43 Lectie Demo Creatie Vestimentara
43 Lectie Demo Creatie Vestimentara
43 Lectie Demo Creatie Vestimentara
EM
LE NST
O
C RA
ŢI T
E IV
Ă
INTRODUCERE
Se spune că nu haina îl face pe om. E adevărat, însă ea poate, totuşi, să spună foarte
multe despre purtătorul ei. Vârsta, preferinţele, nivelul cultural şi social, chiar şi tem-
peramentul pot ieşi la iveală prin „citirea” veşmintelor pe care le purtăm.
Alegerea hainelor este însă influenţată şi de mediul social, care îşi pune – vrem, nu
vrem – amprenta asupra noastră. Nu putem să ne îmbrăcăm în acelaşi mod la birou şi
la picnic, la teatru şi la reuniunile oficiale, la munte şi la nuntă.
schiţe relevante ale tiparelor. În fiecare lecţie, exerciţii practice vă vor ajuta să verificaţi
în ce măsură aţi înţeles materialul prezentat. În plus, pe parcursul lecţiilor vor fi prezen-
tate diferite momente din istoria costumului, completate la sfârşitul fiecărui modul cu
un dicţionar al creatorului de modă. Pentru a vă îmbogăţi cunoştinţele, pe parcursul
cursului veţi primi şi două materiale suplimentare, în care se vor prezenta tendinţele
actuale ale modei.
Pentru a vă stimula creativitatea, am pregătit şi un concurs pentru creatorii de modă
începători. Pentru a participa la acesta, în tema pentru acasă marcată cu cuvântul
„Concurs” notaţi lângă modelul pe care îl veţi alege menţiunea „Pentru concurs”.
Fiecare lecţie se încheie cu o temă pentru acasă, pe care o veţi putea trimite spre
corectare, pe adresa EUROCOR, profesorului dumneavoastră personal; acesta vă va
asista pe întreg parcursul cursului, oferindu-vă sfaturi, sugestii şi, dacă este necesar,
recomandări pentru a vă îmbogăţi cunoştinţele de specialitate.
Lecţiile sunt elaborate astfel încât să vă faciliteze la maximum studiul şi să asigure obţinerea
cât mai rapidă a rezultatelor practice. Pentru aceasta, în lecţii au fost introduse câteva semne
grafice speciale, care vă vor ajuta să vă orientaţi mai uşor în materialele de studiu.
PROGRAMA CURSULUI
Lecţia 1 Lecţia 13
Informaţii generale despre structura corpului uman. Principiile de compoziţie a costumului (ritm, simetrie,
Poziţie, proporţii, constituţie. Luarea măsurilor. Marcarea asimetrie, proporţii, contrast etc.)
dimensiunilor hainelor
Lecţia 2 Lecţia 14
Tiparul de bază pentru fuste. Fuste drepte, în clini, conice, Obţinerea unui tipar cu mânecă tip cămaşă cu răscroială
în cute. Îndepărtarea celor mai frecvente defecte ale mu- pătrată la gât şi cu şliţ
lajului
Lecţia 3 Lecţia 15
Stiluri vestimentare: clasic, ţinută de birou, romantic, sport, Vestimentaţie sport şi pentru relaxare. Hanorace, bluze de
etno. Stilul propriu vânt, pantaloni „capri”, costume de baseball. Îmbrăcăminte
specială
Lecţia 4 Lecţia 16
Realizarea tehnică a fustelor. Plătci, buzunare, tăieturi, Realizare tehnică: repartizarea cutelor, obţinerea plătcilor,
drapări ş.a. realizarea mânecilor
Lecţia 5 Lecţia 17
Rolul ţesăturii şi al culorii în crearea veşmintelor. Factura Moda şi vârsta
materialului, cromatica, îmbinarea armonioasă a culorilor
Lecţia 6 Lecţia 18
Croiul şi designul pantalonilor de damă Mărimi nestandardizate. Corectarea siluetei, alegerea
ţesăturii, a culorii, a detaliilor decorative
Lecţia 7 Lecţia 19
Rolul iluziilor vizuale în crearea costumului. Corectarea Moda pentru copii: de la cei mai mici până la adolescenţi
prin iluzii vizuale a corpului
Lecţia 8 Lecţia 20
Obţinerea unui tipar de bază pentru haine superioare de Croiul şi designul îmbrăcămintei pentru copii
damă. Rochii, jachete, paltoane pentru diferite siluete
Lecţia 9 Lecţia 21
Îmbrăcămintea de gală. Rochii pentru recepţii, cocktail-uri, Realizarea unui costum de birou de damă şi bărbătesc
rochii de seară şi de mireasă
Lecţia 10 Lecţia 22
Croirea gulerelor şi a manşetelor (guler de cămaşă, guler Accesorii pentru îmbrăcămintea de damă şi bărbătească.
