RELATIILE MOLDO-OTOMANE IN TIMPUL DOMNIEI LUI STEFAN CEL MARE

In persoana lui Stefan cel Mare s-a manifestat omul cu cele mai variate si mai inalte calitati :intelepciune, simtul justitiei, dragostea si increderea in cei multi, fiind totodata un tactician si strateg genial,un diplomat de inalta clasa, un mare cunoscator al defectelor si calitatilor colaboratorilor sai si ale sefilor statelor vecine.

Urcarea lui Stefan cel Mare pe tron a marcat inceputul unei epoci noi in istoria Moldovei fiindca asupra ei plana o permanenta si grava amenintare din partea statelor vecine si a Imperiului Otoman, pe care a reusit sa o indeparteze, dar si pentru ca a lichidat un sistem politic nenorocit, care aducea tarii saracie, masacre interminabile, lupti interne. Cand, in luna aprilie 1457, Stefan cel Mare a preluat domnia, Moldova continua sa formeze obiectul tendintelor concurente de expansiune si dominatie ale Ungariei si Poloniei la Dunarea de Jos si Marea Neagra. O intreaga etapa a politicii externe a Moldovei lui Stefan cel Mare s-a desfasurat in lupta pentru recuperarea pozitiilor pierdute si recastigarea libertatii de actiune a tarii, simtitor ingradita in deceniile anterioare. In centrul actiunii lui Stefan si al desfasurarilor de politica internationala in care Moldova a fost implicata in aceasta prima etapa s-a aflat Chilia, punct de control al principalului drum continental de comert intre lumea asiatica si cea europeana prin Marea Neagra, sursa insemnata de venituri comerciale si vamale, pozitie strategica dominanta la Dunarea de Jos. Timp de 30 de ani, din 1459, anul reconcilierii cu Polonia, si pana in jurul anului 1489, sfarsitul razboiului cu turcii, politica externa a lui Stefan cel Mare a fost dominata de problema recuperarii si apoi apararii Chiliei impotriva puterilor care o ravneau si, direct legata de aceasta, de lupta pentru afirmarea Moldovei ca stat pontic.1 Spre deosebire de Tara Romaneasca, intrata de timpuriu in sfera influentei otomane, primele contacte cu Moldova aveau loc abia dupa caderea Constantinopolului, cand turcii intreprindeau razii pana la gurile Dunarii.In aceasta situatie, Petru Aron (1455-1457) s-a straduit sa gaseasca o cale pentru reducerea starii de tensiune, care impiedica nu numai activitatea politica interna, dar si desfasurarea legaturilor comerciale ale Moldovei. Astfel, in urma unor solii repetate, se ajunge, la 9 iunie 1456, la incheierea primului legamant turco-moldovean. Cu acest prilej, se acorda o serie de privilegii negustorilor oldoveni, in schimbul unui tribut de 2000 de galbeni, care simboliza inceputul unei vasalitati politice. Aceasta situatie va continua si in prima parte a domniei lui Stefan cel Mare (1457-1504). Dar, dupa consolidarea bazei sale sociale si politice, Stefan cel Mare avea sa isi asume raspunderea luptei antiotomane, afirmandu-se mai ales in urma victoriei de la Podul-Inalt (Vaslui) din iarna anului 1475 impotriva ostilor turcesti conduse de Suleyman Pasa. Trecerea hanatului Crimeii sub vasalitate otomana, cu anumite conditii (1475), avea sa agraveze criza turco-moldoveana, care a culminat cu marea
1

Serban Papacostea, Relatiile internationale ale Moldovei in vremea lui Stefan cel Mare, in Stefan cel Mare si sfant.1504-2004.Portret in istorie, Sfanta Manastire Putna, 2003, p.516.

