RTOAC

REGLEMENTĂRI TEHNICE ȘI
OMOLOGAREA AUTOMOBILELOR ȘI
COMPONENTELOR
DISPOZIȚII UNIFORME PRIVIND

OMOLOGAREA VEHICULELOR ÎN CEEA
CE PRIVEȘTE CERINȚELE SPECIFICE
PENTRU GRUPUL MOTOPROPULSOR
ELECTRIC
REFERAT
Valentin POPOVICI
CUPRINS
I. BATERII ............................................................................................................................ 3
1. Acumulatori cu Plumb-Acid ............................................................................................... 4
2. Acumulatori de tip Nichel-Cadmiu (Ni-Cd) ....................................................................... 5
3. Acumulatori de tip Nichel-Hidruri Metalice (Ni-MH) ....................................................... 5
4. Acumulatori de tip Litiu-Ion (Li-Ion):................................................................................ 6
II. DISPOZIȚII UNIFORME PRIVIND OMOLOGAREA VEHICULELOR ÎN CEEA

CE PRIVEȘTE CERINȚELE SPECIFICE PENTRU GRUPUL MOTOPROPULSOR
ELECTRIC ............................................................................................................................ 7
1. DOMENIU DE APLICARE .............................................................................................. 7
2. DEFINIȚII .......................................................................................................................... 8
3. PARTEA I: CERINȚE APLICABILE UNUI VEHICUL ÎN CEEA CE PRIVEȘTE

SIGURANȚA ELECTRICĂ ................................................................................................... 11
4. PARTEA II: CERINȚE APLICABILE UNUI SISTEM REÎNCĂRCABIL DE

STOCARE A ENERGIEI (SRSEE – RECHARGEABLE ENERGY STORAGE SYSTEM) ÎN
CEEA CE PRIVEȘTE SIGURANȚA ..................................................................................... 17
METODĂ DE MĂSURARE A REZISTENȚEI DE IZOLAȚIE PENTRU ÎNCERCĂRILE

PE VEHICUL .......................................................................................................................... 27
METODĂ DE MĂSURARE A REZISTENȚEI DE IZOLAȚIE PENTRU ÎNCERCĂRILE

PE COMPONENTE ALE UNUI SRSEE ................................................................................ 32
METODĂ DE CONFIRMARE A FUNCȚIONĂRII SISTEMULUI INSTALAT LA BORD

DE MONITORIZARE A REZISTENȚEI DE IZOLAȚIE ..................................................... 35
DETERMINAREA EMISIILOR DE HIDROGEN ÎN TIMPUL PROCEDURILOR DE

ÎNCĂRCARE A SRSEE ....................................................................................................... 35
ETALONAREA ECHIPAMENTULUI PENTRU ÎNCERCĂRILE PRIVIND EMISIILE DE

HIDROGEN ............................................................................................................................. 50
Caracteristici principale ale familiei de vehicule ..................................................................... 55
PROCEDURĂ PENTRU EFECTUAREA UNUI CICLU STANDARD ............................... 56
ÎNCERCARE LA VIBRAȚII ............................................................................................... 56

ÎNCERCARE ÎN CONDIȚII DE ȘOC TERMIC ȘI DE VARIAȚIE CICLICĂ .................... 58
ȘOC MECANIC ...................................................................................................................... 59
INTEGRITATE MECANICĂ .............................................................................................. 63
REZISTENȚĂ LA FOC ........................................................................................................ 64
Dimensiunile și datele tehnice ale cărămizilor refractare ........................................................ 70
PROTECȚIE ÎMPOTRIVA UNUI SCURTCIRCUIT EXTERN ........................................... 70
PROTECȚIE ÎMPOTRIVA SUPRAÎNCĂRCĂRII ............................................................... 72
PROTECȚIE ÎMPOTRIVA SUPRADESCĂRCĂRII ....................................................... 74
PROTECȚIE ÎMPOTRIVA SUPRAÎNCĂLZIRII.................................................................. 75
BIBLIOGRAFIE .................................................................................................................. 78
I. BATERII
În industria autovehiculelor se folosesc mai multe tipuri de baterii (acumulatori) de la

cele “clasice” pe baza de acid sulfuric și plumb până la cele de tip Litiu-Ion folosite în
autovehiculele de ultimă generație cum ar fi cele de la: Tesla Motors sau Rimac, exemplele
putând continua.
Propun ca să începem această temă prin prezentarea bateriei de acumulatori, clasificare
ca mai apoi să trece la tema propriu-zisă.
Bateria este un mediu electrochimic de stocare a energiei. La descărcare se transformă
energia chimică (stocată) în energie electrică cu ajutorul unei reacții (redox) electrochimice.
De la inventarea primei baterii, așa numita pilă voltaică, în anul 1800 de către
fizicianul italian Alessandro Volta, și, în special, de la apariția celulei Daniell în 1836, bateriile
au devenit o sursă de electricitate comună multor aplicații atât din aria casnică, cât și din aria
industrială. Conform unei estimării realizate în anul 2005, industria dedicată acestora generează
la nivel global 48 de miliarde de dolari americani, cu o creștere anuală de 6%.
Există două tipuri principale de baterii: baterii primare (baterii de unică folosință) și
baterii secundare (baterii reîncărcabile), cele mai folosite în industria auto fiind cele secundare.
Fig.1.1. Simbolul bateriei electrice

Din categoria bateriilor principale fac parte baterii de tipul: Zinc-Carbon, Clorură de
Zinc, Alkaline(Zn-MnO2), ZnNiOH, Li–CuO, LiFeS2, LiMnO2, Li–(CF)n, Li–CrO2, HgO, Zn-
O2, Zn-Ag, Zn-Au, Zn-Ag2O, Mg-MnO2 etc.
Pe de altă parte în categoria celor secundare întâlnim: NiCd, Pb-Acid, NiMH, NiZn,
AgZn (folosite la Rover-ul care a ajuns pe Lună), LiFePO4, Li-Ion etc.
Acumulatorii folosiți pentru a genera energie electrică pentru motoarele electrice sunt de
următoarele tipuri:
1. Acumulatori cu Plumb-Acid
2. Acumulatori de tip Nichel-Cadmiu (Ni-Cd)
3. Acumulatori de tip Nichel-Hidruri Metalice (Ni-MH)
4. Acumulatori de tip Litiu-Ion (Li-Ion)
1. Acumulatori cu Plumb-Acid
- acești se compun de obicei din trei elemente și anume:
▪ acidul (numit electrolit)
▪ electrodul pozitiv format din PbO2
▪ electrodul negativ format din Pb
La reacțiile între substanțele solide cum ar fi Pb și PbO2 și substanțele lichide cum sunt
H2SO4 și H2O rezultă sulfat de plumb (PbSO4) care se depunde sub formă de cristale fine de
culoare albă pe electrozi. A doua substanță care rezultă este apa. Se observă astfel că se
consumă H2SO4 și rezultă H2O, de aceea se adaugă electrolit pentru creșterea concentrației de
H2SO4.
Fig.1.2. Componență baterie Pb-Acid

2. Acumulatori de tip Nichel-Cadmiu (Ni-Cd)
Acumulatorii de tip Ni-Cd sunt un tip de acumulatori reîncărcabili care folosesc hidroxid
de oxid de nichel Ni(O)(OH) și cadmiu ca electrod. Este un tip de baterie umedă și a fost
înlocuită de cele cu hidruri metalice deoarece cadmiul este un metal toxic.
Acest tip de acumulatori este mai stabil decât cel de tip Li-Ion, rezistă la mai multe
ciculri de încărcare/descărcare, acestea sunt utilizate cel mai adesea în locul celor alkaline unde
avem nevoie să le reîncărcăm.
Fig.1.3. Componența bateriei Ni-Cd
3. Acumulatori de tip Nichel-Hidruri Metalice (Ni-MH)
Acumulatorii de tip Nichel-Hidruri Metalice sunt o varintă îmbuătățită a celor cu cadmiu.

Au fost dezvoltați de Daimler-Benz și Volkswagen.
Se bazeză pe alizajul sintetizat Ti2Ni+TiNi+x și NiOOH ca electrod care nu aducea un
avantaj clar, ca mai apoi să fie preluată de Willems și Buschow îmbunătățin aliajul astfel:
La0.8Nd0.2Ni2.5Co2.4Si0.1 care menține capacitatea acestuia la 84% după 4000 de cicluri de
încărcare/descărcare.
4. Acumulatori de tip Litiu-Ion (Li-Ion):
Acumulatorii litiu-ion sunt acumulatori de generație recentă și sunt frecvent utilizați de

dispozitive electronice de tipul telefoanelor mobile, laptopurilor etc. Datorită masei atomice
scăzute a elementului litiu au o densitate energetică ridicată. Pot fi utilizați la propulsarea
diferitelor vehicule electrice sau asistate ca de exemplu scutere sau biciclete electrice.
Acest tip de acumulatori a fost dezvoltat pe mai multe direcții și anume: folosirea împreună
cu fosfat de fier (FePO4), o altă variană o constituie ceva cu oxid de cobalt (CoC), altă încercare
o constituie adîugarea de aluminiu, niobiu și zirconiu, altă soluție constiuite preluare celei cu
fosfat de fier și folosirea de particule mai mici de 100nm, altă cale o constituie adăgarea de
anod de siliciu ceea ce duce la o creștere de până la 20%.
Fig.1.4. Componență baterie Li-Ion
Acestea de exmplu într-un număr compun un modul de baterii electrice, iar un anumit
număr de module crează o baterie de acumulatoare, ceea ce se regăsește la mai mulți
constructori de autovehicule din piață cum ar fi: Nissan, Toyota, Rimac, Tesla etc.
II. DISPOZIȚII UNIFORME PRIVIND OMOLOGAREA
VEHICULELOR ÎN CEEA CE PRIVEȘTE CERINȚELE
SPECIFICE PENTRU GRUPUL MOTOPROPULSOR
ELECTRIC
1. DOMENIU DE APLICARE
Partea I: Cerințe de siguranță referitoare la grupurile motopropulsoare electrice ale

vehiculelor rutiere de categoriile M și N, cu o viteză maximă prin construcție de peste 25
km/oră, echipate cu unul sau mai multe motoare de tracțiune acționate electric și neconectate
permanent la rețeaua electrică, precum și referitoare la componentele și sistemele de înaltă
tensiune ale acestora care sunt conectate galvanic la magistrala de înaltă tensiune a grupului
motopropulsor electric.
Partea I din prezentul regulament nu reglementează cerințele de siguranță post-coliziune
ale vehiculelor rutiere.
Partea II: Cerințele de siguranță în ceea ce privește sistemul reîncărcabil de stocare a
energiei (SRSEE) al vehiculelor rutiere de categoriile M și N echipate cu unul sau mai multe
motoare de tracțiune acționate electric și neconectate permanent la rețeaua electrică.
Partea II din prezentul regulament nu se aplică sistemelor reîncărcabile de stocare a energiei
a căror principală utilizare este alimentarea cu energie electrică pentru pornirea motorului
și/sau a sistemelor de iluminat și/sau a altor sisteme auxiliare ale vehiculului.
2. DEFINIȚII
În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:
„Mod posibil de deplasare activă” înseamnă modul vehiculului în care aplicarea de
presiune pe pedala de accelerație (sau activarea unei comenzi echivalente) sau eliberarea
sistemului de frânare determină punerea în mișcare a vehiculului sub acțiunea grupului
motopropulsor electric.
„Barieră” înseamnă componenta care asigură protecție împotriva contactului direct cu
piesele sub tensiune în toate direcțiile de acces.
„Celulă” înseamnă o singură unitate electrochimică capsulată, conținând un electrod
pozitiv și unul negativ, care prezintă o tensiune diferențială între cele două borne.
„Conexiune conductivă” înseamnă conexiunea care utilizează conectori la o sursă de
alimentare externă atunci când sistemul reîncărcabil de stocare a energiei (SRSEE) este
încărcat.
„Sistem de cuplare pentru încărcarea sistemului reîncărcabil de stocare a energiei
(SRSEE)” înseamnă circuitul electric utilizat pentru încărcarea SRSEE de la o sursă de
alimentare cu energie electrică externă, inclusiv priza de racordare a vehiculului.
„Contact direct” înseamnă contactul persoanelor cu piesele sub tensiune.
„Șasiu electric” înseamnă un ansamblu alcătuit din piese conductoare conectate între
ele din punct de vedere electric, al căror potențial este considerat ca valoare de referință.
„Circuit electric” înseamnă un ansamblu de piese sub tensiune conectate, conceput să
fie încărcat cu energie electrică în cursul funcționării normale.
„Sistem de conversie a energiei electrice” înseamnă un sistem care generează și
furnizează energie electrică pentru propulsia electrică.
„Grup motopropulsor electric” înseamnă circuitul electric care include motorul sau
motoarele de tracțiune și poate include SRSEE, sistemul de conversie a energiei electrice,
convertoarele electronice, mănunchiurile de cabluri aferente și conectorii, precum și sistemul
de cuplare pentru încărcarea SRSEE.
„Convertor electronic” înseamnă un dispozitiv capabil să controleze și/sau să
convertească energia electrică pentru propulsia electrică.
„Carter de protecție” înseamnă partea care înconjoară unitățile interne și asigură
protecție împotriva contactului direct din orice direcție de acces.
„Piesa conductoare expusă” înseamnă piesa conductoare care poate fi atinsă în baza
dispozițiilor de protecție IPXXB și care poate fi încărcată cu energie electrică în condiții de
deficiență a izolației. Această definiție include piesele acoperite de un capac, care poate fi
înlăturat fără utilizarea unor instrumente.
„Explozie” înseamnă eliberarea bruscă de energie suficientă pentru a provoca unde de
presiune și/sau proiectile, care poate provoca daune structurale și/sau fizice zonei aflate în
vecinătatea dispozitivului supus încercării.
„Sursă externă de alimentare cu energie electrică” înseamnă o sursă de alimentare cu
energie electrică de curent alternativ (c.a.) sau curent continuu (c.c.) aflată în afara vehiculului.
„Înaltă tensiune” înseamnă clasificarea unei componente sau a unui circuit electric sau,
dacă tensiunea sa de lucru este > 60 V și ≤ 1 500 V c.c. sau > 30 V și ≤ 1 000 V c.a. valoare
medie pătratică (rms).
„Foc” înseamnă eliberarea de flăcări dintr-un dispozitiv supus încercării. Scânteile și
arcul electric nu sunt considerate ca fiind flăcări.
„Electrolit inflamabil” înseamnă un electrolit care conține substanțe clasificate în
categoria 3 „lichide inflamabile” conform „Recomandărilor ONU privind transportul
mărfurilor periculoase – Model de reglementări (revizia 17 din iunie 2011), volumul I, capitolul
2.3”.
„Magistrală de înaltă tensiune” înseamnă circuitul electric, inclusiv sistemul de cuplare
pentru încărcarea SRSEE, care funcționează la înaltă tensiune. În cazul în care circuitele
electrice, care sunt conectate galvanic între ele, sunt conectate galvanic la șasiul electric și
tensiunea maximă între orice piesă sub tensiune și șasiul electric sau orice piesă conductoare
expusă este ≤ 30 V c.a. și ≤ 60 V c.c., numai componentele sau părțile circuitului electric care
funcționează la înaltă tensiune sunt clasificate drept o magistrală de înaltă tensiune.
„Contact indirect” înseamnă contactul persoanelor cu piese conductoare expuse.
„Piese sub tensiune” înseamnă piesa (piesele) conductoare destinată (destinate)
alimentării cu energie electrică în condiții normale de utilizare.
„Compartiment pentru bagaje” înseamnă spațiul din vehicul destinat bagajelor,
delimitat de plafon, capotă, podea, pereții laterali, precum și de bariera și de carterul de
protecție prevăzute pentru protejarea ocupanților de contactul direct cu piesele sub tensiune,
fiind separat de compartimentul pentru pasageri prin peretele despărțitor frontal sau prin
peretele despărțitor posterior.
„Producător” înseamnă persoana sau organismul responsabil în fața autorităților
competente în materie de omologare pentru toate aspectele procesului de omologare de tip și
pentru garantarea conformității producției. Persoana sau organismul menționat mai sus nu
trebuie să ia parte la toate etapele producției vehiculului, sistemului sau componentei care face
obiectul procesului de omologare.
„Sistem instalat la bord de monitorizare a rezistenței de izolație” înseamnă dispozitivul
care monitorizează rezistența de izolație între magistralele de înaltă tensiune și șasiul electric.
„Baterie de tracțiune de tip deschis” înseamnă un tip de baterie cu lichid care necesită
reumplerea cu apă și generează hidrogen gazos eliberat în atmosferă.
„Compartiment pentru pasageri” înseamnă spațiul destinat ocupanților, delimitat de
plafon, podea, pereții laterali, portiere, ferestre, peretele despărțitor frontal și peretele
despărțitor posterior sau de ușa din spate, precum și de barierele și de carterele de protecție
prevăzute pentru protecția ocupanților împotriva contactului direct cu piesele sub tensiune.
„Grad de protecție” înseamnă protecția împotriva contactului cu piesele sub tensiune
oferită de o barieră/o carcasă, calculată cu ajutorul unui dispozitiv de verificare, cum ar fi un
deget de verificare (IPXXB) sau un fir de verificare (IPXXD), conform definiției din anexa 3.
„Sistem reîncărcabil de stocare a energiei (SRSEE)” înseamnă sistemul reîncărcabil de
stocare a energiei care furnizează energie electrică pentru propulsia electrică.
SRSEE poate include unul sau mai multe subsisteme, alături de sistemele auxiliare
necesare pentru suportul fizic, controlul termic și comanda electronică, și de carterele de
protecție.
„Ruptură” înseamnă una sau mai multe deschideri în carcasa oricărui ansamblu de
celule funcționale creat sau mărit de un eveniment, suficient de mare pentru a permite
penetrarea unui deget de verificare (IPXXB) cu un diametru de 12 mm care să ia contact cu
piesele sub tensiune (a se vedea anexa 3).
„Întrerupător de mentenanță” înseamnă dispozitivul pentru dezactivarea circuitului
electric la efectuarea de verificări și operațiuni de întreținere ale SRSEE, ale ansamblului de
pile de combustie etc.
„Nivel de încărcare (SOC)” înseamnă sarcina electrică disponibilă într-un dispozitiv
supus încercării, exprimată ca procent din capacitatea sa nominală.
„Izolator solid” înseamnă învelișul izolator al mănunchiurilor de cabluri prevăzut
pentru a acoperi și proteja piesele sub tensiune împotriva contactului direct din orice direcție
de acces; învelișuri pentru izolarea pieselor sub tensiune ale conectorilor, precum și lac sau
vopsea pentru izolare.
„Subsistem” înseamnă orice ansamblu funcțional de componente SRSEE.
„Dispozitiv supus încercării” înseamnă fie SRSEE complet, fie subsistemul unui
SRSEE care este supus încercărilor prevăzute de prezentul regulament.
„Tip de SRSEE” înseamnă sistemele care nu diferă în mod semnificativ în ceea ce
privește aspecte esențiale precum:
a. denumirea comercială sau marca producătorului;
b. chimia, capacitatea și dimensiunile fizice ale celulelor sale;
c. numărul celulelor, modul de conectare a celulelor și suportul fizic al celulelor;
d. construcția, materialele și dimensiunile fizice ale învelișului; și
e. dispozitivele auxiliare necesare pentru suportul fizic, pentru controlul termic și
pentru controlul electronic.
„Tip de vehicul” înseamnă vehiculele care nu diferă în ceea ce privește aspecte esențiale
precum:
a. instalarea grupului motopropulsor electric și a magistralei de înaltă tensiune
conectată galvanic;
b. natura și tipul grupului motopropulsor electric și a componentelor de înaltă tensiune
conectate galvanic.
„Tensiune de lucru” înseamnă cea mai mare valoare medie pătratică (rms) a tensiunii
unui circuit electric, specificată de producător, care poate apărea între orice piese conductoare
în condițiile existenței unor circuite deschise sau în condiții normale de funcționare. Dacă
circuitul electric este separat prin izolare galvanică, tensiunea de lucru trebuie definită pentru
fiecare circuit separat.
„Șasiu conectat la circuitul electric” înseamnă circuite electrice alimentate în curent
continuu și curent alternativ conectate galvanic la șasiul electric.
3. PARTEA I: CERINȚE APLICABILE UNUI VEHICUL ÎN CEEA CE

