Universitatea “Petru Maior”

Facultatea de Ştiinte si Litere

Specializarea Limbi Moderne Aplicate

Referat
Eşecul la invăţătură şi prevenirea lui

Belean Ioana-Maria
Grupa I
 Esecul la invatatura si prevenirea lui

MOTTO:
“Maxima debetur puero reverentia”
(Unui copil trebuie să i se arate cel mai mare respect)
IUVENAL

Acum mai bine de două sute de ani, J.J. Rousseau (1712-1779) adresa
educatorilor un apel şi un avertisment devenit celebru: “Educatori, învăţaţi să vă
cunoaşteţi copiii !”. Marele pedagog francez semnala o carenţă majoră a educaţiei –
ignorarea copilului, a aspiraţiilor, a intereselor şi posibilităţilor sale.
Fiecare traiectorie scolara are o istorie unica ce poate fi povestita în moduri
diferite, în functie de punctul de vedere adoptat: al elevului, al parintelui, al
profesorului. Povestea contine, inevitabil, referiri la performantele elevului, la
succesele si insuccesele care marcheaza aceasta traiectorie.
Interesul tuturor pentru performantele elevilor nu este întâmplator. Notele
scolare, statutul de „elev bun" sau „elev slab", succesul sau insuccesul la examene
influenteaza nemijlocit pozitia elevului în familie si în grupul de prieteni, dar si
prestigiul familiei, perceptia sociala a acesteia, alitatea educatiei în familie. Scoala
însasi este evaluata de comunitatea sociala în functie de notele obtinute de elevii sai.
In acest context, succesul scolar a devenit, prin extindere, un fel de etalon al
calitatii tuturor celor implicati în acest proces: elevi, profesori, parinti, institutii
scolare si comunitati sociale), în timp ce insuccesul scolar antreneaza deprecierea
individului, a scolii si a familiei si, de multe ori, el devine sinonim cu esecul în viata.
Insuccesul nu mai este doar o problema pedagogica, ci si una sociala.
Notiunile de succes si insucces scolar nu sunt atemporale, ci sunt impuse de istoria
sociala. Din acest unghi, succesul scolar consta în „obtinerea unui randament
superior în activitatea instructiv-educativa, la nivelul cerintelor programelor si al
finalitatilor învatamântului", iar insuccesul se refera la „ramânerea în urma la
învatatura sau la neîndeplinirea cerintelor obligatorii din cadrul procesului
instructiv--educativ, fiind efectul discrepantei dintre exigente, posibilitati si
rezultate."
Din aceste definitii sesizam relativitatea notiunilor în discutie. Altfel spus,
reusita sau nereusita elevului la învatatura nu pot fi judecate în sine, fara raportare
la exigentele normelor scolare.
Insuccesul şcolar reprezintă alternativa negativă, nefavorabilă a
randamentului şcolar fiind denumită şi nereuşită şcolară sau eşec şcolar. Insuccesul
şcolar evidenţiază rezultatele slabe la învăţătură şi insuficienţă a dimensiunilor
personalităţii elevilor(studenţilor).
Trebuie avut în vedere faptul că randamentul şcolar mediocru reprezentat
de notele 5 şi 6 obţinute de elevi(studenţi) este în fond un rezultat relativ slab deşi
oferă promovabilitate. De aceea, specialişti în educaţie, apreciază că notele 5 şi 6
obţinute de unii elevi(studenţi) înseamnă semieşec şcolar.
Succesul si insuccesul trebuie studiate în mai multe registre. Imposibilitatea
de a gasi definitii satisfacatoare ne obliga sa încercam a fixa întelesul insuccesului
scolar prin raportare la formele de manifestare si criteriile de apreciere.In practica
scolara, insuccesul elevilor îmbraca o gama variata de manifestari, de la formele
cele mai simple, de ramânere în urma la învatatura, pâna la formele persistente si
grave, repetentia si abandonul, fiecare fiind traita individual la niveluri specifice de
intensitate, profunzime si persistenta.
O prima distinctie pe care o regasim în literatura pedagogica este aceea între