batalie de la Razboieni din 1476, cand Stefan cel Mare s-a infruntat cu suveranul cel mai puternic din vremea aceea sultanul Mehmed al-II-lea.2 Moldova, condusa de Stefan cel Mare, a intrat in lupta antiotomana in contextul contraofensivei generale a coalitiei europeano-anatoliene impotriva lui Mehmed al-II-lea. Devenind in scurt timp unul din cei mai de seama factori ai marii coalitii antiotomane, Stefan cel Mare a propulsat Moldova la dimensiunile unei puteri europene, capabila sa duca cu succes cel putin lupta din frontul cuprinzand nord-vestul Marii Negre si Dunarea inferioara. Anihilarea noului focar de opozitie s-a impus lui Mehmed al-II-lea ca o masura stringenta si de maxima importanta.3 Procesul de izolare politica a diferitelor state se extinde treptat, iar in ceea ce priveste Moldova, posibilitatile ei de actiune vor fi limitate tot mai mult in fata incercuirii turco-tatare. De aceea Stefan cel Mare adopta, la un moment dat o politica de reconciliere cu Poarta, ceea ce s-a concretizat in ultima perioada a domniei sultanului Mehmed al-II-lea intr-un tratat de pace, sub denumirea de Sulh-name.4 Insa succesele politice si militare ale lui Stefan cel Mare au inceput sa-i ingrijoreze pe turci. Pentru a reduce puterea militara a Moldovei, a carei ascensiune ii provoca ingrijorari, se pare ca Mehmed al-II-lea a indreptat impotriva ei pe tatarii de pe Volga, care asteptau cu bucurie o asemenea ocazie. Astfel, in vara anului 1469, o parte din acesti jefuitori s-au indreptat spre partile rasaritene ale Poloniei pe care le pradasera de nenumarate ori. Alte cialambururi, in numar mai mare, sub comanda fiului si fratelui hanului Mamak, au pornit spre Moldova. Trecand Nistrul prin vadurile cunoscute si, potrivit obiceiului lor salbatic, au inceput sa incendieze satele,recoltele, sa robeasca locuitorii surprinsi la muncile campului, sa stranga cirezile de vite si turmele de oi cu intentia de a le indrepta spre salasurile lor. Tatarii care au trecut Nistrul nu aflasera nimic despre forta militara a Moldovei lui Stefan cel Mare, care era mai numeroasa decat cea dinaintea anului 1457, mai bine echipata si instruita, in componenta careia intrau detasamente de cavalerie si infanterie usoara, concentrate in mai multe centre, din care se puteau usor deplasa spre punctele atacate sau amenintate de dusmani. Dupa ce au trecut raul de hotar al Moldovei, ciambulurile tataresti care au inceput sa se risipeasca prin satele pasnice s-au si ciocnit
2 3

Mustafa Ali Mehmed, Istoria turcilor, Editura Stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1976, pp.166-167. Tahsin Gemil, Romanii si otomanii in secolele XIV-XVI, Editura Academiei Romane, Bucuresti,1991,p.147 4 Mustafa Ali Mehmed, op.cit., p.167.

