14.pulberi Pneumoconiotice. Surse Generatoare Si Masuri de Control A Gradului de Prafuire

Descărcați ca doc, pdf sau txt
Descărcați ca doc, pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1din 9

14.

PULBERI PNEUMOCONIOTICE. SURSE


GENERATOARE ŞI MĂSURI DE CONTROL A
GRADULUI DE PRĂFUIRE

14.1.Pulberile pneumoconiotice respirabile şi efectele lor asupra


sǎnǎtǎţii

Pneumoconiozele sunt boli profesionale pulmonare, produse de praful


aspirat pe căile respiratorii, praf care, în mod frecvent, este de natură anorganică
sau, mai rar, de natură organică. Acest praf fin, format din particule microscopice,
se depune în bronhii și în alveolele pulmonare. Gravitatea leziunilor depinde de
durata expunerii, dar și de tipul, concentraţia, dimensiunea și forma particulelor
inhalate. Pneumoconiozele pot fi diferite ca gravitate și poartǎ denumiri variate, în
funcţie de natura prafului care le provoacǎ. Astfel, se distinge silicoza, provocatǎ de
praful cu conţinut de dioxid de siliciu (SiO2) liber; azbestoza, provocatǎ de praful
de azbest; talcoza, produsǎ de praful de talc; pneumoconioza minerului de cǎrbune,
cauzatǎ de praful de cǎrbune; antracoza, produsǎ de funingine și cǎrbune;
silicatoza, provocatǎ de silicaţi; bisinoza, cauzatǎ de praful de bumbac, și altele.
Praful are trei fracţiuni constituente: fracţiunea inhalabilǎ,
fracţiunea toracicǎ și fracţiunea respirabilǎ. Diagrama redatǎ în fig. 14.1
expliciteazǎ diferenţa dintre diferitele fracţiuni de praf.

Fig. 14.1. Structura fracţiunilor care compun pulberile


pneumoconiotice
Figura 14. 2 ilustreazǎ diferitele secţiuni ale sistemului
respirator. Laringele se afǎ între faringe (partea superioarǎ a cǎilor
respiratorii) și trahee Regiunea alveolarǎ pulmonarǎ este formatǎ
din aproximativ 300 milioane alveole.

Fig. 14.2. Sistemul respirator uman

Aparatul respirator are o serie de posibilitǎţi de apǎrare faţǎ de pǎtrunderea


pulberilor în organism. Praful, în drumul sǎu de la nǎri pânǎ la alveole, este reţinut
datoritǎ piedicilor formate de conformaţia cǎilor respiratorii și de schimbǎrile de
direcţii pe care aerul încǎrcat este obligat sǎ le facǎ. În afarǎ de aceasta, cǎile
respiratorii profunde, numite bronhii, și ramificaţiile lor prezintǎ în interior un
mucus și o serie de formaţiuni numite cili vibratili, care direcţioneazǎ particulele de
praf spre exterior. Chiar și o parte a particulelor de praf care au pǎtruns în plǎmâni
pot fi eliminate prin alte mecanisme intime. Pulberea care nu este eliminatǎ
constituie cauza apariţiei pneumoconiozelor.

14.2.Boli profesionale provocate de pulberile organice

În acest grup se încadreazǎ pulberi de origine vegetalǎ (bumbac, cânepǎ, in,


iutǎ, fǎinǎ), de origine animalǎ (pǎr, lânǎ, pene, fulgi), de origine microorganicǎ
(sporuri, fungi) precum și unele substanţe chimice de naturǎ organicǎ.
Bioagresivitatea acestor substanţe, prin efectele sale, atât imediate, cât și în timp,
pot conduce la alterǎri grave ale stǎrii de sǎnǎtate a personalului expus. Ca efecte
asupra organismului, bioagresivitatea se clasificǎ astfel:
a) de naturǎ mecanicǎ, iritativǎ;
b) de naturǎ reflexǎ;
c) de naturǎ farmacologicǎ;
d) de naturǎ infecţioasǎ;
e) de naturǎ sensibilizantǎ alergicǎ
Rezultatul esenţial al acestei bioagresivitǎţi, îl reprezintǎ modificarea
calibrelor cǎilor respiratorii. Rinita alergicǎ și astmul profesional sunt principalele
afecţiuni reprezentative, un rol important în producerea acestor maladii, deţinându-l
stimularea hipersensibilitǎţii, mai ales la nivel bronho-pulmonar, indusǎ de diferite
pulberi organice.

