DESPRE ICOANA

Iubiti credinciosi, dupa cum va amintiti, data trecuta am vorbit despre cultul bisericesc ortodox, si am vazut cu toii cat de important este cultul divin pentru viaa noastr duhovniceasc, intrucat numai cine particip efectiv la sfintele slujbe se poate numi cretin activ, care triete cretinismul dinuntru. Cretinul care nu frecventeaz Biserica i nu particip la cultul ei, este un simplu "spectator", vieuind, de fapt, in afara cretinismului. Astazi vom vorbi, cu ajutorul Domnului, despre rolul si importanta sfintelor icoane!. De aceea, vom incerca sa abordam trei puncte importante despre ceea ce ne intereseaza in mod deosebit ca crestini ortodocsi despre icoana, si anume, vom incerca sa raspundem la trei intrebari: ce este icoana, care este rolul in viata Bisericii si a crestinilor, si cum sa aparam icoana impotriva iconoclastilor de orice fel. La intrebarea, ce este icoana, putem incepe prin a spune ca, orice crestin ortodox stie, si daca nu stie, trebuie sa stie, ca in Biserica Ortodoxa, icoanele sunt puse la loc de cinste, avand un rol de mediere intre lumea sensibila, materiala si lumea inteligibila, duhovniceasca! Si daca omul a fost creat de Dumnezeu, ca sa poata actiona in lumea fizica, cu cele cinci simturi sensibile, simtul vizual, auditiv, tactil (pipaibil), gustativ si simtul mirosului (olfactiv), simturi numite de Sf. Parinti si ferestre ale sufletului, dar in plus fata de celelalte fapturi, i s-a dat un al saselea simt, simtul cel duhovnicesc, menit printr-o traire specifica in Lumina lui Hristos, sa stea in legatura cu lumea spirituala, atunci reiese de aici, ca ceea ce intra prin aceste fereste ale sufletului, pe scurt, aceea si devine omul. Exista suficiente argumente, si patristice dar si stiintifice, care demonstreaza la modul cel mai evident posibil, ca omul primeste din mediul inconjurator, volumul cel mai mare de informatie, prin simtul vizual, aproximativ 2/3 din volumul intreg de informatii, percepute de intregul aparat simtual al omului. Practic, spun oamenii de stiinta, un sfert din creier e raspunzator de activitatile legate de vedere, si luand in consideratie toate cele spuse pana acum, putem deduce de aici, ca si noi, trebuie sa acordam o atentie deosebita, ca prin acest simt sa patrunda cele mai frumoase si mai inaltatoare imagini, care ar putea sa culmineze, cu o tot mai prezenta perceptie iconica a lumii inconjuratoare si a ratiunilor divine din aceasta, si care in mod inevitabil, ne duce spre nevoia de imagini sfinte, ziditoare, care sa simbolizeze realitatea manifestarilor dumnezeiesti, fapt ce s-a concretizat intr-un mod aparte si prin icoana. Parintele Dumitru Staniloaie, spunea in lucrarea sa, O teologie a icoanei, citez: numai omul este, ca spirit, superior obiectelor, dar pe de alta, ca spirit intrupat, el este o imagine substantiala si toata viata lui spirituala este legata de imagini. Imaginile sunt forma necesara a manifestarii spiritului uman, iar spiritul uman este dupa chipul lui Dumnezeu. Omul nu poate

