Pesta porcină africană, numită și febra porcină africană sau boala lui Montgomery, este o

boală virală hemoragică febrilă extrem de contagioasă și foarte severă a porcilor domestici și
mistreților, cauzată de un virus ADN dublu catenar din familia asfarviride care se propagă foarte
rapid în populația porcină prin contact direct sau indirect. Boala se caracterizează anatomo-
patologic prin diateză hemoragică generalizată, leziuni degenerative și necrotice în diferite
organe, iar clinic în formele acute a bolii prin hipertermie (40,5-42,2°C), leziuni cutanate
(eritem, cianoza pielii, în special la urechi, coadă, membrele posterioare și pe abdomen, peteșii,
echimoze), tulburări digestive (inapetență, vome, constipație, diaree mucoasă sau sanguinolentă),
tulburările respiratorii (dispnee, tahipnee, respirație întreruptă, tuse, eliminare de spumă
sanguinolentă din gură), tulburări nervoase (somnolență, apatie, adinamie, mers instabil, crampe,
hiperexcitație, crize convulsive, pareze și paralizii, decubit lateral), conjunctivită, secreții nazale
seroase, seromucoase sau mucopurulente sau epistaxis, la scroafele gestante unul dintre primele
simptome observate este avortul. Mortalitatea este de 90-100% în cazul formelor supraacute și
acute a bolii. Pesta porcină africană provoacă pierderi economice mari din cauza depopulării
catastrofale a fermelor de porci în zonele afectate prin decesul și sacrificare lor, punerea în
aplicare a măsurilor sanitare și impunerea restricțiilor comerciale. Pesta porcină africană este o
boală transfrontalieră care se poate răspândi rapid de la o țară la alta și este una dintre cele mai
periculoase boli ale porcinelor, fiind inclusă în lista A a Organizației mondiale pentru sănătate
animală (OIE).
Pesta porcină africană este endemică în Africa subsahariană unde afectează porcinele sălbatice:
facocerii (Phacochoerus) și potamocerii (Potamochoerus), și adesea porcii domestici. Agentul
cauzal al bolii este un virus ADN, numit virusul pestei porcine africane, din
genul Asfivirus (familia Asfarviridae), transmis în Africa de căpușele din genul Ornithodoros,
dar virusul se transmite cu ușurință prin contactul direct cu animalele infectate (porci domestici,
mistreți) sau indirect prin furaje, apă, așternut, alte materiale, mijloace de transport contaminate
cu secrețiile și excrețiile provenite de la animalele contaminate sau prin îmbrăcămintea con-
taminată a crescătorilor de porci și a medicilor veterinari. Focare de pestă porcină africană la
mistreți și porci domestici au apărut recent în Europa de Est (Caucaz, Ucraina, Rusia, Belarus,
Statele Baltice, Republica Cehă, Ungaria, România, Republica Moldova), în America de Sud și
Caraibe (Republica Dominicană). Pesta porcină africană a ajuns în august 2018 în China, care
este cel mai mare producător mondial de carne de porc, fiind responsabilă pentru aproape
jumătate din populația mondială de suine. Cu toate că Bulgaria a luat măsuri în scopul prevenirii
pătrunderii pe teritoriul țării a virusului pestei porcine africane, inclusiv prin ridicarea unui gard
la frontiera cu România pentru a preveni trecerea porcilor mistreți, autoritățile bulgare au anunțat
că au depistat primul focar de pestă porcină africană din această țară pe 31 august 2018, la o
fermă aflată în apropierea frontierei cu România. Mai nou, virusul pestei porcine a fost
identificat pe 13 septembrie 2018 la mistreții din Belgia, la circa zece kilometri de granița cu
Franța, iar autoritățile franceze au intrat în alertă. În trecut această boală a fost înregistrată în
Europa de Vest (Franța, Spania, etc.), unde a fost eradicată.
În țările (membre sau candidate) din Uniunea Europeană, în perioada 01.01.2018- 23.09.2018 au
fost confirmate 1213 de focare de pestă porcină africană la porcii domestici (din care 1 în
Bulgaria, 10 în Italia, 10 în Letonia, 49 în Lituania, 109 în Polonia, 949 în România și 85 în
Ucraina) și 4113 de focare de pestă porcină africană la mistreți (din care 5 în Belgia, 28 în
Republica Cehă, 198 în Estonia, 34 în Ungaria, 40 în Italia, 549 în Letonia, 1233 în Lituania,
1941 în Polonia, 49 în România și 36 în Ucraina). Potrivit unui comunicat ANSVSA din
01.11.2018 în România pesta porcină africană evolua în 17 județe (Sălaj, Bihor, Satu-Mare,
Călărași, Brăila, Constanța, Ialomița, Galați, Ilfov, Tulcea, Buzău, Giurgiu, Dâmbovița,
Teleorman, Maramureș, Vrancea, Dolj), în 276 de localități, cu un număr de 1.062 de focare
(dintre care 15 în exploatații comerciale).De asemenea, au fost înregistrate 142 cazuri la mistreți.
În total au fost eliminați 356.144 de porci afectați de boală.
