PRODUCEREA MATERIALULUI SADITOR VITICOl

Reproducerea reprezinta insusirea fundamentala a organismelor vii, trasatura biologica utila pentru conservarea si perpetuarea speciei (sporirea numarului de indivizi atunci cand necesitatea o solicita). Cunoasterea biologiei inmultirii vitei de vie si a factorilor de influenta prezinta importan-ta teoretica si practica in obtinerea materialului saditor viticol. Inmultirea vitei de vie se realizeaza pe cale generativa (sexuata, prin seminte) sau pe calevegetativa (asexuata, prin portiuni de planta). INMULTIREA GENERATIVA (SEXUATA) Acest mod de inmultire se foloseste mai putin si se poate realiza pe cale naturala(hibridare sexuata naturala, libera) si 626e49g pe cale dirijata (hibridare sexuata dirijata, controlata). Inmultirea prin seminte, pe cale naturala (hibridare sexuata naturala) se realizeaza in mod liber, fara interventia omului. Astfel, semintele provenite de la plantele la care a avut loc hibridarea naturala, ajunse in conditii favorabile de germinare formeaza plante noi. Noile plante au un spectru larg de variabilitate, iar prin asimilarea unor conditii noi de viata se poate imbogati fondul de material biologic, asa cum se crede ca s-ar fi format multe din soiurile de vita roditoare cu origine necunoscuta. Inmultirea prin seminte pe cale dirijata (hibridare sexuata dirijata, controlata) se practica pentru obtinerea de soiuri valoroase. In functie de obiectivele urmarite se folosesc seminte de la plantele obtinute prin hibridare sexuata controlat. INMULTIREA VEGETATIVA Acest mod de inmultire se realizeaza prin urmatoarele procedee: marcotaj, prabusire, micropropagare ' in vitro ', butasire si altoire. Dupa metoda folosita la inmultirea vegetativa, plantele obtinute se impart in doua grupe, si anume: plante cu radacini proprii, atunci cand sistemul radicular si cel aerian apartin aceleiasi unitati taxonomice (marcotaj, prabusire, butasire si micropropagare) siplante fara radacini proprii, cand sistemul radicular si cel aerian apartin la unitati taxonomice diferite (altoirea). Inmultirea vegetativa prezinta urmatoarele avantaje: plantele obtinute asigura reproducerea mai fidela a caracterelor si a insusirilor economice utile, prezinta mai multa uniformitate, intra relativ repede pe rod si ating perioada productiilor mari intr-un interval de timp mai scurt.

InmulTirea prin marcotaj

Acest mod de inmultire se utilizeaza la refacerea desimii initiale a plantatiilor viticole roditoare, care depasesc varsta de 15 ani (in special a celor de pe nisipuri) si la portaltoi. Prin marcota se intelege o portiune viabila de coarda sau lastar, care in conditii favorabile de mediu inradacineaza pe portiunea ingropata in sol, inainte de a fi separata de planta mama. Aceasta poate fi realizata prin arcuire sau dirijarea orizontala a coardei (lastarului) la diferite adancimi in sol sau prin musuroire la suprafata. Tipurile de marcotaj folosite in viticultura se clasifica dupa urma-toarele criterii: grad de lemnificare, numar de marcote obtinute de la o planta mama si metoda de acoperire in vederea inradacinarii. Dupa gradul de lemnificare se deosebeste marcotajul 'in verde' executat in perioada de vegetatie, folosind lastari cu inceput de maturare a lemnului de baza si marcotajul 'in lemnificat', cand se folosesc coarde de 1 an si se executa in perioada de repaus relativ. Dupa numarul de marcote obtinute sau de goluri se pot aminti: marcotajul simplu ('in verde' sau 'in uscat'), cand se obtine o singura marcota sau se completeaza un singur gol si marcotajul multiplu care poate sa fie serpuit sau musuroit . Principii fiziologice. Ca metoda de inmultire a vitei de vie marcotajul se sprijina pe principii asemanatoare cu cele ale butasirii, cu deosebirea ca independenta temporara si aparenta nu se manifesta, deoarece separarea de planta mama se face numai dupa inradacinare. Factorii de influenta ai inradacinarii la inmultirea prin marcotaj sunt asemanatori cu cei de la inmultirea prin butasire, insa cu posibilitati limitate de dirijare a celor de natura ecologica sau de neaplicare a unora tehnologici (prefortarea, fortarea si folosirea substantelor bioactive pentru stimularea inradacinarii), deoarece procesul este localizat in camp.

InmulTirea prin prAbuSire In practica, prabusirea reprezinta, in primul rand, o masura de reingropare a butucilor dezgoliti in urma procesului de eroziune, specific terenurilor in panta neamenajate antierozional, apoi de refacere a potentialului vegetativ si de productie a celor intrati in declin si, in ultima instanta, de completare a golurilor din imediata apropiere a butucilor prabusiti de pe acelasi rand sau de pe randuri invecinate. Principiile fiziologice, mecanismul formarii radacinilor si factorii de influenta sunt relativ asemanatori, daca nu chiar identici cu cei de la inmultirea prin marcotaj. Sub aspect tehnic prabusirea se realizeaza prin saparea unei gropi pana la adancimea nivelului radacinilor bazale, in care se prabuseste butucul in pozitie orizontala.

