Curs

FUNDAŢIA CULTURAL UMANITARĂ „HENRI COANDĂ” ORADEA
STR.MICHELANGELO NR.18/A TEL: 0259/433532
SUPORT DE CURS
TEHNICIAN MASEUR
PENTRU UZ INTERN
1
COLABORATORI:
DR. CIOARĂ LEONTNA
AS. MED. MARCZIN SILVIA
COORDONATOR PROIECT:
AS. MED. EC. BONCA DANA VALERIA
2
MASAJUL SOMATIC
3
1.INTRODUCERE
.
Vreme de mii de ani, o formă sau alta de masaj sau de atingere a fost folosită
pentru a-i vindeca pe bolnavi sau pentru a le alina durerile.
Încă din antichitatea grecească sau romană, masajul constituia unul din
principalele mijloace de domolire a durerii.
Pe la începutul secolului V î.Hr., Hipocrate - ,,părintele medicinei”- scria;
,,Medicul trebuie să aibă experienţă în multe privinţe, dar fără doar şi poate în
privinţa masajului....Căci masajul poate întări o încheietură care este prea slăbită şi
poate slăbi o încheietură care este prea înţepenită”.
Cuvântul ,, masaj” a început să apară în vorbirea curentă în jurul anilor 1800 şi
reprezintă un termen tehnic universal înlocuind toate denumirile anterioare existente
în fiecare ţară.
În greaca veche cuvântul masein =a frământa, în arabă mass = apăsare scurtă,
iar cuvântul mases din ebraică defineşte termenul de apăsare.
Toate aceste denumiri definesc procedee din arta practicării masajului de azi.
În 1813 a fost înfiinţat la Stockholm primul colegiu care oferea ore de masaj ca
parte a programei şcolare şi de atunci au luat fiinţă pe întreg continentul institute şi
staţiuni de odihnă care includeau masajul.
Astăzi nimeni nu se mai îndoieşte de valoarea terapeutică a masajului, care
continuă să se dezvolte în întreaga lume occidentală, atât printre practicienii amatori,
cât şi printre profesionişti.
În secolul al XIX-lea şi începutul secolului XX au fost publicate numeroase lucrări
şi manuale de masaj şi au apărut primele lucrări experimentale, care urmăreau
stabilirea efectelor şi precizarea indicaţiilor acestor metode pentru organismul
sănătos şi bolnav.
La noi în ţară, masajul se practică din trecutul cel mai îndepărtat, în scopul
întăririi sănătăţii şi a rezistenţei organismului, pentru combaterea oboselii şi
tratamentul unor boli, accidente sau deficienţe fizice.
Primii medici care au introdus masajul în clinici au fost medici ortopezi, chirurgi,
reumatologi.
În 1885 a apărut lucrarea ,,Acţiunea fiziologică si tratarea câtorva maladii”, care
cuprinde descrierea, tehnica şi efectele aplicării masajului în tratarea reumatismului,
nefritelor, nevralgiilor.
În 1930 dr. Petrescu publică ,,Noţiuni de gimnastică medicală”, în care găsim
prezentate şi unele elemente de masaj suedez.
în Transilvania masajul s-a dezvoltat în timpul activităţii profesorului Marius
Sturza; în 1940 apare primul curs de masaj ,,Masajul, tehnica, efecte, aplicaţiuni”,
redactat de profesorul Ionescu, părintele masajului modern.
Pe lângă o serie de lucrări s-a evidenţiat şi un mare practician, integrând masajul
alături de celelalte mijloace ale culturii fizice medicale.
Masajul este un mijloc de contracarare a fluxului neîncetat al presiunii
profesionale casnice.
Masajul poate fi o călătorie de autodescoperire, care ne arată cum este să ne
simţim mai relaxaţi li mai în armonie cu noi înşine, să simţim plăcerea unui trup care
poate respira şi se poate mişca în deplină libertate.
4
2.CONDIŢII ŞI REGULI PENTRU APLICAREA MASAJULUI
Pentru ca masajul să fie aplicat corect şi cu bune rezultate este nevoie de o
deprindere temeinică a tehnicii, de cunoaştere a efectelor masajului, de asigurare a
unor condiţii optime de lucru şi de respectarea regulilor igienice şi metodice ale
acestei activităţi.
LOCALUL ŞI MOBILIERUL
-masajul se practică de obicei într-o încăpere specială numită cabinet de masaj.

Această încăpere se amenajează de regulă pe lângă serviciul de consultaţie şi
tratament, pe lângă bazele sportive sau în cadrul serviciilor de cultură fizică medicală
şi fizioterapie.
- cabinetul de masaj trebuie să îndeplinească toate condiţiile de masaj necesare,
fiind luminos, aerisit, călduros.
- temperatura să nu fie sub 20°C pentru a nu expune pacientul (clientul) la răceli,
dar nici prea ridicată pentru a nu-l obosi pe masor.
-curăţenia trebuie să fie perfectă, mobilierul va fi cel strict necesar-bancheta de
masaj şi scăunele speciale.
-alături de cabinetul de masaj va exista un vestiar, cameră de odihnă, duşuri +
alte dependinţe sanitare.
-maseurii vor avea o încăpere specială pentru a schimba hainele de stradă cu
cele de lucru.
-masajul se poate aplica pe o simplă banchetă de lemn tapiţată cu pânză
impermeabilă, care se acoperă cu un cearşaf de unica folosinţă.
-acest pat trebuie să aibă un capăt care să se coboare sau să se ridice,
dimensiunile lui fiind L=2m, l=70cm, h=70-75cm.
-în anumite cazuri masajul se poate executa la patul bolnavului în spitale sau la
domiciliu.
-cabinetele moderne sunt dotate cu paturi mobile.
PREGĂTIREA ŞI APTITUDINILE MASEURULUI
Maseurul trebuie sa aibă aptitudini fizice şi naturale pentru această actvitate,

deoarece tehnica şi metodele curente se învaţă prin practica îndelungată.
Maseurul ar trebui să aibă o mare abilitate manuală, bună mobilitate articulară,
robusteţe, talie medie.
-mâinile maseurului trebuie să fie de mărime potrivită (mai lungi şi cărnoase
decât lungi şi osoase).
-tegumentul de pe palme trebuie să fie uscat, moale, cald, degetele mobile şi
puternice
- pentru a nu obosi, maseurul va face pauză după fiecare şedinţă sau oră de
lucru. Dacă acesta foloseşte mai mult abilitatea decât forţa, nu va obosi repede şi va
obţine rezultate bune fără a se expune la oboseală.
-despre masor se spune că este priceput când ştie să-şi gradeze intensitatea şi
ritmul manevrelor, în raport cu volumul ţesuturilor prelucrate precum şi cu
sensibilitatea celui masat.
-pentru aceasta este nevoie de un simţ tactil foarte dezvoltat şi o bună
coordonare a mâinilor.
5
-pentru profesia de masor sunt contraindicate deficienţele fizice, psihice sau
organice.
REGULI DE IGIENĂ
-specialistul îşi dezvoltă şi îşi păstrează calităţile sale profesionale printr-un regim
corect de viaţă şi de muncă
-maseurul trebuie să dovedească o grijă deosebită faţă de igiena corporală şi a
costumului de lucru (pantalon lung, bluză cu mâneci scurte) confecţionat dintr-un
material lavabil şi rezistent.
-spălatul pe mâini-regulă de bază înainte şi după masaj - are ca scop evitarea
transmiterii germenilor patogeni de la o persoană la alta.
-unghiile vor fi îngrijite, tăiate, rotunjite, părul va fi acoperit şi nu se vor purta
bijuterii care pot stânjeni masajul şi pot leza tegumentele.
-nu se vor folosi parfumuri puternice, nu se vor consuma băuturi alcoolice.
-pentru a executa corect masajul, maseurul trebuie să-şi însuşească o serie de
cunoştinţe de anatomie, biomecanică, fiziologie, patologie şi o pregătire în domeniul
masajului.
- maseurul trebuie să fie comunicativ, discret
- masajul manual se aplică direct pe tegument şi numai în cazuri speciale peste
hainele de pe corp.
-înainte de masaj se scot hainele care ar stânjeni circulaţia sangvină sau
respiraţia liberă.
-se descoperă complet regiunea masată.
-pentru a trece la masarea altei regiun, se acoperă cu un cearşaf zona masată
anterior.
-pentru masajul general (igienic) orele cele mai potrivite sunt dimineaţa sau cele
dinaintea mesei de seară.
REGULI METODICE
- persoana care urmează să fie masată trebuie să păstreze în timpul şedinţei de

masaj o poziţie de repaus, să-şi relaxeze musculatura şi să evite încordarea fizică şi
psihică. În anumite cazuri este recomandat ca pacientul să urmărească
desfăşurarea manevrelor de masaj şi să comunice maseurului tot ce simte.
-efectele masajului depind de felul cum sunt succedate, îmbinate diversele
procedee tehnice.
-adaptarea acestor procedee se face la caracterele anatomice ale regiunii
masate, precum şi la caracterele funcţionale ale segmentului masat.
-de regulă masajul se începe cu manevre simple, ample, uşoare cu caracter
pregătitor şi progresează încet în amplitudine şi forţă ,după care scad treptat, iar
şedinţa se termină prin netezire.
-urmărim o curbă ascendentă şi descendentă a intensităţii manevrelor care se
repetă la fiecare segment al corpului.
6
-durata unei şedinţe de masaj variază după necesitate; uneori sunt agreate
proceduri lente care prelungesc durata masajului, alteori manevrele scurte, vii cu
intensitate crescută.
-dupa un masaj stimulent se recomandă exerciţii fizice de înviorare şi respiraţie
care permit reluarea oricărei activităţi fizice sau intelectuale.
-după şedinţele lungi de masaj apare nevoia de repaus şi de menţinere a
relaxării ce poate dura 30 de minute sau chiar somn
-efectele masajului se resimt după prima şedinţă de masaj, dacă aceasta e bine
executat, dar treptat efectele lui dispar în orele care urmează şi de aceea pentru a
obţine efcte de durată este nevoie de un număr mai mare de şedinţe executate în
serii: - o serie mică 10-12 şedinţe
- o serie mare 20-30 şedinţe
-dacă este nevoie masajul poate fi reluat după o pauză care poate varia între
câteva zile sau săptămâni.
-numărul şi frecvenţa şedinţelor sunt determiate de necesităţi şi fixate de către
medic. Spre sfârşitul tratamentului se recomandă ca şedinţele de masaj să fie rărite
şi înlocuite cu automasajul.
-este recomandat ca şedinţele dintr-o serie să fie executate de către acelaşi
masor.
7
3. PRINCIPALELE FORME DE MASAJ
Definitie: Masajul este o prelucrare metodică a părţilor moi ale corpului, prin acţiuni
manuale sau mecanice, în scop fiziologic, profilactic şi terapeutic.
Este o prelucrare metodică pentru că:
 -este bine sistematizată;
 -are un început şi un sfârşit;
 -are anumite reguli şi principii;
Definitie: Aplicarea masajului în scop fiziologic îmbunătăţeşte proprietăţile fizice ale
ţesuturilor şi stimulează funcţiile importante ale organismului, cea mai importantă
fiind circulaţia de întoarcere a sângelui din vene şi capilare şi a limfei din vasele
limfatice.
Prin aceste efecte, masajul a devenit o metodă uzuală de refacere a organismului în
special în activitatea sportivă.
Definitie: Aplicarea masajului în scop profilactic urmăreşte păstrarea şi întărirea
sănătăţii precum şi creşterea rezistenţei organismului la oboseală.
Definitie: Masajul este utilizat în scop terapeutic în medicina fizică asociat cu alte
tehnici cum sunt: electroterapia, termoterapia, kinetoterapia.
Principalele forme de masaj se clasifică:
A. Dupa posibilitatea tehnicii de executie:
1. Masajul manual-forma cea mai veche, cea mai eficientă, cea mai
răspândită
2. Masajul mecanic—cu diverse instrumente şi aparate—aparat de masaj
vibrator cu chingă, care se poate aplica pe musculatura membrului inferior
sau a bazinului; aparate electrice sau mecanice pentru masaj local
superficial; aparate cu presiune pozitivă ce se aplică în jurul membrului
inferior realizând compresări şi decompresări cu efecte favorabile; aparate
de masaj cu dispozitive tip ventuze care fac o presiune negativă
B. După profunzimea structurilor masate: -masajul se poate adresa:
1.Părţilor moi de la suprafaţa corpului şi atunci se numesşe masaj somatic
sau periferic;
2.Ţesuturilor şi organelor profunde din interior şi părţilor la care pătrunde
indirect şi se numeşte masaj profund sau al organelor;
C. După aria de întindere şi durata de prelucrare a părţilor moi ale
corpului :
 1.Masaj somatic general;(M.S.G.)
 2.Masaj somatic parţial;(M.S.P.)
1.M.S.G.-este prelucrarea întregii suprafeţe a corpului, poate fi extins şi
durează 60-90 minute, sau poate fi redus 30-40 minute
2.M.S.P.-este efectuat pe regiuni, segmente sau zone.
a) Masajul regional se aplică pe o parte importantă şi bine delimitată a corpului, cum
ar fi: spatele, toracele, abdomenul, faţa etc;
b) Masajul segmentar se aplică pe porţiuni anatomice distincte cum ar fi:-umăr, braţ,
antebraţ, mână;
c) Masajul local se aplică pe porţiuni mai mici de piele şi ţesuturi cutanate, pe grupe
de muşchi, pe articulaţii sau pe un deget.
8
CONDIŢIILE NECESARE PENTRU PRACTICAREA
MASAJULUI
 -personal calificat;
 -îmbrăcăminte curată, mâini curate îngrijite;
 -igiena mâinilor înainte şi după fiecare bolnav;
 -temperatura optimă 20°C, aerisire corectă;
 -patul de masaj rabatabil cu dimensiuni corespunzătoare;
 -pernă sau rezemătoare mobilă pentru cap;
 -materiale auxiliare - pudra de talc, uleiuri, creme de masaj;
 -controlul tegumentului pentru a evita contraindicaţiile;
 -durata fixată de medic în funcţie de boală, regiune, stadiu acut-cronic;
 -se respectă principiile de individualizare, dozare;
Timpul de aplicare pe regiuni
Părţile moi ale corpului se prelucrează dinspre periferie spre interior.

Ele sunt: tegumentele, ţesuturile subcutanate, muşchii, tendoanele, vasele de
sânge, nervii, organele interne şi lichidele limfă-sânge.
Acţiunile manuale de masaj sunt cunoscute sub numele de manevre sau
procedee şi constau dintr-un ansamblu de mişcări specifice de alunecare a mâinilor
pe suprafaţa corpului, de apăsare, de strângere şi stoarcere a ţesuturilor şi de
scuturare a unor segmente a corpului.
 -pe spate--------------------------------- 10 minute

 -pe membrul inferior-------------------2x15 min
 -pe peretele abdominal şi toracic ----2x10min
 -pe membrul superior------------------2x10min
 -ceafă, gât ------------------------------8—10min
Mijloacele folosite pentru facilitarea masajului:
Avem masaj pe pielea umedă, care se realizează cu diverse soluţii sau apă, cu
săpun, uleiuri, creme, pomezi (amestec de grăsimi cu apă, cu consistenţă mare) şi
masaj pe piele uscată unde se folosesc pulberi alunecoase care pot fi de origine:
a) minerală—talcul, silicat de magneziu, hidrat sau granulat de formă
romboidală cu feţe alunecoase permiţând alunecarea mâinilor;
-talcul absoarbe secreţiile sudoripare şi sebacee favorizând detaşarea
alveolelor moarte ale pielii;
-talcul este iritant pentru căile respiratorii superioare şi nu se utilizează pe
plăgi deschise;
9
b) vegetală---amidonul de grâu sau orez, care poate fi folosit în caz de
urgenţă.
c) pudre organice-se folosesc în masajul cosmetic.
Grăsimile folosite în masaj pot fi de origine:
-minerală-vaselină, ulei de parafină;
-vegetală;
-animală-linolina, obţinută din extracţia şi purificarea lipidelor din lâna de oaie;
-cetaceulmul, obţinut din substanţe grase din cavităţile pericraniene ale unei specii
de balene;
5. TEHNICA PROCEDURILOR DE MASAJ
Manevrele de masaj au căpătat denumiri sugestive după felul mişcărilor

executate sau după influenţa asupra organismului.
Ţinând seamă de tehnica de execuţie, efectele asupra corpului uman şi
importanţa lor, manevrele de masaj au fost împărţite în doua grupe:
Manevre principale sau fundamentale, cuprinse în toate formele de masaj asupra

tuturor segmentelor şi ţesuturilor corpului;
 Manevrele principale de procedee de masaj sunt:
1. Efleurajul sau netezirea
2. Fricţiunea
3. Frământatul sau petrisajul
4. Tapotamentul sau baterea
5. Vibraţia
Manevre ajutătoare sau secundare, care se aplică asupra anumitor regiuni şi
întregeşte (completează) acţiunea celor principale.
 Manevrele secundare de masaj sunt:
1. Cernutul şi rulatul
2. Presiunile si tensiunile
3. Tracţiunile şi scuturările
4. Diverse (ciupiri pensări stoarceri)
10
6. PROCEDEELE PRINCIPALE
A. EFLEURAJUL SAU NETEZIREA
Definitie: această manevră constă din alunecarea uşoară a mâinilor pe

suprafaţa corpului, asemănătoare unei mângâieri, o acţiune de împingere sau
tragere a mâinilor pe suprafeţe mai mult sau mai puţin întinse de piele, cu o anumită
apăsare, cu un sens bine determinat şi ritm variabil. Efleurajul se adresează în
primul rând pielii, nervilor periferici şi ţesutului conjunctiv.
Termenul de efleuraj este preluat din limba franceză, care înseamnă atingere
uşoară, alunecare pe suprafaţa pielii.
Efectele cele mai importante ale manevrei sunt de activare a circulaţiei
superficiale (capilare şi limfatice) pe baza stimulării mecanice directe, dar mai ales
pe baze reflexe, producând o hiperemie locală prin modificări vaso-motoare umorale
ţi nervoase.
Acţiunea directă asupra vaselor superficiale ajută împingerea coloanei de sânge
venos în sens centripet. Când netezirea se execută cu presiune poate interveni şi în
circulaţia profundă.
- la membrele inferioare şi superioare circulaţia profundă este influenţată prin
formă sacadată
O primă împărţire a efleurajului după criterii metodice este:
 a)Efleuraj introductiv - Efectuat în scopul realizării acomodării
subiectului cu executantul dar şi cu manevrele următoare de masaj mai
dure şi mai profunde
 Acomodarea cu executantul presupune stabilirea unei relaţii de empatie
reciprocă ce trebuie să existe între executant şi subiect pentru ca
masajul să-şi atingă scopul.
 Scopul principal fiind relaxarea, aceasta nu se poate realiza decât pe
baza unei încrederi a subiectului atât în efectele masajului, cât şi în
maseurul care îl efectuează.
Netezirea se poate efectua cu faţa palmară a degetelor şi a mâinii, cu pumnul
sau cu faţa dorsală a degetelor.
- pe regiunile păroase se execută o formă de netezire ,,în pieptene”, efectuată cu
faţa dorsală a degetelor îndoite şi depărtate între ele, alcătuind un pieptene.
11
- există o variantă de netezire pentru regiunea membrelor inferioare numită
,,efleuraj sacadat” sau ,,proba maşinii de cusut”, după tehnica de execuţie.
- apucarea este în brăţară, înaintând de la extremitate spre baza membrelor prin
,,paşi mici”, înaintare ce se aseamănă cu cea a maşinii de cusut.
- această manevră ajută foarte mult circulaţia de întoarcere, previne apariţia
varicelor, ajută valvulele în cuib de rândunică la îndeplinirea mai eficientă a funcţiei
lor.
- netezirea se poate efectua şi mână după mână, o mână urmând-o pe cealaltă,
manevră indicată atunci când dorim ca efectele masajului să fie mai pătrunzătoare.
- netezirea ,,în cleşte”, se efectuează pe tendoane şi fascii; priza se face pe
vârful degetelor, care alcătuiesc un cleşte în jurul tendoanelor respective.
- manevra se extinde şi pe masa musculară, scopul ei fiind de a îmbunătăţii
circulaţia locală.
Din punct de vedere al duratei şi alternanţei mâinilor în execuţie, efleurajul poate
fi lung sau scurt, fiecare manevră efectuându-se simultan cu ambele mâini ori
alternativ cu o mână şi cu cealaltă.
Din punct de vedere al presiunii de execuţie, dacă acţionăm numai asupra pielii
folosim alunecări uşoare şi superficiale. Pe ţesutul subcutanat alunecările se fac mai
apăsat sau cu o mână aplicată asupra celeilalte.
b)Efleuraj de încheiere - Trebuie să fie calmant, liniştitor şi se efectuează în ordine
inversă a succesiunii manevrelor introductive, cu scop de readucere a
pacientului(clientului)la starea de linişte.
 Efleurajul fiind una din manevrele de bază ale masajului, începe şi

încheie orice formă de masaj, la orice segment sau regiune a corpului, la
orice ramură de sport.
EFLEURAJUL SAU NETEZIREA
Constă din alunecarea uşoară a mâinilor pe suprafaţa corpului, asemănătoare unei

mângâieri, o acţiune de împingere sau tragere a mâinilor pe suprafeţe mai mari sau
mai mici
 Se poate executa în mai multe modalităţi:
 Din punct de vedere al duratei şi alternanţei mâinilor în execuţie, efleurajul
poate fi lung sau scurt, fiecare manevră efectuându-se simultan cu ambele
mâini ori alternativ cu o mână şi cu cealaltă.
 Din punct de vedere al presiunii de execuţie, dacă acţionăm numai asupra
pielii folosim alunecări uşoare şi superficiale. Pe ţesutul subcutanat
alunecările se fac mai apăsat sau cu o mână aplicată asupra celeilalte.
12
 
       
·    
  ·    
 ·   
 ·   
 ·    
      
 
 
lung simultan lung alternativ lung încrucişat scurt simultan
 .  
 .    
 .  
 .    
 .    
 .  
 .    
 .    
  
    
 
scurt alternativ mână dupa mână mână peste mână
B. FRICŢIUNILE
13
Definiţie: Fricţiunile sunt manevre principale de masaj ce se adresează în
special ţesuturilor subcutanate, în vederea sporirii elasticităţii şi supleţii
acestora şi constă dintr-o apăsare şi o deplasare a ţesuturilor moi în limita
elasticităţii proprii, obţinându-se o încălzire şi o hiperemie (înroşire) a pielii.
- pe cale reflexă fricţiunile au efecte de durată, trofice şi circulatorii, contribuind

fie la calmarea nervoasă şi relaxarea musculară, fie la stimularea sistemului
neuro-vegetativ (în funcţie de necesităţi şi de tehnica de execuţie).
Fricţiunile contribuie şi la înlăturarea din anumite regiuni a ,,rezervelor”, la
dezagregarea formaţiunilor fibroase, la dislocarea infiltratelor şi depozitarea
patologică, la îndepărtarea reziduurilor seroase şi hemoragice adipoase.
- manevrele de fricţiune nu se confundă cu frecarea pielii;
Se poate efectua cu faţa palmară a degetelor îndoite, cu vârful degetelor sau
pumnul.
- efectuate uşor şi lent, fricţiunile sunt relaxatoare şi calmante, efectuate
energetic şi profund, devin excitante, stimulante.
- sensul fricţiunii poate fi circular sau liniar , ,,în cleşte” sau ,, şerpuit”.
- manevra menţine o presiune constantă asupra ţesuturilor şi contribuie la
îmbunătăţirea circulaţiei periferice de întoarcere; uneori presiunea asupra pielii
poate varia în intensitate, obţinându-se efecte stimulatoare, după nevoie.
- manevra nu se execută în regiunile în care se găsesc vene şi artere
superficiale, nervi şi ganglioni limfatici.
- fricţiunea se execută cu mare grijă, prin manevre blânde la persoanele în
vârstă, pentru că vasele lor de sânge sunt mai fragile; sunt cazuri în care după
o fricţiune energică pielea se învineţeşte.
- fricţiunea brutală produce micro-leziuni la nivelul ţesutului subcutanat.
14
- fricţiunea are efecte analgezice locale, scăzând foarte mult sensibilitatea
terminaţiilor nervoase, diminuând încordarea nervoasă generală.
- manevrele de fricţiune sunt nelipsite din şedinţele de masaj, aplicându-se pe
fiecare segment al corpului.
- uneori, din lipsă de timp, fricţiunea poate constitui singura manevră de masaj
aplicată, alteori poate fi combinată numai cu frământatul sau presiunile şi
completată cu tapotamentul.
- în activitatea sportivă, fricţiunea se poate aplica pentru calmarea şi ,,aducerea
la starea de lupta ” a sportivului în ,,febra de start”, cât şi pentru stimularea celui
cu ,, apariţia de start ”.
- fricţiunea poate fi utilizată cu bune rezultate, în perioada pregătitoare, în
cadrul lecţiei de antrenament , în perioada de refacere-recuperare medicală,
cât şi pentru tratamentul unor sechele traumatice, pentru înlăturarea
eventualelor infiltrate seroase sau hemoragice în ţesuturile peri sau intra-
articulare.
- regiunea trunchiului se fricţionează din culcat, iar pentru membre fricţiunea se
execută mai bine dacă sprijinim segmentul pe un plan rezistent la o înălţime
potrivită.
FRICŢIUNEA
Constă dintr-o apăsare şi o deplasare a ţesuturilor moi în limita elasticităţii proprii

 Se poate efectua cu faţa palmară a degetelor îndoite, cu vârful degetelor sau
pumnul.
 Sensul fricţiunii poate fi circular sau liniar , ,,în cleşte” sau ,, şerpuit”.
 

  

  

  

   
Fricţiuni cu faţa palmară Fricţiuni liniare cu partea ventrală a mâinii;
15

  
 
   
  
 
 

 
 
Fricţiuni circulare; Fricţiuni în şerpuit(zig-zag)
C. FRÂMĂNTATUL SAU PETRISAJUL
Definiţie: Frământatul este o altă manevră importantă de masaj, care se

adresează în primul rând ţesutului muscular şi constă din apucarea, ridicarea,
stoarcerea ţesuturilor moi şi presarea acestora pe planul osos dur.
- această ,, stoarcere” se efectuează ritmic, cu o ,,priză” mică, medie sau

adâncă (între police şi celelalte patru degete ale mâinii ) sau se poate efectua
prin rularea (pe regiunea masată) pumnului cu degetele închise.
- sensul ,,prizei” poate fi circular, în jurul segmentului, sau longitudinal, în lungul
grupei musculare masate.
- prin frământat acţionăm asupra calităţilor fibrelor musculare, îmbunătăţindu-le
precum şi asupra circulaţiei sângelui şi a limfei, facilitând schimburile nutritive şi
eliminările.
- manevrele sunt excitante şi se aplică mai ales în cadrul masajului stimulator,
dar pot fi efectuate, cu rezultate bune şi asupra muşchilor obosiţi, contribuind la
16
înlăturarea reziduurilor energetice din muşchi şi la o bună refacere a acestora
după partea de efort.
- acţiunea frământatului (a ,,petrisajului” ) este mai pătrunzătoare decât a
celorlalte manevre, adresându-se mai ales masei musculare.
- datorită acestui fapt, frământatul este deosebit de mult folosit în masajul
sportiv, în toate perioadele (de pregătire, competiţională sau de refacere-
recuperare medicală), precum şi pentru tratarea atrofiei ori insuficienţei
musculare produse de diferite cauze (accidentări, imobilizări).
- din punct de vedere tehnic, frământatul se poate efectua :,, în cută”, realizând
o ,,priză” în lungul masei musculare şi o cută între degete şi podul palmei;
,,circular” sau ,, brăţară”, palmele apucând în brăţară segmentul masat, cu
ridicarea, stoarcerea şi presarea ţesuturilor moi, pe masa osoasă dură;
,,şerpuit”, identic ca priză cu cel ,,în val”, pe fereastra abdominală, pe tendonul
achillian; prin rularea pumnului cu degetele închise, strângând masa musculară
între cei doi pumni.
- manevrele de frământat se execută începând de la extremitatea segmentelor
şi mergând până la ,,rădăcina”acestora, iar pe regiunile trunchiului în sensul
circulaţiei venoase şi limfatice.
- manevrele profunde şi blânde contribuie la îndepărtarea lichidelor în exces
din zona respectivă, iar cele foarte energice zdrobesc ţesuturile subjacente şi
pereţii vaselor fragile, fiind urmate de echimoze şi hematoame.
- frământatul corect aplicat contribuie la îndepărtarea cheagurilor de sânge şi a
unor noduli, la asuplizarea aderenţelor formate între ţesutul sănătos şi
cicatricial.
- frământările lente, executate cu multă răbdare, au efecte sedative şi
decontracturante, iar cele rapide sunt stimulante şi tonifiante.
- frământările prelungite obosesc pacientul.
- intensitatea frământărilor va fi scăzută progresiv, ea devenind foatre blândă
spre sfârşitul tratamentului;
- frământatul muşchilor se indică după imobilizări prelungite sau în unele boli
neurologice.
- în ambele cazuri muşchii sunt mai mult sau mai puţin atoni sau atrofiaţi.
FRĂMÂNTATUL SAU PETRISAJUL
Este o apucare, ridicare, stoarcere a ţesuturilor moi şi presarea acestora pe

planul osos dur
 Această ,, stoarcere” se efectuează ritmic, cu o ,,priză” mică, medie sau
adâncă (între police şi celelalte patru degete ale mâinii ) sau se poate efectua
prin rularea (pe regiunea masată) pumnului cu degetele închise.
 Sensul ,,prizei” poate fi circular, în jurul segmentului, sau longitudinal, în
lungul grupei musculare masate.
17


 


 

între police si celelalte  degete; pe
flancuri laterale;  

 
 
  
 

 


 
în cută; o prize în ‘’T’’;  foarfecă;

D. TAPOTAMENTUL SAU BATEREA
Definitie: Tapotamentul sau lovirea uşoară şi ritmică a ţesuturilor moi (,,bătătoritul”)

este o altă grupă de manevre principale nelipsite din cadrul şedinţelor de masaj,
manevrele se adresează ţesuturilor superficiale sau profunde, în funcţie de
intensitatea de lovire şi vizează în mod deosebit terminaţiile nervoase.
18
- efectele tapotamentului sunt deosebite şi se obţin, la nivelul pielii şi a ţesutului
conjunctiv subcutanat, unde se produc o vasodilataţie şi o încălzire locală,
precum şi o reacţie limfatică, uneori sub forma unui edem local.
- cele mai importante efecte sunt sesizate la nivelul sistemului nervos prin
creşterea excitabilităţii neuromotorii.
- tapotamentul activează sistemul vago-simpatic; aplicat pe zone reflexogene,
stimulează organele interne aferente; efectuat foarte uşor poate avea şi efect
calmant, relaxator.
- din punct de vedere tehnic tapotamentul poate fi efectuat sub formă de ,,
tocat”, fie cu partea cubitală a degetului mic sau a metacarpului corespunzător
(chiar cu antebraţul în cazul unor segmente –ex. regiunea fesieră), degetele
fiind apropiate, iar lovirile efectuate ritmic, alternativ, cu ambele braţe, fie în
,,mănunchi de nuiele”, când degetele sunt răsfirate, iar intensitatea lovirii rezultă
mai ales din greutatea şi forţa mâinii, mişcările fiind efectuate alternativ, mai
ales din articulaţia pumnului.
- o altă manevră de tapotament este ,,bătătoritul”care se poate efectua cu
pumnul (partea ventrală) sau cu palmele făcute căuş (,,bătătoritul în ventuză”);
la acestea din urmă efectele asupra ţesuturilor sunt mai percutante, datorită
presiunii aerului prins în căuş.
- ,,plescăitul” este o lovire tangenţială foarte uşoară a regiunilor masate. Se
execută cu faţa palmară a degetelor şi a mâinii, acestea căzând şi ,, plescăind”
uşor pielea şi se adresează mai ales terminaţiilor nervoase periferice.
- ,,percutatul” este cea mai uşoară manevră de tapotament, lovirea
executându-se foarte uşor şi ritmic cu vârful degetelor depărtate între ele .
- tehnica de aplicare a manevrelor de tapotament este stabilită în funcţie de
scopul urmărit şi de regiunile masate: pe cap, de exemplu, tapotamentul se
aplică ,, în picătură de ploaie”, mâinile ,,căzănd” uşor peste vertex şi alunecând
spre tâmple; pe fereastra abdominală se aplică un tapotament tangenţial
superficial; pe regiunea precordiala se aplică un tocat
- special executat cu pumnul, într-un ritm impus de necesităţi(pentru creşterea
sau scăderea frecvenţei cardiace).
- sportivii folosesc deseori tapotament, care se poate aplica şi peste trening şi
care contribuie la o mai bună pregătire a organismului pentru efort, ca şi la
menţinerea acestei pregătiri între probe, între încercări sau reprize, între
,,încălzire”şi start (mai ales în condiţii meteo neprielnice).
19
TAPOTAPENTUL SAU BATEREA
Lovirea uşoară şi ritmică a ţesuturilor moi

 Tapotamentul poate fi efectuat sub formă de, tocat, fie cu partea cubitală a
degetului mic sau a metacarpului corespunzător
 În mănunchi de nuiele degetele fiind apropiate, iar lovirile efectuate ritmic,
alternativ, cu ambele braţe
 altă manevră de tapotament este ,,bătătoritul”care se poate efectua cu
pumnul partea ventrală
 Cu palmele făcute căuş bătătoritul în ventuză
 Plescăitul este o lovire tangenţială foarte uşoară a regiunilor masate.
 PercutatuL este cea mai uşoară manevră de tapotament, lovirea
executându-se foarte uşor şi ritmic cu vârful degetelor depărtate între ele .
    
