STRATEGIA DE SECURITATE NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

Masterand: Radu MOINESCU

Mediul strategic de securitate actual se caracterizează prin transformări substanțiale care

implică continua adaptare și perfecționare atât a criteriilor clasice de analiză a securității
internaționale, cât și a mecanismelor de gestionare a acesteia.
Noile provocări apărute la adresa securității internaționale, generate de suprapunerea unor
procese, cum sunt globalizarea și fragmentarea, se adaugă formelor clasice de vulnerabilități, riscuri
și amenințări.
Riscurile de natura teroristă și amenințările asimetrice se diversifică și se amplifică în
intensitate și ca arie de manifestare, prevenirea și contracararea acestora constituind o
responsabilitate comună a tuturor statelor.
Menținerea conflictelor, a focarelor de tensiune tradiționale, a fenomenelor de instabilitate și
de criză, a tendințelor de reproiectare geografică a unor zone și/sau de marginalizare sau izolare a
unor state au fost și sunt de natură să favorizeze existența și intensificarea unor riscuri și amenințări
cu impact major asupra securității naționale a României.
Noul mediu de securitate solicită din partea comunității internaționale o atenție sporită, iar
prin organismele sale o monitorizare continuă a tuturor zonelor de conflict sau cu potențial în acest
sens, pentru a preveni/anticipa și contracara eficient orice tentativă sau situație conflictuală/de criză.
Într-o lume complexă, dinamică şi conflictuală, aflată în plin proces de globalizare,
înţelegerea profundă a tendinţelor majore de evoluţie a securităţii internaţionale şi a modului în care
fiecare ţară are şansa să devină parte activă a acestui proces constituie o condiţie esenţială a
progresului şi prosperităţii.
La nivel continental, Uniunea Europeană continuă procesul de integrare economică și
politică, sub presiunea puternică a crizei economice ce se manifestă în lume. De aceea, capacitățile
sale de materializare a politicii de securitate și apărare comune rămân limitate.
La nivel regional, realitățile Peninsulei Balcanice, ale spațiului ex-sovietic și ale zonei Mării
Negre influențează direct mediul de securitate internațional, caracterizat prin controlul internațional
strict și stingerea focarelor de tensiune și a situațiilor de criză pentru a nu degenera în conflicte de
natură etnico-religioasă, cu caracter separatist și de contestare a frontierelor existente.
În zona balcanică se mențin, încă, multe probleme divergente, existând puține șanse ca
acestea să fie soluționate fără o atentă susținere și implicare a comunității internaționale.
Pentru atingerea intereselor sale legitime, statul român – parte integrantă a comunităţii
euroatlantice şi participant activ la noua construcţie europeană –promovează, protejează şi apără
democraţia, respectă drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi acţionează, în conformitate
cu prevederile dreptului internaţional, pentru accelerarea modernizării şi dezvoltării sale economice
şi sociale, asigurarea unui standard de viaţă european şi afirmarea deplină a identităţii naţionale.
România se află astăzi în plin proces de reformare instituțională, economică, politică, socială
și culturală, în deplin acord cu valorile fundamentale ale poporului rămân, cu valorile europene şi
euroatlantice.
Strategia de Securitate Națională este un document programatic național, parte integrantă a
Securității Europene și Euroatlantice, își are esența în calitatea de membru cu drepturi depline a
Uniunii Europene și Alianței Nord/Atlantice, care îmbină armonios iniţiativa individuală cu spiritul
civic modern şi cu angajarea responsabilă.
Ca factor cumulativ şi de convergenţă transpartinică, securitatea naţională urmăreşte să
asigure continuitatea în domeniu și starea de normalitate democratică la care aspiră societatea –
cetăţenii, comunităţile şi statul – pe baza eforturilor ce vizează deplina instaurare a legalităţii,
făurirea prosperităţii economice, echilibrul social şi stabilitatea politică. Securitatea naţională se
realizează în cadrul ordinii democratice prin: exercitarea deplină a drepturilor şi libertăţilor
cetăţeneşti; asumarea conştientă a responsabilităţilor; perfecţionarea capacităţii de decizie şi de
acţiune a statului; afirmarea României ca membru activ al comunităţii internaţionale. Ea se

1
adresează cetăţenilor români şi, în egală măsură, tuturor celor care, în exercitarea dreptului la liberă
circulaţie şi iniţiativă, trăiesc, muncesc sau se află temporar în România.
Strategia de securitate naţională reprezintă un factor integrator de sinteză; ea se
operaţionalizează printr-un ansamblu de decizii, planuri, măsuri şi acţiuni menite să prevină şi să
contracareze eficient riscurile şi ameninţările ce pun în pericol valorile şi interesele naţionale,
precum şi valorile care dau identitate şi unitate construcţiei europene.
Strategia are ca scop atât prevenirea şi contracararea pericolelor generate de mediul
internaţional, cât şi garantarea stării de securitate internă, în ansamblul său, a siguranţei personale şi
securităţii comunităţilor. Aceasta vizează, totodată, securitatea energetică şi alimentară, securitatea
transporturilor şi a infrastructurii, securitatea sănătăţii publice, sanitară, ecologică şi culturală,
securitatea financiară, informatică şi informaţională. Ca urmare, Strategia de securitate naţională
integrează atât activitatea de politică externă, diplomatică şi de colaborare internaţională, cât şi pe
cea a instituţiei militare şi a forţelor de ordine publică, activitatea structurilor de informaţii, precum
şi pe cea a altor agenţii guvernamentale cu responsabilităţi în domeniu. Integrarea şi armonizarea
eforturilor vizează atât cadrul naţional, cât şi dinamica relaţiilor în spaţiul comun de securitate şi
apărare european, precum şi în spaţiul euroatlantic.
Securitatea naţională se asigură prin eforturi proprii şi prin cooperare cu aliaţii şi partenerii,
în conformitate cu prevederile programelor naţionale, ale strategiei de securitate a Uniunii Europene
şi ale conceptelor strategice ale Alianţei. Ea vizează armonizarea eforturilor naţionale cu
angajamentele internaţionale şi identificarea modalităţilor de lucru apte să prevină şi să contracareze
oportun ameninţările. Eforturile vizează, totodată, promovarea democraţiei, păcii şi stabilităţii în
vecinătate şi în alte zone de interes strategic, reducerea vulnerabilităţilor, dezvoltarea capabilităţilor
naţionale şi transformarea profundă a instituţiilor de securitate.

2
 I. SECURITATEA NAȚIONALĂ – NECESITATE VITALĂ
PENTRU DEZVOLTAREA ȘI PROSPERITATEA POPORULUI ROMÂN

Securitatea naţională reprezintă un ansamblu de concepte care, prin măsuri și acțiuni în

diferite planuri (diplomatic, politic, economic etc.), au ca scop apărarea, protecția și promovarea
valorilor și intereselor fundamentale ale României, condiţie fundamentală a existenţei naţiunii şi
a statului român, dezvoltării și prosperității acesteia.
Securitatea naţională este un drept imprescriptibil care derivă din suveranitatea deplină a
poporului, se fundamentează pe ordinea constituţională, se înfăptuieşte cu respectarea principiilor
dreptului internațional, pe baza dialogului și cooperării cu toate organizațiile internaționale și statele
interesate în realizarea stabilității și securității europene și mondiale. Aceasta corespunde
obiectivelor generale ale României în această etapă, respectiv acela de edificare a unei Românii
democratice, stabile politic și prospere din punct de vedere economic și social, integrată în fluxurile
economice internaționale, și care participă activ la procesele de integrare europeană și euroatlantică.
Strategia de securitate naţională răspunde nevoii şi obligaţiei de protecţie legitimă împotriva
riscurilor şi ameninţărilor ce pun în pericol drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, valorile
şi interesele naţionale vitale, bazele existenţei statului român. Ea vizează, cu prioritate, următoarele
domenii: starea de legalitate; siguranţa cetăţeanului; securitatea publică; prevenirea şi contracararea
terorismului şi a altor ameninţări asimetrice; capacitatea de apărare; protecţia împotriva dezastrelor
naturale, degradării condiţiilor de viaţă şi accidentelor industriale. Securitatea naţională se
realizează prin măsuri adecvate de natură politică, economică, diplomatică, socială, juridică,
educativă, administrativă şi militară, prin activitatea de informaţii, contrainformaţii şi securitate,
precum şi prin gestionarea eficientă a crizelor, în conformitate cu normele de conduită ale
comunităţii europene şi euroatlantice şi prevederile dreptului internaţional.
Principiile ce călăuzesc fundamentarea strategiei de securitate naţională sunt: abordarea
sistemică şi cuprinzătoare a problematicii securităţii naţionale; convergenţa dintre politica de
securitate şi politica de dezvoltare economico-socială; concentrarea eforturilor asupra siguranţei
cetăţeanului şi securităţii publice; concordanţa dintre concluziile rezultate din evaluarea mediului de
securitate, opţiunea politică şi acţiunea strategică.
În procesul de formulare şi de înfăptuire a obiectivelor naţionale, strategia asigură: evaluarea
realistă şi oportună a riscurilor şi ameninţărilor; identificarea corectă a valorilor şi intereselor
fundamentale ce trebuie promovate, protejate şi apărate cu prioritate; stabilirea judicioasă a căilor şi
mijloacelor de înfăptuire a lor; determinarea modalităţilor adecvate de angajare şi mobilizare a
resurselor.
România, prin statutul de membru cu drepturi depline al Alianţei Nord-Atlantice şi Uniunii
Europene, acţionând într-un spaţiu de securitate bazat pe valori, interese şi obiective comune, pe
principiile şi normele democraţiei, statului de drept şi economiei de piaţă, are asigurate condiţiile
favorabile dezvoltării economice şi sociale accelerate, participării active la acţiunile de menţinere a
păcii şi securităţii în plan regional şi global, contracarării eficiente a riscurilor şi ameninţărilor
clasice şi a celor de tip asimetric.
Promovarea, protecţia şi apărarea valorilor şi intereselor naţionale se asigură prin efort
naţional conjugat – respectiv prin forţe şi mijloace proprii –, precum şi prin cooperarea cu aliaţii şi
partenerii, în consonanţă cu prevederile strategiei de securitate a Uniunii Europene şi ale
conceptelor strategice ale Alianţei Nord-Atlantice. Totodată, strategia oferă bazele operaţionale ale
colaborării sistematice cu organizaţiile de securitate şi apărare din care România face parte, cu
statele aliate, partenere şi prietene.
Valorile naţionale sunt elemente de natură spirituală, culturală şi materială ce definesc
identitatea românească. Prin protejarea, promovarea şi apărarea lor se asigură condiţiile esenţiale ale
existenţei şi demnităţii cetăţenilor şi a statului român, în conformitate cu prevederile Constituţiei.
Ele constituie premisele pe baza cărora se construieşte şi se dezvoltă sistemul democratic de
organizare şi funcţionare a societăţii, atât prin intermediul instituţiilor şi organizaţiilor
guvernamentale şi neguvernamentale, cât şi prin acţiune civică.