Fiind o metoda bazata pe multa munca manuala si fara posibilitati de mecanizare, metoda de inmultire a vitei de vie prin prabusire se practica tot mai rar. InmulTirea prin micropropagare (in vitro) Insusirea de regenerare naturala a plantelor prin organe nespecializate a determinat multiple preocupari privind inmultirea, fara a se pierde capacitatea generativa. La inceputul secolului al XX-lea metoda reprezenta o simpla ipoteza. Confirmarea pozitiva s-a produs mai tarziu, cand s-a realizat reproducerea de plante dintr-un grup de celule (meristeme) sau o celula. Astfel, s-a conturat sistemul de inmultire 'in vitro', metoda moderna, rapida, cu randament foarte ridicat, comparativ cu cea clasica de inmultire vegetativa. La vita de vie primele inceputuri privind micropropagarea 'in vitro' s-au inregistrat cu aproximativ cinci decenii in urma (Morel G., 1944). Retinerile privind folosirea acestei metode au fost datorate potentialului de rod mai redus in primii ani, determinat de fenomenul de ' juvenilizare ' (Mullins M. G. si colab., 1979). Acest dezavantaj poate fi eliminat prin unele tratamente care favorizeaza trecerea mai rapida de la starea fiziologica ' juvenila ' la cea adulta (Nazeron R. si colab., 1983). Un alt inconvenient al clonarii 'in vitro' la vita de vie il reprezinta faptul ca plantele obtinute nu pot fi folosite la infiintarea plantatiilor viticole pe terenurile unde se impune utilizarea vitelor altoite. Micropropagarea (cultura 'in vitro'), ca metoda de inmultire vegetativa, se bazeaza pe urmatoarele principii fiziologice : totipotenta celulara, independenta fiziologica temporara si aparenta a explantelor, posibilitatea de stimulare a proliferarii tesuturilor si de inmultire a plantelor neoformate. Totipotenta celulara este detinuta de fiecare celula, dar exprimarea se produce numai la unele tipuri de celule sau grupe de celule. Acestea sunt restructurate morfogenetic si pot raspunde anumitor stimuli meniti sa regenereze, in anumite conditii specifice, formatiuni de embrioni cu radacina, tulpina si coroana, pana la plante noi (Murashige S., 1984). Independenta temporara si aparenta exprima posibilitatea de mentinere in viata a explantelor, inoculate pe mediu de cultura, pana la emiterea de neoformatiuni. Posibilitatea de stimulare a proliferarii tesuturilor se materializeaza prin inocularea explantelor pe medii de cultura in vederea transformarii lor in formatiuni tisulare autonome. Multiplicarea plantelor neoformate are la baza posibilitatea de inradacinare a minibutasilor pe medii de cultura asemanatoare celor din faza initiala, insa cu corectarea continutului in substante hormonale - prin reducerea citokininelor in favoarea auxinelor.

Fazele operationale Procesul de micropropagare cuprinde, in ansamblu, mai multe faze (etape) derulate intr-o anumita succesiune, insa fara o acceptiune unitara. Astfel, Murashige S. (1974) distinge pentru prima data in practica de micropropagare in sistem industrial trei etape, si anume: - etapa I-a, care cuprinde infiintarea culturilor cu plante selectionate si o stare fitosanitara imbunatatita, de la care se recolteaza material vegetal donator de explante; - etapa a II-a, care include initierea, multiplicarea si propagarea 'in vitro' a materialului vegetal; - etapa a III- a, ce consta in pregatirea si trecerea plantelor regenerate 'in vitro' pe substrat natural. Pe baza noilor realizari stiintifice sunt acceptate cinci etape (fig.6.4.): Etapa I. Infiintarea culturii de planta mama. Etapa a II-a. Infiintarea culturii 'in vitro' . Aceasta cuprinde initierea si cresterea de plante noi pe medii artificiale din fragmente vegetale (culturi de organe cu capacitate regenerativa si explante de dimensiuni microscopice, tesuturi, celule, protoplasti). Materialul vegetal folosit provine de la plante mama sanatoase obtinute anterior sau de la plante elita alese pentru inmultire. In functie de tipul de explant si faza sezonala se recolteaza in perioada de repaus relativ portiuni de coarde care nu au mugurii bine exteriorizati si in faza de crestere intensa din perioada de viata activa, lastari cu frunze si varful intact. Etapa a III-a. Formarea si multiplicarea plantulelor neoformate. Recipientele cu medii nutritive, in care s-au inoculat explante, se depun in camera de crestere cu conditii de mediu controlat, in randul carora temperatura, lumina, umiditatea si aerul ocupa un loc important. Etapa a IV-a. Inradacinarea neoplantulelor. Multiplicarea si inradacinarea se realizeaza prin subculturi repetate de minibutasi. Operatiunea poate fi favorizata, in prealabil, si pe calea alungirii lastarilor prin transferul culturii initiale pe timp limitat pe un mediu adecvat. Fluxul tehnologic de multiplicare consta in detasarea, incepand de la baza, a lastarilor neoformati in faza initiala, urmata de fragmentarea lor sub forma de minibutasi de cate un nod cu ochi. Acestia sunt trecuti in subcultura pe un mediu de cultura proaspat, asemanator celui initial, insa, cu corectia continutului in substante hormonale, respectiv de reducere a citokininelor (zeatina sub 0,1 mg/l) si de asigurat preponderenta auxinelor in favoarea inradacinarii.