tip şal, guler de tunică, gulere răsfrânte etc.) şi realizarea Căciuli, pălării, manşoane, boa, genţi etc.
unor tipuri diferite de manşete
Lecţia 11 Lecţia 23
Paltoane, pardesie: destinaţie, tipuri şi forme diferite. Realizarea lenjeriei şi a costumelor de baie pentru tipuri
Scurte, paltoane, impermeabile, poncho-uri, pelerine diferite de siluete
Lecţia 12 Lecţia 24
Obţinerea unui tipar cu mânecă raglan. Tipuri de mânecă Expres-model: veşminte şi accesorii în câteva minute
raglan
4 lecţie demonstrativă curs de creaţie vestimentară
LECŢIA 1
Se spune că totul iese în evidenţă prin comparaţie. Dacă vom
compara un designer vestimentar cu un sculptor, vom constata
că între aceştia există multe asemănări. Care sunt acestea? În
primul rând, amândoi, când purced la o nouă creaţie, studiază
mai întâi particularităţile morfologice ale obiectului care stă
la baza acesteia. Pentru creatorul de modă, un astfel de obiect
este corpul omului. Desigur, fiecare corp diferă printr-o serie de
particularităţi, astfel încât se poate spune că nu există pe lume
două corpuri perfect identice, însă construcţia morfologică de
bază este identică pentru toţi oamenii şi tocmai cunoaşterea
acestei construcţii îi permite designerului să-şi pună în practică
ideile, creând adevărate opere de artă.
Să aruncăm, deci, o privire asupra corpului uman, cu ochii
unui creator de modă profesionist.
Partea I
Indiferent de starea în care se află omul (repaus, alergare, mers ş.a.), tipurile coloanei
vertebrale pot fi:
– adusă de spate (aplecată înainte);
– normală/dreaptă;
– curbată (deviată spre spate).
Pentru a include corpul omenesc într-un tip sau altul de poziţie, este nevoie să facem o
măsurătoare, care se numeşte „poziţia corpului” (Pc). Această măsurătoare determină
flexibilitatea părţii superioare a coloanei vertebrale (în regiunea celei de-a 7-a vertebre
cervicale).
curs de creaţie vestimentară lecţie demonstrativă 5
Exerciţiu
Determinaţi tipul poziţiei dumneavoastră. Pentru a obţine mărimea Pc a corpu-
Exemplu
Iată câteva valori ale mărimilor „lungimea taliei în faţă” şi „lungimea spatelui până în
talie” pentru corpuri cu aceeaşi înălţime (164 cm), dar având tipuri diferite de poziţie.
Exemplu
Două femei ale căror măsuri sunt identice intră într-un magazin de confecţii şi îşi aleg
rochii identice. La probă, ele constată însă că rochia uneia dintre ele cădea impecabil, în
schimb celeilalte, spre marea ei părere de rău, rochia nu i se potrivea, pentru că forma
un surplus de material în regiunea spatelui. Care este problema? Desigur, de vină este
tipul poziţiei corpului. Pur şi simplu, cea de-a doua femeie avea o poziţie curbată şi
aşezarea rochiei, cusută după măsuri standard, nu era potrivită.
