduc eficacitatea.
Lignosulfonati., Sunt produsii fluidizanti cu cea mai larga utilizare, cu eficienta buna
in noroaiele tratate, inhibitive, la temperaturi moderate, dar si temperaturi mari.
Humatii. Sunt reactivi cu efect mixt, fluidizant si antifiltrant, reprezentand diferite
saruri ale acizilor humici.
3.

Aditivi pentru reducerea filtrantului (antifiltranti)

Evaluarea cantitativa a cumulativului de filtrat si a grosimii turtei de colmatare, pentru

fluidele de foraj care au la baza sistemul apa-argila, se face in conditii statice, in celula
standard API (presa-filtru), la o presiune de 7 bar, temperatura ambianta si intr-un interval de
30 minute.
Fluidele pe baza de apa, in prezenta electrolitilor sau a temperaturilor ridicate, isi
modifica mult valoarea cumulativului de filtrat, ca urmare a coagularii electrolitice sau
termice.
Antifiltrantii au capacitatea de a imobiliza o mare cantitate de apa, protejeaza, prin
adsorbtie, placutele elementare de argila de actiunea ionilor din solutie, blocheaza porii turtei
de colmatare si chiar se umfla, in apa dulce. Unii dintre ei au si efect defloculant,
anticoroziv si sunt stabili la temperaturi mari.
Printre cei mai folositi antifiltranti sunt amidonul, derivati ai celulozei solubili in apa,
diverse rasini, biopolimeri si, in ultimul timp, polimeri si copolimeri sintetici.

18

I n urma progreselor mari, in ceea ce priveste aditivii si materialele folosite in

prepararea si conditionarea fluidelor de foraj, in prezent, se utilizeaza un amidon
pregelatinizat, sub forma de praf galbui, care se adauga direct in noroi. Pentru a se
impiedica fermentarea, s-au preparat si diverse variante de amidon modificat, esterificat si chiar
copolimerizat cu poliacrilamida (cu rol in stabilizarea rocilor argiloase).
Amidonul este stabil pana la 110...130C, dar in noroaiele dulci are dezavantajul ca
fermenteaza (se previne fermentarea cu aldehida formica, fenoli, crezoli). In noroaiele
sarate, datorita unui pH mai mare de 11,5, fermentarea este impiedicata, dar in prezenta
unor ioni divalenti de calciu sau magneziu amidonul precipita. Amidonul se foloseste ca
antifiltrant in noroaiele sarate in concentratii de 5...30 kg/m3.
Carbaximetilceluloza de sodiu (CMC) se obtine prin tratarea celulozei (o
polizaharida insolubila) cu acid monocloracetic sau cu monocloracetat de sodiu, in prezenta
hidroxidului de sodiu. Rezulta un polimer anionic, semisintetic, sub forma de praf alb-galbui,
solubil in apa si ca produs secundar, clorura de sodiu.
Ca antifiltrant, CMC-ul se foloseste in cantitati de 5...25 kg/m 3, are actiune optima
la un pH de 6...9, este stabil termic pana la 150C si nu este degradat de actiunea
bacteriilor.
Din categoria derivatilor celulozici, solubili in apa, se mai utilizeaza
carboximetilhidroxietilceluloza (CMHEC), celuloza polianionica (PAC), care are diferite
variante comerciale, cum ar fi: POLYPAC, POLYPAC UL, THERMPAC UL.
Poliacrilamida (PAA) este un polimer sintetic neionic, din grupa polimerilor acrilici
(copolimer al poliacrilatului de sodiu si poliacrilamidei). Se livreaza sub forma de solutie
vascoasa alb-galbuie, cu concentrafie 8...10 %, mai rar sub forma de praf.
Prin tratarea poliacrilamidei cu NaOH sau KOH se obtine poliacrilamidei (partia)
hidrolizata (PAAH), care este dispersabila in apa si un polielectrolit mai activ decat PAA
(nehidrolizata).
Comportarea pe care o are PAA si PAAH este determinata de gradul de
polimerizare, gradul de hidrolizare, concentratie, valoarea pH-ului, temperatura, salinitatea
mediului. Daca gradul de polimerizare este redus, polimerii se comporta ca defloculanti, cand
este ceva mai mare joaca rol de antifiltranti, iar la lungimi foarte mari ale lantului polimeric au
rol de floculanti.
Resinex este o rasina sintetica, sub forma unei pulberi inchisa la culoare, solubila
in apa si stabila termic pana la 200C. Este folosita ca antifiltrant in toate sistemele pe
baza de apa (apa dulce, apa de mare, apa sarata, pe baza de var, gips, lignosulfonati), dar
cu rezultate remarcabile in fluidele ingreunate, unde controlul filtrarii poate fi obfinut fara
cresterea vascozitatii.
4.

Floculanti

In sistemele pe baza de apa si argila, daca se introduce un electrolit, la o anumita

concentratie, numita prag de floculare (coagulare), particulele de argila se apropie intre ele
suficient de mult pentru ca fortele de atractie sa le aglomereze. Procesul de floculare a
particulelor de argila patrunse in fluidul de foraj permite eliminarea lor mai usor in sistemul
de curatire si mentine scazut continutul de particule solide.

19

Majoritatea substantelor anorganice solubile (clorura de sodiu, varul, oxidul de

magneziu, soda calcinata, clorura de calciu etc.) au actiune floculanta, dar mai utilizati in acest
scop sunt polimerii anionici, cationici sau neionici, care se comporta ca niste polielectroliti.
Sunt folositi pentru rolul lor floculant: poliacrilamida nehidrolizata ori cea slab
hidrolizata, poliacrilatul de sodiu, numerosi copolimeri acrilici, copolimerul anhidrida
maleica-acetat de vinil, unele rasini si uneori lignosulfonatii. In general, concentratiile sunt
reduse (intre 0,1...1 kg/m3), pentru ca, la valori mai mari, efectul se poate inversa.
5.

Lubrifianti

Se stie ca fluidele de foraj au rolul de a prelua o parte din caldura degajata in timpul
lucrului sapei pe talpa, racind echipamentul existent in sonda. Utilizarea unor aditivi
lubrifianti, care sa reduca momentele de torsiune si frecarile garniturii de foraj cu peretii
sondei, diminueaza fenomenele de prindere ale garniturii (indeosebi in sondele care se
sapa dirijat) si totodata degajeaza garnitura de foraj, in cazul survenirii unor astfel de
fenomene. Lubrifiantii sunt substante care se adsorb pe suprafetele metalice, isi mentin
proprietatile la o gama larga de temperature, nu sunt solubili in apa sau titei, nu trebuie sa aiba
efecte nefavorabile asupra celorlalte materiale din sistem sau sa modifice proprietatile de baza
ale acestuia.
Se utilizeaza ca lubrifianti: praful de grafit, gudroane ramase de la distilarea
petrolului sau din industria uleiurilor si grasimilor, uleiuri vegetale, asfalt dispersabil in apa,
alcooli si acizi grasi, gilsonit, diverse substante tensioactive anionice sau neionice, amine, unii
polimeri, petrol brut sau motorina si chiar majoritatea antifiltrantilor.
Dintre lubrifiantii mai folositi pe plan international, dar si la noi in tara, se pot
preciza: LUBE 106, LUBE 167, STABIL HOLE, SALINEX.
6.

Antispumanti

Antispumantii sunt substante care reduc tensiunea interfaciala gaz-lichid, gaz-solid,

sau inlocuiesc stabilizatorul de pe suprafafa bulelor de gaz cu o substanta avand o rezistenta de
protectie mult mai scazuta. Ei favorizeaza eliminarea gazelor patrunse din rocile traversate,
dar, mai ales, a aerului inglobat in timpul prepararii si tratarii cu materiale pulverulente
hidrofile (de exemplu, barita flotata) sau cu reactivi chimici care spumeaza (sarea,
lignosulfonatii). I
Stearatul de aluminiu este un aditiv din categoria agentilor tensioactivi de
suprafata, utilizat la eliminarea spumarii fluidelor in care s-au folosit lignosulfonati.
Se mai folosesc: polietilena si diverse varietati de cauciuc, gudroanele, alcoolii si
acizii grasi, glicolii, sapunuri naftenice, parafina oxidata, numeroase substante
tensioactive.
7.

Inhibatori de coroziune

20

In timpul procesului de foraj, fluidele din sonda au o actiune coroziva asupra

garniturii de foraj si a echipamentului prin care circula. Electrolitii adaugati sau proveniti
din rocile traversate, oxigenul, gazele acide (CO2, H2S), substantele rezultate in urma unor
reactii chimice, degradarii termice sau bacteriene imprima fluidelor de foraj aceasta actiune
coroziva.
Pentru a diminua efectul coroziv al fluidelor se pot alege diverse solutii. Metoda cea
mai comoda o constituie ridicarea pH-lui intre 9 si 11 cu substante alcaline.
Alta modalitate practica o constituie folosirea consumatorilor sau precipitantilor de
substante corozive. Astfel:

pentru oxigen: sulfitul si bisulfitul de sodiu sau amoniu, dioxidul de sulf,

hidrazina ;

pentru hidrogen sulfurat: carbonatul, cromatul si oxidul de zinc, magnetitul

sintetic spongios, oxidul de cupru;

pentru dioxidul de carbon: varul stins, soda caustica;

pentru diversii electroliti: cromatii si dicromatii de sodiu si potasiu,

compusii organici ai fosforului. I
Un alt tratament impotriva coroziunii consta fie in acoperirea prajinilor de foraj, la
interior, cu o pelicula protectoare, formata din substante care au la baza amine, saruri ale
aminelor, diversi polimeri sau rasini, fie adaugarea acestora in fluid.
8.
Substante tensioactive (STA)
Produsele tensioactive sunt acei compusi chimici care se acumuleaza la suprafata
de separare dintre doua faze (gaz-lichid, gaz-solid, lichid-solid, lichide imiscibile),
reducand tensiunea interfaciala.
Valoarea tensiunii interfaciale depinde de natura fazelor in contact, de temperatura,
presiune si curbura suprafetei de separatie.
Substantele tensioactive poseda doua grupari, cu afinitati diferite, una hidrofila
(polara) si cealalta hidrofoba (nepolara), orientarea lor la suprafata de separare a doua fluide
nemiscibile fiind potrivit afinitatii celor doua grupari.
Dupa capacitatea de ionizare in apa a gruparii hidrofile, substantele tensioactive sunt
ionice si neionice. La randul lor, cele ionice pot fi anionice, cationice sau amfoterice.
Modul de comportare a substantelor tensioactive depinde de natura electrica,
afinitatea chimica, raportul dintre marimea celor doua grupari. Ele reduc tensiunea
superficiala a apei de la 72 N/m la 25...30 N/m, micsoreaza tensiunea interfaciala apa-ulei
si modifica umectabilitatea particulelor solide.
Substantele tensioactive se utilizeaza atat in fluidele pe baza de apa, cat si la cele
pe baza de produse petroliere. Concentratiile variaza in limite foarte largi, intre 0,1...30
kg/m3 si adeseori in amestec, avand aplicatii foarte diverse:

la deschiderea stralelor productive, pentru a preveni blocarea cu

apa (substante tensioactive anionice si neionice);

lubrifianti si agenti de umectare (neionice);

agenti de umectare in fluidele pe baza de produse petroliere

(cationice, neionice);

inhibitori de coroziune (anionice si neionice);

21

inhibitori de umflare si dispersare a argilelor (cationice,

neionice);

(neionice);

(neionice);

neionice);

neionice).

emulsionanti (neionice, anionice);

antispumanti
fluidizanti
defloculanti (anionice);
agenti de spurnare si aerare (anionice si
stabilizatori
9.

termici

(anionice

si

Materiale de blocare

Problema pierderilor de circulatie se intalneste frecvent in procesul de foraj.

Gradul de importanta al problemei este proportional cu debitul de pierdere, care poate
varia de la o cantitate prea mica pentru a fi observata, pana la pierderea totala a
circulatiei. Pe intervalele de suprafata, problema pierderilor poate fi uneori rezolvata prin
marirea vascozitatii si gelatiei fluidului de foraj, dar, cand permeabilitatea rocilor este
foarte mare sau exista fisuri, se apeleaza la materialele de blocare.
Acestea sunt adaosuri foarte variate ca natura, forma si dimensiuni, putand fi
grupate aslfel:
materiale de blocare fibroase, unde sunt incluse: azbest, attapulgit, fibre de
trestie, paie, deseuri textile, fibre de sticla, deseuri de cauciuc sau piele;
materiale de blocare granulare, cum ar fi: nisip, zgura, cocs macinat, calcar
sau dolomit macinate, rumegus, coji de nuca, perlita expandata;
materiale de blocare lamelare, de exemphi: fulgi de mica, degeuri de celofan,
deseuri vegetale, foite din material plastic.
Cantitatile de astfel de materiale variaza de la 5...10 kg/m 3 noroi, pentru
prevenire, pana la 40...50 kg/m3, pentru combaterea pierderilor.
10.

