UN PEDAGOG

DE ŞCOALĂ NOUĂ
DRAMATIZARE DUPA ION LUCA CARAGIALE

PERSONAJE:

Naratorul Anania Aida

Pedagogul Ticovschi Briana

Inspectorul Costandache Sebastian

1 elev – Bârsăscu Ceparu Ana-Maria

1 elev – prostovanul Ceparu Miruna

1 elev – Anibal Ionescu, coleg de bancă cu prostovanul Pușcașu Ruxandra

1 elev – care răspunde la geografie Arcana Flavia

1 elev – Traian Ghiorghiescu, răspunde la istorie Airinei Daria

1 elev – Popescu, răspunde la muzică Costache Felix

1 elev – micul Ftiriadi ---- Ticovschi Medeea

D-na Popescu – mahalagioaică ---- Costache Denissa

D-na Ionescu – mahalagioaică ---- Dima Nicola

D-na Ftiriadi – din înalta societate ---- Naomi Lucaci

POVESTITORUL: Domnul Mariu Chicoş Rostogan, distinsul nostru pedagog absolut, şi-a început
cariera printr-o memorabilă conferinţă didactică.

PEDAGOGUL: Onorat aughitoriu, vom căuta să ne roskim astăzi ghespre metoda ghe a prăda
grămakica în jenăre şi apoi numai doară ghespre metoda intuikivă şi ghespre
răspunsurile neapărake, neţăsitake ghe lojica lucrului, amăsurat inkelijinţii şcolerului!

POVESTITORUL: Aşa începe domnul conferenţiar.

PEDAGOGUL: No! Ce-i grămakica?

ELEVUL BÂRSESCU: Grămakica iaşte ...

PEDAGOGUL: No, că-z ce iaşte? Că-z doar nu iaşte vun lucru mare.

ELEVUL BÂRSESCU: (numai apoi să reculeje şi răspunghe) grămakica iaşte o ştiinţă ghespre cum
lucră limba şi lejile mai apoi la cari se supune aceea lucrare, ghin toake
punturile ghe veghere.

PEDAGOGUL: Bravo, mă! Prostovane!

(spre public) Îi zic aşe doară nu spre admoniţiune, ci spre înghemn şi încurăjare.
(spre elev) No, acuma spune-ne tu numai cum se împart substankivele?

ELEVUL BÂRSESCU: În substankive care se văd şi substankive care nu se văd – reşpeckive concreke
şi abstracke!

PEDAGOGUL: Apoi merem mai gheparte pe ogorul pedagojic şi punem cheskiunea doar: Aţi auzit
voi, copii, ghespre jăn? Ce iaşte jănul?

ELEVUL BÂRSESCU: Jănul e cumu-i lucrul: masculin, feminin şi ekerogen au neutru, reşpeckive
ghe bărbat, ghe femeie şi ghe ce nu-i nici bărbat, nici femeie.

PEDAGOGUL: Exemple doară...

ELEVUL BÂRSESCU: Calul îisubstankiv masculin; iel se schimbă în iapă ş-apoi ghevine feminin.

PEDAGOGUL: No! Dar neutru?

ELEVUL BÂRSESCU: ?! ?! ?!

PEDAGOGUL: Neutru! Neutru mai apoi, dacă-i calul masculin şi iapa feminină, neutru-i catârul,
carele nu-i nici cal, nici iapă, nici măgar, nici cal: e catâr, aghică corşitură, ghe îmbele
jenuri, şi mai gheparke pentru aceea se consultă zoologhia, care-i o altă ştiinţă naturale,
şi doară naturalia non sunt turpia (cele fireşti nu sunt ruşinoase).

PEDAGOGUL: către public: După aceea doară, şcolerul musai să fie, în răţiunea sa puerilă, eghificat
pe gheplin ghe jănurile tuturor substankivelor.
către elevi: Vine numai după-aceea cheskiunea makemakică... Spune tu doar,
Bărsescule! Ce înţăleji tu prin curbă, o line curbă?
ELEVUL BÂRSESCU: Care nu-i ghireaptă...