insuccesul generalizat (situatie în care elevul întâmpina dificultati de adaptare la
viata scolara în ansamblu si nu face fata baremelor minime la majoritatea obiectelor
de învatamânt) si insuccesul limitat, de amplitudine redusa (situatie în care elevul
întâmpina dificultati doar la unele materii de învatamânt sau chiar la una singura).
O a doua distinctie este aceea între esecul scolar de tip cognitiv, ce are în
vedere nerealizarea de catre elev a obiectivelor pedagogice si se exprima în rezultate
slabe la examene, corigente, repetentie, si un esec de tip necognitiv, care se refera la
inadaptarea elevului la exigentele ambiantei scolare.
Cauzele insuccesului şcolar
Cauzele insuccesului şcolar sunt de triplă natură şi anume:
a) Cauze de natură familială:
 familii dezorganizate;
 lipsa de condiţii necesare vieţii( hrană, îmbrăcăminte, încălţăminte, spaţiu de
locuit);
 lipsa condiţiilor de învăţătură;
 exigenţele exagerate ale unor părinţi care cer copiilor rezultate peste
posibilităţile reale;
 lipsa controlului unor părinţi asupra activităţii şcolare şi a celei extraşcolare;
 comportarea autoritară a unor părinţi faţă de copiii lor cu aplicarea de
restricţii şi sancţiuni exagerate;
 lipsa legăturii unor părinţi cu şcoala, cu profesorii, cu dirigintele.
b) Cauze de natură fiziopsihosociologică:
 tulburări fiziologice cum sunt cele senzoriale ( auditive, vizuale), unele
boli(maladii) cardiace, biliare, digestive, endocrine etc.;
 tulburări psihice de comportament care pot fi de natură nevrotică ,mentală,
afectivă şi caracterială;
 tulburări psihosociale, care pot fi conflicte cu normele etice şi sociale ca
urmare a turburărilor relaţiilor sociale şi interpersonale în cadrul grupului
social din care face parte.
c) Cauze de natură pedagogică
 calitatea necorespunzătoare a organizării şcolare;
 pregătirea necorespunzătoare a profesorilor;
 conţinutul învăţământului necorespunzător cu exigenţele contemporane;
 baza tehnico-materială şi didactică necorespunzătoare;
  lipsa de cooperare dintre profesori ce poate duce la supraîncărcarea elevilor,
studenţilor;
 orientarea şcolară şi profesională necorespunzătoare;
 evaluarea subiectivă care nedreptăţeşte pe elevi şi-i demobilizează la
învăţătură;
 metodologia didactică pasivă şi neadecvată unei participări active şi euristice
a elevilor în procesul instructiv–educativ;
 insuficienţa contribuţie a mass-mediei ,şi a altor factori educativi în
susţinerea rolului şcolii.
Aceste aspecte subiective legate de esecul scolar, care demonstreaza faptul
ca el are un pronuntat caracter individual, depinzând nu numai de factori
obiectivi exteriori, ci si de modul particular în care elevul se percepe si îsi
evalueaza rezultatele, îl obliga pe profesor sa-si cunoasca foarte bine elevii sub
raport psihologic, pentru a întelege corect acei factori subiectivi care-i fac pe
unii elevi sa fie, de obicei, nemultumiti în raport cu sine si sa se considere în
situatie de esec scolar, iar pe altii, dimpotriva, sa se autoevalueze minus fata de
un standard mediu al vârstei cronologice.
Factorii de ordin scolar ai insuccesului :
Scoala prezinta o constelatie de variabile ce pot actiona ca factori cauzali sau
favorizanti ai insucceselor scolare. Literatura consacrata acestei teme
mentioneaza în aceasta privinta atât unele caracteristici generale ale scolii,
precum nivelul cheltuielilor scolare, calitatea echipamentelor, a programelor, cât
si aspecte mai specifice, referitoare la organizarea procesului de învatamânt
(obiective, continuturi, metode de predare-învatare, sistem de evaluare),
pregatirea psihopedagogica a profesorului, stilul educational, trasaturile de
personalitate ale profesorului, relatiile profesor-elev, relatiile scolii cu familia.