Reactivi anorganici

Substantele anorganice au intrebuintari dintre cele mai diverse in prepararea si

controlul proprietatilor fluidelor de foraj, iar cele mai utilizate sunt prezentate in
continuare:
Soda caustica (NaOH), este o substanta solida de culoare alba, higroscopica,
solubila in apa si in alcool, se topeste la 328 oC, are densitatea 2100 kg/m3, in solutie
apoasa are proprietatile unei baze tari, ataca pielea si este toxica. Se foloseste pentru
reglarea pH-ului, diminueaza coroziunea, neutralizeaza intr-o oarecare masura
hidrogenul sulfurat, serveste la hidrolizarea unor polimeri.
In fluidele de foraj pe baza de apa si argila, la concentratii sub 0,5 kg/m 3, soda
caustica are o actiune dispersanta asupra bentonitei, iar la concentratii mai mari produce
un efect de coagulare, respectiv, mareste viteza de filtrare si afecteaza stabilitatea
fluidelor.
22

Soda calcinata (Na2CO3) este un praf alb microcristalin, higroscopic, solubil in

apa cu densitatea 2500 kg/m3. Se poate folosi pentru a precipita ionii de calciu si
magneziu, cand se traverseaza strate cu gips sau anhidrit, la frezarea dopurilor de ciment
si cand se utilizeaza apa de mare.
In practica, datorita proprietatii de schimb de baza, soda calcinata folosita in
cantitate suficient de mare (concentratii de 2...4%) serveste la tranaformarea argilelor
calcice in argile sodice (schimb de baza in sens invers tendintei naturale, procedeu
numit activarea argilelor.
Ciorura de sodiu (NaCl) esle o subslanta solida, cristalina, de culoare sticloasa
sau cenusie, cu densitatea 2170 kg/m3. Se foloseste la prepararea noroaielor sarate la
reglarea activitati apei din fluidele pe baza de produse petroliere, la diverse reparatii
sau operatii de perforare.
Clorura de calciu (CaCl2) este un praf alb cristalin, puternic higroscopic, are
densitatea 2512 kg/m3. Se intrebuinteaza mai ales la prepararea noroaielor inhibitive cu
continut ridicat de Ca2+, a fluidelor pentru perforare si reparatii, la reglarea activitatii
apei din fluidele pe baza de petrol, ca aditiv accelerator de priza in pastele de ciment.
Clorura de potasiu (KCl) este o subslanta solida, cristalina, de culoare alba, cu
densitatea 1990 kg/m3. Se foloseste in fluidele inhibitive pe baza de potasiu, var si
potasiu, polimeri si potasiu, asigurand concentratia necesara de ioni de K+.
Varul stins (Ca(OH)2) este sub forma de praf alb (sau suspensie apoasa, numita
lapte de var), cristalin, cu densitatea 2240 kg/m 3. Se utilizeaza la prepararea fluidelor
inhibitive cu var, var si potasiu, var si bitum, reactiv de lignit si var (humat de calciu),
serveste la precipitarea carbonatilor solubili, la reglarea pH-ului in noroaiele cu gips sau
clorura de calciu.
Gipsul (CaSO4.2H3O) este un praf alb, greu solubil in apa, cu densitatea proprie
2320 kg/m3. Se foloseste pentru asigurarea concentratiei necesare de ioni de Ca 2+ in
noroaiele cu gips, destinate traversarii unor strate argiloase instabile aflate la adancimi
mari si ca reactiv intarzietor de priza in pastele de ciment.
Cromatul de sodiu (Na2CrO4) si dicromatul de sodiu (Na2Cr4O7.2H2O) sunt
substante sub forma de cristale galbene, respectiv portocaliu-roscate, ambele fiind toxice.
Simpla lor adaugare in fluidele de foraj nu are nici un efect, dar in prezenta lor,
lignosulfonatii, lignitul, poliacrilatul de sodiu si alti reactivi isi maresc stabilitatea
termica. De asemenea, la temperaturi peste 70C, ei insisi pot actiona ca fluidizanti. Se
mai pot folosi ca inhibitori de coroziune in noroaiele mineralizate.
Actiunea asemanatoare in fluidele de foraj au cromatul si dicromatul de potasiu.
PREPARAREA,TRATAREA
FLUIDELOR DE FORAJ

SI

INTRETINEREA

3.Prepararea fluidului de foraj

Fluidul de foraj contine solide necesare,introduce la prepararea si intretinerea
acestuia,cat si solide ce apar in procesul de dislocare.Detritusul trebuie sa fie eliminat in
totalitate sau la un nivel minim deoarece influenteaza negativ performantele de foraj si
creste riscul de accidente tehnice.Acest deziderat se face pe doua cai si anume:
-indepartarea prin sistemul de curatire la suprafata

23

-dilutie cu fluid de foraj proaspat preparat

Totdeauna se aplica ambele metode depinzand totodata de mai multi factori
printer care si natura rocilor dislocate.
3.1.Sistemul de curatire la suprafata
Dimensiunea
particulei
(diametrul
echivalent)
>2000

Grad de
maruntire

Nisip

Dimensiunea
Echipamentul
plasei sitei mechanic indicat
care retine
Pentr
[mesh]
retinerea particulelor
Pana la 10
Site vibratoare

Nisip

1060

Nisip

60200

Mal
Argile
Coloizi

200325

Mate
rial

grosiere
grosier

2000250

intermediare

25074

medii

Site vibratoare

fin
fin
7444
442
20

fine
ultrafine
coloidale

Site
vibratoare+denisipatoar
Denisipatoare
demaluitoare
centrifuga

La prima aparitie a detritusului la suprafata este constituit din particule cu

dimensiunea mai mare de 700800 um,barita are dimensiuni intre 674um,iar argila
este in domeniul 12um.
Principalele echipamente ce pot fi incluse intr-un sistem de curatire sunt:
-sitele vibratoare cu plase de 1860mesh,separa particule cu dimensiuni mai
mari de 150um
-sitele vibratoare cu constructie deosebita cu plase de 80120mesh,separa
solide cu dimensiuni mai mari 74um
-sitele vibratoare foarte fine cu plase de 200325mesh,separa particule cu
dimensiuni cuprinse in domeniul 4474um
-denisipatorul(hidrociclon) separa particule de nisip,de barita,cu dimensiuni in
domeniul 4045um
-demaluitorul(hidrociclon) separa particule de nisip fin,barita si mal cu
dimensiuni cuprinse in domeniul 2025um
-mud-cleaner-ul este o combinatie de site vibratoare fine (120200mesh)
cu hidrocicloane fine si va separa particule solide cu dimensiuni in domeniul 610um
-centrifuga poate separa particule solide fine,cu dimensiuni mai mici de 5um.
Functie de:
-natura rocilor dislocate
-calitatile fluidului de foraj
-componenta instalatiei de curatire
se poate realize o anumita eficienta de indepartare a solidelor e.Acest parametru
cu valori intre 2090%,exprima cat solidele dislocate sunt indepartate cu sistemul de
curatire de la suprafata.Cele ramase vor fi reduse sub limita acceptata da,prin dilutii.
a.Sitele vibratoare

24

Sunt dispozitive care indeparteaza particulele grosiere de detritus imediat dupa

iesirea fluidului din sonda.
O sita vibratoare tipica este alcatuita dintr-o rama dreptunghiulara pe care se afla
intinsa o plasa metalica sau retea din fibre artificiale cu diverse profile.Rama este
suspendata prin intermediul unor amortizoare(arcuri spirale,cauciuc) si are doua lagare in
care se roteste un ax cu masa excentrica,actionat de un motor electric de 2
5kw(fig.11.1).Odata cu rotirea axului,rama sitei vibreaza,capatand o miscare oscilatorie
intr-un plan vertical,perpendicular pe axul vibratorului.Motorul electric se amplaseaza pe
suportul fix al sitei sau chiar pe rama vibratoare.
Fluidul de foraj iesit din sonda prin derivatie cade pe sita,trece prin plasa si este
colectat intr-o haba decantoare(de forma piramidala si care se curata periodic printr-o
gura laterala),apoi pe jgheaburi,ajunge la diverse habe,pana la cele de aspiratie a
pompelor de noroi.Particulele solide ramase pe sita sunt transportate de vibratiile sitei
spre capatul opus alimentarii cu fluid,de unde sunt colectate si evacuate.Prin indepartarea
detritusului de pe sita se prinde si o oarecare cantitate de fluid,precum si particulele mai
fine.La sitele grosiere pierderile de lichid sunt nesemnificative,dar pot ajunde la 12%
din debitul de fluid la sitele fine(sau de 3-4 ori volumul solidelor indepartate).

Fig11.1.Schema unei site vibratoare

Elementul caracteristic si cel mai important al unei site vibratoare il constituie
plasa,care se allege astfel incat sa separe particulele solide cu diametrul mai mare decat o
anumita dimensiune stabila.Plasa trebuie sa posede o capacitate de prelucrare
suficienta,cu pierderi minime de fluid,san u manifeste tendinte de infundare,sa fie
rezistenta sis a aiba o durata de functionare(folosire)acceptabila.
Pentru fluidele de foraj se utilizeaza plase de sita cu ochiuri patrate sau
dreptunghiulare,din fire cu aceeasi grosime in ambele directii.Ele sunt caracterizate prin
numarul de ochiuri(mesh) pe 1 inch liniar(25,4mm)si marimea deschiderii ochiurilor pe
cele doua directii perpendiculare(de exemplu,o plasa cu 50 de ochiuri pe o directie si 40

25

pe cealalta,este specificata 50 x 40).Aria deschisa,libera,depinde de grosimea firelor;la

acelasi numar de mesh ,plasele cu fire mai subtiri au aria deschisa mai mare,dar sunt mai
putin rezistente.
Conductanta plaselor este o marime definite ca raport itre permeabilitatea plasei si
grosimea ei medie;astfel plasa 50 x 50 mesh are conductanta dubla fata de plasa cu 100 x
100 mesh,desi ambele au aceeasi arie deschisa.Prin reducerea grosimii sarmei utilizate
pentru confectionarea sitelor(fire mai subtiri)creste aria deschisa si conductanta(pentru o
plasa de 80 x 80 mesh,reducand grosimea sarmei de las 140 um la 94 um ,deschiderea
ochiurilor creste de la 178 um la 224 um,aria deschisa de la 31,4 % la 49,6 %,iar
conductanta se dubleaza,de la 2,91 um la 7,04 um).
Eficienta de separare a unei site depinde de starea de umectare a
particulelor,natura si forma solidelor,viscozitatea fluidului,suprafata active de
cernere,debitul de alimentare cu fluid,inclinarea sitei,amplitudinea,frecventa si forma
vibratiilor.
Capacitatea unei site(debitul de alimentare)creste cu latimea plasei,cu marimea
acceleratiei normale pe sita,cu deshiderea ochiurilor,cu densitatea noroiului(daca
vascozitatea este constanta)si atunci cand sita este usor ridicata spre evacuare(pana la 5
grade)si se reduce cand vascozitatea fluidului si concentratia de particule solide
cresc(fig11.2).
Debitul de alimenatare se regleaza astfel incat plasa sitei sa fie acoperita de fluid
pe 7580 % din lungime(in anumite conditii exista o lungime de udare maxima),restul
plasei fiind necesar pentru scuturarea particulelor evacuate de lichidul aderent.
Pentru a reduce pierderile de lichid si in acelasi timp preluarea unor debite mai
mari se monteaza uneori in practica site etajate,cu doua sau trei plase suprapuse sau site
in trepte(fig.11.3.).

Fig.11.3.Scheme constructive de site vibratoare

Viteza de inaintare spre capatul sitei a solidelor separate este o functie complexa
de
frecventa
vibratiilor,acceleratia
normala
maxima,unghiul
sitei
cu
orizontala,coeficientii de frecare statica si dinamica dintre particule si plasa sitei.
Forma vibratiilor,care depinde de locul de plasare a axului vibrator,imprima sitei
diverse forme de miscare:uniform circulara,miscare eliptica neuniforma,miscare
liniara,fiecare dintre ele prezentand anumite avantaje si dezavantaje.
b.Hidrocicloanele.

26

Hidrocicloanele sunt dispozitive utilizate pentru indepartarea particulelor solide

care nu au fost separate de sitele vibratoare sau care nu s-au decantat: silt,nisip,dar si
barita. Se folosesc frecvent la curatirea fluidelor de foraj neingreuiate(forajul la adancimi
reduse),in care,la viteze mari de avansare,concentratia de particule solide devine exagerat
de mare

Hidrociclonul este de forma cilindroconica si nu are in compunere piese in

miscare(fig.11.4.).Fluidul de foraj,trimis de o pompa centrifuga,patrunde tangential in
portiunea de alimentare,cu o viteza medie de 23m/s,dupa care capata o miscare in
spirala,fiind impins axial spre zona conica.In partea de jos,in apropierea varfului
conic,sectiunea de curgere se reduce,fluidul isi schimba sensul axial de miscare si,sub
forma unui vartej interior,iese printr-o teava centrala,cu un diametru ceva mai mare decat
al celei de alimentare.Miscarea fiind elicoidala,apar forte centrifuge mari care vor depune
pe peretii conului particulele solide cu dimensiuni mai mari si masa mai ridicata,iar de-a
lungul axei hidrociclonului se formeaza o coloana de fluid curatat si aer,care capata o
miscare ascendenta.La o functiune corecta,particulele grosiere sunt indepartate sub forma
pulverizata si nu de current continuu,caz in care pierderile de fluid ar fi
excesive(fig.11.5.).

27

Eficacitatea separarii cu hidrociclonul depinde de inaltimea si diametrul

orificiului de la varful conului.Pentru o constructie data si un anumit debit de
alimentare,viteza si capacitatea de separare scad cand densitatea si viscozitatea fluidului
cresc.
Dimensiunea unui hidrociclon o reprezinta diametrul interior al portiunii
cilindrice.Daca este impus,celelalte dimensiuni pentru functionarea optima a
hidrociclonului se stabilesc experimental.Deoarece capacitatea de prelucrare a
hidrocicloanelor trebuie sa depaseasca debitul de circulatie,cu 25% la desandere si pana
la 50% la desiltere,se folosesc baterii de hidrocicloane(220 bucati).
Debitul de alimentare a unui hidrociclon scade cand diametrul creste.El va fi
optim daca presiunea de alimentare este 2223 m coloana de noroi,indifferent de
diametru.Acest lucru inseamna a realize o presiune de alimentare,in bar:
p=(2,22,3)p
cu densitatea in kg/dm3.

Fig.11.5Modul de eliminare al sondelor

28

Pe acest criteriu se allege pompa centrifuga si motorul ei de actionare.Pentru

orificiu de jos al conului se aleg duze cu diametrul intre 10mm la hidrocicloanele de 4
in.pana la 40 mm la cele de 12 in,functie de cat de incarcat cu particule solide este
noroiul.
c.Separatoare centrifugale
Separatoarele centrifugale sunt dispozitive cu ajutorul carora se indeparteaza o
parte dintre particulele foarte fine reduce viteza de avansare a sapei sin u pot fi eliminate
cu hidrocicloanele.
Centrifugele se utilizeza si pentru concentrarea baritei intr-un noroi recuperate de
la o sonda,iar la foraj marin cu fluide pe baza de petrol,ele folosesc la recuperarea
lichidului folosit pentru spalarea detritusului.
Centrifuga cu snec se utilizeaza atat la fluidele neingreuiate cat si la cele
ingreuiate.
Este formata dintr-o manta tronconica sau cilindroconica,un snec interior si o
teava de alimentare prin interiorul snecului,tot ansamblul montat intr-o carcasa
exterioara(fig.11.6.).Mantaua cu diametrul maxim de 0,30,6m si lungimea de 0,5
1m,se roteste cu 16003300rot/min,iar snecul cu 2040 rot/min,in acelasi sens si de
acelasi motor,printr-un redactor.Fluidul este pompat prin teava axiala intr-o camera de
alimentare,de unde iese prin niste orificii ale snecului si patrunde in spatial de separare
dintre snec si manta.Datorita fortelor centrifuge imprimate fluidului de rotirea
mantalei,particulele solide se decanteaza pe peretii acesteia.Snecul le razuieste si le
transporta incet spre orificiiile de descarcare.Acest concentrate nu contine decat lichidul
de aderenta si pentru a usura evacuarea lui se dilueaza la iesire cu lichid,sau se inclina
usor centrifuga.