Fiecare epocă propune propriul ideal es- caracteriza prin spinarea uşor
tetic de corp omenesc şi veşmintele sunt lăsată pe spate, cu mâinile
chemate să sublinieze sau să ascundă împreunate în faţa pântecelui.
anumite particularităţi ale corpului, pentru Motivaţia acestei preferinţe
a apropia silueta de acest ideal. Astfel, în trebuie căutată în depopularea
Evul Mediu timpuriu, în Europa, poalele accentuată, cauzată de războaie
lungi ale fustei erau şi epidemii.
strânse în faţă, fiind La graniţa dintre secolele al
drapate pe abdomen. XIX-lea şi al XX-lea, poziţia
Această croială se la modă a corpului feminin
datora faptului că, în amintea
acea perioadă, femeile de litera S uşor îndoită: partea superioară era
însărcinate se bucurau uşor aplecată în faţă („piept de porumbel”),
de un mare respect. pântecele tras, partea inferioară a trupului
Prin urmare, poziţia rămânând cumva puţin în urma celei supe-
corpului feminin se rioare. O asemenea poză putea fi obţinută
cu ajutorul unui corset special.
proporţiile Proporţiile reprezintă raportul dintre mărimile diferitelor părţi ale corpului:
capul şi trunchiul, trunchiul şi lungimea picioarelor, circumferinţa capului
şi circumferinţa pieptului.
Tot din lecţia 1 am ales un fragment în care vă sunt prezentaţi o parte din
indicii de măsurare a corpului. Cunoaşterea indicilor de măsurare este
esenţială pentru realizarea tiparelor din curs.
CG CG
CPI
CPII CPI , CPII
CPIII CPIII
DMCOT
CT CT
DFP
DMÎNC CŞ
DLP
ÎPG
CŞ
Î
ÎLT
ÎPU
ÎPBG
ÎCF
LECŢIA 5
semnificaţia Am spus deja că poate fi distinsă o semnificaţie simbolică a culorii, ce slujeşte ca mo-
culorilor dalitate de autoafirmare. În plus, culoarea dispune şi de o puternică influenţă psihologică.
Chiar Goethe a observat cum culori diferite produc o anumită stare sufletească: galbenul
produce bucurie, albastrul induce tristeţe, verdele linişteşte.
Încă din antichitate culorile aveau o semnificaţie simbolică. Astfel, culoarea albă a fost considerată
a aristocraţiei, iar verdele, griul şi maroul erau culori obişnuite pentru ţărani. Negrul, verdele-închis
şi griul simbolizau tristeţea.
Când proiectează un costum, designerul nu trebuie să uite că acesta este cel mai „apropiat”
obiect cotidian. Când ne îmbrăcăm, adesea ne formăm inconştient o anumită dispoziţie.
Fără îndoială, culoarea reprezintă un element indispensabil al costumului. Cu ajutorul
culorii putem să obţinem o informaţie estetică suplimentară despre funcţia costumului,
despre apartenenţa celui care îl poartă la o grupă socială sau de vârstă ş.a. Mai mult,
culoarea este un semnal al personalităţii noastre, care ne reflectă concepţia despre lume,
modul de viaţă şi temperamentul.
Exemplu
Oamenii care preferă culorile strălucitoare sunt sensibili, emotivi. Un
om care are preferinţă pentru culori neutre este caracterizat prin auto-
control ferm, pedanterie şi reacţie slab emoţională faţă de cei din jur.
Influenţa psihică a culorii s-a format şi s-a dezvoltat odată cu
evoluţia omului. De-a lungul mileniilor, în conştiinţa oamenilor
s-au format anumite conexiuni între culori şi condiţiile de viaţă.
Culorile erau simboluri ale vieţii şi ale morţii, ale bucuriei şi ale tristeţii. La popoare
diferite, aceeaşi culoare putea exprima emoţii diferite.
Exemplu
La europeni, culoarea albă simbolizează puritate şi inocenţă, pe când în Japonia hainele
albe sunt un semn al doliului.
interpretarea Interpretarea emoţională este la fel de complexă şi polivalentă. Astfel, culorile focului
culorilor şi ale soarelui (roşu şi oranj) sunt interpretate ca fiind calde, iar culoarea apei şi a gheţii
(albastru închis şi deschis) ca rece. Toate culorile deschise ni se par uşoare şi aeriene,
iar cele întunecate – grele şi profunde.
10 lecţie demonstrativă curs de creaţie vestimentară
Când alegeţi culoarea unui costum pentru o petrecere, ţineţi cont de faptul că
la lumină artificială culorile îşi schimbă caracteristicile. Astfel, la o lumină
slabă, culorile oranj şi roşu pălesc, „se sting”, iar culorile albastru şi albastru-
verde devin mai active şi mai strălucitoare; la o lumină slabă, crepusculară,
roşul şi oranjul devin mai profunde, parcă dispărând în planul al doilea, iar
verdele şi albastrul, dimpotrivă, se luminează şi ies în prim-plan.