PRIVEȘTE SIGURANȚA ELECTRICĂ
3.1. Protecție împotriva șocurilor electrice

Aceste cerințe de siguranță electrică se aplică magistralelor de înaltă tensiune în
condițiile în care acestea nu sunt conectate la surse de alimentare de înaltă tensiune externe.
3.1.1. Protecție împotriva contactului direct
Este necesar să se asigure protecție împotriva contactului direct cu piesele sub tensiune
și în cazul vehiculelor echipate cu orice tip de SRSEE omologat în conformitate cu partea II
din prezentul regulament.
Protecția împotriva contactului direct cu piesele sub tensiune trebuie să fie conformă
cu punctele 3.1.1.1 și 3.1.1.2. Aceste protecții (izolator solid, barieră, carter de protecție etc.)
trebuie să poată fi deschise, demontate sau îndepărtate doar cu ajutorul unor instrumente.
3.1.1.1. Pentru protecția pieselor sub tensiune din interiorul compartimentului
pentru pasageri sau al compartimentului pentru bagaje, trebuie să se
asigure gradul de protecție IPXXD.
3.1.1.2. Pentru protecția pieselor sub tensiune din alte zone ale vehiculului decât
compartimentul pentru pasageri sau compartimentul pentru bagaje,
trebuie să se asigure gradul de protecție IPXXB. (1)Numerele distinctive
ale părților contractante la Acordul din 1958 sunt reproduse în anexa 3
la Rezoluția consolidată privind construcția vehiculelor (R.E.3),
documentul ECE/TRANS/WP.29/78/Rev.2/Amend.3.
3.1.1.3. Conectori
Conectorii (inclusiv priza de racordare a vehiculului) sunt considerați ca îndeplinind
această cerință dacă:
a. sunt conformi cu punctele 3.1.1.1 și 3.1.1.2 atunci când sunt separați fără ajutorul
unor instrumente; sau
b. sunt situați sub podea și sunt prevăzuți cu un mecanism de blocare; sau
c. sunt prevăzuți cu un mecanism de blocare și, pentru separarea conectorului, este
nevoie de îndepărtarea altor componente cu ajutorul unor instrumente; sau
d. tensiunea pieselor sub tensiune devine mai mică decât sau egală cu 60 V c.c. sau
mai mică decât sau egală cu 30 V c.a. (rms) în decurs de o secundă după separarea
conectorului.
3.1.1.4. Întrerupător de mentenanță
În cazul unui întrerupător de mentenanță care poate fi deschis, dezasamblat sau
îndepărtat fără ajutorul unor instrumente, este acceptabil dacă gradul de protecție IPXXB este
respectat cu condiția ca acest întrerupător să fie deschis, dezasamblat sau îndepărtat fără
ajutorul unor instrumente.
3.1.5.1. Marcaj
3.1.1.5.1. În cazul unui SRSEE de înaltă tensiune, simbolul ilustrat în figură trebuie să
se regăsească pe SRSEE sau în apropierea acestuia. Fundalul simbolului trebuie să fie de
culoare galbenă, iar chenarul și săgeata trebuie să fie de culoare neagră.
Fig.3.1.1.5.1.1. Marcajul echipamentelor de înaltă tensiune