Primul focar de pestă porcină africană în România a fost confirmat pe 31 iulie 2017 de Institutul
de Diagnostic și Sănătate Animală într-o gospodărie de la periferia municipiului Satu-Mare. În
perioada 1 ianuarie – 10 august a anului 2018, în România au fost confirmate 645 de focare de
pestă porcină africană la porcii domestici și 30 cazuri la mistreți; în perioada 10.06–10.07.2018
au fost identificate 300 de focare de pestă porcină în care au fost găsiți 268 de porci decedați și
au fost sacrificați 2080 de porci. Primele cazuri de pestă porcină africană în Republica Moldova
au fost confirmate în septembrie 2016 în raionul Dondușeni (la Cernoleuca și Moșana), lângă
frontiera cu Ucraina; până la 21.08.2018 au fost înregistrate în total 20 focare ale bolii (16 la
porcii domestici și 4 la mistreți), dintre care 2 focare în 2016, 8 focare în 2017, 10 focare în 2018
Boala se prezintă sub mai multe forme clinice: supraacută, acută, subacută, cronică, subclinică.
Forma supraacută este rar întâlnită și se manifestă prin hipertermie (40,5-42,2°C) fără alte
simptome, boala sub această formă durează 1-2 zile și sfârșitul este întotdeauna mortal. Forma
acută este cel mai des întâlnită și se manifestă prin febră, anorexie, hemoragii cutanate și
digestive, detresă respiratorie; moartea porcilor survine în aproape toate cazurile după o
săptămână de boală. Un semn caracteristic al pestei porcine africane este cianoza pielii la
extremități (urechi, coadă, membre) și pe abdomen. În forma mai moderată, subacută, boala
durează 5-30 de zile, moartea survine la 15-45 de zile, în 30-70% din cazuri. Forma cronică se
întâlnește în țările în care boala evoluează de mult timp, porcii pot prezenta pusee hipertermice la
intervale neregulate, slăbire până la cahexie, artrite, tendinite, cecitate, necroze cutanate, mai ales
în regiunea capului și gâtului, boala durează câteva săptămâni și chiar luni, cele mai multe
animale mor în cele din urmă prin epuizare, în urma leziunilor pulmonare și digestive. Forma
subclinică se înregistrează în țările în care boala evoluează de mult timp; porcii, cu toate că
conțin virusul în organism, nu manifestă nici un semn clinic, comportându-se ca animale perfect
sănătoase, însă ele sunt purtătoare și excretoare de virus, având un rol important în menținerea și
difuzarea virusului.
Nu există un tratament sau vaccin specific. În absența unui vaccin eficient, singura modalitate de
a opri răspândirea virusului în rândul porcinelor este sacrificarea tuturor porcilor din regiunile
infectate și instituirea carantinei. Pentru a limita răspândirea bolii, se interzice importul de carne
de porc și de mistreț din țările infectate. Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând
nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, însă este o epidemie de temut a porcilor care
antrenează pierderi economice însemnate și are un impact uriaș la nivel social și mediatic.
EUVET nu recomandă reducerea populației de mistreți, deoarece nu există dovezi că mistrețul
este un amplificator al epidemiei curente de pestă porcină africană în gospodăriile individuale
din România.
Pesta porcină africană nu trebuie confundată cu pesta porcină clasică (holera porcului), cauzată
de un pestivirus (familia Flaviviridae), ale cărei simptome sunt foarte asemănătoare
Istoric
Pesta porcină africană este endemică la porcii sălbatici din continentului african la sud de Sahara.
Boala la porcii domestici a fost identificată pentru prima dată de Montgomery la începutul
secolului XX în Kenya, când echilibrul dintre gazdele naturale (porcii sălbatici africani) și
agentul infecțios (virusul pestei porcine africane) a fost deformat prin introducerea de către
coloniști a porcilor domestici din Europa în Africa. În primele decade ale secolului XX, boala a
fost limitată numai la Africa, iar în 1957 boala a apărut în afara continentului african în
Portugalia, provocând o boală supraacută cu o mortalitate de 100%. După o mică perioadă
silențioasă ea a reapărut în Portugalia în 1960 și s-a răspândit rapid în toată Peninsulă Iberică și
în alte câteva alte țări europene: în Spania (1960), Franța (1964), Italia (1967, 1969, 1993), Malta
(1978), Belgia (1985) și Olanda (1986). În Peninsulă Iberică boala a rămas endemică aproape 30
de ani – în Portugalia au existat focare în 1957, 1960-1993 și 1999, iar în Spania în 1960-1995.
Cu excepția Sardiniei, unde boala este endemică, toate țările vest-europene au reușit să
eradicheze pesta porcină africană. Cuba a fost prima țară din America care a fost afectată în
1971, aici boala a fost eradicată, dar numai după ce mai mult de 400.000 de porci au murit sau au
fost sacrificați. În 1978, pesta porcină africană a ajuns în Brazilia, și s-a răspândit în Republica
Dominicană (1978), Haiti (1979) și din nou în Cuba (1980). Boala a fost eradicată din emisfera
vestică prin depopulare.Pesta porcină africană a fost înregistrată în 1977 și pe teritoriul fostei
URSS - în regiunea Odessa și după unii autori și în Republica Moldova, dar a fost rapid eradicată
prin sacrificarea porcilor.