Culorile calde, proaspete, curate (auriu, galben, oranj şi roz) produc senzaţia
de bucurie, de prospeţime şi prosperitate; cele reci, puţin saturate, par mo-
horâte, triste şi monotone.
Exerciţiu
?
Comparaţi datele din tabelul anterior cu interpretarea proprie a culorilor
enumerate.
Spuneţi care este culoarea dumneavoastră preferată. Ce culoare predomină în
garderoba dumneavoastră? De ce?
Dacă realizaţi un ansamblu format din două sau mai multe nuanţe luminoase,
aveţi grijă ca una dintre ele să fie dominantă, altfel imaginea dumneavoastră
va fi confuză.
Exemplu
Designerul japonez Iseo Miyaki foloseşte numai culori „pline
de bucurie”. El consideră că îmbrăcămintea trebuie să producă
emoţii pozitive şi bucurie. Creatorul de modă francez Christian
Lacroix are un talent cromatic rar. În modelele sale el apelează
la combinaţii neaşteptate ale ţesăturilor, desenelor şi facturilor.
Din lecţia 6 am ales fragmentul care prezintă schiţa de tipar şi etapele de lucru
în construirea reţelei de bază a pantalonilor de damă, precum şi modalităţile
prin care defectele de croire pot fi eliminate.
LECŢIA 6
E timpul să ne ocupăm acum de creare şi modelare. De această dată
vom alege un tip universal de îmbrăcăminte, la fel de popular pentru
femei şi bărbaţi – pantalonul.
În lecţia 1 aţi aflat deja câteva fapte din foarte interesanta istorie a costu-
mului. Să mai reamitim câteva date cu privire la apariţia pantalonilor.
La început, pantalonii au fost în mod exclusiv o parte a garderobei masculine. Dar, odată
ce au ajuns să-i poarte, femeile i-au făcut o parte indispensabilă a garderobei lor.
Primele femei care au avut curajul de a purta pantaloni bărbăteşti au fost eroina naţională a Franţei,
Jeanne d’Arc (secolul al XV-lea), reginele franceze Caterina de Medici (secolul al XVI-lea) şi
Maria-Antoaneta (secolul al XVIII-lea), scriitoarea George Sand (secolul al XIX-lea) şi actriţa
Marlene Dietrich (secolul al XX-lea).
De la începutul secolului al XX-lea, femeile, indiferent de vârstă şi de constituţie, poartă pantaloni
acasă şi la serviciu, în zilele de lucru şi de sărbătoare. Aceste obiecte vestimentare au devenit indis-
pensabile prin confort şi caracterul lor universal, înscriindu-se perfect în orice tip de costum.
Partea I
Crearea şi modelarea pantalonilor
Tiparul pantalonilor de damă
Pentru a construi un tipar al unor pantaloni de damă sunt necesare
următoarele măsurători:
ST = 36 LTG = 60,4 LP (lungimea pantalonilor) = 100
Sş = 50 Lş = 28 lP (lărgimea pantalonilor în partea de jos) = 20
curs de creaţie vestimentară lecţie demonstrativă 13
adaosuri de Pentru a asigura o bună aşezare a pantalonilor pe corp sunt necesare adaosuri de lejeri-
lejeritate tate pe linia taliei (AT) şi pe linia şoldurilor (Aş). Dimensiunea adaosului este aleasă
în funcţie de gradul de lejeritate. Lăţimea pantalonilor în partea de jos va fi aleasă în
conformitate cu orientarea modei sau după dorinţă.
Tabelul 2
Exerciţiu
? Luaţi toate măsurile necesare croirii unor pantaloni de damă. Puteţi să folosiţi
tabelul dumneavoastră de măsuri individuale (lecţia 1, pagina 17), după ce l-aţi
completat cu măsurile lipsă. Alegeţi adaosurile de lejeritate necesare.
construirea După ce aţi notat măsurile şi aţi ales adaosurile necesare, putem trece la construcţia
reţelei de bază tiparului. Începem cu construirea reţelei de bază (Tiparul 1).
a pantalonilor 1. În partea stângă a hârtiei trasăm o linie verticală cu înălţimea în punctul T . Trasăm
0
de damă în jos poziţia liniei feselor.