Fig.11.6.Centrifuga cu snec
Lichidul cu particule fine,formeaza un strat circular,cu grosime neuniforma,care
nu ajunge la capatul de evacuare a concentratului.Faza lichida curge de-a lungul snecului
spre capatul anterior unde este evacuate.

29

Puterea de separare a centrifugii creste cu turatia,diametrul si lungimea ei si scade

vascozitatea,densitatea si debitul de alimentare.
Pentru o buna curatire,fluidul de alimentare se dilueaza,astfel incat vascozitatea
lichidului iesit din centrifuga sa fie 3840s la palnia Marsh.
Fluidele pe baza de petrol ingreuiate sunt centrifugate in doua etape:
-concentratul din prima etapa,in care este o cantitate insemnata de barita,se
returneaza in system,iar lichidul este centrifugat din nou pentru a indeparta din el
particulele foarte fine.In prima etapa se reduce vascozitatea prin eliminarea particulelor
de barita mai grosiere de 57um,iar apoi a lichidului,prin indepartarea particulelor foarte
fine.
Centrifuga cu rotor perforat se utilizeaza mai ales pentru controlul vascozitatii
fluidelor ingreuiate,eliminand particulele fine in faza lichida separate.
Este alcatuita dintr-o manta cilindrica stationara,cu diametrul de 0,2m,in care se
roteste cu 20002500 rot/min un rotor perforat de 1m lungime si 0,15 m diametru.
(fig.11.7.)

Fig.11.7.Centrifuga cu rotor perforat

Fluidul de curatat se dilueaza cu aproximativ 70% lichid si este introdus de o
pompa elicoidala la un capat al separatorului,in spatial inelar dintre cei doi
cilindri.Particulele solide se concentreaza pe suprafata mantalei si sunt descarcate sub
forma unui lichid concentrate ,pe la capatul opus al separatorului.Pe conducta de iesire se
monteaza o restrictie care sa impiedice iesirea odata cu solidele a fluidului
pompat.,asigurandu-se o contrapresiune cu o duza reglabila sau cu un motor elicoidal
actionat de concentratul respective.
Datorita restrictiei lichidul dinspre centru incarcat cu particule fine este obligat sa
patrunda prin perforaturile rotorului sis a fie eliminat pe la capatul lui.

30

La o reglare adecvata si o turatie corespunzatoare,concentratul descarcat trebuie

sa aiba densitatea cu 300400kg/m3 mai mare decat a fluidului de alimentare inainte de
diluare.Prin rotor se vor elimina peste 50% din particulele fine,iar continutul de barita in
concentrate poate ajunge la 8090%.
Puterea de separare scade cu debitul de alimentare,iar acesta se reduce cu
densitatea fluidului de alimentare.
11.2.Costul prepararii si intretinerii fluidului de foraj
Pentru intervalul considerat costul fluidului de foraj are urmatoarele componente:
-costul chimicalelor necesare prepararii fluidului de foraj
-costul transportului chimicalelor la sonda
-cheltuielile cu echipamentul de curatire si asistenta tehnica
-costul transportului fluidului de foraj de la sonda la o statie de
preparare sau o locatie de depozitare ca deseu.
Cheltuielile cu trasportul chimicalelor la sonda depind de cantitatea insumata a
componentelor conform retetei de preparare si volumului necesar,de tarifele de
transport,de distanta.Costul evacuarii fluidului de foraj de la sonda la terminarea
intervalului estew determinat de volumul transportat si ,la fel la tarifele de transport si
distanta.
Daca se noteaza costul unui m3 de fluid cu c(f) costul total al fluidului de foraj
pentru intervalulu considerat este:
C(fluid)=c(f) x V(nT)
Functie de conditiile sondei,pentru volumul total se poate accepta o majorare de
pana la 10% pentru a acoperii pierderile tehnologice de fluid.
In evaluarea cheltuielilor cu echipamentele de curatire intervine durata
estimate de utilizare.pentru fiacare echipament se percepe un tariff,de regula,pe zi.Aceste
ultime doua componente influenteaza semnificativ costul total al fluidului de foraj pe
intervalulu considerat.Elementul ce trebuie atent analizat este suficienta de indepartare a
solidelor,e.Echipamente de curatire mai multe ca tip si mai performante maresc
cheltuielile cu inchirierea acestora dar,crescand eficienta indepartarii solidelor,vor
determina reducerea semnificativa a volumului necesar de dilutie,deci a volumului total
de fluid,deci a costului chimicalelor de preparare.
11.3.Degazeificarea gazelor.
In timpul forajului gazelle pot patrunde in fluidul de circulatie din roca dislocate
sau peretii sondei.Se modifica astfel proprietatiile fluidului:scade densitatea,creste
vascozitatea ,se modifica ph-ul.Cea mai grava situatie se produce cand densitatea scade
periculos de mult,presiunea in sonda scade ,iar afluxul de gaze se intensifica si sonda
poate manifesta eruptive.
Prezenta gazelor in fluidul de circulatie poate fi si un pericol de incendiu,iar daca
sunt nocive,lucrul la sonda devine primejdios pentru echipa de lucru..Orice gazeificare
intense este insotita de cresterea nivelului de noroi la habe.
Prin gazeificarea noroiului se inrautatesc conditiile de functionare a pompelor si a
echipamentului de curatire.
Se poate cloncuziona ca atunci cand se traverseaza strade gazeifere si mai ales
atunci cand se foreaza la subechilibru,noroiul trebuie degazeificat la iesirea din sonda.

31

Se monteaza in acest scop un separator de gaze pe derivatie si un degazeificator

dupa trecerea noroiului prin site.
Separatorul are rolul de a elimina dopurile si bulele mari de gaze.Este de fapt un
vas cilindric vertical,in care fluidul patrunde tangential pe la partea superioara sic urge in
spirala,pe niste sicane,in strate subtiri.Gazele ies pe la partea de sus si sunt dirijate la o
facla,iar lichidul deverseaza in conductele derivatiei.Pentru a se impiedica iesirea gazelor
prin conducta de evacuare a lichidului exista in interior un regulator cu plutitor iar la
partea de jos posibilitatea de curatire a detritusului depus.
Degazeificatorul asigura eliminarea din fluid a bulelor mai fine de gaz.Dupa
modul de lucru sunt cunoscute in practica degazeificatoare cu vid si atmosferice.
In degazeificatoarele cu vid noroiul degazeificat este aspirat in camera
degazeificatorului creand in interiorul ei o depresiune corespunzatoare inaltimii de
ridicare si densitatii noroiului,cu o pompa cu jet sau o pompa de vid.Noroiul degazeificat
este apoi returnat in habe fie cu ejectorul insusi,fie de o pompa centrifuga,la cele cu
pompa de vid.
Noroiul gazeificat este aspirat printr-o teava centrala pana la partea superioara a
degazeificatorului.Deci printr-o serie de perforatu4ri noroiul cade in straturi subtiri pe
sicane inclinate sau pe suprafete conice permitand iesirea bulelor de gaz din fluid.La
degazeificatoare cu injector gazelle sunt antrenate cu fluidul curat intr-un hidrociclon de
separare din care gazelle ies prin teava centrala iar fluidul curatat este refulat in habe.La
cele cu pompa de vid gazelle sunt eliminate direct printr-un vas tampon.
La degazeificatoarele atmosferice o pompa centrifuga special construita pentru a
nu fi blocata de gaze este cufundata in habe de aspiratie de unde trimite fluidul in camera
degazeificatorului pe care il imprastie radial.Dupa lovirea de peretele cilindric al camerei
lichidul se scurge intr-un strat subtire si turbulent pe pereti,este colectat sic urge liber intro haba.Gazele degajate ies in atmosfera sau sunt dirijate la distanta printr-o conducta.
Prepararea noroiului de foraj se poate face:
- direct in sonda, pe cale naturala, atunci cand formatiile traversate contin argile
coloidale care impreuna cu apa ce se pompeaza de la suprafata formeaza un bun noroi de
foraj
- prin amestecarea la suprafata a argilei uscate si macinate fin cu apa (se folosesc
in acest scop argile bentonitice care prin dispersare dau noroaie cu bune proprietati
coloidale ambalate in saci de cite 50 kg) in acest caz, prepararea noroiului se face
folosind pilnia de amestec (mixer).
Un noroi natural are in mod normal greutatea specifica de circa 1,2...1,25 kg/dm3,
viscozitatea aparenta de 38-45 s la pilnia Marsh, filtratia de 8-15 cm, iar grosimea turtei
de colmataj de 2-3 mm. Aceste valori sint informative si ele depind de proprietatile humei
si ale apei cu care s-a preparat noroiul. Pentru imbunatatirea proprietatilor coloidale ale
acestuia, se poate adauga in noroiul natural o cantitate de trassgel (o huma bentonitica
uscata, macinata si activata cu C03Na2). In cursul forajului, sau chiar la preparare, in
noroi se pot adauga dupa cerinte diferite substante chimice in scopul aducerii unora din
caracteristicile noroiului la anumite valori.
4. Conditionarea noroiului de foraj

32

Conditionarea noroiului de foraj se face prin tratare cu diferiti aditivi, in scopul

corectarii caracteristicilor principale ale noroiului (greutate specifica, viscozitate, gelatie,
filtratie, capacitate de colmatare, stabilitate in conditii de temperatura si presiune ridicata
etc.) atunci cind acestea au devenit necorespunzatoare datorita actiunii diferitilor factori
(agenti eontaminanti, gaze, temperaturi ridicate s.a.).
Corectarea greutatii specifice. Reducerea greutatii specifice se face prin diluare
cu apa (in care caz, pentru a nu creste excesiv filtratia, se poate adauga si trassgel) sau
prin tratare cu naftenat de sodiu (cind se urmareste o reducere mai importanta a greutatii).
Reducerea greutatii specifice se face de obicei in scopul evitarii pierderilor de circulatie,
sau a blocarii porilor unor formatii productive.
Marirea greutatii specifice a noroiului (in scopul realizarii unei contrapresiuni mai
mari asupra peretilor - pentru a evita darimarea lor sau asupra formatiilor productive pentru a evita manifestari eruptive ale acestora) se obtine prin adaugarea unor materiale
de ingreunare.
5.Forajul sondelor.Interactiuni dintre fluidul de foraj si formatiile de gol
traversate
Acestea sint substante minerale cu greutate specifica mare care trebuie sa fie
foarte fin macinate (pentru a putea fi mentinute in suspensie, in noroi) si inerte din punct
de vedere chimic (sa nu contina saruri solubile care ar strica echilibrul coloidal al
noroiului marind viscozitatea filtratia si gelatia sa). In acest scop la noi in tara se
foloseste barita (S04Ba) sau calcarul (C03Ca).
Barita ce se foloseste la ingreunarea noroiului trebuie sa contina minimum 90 %
S04Ba. In functie de procentul de impuritati (silice, S04Ca, C03Ca etc.)are de obicei
greutatea specifica de 3,9-4,1 kg/dm3. Se poate folosi pentru obtinerea unor noroaie grele
(Yn=2... 2,2 kg/dm3).Calcarul se poate folosi pentru ingreunarea noroaielor pina la 1,45
kg/dm3 deoarece are greutatea specifica numai de 2,7 kg/dm3.
In unele tari se folosesc pentru ingreunarea noroaielor si oxizi de fier (magnetit,
limonit etc.) care au greutate specifica mare (> 4,8 kg/dm3) insa care nu sint intotdeauna
suficient de inerti.
Tratarea noroiului cu materiale de ingreunare se face prin adaugarea lor cu
ajutorul pilniei de amestec.In prealabil se asigura insa noroiului un bun suport coloidal,
pentru ca sa poata mentine in suspensie materialul greu.
Cantitatea de material greu ce trebuie adaugat la un m3 de noroi initial (avind
greutatea specifica Y1) pentru a i se ridica greutatea specifica la valoarea Y2, se
calculeaza cu formula:
G = y.' (Y2 - "(,) [tf,'m3].
"('-"(2
Corectarea viscozitiitii. Viscozitatea noroiului de foraj este complet diferita de
aceea a fluidelor newtoniene. Ea depinde nu numai de frecarea interioara ce se manifesta
in timpul curgerii, ci si de fenomenele eletrocinetice care au loc la interfata solid-lichid,
fiind influentata totodata si de viteza de curgere a fluidului. De aceea atunci cind se
vorbeste de viscozitatea noroaielor de foraj, se face referire la notiunea de "viscozitate
33