3.1.1.5.2. Simbolul trebuie să fie, de asemenea, vizibil pe carterele de protecție și pe
bariere, care, atunci când sunt îndepărtate, expun piesele sub tensiune ale circuitelor de înaltă
tensiune. Prezenta dispoziție este opțională în cazul oricărui conector pentru magistralele de
înaltă tensiune. Această dispoziție nu se aplică în niciuna dintre următoarele situații:
a. în cazul în care barierele sau carterele de protecție nu pot fi accesate, deschise sau
îndepărtate fizic; cu excepția cazului în care alte componente ale vehiculului sunt
îndepărtate prin utilizarea unor instrumente;
b. în cazul în care barierele sau carterele de protecție sunt situate sub podeaua
vehiculului.
3.1.1.5.3. Cablurile pentru magistralele de înaltă tensiune care nu sunt protejate de
cartere trebuie să fie identificate printr-un înveliș exterior de culoare portocalie.
3.1.2. Protecție împotriva contactului indirect
Este necesar să se asigure protecție împotriva contactului indirect, în cazul vehiculelor
echipate cu orice tip de SRSEE omologat în conformitate cu partea II din prezentul regulament.
3.1.2.1. Pentru protecția împotriva șocurilor electrice care ar putea apărea în urma
contactului indirect, piesele conductoare expuse, precum bariera și carcasa conductoare, trebuie
conectate galvanic la șasiul electric, în condiții de siguranță, printr-o conexiune cu un fir
electric sau cu un cablu de împământare sau prin sudare sau prin îmbinare cu bolțuri etc., astfel
încât să se evite ca acestea să atingă un potențial electric periculos.
3.1.2.2. Rezistența între toate piesele conductoare expuse și șasiul electric trebuie să fie
mai mică de 0,1 ohm atunci când există un flux de curent de cel puțin 0,2 amperi. Această
cerință este considerată ca fiind îndeplinită în cazul în care conexiunea galvanică a fost stabilită
prin sudare.
3.1.2.3. În cazul autovehiculelor care sunt concepute să fie conectate la sursa de
alimentare cu energie electrică externă cu împământare prin conexiune conductivă, trebuie
prevăzut un dispozitiv care să permită conectarea galvanică la pământ a șasiului electric.
Dispozitivul trebuie să permită conectarea la pământ înainte de aplicarea unei tensiuni
exterioare vehiculului și să mențină conexiunea până după îndepărtarea tensiunii exterioare de
pe vehicul. Conformitatea cu această cerință poate fi demonstrată fie prin utilizarea
conectorului specificat de producătorul autovehiculului, fie prin analiză.
3.1.3. Rezistența de izolație
Prezentul alineat nu se aplică circuitelor electrice conectate la șasiu, în cazul în care
tensiunea maximă între orice piesă sub tensiune și șasiul electric sau orice piesă conductoare
expusă nu depășește 30V c.a. (rms) sau 60 V c.c.
3.1.3.1. Grupul motopropulsor electric format din magistrale de curent continuu sau
curent alternativ separate
Dacă magistralele de c.a. de înaltă tensiune și magistralele de c.c. de înaltă tensiune
sunt izolate galvanic unele de altele, rezistența de izolație între magistrala de înaltă tensiune și
șasiul electric trebuie să aibă o tensiune de lucru de minimum 100 Ω/volt pentru magistralele
de c.c. și o tensiune de lucru de minimum 500 Ω/volt pentru magistralele de c.a. Măsurătoarea
se realizează în conformitate cu anexa 4 intitulată „Metodă de măsurare a rezistenței de izolație
pentru încercările pe vehicule”.
3.1.3.2. Grupul motopropulsor electric format din magistrale de c.c. și magistrale de
c.a. combinate
Dacă magistralele de c.a. de înaltă tensiune și magistralele de c.c. de înaltă tensiune
sunt conectate galvanic, rezistența de izolație între magistrala de înaltă tensiune și șasiul
electric trebuie să aibă o tensiune de lucru de minimum 500 Ω/volt. Cu toate acestea, dacă toate
magistralele de c.a. de înaltă tensiune sunt protejate printr-una dintre următoarele două măsuri,
rezistența de izolație între magistrala de înaltă tensiune și șasiul electric trebuie să aibă o
tensiune de lucru de minimum 100 Ω/V:
a. două sau mai multe straturi de izolatori solizi, de bariere sau de cartere de protecție
care îndeplinesc cerința de la punctul 3.1.1 în mod independent, de exemplu un
mănunchi de cabluri;
b. protecții robuste din punct de vedere mecanic, care au suficientă durabilitate de-a
lungul duratei de funcționare a vehiculului, cum ar fi cartere ale motoarelor, cutii
de transformatoare electronice sau conectori. Rezistența de izolație între magistrala
de înaltă tensiune și șasiul electric poate fi demonstrată prin calcule, prin măsurători
sau printr-o combinație a acestora. Măsurătoarea se realizează în conformitate cu
anexa 4A intitulată „Metodă de măsurare a rezistenței de izolație pentru încercările
pe vehicule”.
3.1.3.3. Vehicule cu pilă de combustie
Dacă cerința minimă privind rezistența de izolație nu poate fi menținută în timp,
protecția se obține prin oricare din următoarele metode:
a. două sau mai multe straturi de izolatori solizi, de bariere sau de cartere de protecție
care îndeplinesc în mod independent cerința de la punctul 3.1.1;
b. sistem instalat la bord de monitorizare a rezistenței de izolație, împreună cu un
avertisment pentru conducătorul auto dacă rezistența de izolație scade sub valoarea
minimă necesară. Rezistența de izolație între magistrala de înaltă tensiune a
sistemului de cuplare pentru încărcarea SRSEE, care nu este încărcat cu energie
electrică decât în timpul încărcării SRSEE, și șasiul electric nu trebuie monitorizată.
Funcția sistemului integrat de monitorizare a rezistenței de izolație trebuie
confirmată conform descrierii din anexa 5.
3.1.3.4. Cerința privind rezistența de izolație pentru sistemul de cuplare pentru
încărcarea SRSEE
În cazul prizei de racordare a vehiculului concepută pentru a fi conectată conductiv la
sursa de alimentare c.a. externă cu împământare și circuitul electric care este conectat galvanic
la priza de racordare a vehiculului în timpul încărcării SRSE, rezistența de izolație între
magistrala de înaltă tensiune și șasiul electric trebuie să fie de cel puțin 1 ΜΩ atunci când
cuplorul încărcătorului este deconectat. În timpul efectuării măsurătorilor, SRSEE poate fi
deconectat.
3.2. Sistem reîncărcabil de stocare a energiei (SRSEE)
3.2.1. Pentru un vehicul dotat cu un SRSEE, fie cerința de la punctul 3.2.1.1, fie cerința
de la punctul 3.2.1.2 trebuie să fie îndeplinită.
3.2.1.1. În cazul unui SRSEE care a fost omologat de tip în conformitate cu partea II
din prezentul regulament, acesta trebuie să fie instalat în conformitate cu instrucțiunile
furnizate de producătorul SRSEE și respectând descrierea prevăzută în partea 2 din anexa 6 la
prezentul regulament.
3.2.1.2. SRSEE trebuie să respecte cerințele corespunzătoare de la punctul 6 din
prezentul regulament.
3.2.2. Acumulare de gaz
Locurile în care sunt amplasate bateriile de tracțiune de tip deschis care pot produce
hidrogen gazos trebuie prevăzute cu un ventilator de aerisire sau cu o conductă de aerisire
pentru a preveni acumularea de hidrogen gazos.
3.3. Siguranță funcțională
Conducătorul auto trebuie să primească cel puțin un semnal temporar atunci când
vehiculul se află în „modul posibil de deplasare activă”. Totuși, această dispoziție nu se aplică
în condițiile în care un motor cu ardere internă asigură în mod direct sau indirect puterea de
propulsie a vehiculului. În momentul părăsirii vehiculului, conducătorul auto trebuie avertizat
printr-un semnal (de exemplu, un semnal optic sau acustic) dacă vehiculul se află încă în modul
posibil de deplasare activă. Dacă SRSEE instalat la bord poate fi încărcat din exterior de către
utilizator, orice deplasare a vehiculului sub acțiunea sistemului propriu de propulsie este
imposibilă atât timp cât conectorul sursei de alimentare cu energie electrică externe este
racordat fizic la priza de racordare a vehiculului. Această cerință trebuie demonstrată prin
utilizarea conectorului specificat de producătorul autovehiculului. Starea unității de comandă
a direcției de deplasare trebuie identificată de către conducătorul auto.
3.4. Determinarea emisiilor de hidrogen
3.4.1. Această încercare trebuie efectuată în cazul tuturor vehiculelor echipate cu baterii
de tracțiune de tip deschis. Dacă SRSEE a fost omologat în conformitate cu partea II a
prezentului regulament și dacă a fost instalat în conformitate cu punctul 3.2.1.1, această
încercare poate fi omisă în cazul omologării vehiculului.
3.4.2. Încercarea trebuie efectuată conform metodei descrise în anexa 7 la prezentul
regulament. Metodele de eșantionare și de analizare a hidrogenului trebuie să fie cele
prevăzute. Alte metode de analiză pot fi aprobate în cazul în care se demonstrează că ele oferă
rezultate echivalente.
3.4.3. În timpul unei proceduri normale de încărcare în condițiile date în anexa 7,
emisiile de hidrogen trebuie să fie mai mici de 125 g într-un interval de cinci ore sau mai mici
de 25 × t2 g în intervalul t2 (în ore).
3.4.4. În timpul unei încărcări efectuate cu un încărcător defectuos (în condițiile
prezentate în anexa 7), emisiile de hidrogen trebuie să fie mai mici de 42 g. În plus, încărcătorul
trebuie să limiteze această potențială defecțiune la 30 de minute.
3.4.5. Toate operațiunile legate de încărcarea SRSEE trebuie controlate automat,
inclusiv încetarea încărcării.
3.4.6. Nu trebuie să fie posibil să se intervină manual în fazele de încărcare.
3.4.7. Operațiunile normale de conectare la rețeaua de alimentare și de deconectare de
la aceasta sau căderile de curent nu trebuie să afecteze sistemul de control al fazelor de
încărcare.
3.4.8. Defecțiunile importante de încărcare trebuie să fie în permanență semnalizate. O
defecțiune importantă este o defecțiune care poate duce la o funcționare defectuoasă a
încărcătorului în timpul unei încărcări ulterioare.
3.4.9. Producătorul trebuie să indice în manualul de utilizare dacă vehiculul este
conform cu aceste cerințe.
3.4.10. Omologarea acordată unui tip de vehicul privind emisiile de hidrogen poate fi
extinsă la diferitele tipuri de vehicule aparținând aceleași familii, în conformitate cu definiția
acestei noțiuni din anexa 7, apendicele 2.
4. PARTEA II: CERINȚE APLICABILE UNUI SISTEM
REÎNCĂRCABIL DE STOCARE A ENERGIEI (SRSEE –
RECHARGEABLE ENERGY STORAGE SYSTEM) ÎN CEEA CE
PRIVEȘTE SIGURANȚA
4.1. Generalități
Se aplică procedurile prevăzute în anexa 8 la prezentul regulament.
4.2. Vibrație
4.2.1. Încercarea trebuie efectuată în conformitate cu anexa 8A la prezentul regulament.
4.2.2. Criterii de acceptare
4.2.2.1. În timpul încercării, nu trebuie să existe nicio urmă de:
a. scurgere de electrolit;
b. ruptură [aplicabilă doar în cazul sistemului (sistemelor) reîncărcabil(e) de stocare a
energiei de înaltă tensiune];
c. incendiu;
d. explozie.
Urmele de scurgere de electrolit trebuie verificate printr-o inspecție vizuală, fără
dezasamblarea niciunei piese a dispozitivului supus încercării.
4.2.2.2. În cazul unui SRSEE de înaltă tensiune, rezistența de izolație măsurată după
efectuarea încercării în conformitate cu anexa 4B la prezentul regulament nu trebuie să fie mai
mică de 100 Ω/volt.
4.3. Șoc termic și variație ciclică
4.3.1. Încercarea trebuie efectuată în conformitate cu anexa 8B la prezentul regulament.
b. ruptură [aplicabilă doar în cazul sistemului (sistemelor) reîncărcabil(e) de stocare a
energiei de înaltă tensiune];
c. incendiu;
d. explozie.
4.4. Impact mecanic
4.4.1. Șoc mecanic
La alegerea producătorului, încercarea poate fi efectuată sub formă de:
a. încercări pe vehicul, în conformitate cu punctul 4.4.1.1 din prezentul regulament;
de
b. încercări pe componente, în conformitate cu punctul 4.4.1.2 din prezentul
regulament; sau de
c. orice combinație între literele (a) și (b) de mai sus, pentru diferite direcții de
deplasare a vehiculului
Încercare pe vehicul
Conformitatea cu cerințele criteriilor de acceptare de la punctul 4.4.1.3 de mai jos poate
fi demonstrată cu ajutorul instalării de SRSEE pe vehiculele care au fost supuse unor teste de
impact în conformitate cu anexa 3 la Regulamentul nr. 12 sau cu anexa 3 la Regulamentul nr.
94, în caz de coliziune frontală, și cu anexa 4 la Regulamentul nr. 95, în caz de impact lateral.
Temperatura mediului ambiant și SOC trebuie să fie în conformitate cu regulamentele
menționate. Omologarea unui SRSEE care a făcut obiectul unor încercări în temeiul prezentului
punct trebuie să se limiteze la tipul de vehicul.
4.4.1.2. Încercare pe componente
Încercarea trebuie efectuată în conformitate cu anexa 8C la prezentul regulament.
4.4.1.3. Criterii de acceptare
În timpul încercării, nu trebuie să existe nicio urmă de:
a. incendiu;
b. explozie;
c1. scurgere de electrolit, în cazul în care încercarea se efectuează în conformitate
cu punctul 4.4.1.1:
(i) timp de 30 de minute de la încheierea impactului, nu trebuie să se înregistreze
nicio scurgere de electrolit provenind de la SRSEE în compartimentul pentru
pasageri;
(ii) o cantitate de maximum 7 % pe volum din capacitatea de electrolit a SRSEE se
poate vărsa din SRSEE în afara compartimentului pentru pasageri (în cazul
bateriilor de tracțiune de tip deschis, se aplică, de asemenea, o limită de
maximum cinci litri);
c2. scurgerea de electrolit, în cazul în care încercarea se efectuează în conformitate
cu punctul 4.4.1.2.
După încheierea încercării pe vehicul (punctul 4.4.1.1), un SRSEE situat în interiorul
compartimentului pentru pasageri trebuie să rămână la locul instalării, iar componentele
SRSEE trebuie să rămână în interiorul limitelor SRSEE. Nicio parte a unui SRSEE amplasat
în afara compartimentului pentru pasageri nu trebuie să pătrundă în compartimentul pentru
pasageri în timpul sau după procedurile de testare la impact.
După încheierea încercării pe componente (punctul 4.4.1.2), dispozitivul supus
încercării trebuie fixat cu ajutorul dispozitivului de montare, iar componentele acestuia trebuie
să rămână în interiorul limitelor sale.
În cazul unui SRSEE de înaltă tensiune, rezistența de izolație a dispozitivului supus
încercării trebuie să asigure o valoare de cel puțin 100 Ω/volt pentru întregul SRSEE, măsurată
după efectuarea încercării în conformitate cu anexa 4A sau cu anexa 4B la prezentul regulament
sau trebuie să se atingă gradul de protecție IPXXB pentru dispozitivul supus încercării.
În cazul SRSEE supus unei încercări în conformitate cu punctul 4.4.1.2, urmele de
scurgere de electrolit trebuie verificate printr-o inspecție vizuală, fără dezasamblarea niciunei
piese a dispozitivului supus încercării.
Pentru a confirma respectarea cerințelor de la punctul 4.4.1.3 subpunctul (c1), este
necesar ca dispozitivului de protecție fizică (carcasa) să i se aplice, în caz de necesitate, un strat
protector corespunzător, cu scopul de a confirma dacă există vreo scurgere de electrolit din
SRSEE, apărută ca rezultat al testului la impact. Cu excepția cazului în care producătorul
furnizează mijloacele care permit să se facă distincție între scurgerile de diferite lichide, orice
scurgeri de lichid sunt considerate ca fiind scurgeri de electrolit.
4.4.2. Integritate mecanică
Această încercare se aplică doar în cazul unui SRSEE care urmează să fie instalat în
vehicule de categoriile M1 și N1.
a. încercări pe vehicul, în conformitate cu punctul 4.4.2.1 din prezentul
regulament; sau de
b. încercări pe componente, în conformitate cu punctul 4.4.2.2 din prezentul
regulament.
4.4.2.1. Încercare specifică vehiculelor
a. încercări dinamice pe vehicul, în conformitate cu punctul 4.4.2.1.1 din
prezentul regulament; de
b. încercare pe componente specifică vehiculelor, în conformitate cu punctul
4.4.2.1.2 din prezentul regulament; sau de
c. orice combinație între literele (a) și (b) de mai sus, pentru diferite direcții de
deplasare a vehiculului.
Dacă SRSEE este montat într-o poziție care se află între linia de la marginea din spate
a vehiculului perpendicular pe linia mediană a acestuia și la o distanță de 300 mm în fața și în
paralel cu această linie, producătorul trebuie să demonstreze serviciului tehnic performanțele
în materie de integritate mecanică ale SRSEE în vehicul.
Omologarea unui SRSEE supus unor încercări în temeiul prezentului punct trebuie să
se limiteze la tipul de vehicul specific.
4.4.2.1.1. Încercare dinamică pe vehicul
Conformitatea cu cerințele criteriilor de acceptare de la punctul 4.4.2.3 de mai jos poate
fi demonstrată cu ajutorul instalării unuia sau mai multor SRSEE pe vehiculele care au fost
supuse unor teste de impact în conformitate cu anexa 3 la Regulamentul nr. 12 sau la
Regulamentul nr. 94, în caz de impact frontal, sau cu anexa 4 la Regulamentul nr. 95, în caz de
impact lateral. Temperatura mediului ambiant și nivelul de încărcare trebuie să fie în
conformitate cu regulamentele menționate.
4.4.2.1.2. Încercare pe componente specifică vehiculelor
Încercarea trebuie efectuată în conformitate cu anexa 8D la prezentul regulament. Forța
de strivire care înlocuiește forța prevăzută la punctul 3.2.1 din anexa 8D trebuie stabilită de
producătorul vehiculului cu ajutorul datelor obținute fie în urma testelor de impact reale, fie în
urma simulării acestor teste, astfel cum se menționează în anexa 3 la Regulamentul nr. 12 sau
la Regulamentul nr. 94, în direcția de mers, și în conformitate cu anexa 4 la Regulamentul nr.
95 în direcție orizontală, perpendicular pe direcția de mers. Aceste forțe trebuie aprobate de
către serviciul tehnic. Producătorii pot, de comun acord cu serviciile tehnice, să utilizeze forțele
derivate din datele obținute în urma procedurilor alternative de efectuare a unor teste de impact,
însă aceste forțe trebuie să fie mai mari sau egale cu forțele care ar rezulta din utilizarea datelor
în conformitate cu reglementările menționate mai sus. Producătorul poate defini părțile
relevante ale structurii vehiculului utilizate pentru protecția mecanică a componentelor SRSEE.
Încercarea trebuie să se efectueze cu SRSEE montat pe structura respectivului vehicul într-un
mod care este reprezentativ pentru montarea acestuia în vehicul.
4.4.2.2. Încercare pe componente
Încercarea trebuie efectuată în conformitate cu anexa 8D la prezentul regulament.
SRSEE omologat în conformitate cu prezentul punct trebuie instalat într-o poziție aflată între
cele două planuri:
a. un plan vertical perpendicular pe linia mediană a vehiculului aflată la 420
mm în spate de la marginea din față a vehiculului; și
b. un plan vertical perpendicular pe linia mediană a vehiculului aflată la 300
mm în față de la marginea din spate a vehiculului.
Restricțiile la montare trebuie consemnate în partea 2 din anexa 6.
Forța de strivire specificată la punctul 3.2.1 din anexa 8D poate fi înlocuită cu valoarea
declarată de producător, în cazul în care forța de strivire este consemnată în partea 2 din anexa
6 ca restricție la montare. În acest caz, producătorul vehiculului care utilizează astfel de SRSEE
trebuie să demonstreze, în timpul procesului de omologare pentru partea I din prezentul
regulament, că forța de contact cu SRSEE nu va depăși valoarea declarată de producătorul
SRSEE. Această forță trebuie stabilită de producătorul vehiculului pe baza datelor obținute fie
în urma testului de impact, fie în urma simulării acestuia, astfel cum se menționează în anexa
3 la Regulamentul nr. 12 sau la Regulamentul nr. 94, în direcția de mers, și în conformitate cu
anexa 4 la Regulamentul nr. 95, în direcție orizontală, perpendicular pe direcția de mers. Aceste
forțe trebuie aprobate de producător și de serviciul tehnic.
Producătorii pot, de comun acord cu serviciile tehnice, să utilizeze forțe derivate din
datele obținute de la procedurile alternative de efectuare de teste de impact, dar aceste forțe
trebuie să fie mai mari sau egale cu forțele care ar rezulta din utilizarea datelor în conformitate
cu reglementările menționate mai sus.
4.4.2.3. Criterii de acceptare
În timpul încercării, nu trebuie să existe nicio urmă de:
a. incendiu;
b. explozie;
(c1) scurgere de electrolit, în cazul în care încercarea se efectuează în conformitate cu
punctul 4.4.1.1:
(i) timp de 30 de minute de la încheierea impactului, nu trebuie să se înregistreze nicio
scurgere de electrolit provenind de la SRSEE în compartimentul pentru pasageri;
(ii) o cantitate de maximum 7 % pe volum din capacitatea de electrolit a SRSEE se
poate vărsa din SRSEE în afara compartimentului pentru pasageri (în cazul bateriilor de
tracțiune de tip deschis, se aplică, de asemenea, o limită de maximum cinci litri);
(c2) scurgerea de electrolit, în cazul în care încercarea se efectuează în conformitate cu
punctul 4.4.2.2.
În cazul unui SRSEE de înaltă tensiune, rezistența de izolație a dispozitivului supus
încercării trebuie să asigure cel puțin 100 Ω/volt pentru întregul SRSEE, măsurată în
conformitate cu anexa 4A sau cu anexa 4B la prezentul regulament sau trebuie să se atingă
gradul de protecție IPXXB pentru dispozitivul supus încercării.
Dacă încercarea se realizează în conformitate cu punctul 4.4.2.2, urmele de scurgere de
electrolit trebuie verificate printr-o inspecție vizuală, fără dezasamblarea niciunei piese a
dispozitivului supus încercării.
Pentru a confirma respectarea cerințelor de la punctul 4.4.2.3 subpunctul (c1), este
necesar ca dispozitivului de protecție fizică (carcasa) să i se aplice, în caz de necesitate, un strat
protector corespunzător, cu scopul de a confirma dacă există vreo scurgere de electrolit din
SRSEE, apărută ca rezultat al testului la impact. Cu excepția cazului în care producătorul
furnizează mijloacele care permit să se facă distincție între scurgerile de diferite lichide, orice
scurgeri de lichid sunt considerate ca fiind scurgeri de electrolit.
4.5. Rezistență la foc
Această încercare este obligatorie în cazul unui SRSEE care conține electrolit
inflamabil.
Această încercare nu este obligatorie atunci când SRSEE, astfel cum a fost instalat în
vehicul, este montat astfel încât baza carcasei SRSEE să se afle la mai mult de 1,5 m deasupra
solului. La alegerea producătorului, această încercare poate fi efectuată în cazul în care
înălțimea suprafeței inferioare a carcasei SRSEE se află la peste 1,5 m deasupra solului.
Încercarea trebuie să se efectueze pe un singur eșantion de testare.
a. încercare pe vehicul, în conformitate cu punctul 4.5.1 din prezentul regulament; sau
de
b. încercare pe componente, în conformitate cu punctul 4.5.2 din prezentul
regulament.
4.5.1. Încercare pe vehicul
Încercarea trebuie efectuată în conformitate cu anexa 8E punctul 3.2.1 la prezentul
regulament. Omologarea unui SRSEE supus unor încercări în temeiul prezentului punct trebuie
să se limiteze la omologări ale unui tip de vehicul specific.
4.5.2. Încercare pe componente
Încercarea trebuie efectuată în conformitate cu anexa 8E punctul 3.2.2 la prezentul
regulament.
4.5.3.1. În timpul încercării, dispozitivul supus încercării nu trebuie să afișeze nicio
urmă de explozie.
4.6. Protecție împotriva unui scurtcircuit extern
4.6.1. Încercarea trebuie efectuată în conformitate cu anexa 8F la prezentul regulament.
b. ruptură [aplicabilă doar în cazul sistemului (sistemelor) reîncărcabil(e) de
stocare a energiei de înaltă tensiune];
c. incendiu;
d. explozie.
4.7. Protecție împotriva supraîncărcării
4.7.1. Încercarea trebuie efectuată în conformitate cu anexa 8G la prezentul regulament.
c. incendiu;
d. explozie.
4.8. Protecție împotriva supradescărcării
4.8.1. Încercarea trebuie efectuată în conformitate cu anexa 8H la prezentul regulament.
c. incendiu;
d. explozie.
4.9. Protecție împotriva supraîncălzirii
4.9.1. Încercarea trebuie efectuată în conformitate cu anexa 8I la prezentul regulament.
c. incendiu;
d. explozie.
4.10. Emisii
Trebuie să fie luate în considerare eventualele emisii de gaze generate de procesul de
conversie a energiei în condiții normale de utilizare.
4.10.1. Bateriile de tracțiune de tip deschis trebuie să îndeplinească cerințele de la
punctul 5.4 din prezentul regulament în ceea ce privește emisiile de hidrogen.
Sistemele caracterizate de un proces chimic închis sunt considerate ca fiind fără emisii
de gaze în condiții de funcționare normală (de exemplu, bateriile litiu-ion).
Procesul chimic închis trebuie să fie descris și documentat de producătorul bateriei în
partea 2 din anexa 6.
Producătorul și serviciul tehnic trebuie să evalueze și alte tehnologii referitoare la orice
eventuale emisii în condiții de funcționare normală.
Pentru emisiile de hidrogen, a se vedea punctul 5.4 din prezentul regulament.
Pentru sistemele fără emisii cu proces chimic închis, nu este necesar să se efectueze o
verificare.
PROTECȚIE ÎMPOTRIVA CONTACTELOR DIRECTE CU PIESELE SUB
TENSIUNE
1. SONDE DE ACCES
Sondele de acces necesare pentru a verifica protecția persoanelor împotriva accesului
la piesele sub tensiune sunt indicate în tabel.
2. CONDIȚII DE ÎNCERCARE
Sonda de acces trebuie aplicată în toate deschizăturile carterului de protecție cu o forță
indicată în tabel. În cazul în care sonda pătrunde parțial sau complet, ea trebuie orientată în
toate direcțiile posibile, însă în niciun caz profilul de oprire nu trebuie să treacă complet prin
deschizătură. Barierele interne sunt considerate parte a carterului de protecție. O sursă de
alimentare de joasă tensiune (de cel puțin 40 V și de cel mult 50 V), în serie cu o lampă
corespunzătoare, ar trebui conectată, dacă este necesar, între sondă și piesele sub tensiune din
interiorul barierei sau al carterului de protecție. Metoda circuitului de semnalizare ar trebui
aplicată, de asemenea, pieselor mobile sub tensiune ale echipamentului de înaltă tensiune.
Piesele mobile interne pot fi acționate la viteze reduse, atunci când este posibil.
2. CONDIȚII DE ACCEPTARE
Sonda de acces nu trebuie să atingă piesele sub tensiune. Dacă această cerință este
verificată de un circuit de semnalizare între sonda de acces și piesele sub tensiune, indicatorul
luminos nu trebuie să se aprindă. În cazul încercării pentru gradul de protecție IPXXB, degetul
de verificare articulat poate pătrunde pe toată lungimea sa de 80 mm, însă profilul de oprire
(diametru 50 mm × 20 mm) nu trebuie să treacă prin deschizătură. Începând din poziția dreaptă,
cele două articulații ale degetului de verificare trebuie îndoite succesiv până la un unghi de 90°
față de axa secțiunii adiacente a degetului și orientate în toate pozițiile posibile. În cazul
încercărilor pentru gradul de protecție IPXXD, sonda de acces poate pătrunde pe toată
lungimea sa, însă profilul de oprire nu trebuie să pătrundă complet prin deschizătură.
Sonde de acces pentru încercările vizând protecția persoanelor împotriva
accesului la piese periculoase
Material: metal, cu excepția cazurilor în care se precizează altfel
Dimensiuni lineare în milimetri
Toleranțele dimensiunilor fără toleranță specifică: (a) pentru unghiuri: 0/– 10°; (b) pentru
dimensiuni lineare: până la 25 mm: 0/– 0,05 mm peste 25 mm: ± 0,2 mm. Cele două articulații
trebuie să permită mișcarea în același plan și în aceeași direcție printr-un unghi de 90° cu o
toleranță de 0 până la + 10°.
METODĂ DE MĂSURARE A REZISTENȚEI DE IZOLAȚIE PENTRU