PEDAGOGUL: (zâmbind cu bunătate) No! Care nu-i ghireaptă, bine! Da’ cumu-i, daca nu-i ghireaptă?

ELEVUL BÂRSESCU: (pe nerăsuflate) E o linie oablă, oablă, care mere şi mere şi mere şi iarăşi ne-
ntoarnă ghe unghe o purces.

PEDAGOGUL: (jucându-şi serios rolul) Bine! Răspuns limpeghe! Chiar ( = clar)! Reşpeckive esact...
No acuma, spune-ne cine au invăntat numerele?

ELEVUL BÂRSESCU: (răspunde din memorie, pe de rost) numerele pare, reşpeckive cele cu soţiu, le-
au invăntat Pitagora, iar mai apoi cele impare, reşpeckive cele fără soţiu, le-au
invăntat Eratoskenes!

PEDAGOGUL: către elev: Bravo!

către public: Cum veghe, onoratul aughitoriu, toake răspunsurile şcolerului după
metoda intuikivă moghearnă sunt neţăsitake prin lojika lui, proprie
vorbind, născândă, dar completaminke formată printr-o educăţiune
aghecvată cercustanţelor, probăluike ca gherivând ghin natura noastră,
carea lucră pe cum e mânată mai gheparke.

(Când termină ce are de spus, iese. Elevii ramân liniştiţi în bănci.)

POVESTITORUL: Pedagogul nostru este numit în slujbă, profesor „ghe pedagojie în jănere
şi ghe limba makernă în speţial” , primind vizita unui inspector.

(Intră pedagogul însoţit de inspector şi spunându-i:)

PEDAGOGUL: Că-z onorat domnul inspectore va binevoi doară un momânt să asculke aplicăţiunea
metoaghii intuikive.

INSPECTORUL: se aşează, scoate un carnetul, condeiul şi ascultă

PEDAGOGUL: Mă! Prostovane! Tu ala ghe colo... Spune-ne tu doară: ce iaşte fiinţă şi ce iaşte lucru,
mă?

PROSTOVANUL: Lucru, dom’le, este care nu mişcă şi fiinţă pentru că mişcă .

PEDAGOGUL: No! Dar ornicul meu ... prostule! Fiinţă-i ori lucru?

PROSTOVANUL: E lucru, dom’le!

PEDAGOGUL: Că-z doar mişcă, mă! Auzi-l. (bagă ceasul la urechea elevului)

PROSTOVANUL: (ferindu-se) Da, dar dacă nu-l întoarcem, nu mişcă.

PEDAGOGUL: (satisfăcut) Bravo!

către inspector: Ş-apoi doară ăsta-i ghintre cei meghiocri...
către elev: Bine!
(Elevul merge la locul lui)
PEDAGOGUL: Tu, mă! Ălălalt ghe lângă el... Câke picioare are boul, mă?

ELEVUL IONESCU: Patru, dom’le!

PEDAGOGUL: (vesel) Ei, pe dracu! Că-z doar n-o să aibă şăpke! ... Şi ce e boul cu patru picioare?
Lucru ori fiinţă? Ha?

ELEVUL IONESCU: Fiinţă, dom’le!

PEDAGOGUL: Dar masa fiinţă-i?

ELEVUL IONESCU: E lucru, dom’le!

PEDAGOGUL: No! Că-z n-are şi ea patru?

ELEVUL IONESCU: Da, dar nu se mişcă, dom’le!

PEDAGOGUL: (şi mai vesel) Ei! Pe dracu! Să se mişte ... poake doar că cu şpirikismus!

INSPECTORUL: (tuşeşte tare şi caută să schimbe vorba) Mă rog, cum îl cheamă pe elevul acesta?

PEDAGOGUL: Anibal Ionescu.

INSPECTORUL: Răspunde bine.

PEDAGOGUL: (cu siguranţă) Că-z ăsta-i ghintre cei bunişori!... No! La gheografie acuma... Mă! Tu
ghe colo... Spune-ne tu doară toake ştakele Europei.

ALT ŞCOLAR: Franţa, dom’le!

PEDAGOGUL: Franţia, bine!

ALT ŞCOLAR: Anglia, dom’le!