structurala", care se afla intr-o strinsa legatura cu fenomenele ce stau la baza formarii
structurii tixotropice a noroaielor.
Prin urmare, viscozitatea noroiului de foraj depinde de concentratia fazei disperse
(continutul de particule de argila in noroi), de dimensiunea si forma particulelor acesteia,
precum si de viscozitatea mediului de dispersie (fazei lichide), iar, pe de alta parte, de
marimea potentialului electrocinetic, care poate fi modificat prin inglobarea diferitor
agenti in masa noroiului: agenti de contaminare,in timpul saparii prin formatii ce contin
saruri solubile, agenti reductori de viscozitate
in cadrul tratamentelor chimice de conditionare a noroiului la suprafata.
Viscozitatea noroaielor creste excesiv atunci cind procentul de argile coloidale in
suspensie este prea mare (in care caz, reducerea viscozitatii se face prin simpla diluare cu
apa), cind noroiul este contaminat cu gaze (in care caz se trateaza cu reductori de
viscozitate si se aplica procedee fizice de degazeificare) sau cu saruri solubile (de
exemplu la contaminarea cu NaCl, datorita cresterii marimii micellelor de bentonita, ca
urmare a fixarii moleculelor de NaCl, creste viscozitatea noroiului).
Atunci cind reducerea viscozitatii noroiului nu se poate face prin diluare cu apa,
fiind limitata de cresterea filtratiei, se folosesc reductori de viscozitate.
Actiunea reductorilor de viscozitate se explica prin adsorbirea lor pe muchiile
expuse ale foilor de montmorillonit, influentind astfel asupra fenomenelor electrocinetice
de la suprafata particulelor: ca urmare a neutralizarii sarcinilor electrice de la marginile
rupte ale foitelor de argila de catre ionii negativi ai reductorilor de viscozitate, se distrug
retelele pe care particulele de argila au tendinta de a Ie forma in mod obisnuit. Ca
reductori de viscozitate se mentioneaza: fosfatii complecsi, tanantii, unele substante
anorganice, substante cu efect combinat etc.
Fosfatii complecsi se prepara prin deshidratarea a ortofosfatilor mono-, di- sau
trisodici. In functie de materia prima si de procesul tehnologic rezulta diferite tipuri de
fosfati, cum sint:
- hexametafosfatul de sodiu (NaP03)6, reactiv puternic, cu actiune rapida, folosit
pe scara larga; efectul sau este insa de scurta durata, deoarece (mai ales in conditiile
temperaturilor ridicate - peste 70. . . 80C) se transforma, intr-un timp relativ scurt, in
ortofosfat, care este un produs inert; de aceea noroiul necesita tratamente zilnice se
prezinta sub forma de solzi transparenti - sticlosi, solubili in apa; se folose$te mai ales la
traversarea marnelor pontiene friabile (0,2+0,8 kg fosfatjm3 noroi in solutie cu
concentratia de 10 %); nu se poate folosi la sonde de mare adincime;
- pirofosfatul acid de sodiu (Na2H2P207) este cel mai bun dintre fosfati, deoarece
este cel mai rezistent la temperaturi ridicate;
- tetrafosfatul de sodiu (NasP40u);
- si altii mai putin folositi.
Tanantii sint reactivi ce contin diferite procente de substante tanante.
Se adauga in noroi singuri sau asociati cu NaOH (sub forma de tanati de sodiu).
Actioneaza mai lent, insa efectul lor este mai indelungat si nu sint influentati de
temperaturile ridicate. Din aceasta grupa se mentioneaza:
- acidul tanic industrial (taninul), care contine circa 50 % substante tanante si se
extrage din gogosi de stejar; are culoare bruna-inchis, este solubil in apa; se adauga la
noroaiele naturale cu continut prea ridicat de argile coloidale (0,5+1 kg tanat de sodiu/m3
noroi, intr-o solutie cu concentratia de 10%);

34

- quebracho este un extract de tanin din arborele cu acelasi nume (ce creste in
unele tari din America Latina); contine circa 65-70% substante tanante; este de culoare
rosie-inchis; se foloseste la tratarea noroaielor naturale contaminate cu procente mari de
argile coloidale, a noroaielor cu val sau a fluidelor-emulsie (in proportie de 1-3 kg/m3 in
solutie cu concentratia de 10%, singur sau asociat cu NaOH ori C03Na2)
. -. sulfitanul este un material tanant extras din coaja sau conuri de conifere (cu
ajutorul unei solutii de 3 % sulfit de sodiu); contine circa 40-50 % substante tanante; este
un praf brun ce se introduce in noroi)foloseste la tracarea noroaielor naturale sau a celor
pe baza de var;
.
- lignosulfonatii de calciu sint produse reziduale de la fabricarea hirtiei;
moliftanul si lignotanul sint compusi fara caracter polar (adaugati in exces nu
influenteaza atmosfera ionica a micellei de bentonita); moliftanul (continut 15-20%
substante tanante) este un produs preparat din lesiile reziduale de la fabricarea celulozei
prin metoda sulfit,este o pasta de culoare bruna-inchis ce se adauga in proportie de 0,5-1
% (dizolvata in apa si asociata cu NaOH), pentru reducerea viscozitatii noroaielor cu val',
ca emulgator si stabilizator (in proportie de 0,1-0,3%) al noroaielor-emulsie de tip ulei in
apa, sau ca substanta de adaos la forajul cu apa (asociat cu reactivul de lignit, pentru a
reduce hidratarea si umflarea unor argile); lignotanul se obtine de asemenea din lesii
bisulfitice, neutralizate, concentrate, uscate si apoi macinate,are proprietati asemanatoare
cu moliftanul insa prezentandu-se sub forma de praf este mai usor de manipulat (se
introduce in noroi direct sau dizolvat in apa).
Actiunea reductoare de viscozitate a substantelor tanante se explica prin influenta
pe care moleculele acestora o au asupra fortelor Van del' Waals,imbracind particulele de
argila, impiedica atractia dintre ele.
Din categoria unor substante anorganice se mentioneaza:
carbonatul de sodiu (C03Na2) se foloseste la reducerea viscozitatii noroaielor
contaminate cu saruri de calciu (provenite din ciment, gips. anhidrit); se adauga sub
forma de praf sau dizolvat in apa (concentratie 10%);
- hidroxidul de sodiu (NaOH) se foloseste asociat cu unii reductori de viscozitate
(acid tanic, quebracho, moliftan), sau la prepararea unor reactivi (reactivul de lignit);
- bicarbonatul de sodiu (C03HNa) se adauga ca reductor de viscozitate sub forma
de praf in noroaiele contaminate cu ciment.
Substantele cu efect combinat se folosesc pentru reducerea viscozitatii,
concomitent cu aceea a filtratiei. In categoria acestora intra reactivul de lignit si rasina
crezilica.
Reactivul de lignit contine, ca substanta activa, humatul de sodiu. Lignitii (mai
ales cei tineri) contin procente mari de acizi humid: substante complexe;
macromoleculare, cu caracter coloid, avind marimea micellelor de 1m.
Activa din ligniti, formeaza, impreuna cu NaOH, humati de sodiu (sarurile cele
mai solubile in apa ale acizilor humici). Humatii de sodiu fiind agenti superficial-activi,
se adsorb pe particulele de argila, marindu-Ie caracterul hidrofil; creste grosimea liosferei
(din care cauza se reduce cantitatea de apa libera, reducindu-se astfel filtratia), se reduc
fortele de atractie dintre ele (realizindu-se astfel reduce rea viscozitatii). Totodata pot fi
folositi si ca emulgatori pentru stabilizarea fluidelor emulsie (formate din noroi si
motorina). Adaugat in noroaie contaminate cu NaCl, imbunatateste simtitor calitatile
acestora, permitind continuarea forajului chiar la aceste procente de contaminare.

35

Reactivul de lignit se prepara prin macerarea la cald (70. . .80C) a lignitului macinat,
timp de 48 h, intr-o solutie apoasa de NaOH (3000 apa + 100 kg NaOH + 400 . . . 800 kg
lignit macinat).
Rasina crezilica (crezaldina) este o rasina sintetica, solubili in apa, facand parte
din grupa bachelitei (este o substanta macromoleculara, ce se prepara din acizi crezilici).
Este reductor de viscozitate si filtratie, putand fi folosit si ca emulgator. Se foloseste mai
ales la tratarea noroaielor ingreunate cu barita inferioara (insuficient de inerta chimic) sau
contaminate cu saruri de Ca ori cu ciment. Actioneaza si in prezenta NaCl. Se obtine
efect optim atunci cand rasina este asociata cu varul (CaO). Deoarece face noroiul sa
spumeze, la tratarea acestuia se adauga motorina (sau lampant) amestecata cu 20 % ceara
de petrol - ca antispumant (reteta de tratare: 2. . . 5% rasina + 0,1...1% CaO sub forma de
CaOH concentratie 15 % -0,5 % antispumant; se stabileste prin incercari de laborator pe
noroiul respectiv). Noroiul astfel tratat se poate emulsiona cu motorina (20-30 %), in care
caz filtratia scade chiar la 1-3 cm3. Noroaiele tratate cu crezaldina se gazeifica greu, insa
sint putin rezistente la contaminarea cu NaCl.
Corectarea filtratiei. Cauzele care pot provoca ridicarea excesiva a valorii
filtratiei noroaielor si masurile care se iau in fiecare caz sint urmatoarele:
Continutul prea mic de coloizi (deci un continut mare de apa libera). In acest caz
se adauga noroiului argile macinate (bentonitice, coloidale, din categoria celor folosite la
prepararea noroiului). Nu se poate obtine insa o reducere prea mare a filtratiei noroiului,
pentru ca tratarea cu procente prea mari de argila ar duce la cresterea excesiva a
viscozitatii.
Bentonita mai poate aplica tratamentul cu trassgel (o bentonita activata cu
C03Na2), care imbunatateste de asemenea proprietatile coloidale ale noroaielor naturale.
Contaminarea cu saruri solubile. in acest caz se anihileaza efectul
contaminantilor, apoi se restabilesc calitatile coloidale ale noroiului prin tratare cu argile
bentonitice sau cu trassgel si daca este necesar se adauga fluidizanti. In cazul
contaminarii noroiului cu saruri solubile, cel mai bun efect n are tratarea cu reactiv de
lignit sau cu crezaldina. La procente mari de contaminare cu saruri solubile, se poate
trece la forajul cu fluide speciale, inerte la actiunea contaminanta a sarurilor (noroi cu
amidon, fluide negre etc.). Rezultate foarte bune (in ceea ce priveste reducerea filtratiei)
in asemenea cazuri de contaminare se obtin prin tratarea noroiului cu Celusol (cunoscut
in diferite tari sub diferite denumiri comerciale: tyloza, driscoza etc.). Celusolul este
sarea de sodiu a carboximetilcelulozei (CMC), ce se obtine prin tratarea celulozei alcaline
(celuloza tratata cu NaOH) cu acid monocloracetie. Este un praf alb,higroscopic, ce se
poate adauga in noroi fie ca atare fie dizolvat in apa.
Este cel mai eficace reactiv, care stabilizeaza calitatea noroaielor de foraj mai ales
in conditiile contaminarii cu procente mari de saruri solubile, fiind totodata un reductor
activ al viscozitatii noroaielor mineralizate. Poate fi folosit si pentru stabilizarea unor
noroaie speciale (noroi cu val, noroaie-emulsie, noroi cu silicat s.a.). Folosit numai ca
fluidizant al noroaielor devenite viscoase ca urmare a cresterii concentratiei fazei solide,
celusolul are efect numai pina la un anumit continut - limita de argila (daca acesta a fost
depasit, celusolul are efect de ingropare).
Valori anormale ale pH (prea mici sau prea mari). Aceste valori nu asigura o buna
dispersie a argile. In acest caz se trateaza noroiul cu substante alcaline (NaOH sau

36

C03Na2) ori acide pentru a aduce indicele pH la valori normale (8-7-10), la care dispersia
argilelor bentonitice in apa este optima.
5. Interactiunea dintre fluidele de foraj si formatiile geologice traversate
In timpul forajului, intre noroiul din sonda si roca are loc o influenta continua si
reciproca: unele tipuri de roci influenteaza calitatea noroiului, iar noroiul, la rindul sau,
afecteaza uneori stabilitatea peretilor actionind asupra rocilor din care sint alcatuiti
acestia.
Influenta formatiilor asupra calitlitii noroiului de foraj. Aceasta influenta se
manifesta atat prin intermediul fragmentelor de roca dislocate din talpa si inglobate in
masa noroiului sub forma de detritus cit si uneori prin intermediul unor roci care
alcatuiesc peretele sondei.
Solidele inglobate in noroi sub forma de detritus sint separate la suprafata (atunci
cind sint constituite din fragmente de roci dure si compacte, sau din particule mari de
argile si marne compacte), prin curatirea mecanica a noroiului, cu ajutorul unor
dispozitive speciale: site vibrato are, baterii de hidrocicloane, cutii de decantare, sau chiar
jgheaburi.Dintre acestea, cele mai eficace sint hidrocicloanele.
Sita vibratoare este montata pe un cadru metalic, fixat in pozitie inclinata (10. . .
15) prin arcuri la un suport. Acest cadru (pe care este intinsa plasa de sirma) este facut sa
vibreze (circa 1 000 vibratii/min) prin intermediul unui ax cu excentrice, actionat de un
electromotor. Noroiul ce iese de la put este dirijat la sita vibratoare. Detritusul ramane pe
plasa sitei, iar noroiul curatit trece in jgheab. Sitele se monteaza de obicei linga derivatie,
astfel incit detritusul fin, care nu a fost separat la sita, sa se poata depune pe jgheaburile
prin care noroiul este dirijat la batai (sau la rezervor). Hidrocicloanele sint dispozitive
moderne pentru curatirea noroiului de detritus sau pentru recuperarea baritei din
noroaiele ingreunate. Desi se pot construi in mai multe variante, orice hidrociclon este
format dintr-un vas cilindric (in care noroiul intra sub presiune, printr-o conducta
orizontala, montata tangential), prevazut la partea inferioara cu o portiune conica
(conicitate 15...20), terminata cu o duza inlocuibila. Noroiul, intrind tangential in
hidrociclon, capata o miscare de rotatie, iar forta centrifuga dirijeaza particulele solide
(mai grele) spre duza inferioara (descriind traiectorii spirale) prin care sint apoi evacuate.
Noroiul curatit de particulele soli de iese din hidrociclon prin racordul montat la partea sa
superioara. Evacuarea particulelor mai grele din noroi se bazeaza pe principiul
mentinerii, de-a lungul generatoarei ciclonului, a unei valori constante a produsului dintre
raza 1 viteza tangentiala a fiecarei particule. Capacitatea (debitul) hidrociclonului
depinde de dimensiunile. sale, ale duzei inferioare ale racordului superior de evacuare a
noroiului, ultimele doua putind fi modificate, prin schimbarea duzei sau a racordului
(care sint inlocuibile). La debite mari de circulatie se folosesc "baterii de. hidrocicloane",
formate din mai multe elemente legate in paralel.
Pentru a i se asigura o buna curatire de detritus, noroiul trebuie sa aiba viscozitate
si gelatie redusa. La traversarea stratelor de argile bentonitice, particulele argiloase de
detritus se disperseaza cu usurinta in masa noroiului, marindu-i mult gelatia si
viscozitatea. Asemenea efecte se combat prin diluarea cu apa si tratare cu NaOH (in
scopul ridicarii pHului la valori 8,5-9 la care se asigura o buna hidratare si dispersare a
argilelor), sau daca acest lucru nu este permis pentru a nu mari filtratia, prin tratare cu
reductori de viscozitate. In asemenea cazuri se pot utiliza, de asemenea cu bune rezultate,
noroaie a caror apa libera nu hidrateaza particulele argiloase de detritus, astfel incat

