Curs C
Curs C
Curs C
3
- enunţul problemei;
- lista variabilelor de intrare şi ieşire şi modul de reprezentare a lor pe
suportul extern;
- prezentarea în limbaj natural a metodei de rezolvare;
- proiectul logic;
- listingul programului sursă;
- rezultatele testării experimentale;
- instrucţiuni de operare.
e) Întreţinerea programului.
Respectarea acestor etape conduce la obţinerea unor performanţe legate de
productivitatea programării şi de calitatea produsului program.
De asemenea, atât la curs, cât şi la seminar şi laborator, se urmăreşte însuşirea unui stil
de programare, caracterizat prin atribute care conferă unui program o anumită personalitate:
- evidenţierea structurii programului;
- modularizarea programului;
- abstractizarea datelor;
- claritatea programului;
- posibilitatea de modificare ulterioară cu efort mic;
- tratarea erorilor;
- generalitatea soluţiei.
În acest sens, la codificare, se recomandă următoarele:
- alegerea unor nume simbolice care să reflecte semnificaţia obiectelor pe
care le reprezintă;
- folosirea indentării pentru scoaterea în relief a structurilor de control;
- documentarea programului;
- scrierea unor funcţii de înaltă generalitate pentru utilizări ulterioare;
- protecţia la erori datorită depăşirii dimensiunii tablourilor, a domeniului de
valori pentru tipurile de date numerice etc.;
- folosirea variabilelor globale să se facă cât mai puţin posibil.
Prezentul îndrumător conţine 11 lucrări de laborator, în care sunt tratate
fundamentele limbajului C/C++. Fiecare lucrare conţine prezentarea unor noţiuni teoretice cu
exemple rulate în BORLAND C/C++ versiunea 4.5. şi propuneri de probleme adecvate
noţiunilor tratate în lucrare.
Îndrumătorul se adresează studenţilor din anul I , secţia “Ştiinţa sistemelor şi
calculatoarelor” pentru pregătirea şi efectuarea lucrărilor de laborator la disciplina de
“Programarea calculatoarelor”, dar este util şi celor interesaţi de perfecţionarea în programare
şi obţinerea unui stil de a scrie programe în mod profesionist.
4
Disciplina de “Programarea calculatoarelor” stă la baza disciplinei “Structuri de
date şi algoritmi”, unde se tratează listele, arborii, grafurile, tabelele de dispersie şi metodele
generale de elaborare a algoritmilor.
Menţionăm faptul că însuşirea gândirii algoritmice şi obţinerea
îndemânării de a scrie programe performante necesită multă muncă individuală. De aceea, se
pretinde pregătirea teoretică a lucrărilor de laborator şi rezolvarea de către fiecare student
acasă a problemelor propuse, iar la orele de laborator numai să se implementeze câteva
programe semnificative.
Autorul aduce mulţumiri d-lui Mihai Vintiloiu, d-lui ing. Crişan Valer-Alin şi d-
lui ing. Coroian-Vlad Răzvan pentru ajutorul dat la editarea lucrărilor de laborator. De
asemenea, autorul mulţumeşte editurii U.T. PRESS pentru publicarea lucrării într-o ţinută
grafică corespunzătoare.
5
CUPRINS
6
1. FUNCŢII DE INTRARE/IEŞIRE STANDARD 9
2. EXPRESII 17
3. INSTRUCŢIUNI 22
4. FUNCŢII 35
5. PROGRAMAREA MODULARĂ 45
6. POINTERI 54
7. RECURSIVITATE 67
8. ŞIRURI DE CARACTERE 74
BIBLIOGRAFIE 115
7
Lucrarea de laborator nr. 1
8
FUNCŢII DE INTRARE/IEŞIRE STANDARD
1. Conţinutul lucrării
În lucrare sunt prezentate funcţiile I/E standard, adică funcţiile din biblioteca
compilatorului C/C++, care realizează citirea/scrierea din/în fişierele standard de I/E.
1. Consideraţii teoretice
Funcţiile din biblioteca compilatorului C/C++ utilizate mai frecvent pentru operaţiile
de I/E sunt:
- pentru intrare: getch, getche, gets, scanf, sscanf ;
- pentru ieşire: putch, puts, printf, sprintf.
la care se mai adaugă macrourile getchar pentru intrare şi putchar pentru ieşire.
Funcţia getch citeşte fără ecou un caracter prin apăsarea unei taste. Tasta poate avea
un corespondent ASCII sau o funcţie specială. În primul caz funcţia returnează codul ASCII
al caracterului. În al doilea caz, funcţia se apelează de două ori: prima dată returnează
valoarea zero, iar a doua oară returnează o valoare specifică tastei acţionate.
Funcţia getche este analogă cu funcţia getch, realizând însă citirea cu ecou.
Apelul funcţiilor getch şi getche conduce la aşteptarea apăsării unei taste.
Funcţia putch afişează pe ecranul terminalului un caracter corespunzător codului
ASCII transmis ca parametru. Caracterele imprimabile au codul ASCII în intervalul [32,126].
Pentru coduri în afara acestui interval se afişează diferite imagini. Funcţia returnează
valoarea parametrului de la apel.
Prototipurile acestor trei funcţii se găsesc în fişierul conio.h şi sunt:
int getch(void);
int getche(void);
9
int putch(int ch);
Exemplu de utilizare:
/* Programul L1Ex1.cpp */
#include <conio.h>
main()
{
putch(getch());
getch();
}
Funcţia gets citeşte cu ecou de la terminalul standard un şir de caractere ale codului
ASCII, la adresa specificată drept parametru al funcţiei. Din funcţie se revine la:
- citirea caracterului ’\n’ (newline), caracter care este transformat în caracterul ‘\0’
(null). În acest caz funcţia returnează adresa de început a zonei de memorie în
care se păstrează caracterele;
- citirea sfârşitului de fişier (CTRL/Z), funcţia returnând valoarea zero.
Exemplu de utilizare:
/* Programul L1Ex2.cpp */
#include <stdio.h>
#include <conio.h>
main
{
10
char s{200];
printf(“\nIntroduceţi un şir de caractere urmat de
ENTER\n”);
gets(s);
printf(“\nSirul de caractere introdus\n”);
puts(s);
getch();
}
Funcţia scanf are rolul de a introduce date tastate de la terminalul standard sub
controlul unor formate. Datele introduse sunt convertite din formatele lor externe în formate
interne şi sunt păstrate la adresele specificate la apel. Datele introduse se termină cu apăsarea
tastei ENTER.
Câmpul controlat de format începe cu primul caracter curent care nu este alb şi se
termină, după caz:
a) la caracterul după care urmează un caracter alb;
b) la caracterul care nu corespunde tipului de conversie;
c) la caracterul la care se ajunge la lungimea maximă a câmpului.
11
Datele se citesc efectiv după apăsarea tastei ENTER. Adresa unei variabile se
specifică prin &nume_variabilă.
Literele care definesc tipul conversiei sunt:
Funcţia printf este folosită pentru afişarea unor date pe ecranul terminalului standard
sub controlul unor formate. Datele sunt convertite din format intern în formatul extern
specificat.
12
- una sau două litere, care definesc tipul conversiei. Faţă de literele prezentate la
scanf apar literele e şi E pentru afişarea datelor float sau double sub formă de
exponent, g şi G pentru afişarea datelor sub forma de exponent sau nu, astfel ca
data afişată să ocupe un număr minim de caractere.
Exemple de folosire:
/* Programul L1Ex3.cpp */
#include <stdio.h>
#include <conio.h>
main( )
{
int a;
float b,c;
printf(“\nIntroduceţi o valoare întreagă a=”);
scanf(“%5d”,&a);
printf(“\nIntroduceţi o valoare reală b=”);
scanf(“%5f”,&b);
c=a+b;
printf(“\nValoarea c=a+b este: %6.3f\n”,c);
getch();
}
int scanf (const char *buffer, const char *format [,adresa, ..]);
int sprintf (char *buffer, const char *format [,adresa, …);
13
Exemplu de folosire:
/* Programul L1Ex4.cpp */
#include <stdio.h>
#include <conio.h>
main ( )
{
char s[100], q[100];
int a,b;
float c,d;
printf (“\nIntroduceti în acelaşi rând valoarea\n\
lui a şi b despăţite între ele prin blanc\n\
urmate de ENTER\n”);
gets(s);
sscanf(s,”%d %f”, &a, &c);
printf(“\n a=%4d c=%8.3f\n”,a,c);
sprintf(q,”%4d %8.3f\n”,a,c);
sscanf(q,“%d %f”,&b,&d);
printf(“\n b=%5d d=%9.4f\n”,b,d);
getch();
}
Macroul getchar permite citirea cu ecou a caracterelor codului ASCII, deci nu a celor
corespunzătoare tastelor speciale. Caracterele tastate se introduc într-o zonă tampon până la
acţionarea tastei ENTER. La revenire, se returnează codul ASCII al primului caracter
introdus, iar la un nou apel, al următorului caracter introdus ş.a.m.d. La întâlnirea sfârşitului
de fişier (CTRL/Z) se returnează valoare EOF(-1).
Macroul putchar afişează caracterul al cărui cod ASCII s-a transmis.
Macrourile getchar şi putchar sunt definite în fişierul stdio.h şi au formatele:
int getchar(void);
int putchar (int c);
Exemplu de utilizare:
14
/* Programul L1Ex5.cpp */
#include <stdio.h>
#include <conio.h>
main( )
{
putchar(getchar)() ;
putchar(‘\n’);
getch();
}
3. Mersul lucrării
15
sub formă de litere mici.
16
Lucrarea de laborator nr. 2
EXPRESII
1. Conţinutul lucrării
2. Consideraţii teoretice
O expresie este formată dintr-un operand sau mai mulţi operanzi legaţi prin operatori.
17
- regula conversiilor implicite.