      
    
     
      
    
    
      
    
       

 


 

cu partea cubitală în mănunchi de nuiele cu pumnii
20
      
     
     
     
     
      
     
     
   
in ventuză plescăit percutat
E. VIBRAŢIA
Definitie: Este o manevră principală de masaj, cu o arie deosebit de restrânsă de

contraindicaţii (hemoragii şi afecţiuni cutanate) şi constă din imprimarea unor mişcări
oscilatorii ritmice, asemănătoare unui tremurat continuu, asupra ţesuturilor moi .
21
- manevra se execută manual, cu faţa palmară a mâinii.
- vibraţiile mecanice sunt mai rapide, perfect ritmice, uniforme şi pot fi aplicate
un timp mai îndelungat.
- În ultimi ani au apărut aparate vibratoare complexe, unele portative, folosite
atât de către sportivi pentru combaterea oboselii musculare sau în tratamentul
diferitelor leziuni, cât şi de către nesportivi, în scop curativ (menţinerea unei
bune condiţii).
- Vibraţiile pot fi superficiale sau profunde, după intensitatea apăsării; efectul lor
este întotdeauna calmant, relaxator; reduc sensibilitatea nervoasă şi produc o
plăcută senzaţie de căldură şi relaxare; executate profund, produc şi o activitate
a circulaţiei, o descongestionare şi o destindere a întregului corp, o
îmbunătăţire a capacităţii de efort.
- Vibraţiile pot fi combinate practic cu toate manevrele de masaj (mai puţin
tapotamentul ) contribuind la sporirea eficienţei acestora .
- Efectuate mai puternic, vibraţiile devin adevărate trepidaţii ce se aplică pe
diferite regiuni ale corpului.
- Sunt utilizate frecvent şi în masajul terapeutic, pentru tratamentul afecţiunilor
dureroase sau congestive ale organelor interne, pentru combaterea
contracturilor musculare ori a încordărilor psihice.
VIBRAŢIA
Constă din imprimarea unor mişcări oscilatorii ritmice, asemănătoare unui

tremurat continuu, asupra ţesuturilor moi .
 Manevra se execută manual, cu faţa palmară a mâinii.
 Vibraţiile mecanice sunt mai rapide, perfect ritmice, uniforme şi pot fi aplicate
un timp mai îndelungat.

   
 
 
  
   
  
 
  
  
cu toata palma
22
7. PROCEDEELE AJUTĂTOARE DE MASAJ
Aceste manevre se pot încadra între procedeele principale sau se pot adăuga
acestora, în cazul masajului anumitor segmente sau regiuni ale corpului.
Manevrele ajutătoare sau secundare întregesc acţiunea manevrelor de bază
ale masajului, unele derivând din acestea, altele având o tehnică şi metodică de
execuţie proprie, independentă.
A. CERNUTUL ŞI RULATUL
Sunt două manevre deosebit de eficiente, care completează frământatul şi

tapotamentul segmentelor cilindrice ale corpului, membrele inferioare şi superioare,
având o tehnică asemănătoare de execuţie.
În cazul cernutului masa de ţesuturi moi este ,,dusă” de jos în sus şi lateral
dintr-o palmă-ntralta , cu degetele uşor îndoite, şi se aude un sunet specific
cernutului cu o sită.
Pentru rulat palmele sunt aşezate de-o parte şi de alta pe suprafaţa
segmentelor, degetele fiind întinse, maseurul executând o rulare a segmentului
respectiv, într-un sens şi în altul, în limita elasticităţii acestuia.
23
Manevrele se încep de la extremitatea membrelor, mergând până la ,,rădăcina”
lor şi se adresează mai ales masei musculare, dar şi celorlalte ţesuturi moi (vase,
nervi, tendoane, piele etc.).
Rulatul se poate adapta pentru a acţiona numai asupra pielii şi a ţesutului
conjunctiv, pliul format între partea cubitală a mâinilor fiind rulat alternativ, în limita
elasticităţii locale.
Manevra se execută pe regiunile cu o elasticitate crescută a pielii.
Cernutul şi rulatul sunt manevre care acţionează asupra masei musculare
relaxând-o, sporesc supleţea ţesuturilor, scad încordarea nervoasă, calmând astfel
întregul organism.
Acestea se pot executa şi peste îmbrăcăminte, chiar la locul startului sau a
întrecerii sportive.
Fiind şi uşor de executat, cernutul şi rulatul se aplică şi în auto-masajul sportiv
atât pentru pregătirea organismului pentru efort, cât şi pentru refacerea acestuia
după efort, dar şi în recuperarea medicală după accidentări şi îmbolnăviri muscul-
articulare.
B. PRESIUNILE ŞI TENSIUNILE
Sunt alte manevre secundare uşor de executat, nelipsite în multe forme ale
masajului. Tehnica de execuţie se modifică după regiunea pe care se aplică, unii
autori recomandând chiar presiuni speciale pe anumite puncte în masajul special al
periostului, iar alţii recomandă acupunctura în refacerea organismului după efort.
24
Francezul Pecunia descrie folosirea presiunilor pentru modelarea craniului şi a
toracelui la copiii mici.
În cadrul masajului general, presiunile întăresc efectele celorlalte manevre, fiind
deosebit de pătrunzătoare.
Se aplică în masajul sportiv mai ales pe coloană, dar şi pe celelalte regiuni ale
corpului. Există şi o metodă specială de efectuare a presiunilor pe nervi, în cazul
afecţiunilor dureroase ale nervilor însoţite de tulburări funcţionale.
Tensiunile se adresează aticulaţiilor, pentru exersarea şi păstrarea mobilităţii
normale şi a unei stabilităţi ferme. Acestea sunt mişcări active sau pasive care
completează mişcarea unei articulaţii, crescând sau scăzănd presiunea intra şi
periarticulară.
Executate corect dau o senzaţie plăcută de uşurinţă în mişcare, de căldură
locală; îmbunătăţesc calităţile articulare, contribuind la înlăturarea eventualelor
infiltrate articulare, prin ameliorarea circulaţiei locale.
Tensiunile sunt aplicate atât pentru menţinerea mobilităţii şi stabilităţii articulare
la sportivi, cât şi pentru recuperarea medicală în cazul eventualelor accidente
musculo-articulare sau osoase.
C. TRACŢIUNILE ŞI SCUTURĂRILE
Sunt manevre ajutătoare care completează masajul şi au efectul unor presiuni

negative, descongestionând elementele intra şi periarticulare, îmbunătăţind circulaţia
şi schimburile nutritive locale, producând o înviorare şi o stimulare generală a
corpului.
25
Tracţiunile se efectuează în axul lung al articulaţiei, iar scuturările care deseori
se combină cu tracţiunile, constau din imprimarea unor uşoare mişcări oscilatorii ale
membrelor, toracelui sau întregului corp.
Scuturarea toracelui se execută în corelaţie cu mişcările celui masat (acesta în
D.D.) şi scuturarea acestuia, la fel ca în cazul trepidaţiilor.
La sfărşitul masajului se efectuează scuturarea, combinată cu tracţiunea
segmentelor sau a întregului corp.
D. DIVERSE
În această categorie de manevre ajutătoare de masaj sunt incluse ,,ciupirile şi

pensările”, efectuate cu vârful degetelor, ,,stoarcerile”, care au ca scop combaterea
stazei circulatorii musculare după efort, ,,ridicările muşchilor” prin apucarea unei cute
adânci şi deplasarea acesteia în limitele elasticităţii fiziologice normale în scopul
măririi elasticităţii şi excitabilităţii locale.
Tot în această categorie sunt incluse şi toate celelalte procedee sau variante
care pot apărea sau se pot efectua pe diferite segmente ori regiuni.
8. MASAJUL PARŢIAL
Metodele de lucru a masajului diferă după forma şi structura fiecărui regiuni

sau segment al corpului, după scopul urmărit şi după experienţa executantului.
MASAJUL REGIUNILOR TRUNCHIULUI
MASAJUL SPATELUI
26
Pe spate se aplică toate procedeele principale de masaj şi unele procedee
ajutătoare.
Această regiune este întinsă, plană, şi aproape netedă, dacă exceptăm relieful
coloanei vertebrale şi al omoplaţilor. Pielea care acoperă această regiune este mai
groasă şi mai puţin sensibilă, ţesutul conjunctiv şi grăsos este destul de puţin
abundent, musculatura este lăţită şi dispusă în mai multe straturi, iar circulţia
sângelui este redusă şi divers orientată.
Cel masat stă culcat pe partea anterioară a corpului, cu fruntea sprijinită pe
dosul mâinilor proprii, pe un sul sau pe o pernă plată şi tare. Când membrele
superioare trebuie întinse pe lângă corp, capul se răsuceşte într-o parte.
Masajul spatelui se începe printr-o serie de neteziri lungi şi lente, care pornesc
de sus în jos, din regiunea sacrală spre ceafă şi alunecă pe toată suprafaţa lombară
şi dorsală.
- la început ambele palme cu degetele întinse şi apropiate se îndreaptă în sus,
în lungul coloanei vertebrale, iar după câteva manevre se depărtează puţin de
coloană în lateral, cu degetele depărtate între ele, alunecând la început paralel,
apoi oblic, peste lăţimea spatelui.
- după ce executăm netezirea simultan, cu ambele mâini, continuăm manevrele
alternânu-le. În timp ce o mână urcă alunecând pe piele, cealaltă coboară fără
să o atingă.
- Urmează apoi alunecări scurte orientate în lateral, peste solduri, flancuri,
coaste, omoplaţi, umeri.
- Netezirile scurte pot fi executate, la rândul lor, simultan sau alternativ, pornind
din partea de jos a regiunii şi păstrând întotdeauna sensul ascendent.
- forma scurtă a netezirii poate fi executată cu o mână sau cu ambele mâini,
alunecând simultan sau alternativ şi adaptându-se la întinderea şi relieful
schimbat al zonei respective.
- fricţiunea, o manevră foarte potrivită cu regiunea spatelui se execută de
preferinţă cu palmele şi degetele întinse, pentru a cuprinde o suprafaţă cât mai
mare.
- pe porţiuni mai reduse fricţionăm cu podul palmelor, rădăcina mâinilor,
marginea cubitală a palmelor şi degetelor.
- Manevra se execută insistent, modelându-se după forma şi relieful regiunii,
precum şi după consistenţa pielii şi a ţesuturilor masate.
- Frământatul se execută formând o cută de piele şi ţesuturi care se cuprind
între vârfurile degetelor flectate şi sprijinite pe piele şi rădăcina mâinii, care
presează şi strânge cuta de jos în sus şi dinapoi înainte.
- Acest frământat se face pe toată întinderea spatelui, dar mai ales în lungul
coloanei vertebrale.
- După frământat se aplică tapotamentul, executat cu partea cubitală a mâinii
şi degetelor. Manevra se execută mai ales pe muşchii lungi ai spatelui, mai
mult în lungul decât în latul lor.
- Această manevră poate fi completată cu bătătoritul cu pumnul şi ventuza,
plescăitul executat cu faţa palmară a degetelor mâinii, cu percutatul executat cu
vârfurile degetelor, care cad perpendicular pe piele.
- Masând persoane robuste, putem aplica pe spate, după manevrele de
tapotament, o serie de presiuni ascendente şi descendente, executate de o
parte şi de alta a coloanei vertebrale, cu palmele şi degetele întinse apăsând
simultan, odată sau de mai multe ori pe acelaşi loc şi apoi din aproape în
aproape, pe toată lungimea spatelui.
27
- Urmează manevrele de vibraţie aplicate pe lungimea spatelui.
- Masajul spatelui se încheie cu manevre de efleuraj simple şi uşoare, lente şi
prelungite.
- După terminarea ultimei manevre, regiunea se acoperă cu un prosop, cearşaf
sau halat pentru a se evita răcelile.
Masajul spatelui este indicat în sporturi mai ales pentru combaterea oboselii
musculare generale, sau a celei localizate frecvent în regiunea lombară. Asociat
cu exerciţii fizice, masajul este foarte util pentru tratamentul insuficienţei
musculare, al deviaţiilor coloanei vertebrale, spondilozelor şi altor procese
patologice de origine traumatică sau reumatică.
MASAJUL SPATELUI
1.EFLEURAJ INTRODUCTIV.
 EFLEURAJ LUNG SIMULTAN
 EFLEURAJ LUNG ALTERNATIV
 EFLEURAJ LUNG INCRUCIŞAT
 EFLEURAJ SCURT SIMULTAN
 EFLEURAJ SCURT ALTERNATIV
 EFLEURAJ MÂNĂ DUPĂ MÂNĂ
 EFLEURAJ MÂNĂ PESTE MÂNĂ
2.FRICŢIUNEA.
 FRICŢIUNEA PE TOT SPATELE
 FRICŢIUNEA IN JURUL OMOPLAŢILOR
 FRICŢIUNEA CU DOUA DEGETE IN SPAŢIUL INTERVERTEBRAL
 FRICŢIUNEA CU TREI DEGETE IN ZIG ZAG PE COLOANĂ
3.FRĂMANTÂT.
 FRĂMÂNTAT ÎNTRE POLICE ŞI CELELALTE DEGETE
 FRĂMÂNTAT PE FLANCURI
 FRĂMÂNTAT ÎN CUTĂ
 FRĂMÂNTAT INTR-O PRIZĂ ÎN ‘’T’’
 FRĂMÂNTAT ÎN FOARFECĂ
4.TAPOTAMENT.
 TAPOTAMENT CU PARTEA CUBITALĂ
 TAPOTAMENT ÎN MĂNUNCHI DE NUIELE
 TAPOTAMENT CU PUMNII
 TAPOTAMENT ÎN VENTUZĂ
 TAPOTAMENT PLESCĂIT
 TAPOTAMENT PERCUTAT
5.MANEVRE SECUNDARE
 PRESIUNI SIMPLE
 PRESIUNI CORELATE CU RESPIRAŢIA
6.VIBRAŢII.
28
 VIBRAŢII CU PALMA
7.EFLEURAJ DE ÎNCHEIERE.
 EFLEURAJ LUNG ÎNCRUCIŞAT
PACIENTUL ESTE AŞEZAT ÎN DECUBIT VENTRAL(D.V.)!
MASAJUL CEFEI
Cea mai relaxantă pentru subiect este pe banchetă călare cu fruntea

sprijinită în podul palmelor, maseurul se află în spatele subiectului.
Netezirile
Cu mâinile începând de la occipital de-a lungul cefei coborând cu o uşoară
presiune până în dreptul vertebrei C7.Se fac mişcări simultane şi alternative.
Fricţiunea
Se face asupra inserţiilor trapezului pe occipital cu mâinile sprijinite la nivelul
lor. La baza gâtului se fac mişcări circulare concentrice şi excentrice.
În zona cefei fricţiunea se face în foarfece cu două degete (index şi medius),
mâinile fiind petrecute ,una după alta. În rest se face fricţiune tenară şi hipotenară.
Frământatul
Se execută pe întreaga musculatură a cefei sau pe fiecare trapez în parte.
Poziţia subiectului este în faţa executantuluisau ăn spatele acestuia. Se execută sub
formă de cută rulată între police şi restul degetelor.
Tapotamentul
Pe occipital se face periat, de-a lungul gâtului se face plescăit, iar de la C7
spre umeri se face tocat şi se poate face şi cu pumnul.
Vibraţiile
La nivelul inserţiilor pe coloana vertebrală cervicală şi foarte important în
broasca occipitală.
Se face efleurajul de încheiere şi foarte important mobilizările pasive ale
cefei.
MASAJUL CEFEI
1.EFLEURAJ INTRODUCTIV .
29
2.FRICŢIUNEA.
FRICŢIUNEA CU TREI DEGETE
3.FRĂMANÂTAT.
 FRĂMÂNTAT SIMULTAN
 FRĂMÂNTAT ALTERNATIV
 FRĂMÂNTAT ÎNTR- O PRIZĂ ÎN ,,T,,
 FRĂMÂNTAT CU PRESIUNI CIRCULARE ÎN JURUL OMOPLAŢILOR CU
2 DEGETE
4.TAPOTAMENT.
5.VIBRAŢII.
PACIENTUL ESTE AŞEZAT ÎN DECUBIT VENTRAL ÎN CAZUL MASAJULUI

SOMATIC GENERAL, IAR PENTRU MASAJUL REGIONAL ESTE AŞEZAT ÎN
ŞEZÂND CU CAPUL SPRIJINIT!
MASAJUL MEMBRELOR INFERIOARE
Masajul membrelor inferioare se poate executa fie pe segmente, fie pe toată

lungimea lor, mai întâi pe partea posterioară, apoi pe partea anterioară.
Îndeplinind funcţii statice şi dinamice mai grele decât membrele superioare, cele
inferioare sunt mai lungi, mai groase şi mai puternice.
Oasele şi articulaţiile lor sunt mai mari şi mai rezistente, muşchii mai voluminoşi şi
mai tonici.
Masajul membrelor inferioare pe partea posterioară se execută din poziţia culcat pe
partea anterioară a corpului. Foarte rar se foloseşte poziţia culcat lateral, pentru
masajul şoldului şi al părţilor laterale ale coapsei şi gambei.
MASAJUL PICIORULUI
Poziţia cea mai favorabilă este aceea cu gamba sprijinită pe genunchii executantului,
sau poziţia cu gamba întinsă la marginea banchetei sau a patului cu piciorul liber în
afara planului de sprijin, sau cu membrele inferioare susţinut de executant.
30
Netezirea constă în alunecări aplicate pe talpă cu podul palmei sau cu pumnul
închis. Pe talpă fricţiunea se execută cu nodozităţile mâinilor.
Se execută un frământat cu pumnul, mobilizări ale metatarsienelor şi a părţilor
laterale ale piciorului.
Degetele pot fi masate înpreună sau fiecare în parte, prin neteziri în lung, fricţiuni,
tensiuni, tracţiuni şi uşoare scuturări.
MASAJUL TĂLPII.
 EFLEURAJ CU PALMA
2.FRICŢIUNEA.
 FRICŢIUNEA CU PUMNUL
3.FRĂMÂNTAT.
 FRĂMÂNTAT CU PUMNUL
 FRĂMÂNTAT CIUPITUL PARŢILOR LATERALE
 FRĂMÂNTAT MOBILIZAREA PARŢILOR LATERALE
 FRĂMÂNTAT MOBILIZAREA METATARSIENELOR
 FRĂMÂNTAT TRACŢIUNI ALE DEGETELOR
 FRĂMÂNTAT FLEXII ŞI EXTENSII ALE DEGETELOR
4.TAPOTAMENT.
5.VIBRAŢII.
 VIBRAŢII CU PUMNUL
 EFLEURAJ CU PALMA
PACIENTUL ESTE AŞEZAT ÎN DECUBIT VENTRAL SAU DORSAL!

SE ÎNCEPE CU PICIORUL STÂNG !
TOATE MANEVRELE SE EXECUTĂ DE LA DEGETE SPRE CĂLCÂI!
MASAJUL GAMBEI PE PARTEA POSTERIOARĂ
Se execută cu genunchiul uşor flectat şi cu laba piciorului în uşoară extensie.

Gamba se ţine în această poziţie fie sprijinită pe genunchiul executantului, fie
aşezată cu glezna pe un sul, pe o pernă sau pe planul înclinat al banchetei.
Masajul se începe prin alunecări lungi, care pornesc de la călcâi până la nivelul
genunchiului. Urmează o serie de alunecări scurte şi insistente pentru prelucrarea pe
rând a tendonului achilian, a muşchilor gemeni.
Alunecarea lentă sacadată se aplică mai ales în caz de edem al gambei.
31
În jurul maleolelor se pot efectua alunecări circulare.
Prin fricţiuni executate cu degetele şi palmele se prelucrează puţinele ţesuturi moi
din jurul maleolelor şi din lungul tendonului achilian, insistând apoi asupra masei
cărnoase a muşchilor gemeni.
Se frământă în continuare aceşti muşchi cu o mână sau cu ambele mâini.
La sportivi insistăm asupra porţiunii care face trecerea dintre tendon şi muşchi.
Manevrele de batere, tocat, plescăit, percutat se aplică numai pe masa cărnoasă.
Urmează să se aplice cernutul şi rulatul pe aceleaşi porţiuni, vibraţiile şi efelurajul de
încheiere prin manevre lungi, liniştitoare.

PARTEA POSTERIOARĂ-GAMBA
 EFLEURAJ SCURT ALTRNATIV
 EFLEURAJ MÂNĂ DUPA MÂNĂ
 EFLEURAJ SACADAT-‘’PROBA MAŞINII DE CUSUT’’
2.FRICŢIUNEA.
 FRICŢIUNEA PE TOT MEMBRUL
 FRICŢIUNEA PE TENDONUL LUI AHILE
3.FRĂMÂNTAT.
 FRĂMÂNTAT CU PRIZĂ ÎN PERPENDICULARĂ
 FRĂMÂNTAT ÎN BRĂŢARĂ
4.TAPOTAMENT.
 TAPOTAMENT MĂNUNCHI DE NUIELE
5.MANEVRE SECUNDARE.
 CERNUTUL
 RULATUL
 TRACŢIUNI SI SCUTURĂRI
 MOBILIZĂRI ARTICULARE
6.VIBRAŢII.
32
PACIENTUL ESTE AŞEZAT ÎN DECUBIT VENTRAL!

SE INCEPE CU PICIORUL STÂNG!
MASAJUL COAPSEI PARTEA POSTERIOARĂ
Netezirea se începe cu ambele palme, care alunecă în jurul coapsei. După o

serie de alunecări lungi şi lente executate simultan şi alternativ, urmează alunecările
scurte şi pătrunzătoare, care accelerează ritmul mişcărilor.
- fricţiunea executată cu podul palmei, poate fi întărită prin suprapunerea
mâinilor.
- frământatul este un procedeu de bază al masajului coapsei.
- tocatul, bătătoritul şi plescăitul se execută cu putere; se evită baterea pe
regiunea internă a coapsei sau pe spaţiul popliteu.
- cernutul şi rulatul coapsei sunt manevre importante; executate energic ele
măresc supleţea muşchilor şi elasticitatea celorlalte ţesuturi.
- Netezirea de încheiere se face lung şi lent cu efect liniştitor.

PARTEA POSTERIORĂ-COAPSA.
1.EFLEURAJ INTODUCTIV.
2.FRICŢIUNEA.
 FRICŢIUNEA CU PALMA , CU PUMNUL, CU PARTEA VENTRALĂ A
MÂINII
3.FRĂMÂNTAT.
 FRĂMÂNTAT CU O PRIZĂ ÎN PERPENDICULARĂ
33
 FRĂMÂNTAT CU PUMNII LA COAPSĂ
 FRĂMÂNTAT ÎN BRĂTARĂ
4.TAPOTAMENT.
 CERNUTUL
 RULATUL
 TRACŢIUNI ŞI SCUTURĂRI
6.VIBRAŢII.
 EFLEURAJ LUNG ALTERNAT
PACIENTUL ESTE AŞEZAT ÎN DECUBIT VENTRAL!

SE INCEPE CU PICIORUL STÂNG!
MASAJUL MEMBRELOR INFERIOARE PE PARTEA

POSTERIOARĂ
Se execută în general aceleaşi manevre, care însă se întind pe toată lungimea

membrului, păstrând sensul ascendent al procedeelor cu efect circulator.
Pentru scuturarea membrelor inferioare în înregime, apucăm cu o mână
deasupra glesnei şi în timp ce exercităm o uşoară tracţiune în sensul lungimii, îl
agităm prin mişcări scurte şi vii de sus în jos, de jos în sus şi în sens lateral.
Pentru a masa deodată întreaga parte posterioară a membrelor inferioare, ne
plasăm cu faţa spre picioarele celui masat şi aplicăm o mână pe o gambă şi cealaltă
mână pe gamba pereche, executăm manevrele cunoscute, adaptându-le pe parcurs
la forma fiecărei porţiuni.
După terminarea masajului pe partea posterioară a membrelor inferioare se continuă
pe partea anteri
MASAJUL MEMBRELOR INFERIOARE PE PARTEA
ANTERIOARĂ
34
Se face la fel ca pe partea posterioară pe segmente respective, începând cu
laba piciorului şi continuând cu gamba, genunchiul şi coapsa.
Poziţia celui masat este culcat pe spate, cu capul uşor ridicat, sau culcat rezemat pe
un plan înclinat.
MASAJUL GAMBELOR INFERIOARE PE PARTEA

ANTERIOARĂ
- partea anterioară prezintă unele particularităţi determinate mai ales de lipsa

ţesuturilor moi pe creasta şi faţa antero-internă a tibiei.
Poziţia de lucru este culcat dorsal, cu gamba în afara suprafeţei de sprijin sau cu
genunchiul îndoit, talpa sprijinită pe pat.
- efleurajul se aplică pe întreaga faţă anterioară a gambei, dar pe partea
antero-internă, lipsită de ţesuturi moi, apăsarea este foarte redusă. Pe partea
antero-internă, alunecările pot fi scurte şi mai apăsate, pentru a influenţa
muşchii regiunii anterioare.
- Manevrele pot fi executate cu podul palmei, cu degetele sau cu nodozităţile.
- Fricţiunea se aplică în acelaşi fel ca netezirea, mai ales pe partea antero-
externă a gambei.
- Frământatul are o importanţă redusă şi se aplică pe această regiune cu o
singură mână, care cuprinde partea externă a gambei.
- Pe această regiune se pot aplica şi manevre de plescăit şi percutat, vibraţii
- Netezirea de încheiere se face lent şi uşor, pe toată faţa anterioară şi pe
părţile laterale ale gambei; manevrele executate cu ambele mâini urcă simultan
sau alternativ până peste genunchi.

PARTEA ANTERIOARĂ LABA ŞI GAMBA.
LABA PICIORULUI
2.FRICTIUNEA.
 FRICŢIUNEA ÎNTRE TENDOANE
 FRICŢIUNEA ÎN JURUL MALEOLELOR
GAMBA ANTERIOARĂ
35
2.FRICŢIUNEA.
 FRICŢIUNEA CU PALMA
3.FRĂMÂNTAT.
 FRĂMÂNTAT CU PALMA
4.TAPOTAMENT.
5.VIBRAŢII.
PACIENTUL ESTE AŞEZAT ÎN DECUBIT DORSAL(D.D.)

SE ÎNCEPE CU PICIORUL STÂNG!
SE LUCREAZĂ CU PICIORUL FLECTAT!
MASAJUL GENUNCHIULUI
- se execută cu membrele inferioare întins şi sprijinit pe toată faţa sa

posterioară.
- prin alunecări scurte şi fricţiuni uşoare executate cu vârful degetelor, se
prelucrează pielea, ţesutul conjunctiv subcutanat şi elementele articulare şi
periarticulare accesibile.
MASAJUL COAPSEI PE PARTEA ANTERIOARĂ
- se începe prin manevre de alunecare lungi şi lente, simultane şi alternative.

- urmează neteziri scurte şi dese sau sacadate; presiunea alunecărilor va fi
mărită punând mână peste mână.
- Fricţiunea coapsei se efectuează cu podul palmelor, rădăcina mâinii sau
pumnul închis
- Frământatul va fi circular, şerpuit alternativ. Manevrele se execută cu putere,
pentru a pătrunde în grosimea masei musculare.
36
- Pe coapsă putem aplica toate formele de lovire ritmică: tocat, bătătorit,
plescăit, percutat; se va evita faţa internă a coapsei unde se găseşte un pachet
de vase şi nervi sensibili la batere.
- Cernutul şi rulatul se execută mai bine dacă flectăm uşor membrul inferior din
şold şi genunchi.
- Efectuarea acestor manevre necesită un efort deosebit pentru a învinge
încordarea muşchilor.
- Pentru scuturarea membrului inferior, din această poziţie, apucăm gamba de
deasupra gleznei exercitând o tracţiune în sensul lungimii.
- Când nu dispunem de timp suficient pentru executarea masajului pe
segmente, putem aplica manevrele pe toată întinderea unuia sau a celuilalt
membru inferior lăsând nemasat piciorul propriu-zis şi trecând repede peste
genunchi.
Masajul ambelor membre inferioare se poate executa dintr-o dată, lucrând paralel,
cu o mână pe un segment şi cu alta pe segmentul pereche.

PARTEA ANTERIOARĂ- COAPSA.
 EFLEURAJ EFLEURAJ SACADAT-‘’PROBA MAŞINII DE CUSUT’’
2. FRICŢIUNEA.
 FRICŢIUNEA CU PALMA,PUMNUL,PARTEA VENTRALĂ A MÂINII
3.FRĂMÂNTAT.
 FRĂMÂNTAT CU O PRIZĂ ÎN PERPENDICULARĂ
 FRĂMÂNTAT CU PUMNII LA COAPSĂ
 FRĂMÂNTAT ÎN BRĂTARĂ
4.TAPOTAMENT.
 TAPOTAMENT IN VENTUZĂ
 CERNUTUL
 RULATUL
37
6.VIBRAŢII.
7.FELEURAJ DE ÎNCHEIERE.
PACIENTUL ESTE AŞEZAT ÎN DECUBIT DORSAL(D.D.)

SE ÎNCEPE CU PICIORUL STÂNG!
SE LUCREAZĂ CU PICIORUL FLECTAT!
MASAJUL PERETELUI ABDOMINAL
Peretele abdominal este o adevărată centură, constituită de muşchi laţi şi

supli, legaţi între ei prin puternice formaţiuni fibroase.
Pielea care acoperă aceste regiuni este subţire, moale şi elastică. Sub piele
se depun, la persoanele predispuse, straturi abundente de grăsime, formând cute
groase şi moi, care modifică forma şi funcţiile centurii abdominale. În aceste
cazuri musculatura este predispusă la atonie şi insuficienţă funcţională.
- Peretele abdominal este masat din aceaşi poziţie a corpului ca şi peretele
toracic.
- Pentru a mări relaxarea muşchilor abdominali, membrele inferioare se îndoaie
din şold şi genunchi, iar picioarele se sprijină pe tălpi.
- Pentru executarea masajului acestei regiuni, folosim manevrele cunoscute, pe
care le adaptăm la conformaţia anatomică locală.
- Netezirea iniţială se orientează după sensul circulaţiei de întoarcere venoase
şi limfatice. Alunecările se încep din regiunea supraombilicală şi se înderaptă în
sus spre marginile costale: mâinile se duc apoi în sensul lateral, spre flancuri şi
în sfărşit coboară peste regiunea subombilicală, îndreptându-se în jos şi
înăuntru în lungul şanţurilor iliace, spre simfiza pubiană.
- Manevrele pot fi executate pe rând sau pot fi legate între ele printr-o mişcare
ondulată, care le însumează.
- Aceste manevre se execută lent şi prelungit, începând cu vârfurile degetelor
şi terminând cu rădăcina palmelor. Mişcările se execută simetric, simultan.
- Alunecările se pot aplica şi pe porţiuni limitate; epigastrică, subcostală, pe
flancuri, ombilicală şi subombilicală.
Fricţiunea constituie procedeul de bază în masajul abdominal.
- Această manevră se aplică cu palma întreagă, cu podul palmei, mai rar cu
marginea cubitală a palmei şi foarte rar cu degetele.
- Elasticitatea pielii şi a ţesuturilor subcutanate permite miscări ample şi uşor de
executat.
38
Acţiune de frământat se limitează la straturile de grăsime subcutanată, atunci
când aceasta există. Cuta de piele şi de ţesuturi grase este prinsă între
degete şi palme şi prelucrată insistent.
- se aplică apoi o formă de tocat uşor, cu vârfurile şi pulpele degetelor, executat

cu multă supleţe şi tangenţial la suprafaţa abdomenului. Nu se aplică
procedeele de batere, nici dacă musculatura abdominală este puternică şi
rezistentă.
Masajul peretelui abdominal se încheie cu vibraţii şi neteziri uşoare.
- după masaj sunt recomandate câteva mişcări active de respiraţie.
Efectele masajului abdominal sunt mai puţin mecanice şi mai mult reflexe; ele se
răsfrâng în primul rând asupra elementelor constitutive ale peretelui şi în al doilea
rând asupra organelor din cavitatea abdominală.
Indicaţiile şi contraindicaţiile masajului abdominal sunt date întotdeauna de către
medic.
MASAJUL ABDOMINAL.
 EFLEURAJ ÎN TRIUNGHI
 EFLEURAJ ÎN ROMB
 EFLEURAJ ÎN CERCURI TANGENTE
2.FRICŢIUNEA.
3.FRĂMÂNTAT.
 FRĂMÂNTAT PE FLANCURI
 FRĂMÂNTAT ÎN CUTĂ
4.TAPOTAMENT.
 TAPOTAMENT PERCUTAT CIUPIT
5.VIBRAŢII.
 VIBRAŢII DE LA DREAPTA LA STÂNGA
6.EFLEURAJ DE INCHEIERE.
 EFLEURAJ CERCURI TANGENTE
 EFLEURAJ ÎN ROMB
 EFLEURAJ ÎN TRIUNGHI
39
PACIENTUL ESTE AŞEZAT ÎN DECUBIT DORSAL CU SPATELE SPRIJUNIT PE
UN PLAN RIDICAT ŞI CU PICIOARELE UŞOR FLECTATE!
SE LUCREAZĂ DE LA DREAPTA LA STÂNGA ÎN SENSUL DE GOLIRE A
COLONULUI, ÎN CAZURI DE PROBLEME DE DIGESTIE SE LUCREAZĂ ÎN SENS
INVERS DE LA STÂNGA LA DREAPTA!
MASAJUL MEMBRELOR SUPERIOARE
Adaptate mai mult pentru mişcări ample şi de abilitate decât de forţă şi

rezistenţă, membrele superioare sunt mai subţiri şi mai scurte decât cele inferioare,
iar volumul muşchilor şi al ţesuturilor moi de care dispun este mai redus.
Pentru executarea masajului membrelor superioare, poziţia cea mai potrivită
este cea de culcat-rezemat pe bancheta de masaj, sau pe un pat tare cu căpătâiul
ridicat. Se poate folosi şi poziţia şezând pe un scaun sau şezând rezemat. De
fiecare dată alegem poziţia cea mai comodă, mai stabilită şi care să pună la
îndemână segmentul pe care trebuie să-l masăm.
Executentul stă în picioare sau pe un scaun de partea ce trebuie masată.
În masajul pe segmente al membrelor superioare se prelucrează mai întâi degetele
şi mâna, apoi antebraţul, braţul şi umărul.
MASAJUL DEGETELOR
De la mâini se execută sprijinind palma celui masat pe palma maseurului.