Multiplicarea se continua prin subculturi repetate de pana la 10 -12 etape succesive, cu intervale de 35 - 45 zile pentru fiecare din acestea. In felul acesta se poate ajunge la o rata posibila de multiplicare de pana la 2 x 10 6 (Nazeran, R., 1972). Plantele obtinute prin subculturi repetate si cele individualizate inca din faza initiala se inradacineaza 'in vitro'. Etapa a V-a. Transferul in mediul natural, verificarea si livrarea materialului. Rolul important in transferul plantelor din mediul controlat aseptic in cel natural il are aclimatizarea.. In faza de inceput, pentru diminuarea stresului hidric, se acopera fiecare planta cu ghivece din material plastic. In vederea certificarii valorii biologice a materialului produs, plantele aclimatizate in mediul natural se supun unui control citogenetic si fitosanitar adecvat . InmulTirea prin buTASire Materialul saditor viticol produs pe cale vegetativa - prin butasire - se poate grupa dupa criterii: tehnico-utilitare si categorii biologice. In functie de necesitatile tehnicoutilitare se obtin butasi portaltoi inradacinati, vite nealtoite pe radacini proprii si vite altoite. Dupa categoriile biologice acesta se grupeaza in: material saditorautentic, selectionat, elita si certificat. INMULTIREA PRIN BUTASI NEALTOITI Acest procedeu de inmultire a vitei de vie a fost utilizat pana la dezastrul produs de filoxera. Butasii care reproduc o noua planta sunt portiuni de tulpina care au cel putin un mugure viabil. Butasirea, ca metoda de inmultire, se bazeaza pe independenta fiziologica a unor parti de planta si pe capacitatea lor de restitutie. Materialul saditor viticol nealtoit este produs pentru infiintarea plantatiilor de portaltoi si a celor roditoare pe terenurile nefiloxerate (nisipuri). Dupa felul organelor, butasii pot fi verzi, realizati din lastari in stadiu erbaceu (cu varsta mai mica de 1 an) si butasi lignificati, proveniti din coarde de 1 an. Dupa numarul de muguri, butasii pot avea unu sau mai multi muguri. Butasii cu un singur ochi se folosesc in practica viticola numai atunci cand se urmareste inmultirea rapida a unor genotipuri valoroase si cu inradacinare in conditii de mediu controlat (in sere, solarii). In practica viticola este generalizata folosirea butasilor cu mai multi ochi. Dupa lungime, butasii sunt scurti (sub 30 cm lungime), mijlocii (30 -45 cm), lungi (45 - 60 cm) si foarte lungi (60 - 80 cm). Dupa grosime, acestia pot fi:subtiri (< 7 mm ), mijlocii (7 - 12 mm ) si grosi (> 12 mm ). La alegerea si organizarea terenului se tine seama de aceleasi criterii ca la alegerea terenului pentru scoala de vite (plasare in mijlocul zonei de deservire, teren plan cu

posibilitati de irigare). Pregatirea terenului consta in desfundarea acestuia la 60 cm si fertilizarea cu 60 tone gunoi de grajd. La plantare se folosesc butasi de vite nobile lungi de 50 5 cm, fasonati la 0,5 cm sub mugurele de la baza si 1 cm deasupra mugurelui de la varf. Mugurii se extirpa pe toata lungimea, cu exceptia celui de la nodul din varf. Inainte de plantare se face stratificarea si prefortarea, dupa caz, sau se stimuleaza inradacinarea, in mod asemanator ca la tehnologia de obtinere a vitelor altoite . Plantarea in biloane se poate face culcat in lungul biloanelor, astfel incat mugurele din varf sa ajunga la 40 cm deasupra bazei bilonului iar baza sa se gaseasca la 15 - 20 cm sub baza bilonului (Tuta, V., 1964). Restul lucrarilor, inclusiv copcitul se aplica ca pentru vitele altoite. Producerea materialului saditor nealtoit prin utilizarea butasilor scurti. Se practica pentru inmultirea rapida a soiurilor valoroase, in conditiile existentei unor cantitati reduse de material biologic. Butasul se preleveaza la lungimea de un mugure . Pentru a mari suprafata de inradacinare marginile butasului se sectioneaza oblic sau se realizeaza o incizie centrala pana la mijlocul coardei. Butasii astfel fasonati se stratifica timp de 15 - 20 de zile in teren cu umiditate la limite moderate si temperatura de 15 - 20 0C sau in ghivece nutritive, (turba in amestec fiind prezenta) pentru evitarea transplantarii. Tehnologia de producere a butasilor portaltoi inradacinati. Pentru inmultire se folosesc butasi lemnificati de portaltoi lungi de 36 - 40 cm (cu 3 noduri). Pastrarea butasilor portaltoi, verificarea calitatii si umectarea se executa dupa tehnologiile obisnuite. Inainte de plantare se indica sa se faca prefortarea; pentru aceasta ei se stratifica la fel ca butasii altoiti. Durata de fortare este de 3 saptamani (doua saptamani la temperatura la 23 - 25 0 C si o saptamana la 12 0 C). Prefortarea se incheie cand butasii prezinta la polul opus calus. Plantarea se poate face in biloane sau pe teren nebilonat. Lucrarile celelalte, de dirijare a cresterii si maturarii, se executa in mod asemanator celor de la producerea vitelor altoite.
INMULTIREA VITEI DE VIE PRIN PRODUCEREA VITELOR ALTOITE

