Dezvoltarea liturghiei euharistice si ritualul impartasirii in scrierile Sfintilor Parinti si scriitorilor bisericesti (secolele II-IV)

Randuielile Euharistiei epocii apostolic s-a mentinut si dezvoltat in perioada ce a urmat. Intalnim tot mai multe mentiuni cu privire la existent unei randuieli a Impartasirii consemnate in scrierile parintilor bisericesti din perioada secolele II-IV. Insasi dezvoltarea cultului capata valente noi, aceaasta perioada prezinta o diversificare pe plan liturgic. Centrul lui a ramas Sfanta Euharistie, pe care o gasim cu acest nume, pe langa cele cu care era cunoscuta mai inainte, precum frangerea painii sau cina domneasca. Liturghia euharistica, numita in perioada post-apostoloca in mod felurit precum: binecuvantarem jertfa, ofranda, taina, lucrare sfanta, ceremonie, slujba, iar in Apus, din secolul al IV-lea, missa si alte numiri, ca adunare cultic: rugaciuni comune. Un izvor deosebit pentru reconstituirea randuielilor generale ale Liturghiei euharistice din secolul al II-lea este Apologia I a Sfantului Iustin Martirul, scrisa pe la anul 150, indeosebi capitolele 65-67, cu scopul de a apara pe crestini de calomniile care circulau pe seama lor in acea vreme. In capitolul 65 Sfantul Iustin spune: Iar noi, dup ace imbaiem astfel pe cel ce a crezut si si -a dat consimtamantul, il aducem la cei ce se numesc, frati, acolo unde sunt adunati laolalta, care fac rugaciuni comune in chip staruitor, pentru ei insisi, pentru cel luminat (botezat) si pentru toti ceilalti de pretutindeni, ca sa ne invrednicip sa aflam adevarul si prin fapste sa ne gasim crestini dar si cetateni buni si paznici al celor poruncite noua, ca sa dobandim mantuirea cea vesnica , si, incetand rugaciunile noastre, ne imbratisam cu sarutare unii pe altii. Apoi se ofera intaistatatorului dintre frati o paine si un pahar cu apa amestecata cu vin, iar acesta luandu-le, inalta lauda sis lava Parintelui tuturor, in numele Fiului si Duhului Sfant, si adduce, timp indelungat, multumiri pentru ca acestea sa fie primite de El. Si implinindu-se rugaciunile si euharistia, tot poporul present striga, cu glas mare: Amin. Iar amin in limba ebraica inseamna asa sa fie .

Dupa ce intaistatatorul savarseste Euharistia si tot poporul raspunde cu glas mare, cei care la noi se cheama diaconi, dau fiecaruia din cei prezenti sa se impartaseasca din painea, vinul si apa euharistica si le duc pe la casele lor, celor ce su sunt de fata. Iar in capitolul 66 spune: Si mancarea aceasta se cheama la noi Euharistie; din ea nu este ingaduit nimanui sa se impartaseasca, decat numai celul ce crede ca cele invatate de noi sunt adevarate si care a fost imbaiat (botezat) cu baie, spre iertarea pacatelor sis pre renastere, si care traieste asa cum a trait Hristos. Caci noi nu luam aceasta nici ca simpla paine, nici ca simpla bautura, ci in chipul in care Iisus Hristos, Mantuitorul nostrum, cel intrupat prin cuvantul lui dumnezeu, a avut trup si sange pentru mantuirea noastra, tot astfel si hrana euharistica devenita astfel prin rugaciunea Cuvantului Lui, din care se hranesc, prin prefacere, sangele si trupurile noastre, am fost invatati ca este trupul si sangele Acelui Hristos intrupat. Caci, Apostolii, in memoriile facute de ei, care se cheama Evanghelii, ne-au transmis ca asa le-a poruncit lor Iisus, atunci cand, luand paine si multumind a zis: ACeasta faceti intru amintirea mea; acesta este trupul Meu. Si luand potirul, de asemenea, si multumind a zis: Acesta este sangale Meu si numai lor li se impartaseste. Lucrul acesta, imitandu-l demonii cei rai, l-au transmis sa se faca si in misterele lui Mithras; iar cum ca painea si potirul cu apa se pun, cu adaosul unor aromate, si in ceremoniile celui ce se initiaza (in misterele lui Mithras), probabil ca stiti si voi, iar daca nu, atunci puteti afla. Iar in capitolul 67 Sfantul Iustin spune: Deci, dupa acestea, noi reamintit totdeauna unii de altii. Si cu ce avem, venim intr-ajutorul celor lipsiti si suntem mereu laolalta cu ei. Pentru tot ceea ce oferim, binecuvantam Facatorul tuturor, prin Fiul Sau Iisus Hristos si prin Duhul Sfant. Si in ziua numita (la voi) a soarelui, are loc adunarea laolalta a tuturor celor ce se gasesc prin cetasi sau prin tarini si se citeste, oe cat este cu putinta de mult, din memoriile apostolilor si scrierile profetilor. Apoi, dup ace acela care citeste inceteaza cititul, intaistatatorul ia cuvantul, sfatuind si indemnand la imiterea faptelor frumoasa

despre care s-a citit. Dupa aceea, ne ridicam cu totii si facem rugaciune. Si, asa cum am spus mai inainte, dup ace incetam a ne ruga, se ofera paine si vin si apa, iar intaistatatorul inalta de asemenea rugaciuni si multumiri, incat poate mai mult, iar poporul graieste cu glas mare, zicand: Amin. Transmiterea si impartasirea din elementele euharistice se face fiecaruia, iar celor ce nu sunt de fata, li se trimite acasa, prin diaconi. Cei cu buna stare materiala si cei ce voiesc, fiecare dupa buna lor voie, da ceea ce voieste, iar ceea ce se aduna se depune intaistatatorului si el ajutoreaza pe orfani si vaduve sip e cei ce sufera din cauza bolii sau dinalta cauza sip e cei din inchisori sip e calatorii care sunt straini si, intr-un singur cuvant, intaistatatorul este purtatorul de grija al tuturor celor din nevoi. Iar in ziua soarelul, facem cu totii adunarea noastra comuna, deoarece este prima zi, in care Dumnezeu schimband intunericul si material, a facut lumea, iar Iisus Hristos, Mantuitorul nostrum, in aceeasi zi, a inviat din morti. Caci L-au rastignit cu o zi mai inainte de ziua lui Saturn, dar in ziua urmatoare zilei lui Saturn, care este ziua Soarelui, aratandu-se Apostolilor si Ucenicilor Sai, i-a invatat acestea pe care vi le-am redat si voua, spre a lua cunostinta de ele. Din expunerea prezentata de Sfantul Iustin, observam ca pe la mijlocul secolului al II-lea, Liturghia euharistica se imbogatise in continut, fara a se fi indepartat catusi de putin de esenta ei specifica, dintru inceput. La celebrarea acestei sfinte slujbe nu puteau participa decat cei botezati, ide pe care o aflam si de la cei 12 Apostoli. Stiind ca ultimii cinsprezece ani ai vietii sale i-a petrecut la Roma, unde scrie Apologia intaia, el a participat la paractica cultului euharistic de acolo, iar daca s-ar fi deosebit de cea din Orient, ar fi fost cu neputinta ca el sa nu sublinieze acest lucru. Celebrarea Liturghiei se savarsea in ziua soarelui, adica duminica. Deja distingem doua parti ale Liturghiei: cea a catehumenilor si cea euharistica. In partea a doua, credinciosii stateau in picioare, caci acum se savarsea Sfanta Euharistie. Daca prima parte a Liturghiei acea ca specific lectura din cartile

Sfintei Scripturi, predica si bineinteles cantarea, in cea de-a doua se savarsea sfintirea cinstitelor daruri. Dupa sfintirea lor, diaconii dadeau celor de fata si tot ei duceau Sfanta Euharistie si celor ce lipseau din diferite motive. Inainte de savarsirea Sfintei Euharisii, dupa o rugaciune, crestinii isi dadeau sarutarea pacii, semn al impacarii lor, pentru impartasirea ce urmau sa o primeasca. De o deosebita importanta este practica impartasirii tuturor credinciosilor, care participau la Sfanta Liturghie. De aici caracterul comunitar al Sfintei Euharistii. Sfantul Irineu de Lugdunum (+201-203), in lucrarea sa Contra ereziilor, combatand cu toata puterea ereziile timpului sau, gaseste prilej sa vorbeasca in repetate randuri despre Taina Sfintei Impartasanii si totodata despre Liturhia crestina. Euharistia este Taina instituita de Domnul, iar painea si vinul euharistic din Biserica sunt, cu adevaratm trupul si sangele Domnului. Transformarea cinstitelor daruri in trupul si sangele Domnului se face printr-o invocare: Cand, deci, potirul (cu vin) amestecat (cu apa) si painea care este de fata primesc cuvantul lui Dumnezeu si devin Euharistie (adica) trupul lui Htistos. Astfel painea si vinul primind Cuvantul lui dumnezeu, devin Euharistie, ceea ce inseamna trupul si sangele lui Hristos. Pornind de la minunea care se savarseste- cu elementele painii si vinului in cadrul Liturghiei, Sfantul Irineu cauta sa explice minunea care se petrece cu noi prin impartasirea cu trupul si sangele Domnului: Dupa cum painea, pamanteasca, primind invocatia lui Dumnezeu nu mai este paine comuna, ci Euharistie, compusa din doua elemente: pamantesc si ceresc, tot asa trupurile noastre primesc Euharistie si numai sunt stricacioase, avand nadejdea invierii in eternitate. Dupa Sfantul Irineu, Sfanta Euharistie este totodata un sacrificiu nou, al Legii celei noi, pe care Biserica il ofera la toata lumea sip e care l-a primit de la Domnul Hristos prin Sfintii Apostoli. Clement Alexandrinul (+211/216), in lucrarea Stromata vorbeste despre Sfanta Euharistie ca fiind insusi trupul si sangele Domnului Hristos. Iisus Hristos se da crestinului drept paine, din care oricine gusta nu va mai face

experienta mortii si se da zilnic drept bautura aducatoare de viata vesnica. El ia atitudine fata de ereticii care se impartaseau cu paine si apa, subliniind ca ofranda lor nu se savarseste dupa randuiala Biserici. Cand Scriptura vorbeste aici de paine si apa nu se gandeste la ereziile care nu folosesc, dupa randuiala Bisericii, painea si apa la aducerea darurilor. Caci sunt unii care fac Euharistia numai cu apa. Logosul-Cuvantul sau Iisus Hristos euharistic nu este prezentat ca jertfa, ci ca o putere infinita, care vine neincetat din Tatal si este numit lapte, sange, hrana, hrana domneasca, hrana a adevarului, paine cereasca, trup, Logosul, hranitorul nostrum, si-a varsat sangele pentru noi, mantuind omenirea. Un alt scriitor bisericesc, Origen (+253/255) ne da mai multe informatii in legatura cu Sfanta Euharistie. El insista asupra: potirului noului legamant si asupra painii celei vii. Intr-o Omilie la Exod, Origen spune: Va indemn pe toti care luati parte la Sfintele Taine, sa primiti cu grija respectuoasa Trupul Domnului cand va este oferit, ca nici o farama si nici o bucatica din comoare sfintita sa nu fie pierduta. Caci pe buna dreptate ati fi considerate vinovati daca prin nepasarea voastra s-ar pierde din toate acestea. Aici este subliniata prezenta reala a Mantuitorului in Sfanta Euharistie. In alta lucrare, Origen subliniaza caracterul de jerfa si realismul aceste jertfe in Sfanta Euharistie: Cand vei vedea insa popoarele impartasindu -se, zidind biserici si altare, dar pe care nu le mai stropesc cu sangele animalelor, ci sunt sfintiti prin scump sangele lui Hristos, cand vei vedea pe preoti sip e levity ca nu mai folosesc sangele taurilor si al tapilor, ci de acum Cuvantul lui Dumnezeu lucreaza prin harul Sfantului Duh, atunci sa spui ca Iisus a luat locul lui Moise si ca El stapaneste imparatia propriu-zisa, iar nu Iisus, fiul lui Navi, ci Iisus Fiul lui Dumnezeu. Euharistia este izvorul si puterea vietii umane in sens spiritual: Domnul a zis: Daca nu mancati trupul Meu si nu beti sangele Meu, nu veti avea viata in voi. Pentru ca El este in intregime pur, tot trupul lui Iisus este hrana si tot