2.2 Operatori
- operatori aritmetici:
- operatori unari: +, -
- operatori binari multiplicativi: *, /, %
- operatori binari aditivi: +, -
- operatori relaţionali: <, <=, >, >=
- operatori de egalitate: = =, !=
- operatori logici: !, &&, ||
- operatori logici pe biţi: ~, <<, >>, &, ^, |
- operatori de atribuire: =, /=, *=, %=, +=, -=, <<=, >>=, &=, ^=,
|=
- operatori de incrementare: ++, --
- operatori de forţare tip: (tip) operand
- operatori dimensiune: sizeof
- operatori adresă: &
- operatori paranteză: ( ), [ ]
- operatori condiţionali: ?, :
- operatorul virgulă: ,
- operatorul de dereferenţiere: *
- operatorul de acces la componenta unei structuri: . , ->
- operatorul de rezoluţie: ::
- operatorul pentru tipul referinţă: &
- operatorul de alocare/dealocare dimensiune a memoriei heap:
new/delete
18
Priorităţile Operatori
1 ( ) [ ] • ->
2 +(unar) -(unar) &(unar) *(unar) ++ -- (tip) sizeof
!~
3 *(binar) / %
4 +(binar) -(binar)
5 << >>
6 < <= > >=
7 = = !=
8 &(binar)
9 ^
10 |
11 &&
12 ||
13 ? :
14 = <<= >>= += -= *= /= %= &= ^= |=
15 ,
19
- long double;
- double;
- float;
- unsigned long;
- long;
- int.
3. Mersul lucrării
x 2 + 4x + 4 daca x < −2
f ( x) = 0 daca x = 0
x 2 + 5x daca x > −2
20
memorie de tipurile de date din limbajul C/C++.
21
3.9. Convertiţi în binar, prin calcul, anul naşterii şi anul curent.
Arătaţi cum se reprezintă ca o dată de tip int. Efectuaţi operaţiile de deplasare stânga cu 4
biţi, dreapta cu 2 biţi, complement faţă de 1 asupra lor, precum şi operaţiile pe biţi &, ^, | ,
având ca operanzi cele două date. Scrieţi un program pentru a verifica corectitudinea
calculelor dumneavoastră.
22
Lucrarea de laborator nr. 3
INSTRUCŢIUNI
1. Conţinutul lucrării
2. Consideraţii teoretice
Programul structurat este un program care are o structură de control realizată numai
cu:
- structura secvenţială;
- structura alternativă şi selectivă;
- structura repetitivă.
În limbajul C/C++ mai există instrucţiunile return, break, continue şi goto, care
asigură o flexibilitate mare în scrierea de programe.
expresie;
Exemplu de utilizare:
/* Programul L3Ex1.cpp */
23
/* Programul afiseaza maximul dintre 2 intregi */
#include <conio.h>
#include <stdio.h>
main()
{
int a,b,c;
printf("\nIntroduceti doi intregi a si b\n");
scanf("%d %d",&a,&b);
c=a>b?a:b;
printf("\nMaximul dintre a=%d si b=%d este c=%d\n",a,b,c);
getch();
}
{
declaraţii;
instrucţiuni;
}
/* Programul L3Ex2.cpp */
24
#include <stdio.h>
#include <conio.h>
#include <math.h
main()
{
float a,b,c,delta,x1,x2;
printf("\nIntroduceti a,b,c\n");
scanf("%f %f %f",&a,&b,&c);
if (a!=0)
{
delta=b*b-4*a*c;
if (delta >= 0) {
x1=(-b-sqrt(delta))/(2*a);
x2=(-b+sqrt(delta))/(2*a);
printf("\nEcuatia are radacinile x1=%g si
x2=%g\n",x1,x2);
}
else {
x1=-b/(2*a);
x2=sqrt(-delta)/(2*a);
printf("\nEcuatia are radacinile complex conjugate:\
x1=%g - j*%g si x2= %g+ j*%g\n",x1,x2,x1,x2);
}
}
else printf("\nEcuatia nu este de ordinul 2 (a=0)\n");
getch();
}
2.4 Instrucţiunea if
a) if ( expresie )
instrucţiune
b) if ( expresie )
instrucţiune_1
25
else instrucţiune_2
switch ( expresie )
{
case C1: sir_instrucţiuni_1;
break;
case C2: sir_instrucţiuni_2;
break;
…...........................................
case Cn: sir_instrucţiuni_n;
break;
default: sir_instrucţiuni
}
26
Daca rezultatul evaluării nu coincide cu nici una din constantele C1, C2, …, Cn se
execută instrucţiunile “sir_instrucţiuni” aflate după “default”.
Observaţii:
a) Alternativa default este opţională. Dacă nu este prezentă, în cazul în care rezultatul
expresiei “expresie” nu coincide cu nici o constantă Ci, instrucţiunea switch nu are nici un
efect.
b) Dacă break nu este prezentă, atunci se execută şi şirurile de instrucţiuni imediat
următoare, până la întâlnirea unei instrucţiuni break sau până la terminarea instrucţiunii
switch.
c) Instrucţiunea structurata switch poate fi înlocuită prin instrucţiuni if imbricate.
Exemplu de utilizare:
/* Programul L3Ex3.cpp */
27
else if (operand1 >0) rezultat=INFINIT;
else rezultat=-INFINIT;
break;
default: exit(1);
};
printf("\n%d %c %d = %d\n", operand1, operatie,
operand2, rezultat);
getch();
}
while ( expresie )
instrucţiune
Exemplu de utilizare:
/* Programul L3Ex4.cpp */
28
int a,b,a1,b1,cmmdc,cmmmc,rest;
printf("Introduceti a=");
scanf("%d",&a);
printf("Introduceti b=");
scanf("%d",&b);
/* Aflarea c.m.m.d.c. */
a1=a;b1=b;
while ((rest=a1%b1)!=0)
{ a1=b1;
b1=rest;
};
cmmdc=b1;
cmmmc=a*b/cmmdc;
clrscr();
printf("a=%d b=%d cmmdc(a,b)=%d cmmmc=%d", a, b,
cmmdc, cmmmc);
getch();
}
unde:
- expr1, expr2, expr3 sunt expresii;
- instrucţiune este corpul instrucţiunii.
Descrierea efectului instrucţiunii for, cu ajutorul instrucţiunii while este următorul:
expr1;
while ( expr2 ) {
instrucţiune;
expr3;
}
Observaţie: expr1, expr2, expr3 pot fi vide, însă caracterele “;” nu pot lipsi.
29
Exemplu de utilizare:
/* Programul L3Ex5.cpp */
do
instrucţiune
while ( expresie );
instrucţiune;
while( expresie )
instrucţiune;
30
Se observă că corpul ciclului se execută cel puţin o dată.
Exemplu de utilizare:
/* Programul L3Ex6.cpp */
31
Instrucţiunea continue abandonează iteraţia curentă şi se trece la execuţia pasului de
reiniţializare în cazul instrucţiunii for, respectiv la revalidarea expresiei care stabileşte
continuarea sau terminarea ciclului în cazul instrucţiunilor while şi do-while.
Instrucţiunea break termină ciclul şi se trece la instrucţiunea imediat următoare celei
repetitive (for, while, do-while).
Instrucţiunea goto este utilizată pentru saltul dintr-un punct al unei funcţii (chiar şi
dintr-un ciclu) în alt punct al aceleaşi funcţii, respectiv la o instrucţiune etichetată.
Eticheta este un nume urmat de caracterul “:”
nume:
Formatul instrucţiunii goto este:
goto eticheta;
Exemplu:
…
goto alfa;
…
alfa: if ( ) …
…
Prototipul funcţiei standard exit este descris în fişierele stdlib.h şi process.h şi este:
Funcţia exit are ca scop terminarea forţată a programului. Codul de ieşire folosit este
zero pentru terminare normală şi alte valori pentru terminare datorată unor erori.
3. Mersul lucrării
3.1. Se vor analiza şi executa programele date ca exemplu în lucrare.
32
reprezintă în coordonate rectangulare vârfurile unui patrulater. Să se stabilească natura
acestui patrulater.
3.3. De pe mediul de intrare sunt citite elementele reale ale unui şir
de dimensiunea n. Să se găsească valoarea minimă şi valoarea maximă dintre elementele
şirului şi poziţia lor.
33
3.13. Se dă un şir de n elemente reale ordonate crescător. Să se
verifice dacă o valoare citită x se găseşte în şir şi să se indice poziţia sa.
34
Lucrarea de laborator nr.4
FUNCŢII
1. Conţinutul lucrării
În lucrare se prezintă structura unei funcţii, apelul unei funcţii prin valoare şi prin
referinţă, prototipul unei funcţii.
35
2. Consideraţii teoretice
Un program conţine una sau mai multe funcţii, dintre care una este funcţia principală
având numele main. Celelalte au un nume dat de programator.
Primul rând din definiţia funcţiei se numeşte antet, iar restul se numeşte corpul
funcţiei.
În limbajul C/C++ există două categorii de funcţii:
- funcţii care returnează în punctul de apel o valoare prin instrucţiunea return
expresie; valoarea având tipul specificat în antet prin “tip”;
- funcţii care nu returnează nici o valoare în punctul de apel, tip fiind înlocuit
prin cuvântul cheie “void”.
Exemplu:
int rezolv_sistem (int n, double a [10] [10], double b[10], double x [10])
Prototipul unei funcţii se obţine scriind punct şi virgulă după o construcţie identică cu
antetul funcţiei respective sau obţinută prin eliminarea numelui parametrilor formali.
36
Exemplu:
nume (lista_parametrilor_efectivi);
Tipul parametrilor formali şi cei actuali se recomandă să fie acelaşi. În caz contrar, în
limbajul C tipul parametrului efectiv este convertit automat la tipul parametrului formal. În
limbajul C++ se utilizează o verificare mai complexă pentru apelul funcţiilor. De aceea se
recomandă utilizarea operatorului de conversie explicită (tip), adică expresiile cast.