Se masează fiecare deget prin neteziri executate pe întreaga lungime a degetului şi
pe fiecare falangă. Pe dosul degetelor se poate aplica şi o netezire scurtă,
transversală.
Fricţiunile se aplică insistent, mai ales pe partea palmară a degetelor. Masajul se
încheie prin tracţiuni şi scuturări ale fiecărui deget în parte, după care se face o
mobilizare activă a tuturor degetelor.
Pentru a scurta timpul necesar prelucrării fiecărui deget în parte, masăm mai întâi
degetul mare, apoi aplicăm manevrele pe cele patru degete împreună .
MASAJUL MÂINII
Se începe printr-o netezire uşoară a feţei dorsale şi apoi printr-o netezire mai
apăsată pe faţa palmară, pe care se poate aplica şi pumnul închis.
Se continuă masajul printr-o fricţiune executată liniar pe faţa dorsală, în lungul
tendoanelor şi al spaţiilor interosoase şi printr-o fricţiune circulară pe faţa palmară.
- fricţiunea palmară se poate executa la persoanele robuste şi cu rădăcina
mâinii sau cu pumnul închis.
- Se frământă cu degetele muşchii tenari şi hipotenari ai palmei. Acest
frământat se completează prin mobilizarea metacarpienelor între ele. Se
scutură apoi mâinile şi degetele, prin mişcări pasive.
40
Netezirea de încheiere, uşoară şi calmantă, se aplică pe ambele feţe ale mâinii.
MASAJUL ANTEBRAŢULUI
Se execută mai uşor dacă îl punem într-o poziţie verticală sau oblică faţă de planul
de sprijin.
Cotul va fi sprijinit la o înălţime potrivită, de preferinţă pe genunchii executantului. Se
poate masa şi fară să fie sprijinit pe cot, dacă executantul asigură cu mâinile sale
fixarea segmentului.
Începem masajul printr-o serie de alunecări lungi şi lente, executate cu ambele
mâini, plecând de la nivelul pumnului, netezind antebraţul pe toate feţele şi urcând
până la cot. Mâinile se aşează circular de o parte şi de alta a segmentului şi se
execută cu mişcări simultane sau alternative.
Urmează apoi alunecări mai scurte şi mai rapizi şi netezirea de încheiere sub forma
specială sacadată.
Fricţiunea se execută cu degetele şi palmele, mişcându-se în sens liniar în lungul
tendoanelor şi în sens circular pe partea cărnoasă.
Frământatul se poare executa în cerc sau şerpuit. Manevrele de batere se aplică
mai greu pe antebraţ, dar tocatul, percutatul şi plescăitul pot fi executate cu degetele
şi palmele căzând uşor simultan sau alternativ, pe porţiunea cărnoasă.
Rulatul se efectuează în ritm viu, urcând în lungul segmentului.
Se poate obţine o poziţie favorabilă pentru aplicarea masajului, dacă cel masat
apucă cu degetele centura executantului.
MASAJUL BRAŢULUI
Se începe prin netezire executată cu ambele mâini, alunecând de o parte şi de alta a

acestui segment, antebraţul fiind sprijinit pe genunchiul executantului sau degetele
prinzându-se de centura acestuia.
- dacă lucrăm numai cu o mână, este bine să fixăm cu cealaltă mână, care este
liberă, cotul respectiv.
- După o serie de alunecări lungi şi lente, simultane sau alternative, se trece la
netezirea scurtă, pe toată lungimea segmentului sau pe porţiuni mai mici,
corespunzătoare muşchilor biceps, triceps şi deltoid.
- Fricţiunea se execută cu degetele sau cu palmele, cu margine cubitală a
mâinilor sau cu masa muşchilor tenari şi hipotenari, adaptându-se la relieful
segmentului.
- Pentru braţ, frământatul este manevra cea mai utilă, pentru că prelucrază
puternic grupele musculare. Se poate executa un frământat circular ”în brăţară”,
prin care se cuprinde braţul şi se prelucrează muşchii prin manevre ondulatorii;
se continuă cu frământatul şerpuit care permite o mai amplă mişcare a mâinilor.
- Urmează manevrele de tapotament-tocat, plescăit şi percutat evităndu-se
partrea internă a braţului.
- Cernutul şi rulatul sunt pentru braţ manevre foarte utile şi se execută cu multă
uşurinţă. Masajul braţului se încheie cu neteziri uşoare.
41
MASAJUL UMĂRULUI
Constă din alunecări ascendente scurte şi dese aplicate pe partea anterioară,
laterală şi posterioară a segmentului.
Manevrele pot fi prelungite în faţă spre torace, în sus spre gât şi înapoi spre
omoplaţi.
- urmează fricţiuni ale muşchilor deltoid.
- Dacă timpul destinat membrelor superioare este scurt, vom aplica manevrele
principale pe toată lungimea lui şi la nevoie vom renunţa la prelucrarea mâinii şi
a degetelor.
- Această formă rapidă de masaj se poate executa fie cu o mână, cealaltă
fixând braţul celui masat, fie cu ambele mâini, caz în care mâna celui masat se
fixează de centura executantului.
- Netezirea se efectuează prin alunecări lungi, de la nivelul mâinii şi până peste
umăr. Fricţiunea se execută adaptând cât mai bine palmele la relieful
segmentelor. Frământatul se limitează la grupele mari musculare.
- Putem renunţa la manevrele de batere, dar cernutul şi rulatul sunt foarte utile
şi uşor de executat.
Masajul se încheie prin alunecări lungi şi lente, prin tracţiuni şi scuturări uşoare.
MASAJUL MEMBRELOR SUPERIOARE

MASAJUL MÂINII ŞI ANTEBRAŢULUI.
MASAJUL MÂINII.
1.EFEURAJ INTRODUCTIV.
 EFLEURAJ CU PALMA PE AMBELE FEŢE ALE MÂINII
2.FRICŢIUNEA
 FRICŢIUNI ALE DEGETELOR
 FRICŢIUNI ÎNTRE TENDOANE
3.FRĂMÂNTAT.
 FRĂMÂNTAT CU PUMNUL
 FRĂMÂNTAT A MUŞCHILOR TENARI SI HIPOTENARI
 FRĂMÂNTAT MOBILIZAREA METACARPIENELOR
 FRĂMÂNTAT TRACŢIUNI ALE DEGETELOR
4.VIBRAŢII.
 EFLEURAJ CU PALMA PE AMBELE FEŢE ALE MÂINII
ANTEBRAŢUL ŞI BRAŢUL
42
 EFLEURAJ EFLEURAJ SACADAT-‘’PROBA MAŞINII DE CUSUT’’
2.FRICŢIUNEA.
 FRICŢIUNEA CU PUMNUL
 FRICŢIUNEA CU PARTEA VENTRALĂ A MÂINII
3.FRĂMÂNTATUL.
 FRĂMÂNTAT CU PRIZA ÎN PERPENDICULARĂ
 FRĂMÂNTAT CU PUMNII LA BRAŢ(SE FACE NUMAI LA BRAŢELE
GROASE)
 FRĂMÂNTAT ÎN BRĂŢARĂ
4.TAPOTAMENT.
 CERNUTUL
 RULATUL
6.VIBRAŢII.
ÎN MASAJUL SOMATIC GENERAL PACIENTUL ESTE AŞEZAT ÎN DECUBIT

VENTRAL CU SPATELE SPRIJINIT PE UN PLAN RIDICAT, IAR PENTRU
MASAJUL SEGMENTAR ESTE AŞEZAT ÎN ŞEZÂND CU BRAŢUL SPRIJINIT PE
UN PLAN DREPT!
SE INCEPE CU MÂNA STÂNGĂ!
MASAJUL CAPULUI
În aplicarea masajului capului trebuie să se ţină seama în primul rînd de

particularităţile anatomice ale regiunii şi în al doilea rând de influenţele pe care dorim
să le exercităm asupra organelor cuprinse în craniu.
Pielea părţii păroase a capului este groasă şi bine întinsă. Între piele şi oase îi
permit un oarecare grad de mobilitate pasivă şi activă.
Masajul capului se poate aplica pe toată întinderea sau parţial pe
frunte, pe creştet, pe părţile laterale şi pe partea posterioară.
43
Pentru ca masajul capului să fie executat pe toată întinderea şi din diferite
planuri, cel ce urmează a fi masat stă pe un scaun scund şi îşi fixează fruntea sau
bărbia cu mâinile proprii sau pe un plan de sprijin potrivit de înalt.
Executantul stă în picioare în spatele, în faţa sau lateral de cel pe care vrea
să-l maseze.
Masajul se poate executa cu o mână sau cu ambele mâini. Când lucrăm cu o
mână, sprijinim cu cealaltă partea opusă a capului.
Pentru masajul frunţii şi al părţii anterioare a capului cel masat stă cu spatele
la executant şi îşi poate rezema capul pe pieptul acestuia. Pentru masajul creştetului
capului, cel masat îşi sprijină bărbia pe palme şi coatele pe genunchii executantului
sau pe scaunul acestuia.
Pentru masajul porţiunii occipitale şi al cefei, cel masat stă cu fruntea sprijinită
pe dosul palmelor încrucişate în faţă şi cu coatele pe genunchii executantului.
Pentru masajul părţii laterale sau al unei jumătăţi a capului, se sprijină capul
cu o mână sau pe pieptul executantului: regiunea se mai poate masa şi din culcat
lateral.
Masajul capului constă din neteziri, fricţiuni, loviri uşoare şi ritmice, vibraţii.
Netezirea se execută cu o mână sau cu ambele mâini, alunecând din regiunea
frunţii, fie peste creştet spre ceafă. fie pe părţile laterale. Palmele se aplică pe frunte
cu degetele în sus, uşor îndoite şi depărtate între ele, ca dinţii unui pieptene, gata să
treacă prin păr.
După netezirea părţii mediene, alunecările se fac lateral şi mereu dinainte
înapoi. Netezirea se mai poate face din mijlocul frunţii spre tâmple, din creştet spre
părţile laterale şi din creştet spre ceafă.
Fricţiunea se execută cu amândouă mâinile sau cu o mână, cealaltă sprijinind
capul. Degetele uşor îndoite şi depărtate între ele se aplică pe partea păroasă.
Prin mişcări lente şi circulare, se deplasează pielea pe straturi profunde, atât
cât permite elasticitatea proprie a ţesuturilor de dedesubt.
Pe regiunea capului se aplică foarte rar percutatul sau tocatul, care se
execută după o tehnică specială.
- percutalul se face cu vârfurile degetelor, mâna căzând lent şi elastic, mişcarea
se execută din articulaţia pumnului şi nu din coate sau din umeri.
- Tocatul se aplică cu degetele îndoite şi depărtate între ele, căzând din
apropiere pe piele.
- Atât la percutare cât şi la tocat, după ce ating capul, degetele alunecă uşor
mai departe, prelungind manevra sub forma unei neteziri, care poate fi
vibratorie.
Prin masajul capului urmărim să influenţăm funcţiile pielii şi ale ţesuturilor dintre
piele şi craniu, iar pe de altă parte influenţăm organele din cavitatea craiană.
După tehnica folosită, masajul capului capătă efecte calmante sau liniştitoare
sau stimulatoare. Activînd circulaţia din piele şi stimulând schimburile nutritive, acest
masaj întreţine funcţiile locale. Efectele profunde se produc pe cale reflexă.
Prin mecanisme derivative se reglează circulaţia în cavitatea craniană şi se
îmbunătăţesc funcţiile vegetative din creier. Pe această cale se produce o stare de
liniştire a S.N.C., se reduce starea de încordare şi se favorizează somnul.
Masajul capului este indicat în tratamentul unor dureri cu caracter nevralgic
sau migrenos.
44
MASAJULUI CAPULUI.
 EFLEURAJ CU POLICELE SPRE CREŞTETUL CAPULUI, SPRE
TÂMPLE
♣SIMULTAN
♣ALTERNATIV
 EFLEURAJ CU TOATĂ PALMA
 EFLEURAJ ÎN PIEPTENE
 EFLEURAJ ÎN PICĂTURĂ DE PLOAIE
2.FRICŢIUNI.
 FRICŢIUNEA CU DEGETELE PE TOT CAPUL
3.FRĂMÂNTAT.
 FRĂMÂNTAT PE TOT CAPUL
 FRĂMÂNTAT PE CEAFĂ
 FRĂMÂNTAT PRESIUNI CU POLICELE DE LA NAS LINIE MEDIANĂ
PÂNĂ ÎN CREŞTETUL CAPULUI
 FRĂMÂNTAT TRASUL PĂRULUI
4.VIBRAŢII.
 VIBRAŢII CU PALMA PE TOT CAPUL
 EFLEURAJ ÎN PICATURĂ DE PLOAIE
 EFLEURAJ ÎN PIEPTENE
 EFLEURAJ CU TOATĂ PALMA
 EFLEURAJ CU POLICELE SPRE CREŞTETUL CAPULUI ,SPRE
TÂMLE
♣ALTERNATIV
♣SIMULTAN
PENTRU MASAJUL CAPULUI PACIENTUL ESTE AŞEZAT PE UN SCAUN

SCUND ŞI ÎŞI FIXEAZĂ FRUNTEA SAU BĂRBIA CU MÂINILE PROPRII SAU PE
UN PLAN DE SPRIJIN POTRIVIT DE ÎNALT!
ÎN MASAJUL GENERAL SOMATIC CLIENTUL STĂ ÎN DECUBIT DORSAL!
45
9. MASAJUL GENERAL
Masajul general somatic, sau al ţesuturilor de la suprafaţa corpului, se poate

efectua prelucrând pe rând toate rgiunile şi segmentele anatomice.
Tot timpul s-a pus problema ordinii în care trebuie să se succeadă regiunile şi
segmentele corpului în timpul unei şedinţe de masaj general.
După metodele clasice, masajul general începea cu prelucrarea membrelor
superioare (Kleen), sau a celor inferioare (Arvedson), după care urma regiunea
spatelui, a abdomenului şi a toracelui.
Pe membre manevrele se aplicau segmentar, începând de la extremitatea distală
spre cea proximală. Pe regiunile plane, manevrele erau orientate în sensul circulaţiei
periferice.
Executat de către două persoane, masajul general se desfăşura perfect simetric pe
membre pereche, dar trebuia să se aplice numai de către o persoană pe celelalte
regiuni ale corpului.
Cu fiecare trecere de la o regiune la alta, era nevoie să se întrerupă lucrul şi să se
schimbe atât poziţia celui masat cât şi a maseurului.
Manevrele de masaj erau combinate la fiecare segment sau regiune cu mişcări
analitice pasive de rezistenţă. În metodele moderne există diferite variante de
succesiune a regiunilor şi segmentelor masate.
Mai nou se evită începerea masajului general cu una din extremităţile celor patru
membre, sau cu regiunile sensibile ca peretele abdominal sau toracic.
Cea mai bună ordine în succesiunea regiunilor şi a segmentelor ce vor fi prelucrate
în cadrul masajului general, este determinată de cele două poziţii fundamentale,
folosite în toate împrejurările; poziţia culcat pe partea anterioară a corpului şi culcat
pe spate.
Masajul general se începe pe partea posterioară şi se prelucrează fără a se schimba
poziţia, spatele, regiunea fesieră, piciorul, gamba şi coapsa stângă, apoi membrul
inferior drept. După schimbarea poziţiei, în culcat cu faţa în sus şi se continuă
masajul începând cu laba piciorului, gamba, genunchiul şi coapsa. La membrul
superior începem cu masajul mâinii drepte şi continuăm cu antebraţul, braţul şi
umărul respectiv; trecem apoi la membrul superior stâng unde respectăm aceeaşi
ordine.
Începând masajul cu partea posterioară a corpului, care prezintă o suprafaţă mai
întinsă, mai plană şi mai puţin sensibilă decât partea anterioară, putem aplica
manevre mai energice şi mai ample obţinând astfel, de la început efecte mai
puternice şi mai eficiente.
Păstrând ordinea aceasta în masajul regiunilor, nu este nevoie să schimbăm poziţia
fundamentală decât o singură dată, pe toată durata şedinţei de masaj general.
Masajul general executat pe segmente este o formă analitică de prelucrare,
care permite execuţia tehnică minuţioasă şi adoptată după caracterele morfologice şi
funcţionale ale fiecărui sector al corpului.
46
10. APLICAŢIILE PARŢIALE ŞI GENERALE ALE
MASAJULUI
Masajul poate fi aplicat pe întreg corpul sau numai anumite segmente sau
regiuni, în funcţie de necesităţi, de posibilităţi şi de condiţii.
Masajul poate fi aplicat deci:-parţial-local 10 min. şi regional 20 min.
-general- redus 45-50 min. şi extins 90 min.
Pe segmentele corpului, timpul de aplicare a masajului se împarte astfel:
- pe spate 10 min.;
- pe membrele inferioare 2x15 min.;
- pe peretele abdominal şi toracic câte 10 min.;
- pe membrele superioare 2x10 min .;
- pe ceafă şi gât 8-10 min
Prelucrarea pe rând a tuturor regiunilor corpului, după o succesiune stabilită
constituie masajul general, care poate fi extins asupra tuturor segmentelor şi
regiunilor corpului, aplicând toate manevrele de masaj, dar mai poate fi şi redus.
Posibilităţile de scurtare a timpului de aplicare a masajului general sunt următoarele:
a) excluderea unor regiuni, mai ales, extremităţile sau regiunile care nu
sunt direct participante la susţinerea efortului fizic;
b) excluderea unor manevre, de obicei cele secundare sau unele
variante ale manevrelor principale;
c) micşorarea numărului de repetări;
d) combinarea unor regiuni învecinate sau asemănătoare din punct de
vedere anatomic (gambă-coapsă-regiunea fesieră- spate; antebraţ-
braţ-umăr; perete abdominal şi toracic)
e) combinarea unor manevre: efleurajul şi vibraţia se combină cu toate
celelalte manevre ( mai puţin cu tapotamentul) ; fricţiunea cu
frământatul; tracţiunile cu scuturările.
Pentru sporirea eficienţei masajului general redus, se recomandă să nu se abuzeze
de excluderi de regiuni sau manevre ci să se procedeze mai ales la combinarea
acestora.
Masajul parţial se aplică pe regiuni sau segmente bine delimitate anatomo-fiziologic
şi local (pe părţi mai mici). Aplicarea masajului general sau parţial se realizează în
funcţie de condiţiile concrete şi de necesităţi.
În masajul terapeutic există forme speciale de masaj pentru fiecare ţesut în parte,
pentru conţinutul cutiei toracice, a abdomenului sau capului.
47
11. Efectele fiziologie ale masajului pentru sănătate şi
condiţia fizică
Efectul terapeutic al masajului este definit de Hipocrat, părintele medicinei,

printr-o afirmaţie foarte concisă: vis medicatrix naturae, adică forţa vitală, forţele
naturale de recuperare ale organismului.
Terapia prin masaj promovează sănătatea susţinând propriile procese ale
organismului.
Terapia prin masaj acţionează benefic asupra corpului în întregime. Masajul
îmbunătpţeşte circulaţia sângelui şi limfei. Pentru ca întregul corp să fie săsntos,
toate celulele sal trebuie să fie sănătoase. Celulele individuale ale corpului depind de
o alimentare din abundenţa cu sânge şi cu limfa, deoarece aceste fluide aduc
nutrienţi şi oxigen şi îndepărtează deşeurile şi toxinele. Astfel, este uşor de înţeles
imoprtanţa bunei circulaţii pentru sănătate şi efectul benefic al masajului pentru
întreg corpul.
De asemenea, s-a constatat că masajul:
- determină modificări în structura sângelui. Îmbogăţindu-l cu oxigen cu 10-15
la sută mai mult.
- Poate ajuta detensioanrea muşchilor contractaţi şi îi poate stimula pe cei
slăbiţi, flasci. Acest echilibru muscular poate ajuta postura şi promova eficienţa
în mişcări. Masajul nu măreşte în mod direct forţa musculară, însă poate grăbi
recuperarea după oboseală ce survine în urma exercitţiilor. În acest fel, este
posibil să se realizeze mai multe exerciţii şi antrenament, ceea ce în timp
fortifică muşchii şi îmbunătăţeşte condiţia fizică. De asemenea, masajul întinde
uşor muşchii şi ţesuturile, susţinând menţinerea elasticităţii lor.
- Măreşte secreţiile şi excreţiile corpului. S-a demonstrat că masajul măreşte
producerea sucurilor gastrice, salivei şi urinei. De asemenea, are loc o excreţie
mărită de nitrogen, fosfor anorganic şi clorura de sodium (sare), ceea ce
măreşte rata metabolică (utilizarea materialului absorbit de către celulele
corpului).
- Echilibrează sistemul nervos calmându-l sau stimulându-l în funcţie de ce
efect are nevoie individul în acel moment.
- Îmbunătăţeşte starea pielii. Masajul acţionează în mod direct asupra funcţiei
glandelor sebacee (uleioase) şi glandelor sudoripare, care menţin pielea
lubrefiată, curată şi răcoroasă. O piele dură, lipsită de elasticitate, poate deveni
moale şi suplă.
- Influenţează organele interne. Prin stimularea directă sau indirectă a nervilor
ce alimentează organele interne, vasele de sânge ale acestor organe se dilată
şi permit o alimentare mărită de sânge.
Beneficiile terapiei prin masaj:
Cunoaşterea efectelor fiziologice ale masajului face posibilă o mai bună

înţelegere a beneficiilor asupra sănătăţii şi stării de bine a corpului.
Ceea ce se produce în timpul unui masaj sub mâinile terapeutului are o
importanţă profundă pentru cei interesaţi de sănătate, de armonia propriului corp.
48
Masajul poate ajuta în orice sport sau forma de exerciţiu. Ajutând reducerea oboselii
fiziologice şi recuperarea după extenuarea antrenamentului sau jocului, masajul
facilitează un antrenament calitativ superior, favorizând astfel o mai bună
performanţă şi înlăturând pericolele de accidente.
Popoarele antice mediteraneene cunoşteau aceste lucruri. După îmbăiere şi
exerciţii, ei includeau şi un masaj corporal complet. Anticii au înţeles că educaţia
implică dezvoltarea minţii şi corpului în egală măsură. Interesul publicului modern de
condiţia fizică, sănătatea holistică, starea de bine şi potenţialul uman reprezintă o
încercare de a reduce la viaţă o filozofie onorată vreme îndelungată.
Pentru cei mai mulţi oameni care pornesc de antrenament, adeseori spiritul
vrea, dar trupul nu. Când ei încep exerciţiile fizice regulate aproape fiecare parte a
corpului se schimbă. Foarte interesant pentru maseuri este modul în care vasele de
sânge devin mai complexe pentru a face faţă cerinţelor mărite de oxigen ale
corpului, pentru a furniza mai mulţi nutrienţi, pentru a permite o eliminare mai bună.
Aceasta cere timp. În timp ce muşchii se formează, ei nu reuşesc să obţină suficient
oxigen şi nutrienţi. Din păcate, multe programe de exerciţii privesc durerile şi
suferinţele ca un preţ inevitabil. Acest lucru pur şi simplu nu este adevărat, deoarece
masajul poate fi folosit întocmai precum era folosit şi de greci şi romani: pentru a
mări rezistenţa, a controla oboseala şi a se simţi mai bine, ca parte integrantă dintr-
un program de sănătate.
Masajul acţionează pentru a dispera efectele secundare ale acţiunii muşchilor,
efectele ce irita muşcii şi terminaţiile nervoase. Acizii lactic şi carbonic se
acumulează în muşchi la scurt timp după începerea unui program de exerciţii. Aceşti
acizi sunt deşeuri ce determină durerea şi crampele ocazionale. Ei se formează
când glicogenul din ficat şi muşchi este ars pentru a produce energia din timpul
exerciţiului. În cele din urmă, acizii trebuie să fie reconvertiţi în glicogen şi restocaţi
sau eliminaţi prin limfa şi sistemul circulator. Durerile şi oboseala persistă până ce
procesul acesta de reconvertire sau excreţie este încheiat. Masajul poate ajuta
eliminarea iritaţiei cauzate de aceste deşeuri, mărind astfel rata refacerii musculare.
Când masajul a fost înlocuit de odihnă s-a înregistrat o refacere musculară de
la 20-75 la sută până la 100 la sută. De exemplu, acesta este motivul pentru care
boxeurii sunt masaţi şi nu odihniţi între rude.
Încheieturile au un rol extrem de important în exerciţii, pentru că ele sunt
activate de muşchi pentru a genera mişcare. Toate încheieturile au o structură
complexă şi, nefiind folosite, înţepenesc. O senzaţie de amorţeală, de lentoare în
încheieturi descurajează exerciţiile. Un maseur contracarează aceasta prin folosirea
loviturilor de masaj şi mişcărilor pasive, pentru a elibera tensiunea musculară şi
ţesutul conector din jurul încheieturilor.
De asemenea, masajul ajută refacerea în cazurile de rănire a ţesuturilor moi,
precum întinderile şi sucirile. Acest lucru este posibil întrucât creşterea şi repararea
ţesutului sunt accelerate printr-o circulaţie eficientă în zonele afectate şi stimularea
adecvată a ţesuturilor în curs de vindecare. Multe răniri ale ţesuturilor moi nu sunt
într-atât de serioase încât să determine o vizită la medic, dar totuşi pot cauza
disconfot şi disabilitate. Masajul terapeutic poate ajuta la grăbirea şi îmbunătăţirea
refacerii şi reducerea disconfortului. În acest mod, masajul ajută, fiind asemenea
unei punţi între neglijenţă obişnuită ce rezultă în răniri uşoare şi o intervenţie
medicală majoră.
O conştientizare mărită a nevoii de sănătate aduce cu sine şi o conştientizare
a nutriţei. Dieta cea mai atent planificată este parţial ineficientă dacă vasele de
49
sânge nu sunt dezvoltate şi deschise astfel încât nutriţia să poate ajunge la celule.
Masajul poate ajuta şi acest proces prin îmbunătăţirea circulaţiei.
Relaţia dintre stres şi boală este un punct de interes pentru toţi cei preocupaţi
de menţinerea sănătăţii. Stresul determină eliberarea de hormoni ce creează
vasoconstricţie şi diminuarea circulaţiei. Afectată de stres, inima lucrează mai din
greu, respiraţia devine mai rapidă şi superficială, iar digestia se încetineşte. Aproape
toate procesele corporale degenerează. Studiile psihosomatice arată modul în care
factorii de stres pot cauza migrene, hipertensiune, depresie, unele ulcere peptice
etc. Cercetătorii au estimat ca 80 la sută din boli sunt legate de stres. Terapia
calmantă şi relaxantă prin masaj poate ajută contracarând toate aceste efecte.
Masajul are un efect psihologic clar. Întrucât masajul trezeşte simţul tectil,
simţul primar al corpului, el aduce oamenii aici şi acum şi îi îndepărtează de
tensiunea generată de preocuparea constantă a minţii cu probleme. De asemenea,
detensionarea musculară poate conduce la eliberarea de emoţii reprimate. Dureile
de cap, insomnia, tulburările digestive inclusiv constipaţia, astmul, sinuzita, precum
şi dureri minore sunt câteva din problemele care se ameliorează în urma terapiei prin
masaj.
ACŢIUNEA LOCALĂ
Are o acţiune de sedare ( calmare) asupra algiilor cutanate, articulare sau

musculare, fie că aceste dureri sunt de tip inflamator, traumatice sau iritativ locale.
De asemenea, are o acţiune hiperemiantă locală, acţiune de stimulare circulatorie,
cu bune efecte de nutriţie a ţesuturilor. Se ameliorează, astfel, atât circulaţia
limfatică, cât şi cea sanguină şi deci activitatea organelor masate.
Masajul are şi o acţiune depurativă locală (efect mecanic). Prin această acţiune se
înlătură staza din ţesutul interstiţial, favorizându-se astfel resorbţia infltratelor,
transudatelor şi exsudatelor.
ACŢIUNEA GENERALĂ
Masajul creşte metabolismul bazal, stimulează funcţia respiratorie şi

circulatorie şi are o acţiune de sedare nervoasă – favorizează somnul, combate
oboseala musculară şi imprimă organismului o stare generală bună şi foarte plăcută.
Toate aceste efecte ale masajului, să nu uităm că se exercită direct asupra pielii,
printr-un mecanism reflex şi circulator.
Tegumentul are o bogată inervaţie şi vascularizaţie. Exteroceptorii –
formaţiuni nervoase din piele – şi proprioceptorii – formaţiuni nervoase din muşchi,
ligamente şi tendoane – recepţionează orice stimul de la niveulu tegumentului, care
se transmite prin reflex, către sistemul nervos central.
Organele interne, viscerele, se proiectează, din punct de vedere nervos, pe
anumite zone cutanate corespunzătoare, denumite melamcre sau zonele Head
( stabilite de Head). Aceste zone, intrând în mecanismul reflex de acţiune al
masajului, vor influenţa şi viscerele, adică organele profunde, situate pe teritoriul
metameric corespunzător. Se observă de aici că în mod cert, masajul pe lângă o
serie de indicaţiile utile, necesită şi unele reţineri având chiar şi contraindicaţii.
50
În al doilea rând, ştim că pielea este un rezervor important de sânge, deţinând
un sfert din cantitatea totală a acestuia. Masajul se adresează direct circulaţiei
superficiale şi indirect celei profunde. Se pot adauga aici şi diferite substanţe de tip H
( histaminic), care iau naştere prin diferitele manevre ale masajului (ciupiri, bateri,
vibraţii etc) şi care au o intensă acţiune vasodilatoare. În acest fel, masajul produce
o hiperemie periferică, cu efecte derivanta şi revulsive, foarte mult căutate şi
apreciate în terapeutică.
INDICAŢII
Din cele expuse mai sus, se poate deduce ca indicaţiile masajului sunt foarte
largi. Masajul poate fi folosit în scop terapeutic şi fiziologic (igienic sau sportiv) . Cele
mai curente indicaţii ale masajului sunt:
- boala reumatismală de tip inflamator degenerativ, cu manifestările sale
articulare sau abarticulare;
- bolile ortopedice, afecţiunile posttraumatice (fracturi, luxaţii, entorse, sechele
după portul aparatelor ghipsate, edeme cronice etc.)
- bolile neuroligice, cu paralizii, pareze, atrofii, hipotrofii musculare etc.
- Afecţiuni vasculare, mai ales cele de tip venos, cu edeme cronice;
- Boli de nutriţie – obezitate etc.
CONTRAINDICAŢII
Datorită aparenţei benignităţii a masajului, contraindicaţiile necesită a fi
precizate:
- infecţiile acute sau inflamaţiile pielii ( eczeme, dermite, furuncule, abcese,
flegmoame etc)
- procesele inflamatorii acute ale articulaţiilor sau oaselor ( artrit, osteomielite
etc)
- afecţiuni vasculare (flebite, sindrome hemoragice etc)
- boala canceroasă, cu orice localizare
- tuberculoza pulmonară evolutivă
- afecţiuni digestive acute.
Efectele masajului:
- aduce un aflux sporit de sânge în ţesuturi, îmbunătăţind astfel hrănirea

acestora;
- îndepărtează stratul de celule moarte de la suprafaţa pielii şi excesul de
sebum din glandele sebacee, având efect de curăţire;
- stimulează activitatea glandelor sebacee contribuind la refacerea mantalei
acide a pielii;
- înviorează tonusul muscular, pielea menţinându-şi elasticitatea şi împiedică
formarea depozitelor de grăsime din ţesuturile pielii (hipoderm);
- combate celulita;
- influenţează favorabil sistemul nervos, relaxând şi calmând întregul organism;
- stimulează circulaţia sahgvină şi limfatică;
- asigură schimburile nutritive între ţesuturi cu eliminare de deşeuri metabolice.
-
Afecţiuni ce pot fi tratate prin masaj
51
- anxietate
- dureri de spate
- dureri cronice
- constipaţia
- depresiile
- dureri de cap
- hipertensiunea
- insomnia
Relaxarea deplină – Unul dintre efectele imediate ale masajului este sentimentul
de relaxare deplină. Acesta se întămplă datorită faptului că masajul stimulează
producerea de endorfine, substanţa chimică din creier care produce sentimentul de
fericire, se reduc nivelurile hormonilor de stres ca adrenalina, cortisolul şi
norepinefrina. Cercetările indică faptul că nivelul crescut de hormoni de stres
dezechilibrează sistemul imunitar. Unele dintre beneficiile masajului sunt şi
reducerea tensiunii musculare, o circulaţie îmbunătăţită, stimularea sistemului
limfatic, reducerea nivelului de hormoni de stres, mărirea mobilităţii şi flexibilităţii
articulaţiilor, tonus al pielii mai bun, vindecarea mai rapidă a leziunilor la nivelul
ţesutului moale, reducerea anxietăţii şi depresiei.
Contraindicaţiile masajului:
Multe din rezultatele nesatisfăcătoare ale masajului se atribuie unor defecte de

tehnică şi metodă, dar ele pot fi explicate mai corect prin greşeli de indicaţie sau prin
aplicarea masajului fără a se ţine seama de contraindicaţii.
Contraindicaţiile se împart în generale şi parţiale sau definitive şi temporare:
- generală – interzicerea oricărui procedeu de masaj pe orice parte a corpului;
- parţială – restrângerea manevrelor de masaj la cele mai bine tolerate,
excluderea celorlalte manevre, aplicarea masajului numai pe părţile sănătoase
şi interzicerea pe cele bolnave;
- definitivă – se hotăreşte numai în cazul unor boli cronice grave incurabile care
s-ar putea înrăutăţi prin acest tratament;
- temporară – foarte frecventă – impusă de boli, tulburări, leziuni uşoare şi
trecătoare care după vindecare vor permite aplicarea tuturor manevrelor.
Masajul nu se poate aplica decât pe pielea perfect sănătoasă, fiind obligaţi să
renunţăm la masaj chiar şi atunci când ar fi de folos pentru ţesuturile şi organele
profunde.
Nu vom aplica masajul pe regiunile pielii care acoperă un proces inflamator
profund:
- furuncul (inflamaţie purulentă locală a pielii)
- abces ( acumulare de puroi)
- flegmon ( inflamaţie purulentă localizată în ţesutul conjunctiv subcutanat
datorită unei infecţii)
- artrita( boală ce se manifestă prin inflamarea articulaţiilor)
De asemeni masajul este contraindicat în osteită şi osteomielită. Osteita este
inflamarea ţesutului osos a periostului iar osteomielita este o formă de osteită de
natură infecţioasă care se localizează mai ales în măduva oaselor.
52
Masajul este contrindicat în toate stările patologice cu caracter general
însoţită de febră, agitaţie, oboseală acută şi debilitate intensă, în inflamaţia centrilor
nervoşi, în hemoragiile celebrale recente şi în accidente vasculare.
Masajul nu este recomandat în timpul sarcinii, mai ales în primul trimestru,
dacă există erupţii cutanate, tăieturi sau infecţii sau dacă există suspiciuni de fracturi
sau oase rupte.
Pentru cei cu probleme cardiace este interzisă efectuarea masajului în zona
inimii, respectiv masajul spatelui.
În zonele cu varice este interzisă efectuarea masajului, fiind foarte periculos
pentru pacient – cheagurile de sânge se pot debloca în urma masajului şi pot ajunge
la inimă, provocând probleme mai mult decât grave. Evitaţi masajul în zona varicelor,
dar puteţi efectua masaj în orice altă zonă, fără absolut nici un fel de pericol pentru
organism.
Masajul este contraindicat în:
 tromboflebita
 afecţiuni renale
 afecţiuni cardiace
 infecţii cutanate

