Ochiul uman privit ca sistem optic

Ochiul joaca un rol integral in abilitatea de a analiza si intelege lumea exterioara. Ochiul uman
pentru a analiza lumea exterioara are nevoie sa aduca imaginea obiectelor pe retina la o dimensiune
convenabila pentru a fi procesata la acest nivel si ulterior analizata la nivel cerebral. Intelegem asadar
ca ochiul se comporta ca un sistem optic asemanator microscopului sau telescopului in dorinta de a
realiza o imagine reala focalizata pe retina si de dimensiuni mici pentru ca acesta sa poata fi preluata si
transformata in semnale nervoase de catre retina.
Sistemul de dioptrii al ochiului uman cuprinde 4 suprafete dioptrice principale:
-

Fata anterioara a corneei, care este cel mai important dioptru convergent, are o valoare de 48 D
datorita curburii r=7,8mm si a diferentei mari dintre indicele de refractie a corneei (1,377) si al
aerului = 1;
Fata posterioara a corneei, care este un diopru divergent slab de -6D. Puterea slaba a acestui
dioptru este data de indici aproximativ similari ai corneei si umorii apoase;
Fata anterioara a cristalinului care separa cristalinul de umoarea apoasa;
Fata posterioara a cristalinului care separa cristalinul de umoarea vitreana.
Cristalinului formeaza o lentila convexa cu o putere de 20-21 dpt(D).

Valoarea totala a sistemului de dioptrii este de 60 D +/- 3D. Punctul nodal al ochiului este la 17mm de
retina.

=
Ex: marimea imaginii retiniene a unei lumanari de 20 cm situate la 5 m de ochi este: 0,02x
0,017/5=0,000068m=68 microni

Statusul refractiv al ochiului

Ca sa definim statusul refractiv al ochiului putem sa folosim 2 metode:

-

1. Determinarea punctului focal. Punctul focal este locul unde se formeaza imaginea unui obiect
situat la infinit intr-un ochi non-acomodativ. In cazul unui emetrop punctul focal este pe retina
astfel ca imaginea este clara, bine definita. In cazul in care punctul focal este anterior sau
posterior imaginea in ochiul non-acomodativ este defocusata, neclara. Rezulta trei statusuri
refractive importante in ochiul non-acomodativ care priveste un obiect situat la infinit:
o Punct focal in fata retinei miopie;
o Punct focal pe retina emetropie;
o Punct focal in spatele retinei -- hipermetropie .
2. Determinarea punctului remontum. Punctul remontum sau punctul indepartat este punctul
conjugat cu retina intr-un ochi non-acomodativ.
o In cazul ochiului emetrop punctul remotum este situat la infinit
o In cazul ochiului miopic punctul remotum este real si situat intre infinit si ochi
o In cazul ochiului hipermetropc punctul remotum este virtual.
Ex emetrop 1/s1+1/s2=1/f daca f=s2 rezulta 1/s1=0 adia s1=; miop s2<f rezulta
1/s1=1/f-1/s2 adica s1=1/(1/f-1/s2) f=17 mm si s2 =6 mm adica 1/(1/0.017-1/0,016)=
0,27 adica 27 cm

Emetropia

Din cele definite anterior, emetropia reprezinta statusul refractiv al unui ochi non-refractiv in
care imaginea unui obiect situat la infint se formeaza pe retina. Punctul remotum este la infinit si
punctul focal este pe retina. Exista un echilibru ideal intre puterea sistemului de dioptrii, cornee (fata
anterioara si posterioara) si cristalin (fata anterioara si posterioara) si lungimea globului ocular.
Ametropiile (vicii de refractie)

Reprezinta situatia in care imaginea unui obiect situat la infinit pentru un ochi nonacomodativ
nu se formeaza pe retina. Aceste amtropii pot fi de ax cand puterea dioptrilor oculari este normala dar
axul ochiului este fie prea scurt in cazul hipermetropilor fie prea lung in cazul miopilor sau poate fi de
refractie cand puterea refractiva a dioptrilor fie este prea mare in cazul miopilor fie este prea mica in
cazul hipermetropilor.
Miopia

Reprezinta dezechilibrul dintre puterea dioptrica si lungimea axului ochiului astfel ca imaginea unui
obiect situat la infinit se formeaza inaintea retinei intr-un ochi non-acomodativ. Punctul focal este
inaintea retinei iar punctul remotum este intre infinit si ochi.
Exista trei tipuri de miopie:

- miopie de ax cand axul ochiului este mai mare decat normal

- miopie de refractie cand refractia ochiului este mai mare decat normal
- miopie mixta cand refractia si axul sunt mai mari decat normal

Se defineste puterea dioptrica a miopiei prin inversul distantei dintre punctul remotum si ochi.