Exemplu:
f((double)n)
Revenirea dintr-o funcţie se face fie după execuţia ultimei instrucţiuni din corpul
funcţiei, fie la întâlnirea instrucţiunii return.
Instrucţiunea return are formatele:
return;
sau
return expresie;
Observaţie:
37
a) Dacă tipul expresiei din instrucţiune este cel din antetul funcţiei, se face conversia
automată spre cel al funcţiei.
b) Primul format al funcţiei return se foloseşte în funcţiile care nu returnează nici o
valoare.
În cazul apelului prin valoare, unui parametru formal i se transferă valoarea parametrului
efectiv. În acest caz, funcţia apelată nu poate modifica parametrul efectiv din funcţia care a
făcut apelul, neavând acces la el. Programul L4Ex1.cpp ilustrează acest lucru:
38
/*Programul L4Ex1.cpp */
#include <stdio.h>
#include <conio.h>
/* APEL PRIN VALOARE */
/*Procedura de interschimbare intre a si b */
void interschimbare(int a,int b)
{
int aux;
printf("\nIn functie la intrare a=%d b=%d\n",a,b);
aux=a;a=b;b=aux;
printf("\nIn functie la iesire a=%d b=%d\n",a,b);
}
void main()
{
int a,b;
a=2;b=3;
printf("\nIn main inaintea apelului functiei interschimbare\
a=%d b=%d\n",a,b);
interschimbare(a,b);
printf("\nIn main la revenirea din functia interschimbare\
a=%d b=%d\n",a,b);
getch();
}
/*Programul L4Ex2.cpp */
#include <stdio.h>
#include <conio.h>
/* APEL PRIN VALOARE FOLOSIND POINTERI*/
/*Procedura de interschimbare intre a si b */
void interschimbare(int *a,int *b)
{
int aux;
printf("\nIn functie la intrare a=%d b=%d\n",*a,*b);
39
aux=*a;*a=*b;*b=aux;
printf("\nIn functie la iesire a=%d b=%d\n",*a,*b);
}
void main()
{
int a,b;
a=2;b=3;
printf("\nIn main inaintea apelului functiei interschimbare\
a=%d b=%d\n",a,b);
interschimbare(&a,&b);
printf("\nIn main la revenirea din functia interschimbare\
a=%d b=%d\n",a,b);
getch();
}
/*Programul L4Ex3.cpp */
#include <stdio.h>
#include <conio.h>
/* APEL PRIN REFERINTA */
/*Procedura de interschimbare intre a si b */
void interschimbare(int& a,int& b)
{
int aux;
printf("\nIn functie la intrare a=%d b=%d\n",a,b);
aux=a;a=b;b=aux;
printf("\nIn functie la iesire a=%d b=%d\n",a,b);
}
void main()
40
{
int a,b;
a=2;b=3;
printf("\nIn main inaintea apelului functiei interschimbare\
a=%d b=%d\n",a,b);
interschimbare(a,b);
printf("\nIn main la revenirea din functia interschimbare\
a=%d b=%d\n",a,b);
getch();
}
Observaţie importantă: în cazul în care un parametru efectiv este numele unui tablou,
atunci acesta are ca valoare adresa primului element, deci se transmite adresa ca valoare
pentru parametrul formal corespunzător. În acest caz, deşi apelul s-a făcut prin valoare,
funcţia respectivă poate modifica elementele tabloului al cărui nume s-a folosit ca parametru
efectiv.
/*Programul L4Ex4.cpp */
#include <conio.h>
#include <stdio.h>
# define GRADMAX 20
41
c[i+j]+=a[i]*b[j];
}
void impartire(int n, float a[],int m,float b[],
int *grad_cat,float cat[], int *grad_rest, float rest[])
{
int i,j,k;
if (n<m) {
*grad_cat=0;cat[0]=0.0;
*grad_rest=m;rest=cat;
}
else {
*grad_cat=n-m;*grad_rest=m-1;
for(i=n-m,j=n;i>=0;i--,j--)
{
cat[i]=a[j]/b[m];
for (k=m;k>=0;k--)
a[i+k]=a[i+k]-cat[i]*b[k];
a[j]=0;
};
for(i=0;i<=m-1;i++)
rest[i]=a[i];
}
}
42
{
int i;
float v;
v=0.0;
for(i=n;i>=0;i--)
v=v*x+a[i];
return v;
}
void afis_polinom(int n,float a[],char c)
{
int i;
printf("\n%c[x]=%g",c,a[0]);
for(i=1;i<=n;i++)
printf("+%g*x^%d",a[i],i);
printf("\n");
}
void main()
{
int n,m,grad_r,grad_cat,grad_rest;
float x, v,p[GRADMAX+1],q[GRADMAX+1],r[GRADMAX+1],
cat[GRADMAX+1],rest[GRADMAX+1];
clrscr;
citire_polinom(&n,p);afis_polinom(n,p,'P');
citire_polinom(&m,q);afis_polinom(m,q,'Q');
printf("\nIntroduceti x=");scanf("%f",&x);
v=val_polinom(x,n,p);
printf("Val.Polinomului p pentru x=%f este %f",x, v);
getch();
produs(n,p,m,q,&grad_r,r);
printf("\nR[x]=P[x]*Q[x]\n");
afis_polinom(grad_r,r,'R');
getch();
impartire(n,p,m,q,&grad_cat,cat,&grad_rest,rest);
printf("\nREZULTATUL IMPARTIRII P[x]/Q[x]=>catul C[x] şi\
restul R[x]\n");
afis_polinom(grad_cat,cat,'C');
afis_polinom(grad_rest,rest,'R');
getch();
43
printf("\nATENTIE! Polinomul p este modificat\n");
afis_polinom(n,p,'P');
getch();
}
3.Mersul lucrării
două matrice şi apoi să se realizeze calculul A=B*C –2*(B+C), unde B şi C sunt două
matrice pătratice de ordinul n.
44
două matrice rare (matricea rară este o matrice de dimensiune mare, care are multe elemente
nule).
3.7. Fiind date anul, luna, ziua, să se scrie o funcţie care să returneze
a câtea zi din an este ziua respectivă şi câte zile au mai rămas din anul respectiv.
45
Lucrarea de laborator nr.5
PROGRAMAREA MODULARĂ
1. Conţinutul lucrării
2. Consideraţii teoretice
Modulul sursă este o parte a textului sursă al programului, care se compilează separat
de restul textului sursă a programului.
Modulul obiect este rezultatul compilării unui modul sursă.
Un modul sursă conţine funcţii înrudite, în sensul ca ele concură la rezolvarea unei
subprobleme.
De fapt modulele corespund subproblemelor rezultate în urma proiectării top-down a
unei probleme complexe.
Programarea modulară este stilul de programare care are la bază utilizarea de
module. Prin acest stil de programare se poate pune în valoare posibilităţile de “ascundere” a
datelor şi procedurilor împotriva unor accese neautorizate din alte module. Astfel, datele
statice declarate în afara funcţiilor modulului, pot fi utilizate în comun de acestea, dar nu pot
fi accesate de către funcţiile din alte module.
Recomandarea care se face în scrierea unui program complex este de a-l modulariza,
permiţând lucrul în echipă.
Modularizarea unui program duce la punerea la punct a programului (implementarea
şi testarea) mai rapidă.
Modulele puse la punct pot fi utilizate ulterior pentru rezolvarea altor probleme.
În rezolvarea unor probleme complexe, programul executabil poate fi obţinut în
următoarele moduri:
a) Se scriu mai multe fişiere sursă, fiecare sursă constituind un modul sursă. Evident,
fiecare modul sursă este pus la punct separat. Cu ajutorul construcţiei
46
#include “specificator de fişier”
sunt incluse textele sursă fie în modulul care conţine funcţia principală main, fie într-
un fişier care conţine numai includerile tuturor modulelor, inclusiv a modulului care
conţine funcţia principală main().
b) Se scriu mai multe module sursă. Se compilează separat obţinându-se mai multe
module obiect (având extensia .obj). Se linkeditează aceste module obiect, obţinându-
se fişierul executabil.
Modulele sursă pot fi compilate separat şi linkeditate folosind un fişier de tip Project.
Acesta se editează utilizând meniul Project al mediului Turbo C++.
Variabilele globale sunt definite la începutul unui fişier sursă, deci înaintea primei
funcţii. Ele sunt variabile vizibile din locul respectiv până la sfârşitul fişierului sursă
respectiv. Dacă programul are mai multe fişiere sursă, o variabilă globală definită într-un
fişier sursă poate fi utilizată în celelalte, dacă este declarată ca externă. Declararea unei
variabile externe se poate face:
- după antetul unei funcţii, caz în care variabila globală este valabilă numai în acea
funcţie;
- la începutul fişierului sursă, adică înaintea primei funcţii, caz în care este valabilă
pentru toate funcţiile din acel fişier.
2.2.2.Variabilele locale
47
Variabilele declarate într-o funcţie sau intr-o instrucţiune compusă au valabilitate
numai în unitatea declarată.
Ele pot fi:
a) automatice – care sunt alocate pe stivă la execuţie. Ele îşi pierd existenţa la
revenirea din funcţie sau la terminarea instrucţiunii compuse. Declararea lor este
cea obişnuita (int a,b,c; double x; etc.);
b) statice - care sunt alocate la compilare într-o zonă specială. Declararea se face cu
ajutorul cuvântului cheie static înaintea tipului variabilei. Exemplu:
c) variabile registru – care sunt alocate în registrele procesorului. Ele pot fi numai
variabile int, char şi pointer. Se recomandă declararea ca variabile registru, variabilele
des utilizate în funcţia respectivă. Numărul variabilelor registru este limitat. Dacă s-au
declarat mai multe, cele care nu pot fi alocate în registre vor fi alocate pe stivă ca
variabile automatice.