12. INFLUENŢELE MASAJULUI ASUPRA

ORGANISMULUI
Masajul exercită influenţe multiple asupra organismului. Aceste influenţe

sunt directe, atunci când acţiunea masajului se exercită asupra pielii şi
ţesuturilor de la suprafaţa corpului şi indirecte, când acţiunea masajului se
transmite în profunzime, ori la o oarecare distanţă de locul pe care se aplică.
Influenţele directe se produc în general sub acţiunea mecanică a
manevrelor de masaj, influenţele indirecte se datoresc mai mult unor acţiuni
reflexe decât a celor mecanice.
Efectele mecanice ale masajului constau din schimbările fizice de
tensiune din ţesuturi, schimbări ce se produc în urma presiunilor şi tracţiunilor
variate, a lovirilor cu intensitate diferită care rezultă din aceste acţiuni
mecanice.
Efectele reflexe rezultă din influenţele fiziologice ale masajului şi din
schimbările produse de acestea în sistemul hormonal şi nervos.
Influenţele masajului pot fi împărţite în parţiale şi generale: cele parţiale
corespund unor acţiuni locale, reduse ca întindere şi intensitate, cele generale
se produc în urma unor acţiuni complexe, întinse în suprafată şi
pătrunzătoare în profunzime.
În practică este greu să localizăm precis efectele masajului, pentru că
oricât de limitate ar fi din punct de vedere al volumului ţesuturilor prelucrate,
ele se întind sau se răsfrâng asupra întregului organism.
După alt criteriu influenţele masajului se pot împărţi în imediate şi
tardive: cele imediate sunt strâns legate de natura, durata, tehnica şi
intensitatea procedeului folosit, precum şi de natura, sensibilitatea şi
întinderea ţesuturilor masate; cele tardive apar abia după încetarea acţiunii
mecanice, se menţin un timp mai îndelungat şi dispar mai lent.
53
Masajul poate exercita asupra organismului influenţe excitante sau
stimulatoare şi influenţe calmante sau inhibitoare; el poate activa, intensifica
şi grăbi unele procese sau fenomene naturale; aceste efecte diferite, care par
să aibă uneori un caracter antagonist, sunt obţinute prin aceleaşi manevre de
masaj, dar modificând tehnica şi metodica manevrelor, pentru a le adapta mai
bine la scopul urmărit.
Cele mai evidente şi mai uşor de urmărit şi de controlat sunt influenţele
masajului asupra ţesuturilor şi organelor de la suprafaţa corpului; mai greu de
urmărit şi de controlat sunt efectele masajului asupra ţesuturilor şi organelor
profunde şi asupra funcţiilor mari ale organismului.
13. INFLUENŢELE MASAJULUI ASUPRA PIELII
Principalele funcţii ale pielii sunt cele de protecţie şi termoreglare, de excreţie

şi respiraţie, la care se adaugă cea de sediu al unui răspândit sistem de
exteroceptori şi proprioceptori, dispuşi în mare număr în straturile pielii.
Masajul execită asupra pielii şi funcţiunilor sale o serie de influenţe directe. Prin
acţiunea sa mecanică, masajul îmbunătăţeşte calităţile fizice ale pielii, consistenţa şi
legăturile cu straturile profunde, elasticitatea şi mobilitatea.
Prin manevrele mai aspre de masaj sunt îndepărtate celulele cornoase pe cale de
descuamare şi se curăţă pielea de alte impurităţi, stimulându-se creşterea celulelor
tinere; se deschid canalele de excreţie ale glandelor, favorizând eliminarea sudorii şi
a substanţei sebacee.
Pielea constitue un vast rezervor de sânge, pentru că vasele cutanate şi sub
cutanate conţin mai mult de un sfert din cantitatea de sânge a întregului corp.
Sub acţiunea manevrelor de masaj, o parte din sângele cuprins în piele trece în
curentul circulator general, iar sângele din profunzime este atras, prin dilatarea
capilarelor pielii şi ţesutului subcutanat, spre periferie.
Aceste fenomene pot să schimbe dinamica circulatorie a organismului. Masajul
capătă, în acest fel, un rol important în păstrarea echilibrului dintre circulaţia
periferică şi cea profundă.
Activitatea circulţiei înseamnă pentru toate ţesuturile intensificarea schimburilor
nutritive, mărirea vitalităţii şi a capacităţii lor funcţionale. După masaj pielea este mai
caldă şi mai moale, mai netedă şi mai colorată.
Masajul stimulează nutriţia proprie a pielii, previne, tratează atrofia şi atonia,
grăbeşte regenerarea celulelor pentru ca pielea să-şi păstreze cât mai mult aspectul
său tânăr. Prin acţiuni mecanice, dar mai ales prin mecanisme reflexe, care
influenţează circulaţia şi metabolismul, masajul contribuie la funcţia de termoreglare
a corpului.
Asociat cu acţiunea agenţilor fizici externi, ca apa –aerul şi soarele, masajul
contribuie la călirea organismului.
Sub acţiunea manevrelor sale se produc în piele substanţe hormonale, care au o
puternică acţiune vasomotoare şi explică apariţia fenomenului de hiperemie.
Producerea acestor substanţe (histamina şi acetilcolina ) şi reglarea acţiunii lor se
face prin intermediul S. N. C. (Sistemul Nervos Central).
54
Pielea are un modest rol respirator, reţinând cantităţi mici de oxigen şi eliminând
dioxid de carbon.
Aceste schimburi nu au o importanţă fiziologică mare dar au o deosebită
semnificaţie pentru măsurile de igienă a pielii. Prin piele pot pătrunde în organism o
serie de substanţe chimice. Această cale a fost folosită pentru introducerea în corp a
unor medicamente, în scop de tratament.
În masajul terapeutic se pune bază pe existenţa unor relaţii funcţionale reciproce
între piele şi organele profunde. Această legătură a fost întrevăzută de Head, care a
descris tulburări de sensibilitate localizate în anumite zone ale pielii, provocate de
suferinţe ale unor organe sau ţesuturi situate în profunzime.
Mackenzie a arătat că aceste legături se fac nervii rahidieni. Prin manevre de masaj
aplicate pe zonele sau segmentele cutanate astfel delimitate, putem influenţa în
sens fiziologic sau curativo-profilactic ţesuturile şi organele profunde, inervate de
aceleaşi nerv rahidian. Aceste influenţe se produc pe cale reflexă.
Masajul pielii are o mare importanţă practică în activităţile sportive, mai ales
pentru realizarea încălzirii corpului, necesară înaintea unor probe sau întreceri grele,
care cer de la început un efort fizic mare şi o promptă adaptare a organismului la
condiţiile nefavorabile de mediu.
14. INFLUENŢELE MASAJULUI ASUPRA ŢESUTULUI

CONJUNCTIV
Ţesuturile subcutanate – de umplutură sau de legătură între diferite ţesuturi

şi organe ale corpului – sunt formate din celule şi fibre inextensibile sau elastice,
dispuse în straturi. Aceste straturi sunt străbătute de foarte multe vase de sânge şi
limfă, precum şi de o vastă reţea de ramificaţii nervoase.
Acest ţesut are un rol important nu numai în întreţinerea formei şi reliefurilor corpului
sau în favorizarea funcţiilor de sprijin şi mişcare, dar mai ales în apărarea
organismului împotriva unor agenţi patogeni, în regenerarea ţesuturilor şi vindecarea
lor după leziuni traumatice, operatorii, inflamatorii, toxice sau de altă natură.
Masajul exercită asupra ţesuturilor conjunctive o acţiune mecanică directă, prin care
se întreţine şi se reface la nevoie elasticitatea şi supleţea elementelor care
favorizează mişcările corpului, dar care în acelaşi timp dezvoltă tonusul şi rezistenţa
elementelor care au rol de fixare şi protecţie a ţesuturilor şi organelor.
Ca şi în piele, în toate straturile de ţesut conjunctiv se ramifică o bogată reţea
de vase pline cu sânge şi limfă, care pot fi influenţate prin masaj în sensul
vasoconstricţiei şi vasodilataţiei, contribuind astfel la menţinerea echilibrului
circulator în tot corpul.
Activând circulaţia sângelui, stimulăm schimburile nutritive locale şi grăbim
evacuarea reziduurilor metabolice. Nu trebuie uitat rolul de depozit pentru rezervele
de grăsime, pe care îl au aceste ţesuturi.
În mod normal, aceste rezerve se depun în straturile de ţesut conjunctiv subcutanat,
fie uniform, fie mai mult în anumite regiuni ale corpului.
În caz de obezitate, grăsimea se depune cu predilecţie la cap şi gât, regiunea bărbiei
şi a cefei; la trunchi în regiunea mamară, pe spate şi abdomen; la membrele
superioare pe umeri şi braţe; la membrele inferioare pe fese, şolduri, coapse.
55
Pe lângă măsurile de tratament specific al obezităţii, exerciţiile fizice şi masajul
contribuie la resorbţia şi scăderea acestor depozite din ţesuturi.
Influenţele cele mai importante ale masajului asupra ţesutului conjunctiv sunt cele
reflexe, care influnţează circulaţia sângelui şi limfei, schimburile metabolice şi
excreţiile, funcţiile hormonale.
La sportivii accidentaţi sau operaţi, masajul ţesutului conjunctiv subcutanat
stimulează resorbţia infiltratelor din jurul leziunilor, refacera ţesuturilor şi formarea
rapidă a cicatricilor, combate retracţiile şi redorile, scurtează perioada de
incapacitate funcţională şi de revenire la normal.
15. INFLUENŢELE MASAJULUI ASUPRA
CIRCULAŢIEI SÂNGEULUI ŞI LIMFEI
Accelerând scurgerea sângelui din vene şi capilare şi golind mai activ

lichidele din vasele limfatice şi din spaţiile intercelulare, diminuând congestiile şi
stazele din ţesuturi şi organe, uşurând circulaţia în artere, scâzând prin aceasta
efortul miocardului, masajul ajută circulaţia şi aparatul circulator.
Efectele masajului asupra circulaţiei au fost explicate prin acţiunea mecanică
a manevrelor sale. Sângele din vase este împins spre inimă prin manevre de
presiune şi alunecare. Limfa din ţesuturi este mobilizată prin manevre mai lente şi
mai apăsate.
Prin accelerarea circulaţiei de întoarcere, munca inimii este uşurată,
contracţiile sale devin mai rare, mai ample şi mai puternice; presiunea în artere
creşte inducând o creştere a puterii miocardiului şi o evacuare mai completă a
sângelui.
Masajul exercită aceleaşi funcţiuni mecanice şi asupra circulaţiei mai
profunde din muşchi şi organe. În aceste cazuri, manevrele se execută cu mai multă
vigoare şi acţiunea lor este mai pătrunzătoare.
Acţiunea mecanică a manevrelor de masaj nu poate explica şi efectele de
durată sau la distanţă, pe care le observăm încă un timp după ce această acţiune a
încetat.
Efectele de durată se atribuie unor mecanisme reflexe de natură complexă,
hormonalp şi nervoasă.
Manevrele de masaj declanşează o serie de reacţii în sistemul de reglare
biochimică şi nervoasă a circulaţiei. Intervin secreţii hormonale din piele şi ţesutul
conjunctiv subcutanat precum şi acţiuni ale S.N.C. cu rol vasomotor.
Aceste reacţii nu se limitează la efectele hiperemiei locale, ci pot contribui la
reglarea circulaţiei sângelui în întregul organism.
Masajul poate fi folosit la nevoie în echilibrarea circulaţiei superficiale şi
profunde.
Influenţele masajului se extind şi asupra conţinutului vaselor de sânge, care
prezintă unele modificări. Cercetând sângele înainte şi după o şedinţă mai lungă de
masaj general, constatăm că numărul de globule roşii şi albe este puţin crescut, iar
cantitatea de hemoglobină este mărită.
Aceste modificări se explică prin stimularea reflexă a organelor
hematopoietice şi prin mobilizarea sângelui din organele în care se află în rezervă.
56
16. MASAJUL ŢESUTURILOR ŞI ORGANELOR
Pe lângă formele de masaj în care sunt prelucrate porţiuni bine delimitate ale
corpului, există şi alte forme de masaj prin care se prelucrează diferenţiat
ţesuturile şi organele.
MASAJUL ŢESUTURILOR CORPULUI
Ţesuturile corpului au structuri şi funcţii deosebite între ele, sunt dispuse

neuniform la suprafaţa şi în profunzime, iar grosimea şi consistenţa lor variază de
la o regiune la alta.
Sensibilitatea şi reacţiile lor la acţiunea masajului sunt inegale cantitativ şi
calitativ, pentru că circulaţia sângelui şi a limfei, precum şi dispoziţia reţelei nervoase
sunt de asemenea variate.
Particularităţile lor au determinat modificări în tehnică şi în metodică, pentru a
asigura o cât mai bună adaptare a masajului la aceste particularităţi şi la scopul
urmărit.
Masajul pielii
Dintre procedeele de bază ale masajului, cele indicate pentru piele sunt cele
uşoare şi superficiale, netezirea şi fricţiunea.
Netezirea se orientează ca sens după dispoziţia reţelei vasculare superficiale.
Alunecările vor urma direcţia curgerii sângelui prin vene şi capilare şi a limfei prin
spaţiile intercelulare şi prin vasele limfatice.
Viteza şi ritmul cu care se execută mişcările de alunecare depind de dinamica
lichidelor din vasele respective.
Manevrele sunt mai energice pentru circulaţia venoasă, mai lente pentru cea
capilară şi foarte încete sau întrerupte ritmic (sacadate) pentru cea limfatică.
Apăsarea cu care se execută netezirea depinde de grosimea pielii şi se
profunzimea reţelei vasculare.
Netezirile au ca scop să activeze circulaţia din piele, mărind cantitatea de
sânge circulant la suprafaţa corpului şi degajând astfel circulaţia mai profundă, să
stimuleze schimburile nutritive locale şi să regleze circulaţia limfei.
Pentru a influenţa sistemul nervos al cărui ramificaţii se întind în piele,
netezirea capătă o tehnică deosebită variind ca sens, întindere şi apăsare.
57
După scop, netezirile se împart în excitante sau stimulante şi calmante sau
relaxatoare. Cele excitante vor fi mai energice, cele calmente mai uşoare şi mai
lente. Durata masajului stimulant este mai scurtă, a celui calmant putându-se
prelungi după necesităţi.
Fricţiunea pielii se face mai mult cu vârfurile şi faţa palmară a degetelor, pe
suprafeţe limitate, cu palma şi rădăcina mâinii pe întindere mai mari.
Va fi evitată întotdeauna frecarea pielii, fricţiunea mobilizând pielea în raport
cu straturile profunde, atât cât îi permite elasticitatea sa naturală.
Manevrele de fricţiune sunt circulare, semicirculare sau liniare şi se execută
cu o mână sau cu ambele, lucrând simultan sau alternativ, simetric sau asimetric,
după forma regiunii sau a segmentului.
Fricţiunea exercită mecanic elasticitatea şi mobilitatea pielii. În cazul când
aceste calităţi sunt reduse sau când vrem să desfacem aderenţele formate între
piele şi straturile profunde, vom executa această manevră cu multă energie.
Durata fricţiunii este limitată în timp atunci când se încadrează într-un
complex de procedee, ea se poate prelungi când se execută ca manevră singură.
Dintre procedeele de batere cele mai indicate sunt percutările uşoare,
executate cu vârful degetelor, tocatul uşor cu faţa palmară a degetelor şi plescăitul
alunecat la suprafaţa pielii. Aceste manevre au o puternică influenţă asupra
terminaţiilot nervoase senzitive, motoare şi mai ales trofice, evidenţiate printr-o
înroşire şi o încălzire de durată lungă a pielii masate.
Vibraţiile pielii sunt folosite ca manevre independente, ele se execută manual
sau mecanic, încălzesc pielea şi îi scad sensibilitatea, provocând o senzaţie
particualră de amorţeală.
Masajul exercită asupra pielii o serie de influenţe mecanice şi reflexe. Prin
acţiunea sa mecanică, masajul desprinde şi îndepărtează celulele moarte ale
epidermei, ce se găsesc în stadiul de descuamare. Prin această acţiune sunt
stimulate procesele de eliminare ale secreţiilor din glandele sudoripare şi sebacee,
favorizându-şi şi respiraţia cutanată.
Sub acţiunea reflexă a masajului, vasele din pile se lărgesc, circulaţia se
intensifică, funcţiile nutritive şi excretorii se îmbunătăţesc, temperatura locală creşte.
Masajul ţesuturilor conjunctive
Acest şesut îndeplineşte un număr mare de funcţii mecanice şi fiziologice. În

acest ţesut se ramifică o vastă reţea vasculară şi nervoasă; la acest nivel au loc o
serie de fenomene hormonale, de apărare şi regenerare a ţesuturilor. Supleţea
ţesutului conjunctiv este dată de un număr mare de fibre elastice care intră în
componenţa sa.
Masajul are o influenţă importantă asupra acestui şesut, graţie marii sale
accesibilităţi.
Alunecările vor fi mar puternice, pentru a pătrunde mai mult în profunzimea
ţesuturilor şi a spaţiilor dintre muşchi şi alte organe, sau pentru a stimula circulaţia
din reţeaua vasculară mai profundă.
Pentru circulaţia limfatică vom folosi alunecările apăsate sau sacadate, dar
mai lente.
Fricţiunea este procedeul specific pentru masajul ţesutului conjunctiv.
58
Această manevră se execută cu degetele, palmele, tăişul şi rădăcina mâinii şi
chiar cu pumnul închis.
În caz de cicatrice şi aderenţe, folosim manevre mai puternice, mai
pătrunzătoare şi mai insistente, prin care dezagregăm şi dezorganizăm formaţiunile
patologice. Frământatul se aplică mai ales sub forma în cută, îndeosebi când este
nevoie să acţionăm asupra depozitelor grăsoase adunate aici.
Dintre procedeele de batere, cele mai utilizate sunt tocatul, percutatul şi
plescăitul, care stimulează funcţiile vegetative locale.
Masajul ţesutului conjunctiv are un important rol derivativ, pentru circulaţia
sângelui, stimulează funcţiile mecanice şi fiziologice şi combate depunerile grăsoase
în exces, aderenţele şi cicatricele vicioase.
Masajul aparatului locomotor
În cadrul masajului general, elementele aparatului locomotor sunt prelucrate

împreună cu celelalte componente somatice, sar în cadrul masajului diferenţiat pe
ţesuturi şi organe, aceste elemente necesită o atenţie deosebită.
Din punct de vedere funcţional, aparatul locomotor este format din elemente
active – muşchii şi articulaţiile - şi din elemente pasive – oasele.
a)masajul muşchilor – pentru muşchi masajul constituie un bun mijloc de îngrijire
igienică, de dezvoltare a proprietăţilor lor fiziologice, de prevenire şi combatere a
stărilor de oboseală şi de tratament al unor leziuni accidentale sau tulburări
funcţionale.
Muşchii se masează prin alunecări puternice, prin fircţiuni profunde, dar mai
ales prin frământări şi stoarceri.
Tocatul, plescăitul şi bătărotirul cu pumnii şi palmele sunt manevre excitane,
stimulatoare; vibraţiile, cernutul şi rulatul sunt calmente, relaxatoare.
Alunecările se execută în lungul fibrelor musculare, presând uşor pe porţiunile
tendinoase şi mai tare pe partea cărnoasă a muşchilor.
Fricţiunea este o manevră utilă pentru muşchi, dar şi pentru a acţiona asupra
tendoanelor şi tecilor tendinoase, asupra inserţiilor muşchilor pe oase şi a trecerilor
de la tendon la muşchi.
În lungul tendoanelor executăm o fricţiune liniară, iar la nivelul inserţiilor o
fricţiune circulară.
Frământatul rămâne procedeul de bază al masajului muscular.
El se aplică în formă de cerc sau brăţară şi şerpuit, în lungul segmentelor
membrelor, dar mai ales în cută pe regiunile plane.
Prin frământat influenţăm proprietăţile fiziologice ale muşchilor şi exeercităm o
acţiune de stoarcere a lor, care ajută la golirea şi umplerea alternativă cu sânge a
vaselor, activând circulaţia locală şi schimburile de substanţe energetice.
Cernutul şi rulatul membrelor produc întotdeauna o ralaxare a muşchilor şi o
scădere a încordării nervoase generale. Acelaşi efect se poate obţine prin aplicarea
vibraţiilor.
Masajul este cel mai potrivit mijloc de luptă împotriva oboselii generale sau
locale.
Combaterea oboselii se realizează prin activarea proceselor de eliminare a
reziduurilor toxice rămase în muşchi după eforul fizic intens sau de durată.
59
În terapie, masajul muşchilor este folosit împotriva atoniei şi atrofiei, a stărilor
de contractură sau spasm, a scheletelor traumatice sau reumatice. Cu oarecare
prudenţă, masajul este indicat în tratamentul sinovitelor, tenosinovitelor şi altor
afecţiuni cronice ale tendoanelor şi tecilor respective.
b)masajul articulaţiilor – este o formă de masaj local având anumite particularotăţi.

- acest masaj se reduce la neteziri, fricţiuni, şi vibraţii
- nu se folosesc manevre de frământat şi tapotament decât atunci când articulaţiile
sunt acoperite cu ţesuturi moi abundente.
- tracţiunile şi tensiunile se execută numai la nevoie, în cadrul mobilizării articulare
metodice. Ele se aplică mai ales pe articulaţiile mici şi mijlocii, cu scopul de a
amplifica mişcările limitate.
-efleurajul constă din alunecări scurte, circulare sau liniare, adaptate la forma
anatomică a articulaţiei şi executate cu o intensitate micăşi medie.
- fricţiunea se execută insistent, pentru a prelucra ţesuturile moi periarticulare,
capsula şi ligamentele articulare.
- vibraţiile se execută numai manual şi urmăresc să influenţeze elementele intra şi
periarticulare.
După câteva şedinţe de masaj se poate trece la mobilizarea metodică a
articulaţiilor.
Se va folosi la înceupt mişcări pasive, apoi mişcări active libere şi active cu
rezistenşă, pentru a exercita articulaţiile şi musculatura periarticulară.
Masajul articular nu se încadrează în masajul general decât în cazul
genunchilor. El este indicat în tratamentul leziunilor şi tulburărilor articulare provocate
de solicitări excesive sau cele de natură traumatică.
Oasele nu se pot masa; ele nu beneficiază de acţiunea directă a procedeelor
de masaj. În mod indirect, activînd circulaţia din vasele care străbat ţesuturile moi şi
în special muşchii, care le acoperă masajul influenţează irigaţia şi schimburile
metabolice din interiorul caselor.
c) masajul periostal – constă în aplicarea unor presiuni simple sau presiuni vibrate
foarte puternice, pe anumite puncte sau porţiuni mici de periost, îndeosebi acolo
unde osul nu este acoperit cu ţesuturi moi.
Manevrele trebuie să producă o uşoară durere: ele durează un timp scurt (2-
3 min.) şi se repetă de câteva ori până ce durerile şi simptomele de contractură
musculară au cedat, după care regiunea se acopera şi se pune în repaus.
Efectele de durată se obţin în 3-4 şedinţe, dar în cazuri mai grave sunt necesare 20-
30 de şedinţe.
Efectele masajului periostal se bazează pe unele reacţii vasomotorii locale şi pe
efectul unor reflexe profunde.
Masajul aparatului vascular
Masajul este considerat întotdeauna o metodă de activare a circulaţiei

periferice a sângelui şi limfei, datorită faptului că unele procedee de masaj exercită
asupra capilarelor, venelor şi vaselor limfatice accesibile acţiuni directe cu caracter
mecanic şi efecte stimulatoare.
60
Procedeele de masaj acţionează diferenţiat asupra circulaţiei diferitelor
ţesuturi. Astfel vascularizaţia pielii şi a ţesuturilor superficiale este stimulată prin
manevre de netezire, circulaţia în ţesuturile mai profunde este activată prin fricţiuni,
iar frământatul influenţează circulaţia în muşchi.
Efecte vasomotoare produc şi lovirile uşoare şi ritmice, vibraţiile şi cernutul şi
rulatul.
Prin masaj se urmăreşte în special activarea circulaţiei de întoarcere sau
centripetă, care se îndreaptă de la periferia corpului spre inimă.
Efectele locale ale acestor procedee se răsfrâng şi asupra circulaţiei profunde şi
mai ales asupra cordului. Prin evacuarea mai rapidă şi mai completă a vaselor de la
suprafaţa corpului se golesc mai activ şi vasele profunde şi se lasă loc liber sângelui
arterial, pompat de inimă.
Masajul nu-şi limitează acţiunea circulatorie la timpul cât se aplică: se
constată efecte şi după ce aplicarea manevrelor a încetat.
Procedeele de masaj exercită acţiuni excitante sau inhibitoare asupra nervilor
vasculari, iar în piele şi ţesuturi dezvoltă substanţe hormonale cu acţiune
vasomotoare de lungă durată.
Procedeele de masaj exercită la începutul aplicării lor o acţiune
vasoconstricoare de scurtă durată, după care urmează o vasodilataţie cu durată mai
lungă.
Vasodilataţia din ţesuturile superficiale are efecte derivative asupra circulaţiei din
ţesuturile şi organele profunde.
Prin aceste mecanisme reflexe se poate ajunge cu mai multă uşurinţă la
reglarea circulaţiei în ţesuturi şi organe, influenţând şi alte funcţii care depind de
circulaţie, ca de exemplu, schimburile nutritive şi eliminarea de substanţe reziduale,
creşterea şi refacerea ţesuturilor uzate, termoreglarea şi secreţiile endocrine.
În condiţii fiziologice normale, circulaţia în capilare, vene şi vase limfatice se
face mai greu decât în artere, rezultând afectarea acestor funcţii în condiţii
patologice.
Astfel, în condiţiile de încetinire şi îngreuiere a circulaţiei periferice (staze,
edeme), masajul este un mijloc util de accelarare şi uşurare a acestei circulaţii.
Masajul nervilor periferici
Masajul nervilor este folosit în scop liniştitor sau stimulator. El se aplică pe

nervi în anumite zone sau puncte de excitaţie, situate la nivelul rădăcinolor sau al
locurilor de trecere prin diverse ţesuturi profunde, pe traiectul lor sau la nivelul
ramificaţiilor în ţesuturile superficiale.
Netezirile uşoare sau superficiale aplicate pe regiunea sensibilă şi încordat,
au scopul de a reduce durerea, de a scădea contractura musculară şi de a pregăti
terenul pentru aplicarea manevrelor următoare.
După această manevră introductivă pot fi executate alunecări mai apăsate pe
traiectul nervilor, pentru a activa circulaţia şi a descongestiona teanca lor şi ţesuturile
înconjurătoare, de infiltrate şi staze.
Presiunile sunt manevre specifice pentru influenţarea nervilor şi se aplică sub
forme şi cu intensităţi variate.
61
Manevra se aplică în acelaşi loc sau se deplasează din aproape în aproape.
Alteori presiunea este intermitentă şi variată ca intensitate, căpătând chiar un
caracter vibrator.
Loviturile ritmice, executate sub forma tocatului sau a bătătoritului cu
intensitate mică, se aplică pe zonele sensibile sau chiar pe traiectul nervilor mari şi
acoperiţi cu ţesuturi moi protecoare.
Aceste loviri exercită la început o acţiune de excitaţie, care depinde de
sensibilitatea nervilor şi de intensitatea manevrelor. După ce s-a atins un anumit
nivel de excitaţie, sensibilitatea scade treptat. Efectele sunt mai evidente dacă se
aplică pe nervii dureroşi.
Aplicând asupra nervilor vasomotori manevre insistente de fricţiune şi batere
uşoară, de scurtă durată, constatăm o vasoconstricţie locală; manevrele mai
puternice şi de lungă durată produce o vasodilataţie reflexă, caracterizată prin
înroşirea şi încălzirea pielii (hiperemie).
Aplicat asupra nervilor motori, tocazul poate provoca o serie de contracţii
fibrilare în muşchi. Efectele funcţionale şi trofice ale acestor manevre sunt utile în
tratamentul muşchilor atoni şi atrofici.
Vibraţiile manuale sau mecanice, aplicate pe nervi timp mai îndelungat, scad
sensibilitatea nervului, favorizând nutriţia şi stimulând activitatea lor funcţională.
Efectele vibraţiilor depind în mare măsură de amplitudinea, presiunea şi
durata manevrelor. Vibraţiile sunt bine tolerate şi constituie uneori singura manevră
permisă în tratamentul unor afecţiuni ale nervilor.
Masajul nervilor periferici este indicat mai ales în scop terapeutic, fie ca tonic
şi stimulant în atonii, antrofii şi insuficienţe funcţionale ale muşchilor, fie ca relaxator
şi calmant al crampelor şi contracturilor musculare, sau al durerilor şi altor forme
patologice locale.
17. MASAJUL ORGANELOR PROFUNDE
Organele profunde sunt situate în cele trei mari cavităţi ale corpului: capul,
toracele şi abdomenul. Asupra organelor profunde, masajul acţionează indirect,
prelucrând ţesuturile moi care alcătuiesc pereţii cavităţilor.
Pentru ca procedeele aplicate asupra pereţilor acestor cavităţi să producă
influenţe reale asupra organelor dinăuntrul lor, sunt necesare adaptări şi modificări
importante în tehnica de aplicare a lor.
Masajul conţinutului toracic
Pentru a influenţa organele din cavitatea toracică şi anume, organele centrale

ale aparatului cardiovascular (cordul şi vasele mari) şi ale aparatului respirator
(plămâni, pleure şi căile respiratorii) este nevoie să modificăm procedeele folosite.
Poziţia cea mai bună pentru executarea acestui masaj este culcat pe spate,
cu capul şi trunchiul uşor ridicate, rezemate pe un plan oblic. Masajul regiunii
precordiale se poate face în scop calmant sau relaxator, reducând ritmul cardiac şi în
scop excitant pentru creşterea ritmului cardiac.
62
Masajul se începe prin alunecări uşoare şi lente, care pornesc de la vârful
sternului, urcă în sus pe faţa anterioară a sternului şi se termină spre vârful cordului.
Se execută fricţiuni, plescăit şi percutat uşor.
Vibraţiile se fac apăsând uşor pe stern şi coaste şi deplasând palma din
aproape în aproape, în sens circular. Pentru stimularea contracţiilor cardiace sunt
indicate procedeele mai energice de netezire, fricţiune, tocat şi bătătorit. Netezirea
se efectuează prin mişcări scurte şi vii, urmate sau combinate cu fricţiuni circulare,
executate energic. Tocatul se execută rapid, bătătoritul se face cu pumnul deschis
sau închis, căzând în ritmul 70-80 de bătăi pe minut.
Masajul precordial influenţează funcţia cardiacă prin intermediul sistemului nervos.
Pentru influenţarea funcţiei respiratorii se aplică un masaj al spatelui, al părţilor
laterale şi a părţii anterioare a toracelui, mult mai pătrunzător.
Masajul toracelui este folosit în general cu scop stimulator penrtu
îmbunătăţirea schimburilor gazoase, pentru activarea circulaţiei şi degajarea funcţiei
respiratorii.
Masajul conţinutului abdominal
Masajul prin care urmărim să influenţăm funcţia organelor din cavitatea

abdominală se deosebeşte de masajul peretelui abdominal prin modoficări în tehnica
şi metodica manevrelor. Poziţia de masaj este culcat-rezemat, cu membrele
inferioare îndoite şi cu tălpile sprijinite.
Se poate masa întregul abdomen sau principalele organe intraabdominale.
Masajul abdomenului întreg se începe executând manevrele de netezire şi fricţiune
la fel ca în masajul peretelui abdominal. Frământatul întregului conţinut abdominal se
realizează printr-o manevră amplă de presiune şi alunecare transversală, executată
dintr-o parte într-alta cu palmele aplicate pe părţile posterioare şi laterale ale
abdomenului, între coaste şi crestele iliace. Percutatul şi tocatul se execută la fel ca
pentru peretele abdominal, dar urmând traiectul colonului, adică în cerc de la
dreapta spre stânga.
Vibraţiile se execută cu presiune moderată pe zona epigastrică, subcostală
dreapta sau stânga, sau suprapubiană. Masajul stomacului se efectuează localizând
manevrele de masaj pe zona epigastrică supraombilicală şi subcostală.
Masajul intestinului subţire constă dintr-o presiune circulară. Masajul colonului
se execută segmentar, începând cu porţiunea ascendentă, transversală şi
descendentă.
Masajul zonei renale constă din neteziri insistente aplicate pe regiunea lombară şi
pe flamcuri şi fricţiuni executate cu rădăcina şi marginea cubitală a mâinii. Influenţele
reflexe ale acestiu masaj sunt complexe – pe calea activării circulaţiei funcţionale a
organelor masate sunt stimulate secreţiile, absorbţia şi excreţia, evacuarea
reziduurilor şi tonificarea musculaturii netede a organelor intraabdominale.
63
AUTOMASJUL
64
18. AUTOMASAJUL
Automasajul este o aplicare a procedeelor obişnuite de masaj pe propriul corp.