3
 Strategia aşează la temelia eforturilor vizând construcţia securităţii şi prosperităţii poporului
român valori consacrate constituțional, precum: democraţia, libertatea, egalitatea şi supremaţia
legii; respectul pentru demnitatea omului, pentru drepturile şi libertăţile sale fundamentale;
identitatea naţională şi responsabilitatea civică; pluralismul politic; proprietatea garantată şi
economia de piaţă; solidaritatea cu naţiunile democratice; pacea şi cooperarea internaţională;
dialogul şi comunicarea dintre civilizaţii.
Aceste valori reprezintă factorul de coeziune al comunităţilor locale şi al naţiunii române,
catalizatorul eforturilor spre progres şi modernizare, liantul relaţiei armonioase dintre interesele
individuale şi cele naţionale, în acord cu normele ordinii constituţionale. Înfăptuirea lor îşi are
garantul în respectul pentru suveranitatea şi independenţa naţională, caracterul naţional, unitar şi
indivizibil al statului, unitatea bazată pe comunitatea de limbă, cultură şi viaţă spirituală, pe
respectul pentru identitatea specifică a tuturor cetăţenilor şi comunităţilor.
Interesele naţionale, derivate din obiectivele generale ale României pentru această etapă,
reflectă percepţia dominantă, relativ constantă şi instituţionalizată cu privire la valorile naţionale.
Ele vizează promovarea, protejarea şi apărarea – prin mijloace legitime – a valorilor prin care
naţiunea română îşi garantează existenţa şi identitatea, pe baza cărora îşi construieşte viitorul şi în
temeiul cărora se integrează în comunitatea europeană şi euroatlantică şi participă la procesul de
globalizare. Prin aria lor de manifestare, ele se adresează – în primul rând – cetăţenilor patriei care
trăiesc pe teritoriul naţional, dar şi – în egală măsură – tuturor celorlalţi oameni aflaţi în România,
precum şi românilor care trăiesc sau îşi desfăşoară activitatea în afara graniţelor ţării.
Interesele naționale fundamentale ale României sunt: menţinerea integrităţii, unităţii,
suveranităţii, independenţei şi indivizibilităţii statului român, în condiţiile specifice ale participării
la construcţia europeană; garantarea drepturilor și libertăților democratice fundamentale, asigurarea
bunăstării, siguranței și protecției cetățenilor României; dezvoltarea economică și socială a țării și
reducerea accelerată a decalajelor față de țările dezvoltate din Europa; asumarea responsabilă a
calităţii de membru al Alianţei Nord-Atlantice și Uniunii Europene; afirmarea identității naționale și
promovarea acesteia ca parte a comunității de valori democratice; protecția mediului înconjurător, a
resurselor naturale, a calității factorilor de mediu, la nivelul standardelor internaționale.
Realizarea efectivă și afirmarea intereselor fundamentale ale României se asigură prin
acțiuni de punere în practică a obiectivelor de securitate națională ale țării noastre.
Obiectivele de securitate națională a României sunt: păstrarea independenței, a suveranității,
unității și integrității teritoriale a statului român, în consonanță cu statutul de țară membră cu
drepturi depline a Uniunii Europene și Alianței Nord-Atlantice; garantarea ordinii constituționale,
consolidarea statului de drept și a mecanismelor democratice de funcționare a societății românești;
ieșirea din criza economică, limitarea efectelor acesteia asupra populației, relansarea economiei
naționale pe baza mecanismelor economiei de piață, combaterea sărăciei și a șomajului; dezvoltarea
societății civile și a clasei de mijloc; asigurarea stabilității sistemului financiar-bancar, a echilibrului
social și crearea premizelor trecerii la moneda unică europeană; modernizarea instituțiilor de
apărare a ordinii publice și garantarea siguranței cetățeanului; optimizarea capacității de apărare
națională în conformitate cu standardele NATO; îmbunătățirea capacității de participare la acțiunile
internaționale pentru combaterea terorismului și crimei organizate; îmbunătățirea stării de sănătate a
populației și protecția copilului, precum și dezvoltarea instituțiilor de educație, cercetare și cultură;
reforma administrației publice și dezvoltarea regională în conformitate cu practicile și
reglementările din Uniunea Europeană; armonizarea relațiilor interetnice și edificarea statului civic
multicultural, având drept garanții participarea socială, integrarea interculturală și subsidiaritatea în
actul de guvernare; acțiuni diplomatice și o politică externă creativă, dinamică și pragmatică, bazată
pe respectarea tratatelor și acordurilor internaționale la care România este parte, precum și a
obiectivelor și principiilor Cartei ONU; diversificarea și strângerea legăturilor cu diaspora
românească; participarea activă la acțiunile de cooperare internațională pentru combaterea
terorismului și a crimei organizate transfrontaliere; dezvoltarea relațiilor de bună vecinătate și
participarea pe plan regional la consolidarea stabilității și reglementarea crizelor; asiurarea
securității ecologice; implicarea societății civile în realizarea obiectivelor strategiei de securitate.

4
 II. MEDIUL DE SECURITATE

La început de secol XXI, lumea a intrat într-o nouă fază de evoluţie, marcată de coexistenţa
şi confruntarea unor tendinţe pozitive majore cu altele care generează riscuri şi ameninţări. În
ultimii ani se manifestă din ce în ce mai mult germenii construcţiei unei noi arhitecturi globale de
securitate care ocupă un loc tot mai important în cadrul preocupărilor comunităţii internaţionale.
La nivel global, lumea continuă să rămână puternic conflictuală, stimulată și de actuala criza
economic. Motoarele conflictelor operează atât în domeniul accesului la resurse, la mecanismele
de distribuţie a acestora şi la pieţe de desfacere, cât şi în cel al diferenţelor identitare de natură
civică, etnică, religioasă, culturală sau ideologică. Probabilitatea unui conflict militar de mare
amploare este redusă, în timp ce conflictele regionale şi cele interne pot fi mai frecvente, iar efectul
lor – direct sau cumulat – tinde să devină tot mai greu de controlat.
Mediul de securitate internaţional se află într-o rapidă schimbare. Unele schimbări sunt
lineare şi previzibile, fie că decurg din evoluţia obiectivă a mediului de securitate, fie că sunt
rezultatul unor strategii şi programe. Altele au caracter surprinzător, seismic sau de discontinuitate
strategică şi sunt însoţite de o doză de incertitudine semnificativă ca natură, amploare şi durată.
Proliferararea noilor riscuri şi ameninţări amplifică aspectele de insecuritate ale mediului
global, astfel că, în perspectiva următorilor 15-20 ani, ordinea mondială va arăta sensibil diferit, în
condiţiile în care noua dinamică a relaţiilor internaţionale favorizează eforturile comunităţii
euroatlantice care vizează construcţia unui nou echilibru internaţional, capabil să asigure
expansiunea şi consolidarea libertăţii şi democraţiei.
Mediul de securitate este caracterizat, în principal, de următoarele tendinţe majore:
accelerarea proceselor de globalizare şi de integrare regională, concomitent cu persistenţa unor
acţiuni având ca finalitate: fragmentarea statală; convergenţa rezonabilă a eforturilor consacrate
structurării unei noi arhitecturi de securitate, stabile şi predictibile, însoţită de accentuarea
tendinţelor anarhice în unele regiuni; revigorarea eforturilor statelor vizând prezervarea influenţei
lor în dinamica relaţiilor internaţionale, în paralel cu multiplicarea formelor şi creşterea ponderii
intervenţiei actorilor nestatali în evoluţia acestor relaţii.
În această lume complexă, dinamică şi conflictuală, confruntarea principală are loc între
valori, credinţe şi percepţii fundamental diferite, între democraţie şi totalitarism, şi este determinată
de agresiunea majoră a terorismului internaţional, de sorginte extremist-religioasă, structurat în
reţele transnaţionale, împotriva statelor democratice şi a forţelor politice raţionale din statele
angajate în procesul democratizării. Tendinţele majore ce guvernează evoluţiile globale în epoca
postbipolară generează noi riscuri şi provocări la adresa valorilor şi intereselor naţionale şi comune,
creează îngrijorări justificate, dar oferă şi reale oportunităţi.
Globalizarea reprezintă principalul fenomen care influenţează mediul de securitate
contemporan, atât în ceea ce priveşte geneza noilor riscuri şi ameninţări, cât şi al apariţiei diferitelor
oportunităţi. În acest mediu, nici un stat nu se poate izola sau rămâne neutru, nici un stat nu este la
adăpost şi nici unul nu trebuie să rămână în afara proceselor globale. Securitatea internaţională tinde
tot mai mult să-şi manifeste caracterul indivizibil, iar comunitatea internaţională este tot mai
conştientă de răspunderile ce îi revin. Principial, globalizarea profilează o şansă reală de dezvoltare
economică aptă să creeze prosperitate şi să protejeze mediul, dar înscrierea pe această tendinţă nu
este o certitudine garantată pentru fiecare ţară. Ea depinde de capacitatea statelor de a exploata
programatic şi eficient astfel de oportunităţi. În caz contrar, ţările care nu răspund acestor exigenţe
riscă să piardă şansa de a beneficia de efectele pozitive al globalizării.
În contextul acestei configuraţii a scenei globale, regiuni întregi sunt afectate de stări de
tensiune, instabilitate şi conflict, de sărăcie şi frustrare care generează sau favorizează proliferarea
noilor riscuri şi ameninţări. Dintre acestea, unele pot avea un impact major asupra securităţii
României. La nivel regional, în Europa centrală, de est şi de sud-est, persistă sau sporesc în
intensitate diferite stări de tensiune şi situaţii conflictuale determinate de vechi dispute de natură
etnică sau religioasă, teritoriale sau separatiste ori de contestare a frontierelor existente, precum şi
de criminalitatea transfrontalieră.