În 2007, pesta porcină africană a ajuns în Georgia, prin deșeurile contaminate de la bordul unui
vapor, venit din Africa, cu care au fost hrăniți porcii, boala a fost provocată de genotipul II al
virusului pestei porcine africane care circulă în Mozambic, Madagascar și Zambia. Boala s-a
răspândit rapid în întreaga regiune a Caucazului (Armenia, 2007 și Azerbaidjan, 2008) și în
Federația Rusă (2007). În următorii ani, boala s-a răspândit din Rusia progresiv spre vest,
ajungând în Ucraina (2012), Belarus (2013), în țările baltice (Lituania, Letonia și Estonia, 2014),
Polonia (2014), Republica Moldova (2016), România (2017), Republica Cehă (2017), Ungaria
(2018), Bulgaria (2018), Belgia (2018). Genotipul II al virusului pestei porcine africane, similar
cu cel din Georgia, a fost identificat în focarele din Republica Cehă, Estonia, Letonia, Lituania,
Polonia și România. Mai nou, pesta porcină africană a ajuns în august 2018 și în China, care este
cel mai mare producător mondial de carne de porc.
Republica Moldova
Pe teritoriul Republicii Moldova din 2016 până la 06.09.2018 au fost găsite 24 focare de boală.În
2016, au existat 2 focare în raionul Dondușeni. În 2017 au fost identificate opt focare de pesta
porcină africană. Patru focare au fost identificate la porcii domestici crescuți în gospodării
individuale din raioanele Soroca, Edineț, Ștefan-Vodă și Hîncești. La mistreții sălbatici, boala a
fost identificată în raioanele Cahul (2 focare), Cimișlia și Orhei. În 2018 până la 06.09.2018 au
fost identificate 14 focare de pestă porcină africană la porcii domestici în raioanele Căușeni (1)
Ștefan-Vodă (5), Taraclia (1), Anenii Noi (1), Cahul (1), Ceadîr-Lunga (3) și în
orașul Vulcănești (2). Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO) a
acordat asistență Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a Republicii
Moldova în prevenirea și controlul pestei porcine africane. FAO a menționat că Republica
Moldova a arătat un bun exemplu în controlul pestei porcine africane.
În Republica Moldova pesta porcină africană a fost identificată pentru prima dată pe 29
septembrie 2016.Au fost găsite două focare în gospodăriile țărănești din raionul Dondușeni, în
nordul Moldovei, la granița cu Ucraina.Un focar a fost găsit într-un coteț cu 10 porci în
satul Moșana, iar al doilea focar în satul Cernoleuca într-un coteț cu 3 porci. Sursa de infecție a
fost, cel mai probabil, hrănirea porcilor cu lături care conțineau rămășițe de carnea infectată și
produse de carne aduse din Ucraina. Cu câteva zile înainte ca animalele să se îmbolnăvească,
proprietarii au cumpărat din Ucraina carne de porc ieftină din surse necunoscute. În Ucraina,
produsele din carne de porc erau la acel moment de două-trei ori mai ieftine decât în
Moldova. Aceste focare au fost eradicate operativ, iar la sfârșitul lui decembrie 2016 toate
restricțiile impuse au fost ridicate.
Nu s-au raportat cazuri noi până în martie 2017, când au fost confirmate două focare noi la porcii
domestici, în satul Rublenița din raionul Soroca și satul Brătușeni din raionul Edineț. Un nou caz
a fost identificat în octombrie 2017 în satele Palanca și Tudora din raionul Ștefan Vodă la porcii
domestici, unde au fost găsiți 8 porci morți, iar 7 au fost sacrificați. Ultimul focar identificat în
2017 la porcii domestici a fost cel din satul Cărpineni, raionul Hîncești, unde în noiembrie a fost
găsit un porc mort într-o gospodărie din localitate. În noiembrie au fost identificați 3 mistreți
infectați în întreprinderea silvo-cinegetice de stat "Manta-V" din raionul Cahul, în ocolul
silvic Vatici din raionul Orhei și în ocolul silvic Zloți din raionul Cimișlia.
În 2018 primul caz confirmat de pestă porcină africană a fost identificat pe data de 28 februarie
într-o gospodărie particulară din satul Ursoaia, raionul Căușeni. Pe data de 26 aprilie 2018, prin
testele de laborator a fost confirmat un focar la porcii domestici, într-o gospodărie particulară din
satul Palanca, raionul Ștefan Vodă.[75] Pe 10 mai 2018, Centrul Republican de Diagnostic
Veterinar (CRDV) prin testele de laborator a confirmat prezența virusului pestei porcine africane
în probele prelevate de la porcii domestici din satul Beșghioz, raionul Ceadîr-Lunga. Pe 11 mai
2018, s-a confirmat prezența virusului pestei porcine africane în probele prelevate de la porcii
domestici din satul Tvardița, raionul Taraclia. Pe data de 8 iunie 2018 s-a confirmat un focar de
pestă porcină africană la porci domestici, într-o gospodărie particulară situată la 1,5 km de
localitatea Mereni, raionul Anenii Noi. Pe 19 iulie 2018, s-a confirmat un focar de pestă porcină
africană, la doi porci domestici, găsiți morți la marginea unui teren agricol situat la o distanță de
800 metri de orașul Vulcănești. Pe data de 31 iulie 2018, într-o gospodărie particulară din
satul Giurgiulești, raionul Cahul au pierit 3 porcine. În gospodăria sus nominalizată se întrețineau
8 porcine. Pe data de 10.08.2018 într-o gospodărie particulară din orașul Vulcănești, care se află
în zona de protecție a focarului de pestă porcină africană înregistrat pe 19 iulie 2018 au pierit trei
purcei aproximativ de 20 kg. În gospodăria sus nominalizată se întrețineau 10 porcine. Cazuri
noi de pestă porcină africană au fost confirmate de Centrul Republican de Diagnostică Veterinară
prin testele de laborator din data de 27.08.2018 și 29.08.2018 la porci domestici din satele
Crocmaz și Olănești din raionul Ștefan Vodă. În perioada 01.09.2018 – 10.09.2018 în au fost
înregistrate 4 focare de pestă porcină africană la porci domestici, din care două focare în raionul
Cahul, satul Paicu, un focar în raionul Ștefan Vodă, satul Tudora, un focar în raionul Ștefan
Vodă, satul Olănești. În perioada 11.09.2018 – 19.09.2018 au fost înregistrate 3 (trei) focare de
pestă porcină africană la porci domestici: două focare în raionul Ștefan Vodă, s. Palanca și un
focar în raionul Ștefan Vodă, s. Tudora și un focar de pestă porcină africană la mistreți în raionul
Ștefan Vodă, satul Palanca.