ÎNCERCĂRILE PE VEHICUL
1. GENERALITĂȚI
Rezistența de izolație pentru fiecare magistrală de înaltă tensiune a vehiculului trebuie să
se măsoare sau să se determine prin calcul, utilizând valori de măsurare obținute pentru fiecare
piesă sau componentă a unei magistrale de înaltă tensiune (metodă denumită în continuare
„măsurătoare fracționată”).
2. METODĂ DE MĂSURARE
Măsurarea rezistenței de izolație trebuie să se realizeze prin selectarea unei metode de măsurare
adecvate dintre cele enumerate la punctele 2.1-2.2 din prezenta anexă, în funcție de sarcina
electrică a pieselor sub tensiune sau a rezistenței de izolație etc. Intervalul circuitului electric
care va fi măsurat trebuie clarificat în prealabil, utilizând scheme de circuite electrice etc. De
asemenea, se pot efectua modificările necesare pentru măsurarea rezistenței de izolație, cum ar
fi îndepărtarea capacului pentru a ajunge la piesele sub tensiune, trasarea liniilor de măsurare,
modificarea software-ului etc. În cazurile în care valorile măsurate nu sunt stabile din cauza
funcționării sistemului integrat de monitorizare a rezistenței de izolație etc., pot fi efectuate
modificările necesare pentru realizarea măsurătorii, cum ar fi oprirea funcționării dispozitivului
în cauză sau îndepărtarea acestuia. Mai mult, atunci când dispozitivul este îndepărtat, trebuie
să se demonstreze, cu ajutorul desenelor etc., că acest lucru nu va modifica rezistența de izolație
dintre piesele sub tensiune și șasiul electric. Trebuie acordată maximă atenție în ceea ce privește
evitarea scurtcircuitelor, a șocurilor electrice etc. deoarece, dacă se utilizează această metodă
de confirmare, poate fi necesară o alimentare directă a circuitului de înaltă tensiune.
2.1. Metodă de măsurare utilizând tensiune provenită din surse exterioare vehiculului
2.1.1. Instrument de măsurare
Trebuie să se utilizeze un instrument de încercare a rezistenței de izolare capabil să
aplice o tensiune continuă mai mare decât tensiunea de lucru a magistralei de înaltă tensiune.
2.1.2. Metodă de măsurare
Între piesele sub tensiune și șasiul electric trebuie conectat un instrument de încercare
a rezistenței de izolare. Rezistența de izolație se măsoară apoi prin aplicarea unei tensiuni
continue cel puțin egale cu jumătatea tensiunii de lucru a magistralei de înaltă tensiune. Dacă
sistemul dispune de mai multe intervale de tensiune (de exemplu, din cauza prezenței
transformatorului de amplificare) în circuitul conectat galvanic și dacă unele dintre componente
nu pot rezista la tensiunea de lucru a întregului circuit, rezistența de izolație dintre
componentele respective și șasiul electric poate fi măsurată separat prin aplicarea a cel puțin
jumătate din tensiunea de lucru proprie acestora, componentele în cauză fiind deconectate.
2.2. Metodă de măsurare utilizând SRSEE al vehiculului ca sursă de tensiune continuă
2.2.1. Condiții ale vehiculului de încercare
Magistrala de înaltă tensiune trebuie pusă sub tensiune de către SRSEE propriu al
vehiculului și/sau de către sistemul de conversie a energiei electrice, iar nivelul tensiunii
SRSEE și/sau a sistemului de conversie a energiei electrice pe toată durata încercării trebuie să
fie cel puțin egal cu tensiunea de lucru nominală specificată de producătorul vehiculului.
Voltmetrul utilizat în această încercare măsoară valorile tensiunilor continue și trebuie
să aibă o rezistență internă de cel puțin 10 ΜΩ.
2.2.3.1. Prima etapă
Tensiunea se măsoară astfel cum se indică în figura 1, iar tensiunea magistralei de înaltă
tensiune (Vb) se înregistrează. Vb trebuie să fie mai mare sau egală decât tensiunea de lucru
nominală a SRSEE și/sau a sistemului de conversie a energiei electrice astfel cum este
specificată de producătorul vehiculului.
2.2.3.2. A doua etapă
Se măsoară și se înregistrează tensiunea (V1) între polul negativ al magistralei de înaltă
tensiune și șasiul electric (a se vedea figura 1). 2.2.3.3. A treia etapă Se măsoară și se
înregistrează tensiunea (V2) între polul pozitiv al magistralei de înaltă tensiune și șasiul
electric (a se vedea figura 1). 2.2.3.4. A patra etapă Dacă V1 este mai mare sau egală
cu V2, se introduce o rezistență cunoscută standard (Ro) între polul negativ al
magistralei de înaltă tensiune și șasiul electric. După instalarea rezistenței Ro, se
măsoară tensiunea (V1′) între polul negativ al magistralei de înaltă tensiune și șasiul
electric (a se vedea figura 2). Se calculează izolația electrică (Ri) pe baza formulei
următoare: Ri = Ro*(Vb/V1′ – Vb/V1) sau Ri = Ro*Vb*(1/V1′ – 1/V1)
Dacă V2 este mai mare decât V1, se introduce o rezistență standard cunoscută (Ro)
între polul pozitiv al magistralei de înaltă tensiune și șasiul electric. După instalarea rezistenței
Ro, se măsoară tensiunea (V2′) între polul pozitiv al magistralei de înaltă tensiune și șasiul
electric (a se vedea figura 3). Se calculează izolația electrică (Ri) pe baza formulei indicate.
Această valoare a izolației electrice (în Ω) se împarte la tensiunea de lucru nominală a
magistralei de înaltă tensiune (în volți). Se calculează izolația electrică (Ri) pe baza formulei
următoare: Ri = Ro*(Vb/V2′ – Vb/V2) sau Ri = Ro*Vb*(1/V2′ – 1/V2).
2.2.3.5. A cincea etapă
Valoarea izolației electrice Ri (în Ω) împărțită la tensiunea de lucru a magistralei de
înaltă tensiune (în volți) determină rezistența de izolație (în Ω/V).
Observație: Rezistența standard cunoscută Ro (în Ω) ar trebui să corespundă valorii
rezistenței de izolație minime necesare (în Ω/V) înmulțită cu tensiunea de lucru a vehiculului
± 20 % (în volți). Valoarea Ro nu trebuie să fie perfect egală cu această valoare, ecuațiile
rămânând valabile pentru orice valoare a Ro; cu toate acestea, o valoare Ro situată în acest
interval ar trebui să permită măsurarea tensiunii cu o rezoluție satisfăcătoare.
METODĂ DE MĂSURARE A REZISTENȚEI DE IZOLAȚIE PENTRU
ÎNCERCĂRILE PE COMPONENTE ALE UNUI SRSEE
1. METODĂ DE MĂSURARE
Măsurarea rezistenței de izolație trebuie să se realizeze prin selectarea unei metode de
măsurare adecvate dintre cele enumerate la punctele 1.1-1.2 din prezenta anexă, în funcție de
sarcina electrică a pieselor sub tensiune sau a rezistenței de izolație etc. În cazul în care
tensiunea de lucru a dispozitivului supus încercării (Vb, figura 1) nu poate fi evaluată (de
exemplu din cauza deconectării circuitului electric cauzat de funcționarea contactoarelor
principale sau a siguranțelor) încercarea poate fi efectuată cu un dispozitiv de încercare
modificat pentru a permite măsurarea tensiunilor interne (în amonte de contactoarele
principale). Aceste modificări nu trebuie să influențeze rezultatele încercării. Intervalul
circuitului electric care urmează să fie măsurat este clarificat în prealabil, utilizându-se scheme
de circuite electrice etc. Dacă magistralele de înaltă tensiune sunt izolate galvanic unele de
altele, rezistența de izolație trebuie să se măsoare pentru fiecare circuit electric. De asemenea,
se pot efectua modificările necesare pentru măsurarea rezistenței de izolație, cum ar fi
îndepărtarea capacului pentru a ajunge la piesele sub tensiune, trasarea liniilor de măsurare,
modificarea software-ului etc. În cazurile în care valorile măsurate nu sunt stabile din cauza
funcționării sistemului de monitorizare a rezistenței de izolație etc., pot fi efectuate modificările
necesare pentru realizarea măsurătorii, cum ar fi oprirea funcționării dispozitivului în cauză
sau îndepărtarea acestuia. Mai mult, atunci când dispozitivul este îndepărtat, trebuie să se
demonstreze, cu ajutorul desenelor etc., că acest lucru nu va modifica rezistența de izolație
între piesele sub tensiune și legarea la pământ proiectată de producător ca punct de conectare
la șasiul electric atunci când este instalat pe vehicul. Trebuie acordată maximă atenție în ceea
ce privește evitarea scurtcircuitelor, a șocurilor electrice etc. deoarece, dacă se utilizează
această metodă de confirmare, poate fi necesară o alimentare directă a circuitului de înaltă
tensiune.
1.1. Metodă de măsurare utilizând surse de tensiune externe
Trebuie să se utilizeze un instrument de încercare a rezistenței de izolare capabil să
aplice o tensiune continuă mai mare decât tensiunea nominală a dispozitivului supus încercării.
Între piesele sub tensiune și legarea la pământ trebuie conectat un instrument de
încercare a rezistenței de izolare. Ulterior, se măsoară rezistența de izolație. Dacă sistemul
dispune de mai multe intervale de tensiune (de exemplu, din cauza prezenței transformatorului
de amplificare) în circuitul conectat galvanic și dacă unele dintre componente nu pot rezista la
tensiunea de lucru a întregului circuit, rezistența de izolație dintre componentele respective și
șasiul electric poate fi măsurată separat prin aplicarea a cel puțin jumătate din tensiunea de
lucru proprie acestora, componentele în cauză fiind deconectate.
1.2. Metodă de măsurare utilizând dispozitivul supus încercării ca sursă de tensiune
continuă
1.2.1. Condiții de încercare
Nivelul de tensiune al dispozitivului supus încercării pe toată durata încercării trebuie
să fie cel puțin egal cu tensiunea de lucru nominală a dispozitivului supus încercării.
Voltmetrul utilizat în această încercare măsoară valorile tensiunilor continue și trebuie

să aibă o rezistență internă de cel puțin 10 ΜΩ.
1.2.3.1. Prima etapă
Tensiunea se măsoară astfel cum se indică în figura 1, iar tensiunea de lucru a

dispozitivului supus încercării (Vb, figura 1) este înregistrată. Vb trebuie să fie mai mare sau
egală cu tensiunea de lucru nominală a dispozitivului supus încercării.
1.2.3.2. A doua etapă

Se măsoară și se înregistrează tensiunea (V1) între polul negativ al dispozitivului supus
încercării și legarea la pământ (a se vedea figura 1).
1.2.3.3. A treia etapă
Se măsoară și se înregistrează tensiunea (V2) între polul pozitiv al dispozitivului
supus încercării și legarea la pământ (a se vedea figura 1).
1.2.3.4. A patra etapă

Dacă V1 este mai mare sau egală cu V2, se introduce o rezistență cunoscută standard
(Ro) între polul negativ al dispozitivului supus încercării și legarea la pământ. După
instalarea rezistenței Ro, se măsoară și se înregistrează tensiunea (V1′) între polul negativ al
dispozitivului supus încercării și legarea la pământ (a se vedea figura 2). Se calculează
izolația electrică (Ri) pe baza formulei următoare: Ri = Ro*(Vb/V1′ – Vb/V1) sau Ri =
Ro*Vb*(1/V1′ – 1/V1).
Dacă V2 este mai mare sau egală cu V1, se introduce o rezistență cunoscută standard
(Ro) între polul pozitiv al dispozitivului supus încercării și legarea la pământ. După instalarea
rezistenței Ro, se măsoară și se înregistrează tensiunea (V2′) între polul pozitiv al
dispozitivului supus încercării și legarea la pământ (a se vedea figura 3). Se calculează
izolația electrică (Ri) pe baza formulei următoare: Ri = Ro*(Vb/V2′ – Vb/V2) sau Ri =
Ro*Vb*(1/V2′ – 1/V2).
1.2.3.5. A cincea etapă

Valoarea izolației electrice Ri (în Ω) împărțită la tensiunea nominală a dispozitivului
supus încercării (în volți) determină rezistența de izolație (în Ω/V).
Observație: Rezistența standard cunoscută Ro (în Ω) ar trebui să corespundă valorii
rezistenței de izolație minime necesare (în Ω/V) înmulțită cu tensiunea nominală a
dispozitivului supus încercării ± 20 % (în volți). Valoarea Ro nu trebuie să fie perfect egală
cu această valoare, ecuațiile rămânând valabile pentru orice valoare a Ro; cu toate acestea, o
valoare Ro situată în acest interval ar trebui să permită măsurarea tensiunii cu o rezoluție
satisfăcătoare.
METODĂ DE CONFIRMARE A FUNCȚIONĂRII SISTEMULUI

INSTALAT LA BORD DE MONITORIZARE A REZISTENȚEI DE
IZOLAȚIE
Funcționarea sistemului instalat la bord de monitorizare a rezistenței de izolație

trebuie confirmată prin următoarea metodă:
Se introduce un rezistor care nu cauzează scăderea rezistenței de izolație între borna

monitorizată și șasiul electric sub valoarea minimă necesară a rezistenței de izolație.
Semnalul de avertizare trebuie acționat.
DETERMINAREA EMISIILOR DE HIDROGEN ÎN TIMPUL

PROCEDURILOR DE ÎNCĂRCARE A SRSEE
1. INTRODUCERE
Prezenta anexă descrie procedura de stabilire a emisiilor de hidrogen în timpul
procedurilor de încărcare a SRSEE pentru toate vehiculele rutiere, în conformitate cu punctul
5.4 din prezentul regulament.
2. DESCRIEREA ÎNCERCĂRII
Încercarea privind emisiile de hidrogen (figura din prezenta anexă) se efectuează cu
scopul de a stabili emisiile de hidrogen în timpul procedurilor de încărcare a SRSEE cu
ajutorul încărcătorului. Încercarea cuprinde următoarele etape:
(a) pregătirea vehiculului sau a SRSEE;
(b) descărcarea SRSEE;
(c) calcularea emisiilor de hidrogen în timpul unei încărcări normale;

(d) calcularea emisiilor de hidrogen în timpul unei încărcări efectuate în condițiile
unei defecțiuni a încărcătorului.
3. ÎNCERCĂRI
3.1. Încercare pe vehicul
3.1.1. Vehiculul trebuie să fie într-o stare mecanică bună și trebuie să fi fost condus
cel puțin 300 km timp de șapte zile înainte de încercare. În tot acest timp, vehiculul trebuie să
fie echipat cu SRSEE supus încercării de emisii de hidrogen.
3.1.2. În cazul în care SRSEE este utilizat la o temperatură mai mare decât
temperatura mediului ambiant, operatorul trebuie să urmeze procedura producătorului pentru
a păstra temperatura SRSEE în intervalul de funcționare normală.
Reprezentantul producătorului trebuie să fie în măsură să certifice că sistemul de

reglare a temperaturii SRSEE nu prezintă nicio avarie și niciun defect de capacitate.
3.2. Încercare pe componente
3.2.1. SRSEE trebuie să fie într-o stare mecanică bună și trebuie să fi fost supus la un
minimum de cinci cicluri standard (astfel cum se specifică în anexa 8, în apendice).
3.2.2. În cazul în care SRSEE este utilizat la o temperatură mai mare decât
temperatura mediului ambiant, operatorul trebuie să urmeze procedura producătorului pentru
a păstra temperatura SRSEE în intervalul de funcționare normală.
Reprezentantul producătorului trebuie să fie în măsură să certifice că sistemul de

reglare a temperaturii SRSEE nu prezintă nicio avarie și niciun defect de capacitate.
Calcularea emisiilor de hidrogen în timpul procedurilor de încărcare a SRSEE
4. ECHIPAMENTUL PENTRU ÎNCERCAREA PRIVIND EMISIILE DE
HIDROGEN
4.1. Stand dinamometric
Standul dinamometric trebuie să respecte cerințele seriei 06 de amendamente la