Avantaje:
- poate fi practicat de oricine, oriunde, oricând
- pot fi folosite manevrele fundamentale şi cele ajutătoare de masaj
- executate de noi înşine manevrele pot fi adaptate la particularităţile şi
necesităţile individuale, pot fi dozate cu uşurinţă, după propria putere,
sensibilitate.
- Poate înlocui la nevoie masajul terapeutic executat de specialist.
- Sportivii cunosc foarte bine efectele automasajului şi îl practică cu mai multă
încredere.
Dezavantaje:
- nu se pot folosi în mod egal toatel manevrele
- cere din partea executantului un efort fizic crescut
- este necesar să se cunoască tehnica, metodele, indicaţiile şi contraindicaţiile
masajului general
Condiţii tehnice şi metodice:
- pentru a executa automasajul cu o cheltuială scăzută de energie, fără
suprasolicitări musculare inutile şi fără a stânjeni circulaţia sangvină, precum şi
respiraţia, trebuie să alegem poziţiile cele mai favorabile, care să facă sensibile
regiunile pe care dorim să le masăm, şi să permită executarea manevrelor celor
mai importante.
- Poziţiile adoptate trebuie să asigure stabilitatea corpului şi relaxarea grupelor
musculare care nu depun efort; se recomandă toate poziţiile cu suprafaţă mare
de sprijin care derivă din poziţia fundamentală (culcat, şezând)
- Cei sănătoşi pot executa masajul din stând, crescând stabilitarea corpului prin
depărtarea picioarelor sau prin sprijinirea unui picior pe un scaun care se aşază
în faţă.
Automasajul poate fi general, în măsura în care reuşim să acţionăm asupra unei
suprafeţe cât mai mari a corpului-, nu se pot prelucra egal toate părţile coprului,
unele rămânând nemasate sau masate în parte:
- dacă dorim să aplicăm automasajul pe o suprafaţă cât mai întinsă pentru a ne
apropia de masajul general obişnuit; se începe cu regiunea spatelui, partea
65
posterioară a membrelor, faţa anterioară a membrelor, trunchi unde se
masează separat abdomenul şi toracele, automasajul membrelor superioare,
- este practic începerea automasajului cu membrele inferioare, prelucrate de la
extremităţi spre rădăcină, pe segmente sau în toată întinderea lor.
- Se continuă cu trunchiul, masându-se cât se poate spatele, peretele
abdominal şi toracic.
- Se încheie cu automasajul membrelor superioare pe segmente sau pe toată
întinderea lor, plus automasajul cefei.
Automasajul parţial destinat segmentelor şi regiunilor bine definite anatomic şi
automasajul local limitat la o regiune scăzută de tegument sau ţesut se execută din
poziţiile cele mai favorabile şi cu manevre adaptate regiunii.
- intensitatea, durata, ritmul le creştem sau scădem după senzaţii.
- Pentru a întări acţiunea automasajului se vor executa o serie de mişcări
simple, active din articulaţii, aceste mişcări pot fi considerate ca adevărate
procedee de masaj a articulaţiilor şi ţesuturilor.
- La încheierea automasajului şi uneori în timpul executării lui se recomandă să
se intercaleze câteva mişcări de relaxare pentru a combate tendinţa de blocare
a toracelui, contractura muşchilor, fenomene întălnite frecvent la începători.
- Vărstnicii vor evita eforturile crescute, lucrând din poziţii comode şi cu durate
scurte de automasaj.
- Atunci când este posibil se asociază automasajul igienic cu băile de apă şi
lumină, rezultând călirea organismului.
AUTOMASAJUL MEMBRELOR INFERIOARE
M.I. se pot masa pe segmente sau pe toată lungimea lor, fie pe rând, fie
împreună simultan, simetric, atunci când ne grăbim.
- se va începe cu laba piciorului, gamba, genunchiul, coapsa, şoldul.
- se masează din poziţia şezând pe o banchetă, pe un scaun sau pe podea.
- se începe cu regiunea dorsală a piciorului din poziţia şezând cu genunchiul îndoit la
piept şi cu talpa sprijinită pe toată întinderea sau numai pe călcâi, celălalt M.I. este
întins.
- pentru a putea prinde mai bine degetele şi marginile laterale, sprijinim călcâiul pe o
pernă mai tare.
- se vor executa neteziri uşoare şi fricţiuni între tendoane, alunecări scurte, uşoare
pe degete, pe maleole, călcâi, tendonul achilian.
- pe talpă alunecările se vor efectua de la vârful degetelor spre călcâi, cu pumnul
închis.
- se execută cu mâna stângă pentru piciorul drept.
- fricţiunea se execută cu degetele şi podul palmei pe regiunea dorsală a piciorului şi
cu pumnul pe talpă, în sens liniar între tendoane şi spaţiile interosoase, circular la
maleole, călcâi.
- după fricţiune aplicăm degetele de la picior şi le mobilizăm în toate direcţiile.
- rulăm sau scuturăm degetele de la picior şi le mobilizăm în toate direcţiile.
- la nevoie glezna se masează diferit prin alunecări scurte, rotunjite, fricţiuni circulare
aplicate în jurul maleolelor, gâtului piciorului.
- automasajul piciorului se încheie prin neteziri aplicate pe toată întinderea sa
66
- la final se pot executa mişcări active, simultane, alternative ale gleznelor din poziţia
D.D., D.V., şezând.
Masajul gambei se face din aceeaşi poziţie de lucru:
- se începe cu partea posterioară a gambei, trecând repede peste faţa sa
antero-internă şi peste creasta tibială, unde tegumentul este direct aplicat pe
os.
- Se insistă asupra părţii antero-externe, datorită muşchilor subţiri şi lungi (tibial
anterior), apoi prelucrăm partea posterioară a gambei, unde se găsesc muşchii
triceps sural, cu rol în mers şi ostotatism.
- Se vor aplica: neteziri lungi şi uşoare pe faţa anterioară a gambei şi fricţiuni
mai insistente cu vârful degetelor pe partea sa externă.
- Pe partea posterioară – neteziri lungi, medii, scurte executate cu palmele şi
dosul mâinilor.
- Pe această parte se pot executa manevre de frământat, fricţiune, tapotament,
rulat.
- Pentru a putea aplica mai bine manevrele pe partea externă a gambei,
înclinăm puţin sau ridicăm gamba la poziţia orizontală.
- În netezirea părţii anterioare a gambei, palmele alunecă una după alta de la
nivelul maleolelor până peste genunchi, cu degetele uşor îndoite peste creasta
tibială.
- Pe partea externă şi posteriaoră se folosesc alunecări în pieptene şi cu
nodozităţile articulare ale regiunii dorsale a degetelor.
- Fricţiunea se execută pe faţa externă a gambei cu degetele, palmele, pumnii
închişi ai ambelor mâini.
- Frământatul, presiunile, stoarcerile muşchilor laterali şi posteriori prinşi între
podul palmelor şi degetele sprijinite pe creasta tibială.
- Se mai pot aplica: tocatul, plescăitul, bătătoritul cu degetele şi palmele pe
partea externă a gamei, cu mâna de aceeaşi parte.
- În partea posterioară se aplică cu ambele mâini, care lovesc gamba alternativ
sau simultan pe toată întinderea sa.
- Rulatul cu palmele aplicate pe partea posterioară a gambei se execută
presând alternativ pe masa musculară şi deplasând mâinile ascendent sau
descendent.
- Se mai pot face pensări cu o mână sau cu ambele
Automasajul tendonului achilian – se fac alunecări, fricţiuni insistente aplicate de-
alungul tendonului sau transversal, din poziţia şezând. La final neteziri uşoare.
Automasajul genunchiului:
Genunchiul se poate masa pe partea sa anterioară, din poziţia şezând cu M.I.

întinse, depărtate între ele.
- părţile laterale se masează cu genunchiul uşor flectat, înclinat înăuntru pentru
partea externă sau în afară pentru partea internă.
- Vom aplica neteziri scurte, ascendente sau laterale, fricţiuni uşoare, circulare,
liniare, executate cu degetele sau palmele.
- Se masează atât tendonul rotulian cât şi părţile laterale ale rotului.
- După masajul genunchiului sunt indicate mişcări de flexie – extensie.
Automasajul coapsei:
67
- partea anterioară şi feţele laterale se masează din poziţia şezând
- pentru masajul părţii posterioare se va sta în ortostatism cu picioarele
depărtate; partea externă şi posterioară se pot masa şi din D.L. cu mâna de
aceeaşi parte. Se pot aplica toate manevrele.
- Netezirea se face cu palmele cu degetele strânse în cerc în jurul
coapsei,urcând simultan sau alternativ de la genunchi spre şold, manevrele
fiind iniţial lungi, lente, apoi scurte, vii păstrând sensul ascendent.
- Alunecările pot fi executate profund cu nodozităţile şi partea dorsală a
mâinilor.
- Alunecările sacadate se execută cu ambele mâini cuprinzând întreaga masă
musculară şi presând ritmic.
- Fricţiunea se execută cu palma întreagă, cu partea cubitală sau cu pumnul
închis, adaptând presiunea mişcării la grosimea, elasticitatea ţesuturilor.
- Frământatul poate fi circular, şerpuit sau în cută. Se execută prin manevre
puternice, ondulatorii, ritmice şi pentru întărire se foloseşte greutatea corpului.
- Fricţiunea şi frământatul se combină între ele pentru a economisi timp,
energie. Plescăitul şi bătătoritul cu pumnii pot fi folosite pe rând sau combinate,
adaptându-se la forma şi grosimea ţesuturilor.
- Aceste procedee nu se aplică pe partea internă a coapsei unde se află un
pachet vasculo-nervos sensibil
- Cernutul şi rulatul se execută în ritm viu prin mişcări de urcare în lungul
coapsei.
- La încheiere se fac neteziri ascendente lungi, line.
Automasajul regiunii fesiere:
- se poate executa din poziţia şezând cu piciorele depărtate, D.L. şi ortostatism,

unde se poate masa simultan, simetric sau alternativ. D.L. este mai puţin
avantajos deoarece permite masarea unei singure părţi şi se execută cu o
mână.
- Se fac neteziri cu palmele şi degetele întinse, alunecând ascendent.
- Fricţiunile se execută cu palma, partea cubitală, presând în sens circular
masele musculare.
- Se execută un frământat mai ales în cleşte, frământatul şi fricţiunea se pot
combina, tocatul, plescăitul şi bătătoritul se execută puternic.
- La persoanele obeze folosim bătătoritul cu pumnul închis, care se poate
executa şi în D.D., asigurând o bună relaxare musculară.
- Automasajul M.I. se mai poate executa pe toată lungimea, luncrând simetric
din ortostatism cu picioarele depărtate.
AUTOMASAJUL TRUNCHIULUI
Automasajul spatelui:
68
- poziţia cea mai favorabilă pentru efectuarea automasajului pe spate este cea
ortostatică cu M.I. depărtate,
- netezirile se aplică cu toată palma, cu degetele întinse, mâinile aşezate
simetric de o parte şi alta a C.V.
- se începe din regiunea fesieră spre omoplaţi; manevrele pot fi executate
alternativ, dar în această situaţie se produce o flexie laterală a trunchiului
- pentru a putea masa regiunea cea mai distală a spatelui, alunecările se
execută cu dosul mâinilor sau partea radială
- fricţiuni energice cu palmele mai ales în regiunea lombo-sacrată pe flancuri şi
omoplaţi
- frământatul se aplică mai bine pe marginea laterală a spatelui, pe muşchiul
dorsal mare
- manevra se execută cu mâna de partea opusă, care tracând peste piept
apucă o cută de ţesut pe care o prelucrează prin strîngere, stoarcere între
degete şi palme
- se execută plescăit, bătătorit cu dorsul mâinilor urcând de la regiunea sacrală
spre coaste
- automasajul spatelui se termină prin alunecări blânde uşoare, mişcări ample
respiratorii
Automasajul peretului abdominal:
- constă din manevre ce interesează tegumentul, ţesutul celular subcutanat,

stratul musculo-aponevrotic
- netezirea se începe cu palmele aplicate simetric pe părţile laterale ale
abdomenului
- în regiunea subombilicală palmele alunecă înainte, în jos spre simfiza
pubiană; în regiunea supraombilicală alunecările au sens ascendent spre
coaste, se arcuiesc în afară şi înapoi în sensul spaţiilor intercostale
- fricţiunile se execută cu degetele şi cu palmele întinse sau cu partea cubitală
- tegumentul şi ţesutul celular subcutanat al peretuelui abdominal fiind mai moi
şi mai suple permit manevre ample de fricţiune.
- Prin mişcări mai reduse ca amploare, dar mai apăsate acţionăm asupra
ţesuturilor grase acumulate
- Fricţiunile muşchilor este necesară doar la inserţia lor pe coaste; frământatul
nu se execută asupra muşchilor abdominali pentru că prin mecanisme reflexe
putem declanşa reacţii nedorite la nivelul viscerelor abdominale
- Masajul peretelui abdominal se termină prin neteziri scurte cu mişcări
tengenţiale; în situaţii speciale se pot executa presiuni vibrante aplicate pe
toată suprafaţa abdominal sau pe porţiunea corespunzătoare zonelor de
proiecţie a stomacului, ficatului, colon, vezică urinară.
Automasajul peretelui toracic:
69
Se execută din aceeaşi poziţie ca şi pentru peretele abdominal; se aplică procedeele
obişniute luncrând cu amândouă mâinile, fiecare mână fiind aplicată pe hemitoracele
de aceeaşi parte sau trecând peste stern
- netezirea începe de la mijlocul sternului în sus şi lateral, în sensul spaţiilor
intercostale
- manevrele simultane de alunecări laterale pot fi însoţite de exerciţii respiratorii
- fricţiunea se execută cu degetele şi palmele presând circular sau liniar
tegumentul şi ţesutul subcutanat pe planul dur, profund
- frământatul se execută cu fiecare mână de partea opusă, pe muşchiul
pectoral mare, supraspinos, infraspinos, acţionând pe marginile lor infero-
externe. Se poate aplica baterea, tocatul, percutatul, plescăitul, lucrând simetric
cu fiecare mână pe hemitoracele respectiv
- fricţiunea, frământatul, baterea nu se vor aplica la nivelul sânilor şi pe
regiunea precordială. Se termină cu netezire amplă însoţită de mişcări
respiratorii.
AUTOMASAJUL MEMBRELOR SUPERIOARE
M.S. pot fi masate pe regiuni sau în totalitate; se începe cu masarea M.S.

stâng – mână, antebraţ, braţ, umăr; poziţia de lucru este şezînd cu M.S. ridicat la
orizontală pe o masă sau pe genunchiul propriu.
Automasajul mâinii:
- se începe cu masajul degetelor, masând fiecare deget în parte. Netezirea se

face alunecând în lung şi transversal pe fiecare deget
- fricţiunea este cea mai importantă manevră de masaj la degete şi se execută
cu vârful degetelor, pe ambele părţi, liniar sau circular
- frământatul – la degetele se execută stoarceri ale părţii cărnoase de pe faţa
palmară, între police şi index; o atenţie deosebită se acordă degetelui mare.
- Ultimele patru degete le putem masa prin neteziri, fricţiuni, tracţiuni. Netezirile
se fac pe dosul degetelor, în lungime şi transversal cu pulpa degetelor
- Pentru a face tracţiuni şi mişcări ale celor patru degete împreună le prindem
între degetul mare şi restul degetelor, tracţionându-le în sensul lungimii şi
scuturându-le în sensul flexiei şi extensiei
- Mâna se masează şi pe partea sa dorsală aplicând netezirea cu degetele şi
palma mâinii opuse care alunecă de la degete spre pumn.
- Fricţiunea se execută mai ales cu vîrful degetelor care mişcă tegumentul şi
ţesutul celular subcutanat pe planul osos profund, în dreptul spaţiilor
interosoase – fricţiune liniară
- În loc de frământat folosim mişcare de rulat, scuturat, a mâinii sprijinita pe
partea sa cubitală
- Pe faţa palmară se aplică neteziri puternice executate cu partea dorsală şi
nodozităţile
- Alunecările încep de pe faţa palmară a degetelor până peste rădăcina mâinii;
fricţiunea se execută cu vârful degetelor sau cu nodozităţile articulare apăsând
pe muşchii palmari; muşchii tenari şi hipotenari se frământă în cleşte.
70
- Scuturatul mâinii şi degetelor se execută prin mişcări relaxante din pumn şi
cot. Mâna atârnă liber în jos şi se mişcă în toate axele de mişcare.
Automasajul antebraţului:
- se execută din acelaşi poziţii de sprijin ca şi mâna, folosind tehnicile obişniute

executate cu degetele şi palma mâinii opuse
- putem executa tocat, batere, plescăit cu palma şi degetele; dacă vrem să
rulăm antebraţul, întindem antebraţul la orizontală în uşoară pronaţie sau
supinaţie
- netezirea de încheiere aduce antebraţul în poziţie verticală
Automasajul braţului:
- se execută din poziţia şezînd cu trunchiul uşor înclinat înainte şi răsucit pe

partea pe care vrem să o masăm
- mâna sau antebraţul se sprijină pe masă, sau pe genunchi
- M.S. liber, depărtat de trunchi se flectează uşor pentru a-l masa pe toate
părţile
- Netezirea se execută de la antebraţ spre umăr prin alunecări lungi şi scurte
- Fricţiunea se aplică cu degetele, palmele, cu partea cubitală, se prelucrează
toate ţesuturile moi, muşchii flexori şi extensori
- Frământatul se execută presînd şi storcând muşchii în cleştele dintre degete
şi palmă, tocatul, plescăitul, bătătoritul se aplică pe partea antero-externă a
braţului: pensările, cernutul, rulatul se execută după tehnicile cunoscute
- Netezirea de încheiere este asociată cu scuturarea M.S.
Automasajul umărului:
- se execută din aceleaşi poziţii ca pentru braţ; se folosesc aceleaşi tehnici

executate cu mâna de partea opusă; netezirea se face în sens ascendent,
conturând dinainte-înapoi, de jos în sus relieful muşchiului deltoid.
- Tocatul, baterea, plescăitul se execută numai atunci când avem masă
musculară puternică la umăr.
- Netezirea se poate limita numai la umăr sau pe toată lungimea braţului
- Automasajul M.S. se execută în timp scurt, fără masajul mâinii
AUTOMASAJUL CEFEI
- termină automasajul M.S., este indicat mai ales la sportivi

- se execută din poziţia şezînd cu capul înclinat întainte, se aplică manevrele
cunoscute: neteziri, fricţiuni, frământat, batere
- pentru neteziri aplicăm ambele mâini simetric de o parte şi de alta a coloanei
cervicale şi facem să alunece palmele şi degetele întinse de sus în jos de la
inserţia occipitală a muşchilor extensori în jos spre umeri şi înainte spre
claviculă
71
- fricţiunile constă din mici mişcări circulare sau liniare executate cu vârful
degetelor, insistând mai ales la nivelul inserţiilor superioare ale muşchilor cefei
- frământat pe musculatura cefei şi muşchiul trapez
- se poate aplica şi o formă de percutat, tocat, care necesită o mare supleţe
- se începe cu percutat, pe regiunea suboccipitală, coborând aplicăm tocat
uşor, alternativ şi simultan cu marginea cubitală a degetelor;
- se încheie prin vibraţii şi neteziri uşoare.
MASAJUL REFLEXOGEN
72
19. MASAJUL REFLEXOGEN
Reflexologia se bazează pe principiul conform căruia, pe mâini şi pe labele

picioarelor, există zone sau puncte reflexe care corespund fiecărui organ, glandă sau
structură a organismului.
Aproape întreg corpul omenesc este concentrat în miniatură, pe talpa
piciorului şi pe degetele piciorului, la fel ca şi pe mână.
Acţionând asupra acestor reflexe, reflexoterapeutul reduce tensiunile din
întregul organism.
Nu se cunosc originile precise ale reflexoterapiei, dar este posibil ca aceasta
să aibă c-am aceeaşi vechime ca şi acupunctura – c-am în jurul anului 4000 î.Hr. –
întrucât cele două practici au numeroase principii comune şi este cert că în jurul
anului 2330 î.Hr. era folosită în Egipt.
Originile moderne ale reflexologiei sunt mai bine cunoscute. În 1917, medicul
american dr. William H. Fitzgerald a pus bazele acestei ştiinţe cu a sa “teorie
zonală”. Aceasta presupune existenţa a zece zone energetice care împart corpul
omenesc pe verticală, din cap până la tălpi.
Aplicând presiune pe anumite părţi ale mâinilor cu propriile sale mâini sau cu
diferite dispozitive mecanice, dr. Fitzgerald a descoperit că putea alina durerile din
alte părţi ale corpului situate în aceeaşi zonă. Dar cea care a conferit actuala formă a
reflexoterapiei a fost terapeuta americană Eunice Ingham, încurajată iniţial de către
dr. J.S. Riley, medicul la care era angajată.
Ea a descoperit că labele picioarelor reacţionează mai bine la presiune decât
mâinile şi le-a desemnat ca principala zonă de tratament şi a lucrat neîntrerupt
pentru a transforma reflexologia într-o ştiinţă.
73
În 1973 a fost înfiinţat Institutul Internaţional de Reflexoterapie cu scopul de a-
i continua munca.
Nu se ştie exact cum funcţionează reflexologia, deşi există câteva teorii.
Potrivit Institutului, energia circulă în permanenţă de-a lungul canalelor din corp, care
se termină în punctele reflexe ale mâinilor şi ale picioarelor. Când acest flux de
energie nu întâlneşte nici un obstacol persoana respectivă se află într-o stare bună
de sănătate; dar când este blocat de o tensiune sau o congestie, persoana devine
bolnavă.
Toate tulburările şi leziunile organismului nostru ( ale organelor şi ale
musculaturii) pot fi vindecate cu ajutorul irigaţiei sangvine.
Aceasta înseamnă că procesul de vindecare este cu atât mai rapid cu cât irigarea
este mai intensă. În cazul unei circulaţii sangvine defectuoase, vindecarea se
produce foarte greu.
TEORIE ŞI PRINCIPII
Pentru a fi eficientă reflexologia trebuie să respecte anumite principii, anumite

coordonate generale.
Principiile de bază ale acestei ştiinţe sunt:
a) Teoria zonelor, care consideră că există 10 zone sau canale care traversează
corpul longitudinal de la picioare la cap, cinci de fiecare jumătate a corpului, una
pentru fiecare deget de la picior şi de la mână.
Toate organele, glandele sau segmentele corpului situate într-o zonă vor avea
„reflexul” propriu în zona corespunzătoare a piciorului şi a mâinii. Dacă tratând
piciorul se remarcă un punct dureros, acesta este semnul unei tensiuni sau congestii
în partea corpului situată în această zonă.
Dacă există o blocare a energiei într-un punct sau organ dintr-o zonă, toate celelalte
organe sau structuri situate în aceeaşi zonă sunt posibile de îmbolnăvire.
Toate degetele curpind zone reflexogene ale capului dar principalele „reflexe” ale
capului se află pe degetele mari. Fiecare deget mare reprezintă o jumătate de cap şi
se subdivizează în cinci zone.
b) Planşa reflexelor piciorului arată amplasamentul exact al „reflexelor”
diferitelor părţi ale corpului pe planta şi pe marginea externă a piciorului.
Fiecare talpă reflectă hemicorpul de aceeaşi parte, deci organele, structurile,
segmentele nepereche vor fi reprezentate numai pe talpa corespunzătoare.
Reflexele piciorului constituie o hartă foarte precisă a corpului, reflectând
amplasamentul diferitelor părţi ale sale.
Pentru o bună orientare în găsirea zonelor reflexogene trebuie cunoscute şi reperate
oasele piciorului. Ele sunt în număr de 26: 7 tarsiene, 5 metatarsiene şi 14 falange.
Tot pentru o mai uşoară orientare în aflarea acestora pe talpă, aceasta a fost
împărţită de trei linii imaginare, linii cu următoarea aşezare:
- linia diafragmului traversează piciorul exact sub pingea, la nivelul capului
metatarsienelor
- linia taliei se află trasând o linie imaginară transversală a piciorului, placând
de la protuberanţa externă ( cel de-al cincilea metatars)
- linia călcâiului. Se caută punctul situat exact deasupra călcâiului, acolo unde
pielea albă şi moale devine mai închisă şi mai dură-
74
Odată reperate, aceste trei linii, se va putea determina poziţia exactă a „reflexelor”
situate deasupra sau dedesubtul lor.
REGULI ALE REFLEXOTERAPIEI
- se recomandă efectuarea unei pedichiuri înainte de începerea şedinţelor de

reflexoterapie;
- înaintea începerii masajului terapeutic este recomandat o baie cu sare de
mare sau plante;
- se bea ceai sau apă plată în timpul masajului, iar pe tot pacursul zilei se
consumă 1,5-2 litri de lichide pe zi
- nu se consumă băuturi alcoolice;
- nu se fumează înaintea,în timpul şi pe parcursul masajului;
- nu se consumă alimente sau cafea o oră inainte şi după masaj ;
- în timpul tratamentului reflexogen nu se vor folosi alte tratamente, cu excepţia
celui recomandat de către medic ;
- se va evita curenţii de aer în timpul masajului ;
- după terminarea masajului pacientul va încălţa o perechecurată de şosete;
ATITUDINEA TERAPEUTULUI PENTRU OBŢINEREA
RĂSPUNSULUI COMPORTAMENTAL DORIT DIN PARTEA
PACIENTULUI
- terapeutul trebuie să fie destins, relaxat fizic sau psihic, deoarece starea de
încordare fizică sau psihică se transmite imediat pacientului;
- terapuetul trebuie să fie detaşat afectiv faţă de subiect şi faţă de efectele
muncii sale ( să nu aibă sentimente de milă faţă de pacient, să nu-şi ia asupra
lui starea de sănătate a acestuia)
- terapeutul trebuie să obţină colaborarea pacientului, dacă acesta îl întrebă
despre masaj, el trebuie să-i răspundă la întrebări, încercând să-l facă să
înţeleagă efectele acestuia;
- terapeutul trebuie să obţină încrederea pacientului prin stabilirea contactului
psihic încă de la prima atingere a piciorului acestuia. Masajul ca o artă a
atingerii, nu se poate realiza decât prin stabilirea empatiei între cei doi
participanţi.
REACŢII POSIBILE ALE PACIENTULUI ÎN TIMPUL

TRATAMENTULUI
75
- dacă piciorul sau mâna se umezesc, este semn că pacientul a primit prea
multe impulsuri de activare. Terapeutul va aplica în continuare un masaj blând
sedativ. Dacă în decurs de câteva minute pielea nu redevine uscată, aceasta
denotă că starea de încordare a pacientului nu a scăzut. Terapeutul va aplica
tehnica specială de masaj sedativ în zona plexului solar şi va respira rar şi
liniştit pentru a imprima calmul său şi pacientului. Dacă pielea redevine uscată
se continuă masajul de unde a fost abandonat.
- Dacă paceintului îi este frig, el trebuie acoperit;
- Dacă pacientul râde sau plânge din senin nu trebuie să ne mire: el se
relaxează;
- Dacă pacientul adoarme, masajul nu se întrerupe, terapeutul se va grăbi însă
să-l termine;
- Dacă se întâmplă ca pacientul să aibă o stare de nelinişte, tratamentul se va
întrerupe câteva secunde până la 1-2 minute, după cum simte terapeutul. Între
timp acesta va strânge degetul mare al pacientului;
- Pot să apară reacţii vasculare, iritări uşoare, pete roşii, care nu trebuie să ne
îngrijoreze;
- Se poate întâmpla ca una-două nopţi să fie însoţite de insomnie după care
somnul revine la normal.
TEHNICILE MASAJULUI REFLEXOGEN ŞI METODOLOGIA DE

ACŢIONARE
Priza de bază se realizează prin folosirea ambelor mâini: o mână de sprijin

care ţine ferm piciorul permiţând astfel relaxarea acestuia, şi o mână activă, care
acţionează asupra zonelor reflexe, având o mişcare dinamică şi fluentă; mişcarea nu
se realizează numai din degete, ea este iniţiată din mijlocul palmei iar contactul se
realizează prin pulpa degetelor.
Se utilizează totdeauna cele două mâini pentru fiecare picior. Un bun
reflexolog trebuie să-şi dezvolte o bună coordonare a mâinilor. Ritmul masajului şi-l
câştigă fiecare terapeut odată cu experienţa.
Pentru a lucra pe piciorul drept, se prind degetele piciorului cu mâna stângă
ţinându-se drepte, fără a fi flectate sau extinse, iar mâna dreaptă se utilizează pentru
a lucra. Pentru piciorul stâng se schimbă rolul mâinilor.
La primul contact cu piciorul, terapeutul este informat asupra temperaturii
pielii asupra posibilelor piedici în aplicarea masajului, asupra raportului osos al tălpii.
Înainte de începerea tratamentului unui picior, se face inventarul locurilor unde pielea
este dură, unde sunt bătături, cicatrici, leziuni sau tumori etc. Care ar putea
împiedica circulaţia energiei în această zonă. Dacă se constată o problemă
oaracare, pacientul este trimis la un ortoped sau la pedichiură.
Masajul reflexogen trebuie început întotdeauna cu piciorul drept. După
specialiştii în domeniu, partea dreaptă a organismului curpinde: esenţa umană,
puterea de observaţie, de înţelegere, iar partea stângă a organismului cuprinde:
subconştientul, aptitudinile şi sentimentele.
76
Şedinţa de masaj reflex începe şi se încheie cu netezirea (efleurajul)
piciorului, pentru a obişnui primitorul cu contactul mâinii terapeutului.
Netezirea se începe pe marginea internă a tălpii, de la degetul mare spre
căşcâi. Cu mâna stângă se susţine piciorul sub călcâi, iar cu mâna dreaptă se
coboară pe marginea internă, apoi se schimbă rolul mâinilor, dreapta susţine pe faţa
internă a gleznei, iar stâna trage în sus, pe marginea externă, de la călcâi spre
degetul mic.
Un tratament tipic de reflexoterapie durează între 30 şi 50 minute. Luând pe
rând labele picioarelor, se acţionează asupra reflexelor de pe talpă, de pe părţile
laterale şi de pe partea superioară a labei, folosind tehnici adecvate ce implică
folosirea degetelor.
Îndemânarea de reflexoterapeut depinde în mare măsură de experienţă –
este nevoie de timp şi de antrenament pentru a detecta reflexele care sunt sensilile,
ca şi pentru a dezvolta sensibilitatea degetelor.
După ce se acţionează asupra unui reflex dureros de câteva ori, se lasă
pentru a trata un altul, după care se revine asupra lui până când durerea nu mai este
acută . Totuţi s-ar putea să fie nevoie de mai multe şedinţe până când sensibilitatea
dureroasă dispare, dar în graba de a scăpa de durere trebuie să se evite
suprasolicitarea unui reflex.
Principalul beneficiu al reflexoterapiei este relaxarea; dar prin reducerea
tensiunii se îmbunătăţeşte totodată şi aprovizionarea cu sânge, obţinându-se o
funcţionare fără probleme a nervilor şi restabilindu-se armonia sau homeostaza
tuturor funcţiunilor organismului.
Irigaţia sangvină are o importanţă vitală pentru toate organele noastre, pentru
că sângele nostru este mijlocul de transport pentru următoarele substanţe:
- substanţe anabolice ( constructive)
- oxigenul
- hormonii
- anticorpii ( substanţe de apărare contra infecţiilor)
- substanţe catabolice, nefolositoare organismului
EFECTELE MASAJULUI REFLEXOGEN
- principalul efect şi cel mai important al masajului reflexogen este relaxarea

musculară şi nervoasă;
- un alt efect este restabilirea armoniei şi homeostaziei tuturor funcţiilor
organismului: - ameliorarea circulaţiei sangvine şi limfatice
- îmbunătăţirea funcţionării sistemului nervos
- reglarea diurezei
- activarea peristaltismului intestinal etc.
CONTRAINDICAŢIILE MASAJULUI REFLEXOGEN
- stările fegrile, bolile infecto-contagioase şi dermatologice;
77
- tulburările venoase şi limfatice acute;
- afecţiunile care necesită intervenţii chirurgicale;
- tulburări de sarcină ( în sarcina normală se evită masarea zonei bazinului)
- depresiile grave.
Notă:-reflexoterapeutul nu este în calitate să puna diagnostic, acest act este

rezervat medicilor.
SCHEMĂ CU ZONELE REFLEXOGENE CE POT FI TRATATE

PRIN REFLEXOTERAPIE
PROBLEME DE ZONE REFLEXOGENE

DEFINIŢIE
SĂNĂTATE
Artrită,artroză,reu Inflamarea-articulaţiilor,a Rinichi, ficat, glande endocrine, intestin
matism tendoanelor,a muşchilor gros, sistem limfatic, zona direct
afectată.
Afectarea Leziune a formaţiunilor fibro- Genunchi, vertebre lombare, şolduri,
meniscurilor cartilaginoase între cele două ganglioni limfatici ai regiunii armonice.
genunchilor suprafeţe ale genunchiului
Acnee Leziune a pielii la nivelul Glandele,rinichii,ficatul,plămânii,intestin

foliculilor pilo-sebacei ele.
Anemie Scăderea numărului de Splina, ficat.
globule roşii din sânge şi a
hemoglobinei
Astm Spasm al bronhiilor care Suprarenale, diafragmă, valvă ileo-
împiedică în special expiraţia cecală, plămâni, bronhii.
Alergie E o inflamaţie în organism la Suprarenale, valva ileo-cecală,
diferite substanţe toxice pancreas, sinusuri, sistem limfatic.
Bronşita Inflamare a mucoasei Arborele bronhic si plămânii, valva ileo-
bronhiilor cecală, glandele suprarenale,
diafragma, faringele, limfa.
Bursita Inflamarea pungii seroase a Glandele suprarenale, rinichii, reflexul
genunchiului, a cotului sau a zonei afectate.
umărului
Bâzâit in urechi Diferite sunete percepute de Urechi, gât,suprarenale, rinichi dinţi.
ureche şi provocate de
tulburări fiziologice
Cataractă Opacifierea cristalinului Ochii, zona cervicală, gâtul, rinichii,
ochiului sinusurile.
Cistita Inflamarea vezicii urinare Vezica urinară, suprarenale, uretere,
rinichi.
Crampe musculare Contractarea dureroasă a Paratiroide, coloană vertebrală, zone
78
unui grup de muşchi armonice, presarea limbii între buze.
Congestia sanilor Umflarea ganglionilor limfatici Sistem limfatic, hipofiză, ovare, piept.
ai sânilor
Constipaţie Dificulteate in eliminarea Ficatul, vezica biliară, valva ileo-cecală,
scaunelor ansa, sigmoidului, coccisul, glandele
suprarenale, plexul solar, splina.
Durere de spate Poate fi de origine musculară Coloana vertebrală,plex
solar,diafragmă.
Durere in zona Durari la nivelul gâtului Gâtul, partea inferioară a spatelui,
gâtului capul.
Dureri de picioare Dureri de diferite natură Soldul, nervul sciatic, coccisul, glanda
paratiroidă glandele suprarenale.
Dureri menstruale Dureri abdominale in timpul Ovare, uter, trompele lui Falope,
menstruaţei hipofiza, intestin gros, diafragm,
vertebre lobare şi sacrale.
Disurie Dificultate de a urina Rinichi, uretere, vezica urinară

suprarenale, vertebre lombare.
Edem Umflare cauzată de o Limfa, rinichii, glandele suprarenale,
acumulare anormală de lichid inima.
Eczema Afectiune cutanată Rinichii, glandele suprarenale, colonul,
ficatul, glandele.
Febra Temperatură mare a corpului Glanda pituitară.
Frison Dificulate in menţinerea Tiroida, ficat, suprarenale.

căldurii interne
Flebita Inflamarea unei vene, insotită Ficatul, vezica biliară, colonul, glandele
de formarea unui cheag de suprarenale, zona afactată.
sânge. A se adresa unui medic.
Genunchi Leziune a formaţiunii fibro- Genunchi, vertebre lombare, şolduri,
(afectarea cartilaginoase situate între ganglionii limfatici ai regiunii inghinale.
meniscului) cele două suprafeţe ale
articulaţiei genunchiului
Greaţă Senzaţie de vomat Aparatul digestiv, ficatul, vezica biliară,

glandele, diafragma.
Greutate excesivă Surplus de greutate Glanda tiroida, celelalte glande, coloana
a corpului vertebrală, aparatul digestiv.
Greutate scăzută a Greutate insuficientă Glanda tiroidă.
corpului
Guşă Hipertrofie a glandei tiroide Glanda tiroidă.
Gută Inflamaţie dureroasă în jurul Glandele, colonul, rinichii, ureterele,

artculaţiilor, cu depozite de vezica urinară.
uraţi
Hernie de disc Ruptura ţesutului unui disc Coloană vertebrală,hipofiză
intervertebral A se adresa unui medic.
79
Hemoroizi Varice formate in zona ano- Ficatul, vezizica, partea inferioară a
rectala ca urmare a dilatării coloanei,colonul,muchiile călcâiului.
venelor
Hepatita Afecţiune inflamatorie a Ficatul, vezica biliară.
ficatului
Hernie Tumoare moale produsă de Diafragma, stomacul, glandele
un organ ieşit total sau parţial suprarenale.
din cavitatea care-l ţine in
stare normală
Hipertensiune Tensiune arterială superioară Plexul solar, diafragma, rinichii,
celei normale glandele, coloana vertebrală.
Hipotensiune Tensiune arterială inferioară Glandele suprarenale, rinichii, celelalte
celei normale glande, splina.
Hipoglicemie Nivel anormal scăzut al Pancreas, ficat, glandele.
zahărului(glucozei)
Icter Colorarea în galben a pielii şi Ficatul, vezica biliară.
a mucoaselor datorită unor A se adresa unui medic.
pigmenţi biliari în ţesuturi
Infectii Probleme rezultate din Glandele suprarenale, timusul,
pătrundera în organism a limfaticele.
unor bacterii sau viruşi
Inflamaţie Reacţie naturală a corpului Suprarenale, hipofiză, sistem limfatic.
într-o tentativa de
autovindecare
Indigestie Indispoziţie momentană Ficat, vezica biliară, stomac, pancreas,
datorată unei digestii care se intestin subţire, diafragma, plex solar.
face slab sau incomplet
Luxaţie,entorsă Întinderea ligamentelor Zone situate pe laba piciorului şi pe
articulare mână, zone armonice încheietura
mâinii, gleznă.
Leşin Pierderea cunoştinţei Glanda pituitară, glandele.
Leucemie Maladie caracterizată printr-o Splina, limfaticele, glandele.

creştere a leucocitelor în A se adresa unui medic.
sange şi proliferarea celulelor
ţesutului limfatic
Menopauza Oprirea ovulatiei şi a
Sistem endocrin, sistem genital,
menstruaţiei diafragma.
Migrene Durere insuportabilă de cap Coloana vertebrală, ficatul, gâtul, plexul
solar, glandele suprarenale, capul,
glanda pituitară, intestinele, aparatul
digestiv.
Mâna Dureri de braţe Braţul, umărul, zona cervicală, gâtul,
şoldul, nervul sciatic.
Nervozitate Stres,enervare Plexul solar şi diafragma, glandele,
coloana, vertebrală,creierul.
Oboseală Lipsă de energie Tiroida, suprarenale, ficat, pancreas,
splina, coloana vertebrală.
Osteoporoza Decalcifiere a oaselor, care Glandele paratiroide, suprarenale,
80
devin poroase reproducatoare.
Paralizie Pierderea funcţiei motrice, Coaloana vertebrală, creierul, zona
datorită unor leziuni ale afectată.
sistemului nervos
Pneumonie Inflamarea acută a plămânilor
Plămânii, arborele bronhic, diafragma,
limfa, glandele, intestinul gros.
Piele uscată Epiderma acoperită cu un Glandele suprarenale, glanda tiroidă,
strat de celule moarte şi rinichii, ficatul.
uscate
Probleme de Alternanţa între depresie şi Tiroida, suprarenale, plex solar,
instabilitate agitaţie diafragma, creier, coloana vertebrală.
emoţională
Probleme ale Dificultate de a urina Vezica urinară, rinichii, ureterele,

vezicii glandele suprarenale, partea inferioară
a coloanei, plexul solar, diafragma.
Probleme ale Inflamarea şi hipertrofia Prostată, testicule, sistem urinar,
prostatei prostatei hipofiză, vertebre lombare, ganglioni
limfatici ai regiunii inghinale.
Retenţie a Probleme de eliminare a Limfaticele, ganglionii limfatici, cervicali,
lichidelor în corp urinei glandele suprarenale, rinichii.
Respiraţie Miros dezagreabil degajat Gât, amigdale, stomac, pancreas, ficat,
neplacută prin respiraţie intestin gros.
Verificarea stării dinţilor
Scolioză Deviaţie a coloanei vertebrale Coloana vertebrală,sistem endocrin-
în sens transversal hipofiza, tiroida, gonade.
Valva ileo-cecală, cap, gât, suprarenale,

Sinuzită Inflamare a sinusurilor sistem limfatic.
Scleroza multiplă Deteriorarea stratului de Coloana vertebrală, glanda pineala,

mielină care inconjoară nervii glandele paratiroide, celelalte glande,
diafragma.
Spasm Contractare bruscă, violenta Paratiroida, coloana vertebrală.