Ex. Miopia cu punctul remontum la 50 cm de ochi are valoarea de 1/distanta pana la pct remotum adica
1/0,5=-2D

Pentru corectie vom folosi lentile care sa scada puterea de refractie a ochiului, lentile concave sau lentile
negative corespunzatoare cu viciul de refractie, egale cu inversul distantei dintre punctul remotum si
ochi.
Hipermetropia

Reprezinta dezechibriul dintre puterea dioptrica si lungimea axului ochiului in care imaginea
unui obiect situat la infinit se formeaza inapoia retinei intr-un ochi non-acomodativ. Punctul focal este
inapoia retinei iar punctul remontul este un punct virtual.
Exista trei tipuri de hipermetropie:

- hipermetropie de ax cand axul ochiului este mai mic decat normal

- hipermetropie de refractie cand refractia ochiului este mai mica decat normal
- hipermetropie mixta cand refractia si axul sunt mai mici decat normal

Se defineste puterea dioptrica a hipermetropiei prin valoarea lentilei convexe (lentila pozitiva)
necesara ochiului non-acomodativ care sa aduca punctul remotum la infinit sau sa mute punctul focal pe
retina.
Hipermetropul isi poate corecta viciul fie prin purtarea de lentile convexe fie prin acomodatie.
Totusi, o acomodatie prelungita duce la cefalee, dureri oculare, vedere neclara, ochi rosu, fatigabilitate.
Astigmatismul

Viciu de refractie rezultat dintr-o abatere ordonata, din punct de vedere geometric, a dioptriilor
de la forma sferica normala a corneei la o forma de calota torica. Daca in cazul ametropiilor sferice se
forma o imagine stigmata (stigma =pct) anterior sau posterior de retina, in cazul pacientilor astigmati nu
se poate forma o imagine stigmata, fiecare punct din obiect va forma doua linii focale perpendiculare
intre ele si la distanta corespunzatoare celui mai puternic si celui mai slab meridian refractiv. Intre ele se
formeza intervalul Sturm.

NB imagine stigmata- imaginea in care fiecarui pct din obiectul privit ii corespunde un pct in imaginea
formata.
Pentru ca meridianul cel mai refractiv sa aibe aceasi valoare cu meridianul cel mai putin refractiv este
necesara o corectie cu cilindrii pozitivi/negativi. Astfel se obtine o imagine stigmata.

Acuitatea vizuala

Reprezinta capacitatea ochiului de a distinge forma, dimensiunea si conturul obiectelor. Este

puterea de discriminare spatiala pe care ochiul o poate exercita pentru a vedea diferite detalii din
spatiu. Exista multiple moduri de a caracteriza acuitatea vizuala cum ar fi:
Discriminarea vizuala spatiala

Minima perceptibila (determinarea dimensiunii minime a unui punct din spatiu care
poate fi perceput)

Minima separabila (AV clinica sau acuitatea vizuala Snellen) (determinarea unghiului
minim de separare dintre doua puncte luminoase din spatiu identificate ca fiind
distincte)

Discriminarea vizuala luminoasa (1%) sau sensibilitatea la contrast reprezinta pragul minim
vizibil ,adica stralucirea minima a unei tinte care sa o faca distincta de fundal.
Temporala - durata minima intre doua stimulari pentru a putea fi percepute ca fiind separate (ex
cinematografia)
In termini obisnuiti acuitatea vizuala este acuitatea clinica numita si acuitatea Snellen. Reprezinta
determinarea unghiului minim de separare a doua puncte separate. Acuitatea Snellen este masurata
cu ajutorul unor teste construite astfel incat fiecare semn sa subintinda un unghi de 5 minute de arc
de cerc, iar fiecare element al semnului sa subintinda un unghi de 1 minut de arc de cerc.