Materialul saditor viticol se obtine in unitati de productie specializate, denumite pepiniere. Pepiniera, ca unitate complexa, cuprinde sectoare dependente intre ele. Acestea sunt: plantatiile furnizoare de butasi portaltoi si altoi, scoala de vite sau solarii si teren pentru asolament. La acestea se adauga: constructiile specifice (complexul de altoire si fortare, solariile), amenajarile aferente (complex administrativ, remize, instalatii, magazii) si sistema de masini specifica.

Plantatiile de vite neroditoare pentru portaltoi. Vitele Vitis vinifera sunt sensibile la filoxera. Cultivarea lor pe terenurile filoxerate nu este posibila fara a fi aparate impotriva acestei insecte. Pana in prezent cel mai eficient mod de aparare este altoirea pe portaltoi rezistenti la filoxera. De aceea, pentru producerea vitelor altoite sunt necesari butasii proveniti din coardele vitelor rezistente la filoxera, dar neroditoare, numite vite portaltoi. Pentru obtinerea coardelor din care se obtin butasii portaltoi este necesara, in primul rand, infiintarea plantatiilor de vite ce consta in : alegerea arealelor, organizarea, amenajarea si pregatirea terenului, plantarea vitei de vie si intretinerea ei pana la intrarea in productie. Recunoasterea plantatiilor portaltoi in vederea recoltarii materialului de altoit. La aceste plantatii se efectueaza, in momentele care determina calitatea materialului de altoit, controale (2 - 3). In principal se urmareste executarea lucrarilor prevazute in tehnologie (lucrarile solului, plivit, 8 - 12 lastari / butuc, copilit, legatul lastarilor, carnit, protectia fitosanitara, identificarea, marcarea si eliminarea impuritatilor s.a.). Pentru eliberarea certificatelor de valoare biologica -butasi autentici - se vor indeplini conditiile: autenticitate 100 %, lipsa atacului de cancer bacterian (Agrobacterium tumefaciens), de putregai alb al radacinilor (Rosselinia necatrix) si indeplinirea cerintelor tehnice ale standardelor in vigoare. La eliberarea certificatelor de valoare biologica pentru butasi selectionati se vor asigura conditiile de recoltare din plantatii infiintate cu butasi portaltoi autentici daca s-au aplicat lucrarile de selectie timp de trei ani. Recoltarea si fasonarea coardelor portaltoi. Se face toamna,cand continutul de substante de rezerva din coarde este maxim, inaintea inceperii procesului de migrare a substantelor din tulpina spre radacina. Momentul se stabileste in functie de primele geruri mai puternice (-8, -100 C) cu durata de minim 2 zile, aproximativ la 2 saptamani dupa caderea frunzelor. Lucrarea consta in taierea coardelor deasupra nodului al doilea de la baza, la cca 10 cm de la punctul de insertie si a legaturilor (de la baza spre varf). Tragerea coardelor de pe mijlocul de sustinere se realizeaza atent pentru ca acesta sa nu fie deteriorat. Coardele recoltate se strang si se scot la locul de fasonare, unde li se indeparteaza copilii si carceii (la 1,5 cm de la baza) si varfurile necoapte. Organizarea lucrarii se face in asa fel incat de la taiere si pana la fasonare si segmentare butasii sa nu fie afectati de uscaciune, inghet si vant. Dupa fasonare se executa segmentarea coardelor in butasi. Butasul de vita portaltoi trebuie sa indeplineasca urmatoarele cerinte: sa fie drept minimum doua noduri, lungimea minima 40 cm (inclusiv 2 cm sub nodul bazal), diametrul mare la varf intre 7 - 12 cm, lemn sanatos si bine maturat, in sectiune transversala, sa fie de culoare vie si fara pete cafenii. Segmentarea coardelor se face in portiuni insumate de trei,doi sau un butas. Recomandabil este ca proportia butasilor de trei lungimi sa fie de 70 - 80 %. Butasii

