IAS 36 DEPRECIEREA ACTIVELOR

Informaţii cu caracter general

Prezentările asupra IAS 16 şi IAS 38 au avut ca obiect modalităţile de recunoaştere şi de evaluare

a imobilizărilor necorporale şi corporale. Pentru majoritatea activelor, odată ce au fost
recunoscute, scăderea valorii lor în timp prin utilizarea în cadrul entităţii este compensată din
cheltuielile anuale cu amortizarea. În plus, unele active, precum proprietăţile, pot fi reevaluate în
mod regulat atunci valoarea lor a crescut astfel încât să se asigure faptul că în conturi este
reflectată valoarea lor curentă.

Cu toate acestea, pot exista situaţii în care influenţe externe sau modificări în metodele de
producţie din cadrul entităţii duc la scăderea valorii unui activ mult mai mult decât este
recunoscut în cheltuielile anuale cu amortizarea. În acest caz, se spune că activul este depreciat.

IAS 36 tratează contabilitatea şi prezentările de informaţii necesare în cazul în care activele sunt
depreciate. IAS 36 nu acoperă deprecierea stocurilor, a creanţelor privind impozitul amânat sau
deprecierea celor mai multe din activele financiare, a căror recunoaştere şi evaluare este tratată în
alte standarde.

Standardul se referă şi la condiţiile care trebuie să existe înainte ca o pierdere din depreciere
recunoscută în anii trecuţi să poată fi reluată. În orice caz, deoarece acesta va fi primul an de
aplicare a standardului, prezentarea nu ia în considerare reluările, căci e puţin probabil ca
entităţile să aibă constituite provizioane în acest scop în situaţiile financiare.

Pierderile din depreciere recunoscute sau reluate trebuie să fie tratate în conformitate cu cerinţele
din IAS 36 şi nu conform tratamentului contabil de bază sau tratamentului contabil alternativ
permis pentru alte modificări ale politicilor contabile ca, de exemplu, cele prezentate în IAS 8.

Spre deosebire de alte standarde, la prima adoptare, IAS 36 trebuie aplicat doar prospectiv.
Standardul intră în vigoare pentru situaţiile financiare aferente perioadelor contabile cu începere
de la 1 iulie 1999.

Recunoaştere

Standardul cere efectuarea unei revizuiri oricând există un indiciu că valoarea contabilă (valoarea
netă înregistrată în contabilitate) a unui activ poate să fi scăzut sub valoarea recuperabilă.

O pierdere din depreciere trebuie recunoscută ori de câte ori valoarea contabilă depăşeşte
valoarea recuperabilă adică, valoarea care ar trebui recuperată prin folosirea sau vânzarea
activului. În acest caz, valoarea contabilă a activului este redusă la valoarea recuperabilă. Această
reducere este cunoscută ca o pierdere din depreciere.

Deprecierea activelor înregistrate la cost

Pierderea din depreciere trebuie recunoscută imediat în contul de profit şi pierdere.

Deprecierea activelor înregistrate la valoarea reevaluată

Pierderea din depreciere trebuie tratată ca o scădere a reevaluării pentru activele înregistrate
anterior la valoarea reevaluată. Prin urmare, pierderea din depreciere trebuie stabilită prin
raportare la surplusul de reevaluare aferent deprecierii activelor. Acolo unde surplusul de
reevaluare nu este suficient pentru a acoperi pierderea din depreciere, soldul rămas trebuie
recunoscut în contul de profit şi pierdere.

Indicii pentru a stabili dacă un activ poate fi depreciat

La fiecare dată a bilanţului, o entitate trebui să evalueze dacă există vreun indiciu că deprecierea a
avut loc.

Unde nu există astfel de indicii, atunci nici o altă cerinţă din IAS 36 nu mai trebuie aplicată.

Cu toate acestea, acolo unde există un indiciu că a avut loc o depreciere, entitatea trebuie să
estimeze valoarea recuperabilă a activului. Paragraful 9 din standard oferă detalii despre
principiile pe care entitatea trebuie să le ia în considerare când stabileşte dacă a avut loc sau nu o
depreciere, dintre care unele sunt aduse în discuţie mai jos:

Surse externe de informaţii

• o scădere semnificativă a valorii de piaţă a activului. Adică, valoarea sa a scăzut considerabil,

mai mult decât era estimat datorită utilizării normale;
• modificări semnificative cu efect negativ asupra entităţii, survenite în mediul tehnologic,
economic, legislativ şi de piaţă în care societatea operează;
• valoarea contabilă a activelor nete ale entităţii este mai mare decât capitalizarea ei pe piaţă.