In practica nu se masoara unghiul pe care il subintinde semnul de dimensiunea cea mai mica pe care
il poate vedea pacientul. In mod obisnuit se exprima ca raport intre 1) distanta de la care vede

pacientul semnul cel mai mic

ic si 2) distanta de la care acest semn este vazut sub un unghi de 5
minute de arc de cerc.
c. Exista o diferent
diferenta intre unghiul minim de separare
e propus de fiziologi si
unghiul minim propus de clinicieni. Unghiul minim in termini fiziologici este de 25 sec arc de cerc. La
acest unghi razele venite de la doua puncte luminoase diferite cad pe doua celule
lule fotoreceptoare
distincte. Acest unghi este masurat in laborator in sedare completa a persoanei investigate. In
realitate ochiul uman datorita musculaturi externe prezinta o miscare oscilatorie continua care face
ca fiecarui punct din spatiu sa ii corespunda o pataa focala. Pentru a separa celor doua pete focale
este necesar ca unghiul minim de separare sa fie de un minut de arc de cerc.

Ex un pacient vede maxim un semn care subintinde 15 minute de arc de cerc de la 5 metri. Acest
semn este vazutt sub unghi de 5 minute de arc de cerc de la o distant de 15 metri. Rezulta ca
acuitatea vizuala care este egala cu raportul distant
distantei la care se afla pacientul/distanta
pacientul/distant la care
subintinde
intinde 5 minute de arc de cerc, este AV=5/15.

Capacitatea de discriminare
nare nu este egala in orice punc
punct al retinei si depinde de intensitatea
luminoasa a punctelor luminoase. Retina periferica are o acuitate vizu
vizuala
la mai mica decat a maculei
datorita diferentelor histologice pe care le intalnim intre macula si retina periferica.
ca.
Macula prezinta o grosime mai mica central fata de retina periferica astfel ca lumina sufera un
fenomen de dispersie mai mic. Conexiunile celulare care se relizeaza in macula sunt de 1 la 1 adica
un singur fotoreceptor-o
o singura celula bipolara
bipolara- o singura
ura celula ganglionara,
ganglionara fata de retina
periferica cu o convergenta mare a stimulilor de 10-100 celule fotoreceptoare- nr variabil de celule

bipolare dar mai mic de 10 - nr mic de celule amacrine dar mai mic de 10 - o singura celula
ganglionara.
Un aspect important este distributia celulelor fotoreceptoare cu prezenta numai a celulelor cu
conuri in macula. In retina periferica exista un amestec de celule cu conuri si bastonase, densitatea
celulelor cu conuri scazand cu indepartarea de macula. Dispozitia celulelor cu bastonase este relativ
uniforma in retina cu exceptia maculei unde sunt absente. Prin dispozitia inegala a celulor
fotoreceptoare avem diferente intre fotopic si scotopic a acuitati vizuale. In fotopic acuitatea
vizuala este maxima in macula si scade abrupt cu trecerea spre periferie(5/50). In scotopic acuitatea
vizuala a retinei este scazuta si relativ omogena in retina periferica (5/50) si absenta in macula.

Presiunea intraoculara

Presiunea intraoculara are o valoare normala cuprinsa intre 11-21 mmHg .Valoarea normala este
data de echilibrul dintre cantitatea de umoare apoasa produsa de corpul ciliar si cantitatea
eliminata. Cantitatea de umoare apoasa produsa de epiteliul non-pigmentar din procesele ciliare ale
corpului ciliar este de 2.0 pana la 2.5 l min-1. Secretia variaza putin atat diurn cat si de-a lungul
vietii.
Eliminarea umorii apoase se realizeaza in principal (90%) prin trabecul, in canalul Schlemm si mai
departe prin venele apoase spre venele episclerale. Acesta cale este numita si calea
trabeculocanaliculara. Anatomic, trabeculul este situat in unghiul format de iris si cornee numit si
sulcusul scleral. In sulcusul scleral se afla o vena circulara denumita canal Schlem. Trabeculul este
ca o sita format din punti (o retea de colagen acoperita de endoteliu) care acopera sulcusul scleral
si este situat anterior de canalul Schlem. O cale secundara este calea uveo-sclerala (10%) umoarea
traversand succesiv fibrele longitudinale ale muschiului ciliar, spatiul supracoroidian, vene
transclerale, vene episclerale.

Eliminarea umorii apoase are variabilitate atat diurna cat si de a lungul vietii. Presiunea in venele
episclerale variaza cu pozitia corpului. In ortostatism presiunea in venele episclerale creste si in

clinostatism presiunea scade. Valoarea presiunii in venele episclerale influenteaza rezistenta la

scurgere a umorii apoase. Astfel, in timpul noptii si in prima parte a zilei presiunea intraoculara este
crescuta iar in partea a doua a zilei presiunea este minima. De-a lungul vietii datorita detritusurilor
celulare, a pigmentului irian, a unor celule inflamatorii, reteaua se poate bloca. Suplimentar se pot
produce modificari morfologice ale retelei , cu micsorarea diametrului porilor trabeculari. Cand
filtrarea umorii apoase scade foarte mult poate creste presiunea intraoculara cu consecinte negative
asupra nervului optic.