sesiza pe Dumnezeu decat prin imagini, prin simboluri. Imaginile umane sunt cea mai inalta forma de sesizare a spiritului divin, caci, ca imagini in care se exprima spiritul uman, ele sunt totodata simboluri ale spiritului divin, dupa al carui model este spiritul uman. Noi stim cu totii, ca odata cu intruparea Fiului lui Dumnezeu, cand s-a facut unul ca noi intru toate, in afara de pacat, intreaga Sa dumnezeire s-a salasluit printre noi, de data aceasta nu in chip simbolic, imagistic, ci desavarsit om si Dumnezeu in acelasi timp, act care fundamenteaza deplin nasterea icoanei, caci Mantuitorul spune, Cel ce M-a vazut pe Mine, a vazut pe Tatal(Ioan 14, 9). Deci, Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este icoana vie, naturala a Tatalui, si asa cum si El a avut doua firi, dumnezeiasca si omeneasca, unite intr-o singura Persoana, asa si icoana, are o parte materiala si una spirituala, dar asa cum privindu-L pe Hristos viu, desi vedem un om, dar nu un simplu om, ci suindu-ne prin El cu mintea si inima vedem mai departe pe Tatal, dar nu dupa fiinta Lui, asa si privind la o icoana, nu ramanem doar la materia din care este facuta, ci privind cu mintea si inima, ne suim mai departe prin ea, ca printr-o fereastra, la prototipul ei pe care il reprezinta!. Iata, deci, ca adancimea si sensul icoanei, se afla in intruparea Mantuitorului, daca este sa ne referim doar la dovezile scripturistice ale Noului Testament, dar avem si dovezi pastrate in Sf. Traditie, in ceea ce priveste aparitia primelor icoane, cum ar fi cea legata de primul chip imprimat al lui Hristos trimis regelui Avgar, spre a se vindeca de lepra, sau al chipului ce a ramas imprimat in mod miraculos pe mahrama Sf. Veronica, cu care a sters chipul Mantuitorului pe drumul spre Golgota. De asemenea, Sf. Apostol si Evanghelist Luca, fiind si pictor, a pictat inspirat de Duhul Sfant pe Maica Domnului in diferite ipostaze, care au ramas si primele prototipuri. O foarte frumoasa comparatie in privinta icoanei o face si Sfantul Vasile cel Mare, care spune ca ceea ce cuvantul transmite prin auz, pictura arata in tacere si prin imagine, icoana devenind astfel o carte de teologie, ce transpune dogma in culori, si putem spune chiar ca cuvantul si imaginea se completeaza reciproc. Icoana i Evanghelia sunt n strns legtur, se sprijin i se clarific reciproc, colabornd la rspndirea nvturii cretine. Icoana este o Evanghelie n culori, precum Evanghelia este o icoan verbal a lui Hristos. Numele de icoan vine din grecescul EIKON = a asemna, asemnare. n limba latin avem n mod similar, cuvntul IMAGO = chip, reprezentare. ICOANA este deci, chipul sau reprezentarea pentru ochii notri a unei fiine existente n mod real, adic a adevratului Dumnezeu, a Fiului Su Iisus Hristos, a Maicii Domnului sau a Sfinilor. Icoanele se picteaz dup un canon iconografic, prin respectarea strict a acestui canon iconografic, cretinii ortodoci reusind s rmn la o nelegere unitar a lui Hristos. Spre exemplu nu este corect s fie reprezentat Maica Domnului cu capul descoperit, deoarece Maica Domnului era mereu acoperit cu un voal, nu i se vedea

