Caracterizarea lui Lica Samadaul

Povestitor , dramaturg , memorialist , publicist , nuvelist si

romancier , reprezentantal epocii marilor clasici,Slavici a ramas pana
azi creatorul romanului si nuvelei realist-psihologice ,in proza
romaneasca ,fiind autorul unor capodopere ale genului, cum sunt :
Comoara, Padureanca, Budulea Taichii, Moara cu noroc. Cine nu
cunoste mai cu sam aceasta din urma nuvele nu cunoste pe Slavici si
nu cunoaste una din cele mai puternice creatii ale literarturii romane
in acest gen.Lumea operei lui Ioan Slavici creste direct dintr-o
realitate reprezentativa pentru marginea vestica a Ardealului , intr-
un sfarsit de secal al XIX-lea. Nuvela „Moara cu noroc” a fost
publicata in volumul „Novele din popor” -1881 –Salvici a fost apreciat
de Eminescu pentru adancimea sufleteasca a lumii evocate ,in operele
sale.
Nuvela realist psihologica propune un model actantial
semnificativ prin complexitate , mijloace inedite si tehnici de
caracterizare a personajelor prin care acestea se individualizează
exemplar. Personajul secundar Lica Samadaul apare in calitate de
oponent al protagonistului , amplificand evident conflictul
fundamental al nuvelei .In viziunea lui E.M.Forster este un personaj
„plat” , in opozitie cu Ghita, deoarece nu ne surpinde niciodata in mod
convingator. Putem adauga totodata ca in raport cu naratorul
personajul este construit „din spate” , fiindca are o viziune ma mica
decat a naratorului . Lica Samadaul este aristotel , pentru ca nu are o
structura sufleteasca labirintica si in plus actele sale se remarca prin
coerente ceea ce vizeaza princiul cauzalitatii. Slavici intuieste in Lica
Samadaul un simbol al fortei salbatice , scapata oricarui control si
protejata de insasi comunitatea care o genereaza .Raportul dintre
Lica si grupul social se explica prin teama misteriosilor sai protectori
de reteaua de complicitati si culpabilitati a unei „mafii” locale.
Din punct de vedere al schimbarii conditiei lor existentiale in
opera , personajele pot fi mobile si imobile , ultimile ramanand
constante de-a lungul intregii actiuni . In acest fel , Ghita este un
personaj mobil , care evolueaza de-a lungul actiunii , in timp ce Lica
este un personaj imobil , ramas constant in manifestari si in trairi .
Antagonistul exprima pe deplin simbolistica mortii care va cuprinde in
final personajele principale :biciul pe care-l poarta , un instrument al
sclaviei ,simbol al puterii , al autoritatii, braul , amintind de Sarpele
cel Rau ce ispiteste omul primordial, cutitul , cu dubla functie , de
aparator al vietii , dar si de instrument egalizator , „boala sangelui
cald”.
Prin porteretul fizic se instituei tehnica realista si tehnica
romantica a portretizarii pe baza contrastului dinre esenta si
aparenta. Caracterizarea directa facuta de narator este realizata
prin expresii ca „porcar si el, dar om cu stare” , „om aspru si
neindurat care stie toate infundaturile, cunoaste pe toti oamenii […] ,
mai ales pe cei rai.” , toate aceste anticipeaza maleficitatea ,
demonismul samadaului si anunta tipologia romantica a personajului
.Portretului lui Lica emana o energie misterioasa „ un om de treizeci si
sase de ani , inalt , uscativ si supt la fata , cu mustata lunga , cu ochii
mici si verzi si cu spancenele dese si impreunate la mijloc”.Toate
liniile acestui tablou releva caracterul controvertit si opacitatea
samadaului ale carui ganduri si sentimente nu se pot descifra usor .