sangele Sau este bautura, pentru ca tot ceea ce face El este sfant si tot ceea ce spune este adevarat. De aceea, trupul sau este cu adevarat o hrana si sangele Sau cu adevarat o bautura: prin trupul si sangele cuvantului Sau, el adapa si restaureaza intreg neamul omenesc. Cu privire la unele aspecte ale Euharistiei, conceptia lui Origen despre aceasta Sfanta Taina se dezvolta pe fagasul traditiei bisericesti, spune intru vesnica pomenire parintele professor Ioan G. Coman. Tertulian (+240/250), in lucrarea Apologeticum, desemneaza cina euharistica sub numele de agapa, aceasta pentru a inlatura infamiile paganilor, dar si dorind a pastra secretul tainei altarului crestin. El spune despre adunarea euharistica ca: Daca motivul pentru care ne adunam este a manca ce este onorabul, judecati voi insiva, de astfel, din cele ce se petrec acolo. In ce priveste slujba religiei, nu se admite nimic josnic, nimic lipsit de modestie. Nu se asaza nimeni la masa, decat dup ace si-au hranit sufletul cu rugaciunea catre Domnul; se mananca atat cat cei flamanzi au nevoie, se bea atat cat este de folos unor oameni neprihaniti. Se satura numai ca niste oameni care isi aduc aminte ca si noaptea ei au datoria de a adora pe Dumnezeu; ei vorbesc acolo ca unii care stiu ca Dumnezeu aude vorbele lor. Dupa ce s-au spalat pe maini si facliile s-au aprins, se incepe a se canta impreuna lui Dumnezeu, in masura in care fiecare poate, din sfintele Scripturi sau din iscusinta proprie; in aceasta se dovedeste in ce fel au baut. Deopotriva, agapa se incheie cu o rugaciune. Disciplina arcane impune pastrarea secretului savarsirii Sfintei Euharistii de catre crestini si din aceasta cauza se poate explica de ce paganii atacau cu furie aceasta reuniune sau mai bine zis adunare cultica. In timpul savarsirii acestei Sfinte Taine stiau si credeau ca sunt auziti de catre Dumnezeu. Se spalau pe maini inainte de inceperea slujbei ceea ce arata concret sfintenia cu care pariticipau la aceasta Sfanta Taina. Serviciul liturgic se incheie cu o rugaciune si dupa aceea se ducea fiecare la casa sa. Nu lipseau din savarsirea serviciului

liturgic cantarile care dadeau o nota de sfintenie celor adunati la serviciul liturgic. Izvoare pretioase pentru savarsirea Liturghiei euharistice din primele trei secole sunt scrierile pseudo-opigrafice, asa numitele Randuieli bisericesti, anume: Randuiala bisericeasca egipteana, Constitutiile apostolic si

Testamentum Domini. In Randuiala bisericeasca egipteana se arata ca duminica, ziua cand se oficia Sfanta Liturghie, episcopul sau preotul era ajutat la oficierea frangerii painii de catre diaconi, care aduceau tava cu painea sfintita destinata sfintirii, prin binecuvantarea episcopului sau a preotului. Painea sfintita era impartita de acestia cu mana credinciosilor cre se impartaseau (cap XXII). Dupa impartasirea cu Sfantul Trup, credinciosii primeau Sfantul Sange din potir, avand grija sa nu cada ceva pe jos. (cap XXXVIII). Constitutiile apostolic si Testamentum Domini provin din secolele IV-V, dar ne transmit de fapt material mai vechi, din secolul III sau chiar de mai inainte. In Constitutiile apostolice, in cartea a opta, gasim cel dintai formular de Liturghie in care descoperim cele doua parti ale Liturghiei: Liturghia catehumenilor, cu patru sau cinci lecture biblice, cu omilie sau predica. Urma o serie de patru ectenii pentru catehumeni, energumeni, candidate la botez si a patra pentru petenti. Fiecare ectenie era urmata de o rugaciune rostita de episcop pentru cele patru categorii de participant de la sfanta slujba. Apoi ieseau succesiv din biserica, pe masura ce erau binecuvantati de episcope, trecand pe sub mana lui. La Liturghia credinciosilor cei ramasi ramaneau in picioare, incepea cu o noua ectenie si o rugaciune a episcopului. Urma sarutarea pacii si spalarea mainilor liturghisitorilor. Dup ace se aduceau la Sfanta Masa cinstitele daruri, de diaconi, episcopul rostea o lunga rugaciune euharistica asemanatoare cu anaforaua din Liturghia ortodoxa a Sfantului Vasile. Dupa aceasta, diaconul rostea cu glas tare: Sa luam aminte, iar episcopul complete formula, Sfintel e Sfintilor. Credinciosii intonau imnul: Unul Sfant, Unul Domn, Iisus Hristos, intru slava lui Dumnezeu (Luca I, 14), sip e pamant pace, intre oameni buna

voire (Matei XXI, 9), osana, fiul lui David, binecuvantat este cel ce vine in numele Domnului (Ps. 117), Dumnezeu este Domnul si s-a aratat noua, Osana intru cei de sus (Matei XXI, 9). Se impartaseau intai episcopul, sau preotul care savarsea Sfanta Liturghie, apoi ceilalti slujitori. Urma clerul inferior. Apo credinciosii, intai barbatii, apoi femeile si copiii care primeau in mana dreapta trupul Domnului cu care se impartaseau. Primeau apoi de la diacon potirul cu Sfantul Sange din care sorbeau de cate trei fara intermediul altui recipient. In rastimpul cat se impartaseau se canta psalmul 33. Apoi se rostea o noua ectenie si o rugaciune de mutumire dupa impartasanie si se facea concedierea credinciosilor, cu formula: Iesiti in pace, rostita de diacon. Asemanatoare cu aceasta randuiala este sic ea din Testamentum Domini. O descriere complete a Liturghiei euharistice si a Euharistiei baptismale o aflam mai tarziu in Catehezele mistagogice ale Sfantului Chiril al Ierusalimului (+386), respective catehezele XXII si XXIII. In cateheza XXII Sfantul Chiril vorbeste neofitilor despre caracterul dogmatic al Sfintei Euharistii. El arata prezenta reala a lui Iisus in Sfanta Euharistie, invocant pe Sfantul Apostol Pavel, reproducand cuvintele pe care acesta le adresa Corintenilor, reamintindu-le ceea ce facuse si spusese Mantuitorul la Cijna cea de Taina, cand a infiintat Sfanta Euharistie (I Cor. XI, 23-25). Sfantul Chiril arata ca prin impartasire ajungem uniti intr-un singur trup si si sange cu Hristos, devenind astfel purtatori de Hristos. In cateheza XXIII, Sfantul Chiril reconstituie cu aproximatie, randuiala Liturghiei Sfantului Iacov din secolul al IV-lea. El incepe cu randuiala premergatoare pentru momentul central, al savarsirii Sfintei Jertfe. Dupa spalarea mainilor slujitorilor cu apa turnata de diacon, acesta rosteste formula de indemn pentru darea sarutarii pacii: Primiti-va unul pe altul si sa ne sarutam unul pe altul. Preotul rosteste: Sa multumim Domnului!, la care credinciosii raspund: Cu vrednicie si cu dreptate. Apoi preotul citea marea rugaciune a

Sfintei Jertfe cu voce tare. Iata o sintetizare a acestei rugaciuni facuta de Sfantul Chiril: Dupa aceasta facem pomenire de aer, de pamant si de mare; de soare si de luna; de stele si de toata zidirea cugetatoare si necugetatoare, vazuta si nevazuta; de ingeri, de arhangheli, de puteri, de domnii, de incepatorii, de stapanii, de tronuri, de heruvimii cei cu multe fete, de serafimii pe care, inDuhul Sfant, i-a vazut Isaia, stand in jurul tronului lui Dumnezeu (si care) cu doua aripi isi acopera fata, cu alte doua picioarele si cu alte doua zboara. Se face aici de fapt amintire de istoria sfanta a mantuirii in cadrul acestei rugaciuni se rostea si asa-numitul trisaghion biblic sau cantarea intreit-sfanta a serafimilor:Sfant, Sfant, Sfant, Domnul Savaot, pe care Sfantul Chiril o citeaza textual si care in mai toate liturghiile crestine face tranzitie de la rugaciunea teologica la cea hristologica, si la anamneza, in care se recapituleaza pe scurt activitatea rascumparatoare a Mantuitorului. Epicleza este rezumata de Sfantul Chiril astfel: Apoi dup ace ne-am sfintit, prin aceste imne duhovnicesti rugam pe iubitorul de oameni Dumnezeu sa trimita Duhul cel Sfant peste cele puse inainte, spre a face painea Trup si lui Hristos, iar vinul sange al lui Hristos. Intr-adevar, s-au sfintit si s-au prefacut acelea de care s-a stins Sfantul Duh. Apoi continua cu rugaciuni de pomenire si mijlocire generala pentru toata Biserica, asa-numitele diptice care sunt rezumate astfel: Apoi dupa savarsirea jertfei duhovnicesti, slujba cea fara de sange, rugam pe Dumnezeu asupra jerfei de ispasire, pentru pacea de obstea Bisericilor, pentru buna randuiala lumii, pentru imparati, pentru ostasi si cei care ne ajuta in lupte, pentru cei care sunt in boli, pentru cei care se trudesc si in general, noi toti ne rugam si oferim aceasta jertfa pentru toti care au nevoie de ajutor. Apoi facem pomenire si de cei mai dinainte adormiti, mai intai de patriarhi, de profeti, de apostoli, de mucenici, pentru ca Dumnezeu prin rugaciunile si mijlocirile lor, sa primeasca cererea noastra; apoi ne rugam si pentru cei mai dinainte adormiti Sfinti Parinti si episcope, si in scurt, pentru cei adormiti inainte de noi.

Urma apoi rugaciunea Tatal nostru apoi protosul spunea Sfintele Sfintilor, la care credinciosii raspundeau, ca si astazi: Unul Sfant, Unul Domn, Iisus Hristos. Urma impartasirea clerului si a credinciosilor. Impartasirea credinciosilor se facea in felul in care astazi ne impartasesc clericii la Liturghia arhiereasca, apoi li se dadea mai intai in palma dreapta, de catre preot Sfantul Trup si apoi gustau Sfantul Sange direct din Sfantul Potir, pe care li-l oferea diaconul. Cu acest prilej, Sfantul Chiril, da neofitilor din Ierusalim sfaturi utile despre felul cum trebuie sa primeasca Sfanta Impartasanie: Cand te apropii, deci, sa te impartasesti, nu te apropia cu palmele mainii intinse, nici cu degetele rasfirate, dimpotriva, fa mana stanga tron mainii drepte, ca una ce are sa primeasca pe Imparat. Fa-ti caus palma si primeste Trupul lui Hristos raspunzand Amin. Dupa ce iti vei sfintii cu multa grija ochii prin atingerea Sfantului Trup, impartaseste-te, avand grija sa nu pierzi ceva din el. Caci daca vei pierde ceva, este ca si cand ti-ai pierde unul din propriile tale madulare Apoi, dupa ce te-ai impartasit cu Trupul lui Hristos, apropie-te si de potirul Sangelui. Nu mai intinde mainile ci pleaca-te si, cu chip de rugaciune, si venerare, rosteste, impartasindu-te din Sangele lui Hristos. Si pe cand sunt inca umede buzele tale, du degetul la gura si sfinteste cu umezeala buzelor tale ochii, fruntea, si celelalte simturi. Apoi, asteptand rugaciunea, multumeste lui Dumnezeu, Care te-a invrednicit de atat de mari taine. Cu aceste rugaciuni de multumire se incheia randuiala Liturghiei euharistice din Ierusalimul secolului IV. Privind aceasta perioada (secolele II-IV) putem spune ca Liturghia euharistica se dezvolta mult in structura ansamblului ei. De la simpla frangere a painii se ajunge treptat la o randuiala complexa, oflindita, in Liturghia Sfantului Iacob ce se savarsea in Ierusalim catre sfarsitul secolului IV. Totusi in primele trei secole crestine Sfanta Euharistie ramane centrul intregului cult crestin, randuiala savarsirii ei fiind aceeasi in intreg bazinul mediteraneean. De aici uniformitatea Liturghiei euharistice a primelor trei veacuri. Un exemplu in

acest sens avem la Sfantul Iustin Martirul si filozoful, care petrecea ultimii 15 ani ai vietii sale la Roma si care savarseste sau participa la Euharistie si aminteste vreo inovatie sau altceva de genul acesta. Doar prigoana atroce a paganilor a produs intr-un fel incetinirea dezvoltarii cultului.