14.3.Boli profesionale provocate de pulberile anorganice

Cele mai studiate pulberi, din aceastǎ grupǎ, sunt cele care conţin SiO 2 liber
cristalin și cele de azbest, datoritǎ gradului mare de periculozitate pe care îl deţin.
Din punct de vedere fizic, o primǎ caracteristicǎ a acestora, este forma lor
(particule sau fibre) care condiţioneazǎ și anumite variabilitǎţi de pǎtrundere și
agresare a aparatului respirator. În aceeași mǎsurǎ, în multe cazuri și compoziţia
chimicǎ are efecte patogene. Bioagresivitatea (irtant, coroziv) mǎrește gradul de
afectare respiratorie. Praful, printre altele, are o acțiune iritantă determinând o
fibrozare a parenchimului pulmonar care poate fi de natură:
 malignă, cu o fibroză avansată, ceea ce înseamnă că parenchimul pulmonar
este înlocuit cu țesut conjunctiv. După natura prafului care a determinat
îmbolnăvirea, boala e numită silicoză (siliciu), antracoză (cărbune), talcoză
(talc) sau azbestoză (în cazul prafului de azbest);
 benignă, o formă mai puțin gravă de pneumoconioză, aici încadrându-se bolile
inflamatorii sau de natură alergică, fibro-nodulare, determinate de inhalarea de
particule de praf inactive de aluminiu, beriliu sau fier.
Din categoria pulberilor anorganice, cele cu conţinut de SiO 2 liber cristalin
produc efectele pneumopatogene cele mai grave.

14.3.1.Silicoza

Dioxidul de siliciu (silicea) este numele dat unui grup de


minerale compuse din siliciu și oxigen, elementele cele mai
rǎspândite în scoarţa terestrǎ. În ciuda formulei chimice simple,
(SiO2), silicea existǎ în forme diferite. Silicea este întâlnitǎ de
obicei în stare cristalinǎ, dar apare și în stare amorfǎ
(noncristalinǎ).
Silicea cristalină, are o structurǎ tetraedricǎ, aceasta fiind responsabilǎ de
proprietăăţile fibrogene, cǎci formele necristaline (ex: opalul) sunt foarte puţin
fibrogene. SiO2 liber cristalin (cuarţ) își poate modifica structura prin supunere la
temperaturi ridicate (tridimit între 867-1470 °C și cristobalit la peste 1470 °C), cu
putere fibrogenǎ crescutǎ. Efectul bioagresiv al acestor pulberi este dependent, atât
de procentul de SiO2 l.c. pe care îl conţin, cât și de posibilitatea de pǎtrundere a
acestor particule pânǎ la nivel alveolar. Pe aceste douǎ elemente se bazeazǎ limitele
maxime admise ale pulberilor silicogene în mediul de muncǎ.
Determinarea conţinutului de SiO2 l.c. în pulberi se realizeazǎ prin metoda
spectroscopiei în infraroșu sau prin difractometria razelor X. Aprecierea cantitativǎ
a pulberilor în zonele de muncǎ presupune reţinerea pe anumite filtre a acestora. Se
utilizeazǎ filtre nehigroscopice, care se cântǎresc înainte și dupǎ trecerea prin ele a
unui anumit volum de aer. Diferenţa de greutate a filtrelor la cele douǎ cântǎriri
reprezintǎ pulberea reţinutǎ, care se raporteazǎ la volumul de aer din care s-a extras
și se exprimǎ în mg/m3. Cuantificarea pulberilor respirabile (alveolare) se face prin
metode speciale de recoltare.
Silicoza este determinatǎ, deci, de aspirarea în alveolele pulmonare a
particulelor de siliciu cu diametru sub 5 microni. Particulele alveolelor
peribronșice, perivasculare, periseptale sau subpleurale sunt fagocitate de
macrofage, declanșând un proces inflamator și stimularea fibroblastelor.
Acumularea progresivǎ a fibrelor de colagen în jurul particulelor de siliciu duce la
formarea unui nodul silicotic (v. fig. 14.4).
 Forme de manifestare ale bolii

