Rezumat Stefan Banulescu Monorafie Flavia Adriana Ardelean
Rezumat Stefan Banulescu Monorafie Flavia Adriana Ardelean
Rezumat Stefan Banulescu Monorafie Flavia Adriana Ardelean
FACULTATEA DE LITERE
TEZĂ DE DOCTORAT
REZUMAT
2008
ARGUMENT
Prozatorul şi-a consolidat faima prin foarte rarele apariţii în public. El şi-a edificat opera
ademenirile lumeşti provizorii, fac din artă o probă de viaţă sau de moarte. În fond,
sistem imaginar autarhic asupra căruia dreptul său de proprietate vrea să fie structura.
realului impune personalităţi autentice de structuri diferite. Ştefan Bănulescu aşa cum
ni se relevă în Iarna Bărbaţilor, nu pretinde a inventa mitul, oniricul şi fantasticul, dar îşi
Literatura lui Ştefan Bănulescu ne oferă unul din cele mai strălucite exemple
infranivele, mai mult sau mai puţin continue, dar alcătuind un discurs multietajat,
mozaicat şi stratificat.
excepţii, toate scrierile lui îşi au obârşia în locurile copilăriei: parcă fabuloasa câmpie a
dispută sau monedă de schimb în tratativele dintre marile puteri, deseori teatrul de
luptă, câmpia valahică a fost, de-a lungul secolelor, punctul de întâlnire al neamurilor şi
al civilizaţiilor, un carusel cosmopolit, din care Ştefan Bănulescu, scriitor original în
maniera lui Faulkner, a extras esenţa cea mai sublimă a artei sale.
Lumea lui Bănulescu este o lume apropiată nouă şi totuşi depărtată, aducând din
vremi străvechi legile ei; o lume trăind altfel; o lume existând din începuturi. O lume a
vorbeşte de înrudiri recunoscute, îşi trimite, în cărţile lui, emisari convinşi de valoarea
Personajele caută ceva într-un spaţiu cotropit de veşnicie. Mari spaţii ale absenţei
înconjoară locurile: izolarea ar fi o lege a acestor colectivităţi ce, prin lipsă de legături cu
ceilalţi, poate conserva intactă o lume. Nuvelele acestei lumi fac istoria şi geografia
Tăcerile lungi ale lui Ştefan Bănulescu pot găsi o explicaţie, în factura însăşi a
Performanţa calitativă nu-l preocupă fiindcă a obţinut efecte de durată cu puţine pagini
Lucrarea cuprinde:
ARGUMENT
INTRODUCERE
CU ŞI DESPRE BĂNULESCU
BIOGRAFIE
BĂNULESCU SCRIITORUL
COSTUMBRISMUL
CÂNTECE DE CÂMPIE
SCRISORILE...
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
cauză a avut în realitate mai mult. Cercetătorul clujean Ion Istrate 2 îl întinde pe
aproape douăzeci de ani, între 1945 şi 1964. Fapt este că la sfârşitul deceniului al
Cel mai clar indiciu în acest sens este înfiinţarea în 1960 la Editura pentru
literatură a unei colecţii, Luceafărul, rezervată debuturilor. Dar în cadrul ei n-au apărut
numai volume de versuri. În prima serie alături de noi poeţi (Nichita Stănescu, Cezar
Baltag, Ilie Constantin ş.a.) au văzut lumina şi primele cărţi ale tinerilor prozatori
O prezenţă dintre cele mai interesante ale prozei de după “obsedantul deceniu, este nu
numai în pleiada aşa zişilor “şaizecişti”, ci în mijlocul tuturor scriitorilor, de după război,
Acestui autor, care face obiectul tezei noastre de doctorat, Eugen Negrici îi consacră, în
Ştefan Bănulescu, după cinci ani, cu titlul Iarna Bărbaţilor, anunţă refacerea completă a
sustrage- primul şi într-o măsură mai mare decât oricare dintre scriitori generaţiei sale-
Dintre nuvele, câteva Mistreţii erau blânzi, Dropia abandonau timpul istoric şi
cadrul spaţial concret, răpindu-l pe cititor, spre a-l transporta într-o lume arhe-tipală
milionarului), Eugen Negrici scrie, între altele “ Dacă, în povestiri, un ţinut care era
preschimbat pe neştiute într-unul fabulos, aici unui ţinut himeric şi atemporal i se dăruie-
seriozitate urmuziană, sunt descrise obiceiuri vechi şi ciudate ale locului. Unele (cum ar
(…)” 18 (…) În faza în care a fost lăsat, romanul arată ca un bazar de ciudăţenii şi
miracole printre care circulă ca într-un alt Isarlâk numeroase peisaje pitoreşti”. 19
descoperă că scrisul său dedicat crepusculului unei lumi produce de la sine şi efecte
lirice. În ansamblu, însă, se poate spune că Ştefan Bănulescu se numără printre cei
lui Ştefan Bănulescu aceste observaţii, asociate cu acelea ale altor critici.