Posibilitati de prevenire sl înlaturare

a esecului scolar

Referitor la întrebarea care sunt cunoştinţele de acest fel, o soluţie

este aceea de stabilire a priorităţilor. Între acestea, în mod firesc sunt cele privind
identificarea mai precisă a dificultăţilor de învăţare, pentru ca să poată interveni
sub aspect educaţional pentru înlăturarea acestora, pornind de la solidaritatea
dintre cunoaşterea psihologică şi eficienţa activităţii educative.
Elevii aflati în situatie de esec au nevoie de o atentie sporita, de
atitudini stimulative din partea profesorului, de crearea unor situatii speciale care
sa le permita sa obtina succesul si astfel sa capete încredere în fortele proprii si sa-si
îmbunatateasca stima de sine.
Dintre masurile de prevenire a aparitiei esecului scolar,
mentionam:
• în conditiile în care instruirea a devenit factorul determinant al
integrarii socio-economice si cultural-politice, prima problema care se pune este
aceea a realizarii educatiei în zonele defavorizate. Atenuarea discrepantelor dintre
anumite regiuni ale tarii si, mai ales, dintre mediul urban si mediul rural în privinta
conditiilor de educatie nu se poate face decât prin elaborarea unor politici
educationale coerente, ce implica identificarea categoriilor de probleme cu care se
confrunta aceste zone si dezvoltarea unor programe de educatie prioritara.
• îmbunatatirea colaborarii dintre scoala si familie. Este important ca
parintii sa valorizeze scoala, sa manifeste interes pentru instruirea copiilor lor si sa
constientizeze faptul ca, pâna la urma, capitalul scolar va conta în alocarea
statutelor sociale.
• Cresterea rolului învatamântului prescolar. Multe studii au aratat
ca peste jumatate dintre diferentele de randament scolar îsi au originea în
diferentele prezentate de copii la debutul scolaritatii, cu privire la limbaj,
sociabilitate, capacitatea de a se adapta rigorilor unui program organizat,
cunostinte si deprinderi minime necesare însusirii cititului si scrisului. Practic,
politica egalizarii sanselor la educatie trebuie sa înceapa de aici, de la programele de
pregatire prescolara, care sunt foarte importante, îndeosebi pentru copiii proveniti
din medii defavorizate.
• Descongestionarea continuturilor învatamântului prin strategii de
esentializare, dar si prin abordari multi- si interdisciplinare.
• Pregatirea de specialitate a profesorului trebuie dublata de o buna
pregatire psihopedagogica. Atât în cadrul formarii initiale, cât si în cadrul
programelor de perfectionare, trebuie prevazute module de pregatire care sa vizeze
lucrul cu clasele dificile si problemele de devianta scolara, însusirea unei
metodologii de depistare a eventualelor probleme de învatare înca de la debutul
scolaritatii, modalitatile de atenuare a handicapului sociocultural al elevilor
proveniti din medii defavorizate (asanumitele programe de educatie compensatorie).
• Elaborarea unor strategii de tratare diferentiata si individualizata a
elevilor aflati în situatie de insucces scolar. Evident ca aceste strategii sunt
concepute pe baza unei bune cunoasteri a elevilor. Diferentierea se poate face atât
prin curriculum, prin extinderea si profunzimea cunostintelor propuse spre
învatare, cât si prin formele de organizare a activitatii si a metodelor didactice
utilizate.
• Evaluarea trebuie sa se centreze pe progresele elevilor, si nu pe
comparatii si ierarhii.
• Ameliorarea practicilor educationale din clasa: evitarea
discriminarilor, a favorizarii sau etichetarii elevilor; evitarea reactiilor impulsive
neadecvate, a amenintarii si intimidarii elevilor, utilizarea unui limbaj academic, si
nu a unuia împanat cu cuvinte din argoul elevilor ori a unui limbaj vulgar, care îi
umileste si îi desconsidera; exprimarea încrederii în posibilitatile fiecarui elev de a
reusi.
• Orientarea scolara si profesionala adecvata, care sa tina seama de
interesele si aptitudinile elevilor, dar si de cererea de pe piata muncii.

În ceea ce-i priveşte pe profesori, aceştia ar trebui, mai ales, să

conştientizeze inflenţa negativă pe care o poate avea asupra evoluţiei copilului o
stare prelungită de stress, creată la şcoală, uneori paralelă celei existente în familie,
sau chiar numai expuneri de scurtă durată la situaţii stresante, dar care, dacă
depăşesc un anumit prag, îl pregătesc pe plan psihic pentru trăiri emoţionale
excesive şi pentru suprareacţie, iar pe plan formativ îi afectează plăcerea de a munci
şi randamentul muncii, inventivitatea şi creativitatea, capacitatea de a învinge
dificultăţile şi optimismul.

Înfăptuirea practică a celor sugerate implică un oarecare

efort din partea educatorilor, atât a părinţilor cât şi a profesorilor. Este
o datorie socială pe care o au aceste două categorii de educatori, fiecare
în parametrii speciali de viaţă, trebuind să creeze condiţia optimă de
formare a OMULUI chemat să păşească în noul mileniu, pentru a lua
parte, competent şi încrezător în forţele sale, la desfăşurarea vieţii
social- productive şi politice.
Bibliografie:

COSMOVICI, A., IACOB, L., (coord.), Psihologie Şcolara, Editura Polirom, Iaşi,
1998
SĂLĂVĂSTRU, D., Psihologia Educaţiei, Editura Polirom, Iaşi, 2004