Razele Gama
Razele Gama
Razele Gama
Grupa 112 B
Facultatea de Inginerie Electrica
RAZELE GAMMA
- Fizica -
CUPRINS
1.INTRODUCERE
2.PROPRIETATILE RAZELOR GAMMA
3.EFECTELE RAZELOR GAMMA
4.PROTECTIA IMPOTRIVA RADIATIILOR
5.RAZELE GAMMA DIN UNIVERS
6.CONCLUZII
7.BIBLIOGRAFIE
1
1. INTRODUCERE
Razele gama au fost descoperite in anul 1900 de catre Paul Villard (1860-1934), fizician
si chimist francez, in timp ce studia la Paris comportamentul Uraniului si Radiului. Numele
acestui tip de radiatie a fost dat de catre Ernest Rutherford. Cu ocazia primelor cercetari privind
dezintegrarea radioactiva emisiile rezultante au fost clasificate in trei tipuri raze alfa, beta
si gamma. De fapt numai tipul gamma reprezinta radiatie electromagnetica propriu-
zisa (adica fotoni de inalta frecventa), celelalte tipuri reprezinta o radiatie de particule (nuclee de
heliu de mare viteza numite si raze , respectiv emisii de electroni numite si raze ).
Radiatia sau razele gamma (gamma desemneaza litera greceasca ) sunt unde
electromagnetice de frecvente foarte mari produse de interactiuni intre particule subatomice, cum
ar fi la dezintegrarile radioactive sau la ciocnirea si anihilarea unei perechi electron - pozitron.
Razele Gamma sunt radiatii electromagnetice ca lumina vizibila sau razele X, dar lungimea
undelor lor este mai mica decat cea a razelor X.
Ele nu sunt dispersate de campul magnetic sau electric si de aceea ele nu poarta nici un fel
de energie.
Produc ionizare, dar puterea acesteia eate mica.
Razele Gamma au o putere mare de penetrare. Ele pot trece prin cativa centimetri de plumb.
Afecteaza placa fotografica si cauzeaza fluorescenta unor numeroase metale .
Calatoresc cu viteza luminii.
Sunt foarte daunatoare tesutului uman.
Produc efecte fotoelectrice cand intalnesc o suprafata solida.
2
3. EFECTELE RAZELOR GAMMA
La trecerea printr-un mediu mai mult sau mai putin absorbant, radiatiile sufera o atenuare
datorita proceselor de imprastiere si a celor de absorbtie conform legii:
I = I0e-x, unde
I0 = intensitatea radiatiei inainte de a patrunde in mediul absorbant;
I = intensitatea radiatiei dupa trecerea prin mediul absorbant;
= coeficient de atenuare, dependent de energia radiatiei si de natura mediului absorbant;
x = grosimea mediului absorbant.
In functie de doza si tipul de radiatie primita de organism, efectele asupra sanatatii pot fi
mai mult sau mai putin grave. Evaluarea acestora se face fie in cadrul studiilor de epidemiologie,
fie prin experimente asupra celulelor vii. Iata cateva din efectele diferitelor doze primate in urma
iradierii omogene a intregului corp uman:
0 - 250 mGy: nu se inregistreaza nici un efect biologic sau medical, imediat sau pe termen
lung, nici la copii, nici la adulti. Este domeniul dozelor joase;
250 1.000 mGy: poate sa apara o senzatie de greata si se inregistreaza o usoara scadere a
numarului de leucocite din sange (celulele albe);
1.000 2.500 mGy: voma, modificari ale circulatiei sanguine, dar se revine satisfacator, in
mod natural sau pe cale medicala la situatia normala;
2.500 5.000 mGy: consecintele asupra sanatatii devin serioase; spitalizarea este
obligatorie. Daca doza de 5.000 mGy este primita dintr-o data, ea este letala in 50% din
cazuri. peste 5.000 mGy: moartea este aproape inevitabila
Razele gamma interactioneaza cu materia prin care trec prin urmatoarele mecanisme:
Efect fotoelectric:
Un foton poate dezlega un electron orbital din invelisul electronic al unui atom.
Electronul, care preia toata energia fotonului , va putea invinge forta electrostatica,
eliberandu-se de pe orbita sa; fotonul incident dispare: aceasta interactiune se numeste "efect
fotoelectric" (energia fotonului incident trebuie sa fie mai mare decat energia de legatura
(Wleg) a electronuluiexpulzat (e-) ). Efectul fotoelectric este mult mai probabil la elementele grele
(probabilitatea este direct proportionala cu Z5), daca fotonii incidenti sunt de joasa energie, sub
0,5 MeV. Elementul emis cu o anumita viteza (dependenta de energia fotonului incident si de
tipul atomului) produce ionizarea, la fel ca si o particula beta (beta), pana cand surplusul sau
energetic este cedat complet.