Capitolul VI. Euharistia si ritualul impartasirii in riturile Liturgice Rasaritene

Din analiza facuta asupra primelor trei veacuri crestine din punct de vedere liturgic am putut remarca uniformitatea litugica a acestei perioade. Baza acestei unitati liturgice a stat in randuiala Liturghiei Sfantului Iacob, care se oficia la inceput la Ierusalim si Antiohia si a liturghiei alexandrine a Sfantului Marcu. In timp atat, Sfintii Apostoli cat si ucenicii lor, apoi, la randul lor, urmasii acestora au adaugat contributia lor personala, adaptand Liturghia nevoilor locale, la caracterul etnic al credinciosilor respective sau la diferitele practice si datini care consituiau specificul vietii lor religioase. Dezvoltarea textelor anaforalei a insemnat diversificarea tipurilor locale. La inceput, episcopul avea dreptul sa improvizeze aceasta rugaciune. Din secolul al V-lea, in Imperiul bizantin exista dj o impartire nu numai din punct de vedere teritorial, dar si liturgic- Orient si Occident-, fiecare din ele avand limba sa liturgica, anume greaca pentru Orient si latina pentru Occident. Pe de alta parte suntem in perioada sinoadelor ecumenice. Ereziile hristologice incepusera sa tulbure viata Imperiului inca din secolul IV, iar in urma hotararilor sinodului IV ecumenic de la Calcedon din 457, au facut ca vechile tari ale Orientului: Egiptul, Siria, Palestina, Armenia si Mesopotamia, sa se separe din punct de vedere dogmatic si cultic de Bizant. Cand aceste provincii se despart, Bisericile acestora apartineau din punct de vedere cultic la doua surse de rituri liturgice

care incepusera sa ia formele in Orient: cel sirian sic el egiptea. De ritul sirian apartineau Biserica armeana si Bisericile de limba siriana, iar de ritul alexandrine apartineau Bisericile din Egipt si Etiopia. Daca ritul sirian isi avea originea apostolic de la Sfantul Iacob, ruda Domnului, ritul alexandrine isi avea originea de la Sfantul Marcu Evanghelistul. Daca la inceput deosebirile au fost minime, cu timpul, datarita lipsei de legaturi dintre aceste Biserici, s-a ajuns la accentuarea acestor deosebiri, dand nastere la o multime de Liturghii deosebite intre ele, dar si fata de cultul ortodox. S-a ajuns astfel la situatia in care liturgistii contemporat reduc riturile principale din Orient la patru, si anume: ritul bizantin, propriu Bisericii Ortodoxe de Rasarit; ritul armean, propriu Bisericii armene; ritul sirian cu subdiviziunile lui, si anume: ritul sirienilor monofiziti sau iacobiti din patriarhatele Ierusalimului si Antiohiei, si ritul sirienilor rasariteni, sau nestorieni, apoi ritul maronit, folosit de sirienii din Liban: ritul copt, propriu Bisericilor din Egipt si Etiopia. Liturghia bizantina a ramas in partile esentiale, asemenea celei descries in scrierile sfintilor Parinti si Traditia apostolic. Iata descrierea Liturghiei euharistice facuta spre sfarsitul secolului V si inceputul secolului VI de catre Sfantul Dionisie Areopagitul: Dupa aceasta (citirea pericopelor din Sfanta Scriptura) sunt scosi afara din sfantul locas catehumenii si impreuna cu dansii la fel si energumenii, precum si cei ce se afla in stare de pocainta; nu raman inlauntru decat cei ce sunt vrednici sa priveasca si sa se impartaseasca cu dumnezeiestile Taine. Unii din slujitori stau la usile bisericii, ce sunt inchise, iar altii indeplinesc un serviciu oarecare, potrivit cu rangul lor. Insa cei alesi, din ordinal liturghisitorilor, pun, impreuna cu preotii, sfanta paine si potirul binecuvantarii pe dumnezeiescu altar, dup ace mai inainte s-a intonate cantarea de lauda de catre toata adunarea ce se afla in biserica obsteasca. Cu aceasta divinul ierarh sfarseste printr-o rugaciune si vesteste pacea cea sfanta. Apoi, dup ace cu totii isi dau, unul altuia, sarutarea de pace, se termina citirea cea mistica

din sfintele carti. Ierarhul si preotii spalandu-si mainile, ierarhul trece in mijlocul dumnezeiescului altar, inconjurat de preoti si de cei alesi dintre coliturghisitori. Acum proslaveste ierarhul sfintele lucrari: sfinteste darurile cele prea dumnezeiesti si scoate la vederea (poporului) prea-slavitele (daruri) prin simbolurile ce cu sfintenie sunt puse inainte. Dup ace a aratat el darurile lucrarilor celor divine, se intoarce sa se impartaseasca pe sine cu ele si indeamna la aceasta sip e ceilalti. Impartasindu-se pe el insusi si dand si celorlalti din dumnezeiasca Impartasanie, et termina cu o rugaciune de multumire. Din lecturarea acestui fragment observam ca Sfantul Dionisie descrie randuiala liturghiei euharistice pana la Sfantul Vasile cel Mare. Un rol important in dezvoltarea acestei randuieli au avut in Rasarit, Sfintii Vasile cel Mare si Ioan Gura de Aur, iar in Apus, Papa Damasus. In Biserica Armeana se folosesc azime ca materie a jertfei euharistice, iar apa daca la inceput a fost intrebuintata, a fost scoasa definitive din uz. Dupa sarutarea frateasca, preotul citeste rugaciunea euharistica care este compusa dupa modelul tuturor anaforalelor din liturghiile crestine, incepand cu rugaciunea euharistica, rugaciunea teologica si cea hristologica, intre care se intercaleaza trisaghionul biblic. Rosteste apoi cuvintele de instituire a Sfintei Euharistii si citeste in taina epicleza, cu intreita formula de sfintire ca si in ritul bizantin. Dupa ce termina de citit parta intaia din epicleza, preotul ridica Sfantul Agnet si rosteste cu glas tare:Intru sfintirea sfintilor si continua partea a doua a epiclezei (pentru sfintirea vinului). La sfarsit ridica potirul zicand: Binecuvantare si marire Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, continuand partea a treia a epiclezei (partea sfintirii ambelor elemente). La sfarsitul rugaciunii saruta Sfanta Masa, ia Sfantul Trup si il inmoaie in Sfantul Sange, rostind in taina o rugaciune. Ridica potirul in vazul credinciosilor, face cu el semnul crucii si zice: Sa ne impartasim cu sfintenie din Trupul Sfant.Se intoarce cu fata spre popor si continua El este viata, nadejdea, invierea lasarea si iertare. Intra in

altar, trage perdeaua, preotul se roaga, rupe Sfantul Agnet in patru parti si le pune pe disc. Credinciosii canta un imn. Rosteste o rugaciune de iertare, ia o particica, o inmoaie in Sfantul Sange si se impartaseste. Apoi deschide dvera spre a impartasii pe credinciosi. Cu toate ca Biserica armeana a suferit influenta catolica, totusi ritualul impartasirii a ramas acelasi ca in ritul ortodox. Dupa impartasire, preotul ii binecuvinteaza cu formula: Binecuvinteaza, Doamne, poporul Tau si binecuvinteaza mostenirea Ta. Urmeaza randuiala de sfarsit, asemanatoare celei din ritul bizantin. In ritul sirienilor iacobiti, Liturghia este de origine apostolic, a Sfantului Iacob, provenita de la Ierusalim, pastrata si dezvoltata in patriarhatul Antiohiei. La savarsirea acestei Liturghii se intrebuinteaza o mare multime de anaforale vechi. Dupa citirea celor doua rugaciuni penitentiale si pregatitoare pentru primirea Sfintei Impartasanii, care se pun dupa epicleza, preotul salute credinciosii, apoi savarseste frangerea Sfantului Trup. Ia o particica, o inmoaie in Sfantul Sange si inmaneaza de sase ori in forma de cruce, jumatatea de ostie ramasa pe disc, in timp ce rosteste Sa fie semnate si o pune in potir. Apoi preotul rosteste o rugaciune cu character dogmatic privitor la Sfanta Euharistie, facand inaltarea Sfantului Trup si Sfantului Sange in fata credinciosilor care canta Unul Sfant. Urmeaza momentul impartasirii. Intai clericii apoi credinciosii. Credinciosii primesc Sfanta Taina sub forma Trupului si Sangelui, pe care preotul le-o daruieste direct cu mana, fara a folosi lingurita. Dupa impartasirea credinciosilor, preotul face potrivirea Sfintelor Tainea, bea putina apa, isi spala mainile si rosteste o rugaciune de multumire si una de luare de ramas bun de la Sfanta Masa. Maronitii din Liban au avut la inceput acelasi rit ca si sirienii iacobiti, dar dupa despartirea de acestia, prin adoptarea monoteismului si unirea cu Roma, si-au faurit propriul cult, ceea ce a determinat o puternica latinizare a cultului

liturgic. Ei folosesc azima, in loc de paine dospita, care este pregatita in aceeasi zi, cand se oficiaza Liturghia. Randuiala impartasirii se face dupa ritul catolic. Sirienii rasariteni sau nestorieni intrebuinteaza o Liturghie numita a Sfintilor Aposoli Addai si Madj(a). Ca o caracteristica a ritului Nestorian ar fi framantarea si coacerea de catre clerici a painii dospite intrebuintate la Liturghiei. Dupa rugaciunea Sfintei Jertfe, preotul face inaltarea, frangerea si pecetluirea Sfantului Trup si a Sfantului Sange. Preotul rosteste formula Sfintele se cuvin sfintilor, iar credinciosii canta imnul Unul este Tatal Sfant, Unul este Fiul Sfant, Unul este Duhul Sfant. Preotul ia Sfantul Trup, il fran ge in doua si pune pe disc partea din stanga, iar partea din dreapta o Ia si face semnul crucii deasupra potirului, o inmoaie in Sfantul Sange si pecetluieste cu ea partea din stanga care se afla pe disc. Asaza apoi ambele bucati pe disc, ce simbolizeaza integritatea trupului omenesc al Domnului, zicand: Impartite sunt, sfintitorule, curatele Taine. Binecuvinteaza pe credinciosi, apoi sfarama Sfantul Trup in particele mici, destinate impartasirii clericilor si credinciosilor. Dupa rugaciunea Tatal nostrum, preotul face a doua inaltare a Sfantului Trup. Dupa aceasta urmeaza impartasirea cu Sfantul Trup si Sange. Intai liturghisitorul apoi credinciosii. Barbatii se impartasesc acum iar femeile la sfarsitul slujbei. Credinciosului I se da in mana dreapta particica cu care se impartaseste pe care o consuma imediat. Apoi soarbe putin din potirul oferit de diacon. Preotul se intoarce la Sfanta Masa unde face potrivirea Sfintelor Taine, iar corul canta psalmul 117. Apoi preotul binecuvinteaza pe credinciosi, iar diaconul rosteste binecuvantarea finala de slobozire a credinciosilor. Caracteristica Bisericilor Orientale din vechiul Egipt si din Etiopia, ritul copt reprezinta faza actual de evolutie a vechiului rit alexandrine si care se oficiaza astazi in doua limbi. Aceste liturghii au la origine Liturghia apostolic a Sfantului Marou.