Surse interne de informaţii

• disponibilitatea dovezilor cu privire la uzura morală sau distrugerea fizică;

• informaţii extrase din rapoartele interne că performanţa economică a activului este, sau va fi,
mai slabă decât se estima, de exemplu, informaţii despre fluxul de numerar generat de activul
respectiv.

Evaluare

O depreciere are loc atunci când valoarea contabilă a unui activ depăşeşte valoarea lui
recuperabilă.

Valoarea recuperabilă a activului este dată de maximul dintre următoarele valori:

• preţul net de vânzare al activului; şi
• valoarea de utilizare.

Nu va fi întotdeauna necesar să se calculeze ambele cifre de mai sus. Atunci când una dintre ele
pare a fi mai mare decât valoarea contabilă, atunci activul nu e depreciat, şi prin urmare nu e
nevoie să se calculeze o altă cifră.

Preţul net de vânzare

2
Aceasta este valoarea primită din vânzarea unui activ într-o tranzacţie cu preţ determinat obiectiv,
după deducerea oricăror costuri suplimentare directe aferente cedării. Astfel de costuri pot
include costurile juridice şi costurile de deplasare a activului.

Cel mai bun exemplu pentru costul net de vânzare al unui activ este preţul obţinut într-o
tranzacţie încheiată. În situaţia în care acest preţ nu este disponibil, atunci trebuie folosit preţul
curent oferit prin licitaţie. În situaţia în care nici acesta nu este disponibil, pentru estimarea
preţului net de vânzare trebuie folosit preţul celei mai recente tranzacţii similare, ceea ce
demonstrează că nu s-au înregistrat modificări semnificative ale circumstanţelor economice între
data tranzacţiei şi data la care este realizată estimarea.

Evident, pot apărea probleme în calcularea acestei cifre în cazul în care activul nu este
tranzacţionat pe o piaţă activă. În acest caz, administratorii trebuie să-şi bazeze estimarea pe cele
mai bune informaţii disponibile cu privire la valoarea pe care entitatea ar putea-o obţine într-o
tranzacţie desfăşurată de bunăvoie, între părţi aflate în cunoştinţă de cauză şi în condiţii normale
de concurenţă, la data bilanţului. Tranzacţiile recente pentru active similare din cadrul aceluiaşi
sector de activitate pot furniza astfel de informaţii. Unde nu sunt disponibile astfel de informaţii,
atunci valoarea recuperabilă a activului trebuie considerată a fi valoarea sa de utilizare.

Valoarea de utilizare

Aceasta este valoarea actualizată a fluxurilor viitoare de numerar estimate ce se aşteaptă să fie
generate din utilizarea continuă a unui activ şi din cedarea lui la sfârşitul duratei de viaţă utilă,
într-o tranzacţie în care preţul este determinat în mod obiectiv, după deducerea costurilor de
cedare estimate. În practică, aceasta poate fi o cifră mult mai greu de calculat şi, prin urmare,
acolo unde nu există indicii că valoarea de utilizare a unui activ depăşeşte semnificativ costul lui
net de vânzare, atunci valoarea recuperabilă a activului poate fi considerată ca fiind costul său net
de vânzare.

Rata de actualizare aplicată fluxurilor de numerar viitoare estimate trebuie să reflecte evaluarea
pe piaţa curentă a valorii – timp a banilor şi riscurile specifice aferente activului. Prezentările
asupra IAS 17 şi IAS 37 aduc în discuţie în detaliu calcularea ratei de actualizare.

Proiecţiile fluxurilor de numerar viitoare asociate activului trebuie să se bazeze pe ipoteze

rezonabile şi admisibile ce reprezintă cea mai bună estimare a conducerii în privinţa condiţiilor
viitoare ce vor afecta activul. Proiecţiile trebuie să se bazeze pe ultimele prognoze şi previziuni
financiare şi trebuie să acopere o perioadă de maxim cinci ani, exceptând cazul în care este
justificată o perioadă mai lungă.