Functia vizuala

Pentru a intelege modul in care retina transforma energia luminoasa in semnal nervos trebuie explicate
cateva notiuni de morfologie ale retinei.
Retina senzoriala si epiteliul pigmentar au origine neuroectodermala provenind din veziculele optice
care se formeaza in stadiul embrionar.

Neuroretina numita si tunica nervoasa este organizata dinspre umorul vitros situat la interior spre coroida (tunica vasculara)
situata la exterior in mai multe straturi:
1.

Membrana limitanta interna (prelungirea celulelor Muller)

3.

Stratul celulelor ganglionare ( al treilea neuron din circuitul neuronal al retinei)

2.
4.
5.
6.
7.
8.
9.

Stratul fibrelor nervoase (prelungirile celulelor ganglionare)

Stratul plexiform intern (sunt localizate sinapsele dintre celulele ganglionare si celulele bipolare)
Stratul nuclear intern (format in cea mai mare parte din celulele bipolare)

Stratul plexiform extern (sunt localizate sinapsele dintre fotoreceptori si celulele bipolare)
Stratul nuclear extern (format din segmentul central al fotorecetorilor)
Membrana limitanta externa (prelungirea celulelor Muller)

Stratul conurilor si bastonaselor (segmental extern al fotoreceptorilor)

10. Stratul pigmentar (format din epiteliul pigmentar retinian)

Organizarea retinei se face atat in coloane verticale cat si prin conexiuni intre aceste coloane.
Fotoreceptorii sunt situati spre exterior astfel ca lumina traverseaza toate straturile retinei senzoriale
pentru a ajunge la nivelul segmentelor externe, bastonase si conuri. La nivelul fotoreceptorilor are loc
fototransductia semnalului luminos in semnal nervos. Fotoreceptori fac sinapsa cu celulele bipolare si
acestea din urma fac sinapsa cu celulele ganglionare. Celule ganglionare transmit semnalele nervoase
prin prelugirile axonale, care formeaza nervul optic, spre creier pentru a fi analizate si interpretate ca
imagine .
Coloane verticale (fotoreceptori- celule bipolare-celule ganglionare) sunt interconectate prin celulele
orizontale si amacrine pentru o corecta procesare a semnalului la nivelul retinei.
Retina avand origine neuroectodermala prezinta o bariera hematoretiniana pentru a proteja celulele
nervoase retiniene. Acesta bariera este formata la exteriorul retinei de catre epiteliul pigmentar si la

interior de celulele endoteliale prin jonctiunile stranse si absenta fenestratilor endoteliale ale capilarelor
vaselor proprii retiniene.
Epiteliul pigmentar retinian

Este format dintr-un singur strat de celule epiteliale intre care exista jonctiuni stranse care impiedica
comunicarea directa intre tunica vasculara si retina. Epiteliul pigmentar indeplineste mai multe roluri:
-

Prin prezenta granulelor de melanina absoarbe lumina in exces si reduce reflexia creand o
camera obscura
Formeaza bariera hematoretiniana externa
Fagociteaza discurile degradate ale segmentelor externe ale fotoreceptorilor
Asigura nutritia celulelor retiniene din 2/3 externe
Indeparteaza produsii de catabolism din retina
Rol de depozit al vitaminei A

Fotoreceptori (Celulele cu conuri si bastonase)

Celulele cu conuri si bastonase sunt celulele retiniene specializate in fototransductia semnalului

