01 - Teoria Arhitecturii Peisajului
01 - Teoria Arhitecturii Peisajului
01 - Teoria Arhitecturii Peisajului
Faza: LICENTA
Predare: 27 martie
- 2006 -
CUPRINS
CONCLUZII ……………………………………………………………… 16
BIBLIOGRAFIE ....................................................................... 19
SPATII ABANDONATE
In plus, mai sunt privite ca maidane, acele spatii amenajate a caror utilizare
nu presupune lucrul lor continuu - liziera unei paduri. “Titlul” de maidan il mai
poarta o serie de spatii neamenajate, dar foloste de catre om cum este cazul unor
protiuni de plaja.
Refuzand acea parte de lume care ii este data pentru a trai, societatea
peisagista cauta sa puna in practica alte solutii care sa reprezinte alternative
ecologice, sociale si estetice. Ea nu se multumeste cu peisajele care ii sunt
impuse de activitatile economice si de politicile publice: campuri agricole, linii
electrice, lotizari, zone industriale abandonate, rauri poluate, etc., ci viseaza la un
peisaj primitor, la ambiante serene, unde apele sunt curate si aerul pur. Astfel,
spatiile din afara orasului devin un refugiu delicat, unde societatea isi gaseste
linistea.
Dar cand ajung sa traiasca in acest peisaj, atat de constant si mult ravnit,
amatorii de viata in provincie, pe malul apei sau la munte, mai devreme sau mai
tarziu, incep sa viseze la oras, la numeroasele servicii oferite de acesta, la
facilitatile sale de neinlocuit si la ambianta care nu poate fi gasite in “salbaticie”.
Pericolele aduse insa de aceste noi politici ale peisajului sunt legate de o
posibila ”preformatare” a viziunii asupra peisajului. Putem astfel sesiza de-a lungul
textului Conventiei o prefigurare a unei ”estetici oficiale” a peisajului, o definire
politica a frumosului.
Peisajul tertiar se distribuie asupra unor teritorii cu statut oficial foarte variat,
raspunzand unor obiective si roluri diferite, uneori contradictorii. Un teritoriu
declarat rezervatie, din punct de vedere administrativ, este menit protejarii,
Din punct de vedere social, peisajul tertiar este privit ca un spatiu natural,
destinat in unele cazuri loisir-ului, ca un spatiu neproductiv (in cazul abandonului
administativ) sau ca un spatiu sacru. Abandonarea administativa a acestor spatii
poate duce la o dubla raportare a societatii fata de ele: pe de o parte acestea sunt
supuse devalorizarii (maidan, parloaga, teren indecis), iar pe de alta parte capata
o valenta moralizatoare (loc sacru, un loc interzis). Abandonul administrativ nu
implica abandonul total al spatiului, acesta continuand sa fie “consumat” de catre
societate sub diverse aspecte.
Daca din punct de vedere ecologic aceste peisaje tertiare sunt spatii de o
indiscutabila valoare, din punct de vedere estetic lucrurile se demonstreaza a fi
mult mai complicate. Exista o serie de artisti (in special proveniti din zona land-art-
ului) sau de peisagisti care au inteles deja frumusetea acestor spatii si care
incearca sa o promoveze in cadrul proiectelor lor (Peter Latz, Christo, etc.). Pentru
marea masa insa aceste peisaje raman “simple maidane“, condamnate la dispret
si agresiune. Aceste spatii nu au devenit inca “peisaje publice“ si nu fac parte
dintr-o estetica oficiala a marii culturi, insa valorizarea lor de catre specialisti le
acorda inca o sansa de a exista.
“GRADINI IN MISCARE“
Cu cat ciclul biologic este mai rapid, cu atat speciile sunt mai numeroase,
iar modificarile “gradinii“ sunt mai frecvente. Asadar, perpetua modificare a
spatiului de circulatie si a vegetatiei justifica termenul de miscare, iar
administrarea acestei miscari justifica termenul de gradina in cazul acestor spatii.
CONCLUZII