In ritul alexandrine (egiptean) pregatirea Sfintelor daruri se face folosindu-se paine dospita, mult si putina apa. La cuvintele Domnului pentru potir, se spune ca Domnul a baut El Insusi din potir, inainte de a-l da Sfintilor Apostoli, iar dupa fiecare din cele doua ecfonise ale cuvintelor Domnului (pentru paine si vin), credinciosii adauca o formula de intarire si marturisire:L Credem Credem ca asa este Credem, marturisim si slavim!. Dup ace s-a sfarsit partea preanaforala a Liturghiei, preotul frange Sfantul Trup mai intai in doua parti, pe care le asaza pe sfantul disc in forma de cruce. Preotul inmoaie degetul sau o particica din Sfantul Agnet si face semnul crucii pe potir apoi pe Sfantul Trup. Dupa rugaciunea Tatal nostru, slujitorul face o a doua inaltare a Sfantului Trup, in timp ce rosteste cu glas tare formula: Sfintele Sfintilor. Apoi frange Sfantul Agnet in mai multe particele pentru impartasirea credinciosilor. Acum credinciosii canta psalmul CL, iar slujitorii se impartasesc in altar. Credinciosii se impartasesc ca si in vechime, fara lingurita, primind intai o particica din Sfantul Trup de la preot si apoi sorbind Sfantul Sange direct din potir. Cand le ofera Sfintele Taine, preotul rosteste Acesta este intr-adevar trupul lui Emanuel, Dumnezeul nostru, amin, iar credinciosul raspunde Cred!. Dup ace consuma apoi restul Sfintelor preotul rosteste o rugaciune de multumire, iese in naos, unde citeste rugaciunea Amvonului si apoi rosteste impreuna cu credinciosii rugaciunea Tatal nostru. Apoi facant otpustul Liturghiei, imparte anafora incheind simplu, ca in Biserica veche: Mergeti in pace!, iar diaconul, daca este, adauga: Harul Domnului Dumnezeu si Mantuitorul nostru Iisus Hristos sa fie cu voi cu toti! Mergeti in pace!. Credinciosii raspund: Amin, asa sa fie! Suta de ani! La anumite ocazii, in timpul impartasirii, sunt cantata una sau doua doxologii. Ritul liturgic etiopian este o deviatie a ritului alexandrine, aceasta liturghie purtand numele de Liturghia celor doisprezece Apostoli. Pregatirea Sfintelor Daruri se face ca si la copti, prin coacerea painii si stoarcerea vinului de catre diacon, din strugurii adusi de credinciosi, intr-o incapere anume destinata,

anexata bisericii. In timpul epiclezei, credinciosii stau prosternati cu fata la pamant. Pregatirea pentru impartasire, inaltarea si frangerea Sfantului Trup se face intocmai ca in ritul coptilor alexandrine. Preotul ia o particica, face semnul crucii deasupra potirului, in timp ce zice: Binecuvantat este Domnul si Mantuitorul nostru, si o pune in potir. Dup ace rosteste o rugaciune inainte de impartasire, preotul ia o particica din Sfatul Trup si impartaseste pe preotul coliturghisitor, iar acesta, la randul sau, ofera protosului potirul cu Sfantul Sange. Impartasirea se face in ordine ierarhica, mai intai patriarhul, apoi episcopul, preotii si diaconii, clerul inferior si la urma barbatii si femeile. In timp ce se impartasesc credinciosii, preotul rosteste formula: Aceasta este painea vietii, care s-a pogorat din cer, cu adevarat Trupul scump al Dumnezeului nostru Emanuel, Amin!, iar credinciosii raspund: Sfanta, Sfanta, Sfanta Treime necuprinsa, daruieste-mi mie sa primesc acest Trup si Sange spre viata, si nu spre osanda. Duaconul da cu ligurita picaturi de sange in gura celor ce se impartasesc, zicand: Acesta este paharul vietii, pogorat din cer, este sangele de mult prt al lui Mesia, Amin! In Biserica copta nu se utilizeaza practica pastrarii Sfintei Euharistii pentru bolnavi, ci pentru fiecare caz se face o noua sfintire a darurilor, la biserica, iar impartasirea bolnavilor are loc acasa. Din descrierea separate a fiecarui rit euharistic se poate observa destul de limpede marea asemanare a randuielii Liturghiei euharistice a Bisericilor Monofisite si Nestoriene, intre ele, pe de o parte, iar pe de alta parte, cu randuiala ritului bizantin. Este intr-adevar drept sa fie asa, deoarece toate fac parte din marea familie liturgica a Bisericii Rasaritene si toate pana la sinodul de la Calcedon aveau aceeasi structura dogmatic si liturgica. Urmase fidele ale Liturghiilor Bisericii Vechi, ele reprezinta, cu dezvoltari particulare fiecarei Biserici locale in parte, formele evaluate ale vechiului rit liturgic sirian si ale celui alexandrine, care erau in vigoare in Biserica Rasariteana din secolele al IV-lea- al VI-lea. Chiar si acelea care s-au departat

mai mult de tipul liturghiei primitive, a crestinatatii, prin influente straine, cum este Liturghia romanizata a maronitilor sau, in parte, cea armeana, asupra careia s-au exercitat de asemenea sensibile influente catolice, si-au pastrat totusi spiritual originar si structura generala care caracterizau liturghiile vechi. Referitor la Liturghia euharistica trebuie remarcata uniformitatea structurii liturgice a anaforalei cu dialogul introductive dintre preot si credinciosi, rugaciunea euharistica, rugaciunea teologica sic ea hristologica, separate prin nelipsitul imn al Serafimilor si urmate de referatul biblic al instituirii Sfintei Euharistii, anamneza, epicleza si rugaciunile pentru intreaga Biserica, pentru vii si pentru morti, dipticile. Chiar daca mai sunt unele inversari in structura, acestea nu stirbesc cu nimic din uniformitatea randuielilor liturgice rasaritene. Daca adaugam intrebuintarea generala a painii dospite ca materie a Sfantului Trup, in loc de azima (exceptand pe maroniti si armeni), si importanta epiclezei ca formula liturgica pentru sfintirea cinstitelor daruri, in toate riturile liturgice rasaritene, se observa inca o data apropierea acestora, iar pe de alta parte diferentierile fata de riturile apusene. Iata ca daca ritualul impartasirii este considerat in ansamblul sau acelasi in elementele esentiale, Euharistic constituie o punte de legatura intre Bisericile Rasaritene, un mijloc de comuniune si de refacere a unitatii crestine.

Capitolul VIII. Euharistia in Protestantism si neoprotestantism

A. Euharistia in Protestantism Criza spirituala, politica si bisericeasca, prin care a trecut Biserica apuseana in secolul al XVI-lea, a declansat Reforma religioasa, infaptuita de Martin Luther si Jean Calvin si Ulrich Zwingli, in Germania si, respective, Elvetia. Reforma, in esenta ei, nu este altceva decat nemultumirea unor masa de credinciosi romano-catolici care s-au ridica impotriva puterii centralizatoare si a

abuzurilor pe care le-au savasti papalitatea. Ideile Reformei vor imbraca in haina noua invatatura dogmatic si totodata si cea cultica.Odata cu reorganizarea cultului divin, momentul culminant din Liturghie nu-l mai ocupa savarsirea Jertfei euharistice, ci propovaduirea cuvantului, adica rostirea predicii careia I se va acorda o importanta deosebita. Datorita ideilor religioasa ale fiecarui reformator in parte, protestantismul imbraca caracteristicile celor trei mari reformatori. Din Germania, idea de reforma religioasa trece in Anglia, care doresc o independent juridical si bisericeasca fata de Roma, iar aceste eveniment este realizat in anul 1534 in vremea regelui Henric al VIII-lea (15091547). Ideile reformatoare privind dogmele si cultul prind radacini puternice abia in vremea regelui Eduard al VI-lea (1547-1553), teologia dogmatic anglicana fiind un amestec de idei catolice si protestante. Astfel, dezvoltarea ramurilor protestante va necesitaclasificarea lor in urmatoarele subdiviziuni: ritul luteran propriu comunitatilor religioase din confesiunea luterana; ritul calvin, propriu comunitatilor religioase de confesiune calviana, care impreuna cu adeptii lui Zwingli, formeaza ramura reformitilor; ritul Anglican, propriu Bisericii Anglicane. Din punct de vedere dogmatic, dupa Luther, in Euharistie, Hristos este present real, dar nu prin prefacerea painii si vinului, ci prin impanatie, adica painea si vinul raman in euharistie ceea ce sunt, paine si vin, dar in paine si cu paine si sub paine, sunt prezente in mod real, dar nevazut, Trupul si Sangele Domnului. Pentru Zwingli, Sfanta Euharistie este numai o comemorare a Cinei celei de Taina. Pentru el, Euharistia nu este decat un simplu symbol al Trupului lui Hristos. Calvin, cautand o formula intermediara intre Luther si Zwingli, sustine ca in Euharistie nu avem numai un symbol sau o icoana a trupului lui Hristos jertfit pe Cruce, ca la Zwingli, si nici o prezenta reala prin coexistent, ca la Luther, ci o prezenta virtual, adica o prezenta printr-o putere a lui Hristos. La impartasire, Iisus Hristos Se coboara din cer in Euharistie si prin Duhul Sfant se

comunica, dar numai celor alesi, adica predestinati pentru mantuire, puterea de viata facatoare a TRupului Sau proslavit. Cei reprobate, condamnati din veci la pieire, neavand credinta, nu primesc decat simpla paine si vin. Anglicanii sustin ca in Euharistie exista o prezenta mistica a lui Hristos, dar numai pentru cei credinciosi, pentru ceilalti Euharistia fiind osanda la moarte vesnica, daca se impartasesc. Protestantii, in totalitate, nu recunosc caracterul de jertfa al Euharistiei. Majoritatea au ramas la aspectul comemorativ sau anamnetic al Euharistiei, mai putin luteranii, care ii recunosc aspectul sacramental acestei Sfinte Taine. Biserica Ortodoxa la vremea respectiva a luat atitudine fata de aceste invataturi eronate,prin marturisirile de credinta. Dintre acestea amintim: Marturisirea Ortodoxa a lui Petru Movila (1642) si Marturisirea Patriarhului Dositei al Ierusalimului, din 1672, care apara credinta ortodoxa a prezentei reale a lui Hristos in Euharistie, prin prefacerea darurilor cu puterea Duhului Sfant in trupul si Sangele lui Hristos si faptul ca Jertfa euharistica este aceeasi cu Jertfa de pe Golgota. Vorbind despre Euharistie, Petru Movila spune ca: insasi fiinta painii si fiinta vinului se prefac in fiinta adevaratului Trup si Sange ale lui Hristos, prin lucrarea Sfantului Duh, a Carui chemare o savarseste in acea vreme, ca sa desavarseasca aceasta Taina, rugandu-se (preotul) si graind: Pogoara Duhul Tau cel Sfant asupra noastra si asupra acestor daruri care sunt puse inainte si fa din painea aceasta cinstit Trupul Hristosului Tau, prefacandule prin Duhul Tau cel Sfant. Caci, dupa cuvintele acestea, prefacerea se petrece indata si schimba painea in adevaratul Trup al lui Hristos si vinul, in adevaratul Sange, pastrandu-si doar chipul in care se infatiseaza si aceasta potrivit cu iconomia dumnezeiasca. Mai intai, ca sa nu vedem trupul lui Hristos, ci sa credem ca este, pentru cuvintele pe care le-a rostit: Acesta este trupul Meu si acesta este sangele Meu, crezand mai degraba in cuvintele si puterea Lui, decat in insasi simturile noastre, care fapt adduce fericirea credintei: Fericiti cei ce nau vazut si au crezut.