fasonati la aceeasi lungime se leaga in pachete de 100 bucati, cu baza in aceeasi parte si se eticheteaza, evidentiindu-se: soiul, categoria biologica, unitatea producatoare si actul legislativ in vigoare. Productia medie de butasi portaltoi este cuprinsa, in general, intre 80 - 140.000 butasi / ha (Grecu, V. si colab., 1987). Pastrarea butasilor portaltoi. Butasii portaltoi, recoltati la momentul optim de maturare, trebuiesc pastrati pana la executarea operatiunii de altoire. Pentru a nu se produce un consum exagerat al substantelor de rezerva este necesar ca intre recoltare si altoire sa se asigure conditii de pastrare favorabile mentinerii substantelor de rezerva si viabilitatii celulelor. Aceste conditii sunt determinate de temperatura (cuprinsa intre +1 si +40 C) si umiditatea relativa a aerului (in jur de 85 %). Tratamente anticriptogamice. Inainte de introducere la pastrare se efectueaza tratamente impotriva unor agenti patogeni ca: Botrytis, Alternaria Fusarium, Phomopsis. Acestea constau in tratarea butasilor portaltoi intr-o solutie de Chinosol W (0,5%) sau de Cryptonol lichid (2,5 %) timp de 2 - 10 ore, in functie de temperatura apei. La temperatura apei de 150C butasii se tin la imbaiere 2 ore, la 100C, 3 ore; la 50C, 5 ore la 30C, 8 ore si la 10C, 10 ore. Ambalarea butasilor in vederea pastrarii. Dupa efectuarea tratamentului anticriptogamic si zvantarea butasilor, acestia se introduc in saci de polietilena. Intr-un sac se introduc 3 pachete de butasi portaltoi. Temperatura butasilor si a mediului inconjurator in momentul introducerii in saci este necesar sa fie sub 10-12 0C. Pastrarea propriu-zisa. Pentru pastrare se pot folosi : camerele frigorifice si silozurile de nisip (la suprafata solului), sub cerul liber sau in bordeie. Obtinerea coardelor altoi constituie veriga principala in obtinerea materialului saditor viticol cu valoare biologica. Coardele altoi se produc in diferite tipuri de plantatii: plantatii mama - specializate in principal pentru producerea de coarde altoi; plantatii de productie - autorizate pentru productii de coarde altoi in secundar si in principal productie de struguri si plantatii de tip butasiera pentru producerea coardelor altoi in sistem intensiv. Producerea coardelor altoi in plantatii mama - specializate. Plantatia mama specializata (butasiera cu caracter mixt) produce in principal coarde altoi si, prin aceasta, se asigura mentinerea unui nivel ridicat al valorii biologice. De aceea, la infiintare se utilizeaza material saditor viticol cu valoare biologica ridicata, din soiuri noi, clone si unele soiuri valoroase, recomandate. Producerea coardelor altoi in plantatii de productie autorizate . Plantatia de productie autorizata are caracter mixt si produce in secundar coarde altoi si, in principal, productie de struguri. Aceste plantatii trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: puritate biologica (cel putin 90 % butuci din soiul prevazut la inmultire), o stare generala si fitosanitara buna.

Particularitati specifice de exploatare. In acest tip de plantatii producatoare de coarde altoi si struguri se executa lucrari speciale pentru realizarea acestor deziderate. Acestea sunt reprezentate prin: fertilizare si tratamente fitosanitare suplimentare, executia operatiunilor 'in verde' (plivit, copilit, carnit) si aplicarea lucrarilor de selectie. Producerea coardelor altoi in plantatii de tip butasiera. Plantatia de tip marcotiera (butasiera) pentru producerea coardelor altoi in sistem intensiv se infiinteaza pentru producerea soiurilor rare si valoroase pe nisipuri. Ele se pot infiinta si pe terenuri usoare, cu utilizarea vitelor altoite (Martin, T. si colab., 1976). Acest tip de plantatie se caracterizeaza prin desime mare de butuci la hectar (18.000 - 38.000). De la aceste plantatii se pot recolta 100.000 - 200.000 coarde altoi / ha. Recoltarea coardelor altoi se efectueaza toamna, dupa caderea frunzelor, inaintea inceperii circulatiei inverse a hidratilor de carbon. La momentul biologic optim se recolteaza coardele altoi. Ele trebuie sa indeplineasca conditiile cerute de standardele in vigoare: autenticitatea impusa, grosimea masurata pe diametrul mare sa fie de 8 - 12 mm , sa aiba 8 muguri viabili, normal dezvoltati. Sunt eliminate de la inmultire coardele afectate de grindina, boli criptogamice, raniri mecanice, torsionari ale tesuturilor s.a. Producerea butasilor altoi in sera prin multiplicare rapida. Tehnica respectiva (practicata in Franta, Boidron si Anran, 1994) se caracterizeaza prin: producerea unor mari cantitati de butasi (120-150 muguri/ planta) chiar din primul an (la cultura in camp se realizeaza cu greu inainte de 3-4 ani); stare fitosanitarafoarte buna si calitate ridicata a materialului (diametru si nivel substanta de rezerva ). Potentialul productiv in aceste conditii este mai ridicat la producerea butasilor altoi cu valoare biologica superioara comparativ cu a celor portaltoi. Pentru practicarea acestei tehnici sunt necesare: sera, echipamente si materiale. Se folosesc toate tipurile de sera care asigura: o crestere maxima a plantelor in inaltime , pentru a se obtine o productie cat mai mare de butasi; aerare si ventilatie suficiente, in orele de insolatie care pot determina cresteri excesive de temperatura. Substraturile pentru plantare sunt: puzolanul (material de origine vulcanica, foarte poros) care asigura o buna repartitie a apei si a aerului (minim 50 % aer), si o buna circulatie a solutiilor si vata minerala (portiuni paralelipipedice 100 x 20 x 7 cm), dar la folosirea ei exista riscul mentinerii continutului de apa. Fasonarea, pastrarea si expedierea coardelor altoi