 Silicoza acută:
 câteva luni – până la 3 ani de la începerea expunerii;
 determinată de o expunere deosebit de mare la SiO2;
 este o lipoproteinoză pulmonară, prognostic foarte rezervat,
supravieţuire sub 2 ani de la debutul bolii.
 Silicoza accelerată:
 aproximativ 4-10 ani de la începerea expunerii;
 determinată de o expunere masivă la SiO2;
 are o evoluţie rapidă spre stadiile avansate ale bolii.
 Silicoza cronică:
 debut clinic între 10 şi 30 de ani, în funcţie de nivelul expunerii
 poate fi total asimptomatică, inclusiv la probe funcţionale
ventilatorii normale;
 evoluează lent, chiar şi după încetarea expunerii;
 există o susceptibilitate individuală diferită, unii lucrători
dezvoltând forme mai severe ale bolii, în aceleaşi condiţii de
expunere.
 Fibroza masivă progresivă:
 reprezintă stadiul avansat de evoluţie al bolii, stadiul III
 aspectul radiologic este foarte polimorf, mimează orice alte
afecţiuni pulmonare cronice, dar tipic opacităţile sunt localizate în
lobii superiori, cu emifzem compensator la bazele pulmonare;
 se asociază cu alterarea severă a probelor funcţionale ventilatorii,
simptomatologie respiratorie importantă, până la insuficienţă
respiratorie cronică, cord pulmonar cronic.

14.3.2.Antracoza sau plămânul negru (pneumoconioza minerului de


cǎrbune)
Antracoza apare prin expunerea la cărbune superior (antracit, huilă, grafit).
Specificǎ este macula de cărbune alcătuită din fibre de reticulină aşezate radiar,
care prind ca într-o plasă aglomerările de macrofage ce au fagocitat cărbunele şi
care se localizeazǎ peribronhiolar.
Aceastǎ afecţiune este denumitǎ „plǎmânul negru”, deoarece modificarea
anatomo-patologicǎ caracteristicǎ este schimbarea culorii plǎmânului din roz în
negru. Existǎ douǎ forme de antracozǎ:
 simplǎ - pneumoconioza minerului de cǎrbune,
 antracoza purǎ şi complicatǎ - cunoscuta ca fibroza masivǎ progresivǎ.

14.3.3.Azbestoza

Azbestoza apare prin expunerea la fibre de azbest cu lungime mai mare de 8


μm. Există două categorii de azbest : alb (crisotil) şi albastru (crocidolit). Specific
apare fibroza interstiţială colagenă şi corpii azbestozici – fibre de azbest învelite
într-o manta proteică ce conţine fier şi mucopolizaharide, care se găsesc şi în
macrofage şi în interstiţiu.
Afecţiunile provocate de azbest pot fi clasificate astfel:
a) Datorate sigur expunerii la azbest
 plǎci pleurale hialine;
 azbestoza (fibroza pulmonarǎ interstiţialǎ difuzǎ);
 cancer pulmonar asociat azbestozei;
 mezoteliom pleural și peritoneal;
 cornificǎri ale pielii.
b) Posibil cauzate de expunerea la azbest
 efuziuni pleurale benigne și îngroșǎri difuze;
 cancer pulmonar, în lipsa azbestozei;
 cancer de laringe;
 alte forme de neoplasm.
Crizotilul, crocidolitul, amozitul și antofilitul pot produce azbestoza dar, se
pare cǎ din acest punct de vedere, cel mai activ este crizotilul, în timp ce
crocidolitul, mai ales, dar și amozitul și antofilitul produc cancer.

14.4.Clasificarea locurilor de muncă din punct de vedere al gradului de


prăfuire

În funcţie de concentraţia medie de praf silicogen la locurile de muncă,


acestea se împart în 2 categorii:
 Categoria I: cele în care în timpul lucrului concentraţia medie de praf
nu depăşeşte concentraţia maximă admisă;
 Categoria a II-a: cele în care în timpul lucrului concentraţia medie de
praf depăşeşte concentraţia maximă admisă.
Valorile concentraţiilor maxime admise de pulberi în atmosfera locurilor de
muncă sunt:
A.Pulberi cu conţinut de SiO2 liber cristalin:
1.Pulberi totale
a.cu SiO2 liber cristalin peste 10 %:
50
[mg / m 3 ]
% SiO2
b.cu SiO2 liber cristalin între 5-10 %: 6 mg/m3;
c.cu SiO2 liber cristalin sub 5 %: 8 mg/m3.
2.Pulberi respirabile
a.pulberi cu SiO2 liber cristalin:
5
[mg / m 3 ]
% SiO2
b.pulberi de SiO2 liber cristalin: 0,05 mg/m3.
B.Pulberi fără conţinut de SiO2 liber cristalin:
1.Pulberi totale: 10 mg/m3;
2.Pulberi respirabile: 5 mg/m3;
C.Pulberi de cărbune (în exploatări miniere cu SiO2 sub 5 %):
Pulberi respirabile: 2 mg/m3.