48
/* Afisarea si citirea unei matrice de n*m elemente de tip double */
#include <stdio.h>
#include <conio.h>
#define NMAX 10
49
double b[NMAX][NMAX],double c[NMAX][NMAX])
/* Calculul produsului c=a*b) */
{
int i,j,k;
double s;
for(i=0;i<n;i++)
for(j=0;j<p;j++)
{
s=0.0;
for(k=0;k<m;k++)
s=s+a[i][k]*b[k][j];
c[i][j]=s;
};
}
#include <math.h>
#define NMAX 10
50
k=0; /*k=nr.liniei */
*err=0;
while((k<n) && (*err==0))
{
/*Calcul element pivot*/
amax=fabs(a[k][k]);pozmax=k;
for(i=k+1;i<n;i++)
if (fabs(a[i][k]) >amax) {
amax=fabs(a[i][k]);
pozmax=i;
};
/*Interschimbarea liniei k cu pozmax in matr. a si b */
if( k!=pozmax) {
for(j=0;j<n;j++)
{
aux=a[k][j];
a[k][j]=a[pozmax][j];
a[pozmax][j]=aux;
aux=b[k][j];
b[k][j]=b[pozmax][j];
b[pozmax][j]=aux;
};
*det_a=-*det_a;
};
if( fabs(a[k][k]) <eps) *err=1;
else {
*det_a =*det_a*a[k][k];
aux=a[k][k];
for(j=0;j<n;j++)
{
a[k][j]=a[k][j] / aux;
b[k][j]=b[k][j] / aux;
};
for(i=0;i<n;i++)
if(i!=k) {
aux=a[i][k];
for(j=0;j<n;j++)
{
51
a[i][j]=a[i][j]-a[k][j]*aux;
b[i][j]=b[i][j]-b[k][j]*aux;
}
}
}
k++;
}
}
#define NMAX 10
void citire_matrice(int *n,int *m,double a[NMAX][NMAX]);
void afisare(int n,int m,double a[NMAX][NMAX],char ch);
void produs(int n,int m,int p,double a[NMAX][NMAX],
double b[NMAX][NMAX],double c[NMAX][NMAX]);
void invers(int n,double a[NMAX][NMAX],double eps,
double b[NMAX][NMAX],double *det_a,int *err);
void main()
{
int i,j,n,m,err;
double eps,det_a,a[NMAX][NMAX],a1[NMAX][NMAX],
b[NMAX][NMAX],c[NMAX][NMAX];
clrscr;
citire_matrice(&n,&m,a);
afisare(n,m,a,'A');
getch();
for(i=0;i<n;i++)
for(j=0;j<n;j++)
a1[i][j]=a[i][j];
eps=1.0e-6;
invers(n,a1,eps,b,&det_a,&err);
52
if(err==1) printf("\nMATRICEA A ESTE SINGULARA");
else { printf("\nMATRICEA INVERSA B=A^(-1)\n");
afisare(n,n,b,'B');
printf("\nDETERMINANTUL MATRICEI A ESTE
%8.4lf",det_a);
produs(n,n,n,a,b,c);
printf("\nVERIFICARE C=A*B REZULTA MATRICEA
UNITATE!");
afisare(n,n,c,'C');
getch();
}
}
#include "d:\iosif\limbaj_C\L5Ex1_1.cpp"
#include "d:\iosif\limbaj_c\L5Ex1_2.cpp"
#include "d:\iosif\limbaj_c\L5Ex1_3.cpp"
#include "d:\iosif\limbaj_c\L5Ex1_4.cpp"
3. Mersul lucrării
3.3. Dându-se forma postfixată a unei expresii aritmetice care conţine numai numere
întregi şi operatori +,-,*,/, să se scrie un program pentru evaluarea sa.
53
3.4. Să se scrie un program pentru calculul c.m.m.d.c. şi a c.m.m.m.c
a două polinoame.
54
Lucrarea de laborator nr. 6
POINTERI
1. Conţinutul lucrării
2. Consideraţii teoretice
Un pointer este o variabilă care are ca valori adrese. Dacă pointerul p are ca valoare
adresa de memorie a variabilei x, se spune că p pointează spre x.
p
Un pointer este legat de un tip. Dacă x este de tipul int, pointerul p este legat de tipul
int.
Declararea unui pointer se face la fel ca declararea unei variabile, cu deosebirea că
numele pointerului este precedat de caracterul *:
tip *nume;
Exemplu:
int *p;
55
Adresa unei variabile se obţine cu ajutorul operatorului unar &, numite operator de
referenţiere.
int x;
int *p;
p=&x;
(*p)++;
int x,y;
int *p;
Există cazuri când un pointer trebuie să nu fie legat de un tip de date. În acest caz, se
foloseşte declaraţia următoare:
void *nume;
int x;
float y;
void *p;
56
atunci este corectă oricare din instrucţiunile:
p=&x;
p=&y;
însă este necesară folosirea expresiilor de tip cast, pentru a preciza tipul datei spre care
pointează p:
(tip *)p
int x;
void *p;
p=&x;
*(int *)p=10;
În esenţă, dacă p este pointer declarat ca void *p, nu poate fi folosită dereferenţierea
*p fără a preciza tipul datei referite printr-o expresie de tipul cast.
Numele unui tablou are drept valoare adresa primului său element. Ca urmare, se
spune că numele unui tablou este un pointer constant, neputând fi modificat în timpul
execuţiei.
Exemplu:
int tab[100];
int *p;
int x;
...
57
p=t; /* p primeşte ca valoare adresa elementului tab[0] */
…
/* Programul L6Ex1.cpp */
58
*min=a[0];
for (i=1;i<n;i++)
{
if (a[i]>*max) *max=a[i];
else if (a[i]< *min) *min=a[i];
}
}
void main(void)
{
int i,n,maxim,minim;
int x[100];
/* Introducerea datelor */
printf("\nNumarul elementelor tabloului n=");
scanf("%d",&n);
for(i=0;i<n;i++)
{
printf("\nx[%d]=",i);
scanf("%d",&x[i]);
};
/* Apelul primei proceduri */
Max_min1(n,x,&maxim,&minim);
printf("\nLa apelul functiei Max_min1 rezulta:\
maximul=%d minimul=%d\n",maxim,minim);
/* Apelul celei de a doua proceduri */
Max_min2(n,x,&maxim,&minim);
printf("\nLa apelul functiei Max_min2 rezulta:\
maximul=%d minimul=%d\n",maxim,minim);
printf("\nApasati o tasta!\n");
getch();
}
59
De exemplu:
int tab[100];
int *p;
………………..
p=&tab[10];
p++; /* Valoarea lui p este incrementată cu 2, având adresa elementului
tab[11]*/
Operaţia p±n are drept efect creşterea, respectiv scăderea din valoarea p a
n*numărul de octeţi necesari pentru a păstra o dată de tipul de care este legat pointerul.
Pentru exemplul de mai sus, dacă x este de tipul int, atunci:
x=tab[i];
este echivalentă cu:
x=*(tab+i);
Dacă 2 pointeri p şi q pointează spre elementele i şi j ale aceluiaşi tablou (j>i), adică
p=&tab[i] şi q=&tab[j], atunci q-p = (j –i)*numărul de acteţi necesari pentru a
păstra o dată de tipul de bază al tabloului.
Doi pointeri care pointează spre elementele aceluiaşi tablou pot fi comparaţi folosind
operatorii de relaţie şi de egalitate:
< <= > >= == !=
Mai jos este prezentat programul de la paragraful precedent, folosind
operaţii asupra pointerilor.
/* Programul L6Ex2.cpp */
60
void Max_min1(int n,int a[],int *max,int* min)
{
int i;
*max=a[0];
*min=a[0];
for (i=1;i<n;i++)
{
if (a[i]>*max) *max=a[i];
else if (a[i]< *min) *min=a[i];
}
}
61
/* Apelul celei de a doua proceduri */
Max_min2(n,x,&maxim,&minim);
printf("\nLa apelul functiei Max_min2 rezulta:\
maximul=%d minimul=%d\n",maxim,minim);
printf("\nApasati o tasta!\n");
getch();
}
Alocarea memoriei pentru variabilele globale şi statice este statică, adică alocarea
rămâne până la terminarea programului.
Alocarea memoriei pentru variabilele automatice este dinamică, în sensul că stiva este
“curăţată” la terminarea funcţiei.
Memoria heap este o zonă de memorie dinamică, specială, distinctă de stivă. Ea poate
fi gestionată prin funcţii, care au prototipurile în fişierul alloc.h şi stdlib.h
Alocarea unei zone de memorie heap se poate realiza cu ajutorul funcţiilor de
prototip:
Funcţia malloc alocă în heap o zonă contiguă de n octeţi, iar funcţia calloc o zonă
contiguă de nr_elem * dim în octeţi.
Funcţiile returnează:
- în caz de succes, adresa de început a zonei alocate (pointerul fiind de tip
void, este necesară conversia spre tipul dorit);
- în caz de insucces, returnează zero (pointerul NULL);
Eliberarea unei zone alocate cu malloc sau calloc se face cu ajutorul funcţiei de
prototip:
Observaţie: Pentru alocări de blocuri mai mari de 64 kocteţi, este necesară utilizarea
pointerilor de tipul far. În acest caz, funcţiile de mai sus au prototipurile:
62
void far *farcalloc(unsigned long nr_elemente, unsigned long
dim);
void farfree (void far *p);
/* Programul L6Ex3.cpp */
#include <stdio.h>
#include <alloc.h>
#include <process.h>
#include <conio.h>
void main(void)
{
char *str1,*str2;
63
/* Eliberarea memoriei */
free(str1);
free(str2);
}
Numele unei funcţii este un pointer spre funcţia respectivă. De aceea, numele unei
funcţii poate fi folosit ca parametru efectiv la apelul unei funcţii.
Fie f o funcţie care va fi transmisă ca parametru efectiv, având antetul:
tipf f(lista_parametrilor_formali_f);
unde, n este numărul de subintervale în care s-a împărţit intervalul [a,b], dimensiunea unui
subinterval fiind h.