cu avangarda trimisa sa le intampine. Curand, au fost atacati puternic, respinsi si inghesuiti in dumbrava de la Lipnic. Pe 20 august, grosul hoardei, ocupat cu robii si cu numeroasele vite stranse prin jaf, a fost incercuit in dumbrava numita Lipiniti si macelarit.5 Nu se cunosc motivele pentru care fratele hanului a fost incarcerat la Cetatea Alba, unde a stat pana in februarie 1473, cand a reusit sa evadeze. Pentru a nu mai fi surprins de asemenea incursiuni, Stefan cel Mare a reorganizat apararea granitei de est a tarii, ridicand o noua cetate la Orhei. In vara anului 1469, conducerea orasului Caffa dispunea de informatii conform carora turcii se pregateau sa atace Moldova prin Chilia si Cetatea Alba. Pericolul a crescut in iunie 1470, cand turcii au atacat si incercuit Negroponte, scutul de aparare al Cetatii Albe. Dupa infrangerea tatarilor, prestigiul lui Stefan cel Mare a crescut si mai mult in ochii contemporanilor. Radu cel Frumos a incercat un viclesug impotriva domnului Moldovei si anume, a incurajat pe unii boieri moldovoveni sa organizeze un complot. Acestia au inceput sa aiba un comportament suspicios. Neincrederea lui fata de ei se observa din faptul ca in preajma conflictului cu Radu cel Frumos, a inlocuit majoritatea parcalabilor cu oameni noi. Pentru politica urmarita de el fata de Tara Romaneasca, acest act a avut o semnificatie deosebita, fiindca in conflictul cu Imperiul Otoman el a urmarit sa faca din Tara Romaneasca un aliat sigur. Planului sau i s-a opus Radu cel Frumos care trimitea la Constantinopol informatii defavorabile despre Moldova si intentiile domnului ei.6 Marele merit al lui Stefan cel Mare a fost ca in timp ce majoritatea sefilor statelor europene nu treceau la actiuni concrete impotriva amenintarii otomane, el s-a ridicat si i s-a opus hotarat. Pentru ca interventiile militare ale lui Stefan cel Mare lichidasera suzeranitatea Portii asupra Tarii Romanesti, desfiintandu-i-se baza de la care se putea trece la atacul Europei centrale, cu toate ca se afla la sediul Skodrei, Suleyman Hadam Pasa, a primit ordinul sa plece impotriva Moldovei. Inainte de a-si trimite oastea impotriva Moldovei, Mehmed al-IIlea a trimis la Suceava un sol cu cererea ca Stefan sa aduca personal la Poarta tributul restant pentru trei ani, desi s-ar parea ca Stefan cel Mare nu mai platise tributul din 1471, si sa-i cedeze Cetatea Alba si Chilia. Stefan cel Mare, care pana acum avusese atatea succese militare si diplomatice, nu era omul care sa mearga la Istanbul pentru a se inchina si a cere iertare marelui pagan si, cum era de asteptat, a refuzat categoric sa
5 6

Grigoras Nicolae, Moldova lui Stefan cel Mare, Editura Junimea, Iasi, 1982, pp.92-93. Ibidem,pp.96-97.

satisfaca cererile lui Mehmed al-II-lea. Acesta din urma, furios pentru ca Stefan cel Mare ii respinsese ultimatumul, fara a tine cont de faptul ca se apropia anotimpul rece, a poruncit oastei, care lupta in Albania, sa plece impotriva Moldovei. Regruparea oastei otomane in vederea trecerii Dunarii -a facut in septembrie 1474 la Sofia. De aici s-a indreptat spre Dunare, pe care a trecut-o pe gheata pe la Nicopole sau Vidin, dar si prin alte puncte.Dupa un popas de doua saptamani in Tara Romaneasca, turcii au pornit spre Moldova. S-a afirmat ca Stefan cel Mare s-a gandit sa-i impiedice trecerea peste Dunare sau s-o atace in Muntenia, dar avand o oaste mult inferioara ca numar a renuntat la un asemenea plan. Potrivit obiceiului oamenilor pamantului, romanii au distrus totul in calea oastei invadatoare, in special asezarile, rezervele alimentare si furajele, iar animalele au fost duse in Tara de Sus, sau la munte. Drumul de la Vaslui spre Barlad trecea printre doua dealuri, drum care, din loc in loc, fusese blocat cu arbori taiati si supravegheat de ostasi inarmati cu arme de foc. Fiecare piesa de artilerie fusese pregatita sa traga cate sapte lovituri. De la Barlad, pe care l-a gasit pustiu, Suleyman Pasa si-a dirijat oastea spre Vaslui. Pe atunci acest drum care era intrerupt din loc in loc de lunci baltite de apa provenita din topirea zapezilor, se strecura serpuind printer dealurile acoperite cu paduri seculare. Drumul pe care marsaluia oastea turca mai trecea prin apropierea confluentei raurilor Vaslui, Barlad si Racova, unde prin revarsarea lor, inundasera terenul dintre dealuri, care devenise foarte nepotrivit pentru desfasurarea unei armate numeroase ca aceea comandata de Suleyman Pasa, obligand-o sa inainteze incet si in coloana stransa. Cronica lui Stefan cel Mare care, inexplicabil, are foarte putine informatii despre lupta de la Vaslui, a consemnat ca turcul nu a aflat nici o scapare, adaugand : Si i-au gonit inca opt mile intregi, pe un noroi greu.7 Vestea infrangerii oastei comandate de Suleyman Pasa a cazut ca o lovitura de trasnet asupra sultanului Mehmed al-II-lea, dovada faptul ca timp de cinci zile nu a vrut sa primeasca pe nimeni. Stefan cel Mare era serios preocupat de pregatirile militare ale lui Mehmed al-II-lea, care dorea intens sa razbune infrangerea rusinoasa de la Vaslui. Cuvintele elogioase adresate domnului Moldovei de diferiti sefi de state si ambasadori nu ii intareau potentialul militar de care dispunea si cu care voia sa zdrobeasca sau cel putin sa respinga noua incercare turca de a-i inrobi tara.
7

