RTOAC
RTOAC
RTOAC
OMOLOGAREA AUTOMOBILELOR ȘI
COMPONENTELOR
Valentin POPOVICI
CUPRINS
I. BATERII ............................................................................................................................ 3
2. DEFINIȚII .......................................................................................................................... 8
BIBLIOGRAFIE .................................................................................................................. 78
I. BATERII
Acumulatorii folosiți pentru a genera energie electrică pentru motoarele electrice sunt de
următoarele tipuri:
1. Acumulatori cu Plumb-Acid
2. Acumulatori de tip Nichel-Cadmiu (Ni-Cd)
3. Acumulatori de tip Nichel-Hidruri Metalice (Ni-MH)
4. Acumulatori de tip Litiu-Ion (Li-Ion)
1. Acumulatori cu Plumb-Acid
- acești se compun de obicei din trei elemente și anume:
▪ acidul (numit electrolit)
▪ electrodul pozitiv format din PbO2
▪ electrodul negativ format din Pb
La reacțiile între substanțele solide cum ar fi Pb și PbO2 și substanțele lichide cum sunt
H2SO4 și H2O rezultă sulfat de plumb (PbSO4) care se depunde sub formă de cristale fine de
culoare albă pe electrozi. A doua substanță care rezultă este apa. Se observă astfel că se
consumă H2SO4 și rezultă H2O, de aceea se adaugă electrolit pentru creșterea concentrației de
H2SO4.
Acumulatorii de tip Ni-Cd sunt un tip de acumulatori reîncărcabili care folosesc hidroxid
de oxid de nichel Ni(O)(OH) și cadmiu ca electrod. Este un tip de baterie umedă și a fost
înlocuită de cele cu hidruri metalice deoarece cadmiul este un metal toxic.
Acest tip de acumulatori este mai stabil decât cel de tip Li-Ion, rezistă la mai multe
ciculri de încărcare/descărcare, acestea sunt utilizate cel mai adesea în locul celor alkaline unde
avem nevoie să le reîncărcăm.
Acestea de exmplu într-un număr compun un modul de baterii electrice, iar un anumit
număr de module crează o baterie de acumulatoare, ceea ce se regăsește la mai mulți
constructori de autovehicule din piață cum ar fi: Nissan, Toyota, Rimac, Tesla etc.
II. DISPOZIȚII UNIFORME PRIVIND OMOLOGAREA
VEHICULELOR ÎN CEEA CE PRIVEȘTE CERINȚELE
SPECIFICE PENTRU GRUPUL MOTOPROPULSOR
ELECTRIC
1. DOMENIU DE APLICARE
4.1. Generalități
Se aplică procedurile prevăzute în anexa 8 la prezentul regulament.
4.2. Vibrație
4.2.1. Încercarea trebuie efectuată în conformitate cu anexa 8A la prezentul regulament.
4.2.2. Criterii de acceptare
4.2.2.1. În timpul încercării, nu trebuie să existe nicio urmă de:
a. scurgere de electrolit;
b. ruptură [aplicabilă doar în cazul sistemului (sistemelor) reîncărcabil(e) de stocare a
energiei de înaltă tensiune];
c. incendiu;
d. explozie.
Urmele de scurgere de electrolit trebuie verificate printr-o inspecție vizuală, fără
dezasamblarea niciunei piese a dispozitivului supus încercării.
4.2.2.2. În cazul unui SRSEE de înaltă tensiune, rezistența de izolație măsurată după
efectuarea încercării în conformitate cu anexa 4B la prezentul regulament nu trebuie să fie mai
mică de 100 Ω/volt.
4.3. Șoc termic și variație ciclică
4.3.1. Încercarea trebuie efectuată în conformitate cu anexa 8B la prezentul regulament.
4.3.2. Criterii de acceptare
4.3.2.1. În timpul încercării, nu trebuie să existe nicio urmă de:
a. scurgere de electrolit;
b. ruptură [aplicabilă doar în cazul sistemului (sistemelor) reîncărcabil(e) de stocare a
energiei de înaltă tensiune];
c. incendiu;
d. explozie.
Urmele de scurgere de electrolit trebuie verificate printr-o inspecție vizuală, fără
dezasamblarea niciunei piese a dispozitivului supus încercării.
4.3.2.2. În cazul unui SRSEE de înaltă tensiune, rezistența de izolație măsurată după
efectuarea încercării în conformitate cu anexa 4B la prezentul regulament nu trebuie să fie mai
mică de 100 Ω/volt.
4.4. Impact mecanic
4.4.1. Șoc mecanic
La alegerea producătorului, încercarea poate fi efectuată sub formă de:
a. încercări pe vehicul, în conformitate cu punctul 4.4.1.1 din prezentul regulament;
de
b. încercări pe componente, în conformitate cu punctul 4.4.1.2 din prezentul
regulament; sau de
c. orice combinație între literele (a) și (b) de mai sus, pentru diferite direcții de
deplasare a vehiculului
Încercare pe vehicul
Conformitatea cu cerințele criteriilor de acceptare de la punctul 4.4.1.3 de mai jos poate
fi demonstrată cu ajutorul instalării de SRSEE pe vehiculele care au fost supuse unor teste de
impact în conformitate cu anexa 3 la Regulamentul nr. 12 sau cu anexa 3 la Regulamentul nr.
94, în caz de coliziune frontală, și cu anexa 4 la Regulamentul nr. 95, în caz de impact lateral.
Temperatura mediului ambiant și SOC trebuie să fie în conformitate cu regulamentele
menționate. Omologarea unui SRSEE care a făcut obiectul unor încercări în temeiul prezentului
punct trebuie să se limiteze la tipul de vehicul.
4.4.1.2. Încercare pe componente
Încercarea trebuie efectuată în conformitate cu anexa 8C la prezentul regulament.
4.4.1.3. Criterii de acceptare
În timpul încercării, nu trebuie să existe nicio urmă de:
a. incendiu;
b. explozie;
c1. scurgere de electrolit, în cazul în care încercarea se efectuează în conformitate
cu punctul 4.4.1.1:
(i) timp de 30 de minute de la încheierea impactului, nu trebuie să se înregistreze
nicio scurgere de electrolit provenind de la SRSEE în compartimentul pentru
pasageri;
(ii) o cantitate de maximum 7 % pe volum din capacitatea de electrolit a SRSEE se
poate vărsa din SRSEE în afara compartimentului pentru pasageri (în cazul
bateriilor de tracțiune de tip deschis, se aplică, de asemenea, o limită de
maximum cinci litri);
c2. scurgerea de electrolit, în cazul în care încercarea se efectuează în conformitate
cu punctul 4.4.1.2.
După încheierea încercării pe vehicul (punctul 4.4.1.1), un SRSEE situat în interiorul
compartimentului pentru pasageri trebuie să rămână la locul instalării, iar componentele
SRSEE trebuie să rămână în interiorul limitelor SRSEE. Nicio parte a unui SRSEE amplasat
în afara compartimentului pentru pasageri nu trebuie să pătrundă în compartimentul pentru
pasageri în timpul sau după procedurile de testare la impact.
După încheierea încercării pe componente (punctul 4.4.1.2), dispozitivul supus
încercării trebuie fixat cu ajutorul dispozitivului de montare, iar componentele acestuia trebuie
să rămână în interiorul limitelor sale.
În cazul unui SRSEE de înaltă tensiune, rezistența de izolație a dispozitivului supus
încercării trebuie să asigure o valoare de cel puțin 100 Ω/volt pentru întregul SRSEE, măsurată
după efectuarea încercării în conformitate cu anexa 4A sau cu anexa 4B la prezentul regulament
sau trebuie să se atingă gradul de protecție IPXXB pentru dispozitivul supus încercării.
În cazul SRSEE supus unei încercări în conformitate cu punctul 4.4.1.2, urmele de
scurgere de electrolit trebuie verificate printr-o inspecție vizuală, fără dezasamblarea niciunei
piese a dispozitivului supus încercării.
Pentru a confirma respectarea cerințelor de la punctul 4.4.1.3 subpunctul (c1), este
necesar ca dispozitivului de protecție fizică (carcasa) să i se aplice, în caz de necesitate, un strat
protector corespunzător, cu scopul de a confirma dacă există vreo scurgere de electrolit din
SRSEE, apărută ca rezultat al testului la impact. Cu excepția cazului în care producătorul
furnizează mijloacele care permit să se facă distincție între scurgerile de diferite lichide, orice
scurgeri de lichid sunt considerate ca fiind scurgeri de electrolit.