Exemplu - deprecierea unui activ înregistrat la cost

O entitate a achiziţionat un activ în urmă cu doi ani. La acea dată, activul era revoluţionar şi a fost
deosebit de util în procesul de producţie al entităţii. Activul este înregistrat la cost minus
amortizarea cumulată şi valoarea lui contabilă la 31 decembrie 1999 este de 1.000 um. În ianuarie
2000, este lansat pe piaţă un alt produs care este mai bun decât cel anterior, ceea ce face ca primul
activ în discuţie să fie considerat uzat moral. Entitatea cumpără activul îmbunătăţit pentru a-l
utiliza în viitor. Prin urmare activul iniţial este uzat moral şi nu mai are valoare de utilizare. Ar
putea fi vândut ca deşeu pentru suma de 300um. Valoarea recuperabilă a activului este deci mai
mică decât valoarea lui contabilă, iar entitatea va recunoaşte o pierdere din depreciere de 700um
în situaţiile financiare aferente exerciţiului financiar încheiat la 31 decembrie1999.

3
Exemplu - deprecierea activelor înregistrate la valoarea reevaluată

O entitate deţine un activ care a fost achiziţionat pentru suma de 2.000 um. Activul a fost
reevaluat la 31 decembrie 1998 la 3.000 um. La 31 decembrie 1999, datorită modificărilor
preţurilor de pe piaţă, activul mai valorează doar 1.500 um. Valoarea de utilizare poate fi
considerată ca fiind aceeaşi cu preţul net de vânzare. Valoarea recuperabilă este deci mai mică
decât valoarea contabilă.

Deoarece activul a fost reevaluat anterior, entitatea va relua mai întâi deprecierea în rezerva din
reevaluare. Deprecierea totală este de 1.500 um, dar rezerva din reevaluare este de numai 1.000
um. Este deci insuficient pentru a acoperi valoarea totală a deprecierii. Societatea va recunoaşte,
prin urmare, restul de 500 um în contul de profit şi pierdere de la data de 31 decembrie1999.

Reevaluarea duratei de viaţă utilă / valorii reziduale a unui activ depreciat

Când un activ este depreciat, acest lucru poate indica, de asemenea, că durata de viaţă utilă sau
valoarea reziduală a activului necesită o revizuire. În cazul în care se realizează o revizuire a
ambelor estimări, atunci deprecierea sau cheltuielile cu amortizarea pentru perioade contabile
viitoare trebuie ajustate pentru a aloca sistematic valoarea contabilă revizuită a activului, mai
puţin valoarea sa reziduală (dacă există), de-a lungul duratei de viaţă utilă rămase a activului.

Unităţi generatoare de numerar

În mod ideal, valoarea recuperabilă trebuie estimată pentru fiecare activ în parte. Cu toate acestea,
unde există un indiciu că un activ ar putea fi depreciat, dar nu e posibil să se estimeze valoarea
recuperabilă a activului individual, atunci entitatea trebuie să determine valoarea recuperabilă
pentru unitatea generatoare de numerar căreia îi aparţine activul.

O unitate generatoare de numerar este cel mai mic grup identificabil de active care include activul
şi care generează intrări de numerar din utilizarea continuă, intrări care sunt, în mare măsură,
independente de intrările de numerar generate de alte active sau grupuri de active.

Nu va fi posibil să se determine valoarea recuperabilă a unui activ individual în cazul în care:

• valoarea de utilizare a activului nu poate fi estimată ca o valoare apropriată a preţului său net
de vânzare (de exemplu, dacă nu este posibil a se justifica folosirea preţului său net de
vânzare ca o valoare apropiată de valoarea lui de utilizare); şi
• activul nu generează intrări de numerar din utilizarea continuă, intrări care sunt în mare
măsură independente de intrările de numerar din alte active. În astfel de cazuri, este posibil să
se determine doar valoarea de utilizare, şi prin urmare valoarea recuperabilă, pentru unitatea
generatoare de numerar a activului.

Identificarea unei unităţi generatoare de numerar

Identificarea unei unităţi generatoare de numerar va implica raţionament profesional. În

identificarea unei unităţi generatoare de numerar, o entitate va trebui să ţină seama de un număr
de factori. Următoarele exemple indică unele domenii ale raţionamentului profesional de care
trebuie să ţină seama administratorii:

Calcularea valorii contabile a unei unităţi generatoare de numerar

4
Valoarea contabilă a unei unităţi generatoare de numerar trebuie determinată consecvent cu
modul în care este determinată valoarea recuperabilă a unei unităţi generatoare de numerar.

Valoarea contabilă a unei unităţi generatoare de numerar:

• include doar valoarea contabilă a acelor active care pot fi atribuite în mod direct, sau alocate
pe o bază rezonabilă unităţii generatoare de numerar şi care vor genera viitoarele intrări de
numerar estimate pentru determinarea valorii de utilizare a unităţii generatoare de numerar; şi
• nu include valoarea contabilă a oricărei datorii recunoscute, cu excepţia cazului în care
valoarea recuperabilă a unităţii generatoare de numerar nu poate fi determinată fără a ţine
seama de această datorie.