37

acesta nu se mai disperseaza in noroi si poate fi separat cu usurinta la suprafata prin

curatire mecanica (noroiul cu val, noroiul cu ciment etc.).
Contaminarea cu NaCl apare atunci cand se intalnesc masive sau brecii de sare,
argile salifere, ape sarate cu presiuni mari etc. La procente decontaminare pina la circa 1
% NaCl, viscozitatea noroiului creste rapid, filtratia sa fiind influentata in mica masura.
In asemenea cazuri se reduce continutul de NaCl prin diluarea noroiului cu apa si i se
adauga argila macinata sau trassgel, pentru refacerea proprietatilor sale coloidale. La
procente mai mari de 1 % NaCl, cu cit se mareste intensitatea contaminarii, viscozitatea
scade mai intai, apoi incepe sa creasca usor. In timp ce filtratia creste considerabil.
Noroiul incepe sa floculeze, nu mai este stabil, indicele pH scade cu cresterea
concentratiei de NaCl. In cazul procentelor mari de contaminare,fie ca se trece la
saturarea completa a noroiului cu sare (circa 25-30 % NaCl), continuindu-se forajul cu
noroi sarat - atunci cind aceasta nu poate produce complicatii-, fie ca se inlocuieste
noroiul contaminat cu unul din noroaiele speciale rezistente la contaminarea cu NaCl:
noroaie cu amidon, cu CMC, cu silicat de sodiu, ori fluide emulsionate cu motorina si
adaos de rasina fenolica sau lignosan asociate cu NaOH (se mai poate folosi noroiul cu
gips, CMC - reductor de filtratie si ferocromlignosulfonat - reductor de viscozitate).
Contaminarea cu saruri de Ca se manifesta prin efecte similare, calitativ, cu
cresterea viscozitatii se datoreaza maririi atmosferei ionice din jurul micellei de
bentonita, ca urmare a fixiirii moleculelor de NaCl.
Sulfatul de Na rezultat mareste viscozitatea si gelatia noroiului, necesitind diluare
cu apa (in care caz va creste filtratia).. Soda calcinata ce se adauga mareste pH-ul, marind
de asemenea vascozitatea noroiului(care trebuie tratat apoi cu reductori de Viscozitate
acizi).
La traversarea stratelor groase de gips sau anhidrit, se folosesc noroaie speciale,
imune la contaminarea cu Ca (noroaie cu val, cu gips, cu amidon, cu CMC, fluide
emulsie).
Contaminarea cu ciment (care actioneaza prin ionul Ca si prin pH-ul sau ridicat)
apare la frezarea cimentului ramas in orice coloana dupa cimentarea acesteia. Se
manifesta prin cresterea excesiva a viscozitatii si filtratiei. La procente mici de
contaminare se poate trata noroiul cu hexametafosfat sau reactiv de lignit, in scopul
reducerii viscozitatii si gelatiei. La procente ceva mai mari, se aplica de obicei tratarea cu
bicarbonat de sodiu, in scopul eliminarii ionului de calciu:
Ca(OH)+C03HNa + C03Ca+NaOH+H20; NaOH+C03HNa -+ CONa2+H20.
Deoarece tratamentul nu este intotdeauna eficace, este preferabil sa se evite
contaminarea, frezind cimentul cu circulatie de apa.
Contaminarea cu gaze se datoreste inglobarii gazelor in noroi, atunci cind se
traverseaza orizonturi gazeifere. Principalul efect il constituie reducerea greutatii
specifice a noroiului, efect care poate provoca o serie de complicatii din cele mai grave
(eruptii, darimari etc.). Noroaiele viscoase se gazeifica usor (iar gazeificarea mareste si
mai mult viscozitatea noroiului) si se degazeifica greu. De aceea trebuie folosite noroaie
cit mai fluide. Cu cit gazele sint mai grele, fenomenul este mai puternic, iar separarea lor
la suprafata este mai dificila. Noroaiele gazeificate sint tratate cu reductori de viscozitate,
dupa care li se aplica tratamente de degazeificare.
Degazeificarea noroiului la suprafata se face trecandu-l prin jgheaburi si sita (la

38

procente mici de gaze si noroaie fluide), prin turnuri de degazeificare, proiectindu-l cu

jeturi puternice (cu punti de noroi") pe paravane de scinduri, sau trecandu-l prin
degazeificatoare cu vacuum (in cazurile cele mai dificile). Pentru usurarea degazeifidirii
se adauga substante ce reduc tensiunea superficiala a noroiului (alcool etilic, acetona, unii
acizi grasi etc.).
Influenta fluidelor de foraj asupra'formatiilor geologice traversate. Cea mai
importanta influenta o exercita noroaiele pe baza de apa, datorita filtratiei, influenta
nefavorabila a acesteia in anumite cazuri fiind cu atit mai mare cu cit valoarea ei este mai
mare. La presiuni si temperaturi ridicate filtratia noroiului creste. Intervine insa crusta de
colmataj, formata pe pereti, care, fiind compresibila, prin comprimare devine mai putin
permeabila si reduce, intr-o anumita masura, filtratia noroiului. Cu cit noroiul are
proprietati coloidale mai bune, filtratia este mai mica, iar crusta de colmataj este de
calitate (subtire, compacta si impermeabila). Cele mai bune rezultate se obtin la tratarea
noroiului cu CMC. Noroaiele slabe au filtratie mare si formeaza o crusta groasa si
permeabila care poate fi cu usurinta distrusa partial de catre prajini si de catre curentul
ascensional de noroi.
Influenta nefavorabila asupra unor roci exercita si actiunea de spalare a noroiului
de foraj. Aceasta este cu atat mai puternica cu cit noroiul este mai fluid si se deplaseaza
cu viteze ascensionale mari (peste 1,5 m/s).
Se prezinta pe scurt modul cum sint influentate unele din principalele roci
intalnite in timpul forajului sondelor de titei si gaze.
.
Pietrisurile, fiind putin stabile, pot fi spalate cu usurinta de noroi. In acest caz se
surpa, putind provoca prinderea la put a garniturii de foraj. In pietrisuri pot aparea de
asemenea - datorita permeabilitatiilor foarte mari - pierderi de circulatie. De aceea, la
traversarea pietrisurilor se folosesc noroaie viscoase (mai ales cu adaos de var).
Nisipurile pot provoca de asemenea surpari atunci cand sint invadate de apa
filtrata din noroi, sau pierderi de circulatie, cand au permeabilitati mari. In asemenea
cazuri se reduce filtratia noroiului prin tratare chimica sau se aplica metode de oprire a
pierderilor de circulatie.
Gresiile nu sint influentate in general insa cind sint intercalate cu argile sau cand
se intalneste o brecie de gresie cu matrita de argila (eocenul unor regiuni din Moldova),
pot aparea darimari.
Calcarele
nu
sint influentate. In multe cazuri provoaca insa pierderi mari de circulatie prin diaclaze.
Gipsurile
se
dizolva partial, putind provoca surpari. Efectul lor de contaminare a noroiului este insa
dezastruos.
Anhidritele se hidrateaza in contact cu apa filtrata (cu o marire corespunzatoare de
volum), provocand surpari sau stringeri de gaura (insotite de pericolul prinderii garnituri).
Sarea
este
dizolvata de apa filtrata din noroi, formindu-se caverne si raminind fara sustinere, stratele
superioare se pot surpa provocind arderea garniturii, pierderea gaurii, turtirea coloanelor
tubate. Pentru prevenire trebuie folosite fie noroaie speciale, fie noroaie saturate cu sare.
Carbunii se umfla in contact cu apa filtrata, putind provoca stringeri de gaura si
prinderi la put, care se pot preveni prin folosirea unor noroaie cu filtratii mici si prin
corectarea repetata cu sapa acestor portiuni.

39

Marnele si argilele bentonitice sint cel mai mult influentate de filtratia noroiului.
In contact cu apa filtrata isi maresc volumul (dand stringeri de gaura) sau se darima si
curg in sonda, in ambele cazuri putind provoca prinderea garniturii la put. Uneori marnele
contin filme subtiri de nisip, in care se afla gaze sub presiune. Prin destindere, acestea
provoaca exfolierea si surparea marnelor (oligocenul de tip Pucioasa). Cind marnele
contin intercalatii subtiri de sare sau brecii, complicatiile sint si mai mari (o combinatie a
tuturor acestor fenomene se intilneste in pontianul de la Tintea-Seninul, care a produs
foarte mari dificultati la forajele ce s-au efectuat in aceasta zona). In cazuri usoare se
folosesc noroaie cu filtratie redusa. In cazuri dificile se folosesc fluide speciale (negre,
emulsie, cu val, cu amidon etc.). La traversarea unor asemenea strate, daca acestea au si
inclinari mari sau contin gaze oeluse, trebuie marita si greutatea specifica a noroiului
(pina la 1,8 kg/dm3).
Nisipurile petrolifere sint influentate adesea de noroiul de foraj, care poate bloca
porii (chiar noroiul insasi la permeabilitati mari ale rocii sau filtratul ). Fenomenul de
bloc este cu atit mai puternic cu cit stratele se afla la adincimi mai mari sau au
permeabilitati mari si presiuni mici. Blocarea porilor cu apa produce dificultati foarte
mari la punerea sondelor in productie si o reducere considerabila a debitului de titei.

Probleme
ntre ce limite poate varia densitatea pastei de ciment S1 tiind c
- mmin = 0,45
- mmax = 0,65
Va +Vc =Vec
Va a + Vcc = Vecec
V
a a
=m
V
cc

ec

(1 + m)
ac
a + m
c

e
c.min =

(1 + 0,45) . 1 .
3,15
1 + 0,45 . 3,15

e
c.max

= 1,889 kgf / dm3

(1 + 0,65) . 1 .
3,15
1 + 0,65 . 3,15

40

= 1,705 kgf / dm3

Pentru cimentul S2 mmin = 0,4

- mmax = 0,55
S se calculeze cantitatea de materiale (Va i mc) necesare preparrii unui 1m3 de
past cu ec = 1,85 kgf / dm3
- Va volum de ap
- mc masa de ciment
Va + Vc =1
Va a + Vcc = 1 . ec
1 . Va + 3,15 . Vc = 1,85
Va = 1 - Vc
1 - Vc + 3,15 . Vc = 1,85
V
c =

1,8

5-1

0
,85

3,1
5-1

= 0,395 m3

,15

mc = Vcc = 0,395 . 3,15 = 1,245 To

Va = 1 - Vc = 1-0,395 = 0,605 m3

Va a +
=
0,605 . 1 +
mc
1,245
1,85
ec =
Va + Vc
0,605 + 0,395

S se afle cantitatea de materiale ( Va , mc, mb) necesare preparrii unui volum de

30 m lapte ciment cu ec = 2,15 t/ m3
mb masa baritei
a= 1 t/ m3
c = 3,15 t / m 3
b = 4,2 t /m3
ms = 0,35 ( factorul ap solide)
Va + Vb + Vc = Vec = 1 m3
Va a + Vcc + Vbb = Vec . ec
Va
= ms
Vcc +
Vbb
3

V
a

ms (Vc c + Vb

b)

0,35(3,15Vc + 4,2
Vb)

41

= 1,025 Vc +
1,47 Vb

1,025 Vc + 1,47 Vb + Vb = 1
2,1025 Vc + 2,47 Vb = 1
1,1025 Vc + 3,15 Vc + 1,47 Vb + 4,2Vb = 2,15
4,2525Vec + 5,67Vb = 2,15
2,1025 Vc + 2,47 Vb = 1
Vc = 0,254 m3
mc = 0,254 . 2,15 = 0,8 to ciment
Vb = 0,1890 m3
mb = 0,189 . 4,2 = 0,794 to barit
Vc = 1 (0,254 + 0,189) = 0,557 m3
Verificare

ec

0,557 . 1 + 0,8 +

0,794

2
,15

0,557

0,254

+0,189

7 Totul se nmulete cu 30.

S se afle cantitatea de materiale necesare preparrii a 40 m 3 de past ec = 1,5
t /m3 i fluiditate iniial R = 220 mm (rspndire => m = 0,55 m 3 ap/ to ciment i m1 =
2,45 m3 / to diatomit)
d = 2 to/m3
Va + Vb + Vc = Vec
Va a + Vcc + Vbb = Vec . ec
V

=m

a a

V
cc

V
a

= m1

a
V

d d

V
a

Vac
+ Vad

m
c

Vc c

m
Vd d

42

0,55.3,15Vc+2,45.
2Vd

nlocuind n ecuaia (1) i (2)

Va = 0,763 m3 ap
Vd = 0,119 m3
md = 0,119 . 2 = 0,238 to diatomit
Vc = 0,118 m3
mc = 0,118 . 3,15 = 0,371 to ciment
verificare

0,763 . 1 + 0,238 + 0,371

0,763 + 0,119 + 0,118

ec

1
,5

V
ad

ad
V

d d

V
a

Vac
+ Vad

m
c

Vc c

Vd d

4,92Vd

1,73Vc

2,73Vc + 5,92Vd = 1
4,88Vc + 6,9Vd = 1
4,88Vc + 10,546Vd = - 1,7875
3,646 Vd = 0,2875
Vd = 0,2875 / 3,646 = 0,079 m3
md = 0,079 . 2 = 0,158 to diatomit
Vc = (1 5,9 . 0,079) / 2,73 = 0,195 m3
mc = 0,185 . 3,15 = 0,616 to ciment
Vc = 1 (0,185 + 0,079) = 0,726 m3
Verificare

ec =

0,726 . 1 + 0,616 + 0,158

0,079 + 0,185 + 0,726

Totul se nmulete cu 40.