Fasonarea se realizeaza prin sectionarea coardelor la cel putin 4 cm sub mugurele bazal si la 4 cm deasupra ultimului mugure. Dupa fasonare coardele se leaga in pachete de 100 bucati, se eticheteaza si se stratifica provizoriu (sub folie de polietilena). Pastrarea. Inainte de introducerea la pastrare coardele altoi sunt supuse tratamentelor anticriptogamice (asemanator coardelor portaltoi). Coardele altoi se pastreaza in: camere frigorifice, silozuri de nisip sub cerul liber si bordeie sau incaperi. Expedierea se efectueaza in zilele cu temperaturi pozitive si se asigura conditiile de prevenire a deshidratarii. Materialul biologic (expediat) este insotit de actele privind garantarea calitatii si gestionarea acestora. Scoala de vite constituie locul unde se produc vite altoite si vite pe radacini proprii (nobile si portaltoi). Terenul ales pentru acest sector pepinieristic este necesar sa fie plan, amplasat langa o sursa de apa, neinundabil, neinfestat cu daunatori si fertil. Conditii climatice favorabile sunt asigurate in arealele cu temperaturi medii in luna mai si iunie de minimum 180 C, si in lunile iulie, august de 220 C. Organizarea terenului pentru scoala de vite se face prin impartirea terenului in sole repartizate pentru culturile din succesiunea asolamentului si scolii de vite. Intre sole se lasa drumuri (4-5 m latime), canale principale de distributie a apei si perdele de protectie. Obtinerea vitelor altoite se poate realiza in doua sisteme tehnologice: clasic si modern Tehnologia producerii vitelor altoite in sistem clasic Aceasta cuprinde urmatoarele secvente tehnologice: alegerea biopartenerilor, altoirea, fortarea, inradacinarea si dirijarea cresterii si maturarii lastarilor . Alegerea biopartenerilor. Diferentele (% vite STAS) dintre combinatiile de altoire sunt determinate de caracteristicile ereditare ale soiurilor. De aceea, nefiind estompate diferentele dintre soiuri este necesara stabilirea combinatiilor altoi - portaltoi care asigura procente ridicate de vite STAS Pregatirea butasilor portaltoi consta in: scoaterea de la pastrare, verificarea caracteristicilor de calitate, fasonarea, umectarea si calibrarea. Dupa fasonare, butasii se lotizeaza pe categorii de diametre. Sortarea se face prin ma