Regulamentul nr. 83.
4.2. Incinta de măsurare a emisiilor de hidrogen
Incinta de măsurare a emisiilor de hidrogen trebuie să fie o incintă de măsurare etanșă

care să poată conține vehiculul sau SRSEE supus încercării. Vehiculul sau SRSEE trebuie să
fie accesibil din toate părțile, iar atunci când incinta este închisă etanș, ea trebuie să fie
impermeabilă la gaze, în conformitate cu apendicele 1 la prezenta anexă. Suprafața interioară
a incintei trebuie să fie impermeabilă și nereactivă la hidrogen. Sistemul de reglare a
temperaturii trebuie să fie capabil să regleze aerul din interiorul incintei astfel încât să se
asigure, pe toată durata încercării, respectarea temperaturii prevăzute, cu o toleranță medie de
± 2 K pe durata încercării.
Pentru a rezolva problema variațiilor de volum datorate emisiilor de hidrogen din

incintă, se poate folosi fie un echipament cu volum variabil, fie un alt echipament de
încercare. Incinta cu volum variabil se extinde și se contractă ca reacție la emisiile de
hidrogen din incintă. Cele două mijloace posibile de a varia volumul intern constau în
utilizarea de panouri mobile sau a unui sistem de suflante, în interiorul cărora o serie de saci
impermeabili amplasați în incintă se dilată și se contractă ca reacție la variațiile de presiune
interioare, prin schimb de aer cu exteriorul incintei.
Orice sistem de variație a volumului trebuie să respecte integritatea incintei în

conformitate cu apendicele 1 la prezenta anexă. Orice metodă de variație a volumului trebuie
să limiteze diferența dintre presiunea internă a incintei și presiunea barometrică la o valoare
maximă de ± 5 hPa.
Incinta trebuie să se poată închide la un anumit volum. O incintă cu volum variabil

trebuie să permită o variație în raport cu „volumul nominal” al acesteia (a se vedea anexa 7,
apendicele 1, punctul 2.1.1), ținând seama de emisiile de hidrogen din timpul încercării.
4.3. Sisteme analitice
4.3.1. Analizor de hidrogen

4.3.1.1. Atmosfera din incintă trebuie monitorizată folosind un analizor de hidrogen
(de tip detector electrochimic) sau un cromatograf echipat cu un detector de conductivitate
termică. Eșantionul de gaz trebuie prelevat în centrul unei părți laterale sau de pe plafonul
incintei și orice scurgeri derivate trebuie redirecționate în incintă, de preferință către un punct
imediat în aval de ventilatorul de amestecare.
4.3.1.2. Analizorul de hidrogen trebuie să aibă un timp de răspuns mai mic de 10

secunde la 90 % din valoarea finală de citire. Acesta trebuie să aibă o stabilitate mai mare de
2 % din valoarea maximă admisibilă de citire la zero și la 80 ± 20 % din valoarea maximă
admisibilă de citire, timp de 15 minute pentru toate intervalele de funcționare.
4.3.1.3. Repetabilitatea analizorului, exprimată ca o unitate de deviație standard,

trebuie să fie mai mare de 1 % din valoarea maximă admisibilă de citire la zero și la 80 ± 20
% din valoarea maximă admisibilă de citire pentru toate intervalele utilizate.
4.3.1.4. Intervalele de funcționare ale analizorului trebuie alese pentru a obține cea
mai bună rezoluție pe ansamblul procedurilor de măsurare, etalonare și control al scurgerilor.
4.3.2. Sistem de înregistrare asociat analizorului de hidrogen
Analizorul de hidrogen trebuie să fie prevăzut cu un dispozitiv care să permită

înregistrarea semnalelor electrice de ieșire, cu o frecvență de cel puțin o dată pe minut. Acest
dispozitiv de înregistrare trebuie să aibă caracteristici de funcționare cel puțin echivalente cu
semnalul înregistrat și să realizeze o înregistrare permanentă a rezultatelor. Înregistrarea
trebuie să indice clar începutul și sfârșitul încercărilor la încărcare normală și a încărcării în
condiții defectuoase.
4.4. Înregistrarea temperaturilor
4.4.1. Temperatura din incintă este înregistrată în două puncte de către senzorii de
temperatură, care sunt conectați pentru a indica o valoare medie. Punctele de măsurare sunt
plasate la aproximativ 0,1 m către interiorul incintei, plecând de la axa verticală de simetrie a
fiecărui perete lateral, la o înălțime de 0,9 ± 0,2 m.
4.4.2. Temperaturile din apropierea celulelor trebuie înregistrate cu ajutorul

senzorilor.
4.4.3. Pe toată durata măsurătorilor emisiilor de hidrogen, temperaturile trebuie să fie

înregistrate cu o frecvență de cel puțin o dată pe minut.
4.4.4. Acuratețea sistemului de înregistrare a temperaturilor trebuie să fie de ± 1,0 K,
iar temperatura trebuie să aibă o capacitate de rezoluție de ± 0,1 K.
4.4.5. Sistemul de înregistrare sau de prelucrare a datelor trebuie să aibă o capacitate

de rezoluție de ± 15 secunde.
4.5. Înregistrarea presiunii
4.5.1. Diferența Dp dintre presiunea barometrică între zona de încercare și presiunea

internă a incintei trebuie să fie înregistrată, pe toată durata măsurătorilor emisiilor de
hidrogen, cu o frecvență de cel puțin o dată pe minut.
4.5.2. Acuratețea sistemului de înregistrare a presiunii trebuie să fie de ± 2 hPa, iar

presiunea trebuie să aibă o capacitate de rezoluție de ± 0,2 hPa.

4.6. Înregistrarea tensiunii și a intensității curentului
4.6.1. Pe toată durata măsurării emisiilor de hidrogen, tensiunea încărcătorului și

intensitatea curentului (baterie) trebuie înregistrate cu o frecvență de cel puțin o dată pe
minut.
4.6.2. Acuratețea sistemului de înregistrare a tensiunii trebuie să fie de ± 1 V, iar

tensiunea trebuie să aibă o capacitate de rezoluție de ± 0,1 V.
4.6.3. Acuratețea sistemului de înregistrare a intensității curentului trebuie să fie de ±

0,5 A, iar intensitatea curentului trebuie să aibă o capacitate de rezoluție de ± 0,05 A.

4.7. Ventilatoare
Incinta trebuie să fie echipată cu unul sau mai multe ventilatoare sau suflante cu un
debit între 0,1 și 0,5 m3/ secundă, pentru asigura un amestec optim al atmosferei din incintă.
Trebuie să se atingă o repartizare omogenă a temperaturii și a concentrației de hidrogen din
incintă în timpul măsurătorilor. Vehiculul aflat în incintă nu trebuie supus unui curent direct
de aer provenit de la ventilatoare sau de la suflante.
4.8. Gaze
4.8.1. Următoarele gaze pure trebuie să fie disponibile pentru etalonare și funcționare:
a. aer sintetic purificat (puritate < 1 ppm C1 echivalent; < 1 ppm CO; < 400 ppm
CO2; < 0,1 ppm NO); concentrație de oxigen între 18 și 21 % în volum;
b. hidrogen (H2), 99,5 % puritate minimă.
4.8.2. Gazele utilizate pentru etalonare și reglare trebuie să fie compuse din
amestecuri de hidrogen (H2) și aer sintetic purificat. Concentrațiile reale ale unui gaz de
etalonare trebuie să fie ± 2 % din valorile nominale. Acuratețea valorii gazelor diluate
obținute prin utilizarea unui separator de gaze trebuie să fie de ± 2 % din valoarea nominală.
Valorile concentrației specificate în apendicele 1 pot fi obținute, de asemenea, prin utilizarea
unui separator de gaze cu aer sintetic ca gaz de diluare.
5. PROCEDURA DE ÎNCERCARE
Încercarea constă în următoarele cinci etape:
(a) pregătirea vehiculului sau a SRSEE;
(b) descărcarea SRSEE;
(c) calcularea emisiilor de hidrogen în timpul unei încărcări normale;
(d) descărcarea SRSEE;
(e)calcularea emisiilor de hidrogen în timpul unei încărcări efectuate în condițiile unei

defecțiuni a încărcătorului.
În cazul în care vehiculul sau SRSEE trebuie deplasat între două etape, acesta trebuie
împins până la zona de încercare următoare.
5.1. Încercare pe vehicul
5.1.1. Pregătirea vehiculului
Uzura SRSEE trebuie verificată, demonstrând că vehiculul a parcurs un minimum de

300 km în cursul celor șapte zile care preced încercarea. În această perioadă, vehiculul trebuie
echipat cu SRSEE supus încercării privind emisiile de hidrogen. În cazul în care acest lucru
nu poate fi demonstrat, se va aplica următoarea procedură.
5.1.1.1. Descărcările și încărcările inițiale ale SRSEE
Procedura începe cu descărcarea SRSEE al vehiculului în timpul deplasării pe pista de

încercare sau pe un dinamometru cu șasiu la o viteză constantă reprezentând 70 % ± 5 % din
viteza maximă a vehiculului timp de 30 de minute.
Descărcarea este oprită:
a. atunci când vehiculul nu este capabil să ruleze la 65 % din viteza maximă

atinsă în 30 de minute; sau
b. atunci când instrumentele standard instalate la bord îi indică conducătorului
auto că trebuie să oprească vehiculul; sau
c. după parcurgerea distanței de 100 km.
5.1.1.2. Încărcarea inițială a SRSEE Încărcarea se efectuează:
a. cu încărcătorul;
b. la o temperatură a mediului ambiant situată între 293 K și 303 K.
Procedura exclude toate tipurile de încărcătoare externe.
Criteriul de sfârșit de încărcare a SRSEE corespunde unei opriri automate a

încărcătorului.
Această procedură include toate tipurile de încărcătoare speciale care ar putea fi

acționate automat sau manual, cum ar fi, de exemplu, încărcătoarele de egalizare sau
încărcătoarele de mentenanță.
5.1.1.3. Procedura de la punctele 5.1.1.1 și 5.1.1.2 trebuie repetată de două ori.
5.1.2. Descărcarea SRSEE
SRSEE este descărcat în timpul deplasării pe pista de încercare sau pe dinamometrul

cu șasiu la o viteză constantă reprezentând 70 % ± 5 % din viteza maximă a vehiculului timp
de 30 de minute.
Întreruperea descărcării are loc:
(a) atunci când instrumentele standard de la bord îi indică conducătorului auto că

trebuie să oprească vehiculul; sau
(b) atunci când viteza maximă a vehiculului este mai mică de 20 km/h.
5.1.3. Impregnarea
În cele 15 minute de după finalizarea operațiunii de descărcare a bateriei specificată la

punctul 5.2, vehiculul trebuie parcat în zona de impregnare. Vehiculul trebuie parcat timp de
minimum 12 ore și maximum 36 de ore, între finalul descărcării SRSEE și începutul
încercării privind emisiile de gaze în timpul unei încărcări normale. Pe parcursul acestei
perioade, vehiculul trebuie să fie impregnat la o temperatură de 293 K ± 2 K.
5.1.4. Încercarea privind emisiile de hidrogen în timpul încărcării normale
5.1.4.1. Înainte de finalizarea perioadei de impregnare, incinta de măsurare trebuie

purjată timp de câteva minute, până la obținerea unei concentrații reziduale de hidrogen
stabile. Ventilatorul (ventilatoarele) de amestecare al(e) incintei trebuie, de asemenea, să fie
pus(e) în funcțiune.
5.1.4.2. Analizorul de hidrogen trebuie adus la zero și ajustat cu puțin timp înainte de
încercare.
5.1.4.3. La finalul impregnării, vehiculul supus încercării, cu motorul oprit și

geamurile și portbagajul deschise, trebuie transferat în incinta de măsurare.
5.1.4.4. Vehiculul trebuie conectat la sursă. SRSEE trebuie încărcat conform
procedurii normale de încărcare, astfel cum se precizează la punctul 5.1.4.7 de mai jos.
5.1.4.5. Ușile incintei sunt închise etanș, astfel încât incinta să fie impermeabilă la
gaze în două minute de la blocarea electrică a etapei de încărcare normală.
5.1.4.6. Perioada pentru încercarea privind emisiile de hidrogen în timpul unei

încărcări normale trebuie să înceapă numai după ce incinta a fost etanșeizată. Concentrația de
hidrogen, temperatura și presiunea barometrică sunt măsurate pentru a indica valorile inițiale
CH2i, Ti și Pi pentru încercarea la încărcare normală. Aceste rezultate sunt folosite la
calcularea emisiilor de hidrogen (punctul 6 din prezenta anexă). Temperatura mediului
ambiant din incintă, T, nu trebuie să fie mai mică de 291 K și mai mare de 295 K în timpul
perioadei de încărcare normală.
5.1.4.7. Procedura de încărcare normală
Încărcarea normală se efectuează cu ajutorul încărcătorului și constă în următoarele

etape:
a. încărcare la putere constantă în timpul t1;

b. supraîncărcare la curent constant în timpul t2. Intensitatea supraîncărcării este
specificată de producător și corespunde celei utilizate în timpul încărcării de
egalizare.
Criteriul de sfârșit de încărcare a SRSEE corespunde unei opriri automate comandate de
încărcător la un timp de încărcare de t1 + t2. Acest timp de încărcare va fi limitat la t1 + 5 h,
chiar dacă instrumentația standard îi indică în mod clar conducătorului auto că acumulatorul
nu este complet încărcat.
finalizarea încercării.
5.1.4.9. Sfârșitul perioadei de măsurare a emisiilor are loc la t1 + t2 sau t1 + 5 ore de

la începerea măsurătorilor inițiale descrise la punctul 5.1.4.6 din prezenta anexă. Timpii
diferiți care s-au scurs sunt înregistrați. Concentrația de hidrogen, temperatura și presiunea
barometrică sunt măsurate pentru a indica valorile finale CH2f, Tf și Pf pentru încercarea la
încărcare normală, utilizate pentru calculul de la punctul 6 din prezenta anexă.
5.1.5. Încercarea privind emisiile de hidrogen efectuată în condițiile unei defecțiuni a

încărcătorului
5.1.5.1. În timp de maximum șapte zile după finalizarea încercării anterioare,

procedura începe cu descărcarea SRSEE al vehiculului în conformitate cu punctul 5.1.2 din
prezenta anexă.
5.1.5.2. Se repetă etapele procedurii de la punctul 5.1.3 din prezenta anexă.

stabil. Ventilatorul (ventilatoarele) de amestecare al(e) incintei trebuie, de asemenea, să fie
încercare.
5.1.5.5. La finalul impregnării, vehiculul supus încercării, cu motorul oprit și

geamurile și portbagajul deschise, trebuie transferat în incinta de măsurare.
5.1.5.6. Vehiculul trebuie conectat la sursă. SRSEE trebuie încărcat conform

procedurii de încărcare în condiții defectuoase, astfel cum se precizează la punctul 5.1.5.9 de
mai jos.
5.1.5.7. Ușile incintei sunt închise etanș, astfel încât incinta să fie impermeabilă la
gaze în două minute de la blocarea electrică a etapei de încărcare în condiții defectuoase.
încărcări în condiții defectuoase trebuie să înceapă numai după ce incinta a fost etanșeizată.
Concentrația de hidrogen, temperatura și presiunea barometrică sunt măsurate pentru a indica
valorile inițiale CH2i, Ti și Pi pentru încercarea privind încărcarea în condiții defectuoase.
Aceste rezultate sunt utilizate la calcularea emisiilor de hidrogen (punctul 6 din

prezenta anexă). Temperatura mediului ambiant din incintă, T, nu trebuie să fie mai mică
decât 291 K și mai mare decât 295 K în timpul perioadei de încărcare în condiții defectuoase.
5.1.5.9. Procedură de încărcare în condiții defectuoase
Încărcarea în condiții defectuoase trebuie să se realizeze cu ajutorul unui încărcător

adecvat și să constea în următoarele etape:
a. încărcare la putere constantă în timpul t′1;

b. încărcare timp de 30 de minute la curentul maxim recomandat de producător. În
timpul acestei etape, încărcătorul trebuie să furnizeze curentul maxim recomandat
de producător.
5.1.5.11. Sfârșitul perioadei de încercare corespunde timpului t′1 + 30 de minute de la

începerea măsurătorilor inițiale, după cum se specifică la punctul 5.1.5.8 de mai sus. Timpii
care s-au scurs trebuie înregistrați. Concentrația de hidrogen, temperatura și presiunea
barometrică sunt măsurate pentru a indica valorile finale CH2f, Tf și Pf pentru încercarea
privind încărcarea în condiții defectuoase, utilizate pentru calculele de la punctul 6 din
prezenta anexă.
5.2. Încercare pe componente
5.2.1. Pregătirea SRSEE
Învechirea SRSEE trebuie să fie verificată, pentru a confirma faptul că SRSEE a

efectuat cel puțin cinci cicluri standard (astfel cum se specifică în anexa 8, în apendice).
5.2.2. Descărcarea SRSEE SRSEE este descărcat la 70 % ± 5 % din puterea nominală

a sistemului. Întreruperea descărcării are loc atunci când se atinge nivelul de încărcare minim,
conform specificațiilor producătorului.
5.2.3. Impregnarea
După 15 minute de la finalizarea operațiunii de descărcare a SRSEE specificată la

punctul 5.2.2 de mai sus și înainte de începerea încercării privind emisiile de hidrogen,
SRSEE trebuie impregnat la o temperatură de 293 K ± 2 K pentru o perioadă de minimum 12
ore și de maximum 36 de ore.
5.2.4. Încercarea privind emisiile de hidrogen în timpul încărcării normale
5.2.4.1. Înainte de finalizarea perioadei de impregnare a SRSEE, incinta de măsurare

trebuie purjată timp de câteva minute, până la obținerea unei concentrații reziduale de
hidrogen stabile. Ventilatorul (ventilatoarele) de amestecare al(e) incintei trebuie, de
asemenea, să fie pus(e) în funcțiune.
încercare.
5.2.4.3. La sfârșitul perioadei de impregnare, SRSEE trebuie transferat în incinta de

măsurare.
5.2.4.4. SRSEE trebuie încărcat conform procedurii normale de încărcare, astfel cum
se precizează la punctul 5.2.4.7 de mai jos.
5.2.4.5. Incinta trebuie să fie închisă etanș, astfel încât să fie impermeabilă la gaze în
două minute de la blocarea electrică a etapei de încărcare normală.