Etiologie
Agentul patogen al pestei porcine africane este virusul care conține ADN din
familia Asfarviridae, genul Asfivirus; mărimea virionului este de 175-215 nm. Se caracterizează
prin variabilitatea pronunțată a proprietăților virulente, foarte rezistentă la factorii de mediu:
persistă în intervalul de pH de la 2 la 13, de la săptămâni la luni, se păstrează în produse de
origine carne de porc care nu sunt supuse tratamentului termic (alimente sărate și afumate, furaje
porcine). Au fost identificate mai multe seroimmuno - și genotipuri ale virusului pestei porcine
africane.Se găsește în sânge, limfă, în organele interne, secretele și excrementele animalelor
bolnave. Virusul este rezistent la uscare și putrezire, astfel încât la o temperatură de 5 °C, virusul
poate persista timp de până la 7 ani, la temperaturi de la 18 °C la 20 °C - până la 18 luni, la 37 °C
- până la 30 de zile și la o temperatură de 60 °C este inactivat în 10 minute. Virusul poate fi
stocat în cadavrele animalelor de la 17 zile la 10 săptămâni.În fecalele animalelor, virusul poate
fi prezent până la 160 de zile, iar în urină până la 60 de zile. De asemenea, virusul poate persista
pe o perioadă lungă de timp în sol: în funcție de sezonul anului, de la 112 zile (vară-toamnă) și
până la 200 de zile (toamna-iarnă).

Tabloul clinic
Tumefacțiile în jurul rinichilor și hemoragiile musculare observate în această necropsie sunt
tipice porcilor care au contractat boala.
Febra porcină africană este o boală care evoluează sub diferite forme clinice, descrise pe larg de
mai mulți cercetători, inclusiv Montgomery (1921), Walker (1933), De Koch și colab. (1940),
De Tray (1957),Manso Ribeiro și Rosa Azevedo (1958 și 1961) și Polo Jover și Sanchez Botija
(1961). Acești autori au subliniat similitudinea strânsă dintre simptomele clinice ale febrei
porcine africane (PPA), în special a formelor acute și subacute, și cele ale febrei porcine clasice
(PPC). O diferență vădită între ele constă în faptul că formele cronice sunt mai frecvente în PPA
decât în PPC.
Datorită amenințării reprezentate de boală asupra producției porcine mondiale, un diagnostic
rapid este esențial pentru prevenirea răspândirii într-o țară indemnă, pe deplin susceptibile la
boală. De la apariția PPA în Peninsula Iberică (Portugalia în 1957, Portugalia și Spania în 1960),
tehnicile diagnostice de laborator au fost perfecționate. Dar, înainte de a recurge la aceste tehnici,
o bună cunoaștere a simptomelor clinice este necesară în stabilirea unui diagnostic prezumtiv,
mai ales în zonele în care boala a lipsit până în acel moment. Experiența dobândită în epidemiile
care au avut loc în Franța (1964, 1968 și 1974), Malta (1978), Sardinia (1978), Cuba (1971,
1980), Brazilia (1978), Republica Dominicană și Haiti (1979) au confirmat acest lucru.
Ignorarea simptomelor clinice ale PPA și a asemănării acestora cu cele ale PPC întârzie primul
diagnostic a PPA într-o țară, deoarece înainte de a suspecta prezența PPA, porcii sunt considerați
că sunt afectați de PPC sau de altă boală bacteriană și numai după tratamentele nereușite ale
acestor boli se suspectează PPA, favorizând astfel răspândirea inițială a bolii.
Atunci când pesta porcină africană este prezentă de mult timp într-o țară, formele clinice inițiale
au o evoluție rapidă, dar ulterior se transformă în evoluții clinice mai lente și chiar apar noi
forme clinice. În Spania, de exemplu, din 1960, când a apărut PPA, până în prezent, această
boală a variat în aspectele sale clinice. La început mortalitatea a fost practic de 100%, însă
ulterior boala și-a atenuat lent cursul pe parcursul epizootiilor apărute, iar în prezent în focarele
de boală mortalitatea este destul de scăzută (2-3%) și, în unele cazuri, inexistentă.