şi involntară a unui sau mai A se presa limba între dinţi.
multor muşchi
Surditate Diminuarea sau pierderea Urechi, dinţi, rinichi,vertebre cervicale,
simţului auzului sistem limfatic asociat capului.
Tendinită Inflamarea unui tendon Suprarenale, sistem limfatic, zone
armonice-genunchi şi cot.
Tremurături Mişcări necontrolate a Coloană vertebrală, plex solar,
corpului diafragmă, suprarenale.
Tic nervos Gest automat repetat Creier, gât, coloană vertebrală, plex
necontrolat solar, diafragmă, suprarenale.
Tuse Expulzare zgomotoasă a Bronhii, sinusuri, gât, sistem limfatic,
aerului prin glota ingustată valva ileo-cecală.
81
Transpiraţie Eliminare abundentă de Sistem limfatic, suprarenale, rinichi,
excesivă transpiraţie plămâni, ficat.
Ulcer Leziune a mucoaselor Stomac, plex solar şi diafragma,

glandele suprarenale, coloana
vertebrală.
Urticarire Erupţie trecătoare Suprarenale, stomac, plex solar,
diafragmă, ficat, plămâni, intestin gros,
sistem limfatic.
Varice Dilataţie permanentă a unei Ficatul, colonul, glandele suprarenale,
vene patrea inferioară a colonei, trunchiul
(şold, genunchi, picior) pancreasul,
zona corelată.
Vertij Ameţeli care pot fi urmate de Urechi, gât, pancreas, rinichi.
pirderea echilibrului
MASAJUL LIMFATIC
82
20. MASAJUL LIMFATIC
Circulaţia limfei
Limfa este un lichid lăptos care are în compoziţie 90% apă şi îşi are originea
în capilarele sanguine. Limfa circulă în organism mai ales datorită acţiunii ţesuturilor
care o înconjoară, şi mai ales datorită muşchilor. Dacă în acţiunea acestora se arată
a fi o insuficienţă datorită de exemplu unei imobilizări prelungite, limfa tinde să
stagneze.
Mişcările limfei
Limfa, spre deosebire de sânge nu este pompată de un organ precum inima,

ci curge în mod continuu stimulată de diverse elemente printre care ţesutul muscular
care înconjoară vasele limfatice.
Spre deosebire de sânge care circulă de la centru spre periferie şi de la
periferie spre centru, limfa circulă totdeauna într-o singură direcţie: de la periferie
spre centru, spre locul denumit “terminus”, adică vena subclaviculară localizată în
apropierea gâtului.
Numai limfa care coboară din partea superioară a capului este favorizată de
forţa gravitaţională, pe când cea care urcă trebuie să o învingă. Contracţiile
musculare comprimă vasul limfatic şi împing încet limfa de la un tract la altul.
Valvulele, prezente în fiecare vas şi în nodulii limfatici împiedică refluxul limfei.
83
Vasele arteriale, datorită pulsaţiei lor, împrimă o mişcare ce solicită
contracţiile pereţilor vaselor limfatice. Chiar şi contracţia şi dilatarea cutiei toracice
determinate de mişcările respiratorii exercită un fel de masaj mai ales asupra
ductului toracic care reprezintă partea terminală a aproape întregului sistem limfatic.
Regresia cea mai mare a limfei în sistemul sanguin survine în fazele expiratorii, pe
când în fazele inspiratorii, limfa este reatrasă spre ductul toracic. În acelaşi mod
mişcările intestinale acţionează asupra tuturor vaselor limfatice care se găsesc la
nivel pelvin şi abdominal. Toate aceste elemente care concură la circulaţia limfei, nu
reuşesc totuşi, singure, să asigure trecerea regulată a limfei în sânge şi înapoi în
fiecare regiune a organismului. Cea mai importantă funcţie este exercitată de
mişcările proprii ale vaselor limfatice controlată de sistemul nervos vegetativ care
acţionează direct asupra fibrelor netede ale vasului limfatic.
Nodulii limfatici
Nodulii limfatici, de formă cilindrică sau sau chiar plată, la un individ sănătos
au un diametru între 3-6 mm. Se găsesc în tot corpul, adesea grupaţi, fie deasupra
fasciilor musculare, fie sub piele. Pot fi situaţi şi profund sub fasciile musculare.
Ei sunt formaţi din trei straturi dintre care capsula are numeroase funcţii:
protejează partea interioară a nodulilor. Se poate contracta pentru a primi limfa
provenită din vasele aferente şi pentru a o împinge totodată în vasele aferente;
datorită fibrelor sale musculare dispuse în corespondenţă cu punctele de întâlnire cu
vasele, se transformă într-o adevărată valvulă care împiedică limfa să se întoarcă
înapoi.; devine un semnal de alarmă în cazul unor infecţii localizate pentru că este
prevăzută cu terminaţii nervoase care, în cazul unor proliferări bacteriene provoacă
senzaţii dureroase.
Masajul limfatic nu se practică în aceste situaţii, pentru a contribui la
răspândirea agenţilor infecţioşi în alte părţi ale corpului. Zona corticală şi cea a
măduvei reprezintă partea internă a limfo-nodulilor în care trece limfa şi care, prin
intermediul unor celule speciale de tip imunitar este curăţată de elementele
patogene pe care le conţine. Aceste celule imunitare, în cazul unei infecţii, se pot
înmulţi rapid, şi, fac să crească foarte mult volumul nodulului. Atât mărirea volumului
cât şi senzaţia localizată de durere este semnalul de alarmă care ne anunţă să
renunţăm pentru un timp la masajul limfatic.
Distribuţia nodulilor limfatici
Pentru a efectua un masaj limfatic corect este indispensabil să ştim în ce

parte a corpului sunt grupaţi nodulii, pentru a putea astfel interveni în zonele
interesate.In partea inferioară a corpului, vasele limfatice converg spre 2 grupări de
noduli: ganglionii inghinali superficiali şi ganglionii poplitei. Cei dintâi sunt localizaţi în
plica inghinală şi primesc limfa care provine de la membrele inferioare, de la
ligamentele rotunde şi din fundul uterului, de la organele genitale externe, din zona
muşchilor glutei şi ai perineului, de la peretele abdominal şi de sub linia ombilicală.
Al doilea grup este localizat superficial şi profund în cavitatea poplitee şi
colectează limfa care provine din piele şi din ţesuturile mai profunde ale membrelor
inferioare.
84
În partea superioară a corpului grupările ganglionare sunt mai numeroase
decât cele din partea inferioară. Două perechi sunt localizate la nivelul membrelor
superioare.
Ganglionii cubitali profunzi sunt situaţi în plica cotului şi primesc limfa
provenită de la ţesuturile mâinii şi antebraţului, inclusiv al articulaţiilor.
Ganglionii cubitali superficiali se află deasupra epicondilului şi primesc limfa
din partea cutanată a antebraţului.
Alte două perechi de ganglioni sunt situate în partea superioară a trunchiului:
- Ganglionii pectorali de partea fiecărui muşchi pectoral mare, în a treia

fascie a muşchiului marele dinţat, colectează limfa provenită din jurul glandei mamar
- Ganglonii axilari superficiali grupaţi în jurul vaselor sanguine axilare
primesc limfa care coboară din partea inferioară a cefei, din partea superioară a
membrelor superioare, de la fascia cutanată a spatelui şi toracelui şi de la glandele
mamare.
Gâtul, ceafa şi capul sunt bogate în ganglioni precum:
- Ganglionii cervicali supraclaviculari situaţi deasupra claviculei, primesc
limfa de la amigdale şi din cavitatea bucală.
- Ganglionii cervicali superficiali, situaţi lângă mmandibulă, în zona
muşchiului sternocleidomastoidian, primesc limfă din zone diferite ca: ureche,
parotide, partea anterioară a gâtului, cefei, occpitalului şi amigdalelor
- Ganglionii occipitali, care sunt situaţi deasupra inserţiei trapezului,
colectează nu numai limfa provenind din ţesutul conjunctiv al zonei occipitale şi
cefei, ci şi din zona faringiană şi a amigdalelor.
- Ganglionii pre- şi retrosternali situaţi lângă pavilionul urechii şi lângă
parotide colectează limfa din urechea medie, de la ţesuturile conjunctive ale craniului
din zona mastoidă, din partea posterioară a pavilionului auricular, de la parotide, din
părţile laterale ale pleoapelor, de la rădăcina nasului, şi din partea anterioară a
pavilionului urechii.
- Gangionii submedulari şi submentonieri situaţi în corespondenţă cu
glanda submandibulară, colectează limfa care vine de ala buza inferioară, gingii,
vârful limbii, bărbie, obraji, din partea mediană a pleoapelor, dinţi şi mucoasele
bucale.
Zonele limfatice
În fiecare ganglion limfatic se colectează limfa unei părţi a corpului. Fiecare

parte a corpului este legată de celelalte prin vase limfatice capilare, existând o reţea
de comunicare care permite un schimb continuu. Pentru a efectua masajul limfatic
într-o zonă anume, deservită de un grup de ganglioni, este întotdeauna necesar să
se cunoască liniile de demarcare ale părţilor corpului din punct de vedere limfatic şi
cele de legătură, pentru că astfel se poate acţiona cu mai multă precizie.
MASAJUL DE DRENAJ LIMFATIC
85
Efectele masajului de drenaj
Drenajul este o grupare de tehnici manuale folosite pentru a facilita

eliminarea lichidelor în exces din ţesututri prin circuitul limfatic; limfa le purifică pe
parcursul trecerii sale prin ganglionii limfatici, înainte de a intra în sânge. Masajul
favorizează trecerea înăuntrul capilarelor limfatice a tuturor reziduurilor prezente în
ţesuturi, combate staza circulaţiei limfatice, stimulează ieşirea din ganglionii limfatici
a celulelor imunitare, care, trecând în sânge cresc capacitatea de apărare a
întregului organism contra infecţiilor de orice tip.
Efectul anti-edem.
Este acţiunea cea mai semnificativă, pe care alte tipuri de intervenţii

manipulatorii nu sunt capabile să o obţină. Dacă luăm în considerare trecerea în
capilarele limfatice a reziduurilor prezente în spaţiile interstiţiale ale ţesuturilor apare
evident faptul că limfa are capacitatea de a interveni în eliminarea/diminuarea
edemelor, în difuzarea serului pe care sângele nu reuşeşte să-l elimine în totalitate şi
pe care nici chiar limfa, în condiţii normale, nu poate să-l absoarbă complet.
Edemele pot interesa una sau mai multe zone ale corpului. Partea
edemaţiată se prezintă umflată, tensionată, netedă, aproape strălucitoare. O
presiune normală determinaă o deformare a ţesuturilor care întârzie să revină.
Edemul poate fi provocat de o stază venoasă sau de creşterea concentraţiei
de clorură de natriu (NACl) şi apă în sânge. Poate fi determinat de boli cardiace sau
ale circulaţiei sanguine, ca flebitele. Edemele de acest tip se localizează de obicei la
nivelul membrelor inferioare sau membrelor superioare, sau chiar în zona gâtului.
Edemele care au la origine intoxicaţii, afecţiuni ale ficatului sau rinichilor,
dimpotrivă, apar iniţial la nivelul feţei, mai ales la pleoape, şi numai într-o fază
secundă se extind la alte părţi ale corpului. În toate aceste situaţii patologice,
compoziţia chimică a sângelui suferă alterări semnificative care tulbură echilibrul
normal care există între sânge şi diferite ţesuturi ale organismului.
Efectele negative asupra sângelui şi asupra raportului său cu organismul
sunt determinate de evenimente trumatice ca: fracturi, contuzii, arsuri, procese
inflamatorii şi infecţii.
Folosirea masajului limfatic în tratamentul edemelor care se manifestă la
persoane în timpul perioadei premenstruale, al gravidităţii, sau la persoanele care
stau timp îndelungat în poziţie ortostatică, nu necesită prescripţie medicală.
Efectul cicatrizant.
Masajul limfatic acclerează curentul fluxului limfatic. Când într-o parte a

corpului sunt prezente răni sau diferite ulceraţii, fluxul limfei proaspete, bogată în
celule reconstructive, favorizează procesul de cicatrizare.
Acelaşi masaj limfatic este capabil să elimine din zona afectată substanţele
iritante care împiedică reconstrucţia ţesutului conjunctiv. Este extraordinar de util în
ulcere varicoase, escare, arsuri sau după intervenţii chirurgicale.
86
Efectul imunizant.
Îmbunătăţirea sistemului imunitar este unul din cele mai importante procese
datorate limfei. Masajul nu poate decât să contribuie la accentuarea acestui
fenomen. Tratamentul zonelor specifice va ajuta la rezolvarea mai rapidă a
problemelor determinate de exemplu de acnee, plăgi posttraumatice, intervenţii
chirurgicale, amigdalite, sinuzite, faringite. Intervenţia manipulatorie va fi făcută
pentru aceste afecţiuni doar preventiv şi nu concomitent cu afecţiuni acute.
Efect regenerant.
Drenajul contribuie la o mai bună hrănire a ţesuturilor şi poate duce la

restabilirea echilibrului hidric în zonele deshidratate. Pielea ridată, ternă, semn tipic
de îmbătrânire îşi revine, îşi recapătă încetul cu încetul culoarea sănătoasă, roz şi
luminoasă, pielea uscată capătă prospeţime în urma masajului limfatic. În cazul
fracturilor, ţesutul osos se regenerează mult mai rapid. Mameloanele sânilor îşi reiau
aspectul normal după alăptare. Efectul regenerant este fundamental în câmpul
estetic
Tehnicile masajului de drenaj limfatic
Manevrele masajului limfatic sunt neteziri (efleuraje) realizate cu o presiune

mult mai uşoară decât în masajul obişnuit, somatic. Dacă pentru cel din urmă
manevrele de netezire se execută cu o presiune de 600-700 mm coloană de mercur,
în drenajul limfatic manevrele se execută cu o presiune de 30mm coloană de
mercur. Pentru o mai uşoară reprezentare a acesteia, că presiunea mîinilor trebiue
să fie similară cu cea necesară a întoarce o foaie de hârtie.
Secvenţa corectă de aplicare a manevrei fundamentale de drenaj limfatic
este: faza iniţială de contact, faza de deplasare a mîinilor şi faza de relaxare a
presiunii. Cele trei faze se succed ritmic, prin mişcări circulare, eliptice, spiralate,
executate cu podul palmei, sau cu degetele, astfel încât suprafaţa de contact cu
corpul pacientului să fie cât mai mare posibil. Mîinile sa vor utiliza pentru drenarea
unor suprafeţe mai extinse ale corpului (gambe, membre inferioare; torace, spate),
pe când degetele sunt folosite pentru drenarea unor zone mai limitate (gât, mîini,
picioare, faţă).
Reglarea sistemului limfatic depinde de mecanisme fiziologice de „filtrare-
resorbţie”. Aceasta se traduce prin două manevre principale care tind să
îndeplinească această funcţie dublă: apelul şi resorbţia.
Principii generale de executare a manevrelor
87
Executarea DLM presupune o bună cunoaştere a anatomiei şi fiziologiei
limfatice. Este important să fie respectate: presiunea, sensul întinderii, ritmul
manevrelor. Fiecare dintre manevre trebuie repetată între 5 şi 10 ori pe acelaşi loc,
înainte de a deplasa mâna din nou.
Presiunea
Ea este aproape de presiunea tisulară normală: 30 mm Hg/cm 2 (dar poate fi

superioară în afecţiuni patologice), ceea ce este dificil de menţinut şi cere atenţie şi
antrenament. Experienţa a permis codificarea manevrelor DLM: mişcarea mâinilor
sau a degetelor singure este imprimată de o mişcare a membrelor superioare în
abducţie/adducţie şi nu numai de articulaţia pumnului, în scopul obţinerii unei
presiuni suficiente dar nu prea puternice, cu atenţie pentru a nu colaba vasele.
Presiunea trebuie să rămână uniformă de la începutul până la finalul mişcării.
Întinderea (tracţiunea)
Fiecare presiune este însoţită de o întindere, pentru a evita colapsul

colectorului, prin deschiderea lumenul său. Pe limfaticele normale, întinderea se
dirijează în sensul circulaţiei limfatice, orientată graţie valvulelor de pe lumenul pre-
colectorilor şi colectorilor către canalul toracic, apoi trunchiul jugulo-sub-clavicular.
Ritmul
Dacă este prea rapid, manevra devine ineficace, nelasând timp limfei să
înainteze de la o valvulă la alta. Dacă este prea lent, nu stimulează limfangionii
(unităţi motrice contractile limfatice) care fac parte dintre elementele motoare ale
limfei.
Protocolul tratamentului prin DLM
88
Durata recomandată de numeroşi autori este în jur de 30 minute per
membru, când este vorba de un „braţ gros” sau de o „gambă groasă” (limfedem
primar sau secundar). DLM-ul se poate practica în cazul edemelor, limfatice sau nu,
sau în tulburările circulatorii în general. În acest caz, DLM-ul este integrat în şedinţa
de kinetoterapie şi se poate rezuma la manevre cu o durată de câteva minute.
Un tratament mediu cuprinde de obicei 20 de şedinţe. Cu toate acestea, dacă după
10 şedinţe, nu apare nici un rezultat obiectiv (măsura în centimetri al edemului,
măsură a diurezei), şi nici un rezultat subiectiv (din partea bolnavului sau
practicianului), trebuie schimbat tratamentul.
Frecvenţa medie a şedintelor este una pe zi pentru prima săptămână, una la
două zile în a doua săptămână, apoi două şedinţe în a treia săptămână, iar în
continuare câte un a pe săptămână.
Această schemă standard trebuie să fie modulată în funcţie de numeroase criterii:
importanţa (mărimea) edemului, vechimea, etiologia, afecţiuni asociate, starea
pacientului. DLM-ul este rareori utilizat singur: el este asociat cu comprimarea
(bandajarea), cu presoterapia, şi exerciţiul fizic. În cazurile benigne, el este
adesea integrat în şedinţa de recuperare.
DLM-ul presupune a priori integritatea nodulilor limfatici. Când ei au fost
înlăturaţi chirurgical, el trebuie totuşi practicat, în scopul de a facilita exploatarea
unor noi căi de derivaţie.
Schema unei şedinţe de DLM tip
Pacientul este în decubit dorsal, membrele inferioare ridicate la aproximativ

30º faţă de planul mesei, dacă este vorba de un edem non-limfatic (flebedem), sau
mixt (unde componenta limfatică nu este singura la originea edemului). De fapt,
limfedemul nefiind sensibil la componenta posturală, nu este necesar să se ridice un
„braţ gros” sau o adevărată „gambă groasă”, din moment ce fracţiunea lichidiană nu
este mobilizabilă la gravitaţie.
Se începe prin a goli nodulii proximali de la rădăcina membrului, prin
manevre de apel. Apelul este urmat de manevre în brăţară, pe tot membrul, de la
segmentul proximal până la mână. Mâinile se pot deplasa alternativ pe feţele
laterale, apoi antero-posterioare, atunci când suprafaţa de tratat este mai mare decât
cea a mâinilor terapeutului. Dacă edemul interesează tot membrul, după ce a golit
nodulii şi vasele, maseurul amorsează resorbţia la rădăcina membrului, după aceiaşi
modalitate. Se alternează apelul, pentru a goli circuitul umplut, cu resorbţia, pentru a
diminua edemul prin reumplerea sistemului, mergând puţin câte puţin către partea
distală a membrului.
După 30-40 de minute, se încheie şedinţa prin golirea nodulilor proximali. Nu
este deci necesar de a începe drenajul sistematic de la baza gâtului şi a trunchiului,
oricare ar fi mărimea, localizarea şi etiologia edemului.
Important: acest tip de masaj se înscrie câteodată într-un context psihologic
delicat, de aceea este important să se dea masajului un aspect plăcut şi confortabil.
89
MASAJUL TERAPEUTIC
21. MASAJUL TERAPEUTIC
90
Definiţie:masajul terapeutic este utilizat în medicina fizică asociat cu alte tehnici
cum ar fi:electroterapia, termoterapia, kinetoterapia.
Masajul poate fi folosit în tratamentul unor afecţiuni favorizând procesul de
vindecare şi de recuperare.Deoarece efectele masajului nu se disociază complet în
alcătuirea programului de masaj se vor indica metodele,procedeele tehnicile care
corespund obiectivelor propuse,în fincţie de pacientul căruia i se adresează.
În alegerea metodelor utilizate în cadrul unei şedinţe de masaj trebuie să se ţină
seama de câteva aspecte:
 diagnostic
 vechimea afecţiunii
 simptomatologie
 scopul urmărit
 observaţiile rezultate în urma examinării pacientului
 starea pacientului
 recomandări medicale
 gradul de reactivitate a pacientului
 evoluţia efectelor urmărite prin aplicarea masajului.
Principalele scopuri urmărite în timpul aplicării masajului terapeutic
sunt:circulator,relaxator,sedativ,antialgic,stimulativ.
Pentru întocmirea unui protocol al şedinţei de masaj trebuie avute în vedere:poziţia
subiectului,poziţia regiunii sau a segmentului masat şi ordinea în care se aplică.
Procedeele de masaj se aplică în următoarea ordine:
-procedee şi tehnici cu efecte generale asupra întregului organism,petru
reechilibrarea neurovegetativă.
-procedee şi tehnici cu efecte predominant reflexe,aplicate fie la distanţă de regiunea
afectată .
-procedee şi tehnici aplicate pe regiunea afectată cu scop strict terapeutic:
-procedee şi tehnici ajutătoare de accentuare a efectelor urmărite,prin aplicarea
celor specifice afecţiunii.
-procedee şi tehnici calmante sau de stabilizare a efectelor obţinute în urma şedinţei
de masaj.
În funcţie de efectele urmărite protocolul unei şedinţe este diferit.
Pentru obţinerea unor efecte predominant circulatorii,de facilitare a circulaţiei de
întoarcere sau a circulaţiei articulare:
-poziţia subiectului va fi cât mai comodă,cu musculatura relaxată;
-poziţia segmentului masat va fi cea declivă,dacă se urmăreşte facilitarea circulaţiei
de întoarcere şi proclivă pentru uşurarea circulaţiei arteriale.
Succesiunea procedeelor va fi următoarea:
-masaj reflex al ţesuturilor conjunctiv subcutanat;
-masaj de apel abdominal pentru membrele inferioare şi toracal,pentru membrele
superioare.
-masaj segmentar al membrului respectiv,începând cu segmentul proximal şi
continuând până la cel distal;masajul se va face centripet.
-masajul reflex al piciorului pe zonele corespunzătoare sistemului circulator sanguin
şi limfatic.
-masaj relaxator decontrcturant al umerilor cefei .
-masaj energic al trunchiului.
91
Îmbunătăţirea circulaţiei are şi efecte trofice însemnate.De aceea se va indica şi în
profilaxia sa tratamentul ulcerelor varicoase şi al escarelor nu numai în insuficienţa
circulatorie venoasă,arterială sau limfatică.
Pentru obţinerea unor efecte predominant sedative,antialgice:
-poziţia subiectului va fi comodă cu musculatura relaxată.
-În sala de masaj trebuie asigurate condiţii optime în ceea ce priveşte
luminozitatea,liniştea.
Prcedee de masaj folosite
-să fie lente ,nu prea profunde ,cu intensitate adaptată sensibilităţii subiectului.
-timpul de lucru se va adapta deasemenea subiectului.
-efectul sedativ şi antialgic localizat se poate obţine fie prin procedee şi tehnici
aplicate la distnţă de locul dureros )masajul zonelor reflexogene reciproce,masajul
reflex al picioarelor şi al mâinilor presopunctura),fie prin aplicaţii pe locul
dureros,folosind chiar şi tehnici care provoacă iniţial durere ,de exemplu masajul
trnsversal profund.
Pentru obţinerea efectelor predominant stimulante.
-se pot utiliza procedee care influenţează direct,mecanic sau
indirect,reflex,segmentul masat,în funcţie de scopul urmărit.
Procedeele şi tehnicile utilizate:
-discontinue,cu schimbări rapide şi dese de ritm.
-de intensitate mare
-cu profunzime mare.
 În cabinetele de masaj se folosesc termeni speciali pentru identificarea
zonelor de masaj.
 Se folosesc mai mult manevre uşoare cu mişcări lente având în vedere
totdeauna afecţiunea, zona şi particularităţile individuale a fiecărui pacient.
 Se poate lucra cu creme antiinflamatoare, antireumatice, decontracturante,
etc.
 Pacientul este aşezat în:-Decubit Ventral=D.V.(culcat pe burtă)
-Decubit Dorsal=D.D.(culcat pe spate)
-Decubit Lateral=D.L.(culcat lateral dreaptasau
stânga)
-Şezând pe scaun
Masajul terpetic în:
 Artroza=A
 Artroza este o afecţiune articulară degenerativă de uzură.
 Spondiloza=Sp.
 Este o erodara a discurilor intervertebrale, pe vertebre pot apărea osteofiţi ce
pot afecta nervii sau discurile.
 Discopatia este afectarea discului intervertebral format dintr-un cartilagiu cu o
substanţă cartilaginoasă înăuntru, denumită nucleu pulpos din cauza unor
factori de frig, efort, traumatisme, etc. Acest nucleu se inflamează şi apasă pe
rădăcinile nervilor spinali, poate rezulta Hernia de disc.
 Artroza scapulo-humerală=A.S.H. localizată pe partea dreaptă sau stângă
92
 Periartrită scapulo-humerală =P.S.H. localizată pe partea dreaptă sau stângă
 Scapulo-humeral= S.H. localizată pe partea dreaptă sau stângă
 Membrelor superioare =M.S. localizată pe partea dreaptă sau stângă
 Metecarpienelor=M.C. localizată pe partea dreaptă sau stângă
 Cervical, Dorsal, Lombar=C.D.L.
 Spondiloza Cervicală=Sp.C.
 Artroză Cervicală=A.C.
 Cervicală=C este localizat C1, C2, C3,.....
 Dorsalo-Lombară=D.L.
 Spondiloza Dorsalo-Lombară=Sp.D.L.
 Dorsală=D. Este localizat D1, D2, D3.................
 Lombosciatică=L., este localizat la L1, L2, ............
 Discopatie: este localizat: C1, C2, C3, .........D1, D2, D3, .......... L1, L2.
L3,..............
 Membre Inferioare=M.I. localizată pe partea dreaptă sau stângă
 Artroza Coxofemurală=Coxartroză A.C.F. localizată pe partea dreaptă sau
stângă
 Genunchi=Gonartroză localizată pe partea dreaptă sau stângă
 Tarsiene=T. localizată pe partea dreaptă sau stângă
 Tibiotarsiene=T.T. localizată pe partea dreaptă sau stângă
 Metatarsiene=M.T.
 Nevralgie intercostală=N.I.C.
MASAJUL ÎN CONTUZII
Contuziile superficiale
Contuziile sunt leziuni ale părţilor moi, fără interesarea tegumentului – el

este integru.
Se manifestă clinic prin :
- echimoză – apare imediat după traumatism, ca urmare a ruperii unor
vase sanguine de calibru mic (capilare) ;
- hematom – apare în urma unor vase mari rupte şi astfel cantitatea de
cânge e mai mare ;
- serom – apare în urma ruperii unor vase limfatice de dimensiuni mici.
Contuziile superficiale beneficiază de masaj aplicat imediat după
traumatism :
- neteziri iniţiale uşoare – repetate, care scad intensitatea dureroasă pe
măsură ce durerea scade, forţa de execuţie a netezirii va creşte ;
- frământatul e uşor, cu vârful degetelor sau rădăcina mâinii, ptr a
împrăştia lichidele stagnate;
- neteziri uşoare – pentru a împinge lichidele disociate în torentul
sanguin.
Contuziile profunde
93
Din punct de vedere clinic avem :
- echimoze tardive – secundare leziunilor musculare, aponevrozelor
nervoase ;
- hematoame mari – ca urmare a ruperii unor vase de calibru mediu.
Masajul în formă clasică, nu se aplică imeiat – e contraindicat.
În prima etapă:
- Se aplică comprese reci sau masaj cu gheaţă (neteziri uşoare) cu
dublu scop: scade durerea şi grăbeşte resorbţia colecţiei;
Se poate face masaj reflexogen, stimulând reflexul de simetrie, de suprafaţă,
masajul la distanţă.
În a doua etapă se poate executa masajul clasic.
În unele situaţii, contuziile sunt urmate de formarea unui edem, localizat la
nivelul segmentelor distale. Este dur elastic şi cald. Acesta are următoarea evoluţie:
fie dispare de la sine, fie persistă timp îndelungat.
În cazul existenţei acestui edem, se aplică un masaj pneumatic, realizat cu
ajutorul unui aparat (angiomat), care realizează compresii şi decompresii, succesive,
centripete, ce favorizează circulaţia de întoarcere şi secundar resorbţia edemului.
Şedinţa de masaj trebuie completată cu mobilizări articulare pasive:
- exerciţii fizice analitice – localizate la nivelul segmentului afectat;
- exerciţii globale.
MASAJUL ÎN PLĂGI
Plăgile sunt de continuitate, la nivelul ţesuturilor, în care sunt interesate şi

tegumentele.
Vindecarea lor se poate realiza:
Normal - „Restitutio ad integrum”
Masajul se aplică la 5 cm de plagă şi constă din fricţiuni circulare concentrice
sau excentrice executate cu vârful degetelor – uneori se interpune un tifon. Astfel se
dezvoltă supleţea ţesutului şi se evită formarea ţesutului fibros.
Cu cicatrice atrofică
Subţire, întinsă, lucioasă, străvezie, apare datorită unei insuficienţe
respiratorii locale, unor factori distructivi locali sau unei rezistenţe scăzute a
organismului. Se vindecă foarte încet, accelerarea vindecării se realizează prin
masaj (automasaj) aplicat perilezional.
Masajul constă din neteziri, fricţiuni fine superficiale, vibraţii executate cu
vârful degetelor.
Prin cicatrice hipertrofică
Un ţesut cicatricial în exces, mergând până la forma tumorală keloidă – care
se caracterizează prin:
- determină retracţie şi aderenţe în toate planurile posibile, realizând
compresiuni vasculare nervoase;
- perturbări ale mobilităţii articulare.
Profilaxia cicatricelor patologice se poate realiza printr-o metodă specifică
numită KINEPLASTIE – frământatul pielii sau masajul epidermo-dermic.
MASAJUL ÎN LEZIUNILE OSOASE
94
FRACTURA – soluţia de continuitate la nivelul osului produs în urma unui
traumatism direct sau indirect.
Tipuri de fracturi: complete, incomplete (fisuri), închise, deschise, cu
deplasare, fără deplasare.
În topul clasamentului sunt fracturile de tibie (I) şi femur (II).
Fracturile se pot produce pe un os sănătos, într-un traumatism cu o acţiune
violentă sau în osteoporoză, datorită vârstei sau după tratamentul cu cortizon.
Tratamentul se aplică etapizat:
- prima perioadă fiind masaj reflexogen pentru prevenirea atrofiilor
musculare şi pentru tulburările trofice locale;
- a doua perioadă – după degipsare – masajul la nivelul zonei lezate:
neteziri, fricţiuni superficiale şi vibraţii a căror paletă se va lărgii prin tatonare
(automasaj).
MASAJUL ÎN ENTORSE
1. Entorse de gradul I
Sunt simple întinderi ale ligamentelor şi capsulelor articulare, ele reprezintă
indicaţia majoră pentru masaj.
- se preferă masajul cu gheaţă şi se execută pe o durată de 5-7 minute
şi se repetă de 3-4 ori pe zi;
- crioterapia produce vasodilataţii profunde manifestate prin hiperemie
activă instalată după o scurtă perioadă de vasoconstricţie;
- scade activitatea receptorilor cutanaţi, scade viteza de conducere,
scade spasmul muscular, scade cu 10-20% nivelul metabolismului;
- durerea şi tumefacţia locală se ameliorează sau dispare după 24-48 de
ore.
Masajul e urmat de mobilizări pasive şi pasivo-active ale articulaţiei.
2. Entorsele de gradul II
Sunt rupturi totale sau parţiale ale ligamentelor sau capsulei articulare cu
acumulare de sânge (hemartroză) sau cu acumulare de lichid sinovial (hidartroză).
3. Entorsele de gradul III
Sunt smulgeri ale ligamentelor de la inserţia de pe os.
Evoluează ca o mică fractură.
După o durere iniţială puternică fenomenele algice dispar. Reapar după
câteva ore cu o contractură şi cu blocarea articulaţiei.
Tratamentul pentru 2 şi 3 este ortopedoc, chirurgical.
Masajul se aplică etapizat.
La sportivi toate tipurile de entorse se imobilizează.
MASAJUL ÎN LEZIUNILE MUSCULARE
- antrenamente incorecte fără încălzire corespunzătoare;