luminos in semnal nervos. Raportul dintre celulele cu bastonase si celulele cu conuri este de
20:1.
Celulele fotoreceptoare prezinta trei segmente:
-un segment extern care are forma de bastonas sau de con. Deoarece proteina implicata in
fototransductie este o proteina transmembranara , membrana fotoreceptorului se plicatureaza
formand pana la 1000 de discuri. Prin plicaturarei membranei la nivelul discurilor se obtine o
suprafata membranara foarte mare. Vom avea o cantitate mare din aceste proteina la nivelul
fiecarui segment extern al celulelor fotoreceptoare. Acesta organizare a membranei explica
sensibilitatea mare a fotoreceptorilor, fiind necesare doar 50-70 de cuante de lumina (fotoni)
pentru a obtine un raspuns . Discurile se produc incontinuu de-a lungul vietii. Discurile noi
imping discurile vechi spre periferie. Cele mai periferice discuri se degradeaza si vor fi fagocitate
de epiteliul pigmentar.
- segmentul intermediar sau central, nu se deosebeste de al altor celule. La acest nivel se gasesc
nucleul, organitele celulare.
-segmentul intern si segmentul sinaptic realizeaza conexiuni cu celulele bipolare in organizarea
pe verticala (coloane retiniene) si cu celulele orizontale in organizarea pe orizontala.
Celulele cu bastonase.
Denumirea este data dupa forma segmentului extern care este binenteles de bastonas. Aceste
segmente externe sunt formate din discuri suprapuse de pana la 100, care se formeaza prin
veziculare si apoi internalizarea membranei externe celulare. Contin o singura substanta
fotosensibila numita rodopsina formata din opsina si cis-retinal. Fotoreceptorii au o sensibilitate
crescuta la lumina si sunt responsabili de vederea scotopica, monocromatica. Celulele cu

bastonas sunt situate la periferie si absente in fovee. Pentru a creste sensibilitatea la lumina a
retinei exista o convergenta de 100:1 (bastonase: celule ganglionare) in periferie si mai mica10:1
spre macula.
Celulele cu conuri
Fotoreceptorii implicati in vederea diurna (fotopica), cromatica au forma segmentelor externe in
forma de con de aceea acestia se mai numesc si celule cu conuri. Aceste segmente contin discuri
care sunt formate din plicaturarea membranei celulere externe. Sunt de trei tipuri, fiecare tip
avand un pigment fotosensibil pentru cele trei culori fundamentale: verde, rosu, albastru.
Distrubutia in retina este neomogena. In fovee (zona centrala a maculei) intalnim numai celule
cu conuri, ca apoi in retina periferica densitatea acestora sa scada cu indepartarea de macula.
Convergenta este mai mica decat pentru celulele cu bastonase pentru ca in fovee raportul sa fie
de 1:1 (conuri: celule ganglionare).
Fototrasductia

Se realizeaza in segmentul extern al fotoreceptorilor. Proteina centrala in celulele cu bastonas este

rodopsina. Aceasta face parte din G-protein-coupled receptor (GPCR) family (familia proteinelor G
cuplate cu un receptor). Rodopsina are o forma inactiva si o forma activa. Forma activa (rodopsina
activata ) declanseaza o cascada cu rol in amplificarea semnalului generand o hiperpolarizare a celulei.

Rodopsina este formata din opsina si cis-retinal. Atunci cand o cuanta de lumina ajunge la nivelul
rodopsinei aceasta trece prin forme instabile de scurta durata pana ajunge in stadiul de metarodopsina
II sau rodopsina activata. Durata de viata a acestei forme este de sub o secunda timp in care initiaza
casacada celulara de amplificare a raspunsului. Rodopsina activata se desface in trans-retinal si opsina.
Trans-retinalul cu ajutorul unei izomeraze trece din nou in forma cis si recompune cu opsina, rodopsina.
In cazul in care trans retinalul este in exces acesta poate fi convertit in trans-retinol (vitamina A) si
depozitat ulterior in celulele epileliului pigmentar.

In lipsa stimularii, fotoreceptorii sunt depolarizati datorita unui flux continuu de Na + care are loc prin
canalele de Na+ cuplate cu GMPc. Acesta depolarizare persistenta este insotita de eliberarea
permanenta de neurotransmitator (gutamat). Stimularea fotoreceptorilor cu cuante de lumina
determina activarea rodopsinei care activeaza mai multe molecule de transducina. Transducina
activeaza mai multe molecule de fosfodiesteraza care la randul lor transforma GMPc in GMP. Prin
scaderea GMPc canalele de Na+ se inchid si se intrerupe influxul de ioni pozitivi si celula se
hiperpolarizeaza iar eliberarea de glutamat inceteaza.

Transmiterea semnalului nervos.