0,774 -----------------------100
0,158------------------------ x
x = 20%

43

1
,5

Apa ca fluid de foraj

n multe cazuri, apa poate fi folosit ca fluid de foraj. Aplicarea forajului cu ap
prezint urmtoarele avantaje:
1) Rcirea sapei este mai eficient (caldura specific a apei fiind superioar celei
a noroiului de foraj).
2) Curirea tlpii este mai bun, deoarece scznd cu cca 25-30% pierderile
hidraulice n sistemul de circulaie (ca urmare a reducerii greutii specifice i a
vscozitii fluidului), se poate mri considerabil debitul de circulaie.
3) La forajul cu turbin, mrirea debitului duce la creterea momentului cuplului
turbine. Aceasta permite creterea apsrii pe sap i, ca urmare, creterea vitezei
mecanice de avansare.
4) Prin reducerea presiunii hidrostatice, exercitate de coloana de fluid asupra
tlpii, se obine creterea vitezei mecanice de avansare, ca urmare a modificrii strii de
solicitare a rocii din talp.
5) La efecte1e de mai sus se mai adaug i acela al vscozitii foarte mici a apei,
care face ca viteza mecanic s creasc i mai mult, ca urmare a amplificrii efectului
jeturilor de fluid ce ies prin orificiile sapei mai ales n roci moi. Totodat apa, prin
efectul de umectare a suprafeei rocilor argiloase, reduce rezistena critic a acestora la
dislocare.
Aplicarea metodei este posibil numai acolo unde aceasta nu produce dificulti
de foraj: drmri (datorit lipsei colmatajului i contrapresiunii reduse asupra peretilor),
strngeri de gurii (n dreptul rocilor care i mresc volumul n contact cu apa),
dizolvarea unor sruri solubile etc. Rezultate foarte bune se obin i n roci dure, mai ales
atunci cnd se produc pierderi totale de circulaie.
Se evit deschiderea i traversarea cu ap a orizonturilor productive, deoarece n
acest caz operaiile de punere n producie ar fi foarte ngreunate, iar productivitatea
sondelor mult mai mic.

Sistemul ap-argil
Mineralele argiloase
Argilele sunt roci sedimentar-detritice, cu dimensiunea particulelor cuprinse ntre
0,001...0,004 mm. Textura poate fi compact sau microstratificat.
Roca argiloas apare n straturi sau bancuri, uneori n complexe de strate, frecvent
cu urme mecanoglife sau bioglife i cu forme fosile i microfosile, resturi de plante
incarbonizate, rar cu coninut ridicat de substane bituminoase, concreiuni de carbonai,
silice, oxizi i hidroxizi de fier i pirit. Culoarea este variat: alb, cenuie, verde,
albastr, brun sau neagr n diverse nuane.
Proprietile fizice sunt:
porozitatea foarte mare,
permeabilitatea foarte mic sau nul,
coeficient de adsorbie foarte mare,
44

capacitatea de umflare mare,

capacitatea de schimb ionic ridicat,
plasticitate mare.
n practica forajului, pentru a aprecia coloiditatea argilelor se folosete metoda de
clasificare dup randament, notat R. Prin randament se nelege cantitatea de noroi,
exprimat n m3, cu vscozitatea aparent de 15 cP, care poate fi preparat dintr-o ton de
argil prehidratat. Conform acestui criteriu, argilele se mpart astfel:
- argile bentonitice (R > 14);
- argile metabentonitice (9 < R < 14);
- hume bune (3 < R < 9);
- hume slabe (R < 3).
Pentru a mri randamentuI unor argile mai slabe, se folosete n practic
procedeul de activare prin tratamente chimice. Se pot prepara i argile modificate prin
tratare cu polimeri.
Pentru a putea fi utilizate i la prepararea fluidelor pe baz de petrol s-au creat
argilele organofile, la care s-au nlocuit cationii anorganici cu cationi organici, devenind
astfel dispersabile n hidrocarburi i capabile s creeze un minim de proprieti de
agregativitate i de colmatare.

Proprietile mineralelor argiloase n ap

Stabilitatea sistemului ap-argil este influenat i de schimbul anionic (redus)
care se poate produce, dar mai ales de natura, valena i numrul cationilor schimbabili.
Astfel, argilele cu o capacitate mare de schimb cationic se hidrateaz i se disperseaz
uor, formnd suspensii stabile chiar i la concentraii reduse de argil n ap. n practic,
proprietatea de schimb cationic este folosit pentru a facilita sau, dimpotriv, pentru a
inhiba umflarea i dispersarea argilelor n ap.
Capacitatea de hidratare
Mineralele argiloase au proprietatea de a reine apa prin adsorbie la reeaua
cristalin, ca i la suprafaa particulei i de a o pierde n anumite condiii impuse.
Deoarece apa reinut la reeaua cristalin poate fi pierdut prin nclzire, funcie
de temperatura necesar ndeprtrii ei, apar patru categorii:
a. Apa de cristalizare (de constituie), care este legat relativ rigid la reea;
temperatura la care se p oate pierde fiind peste 500C.
b. Apa legaturilor rupte, fixat la periferia reelei cristaline; ncepe s fie cedat
la temperaturi mai mari de 300C.
c. Apa adsorbit, fixat la
suprafaa reelei sau particulei elementare; se pierde la temperaturi sub 300C.
d. Apa planar, cantitatea de ap reinut este diferit n funcie de tipul de
mineral i cu ct raportuI Si/Al este mai mare, cu att cantitatea de ap reinut este mai
mare.
Cnd apa este curat, potenialul unei argile are valoarea maxim. Scderea
potenialului electrocinetic sub o valoare critic (numit punct izoelectric), duce la
pierderea stabilitii sistemului ap-argil.
45

Asupra mecanismului de adsorbie a moleculelor de ap de ctre argile sunt

avansate mai multe explicaii:
- hidrogenul dipolilor de ap este atras de atomii de oxigen sau hidroxil ai reelei
cristaline;
- apa este antrenat odat cu ionii hidratai n procesul de schimb ionic;
- moleculele de ap sunt atrase prin fore masice de tipuI van der Waals, create de
fluctuaiile norilor electronici din cristalele de argil;
- apa difuzeaz spre suprafaa argilei, unde concentraia de cationi este mai mare;
- foiele de argil joac rolul unor "condensatori" care atrag moleculele de ap n
interiorul lor.
n cadrul adsorbiei planare se regsesc adesea, o hidratare de suprafa i o
hidratare osmotic. Hidratarea de suprafa se refer 1a apa adsorbit i reinut prin
legturi de hidrogen la reeaua cristalin, iar hidratarea osmotic se refer la apa adsorbit
ca urmare a diferenei de concentraie a cationilor, mai mare n apropierea suprafeei i
influenat direct de natura i concentraia cationilor din soluie.
Capacitatea de umflare i dispersare
Efectul imediat al hidratrii este umflarea particulelor de argil, proprietate cu
implicaii negative asupra productivitii i receptivitii stratului productiv.
Plcuele elementare de argil rmn mai mult sau mai puin unite, datorit
legturilor de hidrogen ale apei, capacitatea de umflare, msurnd variaiile liniare sau
volumice ale unei probe, reprezint cantitatea de ap adsorbit, raportat la greutatea unei
probe.
Mrirea de volum prin hidratare se mai poate exprima prin coeficientul total de
umflare ku, valoarea acestuia fiind dat att de apa reinut la reeaua cristalin a
mineralelor argiloase, ct i de apa reinut pelicular in jurul particulelor.
Factorii care influeneaz procesul de umflare sunt:
a. Mediul de contact influeneaz coeficientul final de umflare i dinamica
acestuia.
n apa dulce capacitatea de unflare este maxim i stabilirea echilibrului are loc pe
durate de timp mari. n cazul altor soluii n funcie de concentraia de electrolit, timpul
de atingere al echilibrului este cu att mai scurt cu ct concentraia este mai mare.
b. Prezena ionilor de sodiu. Cu ct concentraia soluiei de NaCl este mai mic,
cu att umflarea este mai intens.
c. Prezena ionilor de calciu. Concentraii mari de CaCl2 (>10%) sau soluii de
CaSO4 n concentraii mici, duc la reducerea umflrii mineralelor.
d. Prezena ionilor de magneziu influeneaz umflarea intercristalin.
e. Prezena ionilor de potasiu (n soluii de KCl sau K2SO4) duce la scderea
umflrii.
f. Presiunea influeneaz mai puin umflarea. S-a constatat ns, c n timpul
forajului, datorit reducerii tensiunilor n jurul gurii de sond, argilele adsorb apa din
fluidul de foraj, intensitatea fenomenului fiind proporional cu scderea de tensiune
g. Temperatura influeneaz umflarea in functie de mediul de contact. Cu ct
temperatura crete, viteza de umflare este mai mare, iar timpul de atingere al echilibrului
se micoreaz.

46

La introducerea argilelor ntr-un mediu apos (dulce sau mineralizat), pe lng

fenomenul de umflare are loc dispersia acestora pn la particule elementare.
Viteza i gradul de dispersie depind de natura argilei, mineralizarea soluiei
apoase, pH, prezena altor substante care pot favoriza dispersia (dispersanii), o pot
impiedica (inhibitorii de dispersie) sau chiar o inverseaz (agentii de agregare,
floculanii). n concentraii mici, soda caustic (NaOH) are o aciune dispersant.
Fenomenele de umflare i dispersie nu pot fi separate i acioneaz n sensul
micorrii permeabilitii stratului.
Mineralele argiloase din zona stratului productiv, chiar dac nu-i mresc volumul
prin hidratare, prin deplasarea lor odat cu fluidele din pori se fixeaz i blocheaz porii.
Ulterior, tratamentele care se
aplic pentru refacerea permeabilitii stratului nu i mai pot reda valorile iniiale,
deoarece umflarea i dispersarea argilelor sunt fenomene ireversibile. Este bine s se
acioneze n sensul prevenirii apariiei acestora, prin toate operaiile care se execut, mai
ales la nivelul orizontului productiv.

Fluide de foraj dispersate (clasice)

Noroaiele naturale
Noroaiele naturale au la baz sistemul dispers ap-argil (soluie diluat de
bentonit n ap, cu n = 1040 ... 1060 kg/m3, un filtrat de aproximativ 15 cm3 i
vscozitatea aparent la plnia Marsh ntre 40...45 s) i ndeplinesc cerinele de
stabilitate, colmatare i gelificare, necesare forajului. Preparate la suprafa din argile
bentonitice (adesea activate) cu bune proprieti coloidale i de dispersie, aceste fluide se
folosesc la forarea unor intervale de suprafa sau a zonelor cu pierderi de circulaie unde
se cer de regul noroaie cu vscozitate i gelaie ridicate, fr alte proprieti specifice.
Noroaiele naturale ii modific rapid proprietiile n prezena unor contaminani
cum sunt: pachete groase de marne i argile hidratabile, sruri solubile, temperaturi mari,
gaze etc.
Contaminarea noroaielor naturale cu particule solide
Fragmentele de roc nedispersabile n ap nu modific proprietiile de baz ale
noroaielor naturale i se elimin uor n sistemul de curire de la suprafa. Particulele de
argil care se hidrateaz i disperseaz uor n ap, mresc vscozitatea aparent a
noroiului i rezistena de gel, scznd n aceli timp filtratul. n cazul unei contaminri
uoare i de scurt durat se recurge la diluare cu ap sau tratamente simple cu
fluidizani.
La contaminarea intens cu argile hidratabile i dispersabile, procesul de foraj se
desfoar n condiii mai grele, deoarece, variaiile de presiune create prin manevrarea
gamiturii de prjini pot deveni excesive, sapa i talpa sondei se manoneaz, viteza de
avansare scade.
Pentru reducerea vscozitii i pstrarea unui coninut optim de argil n noroiul
de baz sunt posibile diverse metode:

folosirea fluidizaniilor;

47


diluarea cu ap i corectarea densitii cu barit;

utilizarea floculanilor;

reglarea pH- ului;

transformarea noroiului dispersiv n unul inhibitiv

(nedispersiv);

ndeprtarea particulelor prin metode mecanice.

Fluidizanii, prin modul lor de aciune, pot ecrana sarcinile negative de la
muchiile foielor de argil, mpiedicnd unirea lor (flocularea), micornd astfel tensiunea
dinamic de forfecare, crescnd uor vscozitatea plastic, deoarece crete numrul de
particule din sistem. Se poate apela la utilizarea fluidizaniilor doar n noroaiele cu
densiti reduse.
Metoda de diluare cu ap, dei pare cea mai ieftin, poate duce, pe lng o
cretere semnificativ a volumului de noroi din circuit, la un consum exagerat de barit i
de aditivi antifiltrani.
Floculanii se utilizeaz doar la noroaiele cu densitate redus i la forajul n roci
tari.
Pentru sistemul ap-argil aflat ntrun echilibru natural, domeniul optim al pH-ului, la care i vscozitatea este minima, se situeaz ntre 7,5 i 8,5. Dac se marete
valoarea pentru a crete eficiena fluidizanilor i a inhiba coroziunea, se intensific
procesul de dispersare a argilelor din detritus i perei sondei, ceea ce poate duce la o
cretere nedorita a vscozitii. Din aceste considerente, pentru noroaiele naturale pH-ul
nu trebuie sa depeasc valorile 9...10.
Transformarea noroaielor naturale n fluide inhibitive nu este chiar simplu de
realizat, i, n mod practic, acestea sunt mult mai scumpe i greu de ntreinut. Se
recomand utilizarea lor doar n dreptul unor pachete foarte groase de marne i argile
foarte hidratabile i dispersabile, care altfel nu pot fi traversate prin foraj.
La oricare dintre metodele amintite trebuie s se dispun i de un echipament
eficient de curire mecanic.
Contaminarea cu sarea gem
Este cea mai frecvent ntlnit sare solubil n timpul forajului. Poate fi sub form
de masiv, intercalat cu strate argiloase, n apele subterane i chiar n unii aditivi impuri
(CMC-ul tehnic).
La contaminarea cu procente diferite de sare se folosesc urmtoarele
metode:

diluarea cu ap i adaos de bentonit prehidratat, eventual

barit pentru meninerea densitii i mici cantiti de antifiltranti (amidon,
CMC) n cazul contaminrilor uoare;

adugarea de fluidizani i reactivi cu efect mixt pentru

corectarea vscozitii n cazul contaminrilor cu peste 15% NaCl.