Pregatirea altoilor cuprinde urmatoarele lucrari: scoterea coardelor altoi de la pastrare, verificarea caracteristicilor de calitate, fasonarea si umectarea. Altoirea cu butasi in stare erbacee (in verde) se foloseste mai rar, si numai in anumite zone viticole, reprezentand un mijloc eficace de refacere a desimii initiale a plantatiilor viticole. Ea se executa dupa trecerea lastarului din faza de structura primara, la cea secundara. Concresterea, la altoirea in verde, se realizeaza pe seama formatiunilor histologice, aparute ulterior altoirii prin intermediul cambiului. Altoirea 'in verde' se poate realiza si cu butasi erbacei care se obtin in mediu controlat. Metoda are urmatoarele avantaje: multiplicare rapida a materialului biologic valoros, inradacinare puternica, concrestere reusita intre parteneri si obtinerea de material saditor liber de viroze. Procedeul consta in prelevarea de butasi erbacei portaltoi si altoi (la fiecare 6-7 saptamani); altoirea lor se executa dupa metoda in copulatie iar dirijarea concresterii si inradacinarii se efectueaza in mediul controlat (Jenny, M., 1991). Altoirea in verde cu minibutasi butasi de la plantele mama cultivate in sera consta in: cresterea in sera a plantelor mama de altoi si portaltoi pana cand se obtin butasi cu aptitudini fiziologice si fizice (lungime si diametru) optime altoirii; prelevarea de la plantele mama a butasilor portaltoi si altoi si altoirea. Acestea se executa cu masina GCEV (grefent vert) randamentul fiind de 30-50 % in conditiile calduroase ale anului si de 90 % in cele racoroase; intoducerea butasilor altoiti pe un substrat de dezvoltare intr-o incinta cu umiditate saturata si temperatura de 20 0C; suprimarea mugurilor portaltoi si asigurarea conditiilor de crestere pana la stadiul care sa permita plantarea la loc definitiv. Producerea vitelor altoite in verde prin apropiere laterala. Metoda consta in obtinerea de lastari altoi si portaltoi proveniti din butasi de un mugure plantati in ghivece cu amestec nutritiv in spatiu protejat. La momentul biologic optim altoirii in verde ghivecele cu lastari altoi si portaltoi se apropie. Metoda de altoire folosita este in copulatie simpla. Ea consta in: executia unor pene la lastarii biopartenerilor, imbinarea si legarea cu un material biodegradabil a acestora. Dupa realizarea unei minime concresteri lastarul altoi se detaseaza de propriul sistem radicular, iar lastarul portaltoiului se indeparteaza. Lastarul altoi se dezvolta pe sistemul radicular al portaltoiului. Dirijarea cresterii si maturarii lastarului altoi se efectueaza in conditii de spatiu controlat. Vitele obtinute se vor planta la loc definitiv. Altoirea cu butasi lemnificati (in uscat ) la masa. Altoirea in uscat este cel mai mult folosita. Ea se poate executa manual sau prin utilizarea masinilor de altoit.

Momentul declansarii altoitului se stabileste in functie de epoca optima de plantare a vitelor in scoala si de posibilitatile de realizare a programului de altoiri. Calendaristic, lucrarea incepe in prima jumatate a lunii martie si se incheie in prima decada a lunii aprilie. La altoirea manuala se foloseste metoda de altoire in copulatie perfectionata (cu limb sau pana). Tehnica altoirii propriu-zise consta in executia unei sectiuni transversal-oblice, la capatul superior al butasului portaltoi, pregatit pentru altoire, pe diametrul mugurecarcel.Sectiunea realizata trebuie sa aiba lungimea de 1,5 ori mai mare decait diametrul sectiunii transversale. Pana de imbinare se executa printr-o taietura interioara, care porneste de deasupra maduvei, este la inceput longitudinala, iar apoi are un traseu aproape paralel cu al sectiunii transversal-oblice . La butasul altoi pregatit pentru altoire se executa o sectiune transversal - oblica pe diametrul mugure-carcel incepand de la baza mugurelui si cat mai aproape de el. Sectiunea trebuie sa indeplineasca aceleasi conditii si sa fie asemanatoare cu a portaltoiului. Apoi se executa si la altoi pana de imbinare in mod asemanator. Operatiunea se finalizeaza prin imbinarea altoiului cu portaltoiul. Altoirea mecanizata cu butasi lemnificati (in uscat). La altoirea in forma literei omega sau varf de lance' se folosesc masinile LPM-1 (Bulgaria), MA-1 si MA-2 (Romania) si dispozitivele DPA-1, DPA-2 si DPA-3 (Romania). Rezultate bune se obtin daca butasii au diametrul de 9 - 12 mm. Pentru productivitate ridicata este bine sa fie sortati butasii cu ajutorul stativului de calibrare . Altoirea mecanizata, fata de cea manuala, prezinta unele avantaje ca: productivitate ridicata si posibilitatea folosirii de lucratori necalificati, dupa o prealabila instruire de 2-3 zile (Grecu, 1988), dar nu aduce nici ea conditii mai bune pentru realizarea procesului de concrestere la altoire. Performantele calitative inregistrate la altoirea mecanizata sunt apropiate de cele ale altoirii manuale. Receptia. Dupa executia altoirilor se verifica butasii altoiti (cantitativ si calitativ), pentru a se depista cei incorect altoiti. Folosirea biostimulatorilor de calusare si inradacinare. In procesul de formare al calusului si radacinilor, un rol important il au giberelinele, care intervin in diviziunea celulara, auxinele, care favorizeaza cresterea si dezvoltarea (Mirica si colab., 1982) si citochininele, care sunt capabile sa induca, in celulele ce nu apartin meristemelor sau zonelor generatoare, potential de diviziune (Oprean,M., Olteanu,I. 1983). La noi in tara , rezultate bune s-au obtinut prin inmuierea, inainte de parafinarea butasilor altoiti cu stimulatorul de calusare 'Calovit' (produs de I.C.C. Cluj-Napoca). Utilizarea lui a determinat ca procentul de vite de calitatea I-a sa creasca cu 4,6 (Grecu si colab., 1988). Aplicarea bioregulatorilor si a parafinarii.Cercetari de data mai recenta, cu larga acceptiune pentru practica viticola au demonstrat ca si folosirea substantelor bioactive de