CU ŞI DESPRE BĂNULESCU
BIOGRAFIE
Pentru facilitarea traversării operei bănulesciene, poate, e oportun de menţionat câteva
născut Ştefan Bănulescu, al optulea fiu dintre cei unsprezece ai plugarilor Ion şi Elena
locurilor natale, este ciclul Elegii la sfârşit de secol din volumul Un regat imaginar, ciclu
ce include bucăţile Locuri misterioase, Şlepul, Troienele, Moara lui Fuierea, Tabăra,
pe George Călinescu, Tudor Vianu, Alexandru Rosetti, Iorgu Iordan, Alexandru Graur.
Frecventează Şcoala de literatură Mihai Eminescu între 1950-1951, avându-i colegi pe:
Dumitru Mircea, Dumitru Micu, Georgeta Horodincă, Ilie Purcaru, Simion Damian.
Eusebiu Camilar.
şi Luceafărul; apar, în ordinea tipăririi: Mistreţii erau blânzi, Dropia, Gaudeamus, Masa
Iarna Bărbaţilor.
Apare, la Editura Albatros, în 1976, volumul de eseuri Scrisori din Provincia de Sud-
Metopolis, întâiul volum din ciclul Cartea Milionarului proiectată în patru părţi: Cartea
cel al nuvelelor).
Costumbrismul
Scrierile costumbriste sunt schiţe pitoreşti, cu intenţie satirică sau pur şi simplu narativă,
istoric. Ele se împletesc cu o veche tradiţie naţională, în primul rând cu proza picarescă
în ultima sa etapă, când incepe sa făţuiască o anumită viziune amară a relelor de care
suferea patria, cu o linie de preocupări sociale care vine din Alemán, Cervantes si
Quevedo. Uneori această literatură costumbristă nu are pretenţii mai profunde decât
aceea de a smulge vieţii spaniole câteva scene fixate in acva forte (Estébanez
Calderόn), alteori de a critica prin grimasa unei glume caracterul spaniol sau de a
Câmpia magică bănulesciană vădeşte urme ale costumbrismului, dar nu ramăne doar la
Povestirile lui Ştefan Bănulescu ne reîntorc spre o realitate umană şi socială, lumea
satelor din câmpia munteană, cuprinzând şi fâşia Dunării cu bălţile ei, Delta, pe care
Gala Galaction spre a ajunge la Zaharia Stancu, Marin Preda, Fănuş Neagu; pe de altă
datele unui loc spiritual intrat în literatură sub semnul exoticului şi pitorescului. Invenţia
câmpie, întoarcerea unui dezertor, în timpul razboiului, în satul natal; viaţa într-un oraş
Proiecţia în fabulos ţine de arta sugestiei, elementele de ruptură logică sunt relativ
puţine. Arta dozării efectelor menţine un val de idealitate. Universul prozei se impune
suprarealiste.
negustori, legendele ei vorbesc de aur şi bani; e o lume eterogenă: români, greci, turci,
Yoknapatawpha lui William Faulkner. Miraculosul fuzionează cu feericul, lumea însă îsi
Raportul stilistic Ştefan Bănulescu- Fănuş Neagu în proză se regăseşte, prin analogie,
Ştefan Bănulescu se angajează în confruntări decisive ale unei lumi aparent exterioare
Seva prozei lui Ştefan Bănulescu e arhaitatea, sugestia vechimii: mitizarea, estetizarea
Mistreţii erau blânzi, acest poem diluvial, dă măsura talentului remarcabil al autorului:
caută un petec de pământ, pentru a-şi îngropa fiul, dar, sub năvala apelor nu se mai
găseşte nici măcar atât pământ cât îi trebuie unui om, după cum ne încredinţa Tolstoi.