deloc prul, avea o mbrcminte modest i foarte serioas. Sau sa se picteze fara cele trei stele, una la frunte si cate una la fiecare umar, care semnifica intreita feciorie a Maicii Domnului, adica fecioara inainte de nastere, fecioara in timpul nasterii si fecioara dupa nastere! Iar Mantuitorul Hristos se face totdeauna cu aura cruciforma, si cu inscrisul in interiorul ei specific numai lui Dumnezeu, Cel care exista cu adevarat, existenta ce a fost revelata lui Moise prin cuvintele: Eu sunt Cel ce sunt, un inscris consacrat prin cuvintele grecesti: , care inseamna Cel ce este!. Un alt aspect important, mai ales in ziua de astazi, cand piata este invadata de chiciuri si la nivel de icoana, este acela ca o icoana adevarata este in primul rand cea pictata dupa Sfintele Canoane, de catre pictori iscusiti, traitori si cunoscatori ai teologiei autentice, pentru ca icoana este in primul rand teologie in imagini, iar pictorul, cel care face sfinti, trebuie ca si el insusi sa-si sfinteasca viata. De asemenea, icoana trebuie pictata pe suport de lemn, pentru ca simbolistica acestuia este una mare, si anume, lemnul odata cu rastignirea Mantuitorului pe Cruce, a devenit binecuvantat, si in plus acesta a avut candva viata in el, dar murind prin taiere inviaza prin pictura icoanei!. Problema icoanei in ziua de astazi, a devenit una tot mai complicata, mai ales cand se pune problema alegerii intre o fotocopie si o icoana pictata, cand cei care ar trebui sa cunoasca ce este o icoana cu adevarat, sunt tot mai putini, lasandu-se loc mai mult tablourilor religioase cu pretentia de a fi numite icoane! Cred ca nu gresim daca spunem, ca diferenta dintre o icoana pictata dupa canoane si o fotocopie, este ca intre o Sf. Liturghie inregistrata electronic si una traita pe viu in Biserica, adica o distanta ca de la cer la pamant, desi, la prima vedere, si una si alta sunt placute la auz! Despre rolul icoanei in viata Bisericii si a omului, putem spune ca cinstirea icoanelor este parte integranta a cultului bisericesc. Aa se explic faptul c, n Ortodoxie, nu exist serviciu religios sau ritual liturgic fr prezena icoanei. Prinii Bisericii au vzut n icoanele sfinilor prezena lui Hristos i a Duhului Sfnt, a energiilor dumnezeieti necreate, dar i o cale de a-L vedea pe Dumnezeu mai lmurit, prin contemplare. Or, icoanele nlesnesc aceast contemplare, fiind ferestre care dau spre privelitea de dincolo, dup cum le numea cunoscutul teolog rus Paul Florensky. Prin ritualul de sfinire a icoanei se produce o legtur ntre imagine i prototipul ei, ntre cel care este pictat i pictura nsi. Astfel, prin puterea acestei prezene harice se sfinete orice icoan, care devine din tablou religios icoan fctoare de minuni, obiect de cult, venerat n biseric i n casele cretinilor. Potrivit invataturii ortodoxe, icoana are patru functii: dogmatica, ca marturisire de credinta in Intruparea Mantuitorului; harismatica, sau sfintitoare, prin lucrarea Sfantului Duh;

latreutica, si aici avem forma de adorare (latria) a lui Dumnezeu, supravenerare (iperdoulia), pentru Maica Domnului si venerare (doulia) pentru sfinti si puterile ingeresti;

anamnetica, de aducere-aminte a smereniei Fiului lui Dumnezeu, de indemn la rugaciune si contemplatie (Sf.Teodor Studitul). O icoan este o imagine (de obicei bidimensional), reprezentnd pe Hristos, sfini, ingeri,

evenimente biblice importante, pilde sau evenimente din istoria Bisericii. Sf. Grigore Dialogul (Pap a Romei la aprox. 590-604) vorbea despre icoane ca fiind Scriptura pentru analfabei: Ceea ce scrisul prezint cititorilor, imaginea prezint celor nenvai care o privesc, cci n ea i cei ignorani vd ce ar trebui s urmeze; n ea pot citi analfabeii Celor care sugereaz c acest fapt nu mai este relevant n epoca noastr, le aducem aminte de rata mare a necredintei si analfabetismului, de data aceasta duhovnicesc, pe care o avem acum, ntr-un segment major al populaiei. Icoanele ne ridic minile de la cele pmnteti la cele cereti. Sf. Ioan Damaschinul a spus: Prin icoane vizibile suntem condui la contemplarea a ceea ce este divin i spiritual. Prin pstrarea memoriei celor pictai n icoane, suntem inspirai s-i imitm. Sf. Grigore de Nissa (aprox. 330395) povestea cum nu putea trece pe lng o icoan cu Avraam care-l jertfea pe Isaac fr s verse lacrimi. ntr-un comentariu la aceste cuvinte, s-a spus la al aptelea Sinod Ecumenic: Dac unui asemenea Doctor imaginea i-a folosit i i-a produs lacrimi, cu att mai mult ea va aduce cin i-i va face bine celui simplu i needucat. Exist nc un aspect deosebit de relevant n privinta rostului icoanelor n cadrul Bisericii. Este vorba de functia lor pedagogic. Dup cum stim din referatul biblic neotestamentar, dimensiunea nvttoreasc a activittii nvtorului Hristos este deosebit de pregnant. Credinciosii nu se pot nchina fr a fi nvtati cum s fac acest lucru si far a fi nvtati credinta care justific nchinarea. n aceast ordine de idei, icoana nu este numai un mediu al nchinrii ci si un obiect cu intentii pedagogice vizibile. Fr a reduce icoana la un simplu instrument al promovrii nvatturii de credint, recunoastem rolul ei eminent de transmitere a stiintei sacre. Privindu-le, credinciosii beneficiaz de toate cunostintele implicate n vizualizarea scenelor si a persoanelor sfinte. Sinodul al VI-lea Ecumenic, prin Canonul 82, oficializeaz dogma icoanei. Cu toate acestea, timp de peste un secol de aici nainte, iconoclatii vor reprima icoana si vor martiriza pe cei ce o sustineau. ns, Biserica va birui prin marii aprtori de atunci ai cultului icoanelor Sfntul Ioan Damaschin i Sfntul Teodor Studitul. Sinodul al VII-lea Ecumenic (787) statornicete dogma icoanei, ns acest lucru nu va fi de ajuns. Tulburrile iconoclatilor vor continua pn n martie 843, cnd, sub oblduirea mprtesei Teodora, se va ntruni un alt sinod la Constantinopol, care

