Due - Competentele UE

Descărcați ca docx, pdf sau txt
Descărcați ca docx, pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1din 10

UUNIVERSITATEA NICOLAE TITULESCU

Facultatea de Drept

Competentele Uniunii Europene.

Student : Vrajitoarea Ionela – Madalina


UUNIVERSITATEA NICOLAE TITULESCU
Facultatea de Drept

Stabilirea competentelor in cadrul Comunitatilor Europene si a Uniunii


Europene apare ca o problema deosebit de complexa, motivele fiind bazate atat pe
caracterul eterogen al comunitatilor cat si pe repartitia competentelor intre comunitati
si state. Aceste competente nu sunt reglementate de tratate in mod general, ci in
functie de obiectul de activitate al comunitatilor. Din aceasta cauza jurisprudenta a
trebuit sa intervina in numeroase cazuri si sa rezolve neintelegerile aparute, statuand
totodata si o practica prin care se pot gasi solutii altor situatii asemanatoare.

In vederea stabilirii competentelor Comunitatilor europene si a Competentelor


statelor membre trebuie sa se porneasca de la elementele de baza ale constructiei
comunitare. Un prim element care trebuie avut in vedere este faptul ca aceste trei
Comunitati constituie organizatii internationale specializate instituite prin tratate. Din
aceasta realitate rezulta principiul conform caruia ele au competentele care le sunt
oferite de catre tratatele constitutive. In al doilea rand, trebuie sa se tina seama de
faptul ca statele membre ale Comunitatilor continua sa-si pastreze o serie de domenii
in care au competente. Aceasta situatie duce la necesitatea delimitarii domeniilor de
competenta ale acestor entitati, determinarea raporturilor dintre ele si stabilirea
modalitatilor de solutionare a diferendelor care pot aparea ca urmare a activitatilor
desfasurate de catre organele acestora.

Potrivit Articolului 5 din Tratatul Uniunii Europene (versiunea consolidata dupa


adoptarea Tratatului de la Lisabona):

„(1) Delimitarea competentelor Uniunii este guvernata de principiul


atribuirii. Exercitarea acestor competente este reglementata de principiile
subsidiaritatii si proportionalitatii.

(2) In temeiul principiului atribuirii, Uniunea actioneaza numai in limitele


competentelor care i-au fost atribuite de statele membre prin tratate pentru realizarea
obiectivelor stabilite prin aceste tratate. Orice competenta care nu este atribuita
Uniunii prin tratate aparține statelor membre.

(3) In temeiul principiului subsidiaritatii, in domeniile care nu sunt de


competenta sa exclusiva, Uniunea intervine numai daca si in masura in care
UUNIVERSITATEA NICOLAE TITULESCU
Facultatea de Drept

obiectivele actiunii preconizate nu pot fi realizate in mod satisfacator de statele


membre nici la nivel central, nici la nivel regional si local, dar datorita dimensiunilor si
efectelor actiunii preconizate, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii.

Functionarea Uniunii si a Comunitatilor Europene presupune stabilirea si


transferul de competente de la statele membre la institutiile si organele comunitare,
indeosebi in domeniile si sectoarele vizate de integrarea comunitara.

Nefiind o federatie, Uniunea Europeana nu cunoaste sistemul clasic al


statelor federale de atribuire a competentelor, unde sunt clar delimitate atributiile ce
apartin institutiilor federale si cele ale statelor membre.

La nivelul Uniunii Europene (mai ales in domeniul legiferarii), se disting


trei categorii de competente:

- competente rezervate statelor membre, pe care acestea le exercita


individual si fara ingradiri, competente neatribuite Uniunii;

- competente concurente, in cadrul carora statele membre isi pastreaza


dreptul de legiferare in masura in care institutiile comunitare nu au intervenit in
domeniile respective. Exercitarea competentelor concurente se realizeaza cu
respectarea principiului preemptiunii comunitare in sensul ca, odata ce intervine
autoritatea comunitara, competenta statala este exclusa;

- competente exclusive, ce apartin numai Comunitatii Europene, cu


excluderea oricarei interventii a statelor membre. Tratatele referitoare la Comunitati si
la Uniune nu stabilesc in mod categoric si limitativ aceste competente, insa Curtea de
Justitie a stabilit ca Uniune Europeana dispune de competente exclusive in doua
domenii: politica comerciala comuna (art.113 din Tratatul CEE) si conservarea
resurselor biologice ale marii (art. 102 din Actul de aderare din 1972).