14.5.Stabilirea conţinutului de SiO2 liber

Conţinutul de SiO2 liber se stabileşte de către laboratoare specializate.


Conţinutul de SiO2 liber se determină o singură dată pentru fiecare strat, filon,
formaţie petrografică în care se execută lucrări miniere şi ori de câte ori în
fronturile de lucru, apar tipuri de roci noi pentru care nu se cunoaşte conţinutul de
bioxid de siliciu liber şi în care urmează să se execute excavaţii de durată.
Concentraţiile de praf se determină la intervale de cel puţin un an, iar pentru
locurile de muncă unde este depăşită concentraţia maximă admisă, la intervale de
cel puţin şase luni.
Concentraţiile de praf se determină ori de câte ori intervin schimbări
importante în caracteristicile geologice, mineralogice, în fluxul tehnologic, aeraj,
aplicarea mijloacelor de combatere a prafului, etc. Intervalele de control ale
concentraţiei de praf vor fi :
 anual pentru un conţinut de SiO2 liber sub 10%;
 semestrial la un conţinut de10-70 %;
 trimestrial când acest conţinut depăşeşte 70 %.

14.6.Combaterea prafului industrial

14.6.1.Combaterea prafului la perforare

a.Perforare umedă normalizată (eficienţa 95 - 98 %)


 stropirea locului de muncă pe o distanţă de 5-10 m înainte de perforare;
 folosirea de sfredele sau capete de tăiere cu orificiile de debitare a apei
cât mai aproape de tăiş;
 menţinerea presiunii apei cu cel puţin 1 bar sub valoarea presiunii
aerului comprimat, dar să nu scadă sub valoarea de 3 bar;
 asigurarea unui debit de apă de 2-4 l/min. pentru perforatoare uşoare, iar
pentru perforatoare grele, foreze/sondeze se vor respecta prescripţiile
din cărţile tehnice;
 asigurarea unui debit de apă de peste 6 l/min. în cazul perforării cu
perforatoare uşoare a găurilor de mină ascendente în lucrările verticale
şi cu înclinare mare; se vor utiliza coloane telescopice, iar lucrătorii vor
fi dotaţi cu haine impermeabile.
b.Perforare cu captare uscată
 dispozitivele de captare uscată se utilizează la locurile de muncă în care,
din cauza rocilor care se umflă datorită apei sau care se dizolvă în apă,
perforajul umed nu se poate aplica.

14.6.2.Combaterea prafului la lucrările de împuşcare

a.Burajul cu apă (eficienţa 40-70 %)


 în gura găurii de mină se introduce un dop de argilă de aproximativ 10
cm pentru ca fiolele cu apă să nu fie aruncate în timpul exploziei;
 la găurile înclinate în jos, pentru a evita pătrunderea apei la încărcătura
de exploziv, în cazul unor eventuale spargeri a fiolelor cu apă, între
acestea şi încărcătură se va introduce un dop de argilă de circa 10 cm;
 lungimea burajului (fiole cu apă + argilă) trebuie să corespundă conform
legislaţiei în vigoare.
b.Perdele de ceaţă (eficienţa 80 %)
 înainte de încărcarea găurilor se stropeşte locul de muncă pe o distanţă
de cel puţin 10 m de front;
 pulverizatoarele mixte (apă + aer comprimat) vor fi montate la o
distanţă de 10-20 m de front;
 punerea în funcţiune a pulverizatoarelor se face la retragerea
artificierului din front, iar oprirea acestora la revenirea lucrătorilor în
front;
 în lucrările de ieşire a aerului viciat din abataje se vor monta porţi de
pulverizare (perdele de ceaţă) care vor funcţiona în permanenţă (mai
puţin în timpul operaţiilor de încărcare a găurilor şi a defectelor
echipamentelor din abataj);
 la lucrările miniere de deschidere sau pregătire la care tăierea se execută
cu explozivi, pe perioada de aerisire după împuşcare, pentru prevenirea
poluării cu praf şi gaze a curenţilor de aer proaspăt se vor realiza
perdele de ceaţă: în galerii în cazul sistemului de aeraj refulant şi în
coloanele de aeraj în cazul sistemelor de aeraj combinat şi aspirant;
 perdelele de ceaţă se vor realiza cu pulverizatoare aer - apă omologate şi
vor fi montate cu sensul de pulverizare în contracurent, ceaţa creată
trebuind să acopere întreaga secţiune de curgere a curentului de aer
(galerie sau tub de aeraj);
 la instalaţiile de aeraj aspirant, pulverizatorul se va monta în coloana de
tuburi după ultimul ventilator situat în curentul de aer proaspăt.