In lipsa stimulariii luminoase fotoreceptor

fotoreceptorii sunt depolarizati cu eliberararea continua de
neurotransmitator. Acesta este eliberat in fanta sinaptica formata de fotoreceptor si celula bipolara. Prin
cuplarea cu receptoriii postsinaptici se obtine un potential postsinaptic inhibitor. Prin inhibarea continua
a celulelor bipolare de catre fotoreceptori
fotoreceptori, acestea nu descarca neurotransmitator, celulele ganglionare
gang
nu sunt stimulate si in concluzie nu vor transmite potentiale d
de actiune spre creier.
Stimularea fotoreceptorilor produce o hiperpolarizare puternica care blocheaza eliberarea de
neurotransmitator. Celulele bipolare ies de sub potentialul postsinaptic inhibitor si vor descarca
neurotransmitatori
transmitatori (glutamat) in fan
fanta sinaptica
inaptica care o formeaza cu celulele ganglionare. Stimularea
celulelor ganglionare
ionare produce potentiale de actiune conduse prin terminatile axonale care formeaza
nervul optic spre creier. In celulele fotoreceptore si celulele bipolare curentii formati sunt de
d tip
electronic, decrement iar in celulele
le ganglionare de tip potential de actiune.
Circuitele neuronale ale retinei

Exista doua tipuri mari de circuite neuronale la nivel retinian:

1. unul nou la nivelul maculei (conuri celule bipolare- celule ganglionare), si

2. unul vechi la nivelul periferiei (bastonase celule bipolare - amacrine celule ganglionare)

Circuitul care porneste de la celulele cu conuri conduce de 22-5

5 ori mai rapid semnalele vizuale.
vizuale

Fotoreceptorii la nivelul sinapsei cu celulele b

bipolare
ipolare si celulelor orizontale descarca glutamat,
glutamat un
neurotransmitator excitator.

Celulele orizontale si amacrine

Inhibitia laterala rolul celulelor orizontale. Odata ce un fotoreceptor este stimulat, determina in celule
bipolare stimulare (prin scaderea inhibitiei) si in celulele ganglionare o descarcare de potentiale de
actiune. Totodata, fotoreceptorii prin intermediul celulelor orizontale inhiba puternic celulele bipolare
din coloanele laterale cu incetarea descarcarii de catre celulele ganglionare de potentiale de actiune.
-

Este importanta in toate sistemele vizuale

Asigura cresterea contrastului vizual
Conexiunea laterala prin intermediul celulelor orizontale sustine inhibitia laterala (GABA)
inhibitia laterala suplimentara este asigurata de celulele amacrine

Celulele ganglionare retiniene

Celulele ganglionare fac convergenta semnalului si de asemenea, transmit semnalul nervos sub forma de
potentiale de actiune spre creier. Avem in jur de 1.600.000 celule ganglionare care preiau informatia de
la aproximativ 100.000.000 bastonase si 3.000.000 conuri. Prelungirile axonale ale celulelor ganglionare
au o prima parte nemielinizata la nivelul retinei (stratul fibrelor nervoase) si o parte mielinizata formand
nervul optic , chiasma si tracturile optice.
Exista trei tipuri de celule ganglionare
-

Celule W constitue 40% din celulele ganlionare, transmit semnalul vizual de la celulele cu
bastonase si sunt implicate in vederea scotopica
Celulele X reprezinta 55% din total, transmit semnalul vizual de la celulele cu conuri si asigura
vederea fotopica, colorata.
Celule Y reprezinta 5% , se raspandesc pe campuri foarte largi, raspund la miscari rapide sau
schimbari rapide ale intensitatii luminii avand functie de avertizare si determina miscarea
ochilor spre stimulul luminos.

Excitatia celulelor ganglionare

In mod didactic in prima parte am aratat ca celulele ganglionare fie descarca potentiale de actiune fie
nu. In realitate, celulele ganglionare descarca spontan cu o frecventa constanta potentiale de actiune
cuprinse intre 5 40 /sec. Stimularea celulelor ganglionare creste rata de descarcare iar inhibitia scade
aceasta rata.
Modificarile de intensitate a luminii determina modificarea ratei impulsurilor la deschiderea (on) sau
inchiderea(off) unui spot luminos:
-

Deschiderea luminii: raspuns on-off

Inchiderea luminii: raspuns off-on

Conducerea semnalului nervos

Semnalele nervoase sunt conduse pe calea nervilor optic

optici spre creier. La nivelul chiasmei optice,
opti fibrele
nazale din nervi optici decuseaza trecand pe partea contralaterala si formand cu fibrele temporale
ipsilaterale tracturile optice. Din aceste tracturi optice se desprind fibre care fac sinapsa cu neuronii
neuroni din
nucleii pretectali.
tali. Majoritatea fibrelor din tracturilor optice fac sina
sinapsa
sa cu neuronii de releu din corpi
geniculati laterali. De aici pornesc fibre nervoase numite radiatii optice care se proiecteaza in polul
posterior occipital pe marginea fisur
fisurii calcarine.
Cortexul vizual