Trebuie recunoscută o pierdere din depreciere atunci când valoarea contabilă a unităţii
generatoare de numerar este mai mare decât valoarea ei recuperabilă. Pierderea trebuie alocată
pentru a reduce valoarea contabilă a activelor unităţii în următoarea ordine:

• mai întâi, fondului comercial alocat unităţii generatoare de numerar (dacă există); şi
• apoi să se compare valoarea recuperabilă a unităţii generatoare de numerar cu valoarea
contabilă, recunoscând o pierdere din depreciere unde este cazul.

Reducerile de mai sus trebuie să fie tratate ca pierderi din depreciere pentru active individuale,
după cum s-a discutat anterior în prezentare. Dacă nu există un mod practic pentru a estima
valoarea recuperabilă a fiecărui activ individual din unitatea generatoare de numerar, atunci
standardul cere ca pierderea din depreciere să fie alocată între activele unităţii pe o bază arbitrară
deoarece toate activele unităţii generatoare de numerar funcţionează împreună.

În cazul în care fondul comercial aferent unei unităţi generatoare de numerar a fost recunoscut în
situaţiile financiare, societatea trebuie:

(a) să facă un test “de la bază la vârf”, adică:

(i) să identifice dacă valoarea contabilă a fondului comercial poate fi alocată unităţii
generatoare de numerar pe o bază rezonabilă şi consecventă; şi
(ii) apoi să compare valoarea recuperabilă a unităţii generatoare de numerar cu valoarea
sa contabilă, recunoscând o pierdere din depreciere acolo unde este cazul.

Societatea trebuie să efectueze pasul (ii) al testului de mai sus chiar dacă valoarea contabilă a
fondului comercial nu poate fi alocată rezonabil şi consecvent unităţii generatoare de numerar.

(b) dacă la efectuarea testului “de la bază la vârf” societatea nu poate să aloce fondul comercial,
rezonabil şi consecvent, unităţii generatoare de numerar, societatea trebuie să efectueze testul
“de la vârf la bază”, adică:

(i) să identifice cea mai mică unitate generatoare de numerar, care include unitatea
generatoare de numerar aflată sub revizuire şi căreia i se poate aloca pe o bază rezonabilă
şi consecventă valoarea contabilă a fondului comercial (unitatea “mai mare” generatoare
de numerar); şi
(ii) apoi să compare valoarea recuperabilă a unităţii “mai mari” generatoare de numerar cu
valoarea ei contabilă şi, din nou, să recunoască orice pierdere din depreciere ce rezultă.

5
 De asemenea, este posibil ca un activ individual dintr-o unitate generatoare de numerar să fie
depreciat, dar să nu se recunoască nici o pierdere din depreciere. Aceasta va fi cazul în care
unitatea generatoare de numerar, considerată ca şi întreg, nu este depreciată.

Exemplu

Un utilaj a suferit daune fizice, dar continuă să lucreze destul de eficient. Preţul net de vânzare al
utilajului este mai mic decât valoarea lui contabilă. Utilajul nu generează fluxuri de numerar
independente din utilizarea continuă. Cel mai mic grup identificabil de active care include utilajul
şi generează fluxuri de numerar din utilizare continuă, independente în mare măsură de fluxurile
de numerar din alte active, este linia de producţie din care face parte utilajul respectiv.
Valoarea recuperabilă a liniei de producţie arată că linia de producţie luată ca întreg nu este
depreciată.

 Ipoteza 1- prognozele şi previziunile întocmite de conducere arată că aceştia nu intenţionează

să înlocuiască utilajul

Deci nu este posibil să se determine valoarea recuperabilă a utilajului considerat separat, de

vreme ce valoarea de utilizare a acestuia:
(a) poate diferi de preţul net de vânzare; şi
(b) poate fi determinat numai pentru unitatea generatoare de numerar din care face parte.

Linia de producţie nu este depreciată, prin urmare nu este recunoscută nici o pierdere din
depreciere pentru utilaj. În orice caz, poate fi necesar ca societatea să reevalueze perioada sau
metoda de amortizare pentru utilajul în cauză.

 ipoteze 2- prognozele şi previziunile arată că cei din conducere intenţionează să înlocuiască

utilajul în viitorul apropiat. Utilajul existent va fi vândut când va fi cumpărat cel nou.
Fluxurile de numerar din utilizarea continuă a utilajului până la vânzarea sa sunt neglijabile.