5
 România, stat membru al Uniunii Europene și Alianței Nord-Atlantice, este situată la
confluența a patru spații strategice: spațiul Europei Centrale în care se conturează un viitor pol de
prosperitate regională; spațiul Europei de Sud-Est care se conturează ca un generator de
instabilitate; spațiul Comunității Statelor Independente în care se manifestă o criză de identitate;
spațiul Mării Negre în care se constituie o zonă de importanță strategică pentru flancul sudic al
NATO, dar și un spațiu de tranzit pentru resursele de energie provenind din Asia Centrală.
Extinderea NATO şi a Uniunii Europene, deschiderea frontierelor, intensificarea fluxurilor
de persoane, mărfuri, servicii şi capital, precum şi dezvoltarea tehnologică au creat premise
favorabile racordării noilor democraţii la zona de prosperitate şi securitate euroatlantică. Pentru
România, aceste fenomene, coroborate cu situaţia sa geopolitică, se constituie în oportunităţi
strategice importante. Ele sunt potenţate de: apartenenţa la Alianţa Nord-Atlantică; integrarea în
spaţiul economic, politic, cultural, de justiţie şi de securitate al Uniunii Europene; parteneriatul
strategic cu SUA; creşterea rolului şi a ponderii regiunii Mării Negre în preocupările de securitate şi
energetice ale Europei; gradul ridicat de interoperabilitate a instituţiilor de securitate şi apărare ale
României cu structurile similare din statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice şi Uniunii
Europene.
România trebuie să aibă în vedere fenomenele care se manifestă în spațiul său de interes
strategic și de aceea riscurile şi ameninţările la adresa securităţii sale trebuie percepute, în primul
rând, din postura de ţară membră a Alianţei Nord-Atlantice şi a Uniunii Europene. În aceste
condiţii, deşi pericolul unui război clasic, al unor agresiuni militare convenţionale este foarte puţin
probabil, neglijarea unor astfel de riscuri ar putea genera vulnerabilităţi majore la adresa securităţii
naţionale şi a capacităţii de acţiune pentru îndeplinirea obligaţiilor internaţionale asumate. Se
înscriu, de asemenea, în această categorie, riscurile şi ameninţările ce privesc securitatea şi apărarea
frontierelor, în condiţiile în care segmente importante ale graniţelor României constituie o parte
importantă a frontierei terestre estice a celor două organizaţii.
Riscurile la adresa securității naționale pot fi de natură militară sau non-militară dificil de
prevăzut și care s-ar pute transforma în amenințări. Aceste riscuri pot fi clasificate în riscuri
regionale, asimetrice, transnaționale și evenimente neprevăzute.
Riscurile regionale sunt acele riscuri care au loc în spațiul de interes strategic al României și
zona adiacentă acestuia. Acestea se manifestă prin: dezechilibre strategice în potențialele militare
din spațiul de interes strategic al României; prezența unor tensiuni și conflicte militare care se
extind; prelungirea unor dificultăți economico-sociale care afectează direct potențialul militar și
care erodează autoritatea instituțiilor naționale de conducere ale statelor; posibilitatea apariției unor
disfuncționalități în sistemele financiare, informatice, energetice, de comunicații și telecomunicații
ale statelor, precum și rivalitățile politic-militare dintre acestea.
Riscurile asimetrice cuprind acele strategii sau acțiuni îndreptate împotriva statului român,
strategii sau acțiuni care folosesc procedee diferite de lupta clasică, vizând atacarea punctelor
vulnerabile ale societății civile, dar care pot afecta direct sau indirect și forțele armate. Acestea sunt:
expansiunea rețelelor și activităților teroriste; proliferarea și diseminarea necontrolată a
tehnologiilor și materialelor nucleare, a mijloacelor de distrugere în masă, a armamentelor și a altor
mijloace letale neconvenționale; războiul informațional; subversiunea; sabotajul; izolarea României
în societatea globală, bazată pe informație, din cauza lipsei infrastructurii specifice. Astfel de riscuri
includ întreruperea fluxului esențial de informații, propagarea unei imagini deformate privind
societatea românească, modul de respectare de către România a tratatelor sau acordurilor
internaționale, limitarea accesului la resursele strategice, degradarea mediului și existența în
proximitate frontierelor naționale a unor obiective cu grad ridicat de risc.
În lupta pentru acapararea şi menţinerea puterii, oamenii au avut, au şi vor avea totdeauna
nevoie de informaţii care să le asigure supremaţie asupra demersurilor adversarilor. Prin poziţia sa
geostrategică actuală, România va rămâne extrem de interesantă pentru unele servicii de informaţii
străine care să vină în întâmpinarea materializării dezideratelor geopolitice în zonă ale statelor pe
care la reprezintă, spionajul străin luând amploare după decizia de a fi instalate baze militare și
elemente ale scutului antirachetă american pe teritoriul acesteia.
Riscurile transnaționale sunt acele riscuri care depășesc granițele dintre state. Astfel de
riscuri pot fi generate de grupuri care promovează separatismul sau extremismul, de dispute inter-
6
etnice, rivalități religioase și încălcarea drepturilor omului. În această categorie întră și o serie de
riscuri precum: crima organizată, traficul ilegal de droguri, arme și materiale strategice, fluxurile
masive de refugiați.
Evenimentele neprevăzute sunt acele riscuri care aparțin domeniului incertitudinii, dincolo
de voința statului român: evoluția nefavorabilă a unor relații internaționale, posibilitatea unor
dezastre naturale în regiune – inundații, secete și cutremure, precum și de natură ecologică.
Pericolul creat de evoluţia negativă a riscurilor poate fi substanţial potenţat în cazul asocierii
lor, îndeosebi în condiţiile în care graniţele dintre ameninţările globale şi cele regionale, precum şi
între cele externe sau interne, tind să devină tot mai difuze. În condiţiile accelerării proceselor
globale şi ale dezvoltării tehnologice, când distanţele geografice devin tot mai puţin relevante,
apariţia unor asemenea fenomene negative trebuie descoperită oportun – indiferent de locul unde se
produc, iar evaluarea lor trebuie făcută prin prisma caracterului indivizibil al securităţii globale. În
acest context, contracararea lor fermă şi eficientă – inclusiv la distanţe mari faţă de graniţele
naţionale – devine o exigenţă majoră a unei guvernări responsabile.
Riscurile şi ameninţările la adresa securităţii naţionale pot fi amplificate de existenţa unor
vulnerabilităţi şi disfuncţionalităţi, între care următoarele fenomene sunt generatoare de
preocupări sau pericole: prelungirea peste previziuni a actualei crize economice mondiale;
dependenţa accentuată de unele resurse vitale greu accesibile; unele tendinţe negative persistente în
plan demografic şi migraţia masivă; nivelul ridicat al stării de insecuritate socială, persistenţa stării
de sărăcie cronică şi accentuarea diferenţelor sociale; proporţia redusă, fragmentarea şi insuficienta
implicare a clasei de mijloc în organizarea vieţii economico-sociale; fragilitatea spiritului civic şi a
solidarităţii civice; infrastructura slab dezvoltată şi insuficient protejată; starea precară şi eficienţa
redusă a sistemului de asigurare a sănătăţii populaţiei; carenţele organizatorice, insuficienţa
resurselor şi dificultăţile de adaptare a sistemului de învăţământ la cerinţele societăţii; organizarea
inadecvată şi precaritatea resurselor alocate pentru managementul situaţiilor de criză; angajarea
insuficientă a societăţii civile în dezbaterea şi soluţionarea problemelor de securitate.

7
 III. REALIZAREA OBIECTIVELOR DE SECURITATE

În scopul realizării dezideratelor sale de securitate, România este angajată activ în procesul
de asigurare a securităţii internaţionale, prin promovarea democraţiei, participarea la lupta
împotriva terorismului internaţional şi combaterea proliferării armelor de distrugere în masă.
Această opţiune constituie condiţia fundamentală a participării României la beneficiile globalizării,
a exploatării oportunităţilor pe care le prezintă mediul internaţional şi a contracarării eficiente a
riscurilor şi ameninţărilor.
Promovarea democraţiei reprezintă cea mai singură cale prin care se poate garanta libertatea
oamenilor şi respectul pentru demnitatea umană, existenţa sigură a statului român şi prosperitatea
naţiunii, siguranţa cetăţeanului şi prezervarea identităţii naţionale. Scopul acestei angajări este
înfăptuirea securităţii democratice, stare ce se realizează prin cooperare, modernizare accelerată şi
integrare, şi permite participarea adecvată la gestiunea afacerilor globale, un rol activ în cadrul
comunităţii euroatlantice, concentrarea eforturilor pe obiective vitale, specializarea pe roluri
strategice şi funcţionalităţi relevante, precum şi utilizarea eficientă a resurselor.
În plan extern, obiectivele majore ale acestei strategii se înfăptuiesc prin participarea activă
– politică, diplomatică, economică, militară şi în planul activităţii de informaţii – la promovarea
democraţiei, securităţii şi prosperităţii în vecinătatea României şi în alte zone de interes strategic.
În cadrul eforturilor vizând promovarea democraţiei, România sprijină activ acţiunea de
reformare a ONU şi eforturile comunităţii internaţionale ce au ca scop transformarea profundă a
Organizaţiei pentru a putea răspunde mai eficient cerinţelor secolului XXI, acţionează pentru
eficientizarea eforturilor Consiliului Europei legate de protecţia drepturilor omului şi consolidarea
statului de drept în spaţiul de securitate european şi militează pentru dinamizarea activităţii OSCE.
Cooperarea trebuie să vizeze, îndeosebi, adoptarea şi aplicarea unor măsuri de tip pro-activ,
anticipativ, pentru contracararea eficientă a terorismului internaţional şi a proliferării armelor de
distrugere în masă. Măsurile avute în vedere vor fi, prioritar, de natură politică, diplomatică,
economică şi socială, dar şi de natură civică, dublate permanent de un efort adecvat, legitim şi
eficient, în plan informaţional. Măsurile de contracarare prin forţă – atunci când s-ar putea dovedi
necesare – vor fi întotdeauna numai acţiuni de ultimă instanţă, conforme cu litera şi spiritul
dreptului internaţional şi proporţionale cu natura, urgenţa şi caracteristicile riscurilor şi
ameninţărilor identificate.
Participarea României la efortul internaţional de luptă împotriva terorismului se va
desfășura în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, Alianţei Nord-Atlantice şi Uniunii Europene,
altor organizaţii internaţionale care au aceleaşi obiective, împărtăşesc aceleaşi valori şi promovează
aceleaşi interese, urmărind realizarea consensului sau concentrarea majorităţii eforturilor pentru
acţiuni comune. Acţiunile pe care le va iniţia sau la care va lua parte România vor viza, în mod
deosebit, promovarea şi consolidarea democraţiei, sprijinirea guvernelor şi instituţiilor de securitate
şi apărare în lupta împotriva terorismului, participarea la operaţiuni multinaţionale, asistenţă
complexă în procesul de prevenire, contracarare şi reconstrucţie postconflict. Atunci când realizarea
consensului nu este posibilă, în virtutea convingerilor democratice profunde, a intereselor naţionale
vitale şi a evaluărilor responsabile privind natura şi iminenţa pericolului, România va participa la
operaţiuni multinaţionale bazate pe decizii politice raţionale, întemeiate pe prevederile
constituţionale şi pe obligaţiile ce decurg din acordurile de cooperare cu naţiunile aliate, partenere
sau prietene, în concordanţă cu cerinţele situaţiei şi în conformitate cu prevederile dreptului
internaţional.
În plan european, acţiunile României vor viza, cu prioritate: implementarea eficientă a
programelor având ca scop consolidarea spaţiului comun de justiţie şi securitate publică;
perfecţionarea mecanismelor de cooperare între serviciile de informaţii, îndeosebi prin cooperarea
cu structurile europene de luptă împotriva terorismului; acordarea de asistenţă – în virtutea clauzei
de solidaritate – oricărui stat membru al Uniunii Europene, în cazul în care este ţinta sau victima
unui atac terorist; consolidarea securităţii frontierelor; perfecţionarea mecanismelor de cooperare
între structurile de poliţie şi alte forţe care concură la lupta împotriva terorismului, precum şi între