PEDAGOGUL: Iaşke!

ALT ŞCOLAR: Germania, dom’le!

PEDAGOGUL: Ghermania.

ALT ŞCOLAR: (se porneşte repede) Elveţia, Rusia, Suedia, Italia, Belgia, Olanda, Turcia, Bulgaria,
România, Serbia, Muntenegru şi Grecia... dom’le!

(pedagogul da din cap afirmativ cu satisfacţie şi mândrie)

PEDAGOGUL: (încruntându-se) Şi apoi mai care, mă?

ALT ŞCOLAR: Atâtea, dom’le!

PEDAGOGUL: (începând să crâşnească) Dar Şpania, mă?
ALT ŞCOLAR: (intimidat) Şi... Spania, dom’le!

PEDAGOGUL: (mai aspru) Dar Şpania, unde-i Şpania?

ALT ŞCOLAR: ...?!

PEDAGOGUL: (magistral) Şpania-i lângă Portocalia, mă boule, şi viţăversa!

ALT ŞCOLAR: (aiurit) Şi ... Spania şi Portocalia, dom’le!

PEDAGOGUL: (din ce in ce mai sus) Şi mai care?

ALT ŞCOLAR: (pierdut) Viţăvercea, dom’le!

PEDAGOGUL: (indignat) Nu viţăvercea, mă! Dănimarca, mă! Dania, mă! (şoptind ameninţător printre
dinţi) Dania tătâne-tău! (energic) Merji la loc, boule!

ALT ŞCOLAR: (pleacă obidit la loc)

INSPECTORUL: (conciliant) Ei, oricum, tot a ştiut destul de bine.

PEDAGOGUL: (încă fierbând de ciudă) Pe dracu! Stiut! Traiane Ghiorghiescule! Vină tu... Spune-ne
tu doară, s-audă şi onorat domnul inspector: dacă sunt în lume apoi câke le veghem
doară, cine le-au făcut pe toake?

TRAIAN GHIORGHIESCU: (sigur) Natura, dom’le!

PEDAGOGUL: (zâmbind cu bunătate filizofică) Ei, pe dracu, Natura!.. Dar pe natura aia cine au făcut-
o, mă prostovane?

TRAIAN GHIORGHIESCU: Dumnezeu, dom’le!

PEDAGOGUL: Dar vezi bine că Dumnezeu, că-z doar nu tată-tău şi mumă-ta!... No!acuma ... noi,
românii, musai doară să şkim pe cum că: ghe unghe ne trajem noi?... ghe unghe?...
spune

TRAIAN GHIORGHIESCU: (energic) De la Traian, dom’le!

PEDAGOGUL: (făcând cu ochiul inspectorului care stă în admiraţie) Şi cine era Trăian?

TRAIAN GHIORGHIESCU: El era un om bun!

PEDAGOGUL: Bun, drăguţul ghe el, zic zău lui Dumnezeu, bun!... Şi cu cine s-au bătut el?

TRAIAN GHIORGHIESCU: (brav) Cu turcii!

PEDAGOGUL: (râzând cu mult chef) Pe dracu! Că-z unghe erau turcii până atunci în Europa... Mai
târziu doară apoi s-or ghescoperit turcii... (Puternic) Cu dacii, mă!
TRAIAN GHIORGHIESCU: (mai brav) Cu draci!
PEDAGOGUL: Că zău lui Dumnezeu că cu draci s-o bătut!... Dar mai apoi, Ştefan cel Mare şi Michaiu
Bravul cine au fost?

TRAIAN GHIORGHIESCU: (mândru) Ei erau oameni buni.

PEDAGOGUL: (aprobând cu tărie) Buni, mă!... şi s-au bătut...

TRAIAN GHIORGHIESCU: (cu multă mândrie naţională) Cu draci!

PEDAGOGUL: (entuziast) Cu draci! Zic zău lui Dumnezeu!... Merji la loc!... Bravo, prostovane!
către inspector: Că-z ăsta doară iaşte un şcoler emininke!

INSPECTORUL: Are şi mult talent!