În general, formele subacute sunt cele mai frecvent întâlnite în PPA. Formele cronice sunt rare,
deoarece animalele bolnave și suspecte sunt sacrificate îndată ce diagnosticul este confirmat,
prevenind astfel studiile privind evoluția bolii în condiții naturale. Tabloul clinic al PPA la porcii
domestici și mistreții din Spania (subspecia Sus scrofa ferus) este foarte asemănător.
Perioada de incubație
Într-o boală complexă, ca pesta porcină africană, cu forme clinice variabile, determinarea duratei
perioadei de incubație este foarte dificilă, deoarece ea poate varia în mare măsură în funcție de o
serie de factori, inclusiv de doza infectantă, virulența tulpinii virale, cale de pătrundere a lui,
receptivitatea individuală a porcului, infecția naturală sau experimentală etc.
În infecția experimentală, perioada de incubație variază între 2 și 5 zile de la inocularea dozei
infectante de virus și între 4 și 19 zile în infecția prin contact. În infecția naturală această
perioadă oscilează între 4 și 15 zile după contactul direct cu porcii infectați, dar uneori poate
dura 12-20 și chiar câteva săptămâni, în cazul infecțiilor naturale cu tulpini slab patogene. În
cazul contaminării prin înțepătura căpușelor, perioada de incubație este mai mai scurtă, sub 5
zile. În Spania, în formele acute și subacute, care sunt cele mai frecvente, perioada de incubație a
durat între 5 și 7 zile. Forma acută a bolii apare de obicei în 3-7 zile de la contact.
În perioada de incubație și înainte de apariția febrei, care este primul simptom al bolii, testul de
hemadsorbție Malmquist demonstrează prezența virusului în sânge. Această viremie se poate
produce cu 24 de ore înainte de apariția febrei și reprezintă astfel un factor important în
răspândirea pestei porcine africane înainte de a fi diagnosticată pentru prima oară într-o fermă
sau într-o zonă indemnă de boală. După expunerea porcilor la infecții pe cale nazală/orală,
aceștia prezintă febră și leucopenie la 48-72 ore.
Formele clinice
Cursul clinic al pestei porcine africane poate evolua sub formă supraacută, acută, subacută,
cronică și subclinică sau inaparentă în funcție de virulența tulpinii de virus infectante. Evoluție
clinică a infecțiilor cu tulpini de virus foarte virulente apare sub forma supraacută și forma acută,
în infecțiile cu tulpini moderat virulente sub forma subacută, iar în infecțiile cu tulpini cu
virulență redusă sub formă cronică sau inaparentă. Boala evoluează, de obicei, la debutul
epidemiilor cu forme supraacute și acute, iar spre sfârșitul acestora cu forme subacute, cronice și
chiar inaparente. Indiferent de forma evolutivă se constată o creștere bruscă a temperaturii (40,5-
42°C) timp de 3-4 zile, fără a fi însoțită de alte manifestări clinice.
Mistreții inoculați cu un izolat foarte virulent prezintă semne clinice asemănătoare cu cele
observate la porcii domestici; totuși, unii nou-născuți nedezvoltați infectați cu o doză virală
foarte mică au prezentat doar câteva semne clinice, iar unii nu au prezentat niciunul, nici măcar
febră, înainte de moarte.Facocerii și potamocerii infectați sunt de obicei asimptomatici sau
prezintă doar o boală ușoară.
Simptomatologia pestei porcine africane este în prezent foarte asemănătoare cu cea a pestei
porcine clasice, și prin urmare este dificil de realizat o diferențiere sigură între semnele clinice
ale ambelor boli.
Forma supraacută
Forma supraacută este rar întâlnită și evoluează în cazul circulației unei tulpini virale cu o
virulență foarte mare, iar porcii au o sensibilitate ridicată. Tulpinile foarte virulente diseminează
rapid, în câteva zile, în toată turma. Cel mai adesea, boala sub această formă durează 1-3 zile.
Infecțiozitate și virulența virusului în acestă formă sunt atât de mari încât mortalitatea este
practic de 100%. Forma supraacută a fost descrisă inițial de Montgomery în 1921 și apoi
observată și în Spania în primii ani de epizootie (1960, 1961 și 1962), când a fost cea mai
frecventă formă de boală.
În general, simptomatologia este foarte sărăcăcioase, moartea survine după o evoluție
apoplectică a bolii. Animalele bolnave prezintă hipertermie, 40,5-42,2°C, fără a manifesta alte
simptome. Brusc, într-o stare generală aparent normală a porcilor, apar letargie și convulsii
brutale și continue, respirația devine accelerată (tahipnee), pulsul rapid, hiperemie a pielii pe
abdomen și extremități la porci cu piele deschisă, apoi porcii cad în decubit lateral și mor după
una sau mai multe ore. Uneori apare inapetență, alteori, porcii mor mâncând. Moartea subită și
un tablou lezional sărac caracterizează evoluțiile supraacute, putând fi expresia clinică a primelor
cazuri într-o turmă.
Forma acută
Forma acută este cea mai frecventă formă clinică întâlnită în pesta porcină africană. În Spania,
începând cu 1962, formele clinice observate mai frecvent au fost cele acute și subacute. Este
cauzată de tulpini virale cu o virulență foarte mare. În forma acută, porcii manifestă hipertermie,
anorexie, epuizare și decubit. Dispneea, voma, constipația, diareea, conjunctivita, rinita și
semnele neurologice pot completa tabloul clinic. Evoluția bolii în forma acută este, de obicei, de
scurtă durată (3-7 zile), dar pot fi mai lungă, până la 13-20 zile, urmată de moarte în 90-100%
din cazuri.