Tratatul de la Lisabona clarifica si reglementeaza categoriile si domeniile de


competente ale Uniunii Europene prin introducerea unui nou Titlu I (articolele 2- 6) in
TFUE.
UUNIVERSITATEA NICOLAE TITULESCU
Facultatea de Drept

Astfel, articolul 2 stipuleaza ca:

„1) In cazul in care Tratatele atribuie Uniunii competenta exclusiva intr-un


domeniu determinat, numai Uniunea poate legifera si adopta acte obligatorii din
punct de vedere juridic, statele membre putand face acest lucru numai in cazul in
care sunt abilitate de Uniune sau pentru punerea in aplicare a actelor Uniunii.

2) In cazul in care Tratatele atribuie Uniunii o competenta partajata cu


statele membre intr-un domeniu determinat, Uniunea si statele membre pot legifera
si adopta acte obligatorii din punct de vedere juridic in acest domeniu. Statele
membre isi exercita competenta in masura in care Uniunea nu si-a exercitat
competenta.

3) Statele membre isi coordoneaza politicile economice si de ocupare a


fortei de munca in conformitate cu conditiile prevazute in prezentul Tratat, pentru
definirea carora Uniunea dispune de competenta.

4) Uniunea dispune de competenta pentru definirea si punerea in aplicare


a unei politici externe si de securitate comune, inclusiv pentru definirea
progresiva a unei politici de aparare comune.

5) In anumite domenii si in conditiile prevazute de Tratate, Uniunea dispune de


competenta de a intreprinde actiuni de sprijinire, coordonare sau completare a
actiunii statelor membre, fara a inlocui insa prin aceasta competenta lor in aceste
domenii”

Principiul subsidiaritatii - Este un corolar al principiului atribuirii de


competente, ce se aplica numai domeniilor ce nu tin de competenta exclusiva a
Uniunii si in virtutea caruia Uniune Europeana nu va interveni in aceste domenii
decat in masura in care obiectivele actiunii avute in vedere nu pot fi realizate, datorita
dimensiunilor sau efectelor proiectate, de o maniera satisfacatoare de catre statele
membre, insa pot fi realizate mai bine la nivel comunitar. Conceptul de subsidiaritate
isi are originea in doctrina catolicismului european clasic, avand rolul de a ameliora si
echilibra relatiile dintre diferitele grupuri sociale, si afirma principiul potrivit caruia
colectivitatile mari nu trebuie sa intervina la nivelul colectivitatilor mici decat in
UUNIVERSITATEA NICOLAE TITULESCU
Facultatea de Drept

probleme ce pot fi solutionate mai bine la nivelul colectivitatii superioare. El a fost


preluat, de o maniera implicita, in Tratatele institutive ale Comunitatilor Europene,
fiind apoi mentionat explicit in Tratatul de la Maastricht si apoi dezvoltat prin Tratatul
de la Amsterdam, care contine si un Protocol cu privire la aplicarea acestuia. Potrivit
acestui Protocol, principiul subsidiaritatii da orientare in privinta modului in care
competentele Comunitatii trebuie exercitate la nivel comunitar, fiecare institutie
comunitara avand obligatia sa vegheze la respectarea principiului subsidiaritatii.

