Bazele Esteticii - Th. Lipps

ESTETICA.
BAZELE ESTETICII
THEODOR LIPPS
Theodor Lipps, datorită lucrării de faţă, a revoluţionat teoria empatiei estetice introdusă în
secolul al IX-lea, care a nuanţat conceptul de estetică în luminile calde ale frumosului în special, dar
un deosebit aport l-a avut în evoluţia cercetării filosofice şi estetice din secolul trecut.
Lucrarea de faţă este una de debut, în care autorul a dat un contur definitiv conceptului de
empatie estetică considerat a fi o premisă cu care ne întâlnim la tot pasul şi care nu se limitează doar
la domeniul estetic, ci devine chiar o expresie a unor stări sufleteşti întâlnite în deosebi în zona artei.
Astfel Lipps deosebeşte patru feluri de empatii:
1. Însufleţirea empatică a naturii care caracterizează entuziasmul nostru de a însufleţi natura
şi spaţiul cărora le atribuim un sens estetic în funcţie de stările noastre sufleteşti, şi pentru această
formă de empatie Lipps a dedicat întreg volum I şi secţiunea 4 şi 5 din volumul II;
2. empatia estetică care apare atunci când atribuim obiectelor şi formelor naturale sentimente
proprii ca mândria, durerea, jalea;
3. empatia dispoziţională prezentă atunci când atribuim dispoziţie sufletească în funcţie de
perceperea unui obiect;
4. empatia socială care constă în transpunerea vieţii noastre sufleteşti în altă persoană.
Lipps defineşte estetica în lucrarea sa ca fiind „ştiinţa despre frumos şi implicit despre urât”,
„o disciplină psihologică” şi un dicţionar pentru a înţelege opera de artă: „ Pentru mine, cel puţin,
aşa se prezintă chestiunea. Este, aşadar, totuna dacă spun că estetica este teoria despre frumos sau
teoria despre ceea ce e valoros din punct de vedere estetic.” (p.25). În secţiunea a doua din volumul
I, Th. Atribuie principiilor estetice principii ale unor forme de sensibilitate, sensibilul însemnând
„simbol” al unui obiect estetic care animat şi însufleţit devine purtător al unei valori estetice.
Un capitol care mi-a atras atenţia în mod deosebit este „Empatia în culori” din volumul II, în
care Lipps consideră că forţa unei culori, dată de „ton blând” sau „ton profund” ţine de propria
noastră percepţie, căci culorile nu au numai o forţă mai puternică sau mai slabă, ci mereu are altă
forţă în funcţie de starea noastră interioară. Un exemplu dat de autor se referă la culoarea galbenă
care atunci când ni se pare senin, înseamnă ca noi în prezenţa galbenului deţinem un sentiment
specific colorat de bucurie sau satisfacere: „Mă bucur de galbenul vesel, de albastrul închis, de
violetul nostalgic, de roşul cald. Asta o spune conştiinţa mea nemijlocită.(...) aceste cuvinte spun că
veselia, seriozitatea, nostalgia nu sunt doar nuanţe sau precizări ale sentimentului de bucurie, ci că
ele aparţin obiectului bucuriei. Nu bucuria, ci culoarea de care eu mă bucur îmi pare veselă,
serioasă, nostalgică, caldă.” (p.162)
Pentru categoriile estetice, autorul şi-a dedicat ultima parte din volumul II, abordând cu
precădere doar cinci categorii: sublimul, tragicul, comicul, umorul şi urâtul. Astfel, sublimul este
definit ca „ orice senzaţie pozitivă care poate deveni sentiment estetic”. Domeniul sublimului esteti
ţine de obiectele estetice empatizate, iar ceea ce este empatizat devine abstract conducând la
contemplarea estetică regăsită cu precădere în artă. Cât despre sublimul negativ, Lipps îl asociază
cu „sentimentul de neplăcere care pătrunde în sentimentul sublimităţii.(p.258). Pentru autor tipurile
fundamentale de sublim sunt: sublimul intens, sublim al rapidităţii, sublim al bogăţiei şi al
diversităţii, sublimul contradictoriu şi sublimul conflictului.
Tragicul înseamnă în concepţia lui Lipps sentimentul de compătimire trezit prin suferinţa
care conduce la tulburarea sistemului psihic, principala cauză fiind efectele sorţii: „Un om este
distrus moralmente de soartă”. (p.289). Punându-şi întrebarea „de ce suferă omul?”, autorul găseşte
drept răspuns: „ Oamenii pot suferi profund din vanitatea ofensată sau din cauza bunurilor ce le
lipsesc, dar un om poate suferi deoarece este lovit în ceea ce are o valoare superioară, o valoare
supremă”. (p.292). Plecând de la ideea că omul suferă în urma unei forţe bune sau rele, Th. extrage
două tipuri de tragic: tragicul răului, înţeles ca suferinţa produsă din cauza unui rău care i se
întâmplă, şi tragicul răutăţii, care se referă la răul de care omul este vinovat.
Cât despre comic îl înrudeşte cu încântătorul, o formă de trăire plenară, şi cu graţia voită şi
conştientă privită ca miniatural estetic. Lipps exemplifică trei tipuri de comic: obiectiv, subiectiv şi
naiv.
Abordând categoria umorului, găseşte o triplă modalitate de existenţă a acestuia: umorul ca
o stare interioară ce ţine de dispoziţia interioară proprie, umorul regăsit într-o creaţie literară în
modul ei de reprezentare şi umorul obiectiv în sensul deplin al cuvântului. Analizând categoria
urâtului, autorul consideră că acesta este întotdeauna o negaţie, o slăbiciune a contrastului interior
care privit estetic îndeplineşte funcţia de mediator al frumosului.
Conchid că teoria empatiei estetice avându-l reprezentant pe Theodor Lipps a marcat o
importantă deschidere a cercetării estetice, deoarece a reuşit să demonstreze că ideea de empatie
estetică predomină momente contemplative şi este activată de uniformizarea intelectului cu unitatea
afectivă.

Bazele Esteticii - Th. Lipps

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Bazele Esteticii - Th. Lipps

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Bazele Esteticii - Th. Lipps

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ESTETICA.

S-ar putea să vă placă și