Dreptul La Viata-Restrictii
Dreptul La Viata-Restrictii
Dreptul La Viata-Restrictii
Dreptul la viata este un drept suprem al fiintei umane, a carui respectare este
insasi conditia exercitarii celorlalte drepturi, "valoarea suprema pe scara drepturilor
omului pe plan international".
Conform art. 2 alin.1 al Conventiei, dreptul la viata este protejat prin lege. Jurisprudenta
Curtii in aceasta privinta a evidentiat ca statele au atat obligatii negative, cat si obligatii
pozitive: nu trebuie doar sa se abtina de a provoca moartea "in mod intentionat", dar
trebuie sa ia si masurile necesare pentru protectia vietii (responsabilitatea "pozitiva" a
statului).
2.2. Cat priveste "ultima frontiera" a dreptului la viata sau "dreptul de a muri",
problema ramane una controversata. Legislatiile europene abordeaza in mod diferit
problema eutanasiei, desi toate sunt parti ale CEDO. Curtea a aratat ca articolul 2 nu
poate fi interpretat, fara o distorsiune de limbaj, ca acordand un drept diametral opus,
adica dreptul de a muri, de mana unui tert sau cu asistenta unei autoritati publice. Curtea
a refuzat astfel orice interpretare evolutiva a Conventiei in cazul art. 2, apreciind ca, "intr-
o chestiune atat de delicata, solutia trebuie sa fie politica (prin revizuirea textului
conventional), iar nu judiciara."
Art. 2 prevede patru ipoteze enumerate limitativ in care statul poate aduce
atingere dreptului la viata. Alin. 1 prevede posibilitatea executiei unei sentinte capitale
pronuntate de un tribunal in cazul in care fapta savarsita este pedepsita astfel de lege.
Astfel, in versiunea originala a Conventiei, pedeapsa cu moartea nu este interzisa, cu
conditia respectarii principiului legalitatii. Cu toate acestea, abolirea de facto a acestei
pedepse este consacrata prin ratificarea cvasi-unanima a Protocolului nr. 6, care aboleste
pedeapsa cu moartea in timp de pace.[2] iar Protocolul nr. 13, semnat la Vilnius in 2002 si
intrat in vigoare la 1 iulie 2003, prevede abolirea pedepsei cu moartea in orice
circumstante. Protocolul nr. 13 a intrat in vigoare la 1 iulie 2003. Precizam ca, la 1
februarie 2004, 43 din cele 45 de state membre ale Consiliului Europei erau parti la
Protocolul nr. 6 la CEDO, iar 2 state (Rusia si Federatia Serbia si Muntenegru) il
semnasera, fara a fi devenit parti. In privinta Protocolului nr. 13, la aceeasi data,
depusesera instrumentele de ratificare 22 de state, iar 20 de state il semnasera. Rusia,
Armenia si Azerbaidjan nu au semnat Protocolul nr. 13.
n recursul la forta absolut necesar pentru efectuarea unei arestari legale sau
pentru a impiedica evadarea unei peroane detinute;
n recursul la forta absolut necesar pentru a reprima, in conformitate cu legea, o
revolta sau insurectie.
Prin art. 15 2, CEDO autorizeaza decesul rezultat din "acte licite de razboi".
Aceasta exceptie face parte dintr-un sistem ce permite statelor ca, in caz de razboi sau de
alt pericol public ce ameninta existenta natiunii, sa se indeparteze si chiar sa
inlature textul Conventiei si sa ia masuri derogatorii. Aceasta dispozitie face implicit
trimitere la regulile dreptului umanitar, asa cum este definit in Conventia de la Haga din
1899 si mai ales in cele patru Conventii de la Geneva din august 1949.
3. Cititi hotararea Curtii EDO in cauza Pretty c/ Regatului Unit si aratati care este
pozitia Curtii fata de eutanasie.
6. Care sunt obligatiile statelor parti la CEDO privind protectia dreptului la viata?
Bibliografie
Jurisprudenta la articolul 2