Consacrarea juridica si continutul principiului proportionalitatii la nivel


comunitar s-a realizat prin Art. 5 (3) din Tratatul Comunitati Europene, care
prevedea: ,,Actiunea Comunitati nu depaseste ceea ce este necesar in vederea
atingeri obiectivelor prezentului Tratat”. Inainte de a fi incorporat in legislatia
comunitara principiul proportionalitatii a fost recunoscut prin jurisprudenta. El este
afirmat in diverse sisteme juridice, cu deosebire in cel german, presupunand ca
legalitatea regulilor comunitare sa fie supusa conditiei ca mijloacele folosite sa fie
corespunzatoare obiectivului legitim urmarit de aceste reguli si nu trebuie sa
depaseasca, sa mearga mai departe decat este necesar sa il atinga si, cand exista o
posibilitate de alegere intre masuri corespunzatoare, in principiu, trebuie sa fie aleasa
cea mai putin oneroasa. Protrivit acestui principiu mijloacele folosite de autoritati
trebuie sa fie proportionale cu scopul lor. Unul din domeniile in care principiul se
impune este cel al aplicarii unor masuri administrative sau penale. In acest sens s-a
stabilit ca orice asemenea masura care depaseste ceea ce este strict necesar pentru
scopul de a da posibilitatea statului membru importator de a obtine in mod rezonabil
informatii complete si exacte acupra circulatiei marfurilor care apartin cadrului
specific al masurilor de politica comerciala trebuie sa fie privita ca o masura
avand efect echivalent unei restrictii cantitative interzise de Tratat. Importatorului in
cauza i s-a cerut sa declare orice altceva, cu privire la originea marfii, decat
cunosstea el sau de la care se astepta in mod rezonabil sa cunoasca, puntand ca,
prin omisiunea sau neclaritatea declaratiei sale sa fie atrase penalizari
disproportionate fata de natura contraventiei de un caracter pur administrativ.

Institutiile Uniunii aplica principiile subsidiaritatii si proportionalitatii in


conformitate cu Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiaritatii si
UUNIVERSITATEA NICOLAE TITULESCU
Facultatea de Drept

proportionalitatii ((Protocolul nr. 2 la Tratatul de la Lisabona). Potrivit acestuia,


fiecare institutie asigura in permanenta respectarea principiilor subsidiaritatii si
proportionalitatii definite la articolul 3b din Tratatul privind Uniunea Europeana.

Proiectele de acte legislative se motiveaza in raport cu principiile subsidiaritatii


si proportionalitatii. Orice proiect de act legislativ ar trebui sa cuprinda o fisa detaliata
care sa permita evaluarea conformitatii cu principiile subsidiaritatii si proportionalitatii.
Fisa mentionata anterior ar trebui sa cuprinda elemente care sa permita evaluarea
impactului financiar al proiectului in cauza si, in cazul unei directive, evaluarea
implicatiilor acesteia asupra reglementarilor care urmeaza sa fie puse in aplicare de
statele membre, inclusiv asupra legislatiei regionale, dupa caz. Motivele care conduc
la concluzia ca un obiectiv al Uniunii poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii se
bazeaza pe indicatori calitativi si, ori de cate ori este posibil, pe indicatori cantitativi.
Proiectele de acte legislative au in vedere necesitatea de a proceda astfel incat orice
obligatie, financiara sau administrativa, care revine Uniunii, guvernelor nationale,
autoritatilor regionale sau locale, operatorilor economici si cetatenilor sa fie cat mai
redusa posibil si proportionala cu obiectivul urmarit.

Parlamentul European, Consiliul si Comisia, precum si, dupa caz, grupul de


state membre, Curtea de Justitie, Banca Centrala Europeana sau Banca Europeana
de Investitii, in cazul in care proiectul de act legislativ european este emis de
acestea, tin seama de avizele motivate adresate de parlamentele nationale sau de o
camera a unuia dintre aceste parlamente nationale.

Carta Alba asupra guvernarii Europei, lansata in cadrul reuniunii Parlamentului


European din 15 februarie 2000, a introdus noul concept de parteneriat democratic intre
diferitele niveluri de guvernare in Europa si trateaza problematica serviciilor de interes
economic general, considerandu-le de o importanta majora pentru mentinerea coeziunii
sociale, ridicarea calitatii vietii pe continentul european si asigurarea dezvoltarii durabile.
Astfel, in conceptia europeana, acestea trebuie sa respecte urmatoarele principii:

- universalitatea;

- egalitatea tratamentului;
UUNIVERSITATEA NICOLAE TITULESCU
Facultatea de Drept

- continuitatea;

- siguranta persoanelor si a serviciului;

- adaptabilitatea si gestiunea pe termen lung;

- transparenta.