încărcări normale trebuie să înceapă numai după ce incinta a fost etanșeizată. Concentrația de
hidrogen, temperatura și presiunea barometrică sunt măsurate pentru a indica valorile inițiale
CH2i, Ti și Pi pentru încercarea la încărcare normală. Aceste rezultate sunt folosite la
calcularea emisiilor de hidrogen (punctul 6 din prezenta anexă). Temperatura mediului
ambiant din incintă, T, nu trebuie să fie mai mică de 291 K și mai mare de 295 K în timpul
perioadei de încărcare normală.
5.2.4.7. Procedura de încărcare normală
Încărcarea normală se efectuează cu ajutorul încărcătorului adecvat și constă în

următoarele etape:
a. încărcare la putere constantă în timpul t1;

b. supraîncărcare la curent constant în timpul t2. Intensitatea supraîncărcării este
specificată de producător și corespunde celei utilizate în timpul încărcării de
egalizare.
Criteriul de sfârșit de încărcare a SRSEE corespunde unei opriri automate comandate
de încărcător la un timp de încărcare de t1 + t2. Acest timp de încărcare va fi limitat la t1 + 5
h, chiar dacă instrumentația standard îi indică în mod clar conducătorului auto că SRSEE nu
este complet încărcat.
5.2.4.9. Sfârșitul perioadei de măsurare a emisiilor are loc la t1 + t2 sau t1 + 5 h de la

începerea măsurătorilor inițiale descrise la punctul 5.2.4.6 de mai sus. Timpii diferiți care s-
au scurs trebuie înregistrați. Concentrația de hidrogen, temperatura și presiunea barometrică
sunt măsurate pentru a indica valorile finale CH2f, Tf și Pf pentru încercarea la încărcare
normală, utilizate pentru calculul de la punctul 6 din prezenta anexă.
5.2.5. Încercarea privind emisiile de hidrogen efectuată în condițiile unei defecțiuni a

încărcătorului
5.2.5.1. Procedura de încercare trebuie să înceapă în termen de maximum șapte zile de

la finalizarea încercării prevăzute la punctul 5.2.4 de mai sus; procedura trebuie să înceapă cu
descărcarea SRSEE al vehiculului în conformitate cu punctul 5.2.2 de mai sus.
5.2.5.2. Se repetă etapele procedurii de la punctul 5.2.3 de mai sus.

stabile. Ventilatorul (ventilatoarele) de amestecare al(e) incintei trebuie, de asemenea, să fie
încercare.
5.2.5.5. La sfârșitul perioadei de impregnare, SRSEE trebuie transferat în incinta de

măsurare.
5.2.5.6. SRSEE trebuie încărcat conform procedurii de încărcare în condiții

defectuoase, astfel cum se precizează la punctul 5.2.5.9 de mai jos.
5.2.5.7. Incinta trebuie să fie închisă etanș, astfel încât să fie impermeabilă la gaze în
două minute de la blocarea electrică a etapei de încărcare în condiții defectuoase.

încărcări în condiții defectuoase trebuie să înceapă numai după ce incinta a fost etanșeizată.
Concentrația de hidrogen, temperatura și presiunea barometrică sunt măsurate pentru a indica
valorile inițiale CH2i, Ti și Pi pentru încercarea privind încărcarea în condiții defectuoase.
Aceste rezultate sunt utilizate la calcularea emisiilor de hidrogen (punctul 6 din

prezenta anexă). Temperatura mediului ambiant din incintă, T, nu trebuie să fie mai mică
decât 291 K și mai mare decât 295 K în timpul perioadei de încărcare în condiții defectuoase.
5.2.5.9. Procedură de încărcare în condiții defectuoase
Încărcarea în condiții defectuoase trebuie să se efectueze cu ajutorul unui încărcător

adecvat și să constea în următoarele etape:
(a) încărcare la putere constantă în timpul t′1,
(b) încărcare timp de 30 de minute la curentul maxim recomandat de producător. În

timpul acestei etape, încărcătorul trebuie să furnizeze curentul maxim recomandat de
producător.
5.2.5.11. Sfârșitul perioadei de încercare corespunde timpului t′1 + 30 de minute de la

începerea măsurătorilor inițiale, după cum se specifică la punctul 5.2.5.8 de mai sus. Timpii
care s-au scurs trebuie înregistrați. Concentrația de hidrogen, temperatura și presiunea
barometrică sunt măsurate pentru a indica valorile finale CH2f, Tf și Pf pentru încercarea
privind încărcarea în condiții defectuoase, utilizate pentru calculele de la punctul 6 de mai
jos.
6. CALCULE
Încercările privind emisiile de hidrogen descrise la punctul 5 de mai sus permit

calcularea emisiilor de hidrogen pentru încărcarea normală și pentru etapele încărcării în
condiții defectuoase. Emisiile de hidrogen pentru fiecare dintre aceste etape se calculează în
funcție de valorile finale ale concentrațiilor de hidrogen, ale temperaturilor și ale presiunilor
din incintă, precum și de cele ale volumului net al incintei.
Se utilizează formula de mai jos:
𝑉
(1 + 𝑜𝑢𝑡
𝑀𝐻2 = 𝑘 ∙ 𝑉 ∙ 10 −4
∙( 𝑉 ) ∙ 𝐶𝐻2𝑓 ∙ 𝑃𝑓 − 𝐶ℎ2𝑖 ∙ 𝑃𝑖 )
𝑇𝑓 𝑇𝑖
unde:
MH2 =masa hidrogenului, în grame;
CH2 =concentrația de hidrogen măsurată în incintă, în volum ppm;
V =volumul net al incintei în metri cubi (m3), după deducerea volumului vehiculului
cu ferestrele și portbagajul deschise. Dacă nu s-a calculat volumul vehiculului, se scade un
volum de 1,42 m3;
Vout =volum de compensare în m3, la temperatura și presiunea de încercare;
T =temperatura mediului ambiant din incintă, în K;
P =presiunea absolută în incintă, în kPa;
k =2,42;
unde:
i - reprezintă valoarea inițială;
f - reprezintă valoarea finală.
6.1. Rezultatele încercării
Emisiile maselor de hidrogen pentru SRSEE sunt:
MN =emisie a masei de hidrogen pentru încercarea la încărcare normală, în grame;
MD =emisie a masei de hidrogen pentru încercarea privind încărcarea în condiții

defectuoase, în grame.
Apendicele 1
ETALONAREA ECHIPAMENTULUI PENTRU ÎNCERCĂRILE PRIVIND

EMISIILE DE HIDROGEN
1. FRECVENȚA ȘI METODELE DE ETALONARE
Toate echipamentele trebuie etalonate înaintea primei utilizări și supuse unor
etalonări ulterioare de câte ori este necesar și, în orice caz, în cursul lunii care precedă o
încercare în vederea omologării de tip. Metodele de etalonare care trebuie utilizate sunt
descrise în prezentul apendice.
2. ETALONAREA INCINTEI
2.1. Calcularea inițială a volumului intern al incintei
2.1.1. Înainte de prima sa utilizare, volumul intern al incintei se calculează conform

indicațiilor următoare. Se măsoară cu atenție dimensiunile interne ale incintei, ținându-se
seama de orice neregularități, cum ar fi grinzile de contravântuire. Pe baza acestor măsurători,
se calculează volumul intern al incintei.
Incinta trebuie limitată la un volum fix, cu ajutorul unor dispozitive de blocare, atunci
când temperatura mediului ambiant din incintă este menținută la 293 K. Acest volum nominal
trebuie să fie repetabil, cu o marjă de eroare de ± 0,5 % din volumul raportat.
2.1.2. Volumul intern net se calculează prin scăderea a 1,42 m3 din volumul intern al
incintei. Ca alternativă, în locul celor 1,42 m3, se poate utiliza volumul vehiculului de
încercare, cu portbagajul și ferestrele deschise, sau volumul SRSEE.
2.1.3. Incinta trebuie verificată după cum se indică la punctul 2.3 din prezenta anexă.
Dacă masa de hidrogen diferă cu ± 2 % de masa injectată, trebuie luate măsuri corective.
2.2. Calcularea emisiilor reziduale din incintă
Prin această operație se determină dacă în incintă se află materiale care emit cantități
semnificative de hidrogen. Această verificare trebuie să se efectueze odată cu punerea în
funcțiune a incintei, precum și după orice operațiune efectuată în incintă care poate duce la
emisii reziduale, și cu o frecvență de cel puțin o dată pe an.
2.2.1. Incinta cu volum variabil poate fi utilizată în configurația cu volum blocat sau
deblocat, astfel cum se prevede la punctul 2.1.1 de mai sus. De-a lungul perioadei de patru
ore menționate mai jos, temperatura mediului ambiant trebuie menținută la 293 K ± 2 K.
2.2.2. Incinta poate fi închisă etanș, iar ventilatorul de amestecare poate funcționa
timp de până la 12 ore înainte de începerea perioadei de patru ore destinată prelevării
eșantioanelor de emisii reziduale.
2.2.3. Analizorul (dacă este necesar) trebuie etalonat, adus la zero și ajustat.
2.2.4. Incinta trebuie purjată până la obținerea unei concentrații stabile de hidrogen,
iar ventilatorul de amestecare se pune în funcțiune, dacă acest lucru nu a fost făcut deja.
2.2.5. Incinta este apoi închisă etanș și se trece la măsurarea concentrației de hidrogen
rezidual, a temperaturii și a presiunii barometrice. Acestea sunt valorile inițiale CH2i, Ti și Pi
utilizate la calcularea emisiilor reziduale din incintă.
2.2.6. Incinta poate să rămână neschimbată, cu ventilatorul de amestecare pornit, timp

de patru ore.
2.2.7. La sfârșitul acestei perioade, același analizor este utilizat pentru măsurarea
concentrației de hidrogen din incintă. Se măsoară, de asemenea, temperatura și presiunea
barometrică. Acestea reprezintă valorile finale CH2f, Tf și Pf.
2.2.8. Schimbarea masei hidrogenului din incintă trebuia calculată în timpul

desfășurării încercării în conformitate cu punctul 2.4 din prezenta anexă și nu trebuie să
depășească 0,5 g.
2.3. Etalonarea și încercarea privind retenția hidrogenului în incintă
Etalonarea și încercarea privind retenția hidrogenului în incintă permite verificarea

volumului calculat (punctul 2.1 de mai sus) și, de asemenea, măsoară rata de scurgere. Rata
de scurgere a incintei trebuie determinată la momentul punerii în funcțiune a acesteia, după
orice operațiune efectuată în incintă care poate afecta integritatea incintei și cu, ulterior, o
frecvență de cel puțin o dată pe lună. Dacă se efectuează un număr de șase verificări lunare
consecutive privind retenția, fără luarea vreunei măsuri corective, rata de scurgere a incintei
va putea fi ulterior determinată trimestrial câtă vreme nu va fi nevoie de luarea unor măsuri
corective.
2.3.1. Incinta trebuie purjată până la obținerea unei concentrații stabile de hidrogen.
Ventilatorul de amestecare se pune în funcțiune, dacă acest lucru nu a fost făcut deja.
Analizorul trebuie la zero, etalonat și, dacă este necesar, ajustat.
2.3.2. Incinta trebuie limitată la configurația de volum nominal, cu ajutorul unor

dispozitive de blocare.
2.3.3. Sistemul de control al temperaturii mediului ambiant este apoi pornit (dacă
acest lucru nu a fost făcut deja) și reglat la o temperatură inițială de 293 K.
2.3.4. Atunci când temperatura incintei se stabilizează la 293 K ± 2 K, incinta este

închisă etanș și apoi se măsoară concentrația reziduală, temperatura și presiunea barometrică.
Acestea sunt valorile inițiale CH2i, Ti și Pi utilizate la etalonarea incintei.
2.3.5. Limitarea incintei la configurația de volum nominal trebuie anulată cu ajutorul

unor dispozitive de deblocare.
2.3.6. În incintă se injectează o cantitate de aproximativ 100 g de hidrogen. Această

masă de hidrogen trebuie măsurată cu o acuratețe de ± 2 % din valoarea măsurată.
2.3.7. Atmosfera incintei se lasă să se amestece timp de cinci minute și apoi se

măsoară concentrația de hidrogen, temperatura și presiunea barometrică. Acestea reprezintă
valorile finale CH2f, Tf și Pf pentru etalonarea incintei și, de asemenea, valorile inițiale CH2i, Ti
și Pi pentru verificarea privind retenția.
2.3.8. Pe baza valorilor măsurate la punctele 2.3.4 și 2.3.7 de mai sus și a formulei de
la punctul 2.4 de mai jos, se calculează masa hidrogenului din incintă. Această valoare
trebuie să fie de ± 2 %, din masa de hidrogen măsurată la punctul 2.3.6 de mai sus.
2.3.9. Atmosfera incintei se lasă să se amestece timp de cel puțin 10 ore. La sfârșitul
perioadei respective, se măsoară și se înregistrează concentrația de hidrogen, temperatura și
presiunea barometrică finale. Acestea reprezintă valorile finale CH2f, Tf și Pf pentru
verificarea privind retenția hidrogenului.
2.3.10. Cu ajutorul formulei indicate la punctul 2.4 de mai jos, se calculează apoi
masa de hidrocarburi, în funcție de valorile măsurate la punctele 2.3.7 și 2.3.9 de mai sus.
Această masă poate să nu difere cu mai mult de 5 % de masa de hidrogen indicată la punctul
2.3.8 de mai sus.
2.4. Calcule
Calcularea valorii nete a variației masei hidrogenului în interiorul incintei este

utilizată pentru determinarea concentrației reziduale de hidrocarburi din incintă și a ratei sale
de scurgere. Valorile inițiale și finale ale concentrației de hidrogen, ale temperaturii și ale
presiunii barometrice se utilizează în formula următoare pentru calcularea variației masei.
𝑉𝑜𝑢𝑡
(1 + ) ∙ 𝐶𝐻2𝑓 ∙ 𝑃𝑓 𝐶𝐻2𝑖 ∙ 𝑃𝑖
𝑀𝐻2 = 𝑘 ∙ 𝑉 ∙ 10−4 ∙ ( 𝑉 − )
𝑇𝑓 𝑇𝑖
unde:
MH2 =masa hidrogenului, în grame;
CH2 =concentrația hidrogenului din incintă, în volum ppm;
V =volumul incintei în metri cubi (m3) măsurat la punctul 2.1.1 de mai sus;
Vout =volumul de compensare în m3, la temperatura și presiunea de încercare;
T =temperatura mediului ambiant din incintă, în K;
P =presiunea absolută în incintă, în kPa;
k =2,42;
unde:
i - reprezintă valoarea inițială;
f - reprezintă valoarea finală.
3. ETALONAREA ANALIZORULUI DE HIDROGEN

Analizorul trebuie etalonat folosind hidrogenul din aer și aer sintetic purificat. A se vedea
punctul 4.8.2 din anexa 7.
Fiecare dintre intervalele de funcționare utilizate în mod normal sunt etalonate conform
următoarei proceduri:
3.1. Se determină curba de etalonare în cel puțin cinci puncte distanțate cât mai uniform
posibil în intervalul de funcționare. Concentrația nominală a gazului de etalonare la cele mai
mari concentrații trebuie să fie egală cu cel puțin 80 % din valoarea maximă admisibilă.
3.2. Curba de etalonare se calculează prin metoda celor mai mici pătrate. În cazul în care
gradul polinomului rezultat este mai mare de trei, numărul de puncte de etalonare trebuie să
fie cel puțin egal cu gradul polinomului plus doi.
3.3. Curba de etalonare nu trebuie să aibă o deviație mai mare de 2 % față de valoarea
nominală a fiecărui gaz de etalonare.
3.4. Utilizând coeficienții polinomului obținut la punctul 3.2 de mai sus, se întocmește un
tabel cu valorile analizorului raportate la concentrațiile reale, cu intervale cel mult egale cu 1
% din valoarea maximă admisibilă.
Acest lucru trebuie efectuat pentru fiecare interval etalonat al analizorului. Acest tabel
trebuie să conțină alte informații relevante, precum:
a. data etalonării;
b. valorile aduse la zero și ajustate ale potențiometrului (după caz);
c. scala nominală;
d. date de referință pentru fiecare gaz de etalonare utilizat;
e. valoarea reală și valoarea indicată pentru fiecare gaz de etalonare utilizat, cu
diferențele procentuale aferente;
f. presiunea de etalonare a analizorului.
3.5. Pot fi utilizate metode alternative (de exemplu computer, comutator de frecvențe
controlat electronic), în cazul în care se demonstrează serviciului tehnic că aceste metode
oferă o acuratețe echivalentă.
Apendicele 2
Caracteristici principale ale familiei de vehicule
1. Parametri care definesc familia de vehicule din punctul de vedere al emisiilor de

hidrogen
Familia poate fi definită de parametri de bază proiectați care trebuie să fie comuni
vehiculelor din familia respectivă. În anumite cazuri, poate exista o interacțiune între mai
mulți parametri. Aceste efecte trebuie luate în considerare pentru a se asigura ca doar
vehiculele cu caracteristici similare în ceea ce privește emisiile de hidrogen sunt incluse în
familie.
2. În acest scop, acele tipuri de vehicule ai căror parametri descriși mai sus sunt
identici sunt considerate ca având aceleași emisii de hidrogen.
SRSEE:
a. denumirea comercială sau marca SRSEE;

b. indicii ale tuturor tipurilor de cuplaje electrochimice utilizate;
c. numărul celulelor SRSEE;
d. numărul subsistemelor SRSEE;
e. tensiunea nominală a SRSEE (V);
f. energia SRSEE (kWh);
g. rata de combinare a gazului (în procente);
h. tipul (tipurile) de ventilare pentru subsistemul (subsistemele) SRSEE;
i. tipul de sistem de răcire (dacă există).
Încărcător de bord:
a. marca și tipul diferitelor piese ale încărcătorului;

b. putere nominală ieșire (kW);
c. tensiune maximă de încărcare (V);
d. intensitate maximă de încărcare (A);
e. marca și tipul unității de control (dacă există);
f. diagramă referitoare la operare, comenzi și siguranță;
g. caracteristici ale perioadelor de încărcare.
Apendice
PROCEDURĂ PENTRU EFECTUAREA UNUI CICLU STANDARD
Un ciclu standard va începe cu o descărcare standard, urmată de o încărcare standard.