1. Cortexul vizual primar

- Ocupa aria fisurii calcarine si se extinde catre polul occipital
- Semnalele din macula au proiectie in apropierea polului occipital
- Semnalele din retina periferica se proiecteaza in cercuri concentrice anterior de pol
- Structura: coloanele neuronale cu diametru de 30
30-50
50 nm continand fiecare peste 1000 de
neuroni, semnalele vizuale ajungand in stratul 4 si de aici urca spre straturile 1, 2, 3 cu
raspandire laterala pe distante scurte, fie coboara in straturile 5, 6 cu raspandire
raspandir laterala pe
distante mari
- Picaturile de culoare = zone aflate intre coloanele primare, primesc semnale laterale si raspund
specific la semnalele de culoare
2. Arii corticale secundare
- Situate anterior, superior si inferior de cortexul primar vizual
- Analiza
iza si interpretarea imaginilor
Miscarile globilor oculari

Miscarile voluntare sunt asigurate de arii din lobul frontal prin tracturile frontotectale. Miscarile
involuntare de fixatie sunt controlate de arii secundare din lobul occipital prin tracturile occipitotectal
o
si
occipitocolicular. De la nucleii pretectali si coliculari sup pornesc semnale prin fasciculul longitudinal
median spre nucleii nervilor 3, 4, 6. Interconexiuniile dintre cei trei nucle
nuclei de origine ai nervilor 3, 4, 6 se
realizeaza prin intermediul
termediul fasciculului longitudinal medial. Inervatia musculaturii extrinseci a globului
ocular este asigurata de nv 3, 4, 6 astfel:
-nv
nv III: mm drept intern, mm drept superior, mm drept inferio
inferior si mm oblic inferior;
- nv IV: mm oblic superior.

- nv VI: mm drept extern.

Reflexul pupilar fotomotor

Cand cantitatea de lumina care patrunde in ochi este prea mare, pupila se micsoreaza ajustand astfel
cantitatea de lumina care patrunde in ochi obtinandu-se astfel o vedere clara atat in mediu luminat cat
si intunecat. Este un reflex rapid care modifica diametrul pupilar de la 1,5 mm in lumina puternica pana
la 8 mm in intuneric. De asemenea, determina creterea profunzimii campului vizual in lumina puternica
prin ingustarea fasciculului de lumina care ajunge la retina.
Exista un raspuns parasimpatic si un raspuns simpatic. Raspunsul parasimpatic este cel mai important.

Lumina patrunde in ochi si stimuleaza retina determinand impulsuri care ajung prin fibrele nervoase
nazale care decuseaza in nuclei pretectali de parte opusa si prin fibrele nervoase temporale in nucleii
pretectali de aceeasi parte. Neuronii pretectali de ambele parti stimuleaza neuronii din ambii nuclei
Edinger-Westphal, astfel ca o stimulare unilaterala produce o contractie pupilara simetrica. Neuronii
preganglionari din nucleul Edinger-Westphal transmit fibre pe calea nervului III pana la ganglionul ciliar.
Fibrele postganglionare din ganglionul ciliar inerveaza sfincterul pupilar.
Raspunsul simpatic determina contractia muschiului dilatator al irisului si implica mai multi neuroni:
-

Primul neuron este situat in hipotalamus

Al treilea neuron se afla in ggl cervical superior

Al doilea neuron se afla in coarnele intermedio-laterale ale maduvei spinarii la nivel C8-T2

Acomodatia

Este mecanismul prin care ochiul isi modifica puterea de refractie prin modificarea curburilor
cristalinului. Prin modificarea curburilor cristalinului (cristalin mai bombat-raze de curbura mai mici) se
modifica punctul conjugat al retinei. Daca intr-un ochi emetrop, non-acomodativ, punctul conjugat
(punctul remotum) al retinei este la infinit, in cazul in care ochiul acomodeaza punctul conjugat se
apropie de globul ocular. Cu cat acomodatia este mai mare cu atat puterea refractiva a cristalinului si a
intregului ansamblu de dioptrii creste, astfel ca punctul conjugat este mai apropiat de ochi.
Cristalinul isi modifica curburile datorita reflexului de acomodare. Acest reflex nu este innascut, el este
un reflex conditionat, deprins dupa varsta de 6 luni, odata cu dezvoltarea functiei maculare.
Efortul acomodativ implica trei structuri:
-

Muschiul ciliar (fibre circulare in principal)

Ligamentele zonulare
Cristalinul.