Privitor la randuiala Cinei din cadrul cultului prostestand nu exista niste reguli strice, randuielile liturgice deosebindu-se de la o comunitate la alta. Pentru savarsirea Cinei, luteranii foloseau, ca si astazi, paine dospita si vin. In timpul savarsirii cultului credinciosii stateau asezati in jurul unei mese puse in mijlocul bisericii. In vechime, canonul euharistic incepea cu un dialog deschis de pastoral comunitatii, care spunea: Pacea sa fie cu voi, iar credinciosii isi ofereau sarutarea frateasca, ulterior s-au obisnuit a se strange mainile reciproc. Obiceiul de a sta in jurul mesei la Cina simbolizeaza aceste practice vechi. Urmeaza o rugaciune pentru vii si pentru morti. Dupa ce se canta Sanctus, pastoral rosteste doua rugaciuni dogmatice, se canta imnul Agnus Dei si se rosteste rugaciunea Tatal nostru. Pastorul ridica potirul spre a fi vazut de intreaga comunitate si continua cu frangerea painii. Dupa o rugaciune pregatitoare urma impartasirea. Crestinii primeau Euharistia sub ambele forme. Cam aceeasi structura liturgica o prezenta si randuiala Cinei din ritul reformat. Salvinii accentuau faptul ca Cine este masa celor botezati in Hristos. Dupa randuiala liturgica reformata, cuvintele de instituire ale Cinei erau intercalate de un rezumat al ritualului Cinei si de, dupa instituire, o predica in care se prezenta rolul impartasirii. Tot cu o predica se termina si randuiala Impartasaniei in care se scotea in evident caracterul istoric al Euharistiei. In Anglicanism, canonul euharistic este precedat de o rugaciune pentru primirea cu vrednicie a Euharistiei, numita rugaciunea intrarii umile. Urmeaza o rugaciune epicletica dupa care urmeaza cuvintele de instituire de la Cina cea de Taina. Asemenea romano-catolicilor, anglicanii socotesc cu adevarat cuvintele Mantuitorului ca formula sacramental a Tainei. Impartasirea se face in ordine descendenta de la preoti la credinciosi. Impartasirea se face cu amble forme, intai Trupul lui Hristos, apoi Sfantul Sange. La pregatirea darurilor se foloseste fie paine dospita, fie azima si vin simplu sau vin cu apa. La urma resturile Painii si Vinului consacrete sunt consummate (de preoti) cu respect si se fac ablutiunile, adica spalarea potirului cu vin si apa care se consuma de catre

slujitori. Dupa impartasirea credinciosilor, preotul vorbeste o rugaciune de multumire si Liturghia ia sfarsit. Din cele prezentate pana acum despre invatatura dogmatic si randuiala liturgica a Cinei Domnului din cadrul serviciului divin protestant remarca multitudinea conceptiilor lor cu privire la prezenta sacramentala a Domnului Hristos in Sfintele daruri si de caracterul amamnetic al Euharistiei. Din punct de vedere liturgic, observam ca: materie pentru Euharistie difera la Protestantism, de la paine dospita si vin amestecat cu apa, din randuiala luterala, la pisibilitatea de a folosi paine dospita sau azima, la anglicani, in schimb, randuiala Cinei Domnului este aproape comuna.

B. Cine Domnului in neoprotestantism Miscarea neoprotestanta isi are originile foarte vechi, inca inainte de Reforma, dar cu unule puncte comune cu Reforma. Ea s-a dezvoltat ideosebi in secolul al XIX-lea, cand cunoaste o larga raspandire, pe mapamond. Cea mai veche miscare neoprotestanta este cea baptismala, nascuta inainte de Reforma, si care este prezenta aproape in toate religiile, dar conturata o data cu Reforma, incercand sa restabileasca practica apostolica a afundarii celor care vin la botez. Aparitia lor este atestata in secolul XVI, odata cu miscarea de protest a anabaptistilor din Germania, si apoi baptistilor, impotriva introducerii de catre Biserica apuseana a practicii stropirii cu apa, in loc de afundare. Numai ca, incercand sa faca o reintroducere a vechilor practice, au cazut in extrema simbolismului si a ceremoniilor simple. La ei nu exista taine. Acestea sunt simboluri. Despre Cina Domnului, baptistii afirma ca este simbolul mortii lui Hristos si ca pentru om se compune din paine si vin, neamestecat. Nu are puterea iertarii pacatelor, este doar comemorarea iertarii pacatelor prin jertfa lui Hristos. Daca au fost botezati toti credinciosii pot primi Cina. Celebrarea Cinei Domnului baptistii o fac o data pe luna, in cadrul serviciilor

religioase saptamanale sau duminicale. Actul participarii propriu-zis al Cinei are valoare de symbol, dupa el urmand predica pastorului, iar material acesteia o constituie doua elemente: painea si vinul. Dupa numarul participantilor la Cina, pastoral frange painea si in bucati mici pentru a ajunge la toti, iar vinul este turnat in paharele. O a doua miscare neoprotestanta este cea advent, derivate si continuatoare, totodata, a bapotismului. Daca baptistii urmareau cufundarea in apa la maturitate a celui ce se boteza, adventismul si-a indreptat privirea catre cer, calculand in fel si chip venirea Domnului si organizand o noua imparatie de 1000 de ani pentru cei alesi. Pentru a se deosebi de baptisti, adventistii de nuanta mozaica au negat invierea lui Hristos, l-au coborat in randul profetilor, au ocolit invatatura despre rai si iad, au negat posibilitatea invierii din morti si au ales ziua de odihna sambata. La fel ca la baptisti, pentru adventisti Cina Domnului este un symbol care aminteste de moartea lui Hristos. Este obligatory pentru ei participarea la Cina, prin aceasta ei manifestandu-si credinta. O caracteristica a Cinei adventiste este ca inainte de savarsirea ei se efectueaza spalarea picioarelor, pe care-l socotesc ei un act de umilinta. Elementele folosite sunt normal azima si mustul. Cina Domnului se savarseste o data la trei luni, bineinteles in zi de sabat, fie dimineata, fie dupa-amiaza. Pastorul rosteste rugaciunea de binecuvantare a painii, apoi frange painea in bucati. In acest timp, credinciosii se roaga, iar corul intoneaza un imn de lauda. Pastorul are niste ajutoare care pun pe tavi bucatele de paine si le impart credinciosilor. Serviciul se incheie cu o cantare comuna si o rugaciune rostita de pastor. Daca aceste doua curente neoprotestante isi au o origine in Europa, dar s-au organizat in Statele Unite ale Americii, crestinii dupa Evanghelie s-au format in Europa, si anume in Elvetia, si de aici s-au raspandit. Aparitia lor in elvetia, leaganul calvinismului, este normal sa fi dus la aparitia in structura lor a unor influente calvine si cu accente evanghelic-luterane. Masa Domnului sau Cine

Domnului este un simbol. Este un act comemorativ instituit de Domnul Iisus Hristos, in noapte in care a fost vandut. Conform relatarilor celor trei evanghelisti, si ale Apostolului Pavel, rezulta ca frangerea painii a fost instituita de Insusi Domnul Iisus Hristos. Stiind mai inainte, ca cel rau va cauta si in aceasta privinta sa strambe caile drepte ale lui Dumnezeu, Domnul Iisus- inviat comunica direct Apostolul Pavel felul indeplinirii acestui act de cult precum si rostul sau. Evanghelistii accentueaza textul de la I Corinteni XI, 11-26, care descrie instituirea Mesei Domnului: Sa faceti lucrul acesta spre pomenirea Mea, iar pentru idea de comunicare, versetului 26: Pentru ca de cate ori mancati aceasta paine si beti acest pahar, moartea Domnului vestiti pana la venirea Lui. Celor care participa la frangerea painii li se cere credinta in Hristos si o viata curate. La frangerea painii, Domnul este de fata si in jurul Lui se aduna cei mantuiti, spun evanghelistii. Frangerea painii are o serie de aspect. Este o implinire a voii lui Dumnezeu, o dovada a respectarii dorintei Domnului; o porunca; este aducere-aminte; o vestire; un prilej de cercetare; un prilej de multumire. Painea si vinul sunt singurele alimente din care se compune masa Domnului. Paine simbolizeaza Trupul Domnului, iar vinul sangele varsat pentru noi, iar pe de alta parte este sangele noului legamant. Cina Domnului se savarseste Duminica in ziua intai a saptamanii. Adunarea propriu-zisa incepe dimineata cu o rugaciune a unui om mai varstnic (numit si prezbiter), rugaciunea rostita dupa cum ii da duhul, apoi diverse legaturi biblice, unde se istoriseste despre frangerea painii (Luca XXV, 15-20). Urmeaza cuvant de pregatire pentru Cina. Aceasta se incheie cu o rugaciune, apoi se tine ora de evanghelizare, cu lecture biblice comentate. Cultul penticostal sau Biserica lui Dumnezeu Apostolica este organizatia cea mai reprezentativa a miscarii fundamentalistilor, moderni. Acestia incep un moment nou, in contrast cu miscarea harismatica, ce a cuprins Biserica

Apusului, dupa conceptia lor ei fiind chemati ai Duhului si impartitori de daruri. Pentru ei, Cina Domnului reprezinta un al doilea asezamant, ca forma exterioara, in Biserica lui Dumnezeu. Ea a fost instituita de Domnul prin intemeierea legamantului nou. Folosesc ca materii pentru savarsirea Cinei azima si must. Cei ce se impartasesc din aceasta Cina a Domnului trebuie ca mai inainte sa-si faca o amanuntita cercetare de sine, caci cel ce mananca sib ea cu nevrednicie, mananca sib ea pentru condamnarea sa. Ea reprezinta jertfa trupului si varsarea sangelui Domnului Iisus Hristos pentru pacatele noastre. Cina Domnului se poate savarsi ori de cate ori este posibil. Dupa oficierea Cinei urmeaza spalarea picioarelor. (Matei XXII, 28) Din prezentarea acestor culte neoprotestante, desprindem urmatoarele idei referitoare la Euharistie: cu totii resping caracterul sacramental al Cinei Domnului, sustinand ca este un symbol, o repetare, o comemorare. Pentru neoprotestanti Cina este o masa, un banchet comemorativ, prin care se vesteste moartea Domnului. Deoarece Hristos s-a jertfit o data pentru totdeauna, pe Golgota, acest sacrificiu nu se mai poate repeat, de aceea este doar un simbol Cina. O alta caracteristica a neoprotestantilor este cea a folosirii ca materie pentru Cina a azimei si a mustului, iar nu paine si vin. Concluzionand, din cele prezentate vedem ca neoprotestantismul sta in legatura nemijlocita cu protestantismul in ceea ce priveste Cina Domnului. Acestia, asemenea protestantilor, s-au lipsit de darurile Cincizecimii date primilor crestini prin puterea sfintitoare a Sfantului Duh, pe care acestia le primeau prin mainile, deci prin lucrarea Sfintilor Apostoli.

Capitolul IX. Euharistia in cele trei mari confesiuni astazi, din punct de vedere dogmatic si liturgic

A. Euharistia in Biserica Romano-Catolica Instituirea Tainei Sfintei Euharistii este atat de evidenta, incat in toate cele trei confesiuni crestine (ortodocsi, catolici si protestanti) este recunoscuta ca Taina. Dintre protestanti, luteranii sunt cei care admit prezenta reala a Sfantului Trup si Sange in Sfanta Euharistie. Un teolog catolic spune: Este o invatatura comuna ca Euharistia este cea mai mare dintre taine, pentru ca ea contine nu numai gratia, ci pe Autorul gratiei si ne uneste cu El intr-un chip mai mult sau mai putin intim, dupa dispozitiile noastre precum beneficiem mai mult de caldura unui cuptor cand ne apropiem de el. Exista insa deosebiri mari intre ortodocsi si catolici, pe de o parte, si luterani pe de alta parte. In deplin acord cu teologia ortodoxa, teologia romano-catolica admite prezenta reala a Mantuitorului in Euharistie prin prefacerea acesteia in Sfantul Trup si Sange al Domnului (transsubatantatio), dar cu deosebirea modului de interpretare a acestei prefaceri. Catolicii au cautat sa rationalizeze misterul prefacerii folosind in locul termenului prefacere, pe cel de transsubstantiatie. Dupa felul cum este inteleasa, transsubstantiatia implica cateforii filosofice aristotelice, dupa care fiinta unui lucru se imparte in substanta si accidenti. Datorita acestor considerente, dupa ei in prefacerea euharistica substanta painii si vinului se preface in Trupul si Sangele Domnului, iar accidentii raman neschimbati. Adica in Sfanta Euharistie avem prezenta reala a Domnului, dar noi vedem numai paine si vin. Din aceasta se intelege ca in Sfanta Euharistie, nu intreaga paine si intreg vinul se prefac, ci numai substanta lor, ca si cum Mantuitorul n-ar fi spus despre toata painea si despre tot vinul: Acesta este trupul Meu, ori Acesta este Sangele Meu, ci numai despre o parte a lor. Dupa sensul aristotelic al transsubstantiatiei, cuvintele Mantuitorului: Acesta este Trupul Meu ar avea insemnarea de: in aceasa este

Trupul

Meu.