Grigoras Nicolae, op. cit., pp.127-128.

O puternica flota turca a taiat legaturile de apa ale Moldovei cu porturile genoveze de pe coastele Marii Negre, prin care se facea o buna parte a comertului moldovenesc. Bogata si prospera cetate-port Caffa, care avea stranse relatii comerciale cu Moldova, era vizata de turci. Flota turca, compusa din 180 de galere, trei galoane si circa 300 de alte vase, sub comanda amiralului Gedik Ahmed Pasa, transportand 3000 de cai si 70 000 de ostasi, s-a indreptat spre Caffa, care nu avea flota.8 La 6 iunie 1475, un genovez, Squarciaficio, cu sprijinul mercenarilor tatari, a tradat, deschizand turcilor portile cetatii si, astfel, orasul a trebuit sa capituleze. In vederea campaniei hotarata impotriva Moldovei, oastea otomana fusese reechipata si instruita atent, sub supravegherea personala a batranului si bataiosului sultan, Mehmed al-II-lea. Cu putin inainte de a fi dat ordinul de deplasare al oastei sale spre Moldova, sosise in Adrianopol un trimis al lui Stefan cel Mare, ca sa duca tratative de pace si pentru a-l vedea pe cumnatul sau, Alexandru, pe care voia sa il rascumpere sau sa il schimbe cu unii prizonieri turci luati la Vaslui si aflati in viata, dar acesta fusese ucis. Folosind un siretlic, turcii au dat voie solului moldovean sa discute printre gratiile unei ferestre a inchisorii cu o persoana straina instruita in acest sens. Solul Moldovei si-a dat seama de inselaciune, dar s-a prefacut convins si impreuna cu trimisul sultanului care avea sa transmita inca o data conditiile de pace si de schimb de prionieri, au plecat spre Moldova. Conditiile de pace erau aceleasi, adica, plata tributului restant pe mai multi ani, cedarea Chiliei si a Cetatii Albe, eliberarea prizonierilor turci, printre care era un fiu al lui Isac Pasa, si predarea celor 150 de tineri din Caffa refugiati in Moldova. Stefan cel Mare, informat de sol despre moartea fratelui sotiei sale, a respins conditiile de pace si a poruncit sa fie trasi in teapa un numar din prizonierii turci aflati in Moldova. Asaltul impotriva Moldovei urma sa se dea din mai multe parti. Numarul ostasilor comandati de Mehmed al-II-lea era de 150-200 de mii. Acestora urma sa li se alature poastea lui Laiota Basarab, care numara intre 9-12 mii oameni, dar si circa 10 mii de tatari. Planul lui Mehmed al-II-lea era sa il inlocuiasca pe Stefan cel Mare din domnie cu un fiu al lui Petru Aron. Sosind la Isaccea si inainte de a-si trece oastea peste Dunare, care s-a facut in jurul datei de 11 iunie, Mehmed al-II-lea a trimis inca o solie lui Stefan cel Mare, care i-a repetat conditiile puse anterior si de indeplinirea carora depindea incetarea ostilitatilor. I-a cerut din nou predarea
8

Grigoras Nicolae, op. cit., p.139.