Prin contractia muschiului ciliar se produce micsorarea aperturii descrisa de acesta , urmata de relaxarea
zonulelor si bombarea (accentuarea curburilor sau cresterea convexitatii) cristalinului datorita
elasticitati proprii. Acest efort acomodativ este cu atat mai important cu cat obiectele privite sunt mai
apropiate de ochi.
Acomodatia (reflexul acomodativ)

Aferentele sunt asigurate de nervul optic, tracturile optice si apoi radiatile optice. Daca imaginea
proiectata la nivel cerebral este neclara (defocusata), impulsurile plecate prin tracturile occipito-tectale
si occipito-coliculare determina stimularea nucleilor Edingar-Westphal. Asemanator caii eferente
reflexului pupilar, fibre preganglionare intra in componenta nervului II si fac sinapsa cu neuronul 2 al caii
in ganglionul ciliar. De la acesti neuroni pornesc fibre scurte care inerveaza componenta circulara a
muschiului ciliar. Sistemul vegetativ simpatic implica la fel ca si in reflexul pupilar trei neuroni:
-

Primul neuron este situat in hipotalamus

Al dolea neuron se afla in coarnele intermedio-lateral ale maduvei spinarii la nivel C8-T2
Al treilea neuron se afla in ggl cervical superior

NB. Un mecanism care se explice reglarea fina a acomodatiei provine din faptul ca punctul focal pentru
lumina verde este anterior punctului focal pentru rosu la acelasi grad de acomodatie. Daca imaginea
receptionata de celulele cu conuri pentru verde este mai clara decat imaginea receptionata de celulele
cu conuri pentru rosu inseamna ca intreaga imagine se formeaza in spatele retinei si reflexul va intarii
acomodatia. Invers daca imaginea furnizata de celulele cu conuri pentru rosu este mai clara decat
pentru verde inseamna ca intreaga imagine se formeaza in fata retinei si reflexul va scadea efortul
acomodativ. In situatia in care imaginea furnizata de conurile pentru rosu si pentru verde este similara
atunci punctul focal este pe retina si nu trebuie facute ajustari ale acomodatiei.
Un alt aspect al refractie este ca indicele de refractie (n) al unui mediu are o valoare specifica. Totusi,
acest indice variaza si cu frecventa sau lungimea de unda a lumini care traverseaza mediul. Lumina este
un amestec de unde din spectru vizibil cu lungimi diferite (rosu, portocaliu , galben, verde, albastru,
indigo). In mod obisnuit acestea se propaga impreuna creand efectul de lumina alba). Cand lumina
traverseaza o suprafata de separare optica ( doua medii transparente omogene cu indici diferiti), lumina
sufera se separa in culorile care o compun datorita indicelui de refractie care variaza si cu lungimea de
unda. Acest fenomen de separare este numit si fenome de dispersie sau imprastiere.
Exemplul clasic care pune in evidenta fenomenul de dispersie este trecerea lumini prin prisma optica:

Deasemenea si lentilele sferice determina dispersia lumini astfel ca pentru o lentila convergenta punctul
focal pentru albastru este in fata punctului focal pentru verde si acesta in fata punctului focal pentru
rosu.
Deoarece distantele intre punctele focale este mica in mod obisnuit ochiul uman observa dificil
fenomenul de dispersie. Cand fenomenul de dispersie determina distante mari intre aceste puncte cum
este cazul curcubeului acest fenomen este usor observabil.

Acest fenomen explica de ce in anumite situatii vedem mai clar imaginea obiectelor de o anumita
culoare fata de alta. Astfel, cand imaginea formata de sistemul de dioptri (cornee, cristalin), este
defocusata anterior, adica se formeaza anterior de retina imaginea obiectelor in rosu este mai clara
decat a celor in verde pentru ca imaginea in rosu este mult mai apropiata de retina decat cea in verde.
Invers, cand imaginea obiectelor in verde este mai clara decat imaginea obiectelor in rosu rezulta ca
imaginea obiectelor se formeaza in spatele retinei.

Acomodatia foloseste acest fenomen de dispersie a lumini pentru a realiza un reglaj fin al acomodatiei
prin compararea imagini oferita de celulele fotoreceptoare pentru verde cu imaginea oferita de celulele
fotoreceptoare pentru rosu.
Imagine formata anterior de retina

Imagine formata posterior de retina