După o perioadă de incubație de 4-7 zile (rareori, până la 14 zile), primul semn clinic observat
este o creștere bruscă a temperaturii până la 40,5-42° C, care se menține până aproape de moarte,
când aceasta scade sub temperatura normală. Totuși, în unele cazuri, moartea survine când
temperatura atinge punctul maximal. Această fază poate trece neobservată dacă termometrizarea
nu este efectuată, deoarece animalul pare să fie sănătos
În forma acută în primele zile se constată inapetență (anorexie), apetit capricios, adinamie,
conjunctivită și, în unele cazuri, secreție oculară mucoasă sau mucopurulentă. Porcii afectați sunt
somnolenți, stau cu dificultate în picioare, iar unii prezintă mișcări necoordonate. Ei arată slăbiți,
epuizați și cad în letargie, se culcă pe podea în decubit lateral și se ghemuiesc unul lângă altul,
caută să stea la umbră sau întuneric, uneori lângă apa și refuză să se miște, frecvența respirației și
pulsului crește. Multe animale în primele zile de boală nu prezintă nici o abatere de la starea
normală și consumă hrană.
La examenul sângelui hemoleucograma evidențiază o leucopenie semnificativă (limfopenie,
monocitopenie) și trombocitopenie. Leucopenia și trombocitopenia sunt de gravitate variabilă și
apar precoce (la 48-72 ore).
Apar leziuni circulatorii și vasculare care se manifestă prin modificări cutanate: pielea se
înroșește (eritem cutanat), apoi devine cianotică, pot fi prezente hemoragii cutanate. Aceste
modificări cutanate pot apărea sub formă de pete neregulate cianotice de mărimi variabile,
hematoame și plăci necrotice. Mistreții infectați din estul Europei prezintă aceleași semne clinice
și modificări anatomopatologice la necropsie, deși datorită blănii lor groase, întunecate, semnele
clinice externe sunt mai puțin evidente. Eritemul cutanat apare pe piept, abdomen, perineu, coadă
și picioare.Un semn important este cianoza pielii în special la extremități (urechi, coadă,
picioarele posterioare) și pe abdomen, zonele cianozate sunt bine delimitate de pielea sănătoasă.
În aceste zone ale pielii și pe mucoase pot fi vizibile și hemoragii punctiforme (peteșii) sau mai
difuze (echimoze sau hematoame). La unele animale, cu puțin înainte de moarte, apar pe pielea
pavilionului urechilor hematoame de mărimea unui bob de mazăre, până la o alună, pe locul
cărora în evoluțiile prelungite apar apoi necroze. Modificările cutanate sunt clar vizibile la porcii
cu pielea deschisă. Modificările culorii și hemoragiile cutanate sunt mai greu de observat sau
omise la mistreți din cauza pielii lor mai întunecate și a părului des; același lucru este valabil și
pentru rasele de porci domestici cu piele închisă.
Tulburările digestive se manifestă prin durere abdominală (arcuire a spatelui, mers greoi).
inapetență, vome frecvente, constipație cu fecale mici, tari, uneori striate cu sânge și mucus, mai
rar constipația este urmată de diaree abundentă mucoasă, ulterior sanguinolentă sau chiar
melenă. Coadă și perineul pot fi murdărite cu fecale sanguinolente.Tulburările respiratorii apar
devreme și se caracterizează prin dispnee, tahipnee, respirație întreruptă și tuse. Pulsul este
accelerat.
La nivelul foselor nazale pot fi observate secreții (jetaj) seroase, seromucoase sau
mucopurulente. În unele cazuri, apar secreții serohemoragice și chiar hemoragii nazale
(epistaxis). Din gură se scurge o salivă spumoasă, sangvinolentă. Dificultățile de respirație,
uneori cu spumă mai mult sau mai puțin sanguinolentă la nivelul comisurilor (colțurilor) gurii și
nărilor, survin frecvent și indică prezența unui edem pulmonar, care este adesea principala cauza
a decesului. Apare o conjunctivită catarală, cu exsudat sanguinolent sau mucopurulent gri-brun
la unghiul intern al ochilor, uneori și puncte hemoragice pe mucoasa conjunctivală.
Pe măsură ce boala avansează, se înregistrează o alterare profundă a stării generale, apar
tulburări nervoase, inclusiv somnolență, apatie, adinamie, mers instabil și incoordonare
locomotorie (ataxie), cauzată de slăbiciunea membrelor posterioare. Periodic animalele au
crampe. La un procent ridicat de porci apar semne de meningoencefalită virală sau de natură
terminală (cu 24-48 ore anterior morții), traduse prin hiperexcitație, tulburări de coordonare,
opistotonus, crize convulsive intense, urmate de pareze și paralizii, în final porcii cad jos în
decubit lateral și mor după una sau mai multe ore.
La scroafele gestante din ferma afectată, unul dintre primele simptome observate este avortul.
Acesta are loc în general la 4-6 zile după manifestările febrile. Avortul este uneori prima
manifestare a pătrunderii virusului într-o turmă. Fetușii și membranele fetale prezintă leziuni
hemoragice. Avortul nu este cauzat de febră, ci de efectul abortiv al virusului, deoarece în
țesuturile ombilicale s-au detectat un număr mare de virusuri, totuși unii autori consideră că
avortul se datorează febrei mari, deoarece nu pare că existe o transmitere verticală (de la mamă
la făt). Uneori avorturile sunt produse de infecții bacteriene secundare. Avortul se produce la
orice vârstă de gestație.