tip ' Calovit ' in producerea materialului saditor viticol poate contribui la realizarea in conditii cat mai bune a concresterii la altoire, la sporirea randamentului de vite altoite, la imbunatatirea calitatii acestora si ridicarea indicilor de economicitate. Parafinarea are scopul de a proteja punctul de altoire fata de conditiile neprielnice de mediu. Pentru parafinare se foloseste un amestec constituit din: parafina comerciala cca 94 % + bitum (smoala) 3 % + colofoniu industrial 3 % si adaus de produs antibotritic (de exemplu Benlate in proportie de 0,15 %). Tehnica de parafinare consta in introducerea (o singura imersie, de ordinul fractiunilor de secunda) butasilor altoiti pe lungimea de 12-16 cm,(masurata de la varf spre baza) in amestecul respectiv, cand acesta are temperatura de 7020C. Lucrarea este obligatorie in cazul stratificarii partiale pentru fortare. Stratificarea se face pentru a asigura un mediu favorabil procesului de crestere, si consta in introducerea butasilor in intregime, sau partial, in substrat. Lazile de stratificare si fortare traditionale sunt confectionate din lemn). In prezent, acestea se realizeaza din material plastic si au o capacitate de 450 - 500 butasi , sau cutii cu schelet metalic si pereti din placi de polietilena de tip fagure si au o capacitate de 700 - 750 butasi. Mediul de stratificare poate fi turba (pH apropiat de 7), nisip, apa sau solutie nutritiva.Stratificarea partiala se practica in cazul in care butasii au fost parafinati. Acest mod de stratificare asigura urmatoarele avantaje: neetiolarea lastarilor, absenta radacinilor date din altoi, formarea la punctul de altoire de calus circular cu densitate ridicata si eliminarea conditiilor de aparitie a atacului de mucegaiuri. Ca mediu de stratificare se poate utiliza si turba. Aceasta nu favorizeaza dezvoltarea mucegaiurilor, mentine umiditatea si temperatura constanta. Pentru parcurgerea fortarii se pot folosi si alte procedee: introducerea bazei butasilor in apa (Constantinescu, 1974), electrostratificarea, bacuri cu solutie nutritiva. Fortarea are ca scop optimizarea factorilor favorabili procesului de concrestere la altoire si se realizeaza in spatii special construite, in cadrul complexului de altoit si fortat . In perioada de fortare temperatura se dirijeaza in urmatorul mod: in primele 4 -6 zile temperatura se mentine la 28-30 0C (inregistrarea se face in aer, la mijlocul locului de fortare si la inaltime medie). Socul acesta de temperatura determina intrarea rapida in activitate a tesuturilor meristematice. Pana la aparitia lastarilor, temperatura se dirijeaza la 22-200 C, apoi aceasta se mentine la 18-200 C in timpul zilei si 14-160 C in timpul noptii . Durata totala a fortarii se incadreaza intre 18-21 zile. In aer umiditatea relativa se impune sa fie, in primele 9-10 zile,de cca 85 - 90 % si, apoi, de 70-80%, deoarece exista pericolul atacului de mucegai. In localul de fortare, este necesar ca, incepand cu ziua a cincea, lumina sa fie suficienta, chiar completata cu lumina artificiala, prin instalarea unor lampi de neon de 400 wati, iluminarea facandu-se timp de 12 - 16 ore pe zi. Celelalte lucrari din timpul fortarii sunt: aerisirea localului, afanarea rumegusului, aplicarea de tratamente anticriptogamice,

verificarea procesului de calusare si modificarea locului lazilor pe verticala . La altoitul de iarna (ultima jumatate a lunii ianuarie), lazile cu butasi altoiti (pregatite asemanator), se acopera cu folie de polietilena, se introduc in spatii cu temperatura de 1-20C si la 80 - 90 % umiditate relativa a aerului, pana in luna martie, cand se declanseaza fortarea, pentru desavarsirea calusarii si calirii pana la plantare. Declansarea fortatului se face in functie de durata si marimea spatiului de fortificare existent. Dirijarea factorilor din perioada de fortare se face la nivelul parametrilor din fig 6.21. Fortarea se considera incheiata cand lastarul are 3 - 4 cm, calusul la punctul de altoire este putin reliefat, iar cel de la baza butasilor este inelar. Calirea se realizeaza pentru aclimatizarea vitelor la conditiile de mediu corespunzatoare locului de plantare. Temperatura, in aceasta perioada, se mentine la cca 8100 C, in cazul vitelor plantate in scoala de vite, sau la 12-130C, in cazul celor plantate in solarii. Clasarea vitelor, dupa fortare si calire, consta in alegerea vitelor bune de plantat, care prezinta lastari de 10 cm lungime, calus circular la punctul de altoire si la baza butasului. Fasonarea consta in dimensionarea lastarilor la 3-5 cm., scurtarea radacinilor la 1 cm si reparafinarea vitelor in cazul plantarii fara biloane. Reparafinarea vitelor. Aceasta lucrare se executa in cazul plantarii in teren nebilonat. Ea se poate executa atat la butasii altoiti care au fost parafinati inainte de pastrare, cat si la cei neparafinati.