4.4.2. Integritate mecanică
Această încercare se aplică doar în cazul unui SRSEE care urmează să fie instalat în
vehicule de categoriile M1 și N1.
La alegerea producătorului, încercarea poate fi efectuată sub formă de:
a. încercări pe vehicul, în conformitate cu punctul 4.4.2.1 din prezentul
regulament; sau de
b. încercări pe componente, în conformitate cu punctul 4.4.2.2 din prezentul
regulament.
4.4.2.1. Încercare specifică vehiculelor
La alegerea producătorului, încercarea poate fi efectuată sub formă de:
a. încercări dinamice pe vehicul, în conformitate cu punctul 4.4.2.1.1 din
prezentul regulament; de
b. încercare pe componente specifică vehiculelor, în conformitate cu punctul
4.4.2.1.2 din prezentul regulament; sau de
c. orice combinație între literele (a) și (b) de mai sus, pentru diferite direcții de
deplasare a vehiculului.
Dacă SRSEE este montat într-o poziție care se află între linia de la marginea din spate
a vehiculului perpendicular pe linia mediană a acestuia și la o distanță de 300 mm în fața și în
paralel cu această linie, producătorul trebuie să demonstreze serviciului tehnic performanțele
în materie de integritate mecanică ale SRSEE în vehicul.
Omologarea unui SRSEE supus unor încercări în temeiul prezentului punct trebuie să
se limiteze la tipul de vehicul specific.
4.4.2.1.1. Încercare dinamică pe vehicul
Conformitatea cu cerințele criteriilor de acceptare de la punctul 4.4.2.3 de mai jos poate
fi demonstrată cu ajutorul instalării unuia sau mai multor SRSEE pe vehiculele care au fost
supuse unor teste de impact în conformitate cu anexa 3 la Regulamentul nr. 12 sau la
Regulamentul nr. 94, în caz de impact frontal, sau cu anexa 4 la Regulamentul nr. 95, în caz de
impact lateral. Temperatura mediului ambiant și nivelul de încărcare trebuie să fie în
conformitate cu regulamentele menționate.
4.4.2.1.2. Încercare pe componente specifică vehiculelor
Încercarea trebuie efectuată în conformitate cu anexa 8D la prezentul regulament. Forța
de strivire care înlocuiește forța prevăzută la punctul 3.2.1 din anexa 8D trebuie stabilită de
producătorul vehiculului cu ajutorul datelor obținute fie în urma testelor de impact reale, fie în
urma simulării acestor teste, astfel cum se menționează în anexa 3 la Regulamentul nr. 12 sau
la Regulamentul nr. 94, în direcția de mers, și în conformitate cu anexa 4 la Regulamentul nr.
95 în direcție orizontală, perpendicular pe direcția de mers. Aceste forțe trebuie aprobate de
către serviciul tehnic. Producătorii pot, de comun acord cu serviciile tehnice, să utilizeze forțele
derivate din datele obținute în urma procedurilor alternative de efectuare a unor teste de impact,
însă aceste forțe trebuie să fie mai mari sau egale cu forțele care ar rezulta din utilizarea datelor
în conformitate cu reglementările menționate mai sus. Producătorul poate defini părțile
relevante ale structurii vehiculului utilizate pentru protecția mecanică a componentelor SRSEE.
Încercarea trebuie să se efectueze cu SRSEE montat pe structura respectivului vehicul într-un
mod care este reprezentativ pentru montarea acestuia în vehicul.
4.4.2.2. Încercare pe componente
Încercarea trebuie efectuată în conformitate cu anexa 8D la prezentul regulament.
SRSEE omologat în conformitate cu prezentul punct trebuie instalat într-o poziție aflată între
cele două planuri:
a. un plan vertical perpendicular pe linia mediană a vehiculului aflată la 420
mm în spate de la marginea din față a vehiculului; și
b. un plan vertical perpendicular pe linia mediană a vehiculului aflată la 300
mm în față de la marginea din spate a vehiculului.
Restricțiile la montare trebuie consemnate în partea 2 din anexa 6.
Forța de strivire specificată la punctul 3.2.1 din anexa 8D poate fi înlocuită cu valoarea
declarată de producător, în cazul în care forța de strivire este consemnată în partea 2 din anexa
6 ca restricție la montare. În acest caz, producătorul vehiculului care utilizează astfel de SRSEE
trebuie să demonstreze, în timpul procesului de omologare pentru partea I din prezentul
regulament, că forța de contact cu SRSEE nu va depăși valoarea declarată de producătorul
SRSEE. Această forță trebuie stabilită de producătorul vehiculului pe baza datelor obținute fie
în urma testului de impact, fie în urma simulării acestuia, astfel cum se menționează în anexa
3 la Regulamentul nr. 12 sau la Regulamentul nr. 94, în direcția de mers, și în conformitate cu
anexa 4 la Regulamentul nr. 95, în direcție orizontală, perpendicular pe direcția de mers. Aceste
forțe trebuie aprobate de producător și de serviciul tehnic.
Producătorii pot, de comun acord cu serviciile tehnice, să utilizeze forțe derivate din
datele obținute de la procedurile alternative de efectuare de teste de impact, dar aceste forțe
trebuie să fie mai mari sau egale cu forțele care ar rezulta din utilizarea datelor în conformitate
cu reglementările menționate mai sus.
4.4.2.3. Criterii de acceptare
În timpul încercării, nu trebuie să existe nicio urmă de:
a. incendiu;
b. explozie;
(c1) scurgere de electrolit, în cazul în care încercarea se efectuează în conformitate cu
punctul 4.4.1.1:
(i) timp de 30 de minute de la încheierea impactului, nu trebuie să se înregistreze nicio
scurgere de electrolit provenind de la SRSEE în compartimentul pentru pasageri;
(ii) o cantitate de maximum 7 % pe volum din capacitatea de electrolit a SRSEE se
poate vărsa din SRSEE în afara compartimentului pentru pasageri (în cazul bateriilor de
tracțiune de tip deschis, se aplică, de asemenea, o limită de maximum cinci litri);
(c2) scurgerea de electrolit, în cazul în care încercarea se efectuează în conformitate cu
punctul 4.4.2.2.
În cazul unui SRSEE de înaltă tensiune, rezistența de izolație a dispozitivului supus
încercării trebuie să asigure cel puțin 100 Ω/volt pentru întregul SRSEE, măsurată în
conformitate cu anexa 4A sau cu anexa 4B la prezentul regulament sau trebuie să se atingă
gradul de protecție IPXXB pentru dispozitivul supus încercării.
Dacă încercarea se realizează în conformitate cu punctul 4.4.2.2, urmele de scurgere de
electrolit trebuie verificate printr-o inspecție vizuală, fără dezasamblarea niciunei piese a
dispozitivului supus încercării.
Pentru a confirma respectarea cerințelor de la punctul 4.4.2.3 subpunctul (c1), este
necesar ca dispozitivului de protecție fizică (carcasa) să i se aplice, în caz de necesitate, un strat
protector corespunzător, cu scopul de a confirma dacă există vreo scurgere de electrolit din
SRSEE, apărută ca rezultat al testului la impact. Cu excepția cazului în care producătorul
furnizează mijloacele care permit să se facă distincție între scurgerile de diferite lichide, orice
scurgeri de lichid sunt considerate ca fiind scurgeri de electrolit.
4.5. Rezistență la foc
Această încercare este obligatorie în cazul unui SRSEE care conține electrolit
inflamabil.
Această încercare nu este obligatorie atunci când SRSEE, astfel cum a fost instalat în
vehicul, este montat astfel încât baza carcasei SRSEE să se afle la mai mult de 1,5 m deasupra
solului. La alegerea producătorului, această încercare poate fi efectuată în cazul în care
înălțimea suprafeței inferioare a carcasei SRSEE se află la peste 1,5 m deasupra solului.
Încercarea trebuie să se efectueze pe un singur eșantion de testare.
La alegerea producătorului, încercarea poate fi efectuată sub formă de:
a. încercare pe vehicul, în conformitate cu punctul 4.5.1 din prezentul regulament; sau
de
b. încercare pe componente, în conformitate cu punctul 4.5.2 din prezentul
regulament.