8
organismele ce acţionează pentru prevenirea şi contracararea activităţilor de spălare a banilor;
întărirea securităţii aeriene, maritime şi a transportului public terestru.
În acelaşi scop, un rol important revine eforturilor vizând îmbunătăţirea activităţii de
cooperare în domeniul poliţiei şi justiţiei, concomitent cu dezvoltarea şi interconectarea, la nivelul
Uniunii, a centrelor naţionale de gestiune a crizelor. Este necesară, totodată, pregătirea
corespunzătoare – în raport cu normele Uniunii Europene – a procedurilor şi măsurilor apte să
asigure: îmbunătăţirea planurilor de urgenţă şi a celor privind asistenţa ce trebuie acordată
victimelor; dezvoltarea capabilităţilor de management al consecinţelor; combaterea finanţării
terorismului; protecţia datelor personale.
Combaterea proliferării armelor de distrugere în masă reprezintă o altă prioritate a
preocupărilor vizând pacea şi securitatea statelor lumii, din cauza amplificării riscului de folosire
iraţională a rezultatelor dezvoltării ştiinţei şi tehnologiei moderne. În pofida unor progrese majore
privind reducerea arsenalelor nucleare strategice şi a unor succese importante obţinute în
implementarea acordurilor internaţionale de neproliferare, pericolul distrugerii civilizaţiei umane şi
a
vieţii, prin folosirea unor astfel de mijloace, se menţine încă ridicat. Sporesc, totodată, riscurile ca
armele de distrugere în masă să facă joncţiunea cu terorismul internaţional sau ca terorismul nuclear
să fie promovat de regimuri iresponsabile. Aceste evoluţii creează probleme grave de securitate la
adresa cetăţenilor, comunităţilor şi instituţiilor statelor democratice.
În plan extern, România sprijină ferm, prin toate mijloacele, eforturile comunităţii
internaţionale pentru prevenirea şi combaterea acestui fenomen şi participă activ la formularea şi
implementarea politicilor şi strategiilor NATO şi ale Uniunii Europene în domeniu. Ea contribuie,
totodată, la eforturile ONU, ale altor organizaţii internaţionale şi partenerilor strategici care vizează
combaterea proliferării şi a încercărilor unor state de a folosi pretextul dezvoltării capacităţilor
nucleare civile pentru producerea de arme de distrugere în masă.
Toate instituţiile şi agenţiile cu atribuţii în domeniu, precum şi organizaţiile
neguvernamentale şi alte instituţii de profil sunt chemate să-şi sporească eforturile vizând
reorganizarea, diversificarea şi creşterea eficienţei structurilor de acţiune şi perfecţionarea
strategiilor de combatere a proliferării armelor de distrugere în masă, în conformitate cu interesele
de securitate ale României şi cu obligaţiile asumate prin tratate.
Participarea la programele de neproliferare se va realiza prin revigorarea acţiunilor
tradiţionale (activităţi politice şi diplomatice, acorduri privind controlul armamentelor şi al
exporturilor) şi armonizarea mecanismelor şi proceselor naţionale cu cele ale NATO, UE, ONU şi
AIEA. Principalele direcţii naţionale de acţiune vor viza: creşterea contribuţiei României la
eforturile comunităţii internaţionale privind respectarea fermă a tratatelor internaţionale în domeniul
dezarmării şi interzicerii armelor de distrugere în masă; întărirea regimurilor şi aranjamentelor
privind controlul exporturilor şi interdicţia transferurilor ilegale de materiale nucleare,
bacteriologice, chimice şi radiologice; participarea la activităţile şi acţiunile internaţionale vizând
asigurarea respectării reglementărilor privind neproliferarea şi blocarea accesului ilegal al unor state
şi organizaţii la armele de distrugere în masă.

9
 IV. SECURITATEA NAȚIONALĂ, PARTE INTEGRANTĂ
A SECURITĂȚII EUROPENE ȘI EUROATLANTICE

Noile concepte strategice euroatlantice și europene constituie o cerinţă esenţială pentru

securitatea naţională a României.
Alianţa Nord-Atlantică rămâne principala structură de apărare colectivă capabilă să
garanteze securitatea democratică în spaţiul euroatlantic. În ultimii ani, Alianţa şi-a dovedit în mod
convingător viabilitatea, eficienţa ca furnizor de securitate şi capacitatea de transformare,
dovedindu-se aptă să facă faţă eficient noilor riscuri şi ameninţări. Cooperarea cu statele membre,
cu ţările participante la programul de Parteneriat pentru Pace şi la iniţiativele de cooperare regională
constituie pentru România garanţia consolidării securităţii în spaţiul euroatlantic şi în zonele
adiacente, precum şi şansa împărţirii echitabile a riscurilor, costurilor şi avantajelor.
În contextul aceloraşi evoluţii, România îşi intensifică eforturile care au ca scop racordarea
la structurile de securitate ale Uniunii Europene, în condiţiile în care organizaţia promovează o
politică externă, de securitate şi de apărare comună care – dincolo de dificultăţile inerente unui
proces atât de complex – avansează constant în direcţia dezvoltării şi consolidării cooperării
transatlantice. Această cooperare vizează îndeosebi armonizarea contribuţiei la întărirea păcii şi
securităţii internaţionale, la lupta împotriva terorismului şi proliferării, la soluţionarea situaţiilor de
criză din Europa, Orientul Apropiat, Africa, Asia Centrală şi alte zone ale lumii.
Cooperarea României cu statele membre ale UE și NATO se va desfăşura în conformitate cu
valorile şi interesele naţionale, armonizate cu setul de valori şi interese pe care cele două organizaţii
democratice le promovează, cu principiile de acţiune ale celor două organizații.
Procesele de aderare a României la NATO şi de integrare în Uniunea Europeană determină
modificări substanţiale ale statutului şi identităţii sale strategice. Din această perspectivă, dinamica
făuririi identităţii europene şi euroatlantice a României, precum şi eforturile vizând construcţia unui
profil corespunzător potenţialului său uman şi geostrategic, vor fi reproiectate la nivel structural şi
promovate într-un ritm accelerat. Calitatea de membru implică, în mod obligatoriu, configurarea
treptată a unui rol specific şi activ al României în cadrul celor două organizaţii şi asigurarea
resurselor necesare pentru îndeplinirea acestui rol.
România va acţiona pentru perfecţionarea coordonării politice şi strategice a eforturilor de
securitate ale NATO și UE, pe baza valorilor şi intereselor comune, cu menţinerea rolului
fundamental al Alianţei în apărarea colectivă şi securitatea euroatlantică şi sporirea contribuţiei
Uniunii Europene la îndeplinirea scopurilor comune, îndeosebi în planul securităţii paneuropene,
euroasiatice, în Orientul Mijlociu şi pe continentul african. România va sprijini întărirea rolului
politic şi de forum de consultări al NATO şi sporirea dimensiunii specifice de securitate şi apărare a
U.E., considerând că acestea constituie cea mai eficientă cale de abordare a strategiei globale de
contracarare a noilor riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţiunilor din arealul euroatlantic.
România va lua parte activă la procesul decizional şi la dezvoltările conceptuale în cadrul
Alianţei şi îşi va îndeplini angajamentele asumate atât în privinţa contribuţiei cu forţe puse la
dispoziţia organizaţiei, cât şi a participării la operaţiunile de răspuns la crize sub autoritatea NATO,
la acţiunile consacrate contracarării terorismului şi proliferării armelor de distrugere în masă,
precum şi la procesele de reconstrucţie a păcii şi de promovare a democraţiei.
În ceea ce priveşte Uniunea Europeană, România va susţine dezvoltarea politicii externe şi
de securitate comună şi a politicii europene de securitate şi apărare, inclusiv prin creşterea
contribuţiei la capabilităţile militare şi la cele destinate combaterii terorismului şi gestiunii
urgenţelor civile în spaţiul comunitar. În acest scop, România îşi va spori participarea la
promovarea democraţiei, păcii, securităţii şi prosperităţii în cadrul politicii de vecinătate şi la
operaţiunile de gestionare a crizelor regionale şi de securizare a fluxurilor energetice şi comerciale.
Un rol important va reveni aplicării ferme a principiilor şi urmăririi atente a îndeplinirii obiectivelor
Politicii Europene de Vecinătate. Activităţile consacrate acestor preocupări trebuie să devină
modalităţi prioritare de sporire a contribuţiei la asigurarea unui mediu stabil şi sigur în regiunea
estică, sud-estică şi pontică, prin derularea de proiecte vizând dezvoltarea ariilor transfrontaliere de
interes major pentru securitatea naţională.
10
 V. REALIZAREA SECURITĂŢII ŞI STABILITĂŢII REGIONALE