corectarea filtratului cu adaos de reactivi antifiltrani,

trecerea la un noroi srat saturat sau alte noroaie speciale, rezistente la
contaminrile cu sruri solubile n cazul contaminrilor cu 30% NaCl.
Contaminarea cu ioni de calciu
48

Ionii de calciu pot proveni din strate de de gips i anhidrit, care se ntlnesc n
timpul forajului sub form de pachete groase sau intercalaii.
Gipsul i anhidritul sunt denumirile pentru sulfatul de calciu, cu i respectiv fr
ap de cristalizare. Severitatea contaminrilor pe care le produc a condus la proiectarea
unor sisteme de fIuide care pot tolera aceti contaminani i la apariia unor reactivi
fluidizani eficieni.
Prima indicaie a contaminrii cu gips sau anhidrit este creterea vscozitii i a
gelaiei. Pentru identificarea corect a tipului de contaminant trebuie efectuate i alte teste
cantitative, cum sunt:

stabilirea concentraiei de calciu n filtrate

scderea valorii pH-ului;

prezena n detritus a unor resturi albe de mineral (datorit

solubilitii limitate a gipsului i anhidritului).
La contaminrile uoare i de scurt durat cu sruri solubile de calciu (pn n 50
mg Ca2+/l filtrat) se procedeaz la precipitarea calciului i mici adaosuri de fluidizani
(tanani, lignosulfonai) i antifiltrani (CMC, poliacrilai etc.). Pentru precipitarea i
ndeprtarea calciului se poate folosi sod calcinat (Na2C03) i carbonatul de bariu
(BaC03).
Din practic, se tie c 1 kg de sod calcinat precipit 1,283 kg sulfat de calciu,
iar 1 kg de carbonat de bariu precipit numai 0,691 kg sulfat de calciu, din acest punct de
vedere fiind de preferat soda calcinat. Totui, n urma reaciei cu sod calcinat are loc o
cretere a pH-ului noroiului (peste 11,5), rmne n filtrat sulfatul de sodiu, care, fiind o
sare solubil, contribuie suplimentar la creterea vscozitii i gelaiei; sunt necesare
tratamente suplimentare pentru corectarea lor; n schimb, la folosirea carbonatului de
bariu ambii produi ai reaciei sunt insolubili i precipit, fr a modifica proprietiile de
baz ale noroiului (exist ns i aici o limitare, tratamentul cu BaC03 nu d rezultate dac
noroiul a fost condiionat cu hexametafosfat).
Dac au loc contaminri intense i de lung durat (traversarea unor strate groase
de anhidrit sau gips), tratamentele devin ineficiente i neeconomice, soluia practic fiind
aceea de transformare a fluidului din sond, n noroi pe baz de gips sau var.
Contaminarea cu calciu mai poate aprea n timpul operaiilor de cimentare sau la
frezarea unor dopuri de ciment insuficient ntrite. Severitatea contaminrii cu ciment
depinde de tipul fluidului i concentraia solidelor din acesta, de tratamentele chimice
anterior efectuate, de cantitatea de ciment frezat, de lungimea zonei de amestec dintre
fluid i pasta de ciment etc.
Msurile practice care se iau sunt de precipitare a ionilor de calciu i reducerea
pH-ului.
TratamentuI este eficient nurnai dac n momentul frezrii dopului de ciment, pHul noroiului este cel puin de 8,3.
Humaii, lignosulfonaii, fosfaii au de asemenea un efect precipitant i n aceli
timp acioneaz ca fluidizani (defloculani). Soda calcinat este mai puin
recomandabil, deoarece, menine pH-ul ridicat i nu neutralizeaz nici o grupare de OH.
Pentru reducerea vitezei de filtrare se pot folosi amidonul, celuloza polianionica, humaii.
Contaminarea provocat de gaze

49

Ptrunderea gazelor ntr-un fluid de foraj poate conduce la scderea densitii,

creterea vscozitii plastice i aparente, degradarea noroiului.
Gazele pot proveni din:

formaiunile traversate (hidrocarburi, C02, H2S);

atmosfer, prin spumare (aer);

noroi, prin degradarea termic, chimic sau bacterian a

unor aditivi.
Gazeificarea unui noroi de foraj constituie ntodeauna un inconvenient i primele
semne ale acesteia sunt creterea nivelului la habe sau creterea debitului la derivaie.
Ptrunderea gazelor n sond este mult diminuat prin reglarea corespunztoare a
densitii noroiului, prin scderea gelaiei la un minimum acceptabil, prin utilizarea
degazeificatoarelor n sistemul de circulaie de la suprafa.
Un alt aspect, negativ, legat de prezena intr-un fluid a gazelor l constituie
aciunea coroziv a acestora. Pentru a diminua coroziunea, se adaug n fluid substane de
neutralizare specifice (aa-numiii consumatori de oxigen, dioxid de carbon, hidrogen
sulfurat), inhibitori de coroziune sau amine dizolvate n motorin.
Hidrogenul sulfurat, care are i un miros specific, este la fel de toxic n fluidele pe
baz de ap, ct i n cele pe baz de iei (datorit solubilitii H 2S n iei). Prezena lui,
datorit faptului c este un gaz acid, conduce la scderea rapid a pH-ului. n scopul
limitrii pericolului prezentat de acest gaz, pH-ul fluidului trebuie ridicat la valori de 11...
12, prin adugarea de sod caustic sau var, iar n alte situaii, hidrogenul sulfurat se
poate precipita cu magnetit spongios.
Influena temperaturii
Temperatura are un efect relativ complex asupra proprietiilor unui fluid. La
creterea temperaturii, se micoreaz vscozitatea fazei lichide din noroi, dar se
intensific hidratarea i umflarea argilelor, sunt accelerate reaciile chimice dintre aditivi
i particulele argiloase, unele substane i pierd eficacitatea, iar altele se degradeaz
ireversibil, se modific solubilitatea srurilor etc.
Pn la 120...150C, scderea vscozitii apei n sistemele ap-argil are un rol
determinant n comportarea lor reologico-coloidal; vscozitatea plastic i tensiunea
dinamic de forfecare scad, iar viteza de filtrare crete semnificativ. Pentru temperaturi
mai mari, datorit fenomenului de coagulare termic a particulelor argiloase, vscozitatea
i gelaia cresc brusc.
Din modul de comportare a noroaielor naturale n prezena diferiilor
contaminani, se poate concluziona c acestea au o aplicabilitate restrns, pot fi folosite
n condiii geologice simple i la adncimi relativ reduse. La adncimi mai mari i n
condiii geologice complicate se impun limite mult mai severe pentru parametrii fluidului
de foraj, lucru care a condus la utilizarea unor sisteme cu argil foarte puin sau chiar
deloc.

Noroaie tratate
Cnd se traverseaz roci argiloase care se disperseaz ori se umfl, roci solubile,

50

strate productive sau cnd argila de preparare nu asigur proprietiile structurale dorite,
aceste noroaie se trateaza cu cantitati reduse de fluidizani (de tipul fosfaiilor compleci
i humaiilor de sodiu n prezena sodei caustice), reductori de filtrare, stabilizatori ai
proprietiilor la temperaturi ridicate sau la aciunea contaminaniilor, lubrifiani,
antispumani etc., devenind noroaie tratate.
Noroaie tratate cu CMC
Pentru forajul de mic i medie adncime, prin formaiuni nisipoase sau
calcaroase i slab consolidate, unde este necesar un fluid cu proprieti reologice ridicate
i un filtrat sczut, se poate utiliza un fluid care se prepar dintr-o soluie diluat de
bentonit la care se adaug 1...10kg/m3 CMC de mare vscozitate, pentru a realiza un
filtrat mic i o vscozitate aparent mare.
n cazul traversarii unor intercalaii argiloase, care produc contaminri uoare i
de scurt durat cu material argilos, se pot folosi tratamente simple cu fluidizani din
grupa fosfailor, tananilor sau humailor, pentru controlul proprietiilor reologice.
Tratamentul se face n asociaie cu NaOH, pentru a mbunti dispersarea materialului
argilos i a asigura pH-ul la care fluidizanii au eficiena maxim.
Totui, eficiena fluidizanilor scade simitor, dac crete prea mult cantitatea de
argil nglobat sub form de detritus. Se impune diluarea cu ap (pentru a reduce
coninutul de argil din noroiul de baz) i un sistem de curire la suprafa ct mai
eficient. Doza optim de reactiv fluidizant se consider cea la care, dublnd procentul de
reactiv, nu se mai obine nici un efect de scdere a vscozitii.
n funcie de condiiile specifice din timpul forajului se face i alegerea tipului de
fluidizant i a cantitii de sod caustic cu care se trateaz noroiul. Dac se traverseaz
intercalaii de argile foarte hidratabile i dispersabile, noroiul rspunde la tratamentul cu
hexametafosfai i un coninut redus de sod caustic. La adncimi mai mari, datorit
termostabilitii mai ridicate, se pot folosi tananii i humaii, care au efecte favorabile i
asupra capacitii de filtrare a noroiului. De asemenea, la traversarea argilelor slab
coloidale, se poate folosi n prezena lor, un tratament cu NaOH n exces.
Noroaie tratate cu FCLS i sod caustic
Atunci cnd nu se impune trecerea la un fluid de foraj inhibitiv, se poate opta
pentru tratarea noroiului din sonda cu FCLS, n prezena sodei caustice, pentru a-i
menine proprietile n limite acceptabile.
Aciunea FCLS asupra noroiului natural este complex i poate fi evideniat prin:

fluidizarea puternic, n special n cazul noroaielor

contaminate cu electrolii i la temperaturi ridicate;

protejarea particulei elementare de bentonit de aciunea

altor contaminani;

inhib hidratarea i dispersarea argilelor din pereii sondei

dar i a celor ptrunse n noroi;

mbuntete proprietile filtrante ale noroiului de baz.

Dup caz, cantitile de FCLS utilizate sunt ntre 20...60 kg/m3 noroi, n prezena
sodei caustice, care s asigure un pH = 9,5...11, domeniu n care reactivul are eficien

51

maxim. Pentru evitarea spumrii pe care o produce FCLS, noroiul se trateaz

suplimentar cu 1...3% antispumant.
Fluide pe baz de Spersene
Sunt cele mai folosite n foraj. Spersene este un cromlignosulfonat care se
utilizeaz n toate fluidele pe baz de ap ca defloculant, inhibitor, reductor de gelaie,
stabilizator de temperatur i agent de control al filtrrii.
Spersene poate fi folosit n fluide pe baz de ap de mare, saramur, precum i n
sistemele pe baz de var, gips sau potasiu. Folosit n concentraii adecvate este un bun
inhibitor pentru solidele argiloase spate.
Avnd o compoziie acid, Spersene necesit pentru solubilizare un mediu alcalin,
de aceea se adaug n sistem sod caustic sau var, pentru a crea un pH = 9,0...11,5.
Fluidele preparate cu acest lignosulfonat au un grad ridicat de rezisten la contaminrile
chimice i cu solide.

Fluide de foraj inhibitive

Au la baz tot sistemul ap-argil, dar rolul principal n asigurarea stabilitii
sistemului i imprimarea unui puternic caracter inhibitiv mediului apos este ndeplinit de
adaosul de electrolii, polimeri de protecie, substane tensioactive, anumii fluidizani,
etc.
Fluidele de foraj inhibitive previn sau intrzie hidratarea, umflarea i dispersarea
rocilor argiloase i n aceli timp prezint inerie mare la contaminanii clasici de tipul
argilelor, electroliilor i temperaturilor ridicate. Se folosesc la traversarea intervalelor
groase de marne i argile sensibile la ap, pentru reducerea dificultilor de foraj generate
de contactul roc-fluid, la deschiderea stratelor productive cu intercalaii argiloase
(murdare).

Fluide inhibitive pe baz de ioni de K

Sunt cunoscute i sub denumirea K-plus i s-au dovedit a fi cele mai inhibitive
noroaie din seria fluidelor pe baz de ap i argil. Concentraia de potasiu n noroi
trebuie s fie cu att mai mare cu ct argilele traversate sunt mai hidratabile i mai
dispersabile (concentraia variaz ntre 30 ... 200 kg/m3). Noroaiele pe baz de potasiu au
un coninut mare de ap liber i o vitez de filtrare mrit, de aceea este necesar un
antifiltrant, de obicei un polimer cu aciune inhibant.
n Romnia se utilizeaz o variant de fluid cu clorur de potasiu i fluidizani
inhibitori, denumit INHIB-KCl. Acesta este un amestec de lignosulfonai, humai i
dicromai, care amplific efectul inhibant al ionului de potasiu.
Rezultatele procesului sunt:

prevenirea dispersrii detritusului argilos (prin adsorbie la

suprafaa
acestuia);

scderea vscozitii i gelaiei, datorit fixrii pe

particulele elementare de argil, reducnd forele de atracie dintre acestea;

micorarea
filtratului
fluidului
de
foraj
prin
52

impermeabilizarea turtei de colmatare;

mrirea stabilitii termice pn la 180... 2000C.

Caracterul puternic inhibitiv a1 acestui noroi l recomand ca un bun fluid de foraj
pentru deschiderea stratelor productive care conin fraciuni argiloase, fiind n aceli timp
rezistent la contaminarea cu sare, gips, anhidrit.
O variant a acestui tip de fluid se prepar cu amoniu, care poate fi furnizat de
fosfatul acid de amoniu sau de clorura de amoniu.