Astfel,

teologia

romano-catolica,

rationalizanta,

transsubstantiatiei pregateste teoria luterana rationalista a impanatiei. Spre deosebire de teologia romano-catolica, teologia ortodoxa urmand traditiei patristice evita astfel de impartiri si rationamente. Modul prefacerii cinstitelor daruri in Sfantul Trup si Sange al Domnului ramane o taina. Transformarea elementelor natural in Sfantul Trup si Sange al Domnului implica o cinstire prin adorare care se cuvine lui Hristos insusi. In schimb, romano- catolicii comparativ cu ortodocsii, accentueaza cultul Sfintei Euharistii prin sarbatori inchinate acesteia: Festum Corpus Christi din Joia verde, adica Joia saptamanii a doua dupa Rusalii si Festum Sanguinis Domini, de la 1 iulie, prin purtarea lui solemna in procesiuni. Biserica Romano-Catolica asemenea Bisericii Ortodoxe recunoaste

Euharistiei nu numai faptul ca este Taina, ci si Jertfa. In esenta ei, Jertfa euharistica, este una si aceeasi cu jertfa de pe Golgota, este continuarea, reactualizarea si aplicarea acesteia. Este deosebita de jertfa Domnului de pe cruce, nu ca esenta, ci ca modalitatea de aducere: Este o jertfa reala, dar adusa suf forma sacramentala, nesangeroasa, a painii si a vinului sfintite si prefacute in Sfantul Trup si Sangele Domnului, prin puterea Sfantului Duh la rugaciunile preotului. Punctul si momentul in care jertfa de pe cruce si cea liturgica se identifica, devin una, este momentul prefacerii. Cele doua aspect ale Sfintei Euharistii, cel de Taina sic el de jertfa, sunt nedespartite. Unitatea acestor doua aspect ale ei este asa de mare, ca fiecare din ele il determina pe celalalt. Sacramentul euharistic este un sacrament sacrificial. Iar jertfa euharistica este o jertfa sacramentala tainica. In teologia catolica s-a nascut tendinta de a face din jertfa Euharistica o jertfa a Bisericii, deosebita de jertfa de pe Cruce a Mantuitorului, de -a face Biserica subiect al jertfei euharistice, iar pe Iisus, obiect al ei, sau de-a scoate pe primul plan initiative Bisericii in aceasta aducere. Unii teologi catolici mai noi se silesc sa impace initiative Bisericii cu initiative lui Hristos in aducerea jertfei

euharistice, iar unii din ei gasesc un oarecare echilibru: Hristos, Preot in veci, continua in veci sa-si ofere Sfanta Sa umanitate acelasi Trup care a fost injunghiat, acelasi Sange care a fost varsat Hristos, Preotul Suveran nu se va oferi singur pe altar: El va oferi cu Sine pe toti cei rascumparati si adusi la unitatea cu El. Dar tendinta teologilor catolici de a scoate in evident Euharistia ca jertfa a Bisericii, deosebita de jertfa de pe cruce a Mantuitorului i-a fost utila lui Luther, care a gasit si in aceasta una din cauzele pentru care a respins caracterul de jertfa al Euharistiei. Din punct de vedere liturgic, dat fiind faptul ca Biserica Catolica are un caracter innovator, exista multe deosebiri fata de Biserica Ortodoxa, pastratoarea traditiei apostolic si patristice. La Taina Sfintei Euharistii avem: deosebiri in ce priveste savarsirea si administrarea ei. Daca in Biserica Ortodoxa nu se poate savarsi decat o singura Liturghie pe zi in aceeasi biserica, exceptand zilele aliturgice, la romano-catolici se pot oficia mai multe Liturghii (misse) in aceeasi zi, in aceeasi biserica, pe acelasi altar, si de acelasi preot, de unde binatia Liturghiei popularizata in Biserica Romano-Catolica inca din secolul IX. Aceasta practica este necunoscuta Ortodoxiei, deoarece repetarea jertfei euharistice in cursul aceleiasi zile tradeaza lipsa de credinta in eficacitatea absoluta a unicei Jertfe a Mantuitorului. Daca Biserica Ortodoxa intrebuinteaza ca materie pentru cinstitele daruri paine dospita si vin de struguri amestecat cu apa, romano-catolicii folosesc azima, paine nedospita, practica generalizata din secolul IX. Ei sprijina aceasta practica pe interpretarea gresita pe care o face catolicismul Evangheliei, cu privire la data cand si ce anume a savarsit Domnul Hristos la Cina cea de Taina. Cat priveste material pentru Sangele Domnului, romano-catolicii folosesc vin amestecat cu apa intocmai ca ortodocsii. Referitor la material trupului, intrucat Domnul a instituit Taina Euharistiei in ajunul mortii Sale, nu exista nici o indoiala ca, la aceasta instituire a tainei, s-a folosit painea dospita fiindca folosirea azimelor incepe de la praznuirea Pastelui si tinea, apoi, sapte zile.

In Biserica Romano-Catolica formula de sfintire a elementelor euharistice o constituie nu epicleza, ca in Biserica Ortodoxa, ci cuvintele rostite de Mantuitorului, ca in Biserica Ortodoxa, ci cuvintele rostite de Mantuitorului la Cina cea de Taina: Luati, mancati, acesta este Trupul Meu Beti dintru acesta toti. Rugaciunea epiclezei o avem mentionata in scris inca din vremurile Sfintilor Parinti, dar cu timpul in Biserica romano-catolica, datorita faptului ca nu s-a pus prt pe rugaciunea de invocare a Sfantului Duh (pe epicleza), ci pe cuvintele de instituire, a dus incet, incet, la disparitia acesteia din anaforaua liturgica. Dovada existentei rugaciunii de invocare ne-o transmite Sfantul Chiril al Ierusalimulul care ne ofera in Mistagogia sa o astfel de rugaciune: Rugam pe Domnul cel iubitor de oameni sa trimita pe Duhul Sfant peste cale ce stau inainte, ca sa faca painea, Trupul lui Hristos, iar vinul, Sangele lui Hristos. Aceasta invatatura ca cinstitele daruri se prefac in Sfantul Trup si Sangele Domnului la rugaciunea de instituire a tainei a fost formulate in sinoadele occidentale din veacul al XII-lea. Privitor la subiectul (primitorul Tainei), daca Biserica Ortodoxa impartaseste Euharistia si copiilor (pruncilor), Biserica romano-catolica refuza impartasirea acestora, acordand prima impartasire dupa confirmare, adica dup ace copiii au implinit varsta de 7 ani. Aceasta practica o vor prelua si protestantii. Conform cuvintelor Mantuitorului: Daca nu veti manca trupul Fiului Omului si nu veti bea Sangele Lui, nu veti avea viata in voi. Cel ce mananca trupul Meu sib ea sangele Meu are viata vesnica (Ioan VI, 53-54), urmand cuvintele Domnului, se obisnuia in practica si impartasirea copiilor, dar de prin secolul XII, romano-catolicii s-au abatut de la ea, sustinand ca Euharistia nu este indispensabila pentru maintuire si ca primitorul trebuie sa-si dea seama de insemnatatea Tainei. Dar aceasta teza nu are jutificare, caci atunci nici pentru cei varstnici Euharistia nu ar fi necesara. Daca in Biserica Ortodoxa impartasirea credinciosilor se face sub ambele forme, la catolici numai clericii care slujesc se impartasesc si din Sfantul Trup

si din Sfantul Sange, pe cand clericii care nu slujesc si credinciosii numai cu Sfantul Trup (sola specie). Teologii catolici isi intemeiaza practica aceasta pe teoria concomitentei, adica a prezentei intregului Hristos sub fiecare din ambele chipuri. Fiind o problema bisericeasca deosebita, cercetarile liturgistilor catolici din ultimul secol au convins in final si conducerea Bisericii ca nu aceasta este practica autentica. Urmarea acestor cercetari si a eforturilor in aceasta privinta de dupa Conciliul IX Vatican a fost aparitia la 7 martie 1965 a decretului Ritue concelebrationia et Communionie sub utraque specie care ingaduie cu titlu provizoriu, impartasirea credinciosilor sub ambele forme. Doi ani mai tarziu, la 25 mai 1967, apare alt decret Eucharistium mysterium, cu precizari in acest sens. Se recomanda impartasirea credinciosilor imediat dupa impartasirea preotului liturghisitor. In articolul 32 al actului amintit se mentiona ca Sfanta Euharistie devine o reprezentare mai clara, daca se administreaza sub ambele forme specificandu-se cine sunt primitorii: nou-botezatii adulti, la Miss ace urmeaza botezului lor, mirii la cununie, in cadrul Missei; hirotonitii, la Missa respective; cei hiritoniti in cinul monahal, in Missele respective, laicii cu activitate misionara in cazul trimiterii lor la misiune; cu ocazia Misselor pentru cei bolnavi; diaconii, subdiaconii si slujitorii altarului, care isi fac oficiul la Missele pontificale sau solemne; la concelebrari, toti participantii, inclusive laicii; preotii, care iau parte la serbari deosebite si care nu pot sa celebreze sau sa concelebreze; toti participantii la intruniri si simpozioane cu tematica liturgica sau pastoral; parintii, rudele, precum si diferitii binefacatori ai unui preot nou hirotonit, la Missa respectiva. In cazuri de necesitate (in special imbolnaviri), Euharistia se poate administra si numai sub forma vinului. Deci existau privilegiati. Decretul Sacramentali Communioni, din 29 iunie 1970, reprezinta un progres, deoarece nu se mai enumera nici un fel de personae care se pot impartasi de la potir, ci lasa la aprecierea conferintelor episcopale acordarea acestui drept.

Concluzionand asupra problemei impartasirii credinciosilor sub ambele specii, trebuie sa spunem ca Biserica romano-catolica se afla intr-un progress imbucurator fata de perioada Conciliului II Vatican ,deoarece, macar in principiu, clerul nu mai ramane singurul beneficiar al acestui drept. In privinta sfintirii darurilor si a impartasirii, se cuvine sa amintim urmatoarele: sfintirea darurilor se face in cadrul canonului euharistic, in timpul rugaciunii quo pridic, care cuprinde o scurta relatare a instituirii Sfintei Euharistii, tot aici fiind incluse si cuvintele de instituire ale Domnului, prin care, dupa romano-catolici, se sfintesc cinstitele daruri. Cand preotul rosteste Luati, mancati si Beti dintru acesta toti, face semnul sfintei cruci deasupra hostiei si a potirului, ingenuncheaza spunand o rugaciune, se ridica si inalta pe rand discul si potirul, spre a fi vazute de credinciosi, corespunzant in Liturghia bizantina cu formula Ale Tale dintru ale Tale. Urmeaza o rugaciune Unde et memous, cu caracter anamnetic. Se rostesc in taina o serie de patru rugaciuni: supra quse, memnto, nobis quoque, peccatoribus si per quam haec omnia, adica pentru jertfele Vechiului Testament, rugaciunea de mijlocire pentru cei morti, rugaciunea pentru preotul liturghisitor si pentru ceilalti slujitori si rugaciunea finala a canonului euharistic. Apoi, rostind cu glas tare o mnis honor et gloria, preotul inalta discul si potirul, pentru a doua oare, act numit si mica inaltare, corespunzatoare inaltarii Sfantului Agnet, de la formula Sfintele Sfintilor din Liturghia bizantina. Se canta imnul Gloria in excelafs, preotul canta singur Tatal nostru care se termina cu o doxologie: Diaconul rosteste formula, Plecati-va capetele, preotul saruta hostia, vine in fata si binecuvinteaza poporul cu formul Pax Domini vobiscum. Apoi frange hostia in trei parti, doua punandu-le pe disc, iar a treia o pune in potir, zicand: Sa se faca amestecarea si sfintirea Trupului si Sangelui, iar corul canta Agnus Dei. Tot acum, ceilalti slujitori pregatesc si frang celelalte hostii, din care se vor impartasi credinciosii. Preotul rosteste o serie de rugaciuni pregatitoare pentru impartasire. Dupa prima rugaciune are loc sarutarea frateasca, clericii intre ei,

iar credinciosii separate, barbatii unul altuia, asemenea si femeile. Dupa acest ritual urmeaza impartasirea, mai intai a clericilor, apoi a credinciosilor. Cand clericii se impartasesc cu Sfantul Trup, rostesc formula: Trupul Domnului nostru Iisus Hristos sa pazeasca sufletul meu in viata vescnica, Amin. Cand se impartasesc cu sangele Domnului, folosesc aceeasi formula, doar ca spun: Sangele Domnului Cand urmeaza a se impartasi credinciosii, acestia de obicei stau in genunchi, iar preotul vine si luand o particica din hostie, o pune in gura credinciosului, rostind aceeasi formula ca la impartasitul clericilor. Apoi preotul intorcandu-se in altar face potrivirea sfintelor, se spala pe maini, acopera vasele si rosteste rugaciunea de multumire (pot communic). La fel ca in Liturghia bizantina. Diaconul libereaza poporul cu formula Ite, missa est. Bisericile Vechi-catolice formate la Roma in 1870, in semn de protest impotiva noilor dogme formulate la Conciliul I Vatican, ies de sub jurisdictia canonica, cultic si dogmatic a Bisericii Romano-Catolice. Pentru prezenta Trupului si Sangelui Domnului in elementele euharistice vechii-catolici folosesc termenul traditional pastrat de Biserica Ortodoxa, de prefacere. Prefacerea darurilor are loc in urma unei invocare a Sfantului Duh, rugaciune pe care au introdus-o inainte de cuvintele Domnului la Cina, cantand deci o solutie intermediara intre Ortodoxie si Catolicism. Pentru Sfanta Euharistie ei folosesc azima si vinul amestecat cu apa. Dup ace preotul a rostit cu glas tare rugaciunea de incheiere a canonului euharistic, frange azima in trei parti, doua punandu-le pe disc, iar una in potir, in timp ce rosteste formula din Apocalipsa V, 12, Mielul care a murit si ne -a impacat cu Dumnezeu prin sangele Sau (in redactie germane) sau Pacea Domnului sa fie sis a ramana cu voi (in redacita elvetiana), la care credinciosii raspuns: Si cu duhul tau. Se continua cu sarutarea pacii, imnul Agnus Dei, preotul rosteste o rugaciune pentru iertarea pacatelor, aceasta fiind pregatitoare pentru impartasirea credinciosilor. Clericii se impartasesc dupa ritul roman. Preotul ia hostia insemnandu-se cu ea la frunte si se impartaseste, zicand formula din