Situată într-o arie geopolitică de importanţă strategică, România urmăreşte să joace un rol
substanţial în procesul de definire şi implementare a politicilor stabilizatoare, de cooperare şi
asistenţă de securitate ale NATO şi Uniunii Europene, în Europa centrală, de est şi de sud-est.
Dată fiind proximitatea geografică, experienţa istorică, valorile specifice comune şi
conexiunile sale regionale, interesul primordial al României în acest domeniu constă în
democratizarea, dezvoltarea economică, stabilitatea şi orientarea fermă a regiunii spre integrarea
europeană, simultan cu sporirea contribuţiei proprii şi asumarea unui rol pro-activ mai pronunţat ca
factor de securitate regional. În acest context, eforturile strategice vor fi direcţionate pentru
soluţionarea problemelor de securitate care afectează încă Balcanii de Vest şi vecinătatea estică a
României, în aşa fel încât cele două regiuni să poată intra, treptat, într-un proces efectiv de integrare
europeană şi euroatlantică.
Cooperarea regională în domeniul securităţii, materializată în existenţa unui număr mare de
organizaţii de profil și inițiative regionale, oferă oportunitatea perfecţionării mecanismelor comune
de evaluare a mediului strategic, de identificare a unei agende comune a riscurilor şi a unor
instrumente adecvate gestionării crizelor.
România consider că asumarea răspunderii directe pentru soluţionarea problemelor cu care
se confruntă regiunea revine statelor sud-est europene, forţelor politice din aceste ţări, organizaţiilor
guvernamentale, non-guvernamentale sau civice, conducătorilor politici şi reprezentanţilor
diferitelor mişcări.
Obiectivul fundamental al acţiunii tuturor acestor factori îl reprezintă securitatea
democratică, justă şi egală pentru toţi, şi canalizarea eforturilor ce vizează prosperitatea oamenilor
spre pregătirea integrării tuturor statelor din regiune în UE. Obiectivele României în regiune
vizează consolidarea perspectivelor europene ale acestor state, eliminarea riscurilor legate de
terorism, de crima organizată şi trafic ilegal, precum şi edificarea stabilităţii durabile, bazate pe
standarde de democraţie, prosperitate, respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
omului.
În atingerea acestor obiective, România va sprijini activ, în conformitate cu principiile
dreptului internaţional, aplicarea rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU, a deciziilor şi
recomandărilor pertinente ale Consiliului Europei şi ale OSCE, şi va contribui eficient, împreună cu
statele din regiune, la înfăptuirea măsurilor şi programelor politice, economice şi de securitate în
cadrul NATO şi al Uniunii Europene. În acest domeniu, prioritară este înlăturarea blocajelor din
calea soluţionării diferendelor şi a stărilor de tensiune, criză şi conflict, în aşa fel încât aceste acţiuni
să permită dezvoltarea instituţiilor democratice, să genereze securitate şi să deschidă perspectivele
prosperităţii, prin respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, întărirea încrederii,
dezvoltarea cooperării regionale şi promovarea multiculturalismului.
Un statut aparte revine României din poziția ei la Marea Neagră și ca stat de graniţă al
Uniunii Europene şi ca membru al Alianţei Nord-Atlantice în această regiune, România are
interesul major de a se învecina cu state stabile, democratice şi prospere deoarece numai acestea
sunt capabile să menţină pacea şi buna-înţelegere în relaţiile dintre ele, să creeze comunităţi
regionale pluraliste şi să aibă un comportament predictibil în domeniul securităţii. Construirea
unui climat de securitate, stabilitate şi prosperitate în zona Mării Negre reprezintă o direcţie
distinctă de acţiune a acestei strategii.
România – vector dinamic al securităţii democratice, stabilităţii şi prosperităţii economice –
are un interes strategic fundamental ca regiunea extinsă a Mării Negre să fie una stabilă,
democratică şi prosperă, strâns conectată la structurile europene şi euroatlantice.
Localizată la interferenţa a trei zone de importanţă deosebită – Europa, Orientul Mijlociu şi
Asia Centrală – regiunea geopolitică a Mării Negre continuă să fie o arie de tranzit semnificativă a
resurselor energetice şi, totodată, un spaţiu important de manifestare a unor riscuri asimetrice şi
focare de conflict, cu un impact substanţial asupra securităţii euroatlantice. Departe de a fi
considerată o simplă zonă-tampon sau periferică, regiunea Mării Negre rămâne un conector de
importanţă strategică, pe coridorul ce leagă comunitatea euroatlantică (factor furnizor de
11
securitate şi consumator de energie) de arealul Orientul Mijlociu – Regiunea Caspică – Asia
Centrală (factor furnizor de energie şi consumator de securitate). Din punct de vedere energetic,
regiunea Mării Negre este principalul spaţiu de tranzit şi – într-o măsură importantă – o sursă pentru
energia ce se consumă în Europa, în timp ce prognozele întrevăd creşterea substanţială a ponderii
sale în următoarele decenii.
Printre riscurile şi ameninţările cele mai frecvente ce se manifestă și tind să ia amploare în
această regiune sunt: terorismul internaţional; proliferarea armelor de distrugere în masă şi a
mijloacelor de transport la ţintă; conflictele locale; traficul ilegal de armament, muniţii şi explozivi;
traficul de droguri; migraţia ilegală şi traficul de fiinţe umane; guvernarea ineficientă, minată de
corupţie endemică şi criminalitate organizată; sabotajul și spionajul.
Criminalitatea transfrontalieră constituie o realitate emblematică a regiunii. Activităţile
infracţionale de această natură se desfăşoară pe uscat şi pe apă, au conexiuni cu grupările teroriste
internaţionale şi sunt favorizate de regimurile separatiste şi de prezenţa ilegală a unor trupe străine
pe teritoriul noilor democraţii. Criminalitatea transfrontalieră riscă să afecteze grav guvernarea unor
state din regiune, să genereze instabilitate şi anarhie, să favorizeze manifestările violente şi să
creeze pericolul întreruperii fluxurilor vitale de aprovizionare cu energie.
Contracararea acestor riscuri şi ameninţări este o responsabilitate primordială a statelor
riverane Mării Negre. Acestea au nevoie să coopereze activ şi eficient, să promoveze măsuri
destinate creşterii încrederii în regiune şi să-şi îndeplinească cu bună credinţă obligaţiile privind
reducerea armamentelor convenţionale şi retragerea forţelor militare staţionate ilegal pe teritoriul
altor state.
România apreciază că regiunea Mării Negre este un spaţiu geopolitic deschis comunităţii
democratice internaţionale, în cadrul căruia se pot manifesta plenar statele aliate, partenere şi
prietene. În acord cu această viziune, România sprijină demersurile edificării unei strategii
europene şi euroatlantice pentru regiunea Mării Negre. Extinderea responsabilităţilor Uniunii
Europene în stabilizarea şi reconstrucţia regiunii, consolidarea prezenţei şi creşterea contribuţiei
Alianţei Nord-Atlantice şi a Programului PfP la procesele de promovare a democraţiei, păcii şi
securităţii, ca şi prezenţa unor capacităţi operaţionale americane în regiune, reprezintă factori
capabili să contribuie la fundamentarea unei astfel de strategii.
În acest context, prioritare pentru România sunt: armonizarea şi eficientizarea proceselor
instituţionale de cooperare în curs de desfăşurare, prevenirea competiţiei sau a tentaţiilor
hegemonice şi stabilirea unui nou cadru de dialog şi cooperare la care să participe toate statele şi
organizaţiile democratice interesate. În acest sens, România acţionează ferm pentru perfecționarea
mecanismelor Forumului Mării Negre pentru Dialog şi Parteneriat. Pentru a eficientiza această
iniţiativă, România va coopera strâns cu statele riverane Mării Negre – Bulgaria, Georgia, Federaţia
Rusă, Turcia şi Ucraina –, cu alte state din vecinătatea apropiată, precum şi cu alte state membre ale
comunităţii euroatlantice. Concomitent, România va sprijini activ procesul de constituire – în acest
spaţiu – a unei euro-regiuni de dezvoltare aptă să faciliteze cooperarea cu statele membre ale
Uniunii Europene, să stimuleze dezvoltarea infrastructurii energetice şi de transport, să promoveze
comerţul, investiţiile şi mecanismele economiei de piaţă.
Un rol important în cadrul construcţiei securităţii în regiunea Mării Negre revine
dimensiunii economice. România va desfăşura o politică externă şi de cooperare economică
marcată de pragmatism şi de folosire eficientă a instrumentelor oferite de formatele bilaterale şi
multilaterale pentru participarea la proiectele cu impact major vizând consolidarea democraţiei şi
prosperităţii. Eforturile vor viza, cu prioritate, dezvoltarea coridoarelor energetice şi de transport
capabile să conecteze economic şi comercial regiunea pontică la comunitatea euroatlantică şi să
permită o valorificare optimă a potenţialului oferit de porturile maritime şi fluviale din regiune.
Concomitent, va acorda o atenţie sporită protecţiei mediului, valorificării potenţialului şi restabilirii
funcţionalităţii multiple a ecosistemului Dunăre-Marea Neagră.
Se va urmări, totodată, dezvoltarea unor programe speciale prin care vor fi sporite
capabilităţile naţionale şi regionale de monitorizare şi intervenţie rapidă pentru prevenirea şi
contracararea riscurilor de securitate provenite din spaţiul maritim. Vor fi susţinute, totodată,
iniţiativele vizând amplificarea capacităţilor regionale de răspuns la crize şi de contracarare a

12
ameninţărilor asimetrice, precum şi cele prin care va fi îmbunătăţit cadrul juridic favorabil creşterii
încrederii între statele din zonă şi alte state interesate în securitatea regiunii.
VI. SECURITATEA INTERNĂ