va consfini definitiv dogma i teologia icoanei. De atunci pn astzi, s-a stabilit ca dat de cinstire a icoanelor prima Duminic din Postul Mare, denumit generic Duminica Ortodoxiei. Spre deosebire de noi, ns, Biserica Romano-Catolic n-a mai pstrat canonul ortodox, introducnd pe lng icoane statuile, reprezentri tridimensionale, care creeaz o senzaie de naturalism renascentist i datorit crora limbajul realismului simbolic dispare. n acest fel, transcendena divin este cobort la nivelul noiunii vieii zilnice, mai aproape de profan. In continuare iubiti crestini, pentru ca si in ziua de astazi avem multi care contesta veridicitatea adevarului despre icoana, ca si iconoclastii de odinioara, si pentru ca ei privesc situatia in mod rational si unilateral, vrand argumente doar scripturistice, acestora le putem raspunde cu argumente pe masura intelegerii lor, sau mai bine zis, vom cauta sa-i lamurim tot cu armele lor, adica in primul rand cu Sf. Scriptura! Cea mai ntlnit obiecie pe care o intalnim este: icoana este idol, chip cioplit, iar cinstirea ei ncalc porunca a doua din Decalog (Ie. 20, 4). Este drept c Moise spune s nu se fac asemnare nici unui lucru care exist n cer, pe pmnt, n ap sau sub pmnt (Ieire 20,3), dar acelai Moise poruncete s se fac catapeteasma, s se fac chipurile heruvimilor, s se fac chivotul i toate cele ce se gseau n cort. Solomon mai trziu, ridic lui Dumnezeu templu mret: Si a fcut n Sfnta Sfintelor doi heruvimi de lemn de mslin, nali de zece coi... i a mbrcat el heruvimii cu aur. Pe toi pereii templului de jur mprejur, pe dinuntru i pe dinafar, a fcut chipuri spate de heruvimi, de copaci, de finici i de flori mbobocite. (III Regi 6,23;28,29). tim c Dumnezeu este Unul i deci nu poate porunci lucruri contrarii. Exist numai o aparent contradicie, fiindc, s-a poruncit iudeilor s nu-i fac chip cioplit, tiindu-i nclinai spre idolatrie, pentru a nu adora fptura n locul Fptuitorului (Romani 1,18). Dac suntem ateni constatm c exist i un motiv pedagogic sau, altfel spus, Dumnezeu, Care a vorbit oamenilor n multe feluri i n multe chipuri (Evrei 1,1), a procedat cu omenirea ca un medic fa de bolnavi. Dup cum un medic nu d aceeai doctorie tuturor bolnavilor, ci fiecruia o doctorie deosebit dup felul bolii, al constituiei bolnavului sau al vrstei, tot astfel Dumnezeu, cunoscnd nclinaia evreilor spre idolatrie, i-a oprit s-i fac icoane, ntruct erau nca copii n cele duhovnciesti, Dar acum, cnd suntem oameni maturi prin Iisus Hristos, s-au desfiinat prescripiile Legii Vechi, caci sfarsitul legii este Hristos (Romani 10,4). n acest sens avem exemplul mustrrii poporului Israel n versetele urmtoare: Cum furul cnd este prins se ruineaz, aa se va ruina i casa lui Israel i poporul i regii lui i cpeteniile lui i proorocii lui i preoii lui, cci au zis lemnului: "Tu eti tatl meu !" i pietrei i-au grit: "Tu m-ai nscut !", i nu i-au ntors spre Mine faa, ci spatele, iar la vreme de nevoie vor zice: "Scoal i ne izbvete !" (Ieremia 2,26-27).