3
Efect Compton, care devine preponderent cand fotonii incidenti au o energie mai mare
decat 1 MeV.
In acest proces numai o parte din energia fotonului este transferata electronului; restul de
energie apare ca un foton secundar cu energie mai mica, imprastiat intr-o directie oarecare.
Interactiunea continua pana la disparitia fotonilor imprastiati prin efect fotoelectric.
Producerea de perechi
Daca fotonul are o energie mai mare de 1,02 MeV, el va putea interactiona cu campul
nucleului, transformandu-se in doua particule: una pozitiva si cealalta negativa (conversia
energiei in masa). Particula pozitiva este numita pozitron, iar cealalta electron. Aceasta
interactiune este cunoscuta drept "producere (generare) de perechi". Excesul energetic este
preluat in mod egal, sub forma de energie cinetica, de catre cele doua particule electron +
pozitron, care vor produce ionizari pana la incetinirea lor completa (la fel ca in cazul radiatiilor
). In procesul de incetinire, pozitronii produc ionizari pana la momentul cand vor fi captati de
un electron. Noua pereche se "anihileaza" reciproc, generand 2 fotoni de cate 0,51 MeV.
Fenomenul de anihilare este opus fenomenului de generare de perechi. Fotonii rezultati pot fi
imprastiati prin efect Compton, sau absorbiti prin efect fotoelectric.
Dozele mari de radiatii primite de organismul uman reprezinta un mare pericol. Este deci
necesar de stabilit masuri de protectie.
Radiatia gama poate fi atenuata sau chiar oprita doar prin ecranare cu blocuri de plumb sau
de ciment de grosimi semnificative. Asemenea masuri de protectie pot fi observate in zonele
radioactive din salile reactorilor sau acceleratorilor de particule sau in centrale nucleare Protectia
impotriva radiatiilor include toate masurile care se adreseaza populatiei in general sau in mod
specific celor care lucreaza in incinte unde exista surse radioactive: laboratoare de cercetare,
spitale, industria nucleara etc. Incepand din anul 1928, reglementarile adoptate in fiecare tara se
ghideaza dupa recomandarile Comisiei Internationale de Protectie Radiologica, institutie stiintifica
independenta, recunoscuta la nivel international.
4
5. RAZELE GAMMA DIN UNIVERS
Cele mai puternice surse de raze gamma sunt: Soarele (in special atunci cand se produc
eruptii solare), stelele neutronice, pulsarii, quasarii, magnetarii.
In 2010, un grup de cercetatori care lucreaza pe datele obtinute de telescopul spatial Fermi,
a anuntat ca au descoperit doua bule uriase de energie care erup din centrul Caii Lactee
!!! Cele doua sfere de energie se intind pe o distanta de 25.000 de ani lumina, in ambele parti
ale galaxiei (deasupra si sub galaxie, in imaginea de mai sus) si sunt echivalentul energetic a
100.000 de explozii ale unor supernove. Ca ipoteze, fie este o emisie polara a uriasei gauri negre
din centrul galaxiei (cel mai probabil), fie o manifestare a materiei intunecate ce ar trebui sa
reprezinte 25% din masa Universului si care n-a fost detectata pana acum decat indirect, prin
efectul curbarii gravitationale a razelor de lumina.
Pe 27 aprilie 2013, mai multe instrumente de cercetare spatiala (Gamma-ray Burst Monitor
(GBM) de la bordul Telescopului Spatial Fermi, telescopul Swift Space al NASA, Large Area
Telescope (LAT) al Fermi) au detectat o colosala emisie de raze gamma provenind din explozia
stelei GRB 130427A, aflata la 3,8 miliarde de ani lumina. La momentul de varf, instrumentele
au inregistrat o energie de circa 95 GeV, flashul fiind destul de puternic ca sa fie vazut printr-un
binoclu.
6. CONCLUZII
In concluzie, putem spune ca razele gamma sunt foarte nocive reprezentand un mare
pericol pentru organismul uman, dar acestea au diferite aplicatii ce ajuta la:
sterilizarea alimentelor, a instrumentelor medicale, etc
5
controlul radiologic al imbinarilor metalice de grosimi mari;
distrugerea tumorilor canceroase;
experimente stiintifice de varf multe in domenii de pionierat;
Gamma Knife (sau radio chirurgie stereotactica ) o metoda neinvaziva de reducere a
tumorilor si malformatiilor arterio-venoase cerebrale sau de stopare a cresterii lor (existenta
si in tara noastra).
7. BIBLIOGRAFIE
1. Fizica F1/F2, clasa a XII-a, Rodica Ionescu-Andrei, Cristina Onea, Ion Toma,
Editura Art.
2. Fizica F1/F2, clasa a XII-a, Constantin Mantea, Mihaela Garabet, Editura All.
3. www.scribd.com