Realitatea serviciilor de interes general, care inglobeaza atat servicii de interes


economic, cat si servicii de interes neeconomic, este complexa si evolutiva. Ea
acopera o larga paleta de activitati diferite, cum ar fi activitatile marilor industrii de
retea (energie, servicii postale, transport, telecomunicatii etc.), sanatatea, educatia si
serviciile sociale, care pot avea dimensiuni variabile (locala, europeana sau
mondiala) si naturi variabile (marfara sau nemarfara). Organizarea acestor servicii
variaza atat in functie de traditiile culturale, istorice sau de conditiile geografice ale
fiecarui stat membru, cat si in functie de caracteristicile activitatii in cauza si, in
special, de dezvoltarea tehnologica.

In anumite domenii si in conditiile stabilite in Constitutie, Uniunea are competenta de


a actiona pentru sprijinirea, coordonarea si suplimentarea actiunilor statelor membre,
fara suprapunerea competentelor lor in aceste domenii.

Domeniile de actiune pentru sprijin, coordonare sau complementare, la nivel


european, sunt:

· protectia si ameliorarea sanatatii umane;

· industria;

· cultura;

· turismul;

· educatia, formarea profesionala, tinerii si sportul;

· protectia civila;
UUNIVERSITATEA NICOLAE TITULESCU
Facultatea de Drept

· cooperarea administrativa.

Uniunea are competenta de a defini si implementa politica externa si de


securitate comuna, inclusiv definirea progresiva a politicii de aparare comune.
Competenta Uniunii in materie de politica externa si de securitate comuna cuprinde
toate domeniile politicii externe si toate chestiunile referitoare la securitatea Uniunii,
inclusiv definirea progresiva a unei politici de aparare comuna, care ar putea duce la
o aparare comuna. Statele membre trebuie sa sprijine activ si fara rezerve politica
externa si de securitate comuna in spiritul loialitatii si solidaritatii reciproce si trebuie
sa se conformeze actelor adoptate de catre Uniune in acest domeniu.

Trebuie spus ca in domeniile:

· cercetarii, dezvoltarii tehnologice si spatiului, Uniunea are competenta de a


conduce actiuni, mai ales pentru definirea si punerea in aplicare a programelor, fara ca
exercitarea acestei competente sa aiba ca efect impiedicarea statelor membre de la
exercitarea competentei lor.

· de dezvoltare, cooperare si ajutor umanitar, Uniunea are competenta de a


conduce actiuni si o politica comuna, fara ca exercitarea acestei competente sa poata
avea ca rezultat impiedicarea statelor membre de la exercitarea competentei lor.

Competenta partajata intre Uniune si statele membre se aplica in


urmatoarele domenii principale:

· piata interna;

· politica sociala pentru aspectele prevazute in Constitutie;

· coeziunea economica, sociala si teritoriala;

· agricultura si pescuitul, exclusiv conservarea resurselor biologice marine;

· mediu;

· protectia consumatorilor;
UUNIVERSITATEA NICOLAE TITULESCU
Facultatea de Drept

· transportul;

· retelele transeuropene;

· energia;

· spatiul libertatii, securitatii si justitiei;

· problemele comune ale sigurantei in materie de sanatate publica pentru


aspectele definite prin Constitutie.
UUNIVERSITATEA NICOLAE TITULESCU
Facultatea de Drept

Bibliografie :

-„Statele Uniunii Europene. Mică enciclopedie”, Silviu Negut, Horia C. Matei, Ion
Nicolae, Caterina Radu, Ioana Vintila Radulescu, Luciana Ghica, Valentin Burada,
Adrian Chiroiu, Alina Vranceanu, Editura Meronia, 2007.

-„Enciclopedia Uniunii Europene”, Luciana-Alexandra Ghica, Editura Meronia, 2005 -


recenzie

-„România în Uniunea Europeană” (320 pg), Radu Șerban, Editura Tribuna


Economică, 2007

- www.wikipedia.org

S-ar putea să vă placă și