tinerilor din Caffa refugiati in Moldova, ca si averile aflate pe corabie. Stefan cel Mare a raspuns ca nu poate face un asemenea act. In ajunul acestei confruntari puterea militara a Moldovei era mai redusa decat aceea care luptase la Vaslui(10 ianuarie 1475), fiindca desi biruitoare, suferise pierderi care nu au putut fi inlocuite si pentru ca domnul hotarase sa mareasca numarul ostasilor din garnizoanele cetatilor. Flota lui Mehmed al-II-lea, sprijinita pe uscat de circa 10 mii tatari, a atacat Cetatea Alba. Garnizoana cetatii, reimprospatata si dotata cu armament nou, in special cu piese de artilerie mai puternice, a reusit sa respinga atacurile de pe mare si uscat, sa elibereze cinci mii de moldoveni luati in robie de tatari si sa captureze 500 de ieniceri debarcati de pe vasele turcesti de razboi. Informat despre respingerea atacurilor flotei sale, sultanul si-a schimbat planul, considerand ca dupa infrangerea lui Stefan cel Mare, toate garnizoanele cetatilor vor capitula sau le va putea invinge mai usor. Mehmed al-II-lea a asteptat la Dunare doar trei zile, pana ce i-au sosit de la Vidin si Silistra un mare numar de ambarcatiuni cu care a inceput construirea a cinci poduri mobile pentru a-si putea trece oastea pe malul stang al fluviului. Pentru realizarea acestei operatii, fara pierderi, Mehmed al-II-lea s-a folosit de tatari.9 Stefan cel Mare, fiind angajat cu cea mai mare parte a oastei sale impotriva tatarilor, linia Dunarii nu a putut fi aparata si turcii au trecut-o, dar cu pierderi grele. Din calea oastei turcesti, care urma cursul Siretului, cum au scris si cronocarii turci, Stefan cel Mare a poruncit sa se incendieze tot ce putea servi ca hrana, iar cerealele stranse le-a ascuns in gropi. Mehmed al-II-lea devenise extrem de nelinistit din cauza lipsurilor indurate, ostasii turci obositi si infometati, care rataceau, fiind nevoiti sa se odihneasca in pulbere sau pe spini. In fata intariturilor de la Valea Alba, Stefan amplasase un mare numar de guri de foc, cu care spera sa stavileasca pana la caderea serii asalturile unitatilor de infanterie otomane. In aceasta pozitie se putea patrunde foarte greu. Valea abrupta aparata de ostasii moldoveni era ingusta si greu de trecut. In ziua de 25 iulie, avangarda armatei otomane se apropia de Valea Alba, iar a doua zi au fost atacati cu multa vigoare de un detasament al oastei moldovenesti. Neputand rezista atacului, ienicerii au inceput retragerea spre grosul armatei proprii. Retragerea lor s-a transformat in fuga si au fost opriti cu mare greutate de Suleyman Pasa, invinsul de la Vaslui. Dupa ce acesta a reusit sa restabileasca ordinea in randurile detasamentului sau a trecut la atac si l-a instiintat pe sultan, care se afla cu grosul oastei, la o
9

Grigoras Nicolae,op.cit., pp.154-155.