Deci, este legitim cultul icoanelor? Noi spunem ca este, deoarece acest cult nu se ndreapt spre icoan, ci spre cel care este reprezentat n icoana, asa cum spune si Sf. Vasile cel Mare, ca cinstea adusa icoanelor se indreapta catre cel infatisat in icoana . i dup cum sectanii nchinndu-se Bibliei nu se nchin hrtiei, cernelei i pergamentului care o acoper, ci cuvintelor lui Dumnezeu care se gsesc n ea, tot aa i noi ne nchinm Chipului lui Hristos i nu lemnului i culorilor. Avem ca un exemplu pe Iacov, care, primind de la fraii lui Iosif, haina acestuia, cci l vnduser ismaeliilor, a srutat-o i a jelit, dar nu haina, ci pe Iosif (Facere 37,33). In V.Testament mai avem si alte exemple de inchinare, si pe cei ce ne acuza c ne nchinm materiei, le putem spune, de ce nu acuz i pe Iosif care s-a nchinat la vrful toiagului lui Iacov (Facere 47,31). Este evident c nu s-a nchinat cinstind lemnul, ci prin lemn s-a nchinat lui Iacov, precum icrestinii prin icoana se inchina lui Dumnezeu. i dup cum ne temem s atingem fierul nroit, nu din pricina naturii fierului, ci din pricina focului unit cu el, tot astfel ne nchinm Trupului lui Hristos nu din pricina naturii trupului, ci din pricina Dumnezeirii unite cu EI n chip ipostatic. Fara indoiala, icoana nu poate fi idol asa cum ne reproseaza sectantii, pentru ca altceva este icoana lui Hristos i altceva statuia sau idolul de lemn al lui Cronos i al Afroditei. i ntrebm sectantul de ce s nu cinstim chipul lui Hristos cel din icoan? Pentru c-i fcut de mn de om? Dar oare, chivotul lui Dumnezeu (Ieire 25,10-16) nu era fcut de mn de om? Dar oare, jertfelnicul (Ieire 27,1-8) nu era fcut tot de mn de om? Dar oare, acopermntul mpcrii (Ieire 25,17), heruvimii (Ieire 26,18-22), vasul de aur care avea man (Ieire 16,33) nu erau fcute tot de mn de om? Dac sectantul le numete pe acestea idoli, cum numesc pe Moise i pe Israel care s-au nchinat lor? Pentru ce se numesc Sfintele Sfintelor, dac sunt fcute de mn de om? Oare heruvimii cei cu ase aripi, care stteau n jurul jertfelnicului nu erau icoanele ngerilor? Pentru ce nu sunt aruncate? Nu sunt aruncate pentru c pe acestea le-a poruncit nsusi Dumnezeu! Idolii pgnilor sunt de dispreuit pentru c sunt icoanele demonilor; pe acestea Dumnezeu le-a interzis i le-a condamnat. S se ruineze toi cei care se inchin chipurilor cioplite, cei care se laud cu idolii lor (Psalm 96,7). Si ca sa revenim la N.Testament, la argumentele in favoarea icoanei incontestabile, ce au culminat, asa cum spuneam, odata cu dogma Intruparii lui Hristos, ca temei curat dumnezeiesc pentru pictarea icoanelor, pentru care Sf.Parinti spun, ca cine neaga posibilitatea zugravirii cuvantului dumnezeiesc in imaginile sfinte ale icoanelor, neaga insasi Intruparea lui Hristos, Putem spune aici, ca avem cel mai solid argument pentru pictarea icoanelor, dar si mai apoi, se stie ca in catacombele primelor veacuri, care exista pana in zilele noastre, s-au pictat primele icoane, iar aceste pot fi vazute si astazi, si de asemenea sunt o dovada vie a gandirii primilor crestini, printre care se aflau insasi Apostolii lui Hristos!

