Vrstele de regresie

Considerate ca vrste fragile, de involutie, etapele de dupa 65 de

ani pun mai
multe probleme clinice dect celelalte vrste. Gerontologia, stiinta despre
batrnetea
umana, s-a nascut n contextul filosofiei si medicinii cu mult timp nainte
de epoca
noastra.

Observatiile

comune

considera

batrnetea

ca

vrsta

ntelepciunii, cu tendinte de
mpacare cu lumea si de detasare de viata.
nca

din

antichitate

au

aparut

observatii

pertinente

privind

batrnetea, observatii ce
au influentat conceptiile si punctele de vedere ale Renasterii si ale gndirii
moderne.
Stadiile perioadelor de involutie.
Conceptul de batrnete a trezit numeroase dispute nu numai
datorita faptului ca
mbatrnirea este foarte diferita n diferite arii geografice (factori
bioclimatici), dar si de
la persoana la persoana.
Specialistii considera ca se poate vorbi de 3 stadii: stadiul de
trecere spre batrnete
(de la 65 la 75 de ani), stadiul batrnetii medii (de la 75 la 85 de ani) si
stadiul marii
batrneti sau al longevivilor (peste 85 de ani).
Tipul fundamental de activitate devine adaptarea la un nou orar de
activitati
(familiale si sociale), consultari profesionale etc. Tipul de relatii se modifica
restrngndu-se din aria profesionala, dar si din aria altor activitati. Iesirile
ncep sa fie
conditionate tot mai mult de timpul favorabil, nsorit si de dispozitie.

In perioada de trecere, subidentitatea profesionala se dezoficiaza si

se integreaza n subidentitatea social-obsteasca. Subidentitatea maritala
ramne esentiala. Subidentitatea parentala ramne relativ expansiva,
datorita

aparitiei

nepotilor

care

solicita

emotional

identificarea

de

prelungire a urmasilor. nceteaza caracteristicile reproductive ale vietii la

barbati. Este o perioada de oarecare fragilitate biologica. Bolile mai
curente sunt infarctul, cancerul, bolile respiratorii. De obicei, bolile se trec
greu. La femei sunt mai frecvente tulburarile afective.
n perioada batrnetii propriu-zise, subidentitatea parentala se
contracta usor,
n perioada marii batrneti subidentitatile suprapuse se
contracta; uneori poate
avea loc o disolutie de sine.
Caracteristici psihice. ntregul tablou al activitatii psihice poarta,
pe de o parte,
amprenta experientei de viata parcurse, pe de alta, a proceselor complexe
de reechilibrare
ce antreneaza fortele compensatorii ale experientei si cele functionale ale
organismului.
Vazul se degradeaza prin scaderea capacitatii de modificare a
cristalinului
(presbitie). Scade capacitatea discriminatorie a nuantelor de culori si
cmpul vizual
cromatic. Are loc scaderea claritatii imaginii, a acomodarii vizuale si
convergente, a
acuitatii si discriminarii vizuale.
Auzul se modifica, de asemenea. Scade sensibilitatea absoluta
auditiva. Auzul
fonematic devine mai putin sensibil. Fenomenele de surditate se manifesta
de cele mai
multe ori datorita sclerozarii urechii interne. n cazurile n care sunt
afectate celulele

centrilor corticali ai analizatorului auditiv, au loc fenomene de surditate

psihica ce se
manifesta prin faptul ca persoana n cauza aude, dar nu ntelege. Exista o
scadere a
tolerantei auditive, o mai mare fragilitate a acesteia.
Dezvoltarea proceselor psihice complexe. Procesele de cunoastere
complexe sunt
influentate de experienta cultural-intelectuala, dar si de capacitatile
functionale
constituite ntre timp, desi acestea sunt relativ mai fragile la deteriorare. n
ceea ce
priveste problema memoriei, apar cteva fenomene caracteristice. Mai
semnificativ este
faptul ca degradarea memoriei este mai pregnanta pentru componenta ei
de scurta durata
(MSD). Memoria de mai lunga durata (MLD), este mai rezistenta. Oamenii
n vrsta uita
usor unde au pus un obiect, ce au spus ntr-o mprejurare sau alta etc. n
memoria de
lunga durata (MLD) mai rezistenta, se fac totusi asociatii confuzive. Devine
mai lenta
gndirea, atentia, vorbirea (au loc si modificari de voce). Aceasta din urma
se realizeaza
cu pauze relativ lungi.
Concomitent are loc o exacerbare a emotionalitatii, a nervozitatii,
a starilor de irascibilitate, a fenomenelor de dominare si refulare mai ales
n faza a doua,
cnd se manifesta si tulburari ale unor functii psihice slaba cooperare,
anxietate,
capricii, dependente de moment etc. Desigur, exista destule persoane n
vrsta care
reusesc sa-si conserve luciditatea si echilibrul psihic general si ramn
active, cooperante,

deschise la nou, se pastreaza pe un palier de buna adaptare vreme

ndelungata. Multe
deprinderi se mentin chiar daca viteza actiunilor scade.
Declinul psihic n batrnete este conditionat de o serie de factori ce
tin att de
natura subiectiva si de structura anatomo-fiziologica a individului, ct si de
conditiile de
mediu, de rezistenta organica si mai cu seama a sistemului nervos central.
Se stie ca viata
subiectiva a fiecarui om este influentata multilateral de felul n care
traieste, de faptul
daca au actionat asupra sa sau nu factori stresanti, daca a dus o viata
ordonata si
echilibrata, daca s-a realizat profesional si a avut satisfactii etc. La toate
acestea trebuie
adaugat si factorul genetic care poate contribui la conservarea functiilor
psihice si la
mentinerea