Samadaul este polul de referinta al problematicii autentice a operei:
Lica reprezinta forta in stare se sfideze legile divine si umane , sigur
in toate actiunile ce intreprinde , acoperit de tutela complice a unui
sistem social determinant istoriceste, eliberat de orice cenzura
interioara cat si de teama oricariu precepte morale , de ideea
„sanctiunii” sau a pedepsei institutionalizate.Toate celelalte
personaje traiesc rand pe rand seductia demonica a lui Lica Samadaul
, care-i atrage si-i respinge deopotriva , dictandu-le comportamentul
si angajandu-le destinul. Pentru Ghita el reprezinta ispita malefica ,
tendinta bogatiei blestemate careia inima lui slaba si sovaitoare ii
prescriu cercul vicios al unei zbateri fara iesire. Ana traieste si ea ,
prin Lica , revelatia viritatii subjungatoare , o atractie fenetica si
irationala, dezlegand-o pentru un moment de abandon din amara
experienta alaturi de un barbat nevolnic (om lipsit de putere).Initial
Ana il considera un :”om oarecum fioros”, care „trebuie sa fie rau si
primejdios”. Pentru Pintea , Lica apare ca proiectia propriei sale
imagini reale , totodata prin conformism , in momentul cand fostului
puscarias acceptase ordinea stabilita si se facuse, din teama ,
instrumentul ei. In caracterizarea realizata de Pintea se subliniaza
faptul ca „Lica are o slabiciune , una singura , sa-se laude , sa tie
lumea de frica si cu toate astea sa rada si de dracu si de muma-sa”.
Ana intuieste natura malefica a lui Lica , in timp ce Pintea are o
adevarata obsesie fata de samadau pe care isi doreste cu orice pret
sa-l ucida. Samadaul nu este un instrument orb al unei pasiuni
mortale si mortificate,ci in primul rand o inteligenta lucida, stapana
pe impulsurile firii,pe actele sale si pe consecintele lor; farmecul
straniu care inconjoara acest personaj tare si hotarat e seductia
inteligentei,misterul puterii sufletesti. Autocaracterizarea
personajului negativ nu intarzie sa apara , ea fiind prezentata la scurt
timp dupa caracterizarea facuta de catre narator :”Eu sunt Lica ,
samadaul. Multe se zic despre mine , si dintre multe , multe vor fi
adevarate si multe scornite […] voi fi facut ce voi fi facut […] insa
nimeni nu stie nimic. M-ai inteles?” Repetarea pe o tonalitate
imperativa a verbului „a intelege” dezvaluie autoritatea personajului
si faptul ca este un conuscator al psihologiei umane. Replica ampla ,
care este suportul caracterizarii nu ofera prea multe informatii lui
Ghita despre acest personaj , fapt ce dovedeste abilitatea ,
intelegenta diabolica , capacitatea de a-si masca faptele necurate
savarsite si de a impune o teroare nedisimulata doar prin cuvinte. O
parte din insusirile personajului sunt exteriorizate prin felul sau de a
vorbi, ceea ce pune in lumina autoritatea acestuia: ”ne-am inteles” ,
„cred ca ne-am inteles” , „ma intelegi” ,ceea ce constituie
caracterizarea indirecta, alaturi de atitudinea si gesturile lui.
Lica Samadaul este un veritabil Vautrin al literaturii noastre,
cu nimic mai prejos decat celebrul erou al lui Balzac. Prin intermediul
personajelor , scriitorul isi desfasoara si organizeaza opera,
desvaluindu-si sentimentele si gandurile. Folosirea antitezei este
specifica epocii romantice , ca si tipul lui Lica , de personaj complex.
Nimeni, pana la acest scriitor , n-a cercetat cu atata
patrundere si perspectiva aspectul social , condiitiile vietii materiale
ale lumii satesti , nimeni n-a infatisat in aceeasi masura stransa
corelatie intre fenomenologia vietii sufletesti si modul de trai ,
pozitia economica , existenta sociala , intr-un cuvant.