Liturghia (missa) romana. Asemenea face si cu potirul. Acum corul canta chinovicul, iar la sfarsit preotul zice: Tata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatele lumii (Ioan I, 29). Credinciosii se impartasesc cu ambele forme, practica impartasirii ramane variata in amanunte, de la o Biserica la alta. Preotul luand hostia spune Veniti la Mine toti cei ce sunteti osteniti (Matei XI, 28), apoi de trei ori Doamne, nu sunt vrednic sa intri sub acoperamantul meu (Matei VIII, 8), oferind Sfantul trup si rostind formula romano-catolica. Apoi dupa aceea ofera potirul, utilizand formula din missa catolica. Rosteste o rugaciune pentru pastrarea cu folos a Euharistiei, corespunzatoare cu cea din Liturghia bizantina. Cred, Doamne, si marturisesc. Urmeaza un imn, o rugaciune de multumire, asemenea celei din missa catolica, post communion. Randuiala liturgica se incheie cu o binecuvantare finala rostita de preot. In concluzie, analizand structura ritual a Bisericii Romano-Catolice si a vechilor-catolici constatam o mare asemanare a cultului divin apusean cu cel oriental bizantin, amandoua fiind izvorate din acelasi trunchi liturgic al Bisericii primare crestine. Dar, spre deosebire de cultul rasaritean, ortodox, pastrator fidel al ritului primar, cultul Bisericii Romano-Catolice a cunoscut de-a lungul secolelor o continua schimbare, suferind numeroase modificare in structura sa liturgica, numeroase modificare si interpretari atat in invatatura de credinta, cat si in formele externe ale ritualului euharistic, din cadrul cultului divin.

B. Euharistia in protestantism Vorbind despre Protestantism trebuie sa ne referim la ramurile sale protestante, caci fiecare ramura in parte are caracteristicile sale. De aceea problema euharistica o vom trata din punct de vedere dogmatic si liturgic, raportand-o la ramurile existente in protestantism.

Dintre protestanti, Luteranii admit prezenta reala a Sfantului Trup si Sange in Euharistie. Dar cautand o cale de mijloc intre mister si ratiune, in Euharistie, Iisus Hristos este present cu adevarat, insa nu prin prefacere, nici prin impanatie (per impanationem) sau prin consubstantiatie. Painea si vinul raman in Euharistie ceea ce sunt, paine si vin, dar in, cu si sub paine (in pane, cum pane si sub pane), sunt prezente real, insa invizibil, Trupul si Sangele lui Hristos. Iar sangele Domnului este present in vin, cu vin si sub infatisarea vinului, asa cum prin intrupare, Cuvantul lui Dumnezeu S -a salasluit in trup omenesc, fara sa se amestece cu el sau sa se prefaca in el, ci pastrandu-si fiecare substanta proprie, nealterata. Inainte de impartasire, ca si dupa ea, elementele euharistice sunt simple elemente natural, caci trupul Domnului care vine si se da in Euharistie nu este natural, ci spiritual. Iar ca o consecinta a acestei teze, elementelor euharistice nu li se cuvine nici o inchinare sau cinstire. Celelalte ramuri protestante nu recunosc caracterul sacramental al Euharistiei. Reformatii supun indoielii invatatura luterana cu privire la prezenta reala a Domnului in Euharistiei.Adeptii lui Zwingli sustin ca elementele pamantesti de la impartasire nu sunt garantii sau organe ale cuminecarii cu Hristos, ci numai imagini vazute ale lui Hristos, care a fost rastignit si a murit. Iar prin impartasirea cu ele, nicidecum nu se cumineca cineva cu adevaratul trup si sange al lui Hristos, ci numai cei care cred si nadajduiesc in Domnul gusta si simt binefacerile care rezulta din moartea Lui pe cruce. Calvin, tinand calea de mijloc, sustine ca in Euharistie este prezenta numai o putere oarecare a trupului lui Hristos. In Euharistie, Domnul este prezent, nu in elementele pamantesti ale Euharistiei, ci impreuna cu acestea, care sunt niste simboluri. Anglicanii, cu privire la Euharistie admit numai o prezenta mistica, spiritual a Domnului in elementele euharistice, dupa ei trupul lui Hristos se da, se mananca si se primeste numai in chip spiritual si ceresc si numai prin credinta; cei ce nu au credinta nu beneficiaza de efectele Euharistiei, ci le sunt spre osanda.

Caracterul de jertfa al Euharistiei nu este recunoscut de protestanti. Ei obiecteaza spunand ca cele ce se aduc, la Euharistie, lui Dumnezeu, sunt darurile mai inainte sfintite, adica painea si vinul, nu insa si dupa sfintire. Dupa ei Cina nu este o jertfa. Unica jertfa este cea adusa de Mantuitorul Hristos pe Golgota. Dar Biserica anglicana accepta intr-un oarecare sens, o jertfa in Euharistie, dar mai mult formala. Din punct de vedere liturgic in randuiala Cinei din cadrul cultului protestant nu exista niste reguli general valabile, de unde multitudinea de practice si formule liturgice. La Luterani, pentru celebrarea Cinei se utilizeaza paine dospita si vin, la fel ca in Biserica Ortodoxa. In timpul acestei celebrari credinciosii stau in jurul unei mere, asezata in mijlocul bisericii. Pastorul care oficiaza, incepe canonul euharistic cu un dialog, cu formula: Pacea sa fie cu voi. Se rosteste o rugaciune pentru vii si morti, apoi pastoral spune Sursum corda, la care credinciosii raspund Le ridicam catre Domnul. Apoi se canta Sanctus , urmat de o binecuvantare, dupa care pastoral rosteste cuvintele Mantuitorului Hristos de la Cina. Urmeaza doua rugaciuni cu caracter dogmatic, iar credinciosii canta Agnus Dei si se rosteste Tatal nostru. Apoi, pastoral ridica potirul la vederea intregii comunitati si continua cu frangerea painii rostind cuvintele Paharul binecuvantarii pe care-l binecuvantam. Urmeaza o rugaciune inainte de impartasire, apoi cheama credinciosii la impartasire. Aceasta se fadce sub ambele forme, paine si vin. Pastorul le ofera in mana painea intai, apoi vinul, para sa spuna nimic. In ultimul timp s-au introdus unele formule pentru ca Cina sa nu aiba un caracter atat de sobru: Ca sa-ti amintesti ca Iisus Hristos a murit pentru tine, Sangele lui Hristos varsat pentru tine, Luati, mancati Beti dintru acesta toti. Urmeaza apoi o binecuvantare a pastorului: Trupul si Sangele Domnului nostru Iisus Hristos sa pazeasca sufletul tau, apoi o rugaciune de multumire si o binecuvantare, dupa care credinciosii sunt liberi sa mearga la casele lor. Pozitiv este insa faptul ca pentru a da o mare importanta Euharistie si pentru a crea o legaatura intre Liturgh ia

cuvantului sic ea euharistica, s-a crezut de cuviinta introducerea marturisirii comune a pacatelor. La calvini (reformati) randuiala Cinei se desfasoara dupa acelasi ritual ca cel descries in ritul luteran, formula de sfintire este aceeasi, incadrati intr-o scurta epicleza. Pastorul rosteste o rugaciune spre iertarea pacatelor, urmata de binecuvantarea apostolic: Har voua si pace de la Dumnezeu Tatal si de la Domnul nostru Iisus Hristos (Galateni I, 3), apoi rosteste invitatia pentru impartasire, Veniti, totul este pregatit, continuand cu un scurt rezumat al ritualului impartasirii din cadrul Cinei, redat in Sfintele Evanghelii (I Corinteni XI,23). Rosteste apoi formula: Acesta este Trupul Meu, frangand painea, apoi: Acesta este Sangele Meu, radicand potirul cu vin. Rosteste o predica in care se arata rolul impartasirii, apoi o scurta marturisire de cedinta, referitoare la elementele euharistice in care pastoral intreaba Credeti ca Dumnezeu da iertare omului pacatos? iar credinciosii raspund Credem si marturisim. Pastorul se impartaseste primul, apoi credinciosii mai intai barbatii apoi femeile. In cazul in care Cina a fost savarsita de doi pastori, credinciosii stau la locurile lor pastorii fiind cei ce vin si le ofera painea si vinul. Dupa impartasire, pastoral rosteste o scurta predica cu caracter istoric, in legatura cu Sfanta Euharistie. Apoi rosteste o rugaciune de multumire, o binecuvantare si Tatal nostru, dupa care toti credinciosii rostesc sau canta rugaciunea dreptului Simeon: Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane, ca in pace, randuiala terminandu -se cu un imn de despartire. In Anglicanism, in ritualul euharistic pentru pregatirea darurilor se intrebuinteata fie painea dospita, fie azima si vin, aceasta simplu sau amestecat cu apa. Canonul euharistic este precedat de o rugaciune pentru primirea cu vrednicie a Euharistiei, numita si rugaciunea iertarii, umile pe care preotul o rosteste stand in genunchi, Se cuvine sa-Ti multumim Tie Doamne. La sfarsit, preotul se ridica, pune pe masa painea si vinul, corul intoneaza Sanctus, dupa care preotul citeste si epicleza: Auzi-ne pe noi, o, Parinte, prin Hristosul

Fiului Tau, Domnul nostru si fa ca darurile acestea de paine si vin sa poata fi noua Trupul si Sangele Lui, care in aceeasi noapte cand a fost tradat, a luat painea (si preotul ia painea in mana, continuand) a multumit tie, a frant-o si a dat-o ucenicilor zicand: Luati, mancati, la fel, dupa cina, a luat potirul (acum preotul ia potirul in mana) si dupa ce a multumit, a dat apostolilor, zicand Beti dintru acesta toti. Asemenea romano-catolicilor, anglicanii considera ca formula sacramentala a tainei, cuvintele Domnului de la Cina. Se continua cu un cuvant despre Patimile Domnului, dupa care preotul rosteste Paharul binecuvantarii pe care-l binecuvantam de la I Corinteni X, 16; corul canta Agnus Dei, iar preotul frange painea, apoi venind spre credinciosi spune: Apropiati-va cu credinta, primiti trupul lui Hristos. Credinciosii se apropie spre a se impartasi, timp in care preotul rosteste Trupul Domnului nostru Iisus Hristos, care s -a dat pentru tine, sa pazeasca trupul si sufletul tau. Ia si mananca aceasta, aducandu-si aminte ca Hristos a murit pentru tine si satura-te cu El in inima ta, prin credinta cu recunostinta. Cand se da potirul se utilizeaza aceeasi rugaciune, doar ca in locul painii se foloseste cuvantul vin. Din cele prezentate putem spune despre confesiunile protestante ca au schimbat fundamental doctrina si practica autentica a Bisericii primare. Din Sfanta Taina, in care, dupa invatatura Bisericii primare si a Bisericii Ortodoxe credinciosul se impartaseste cu insusi izvorul harului, protestantii socotesc Euharistia fie lucrare sacramentala, asa cum invata Zwingli si Biserica reformata. Alegand o cale de mijloc, calvinii socotesc prezenta Domnului in elementele euharistice in chip virtual. Dar si aici, spun calvinii, Domnul este present virtual in elementele euharistice, doar pentru cei predestinati, ceilalti impartasindu-se cu elementele natural, adica cu paine si vin. Anglicanii admit o prezenta mistica in elementele euharistice, cei credinciosi impartasindu-se numai in mod spiritual, iar celor pacatosi fiindu-le spre osanda.