- tulburări în metabolismul glucopolizaharidelor şi al acidului sialic;
- tulburări endocrine (hipotiroidie, hipertiroidie);
- hipovitaminoze;
95
- leziuni musculare secundare luxaţiilor, fracturilor, tulburărilor ischemice
şi tulburări de diverse cauze.
Contuzii musculare
- este însoţită de un hematom abundent ce infiltrază fibrele musculare;
- se produc după traumatisme unice şi pot afecta cotul cu lezarea
muşchiului brahial;
- după traumatisme mici şi repetate, la sportivi, dobândesc aspect de
contuzii profesionale (ex.: muşchiul cvadriceps pentru fotbalişti, muşchii adductori
pentru echitaţie)
Masajul plastic forma uscată; se contraindică în contuziile cu hematom şi se
practică masajul reflexogen stimulând unul dintre reflexele: de simetrie, la distanţă,
pe musculatura antagonistă.
Rupturi musculare
Se produc pe un muşchi contractat în efort necoordonat sau prea mare. Apar
în urma unor accidente în sport (ex.: muşchii adductori în echitaţie; triceps sural în
tenis şi alpinism).
Forme de rupturi musculare:
- ruptură totală: tratamentul este chirurgical, ortopedic şi gimnastică
medicală după terminarea imobilizării.
- ruptură parţială: tratamentul este ortopedic şi gimnastică medicală.
- rupturi fibrilare: sunt o indicaţie majoră pentru masaj; clinic se manifestă
prin durere de mică intensitate ce apare tardiv, nu după efort; masajul se aplică cât
mai rapid şi constă din neteziri uşoare. Pe măsura descreşterii durerii intensitatea
netezirilor creşte. Se aplică frământat blând la nivelul zonei lezate cât şi perilezional.
- infecţii primitive ale muşchilor (miozite)pot fi specifice: TBC la nivelul
muşchilor; tratament ortopedic şi antibiotice; pot fi nespecifice: masajul este etapizat:
se execută pe timpul imobilizării în aparat gipsat (reflex) şi a doua etapă după
degipsare.
Plăgi tendinoase
Sunt cele mai frecvente leziuni ale tendoanelor.
Cele mai expuse tendoane sunt:
- flexorii şi extensorii degetelor;
- extensorii pumnului;
- tendonul rotulian.
- secţionarea unui tendon poate fi: totală sau parţială;
Tratamentul este chirurgical şi ortopedic.
Masajul este etapizat:
- perioada de imobilizare în aparat gipsat (reflex);
- perioada de după degipsare. Gipsarea poate dura de la 3 săptămâni
până la 13-14 zile, în cel mai fericit caz, în formele simple.
- se aplică masaj umed cu unguente, recurgându-se la manevre blânde;
- se indică mobilizarea articulaţiilor analitic şi pasiv.
Rupturi tendinoase
- tendinite;
- degenerescente chistice;
Cauze:
- suprasolicitarea tendonului prin tracţiune;
- apare în urma unor traumatisme mai repetate ce determină modificări
calitative ale tendonului sau pe un tendon sănătos supus unui traumatism violent;
96
- locul de minimă rezistenţă este reprezentat de joncţiunea musculo-
tendinoasă.
Cele mai afectate tendoane sunt:
- muşchii rotatori ai umărului ce formează coiful rotatorilor;
- lunga porţiune a bicepsului;
- tendonul rotulian.
Tratamentul va fi ca al plăgilor tendinoase, dar recuperarea se va face mult
mai greu.
MASAJUL CU GHEAŢA (CRIOTERAPIA)
Constă în aplicarea locală de gheaţă concomitent cu efectuarea unor

manevre de presiune şi fricţiune. Astfel se induce rapid un efect analgezic de
suprafaţă, vasoconstricţia e urmată de o vasodilataţie activă de lungă durată.
Crioterapia este indicată în tratamentul escarelor, al afecţiunilor
posttraumatice acute, reprezentând un mijloc excelent de analgezie ligamentară,
musculară articulară sau a zonelor de inserţie.
E bine să ţineţi cont de faptul că:
- Difuzarea senzaţiei de rece prin piele depinde de grosimea epidermei,
a ţesutului gras subiacent, de conţinutul de apă din ţesuturi şi muşchi şi de rata
debitului sangvin.
- Nu lăsaţi prea mult gheaţa pe locul afectat (cca 20 de minute) şi
repetaţi aplicarea de mai multe ori pe zi.
- Nu aplicaţi gheaţa direct pe piele, puneţi-o pe o bucată de pânză sau
pe o compresă. Nu de alta, dar din neatenţie aţi putea leza pielea.
Masajul în afecţiuni reumatismale
În afecţiunile reumatismale,masajul se adresează în special modificărilor musculare

şi tegumentare determinate de acestea,şi mai puţin articulaţiei.
La nivelul articulaţiei,masajul este indicat pentru drenajul hidartrozei sau pentru
combaterea durerii la nivelul inserţiei capsulei ariculare şi a ligamentelor (masaj
transversal profund).În cazul unei capsulite retractile,se pot folosi procedee de
masaj de intensitate mică,în vederea pregătirii ariculaţiei pentru kinetoterapie.
În afecţiuni reumatismale sunt prezente infiltrate dureroase la nivelul ţesutului celelar
subcutanat.Cel mai indicat mod de înlăturare a acestora este masajul.Modul de
aplicare a masajului depinde de regiunea interesată
-La ceafă se pot aplica procedee de intensitate relativ mare;după 5-
6şedinţe,mobilitatea pielii pe planurile subjacente se ameliorează,de asemenea şi
durerea la prinderea pielii,iar infiltratele dispar.
97
ANATOMIE
98
99
1. PLANURILE CORPULUI UMAN
Planurile sunt suprafete care sectioneaza imaginar corpul omenesc si in

functie de pozitia ortostatica se cunosc 3 tipuri de planuri:
1. Planuri frontale : sunt dispuse parallel cu fruntea, de sus pana jos si imparte
corpul omenesc intr-o parte anterioara (ventrala ) si o parte posterioara
( dorsala ).
2. Planuri sagitale : sunt dispuse vertical pe axa corpului de sus pana jos si
impart corpul omenesc in jumatatea dreapta si jumatatea stanga.
3. Planuri transversale : asezate la nivelul centrului general de greutate
orizontal si impart corpul omenesc in parte inferioarsa si parte superioara.
La intersectia celor trei tipuri de planuri se gaseste un punct imaginar intre
vertebra lombara L1—L 2 numit centru de greutate care la om se modifica in
miscare, mers, alergare, sarituri.
SISTEMUL OSOS
Corpul omenesc este compus din aproximativ 206 oase, greutatea lor in
statre uscata este cuprinsa intre 5 – 5,5 kg.
In functie de forma pe care o au , oasele se clasifica in :
● oase lungi (ex. femurul )
● oase scurte ( oasele carpiene )
● oase plate ( oasele capului )
Indiferent de forma pe care o au, oasele prezinta la suprafata pe anumite
portiuni numeroase neregularitati numite spine care servesc drept zone pentru
inserctiile musculare ( inserctia musculara este locul unde muschiul se prinde
prin tendon de os).
La suprafata oaselor pot aparea si depresiuni, zone prin care trec nervi,
vase de sange si vase limfatice.
Oasele care alcatuiesc scheletul uman sunt urmatoarele :
● neurocraniul – format din 8 oase
● viscerocraniul – 14 oase
● coloana vertebrala – 33-34-oase
● omoplatul - 2 – oase
● clavicula – 2 - oase
- osul stern – 1 os
100
- coaste – 12 perechi
- osul humerus – 2 oase
- osul radius – 2 oase
- osul cubitus – 2 oase
- oasele carpiene – 8 + 8 oase
- oasele metacarpiene – 5+5 oase
- falange -14+14 la maini , 14+14 la picioare
- osul coxal – 2 oase
- femur – 2 oase
- patella (rotula) – 2 oase
- tibie – 2 oase
- fibula – 2 oase
- oasele tarsiene – 7 +7 oase
- oasele metatarsiene- 5+5 oase
OASELE CAPULUI
101
Capul este format din :
a) neurocraniu care adaposteste creierul
b) viscernocraniu care contine organelle de simt si masticatie.
a) NEUROCRANIUL - este format din 8 oase – 4 perechi (2+2) si 4
neperechi .Toate oasele sunt plate.
Oasle neurocraniului sunt :
- OSUL FRONTAL - este un os simetric, nemedian, dispus in partea
superioara a capului si anterior. Prezinta doua cavitati numite sinusuri
frontale care fac legatura cu fosele nazare ;
- SFENOIDUL – este un os nepereche, median, situat la baza craniului
perpendicular pe axa acestuia. In partea superioara prezinta o
depresiune osoasa numita saua turceasaca care adaposteste hipofiza
102
(glanda endocrina care asigura procesul de crestere si dezvoltare a
organismului) ;
- ETMOIDUL – os nepereche , nesimetric, median, participa la formarea
orbitelor si foselor nazale ;
- OSUL OCCIPITAL – situat in partea posterioara si inferioara a capului,
face legatura cu coloana verebrala cervicala prin inrtermediul
articulatiei occipitoatalandoide.
- OSUL TEMPORAL – os pereche, simetric,ce participa la formarea
aparatului auditiv
- OSUL PARIETAL – 2 oase pereche, simetrice, situate in partea
superioara a capulului ce formeaza cea mai mare parte a boltii craniene.
b) VISCEROCRANIUL – este format din 14 oase din care 12 perechi
dispuse cate 6 de o parte si alta a fetei si care sunt adunate in jurul
unui os nepereche numit vomer (osul nazal ). Al 14-lea os al fetei este
un os semimobil care se mai numeste mandibula sau maxilar inferior
si permite actul de masticatie. Cele 13 oase amintite formeaza
maxilarul superior.
Toate oasele capului sunt unite între ele prin articulaţii fixe numite sinartroze sau
suturi care nu permit nici un fel de mişcare.
Coloana vertebrală
103
Coloana vertebrală este cel mai important segment al aparatului locomotor. De ea se
prind în partea superioară centura scapulară, membrele superioare, în partea
posterioară toracele iar în partea inferioară membrele inferioare.
104
Este formată din 33-34 vertebre osoase.
Prezintă 344 suprafeţe articulare cu 24 discuri interverbrale, cu 364 ligamente
musculare şi cu 730 puncte de inserţie.
O vertebră a coloanei vertebrale este formată dintr-o:

- parte inferioară numită corp, de formă cilindrică ce prezintă două feţe:
superioară şi inferioară, alcătuită dintr-o lamă de ţesut fibros numită placa
terminală;
- partea superioară, de formă neregulată, numită arc;
vertebra prezintă posterior şi median o apofiză osoasă, iar lateral două apofize
transverse. Deasupra şi dedesubt câte două apofize articulare. Între apofiza
spinoasă şi cele articulare se găsesc lamele vertebrale.
Prezintă 344 suprafeţe articulare cu 24 discuri interverbrale, cu 364 ligamente
musculare şi cu 730 puncte de inserţie.
O vertebră a coloanei vertebrale este formată dintr-o:

- parte inferioară numită corp, de formă cilindrică ce prezintă două feţe:
superioară şi inferioară, alcătuită dintr-o lamă de ţesut fibros numită placa
terminală;
- partea superioară, de formă neregulată, numită arc;
vertebra prezintă posterior şi median o apofiză osoasă, iar lateral două apofize
transverse. Deasupra şi dedesubt câte două apofize articulare. Între apofiza
spinoasă şi cele articulare se găsesc lamele vertebrale.
Coloana vertebrală este formată din următoarele regiuni:
a) regiunea cervicală – se codifică C1 – C7 şi este formată din 7 vertebre.
Prima vertebră cervicală se numeşte atlas, a doua axis şi are un rol de pivot. C7
se numeşte vertebra proeminentă datorită unei apofize spinoase palpabile.
105
b) regiunea dorsală (toracică) – formată din 12 vertebre dorsale, se codifică
D1 – D12 (t1 – T12). De aceste vertebre se prind cele 12 perechi de coaste
prin intermediul articulaţiilor costovertebrale în număr de 24.
c) regiunea lombară – alcătuită din 5 vertebre lombare L1 – L5. sunt cele mai
groase şi cele mai late vertebre deoarece ele menţin greutatea corpului. Din
această regiune lombară pleacă şi ramurile nervului sciatic care pun în
mişcare mulsculatura membrelor inferioare.
d) regiunea sacrococcigiană: formată din 9-10 vertebre, S1 – S10. sunt sudate
între ele şi dau naştere la două oase: osul sacru şi osul coccige.
Coloana vertebrală are forma unui S şi prezintă trei curburi:
- cervicală
- dorsală
- lombară
106
- atitudinea coloanei depinde de: vârsta, sexul, profesia şi gradul de oboseală a
individului. Funcţionează ca un resort, se întinde şi se comprimă, are rol de a
asigura
- echilibrul corpului
Scheletul toracelui
Toracele este anexat părţii superioare a coloanei vertebrale şi realizează o cavitate
ce adăposteşte organe ca inima, plămânii, vase sanguine etc.
Oasele toracelui sunt:

a) Osul stern: os nepereche, situat în partea din faţă a toracelui imediat sub
piele, este un os plat, are forma unui pumnal şi este format din 3 oase:
– manubriul sternal sau manerul
– corpul sternului
– apendicele xifoid
din stern se prind cele 7 perechi de coaste prin intermediul articulaţiilor sternocostale
(12 la număr).
b) coastele: - 12 perechi de coaste, au forma de arc de cerc. Primele 7 perechi
se prind de osul stern (coaste sternale), următoarele 3 (adică 8, 9, 10) se
articulează de stern prin intermediul coastei 7 (coaste false) iar ultimele 2
(adică 11, 12) sunt coaste libere).
c) Centura scapulară
Realizează legătura între partea superioară a trunchiului şi membrele superioare.
Este alcătuită din 2 oase:
107
1. Clavicula: os lung, turtit, aşezat transversal, are forma de S
italic şi este situat între capul sternului şi acromionul
omoplatului.
2. Omoplatul (scapula): os plat, triunghiular, cu baza în sus şi
vârful în jos, este situat între primul şi al optulea spaţiu
intercostal. Vârful omoplatului se proiectează pe coasta a 7-a.
Se află în partea posterioară a toracelui.
Scheletul umărului şi a membrelor superioare

Umărul este reprezentat de partea superioară a omoplatului (acromionul) şi partea
superioară a humerusului.
Scheletul membrelor superioare este format din:

- scheletul braţului:
- humerus – os lung ce prezintă
- - o parte superioară: capul humerusului
- -un corp lung şi
- o parte inferioară
- scheletul antebraţului format din două oase lungi:
- radius, ce se află în prelungirea degetului mare de la mână.
Prezintă:
- o extremitate superioară
- un corp lung şi
- o extremitate inferioară
108
- cubicus (ulna) situat în prelungirea degetului mic, în partea superioară
prezintă o protuberanţă osoasă – olecranul
scheletul mâinii este format din:
- oase carpiene – 8 oase dispuse pe două rânduri. Primul rând spre antebraţ
este format din:
- scofoid
- semilunar
- piramidal
- pisiform
Al doilea rând în jos:
- trapez
- trapeziod
- osul mare
- osul cu cârlig
- oase metacarpiene – se găsesc în prelungirea oaselor carpiene, sunt oase
lungi şi sunt în număr de 5 la o mână, se numerotează di înăuntru în afară
începând cu degetul mare.
- Oasele degetelor care se găsesc în prelungirea metacarpienelor, sunt tot
oase lungi în număr de 14 la o mână, câte 3 pentru fiecare deget cu excepţia
degetului mare (police) care are 2.
Scheletul bazinului
Se mai numeşte centura pelviană. Face legătura între coloana vertebrală şi

membrele inferioare. Oasele care formează scheletul bazinului sunt:
109
- oasele coxale dispuse lateral şi unite anterior printr-o simfiză pubiană şi
posterior prin segmentul sacrococcigian. Sunt oase plate de formă patrulateră
alcătuite din 3 piese osoase:
- osul iliac reprezintă partea se sus şi din afară a osului coxal
- osul pubis, reprezintă partea din faţă a osului coxal
- ischionul, este partea de jos a osului coxal
toate cele 3 oase converg către centrul osului.
- osul sacru, os median ce ia naştere din unirea vertebrelor sacrale, este
aşezat între cele 2 oase coxale orientat oblic posterior şi înapoi formând cu L5
un unghi numit promontoriu. Are forma unei piramide, cu baza în sus şi vârful
în jos.
- osul coccigele, este un os mic situat sub osul sacru, ia naştere din unirea
vertebrelor coccigiene. Are formă de piramidă cu baza în sus şi vârful în jos.
Este o porţiune fixă.
Scheletul membrelor inferioare.
Scheletul membrelor inferioare cuprinde
110
- scheletul coapsei
- scheletul gambei
- scheletul genunchiului
- scheletul piciorului
- scheletul coapsei este reprezentat de un os lung numit femur
- Femurul are:
- o extremitate superioară care cuprinde capul femurului
- o protuberanţă osoasă laterală externă numită trohanterul mare şi
- o protuberanţă osoasă internă numită trohanterul mic
- un corp lung
- o extremitate inferioară formată din:
- epicondilul intern
- epicondilul extern
- scheletul gambei este format din 2 oase lungi:
- tibia care prezintă:
- o extremitate superioară
- un corp lung şi
- o extremitate inferioară ce formează maleola internă
- peroneul (fibula) care este mai subţire, ajută la stabilitatea gambei şi este
articulată în partea superioară cu tibia
Prezintă:
- un os lung şi
- o extremitate inferioară ce formează maleola externă
- scheletul genunchiului este format din extremitatea inferioară a femurului,
extremitatea superioară a tibiei şi fibulei şi prezintă un os independent,
semimobil şi triunghiular aşezat în partea anterioară a genunchiului numit
patela sau rotula
111
- scheletul gleznei şi a piciorului : oasele piciorului sunt legate între ele prin
ligamente fibroase puternice şi cuprind:
- oasele tarsiene: sunt oase scurte, în număr de 7 la un picior:
- talus
- calcaneu
- navicular
- cuboid
- şi 3 oase cuneiforme
- oasele metatarsiene: sunt oase lungi, în număr de 5 la un picior
- falangele: aşezate în continuarea oaselor metatarsiene sunt în număr de 14 la
un picior
Degetul mare de la picior se numeşte haluce.
SISTEMUL ARTICULAR
Segmentele osoase care alcatuiesc scheletul uman sunt catre extremitatile

lor prin anumite parti moi numite articulatii.
Articulatiile se clasifica astfel :
- articulatii fixe – numite sinartroze, ele nu permit nici un fel de miscare si
se intalnesc la oasele capului ;
- articulatii semimobile care au amplitudine redusa si se intalnesc la
nivelul coloanei vertebrale ;
- articulatii mobile numite diartroze , care au anumite grade de libertate si
formeaza cea mai mare parte a articulatiilor scheletului uman.
Elementele componente ale diatrozelor (articulatiilor mobile) :
- extremitatile osoase articulare ;
- cartilajul articular , care este acoperit cu tesut hialin. Acest tesut mai
gros la persoanele tinere si mai subtire la persoanele in varsta, deci se
subtiaza odata cu trecerea anilor
Acest cartilaj articular are 3 proprietati :
- compresibil – joaca rol de amortizare asupra suprafetelor osoase. Unele
articulatii pot suporta presiuni de peste 350 kg forta (articulatia
coxofemurala de exemplu ). Ca urmare a compresiunii discurile
intervertebrale dupa o zi de lucru in picioare inaltimea unei persoane
poate scadea cu 1-2 cm.
- Elastic – este mai elastic in zona centrala si mai putin elastic la periferie
- Poros – proprietatea de a se imbiba cu lichid sinovial
- Capsula articulara – care se prezinta ca un manson ce imbraca
capetele articulatiilor osoase ;
- Ligamentele articulare – care are rolul de a intari articulatia si de a
limita miscarile in articulatie . Ligamentele articulare pot fi oblice ,
incrucisate, laterale, rotunde si capsulare.
- Sinoviala – care reprezinta stratul intern al capsulei articulare si se
intinde pe toata suprafata profunda a capsulei, constituind peretele
capsulei articulare . Sinoviala regleaza temperatura si presiunea
atmosferica in interiorul articulatiei.
112
- Lichidul sinovial – care este un produs al miscarii articulatiei, este de
culoare usor galbuie, vascos si tansparent. Are triplu rol , de hranire a
articulatiei, de curatire, de ungere (lubrifiere )
Imobilizarea prelungita a unei articulatii are efecte nefavorabile asupra ei
si anume :
- lichidul sinovial nu se mai produce deci se pierd cele trei proprietati
- ligamentele articulare se atrofiaza
- capsula articulara retracteaza (cade )
- articulatia îsi pierde mobilitatea , se ajunge la redoare articulara
( pierderea capacitatii functionale a articulatiei) care este insotita de
durere si anchiloza
Cele mai importante articulatii tip diartroza ale corpului sunt :
- articulatia occipito- altandoida, realizata intre osul occipital si prima
vertebra (atlas) ;
Biomecanica articulatiei :
- flexia si extensia capului
- inclinarea capului lateral stanga – dreapta
- rasucirea capului stanga – dreapta
- circumdictia capului ( rotatia )
- articulatia scapulo- humerala ( umarului ), realizata intre scapula si
capatul superior al humerusului
- flexia si extensia bratului
- ducerea bratului sus
- rotirea interna si externa a bratului
- adductia si abductia bratului
- circumductia bratului care se descompune in miscarea de anteductie
( rotirea bratului inainte ) si retroductie ( rotirea bratului inapoi)
Articulatia acromio- claviculara, realizata intre acromionul omoplatului si
clavicula. Este o articulatie intermediara care ajuta articulatia scapulo-
humeriala pentru a putea realiza toate miscarile mentionate.
Articulatia humero – cubico- radiala (cotului), realizata intre suprafetele osoase
articulare ale oaselor humerus, radius si cubicus.
Biomecanica articulatiei ;
- flexia si extensia antebratului pe brat
- pronatie ( rasucirea antebratului cu degetul mare in jos)
- supinatie ( rasucire antebratului cu palma in sus )
- rotatie interna si externa
Articulatia radio – capilara ( articulatia mainii si a pumnului), realizata intre
suprafetele articulare ale oaselor radius, cubicus si carpiene
- flexia si extensia mainii pe antebrat
- rotatia interna si externa a mainii
- inclinarea radiala si cubitala a mainii
Articulatiile toracelui si anume :
articulatiile sterno – costale , realizate intre suprafete articulare ale osului stern si
coaste ( 7+7 )
- articulatiile cost- vertebrale, realizata intre coaste si vertebrele dorsale
( 12+12)
Biomecanica articulatiei
113
- aceste articulatii ale toracelui participa la respiratie ( inspiratie si
expiratie )
Articulatiile bazinului, realizata intre suprafetele articulare ale celor doua oase
coxale, osul sacru si coccis.
Biomecanica articulatiei
- flexia si extensia trunchiului
- rasucire stanga- dreapta
- indoire laterala stanga – dreapta
- miscare de rotatie ( circumductie )
Articulatia coxo – femurala , este cea mai puternica si voluminoasa articulatie , ea
poate suporta presiuni de pana la 500 kg forta . Este realizata intre suprafetele
articulare ale osului coxal si capul femurului.
- flexia si extensia coapsei pe bazin
- rotire interna si externa a coapsei
- abductia si adductia coapsei
Articulatia genunchiului - este cel mai complex sistem articular al corpului
omenesc. La nivelul genunchiului se formeaza 3 articulatii :
- articulatia femuro – tibiana
- articulatia femuro – rotuliana
- articulatia tibio- peroniera superioara
`Datorita faptului ca suprafetele articulare ale oaselor tibie si femur nu se

suprapun perfect apar niste formatiuni fibrocatilaginoase numite meniscuri. Ele sunt
de doua tipuri si nume in forma literei C si in forma literei O.
- flexia si extensia gambei pe coapsa
- rotatia interna si externa
- miscari de lateralitate spre interior si exterior.
Articulatia tibio – tarsiana ( gleznei si piciorului ), realizata intre suprafetele
articulare ale capului inferior al tibiei si osul tars.
- flexia plantara si dorsala a piciorului
- rotatia interna si externa a piciorului
- abductia si adductia piciorului
SISTEMUL MUSCULAR
Corpul omenesc dispune de circa

640 de muşchi striaţi
sau scheletici voluntari.
Sistemul muscular reprezintă 40-45% din greutatea corporală.
După forma pe care o au, muşchii se grupează astfel:
Muşchi scurţi: muşchii şanţurilor vertebrale de exemplu
Muşchi lungi: muşchii situaţi de-a lungul membrelor
Muşchi laţi:
Muşchii situaţi la spate şi la craniu.
114
Muşchii striaţi
Sunt muşchi voluntari controlaţi de sistemul nervos central (SNC).
Ei realizează o activitate conştientă
Muşchii scheletici îmbracă scheletul osos, împreună cu care participă la locomoţie.
În afară de muşchii striaţi corpul omenesc mai dispune şi de muşchi netezi, care sunt
situaţi la nivelul organelor interne (de exemplu mişchiul miocardic).
O fibră musculară striată este formată din mai multe elemente:
- corpul muscular
- tendonul muscular
- joncţiunea tendinomusculară
- inserţia muşchiului
- tecile senoviale
- bursele seroase anexate
- vasele şi nervii muşchiului.
Muşchii striaţi prezintă mai multe proprietăţi şi anume:
- contractilitatea
- elasticitatea
- excitabilitatea.
Tot la nivelul muşchiului mai întâlnim şi noţiunea de tonul muscular care reprezintă o
stare de semicontracţie, controlată tot de SNC (sistemul nervos central) care dă
forma şi relieful muşchiului.
De asemenea, întâlnim şi două tipuri de contracţie:
- izometrică
- izotonică.
În timpul contracţiilor izometrice
Fibrele musculare nu se deplasează, capetele de inserţie rămâne nemodificate.
Muşchiul îşi poate modifica doar volumul.
În timpul contracţiilor izotonice fibra musculară se apropie sau se depărtează,
capetele de inserţie se modifică şi ele, deci se realizează un lucru mecanic.
O parte din muşchii scheletici sunt agonişti adică realizează mişcarea primară şi
asigură forţa principală, iar alţii sunt antagonişti care se opun mişcării principale (de
exemplu antagonistul muşchiului biceps brahial este tricepsul brahial).
Fibrele musculare sunt albe şi roşii.
Cele albe sunt rapide, se contractă repede, pe intervale scurte, realizează contracţii
puternice. Ca exemplu dăm muşchiul braţului.
Fibrele musculare roşii sunt mai lente, rezistă timp îndelungat şi nu obosesc uşor.
Exemplu: muşchii gâtului, spatelui, membrelor inferioare.
Muşchii scheletici sunt ataşaţi de oase prin tendoane care ajută la stabilitatea
articulaţiilor.
Au o culoare albă şi de obicei unesc muşchiul de os.
Ele pot uni şi un muşchi de altul.
Tendoanele de formă plată se numesc aponevroze (cea mai reprezentativă este cea
din zona lombară).
Contracţiile izometrice menţin poziţia verticală a corpului iar contracţiile izotonice
execută diferite mişcări ale segmentelor corpului.
PRINCIPALELE GRUPE MUSCULARE VOLUNTARE
115
I. MUŞCHII CAPULUI.
1. Muşchii pieloşi ai capului – sunt muşchii mimicii (ai expresiei feţei) –

sunt inervaţi de nervul facial şi se împartă în:
- muşchii piloşi ai capului, care acoperă craniul

- muşchii piloşi ai pleoapelor
- muşchii piloşi ai nasului
- muşchii piloşi ai gurii
2. Muşchii masticatori se împart în
- 4 muşchi motori care ridică mandibula
- 4 muşchi motori care coboară mandibula
II. MUŞCHII GÂTULUI ŞI AI CEFEI

1. Muşchiul sternocleidomastoidian – este situat pe faţa laterală a
gâtului şi îndreptat diagonal de sus în jos între osul temporal şi torace.
Acţiune: participă la mişcările capului: flexie, extensie, mişcări de rotaţie, înclinare,
răsucire laterală.
116
2. Muşchii scaleni: se găsesc situaţi pe ultimele vertebre cervicale până
la nivelul primelor coaste.
Acţiune: participă la mişcările capului şi la mişcările de inspiraţie.
3. muşchii prevertebrali: sunt în număr de 3 şi se găsesc pe partea
anterioară a gâtului.
Acţiune: realizează
4. Muşchii cefei: sunt în număr de 8 şi sunt situaţi în zona cefei:
- muşchiul splenus
- marele şi micul complex
- transversul gâtului
- marele şi micul drept posterior al gâtului
- marele şi micul oblic posterior al gâtului
117
Acţiune: participă la mişcările capului.
III. MUŞCHII SPATELUI ŞI AI COLOANEI VERTEBRALE
118
1. Muşchii spinali – sunt muşchi situaţi în şanţurile vertebrale formate de
apofizele spinoase ale vertebrelor şi coaste. Sunt în număr de 3.
Acţiune: realizează extensia coloanei vertebrale
2. Muşchii transversali şi interspinoşi – sunt muşchi mici, subţiri,
patrulateri situaţi tot la nivelul coloanei vertebrale.
Acţiune: realizează îndoirea coloanei vertebrale şi extensia acesteia.
3. Muşchiul trapez: este cel mai reprezentativ muşchi al spatelui. Este
un muşchi lat, superficial, de formă triunghiulară cu baza în sus şi
vârful în jos şi acoperă cea mai mare parte a spatelui.
Este format din 3 fascicole musculare: superior, mijlociu şi inferior.
119
Acţiune: participă la mişcările capului, ridică şi aorppie omoplatul, înclină coloana
cervicală.
4. Muşchiul marele dorsal: este un muşchi plat, triunghiular, situat pe
părţile laterale ale spatelui şi prezintă 3 fascicole musculare: superior,
mijlociu şi inferior.
Acţiune: realizează aducţia, rotaţia şi proiecţia înapoi a braţului, contribuind la actul
de respiraţie.
5. Muşchiul romboid – este un muşchi lat şi subţire, situat în zona
omoplatului
Acţiune: realizează mişcarea de rotaţie a braţului.
6. Muşchiul rotundul mare şi rotundul mic – sunt muşchi de formă
cilindrică situaţi în zona omoplatului.
Acţiune: realizează rotaţia internă şi externă a braţului.
7. Muşchiul unghiular: are formă triunghiulară şi este situat în zona
omoplatului sub trapez.
Acţiune: trage omoplatul înăuntru (îl apropie de coloana vertebrală), realizează
înclinarea laterală a coloanei cervicale.
8. Muşchiul pătratul lombelor – are formă pătrată şi este situat în zona
coloanei cervicale lombare.
Acţiune: contribuie la actul de expiraţie (coboară coastele) şi realizează înclinarea
laterală a coloanei lombare.
9. Muşchiul oblic extern – este situat în părţile laterale externe ale
spatelui, format din 3 fascicole musculare.
Acţiune: contribuie la actul de expiraţie, realizează rotaţia coloanei vertebrale,
participă la flexia bazinului pe torace şi invers.
10. Muşchiul psoas-iliac – este format din muşchiul psoas şi
muşchiul iliac. Se întinde de la nivelul vertebrelor lombare în diagonal
din spate către faţă până la nivelul trohanterului mic al osului femur.
Acţiune: este principalul stabilizator al şoldului.
IV. MUSCHII TORACELUI SI ABDOMINALI
120
1. MUSCHIUL MARE SI MICUL PECTORAL - sunt 2 muschi plati, situati
pe partea anterioara a toracelui, de forma triunghiulara , unul situat la
suprafata iar celalalt in profunzime.
Actiunea: realizeaza adductia, flexia bratului, coboara umarul si
participa la actul de inspiratie.
2. MUSCHIUL DIAFRAGMUL - este un muschi lat care separa cavitatea
toracica de cea abdominala.
121
Actiune : - contribuie la actul de respiratie
3. MUSCHII INTERCOSTALI SI SUPRACOSTALI – sunt situati pe
marginile coastelor si pe partea posterioara a acestora.
Actiune : contribuie la actul de respiratie.
4. MUSCHIUL OBLIC INTERN AL ABDOMENULUI – este situat pe
partea laterala interna a abdomenului.
Actiune : contribuie la actul de expiratie, realizeaza rotatia coloanei
vertebrale, participa la flexia bazinului pe torace si invers.
5.. MUSCHIUL MARELE DINTAT – este situat pe partea laterala a
toracelui si are forma asemanatoare unui fierastrau.
Actiune : -participa la actul de inspiratie si trage omoplatul inainte.
5. MUSCHII DREPTI ABDOMINALI - sunt muschi lati, lungi, situati pe de
o parte si alta a liniei mediene a abdomenului, intre torace si osul
pubis.
Actiune : realizeaza flexia bazinului pe torace si invers, participa la
actul de expiratie.
V. MUSCHII UMARULUI SI MEMBRELOR SUPERIOARE
122
1. MUSCHII DELTOID – are forma triunguiulara, fiind cel mai voluminos
muschi al umarului care si da forma acestuia. Este alcatuit din 3
fascicole musculare : anterior, mijlociu si posterior.
Actiune : realizeaza abductia si extensia bratului.
2. MUSCHII BRATULUI – cuprind

a) MUSCHIUL BICEPS BRAHIAL – este situat pe partea
anterioara a osului humerus si prezinta 2 capete : superior si
inferior .
Actiune : -realizeaza flexia antebratului pe brat, adductia si rotatia
interna a bratului, rotatia externa a antebraatului
b) MUSCHIUL BRAHIAL ANTERIOR – este situat sub biceps
Actiune : realizeaza flexia antebratului pe brat.
c) MUSCHIUL TRICEPS BRAHIAL – ocupa partea posterioara a
bratului si prezinta 3 capete : doua superioare, unul inferior
Actiune _realizeaza extensia bratului si antebratului, adductia
bratului, coboara bratul.
3.. MUSCHII ANTEBRATULUI - se imart in :

a ) MUSCHII ANTERIORI AI BRATULUI – sunt situati pe partea
anterioara a antebratului, in numar de 8: - rotundul pronator:
- marele si micul palmar
- cubitalul anterior
- flexorul comun superficial al degetelor
- flexorul propriu al policelui
123
- flexorul comun al degetelor
- patratul pronator
Actiune : realizeaza flexia antebratului si degetelor
b)MUSCHII POSTERIORI AI ANTEBRATULUI – sunt situati pe
partea posterioara a antebratului, in numar de 8 ;
- extensorul comun al degetelor
- extensorul propriu al degetului mic
- cubitalul posterior
- anconeul
- scurtul extensor al policelui
- lungul abductor al policelui
- lungul extensor al policelui
- extensorul propriu al indexului (aratatorului)
Actiune : realizeaza extensia antebratului si degetelor
d) MUSCHII EXTERNI AI ANTEBRATULUI- sunt situati pe
partile laterale ale antebratului, in numar de 4 :
- brahioradialul ;
- primul radial extern ;
- al doilea radial extern ;
- scurtul supinator ;
Actiune : realizeaza flexia si extensia degetelor.
1. MUSCHII MAINII - reprezinta grupul miscarilor de finite si precizie

a) MUSCHII TENARIENI – sunt situati pe partea interna a palmei la baza
degetului mare, in numar de 4 ;
- scurtul abductor al policelui ;
- scurtul flexor al policelui ;
- opozantul policelui ;
- adductorul policelui ;
Actiune : este data de denumirea muschiului.
b) MUSCHII HIPOTENARIENI – sunt situati pe partea interna a palmei dar
pe latura opusa, in numar de 4 :
- palmarul cutanat ;
- adductorul degetului mic
- scurtul flexor al degetului mic
- opozantul degetului mic
Actiune : - este data de denumirea muschiului
c) MUSCHII BAZEI MIJLOCII – sunt situati pe fata dorsala a mainii,
dispusi pe 2 straturi ;
- superficial- muschii lombricali
- profund – situati printre spatiile oaselor metacarpiene
Actiune – realizeaza flexia si extensia falangelor.
VI. MUSCHII BAZINULUI
124
1. MUSCHII FESIERI -se impart in muschiul fesier mare, mijlociu si mic.
Sunt muschi voluminosi situati pe partea posterioara a bazinului, adica
pe osul iliac sip e trohanterul mare al femurului.
Actiune : realizeaza rotatia in afara si inauntru a coapsei, proiectia
inainte a bazinului si este stabilizator al soldului.
2. MUSCHIUL PATRATUL FEMURULUI – este situat pe osul ischion si
pe trohanterul mare al femurului.
Actiune : realizeaza rotatia in afara a coapsei.