Descărcare standard:
Rata de descărcare: Procedura de descărcare, inclusiv criteriile de finalizare, trebuie stabilită

de producător. În cazul în care procedura nu este specificată, trebuie să se efectueze o
descărcare cu curent de 1C.
Limita de descărcare (tensiune finală): Specificată de producător.
Perioadă de repaus după descărcare: Minimum 30 de minute.
Încărcare standard: Procedura de încărcare, inclusiv criteriile de finalizare, trebuie stabilită de

producător. În cazul în care procedura nu este specificată, trebuie să se efectueze o încărcare
cu curent de C/3.
ÎNCERCARE LA VIBRAȚII
1. SCOP
Scopul acestei încercări este de a verifica performanța în materie de siguranță a SRSEE
într-un mediu de vibrații, care va afecta probabil SRSEE pe parcursul funcționării normale a
vehiculului.
2. INSTALAȚII
2.1. Această încercare trebuie să se efectueze fie cu SRSEE complet, fie cu subsistemul
sau subsistemele conexe ale SRSEE, inclusiv celulele și conexiunile lor electrice. În cazul în
care producătorul alege să efectueze încercarea cu ajutorul subsistemului sau al subsistemelor
conexe, el trebuie să demonstreze că rezultatul încercării poate reprezenta în mod rezonabil
funcționarea întregului SRSEE cu privire la performanța sa în materie de siguranță în aceleași
condiții. În cazul în care unitatea de gestionare electronică pentru SRSEE nu este integrată în
carcasa de protecție a celulelor, este posibil ca unitatea de gestionare electronică să nu fie
instalată pe dispozitivul supus încercării, dacă producătorul solicită acest lucru.
2.2. Dispozitivul supus încercării trebuie să fie foarte bine fixat pe platforma mașinii de
vibrație, astfel încât să se garanteze că vibrațiile sunt transmise direct dispozitivului supus
încercării.
3. PROCEDURI
3.1. Condiții generale de încercare
Dispozitivul supus încercării trebuie să respecte următoarele condiții:
a. încercarea trebuie să se efectueze la o temperatură a mediului ambiant de 20 ± 10

°C;
b. la începutul încercării, SOC trebuie ajustat la o valoare situată în jumătatea (50 %)
superioară a intervalului normal de operare al SOC al dispozitivului supus
încercării;
c. la începutul încercării, toate dispozitivele de protecție care afectează funcția
(funcțiile) dispozitivului supus încercării și care sunt relevante pentru rezultatul
încercării trebuie să fie operaționale.
3.2.Proceduri de încercare
Dispozitivele supuse încercării trebuie supuse unei vibrații cu o undă sinusoidală
având o curbă logaritmică cuprinsă între 7 Hz și 50 Hz și care revine la 7 Hz în 15 minute.
Acest ciclu trebuie să se repete de 12 ori timp de trei ore pe direcția verticală a orientării de
montare a SRSEE, astfel cum este specificat de producător. Corelația dintre frecvență și
accelerație trebuie să fie cea indicată în tabel:
La cererea producătorului, se poate utiliza un nivel mai mare al accelerației, precum și o

frecvență maximă mai mare.
La cererea producătorului, ca substitut pentru corelația frecvență-accelerație din tabel, se

poate utiliza un profil de verificare a vibrațiilor stabilit de producătorul vehiculului, verificat
în vederea aplicării în cazul vehiculelor și convenit cu serviciul tehnic. Omologarea unui
SRSEE supus încercării în conformitate cu această condiție trebuie să se limiteze la
omologări ale unui tip de vehicul specific. După aplicarea vibrațiilor, se trece la efectuarea
ciclului standard descris în apendicele din anexa 8, dacă dispozitivul supus încercării nu
împiedică acest lucru. Încercarea trebuie să se încheie cu o perioadă de observație de o oră la
temperatura mediului ambiant de încercare.
ÎNCERCARE ÎN CONDIȚII DE ȘOC TERMIC ȘI DE VARIAȚIE CICLICĂ
1. SCOP
Scopul acestei încercări este de a verifica rezistența SRSEE la schimbări bruște de
temperatură. SRSEE trebuie supus unui anumit număr de cicluri de temperatură, începând cu
temperatura mediului ambiant, urmată de cicluri de temperaturi ridicate și scăzute. Astfel se
simulează o schimbare rapidă a temperaturii mediului care ar putea afecta SRSEE pe durata
sa de viață.
2. INSTALAȚII
Această încercare trebuie să se efectueze fie cu SRSEE complet, fie cu subsistemul sau
subsistemele conexe ale SRSEE, inclusiv celulele și conexiunile lor electrice. În cazul în care
producătorul alege să efectueze încercarea cu ajutorul subsistemului sau al subsistemelor
conexe, el trebuie să demonstreze că rezultatul încercării poate reprezenta funcționarea
întregului SRSEE cu privire la performanța sa în materie de siguranță în aceleași condiții. În
cazul în care unitatea de gestionare electronică pentru SRSEE nu este integrată în carcasa de
protecție a celulelor, este posibil ca unitatea de gestionare electronică să nu fie instalată pe
dispozitivul supus încercării, dacă producătorul solicită acest lucru.
3. PROCEDURI
Dispozitivul supus încercării trebuie să respecte următoarele condiții încă de la începutul

încercării:
(a) SOC trebuie ajustat la o valoare situată în jumătatea (50 %) superioară a intervalului
normal de operare al SOC;
(b) toate dispozitivele de protecție care ar putea afecta funcționarea dispozitivului supus
încercării și care sunt relevante pentru rezultatul încercării trebuie să fie operaționale.
3.2. Procedura de încercare
Dispozitivul supus încercării trebuie păstrat timp de cel puțin șase ore la o temperatură de
încercare mai mare sau egală cu 60 ± 2 °C, dacă producătorul solicită acest lucru, după care
urmează depozitarea timp de cel puțin șase ore la o temperatură de încercare mai mică sau
egală cu – 40 ± 2 °C, dacă producătorul solicită acest lucru. Intervalul de timp dintre
administrarea temperaturilor extreme de încercare trebuie să fie de 30 de minute. Această
procedură trebuie repetată până la finalizarea a cel puțin cinci cicluri totale, după care
dispozitivul supus încercării trebuie păstrat timp de 24 de ore la o temperatură a mediului
ambiant de 20 ± 10 °C. După depozitarea timp de 24 de ore, se trece la efectuarea ciclului
standard descris în apendicele din anexa 8, dacă dispozitivul supus încercării nu împiedică
acest lucru. Încercarea trebuie să se încheie cu o perioadă de observație de o oră la
temperatura mediului ambiant de încercare.
ȘOC MECANIC
1. SCOP
sub efectul unor sarcini inerțiale care se pot produce în cazul unui impact care implică
vehiculul.
2. INSTALARE
2.2. Dispozitivul supus încercării trebuie conectat la instalația fixă de încercare numai cu
ajutorul suporturilor prevăzute cu scopul de a fixa SRSEE sau subsistemul SRSEE pe
vehicul.
3. PROCEDURI
3.1. Condiții și cerințe generale de încercare Încercarea trebuie să respecte următoarele

condiții:

°C;
superioară a intervalului normal de operare al SOC;
c. la începutul încercării, toate dispozitivele de protecție care afectează funcția
dispozitivului supus încercării și care sunt relevante pentru rezultatul încercării
trebuie să fie operaționale.
Dispozitivul supus încercării trebuie supus decelerării sau, la alegerea solicitantului,

accelerării, în conformitate cu coridoarele de accelerație specificate în tabelele 1-3. În
consultare cu producătorul, serviciul tehnic trebuie să decidă dacă încercările se vor derula în
direcție pozitivă, în direcție negativă sau în ambele direcții.
Pentru fiecare dintre impulsurile de încercare specificate, se poate utiliza un dispozitiv

supus încercării separat.
Impulsul de încercare trebuie să se încadreze între valorile minime și maxime, astfel cum
se specifică în tabelele 1-3. Este posibil ca dispozitivului supus încercării să i se aplice un
nivel de șoc mai mare și/sau o durată mai lungă în raport cu valoarea maximă din tabelele 1-
3, dacă producătorul recomandă acest lucru.
Încercarea trebuie să se încheie cu o perioadă de observație de o oră la temperatura mediului
ambiant de încercare.
INTEGRITATE MECANICĂ
1. SCOP
sub efectul unor sarcini inerțiale care se pot produce în cazul unui impact care implică
vehiculul.
2. INSTALAȚII
2.2. Dispozitivul supus încercării trebuie conectat la instalația fixă de încercare conform
recomandărilor producătorului.
3. PROCEDURI
Încercarea trebuie să respecte următoarele condiții și cerințe:
(a) încercarea trebuie să se efectueze la o temperatură a mediului ambiant de 20 ± 10 °C;
(b) la începutul încercării, SOC trebuie ajustat la o valoare situată în jumătatea (50 %)
(c)la începutul încercării, toate dispozitivele de protecție interne și externe care ar putea
afecta funcția dispozitivului supus încercării și care sunt relevante pentru rezultatul încercării
3.2. Încercare la strivire
3.2.1. Forța de strivire

Dispozitivul supus încercării trebuie strivit între o placă de rezistență și o placă de
strivire, astfel cum se descrie în figură, prin exercitarea unei forțe de cel puțin 100 kN, dar
mai mică sau egală cu 105 kN, cu excepția cazului în care se specifică altfel în conformitate
cu punctul 6.4.2 din prezentul regulament, cu un timp de amorsare de sub trei minute și un
timp de menținere de cel puțin 100 ms, dar mai mic sau egal cu 10 s.
La cererea producătorului, este posibil să se aplice o forță de strivire mai mare, un timp de
amorsare și un timp de menținere mai lungi sau o combinație a acestora.
Aplicarea forței trebuie stabilită de producător împreună cu serviciul tehnic, ținând cont
de direcția de deplasare a SRSEE în raport cu instalarea sa în vehicul. Forța trebuie aplicată
orizontal și perpendicular pe direcția de deplasare a SRSEE.
Încercarea trebuie să se încheie cu o perioadă de observație de o oră la temperatura

mediului ambiant de încercare.
REZISTENȚĂ LA FOC
1. SCOP
Scopul acestei încercări este de a verifica rezistența SRSEE în cazul expunerii la un foc
provenit din afara vehiculului și provocat, de exemplu, de o scurgere de combustibil dintr-un
vehicul (fie din vehiculul în cauză, fie dintr-un vehicul din apropiere). În acest caz,
conducătorul auto și pasagerii ar trebui să dispună de timp suficient pentru a evacua
vehiculul.
2. INSTALAȚII
instalată pe dispozitivul supus încercării, dacă producătorul solicită acest lucru. În cazul în
care subsistemele SRSEE relevante sunt distribuite în interiorul vehiculului, încercarea poate
fi efectuată pe fiecare subsistem al SRSEE relevant.
3. PROCEDURI
Încercarea trebuie să respecte următoarele cerințe și condiții:
(a) încercarea trebuie să se efectueze la o temperatură de cel puțin 0 °C;
(b) la începutul încercării, SOC trebuie ajustat la o valoare situată în jumătatea (50 %)
(c) la începutul încercării, toate dispozitivele de protecție care afectează funcția

dispozitivului supus încercării și care sunt relevante pentru rezultatul încercării trebuie să fie
operaționale.
La alegerea producătorului, se efectuează fie o încercare pe vehicule, fie o încercare pe

componente:
3.2.1. Încercare pe vehicul
Dispozitivul supus încercării trebuie instalat pe o instalație fixă de încercare care să

simuleze cât mai bine condițiile reale de instalare; în acest scop nu ar trebui să se utilizeze
niciun tip de material combustibil, cu excepția materialului care intră în alcătuirea SRSEE.
Metoda prin care dispozitivul supus încercării este fixat în instalația fixă de încercare trebuie
să corespundă specificațiilor relevante pentru instalarea sa într-un vehicul. În cazul unui
SRSEE conceput special pentru utilizarea într-un vehicul, trebuie să se țină seama de piesele
vehiculului care sunt susceptibile să afecteze direcția focului.
3.2.2. Încercare pe componente
Dispozitivul supus încercării trebuie amplasat pe o masă cu grilaj, poziționată deasupra

cuvei, și orientat în conformitate cu cerința de proiectare a producătorului. Masa cu grilaj
trebuie să fie alcătuită din bare de oțel aflate la o distanță de 4-6 cm unele de altele și având
un diametru de 6-10 mm. Dacă este necesar, barele de oțel ar putea fi susținute de picioare
plate din oțel.
3.3. Flacăra la care este expus dispozitivul supus încercării se obține prin arderea într-
o cuvă a unui combustibil comercial pentru motoare cu aprindere prin scânteie
(denumit în continuare „combustibil”). Cantitatea de combustibil trebuie să fie
suficientă pentru a permite flăcării să ardă pe toată durata încercării în condiții de
ardere liberă.
Focul trebuie să acopere întreaga suprafață a cuvei pe toată durata expunerii la foc.
Dimensiunile cuvei trebuie alese astfel încât pereții dispozitivului supus încercării să fie
expuși la flacără. Prin urmare, cuva trebuie să depășească proiecția orizontală a dispozitivului
supus încercării cu cel puțin 20 cm, dar nu cu mai mult de 50 cm. Pereții laterali ai cuvei nu
trebuie să depășească cu mai mult de 8 cm nivelul combustibilului la începutul încercării.
3.4. Cuva umplută cu combustibil trebuie amplasată sub dispozitivul supus încercării,
astfel încât distanța dintre nivelul combustibilului din cuvă și fundul dispozitivului supus
încercării să corespundă cu înălțimea de proiectare a dispozitivului supus încercării deasupra
suprafeței drumului la masa proprie, în cazul în care se aplică punctul 3.2.1 de mai sus, sau la
aproximativ 50 cm, în cazul în care se aplică punctul 3.2.2 de mai sus. Cuva sau instalația
fixă de încercare sau ambele trebuie să poată fi mișcate liber.
3.5. În timpul fazei C a încercării, cuva trebuie acoperită cu un grătar de protecție

Grătarul de protecție trebuie amplasat la 3 cm +/– 1 cm deasupra nivelului combustibilului,
măsurat înainte de aprinderea combustibilului. Grătarul de protecție trebuie să fie
confecționat din material refractar conform apendicelui din anexa 8E. Nu trebuie să existe
nicio distanță între cărămizi, iar acestea trebuie să fie susținute deasupra cuvei cu combustibil
astfel încât găurile cărămizilor să nu fie obstrucționate. Lungimea și lățimea cadrului trebuie
să fie cu 2-4 cm mai mici decât dimensiunile interioare ale cuvei, astfel încât să existe o
distanță de 1-2 cm între cadru și peretele cuvei, pentru a permite ventilarea. Înainte de
încercare, grătarul de protecție trebuie să se afle cel puțin la temperatura mediului ambiant.
Cărămizile refractare pot fi umezite pentru a garanta condiții de încercare repetabile.
3.6. Atunci când încercările se efectuează în aer liber, trebuie asigurată suficientă
protecție împotriva vântului, iar viteza vântului la nivelul cuvei nu trebuie să fie mai mare de
2,5 km/h.
3.7. Încercarea trebuie să cuprindă trei faze B-D, în cazul în care combustibilul se află
cel puțin la o temperatură de 20 °C. În caz contrar, încercarea trebuie să cuprindă patru faze
(A-D).
3.7.1. Faza A: Preîncălzirea (Figura 1)
Combustibilul din cuvă trebuie aprins la o distanță de cel puțin 3 m de dispozitivul

supus încercării. După 60 de secunde de preîncălzire, cuva trebuie amplasată sub dispozitivul
de încercare. În cazul în care dimensiunea cuvei este prea mare pentru a fi transportată fără a
risca vărsarea unor lichide etc., dispozitivul supus încercării și instalația experimentală pot fi
amplasate peste cuvă.
3.7.2. Faza B: Expunerea directă la flacără (Figura 2)

Dispozitivul supus încercării trebuie expus la flacăra unui combustibil care arde liber timp de
70 de secunde.
3.7.3. Faza C: Expunerea indirectă la flacără (Figura 3)
Imediat ce faza B s-a încheiat, grătarul de protecție trebuie amplasat între cuva aflată
în proces de ardere și dispozitivul supus încercării. Dispozitivul supus încercării trebuie
expus la această flacără redusă timp de încă 60 de secunde.
În loc de desfășurare a fazei C a încercării, faza B poate să continue, la alegerea

producătorului, timp de încă 60 de secunde.
Acest lucru este totuși permis numai în cazul în care se poate demonstra în mod
satisfăcător serviciului tehnic că nu se va ajunge la o reducere a gradului de severitate a
încercării.
3.7.4. Faza D: Sfârșitul încercării (Figura 4)
Cuva aflată în proces de ardere și acoperită cu un grătar de protecție trebuie mutată