pescari. Spaţiul fictiv al nuvelei cuprinde două zone simbolic distincte: pădurea, înecată
rătăcire. Spaţiul opus ca valoare este acela al comunităţii umane, singurul în care se
pământ, coşciugul va fi aşezat sub scândurile cancelariei şcolii. Acest ritual aminteşte
încolo, colectivitatea umană, iar şcoala capătă “sfinţire” în calitate de centru al unei lumi
Dropia
Dropia este o povestire aproape fantastică. Ezitând un moment între explicaţia realistă
a faptelor neobişnuite şi cea de ordin fantastic, prozatorul alege în cele din urmă pe cea
Decorul este stepa cu poezia sălbatică a ierburilor în care se scaldă în zori fetele, şi cu
acela al unei povestiri realiste, cu numeroase semne, însă care ne fac să părăsim
planul realului. E vorba de călătoria unui convoi pe timp de noapte, când oamenii nu se
văd la faţă, la dropie, un loc bogat în fâneţuri, cu porumb înalt, galben, ce străluceşte ca
soarele, ţinta obsesivă spre care se îndreaptă convoiul de călăreţi, ca spre un alt
pământ al făgăduinţei. Dropia expusă sub forma unei parabole avertizează asupra
imposibilităţii atingerii unui ţel care este din specia mirajului. Simbol al frumuseţii
evanescente, intangibilă, Dropia fascinează prin ceea ce are inelucidabil, profund tainic,
văzută ca năzuinţă perpetuă către un ideal de perfecţiune. A-l atinge în absolut, rămâne
Vară şi viscol
Un efect apreciabil decurge din proiectarea situaţiilor războiului în mijlocul acestei lumi
mitice, din sinteza de vrajă folclorică şi coşmar modern. Pe un ton sec, detaşat, lipsit de
Un soldat român, pe care nemţii l-au dat dezertor şi pe care ai săi îl cred mort, se
descrie ritualul preparării bucatelor pentru pomană. Nuvela are o largă respiraţie epică.
autorul acordă sensuri eroice vieţii din aceste aşezări înconjurate de sălbăticie,
aude”, un oraş “ care nu-şi anunţă prin nimic aşezarea”. În căutarea lui, vocile străbat
un şes monoton. Oraşul este întâi descoperit printr-un articol de jurnal; reportajul
despre oraş reprezintă o a doua grefă, inserată în text, ea reprezintă primul comentariu
asupra oraşului. Relatarea jurnalistului e un letopiseţ degradat prin oratorie. E un botez
şi o Renaştere în numele acestei religii a Câmpiei. Cei trei ajung într-o staţie şi totul e
doar o amânare.
moldovenii rătăciţi, se unesc spre a-şi împărţi recolta strânsă de ei pe moşia lui
Silvestru, unul din proprietarii câmpiei. Grupurile se strâng laolaltă, tot mai compacte,
ameninţătoare, fără a-şi trăda intenţiile, sub această mască a observaţiei se simte
Cântece de câmpie
teritoriului sever pe care se desfăşoară proza din Iarna bărbaţilor (după cum ele
cuprind în germene şi imagini transmise mult timp după aceea, la o altă măsură,
editate în acelaşi volum, ele îşi răspund, se interferează, iar ecourile poeziei radiază
prin proză. Printr-o metaforă absolută, Ştefan Bănulescu transformă universul rural într-
motivaţie a acţiunilor umane, spre deosebire de frică, învinovăţire sau ruşine. Pune
scop prioritar.
Cartea milionarului este de o frapantă originalitate, aici prozatorul încearcă, mai mult ca
îşi păstrează, intactă, aparenţa realităţii. Romanul trimite, prin realismul său halucinant,
geografie reală, ale cărei repere pot fi stabilite pe hartă. După toate probabilităţile,
antefăcut, este în chipul cel mai evident o creaţie paralelă cu cea născută din “mimesis”,
distincte. Cel de-al doilea nivel este cel poetic-fabulos şi se iveşte, paradoxal, în
Scrisori…
ironii pe care o propun. Primul text anunţă ca oamenii s-au dezobişnuit să trimită
scrisori, nu din lipsă de timp, ci din lenea de a gândi. Provincialii au timp de gândire, ei
acum minoră a epistolei. Preotul cu vocaţia trădată, artistul umil devin personaje
obsedante ale Scrisorilor. Absenţa scrisului înseamnă alienare, cel care scrie e un ne-
Scrisorile refac drumul pierdut, calea către tiparele esentiale ale literaturii, prin
modernizare. Pledoaria lui Ştefan Bănulescu pentru clasici e acum şi mai evidentă.