/* Programul L6Ex4.cpp */
64
{
return (3*x*x +1);
}
double integrala(double a,double b,int n,double(*p)(double x))
/* Calculul integralei prin metoda trapezelor */
{
int i;
double h,s;
h=(b-a)/n;
s=((*p)(a)+(*p)(b))/2.0;
for(i=1;i<n;i++)
s=s+(*p)(a+i*h);
s=s*h;
return s;
}
void main()
{
double a,b;
int n;
char ch;
/* Citirea intervalului de integrare */
printf("\na=");scanf("%lf",&a);
printf("\nb=");scanf("%lf",&b);
ch='D';
while (ch=='D' || ch=='d')
{
printf("\nn=");scanf("%d",&n);
printf("\nPentru n=%d Valoarea integralei este %lf",n,
integrala(a,b,n,f));
printf("\nApasati o tasta\n");getch();
printf("\nIntroduceti alt n? DA=D/d NU=alt caracter ");
ch=getch();
}
}
3. Mersul lucrării
3.1 Se vor executa exemplele din lucrare. Se vor analiza următoarele lucruri:
65
- folosirea unei variabile indexate, atunci când numele tabloului a fost
definit ca pointer în antetul funcţiei (L6Ex1.cpp);
- operaţiile permise asupra pointerilor. Ce avantaj prezintă înlocuirea unei
variabile cu indici cu o expresie cu pointeri? (L6Ex2.cpp);
- cum se alocă în memoria heap spaţiul de memorie pentru variabile
dinamice? (L6Ex3.cpp).
- care este avantajul transmiterii funcţiilor ca parametru efectiv
(L6Ex4.cpp).
66
Lucrarea de laborator nr. 7
RECURSIVITATE
1. Conţinutul lucrării
2. Consideraţii teoretice
Un obiect este recursiv dacă este definit prin el însuşi. O funcţie este recursivă dacă ea
se autoapelează.
Recursivitatea poate fi:
- directă - când funcţia conţine un apel direct la ea însăşi;
- indirectă - când funcţia conţine un apel al altei funcţii, care la rândul său
o apelează pe prima.
La fiecare apel al unei funcţii, parametrii şi variabilele automatice ale ei se alocă pe
stivă într-o zonă independentă. Acest lucru se întâmplă la fiecare apel sau autoapel al
funcţiei. De aceea datele amintite au valori distincte la fiecare reapelare Variabilele statice şi
cele globale ocupă tot timpul aceeaşi locaţie de memorie. Ca urmare, orice modificare asupra
lor se face numai la adresa fixată în memorie, deci ele îşi păstrează valoarea de la un reapel la
altul.
Revenirea dintr-o funcţie se face în punctul următor celui din care
s-a făcut apelul. Adresa de revenire se păstrează tot în stivă. La revenire, stiva se reface la
starea ei dinaintea apelului, deci variabilele automatice şi parametrii vor reveni la valorile lor
dinaintea reapelului respectiv.
O problemă importantă este stoparea autoapelului. De aceea trebuie să existe o
condiţie de terminare, fără de care un apel recursiv ar conduce la o buclă infinită. În
aplicaţiile practice este necesar nu numai ca adâncimea recursivităţii sa fie finită, ci să fie
67
relativ mică, deoarece fiecare apel recursiv necesită alocarea pe stivă a zonei de memorie
pentru:
- parametrii funcţiei;
- variabilele automatice locale funcţiei;
- adresa de return (revenire în punctul de apel).
Ca urmare, stiva poate creşte foarte mult şi repede se ajunge la ocuparea întregului
spaţiu de memorie alocat ei.
1 daca n =0
fact ( n ) =
n * fact ( n − 1) daca n >0
Se observă că în definiţia funcţiei fact există o parte care nu se defineşte prin ea însăşi
şi anume fact(n)=1 dacă n=0.
În limbajul C/C++, codul funcţiei corespunzătoare este următoarea:
double fact(int n)
{
if (n==0) return 1.0;
else return n*fact(n-1)
}
Avantajul principal al recursivităţii este scrierea mai compactă şi mai clară a funcţiilor
care exprimă procese de calcul recursive. În această clasă de procese intră cele generate de
metodele de căutare cu revenire (“backtracking”) şi metodele de divizare (“divide et
impera”).
2.2. Exemple
68
2.2.1. Citirea a n cuvinte (şiruri de caractere), fiecare terminat cu spaţiu şi
tipărirea lor în oglindă.
/* Programul L7Ex1.cpp */
#include <stdio.h>
#include <conio.h>
void revers(void)
{
char c;
scanf("%c",&c);
if (c!='\40') {printf("%c",c);revers();};
printf("%c",c);
}
void main(void)
{
int n,i;
printf("\nNumarul de cuvinte=");
scanf("%d",&n);
for(i=1;i<=n;++i)
{
revers();
printf("\n");
};
printf("\nPROGRAMUL S-A TERMINAT!!!\n");
getch();
}
Funcţia revers citeşte câte un caracter pe care îl afişează până la întâlnirea spaţiului
(terminatorul şirului de caractere). Fiecare autoapel conduce la păstrarea în stivă a variabilei
locale c. Apariţia spaţiului conduce la terminarea apelurilor recursive ale funcţiei, urmând
scrierea spaţiului şi a caracterelor în ordinea inversă introducerii lor.
69
2.2.2. Determinarea termenului minim al unui şir de n întregi.
/* Programul L7Ex2.cpp */
#include <stdio.h>
#include <conio.h>
/* Programul calculeaza minimul dintr-un sir
cu termeni intregi */
#define NMAX 100
#define MAXIM 32767
int sir[NMAX];
int minim(int x,int y)
{
if (x<=y) return x;
else return y;
}
void main(void)
{
int i,n;
printf("\nIntroduceti nr de termeni ai sirului n=");
scanf("%d",&n);
printf("\nIntroduceti valorile termenilor\n");
for(i=0;i<n;++i)
{
printf("sir[%d]=",i);
scanf("%d",&sir[i]);
};
printf("\nSIRUL INTRODUS\n");
for(i=0;i<n;++i)
{
printf("%6d",sir[i]);
70
if ((i+1) % 10 == 0) printf("\n");
};
printf("\nCel mai mic termen este %d\n",termen_minim(n-1));
printf("\nApasati o tasta!");
getch();
}
/* Programul L7Ex3.cpp */
#include <stdio.h>
#include <conio.h>
int fib2(int n)
/* VARIANTA NERECURSIVA */
{
int i,x,y,z;
if (n==0) return 0;
else if (n==1) return 1;
else {
x=1;y=0;
for(i=2;i<=n;++i)
{
z=x;x=x+y;y=z;
71
};
return x;
}
}
void main(void)
{
int n;
char ch;
ch='D';
while ((ch=='d')|| (ch=='D'))
{
printf("\nIntroduceti n=");
scanf("%d",&n);
printf("\nCALCUL RECURSIV: fib(%d)=%d\n",n,fib1(n));
printf("\nCALCUL NERECURSIV: fib(%d)=%d\n",n,fib2(n));
printf("\nDoriti sa continuati ? Da=D/d");
ch=getch();
}
}
3. Mersul lucrării
72
a) la o manevră se mută un singur disc şi anume cel din vârful unei tije;
b) nu se poate pune un disc de diametru mai mare peste unul de diametru mai
mic;
c) în final, pe tija C, discurile trebuie să fie în aceeaşi ordine ca în starea
iniţială de pe tija A.
3.9.Se consideră o bară de lungime m şi n repere de lungimi l1, l2, .... , ln. Din bară
trebuie tăiate bucăţi de lungimea reperelor date, astfel încât să rezulte din fiecare reper cel
puţin o bucată şi pierderile să fie minime.
Ack(0,n)=n+1 pentru n ε N
Ack(m,0)=Ack(m-1,1) pentru m ε N*
Ack(m,n)=Ack(m-1,Ack(m,n-1)) pentru m,n ε N*
73
Lucrarea de laborator nr. 8
ŞIRURI DE CARACTERE
1. Conţinutul lucrării
2. Consideraţii teoretice
Un şir de caractere este păstrat într-un tablou unidimensional de tip char. Fiecare
caracter se păstrează într-un octet prin codul ASCII al său. Ultimul caracter al şirului, deci
terminatorul şirului, este caracterul NULL (‘\0’).
Numele tabloului care păstrează şirul de caractere este un pointer constant spre şirul
de caractere.
Exemplu:
char sir []=”SIR DE CARACTERE”;
sir 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16
53 49 52 20 44 45 20 43 41 52 41 43 54 45 52 45 00
sir[i] unde i ε [0,16] – reprezintă codul ASCII al celui de al i-lea caracter din şirul
de caractere;
74
sir + i unde i ε [0,16], reprezintă adresa celui de al i-lea caracter din şirul de
caractere;
Tot ce s-a explicat mai sus, rămâne valabil şi în cazul declarării în felul următor:
char *tab[]={sir_0,sir_1,…,sir_n};
În acest caz, tab[i], pentru i ε [0,n], este un pointer spre şirul de caractere “sir_i”.
În cazul apelului
printf(“%s\n”, tab[i]);
Lungimea unui şir de caractere, fără a fi luat în considerare caracterul ‘\0’, este
returnat de funcţia strlen, care are prototipul:
75
Exemplu:
/* Programul L8Ex1.cpp */
void main(void)
{
char sir1[]="SIR DE CARACTERE";
char *sir2="SIR DE CARACTERE";
int n1,n2,n3;
n1=strlen(sir1);
n2=strlen(sir2);
n3=strlen("SIR DE CARACTERE");
/* Atat n1,cat si n2 si n3 au ca valoare 16 */
printf("\n n1=%d n2=%d n3=%d\n",n1,n2,n3);
printf(“%s\n”,alfa);
getch();
}
Copierea unui şir de caractere dintr-o zonă de memorie de adresă sursă într-o altă
zonă de memorie de adresă dest se face cu ajutorul funcţiei strcpy, al cărei prototip este:
Funcţia returnează adresa unde a avut loc copierea, adică chiar destinaţia.