înapoi în poziția descrisă în faza A. Nu trebuie să se procedeze la stingerea dispozitivului
supus încercării. După îndepărtarea cuvei, dispozitivul supus încercării trebuie ținut sub
observație până la momentul în care temperatura la suprafață a acestuia a scăzut, ajungând la
temperatura mediului ambiant, sau dacă aceasta a fost în scădere timp de minimum trei ore.
Apendice
Dimensiunile și datele tehnice ale cărămizilor refractare
Rezistență la foc: (Seger-Kegel) SK 30
Conținut de Al2O3: 30-33 %
Porozitate deschisă (Po): 20-22 % vol.
Densitate: 1 900-2 000 kg/m3
Suprafața efectivă cu găuri: 44,18 %
PROTECȚIE ÎMPOTRIVA UNUI SCURTCIRCUIT EXTERN
1. SCOP
Scopul acestei încercări este de a verifica performanța protecției împotriva
scurtcircuitelor. Această funcționalitate, dacă este pusă în aplicare, întrerupe sau limitează
curentul de scurtcircuit, protejând astfel SRSEE împotriva oricăror alte evenimente grave
cauzate de curentul de scurtcircuit.
2. INSTALAȚII
Această încercare trebuie să se efectueze fie cu SRSEE complet, fie cu subsistemul sau
subsistemele conexe ale SRSEE, inclusiv celulele și conexiunile lor electrice. În cazul în care
producătorul alege să efectueze încercarea cu ajutorul subsistemului sau al subsistemelor
instalată pe dispozitivul supus încercării, dacă producătorul solicită acest lucru.
3. PROCEDURI
Încercarea trebuie să respecte următoarele condiții:
a. Încercarea trebuie să se efectueze la o temperatură a mediului ambiant de 20 ± 10 °C

sau la o temperatură mai ridicată, dacă producătorul solicită acest lucru;
c. la începutul încercării, toate dispozitivele de protecție care ar putea afecta funcția
dispozitivului supus încercării și care sunt relevante pentru rezultatul încercării trebuie
să fie operaționale.
3.2. Scurtcircuit
La începutul încercării, toate contactoarele principale pentru încărcare și descărcare

trebuie să fie închise pentru a reprezenta modul posibil de deplasare activă, precum și modul
de facilitare a încărcării externe. Dacă această cerință nu poate fi respectată în cadrul unei
singure încercări, trebuie să se mai efectueze două sau mai multe încercări.
Bornele pozitive și negative ale dispozitivului supus încercării trebuie să fie conectate
între ele pentru a produce un scurtcircuit. Conectarea utilizată în acest scop trebuie să aibă o
rezistență care să nu depășească 5 mΩ.
Condiția de scurtcircuit trebuie să continue până la confirmarea acționării funcției de

protecție a SRSEE de a întrerupe sau de a limita curentul de scurtcircuit, sau timp de cel puțin
o oră după ce temperatura măsurată la nivelul carcasei dispozitivului supus încercării s-a
stabilizat, astfel încât gradientul de temperatură variază cu mai puțin de 4 °C într-o oră.
3.3. Ciclul standard și perioada de observație
Imediat după terminarea scurtcircuitului, se trece la efectuarea unui ciclu standard
conform celui descris în apendicele din anexa 8, dacă dispozitivul supus încercării nu
împiedică acest lucru.

PROTECȚIE ÎMPOTRIVA SUPRAÎNCĂRCĂRII
1. SCOP
supraîncărcării.
2. INSTALAȚII
Această încercare trebuie să se efectueze, în condiții standard de operare, fie cu
SRSEE complet (poate fi vorba de un vehicul întreg), fie cu subsistemul sau subsistemele
conexe ale SRSEE, inclusiv celulele și conexiunile lor electrice. În cazul în care producătorul
alege să efectueze încercarea cu ajutorul subsistemului sau al subsistemelor conexe, el trebuie
să demonstreze că rezultatul încercării poate reprezenta în mod rezonabil funcționarea
întregului SRSEE cu privire la performanța sa în materie de siguranță în aceleași condiții.
Încercarea poate să fie efectuată cu ajutorul unui dispozitiv supus încercării modificat,
conform celor convenite de producător și de serviciul tehnic. Aceste modificări nu trebuie să
influențeze rezultatele încercării.
3. PROCEDURI
Încercarea trebuie să respecte următoarele cerințe și condiții:
a. Încercarea trebuie să se efectueze la o temperatură a mediului ambiant de 20 ± 10

°C sau la o temperatură mai ridicată, dacă producătorul solicită acest lucru;
b. la începutul încercării, toate dispozitivele de protecție care ar putea afecta funcția
c.
3.2. Încărcarea
La început, toate conductoarele principale relevante pentru încărcare trebuie să fie

închise.
Limitele de control al încărcării aplicabile echipamentului de încercare trebuie să fie

dezactivate.
Dispozitivul supus încercării trebuie încărcat la un curent de încărcare de cel puțin

1/3C, dar care nu trebuie să depășească curentul maxim din intervalul normal de funcționare
specificat de producător.
Încărcarea trebuie să continue până când dispozitivul supus încercării întrerupe sau
limitează (în mod automat) încărcarea. În cazul în care o funcție automată de întrerupere nu
funcționează sau în cazul în care nu există o astfel de funcție, încărcarea trebuie să continue
până când dispozitivul supus încercării este încărcat la de două ori capacitatea sa nominală de
încărcare.
3.3.Ciclul standard și perioada de observație

Imediat după finalizarea încărcării, se trece la efectuarea unui ciclu standard conform
celui descris în apendicele din anexa 8, dacă dispozitivul supus încercării nu împiedică acest
lucru.

PROTECȚIE ÎMPOTRIVA SUPRADESCĂRCĂRII
1. SCOP
supradescărcării. Dacă este pusă în aplicare, această funcție întrerupe sau limitează curentul
de descărcare pentru a evita astfel ca SRSEE să fie afectat de evenimente grave cauzate de un
nivel de încărcare prea scăzut, conform specificațiilor producătorului.
2. INSTALAȚII
Această încercare trebuie să se efectueze, în condiții standard de operare, fie cu SRSEE
complet (poate fi vorba de un vehicul întreg), fie cu subsistemul sau subsistemele conexe ale
SRSEE, inclusiv celulele și conexiunile lor electrice. În cazul în care producătorul alege să
efectueze încercarea cu ajutorul subsistemului sau al subsistemelor conexe, el trebuie să
demonstreze că rezultatul încercării poate reprezenta în mod rezonabil funcționarea întregului
SRSEE cu privire la performanța sa în materie de siguranță în aceleași condiții.
Încercarea poate să fie efectuată cu ajutorul unui dispozitiv supus încercării modificat,
conform celor convenite de producător și de serviciul tehnic. Aceste modificări nu trebuie să
influențeze rezultatele încercării.
3. PROCEDURI
3.1. Condiții generale de încercare Încercarea trebuie să respecte următoarele cerințe și

condiții:

°C sau la o temperatură mai ridicată, dacă producătorul solicită acest lucru;
b. la începutul încercării, toate dispozitivele de protecție care ar putea afecta funcția
3.2. Descărcarea
La începutul încercării, toate conectoarele principale relevante trebuie să fie închise.
Descărcarea trebuie să se efectueze cu un curent de cel puțin 1/3C, dar care nu trebuie să
depășească curentul maxim din intervalul normal de funcționare specificat de producător.
Descărcarea trebuie să continue până când dispozitivul supus încercării întrerupe sau
limitează (în mod automat) descărcarea. În cazul în care o funcție automată de întrerupere nu
funcționează sau în cazul în care nu există o astfel de funcție, descărcarea trebuie să continue
până când dispozitivul supus încercării este descărcat la 25 % din valoarea tensiunii sale
nominale.
3.3. Încărcarea standard și perioada de observație Imediat după încetarea descărcării,

dispozitivul supus încercării trebuie încărcat cu o încărcare standard, astfel cum se specifică
în apendicele din anexa 8, dacă dispozitivul supus încercării nu împiedică acest lucru.

PROTECȚIE ÎMPOTRIVA SUPRAÎNCĂLZIRII
1. SCOP
Scopul acestei încercări este de a verifica luarea măsurilor de protecție a SRSEE
împotriva supraîncălzirii interne în timpul funcționării, chiar și în cazul unei defecțiuni a
funcției de răcire, dacă este cazul. În cazul în care nu sunt necesare măsuri de protecție
specifice pentru a evita ca SRSEE să atingă un anumit nivel de periculozitate din cauza
supraîncălzirii interne, este necesar ca această exploatare în siguranță să fie demonstrată.
2. INSTALAȚII
2.1. Următoarea încercare poate să se efectueze fie cu SRSEE complet (poate fi vorba
de un vehicul întreg), fie cu subsistemul sau subsistemele conexe ale SRSEE, inclusiv
celulele și conexiunile lor electrice. În cazul în care producătorul alege să efectueze
încercarea cu ajutorul subsistemului sau al subsistemelor conexe, el trebuie să demonstreze că
rezultatul încercării poate reprezenta în mod rezonabil funcționarea întregului SRSEE cu
privire la performanța sa în materie de siguranță în aceleași condiții. Încercarea poate să fie
efectuată cu ajutorul unui dispozitiv supus încercării modificat, conform celor convenite de
producător și de serviciul tehnic. Aceste modificări nu trebuie să influențeze rezultatele
încercării.
2.2. În cazul în care un SRSEE este echipat cu o funcție de răcire și dacă SRSEE va
rămâne funcțional în cazul defectării funcției de răcire, sistemul de răcire trebuie dezactivat în
vederea încercării.
2.3. Temperatura dispozitivului supus încercării trebuie măsurată permanent în timpul
încercării, în interiorul carcasei și în apropierea celulelor, pentru a monitoriza variațiile de
temperatură. Se poate utiliza senzorul de temperatură instalat la bord, dacă acesta există.
Producătorul și serviciul tehnic stabilesc de comun acord amplasarea senzorului (senzorilor)
de temperatură utilizat (utilizați).
3. PROCEDURI
3.1. La începutul încercării, toate dispozitivele de protecție care afectează funcția

dispozitivului supus încercării și care sunt relevante pentru rezultatul încercării trebuie să fie
operaționale, cu excepția oricărui sistem de dezactivare implementat în conformitate cu
punctul 2.2 de mai sus.
3.2. În timpul încercării, dispozitivul supus încercării trebuie să fie încărcat și

descărcat continuu cu un curent constant care va duce la creșterea temperaturii celulelor cât
mai rapid posibil în intervalul de funcționare normală definit de producător.
3.3. Dispozitivul supus încercării trebuie amplasat într-un cuptor de convecție sau
într-o incintă climatizată. Temperatura incintei sau a cuptorului trebuie majorată treptat, astfel
încât să se ajungă la temperatura determinată în conformitate cu punctul 3.3.1 sau 3.3.2 de
mai jos, după caz, și apoi trebuie menținută la o temperatură care este mai mare sau egală cu
aceasta, până la sfârșitul încercării.
3.3.1. În cazul în care SRSEE este echipat cu măsuri de protecție împotriva

supraîncălzirii interne, temperatura trebuie majorată astfel încât să se ajungă la temperatura
definită de producător ca fiind pragul de temperatură operațională pentru astfel de măsuri de
protecție, pentru a garanta că temperatura dispozitivului supus încercării va crește conform
specificațiilor de la punctul 3.2 de mai sus.
3.3.2. În cazul în care SRSEE nu este echipat cu niciun fel de măsuri specifice
împotriva supraîncălzirii interne, temperatura trebuie majorată astfel încât să se ajungă la
temperatura operațională maximă specificată de producător.
3.4. Sfârșitul încercării: Încercarea se sfârșește atunci când se observă unul dintre
următoarele aspecte:
a. dispozitivul supus încercării împiedică și/sau limitează încărcarea și/sau descărcarea

pentru a evita creșterea temperaturii;
b. temperatura dispozitivului supus încercării este stabilizată, ceea ce înseamnă că
temperatura variază cu un gradient de temperatură mai mic de 4 °C într-un interval de
două ore;
c. orice nerespectare a criteriilor de acceptare prevăzute la punctul 3.9.2.1 din prezentul
regulament.
BIBLIOGRAFIE
1. https://ro.wikipedia.org
2. google.ro
3. Dispoziții uniforme privind omologarea vehiculelor în ceea ce privește cerințele
specifice pentru grupul motopropulsor electric (Regulament European)

RTOAC

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

RTOAC

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

RTOAC

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

REGLEMENTĂRI TEHNICE ȘI

DISPOZIȚII UNIFORME PRIVIND

1. Acumulatori cu Plumb-Acid ............................................................................................... 4

2. Acumulatori de tip Nichel-Cadmiu (Ni-Cd) ....................................................................... 5

3. Acumulatori de tip Nichel-Hidruri Metalice (Ni-MH) ....................................................... 5

4. Acumulatori de tip Litiu-Ion (Li-Ion):................................................................................ 6

II. DISPOZIȚII UNIFORME PRIVIND OMOLOGAREA VEHICULELOR ÎN CEEA

1. DOMENIU DE APLICARE .............................................................................................. 7

3. PARTEA I: CERINȚE APLICABILE UNUI VEHICUL ÎN CEEA CE PRIVEȘTE

4. PARTEA II: CERINȚE APLICABILE UNUI SISTEM REÎNCĂRCABIL DE

METODĂ DE MĂSURARE A REZISTENȚEI DE IZOLAȚIE PENTRU ÎNCERCĂRILE

METODĂ DE MĂSURARE A REZISTENȚEI DE IZOLAȚIE PENTRU ÎNCERCĂRILE

METODĂ DE CONFIRMARE A FUNCȚIONĂRII SISTEMULUI INSTALAT LA BORD

DETERMINAREA EMISIILOR DE HIDROGEN ÎN TIMPUL PROCEDURILOR DE

ETALONAREA ECHIPAMENTULUI PENTRU ÎNCERCĂRILE PRIVIND EMISIILE DE

Caracteristici principale ale familiei de vehicule ..................................................................... 55

PROCEDURĂ PENTRU EFECTUAREA UNUI CICLU STANDARD ............................... 56

ÎNCERCARE LA VIBRAȚII ............................................................................................... 56

ȘOC MECANIC ...................................................................................................................... 59

INTEGRITATE MECANICĂ .............................................................................................. 63

REZISTENȚĂ LA FOC ........................................................................................................ 64

Dimensiunile și datele tehnice ale cărămizilor refractare ........................................................ 70

PROTECȚIE ÎMPOTRIVA UNUI SCURTCIRCUIT EXTERN ........................................... 70

PROTECȚIE ÎMPOTRIVA SUPRAÎNCĂRCĂRII ............................................................... 72

PROTECȚIE ÎMPOTRIVA SUPRADESCĂRCĂRII ....................................................... 74

PROTECȚIE ÎMPOTRIVA SUPRAÎNCĂLZIRII.................................................................. 75

În industria autovehiculelor se folosesc mai multe tipuri de baterii (acumulatori) de la

Fig.1.1. Simbolul bateriei electrice

Fig.1.2. Componență baterie Pb-Acid

Fig.1.3. Componența bateriei Ni-Cd

3. Acumulatori de tip Nichel-Hidruri Metalice (Ni-MH)

Acumulatorii de tip Nichel-Hidruri Metalice sunt o varintă îmbuătățită a celor cu cadmiu.

Acumulatorii litiu-ion sunt acumulatori de generație recentă și sunt frecvent utilizați de

Fig.1.4. Componență baterie Li-Ion

Partea I: Cerințe de siguranță referitoare la grupurile motopropulsoare electrice ale

3. PARTEA I: CERINȚE APLICABILE UNUI VEHICUL ÎN CEEA CE

3.1. Protecție împotriva șocurilor electrice

Fig.3.1.1.5.1.1. Marcajul echipamentelor de înaltă tensiune

Dimensiuni lineare în milimetri

METODĂ DE MĂSURARE A REZISTENȚEI DE IZOLAȚIE PENTRU

Voltmetrul utilizat în această încercare măsoară valorile tensiunilor continue și trebuie

1.2.3. Metodă de măsurare

1.2.3.1. Prima etapă

Tensiunea se măsoară astfel cum se indică în figura 1, iar tensiunea de lucru a

1.2.3.2. A doua etapă

1.2.3.4. A patra etapă

1.2.3.5. A cincea etapă

METODĂ DE CONFIRMARE A FUNCȚIONĂRII SISTEMULUI

Funcționarea sistemului instalat la bord de monitorizare a rezistenței de izolație

Se introduce un rezistor care nu cauzează scăderea rezistenței de izolație între borna

DETERMINAREA EMISIILOR DE HIDROGEN ÎN TIMPUL

(a) pregătirea vehiculului sau a SRSEE;

(b) descărcarea SRSEE;

(c) calcularea emisiilor de hidrogen în timpul unei încărcări normale;

3.1. Încercare pe vehicul

Reprezentantul producătorului trebuie să fie în măsură să certifice că sistemul de

3.2. Încercare pe componente

Reprezentantul producătorului trebuie să fie în măsură să certifice că sistemul de

4.1. Stand dinamometric

Standul dinamometric trebuie să respecte cerințele seriei 06 de amendamente la