Valoarea de utilizare a utilajului poate fi estimată ca fiind apropiată de cea a preţului net de
vânzare. Prin urmare, valoarea recuperabilă a utilajului poate fi determinată şi nu este dată nici o
importanţă unităţii generatoare de numerar din care face parte acesta. De vreme ce preţul net de
vânzare al utilajului este mai mic decât valoarea lui contabilă, în cazul utilajului este recunoscută
o pierdere din depreciere.

Exemplu

La sfârşitul anului 1999, societatea TUV SA (TUV) achiziţionează societatea KLM SA (KLM)
contra sumei de 1 milion de dolari. KLM a produs instalaţii în trei ţări.
Datele la sfârşitul anului 1999 sunt:

Alocare a preţului Valoarea justă a

Sfârşitul anului 1999 de vânzare activelor Fondul
identificabile comercial
$ $ $

Activităţi în ţara A 300.000 200.000 100.000

Activităţi în ţara B 200.000 150.000 50.000
Activităţi în ţara C 500.000 350.000 150.000

6
TOTAL 1.000.000 700.000 300.000

Pentru activităţile din ţara A, TUV foloseşte metoda de amortizare liniară pe 15 ani, neanticipând
o valoare reziduală.
În 2003, în ţara A este ales un nou guvern. Noul guvern votează o legislaţie care restricţionează,
în mod special, exporturile produselor principale ale TUV. Ca urmare în viitorul apropiat,
producţia TUV va scădea cu 40% .
Restricţionarea exportului şi scăderea producţiei cere ca TUV să estimeze valoarea recuperabilă a
fondului comercial şi a activelor nete pentru activităţile desfăşurate în ţara A.
Unitatea generatoare de numerar pentru acestea o reprezintă activităţile din ţara A, de vreme ce
nu poate fi identificat nici un flux de numerar independent pentru activele individuale.

Preţul net de vânzare al unităţii generatoare de numerar din ţara A (UGN-A) nu este determinabil,
căci e puţin probabil ca să existe un cumpărător pregătit să cumpere toate activele acelei unităţi.

Pentru a determina valoarea de utilizare a UGN-A, TUV va trebui:

(a) bazându-se pe cele mai recente previziuni şi prognoze financiare extrapolate pentru următorii
5 ani, să întocmească prognoze ale fluxurilor de numerar;
(b) bazându-se pe scăderea ratelor de creştere, să estimeze fluxurile de numerar ce vor urma după
această perioadă; şi
(c) să selecteze o rată de actualizare pe care să o aplice fluxurilor de numerar. Această rată
trebuie să reprezinte o rată înainte de impozitare care să reflecte evaluările pe piaţa curentă a
valorii-timp a banilor şi ale riscurilor specifice al UGN-A.

Calcularea valorii de utilizare a UGN-A la sfârşitul anului 2003

Rate de creştere Fluxuri de Factorul valorii Fluxuri de

pe termen lung numerar viitoare actualizate pt. numerar viitoare
Anul 15% rată de actualizate
actualizare

2004 (n=1) 230 0,86957 200

2005 253 0,75614 191
2006 273 0,65752 180
2007 290 0,57175 166
2008 304 0,49718 151
2009 3% 313 0,43233 135
2010 -2% 307 0,37594 115
2011 -6% 289 0,32690 94
2012 -15% 245 0,28426 70
2013 -25% 184 0,24719 45
2014 -67% 61 0,21494 13

Valoarea de 1.360
utilizare

Valoare recuperabilă a UGN-A este de 1.360, fiind maximul dintre preţul net de vânzare (care nu
poate fi determinat) şi valoarea de utilizare(1.360).

7
TUV compară valoarea recuperabilă cu valoarea contabilă şi recunoaşte în contul de profit şi
pierdere o pierdere din depreciere imediată de 840um. Valoarea contabilă a fondului comercial ce
aferent operaţiilor din ţara A este eliminată înainte de reducerea valorii contabile a altor active
identificabile în cadrul UGN-A.