Manifestarea tot mai frecventă a riscurilor și amenințărilor, apariţia unora de factură nouă,
evoluţia complexă a mediului intern, precum şi modificarea substanţială a statutului de securitate al
României în plan internaţional impune revizuirea obiectivelor de securitate internă. Absenţa unui
pericol previzibil privind un posibil atac extern face ca, în condiţiile actuale şi într-o perspectivă
previzibilă, sarcina protejării valorilor şi libertăţilor, a vieţii oamenilor şi a bunurilor lor să nu mai
poată fi concepută în termenii apărării teritoriale din perioada Războiului Rece.
Securitatea internă reprezintă ansamblul activităţilor de protecţie, pază şi apărare a
locuitorilor, comunităţilor umane, infrastructurii şi proprietăţii împotriva ameninţărilor asimetrice
de factură militară sau non-militară, precum şi a celor generate de factori geo-fizici, meteo-climatici
ori alţi factori naturali sau umani care pun în pericol viaţa, libertăţile, bunurile şi activităţile
oamenilor şi ale colectivităţilor, infrastructura şi activităţile economico-sociale, precum şi alte
valori, la un nivel de intensitate şi amploare mult diferit de starea obişnuită.
Securitatea internă priveşte, deopotrivă, siguranţa cetăţeanului şi securitatea publică,
securitatea frontierelor, a energiei, a transporturilor şi a sistemelor de aprovizionare cu resurse
vitale, precum şi protecţia infrastructurii critice. Ea include, din punct de vedere structural,
securitatea societală şi asigurarea stării de legalitate, contracararea terorismului şi a criminalităţii
organizate, securitatea economică și a activităţilor financiar-bancare, a sistemelor informatice şi a
celor de comunicaţii, protecţia împotriva dezastrelor şi protecţia mediului.
Sarcina asigurării securităţii interne este complexă şi interdependentă. Ea implică
responsabilităţi din partea unui număr mare de instituţii şi agenţii. Aceste responsabilităţi revin
preponderent: administraţiei publice şi structurilor de ordine publică, precum şi celor care se ocupă
cu prevenirea şi gestiunea urgenţelor civile, securitatea frontierelor şi garda de coastă; structurilor
de informaţii, contrainformaţii şi securitate; organismelor de prevenire a spălării banilor şi de
control al importurilor şi exporturilor strategice; structurilor militare, în situaţii deosebite, pentru
unele activităţi. Atribuţii importante revin, de asemenea, gărzii financiare şi structurilor vamale,
gărzii de mediu şi structurilor de specialitate care veghează la sănătatea populaţiei şi a animalelor,
precum şi celor de protecţie a consumatorilor. Un alt set revine operatorilor industriali, agricoli,
comerciali şi de servicii care desfăşoară activităţi de importanţă vitală, sensibile sau periculoase, ori
care implică un mare număr de oameni sau interese sociale majore.
Având în vedere amplificarea riscurilor generate de posibilitatea producerii unor acţiuni
teroriste, inclusiv prin utilizarea unor mijloace radioactive, chimice sau biologice, sau prin
provocarea de sabotaje, distrugeri ori modificări funcţionale periculoase ale unor instalaţii, precum
şi riscul sporit de producere a unor dezastre industriale sau naturale, sarcina asigurării securităţii
interne devine tot mai complexă.
Contracararea pro-activă şi eficientă a terorismului pe teritoriul naţional rămâne principala
prioritate a securităţii interne. În acest scop, pe temeiul responsabilităţii pentru securitatea publică şi
siguranţa cetăţenilor săi şi în conformitate cu obligaţiile asumate în procesul de integrare, statul
român trebuie să-şi mobilizeze resursele şi instrumentele aflate la dispoziţie pentru următoarele
obiective: descoperirea la timp, prevenirea, combaterea şi zădărnicirea activităţilor şi acţiunilor
teroriste pe teritoriul naţional; protecţia instituţiilor, a cetăţenilor români şi a străinilor aflaţi în
România împotriva atacurilor teroriste; interzicerea folosirii teritoriului României pentru
propagandă în favoarea terorismului, recrutarea sau adăpostirea agenţilor, colectarea de fonduri sau
pregătire a unor acţiuni teroriste împotriva altor state.
Lupta împotriva terorismului trebuie să vizeze, îndeosebi, creşterea gradului de protecţie a
cetăţenilor, comunităţilor şi colectivităţilor umane, a instituţiilor statului şi organizaţiilor civice, a
infrastructurii economice, de transport şi de asigurare a funcţiunilor sociale vitale, a misiunilor
diplomatice, obiectivelor şi activităţilor militare, precum şi a altor obiective de interes naţional.
Acţiunile ce au ca scop îndeplinirea acestor obiective se desfăşoară pe întreg teritoriul naţional şi
trebuie văzute atât ca o problemă de securitate publică şi de siguranţă a cetăţeanului, ce trebuie
13
soluţionată prin mijloace poliţieneşti, acţiuni de impunere a legii şi activităţi din domeniul
urgenţelor civile, cât şi ca o problemă ce trebuie rezolvată prin activitatea de informaţii,
contrainformaţii şi securitate sau prin mijloace de natură militară.
Măsurile de natura contraproliferării vizează atât perfecţionarea cadrului legislativ şi
organizatoric, cât şi activitatea desfăşurată la nivelul comunităţii de informaţii, poliţiei de frontieră,
a instituţiilor de ordine publică şi a altor agenţii guvernamentale, pentru a preveni procurarea,
transportul sau transferul către grupări teroriste, ori către alte organizaţii criminale sau state ostile, a
componentelor, substanţelor, cunoştinţelor sau tehnologiilor specifice producerii, stocării şi
utilizării armelor de distrugere în masă, mijloacelor de transport la ţintă, materialelor radioactive
sau cu dublă utilizare.
Pentru siguranţa cetăţeanului prezintă, de asemenea, o importanţă deosebită optimizarea,
perfecţionarea şi creşterea eficienţei strategiilor de prevenire şi combatere a criminalităţii, având ca
scop reducerea riscului, frecvenţei şi consecinţelor unor infracţiuni deosebit de periculoase –
omorul, tâlhăria, atentatele la adresa integrităţii corporale, lipsirea de libertate şi consumul de
droguri. Eforturile trebuie să vizeze următoarele obiective: protecţia comunităţilor locale; protecţia
specială a unităţilor de învăţământ şi a altor instituţii şi locuri frecventate preponderent de copii şi
tineri; măsuri adecvate de protecţie pentru cei care trăiesc într-un mediu cu risc infracţional ridicat;
reducerea frecvenţei şi gravităţii accidentelor de circulaţie; mecanisme eficiente de comunicare şi
parteneriat între forţele de ordine publică şi comunităţile locale; informarea publicului despre
diferite modalităţi de prevenire a criminalităţii; acţiuni concrete şi ferme, apte să modifice rapid
statutul României de ţară de origine, de tranzit şi de destinaţie a traficului cu droguri, arme şi fiinţe
umane. Sunt necesare, de asemenea, eforturi deosebite pentru contracararea activităţilor ce pun în
pericol siguranţa transporturilor şi a comunicaţiilor, a reţelelor de alimentare cu energie, apă, gaze şi
alte resurse vitale, a celor informatice şi de telecomunicaţii, pentru ca siguranţa individuală,
securitatea comunităţilor şi a mediului de afaceri să atingă standardele europene în materie.
Reducerea influenţei riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, printr-o
postură activă în domeniul prevenirii conflictelor şi managementului crizelor şi urgenţelor civile, va
constitui o coordonată permanentă a politicii de securitate a României.
Dinamica stărilor de tensiune, crizelor şi conflictelor recente a scos în evidenţă necesitatea
unei abordări mai cuprinzătoare, utilizând întreaga gamă de instrumente politice, diplomatice,
militare şi civile de gestionare a acestora, astfel încât contracararea eficientă a riscurilor şi
ameninţărilor să fie cu adevărat posibilă. Pe plan intern, pericolul transformării unora dintre
riscurile existente, precum tendinţele separatiste, mişcările anarhice şi alte acţiuni violente sau a
riscurilor de mediu (inundaţii catastrofale, secetă severă de lungă durată, cutremure, accidente
nucleare etc.) în ameninţări majore la adresa securităţii naţionale este real şi trebuie abordat într-o
manieră sistematică şi anticipativă.
Pentru asigurarea capacităţii de acţiune în orice situaţie, este necesară perfecționarea
sistemului naţional de management al crizelor, de a asigura coordonarea eficientă a resurselor
umane, materiale, financiare şi de altă natură folosite pentru prevenirea pericolelor, controlul şi
înlăturarea manifestărilor negative, lichidarea consecinţelor şi restabilirea sau reconstrucţia stării de
normalitate. Sistemul trebuie să facă față noilor provocări, să răspundă oportun situaţiilor de criză,
pe baza autonomiei subsistemelor componente, astfel încât acestea să poată intra operativ în acțiune
şi să reacţioneze în funcţie de natura şi amploarea crizei. Va fi realizată armonizarea legislativă şi
procedurală cu sistemul de gestiune a crizelor de securitate şi a urgenţelor civile din NATO şi UE,
cu noile concepte strategice ale acestora, astfel ca România să-și poată îndeplini sarcinile ce îi revin
în cadrul sistemului NATO de răspuns la crize și de participare la operaţiuni de gestionare a
crizelor. Perfecţionarea mecanismelor, normelor şi procedurilor, ca şi dezvoltarea structurilor,
forţelor şi mijloacelor specifice acestui domeniu vor viza cu prioritate: prevenirea, rezolvarea
stărilor de criză şi gestiunea consecinţelor crizelor provocate de acţiuni teroriste; limitarea efectelor,
înlăturarea consecinţelor şi restabilirea activităţii normale în caz de atac cu arme de distrugere în
masă sau de accidente nucleare, chimice sau biologice; prevenirea şi înlăturarea efectelor
inundaţiilor şi a secetei; prevenirea, înlăturarea efectelor şi restabilirea funcţionării sistemelor
economico-sociale în caz de cutremur major; restabilirea activităţii normale în caz de întrerupere a