4.5.1. Încercare pe vehicul
Încercarea trebuie efectuată în conformitate cu anexa 8E punctul 3.2.1 la prezentul
regulament. Omologarea unui SRSEE supus unor încercări în temeiul prezentului punct trebuie
să se limiteze la omologări ale unui tip de vehicul specific.
4.5.2. Încercare pe componente
Încercarea trebuie efectuată în conformitate cu anexa 8E punctul 3.2.2 la prezentul
regulament.
4.5.3. Criterii de acceptare
4.5.3.1. În timpul încercării, dispozitivul supus încercării nu trebuie să afișeze nicio
urmă de explozie.
4.6. Protecție împotriva unui scurtcircuit extern
4.6.1. Încercarea trebuie efectuată în conformitate cu anexa 8F la prezentul regulament.
4.6.2. Criterii de acceptare
4.6.2.1. În timpul încercării, nu trebuie să existe nicio urmă de:
a. scurgere de electrolit;
b. ruptură [aplicabilă doar în cazul sistemului (sistemelor) reîncărcabil(e) de
stocare a energiei de înaltă tensiune];
c. incendiu;
d. explozie.
Urmele de scurgere de electrolit trebuie verificate printr-o inspecție vizuală, fără
dezasamblarea niciunei piese a dispozitivului supus încercării.
4.6.2.2. În cazul unui SRSEE de înaltă tensiune, rezistența de izolație măsurată după
efectuarea încercării în conformitate cu anexa 4B la prezentul regulament nu trebuie să fie mai
mică de 100 Ω/volt.
4.7. Protecție împotriva supraîncărcării
4.7.1. Încercarea trebuie efectuată în conformitate cu anexa 8G la prezentul regulament.
4.7.2. Criterii de acceptare
4.7.2.1. În timpul încercării, nu trebuie să existe nicio urmă de:
a. scurgere de electrolit;
b. ruptură [aplicabilă doar în cazul sistemului (sistemelor) reîncărcabil(e) de
stocare a energiei de înaltă tensiune];
c. incendiu;
d. explozie.
Urmele de scurgere de electrolit trebuie verificate printr-o inspecție vizuală, fără
dezasamblarea niciunei piese a dispozitivului supus încercării.
4.7.2.2. În cazul unui SRSEE de înaltă tensiune, rezistența de izolație măsurată după
efectuarea încercării în conformitate cu anexa 4B la prezentul regulament nu trebuie să fie mai
mică de 100 Ω/volt.
4.8. Protecție împotriva supradescărcării
4.8.1. Încercarea trebuie efectuată în conformitate cu anexa 8H la prezentul regulament.
4.8.2. Criterii de acceptare
4.8.2.1. În timpul încercării, nu trebuie să existe nicio urmă de:
a. scurgere de electrolit;
b. ruptură [aplicabilă doar în cazul sistemului (sistemelor) reîncărcabil(e) de
stocare a energiei de înaltă tensiune];
c. incendiu;
d. explozie.
Urmele de scurgere de electrolit trebuie verificate printr-o inspecție vizuală, fără
dezasamblarea niciunei piese a dispozitivului supus încercării.
4.8.2.2. În cazul unui SRSEE de înaltă tensiune, rezistența de izolație măsurată după
efectuarea încercării în conformitate cu anexa 4B la prezentul regulament nu trebuie să fie mai
mică de 100 Ω/volt.
4.9. Protecție împotriva supraîncălzirii
4.9.1. Încercarea trebuie efectuată în conformitate cu anexa 8I la prezentul regulament.
4.9.2. Criterii de acceptare
4.9.2.1. În timpul încercării, nu trebuie să existe nicio urmă de:
a. scurgere de electrolit;
b. ruptură [aplicabilă doar în cazul sistemului (sistemelor) reîncărcabil(e) de
stocare a energiei de înaltă tensiune];
c. incendiu;
d. explozie.
Urmele de scurgere de electrolit trebuie verificate printr-o inspecție vizuală, fără
dezasamblarea niciunei piese a dispozitivului supus încercării.
4.9.2.2. În cazul unui SRSEE de înaltă tensiune, rezistența de izolație măsurată după
efectuarea încercării în conformitate cu anexa 4B la prezentul regulament nu trebuie să fie mai
mică de 100 Ω/volt.
4.10. Emisii
Trebuie să fie luate în considerare eventualele emisii de gaze generate de procesul de
conversie a energiei în condiții normale de utilizare.
4.10.1. Bateriile de tracțiune de tip deschis trebuie să îndeplinească cerințele de la
punctul 5.4 din prezentul regulament în ceea ce privește emisiile de hidrogen.
Sistemele caracterizate de un proces chimic închis sunt considerate ca fiind fără emisii
de gaze în condiții de funcționare normală (de exemplu, bateriile litiu-ion).
Procesul chimic închis trebuie să fie descris și documentat de producătorul bateriei în
partea 2 din anexa 6.
Producătorul și serviciul tehnic trebuie să evalueze și alte tehnologii referitoare la orice
eventuale emisii în condiții de funcționare normală.
4.10.2. Criterii de acceptare
Pentru emisiile de hidrogen, a se vedea punctul 5.4 din prezentul regulament.
Pentru sistemele fără emisii cu proces chimic închis, nu este necesar să se efectueze o
verificare.
PROTECȚIE ÎMPOTRIVA CONTACTELOR DIRECTE CU PIESELE SUB
TENSIUNE
1. SONDE DE ACCES
Sondele de acces necesare pentru a verifica protecția persoanelor împotriva accesului
la piesele sub tensiune sunt indicate în tabel.
2. CONDIȚII DE ÎNCERCARE
Sonda de acces trebuie aplicată în toate deschizăturile carterului de protecție cu o forță
indicată în tabel. În cazul în care sonda pătrunde parțial sau complet, ea trebuie orientată în
toate direcțiile posibile, însă în niciun caz profilul de oprire nu trebuie să treacă complet prin
deschizătură. Barierele interne sunt considerate parte a carterului de protecție. O sursă de
alimentare de joasă tensiune (de cel puțin 40 V și de cel mult 50 V), în serie cu o lampă
corespunzătoare, ar trebui conectată, dacă este necesar, între sondă și piesele sub tensiune din
interiorul barierei sau al carterului de protecție. Metoda circuitului de semnalizare ar trebui
aplicată, de asemenea, pieselor mobile sub tensiune ale echipamentului de înaltă tensiune.
Piesele mobile interne pot fi acționate la viteze reduse, atunci când este posibil.
2. CONDIȚII DE ACCEPTARE
Sonda de acces nu trebuie să atingă piesele sub tensiune. Dacă această cerință este
verificată de un circuit de semnalizare între sonda de acces și piesele sub tensiune, indicatorul
luminos nu trebuie să se aprindă. În cazul încercării pentru gradul de protecție IPXXB, degetul
de verificare articulat poate pătrunde pe toată lungimea sa de 80 mm, însă profilul de oprire
(diametru 50 mm × 20 mm) nu trebuie să treacă prin deschizătură. Începând din poziția dreaptă,
cele două articulații ale degetului de verificare trebuie îndoite succesiv până la un unghi de 90°
față de axa secțiunii adiacente a degetului și orientate în toate pozițiile posibile. În cazul
încercărilor pentru gradul de protecție IPXXD, sonda de acces poate pătrunde pe toată
lungimea sa, însă profilul de oprire nu trebuie să pătrundă complet prin deschizătură.
Sonde de acces pentru încercările vizând protecția persoanelor împotriva
accesului la piese periculoase
Material: metal, cu excepția cazurilor în care se precizează altfel
Toleranțele dimensiunilor fără toleranță specifică: (a) pentru unghiuri: 0/– 10°; (b) pentru
dimensiuni lineare: până la 25 mm: 0/– 0,05 mm peste 25 mm: ± 0,2 mm. Cele două articulații
trebuie să permită mișcarea în același plan și în aceeași direcție printr-un unghi de 90° cu o
toleranță de 0 până la + 10°.
1. GENERALITĂȚI
Rezistența de izolație pentru fiecare magistrală de înaltă tensiune a vehiculului trebuie să
se măsoare sau să se determine prin calcul, utilizând valori de măsurare obținute pentru fiecare
piesă sau componentă a unei magistrale de înaltă tensiune (metodă denumită în continuare
„măsurătoare fracționată”).