Calcularea şi alocarea pierderii din depreciere pentru unitatea generatoare de numerar din ţara A
la sfârşitul anului 2003
Fond Active Total
sfârşitul anului 2003 comercial identifica-
bile

Cost istoric 1.000 2.000 3.000

Amortizare cumulată(2000
– 2003)
( 267 ) ( 533 ) ( 800 )

Valoare contabilă 733 1.467 2.200

Pierdere din depreciere ( 733 ) ( 107 ) ( 840 )

Valoarea contabilă după

pierderea din depreciere 0 1.360 1.360

Componente ale fluxurilor de numerar viitoare estimate

• proiecţii ale intrărilor de numerar din utilizarea continuă a activului

• proiecţii ale ieşirilor de numerar necesare pentru a genera intrări de numerar din utilizarea
continuă a activului, unde astfel de ieşiri de numerar pot fi direct atribuite sau alocate
activului pe o bază rezonabilă şi consecventă; şi
• fluxuri nete de numerar, dacă există, de primit sau datorate aferente cedării activului la
sfârşitul duratei lui de viaţă utilă.

Fluxurile viitoare de numerar trebuie estimate pentru activul aflat în stare curentă; prin urmare nu
trebuie să includă fluxurile viitoare de numerar estimate ce se aşteaptă a fi generate de:

• o restructurare viitoare în care societatea nu e încă angajată (IAS 37 oferă instrucţiuni pentru
aceste situaţii); sau
• cheltuieli viitoare de capital care vor îmbunătăţi sau mări performanţele activului faţă de
standardul de performanţă iniţial evaluat.

Prezentarea informaţiilor

Pentru fiecare clasă de active, situaţiile financiare trebuie să prezinte:

• valoarea pierderilor din depreciere recunoscute în contul de profit şi pierdere în timpul

perioadei şi elementele-rând din contul de profit şi pierderi în care acele pierderi din
depreciere sunt incluse;

• valoarea pierderilor din depreciere recunoscute direct în capitalurile proprii în timpul

perioadei.

8
Dacă în timpul perioadei este recunoscută o pierdere din depreciere pentru un activ individual sau
pentru o unitate generatoare de numerar şi aceasta este semnificativă pentru situaţiile financiare
ale societăţii luată ca întreg, atunci societatea trebuie să prezinte:

(a) evenimentele şi circumstanţele care au condus la recunoaşterea pierderii din depreciere;

(b) valoarea pierderii din depreciere recunoscute;
(c) pentru un activ individual:
(i) natura activului; şi
(ii) segmentul raportabil căruia îi aparţine activul, bazat pe formatul iniţial al societăţii;
(d) pentru unitatea generatoare de numerar:
(i) o descriere a unităţii generatoare de numerar;
(ii) valoarea pierderii din depreciere recunoscute pentru clasa de active sau pentru
segmentul raportabil căruia îi aparţine activul, bazat pe formatul iniţial al societăţii; şi
(iii) dacă totalitatea activelor pentru identificarea unităţii generatoare de numerar s-a
schimbat de la ultima estimare a valorii recuperabile a unităţii generatoare de
numerar (dacă există), societatea trebuie să descrie modul curent şi cel trecut de
totalizare a activelor şi motivele pentru schimbarea modului de identificare a unităţii
generatoare de numerar;
(e) dacă valoarea recuperabilă a activului este preţul lui net de vânzare sau valoarea de utilizare;
(f) dacă valoarea recuperabilă a activului este preţul lui net de vânzare, baza folosită pentru a
determina preţul net de vânzare (de ex. prin referire la o piaţă activă, sau prin altă metodă); şi
(g) dacă valoarea de recuperare este valoarea de utilizare, rata (ratele) de actualizare folosite în
estimarea curentă şi în cea anterioară (dacă există) a valorii de utilizare.

Acolo unde în timpul perioadei pierderile din depreciere recunoscute sunt semnificative,
societatea trebuie să prezinte o scurtă descriere a:

• principalelor clase de active afectate de recunoaşterea pierderii din depreciere pentru care nici
una dintre informaţiile din ultima secţiune de mai sus nu a fost prezentată; şi
• principalelor evenimente şi circumstanţe care au dus la recunoaşterea pierderii din depreciere
pentru care nu a fost prezentată nici una dintre informaţiile din ultima secţiune de mai sus.

Prevederi tranzitorii

După cum s-a observat la începutul prezentării, IAS 36 trebuie aplicat numai pe o baza
prospectivă. Aceasta datorită faptului că ar fi dificil să se determine retrospectiv care ar fi fost
estimarea valorii recuperabile.

OMF 94/2001

Principalele cerinţe legate de pierderile din depreciere sunt conţinute în paragrafele 4.15 la 4.17,
5.15 la 5.19 şi 5.25 la 5.28.