14.6.3.Combaterea prafului la încărcarea materialului derocat

 la încărcarea manuală a materialului derocat se va aplica stropirea cu


apă ori de câte ori apare material neumezit; se va stropi cu apă şi
perimetrul lucrării miniere pe o lungime de minim 5 m;
 la încărcarea mecanică a materialului derocat cu maşini de încărcat cu
acţionare pneumatică pot fi folosite şi dispozitive automate de stropire;
 în punctele de descărcare şi încărcare în şi din silozuri, depozite,
rostogoluri se va aplica pulverizarea apei cu ajutorul pulverizatoarelor
aer-apă sau a duzelor de pulverizare a apei, puse în funcţie manual sau
automat.

14.6.4.Combaterea prafului la transport

 umezirea materialului în frontul de lucru;


 umezirea sau aspirarea prafului depus pe pereţii şi vatra galeriilor;
 montarea de dispozitive pentru stropirea materialului transportat.

14.6.5.Combaterea prafului la tăierea cu combina

 la tăierea mecanizată se vor folosi dispozitive de stropire sau instalaţii


de captare umedă sau uscată, de tipul desprăfuitoarelor;
 combinele care nu sunt prevăzute cu mijloace eficiente de combatere a
prafului nu sunt admise pentru utilizare în subteran.

14.3.6.Combaterea prafului din curenţii de aeraj

 vitezele curenţilor de aer trebuie să fie cuprinse între 1-1,5 m/s pentru
lucrările miniere aflate sub depresiunea instalaţiilor principale de
ventilaţie şi de 0,4-0,5 m/s pentru lucrările miniere în săpare;
 reducerea prafului antrenat de curenţii de aeraj va fi luată în considerare
în cazul în care concentraţia de praf din curentul de aer proaspăt
depăşeşte valoarea de 30 % din concentraţia maximă admisă stabilită
pentru locul de muncă pe care îl aeriseşte şi se va realiza prin:
 crearea de perdele de ceaţă;
 spălarea periodică a pereţilor lucrărilor miniere cu apă;
 evitarea pe cât posibil a aerisirii în serie.

14.6.7.Combaterea prafului la rambleere

 evitarea folosirii ca rambleu a materialului care prin natura lui conţine


mult praf fin;
 umezirea prealabilă cu apă a spaţiului de rambleat, precum şi a
materialului utilizat;
 plasarea maşinilor de rambleere în curenţii de aer viciat;
 dotarea lucrătorilor care execută rambleerea cu măşti de protecţie
împotriva prafului.

14.6.8.Combaterea prafului la torcretare

 stropirea cu apă a suprafeţei de torcretat;


 dotarea lucrătorilor care execută torcretarea cu măşti de protecţie
împotriva prafului;
 executarea torcretării numai din curentul de aer proaspăt.

14.7.Protecţia individuală împotriva prafului

În locurile de muncă unde cu toate măsurile luate conţinutul de praf la


anumite operaţii depăşeşte limita maximă admisă în timpul operaţiei respective, se
vor folosi obligatoriu măşti contra prafului
Măştile contra prafului vor putea fi folosite ca mijloace unice de protecţie numai în
locurile de muncă sau la operaţiunile unde, din motive obiective, nu se pot aplica
celelalte mijloace de combatere. Accentuăm faptul că echipamentul individual de
protecție trebuie utilizat doar ca ultimă barieră, atunci când măsurile tehnice şi
organizatorice se pot dovedi insuficiente sau nesatisfăcătoare pentru a asigura
protecția lucrătorilor.

S-ar putea să vă placă și