2. METODĂ DE MĂSURARE
Măsurarea rezistenței de izolație trebuie să se realizeze prin selectarea unei metode de măsurare
adecvate dintre cele enumerate la punctele 2.1-2.2 din prezenta anexă, în funcție de sarcina
electrică a pieselor sub tensiune sau a rezistenței de izolație etc. Intervalul circuitului electric
care va fi măsurat trebuie clarificat în prealabil, utilizând scheme de circuite electrice etc. De
asemenea, se pot efectua modificările necesare pentru măsurarea rezistenței de izolație, cum ar
fi îndepărtarea capacului pentru a ajunge la piesele sub tensiune, trasarea liniilor de măsurare,
modificarea software-ului etc. În cazurile în care valorile măsurate nu sunt stabile din cauza
funcționării sistemului integrat de monitorizare a rezistenței de izolație etc., pot fi efectuate
modificările necesare pentru realizarea măsurătorii, cum ar fi oprirea funcționării dispozitivului
în cauză sau îndepărtarea acestuia. Mai mult, atunci când dispozitivul este îndepărtat, trebuie
să se demonstreze, cu ajutorul desenelor etc., că acest lucru nu va modifica rezistența de izolație
dintre piesele sub tensiune și șasiul electric. Trebuie acordată maximă atenție în ceea ce privește
evitarea scurtcircuitelor, a șocurilor electrice etc. deoarece, dacă se utilizează această metodă
de confirmare, poate fi necesară o alimentare directă a circuitului de înaltă tensiune.
2.1. Metodă de măsurare utilizând tensiune provenită din surse exterioare vehiculului
2.1.1. Instrument de măsurare
Trebuie să se utilizeze un instrument de încercare a rezistenței de izolare capabil să
aplice o tensiune continuă mai mare decât tensiunea de lucru a magistralei de înaltă tensiune.
2.1.2. Metodă de măsurare
Între piesele sub tensiune și șasiul electric trebuie conectat un instrument de încercare
a rezistenței de izolare. Rezistența de izolație se măsoară apoi prin aplicarea unei tensiuni
continue cel puțin egale cu jumătatea tensiunii de lucru a magistralei de înaltă tensiune. Dacă
sistemul dispune de mai multe intervale de tensiune (de exemplu, din cauza prezenței
transformatorului de amplificare) în circuitul conectat galvanic și dacă unele dintre componente
nu pot rezista la tensiunea de lucru a întregului circuit, rezistența de izolație dintre
componentele respective și șasiul electric poate fi măsurată separat prin aplicarea a cel puțin
jumătate din tensiunea de lucru proprie acestora, componentele în cauză fiind deconectate.
2.2. Metodă de măsurare utilizând SRSEE al vehiculului ca sursă de tensiune continuă
2.2.1. Condiții ale vehiculului de încercare
Magistrala de înaltă tensiune trebuie pusă sub tensiune de către SRSEE propriu al
vehiculului și/sau de către sistemul de conversie a energiei electrice, iar nivelul tensiunii
SRSEE și/sau a sistemului de conversie a energiei electrice pe toată durata încercării trebuie să
fie cel puțin egal cu tensiunea de lucru nominală specificată de producătorul vehiculului.
2.2.2. Instrument de măsurare
Voltmetrul utilizat în această încercare măsoară valorile tensiunilor continue și trebuie
să aibă o rezistență internă de cel puțin 10 ΜΩ.
2.2.3. Metodă de măsurare
2.2.3.1. Prima etapă
Tensiunea se măsoară astfel cum se indică în figura 1, iar tensiunea magistralei de înaltă
tensiune (Vb) se înregistrează. Vb trebuie să fie mai mare sau egală decât tensiunea de lucru
nominală a SRSEE și/sau a sistemului de conversie a energiei electrice astfel cum este
specificată de producătorul vehiculului.
2.2.3.2. A doua etapă
Se măsoară și se înregistrează tensiunea (V1) între polul negativ al magistralei de înaltă
tensiune și șasiul electric (a se vedea figura 1). 2.2.3.3. A treia etapă Se măsoară și se
înregistrează tensiunea (V2) între polul pozitiv al magistralei de înaltă tensiune și șasiul
electric (a se vedea figura 1). 2.2.3.4. A patra etapă Dacă V1 este mai mare sau egală
cu V2, se introduce o rezistență cunoscută standard (Ro) între polul negativ al
magistralei de înaltă tensiune și șasiul electric. După instalarea rezistenței Ro, se
măsoară tensiunea (V1′) între polul negativ al magistralei de înaltă tensiune și șasiul
electric (a se vedea figura 2). Se calculează izolația electrică (Ri) pe baza formulei
următoare: Ri = Ro*(Vb/V1′ – Vb/V1) sau Ri = Ro*Vb*(1/V1′ – 1/V1)
Dacă V2 este mai mare decât V1, se introduce o rezistență standard cunoscută (Ro)
între polul pozitiv al magistralei de înaltă tensiune și șasiul electric. După instalarea rezistenței
Ro, se măsoară tensiunea (V2′) între polul pozitiv al magistralei de înaltă tensiune și șasiul
electric (a se vedea figura 3). Se calculează izolația electrică (Ri) pe baza formulei indicate.
Această valoare a izolației electrice (în Ω) se împarte la tensiunea de lucru nominală a
magistralei de înaltă tensiune (în volți). Se calculează izolația electrică (Ri) pe baza formulei
următoare: Ri = Ro*(Vb/V2′ – Vb/V2) sau Ri = Ro*Vb*(1/V2′ – 1/V2).
2.2.3.5. A cincea etapă
Valoarea izolației electrice Ri (în Ω) împărțită la tensiunea de lucru a magistralei de
înaltă tensiune (în volți) determină rezistența de izolație (în Ω/V).
Observație: Rezistența standard cunoscută Ro (în Ω) ar trebui să corespundă valorii
rezistenței de izolație minime necesare (în Ω/V) înmulțită cu tensiunea de lucru a vehiculului
± 20 % (în volți). Valoarea Ro nu trebuie să fie perfect egală cu această valoare, ecuațiile
rămânând valabile pentru orice valoare a Ro; cu toate acestea, o valoare Ro situată în acest
interval ar trebui să permită măsurarea tensiunii cu o rezoluție satisfăcătoare.
METODĂ DE MĂSURARE A REZISTENȚEI DE IZOLAȚIE PENTRU
ÎNCERCĂRILE PE COMPONENTE ALE UNUI SRSEE
1. METODĂ DE MĂSURARE
Măsurarea rezistenței de izolație trebuie să se realizeze prin selectarea unei metode de
măsurare adecvate dintre cele enumerate la punctele 1.1-1.2 din prezenta anexă, în funcție de
sarcina electrică a pieselor sub tensiune sau a rezistenței de izolație etc. În cazul în care
tensiunea de lucru a dispozitivului supus încercării (Vb, figura 1) nu poate fi evaluată (de
exemplu din cauza deconectării circuitului electric cauzat de funcționarea contactoarelor
principale sau a siguranțelor) încercarea poate fi efectuată cu un dispozitiv de încercare
modificat pentru a permite măsurarea tensiunilor interne (în amonte de contactoarele
principale). Aceste modificări nu trebuie să influențeze rezultatele încercării. Intervalul
circuitului electric care urmează să fie măsurat este clarificat în prealabil, utilizându-se scheme
de circuite electrice etc. Dacă magistralele de înaltă tensiune sunt izolate galvanic unele de
altele, rezistența de izolație trebuie să se măsoare pentru fiecare circuit electric. De asemenea,
se pot efectua modificările necesare pentru măsurarea rezistenței de izolație, cum ar fi
îndepărtarea capacului pentru a ajunge la piesele sub tensiune, trasarea liniilor de măsurare,
modificarea software-ului etc. În cazurile în care valorile măsurate nu sunt stabile din cauza
funcționării sistemului de monitorizare a rezistenței de izolație etc., pot fi efectuate modificările
necesare pentru realizarea măsurătorii, cum ar fi oprirea funcționării dispozitivului în cauză
sau îndepărtarea acestuia. Mai mult, atunci când dispozitivul este îndepărtat, trebuie să se
demonstreze, cu ajutorul desenelor etc., că acest lucru nu va modifica rezistența de izolație
între piesele sub tensiune și legarea la pământ proiectată de producător ca punct de conectare
la șasiul electric atunci când este instalat pe vehicul. Trebuie acordată maximă atenție în ceea
ce privește evitarea scurtcircuitelor, a șocurilor electrice etc. deoarece, dacă se utilizează
această metodă de confirmare, poate fi necesară o alimentare directă a circuitului de înaltă
tensiune.
