Bacillus Anthracis

Descărcați ca ppt, pdf sau txt
Descărcați ca ppt, pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1din 21

Bacillus anthracis

Hodorogea Maria Alexandra


Biochimie anul III
Descrierea genului
Genul Bacillus face parte din familia Bacillaceae. În
genul Bacillus sunt incluşi bacili gram pozitivi, facultativ
anaerobi, sporulaţi. Până în prezent se cunosc 34 specii
de Bacillus, dintre care doar două au semnificaţie în
patologia umană: Bacillus anthracis - agentul etiologic
al anthraxului şi B. cereus - cauza toxiinfecţiilor
alimentare (gastroenterite) şi a panoftalmiei.
Alte specii ale genului Bacillus, cum este Bacillus subtilis
sunt oportunist patogene (acesta produce infecţii în urma
aplicării cateterelor intravenoase sau a abuzului de
soluţii perfuzabile).
Morfologie
B. anthracis se prezintă
sub formă de bastonaşe
lungi (1x3-5 m), izolate
sau în perechi - în
frotiurile efectuate din
produsele patologice şi în
lanţuri lungi - în frotiurile
efectuate din cultură.
Sporii se pot observa în
frotiurile efectuate din
cultura de 2-3 zile; nu
este semnalată prezenţa
sporilor pe frotiurile din
produse patologice
Colonii de Bacillus anthracis – agar cu
sange
dimensiuni mari
nehemolitice
tip “R” (aspect rugos, margini
neregulate)
Patogenitate

Cei doi factori majori responsabili de virulenţa B.


anthracis sunt capsula şi toxina
-Capsula fiind de natură polipeptidică (acid-D-
glutamic)-
are rol antifagocitar, iar anticorpii anticapsulari
sunt neprotectivi. Pe lângă antigenul capsular,
B. anthracis mai conţine un antigen somatic
polizaharidic
-Toxina bacilului carbunos -este formată din 3
componente distincte, termolabile: antigenul
protector, factorul letal şi factorul
edematogen.
Nici una dintre cele trei componente nu este activă în mod
independent, combinaţia dintre antigenul protector cu una
din celelalte componente având proprietăţi toxice.
Antigenul toxigen în combinaţie cu factorul edematogen
produce edem la animalul de experienţă, iar în combinaţie
cu factorul letal duce la decesul acestuia. Toxina bacilului
cărbunos se poate detecta în colecţia lichidiană
edematoasă a pacienţilor cu anthrax.
Epidemiologie
B. anthracis se găseşte în sol şi în vegetaţie. Bacilii pot
supravieţui ani de zile în solul uscat, datorită sporilor care
rezistă la diverse condiţii.
Date epidemiologice
receptivitate: toate homeotermele: rm, RM, cabaline, porcine,
canide, feline, OM
Surse de infectie: animale bolnave, produse de origine
animala, sol, apa, furaj
Cai de transmitere: digestiv, respirator, cutanat
Mod de evolutie: sporadico-enzootic
Date clinice
rm: ev supraacuta:convulsii si moarte, hipertermie intensa (41-42° C),
abatere, congestia mucoaselor, dispnee, spumozitati nazale sangvinolente,
hematurie, mers vaccilant, decubit si moarte
RM: ev supraacuta si acuta: hipertermie (40-42° C), congestia si cianoza
mucoaselor, accelerarea marilor functii, frisoane, anorexie, cord pocnitor,
metalic, pulsul filiform, atonia prestomacelor, meteorism, diaree hemoragica,
hematurie, exitus: minute / ore / zile (2-5), + edeme subcutanate invadante
(salba, substernal si membre)
Date anatomopatologice
Forma supraacută: leziuni de diateză hemoragică, de intens. var.
Forma acută: Modif caracteristice:
Cadavru balonat, rigiditatea instalându-se lent
lichide sero-sanguinolente -orificii naturale
mucoase - aspect cianotic
sânge - aspect negricios, asfixic, necoagulat
exsudate sero-hemoragice în cav. naturale, hemoragii în ţesuturi şi organe
ramolismentul avansat al pulpei splenice (splina mărită în volum, cu marginile
rotunjite, pulpa splenică -secţiune un aspect noroios)
Forma subacută: modificări similare forma ac, dar intens mai mică.
Localizări: glosantrax la suine
antrax extern sau tumoral, la bovine şi cabaline
infiltrate gelatinoase în ţesutul conjunctiv subcutanat şi perirenal
leziuni de amigdalită, faringită şi laringită hemoragico-necrotică.
Forma atipică: om, cabaline şi bovine
dermatită hemoragico-necrotică (carbunculi)
Antraxul este boala care afectează în primul rând ierbivorele
(vaci şi oi); omul se infectează accidental prin contactul
direct cu animalul contaminat sau prin consumul de
preparate animaliere contaminate.
Boala este rară în SUA, cele mai multe cazuri semnalându-
se în Iran, Turcia, Pakistan şi Sudan.