PEDAGOGUL: (cu siguranţă) Ei! Pe dracu, talent!... că-z talent nu-i doar ghe vreo samă! Asta-i lucru
anticvat... Cu metoaghele mogherne doară, totul zace numai în aplicaţiune!... No la
muzică acuma... Spune-ne, Popăscule, ce-i muzica?

ELEVUL POPESCU: Muzica este care cântă, dom’le!

PEDAGOGUL: (nemulţumit) Nu aşa, loază! Nu cuvânta doară ca râtanii!... vorbeşte ca şcolerii. Dă-ne
tu numaighecât ghefiniţia chiară şi agkecvată!

ELEVUL POPESCU: Muzica este...

PEDAGOGUL: Ce?

ELEVUL POPESCU: Este când...

PEDAGOGUL: (foarte nemulţumit) Muzica iaşte aceea care ne gâghilă urechile într-un mod plăcut...
către elev: Ia sama doară să nu ţi le gâghil eu într-un mod neplăcut!

(Se aude clopotul de ieşire; copiii se ridică în acelaşi timp cu inspectorul)

INSPECTORUL: (se ridică) Domnule profesore, sunt foarte mulţumit. Metoda dumitale admirabilă...

PEDAGOGUL: (tăindu-i vorba cu mândrie) Că-z asta, doară e metoda lui Peştaloţiu!

INSPECTORUL: (...mai departe) şi zelul dumitale vrednic de laudă...

către elevi: Voi, băieţi, căutaţi a profita de ştiinţa bunului vostru profesore şi nu uitaţi
că de la voi aşteaptă mult patria, România, pentru viitor!

PEDAGOGUL: (conducându-l pe inspector) Că-z eu ce le tot spun boilor, onorat domnule

inspectore?... Apoi dacă-s porci şi n-au ghestulă aplicăţiune!

PEDAGOGUL: (intra in sală după ce l-a condus pe inspector) No! Mâne apoi începem doară! Câţi
ghintre voi au ştuduit, or mere mai gheparke, câţi au fost putori şi n-au ştuduit, trebuie
că rămân repekinţi. Acuma doară numai să vă muştruluiesc, că cum să fiţi la aceea
înălţime la care caută a fi şcolerul întrucât priveşte educăţiunea prinţipială, reşpeckive
 la o conduită exămplară faţă ghe azistenţăă cari vor fi ghe faţă.
(Către un şcolar din fund) Închighe gura, boule, că-ţi întră musca... (Băieţii râd) Silenţium!

(Şcolarul îşi aranjează hainele)

ELEVUL IONESCU: Mie mi-a făcut mama haină nouă, dom’le!

PEDAGOGUL: Ei! Mă-ta! Că-z doară nu era să ţi le fac eu!

(Râsete) Silenţium!, măgarilor! Educăţiunea prinţipială mai apoi ne obligă la reşpect cătră cei
mari, şi la înfăţişare moghestă, care iaşte ca un ghecorum ( = decor) al juneţii
(răspicat şi sever) Că pe carele îl voi veghe că rânjaşte, ori se zbenguieşte, apoi minken
acelui măgar i-oi lunji eu urechile... măcar de-ar fi ficior ghe Erzherzog ( = arhiduce)

ELEVUL POPESCU: Dom’le, tata a zis ca să-i spui de câte ori ne tragi de ureche, ca să vorbească la
Cameră.

PEDAGOGUL: (cu ton de mângâiere) Că-z astea nu le-am spus pentru kine. Pe kine ke cunosc ca un
şcoler emininke... Le-am spus numai pentru porcii eilanţi!
No! Acuma să probăluim câke o ţâră ghin makerie... Popăscule!

(O plesnitoare şi apoi alta şi încă una (3) pocnesc în spatele profesorului; acesta sare in sus speriat)

PEDAGOGUL: Hoghi o fene eghemek! Cine a fost porcul şi măgarul...?

(toată clasa râde) Minken musai să aflăm cine nu a ştiut reşpectul?

MAI MULŢI ŞCOLARI: Popescu, dom’le!

PEDAGOGUL: Popăscu? Nu se poake... Popăscu doară-i un şcoler emininke.