1.1. Metodă de măsurare utilizând surse de tensiune externe
1.1.1. Instrument de măsurare
Trebuie să se utilizeze un instrument de încercare a rezistenței de izolare capabil să
aplice o tensiune continuă mai mare decât tensiunea nominală a dispozitivului supus încercării.
1.1.2. Metodă de măsurare
Între piesele sub tensiune și legarea la pământ trebuie conectat un instrument de
încercare a rezistenței de izolare. Ulterior, se măsoară rezistența de izolație. Dacă sistemul
dispune de mai multe intervale de tensiune (de exemplu, din cauza prezenței transformatorului
de amplificare) în circuitul conectat galvanic și dacă unele dintre componente nu pot rezista la
tensiunea de lucru a întregului circuit, rezistența de izolație dintre componentele respective și
șasiul electric poate fi măsurată separat prin aplicarea a cel puțin jumătate din tensiunea de
lucru proprie acestora, componentele în cauză fiind deconectate.
1.2. Metodă de măsurare utilizând dispozitivul supus încercării ca sursă de tensiune
continuă
1.2.1. Condiții de încercare
Nivelul de tensiune al dispozitivului supus încercării pe toată durata încercării trebuie
să fie cel puțin egal cu tensiunea de lucru nominală a dispozitivului supus încercării.
1.2.2. Instrument de măsurare
Dacă V2 este mai mare sau egală cu V1, se introduce o rezistență cunoscută standard
(Ro) între polul pozitiv al dispozitivului supus încercării și legarea la pământ. După instalarea
rezistenței Ro, se măsoară și se înregistrează tensiunea (V2′) între polul pozitiv al
dispozitivului supus încercării și legarea la pământ (a se vedea figura 3). Se calculează
izolația electrică (Ri) pe baza formulei următoare: Ri = Ro*(Vb/V2′ – Vb/V2) sau Ri =
Ro*Vb*(1/V2′ – 1/V2).
2. DESCRIEREA ÎNCERCĂRII
Încercarea privind emisiile de hidrogen (figura din prezenta anexă) se efectuează cu
scopul de a stabili emisiile de hidrogen în timpul procedurilor de încărcare a SRSEE cu
ajutorul încărcătorului. Încercarea cuprinde următoarele etape:
3. ÎNCERCĂRI
3.1.1. Vehiculul trebuie să fie într-o stare mecanică bună și trebuie să fi fost condus
cel puțin 300 km timp de șapte zile înainte de încercare. În tot acest timp, vehiculul trebuie să
fie echipat cu SRSEE supus încercării de emisii de hidrogen.
3.1.2. În cazul în care SRSEE este utilizat la o temperatură mai mare decât
temperatura mediului ambiant, operatorul trebuie să urmeze procedura producătorului pentru
a păstra temperatura SRSEE în intervalul de funcționare normală.
3.2.1. SRSEE trebuie să fie într-o stare mecanică bună și trebuie să fi fost supus la un
minimum de cinci cicluri standard (astfel cum se specifică în anexa 8, în apendice).
3.2.2. În cazul în care SRSEE este utilizat la o temperatură mai mare decât
temperatura mediului ambiant, operatorul trebuie să urmeze procedura producătorului pentru
a păstra temperatura SRSEE în intervalul de funcționare normală.
4.3.1.4. Intervalele de funcționare ale analizorului trebuie alese pentru a obține cea
mai bună rezoluție pe ansamblul procedurilor de măsurare, etalonare și control al scurgerilor.
4.4.1. Temperatura din incintă este înregistrată în două puncte de către senzorii de
temperatură, care sunt conectați pentru a indica o valoare medie. Punctele de măsurare sunt
plasate la aproximativ 0,1 m către interiorul incintei, plecând de la axa verticală de simetrie a
fiecărui perete lateral, la o înălțime de 0,9 ± 0,2 m.
4.7. Ventilatoare
Incinta trebuie să fie echipată cu unul sau mai multe ventilatoare sau suflante cu un
debit între 0,1 și 0,5 m3/ secundă, pentru asigura un amestec optim al atmosferei din incintă.
Trebuie să se atingă o repartizare omogenă a temperaturii și a concentrației de hidrogen din
incintă în timpul măsurătorilor. Vehiculul aflat în incintă nu trebuie supus unui curent direct
de aer provenit de la ventilatoare sau de la suflante.
4.8. Gaze
4.8.1. Următoarele gaze pure trebuie să fie disponibile pentru etalonare și funcționare:
a. aer sintetic purificat (puritate < 1 ppm C1 echivalent; < 1 ppm CO; < 400 ppm
CO2; < 0,1 ppm NO); concentrație de oxigen între 18 și 21 % în volum;
b. hidrogen (H2), 99,5 % puritate minimă.
4.8.2. Gazele utilizate pentru etalonare și reglare trebuie să fie compuse din
amestecuri de hidrogen (H2) și aer sintetic purificat. Concentrațiile reale ale unui gaz de
etalonare trebuie să fie ± 2 % din valorile nominale. Acuratețea valorii gazelor diluate
obținute prin utilizarea unui separator de gaze trebuie să fie de ± 2 % din valoarea nominală.
Valorile concentrației specificate în apendicele 1 pot fi obținute, de asemenea, prin utilizarea
unui separator de gaze cu aer sintetic ca gaz de diluare.
5. PROCEDURA DE ÎNCERCARE
În cazul în care vehiculul sau SRSEE trebuie deplasat între două etape, acesta trebuie
împins până la zona de încercare următoare.
a. cu încărcătorul;
b. la o temperatură a mediului ambiant situată între 293 K și 303 K.
Procedura exclude toate tipurile de încărcătoare externe.
(b) atunci când viteza maximă a vehiculului este mai mică de 20 km/h.
5.1.3. Impregnarea
5.1.4.2. Analizorul de hidrogen trebuie adus la zero și ajustat cu puțin timp înainte de
încercare.
procedurii normale de încărcare, astfel cum se precizează la punctul 5.1.4.7 de mai jos.
5.1.4.5. Ușile incintei sunt închise etanș, astfel încât incinta să fie impermeabilă la
gaze în două minute de la blocarea electrică a etapei de încărcare normală.
5.1.4.8. Analizorul de hidrogen trebuie adus la zero și ajustat cu puțin timp înainte de
finalizarea încercării.
5.1.5.4. Analizorul de hidrogen trebuie adus la zero și ajustat cu puțin timp înainte de
încercare.
5.1.5.7. Ușile incintei sunt închise etanș, astfel încât incinta să fie impermeabilă la
gaze în două minute de la blocarea electrică a etapei de încărcare în condiții defectuoase.
5.1.5.8. Perioada pentru încercarea privind emisiile de hidrogen în timpul unei
încărcări în condiții defectuoase trebuie să înceapă numai după ce incinta a fost etanșeizată.
Concentrația de hidrogen, temperatura și presiunea barometrică sunt măsurate pentru a indica
valorile inițiale CH2i, Ti și Pi pentru încercarea privind încărcarea în condiții defectuoase.
5.2.4.2. Analizorul de hidrogen trebuie adus la zero și ajustat cu puțin timp înainte de
încercare.
5.2.4.4. SRSEE trebuie încărcat conform procedurii normale de încărcare, astfel cum
se precizează la punctul 5.2.4.7 de mai jos.
5.2.4.5. Incinta trebuie să fie închisă etanș, astfel încât să fie impermeabilă la gaze în
două minute de la blocarea electrică a etapei de încărcare normală.
5.2.4.8. Analizorul de hidrogen trebuie adus la zero și ajustat cu puțin timp înainte de
finalizarea încercării.
5.2.5.4. Analizorul de hidrogen trebuie adus la zero și ajustat cu puțin timp înainte de
încercare.
5.2.5.10. Analizorul de hidrogen trebuie adus la zero și ajustat cu puțin timp înainte de
finalizarea încercării.