nsusirilor

fizice

anumite

limite

sau

dimpotriva,

la

accentuarea unor
manifestari de prabusire psihofizica a individului.
Inteligenta poate sa se mentina relativ activa. Operativitatea
nespecifica se
conserva relativ bine n prima etapa (65-75 ani). Totusi, tumultul ideilor
scade, se
manifesta

momente

de

vid

intelectual,

urmate

de

momente

de

constientizare a declinului
pe care l reprezinta aceste momente teama de angajare n discursuri
verbale pentru a nu
aparea un astfel de vid. n aceste conditii se manifesta reticente verbale,
timiditate,
autism. Dupa 70 de ani, discursul verbal devine mai rar n cadenta.
n genere, emotiile devin ceva
manifestarile

mai primitive. Dintre

toate

psihopatice prezente n batrnete, cele care se refera la tulburarile

afectivitatii sunt
dominante si si pun pecetea pe ntregul comportament al acestora. Starile
depresive au o
frecventa mai mare la persoanele n vrsta, la care determina un
dezechilibru n plan
intern, pe de o parte, iar pe de alta parte, perturba relatiile individului cu
cei din jurul sau
si se creeaza fenomene de dezadaptare. Se pare ca la majoritatea
persoanelor n vrsta
depresia este nsotita de o stare de teama fata de ideea mortii si regretul
pentru perioadele
fericite din viata individuala. Asemenea stari se accentueaza dupa
pierderea partenerului
sau a cunostintelor de vrsta apropiata. n alte cazuri, ideea de inutilitate
sau cea de
neluare n seama de catre cei din jur imprima un caracter tragic de tristete
si sentimentul
de frustrare. Persoanele care sufera de depresie sunt pesimiste si inhibate,
nefericite si
nelinistite, manifesta negativism fata de conversatii si au greutati n
activitatea de
concentrare. Batrnul preocupat cu precadere de propria sa persoana
traieste o tensiune
neplacuta si devine iritabil la situatii nesemnificative.
Un alt fenomen care se manifesta n tulburarile afective este cel de
hipertrofiere a
sinelui, ca urmare a raportarii la propria persoana a tuturor faptelor, si de
justificare a
comportamentului (sau) prin dilatarea drepturilor personale si atrofierea
sensibilitatii.

n cazurile mai grave apare sindromul de

depersonalizare care se exprima printr-o pierdere a

identitatii personale. Persoana n cauza se comporta ca si cnd nu-si

apartine siesi,
emotiile sunt reci si lipsite de vioiciune, lucrurile se desfasoara ca n vis
si este inhibata
latura

comunicationala.

Dupa

stresuri

prelungite,

sindromul

depersonalizarii se
accentueaza si se manifesta asociat cu alte dezordini psihotice cum ar fi
ipohondria,
isteria etc. Manifestarile depersonalizarii sunt mai frecvente la femei, dar
se pare ca
fenomenele nu sunt att de violente ca la barbati.
Functia mnezica are si ea de suferit n vrstele naintate. Cel mai
adesea apar
hipomneziile, dar si manifestari mnezice relativ limitate. De cele mai multe
ori,
hipomnezia apare pe fondul unor nevroze si psihoze cnd se manifesta ca
fenomen
secundar. Dar sunt si situatii cnd hipomnezia apare n prim plan si cnd
are tendinta de a
se agrava ajungnd la amnezie. La persoanele n vrsta se ntlneste
frecvent asa-numita
amnezie infantila de origine afectiva. Cteodata uitarea acopera momente
din viata
individului si anume, primii 15-17 ani. Aceasta amnezie prelungita este
considerata de
unii autori ca apare n urma apararii persoanelor, prin uitare, de unele
momente penibile
din viata. La unele persoane apare dominant fenomenul de perseverare. n
aceasta
situatie, se repeta pentru acelasi interlocutor faptele prezentate n alte
ocazii. Cnd i se
atrage atentia de catre cei din jur se supara, se enerveaza si manifesta un
negativism

verbal temporal. Framntarile interioare se produc accentuat n situatia

cnd persoana si
da singura seama de neajunsurile sale pe linia mnezica.
Tulburarile memoriei se asociaza frecvent cu cele ale gndirii si
limbajului. Ideile
de persecutie creeaza impresia persoanei ca este n permanenta
observata si urmarita, ca
nimic din ceea ce spune si gndeste nu este pe placul altora. Aceste stari
se pot asocia cu
ideile ipohondrice cnd persoana se crede bolnava somatic si nu i se
acorda atentia
cuvenita, sau nu este crezuta. n plan verbal exprimarea devine
anevoioasa, lenta si
incoerenta. De multe ori oamenii n vrsta nu-si gasesc cuvintele potrivite,
apar repetarile
si usoare forme de blbiala. Scrisul este nesigur, colturos, tremurat si
sacadat.
Fenomenele parkinsonice, care intervin frecvent, ngreuieaza si mai mult
transpunerea
ideilor n spatiul grafic.
n plan comportamental, persoanele cu astfel de tulburari se
manifesta ca nervoase,
irascibile si traiesc un sentiment de frustrare. n situatiile mai dificile,
comportamentul
aberant se traduce prin parasirea temporara a domiciliului, vagabondaj si
fuga de
colectiv.
Viata social-culturala a persoanelor n vrsta este n genere mai
putin apta de
activitati numeroase si variate.
La vrstele naintate expectanta obiectiva si subiectiva a mortii
este din ce n ce
mai mare.

Se diferentiaza trei fatete ale evenimentelor terminale: moartea

biologica,
psihologica si sociala, fiecare dintre acestea cu manifestarile specifice.

Bibliografie:
Emilia Albu, Psihologia varstelor, Pentru uzul studentilor, 2007, p. 89-93