3. MUSCHIUL PIRAMIDAL SAU PSIFORM – este situate de jur
imprejurul osului coxal.
Actiune : realizeaza rotatia in afara si abductia coapsei, este
stabilizator al soldului.
VII. MUSCHII MEMBRELOR INFERIOARE
1. MUSCHII COAPSEI – sunt formati din:

a) MUSCHIUL CVADRICEPS- este un muschi voluminous situat
pe partea anterioara a coapsei si cuprinde 4 fascicole
musculare : femuralul, dreptul femural, vastul medial si vastul
lateral.Cele 4 fascicole musculare se unesc intre ele si
formeaza tendonul cvadricipital care inglobeaza rotula si se
continua cu tendonul rotulian care se insereaza pe partea
superioara a tibiei.
Actiune :realizeaza extensia completa a genunchiului.
125
b) MUSCHIUL CROITOR – este situate tot in partea anterioara a
coapsei si se intinde diagonal de sus in jos apoi se insereaza
pe capul lateral intern a tibiei
126
Actiune : realizeaza flexia gambei pe coapsa si al coapsei pe
bazin.
c) MUSCHII ADDUCTORI – sunt situati pe partea interna sau
anterioara a coapsei.
Actiune : realizeaza adductia coapsei.
d) MUSCHIUL TENSOR FASCIEI LATA – este situat pe partea
laterala externa a coapsei sub forma unui cordon si formeaza
ligamentul iliotibial
Actiune : realizeaza rotatia in afara a coapsei , ajuta la
mentinerea pozitiei intr-un picior.
e) MUSCHII ISCHIOGAMBIERI – sunt situati pe partea
posterioara a coapsei si cuprind 3 fascicole musculare : biceps
femural, semimembranos si semitendinos.
Actiune : bicepsul realizeaza flexia gambei pe coapsa iar
ceilalti doi muschi realizeaza extensia coapsei. Sunt deosebit de importanti pentru
locomotie : mers, alergare, saritura.
MUSCHII GAMBEI – sunt formati din :
f) MUSCHIUL TIBIAL ANTERIOR - este un muschi voluminos

situat pe tibie, de forma triunghiulara.
Actiune : realizeaza flexia, adductia, rotatia interna a labei
piciorului.
MUSCHIUL EXTENSORUL COMUN AL DEGETELOR – este situate pe tibie
si peroneu.
Actiune – realizeaza extensia ultimelor 4 degete de la picior.
g) MUSCHIUL EXTENSORUL PROPRIU AL HALUCELUI - este
situat tot pe tibie.
Actiune : realizeaza extensia degetului mare de la picior
h) MUSCHIUL FLEXORUL COMUN AL DEGETELOR – este
situat pe tibie si ultimele 4 degete si phalange de la picior.
Actiune : realizeaza flexia degetelor
i) MUSCHIUL FLEXORUL LUNG AL HALUCELUI – este situat
pe osul peroneu si pe regiunea plantara.
Actiune : realizeaza flexia halucelui
j) MUSCHIUL TIBIAL POSTERIOR – este situat in profunzime
intre cei doi muschi amintiti anterior.
Actiune : realizeaza extensia , adductia, rotatia inauntru a
labei piciorului.
k) MUSCHII PERONIERI - sunt situati pe partea laterala externa
a gambei si ajung pana la oasele metatarsiene.
Actiune ; realizeaza miscarea de rotatie in afara a
piciorului si participa la sustinerea boltii planetare.
l) MUSCHII GEMENI – se impart in muschii gemeni interni si
externi. Sunt situati pe partea posterioara a gambei, sunt
muschi voluminosi care dau forma gambei, Muschii gemeni se
unesc in jos so formeaza muschiul solearul care se continua
127
cu tendonul lui Ahile( tendonul are o lungime de 5-6 cm )
Tendonul se insereaza pe osul calcaneu
Actiune : realizeaza flexia planetara a labei piciorului.
2. MUSCHII PICIORULUI -- sunt dispusi in patru regiuni:
- REGIUNEA PLANTARA DORSALA - reprezentata de muschiul pediosul

Actiune : extensor al degetelor
- REGIUNEA PLANTARA INTERNA - reprezentata de 3 muschi
 adductorul halucelui ;
 scurtul flexor al halucelui ;
 abductorul halucelui ;
Sunt situati pe oasele tarsiene si metatariene
Actiune : sustin bolta plantara
- REGIUNEA PLANTARA MIJLOCIE – reprezentata de 4 muschi ;
 scurtul flexor plantar ;
 accesorul lungului flexor ;
 lombricalii picioruluui ;
 muschii interososi a-i piciorului ;
Actiune : realizeaza flexia si extensia falangelor
- REGIUNEA PLANETARA EXTERNA – reprezentata de 3 muschi ;
 adductorul degetului mic ;
 scurtul flexor al degetului mic ;
 opozantul degetului mic ;
Actiune : sustin bolta plantara
SISTEMUL NERVOS
128
Sistemul nervos este o retea de comunicare care centralizeaza si
coordoneaza majoritatea activitatilor corpului.
Fiecare gand, amintire, emotie sau senzatie pe care le are o persoana si
fiecare actiune pe care o desfasoara persoana este o reflectare a activitatii acestui
sistem.
Aceasta reteta de comunicare este constituita din trilioane de NEURONI
interconectati sau celule nervoase care se extind in tot corpul.
Sistemul nervos realizeaza trei functii :
- functia aportului sensorial realizat de stimuli din afara corpului prin
intermediul receptorilor;
- functia de procesare si integrare ce analizeaza, inmagazineaza si
selecteaza informatia senzoriala si decide ce hotarare va lua ;
- functia motoare care activeaza efectorii – fie muschii sau glande
rezultand un raspuns.
Sistemul nervos este format din :
a ) Sistemul nervos central (SNC ) care consta din creier si maduva spinarii
si indeplineste functia amintita mai sus ;
b ) Sistemul nervos periferic – care consta din o retea de nervi, alcatuiti din
neuroni senzoriali care tansmit inductia de la receptori la SNC si neuronii motori
care transmit semnalul motor de la SNC la muschi si glande.
Neuronii motori se impart in doua grupe :
1. Neuroni care transmit semnale muschilor scheletici pentru a-i pune in miscare
si apartin sistemului nervos somatic.
2. Neuronii care alcatuiesc Sistemul Nervos Vegetativ (SNV) si care controleaza
activitatile involuntare ca de exemplu frecventa respiratory, digestive etc.
Emisferele cerebrale dreapta si stanga alcatuiesc CREIERUL MARE si centrii
gandirii, memoriei, miscarilor si comportamentului voluntar.
CEREBELUL alcatuieste 10% din creier si asigra ca trupul sa fie echilibrat si
ca muschii in contractie sa produca miscari line, iar TRUNCHIUL CEREBRAL care
leaga creierul de maduva spinarii centralizeaza maduva spinarii controleaza functii
vitale : bataile inimii, frecventa respiratorie, presiunea sangelui.
VENTRICULELE din creier sunt pline cu LICHID CEREBROSPINAL limpede
care ajuta la hranirea si protejarea creierului si amaduvei spinarii.
La nivelul creierului sunt 12 perechi de nervi cranieni care provin din partea
inferioara a creierului si se ocupa mai mult de transmiterea de semnale senzoriale
din piele si organe de simt din cap si gat si de transmiterea motorie catre muschii
acestor regiuni, Deci ei sunt senzoriali sau motori si senzuali.
MADUVA SPINARII
Este asezata in canalul vertebrelor coloanei vertebrale se intinde cca. 45 cm de

la marea deschidere a craniului pana la nivelul primei vertebre lombare.
In mijloc ea are o grosime aproximativ cat grosimea unui deget.
129
Din maduva provin 31 de perechi de nervi spinali.
Rolul maduvei este de transmitere de informatii intre creier si restul corpului prin
intermediul nervilor spinali.
De asemenea ea este impilcata si in multe acte reflexe de fractiuni de secunda
cum ar fi tragerea mainii de pe un corp fierbinte.
NERVII MEMBRULUI SUPERIOR
1. PLEXUL BRAHIAL – este alcatuit din ultimile patru radacini cervicale

si radacina toracica D4. Paralizia de plex brahial confera clinic
urmatoarele aspecte : bratul este inert, miscarile umarului sunt abolite,
flexia antebratului pe brat slaba, umarul si bratul in regiunea anterioara
sunt usor atrofiate. Paralizia total ape plex brahial imobilizeaza
membrul superior fiind posibila numai ridicarea partiala a umarului prin
muschiul trapez.
2. NERVUL RADIAL – este un nerv mixt ce provine din unirea plexului
brahial post. Cu fibre din radacinile C4 – C8. Asezat in afara vaselor,
nervul inconjoara osul humerus, ajunge la pica cotului, apoi la antebrat,
pumn unde nervul distribuie fibre senzitive la dosul mainii. Nervul face
extensia membrului superior, a antebratului pe brat ( prin muschii
triceps ) a mainii pe antebrat si extensia degetelor. Leziunile superioare
ale bratului prin fracturi humerale produc tulburari motorii in hiperflexie.
3. NERVUL CUBITAL – descinde din trunchiul secundar inferior al
plexului brahial strabate axila si ajunge la brat, contureaza osul cubitus
si ajunge la pumn. Nervul intervieveaza muschii flexorii ai antebratului
si ai mainii. El intervine in actele de precizie ale degetelor. Senzitiv
desrveste marginea interioara a mainii cu degetul mic, marginea
cubitala a mainii si inelarul. Paralizia nervului prezinta :
- mana scheletica sub forma de gheara ;
- imposibilitatea flexiei mainii pe antebrat:
4. NEVUL MEDIAN - este alcatuit din ramurile terminale ale plexului
brachial. El se continua din axila, de-a lungul arterei humerale ajunge
la plica cotului si la mana, anterior inervand muschii bratului,
antebratului din partea anterioara, la palma se imparte intr-o ramura
externa motoare si o ramura interna senzitiva. Nervul executa flexia
mainii pe antebrat si flexia degetelor 2,3 cu flexia falangelor distale ale
aratatorului si degetului mijlociu. Nervul median contribuie la actul de
prehensiune . In caz de paralizie se pierde prehenesiunea iar
intreruperile totale de nerv duc la paralizie mare cu pierderea
capacitatii de munca.
5. NERVUL MUSCULO- CUTANAT – intervieveaza muschiul biceps si
muschiul brahial anterior avand functia de flexie a antebratului pe brat.
Paralizia nervului duce la brat atarnat si scade miscarea de flexie
anterioara.
6. NERVUL TORACIC SUPERIOR – se desprinde din plexul brahial.
Intervieveaza muschiul mare dintat care impreuna cu muschiul
130
romboidul fixeaza omoplatul. Paralizia nervului duce : ridicarea bratului
la orizontala este limitata si omoplatul devine median.
NERVII MEMBRULUI INFERIOR
1. NERVUL SCIATIC – este cel mai mare si cel mai lung nerv al corpului
omenesc. El porneste din plexul sacrat S1, S2, S3. Acestea se unesc in
bazin si ies prin gaura sciatica impreuna lombara L5 si patrund pe fata
posterioara a coapsei unde se imparte in doua ramuri dand nastere la doi
nervi :
- nervul sciatic popliteu extern – care inerveaza muschii extensori ai
membrului interior pana la varful degetelor;
- nervul sciatic popliteu intern – care intervieaza muschii flexori ai
membrului inferior el ajunge la planta piciorului.
2. NERVUL CURAL – se desprinde din zona lombara L2, L3, L4. Nervul de
ramuri pentru muschiul cvadriceps si muschiul musculo-cutanat si face
extensia gambei pe coapsa si flexia coapsei pe bazin. Paralizia nervului
duce : scade flexia coapsei pe bazin, apare hipotemie de cvadriceps si
reflex rotulian abolit.
3. NERVUL PLEXULUI SACRAT – prin paraliziile plexului sacrat
L4,L5,S1,S2,S3 a nervilor fesieri amintim ; leziunile unilaterale ale
muschilor fesieri si pelvino trohanterieni in care coapsa poate fi dusa inapoi
si leziunile bilaterale care duce la mers disgratios miopatic. Nevralgia de
femuro-cutanat se manifesta prin arsuri si amorteli.
GLANDELE ENDOCRINE
Produsele metabolismului, intrate in tesuturi de sange si purtate de acestea

prin tot organismul, sunt capabile sa exercite o anumita actiune fiziologica.
Astfel CO2 din sange influenteaza sistemul nervos central si este unul dintre
agentii principali care participa la reglarea miscarilor respiratorii.
Unele organe speciale secreta in sange substante specifice, exercitand o
puternica influenta asupra organismului. Fenomenul poarta denumirea de secretie
interna, iar organele de glande cu secretie interna ( glande endocrine ).
Substantele fiziologice active produse de glande endocrine si secretate in
sange se numesc hormoni.
In diferite boli se observa tulburari inactivitatea glandelor, care se manifesta
prin scaderea sau cresterea productiei de hormonisau chiar prin alterarea acestora
(disfunctie ).
Datorita prezentei nervilor care stimuleaza activitatea glandelor endocrine,
functia acestora din urma se afla sub controlul sistemului nervos central (SNC).
Anumite exercitii ( respiratie, pozitii, concentrare ) prin intermediului
sistemului nervos exercita influente hotaratoare asupra producerii hormonilor.
131
Acestia la randul lor, difuzandu-se rapib in tot organismul, actioneaza
favorabil sau nefavorabil asupra organelor si sistemelor.
Numele Locul si rolul in Hipofunctie Hiperfunctie

organism
HIPOFIZA Este situate la baza La varsta copilariei Stimuleaza cresterea,
craniului ( in saua opreste cresterea ajungand la cca. 2 m (
turceasca) si are cca. ( nanism), intarzie gigantism ). La adult
0,40 – 0,50 g. osificarea cresc extremitatile
Stimuleaza cartilajelor si distale ale oaselor
cresterea, lactatia impiedica lungi(acromegalie ).
(secretia de lapte la dezvoltarea Alte tulburari : casexie
femei 0 precum si normala a hipofizara, diabet
celelalte glande organelor genitale. insipid si sindromul
endocrine ( este Hipofunctia poate antipozogenital. Dupa
denumita si creierul apare in urma unor eforturi fizice
endocrin ). Intervine eforturi istovitoare, moderate, glanda
in metabolismul diminuindu-se prezinta semne de
glucidelor, lipidelor si produsii de activitati secretoare
proteinelor. secretie. mai intense
TIROIDA Se gaseste sub osul Insuficienta In acest caz
hioid (marul lui tiroidiana exprimata metabolismul este
Adam ) si cantareste la copii se traduce marit. Toate functiile
cca. 20-50g. Troxina- simtomele importante ale
hormonul secretat de caracteristice organismului sunt
tiroida- intervine in cretinismului. intensificate(respiratia,
metabolismul iodului La adulti in forma circulatia )Tahicardia
pe care il grava ( mixedem ) ( 100- 200 pulsatii pe
132
fixseaza ;influenteaz prezinta minut), cresterea
a metabolismul urmatoarele poftei de mancare,
accentuandu-l si in simtome : scaderea diaree tec. Boala lui
consecinta duce la metabolismului Basedow cu
cresterea cantitatii de bazal care se urmatoarele simtome :
zahar in sange, repercuteaza hipertofia ( umflarea )
favorizeaza arderea asupra tuturor glandei tiroide,
glucidelor, lipidelor si functiilor exoftalmia ( marirea )
proteinelor din importante : globilor oculari si
organism bradicardie, trahicardia.
hipertensiune,
racirea
extremitatilor,
incetinirea digestiei,
constipatie, etc
Tulburari nervoase
care variaza de la
simpla lene pana la
regresiunea
pronuntata a
capacitatii
intelectuale
133
22.TEHNICI ORIENTALE DE MASAJ : SHIATSU
Istoric
Shiatsu vine din Japonia şi, ca formă de terapie fizică, implică apăsarea pe
punctele de acupunctură cu scopul de a echilibra energia corpului şi de a favoriza o
stare de sănătate generală.
Această artă şi-a primit numele actual pe la începutul secolului XX; cu toate
că are o energie antică. Este o combinaţie unică de teorie medicală orientală clasică,
a cărei istorie se întinde până la începuturile acupuncturii în urmă cu patru mii de
ani, şi o bogată tradiţie vie de medicină populară.
Shiatsu este denumirea generică pentru o mare varietate de tehnici, dar toţi
practicienii sunt legaţi printr-un principiu comun, şi anume credinţa într-o forţă vitală
(ki), care circulă prin canale conectate sau „meridiane” prin tot corpul.
Fiecare meridian este legat de un anumit organ sau de o funcţie psiho-fizică, iar
ki-ul său poate fi contactat în anumite puncte pe traseul său – acestea fiind puncte
de acupunctură denumite în japoneză tsubo.
Când omul este sănătos, predomină o stare de echilibru şi ki circulă lin prin
meridiane asemenea combustibilului prin conducte, aprovizionând şi întreţinând
toate părţile corpului.
În momentul în care corpul a fost slăbit ca urmare a unui stil de viaţă lipsit de
moderaţie, a unui stres emoţional sau a unei răni, ki nu mai circulă lin şi devine
deficitar în anumite regiuni şi excedentar în altele, astfel căse instalează o stare de
boală.
Tehnicile utilizate de shiatsu nu sunt mult diferite de cele utilizate de masajul
occidental. Nu există faţă de acesta, nici mişcări alunecate, nici frământat, nici
fricţiuni.
Se utilizează de fapt două tehnici principale: presiunile şi tracţiunile. Cu toate
acestea shiatsu este o formă dinamică de masaj. Varietatea lui constă în utilizarea
diferitelor segmente (mâini, coate, genunchi şi picioare), în durata şi în profunzimea
presiunii cât şi în poziţia membrelor primitorului.
Maseurul trebuie să fie cât mai natural şi cât mai destins posibil când exercită
o presiune, ceea ce înseamnă că în loc să apese datorită forţei sale musculare
trebuie să se servească de greutatea propriului corp.
Mai este necesar ca mâinile executantului să fie în contact permanent cu
corpul primitorului.
În shiatsu, presiunea trebuie să vină din „hara” (centrul energiei din
abdomenul inferior), indiferent care ar fi segmentul utilizat.
Presiunea care vine din „hara” este puternică şi controlată, pentru că energia
executantului este sensibilă la cea a partenerului său.
Se utilizează greutatea propriului corp, neapăsând şi nefăcând nici un efort.
Poziţia corpului este capitală; corpul trebuie să fie destins şi stabil; genunchii sunt
depărtaţi pentru a da stabilitate corpului.
Braţele sunt drepte pentru ca suportul să fie solid, iar presiunea nu vine din
umeri, care sunt destinşi, ci din mişcarea înainte a bazinului.
Cele două mâini ale maseurului sunt relaxate. Aşa se va putea exercita o
presiune puternică fără oboseală din partea maseurului.
134
Segmentele cu care se execută presiunea în shiatsu sunt:
- policele. Atunci când se utilizează policele, se apasă cu pulpa, şi nu cu
extremitatea; restul mâinii rămâne în contact cu corpul primitorului, atât pentru a
repartiza greutatea corpului, cât şi pentru a-l linişti pe acesta.
- Faţa externă a indexului şi internă a policelui. Această poziţie de apăsare
se numeşte „muşcătura dragonului”. Ea este utilă celor cu mâini suple.
Presiunea vine în special de la prima articulaţie a indexului.
- Palmele. Palma mâinii permite exercitarea unei bune presiuni, mai puţin
precisă, decât cea a policelui. Pentru mai multeă precizie, se utilizează podul
palmei în timp ce restul mâinii, destinsă fiind, este tot timpul în contact cu corpul
primitorului.
- Coatele. Când se utilizează coatele, se păstrează genuncii depărtaţi şi centrul
de greutate destul de coborât, pentru a controla mai bine presiunea. Maseurul
trebuie să aibă cotul în unghi „deschis” – un cot „ascuţit” este dureros. Mâna şi
antebraţul trebuie să fie destinse, relaxate. Un pumn tensionat este semnul
unei presiuni realizată prin forţa musculară, lucru nepermis în shiatsu.
- Genunchii. Presiunea genunchilor veste puternică fără a fi dureroasă.
Maseurul trebuie să fie cu şezutul pe călcâie, degetele de la picioare fiind
flectate, şi să-şi treacă greutatea de pe un genunci pe altul, fără a îngenunchea
pe cel masat.
EXERCIŢII DE BAZĂ ÎN SHIATSU
Pentru început, cel masat este calcuşat ventral, braţele întinse pe lângă corp.
Coborând în lungul corpului se tratează mai întâi spatele, apoi bazinul şi soldurile,
gambele, talpa, urcând din nou apoi, până la umeri şi cap.
Cel masat va răsuci frecvent capul pentru a nu-şi contracta muşchii gâtului.
Din poziţia culcat dorsal, se tratează în mod sistematic faţa anterioara a gâtului,
umerilor, faţa şi capul, braţele, mâinile, „hara”, terminând cu gambele. Cei care au
dureri dorsale este de preferat ca în poziţia culcat dorsal să aibă genuncii îndoiţi.
Contraindicaţii:
- se evită apăsarea venelor dacă pacientul are varice;
- nu se practică shiatsu pe abdomen în timpul sarcinii;
- la sfârşitul sarcinii se evită presiunile puternice pe membrele inferioare şi nu
se utilizează „Marele Eliminator”.
1. Spatele. Se începe prin întinderi ale spatelui urmate de relaxare. Fiecare
masor trebuie să-şi găsească ritmul propriu. Se stimulează apoi toate funcţiile
corporale exersând o presiune de fiecare parte a coloanei vertebrale, cu
palmele, apoi cu policele.
2. Bazinul. În această zonă se va apăsa pe găurile sacrale; se comprimă apoi
părţile externe ale fesierilor.
3. Faţa posterioară a membrelor inferioare. Se lucreazăpe un membru apoi
pe celălalt. Se exercită o presiune coborând cu palmele, apoi cu genunchii.
După ce a fost prelucrate glezna, se mobilizează gamba în trei direcţii. Se
abduce şi flectează apoi membrul inferior şi se execută o presiune în lungul
feţei externe a lui. Se striveşte apoi la laba piciorului, înainte de a trata fiecare
picior, unul după celălalt.
4. Faţa posterioară a umerilor. Pe faţa posterioară a corpului, shiatsu se
termină cu prelucrarea umerilor. Se apasă în partea superioară a umerilor,
apoi se realizează pivotarea omoplaţilor. Se va trece apoi la tratarea zonei
135
dintre coloana vertebrală şi omoplaţi. În încheiere se relaxează muşchii
umerilor cu ajutorul picioarelor maseurului. Pacientul se întoarce înapoi în
decubit dorsal.
5. Faţa anterioară a umerilor. Se „deschide” toraxul apăsând pe faţa anterioară
a umerilor, apoi se exercită o presiune în spaţiile intercostale pentru a le
descongestiona şi pentru a redresa umerii prea rotunjiţi. Se aşează apoi
coatele pe genunchi pentru a avea o priză mai bună luncrându-se pe
meridianele feţei posterioare a gâtului şi relaxând întreaga musculatură a
gâtului. În încheiere se realizează elongarea coloanei cervicale.
6. Capul şi faţa. Se începe cu vârful capului, degetele alunecă pe păr, trăgându-
l uşor. Se masează urechile, apoi se coboară pe punctele feţei, în jurul ochilor,
pe tâmple şi bărbie, apoi în jurul nărilor şi a gurii, înainte de reîntoarcerea la
linia mediană a capului.
7. Membrele superioare şi mâinile. Se tratează fiecare membru superior pe
rând. Se începe cu faţa internă, cu mâinile în supinaţie, apoi se lucrează pe
antebraţ, mâna în pronaţie. Se tracţionează degetele şi se tratează punctul
dintre police şi index. În încheiere se scutură braţele pentru ca muşchii să se
decontracteze.
8. „Hara”. Cu ambele mâini se apasă înconjurând abdomenul inferior în sensul
acelor de ceasornic, apoi se apasă uşor sub coaste pe o parte şi pe cealaltă.
Înainte de a coborâ în lungul liniei mediene care duce spre ombilic. În
încheiere se relaxează „hara” prin „apăsare în val”.
9. Faţa internă a membrelor inferioare. Coborând până la picior se apasă pe
faţa internă a gambei, apoi pe faţa anterioară a coapsei. Se mobilizează uşor
rotula şi se exercită cu policele o presiune pe punctul situat dedesubtul
genunchiului, în timp ce cealaltă mână apasă pe tibie. În încheiere se face
flexia plantară şi dorsală a piciorului şi se trece la tratamentul celuilalt picior.
136
15. BIBLIOGRAFIE
1. CHIRUŢĂ, ION; POSTOLICĂ VASILE - „Incursiuni în reflexoterapie” – Editura
Polirom
2. HEIDI, MASAFRET; DR.WM.H. FITZGERALD - „Sănătoşi spre viitor” – Ediţia
Trama, Vadus Elveţia 1975
3. IONESCU, ADRIAN - „Masajul” – Editura All, Bucureşti
4. IONESCU, ADRIAN - „Masajul procedee tehnice, metode, efecte, aplicaţii în sport”
– Editura All, Bucureşti 1994
5. LIDELL, LUCY; THOMAS, SARA - „Masajul”
6. MARCU, VASILE; COPIL CARMEN - „Masajul şi tehnici complementare” -
Editura Universităţii din Oradea
7. MÂRZA, DOINA - „Masajul terapeutic” – Editura Plumb, Bacău 2002
8. SABIN, IVAN - „Masajul pentru toţi” – Editura Coresi
9. SCHAFER, CLAUDIA - „Shiatsu – Masajul care vindecă”
137
138

Curs

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

FUNDAŢIA CULTURAL UMANITARĂ „HENRI COANDĂ” ORADEA

STR.MICHELANGELO NR.18/A TEL: 0259/433532

-masajul se practică de obicei într-o încăpere specială numită cabinet de masaj.

PREGĂTIREA ŞI APTITUDINILE MASEURULUI

Maseurul trebuie sa aibă aptitudini fizice şi naturale pentru această actvitate,

- persoana care urmează să fie masată trebuie să păstreze în timpul şedinţei de

Timpul de aplicare pe regiuni

Părţile moi ale corpului se prelucrează dinspre periferie spre interior.

 -pe spate--------------------------------- 10 minute

Mijloacele folosite pentru facilitarea masajului:

5. TEHNICA PROCEDURILOR DE MASAJ

Manevrele de masaj au căpătat denumiri sugestive după felul mişcărilor

Manevre principale sau fundamentale, cuprinse în toate formele de masaj asupra

A. EFLEURAJUL SAU NETEZIREA

Definitie: această manevră constă din alunecarea uşoară a mâinilor pe

 Efleurajul fiind una din manevrele de bază ale masajului, începe şi

EFLEURAJUL SAU NETEZIREA

Constă din alunecarea uşoară a mâinilor pe suprafaţa corpului, asemănătoare unei

lung simultan lung alternativ lung încrucişat scurt simultan

- pe cale reflexă fricţiunile au efecte de durată, trofice şi circulatorii, contribuind

Constă dintr-o apăsare şi o deplasare a ţesuturilor moi în limita elasticităţii proprii

Fricţiuni circulare; Fricţiuni în şerpuit(zig-zag)

C. FRÂMĂNTATUL SAU PETRISAJUL

Definiţie: Frământatul este o altă manevră importantă de masaj, care se

- această ,, stoarcere” se efectuează ritmic, cu o ,,priză” mică, medie sau

FRĂMÂNTATUL SAU PETRISAJUL

Este o apucare, ridicare, stoarcere a ţesuturilor moi şi presarea acestora pe

D. TAPOTAMENTUL SAU BATEREA

Definitie: Tapotamentul sau lovirea uşoară şi ritmică a ţesuturilor moi (,,bătătoritul”)

Lovirea uşoară şi ritmică a ţesuturilor moi

Definitie: Este o manevră principală de masaj, cu o arie deosebit de restrânsă de

Constă din imprimarea unor mişcări oscilatorii ritmice, asemănătoare unui

Sunt două manevre deosebit de eficiente, care completează frământatul şi

Sunt manevre ajutătoare care completează masajul şi au efectul unor presiuni

În această categorie de manevre ajutătoare de masaj sunt incluse ,,ciupirile şi

Metodele de lucru a masajului diferă după forma şi structura fiecărui regiuni

MASAJUL REGIUNILOR TRUNCHIULUI

PACIENTUL ESTE AŞEZAT ÎN DECUBIT VENTRAL(D.V.)!

Cea mai relaxantă pentru subiect este pe banchetă călare cu fruntea

PACIENTUL ESTE AŞEZAT ÎN DECUBIT VENTRAL ÎN CAZUL MASAJULUI

MASAJUL MEMBRELOR INFERIOARE

Masajul membrelor inferioare se poate executa fie pe segmente, fie pe toată

PACIENTUL ESTE AŞEZAT ÎN DECUBIT VENTRAL SAU DORSAL!

MASAJUL GAMBEI PE PARTEA POSTERIOARĂ

Se execută cu genunchiul uşor flectat şi cu laba piciorului în uşoară extensie.

MASAJUL MEMBRELOR INFERIOARE

PACIENTUL ESTE AŞEZAT ÎN DECUBIT VENTRAL!

MASAJUL COAPSEI PARTEA POSTERIOARĂ

Netezirea se începe cu ambele palme, care alunecă în jurul coapsei. După o

MASAJUL MEMBRELOR INFERIOARE

PACIENTUL ESTE AŞEZAT ÎN DECUBIT VENTRAL!

MASAJUL MEMBRELOR INFERIOARE PE PARTEA

Se execută în general aceleaşi manevre, care însă se întind pe toată lungimea

MASAJUL GAMBELOR INFERIOARE PE PARTEA

- partea anterioară prezintă unele particularităţi determinate mai ales de lipsa

MASAJUL MEMBRELOR INFERIOARE

PACIENTUL ESTE AŞEZAT ÎN DECUBIT DORSAL(D.D.)

- se execută cu membrele inferioare întins şi sprijinit pe toată faţa sa

MASAJUL COAPSEI PE PARTEA ANTERIOARĂ