MAI MULŢI ŞCOLARI: Popescu, dom’le!

PEDAGOGUL: Acela care mai face asta, lasă-l apoi doară... Popăscule... dacă cineva ke-ntreabă să-i
spui numai câke operaţiuni avem în aritmekică, cum vei răspunghe?

ELEVUL POPESCU: Trei, dom’le!

PEDAGOGUL: Nu-s mai mulke?

ELEVUL POPESCU: Cinci.

PEDAGOGUL: Nu-s mai puţine?

ELEVUL POPESCU: Două.

PEDAGOGUL: La ghereptul vorbind, sunt numai două în prinţipiu, sporire şi scăghere ghe unitache;
numai doară, după diferănţierea lor în praxă, ghevin că-s patru; aghiţiunea,
substracţiunea, multiplicăţiunea şi ghiviziunea. No! Bine! Meri la loc... Spune numa lui
tatătău să vină mâne să ne onoreză.
(se aude altă plesnitoare)

PEDAGOGUL: O fekete kukio! Cine-i porcul şi măgarul?

MAI MULŢI ŞCOLARI: Popescu, dom’le!

PEDAGOGUL: (necăjit) Silenţium! Ioanescule! Dacă cineva ke întreabă c’-z câke-s emisferele
pamântului, tu ce vei răspunghe?

ELEVUL IONESCU: Două, dom’le!

PEDAGOGUL: Nu-s mai mulke?

ELEVUL IONESCU: Nu, dom’le!

PEDAGOGUL: (iritat) Ba da, loază!

ELEVUL IONESCU: Care, dom’le?

PEDAGOGUL: Acele care sunt, boule; emisferul austral, emisferul boreal mai gheparte apoi emisferul
oriental şi emisferul ocţidăntal, măgarule! Meri la loc, vită! Vine mâni-ta mâne?

ELEVUL IONESCU: Nu, dom’le, că spală la mama lui Popescu.

PEDAGOGUL: No, bine, că-z tot n-avea ce procopsală să vază.

(mai multe plesnitori deodata)

PEDAGOGUL: O fene ş-o fekete kukiko!

(turbat) Care e iar măgarul şi porcul care n-are respect?

MAI MULŢI ŞCOLARI: Popescu, dom’le!

PEDAGOGUL: (calmându-se) No! Silenţium! Luaţi aminke doară la muştruluiala care v-am făcut...
Mâne este ziua când pukem zice, pedagoji şi şcoleri, faţă cu onorata azistenţă care va fi
ghe faţă finis coronat opus ( = sfârşitul încunună opera)!

(Copiii fac zgomot, Popescu mai caută o plesnitoare, profesorul iese înjurând în ungureşte)

POVESTITORUL: Şi ... iată că a venit şi ziua examenelor.....

(în timp ce povestitorul vorbeşte, cele 2 mahalagioaice se aşează pe scaune, Popescu e în picioare,
pedagogul îi pune întrebări --- gesticulând doar, să nu intervină peste vocea autorului.)

PEDAGOGUL: No! Prostule, dacă nu ştii pe estea, care-s ghe tot simple şi jănerale, apoi spune-ne
răţiunea pântru carea românii au kins să urmeze o polikikă jermână pe timpul lui
Mihaele Bravul?
ELEVUL POPESCU: ...?

PEDAGOGUL: No! Spune odată!

ELEVUL POPESCU: ...???

PEDAGOGUL: (energic) Meri la loc, boule!

(către mama lui Popescu, care este foarte mâhnită) Că-z prost l-ai făcut, cucoană!
Apoi ăstuia doară numai paie să-i dai să mânce.

DOAMNA POPESCU: (plânge)

PEDAGOGUL: Că-z geaba te mai boceşti acuma! Nu-l mai dreji. Are să mai steie încă şăpke ani
repekinke... Ioanescule!

DOAMNA IONESCU: (tuşeşte foarte mişcată)

PEDAGOGUL: Cumu-i pământul,mă?

ELEVUL IONESCU: Mare, dom’le!