este ficţiunea, el scrie despre prozatori ca despre niste personaje ale unor întâmplări ce
devin literatură, ele devin substantive comune, cuvinte ce pun stăpânire definitivă pe
lume. Ele descompun mecanismele literaturii, disecă organismul scrierii. Ca în
schiţa în cauză.
CONCLUZII
viziune personală, în care întregul îşi subordonează părţile fără a le altera identitatea,
textele din Iarna Bărbaţilor reprezentând câteva elemente, primele pietre de temelie
dintr-un “ univers unic”. El are forţa ridicării la esenţial. Construind, sacrifică detaliul în
sine, efectul de amănunt, culoarea, în favoarea întregului. Prozele sale, urmând o linie
creatoare de folclor. “Mintea îi umblă cu basme şi când se scoală basme pe gură îi ies
sub formă de cântec”, se spune despre un personaj din Dropia, care vorbeşte aiurea.
Fiecare aşezare îşi are tradiţia sa stranie. Fiecare personaj îşi are istoria sa. Se
situează pe pragul unei lumi ce dă o curioasă impresie de vechime. Obiceiurile şi
neizbutind a-i scoate pe oameni de lângă pământ, din izolare. Străinul care încearcă să
sunt compuse din neamuri succesive şi împerecheate, care şi-au păstrat identitatea ca
Numele de locuri sunt metafore obscure pentru neiniţiaţi. Timpul constă într-o repetare
insidioasă, ca şi cum n-ar curge, înainte, ci s-ar roti în cerc. De la un punct încolo, nu
mai ştii în ce moment te afli, şi asta în pofida relativei unităţi temporale a naraţiunilor.
luxuriant, ţesut din elemente de natură uşor exotice, ce par uneori a descinde direct din
Mistreţii erau blânzi şi Dropia, poetul Bănulescu transformă facturile interne ale
poemelor sale din una în alta, de o vie culoare de epocă. O umanitate ultragiată de
război şi de stihiile naturii constituie obiectul principal şi aproape unic al prozelor sale:
dezlănţuirilor naturii.
contact cu flagelul dezlănţuirilor naturale, dar mai ales sociale, în primul rând războiul.
Oamenii sunt scoşi din ritmul normal al vieţii şi obligaţi la o condiţie umană, tragică,
variabilă în funcţie de realitatea dată. În Satul de lut, Vară şi viscol, Masa cu oglinzi şi
Gaudeamus, războiul ocupă un loc central, motivele dramatice ale desfăşurării epice se
mai mult spaţiu descrierilor şi observaţiilor realiste. Persistă o irizare boreală, policromă.
Dacă mai înainte era folosit gros planul vizionar, acum e folosit cel psihologic real.
Stilul litotei, care spune mai puţin pentru a înţelege mai mult este utilizat şi de
Bănulescu. Arta sugestiei e făcută din nuanţe intermediare, din semitonuri. Artă de loc
discursivă, care arată, nu vorbeşte. În nuvele, unde cuvântul este esenţial; aici mitul,
fabula, epicul sunt privite şi prezentate ca fapte de limbaj, sobrietatea îl apără totuşi, pe
narator de tentaţia de a-şi afla voluptăţi în verbul pur. E o proză a economiei verbale.
Deşi s-ar părea că însăşi preocuparea obsesivă pentru “golirea” de existenţă să fie mai
curând urmarea unei propensiuni stilistic- narative decât a căutării unor tâlcuri
existenţiale, totuşi, ciocnirea atentă a cuvintelor nu-l reduce pe artist la sclavia verbului.