n rtcirea lor, sectarii spun c nu e bine s cinstim i s ne nchinm la icoane pentru c sunt idoli, c nu e bine s ne nchinm la o bucat de lemn sau hrtie, pentru c aa spune legea lui Dumnezeu. Cine i poate nchipui c mamele i bunicile noastre ngenuncheaz, se roag i plng n faa unor buci de lemn, aceia se neal amarnic i i arat n felul acesta msura ntunecimii minii lor. Cel mai simplu exemplu care este la ndemna tuturor ne poate lmuri asupra acestui lucru: n faa fotografiei uni persoane dragi, ceea ce bucur sau ne emoioneaz nu este bucata de hrtie, orict de frumoas ar fi aceasta, ci este chipul celui drag. Fr icoan ne putem rtci de la adevratul Dumnezeu, nchipuindu-ne fiecare, dup mintea, priceperea i credina sa, un Dumnezeu care, de cele mai multe ori, este unul plsmuit de imaginaia noastr. Aa nct, riscul idolatriei este mult mai mare fr icoan, omul fiind tentat s-i nchipuie un Dumnezeu convenabil, dup propriile dorine i nevoi. Iubiti crestini, ce ar trebui sa retinem noi in primul rand cand ne referim la icoana?. In primul rand, iconografia ajuta pe credincios sa inteleaga ceea ce se savrseste in cadrul cultului divin, pentru ca n cadrul Sfintei Liturghii, privind pictura credinciosul care asista la slujba intelege ca acum puterile ingeresti impreuna cu noi slujesc. Sfintele icoane, in afara de prezentarea celor tainice infatiseaza si alte scene din viata Mintuitorului, a Maicii Domnului si a Sfintilor, ele indemnand la urmarea pildei acestor slujitori ai adevaratei credinte. Sfintele icoane pictate nu oglindesc numai viata Bisericii in toata varietatea si adincimea ei, ci sunt o parte integranta a ei, asa cum sunt ramurile in legatura cu trunchiul. Icoana nu numai ca se inspira din cultul Bisericii, ci formeza cu el un tot omogen, completandu-l, explicandu-l si marindu-i actiunea asupra sufletelor credinciosilor. Sfintele icoane sunt o marturie a pogoririi lui Dumnezeu catre om si a efortului omului de ridicare catre Dumnezeu. De aceea , icoanele trebuie sa faca perceptibil prin aceasta art, prezena harului Sfintului Duh. Daca cuvntul si cntarea Bisericii sfintesc sufletul prin auzire, icoana il sfinteste prin vaz, caci dupa cuvntul Sfintului Evanghelist Luminatorul trupului este ochiul (Matei 6, 22). Cred ca putem incheia in legatura cu icoana, gandindu-ne la cuvintele Sf. Ioan Evanghelistul, care spune: Cuvntul S-a fcut trup i S-a slluit ntre noi i am vzut slava Lui, slav ca a Unuia-Nscut din Tatl, plin de har i de adevr, Amin (Ioan 1, 14).

BIBLIOGRAFIE

IZVOARE: Sfanta Scriptura, Editura I.B.M. al B.O.R., Bucuresti, 1982; Sfantul Vasile cel Mare, Omilia a XIX-a la cei patruzeci de mucenici, trad. Rom. de D.Fecioru, Bucuresti, 1986; Sfantul Teodor Studitul, Iisus Hristos prototip al icoanei Sale, trad. Ioan Ica jr.,Editura Deisis, Alba Iulia, 1994; Sfantul Ioan Damaschinul, Dogmatica, trad. De Pr.D.Fecioru, Editura Apologeticum, 2004; Dionisie de Furna, Erminia picturii bizantine, Editura Sofia, Bucuresti, 2000;

LUCRARI: Leonid Uspensky, Teologia icoanei, trad. De Teodor Baconsky, editie electronica, Editura Apologeticum, Bucuresti, 2006; Pr. Dumitru Staniloaie, O teologie a icoanei, Editura Fund. Anastasia, Bucuresti, 2005; Ieromonah dr. Petru Pruteanu, Diferenta dintre icoana si idol din perspectiva biblica , www.blog.teologie.net