Pentru a copia cel mult n caractere, din zona de memorie de adresă sursă în zona de
memorie de adresă dest, se va folosi funcţia strncpy, al cărei prototip este următorul:
76
După ultimul caracter transferat, trebuie pus caracterul ‘\0’.
Evident că dacă n > lungimea şirului de la adresa sursă, atunci are loc transferarea
întregului şir de caractere.
Exemplu:
/* Programul L8Ex2.cpp */
void main(void)
{
char sir1[]="SIR DE CARACTERE";
char *sir2="SIR DE CARACTERE";
char sir3[100],sir4[100],sir5[100];
strcpy(sir3,sir1);
printf("\n sir3 contine: %s\n",sir3);
strcpy(sir4,"Functii standard de prelucrare siruri de caractere");
printf("\n sir4 contine: %s\n",sir4);
strncpy(sir5,sir2,6);/* sir5 contine SIR DE */
sir5[6]='\0';
printf("\n sir5 contine: %s\n",sir5);
printf(alfa);
getch();
}
Adăugarea şirului de caractere de la adresa sursă după ultimul caracter (cel care
precede NULL) al şirului de caractere de la adresa dest se face cu ajutorul funcţiei strcat,
care are prototipul:
77
char *strcat(char *dest, const char *sursă);
După şirul rezultat, se pune evident caracterul NULL (‘\0’). Funcţia retunează
valoarea adresei destinaţie. Există posibilitatea de a prelua din şirul de caractere de la adresa
sursă numai n caractere, cu ajutorul funcţiei strncat, care are prototipul:
/* Programul L8Ex3.cpp */
void main(void)
{
char sir1[100]="SIR1 DE CARACTERE";
char *sir2="<SIR2 DE CARACTERE";
char sir3[100];
strcpy(sir3,sir1);
strcat(sir1,sir2);
printf("\n sir1 contine: %s\n",sir1);
strncat(sir3,sir2,5);
/* Dupa ultimul caracter din sr3 se pune implicit '\0' */
for (int i=0;i<=strlen(sir3)+1;++i) printf("%x",sir3[i]);
printf("\n sir3 contine: %s\n",sir3);
printf(alfa);
getch();
}
78
2.2.4. Compararea a două şiruri de caractere
Compararea a două şiruri de caractere se face caracter cu caracter (pe baza codurilor
ASCII) până când:
- s-a ajuns la un caracter i din primul şir care diferă de caracterul i din al
doilea şir;
- s-a ajuns la sfârşitul unuia din şiruri sau a ambelor.
Funcţia returnează:
- o valoare negativă dacă şirul de caractere de la adresa sir1 este mai mic
decât cel de la adresa sir2;
- zero dacă şirurile sunt egale;
- o valoare pozitivă, dacă şirul de la adresa sir1 este mai mare decât cel de
la adresa sir2.
Dacă dorim să se compare numai primele n caractere din cele două şiruri se foloseşte
funcţia de prototip:
int strncmp (const char *sir1, const char *sir2, unsigned n);
Dacă dorim să nu se facă distincţie între literele mici şi cele mari, atunci cele două
funcţii au drept corespondenţe:
Exemplu:
/* Programul L8Ex4.cpp */
79
/* Programul exemplifica utilizarea functiei strcmp*/
#include <stdio.h>
#include <conio.h>
#include <string.h>
#define alfa "\nApasati o tasta!"
void main(void)
{
char sir1[100]="SIR DE CARACTERE";
char *sir2="SIR de caractere";
int i,j,k,l;
i=strcmp(sir1,sir2);/* i<0 , rezulta sir1<sir2 */
printf("\ni=%d\n",i);
j=strncmp(sir1,sir2,3);/*j=0 ,rezulta ca primele 3 caractere din sir1 si sir2 sunt egale */
printf("\nj=%d\n",j);
k=stricmp(sir1,sir2); /* k=0, rezulta ca cele 2 siruri sunt egale */
printf("\nk=%d\n",k);
l=strnicmp(sir1,"SIR de 10 caractere",6); /*l=0 */
printf("\nl=%d\n",l);
printf(alfa);
getch();
}
3. Mersul lucrării
3.2. Se va scrie o funcţie care să realizeze extragerea dintr-un şir de caractere sursă a
unui subşir specificat prin poziţia în cadrul sursei şi a numărului de caractere extrase.
3.3. Se va scrie o funcţie pentru inserarea unui şir de caractere sursă într-un şir de
caractere destinaţie, specificând poziţia din care începe inserarea.
3.4. Se va scrie o funcţie pentru ştergerea unui subşir dintr-un şir de caractere dat.
Subşirul se va specifica prin poziţie şi număr de caractere.
3.5. Se va scrie o funcţie pentru a verifica dacă un şir dat este subşir al unui alt şir de
caractere. În caz afirmativ, se va specifica poziţia pe care se regăseşte pentru prima dată.
80
3.6. Să se scrie două funcţii, una care converteşte un număr întreg sau real într-un şir
de caractere, iar cealaltă face operaţia inversă.
81
Lucrarea de laborator nr. 9
1. Conţinutul lucrării
2. Consideraţii teoretice
O structură conţine mai multe componente de tipuri diferite (predefinite sau definite
de utilizator), grupate conform unei ierarhii.
Declaraţia unei structuri se poate face astfel:
Identificator ;
variabilă
82
Lista de
componente tip identificator ;
Exemple echivalente:
a) struct material {
long cod;
char den [30];
char um [10];
real cantitate;
real pret_unit;
} stofa, hartie, motor;
b) struct material{
long cod;
char den [30];
char um [10];
real cantitate;
real preţ_unitar;
};
struct material stofa, hartie, motor;
sau
material stofa, hartie, motor;
83
c) struct {
long cod;
char den [30]
char um [10];
real cantitate;
real pret_unitar;
} stofa, hartie, motor;
identificator_variabilă.identificator_câmp;
Exemplu: stofa.den
hartie.cantitate
f(&stofa, ...)
84
O structură de acelaşi tip se poate atribui direct una alteia:
În momente diferite ale execuţiei, se pot păstra în aceeaşi zonă de memorie date de
tipuri diferite pentru economisirea memoriei sau din motive ale concepţiei programului.
Acest lucru se face grupând toate datele care se alocă în aceeaşi zonă de memorie. Structura
utilizator obţinută se numeşte uniune. Sintaxa uniunii este identică cu cea a structurii,
singura deosebire constând în înlocuirea cuvântului cheie "struct" cu "union" în diagramele
de sintaxă de la punctul 2.1.
De menţionat că zona de memorie rezervată are dimensiunea componentei care
necesită cea mai multă memorie pentru reprezentare.
Accesul la componente se face identic ca la structură.
De menţionat că programatorul trebuie să cunoască în fiecare moment care dată este
reprezentată.
Exemplu:
union alfa {
char c[5]; /* reprezentare pe 5 octeţi */
int i; /* reprezentare pe 2 octeţi */
long j; /* reprezentare pe 4 octeţi */
};
union alfa x;
strcpy(x.c, “ABCD”);
41 42 43 44 00
Daca se accesează componenta x.i, atunci aceasta va avea 4241 în hexazecimal, adică
16961 în zecimal.
În schimb, aceeaşi zonă de memorie interpretată ca x.j (long) va avea valoarea
44434241 în hexazecimal, adică 1.145.258.561 în zecimal
85
Tipul enumerare permite programatorului de a folosi nume sugestive pentru valori
numerice. Diagrama de sintaxă pentru tipul enumerare este asemănătoare cu tipurile structură
şi uniune. Deosebirea constă în faptul că lista de componente este formată numai din
identificatori de valoare întreagă 0,1,2,...:
Tip Identificator
enum nume {
enumerare valoare
Identificator
} ;
variabilă
Exemple echivalente:
a) enum săpt {luni, marţi, miercuri, joi, vineri, sâmbătă, duminică};
enum săpt săpt_vacanţă;
Atribuiri posibile:
săpt_vacanţă=vineri;
86
2.4. Declararea tipurilor de date prin nume simbolice
În limbajul C/C++ se poate atribui un nume simbolic unui tip predefinit sau unui tip
utilizator. Diagrama de sintaxă pentru asignarea unui nume simbolic "nume_tip" unui "tip"
predefinit sau utilizator este următoarea:
Exemplu:
a) typedef struct {
int i;
float j;
double x;
} ALFA;
ALFA y, z;
b) typedef struct {
float re;
float im;
} COMPLEX;
COMPLEX x, y;
c) typedef union {
char x[10];
long cod;
} BETA;
BETA u, v;
87
Programul următor prezintă operaţii asupra numerelor complexe, folosind tipul
structură. Sunt ilustrate toate posibilităţile de transmiterea a parametrilor de tip structură.