14
fluxurilor vitale – energetice, alimentare, medicale, de comunicaţii etc.; înlăturarea urmărilor
accidentelor industriale; prevenirea şi contracararea efectelor pandemiilor.
Securitatea internă poate fi influențată și de buna guvernare. Aceasta constituie o condiţie
esenţială a securităţii şi prosperităţii. Ea este unitatea de măsură cumulativă prin care viaţa socială
validează rezultatul alegerilor democratice, probează realismul programelor şi capacitatea forţelor
politice de a-şi îndeplini promisiunile, cu stricta respectare a standardelor democratice.
Principalii factori implicaţi în acest proces sunt statul şi societatea civilă, statul de drept
reprezentând o caracteristică esenţială a bunei guvernări. Organismele statului care participă la
realizarea bunei guvernări democratice sunt: puterea legislativă, puterea executivă, puterea
judecătorească, autorităţile publice locale. Actorii nestatali principali sunt: partidele politice;
sindicatele, patronatele şi alte organizaţii profesionale; organizaţiile non-guvernamentale şi alte
forme de participare ale societăţii civile; organismele de conducere a companiilor de interes public;
mass-media.
Experienţa trecutului arată că buna guvernare s-a aflat uneori în pericol, ca urmare a
activităţii unor grupuri de interese nelegitime sau forţe nedemocratice care – folosind
vulnerabilităţile sistemului – au încercat să influenţeze exercitarea puterii în folos propriu, ori să
schimbe puterea democratică prin acţiuni violente sau anarhice. Prin amploarea lor, unele dintre
acţiunile de acest fel au întârziat îndeplinirea unor obiective strategice vitale ale României,
îndeosebi cele privind integrarea în structurile politice, economice şi de securitate europene şi
euroatlantice.
Eficienţa administraţiei publice constituie o condiţie esenţială pentru asigurarea securităţii
şi prosperităţii cetăţenilor României. Eficienţa reală a administraţiei, cât şi imaginea publică a
acesteia pot fi afectate de o serie de factori, între care: corupţia; birocraţia excesivă; expertiza
redusă în domenii de importanţă vitală; lipsa de realism a unor programe; insuficienta autoritate şi
eficienţă a justiţiei; capacitatea redusă de absorbţie a fondurilor europene.
Factorii de risc identificaţi în funcţionarea coerentă, eficientă şi în spiritul deplin al
democraţiei şi legalităţii, a componentelor strategice ale administraţiei publice trebuie să reprezinte
ţinte de permanentă analiză şi acţiune.
Statutul de țară membră a Uniunii Europene impune o permanentă creștere a calității şi
capacității de acţiune a administraţiei publice, asigurarea compatibilităţii funcţionale cu sistemul
organizației, ceea ce impune o serie de acţiuni având ca scop: consolidarea instituţională şi a
credibilităţii administraţiei publice; funcţionarea sa în deplină transparenţă şi cu respectarea strictă a
legalităţii; implementarea efectivă a unor politici privind descentralizarea şi autonomia locală.
Instituţiile administraţiei publice trebuie să fie competente, suple, adaptabile la noile cerinţe
şi puse în slujba cetăţeanului. În procesul de integrare europeană, ele trebuie să fie capabile să pună
în practică politicile publice de dezvoltare regională şi să asigure folosirea integrală, eficientă şi
legală a fondurilor structurale şi de sprijin.
Consolidarea independenţei şi eficienţei justiţiei şi creşterea încrederii populaţiei în
actul de justiţie reprezintă o altă prioritate importantă, menită să garanteze calitatea europeană a
acestei activităţi. Justiţia – ca serviciu public – trebuie să continue programul de transformare
pentru a deveni eficientă şi credibilă.
Acest proces trebuie să asigure adaptarea, integrarea reală şi deplină la legislația europeană,
afirmarea independenţei, caracterului nepartizan, profesionalismului şi a capacității de a acţiona
conform exigenţelor statului de drept, precum şi a unei eficienţe reale în lupta împotriva marii
corupţii.
În lupta împotriva corupţiei, se impune tot mai mult ca instituţiile să funcţioneze potrivit
legii, să colaboreze şi să fie integrate într-un sistem în care informaţiile vitale trebuie să circule în
mod profesionist, în condiţii de legalitate şi în mod oportun, responsabilităţile să fie clare şi să nu se
suprapună, iar atribuţiile să fie îndeplinite în limitele legii, la timp şi cu eficienţă maximă.
O economie puternică, performantă şi competitivă, macrostabilă, dinamică sub raportul
ritmului de creştere şi adaptabilă la cerinţele integrării şi ale globalizării, reprezintă un pilon
important al securităţii naţionale, asigurând condiţii pentru securitatea economică şi socială,
interesul majorităţii populaţiei pentru susţinerea instituţiilor democratice şi baza necesară pentru
promovarea iniţiativelor vizând prosperitatea şi securitatea naţiunii.
15
 Consolidarea şi perfecţionarea activităţii instituţiilor şi mecanismelor specifice economiei de
piaţă, pe baza principiului liberei concurenţe şi al solidarităţii sociale este un obiectiv prioritar. Ea
reprezintă baza unei dezvoltări economice sănătoase, capabilă să asigure integrarea efectivă a
României în Uniunea Europeană, încadrarea în exigenţele globalizării, accesul normal la resurse şi
pe pieţele internaţionale, rezistenţa la fluctuaţiile economice majore.
La această dată, ieșirea din criza economică și relansarea economiei naționale reprezintă o
prioritate stringentă. Dezvoltarea economică susţinută, capabilă să atragă investiţii strategice, să
genereze locuri de muncă şi să producă resurse pentru protecţia socială. Ea va contribui, totodată, la
eliminarea sărăciei extreme ca fenomen, la reducerea substanţială a numărului oamenilor cu venituri
situate sub pragul european al sărăciei şi la realizarea unui echilibru social capabil să stimuleze
creşterea ponderii şi consolidarea clasei de mijloc. Este necesară revizuirea și perfecționarea
sistemului de securitate socială, capabil să stimuleze munca, performanţa, capitalul şi solidaritatea
participanţilor la procesele economico-sociale.
Problemă de interes național, sistemul de învăţământ trebuie accelerat şi orientat ferm spre
cerinţele determinate de noile realităţi – statutul României de membru a Uniunii Europene, oferta
europeană de pe piaţa muncii, necesitatea compatibilizării cu sistemele europene de educaţie şi
formare profesională. Acesta trebuie să asigure stimularea educaţiei permanente, modernizarea
rapidă a învăţământului public şi consolidarea instituţiilor private de învăţământ, reforma educaţiei
timpurii, creşterea capacităţii instituţionale pentru elaborarea şi gestionarea proiectelor, cât şi
susţinerea, în manieră integrată, a educaţiei, cercetării şi inovării.
Accelerarea modernizării economice şi menţinerea unui ritm rapid de creştere sustenabilă
necesită, de asemenea, îmbunătăţirea radicală a stării de sănătate a populaţiei şi realizarea
unui nou echilibru social, printr-un sistem de solidaritate capabil să garanteze securitatea
economică, socială şi de sănătate a tuturor participanţilor la proces.
Un rol important în garantarea securităţii naţionale – prin prisma condiţiilor economico-
sociale – revine asigurării securităţii energetice prin adaptarea operativă şi optimizarea
structurii consumului de resurse energetice primare şi creşterea eficienţei energetice. În acest
scop, se va acţiona cu prioritate pentru: reducerea dependenţei de aprovizionarea din regiuni
instabile sau din state care folosesc energia ca instrument de presiune politică; accelerarea
programelor de producere a energiei în centrale nucleare; relansarea preocupărilor vizând creşterea
producţiei de hidroenergie şi de energie bazată pe tehnologiile moderne de folosire a cărbunilor. Un
rol important trebuie să revină producţiei de energie din surse regenerabile sau alternative şi
creşterii eficienţei energetice în mediul industrial şi casnic. Programele de măsuri în acest domeniu
vor fi corelate cu strategiile Uniunii Europene vizând securitatea energetică.
O direcţie specială de acţiune, cu implicaţii importante în înfăptuirea obiectivelor securităţii
naţionale o reprezintă restructurarea, dezvoltarea şi modernizarea industriei de apărare. Parte
componentă importantă a economiei naţionale, aceasta trebuie să depăşească starea de stagnare şi
provizorat şi să evolueze rapid pe coordonatele eficientizării şi ale interoperabilităţii cu industria de
apărare europeană, în conformitate cu cerinţele securităţii naţionale. Eforturile vizând acest proces
vor continua în următoarele direcţii: privatizarea, restructurarea, modernizarea şi retehnologizarea
capacităţilor industriei de apărare, prin cooperare cu firme din cadrul Uniunii Europene şi al altor
parteneri din NATO; racordarea întreprinderilor româneşti de profil la activităţile Agenţiei
Europene de Apărare; proiectarea gamei de produse în funcţie de necesităţile reale ale instituţiilor
de securitate româneşti.
În noul context european și euroatlantic, o altă prioritate a securității interne o constituie
continuarea reformei, reconstrucţiei şi perfecționarii structurilor de securitate, a sarcinilor și
misiunilor ce le revin, precum şi consolidarea controlului democratic asupra acestora.
Reforma sectorului de securitate impune continuarea procesului de transformare a
instituţiilor, creşterea calităţii actului de conducere, o mai bună coordonare naţională a acestora şi
asigurarea integrării lor funcţionale în sistemele de securitate din care România este parte. Eforturile
vor viza consolidarea şi profesionalizarea controlului civil asupra forţelor care au responsabilităţi în
domeniul securităţii naţionale şi se vor focaliza asupra structurilor, normelor, relaţiilor, misiunilor,
instruirii şi resurselor sistemului, cu stricta respectare a principiilor democraţiei, eficienţei,
transparenţei şi non-partizanatului politic.
16
 Principalele direcţii de acţiune în acest scop sunt: transformarea profundă a mecanismelor
de proiectare, implementare, control şi evaluare a politicii externe, de securitate şi apărare; creşterea
gradului de expertiză a personalului ce realizează controlul democratic asupra instituţiilor cu
responsabilităţi în domeniul securităţii naţionale; crearea unui sistem modern, eficient şi participativ
de proiectare, planificare şi evaluare a politicii de securitate; fundamentarea unui nou cadru
legislativ privind transformarea instituţiilor cu responsabilităţi în domeniu, în acord cu cerinţele
noului mediu de securitate; elaborarea şi implementarea unei noi concepţii privind rolul politicii de
apărare în cadrul politicii de securitate pentru a face faţă noilor provocări; perfecționarea
comunităţii naţionale de informaţii, având ca scop creşterea eficienţei, sporirea responsabilităţii şi
optimizarea folosirii resurselor în combaterea noilor riscuri şi ameninţări la adresa securităţii
naţionale; îmbunătăţirea comunicării şi transformarea sistemului de educaţie prin modernizarea şi
diversificarea programelor de pregătire şi dezvoltarea cercetării având ca obiectiv securitatea
naţională. Realizarea unei bune securități interne impune necesitatea continuării procesului
transforator în următoarele domenii: politică externă; apărare; activitatea de informaţii,
contrainformaţii şi securitate.
Politica externă trebuie să asigure concordanţa şi interacţiunea dintre obiectivele securităţii
naţionale şi formele de manifestare a României în plan unional şi internaţional. Ea contribuie la
realizarea obiectivelor securităţii naţionale printr-o diplomaţie activă, creativă şi pragmatică,
orientată spre: găsirea de soluţii politice la situaţii conflictuale, îndeosebi a celor din vecinătatea
ţării noastre; promovarea bunei vecinătăţi şi a cooperării regionale; promovarea intereselor
naţionale în cadrul organizaţiilor multilaterale din care România face parte; susţinerea alianţelor şi
parteneriatelor strategice; valorificarea politicilor NATO şi ale Uniunii Europene în scopul
dezvoltării relaţiilor bilaterale cu statele din Orientul Mijlociu, Asia, Africa şi de pe continentul
american; dinamizarea relaţiilor cu românii de pretutindeni, păstrarea identităţii etnice şi culturale a
acestora; consolidarea legalităţii internaţionale într-un cadru multilateral eficace.
În domeniul apărării naționale va continua procesul transformărilor în domeniul
planificării apărării, reformei, restructurării și modernizări structurilor militare având ca scop
crearea unei capacităţi de apărare credibile şi eficiente, apte să răspundă noilor provocări generate
de evoluţia mediului de securitate internaţional şi să asigure îndeplinirea cerinţelor impuse de
necesitățile naționale și cele ale NATO şi Uniunii Europene.
Statutul de membru NATO impune: asigurarea capacităţilor necesare participării Armatei
României la misiunile Alianţei – de la cele privind apărarea colectivă, la misiunile în sprijinul păcii;
exercitarea unui rol semnificativ în eforturile de modernizare a proceselor decizionale şi a
conceptelor strategice şi operaţionale ale Alianţei; accelerarea procesului de transformare a
sistemului militar românesc; construcţia capabilităţilor militare necesare pentru asigurarea
îndeplinirii obiectivelor de politică externă în domeniul securităţii, revizuirea conceptelor de
apărare, de la apărarea națională la cea colectivă și de contracarare a riscurilor asimetrice, în
perspectiva globală a angajamentelor militare.
România va crea o armată modernă, deplin profesionalizată, dimensionată şi înzestrată
corespunzător, cu forţe expediţionare mobile şi multifuncţionale, rapid dislocabile, modulare,
flexibile şi eficiente, capabile să asigure credibilitatea apărării teritoriului naţional, îndeplinirea
angajamentelor asumate în cadrul apărării colective şi participarea la misiuni internaţionale, în
conformitate cu priorităţile şi cerinţele politicii externe şi de securitate. Se va urmări îmbunătăţirea
capacităţii de operare întrunită şi în cadru multinaţional, sporirea eficacităţii procesului de generare
a forţelor şi a eficienţei utilizării resurselor.
Transformarea Armatei trebuie să ia în calcul noile concepte strategice ale NATO și UE.
Vom răspunde astfel cerinţelor de creare a unor capabilităţi militare care să permită desfăşurarea
operaţiilor în zona de responsabilitate a Alianţei şi în afara acesteia, îndeplinirea întregii game de
misiuni posibile şi asigurarea consensului decizional.
În domeniul activităţii de informaţii, contrainformaţii şi securitate. Serviciile de
informaţii şi celelalte structuri care, potrivit legii, au atribuţii în acest domeniu reprezintă o
componentă esenţială a sistemului securităţii naţionale. Activitatea lor are ca scop principal
avertizarea oportună a autorităţilor competente cu privire la riscurile şi ameninţările care creează
sau pot genera pericole la adresa valorilor şi intereselor fundamentale ale României, prevenirea
17
acestora, precum şi protecţia adecvată împotriva unor astfel de pericole. Informaţiile asigură
evitarea surprinderii strategice, fundamentarea corectă a deciziilor şi viteza adecvată de reacţie,
precum şi capacitatea de acţiune pro-activă, în scopul îndeplinirii noilor tipuri de misiuni.
Priorităţile acestei activităţii vor viza: prevenirea actelor de terorism care ar putea afecta interesele
României, aliaţilor şi partenerilor, precum şi intervenţia eficace în cazul producerii unor astfel de
acte; prevenirea activităţilor care pot contribui la proliferarea armelor de distrugere în masă;
monitorizarea eficientă a conflictelor locale care pot pune în pericol securitatea României, a aliaţilor
şi partenerilor, sau drepturile fundamentale ale omului; participarea – prin activitatea de informaţii
şi protecţie – la contracararea criminalităţii transfrontaliere organizate, a corupţiei şi a altor activităţi
infracţionale grave, generatoare de pericole la adresa securităţii naţionale.
Constituirea Comunităţii de Informaţii este un pas important în procesul de dezvoltare a
domeniului activităţii de informaţii, contrainformaţii şi de securitate la nivel naţional și va asigura
continuitatea, coerenţa și creşterea eficienţei funcţionale a serviciilor de securitate și a celorlalte
structuri, prin armonizarea structurală, coordonarea oportună, eliminarea suprapunerilor şi
prevenirea intervalelor neacoperite în activităţile specifice. Aceasta asigură o funcţionare în
parteneriat instituţionalizat a serviciilor de informaţii, contrainformaţii şi securitate, care îşi
păstrează atribuţiile şi misiunile specifice, concomitent cu o mai bună coordonare a activităţii la
nivelul strategic. Comunităţii de Informaţii permite îndeplinirea misiunilor specifice în condiţiile
funcţionării interdependente a elementelor componente, concomitent cu constituirea, la nivel
naţional, a unor capacităţi ce pot fi folosite în comun. De asemenea, permite asigurarea
interoperabilităţii şi utilizarea oportunităţilor deschise de era informaţională, precum și posibilitatea
realizării de programe naţionale comune pentru creşterea eficienţei activităţii de culegere, procesare
şi utilizare în comun a informaţiilor, conform exigenţelor statului democratic de drept.
O direcţie prioritară de acţiune pentru realizarea obiectivelor prezentei strategii o reprezintă
necesitatea declanşării unui amplu proces de dezvoltare, modernizare şi asigurare a protecţiei
infrastructurii critice, a elementelor vitale ce vizează pregătirea instituţiilor, societăţii, economiei
şi teritoriului naţional pentru a face faţă riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii. Se va acţiona
pentru reconfigurarea instituţiilor şi procedurilor naţionale în concordanţă cu dinamica procesului
unional şi pentru adaptarea legislaţiei, a doctrinelor şi strategiilor la exigenţele impuse de noile
riscuri şi ameninţări, la provocările generate de schimbările meteo-climatice, precum şi la cerinţele
determinate de nevoile de cooperare în cadrul NATO, UE şi parteneriatelor strategice.
Domeniile de interes major privesc în mod deosebit: infrastructura de transport – în mod
deosebit, construcţia de autostrăzi şi modernizarea rapidă a infrastructurii feroviare – şi reţeaua
de management a traficului; infrastructura energetică; infrastructura de comunicaţii;
managementul potenţialului hidrografic şi protecţia împotriva inundaţiilor; restructurarea
sistemului bazelor militare.
Principalele direcţii de acţiune pentru adaptarea şi modernizarea infrastructurii vor fi:
reabilitarea, modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de transport în vederea îmbunătăţirii calităţii
serviciilor, eficientizării transportului de călători şi marfă şi alinierea la standardele sistemului
european de transport; dezvoltarea, securizarea şi realizarea – pe rute alternative – a unor noi reţele
de aprovizionare cu energie, în consens cu proiectele strategice ale Uniunii Europene şi cu
interesele României în regiunea Mării Negre; promovarea noilor tehnologii şi dezvoltarea
sistemului informatic integrat din domeniul securităţii, în conformitate cu standardele europene;
adaptarea programului naţional de securitate aeronautică şi portuară la noile tipuri de ameninţări;
modernizarea infrastructurii militare specifice, precum şi pregătirea şi modernizarea capacităţilor
oferite în cadrul NATO, Uniunii Europene şi al parteneriatelor strategice; identificarea domeniilor
de risc, elaborarea hărţilor cuprinzând riscurile probabile şi dezvoltarea într-o concepţie nouă a
infrastructurii, pentru apărarea populaţiei de pericolele unor calamităţi naturale, dezastre şi
accidente ecologice; reducere riscului de declanşare a unor incidente sau accidente nucleare şi
asigurarea securităţii instalaţiilor nucleare.
Un rol important revine elaborării unei strategii unitare de fiabilizare, protecţie, pază şi
apărare a infrastructurii critice, capabilă să asigure continuitate, coerenţă, unitate metodologică şi
procedurală, precum şi o reală eficienţă antiteroristă. Securitatea infrastructurii critice va viza atât
contracararea riscurilor generate de acţiuni ostile, cât şi a celor produse de accidente sau forţe ale
18
naturii. Ea trebuie să prevadă atât măsurile de suport şi rezistenţă, cât şi cele de restabilire rapidă a
funcţionării activităţilor în cazul distrugerii sau avarierii elementelor de infrastructură.
VII. RESURSE ŞI RESPONSABILITĂŢI