6. CALCULE
𝑉
(1 + 𝑜𝑢𝑡
𝑀𝐻2 = 𝑘 ∙ 𝑉 ∙ 10 −4
∙( 𝑉 ) ∙ 𝐶𝐻2𝑓 ∙ 𝑃𝑓 − 𝐶ℎ2𝑖 ∙ 𝑃𝑖 )
𝑇𝑓 𝑇𝑖
unde:
V =volumul net al incintei în metri cubi (m3), după deducerea volumului vehiculului
cu ferestrele și portbagajul deschise. Dacă nu s-a calculat volumul vehiculului, se scade un
volum de 1,42 m3;
k =2,42;
unde:
2. ETALONAREA INCINTEI
Incinta trebuie limitată la un volum fix, cu ajutorul unor dispozitive de blocare, atunci
când temperatura mediului ambiant din incintă este menținută la 293 K. Acest volum nominal
trebuie să fie repetabil, cu o marjă de eroare de ± 0,5 % din volumul raportat.
2.1.2. Volumul intern net se calculează prin scăderea a 1,42 m3 din volumul intern al
incintei. Ca alternativă, în locul celor 1,42 m3, se poate utiliza volumul vehiculului de
încercare, cu portbagajul și ferestrele deschise, sau volumul SRSEE.
2.1.3. Incinta trebuie verificată după cum se indică la punctul 2.3 din prezenta anexă.
Dacă masa de hidrogen diferă cu ± 2 % de masa injectată, trebuie luate măsuri corective.
Prin această operație se determină dacă în incintă se află materiale care emit cantități
semnificative de hidrogen. Această verificare trebuie să se efectueze odată cu punerea în
funcțiune a incintei, precum și după orice operațiune efectuată în incintă care poate duce la
emisii reziduale, și cu o frecvență de cel puțin o dată pe an.
2.2.1. Incinta cu volum variabil poate fi utilizată în configurația cu volum blocat sau
deblocat, astfel cum se prevede la punctul 2.1.1 de mai sus. De-a lungul perioadei de patru
ore menționate mai jos, temperatura mediului ambiant trebuie menținută la 293 K ± 2 K.
2.2.2. Incinta poate fi închisă etanș, iar ventilatorul de amestecare poate funcționa
timp de până la 12 ore înainte de începerea perioadei de patru ore destinată prelevării
eșantioanelor de emisii reziduale.
2.2.3. Analizorul (dacă este necesar) trebuie etalonat, adus la zero și ajustat.
2.2.4. Incinta trebuie purjată până la obținerea unei concentrații stabile de hidrogen,
iar ventilatorul de amestecare se pune în funcțiune, dacă acest lucru nu a fost făcut deja.
2.2.5. Incinta este apoi închisă etanș și se trece la măsurarea concentrației de hidrogen
rezidual, a temperaturii și a presiunii barometrice. Acestea sunt valorile inițiale CH2i, Ti și Pi
utilizate la calcularea emisiilor reziduale din incintă.
2.2.7. La sfârșitul acestei perioade, același analizor este utilizat pentru măsurarea
concentrației de hidrogen din incintă. Se măsoară, de asemenea, temperatura și presiunea
barometrică. Acestea reprezintă valorile finale CH2f, Tf și Pf.
2.3.1. Incinta trebuie purjată până la obținerea unei concentrații stabile de hidrogen.
Ventilatorul de amestecare se pune în funcțiune, dacă acest lucru nu a fost făcut deja.
Analizorul trebuie la zero, etalonat și, dacă este necesar, ajustat.
2.3.8. Pe baza valorilor măsurate la punctele 2.3.4 și 2.3.7 de mai sus și a formulei de
la punctul 2.4 de mai jos, se calculează masa hidrogenului din incintă. Această valoare
trebuie să fie de ± 2 %, din masa de hidrogen măsurată la punctul 2.3.6 de mai sus.
2.3.9. Atmosfera incintei se lasă să se amestece timp de cel puțin 10 ore. La sfârșitul
perioadei respective, se măsoară și se înregistrează concentrația de hidrogen, temperatura și
presiunea barometrică finale. Acestea reprezintă valorile finale CH2f, Tf și Pf pentru
verificarea privind retenția hidrogenului.
2.3.10. Cu ajutorul formulei indicate la punctul 2.4 de mai jos, se calculează apoi
masa de hidrocarburi, în funcție de valorile măsurate la punctele 2.3.7 și 2.3.9 de mai sus.
Această masă poate să nu difere cu mai mult de 5 % de masa de hidrogen indicată la punctul
2.3.8 de mai sus.
2.4. Calcule
unde:
V =volumul incintei în metri cubi (m3) măsurat la punctul 2.1.1 de mai sus;
k =2,42;
unde:
Fiecare dintre intervalele de funcționare utilizate în mod normal sunt etalonate conform
următoarei proceduri:
3.1. Se determină curba de etalonare în cel puțin cinci puncte distanțate cât mai uniform
posibil în intervalul de funcționare. Concentrația nominală a gazului de etalonare la cele mai
mari concentrații trebuie să fie egală cu cel puțin 80 % din valoarea maximă admisibilă.
3.2. Curba de etalonare se calculează prin metoda celor mai mici pătrate. În cazul în care
gradul polinomului rezultat este mai mare de trei, numărul de puncte de etalonare trebuie să
fie cel puțin egal cu gradul polinomului plus doi.
3.3. Curba de etalonare nu trebuie să aibă o deviație mai mare de 2 % față de valoarea
nominală a fiecărui gaz de etalonare.
3.4. Utilizând coeficienții polinomului obținut la punctul 3.2 de mai sus, se întocmește un
tabel cu valorile analizorului raportate la concentrațiile reale, cu intervale cel mult egale cu 1
% din valoarea maximă admisibilă.
Acest lucru trebuie efectuat pentru fiecare interval etalonat al analizorului. Acest tabel
trebuie să conțină alte informații relevante, precum:
a. data etalonării;
b. valorile aduse la zero și ajustate ale potențiometrului (după caz);
c. scala nominală;
d. date de referință pentru fiecare gaz de etalonare utilizat;
e. valoarea reală și valoarea indicată pentru fiecare gaz de etalonare utilizat, cu
diferențele procentuale aferente;
f. presiunea de etalonare a analizorului.
3.5. Pot fi utilizate metode alternative (de exemplu computer, comutator de frecvențe
controlat electronic), în cazul în care se demonstrează serviciului tehnic că aceste metode
oferă o acuratețe echivalentă.
Apendicele 2
2. În acest scop, acele tipuri de vehicule ai căror parametri descriși mai sus sunt
identici sunt considerate ca având aceleași emisii de hidrogen.
SRSEE:
ÎNCERCARE LA VIBRAȚII
1. SCOP
Scopul acestei încercări este de a verifica performanța în materie de siguranță a SRSEE
într-un mediu de vibrații, care va afecta probabil SRSEE pe parcursul funcționării normale a
vehiculului.
2. INSTALAȚII
2.1. Această încercare trebuie să se efectueze fie cu SRSEE complet, fie cu subsistemul
sau subsistemele conexe ale SRSEE, inclusiv celulele și conexiunile lor electrice. În cazul în
care producătorul alege să efectueze încercarea cu ajutorul subsistemului sau al subsistemelor
conexe, el trebuie să demonstreze că rezultatul încercării poate reprezenta în mod rezonabil
funcționarea întregului SRSEE cu privire la performanța sa în materie de siguranță în aceleași
condiții. În cazul în care unitatea de gestionare electronică pentru SRSEE nu este integrată în
carcasa de protecție a celulelor, este posibil ca unitatea de gestionare electronică să nu fie
instalată pe dispozitivul supus încercării, dacă producătorul solicită acest lucru.
2.2. Dispozitivul supus încercării trebuie să fie foarte bine fixat pe platforma mașinii de
vibrație, astfel încât să se garanteze că vibrațiile sunt transmise direct dispozitivului supus
încercării.
3. PROCEDURI
1. SCOP
Scopul acestei încercări este de a verifica rezistența SRSEE la schimbări bruște de
temperatură. SRSEE trebuie supus unui anumit număr de cicluri de temperatură, începând cu
temperatura mediului ambiant, urmată de cicluri de temperaturi ridicate și scăzute. Astfel se
simulează o schimbare rapidă a temperaturii mediului care ar putea afecta SRSEE pe durata
sa de viață.