Protestantii, in corpora, nu recunosc Euharistiei caracterul de jertfa. Pentru ei Hristos s-a jertfit o singura data, pe golgota, iar aceasta jertfa nu poate fi repetata in chip nesangeros, caci s-ar denature insemnatatea jertfei sangeroase. Concluzionand, putem spune ca lumea protestanta renuntand la puterea sacramentala a Euharistiei si a Tainelor in general, s-a departat de vechea Biserica primara si s-a deposedat de darurile Cincizecimii, asemenea crestinilor care, desi botezati in numele Mantuitorului, n-au primit puterea sfintitoare a Sfantului Duh pogorata la Cincizecime, si impartasita de Apostoli tuturor credinciosilor.

C. Euharistia in Biserica Ortodoxa Pastratoare a tezaurului dogmatic si liturgic, a invataturii Bisericii sinoadelor ecumenice, Biserica Ortodoxa invata ca Sfanta Euharistie este Taina in care, sub chipul painii si al vinului, se impartaseste credinciosilor Insusi Trupul si Sangele lui Iisus Hristos, spre iertarea pacatelor sis pre viata de veci, infatisandu-se totodata real si nesangeros jertfa de pe cruce a Mantuitorului. Ca Taina este cea mai insemnata, fiindca in timp ce in toate celelalte Taine se impartaseste credinciosilor harul dumnezeiesc sfintitor, in aceasta Sfanta Taina, pe langa impartasirea harului sfintitor, ca in celelalte Sfinte Taine, ni se impartaseste Insusi izvorul harului, Domnul nostru Iisus Hristos, cu Trupul si Sangele Sau. In Biserica Ortodoxa, preotul nu se scufunda in comunitate, ca in Protestantism, dar nici nu se separa de ei, ca in catolicism, ci preotul este purtatorul de cuvant al obstii, investit in acest sens cu harul preotiei. Din aceasta cauza, preotul ortodox nu se poate savarsi Liturghia (Euharistia) fara credinciosi.

Din punct de vedere sacramental, Euharistia este Taina, caci elementele material ale tainei, painea si vinul, se transforma in Insusi Sfantul Trup si Sange al Mantuitorului. Cum are loc aceasta prefacere ramane o taina. Facand o analogie, Sfantul Ioan Damaschin spune: Precum in chip firesc painea ce se mananca si vinul si apa ce se beau se prefac in trupul si sangele celui ce le mananca si le bea si nu se fac un trup deosebil de cel mai inainte, tot asa, prin chemarea si pogorarea Duhului Sfant, painea proaducerii, dimpreuna cu vinul si cu apa, se prefac in chip suprafiresc, in trupul si sangele lui Iisus Hristos si nu fac doua trupuri deosebite, ci unul si acelasi trup. Euharistia este si Taina si Jertfa. Caci jertfa care sa savarseste la Sfanta Liturghie il cuprinde sip e Hristos, aducandu-se ca jertfa pentru mantuirea lumii, dar este si jertfa adusa de Biserica lui Dumnezeu. In estenta ei, ea este una si aceeasi cu Jertfa de pe Golgota, este continuarea, reactualizarea si aplicarea aceleia. Euharistia este deosebita de jertfa Domnului de pe cruce, nu ca estenta, ci ca mod de aducere. Ea este o jertfa reala, dar adusa sub forma sacramentala nesangeroasa, a painii si a vinului, sfintite si prefacute in trupul si sangele Domnului, prin puterea sfantului Duh, coborata la rugaciunea preotului. In momentul prefacerii jertfa liturgica se identifica cu jertfa de pe cruce. Jertfa nu se savarseste nici inainte si nici dup ace s-a sfintit painea, ci chiar in clipa sfintirii. In felul acesta, nu stirbim si nu schimbam cu nimic din cele ce trebuie sa credem despre Jertfa, si anume: ca ea nu este numai o inchipuire sau un simbol al jertfei Domnului, ci o Jertfa adevarata; ca ceea ce se jertfeste nu e paine, ci Insusi Trupul lui Hristos: ca jertfa Mielului lui Dumnezeu e una singura, adica cea adusa o data (pe cruce). Din punct de vedere liturgic, sfintirea cinstitelor daruri are loc la Liturghia credinciosilor (euharistica), in partea central, si anume la epicleza din cadrul anaforalei liturgice; anaforaua liturgica incepe in momentul cand strana canta: Cu vrednicie si cu dreptate este.. si se sfarseste dupa cantarea Pe Tine Te laudam. In timpul epiclezei central, preotul liturghisitor spune in taina: Inca

aducem Tie aceasta slujba duhovniceasca si fara de sange, si Te chemam, si Te rugam si cu umilinta cadem la tine; Trimite Duhul tau cel sfant peste noi si peste aceste daruri ce sunt puse inainte si fa, adica, painea aceasta cinstit Trupul Hristosului tau (binecuvantand crucis artosul), iar ce este in potirul acesta, cinstit sangele Hristosului Tau (binecuvantand vinul), prefacandu-le cu Duhul tau cel Sfant (binecuvantand discul si potirul). In momentul acesta se produce prefacerea in Trupul si Sangele Domnului. Practica ortodoxa privind Sfanta Euharistie imbratiseaza intreaga opera de mantuire care culmineaza in trimiterea sfantului duh peste Apostoli, in aceasta coborare in Biserica a lui Hristos cel slavit. Astfel, in Biserica ortodoxa credinciosii se impartasesc cu Hristos cel plin de slava cea de-a dreapta Tatalui. Dup ace a citit rugaciunea pregatitoare pentru impartasire, preotul ridica Sfantul Agnet si face cu el semnul crucii deasupra discului, zicand cu glas tare: Sa luam aminte, Sfintele Sfintilor, iar corul intoneaza imnul Unul Sfant, preotul frange acum Sfantul Agnet. In timp ce rosteste formula se sfarama si se imparte frange Sfantul Agnet, in patru parti, pe care le asaza pe disc in forma de cruce, particica cu inscriptia IS punand-o in partea de sus, cea cu HS in partea de jos, NI in partea standa si KA in partea dreapta. Apoi ia particica IS, face cu ea semnul crucii deasupra potirului, zicand: Plinirea paharului credintei Sfantului Duh, Amin, o pune in Sfantul Potir. Binecuvinteaza apa calda (caldura) si o toarna in potir, insotind aceasta actiune cu formula Caldura credintei pline de Duhul Sfant, Amin. Urmeaza ritualul impartasirii. Intai se impartasesc slujitorii, apoi credinciosii. Slujitorii se impartasesc cu particica HS, iar credinciosii cu particelele NI si KA. Preotul, dup ace a rostit rugaciunea pentru primirea Sfintei Impartasanii, consuma Sfantul Trup, zicand: Ma impartasesc eu, robul lui Dumnezeu (N) cu cinstitul si Sfantul Trup. Sfarsind, preotul ia cu ambele maini potirul rostind formula Ma impartasesc eu, robul lui Dumnezeu (N), cu cinstitul si Sfantul Sange apoi soarbe de trei ori din

Sfantul Potir. Daca sunt coslujitori, asemenea fac si si acestia cu mentiunea ca preotul liturghisitor imparte celorlalti particica HS din care se impartasesc. Dupa ce s-au impartasit, preotul pune celelalte particele (NI si KA) in Sfantul Potir, pe care luandu-l cu ambele maini iese in fata sfintelor usi, anuntand ca a sosit momentul impartasirii credinciosilor: Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati. Corul canta Bine este cuvantat cel ce vine intru numele Domnului. Apoi preotul rosteste rugaciunea dinainte de impartasire: Cred, Doamne, si marturisesc. Se impartasesc intai barbatii, apoi femeile. Preotul ia, cu ajutorul linguritei, o particica din Sfantul Trup impreuna cu Sfantul Sange si rosteste formula: Se impartaseste robul lui Dumnezeu (N), spre iertarea pacatelor sis pre viata de veci, Amin, si o da credinciosilor direct in gura, care o consuma pe loc. Dupa ce s-au impartasit se rostesc rugaciunile de multumire, pentru Sfanta Impartasanie si se continua cu partea finala a Sfintei Liturghii. Primitorii Euharistiei sunt toti credinciosii botezati si unsi cu Sfantul Mir, carora duhovnicii, dupa spovedanie, le-au ingaduit sa se impartaseasca. In Biserica Ortodoxa, impartasirea se face la cele trei Liturghii; a Sfantului Ioan Gura de Aur, a Sfantului Vasile cel Mare si a Sfantului Grigore Dialogul. Toate Liturghiile Bisericii Ortodoxe cuprind, la savarsirea Tainei si jertfei euharistice (afara de Liturghia Sfantului Grigore Dialogul, unde dj darurile au fost sfintite la o alta liturghie) rugaciuni de cerere pentru castigarea diferitelor bunuri ale milei dumnezeiesti. Exista trei cateforii de jertfa: jertfa euharistica, jertfa Bisericii si jertfa lui Hristos. Jertfa Bisericii reprezinta painea si vinul si simbolizeaza oferirea intregii creatii a lui Dumnezeu: Ale Tale dintru ale Tale Jertfa euharistica este cea care se preface pe altar in Trupul si Sangele Domnului. Prin jertfa euharistica jertfa Bisericii se preface in jertfa lui Hristos: Pentru aceste motive, slujba Sfintei Impartasanii, cel mai desavrsit sic el mai potrivit mijloc de legatura cu Dumnezeu, in care amintim nu de cutare sau

cutare dar, ci, in general, de toate darurile, atat cele pe care le avem in fapt cat si cele pe care le vom avea de la Dumnezeu sa se numeasca Euharistie (multumire), capatandu-se numele nu de la cele ce cerem noi cei stramtorati, ci de la binefacerile pe care ni le face Dumnezeu, deci nu de la saracie sau lipsa noastra, ci de la bogatia bunatatii Lui. Caci cu toate ca, prin ea, ne si rugam lui Dumnezeu si Ii multumim, totusi, precum am spus, multumirea se datoreaza lui Dumnezeu, pe cand cerea, neputintei omenesti. Si inca multumirea I se adduce pentru mai multe, pe cand cererea pentru mai putine; caci cea dintai se aduce in general, pentru toate bunurile, pe cand cealalta numai pentru unele. Iata de ce se cuvenea ca Jertfa sa fie umita Euharistie (multumire), luandu-si numele de la menirea ei de capetenie (sa cum si omul se numeste fiinta rationala, dupa partea cea mai de frunte si mai de prt a finite lui, desi are ceva comun si cu cele nerationale). De altfel, (se numeste asa) si pentru faptul ca Domnul nostru Iisus Hristos, Care a savarsit cel dintai si ne-a predate savarsirea eij nu cerand, ci numai multumind Tatalui. De aceea, numind-o Euharistie, Biserica exprima intocmai ceea ce a primit (de la Domnul) ca este ea. Analizand structura dogmatica si liturgica in cele trei confesiuni crestine se constata asemanari si deosebiri. Cu toate ca au pornit din aceeasi unitate crestina primara, in timp ce confesiunile apusene au cunoscut schimbari, suferind in structural or liturgica numeroase modificari, forme si indreptari noi, atat in invatatura de credinta, cat si in formele externe ale ritualului euharistic, din cadrul cultului divin. Cadrul ecumenic al intercomuniunii liturgice dintre Rasarit si Apus nu va fi posibil decat atunci cand se vor rezolva problemele dogmatice, legate de invatatura despre Sfanta Euharistie si valoarea sacramentala a Sfintelor Taine sic and cultul va fi adaptat la unitatea de invatatura. Pastratoarea si continuatoarea tezaurului apostolic si patristic al invatatruii dogmatice si titualului cultic ramane Biserica Ortodoxa.