Fluide pe baz de sare (NaCl)

Fluidele cu clorur de sodiu au capacitate de inhibare, prin efectul lor floculant i
de agregare. Fluidele srate sunt cele care au peste 1g NaCl100 cm3 filtrat i ele pot lua
natere prin contaminarea noroaielor dulci cu sarea dizolvat din rocile traversate sau cu
apa ptruns din strate n sond, prin utilizarea apei de mare la prepararea acestora sau
prin adugarea intenionat a srii. Capacitatea inhibitiv a fluidelor pe baz de sare este
n funcie de concentraia de NaCl i prezena fluidizanilor defloculani, dar, n general,
acestea sunt corozive, spumeaz, afecteaz carotajul electric de rezistivitate, iar sarea
diminueaz efectul aditivilor fluidizanti, antifiltrani i emulsionani. Iniial, fluidele cu
NaCl sau folosit la traversarea prin foraj a pachetelor groase de sare i argil, dar n timp
s-a constatat c noroaiele srate au o bun capacitate inhibitiv pentru multe categorii de
argile intlnite n timpul forajului.
n practica forrii sondelor, fluidele cu NaCl se prepar n urmtoarele variante:

fluide srate nesaturate (1...5% NaCl);

fluide cu ap de mare;

fluide srate-saturate.
Fluide sarate nesaturate
Se folosesc atunci cnd contaminarea cu sare este moderat, dar prelungit,
respectiv la traversarea intercalaiilor subiri de sare, a breciilor de sare i a viiturilor de
ap srat.
Pentru a micora vscozitatea i efectul de hidratare a intercalaiilor de argil, se
adaug la fiecare m3 de noroi: FCLS 10...30 kg; amidon sau CMC 10 ... 30 kg; extract
bazic de lignit 10...25 kg;NaOH 46 kg.
Fluide preparate cu ap de mare
Sunt folosite (din motive economice) la forajul n largul mrii. La prepararea
noroiului se folosete bentonit prehidratat n ap dulce sau attapulgit.
Pentru reglarea celorlalte proprieti, se utilizeaz ca aditivi suplimentari la
fiecare m3 de noroi: FCLS 5...10 kg; CMC sau amidon 5...10 kg; extract bazic de lignit
10...20 kg; iar la temperaturi ridicate se adaug cromlignit (CL) sau cromlignosulfonat
3...5 kg.
Fluide sarate saturate

53

Se utilizeaz la traversarea pachetelor groase de sare, pentru a preveni ocnirea

gurii de sond.
Fie se transform noroiul dulce (sau nesaturat) existent n sond, fie se prepar un
noroi srat din bentonit prehidratat sau attapulgit (50... 70 kg/m3).
Avnd n vedere vscozitile mari ce apar la concentraiile mici, transformarea
noroiului dulce n noroi srat se execut n trane limitate, eventual n habe.
Noroaiele srate au vitez mare de filtrare. Apa srat saturat are densitatea de
1200 kg/m3, de aceea, pentru creterea densitii la valori mai mari, se adaug barit.
La densiti mari, noroaiele srate sunt vscoase, eficacitatea fluidizanilor este
redus iar ntreinerea acestor noroaie este dificil i costisitoare. Uneori, la adncimi mari,
se recomand trecerea la emulsii inverse.
Fluidele inhibitive pe baz de calciu
Fluidele inhibitive pe baz de calciu se prepar n diverse variante (fluide cu var,
cu gips, cu clorur de calciu, cu humat de calciu i combinaii ale acestora), dar sunt mai
puin inhibitive dect cele cu potasiu.
Excesul de Ca2+ previne nvscoarea ulterioar a fluidului cu argilele ptrunse ca
detritus, permite transportarea lor la suprafa n agregate mari, o mai bun curire a
noroiului, precum i transformarea argilelor sodice din pereii gurii de sond n argile
calcice (prin formarea unei cruste rezistente, mai puin hidratabil i care asigur o
stabilitate mai bun pereilor sondei).
Noroiul cu var
Este o prim variant a fluidelor pe baz de calciu, care s-a folosit n practic.
Se prepar dintr-o argil cu randament ridicat la care se adaug un fluidizant
clasic i un antifiltrat.
Noroiul cu var suport contaminri cu argil, cu ciment, cu gips (pn la 1%) i cu
NaCl (pn la 5%), dar la temperaturi mai mari de 1200C poate atinge gelaii excesive,
mai ales dup perioade ndelungate de repaus.
Pentru deschiderea unor strate productive, noroiul inhibitiv cu var este superior
noroaielor srate cu NaCl, datorit reducerii blocajului cauzat de hidratarea, umflarea i
dispersarea mineralelor argiloase din strat.
Noroiul cu gips
La adancimi i temperaturi mari noroiul cu var prezint o gelaie puternic, dar
pentru a putea folosi avantajele acestor noroaie inhibitive s-au preparat noroaiele cu gips
care au o compozitie asemntoare celor cu var.
Poate fi utilizat la deschiderea unor strate productive n condiii mai severe de
temperatur (l50...1600C), precum i la traversarea pachetelor groase de argile sodice i
zone salifere.
Noroaie pentru marne (noroi pe baz de clorur de calciu, cu concentraie foarte
mare de ioni de calciu, cu pH mai sczut i o termostabilitate ridicat), au o mare
capacitate de inhibare a argilelor hidratabile, asigurnd n felul acesta stabilitatea pereilor

54

argiloi ai gurii de sond i protejarea stratelor productive care conin fraciuni argiloase.

Fluide pe baz de polimeri

Din multele observaii practice i studii de laborator s-a constatat c natura i
proprietile fluidelor de foraj afecteaz n mare msura viteza de avansare a sapei i
metrajul realizat de ea.
n sond, efectul inhibant al polimerilor se datoreaz formrii unei pelicule
protectoare ce mpiedic ptrunderea apei, umflarea i dispersarea argilelor.
Dup funciile pe care le realizeaz n fluid, polimerii pot fi: floculani compleci,
seleclivi sau cu aciune dubl.

Fluide pe baz de iei

Un fluid pe baz de iei este mult mai bun ca fluid de completare dect un fluid
pe baz de ap. ieiul fiind un produs natural al formaiunilor productive, el nu poate
afecta marnele sau solidele solubile din formaiuni aa cum nu deterioreaz nici
formaiunea dac intr n zona productiv sub forma de filtrate.
Fluidul tip PARAN (cu polimeri i electrolii)
La acest tip de fluid poliacrilamid nehidrolizat (neionic) este folosit n
concentraie de 1...2%, cu rolul de a flocula solidele argiloase forate, de a contribui la
realizarea suportului coloidal i reducerea filtrrii, iar ceilali aditivi utilizai la prepararea
acestui noroi sunt: RAG-27, un produs tensioactiv, neionic, n cantiti de 0,025...0.1%;
CMC purificat 0,5...1,5%; motorin 5...8%; AAS-9, produs tensioactiv neionic, solubil
n ap i n produse petroliere 0.25...0,5%; gips 1...2%.
Fluide cu anbidrid maleic-acetat de vinil
Acest tip de fluid se prepar att cu ap dulce ct i srat.
Apa dulce se amestec cu 0,15 kg/m3 polimer, apoi se adaug aproximativ 3%
bentonit. Se ridic vscozitatea la 35...45 s cu sod calcinat n proporie de 0,7...1,5
kg/m3.
n ap srat se adaug 0,2 kg/m3 polimer i bentonit prehidratat.
Fluidul tip polimer-calcar granular
Este utilizat n dou variante: nemineralizat i mineralizat cu clorur de potasiu,
fr bentonit sau cu un coninut foarte redus. Polimerii n concentraie de 0,53 kg/m3,
asigur capacitatea de suspendare a detritusului i a baritei, iar mpreun cu KCl formeaz
un mediu inhibitiv
Filtrarea acestui fluid se controleaz cu CMC, amidon sau celuloz polianionic.
Fluidele astfel preparate pot fi i emulsionate cu 510% motorin.
Fluidul tip TENSROM
55

Componentul principal TENSROMUL, este un amestec de produi tensioactivi

neionici de tip blocopolimeri, cu proprieti de control al hidratrii i dispersrii argilelor
forate, utilizat n cantiti de 1025 kg/m3. Proprietiile noroiului se mbuntesc prin
adugarea de 515kg/m3 CMC, 100200 1/m3 motorin n prezena unui emulgator de
tip AAS-9 (2,5...5 kg/m3), 10...25kg/m3 gips sau 1...5kg/m3 var, pentru realizarea unui
coninut de calciu infiltrat de 600...1200 mg/l. Acest fluid asigur o bun protecie
stratelor productive, datorit volomului redus de filtrat, capacitii de inhibare a hidratrii
argilelor i a unei tensiuni superficiale reduse.
Fluidul uor tip AAS - 9
Este o substan tensioactiv neionic, care reduce tensiunea interfacial iei-ap,
mbuntete capacitatea inhibitiv a filtratului, spumeaz intens noroiul, reducnd astfel
i densitatea i asigura alturi de CMC stabilitatea emulsiei de tipul iei n ap. Se
utilizeaz n cantiti de 5... 15 l/m3, mpreun cu 2,5...10 kg/m3 CMC i 50...300 l/m3
motorin.
Fluide pe baz de Poly-Plus
Este un copolimer acrilic, cu caracter anionic, cu masa molecular mare, rapid
dispersabil, cu rol de a mbrca detritusul argilos, de a stabiliza argilele traversate n
timpul forajului i de a conferi vscozitate sistemului n care este utilizat.
n fluidele fr bentonit (soluii limpezi), Poly-Plus se comport ca un floculant
total, asigurnd transportul detritusului la suprafat, viteze de avansare mrite i o bun
stabilitate gurii de sond.
n fluidele cu coninut redus de solide, concentraia de polimer activ se pstreaz
n domeniul 3...5,7 kg/m3. Aceast concentraie duce la ncapsularea argilelor reactive n
interiorul noroiului i pe pereii sondei.
Aciunea polirnerului Poly-Plus este eficient i n fluidele dispersate, de tipul
Spersene/XP-20. Utilizarea acestuia mbuntete proprietiile reologice ale sistemului,
reduce filtratul i grosimea turtei i uureaz eliminarea solidelor forate (mrete eficiena
sistemului de curire).
Poly-Plus poate fi adaugat n orice fluid cu pH sczut, pe baz de ap dulce sau
tratat cu KCl, pentru a reduce umflarea argilelor.
Datorit aciunii pe care o are asupra detritusului i capacitii de a menine n
suspensie chiar i particulele de dimensiuni mari, prin utilizarea polimerului Poly-Plus se
realizeaz viteze de avansare mrite, se reduc inerile pe gaur i manonarea sapei i
stabilizatorilor.
Sisteme de fluide Fla-Pro
Sistemele de fluide Flo-Pro sunt noroaie pe baz de ap, cu caracteristici
reologice deosebite, un filtrat redus i comportament optim n sonde deviate, orizontale,
cu gradientul presiunii din pori sczut. Fluidele de tip Flo-Pro cuprind un numr minim
de compui, fiecare dintre acetia avnd funcii bine definite. Aditivii utilizai dizolv n

56

ap dulce, ap de mare sau saramuri.

Cei mai uzuali componeni dintr-un sistem Flo-Pro sunt:
Flo-Vis, biopolimer care confer fluidului proprieti reologice deosebite
i de suspendare a solidelor.
NaCl i/sau KCl, confer sistemului proprieti inhibitive i mresc densitatea fr
creterea coninutului de solide. n plus, prezena srurilor contribuie la creterea
stabilitii biopolimerului. La temperaturi ridicate sei accentueaz proprietile de
vscozitate la viteze de forfecare reduse.
Flo-Trol, un derivat al amidonului, utilizat pentru a reduce cumulativul de filtrate
i care contribuie la formarea unei turte de colmatare subire i elastic i la accentuarea
proprietii sistemului de a prezenta vscozitate la viteze de forfecare sczute.
CaCO3 (Lo-wate), sub form de particule de anumite dimensiuni, cu rolul de
agent de podire, meninnd particulele coloidale n turta format la suprafaa formaiunii
forate. Particulele sunt solubile n acizi i pot fi uor ndeprtate n timpul operaiilor de
ntreinere sau reparaii.
Kla-Cure, compus chimic cu mas molecular mic, solubil n ap, compatibil cu
biopolimerul Flo-Vis cruia i accentueaz funciile.
Datorit caracterului amfoter produsul Kla-Cure se leag de argile i marne,
mpiedicnd hidratarea acestora la contactul cu fluidul de foraj sau filtratul lui.
NaO, KOH sau MgO, confer alcalinitate sistemului, asigurnd un
pH=8,5...9,5 i contribuie la mrirea randamentului biopolimerului Flo-Vis. Sistemului i
se pot aduga i ali aditivi cum este Lube-167, un lubrifiant eficient.
Caracteristica distinctiv a sistemelor Flo-Pro este comportamentul vscoelastic:
sunt caracterizate de vscoziti ridicate la viteze de forfecare sczute i gelaii constante,
cu valori moderate, la viteze de forfecare ridicate. Acest comportament confer o
capacitate deosebit de curire a gurii de detritus, calitate esential mai ales n sondele
cu nclinare mare, pan la orizontal.
Sistemele Flo-Pro sunt preferabile i pentru c protejeaz stratele productive la
traversarea acestora prin foraj.
Sisteme Glydril
Sistemul Glydril este un sistem activat cu poliglicol pentru a obine un fluid de
foraj comparabil cu emulsiile inverse ca eficien a inhibrii argilelor.
Pentru realizarea unui astfel de sistem se utilizeaz urmtorii componenti:
XCD sau Flo-Vis pentru crearea de vscozitate, n cantiti de
0...6,0 kg/m3;
POLYP AC pentru controlul suplimentar al vscozitii, dar i cu
rol antifiltrant, n cantiti de 8,0...14,0 kg/m3;
POLY-PLUS, 2,0...5,0 kg/m3, cu rol de ncapsulare a detritusului
argilos;
NaOH i/sau KOH, 0,1...1,0 kg/m3, pentru reglarea pH-ului;
NaC/ i/sau KCl, pentru inhibarea argilelor, n cantiti necesare,
putnd ajunge pn la saturatie;
Glydril, n proporie de 3...5%, n stare solubil neutralizeaz
sarcinile libere de pe suprafaa argilelor, inhib hidratarea i dispersarea lor;
57

Caracteristica esenial a acestui sistem este temperatura la care poliglicolul se

schimb de la total solubilitate n ap la insolubilitate (temperatura respectiv se
numete Cloud-Point i poate fi msurat i proiectat pentru condiiile concrete ale
fiecrei sonde). Prin schimbarea mediului chimic i creterea temperaturii, poliglicolul
devine insolubil, blocheaz porii i microfisurile formaiunii traversate, mpiedicnd
ptrunderea n profunzime a filtratului i/sau a fluidului de foraj.
Se obin astfel performane mai bune de avansare a sapelor, crete stabilitatea
pereilor sondei, crete integritatea i gradul de inhibare a detritusului, se reduce
contaminarea formaiunilor productive i creteri substaniale ale productivitii sondelor.

58