Mortalitatea este foarte ridicată în formele acute de boală. În infecția cu tulpini puternic virulente
moartea survine adesea în 4-9 zile după apariția primelor simptome sau în 11-15 zile, maximum
20 de zile, în cele cu tulpini moderat virulente. Letalitatea se apropie adesea de 90-100% la
porcii domestici. Porcii mor ca urmare a insuficienței circulatorii generalizate și insuficienței
cardiace. Porcii care supraviețuiesc infecției acute sunt de obicei asimptomatici, dar rămân
purtători de viruși pe toată viața. O însănătoșire aparentă poate fi urmată de o recidivă a bolii și
deces.
O observație obișnuită într-o fermă de porci constă în faptul că, la început, formele acute sunt
cele mai frecvente, gravitatea lor în cele din urmă scade; apar apoi forme subacute, iar infecția se
termină cu forme cronice.
Formele acute ale infecției sunt adesea confundate cu alte boli, în special cu pesta porcină
clasică, rujetul, intoxicații, salmoneloze și alte boli septicemice.
Forma subacută
Formele subacute ale pestei porcine africane sunt produse de tulpini virale moderat virulente și
pot apărea în regiuni endemice. Forma subacută este asemănătoare formei acute a bolii, dar
simptomele sunt mai șterse, de mai mică intensitate, cu frecvente recidive, durata bolii este mai
mare, iar mortalitatea este mai mică.
După o perioadă de incubație de 6 până la 12 zile, porcii prezintă o creștere a temperaturii și
toate simptomele formei acute, dar, în general, mai puțin accentuate, cu excepția modificărilor
vasculare mai pronunțate care determină hemoragii și edeme. Semnele clinice se aseamănă cu
cele din pesta porcină clasică.Un simptom frecvent este febră neregulată, fluctuantă, timp de
până la o lună, febra este însoțită de depresie și inapetență. Porcii au mers greoi, iar articulațiile
sunt adesea dureroase și tumefiate cu acumulări de lichid și fibrină. Pot exista semne de
respirație dificilă și de pneumonie interstițială cu tuse umedă și dispnee, în special la efort
fizic.Poate apărea și o infecție bacteriană secundară. La scroafele gestante se înregistrează
avorturi, care sunt adesea primul semn de boală. Se poate instala o pericardită seroasă care
evoluează adesea într-o pericardită fibrinoasă mai gravă. În plan biologic, formele subacute sunt
acompaniate de trombocitopenie și leucopenie tranzitorii, și pot surveni hemoragii în timpul
trombocitopenii.
Mortalitatea este mai redusă decât în forma acută și poate varia în funcție de o serie de factori,
cum ar fi vârstă, rasa, gestionarea etc., dar este adesea ridicată (30-70%). Porcii mor la 7-45 zile
de la apariția primelor simptome de boală, de obicei după 3-4 săptămâni de evoluție a infecției.
Rata deceselor consecutive acestei forme este cu mult mai mică la porcii adulți, dar ridicată la
tineret. Porcii mor după un efort fizic datorită unor leziuni generalizate ale sistemului
reticuloendotelial care duc la leziuni vasculare și determină o insuficiența cardiacă acută sau
congestivă. Porcii supraviețuitori se însănătoșesc după 3-4 săptămâni, dar animalele trecute prin
boală rămân purtătoare și eliminatoare de virus pentru perioade lungi de timp, iar boala poate
progresa spre forma sa cronică.
Forma cronică
Forma cronică apare la porcii cu o rezistență ceva mai mare care au reușit să supraviețuiască
formei acute sau subacute, așa cum a fost descrisă de De Koch și colab. (1940), De Tray (1957)
și Sanchez Botija (1962 și 1982). Forma cronică se întâlnește în țările în care virusul pestei
porcine africane este prezent de mult timp, cum ar fi Spania, Portugalia și Angola și este cauzată
fie de tulpini naturale de virus cu virulență scăzută, fie de tulpini vaccinale cu virus viu atenuat
folosite în studiile vaccinului pe teren, care probabil au fost efectuate în Peninsula Iberică în anii
1960.
Semnele clinice apar la 14-21 de zile după infecția acută sau subacută. Simptomele mai frecvente
sunt: pusee hipertermice la intervale neregulate cu febră ușoară sau moderată (39,5-40,5° C),
somnolență, inapetență sau apetit capricios, pierderea în greutate până la cașexie, creștere
încetinită, deprimare. Puseele hipertermice pot dura până la 2-3 săptămâni, urmate de remisie. La
unele animale, semnele clinice pot fi limitate la emaciere și retardarea creșterii.
Apar tulburări respiratorii ușoare sau moderate cauzate de o pneumonie în toate manifestările
sale: dispnee, dificultăți de respirație, tuse umedă etc. În timpul unui efort fizic intens, porcul
moare uneori prin asfixie.Se pot constata simptome de pericardită, pleurite adezive.Animalele
sunt vulnerabile la infecții bacteriene secundare. Uneori apar tulburări digestive manifestate prin
vomă sau diaree. Se constată și pareze și paralizii ale trenului posterior, avorturi.