Printre cuvinte nerostite, printre sugestii şi tâlcuri, găsim personajele care caută ceva,
dar fără mare convingere. Itinerarul lor este clar, drumul lor este destul de bine
însemnat în hărţile locurilor. Chiar dacă ei nu îl ştiu, cineva îl ştie. Sunt într-o lume
altceva. Universul nu mai este privit exact prin aceeaşi prismă. El include partitura
despărţirea afectivă a autorului de spaţiul moral care l-a consacrat. Aici străinul nu mai
este numai un personaj, ci autorul însuşi. Piesa O feerie bizantină prinde şi ilustrează
foarte bine mania de a trece totul în stereotipie. Arta bizantină a schematizării, a
Cartea Milionarului e povestea unei lumi absente, din care n-a mai rămas decât
amintirea acestei absenţe. Romanul lui Ştefan Bănulescu poate fi considerat produsul
unui rafinat sofism magic: voind să descifreze un mister al realului, el afirmă un mister al
originea, ci suprimând-o. Romanul se întoarce asupra sa, devenind, din poveste a unei
lumi, cartea unei poveşti, in opinia Monicăi Spiridon. Darul său special de prozator este
probat prin arta lui înceată, fraza ceremonioasă, limba păstoasă şi aluzivă. Protocolul
practici magice.
1. Ardeleanu Virgil, Însemnări despre proză, Editura Pentru Literatură, Bucureşti, 1966.
6. Bănulescu Ştefan, Scrisori din provincia de sud- est dau o batalie cu povestiri,
Bucureşti, 1996
10. Chabas Juan, Istoria literaturii spaniole, Editura Univers, Bucureşti, 1971,
11. Cartojan Nicolae, Istoria literaturii române vechi, Editura Fundaţiilor Regale,
Bucureşti, 194o.
12. Călinescu George, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura
Bucureşti, 1967.
15. Cristea Valeriu, Domeniul criticii, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1975.
16. Cubleşan Constantin, Miniaturi critice, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1967.
20. Dan Sergiu Pavel, Proza fantastică românească, Editura Eminescu, Bucureşti, 1975.
23. Gorcea Petru Mihai, Structură şi mit în proza contemporană, Editura Cartea
Românească, Bucureşti,1982.
Bucureşti, 2002.
25. Ilisei Grigore, Ştefan Bănulescu – O lungă spovedanie, în România Literară nr.40-
41, 1998.
27. Manolescu Nicolae, Arca lui Noe, Volumul III, Editura Minerva, Bucureşti, 1983.
2007.
29. Micu Dumitru, Scurtă istorie a literaturii române, Editura Iriana, Bucureşti, 1996.
31. Idem, Literatura română în secolul al XX-lea, Editura Fundaţiei Culturale Române,
Bucureşti, 2000.
32. Neagu Fănuş, Frumoşii nebuni ai marilor oraşe, Editura Eminescu, Bucureşti, 1976
33. Idem, Povestiri din drumul Brăilei, Editura Eminescu, Bucureşti, 1989
39. Negoiţescu Ion, Sciitori moderni, Editura Pentru Literatură, Bucureşti, 1966.
40. Negrici Eugen, Literatura română sub comunism, Proza, Editura Fundaţiei Pro,
Bucureşti, 2002.
41. Odobescu Al., Pseudo-kinegeticos, în Opere complete, vol I, Editura Minerva, 1986
43. Păunescu Adrian, Sub semnul întrebării, Editura Cartea Românească, Bucureşti,
1979.
Bucureşti, 1971.
45. Idem, Istoria literaturii române de azi pe mâine, Fundaţia Luceafărul, 2001,
1978.
49. Simion Eugen, Scriitori români de azi , Ediţia a- III-a revăzută şi completată, Editura
1989.
55. Streinu Vladimir, Pagini de critică literară, II Bucureşti, Editura pentru literatură,
1968.
1998.
58. Idem, Proză românească de azi, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1985.
62. Ioan Oprea, Carmen- Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Viorica Zăstroiu, Noul
Dicţionar Universal al limbii române, Ediţia a treia, Editura Internaţional, Bucureşti, 2008
63. Istoria Lumii in date, elaborata de Horia C. Matei (ist. veche), Florin Constantiniu,
64. Istoria Romaniei in date , elaborata de Horia C. Matei (ist. veche), Florin
65. XXX – Dicţionarul scriitorilor români ( A-C), Editura Fundaţiei Culturale Române,
Bucureşti, 1995.
67. Sub titlul Explozia lirică sunt prezentaţi poeţi ce s-au afirmat începând din 1960 în
Periodice:
41, l998.
4. Nicolae Manolescu, Amintiri cu Ştefan Bănulescu, România literară, nr. 22, 10-16
iunie 1998.