/*Programul L9Ex1.cpp */
#include <stdio.h>
#include <conio.h>
#include <process.h>
typedef struct {float re,im;}COMPLEX;
88
exit(1);
}
else{
c->re=(a->re*b->re+a->im*b->im)/x;
c->im=(a->im*b->re-a->re*b->im)/x;
}
};
void main(void)
/* Operaţii asupra numerelor complexe */
{
COMPLEX a,b,c;
char ch,op;
ch='D';
while ((ch=='D')|| (ch=='d'))
{
printf("\nIntroduceti primul număr complex\n");
printf("a.re=");scanf("%f",&a.re);
printf("a.im=");scanf("%f",&a.im);
printf("\nIntroduceţi al doilea număr complex\n");
printf("b.re=");scanf("%f",&b.re);
printf("b.im=");scanf("%f",&b.im);
aduna(&a,&b,&c);
printf("\n(%f+j*%f)+(%f+j*%f)=%f+j*%f\n",
a.re,a.im,b.re,b.im,c.re,c.im);
scade(a,b,&c);
printf("\n(%f+j*%f)-(%f+j*%f)=%f+j*%f\n",
a.re,a.im,b.re,b.im,c.re,c.im);
produs(a,b,c);
printf("\n(%f+j*%f)*(%f+j*%f)=%f+j*%f\n",
a.re,a.im,b.re,b.im,c.re,c.im);
impartire(&a,&b,&c);
printf("\n(%f+j*%f)+(%f+j*%f)=%f+j*%f\n",
a.re,a.im,b.re,b.im,c.re,c.im);
printf("\nCONTINUAŢI?DA=D/d,Nu=alt caracter " );
scanf("%*c%c",&ch);
}
89
}
/* Programul L9Ex2.cpp */
#include <stdio.h>
#include <conio.h>
#include <string.h>
/* Exemplu de folosire a tipului "union" */
void main()
{typedef union{
char ch[10];
int x;
long y;
float f;
} alfa;
alfa a;
strcpy(a.ch,"ABCDEFGHI");
printf("\nDimensiunea zonei de memorie rezervata =%d octeti\n",
sizeof a);
printf("\nCONTINUTUL ZONEI:\n");
printf("\n-sir de caractere: %s",a.ch);
printf("\n-intreg de tipul int: %d(%x in hexa)",a.x,a.x);
printf("\n-intreg de tipul long: %ld(%lx in hexa)",a.y,a.y);
printf("\n-real de tipul float: %g",a.f);
getch();
}
/* Programul L9Ex3.cpp */
#include <stdio.h>
#include <conio.h>
/* Exemplu de folosire a tipului "enum" */
void main()
90
{
typedef enum{zero,unu,doi,trei,patru,cinci} NR;
NR x,y;
int z,w;
x=doi; /* x=2 */
y=trei; /*x=3*/
z=x+y;
w=x*y;
printf("\nz=%d w=%d\n",z,w);
getch();
x=2;y=3;/* o astfel de atribuire indica "warning" */
z=x+y;w=x*y;
printf("\nz=%d w=%d\n",z,w);
getch();
}
3. Mersul lucrării
3.1. Folosind tipul structură pentru o dată curentă an, lună, zi, să se scrie un program
pentru a afişa a câtea zi din an este ziua respectivă şi câte zile au mai rămas până la sfârşitul
anului.
3.2. Folosind tipul structură pentru data de naştere a D-voastră şi ştiind că în anul
curent vă aniversaţi ziua de naştere în ziua de x [luni, marţi, ..., duminică], scrieţi un program
pentru a afişa ziua (din săptămână) în care v-aţi născut.
3.3. Să se scrie un program modularizat care citeşte datele legate de studenţii unei
grupe: nume, data naşterii, adresa şi îi afisează în ordine crescătoare lexicografică.
91
3.6. Folosind tipul uniune, care conţine câmpurile necesare pentru a putea reprezenta
un cerc, un dreptunghi, un pătrat, un triunghi, să se scrie o funcţie pentru a calcula aria figurii
respective.
3.8. Se citeşte un şir de caractere format din litere şi cifre. Să se indice frecvenţa de
apariţie a caracterelor întâlnite în şir folosind o listă ordonată alfabetic (nodul conţine
caracterul, frecvenţa şi adresa următorului nod).
92
Lucrarea de laborator nr. 10
PRELUCRAREA FIŞIERELOR
DE CĂTRE NIVELUL INFERIOR AL S.G.F.
1. Conţinutul lucrării
2. Consideraţii teoretice
93
2.1. Crearea unui fişier nou
Pentru a avea un fişier nou, se utilizează funcţia creat, care are următorul prototip:
unde:
- calea_nume - este un pointer spre un şir de caractere care defineşte calea de nume
(path_name) a fişierului care se creează;
- mod - este un întreg care poate fi definit prin combinarea cu "sau pe biţi" a
următoarelor drepturi de acces:
S_IREAD - dreptul de citire;
S_IWRITE - dreptul de scriere.
Observaţie importantă: deschiderea în creare a unui fişier existent conduce la ştergerea sa!
Fişierul creat este exploatat în mod text (O_TEXT) sau binar (O_BINARY), după
valoarea variabilei globale _fmode (implicit are valoarea O_TEXT).
Exemplu:
_fmode=O_BINARY;
df=creat ("a:\\FIS.BIN”,S_IWRITE);
Deschiderea unui fişier existent se face cu ajutorul funcţiei open, care are următorul
prototip:
unde:
94
calea_nume - este un pointer spre un şir de caractere care defineşte calea de nume a fişierului
existent;
acces - este un întreg care este generat prin combinarea pe biţi cu ajutorul operatorului "sau
pe biţi " între următoarele constante:
O_RDONLY - deschiderea pentru READ;
O_WRONLY - deschiderea pentru WRITE;
O_RDWR - deschiderea pentru READ şi WRITE;
O_APPEND - pointerul în fişier va fi fixat pe sfârşitul de fişier înaintea fiecărei scrieri;
O_TRUNC - dacă fişierul există, el este trunchiat la zero. Drepturile de acces la fişier
rămân neschimbate;
O_BINARY - modul de lucru binar;
O_TEXT - modul de lucru caracter (implicit).
Observaţie: cu ajutorul funcţiei open, fişierul poate fi creat, caz în care open are
prototipul următor:
În acest caz, accesul este o combinaţie între opţiunile prezentate anterior şi următoarele:
Exemplu:
df=open("C:\\limbaj_c\\FIS.DAT", O_RDWR);
Observaţie: numărul fişierelor deschise la un moment dat este limitat de obicei la 20.
Citirea dintr-un fişier existent deschis cu open se face cu ajutorul funcţiei read, care
are următorul prototip:
95
int read (int df, void *buf, unsigned lungime);
unde:
df - este descriptorul de fişier returnat de open la deschiderea fişierului respectiv;
buf - este pointerul spre zona de memorie în care se păstrează înregistrarea citită
din fişier;
lungime - este lungimea în octeţi a înregistrării citite.
EOF
1 2 3 4 i
Sfârşit de fişier
indicator
96
Scrierea într-un fişier deschis cu open sau cu creat se face cu ajutorul funcţiei write,
care are ca prototip:
unde:
df - este descriptorul de fişier returnat de funcţia open sau creat;
buf - este pointerul spre zona de memorie din care se preia înregistrarea care se
scrie în fişier;
lungime - este numărul de octeţi de scris.
În cazul în care se doreşte citirea sau scrierea de la o anumită poziţie dintr-un fişier pe
suport magnetic, se utilizează funcţia lseek, care are prototipul:
unde:
df - este descriptorul de fişier deschis;
increment - numărul de octeţi peste care se va poziţiona indicatorul în fişier, ţinând cont
de parametrul origine;
origine - are una din valorile:
0 - incrementul se consideră faţă de începutul fişierului;
1 - incrementul se consideră faţă de poziţia curentă a indicatorului de fişier;
2 - incrementul se consideră faţă de sfârşitul fişierului.
97
Funcţia returnează deplasamentul rezultat faţă de începutul fişierului sau -1 în caz de eroare.
Utilizarea funcţiei necesită includerea fişierului io.h.
Exemple:
După terminarea prelucrării unui fişier, acesta se închide apelând funcţia close, care
are prototipul:
int close(int df);
2.7. Exemplu
/* Programul L10Ex1.cpp */
#include <stdio.h>
#include <conio.h>
98
#include <io.h>
#include <fcntl.h>
#include <sys\stat.h>
#include <process.h>
#include <stdlib.h>
/* Exemplu de utilizare a fişierelor */
typedef struct{
char nume[32];
float media;
/*alte informaţii */
} STUDENT;
typedef union {
STUDENT stud;
char st[sizeof(STUDENT)];
} BUF;
typedef struct {
int nr;
float med;
} ELEMENT;
99
for(i=0;i<=n-j;i++)
if (t[i].med > t[i+1].med)
{
el=t[i];t[i]=t[i+1];t[i+1]=el;
k=0;/*k=FALSE */
};
}
while(k==0);
close(df1);
/*Crearea fişierului sortat */
df2=creat(nume_fis_sortat,S_IWRITE|S_IREAD);
df1=open(nume_fis,O_RDONLY);
for(i=0;i<=n;i++)
{
lseek(df1,(long)(t[i].nr * sizeof(STUDENT)),0);
read(df1,stu.st,sizeof(STUDENT));
write(df2,stu.st,sizeof(STUDENT));
};
close(df1);
close(df2);
}
void main()
100
{
int i,n,m,df1;long l;
char ch;
BUF stu;
char nume_fis[50]="c:\\ignat\\Limbaj_C\\grupa.dat";
char nume_fis_sortat[50]="c:\\ignat\\Limbaj_C\\grupasort.dat";
printf("\nNr.studentilor de introdus n=");
scanf("%d",&n);
/*crearea fişierului */
if ((df1=creat(nume_fis,S_IWRITE|S_IREAD))==-1)
{
printf("Nu se poate crea fişierul\n");
exit(1);
}
/* Introducerea datelor despre studenti */
for(i=1;i<=n;i++)
{
printf("\nNumele studentului: ");
scanf("%*c");
gets(stu.stud.nume);
printf("\nMedia=");
scanf("%f",&stu.stud.media);
write(df1,stu.st,sizeof(STUDENT));
};
close(df1); /* Închiderea fişierului */
101
};
close(df1); /*Închiderea fişierului */
printf("\n FIŞIERUL DUPA CREARE\n");
afisare(nume_fis);
/* Modificarea datelor din fişier */
printf("\n Modificati? DA=D/d NU= alt caracter ");
scanf("%*c%c",&ch);
df1=open(nume_fis,O_RDWR);
while((ch=='D')||(ch=='d'))
{
printf("Nr.de ordine al studentului =");
scanf("%d%*c",&i);
l=lseek(df1,(long)(sizeof(STUDENT) *i),0);
printf("depl=%ld pentru i=%d\n",l,i);
read(df1,stu.st,sizeof(STUDENT));
printf("\nNumele vechi este:%s\n",stu.stud.nume);
printf("\nNumele modificat:");
gets(stu.stud.nume);
printf("\n Media veche este: %f",stu.stud.media);
printf("\nMedia modificată=");
scanf("%f",&stu.stud.media);
l=lseek(df1,(long)(sizeof(STUDENT) *i),0);
printf("depl=%ld pentru i=%d\n",l,i);
write(df1,stu.st,sizeof(STUDENT));
printf("\n Mai modificati? DA=D/d NU=alt caracter ");
scanf("%*c%c",&ch);
}
close(df1);
printf("\nCONŢINUTUL FISIERULUI NESORTAT\n");
afisare(nume_fis);
getch();
printf("\nCONŢINUTUL FISIERULUI SORTAT\n");
sortare(nume_fis,nume_fis_sortat);
afisare(nume_fis_sortat);
getch();
}
3. Mersul lucrarii
102
3.1. Se va executa şi analiza programul L10Ex1.cpp
3.2. Se citeşte de la tastatură un text care se scrie într-un fişier "text.dat". Să se afişeze
apoi conţinutul fişierului, fiecare linie fiind precedată de numărul de ordine al ei.