Se mai înregistrează eritem cutanat cu mici pete elevate roșii, care ulterior se necrozează și chiar
se ulcerează pe anumite zone proeminente ale corpului și în alte locuri predispuse la traume, mai
ales în regiunile ce acoperă protuberanțe osoase, în special în regiunea capului și gâtului,
urechilor, botului, cozii, articulațiilor.Aceste leziunile cutanate sunt caracterizate prin formarea
plăcilor eritematoase sau nodulilor, ulcerații cu necroză cutanată și pierderea substanței la urechi,
articulații, coadă și bot. Unele leziuni cutanate sunt asemănătoare cu cele din afecțiunile alergice
și afectează o porțiune mare a spatelui și umerilor; uneori apar abcese subcutanate produse de
reacții imunopatologice.
Animalele pot prezenta și artrite și tendinite.Artritele pot fi necrotice. O tumefiere moale,
nedureroasă a articulațiilor picioarelor (poliartrită) cu șchiopătare poate fi observată, mai
frecvent, la articulațiile carpiene și tarsiene și în regiunea articulației maxilarului.
Evoluția bolii în formele cronice durează de la câteva săptămâni până la câteva luni (2-5 luni, sau
chiar 15 luni), în care perioadele de agravare a simptomelor alternează cu remisiunea lor.Printre
cauzele decesului se numără pneumonia, tulburările digestive, insuficiența cardiacă, hialinizarea
fibrelor musculare ale miocardului. Moartea survine uneori după o acutizare a bolii cu un tablou
clinic al formei acute al pestei porcine africane. Mortalitatea în formele cronice este redusă (sub
30%), restul de obicei se însănătoșesc. Animalele care trec prin boală pot rămâne purtătoare de
virus pe viață.
Forma subclinică sau inaparentă
Forma subclinică se înregistrează în țările în care boala evoluează de mult timp și se datorează
infecțiilor cu tulpini de virusuri cu virulență scăzută. Porcii, deși conțin virusul în organism, nu
prezintă nici un semn clinic, comportându-se ca animale perfect sănătoase, dar ele sunt
purtătoare și excretoare de virus, și prin urmare au un rol major în menținerea și difuzarea
virusului. Depistarea bolii în aceste cazuri se poate face numai prin tehnici de laborator.
Această formă clinică a pestei porcine africane a fost observată inițial de Montgomery (în 1921)
la un porc domestic expus la infecție prin contact și mai târziu de către De Tray (în 1957), dar
această formă nu este frecventă printre porcii domestici din Africa. Însă această formă este
obișnuită printre porcii sălbatici din Africa (Phacochoerus, Potamochoerus și Hylochoerus). În
Spania, această formă clinică nu a fost găsită în primii ani de epizootie și a fost observată numai
după 3-4 ani, iar cu timpul numărul cazurilor a crescut.
Porcii infectați prezintă o boală discretă cu o evoluție lentă, fără semne clinice și alterări
funcționale vizibile clinic și par să fie sănătoși. Forma subclinică se întâlnește și la porcii care s-
au recuperat dintr-un episod acut, subacut sau cronic de pesta porcină africană și ei arată
sănătoși. Însă acești porci sunt purtători de virus și la necropsie se observă leziuni discrete.
Aceste forme trec neobservate clinic și este necesară demonstrarea seroconversiei și prezenței
anticorpilor în ser prin tehnici de laborator (imunofluorescență indirectă, testul ELISA etc.).
Creșterea cazurilor acestei forme clinice într-o țară infectată necesită o supraveghere sanitară
continuă pentru identificarea porcilor purtători de virus, care pot determina apariția unor focare
ascunse de infecție care sunt dificil de controlat și eradicat.
Forma atipică
Așa-numitele forme atipice sunt niște forme cronice ale pestei porcine africane cauzate de
tulpinile vaccinale ale virusului cu virulență reziduală.Ele au apărut la câteva luni după utilizarea
în trecut a unor vaccinuri cu virus viu atenuat.Inițial, s-a presupus că aceste forme se datorează
unor complicațiilor microbiene (bacteriene și micoplasmatice), dar ulterior s-a demonstrat că
acestea au fost induse de fenomene imunopatologice produse de reacția antigen-anticorp în
prezența complementului. Formele clinice atipice prezintă, în general, un tablou clinic foarte
asemănător cu cel din forma cronică cu o simptomatologie pulmonară, cutanată și articulară.[170]

Tabloul anatomopatologic

Diagnostic
Diagnosticul se bazează pe date epizootologice, clinice, patologice, teste de laborator și bioteste.
Pesta porcină africană trebuie diferențiată de pestă porcină clasică. Metoda cea mai fiabilă de
diagnosticare este diagnosticarea PCR, reacția gemadsorbției, metoda anticorpilor fluorescenți și
testarea biologică pentru porcii imuni la ciuma clasică. Forma înaltă a ASF poate fi ușor
diagnosticată, deoarece moartea la porcine poate atinge 100%. ASF cauzată de tulpini mai puțin
virulente va fi mai dificil de diagnosticat, dar trebuie să fie suspectată atunci când porcul este
febril și la autopsie se va vagăsi: splină foarte mărită este de culoare roșu închis pînă la negru;
ganglioni limfatici hemoragici gastro-hepatice crescuți; ganglioni limfatici hemoragici foarte
mari.