Aproximativ 95% din infecţiile cărbunoase sunt provocate


de inocularea sporilor direct prin pielea lezată. Transmiterea
pe cale respiratorie apare ca urmare a inhalării sporilor de
B. anthracis în timpul procesului de prelucrare a lânii,
părului, etc.
Antraxul prin ingestie este rar la om, dar este principala cale
de infecţie a ierbivorelor. Nu se cunoaşte transmiterea de la
om la om.
Sindroame clinice
Antraxul cutanat (pustula
malignă) - forma cea mai
frecventă de boală. Poarta de
intrare o reprezintă o eroziune
tegumentară. Exotoxina
produce o leziune formată
dintr-o escară neagră (ţesut
necrotic) în centru, înconjurată
de vezicule cu tendinţă de
confluare. Se constată apariţia
unui edem malign produs de
toxină. Mortalitatea, la pacienţii
netrataţi poate atinge 20%.
Antraxul respirator.
Apare ca urmare a inhalării
sporilor. B. anthracis se
replică la nivelul alveolelor
pulmonare unde eliberează
exotoxina. Iniţial, boala se
manifestă ca o afecţiune
respiratorie virală care
evoluează rapid spre o
afecţiune pulmonară
severă. Mortalitatea este
crescută
Antraxul gastrointestinal -foarte rar la om. Apare după ingestia
sporilor (mai ales din carnea contaminată). B. anthracis se maturează şi
se replică în intestin, unde eliberează toxina. Exotoxina duce la apariţia
leziunilor necrotice la nivelul intestinului. Pacienţii prezintă vomă, dureri
abdominale, diaree sanguinolentă. Adenopatia mezenterică, hemoragia
şi ascita sunt răspunzatoare de mortalitatea crescută.

Tratament, prevenţie, control


Tratamentul de elecţie al antraxului este penicilina; în cazul
pacienţilor alergici la acest antibiotic, se va utiliza tetraciclina
sau cloramfenicolul.
Se impune vaccinarea animalelor din zonele endemice sau
îngroparea animalelor decedate de antrax. Eradicarea
completă a antraxului este puţin probabilă, dat fiind faptul că
sporii pot persista în sol ani de zile.
Bacillus cereus se diferenţiază de B. anthracis
prin faptul că este mobil, necapsulat şi rezistent la
penicilină.
Patogeneză
Toxiinfecţii alimentare. B. cereus este cauza
toxiinfecţiilor alimentare (greţuri, vărsături şi diaree)
datorită celor două tipuri de enterotoxină pe care le
secretă
1.Enterotoxina termostabilă produce un sindrom de
toxiinfecţie alimentară similar celui dat de S. aureus
(perioadă scurtă de incubaţie urmată de greţuri, vărsături,
cu diaree redusă) = forma emetică.
Forma emetică este asociată cu consumul de orez
contaminat. După o perioadă de incubaţie de 1-6 ore de
la ingestia enterotoxinei, pacienţii dezvoltă o afecţiune cu
scurtă durată -24 ore caracterizată prin vărsături, greţuri
şi dureri abdominale. Febra şi diareea sunt în general
absente.
2. Enterotoxina termolabilă similară cu enterotoxina elaborată
de Vibrio cholerae şi cu enterotoxina LT elaborată de E.coli,
produce un sindrom de toxiinfecţie alimentară caracterizat prin
greţuri, dureri abdominale şi diaree prelungită 12-24 ore =
forma diareică. - asociată cu consumul de carne sau vegetale
contaminate. Perioada de incubaţie este lungă. Această formă
de boală are o durată de o zi sau chiar mai mult.
Panoftalmia bacilară. B. cereus este una din principalele
cauze ale infecţiilor optice posttraumatice. Panoftalmia bacilară
este o afecţiune rapid progresivă care duce la pierderea
completă a percepţiei luminoase (la cel mult 48 ore de la
injurie). Se observă distrugerea masivă a ţesutului vitral şi
retinean. Patogeneza - incomplet elucidată. Se ştie că în
apariţia bolii sunt implicate 3 toxine: toxina necrotică
(enterotoxina termolabilă), cerelizina (o hemolizină denumită
după specia B. cereus ) şi fosfolipaza C (o lecitinază).
Alte infecţii - în urma aplicării cateterelor intravenoase,
endocardita (prin consum abuziv de droguri), pneumonia,
bacteriemia şi meningita la pacienţii cu sistem imunitar
compromis.
Epidemiologie
B. cereus, B. subtilis şi alte specii de Bacillus sunt ubicuitari ai
organismului, prezenţi în mod virtual la diferite nivele. Izolarea
bacilului din produsul patologic, în absenţa semnelor clinice,
reprezintă o contaminare insignifiantă.
Tratament, prevenţie, control
- tratament simptomatic în cazul gastroenteritelor provocate de
B. cereus. Tratamentul infecţiilor produse de alte specii de
Bacillus este complicat de evoluţia progresivă a acestora şi de
creşterea rezistenţei la antibiotice a bacililor (rezistente la
penicilină, cefalosporine). Se pot utiliza cu succes vancomicina,
clindamicina şi aminoglicozidele.

S-ar putea să vă placă și