2. INSTALAȚII
Această încercare trebuie să se efectueze fie cu SRSEE complet, fie cu subsistemul sau
subsistemele conexe ale SRSEE, inclusiv celulele și conexiunile lor electrice. În cazul în care
producătorul alege să efectueze încercarea cu ajutorul subsistemului sau al subsistemelor
conexe, el trebuie să demonstreze că rezultatul încercării poate reprezenta funcționarea
întregului SRSEE cu privire la performanța sa în materie de siguranță în aceleași condiții. În
cazul în care unitatea de gestionare electronică pentru SRSEE nu este integrată în carcasa de
protecție a celulelor, este posibil ca unitatea de gestionare electronică să nu fie instalată pe
dispozitivul supus încercării, dacă producătorul solicită acest lucru.
3. PROCEDURI
(b) toate dispozitivele de protecție care ar putea afecta funcționarea dispozitivului supus
încercării și care sunt relevante pentru rezultatul încercării trebuie să fie operaționale.
Dispozitivul supus încercării trebuie păstrat timp de cel puțin șase ore la o temperatură de
încercare mai mare sau egală cu 60 ± 2 °C, dacă producătorul solicită acest lucru, după care
urmează depozitarea timp de cel puțin șase ore la o temperatură de încercare mai mică sau
egală cu – 40 ± 2 °C, dacă producătorul solicită acest lucru. Intervalul de timp dintre
administrarea temperaturilor extreme de încercare trebuie să fie de 30 de minute. Această
procedură trebuie repetată până la finalizarea a cel puțin cinci cicluri totale, după care
dispozitivul supus încercării trebuie păstrat timp de 24 de ore la o temperatură a mediului
ambiant de 20 ± 10 °C. După depozitarea timp de 24 de ore, se trece la efectuarea ciclului
standard descris în apendicele din anexa 8, dacă dispozitivul supus încercării nu împiedică
acest lucru. Încercarea trebuie să se încheie cu o perioadă de observație de o oră la
temperatura mediului ambiant de încercare.
ȘOC MECANIC
1. SCOP
Scopul acestei încercări este de a verifica performanța în materie de siguranță a SRSEE
sub efectul unor sarcini inerțiale care se pot produce în cazul unui impact care implică
vehiculul.
2. INSTALARE
2.1. Această încercare trebuie să se efectueze fie cu SRSEE complet, fie cu subsistemul
sau subsistemele conexe ale SRSEE, inclusiv celulele și conexiunile lor electrice. În cazul în
care producătorul alege să efectueze încercarea cu ajutorul subsistemului sau al subsistemelor
conexe, el trebuie să demonstreze că rezultatul încercării poate reprezenta funcționarea
întregului SRSEE cu privire la performanța sa în materie de siguranță în aceleași condiții. În
cazul în care unitatea de gestionare electronică pentru SRSEE nu este integrată în carcasa de
protecție a celulelor, este posibil ca unitatea de gestionare electronică să nu fie instalată pe
dispozitivul supus încercării, dacă producătorul solicită acest lucru.
2.2. Dispozitivul supus încercării trebuie conectat la instalația fixă de încercare numai cu
ajutorul suporturilor prevăzute cu scopul de a fixa SRSEE sau subsistemul SRSEE pe
vehicul.
3. PROCEDURI
Impulsul de încercare trebuie să se încadreze între valorile minime și maxime, astfel cum
se specifică în tabelele 1-3. Este posibil ca dispozitivului supus încercării să i se aplice un
nivel de șoc mai mare și/sau o durată mai lungă în raport cu valoarea maximă din tabelele 1-
3, dacă producătorul recomandă acest lucru.
Încercarea trebuie să se încheie cu o perioadă de observație de o oră la temperatura mediului
ambiant de încercare.
INTEGRITATE MECANICĂ
1. SCOP
Scopul acestei încercări este de a verifica performanța în materie de siguranță a SRSEE
sub efectul unor sarcini inerțiale care se pot produce în cazul unui impact care implică
vehiculul.
2. INSTALAȚII
2.1. Această încercare trebuie să se efectueze fie cu SRSEE complet, fie cu subsistemul
sau subsistemele conexe ale SRSEE, inclusiv celulele și conexiunile lor electrice. În cazul în
care producătorul alege să efectueze încercarea cu ajutorul subsistemului sau al subsistemelor
conexe, el trebuie să demonstreze că rezultatul încercării poate reprezenta funcționarea
întregului SRSEE cu privire la performanța sa în materie de siguranță în aceleași condiții. În
cazul în care unitatea de gestionare electronică pentru SRSEE nu este integrată în carcasa de
protecție a celulelor, este posibil ca unitatea de gestionare electronică să nu fie instalată pe
dispozitivul supus încercării, dacă producătorul solicită acest lucru.
2.2. Dispozitivul supus încercării trebuie conectat la instalația fixă de încercare conform
recomandărilor producătorului.
3. PROCEDURI
(b) la începutul încercării, SOC trebuie ajustat la o valoare situată în jumătatea (50 %)
superioară a intervalului normal de operare al SOC;
(c)la începutul încercării, toate dispozitivele de protecție interne și externe care ar putea
afecta funcția dispozitivului supus încercării și care sunt relevante pentru rezultatul încercării
trebuie să fie operaționale.
La cererea producătorului, este posibil să se aplice o forță de strivire mai mare, un timp de
amorsare și un timp de menținere mai lungi sau o combinație a acestora.
Aplicarea forței trebuie stabilită de producător împreună cu serviciul tehnic, ținând cont
de direcția de deplasare a SRSEE în raport cu instalarea sa în vehicul. Forța trebuie aplicată
orizontal și perpendicular pe direcția de deplasare a SRSEE.
REZISTENȚĂ LA FOC
1. SCOP
Scopul acestei încercări este de a verifica rezistența SRSEE în cazul expunerii la un foc
provenit din afara vehiculului și provocat, de exemplu, de o scurgere de combustibil dintr-un
vehicul (fie din vehiculul în cauză, fie dintr-un vehicul din apropiere). În acest caz,
conducătorul auto și pasagerii ar trebui să dispună de timp suficient pentru a evacua
vehiculul.
2. INSTALAȚII
2.1. Această încercare trebuie să se efectueze fie cu SRSEE complet, fie cu subsistemul
sau subsistemele conexe ale SRSEE, inclusiv celulele și conexiunile lor electrice. În cazul în
care producătorul alege să efectueze încercarea cu ajutorul subsistemului sau al subsistemelor
conexe, el trebuie să demonstreze că rezultatul încercării poate reprezenta în mod rezonabil
funcționarea întregului SRSEE cu privire la performanța sa în materie de siguranță în aceleași
condiții. În cazul în care unitatea de gestionare electronică pentru SRSEE nu este integrată în
carcasa de protecție a celulelor, este posibil ca unitatea de gestionare electronică să nu fie
instalată pe dispozitivul supus încercării, dacă producătorul solicită acest lucru. În cazul în
care subsistemele SRSEE relevante sunt distribuite în interiorul vehiculului, încercarea poate
fi efectuată pe fiecare subsistem al SRSEE relevant.
3. PROCEDURI
(b) la începutul încercării, SOC trebuie ajustat la o valoare situată în jumătatea (50 %)
superioară a intervalului normal de operare al SOC;
3.3. Flacăra la care este expus dispozitivul supus încercării se obține prin arderea într-
o cuvă a unui combustibil comercial pentru motoare cu aprindere prin scânteie
(denumit în continuare „combustibil”). Cantitatea de combustibil trebuie să fie
suficientă pentru a permite flăcării să ardă pe toată durata încercării în condiții de
ardere liberă.
Focul trebuie să acopere întreaga suprafață a cuvei pe toată durata expunerii la foc.
Dimensiunile cuvei trebuie alese astfel încât pereții dispozitivului supus încercării să fie
expuși la flacără. Prin urmare, cuva trebuie să depășească proiecția orizontală a dispozitivului
supus încercării cu cel puțin 20 cm, dar nu cu mai mult de 50 cm. Pereții laterali ai cuvei nu
trebuie să depășească cu mai mult de 8 cm nivelul combustibilului la începutul încercării.