oarecare distanta mai in urma. Au fost pierderi de ambele parti. Romanii, obligati de marele numar al oastei turcesti, care, sub comanda sultanului, se apropia, au inceput o retragere ordonata spre intariturile de la Valea Alba, urmariti de oastea otomana. Stefan cel Mare a urmarit sa provoace panica in randurile intregii ostiri turcesti si s-o oblige sa se replieze. Manevra nu i-a reusit cu toata vigoarea si vitejia atacatorilor, astfel ca avangarda oastei otomane si-a reluat inaintarea. Intunericul noptii si desimea codrului au dat posibilitatea lui Stefan cel Mare si ostasilor sai sqa se retraga in ordine, luand cu ei sau impingand inainte, in ininma codrului, pe acei dintre refugiati care se mai gaseau in apropierea taberei sau nu voisera sa se indeparteze de langa cei ce-si varsau sangele pentru ei si pentru tara. Stefan cel Mare era ingrijorat de intentiile turcilor, fiindca potrivit informatiilor de care dispunea, urmareau sa atace si sa anexeze Imperiului Otoman, Chilia si Cetatea Alba. Dupa cucerirea Caffei de turci, Cetatea Alba ramasese cel mai important si singurul port liber de la Marea Neagra aflat sub controlul unui stat crestin. Prin si spre Cetatea Alba se indreptau doua drumuri comerciale, care legau Lemburgul de porturile Pontului Euxin. Unul din ele se oprea in Caffa. Cel mai cautat din cele doua drumuri era cel valah, care trecea prin Colomeea si Halici, apoi prin Siret, Suceava, Roman, Iasi si se oprea in Cetatea Alba. Din acest port al Moldovei se putea ajunge cel mai repede in Constantinopol si Pera, de unde tot prin Cetatea Alba veneau in Moldova numerosi negustri din orasele italiene. Pregatirile militare ale sultanului Baiazid al-II-lea pentru cucerirea Chiliei si Cetatii Albe au inceput din anul 1483 si deocamdata erau tinute secrete. Dar pentru ca erau de o amploare neobisnuita nu au scapat de sub atentia trimisilor la Poarta ai statelor crestine. Dandu-si seama de aceasta, turcii au difuzat intentionat informatia ca pregatirile militare ce le faceau aveau ca scop alte obiective si nicidecum porturile Moldovei. Pregatirile au continuat si in prima parte a anului 1484, nelinistind unele state europene. Baiazid al-II-lea concentrase 100 mii oameni si o flota puternica. Se stia ca in campania preconizata, sultanul avea sa fie sustinut de fortele militare ale Tarii Romanesti.10 Baiazid al-II-lea a ordonat mai intai atacul asupra Chiliei care,pe 6 iulie a fost blocata de flota pe apa, iar pe uscat de infanterie, taindu-i-se posibilitatea de a primi vreun ajutor. Santul care inconjura cetatea era foarte adanc, iar escaladarea zidurilor parea imposibila.
10

Grigoras Nicolae, pp.205-206.

De la Chilia, intreaga oaste turca s-a indreptat spre Cetatea Alba, unde a ajuns dupa patru zile de mars. Inaintea inceperii acestui asalt locuitorii au fost somati sa predea Cetatea Alba in schimbul libertatii personale, promisiune pe care Baiazid alII-lea s-ar parea ca nu a respectat-o. Caderea Chiliei si a Cetatii Albe si incorporarea lor in Imperiul Otoman a reprezentat una din cele mai grele lovituri primite de Moldova pana la aceasta data. Prin instalarea aici a unor garnizoane turcesti a inceput sa fie permanent amenintata linistea si siguranta locuitorilor Moldovei. Pentru recucerirea ambelor porturi, Stefan cel Mare a sustinut eforturi diplomatice si militare, insa rana facuta in trupul tarii sale nu a mai putut fi vindecata. Nesustinut in lupta sa de nici un stat european si njici chiar de cele mai amenintate de turci, ca Venetia si Ungaria, care nu ascultau nici de indemnurile papei, al carui glas rasuna in pustiu, Stefan cel Mare a inteles ca nu mai are nici o iesire si ca trebuie sa adopte o alta atitudine fata de puternicul sau dusman, Imperiul Otoman. Solii lui Baiazid al-II-lea au inceput tratativele cu domnul Moldovei dupa 6 martie 1486. Plata tributului Moldovei catre Poarta nu a putut reincepe decat din anul 1487. Intelegerea dintre Stefan cel Mare si Baiazid al-II-lea a trebuit sa duca si la delimitarea teritoriului de langa Chilia si Cetatea Alba, ocupate de turci, teritorii care ieseau de sub controlul Moldovei si care ulterior, in 1538 va fi extins, incluzand si Tighina. Interesant si concludent este faptul ca dupa 1486, Moldova a cunoscut o prosperitate economica neatinsa in anii anteriori, care s-a manifestat si prin construirea celui mai mare numar d e monumente din intreaga domnie a lui Stefan cel Mare.

Bibliografie 1.Grigoras Nicolae, Moldova lui Stefan cel Mare, Editura Junimea, Iasi,1982. 2.Mustafa Ali Mehmed, Istoria turcilor, Editura Stiintifica si enciclopedica, Bucuresti,1976. 3. Stefan cel Mare si Sfant.1504-2004, Sfanta Manastire Putna, 2003.

4.Tahsin Gemil, Romanii si otomanii in secolele XIV-XVI, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1991.