PEDAGOGUL: Pe dracu mare! L-a măsurat mâni-ta să vază mare-i. Pe lângă alke astre, bunăoară
Saturnus, au Neptunus, au Iupităr, pamântul nostru doară-i o scârbă! Nici cât să
chiorăşti un şoarece... Nu-i vorbă ghe mare, mă prostovane! E vorba cumu-i?

ELEVUL IONESCU: Se-nvârteşte, dom’le!

PEDAGOGUL: (răstindu-se puternic) No!

DOAMNA IONESCU: (se sperie)

PEDAGOGUL: Apoi? Dacă se-nvârke, cumu-i? În trei colţuri, animale?

ELEVUL IONESCU: Nu, dom’le!

PEDAGOGUL: No, dar?

ELEVUL IONESCU: Rotund.

PEDAGOGUL: Vezi aşa, loază!

(se aude zgomot la uşă; intră doamna Ftiriadi, doamnă din înalta societate, cu un câine în braţe)

PEDAGOGUL: (o întâmpină emoţionat) Onorată doamnă, eu încă mă recomand!

DOAMNA FTIRIADI: (cu o voce foarte subţire) Am venit pentru băiat... Să-ţi spun drept că nu vream
să-l aduc să dea examen la şcoala publică,nu vream să se amestece cu fel de fel
de băieţi rău-crescuţi... Dar a stăruit tată-său... zice că e ordin de la minister...
Şi de-aia l-am trimis la d-ta, care-i cunoşti caracterul lui ambiţios, de când îi
 eşti meditator.
PEDAGOGUL: Binevoiască numai onorata doamnă să ieie loc.
(către Ionescu) Tu meri la locu-ţi!... De hatârul mâne-tii, pe kine nu ke las repekinke!
No! Meri!

ELEVUL IONESCU: se duce în banca lui

DOAMNA IONESCU: (se ridică) Sărut mâna!

PEDAGOGUL: (demn) No bine! Poţi mere.

(ia scaunul doamnei Ionescu şi-l pune langă doamna Ftiriadi)

(Mahalagioaicele ies foarte umilite)

No, acuma, tânărul Ftiriadi! Spune-ne, s-audă şi ilustra matronă, onorata ta mamă: nu-i
aşa că pământul se-nvârke în jurul soarelui trei ani câte 365 ghe zile şi mai apoi în al
patrulea în 366 ghe zile?

MICUL FTIRIADI: Da, dom’le!

PEDAGOGUL: (face semne de aprobare doamnei Ftiriadi)

DOAMNA FTIRIADI: (satisfăcută, se scoală de la locul ei, drege cravata băiatului, îl sărută şi se
aşează iar la loc)

PEDAGOGUL: No, nu-i aşe că presiunea se ghemonstră sufiţiente prin cele două emisfere ghe
Maggheburg?

DOAMNA FTIRIADI: (tuşeşte tare)

MICUL FTIRIADI: Da, dom’le!

PEDAGOGUL: (către clasa întreagă) No, boilor, vegheţi numai exămplu ghe aplicăţiune!
(către micul Ftiriadi) No, încă una ş-apoi basta! Spune-ne: nu-i aşa că Ioane Corvin
ghe Huniaghe şi Matiaş Corvin, şi-apoi dup-aceia doară toţi magnaţii maghiari fost-au
români ghe-ai noştri?

MICUL FTIRIADI: Da, dom’le!

PEDAGOGUL: Bine! Bravo! Emininke!!!

DOAMNA FTIRIADI: Merci, domnule profesor... Sunt foarte mulţumită... O să-i spui şi lui Ftiriadi
câtă osteneală-ţi dai cu copiii...

PEDAGOGUL: Ilustră doamnă, că-z asta ni-i misiunea. Datoria ni-i să luminăm jenăraţiunile june; că-z
fără instrucţiune şi educăţiune, un popor doară e învins astăzi în lupta pentru existenţă,
şi cine-i învins, apoi acela dă-l dracului! Vorba lăkinească: una salus vickis, nullam
şperare salukem! ( = una salus victis nullam sperare salutem = singura şansă de
salvare pentru cei învinşi e de-a nu conta pe această şansă)