3.4. Două firme îşi păstrează informaţiile referitoare la stocul de mărfuri (cod produs,
denumire, cantitate, preţ unitar) în fişierele "marfa1.dat" şi respectiv "marfa2.dat", ordonate
crescător după cod. Prin fuzionarea celor două firme, rezultă un stoc comun care trebuie
memorat în fişierul "marfa.dat", ordonat după cod.
a) Să se creeze fişierele iniţiale, pe baza datelor introduse de la tastatură şi apoi
să se creeze fişierul de stoc comun "marfa.dat" Pentru mărfuri cu cod comun, se consideră că
denumirea şi preţul unitar corespund.
b) Fişierul "marfa.dat" se va parcurge secvenţial, tipărind pentru fiecare
componentă denumirea şi cantitatea.
c)Pentru o componentă dorită dată prin numărul de ordine, se va modifica direct
preţul său unitar.
3.5. Să se scrie programul pentru concatenarea a două sau mai multe fişiere ce conţin
numere reale. Se va tipări informaţia din fişierul rezultat.
103
Lucrarea de laborator nr. 11.
PRELUCRAREA FIŞIERELOR
DE CĂTRE NIVELUL SUPERIOR AL S.G.F.
1. Conţinutul lucrării
În lucrare sunt prezentate funcţiile de prelucrare a fişierelor de nivel superior, utilizând
structuri speciale de tip FILE. Principalele operaţii care se pot efectua asupra fişierelor la
acest nivel sunt: crearea, deschiderea, citirea/scrierea unui caracter sau a unui şir de caractere,
citirea/scrierea binară a unui număr de articole, poziţionarea într-un fişier, închiderea unui
fişier, vidarea zonei tampon a unui fişier.
2. Consideraţii teoretice
La acest nivel, fiecărui fişier i se ataşează un pointer la o structură de tip FILE:
FILE *p;
104
Tipul FILE şi toate prototipurile funcţiilor de prelucrare se găsesc în fişierul stdio.h
unde:
o cale_nume – este un pointer spre un şir de caractere care defineşte calea de nume a
fişierului;
o mod – este un pointer spre un şir de caractere care defineşte modul de prelucrare a
fişierului deschis, după cum urmează:
“r” - deschidere în citire (read);
“w” - deschidere în scriere (write);
“a” - deschidere pentru adăugare (append);
“r+” - deschidere în citire/scriere (modificare);
“rb” - citire binară;
“wb” - scriere binară;
“r+b” - citire/scriere binară;
„w+b” - citire/scriere binară;
“ab” – adăugare de înregistrări în modul binar.
105
stdaux – comunicaţie serială.
în care:
pf este pointerul spre tipul FILE returnat de funcţia fopen;
−
− ch este codul ASCII al caracterului care se scrie.
Funcţia getc returnează codul ASCII al caracterului scris. În caz de eroare ambele
returnează –1.
De exemplu, secvenţa de copiere a intrării standard la ieşirea standard este:
while ((c=getc(stdin))!=EOF)
putc(c, stdout);
în care:
s – este pointerul spre zona din memorie unde are loc păstrarea
şirului de caractere;
n – este numărul de octeţi a zonei în care se citesc caracterele din
fişier. Citirea se opreşte la întâlnirea caracterului ‘\n’ sau citirea a cel mult n-1 caractere.
Ultimul caracter în ambele cazuri va fi ‘\0’.
pf – este pointerul spre tipul FILE.
Funcţia returnează valoarea pointerului s. La întâlnirea sfârşitului de fişier funcţia
returnează valoarea zero.
Scrierea unui şir de caractere (inclusiv caracterul „\0”) se face cu funcţia fputs, care
are prototipul:
106
unde s este pointerul spre începutul zonei de memorie care conţine şirul de caractere care se
scrie în fişier.
Funcţia fputs returnează codul ASCII al ultimului caracter scris în fişier sau –1 în caz
de eroare.
107
int fseek (FILE *pf, long increment, int origine);
înregistrare înregistrare
Articolele sunt de lungime fixă. Un articol este o dată de un tip predefinit sau definit de
utilizator.
Citirea, respectiv scrierea unei înregistrări se face cu ajutorul funcţiilor fread şi fwrite,
care au prototipurile:
unde:
buf – este pointerul spre zona tampon care conţine articolele citite, respectiv cele
care se scriu;
dim – este dimensiunea unui articol în octeţi;
nrart – numărul articolelor dintr-o înregistrare;
pf – este pointerul spre tipul FILE.
Funcţiile returnează numărul articolelor citite, respectiv scrise în caz de succes, sau –1
în caz de eroare.
108
int fclose(FILE *pf);
unde cale_nume este un pointer spre un şir de caractere care redă calea de nume a fişierului.
Funcţia returnează 0 în caz de succes şi –1 in caz de eroare.
2.10. Exemple
Exemplul 1
În programul L11Ex1.cpp este creat un fişier caracter cu caracter, citite de la tastatură.
Apoi este ilustrat modul de adăugare la sfârşitul fişierului ,de data aceasta, a unor şiruri de
caractere. La sfârşit fişierul este listat linie cu linie, cu numerotarea lor.
/* Programul L11Ex1.cpp */
#include <stdio.h>
#include <conio.h>
/* Programul ilustrează prelucrarea fisierului
pe caractere si siruri de caractere */
void main(void)
{
char ch,s[100],nume_fis[50]="c:\\fis1.txt";
int i;
FILE *pf;
/* crearea fişierului; scrierea caracterelor inclusiv
'/n'introduse de la tastatura */
pf=fopen(nume_fis,"w");
printf("\nIntroduceti textul!\n");
while ((ch=getc(stdin))!=EOF)
{
putc(ch,pf);
109
}
fclose(pf);
/*Adaugarea de siruri de caractere*/
pf=fopen(nume_fis,"r+");
fseek(pf,0l,2);
printf("\nINTRODUCETI sirurile de caractere care se
adauga terminate cu ENTER \n");
while(fgets(s,100,stdin)!=(char*)0)
{
fputs(s,pf);
}
fclose(pf);
/*Afisarea continutului */
printf("\nCONTINUTUL FISIERULUI cu NUMEROTAREA LINIILOR\n");
i=0;
pf=fopen(nume_fis,"r");
while(fgets(s,100,pf)!=(char *)0)
{printf("%d %s",i,s);
i++;
}
fclose(pf);
getch();
unlink(nume_fis);
}
Exemplul 2
Programul L11Ex2.cpp ilustrează modul de prelucrare binară a unui fişier. Programul
conţine crearea fişierului şi afişarea conţinutului său.
/* Programul L11Ex2.cpp */
#include <stdio.h>
#include <conio.h>
/* Programul ilustreaza prelucrarea binara a unui fisier */
typedef struct {
char nume[40];
long suma;
/*alte componente */
} ARTICOL;
110
void afisare(char *nume_fis)
{
FILE *pf;
ARTICOL buf;
int i;
pf=fopen(nume_fis,"rb");
printf("\nNR.CRT. SUMA NUMELE-PRENUMELE\n");
i=0;
while(fread(&buf,sizeof(ARTICOL),1,pf)>0)
{
printf("\n%6d %10ld %-40s",i,buf.suma,buf.nume);
i++;
}
fclose(pf);
}
void main(void)
{
FILE *pf;
ARTICOL buf;
int i,n;
char s[40],nume_fis[40]="c:\\fis.dat";
/*Crearea fisierului */
printf("\nIntroduceti nr persoanelor n=");
scanf("%d",&n);
pf=fopen(nume_fis,"wb");
for(i=1;i<=n;i++)
{
fflush(stdin);
printf("Numele persoanei: ");
fgets(buf.nume,40,stdin);
printf("Suma = ");
scanf(" %ld",&buf.suma);
fwrite(&buf,sizeof(ARTICOL),1,pf);
}
fclose(pf);
printf("\nCONTINUTUL FISIERULUI\n");
afisare(nume_fis);
getch();
111
}
3. Mersul lucrării
e 3.1. Se vor analiza şi executa exemplele L11Ex1.cpp şi L11Ex2.cpp.
f
3.2 Să se creeze un fişier care să conţină produsele unui magazin.
Un produs este reprezentat printr-o structură ce conţine codul produsului, denumirea,
unitatea de măsură, cantitatea, preţul unitar.
Plecând de la acest fişier, să se obţină un fişier sortat după cod.
3.3. Având creat fişierul sortat la punctul 3.2. se vor scrie funcţii de intrare şi de ieşire
a produselor magazinului
112
113
BIBLIOGRAFIE
114