România, stat membru cu drepturi depline a NATO și UE, îşi reafirmă vocaţia sa de
contribuitor activ, substanţial şi predictibil la securitatea internaţională şi regională, de ţară cu un
profil strategic distinct în cadrul celor două organisme.
Principala resursă pentru îndeplinirea obiectivelor prezentei strategii o reprezintă voinţa
politică a forţelor cărora poporul le-a încredinţat responsabilitatea guvernării şi legătura acestora cu
poporul, cu oamenii care şi-au pus speranţele în acest program. Responsabilitatea politică faţă de
oameni şi pentru securitatea lor este, în acelaşi timp, o imensă responsabilitate morală.
Realizarea obiectivelor strategiei securităţii naţionale implică un efort major de
conştientizare a acestei răspunderi şi a nevoii de consolidare a bazei politice şi civice a guvernării,
precum şi cerinţa apelului la judecata poporului şi la angajarea sa conştientă în realizarea
programului. Experienţa de peste un deceniu şi jumătate în dinamizarea eforturilor vizând
construcţia democraţiei şi a prosperităţii dă măsura maturităţii societăţii româneşti, iar apartenenţa
ţării noastre la comunitatea euroatlantică reprezintă principala garanţie de securitate.
La fel de importante, resursele umane pe care societatea le oferă în prezent şi resursele
economico-financiare create de economia românească au atins masa critică necesară şi sunt în
măsură să garanteze îndeplinirea obiectivelor. În consens cu obligaţiile sale constituţionale, cu
imperativele democraţiei şi cerinţele securităţii, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării va veghea
permanent la îndeplinirea obiectivelor strategice şi la modul de punere în practică a strategiilor
sectoriale de către instituţiile din cadrul sistemului securităţii naţionale.
Cetăţeanul român este, însă, principalul beneficiar al politicii de securitate şi, deci, are
dreptul şi datoria de a contribui activ la construcţia ei cotidiană. Cetăţeanul, depozitarul legitim al
drepturilor şi libertăţilor fundamentale pe care se întemeiază statul democratic, are – potrivit
Constituţiei – în materie de securitate naţională, drepturi inalienabile dar şi obligaţii proprii,
asumate conştient. De aceea, cetăţenii trebuie să-şi dezvolte un comportament participativ şi
responsabil, educaţia civică fiind calea cea mai potrivită pentru armonizarea acestor drepturi şi
obligaţii ce conferă adevărata substanţă a patriotismului civic autentic şi profund.

*
* *

19