T0F1 = LŞ + 1= 28 + 1 = 29 cm (1 = coeficient mediu de lejeritate)
2. Din punctul T0 în jos trasăm poziţia liniei genunchilor:
T0G0 = LTG = 60,4 cm
3. Tot din punctul T0 în jos trasăm poziţia liniei tivului:
T0V0 = LP = 100 (LP = lungimea pantalonilor)
4. Din punctul F1 trasăm în sus poziţia liniei şoldurilor:
F1Ş1 = 1/3 × T0F1 = 1/3 × 29 = 9,6 cm
5. Prin punctele T0, Ş1, F1, G0 şi V0 trasăm linii orizontale la dreapta, obţinând astfel
linia taliei, a şoldurilor, a feselor, a genunchiului şi a tivului.
6. Din punctul Ş1 trasăm la dreapta un segment care determină lăţimea părţii anterioare
a pantalonilor pe linia şoldurilor:
Ş1Ş2 = 0,5 × SŞ + 0,5 ×AŞ = 0,5 × 50 + 0,5 × 1 = 25,5 cm
7. Prin punctul Ş2 trasăm o linie verticală în sus şi în jos şi intersecţia cu linia taliei o
vom marca T2, iar pe cea cu linia feselor – F2.
14 lecţie demonstrativă curs de creaţie vestimentară
2 (36) În timpul probării mulajului, pot deveni vizibile câteva defecte care au apărut fie în
timpul construirii, fie pentru că detaliile pantalonilor nu au fost fixate corect.
* prezentul tabel constituie o selecţie din tabelul complet ce apare în cadrul lecţiei 6
16 lecţie demonstrativă curs de creaţie vestimentară
LECŢIA 7
Rolul iluziilor vizuale în creaţia vestimentară
Moda nu reprezintă doar dorinţa veşnică a omului de schimbare, ci în primul rând idealul de
frumuseţe al unei epoci. Oricare ar fi noul model de imitat care ni se propune, suntem gata să
apelăm la totul felul de artificii pentru a arăta că îi corespundem pe deplin, că avem „conformaţia
ideală”, la modă. Pentru aceasta, nu ne putem descurca fără a apela la iluziile vizuale.
Partea I
? Exerciţiu
Amintiţi-vă de câte idealuri estetice diferite am vorbit în lecţiile precendente. Amintiţi-vă, de
1(7, 10, 16) asemenea, modalităţile prin care oamenii au atins aceste idealuri cu ajutorul costumului.
Dacă urmărim întreaga istorie a evoluţiei costumului, vom vedea cum era „îngustată”
talia prin purtarea unui corset strâns, dar şi cu ajutorul unor fuste foarte largi, cum era
înălţată linia taliei pentru ca picioarele să pară mai lungi, cum se acoperea gâtul cu un
guler uriaş, „freza”, creând iluzia unui cap mic ş.a.
iluzia Se pot crea iluzii vizuale prin alăturarea diferitelor volume sau
alăturării a suprafeţelor de dimensiuni contrastante. O formă mică pusă
unor volume alături de una mare se micşorează şi mai mult, iar o formă mare
diferite înconjurată de unele mici va părea şi mai mare.
În designul vestimentar, această iluzie este folosită foarte des.
De exemplu, cu o pălărie mare, capul va arăta mai mic decât cu
una mică; un gât subţire, înconjurat de o tăietură largă a decol-
teului, va apărea şi mai subţire, o mână subţire într-o mânecă largă va fi şi mai subţire,
iar o talie excesiv de strânsă, în cazul unor şolduri late, le va face şi mai late.
Exerciţiu
? Folosiţi ultimele trei tipuri de iluzii vizuale menţionate pe exemplele de mai jos.
Arătaţi cât de reuşită sau de nereuşită este varianta aleasă.
curs de creaţie vestimentară lecţie demonstrativă 19
Observa]iile profesorului:
Concurs!
U
PL
EM
E!
EX
IT
IM
EL
TR
D
O
SE
M
U
N
ATEN}IE !