3.4. Cuva umplută cu combustibil trebuie amplasată sub dispozitivul supus încercării,
astfel încât distanța dintre nivelul combustibilului din cuvă și fundul dispozitivului supus
încercării să corespundă cu înălțimea de proiectare a dispozitivului supus încercării deasupra
suprafeței drumului la masa proprie, în cazul în care se aplică punctul 3.2.1 de mai sus, sau la
aproximativ 50 cm, în cazul în care se aplică punctul 3.2.2 de mai sus. Cuva sau instalația
fixă de încercare sau ambele trebuie să poată fi mișcate liber.
3.7. Încercarea trebuie să cuprindă trei faze B-D, în cazul în care combustibilul se află
cel puțin la o temperatură de 20 °C. În caz contrar, încercarea trebuie să cuprindă patru faze
(A-D).
Imediat ce faza B s-a încheiat, grătarul de protecție trebuie amplasat între cuva aflată
în proces de ardere și dispozitivul supus încercării. Dispozitivul supus încercării trebuie
expus la această flacără redusă timp de încă 60 de secunde.
Acest lucru este totuși permis numai în cazul în care se poate demonstra în mod
satisfăcător serviciului tehnic că nu se va ajunge la o reducere a gradului de severitate a
încercării.
3.7.4. Faza D: Sfârșitul încercării (Figura 4)
1. SCOP
Scopul acestei încercări este de a verifica performanța protecției împotriva
scurtcircuitelor. Această funcționalitate, dacă este pusă în aplicare, întrerupe sau limitează
curentul de scurtcircuit, protejând astfel SRSEE împotriva oricăror alte evenimente grave
cauzate de curentul de scurtcircuit.
2. INSTALAȚII
Această încercare trebuie să se efectueze fie cu SRSEE complet, fie cu subsistemul sau
subsistemele conexe ale SRSEE, inclusiv celulele și conexiunile lor electrice. În cazul în care
producătorul alege să efectueze încercarea cu ajutorul subsistemului sau al subsistemelor
conexe, el trebuie să demonstreze că rezultatul încercării poate reprezenta în mod rezonabil
funcționarea întregului SRSEE cu privire la performanța sa în materie de siguranță în aceleași
condiții. În cazul în care unitatea de gestionare electronică pentru SRSEE nu este integrată în
carcasa de protecție a celulelor, este posibil ca unitatea de gestionare electronică să nu fie
instalată pe dispozitivul supus încercării, dacă producătorul solicită acest lucru.
3. PROCEDURI
Bornele pozitive și negative ale dispozitivului supus încercării trebuie să fie conectate
între ele pentru a produce un scurtcircuit. Conectarea utilizată în acest scop trebuie să aibă o
rezistență care să nu depășească 5 mΩ.
1. SCOP
Scopul acestei încercări este de a verifica performanța protecției împotriva
supraîncărcării.
2. INSTALAȚII
Această încercare trebuie să se efectueze, în condiții standard de operare, fie cu
SRSEE complet (poate fi vorba de un vehicul întreg), fie cu subsistemul sau subsistemele
conexe ale SRSEE, inclusiv celulele și conexiunile lor electrice. În cazul în care producătorul
alege să efectueze încercarea cu ajutorul subsistemului sau al subsistemelor conexe, el trebuie
să demonstreze că rezultatul încercării poate reprezenta în mod rezonabil funcționarea
întregului SRSEE cu privire la performanța sa în materie de siguranță în aceleași condiții.
Încercarea poate să fie efectuată cu ajutorul unui dispozitiv supus încercării modificat,
conform celor convenite de producător și de serviciul tehnic. Aceste modificări nu trebuie să
influențeze rezultatele încercării.
3. PROCEDURI
Încărcarea trebuie să continue până când dispozitivul supus încercării întrerupe sau
limitează (în mod automat) încărcarea. În cazul în care o funcție automată de întrerupere nu
funcționează sau în cazul în care nu există o astfel de funcție, încărcarea trebuie să continue
până când dispozitivul supus încercării este încărcat la de două ori capacitatea sa nominală de
încărcare.
1. SCOP
Scopul acestei încercări este de a verifica performanța protecției împotriva
supradescărcării. Dacă este pusă în aplicare, această funcție întrerupe sau limitează curentul
de descărcare pentru a evita astfel ca SRSEE să fie afectat de evenimente grave cauzate de un
nivel de încărcare prea scăzut, conform specificațiilor producătorului.
2. INSTALAȚII
Această încercare trebuie să se efectueze, în condiții standard de operare, fie cu SRSEE
complet (poate fi vorba de un vehicul întreg), fie cu subsistemul sau subsistemele conexe ale
SRSEE, inclusiv celulele și conexiunile lor electrice. În cazul în care producătorul alege să
efectueze încercarea cu ajutorul subsistemului sau al subsistemelor conexe, el trebuie să
demonstreze că rezultatul încercării poate reprezenta în mod rezonabil funcționarea întregului
SRSEE cu privire la performanța sa în materie de siguranță în aceleași condiții.
Încercarea poate să fie efectuată cu ajutorul unui dispozitiv supus încercării modificat,
conform celor convenite de producător și de serviciul tehnic. Aceste modificări nu trebuie să
influențeze rezultatele încercării.
3. PROCEDURI
Descărcarea trebuie să se efectueze cu un curent de cel puțin 1/3C, dar care nu trebuie să
depășească curentul maxim din intervalul normal de funcționare specificat de producător.
Descărcarea trebuie să continue până când dispozitivul supus încercării întrerupe sau
limitează (în mod automat) descărcarea. În cazul în care o funcție automată de întrerupere nu
funcționează sau în cazul în care nu există o astfel de funcție, descărcarea trebuie să continue
până când dispozitivul supus încercării este descărcat la 25 % din valoarea tensiunii sale
nominale.
1. SCOP
Scopul acestei încercări este de a verifica luarea măsurilor de protecție a SRSEE
împotriva supraîncălzirii interne în timpul funcționării, chiar și în cazul unei defecțiuni a
funcției de răcire, dacă este cazul. În cazul în care nu sunt necesare măsuri de protecție
specifice pentru a evita ca SRSEE să atingă un anumit nivel de periculozitate din cauza
supraîncălzirii interne, este necesar ca această exploatare în siguranță să fie demonstrată.
2. INSTALAȚII
2.1. Următoarea încercare poate să se efectueze fie cu SRSEE complet (poate fi vorba
de un vehicul întreg), fie cu subsistemul sau subsistemele conexe ale SRSEE, inclusiv
celulele și conexiunile lor electrice. În cazul în care producătorul alege să efectueze
încercarea cu ajutorul subsistemului sau al subsistemelor conexe, el trebuie să demonstreze că
rezultatul încercării poate reprezenta în mod rezonabil funcționarea întregului SRSEE cu
privire la performanța sa în materie de siguranță în aceleași condiții. Încercarea poate să fie
efectuată cu ajutorul unui dispozitiv supus încercării modificat, conform celor convenite de
producător și de serviciul tehnic. Aceste modificări nu trebuie să influențeze rezultatele
încercării.
2.2. În cazul în care un SRSEE este echipat cu o funcție de răcire și dacă SRSEE va
rămâne funcțional în cazul defectării funcției de răcire, sistemul de răcire trebuie dezactivat în
vederea încercării.
2.3. Temperatura dispozitivului supus încercării trebuie măsurată permanent în timpul
încercării, în interiorul carcasei și în apropierea celulelor, pentru a monitoriza variațiile de
temperatură. Se poate utiliza senzorul de temperatură instalat la bord, dacă acesta există.
Producătorul și serviciul tehnic stabilesc de comun acord amplasarea senzorului (senzorilor)
de temperatură utilizat (utilizați).
3. PROCEDURI
3.3. Dispozitivul supus încercării trebuie amplasat într-un cuptor de convecție sau
într-o incintă climatizată. Temperatura incintei sau a cuptorului trebuie majorată treptat, astfel
încât să se ajungă la temperatura determinată în conformitate cu punctul 3.3.1 sau 3.3.2 de
mai jos, după caz, și apoi trebuie menținută la o temperatură care este mai mare sau egală cu
aceasta, până la sfârșitul încercării.
3.3.2. În cazul în care SRSEE nu este echipat cu niciun fel de măsuri specifice
împotriva supraîncălzirii interne, temperatura trebuie majorată astfel încât să se ajungă la
temperatura operațională maximă specificată de producător.
3.4. Sfârșitul încercării: Încercarea se sfârșește atunci când se observă unul dintre
următoarele aspecte: