D-3-Marius Radu - Drept Procesual Penal Genaral
D-3-Marius Radu - Drept Procesual Penal Genaral
D-3-Marius Radu - Drept Procesual Penal Genaral
Dreptul procesual penal – prezintă totalitatea normelor juridice care reglementează desfăşurarea
procesului penal.
Necesitatea studierii dreptului procesual penal rezidă din aplicarea normelor de drept penal, a
dispoziţiilor dreptului pozitiv, într-un cadru instituţionalizat, a desfăşurării unui proces penal care să
asigure aplicarea dreptului substanţial. Ştiinţa dreptului procesual penal elaborează, astfel, conceptele
fundamentale ale procesului penal – acţiunea, funcţie procesuală, probe, mijloace de probă, acte şi măsuri
procesuale şi procedurale – stabilind legături între acestea şi deducând principiile de bază ale întregului
drept procesual penal.
Studentul trebuie să îşi însuşească cunoştinţele de practică judiciară penală, în strânsă conexiune cu
cele din domeniul dreptului penal, astfel încât să fie capabil să înţeleagă regimul juridic specific al
fiecărei instituţii studiate la această materie.
- La finalul semestrului, studentul trebuie să poată aplica cunoştinţele dobândite, prin soluţionarea unor
cazuri practice (speţe), prin comentariul asupra unor soluţii îmbrăţişate de practica judiciară.
- Însuşirea de către studenţi a dispoziţiilor Codului de procedură penală privind principiile dreptului
procesual penal, participantii la procesul penal, competenţa, acţiunea penală, probele şi mijloacele de
probă, actele procesuale,etc
- Aprofundarea specificului dreptului procesual penal si insuşirea reglementărilor interne în materia
dreptului procesual penal prin studii de caz
Competenţe conferite
După parcurgerea acestui curs, studentul va dobândi următoarele competenţe generale şi specifice:
1. Cunoaştere şi înţelegere (cunoaşterea şi utilizarea adecvată a noţiunilor specifice disciplinei)
identificarea de termeni, concepte, principii, teorii în cadrul disciplinelor penale;
utilizarea corectă a termenilor de specialitate din domeniul procesual penal;
definirea noţiunilor ce apar în desfăşurarea procesului penal;
capacitatea de înţelegere, în baza metodelor specifice, a normelor de drept procesual
penal, şi a instituţiilor specifice acestei materii.
2. Explicare şi interpretare (explicarea şi interpretarea unor concepte, principii, instituţii,
precum şi a noţiunilor cu conţinut teoretic şi practic al disciplinei)
abstractizarea a ceea ce este esenţial şi determinant în reglementarea procesului penal;
realizarea de conexiuni între instituţiile de drept procesual penal;
argumentarea unor enunţuri;
capacitatea de analiză şi sinteză în procesul de luare a deciziilor.
3. Instrumental-aplicative (dobândirea abilităţii de a coordona, supraveghea derularea
procedurii judiciare, din perspectiva fazelor procesului penal)
capacitatea de a transpune în practică cunoştinţele dobândite în cadrul cursului;
abilităţi de cercetare, creativitate în domeniul dreptului procesual penal.
4. Atitudinale (manifestarea unei atitudini pozitive şi responsabile faţă de domeniul ştiinţific /
studiul practicii judiciare în aplicarea normelor de drept procesual penal / verificarea justeţei tezelor
teoretice în lămurirea conţinutului fiecărei norme / studiul legislaţiei şi al lucrărilor teoretice în
domeniul dreptului procesual penal din alte ţări, pentru a cunoaşte şi folosi experienţa dobândită de
acestea în domeniul activităţii judiciare)
reacţia pozitivă la sarcini didactice;
implicarea în activităţi ştiinţifice în legătură cu disciplina de drept procesual penal..
Cursul dispune de curs publicat la editura, material publicat pe internet sub formă de sinteze, teste
de autoevaluare, studii de caz necesare dobândirii unor cunoştinţe teoretice şi jurisprudenţiale ce se impun
în domeniul studiat.
În timpul convocărilor, în prezentarea cursului, sunt folosite în mod substanţial metode interactive,
cu caracter participativ şi antrenant a studenţilor în scopul înţelegerii şi interpretării corespunzătoare a
normelor de drept procesual penal, a însuşirii noţiunilor predate şi totodată, se pune accent pe o
cunoaştere aprofundată a practicii judiciare în materie.
Structura cursului
Cursul este compus din 7 unităţi de învăţare:
Bibliografie obligatorie:
Marius Eugen Radu, Drept procesual penal.Partea generala, Editura Universitara, Bucuresti,
2014
Ion Neagu, Mircea Damaschin, Tratat de procedura penala.Partea generala.In lumina noului cod de
procedura penala, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2015.
Marius Eugen Radu,Organizarea instantelor judecatoresti si a parchetelor.Statutul
magistratilor, Ed. Pro Universitaria ,Bucuresti,2015
Metoda de evaluare:
Examenul final se susţine sub formă scrisă, pe bază de subiecte in extenso, ţinându-se cont de
participarea la activităţile tutoriale şi rezultatul la temele de control ale studentului.
Unitatea de învăţare 1
1.1. Introducere
1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
1.3. Conţinutul unităţii de învăţare
1.3.1. Dreptul procesual penal, ramurã distinctã de drept
1.3.2. Procesul penal - definiþie si elemente definitorii
1.3.3. Fazele procesului penal
1.3.4. Principiile fundamentale ale procesului penal
1.3.5. Aplicarea legii procesual penale în timp
1.3.6. Aplicarea legii procesual penale în spaþiu
1.4. Îndrumar pentru autoverificare
1.1. Introducere
2. 1. Introducere
2. 2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp
alocat
2. 3. Conţinutul unităţii de învăţare
2.3.1. Succesorii, reprezentantii si substituitii procesuali
2.3.2. Organele judiciare
2.3.3. Partile in procesul penal
2.3.4. Subiectii procesuali principali
2.3.5. Avocatul in procesul penal
2.3.6. Alti subiecti procesuali
2.4. Îndrumar pentru autoverificare
2.1. Introducere
Bibliografie obligatorie
3.1. Introducere
Bibliografie obligatorie
4.1. Introducere
4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp
alocat
4.3. Conţinutul unităţii de învăţare
4.3.1 Competenta si formele acesteia
4.3.2. Competenta materialã
4.3.3. Competenta teritorialã a instantelor judecãtoresti
4.3.4. Dispozitii speciale privind competenta instantelor
judecãtoresti
4.3.5. Competenta judecãtorului de drepturi si libertãti si a
judecãtorului de camerã preliminarã
4.3.6. Organele de urmãrire penalã si competenta acestora
4.3.7. Incompatibilitatea, abtinerea si recuzarea
4.3.8. Strãmutarea
4.4. Îndrumar pentru autoverificare
4.1. Introducere
1. Reunirea cauzelor
Între douã sau mai multe cauze penale poate exista o
strânsã legãtura, care determinã rezolvarea acestora prin reunirea
lor într-un cadrul procesual.
Conform art. 43 c. pr. pen. instanta dispune reunirea
cauzelor în cazul unic în vederea solutionãrii multilaterale,
complete si în conditiuni mai bune infractiunii continuate, al
concursului formal de infractiuni sau în orice alte cazuri când douã
sau mai multe acte materiale alcãtuiesc o singurã infractiune.
2. Disjungerea cauzelor
Potrivit art. 46 c. pr. pen. pentru motive temeinice privind
mai bunã desfãsurare a judecãtii, instanta poate dispune disjungerea
acesteia cu privire la unii dintre inculpati sau la unele dintre
infractiuni.
3. Exceptiile de necompetentã
Exceptia de necompetentã constituie mijlocul legal prin
care legea permite anumitor subiecti procesuali sã invoce lipsa de
competentã a organului judiciar în fata cãruia se desfãsoarã
procedura judiciarã si sã solicite o desesizare a organului
respectiv.(N.Volonciu,op.cit.pag.305)
Exceptia de necompetentã materialã sau dupã calitatea
persoanei a instantei inferioare celei competente potrivit legii poate
fi invocatã în tot cursul judecãtii, pânã la pronuntarea hotãrârii
definitive.
Exceptia de necompetentã materialã sau dupã calitatea
persoanei a instantei superioare celei competente potrivit legii poate
fi invocatã pânã la începerea cercetãrii judecãtoresti.
Exceptia de necompetentã teritorialã poate fi invocatã pânã
la începerea cercetãrii judecãtoresti.
6. Declinarea de competentã
Declinarea de competentã reprezintã o institutie prin care
se realizeazã autocontrolul asupra competentei organului judiciar,
autocontrol care se efectueazã din oficiu sau la cerere; organul care
stabileste cã nu are competentã trebuie sã determine în acelasi timp
cui îi revine aceasta; declinarea de competentã a instantei penale nu
este posibilã în favoarea unui organ din afara sistemului
jurisdictional ori a unui organ de judecatã
strãin.(N.Volonciu,op.cit.pag.319)
7. Conflictul de competentã
Potrivit art. 51 c. pr. pen. când douã sau mai multe instanþe
se recunosc competente a judeca aceeasi cauzã ori îsi declinã
competenta reciproc, conflictul pozitiv sau negativ de competentã
se solutioneazã de instanta ierarhic superioarã comunã.
8. Chestiunile prealabile
Obiectul chestiunii prealabile reprezintã un aspect cu
precãdere procesual care trebuie sã premeargã rezolvarea altor
chestiuni care privesc fondul cauzei si trebuie sã se refere la:
- cerintele esentiale din continutul constitutiv al
infractiunii; înlãturarea caracterului penal al faptei;
- cauze speciale de impunitate;
- încadrarea corectã a faptei penale;
- orice alte aspecte care se referã la rezolvarea fondului
cauzei.(A.Boroi si colab,op.cit.pag.123)
Potrivit legii instanta penalã este competentã sã judece
orice chestiune prealabilã solutionãrii cauzei, chiar dacã prin natura
ei acea chestiune este de competenta altei instante, cu exceptia
situatiilor în care competenta de solutionare nu apartine organelor
judiciare.
Chestiunea prealabilã se judecã de cãtre instanta penalã,
potrivit regulilor si mijloacelor de probã privitoare la materia cãreia
îi aparþine acea chestiune.
Hotãrârile definitive ale altor instante decât cele penale
asupra unei chestiuni prealabile în procesul penal au autoritate de
lucru judecat în fata instantei penale, cu exceptia împrejurãrilor
care privesc existenta infractiunii.(M.E.Radu,op.cit.pag.134)
4.3.5. Competenta judecãtorului de drepturi si libertãti si a
judecãtorului de camerã preliminarã
4.3.8. Strãmutarea
Bibliografie obligatorie
Marius Eugen Radu, Drept procesual penal.Partea
generala, Editura Universitara, Bucuresti, 2014
Ion Neagu, Mircea Damaschin, Tratat de procedura
penala.Partea generala.In lumina noului cod de procedura penala,
Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2015.
Marius Eugen Radu,Organizarea instantelor
judecatoresti si a parchetelor.Statutul magistratilor, Ed. Pro
Universitaria ,Bucuresti,2015
Unitatea de învăţare 5
5.1. Introducere
5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp
alocat
5.3. Conţinutul unităţii de învăţare
5.3.1. Aspecte generale privind probele
5.3.2. Probatoriul în procesul penal
5.3.3. Audierea persoanelor
5.3.4. Confruntarea
5.3.5.Identificarea persoanelor si a obiectelor
5.3.6.Metode speciale de supraveghere sau cercetare
5.3.7.Perchezitia si ridicarea de obiecte si înscrisuri
5.3.8.Expertiza si constatarea
5.3.9.Cercetarea locului faptei si reconstituirea
5.3.10.Fotografierea si luarea amprentelor suspectului,
inculpatului sau ale altor personae
5.3.11.Mijloace materiale de probã
5.3.12.Înscrisurile
5.3.13.Comisia rogatorie
5.3.14.Delegarea
5.1. Introducere
5.3.8.Expertiza si constatarea
5.3.12.Înscrisurile
5.3.13.Comisia rogatorie
Potrivit art. 200 c. pr. pen. când un organ de urmãrire
penalã sau instanta de judecatã nu are posibilitatea sã asculte un
martor, sã facã o cercetare la fata locului, sã procedeze la ridicarea
unor obiecte sau sã efectueze orice alt act procedural, se poate
adresa unui alt organ de urmãrire penalã ori unei alte instante, care
are posibilitatea sã le efectueze.
Punerea în miscare a actiunii penale, luarea mãsurilor
preventive, încuviintarea de probatorii, precum si dispunerea
celorlalte acte procesuale sau mãsuri procesuale nu pot forma
obiectul comisiei rogatorii.
Comisia rogatorie se poate adresa numai unui organ sau
unei instante egale în grad.
5.3.14. Delegarea
Bibliografie obligatorie
6.1. Introducere
6.3.5.Retinerea
Retinerea este mãsura preventivã privativã de libertate cea
mai usoarã; ea are o duratã scurtã în toate legislatiile, dar este de
semnalat cã reglementarea romanã este printre putinele în care
mãsura nu este mai mare de 24 de ore, Constituia nepermitând o
privare de libertate cu acest titlu pe o duratã superioarã de
timp.(N.Volonciu,op.cit.pag.413)
Retinerea se poate dispune pentru cel mult 24 de ore. În
durata retinerii nu se include timpul strict necesar conducerii
suspectului sau inculpatului la sediul organului judiciar, conform
legii.
Dacã suspectul sau inculpatul a fost adus în fata organului
de cercetare penalã sau a procurorului pentru a fi audiat, în baza
unui mandat de aducere legal emis, în termenul de cel mult 24 de
ore nu se include perioada cât suspectul sau inculpatul s-a aflat sub
puterea acelui mandat.
6.3.6.Controlul judiciar
6.3.8.Arestul la domiciliu
Introducerea mãsurii preventive a arestului la domiciliu,
care reprezintã o modalitate mai putin invazivã dispusã împotriva
inculpatului, îi oferã acestuia posibilitatea de a-si desfãsura în
continuare activitatea profesionalã si personalã, reprezentând o
restrângere moderatã a libertãtii persoanei, care asigurã, totodatã, si
îndeplinirea scopurilor prevãzute de art. 202 alin. 1 c. pr. pen. –
asigurarea bunei desfãsurãri a procesului penal, împiedicarea
sustragerii inculpatului de la urmãrirea penalã sau de la judecatã si
prevenirea sãvârsirii unei alte infractiuni. (Adrian Fanu
Moca,Claudia Rosu,Arestul la domiciliu-o masura preventiva cu
caracter de noutate in legislatia romana,in Dreptul nr.
1/2014,pag.97)
Arestul la domiciliu se dispune în baza art. 218 c. pr. pen.
de cãtre judecãtorul de drepturi si libertãti, de cãtre judecãtorul de
camerã preliminarã sau de cãtre instanta de judecatã, dacã sunt
îndeplinite conditiile prevãzute la art. 223 c. pr. pen. si luarea
acestei mãsuri este necesarã si suficientã pentru realizarea unuia
dintre scopurile prevãzute la art. 202 alin. (1) c. pr. pen.
Aprecierea îndeplinirii conditiilor prevãzute mai sus se face
tinându-se seama de gradul de pericol al infractiunii, de scopul
mãsurii, de sãnãtatea, vârsta, situatia familialã si alte împrejurãri
privind persoanã fatã de care se ia mãsura.
6.3.9.Arestarea preventiva
Bibliografie obligatorie
7.1. Introducere
7.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp
alocat
7.3. Conţinutul unităţii de învăţare
7.3.1. Notiunea si clasificarea actelor procesuale si
procedurale
comune
7.3.2. Cererea
7.3.3. Citatia
7.3.4. Comunicarea actelor procedurale si mandatul de
aducere
7.4.5.Termenele
7.4.6.Cheltuielile judiciare
7.4.7.Modificarea actelor procedurale, îndreptarea erorilor
materiale si înlãturarea unor omisiuni vãdite
7.4.8.Nulitãtile procesuale
7.4.9.Amenda judiciarã
7.4. Îndrumar pentru autoverificare
7.1. Introducere
7.3.2. Cererea
7.3.3. Citatia
Citarea este actul procedural scris ce poartã denumirea de citatie
prin care o persoana fizicã individualizatã este chematã în fata
organului judiciar la o anumitã datã, sub prevederea unei sanctiuni
în caz de neprezentare.( A.S.Tulbure,A.M.Tatu,op.cit.pag.243)
Citarea ca act procedural se deosebeste de încunostintare,
chiar dacã ambele institutii au ca finalitate înstiintarea partilor
despre efectuarea unor activitãti în contextul derulãrii procesului
penal; sub aspect formal citarea ca act procesual, si citatia ca act
procedural, se supun unor reguli procedurale stricte si cuprind în
mod obligatoriu anumite mentiuni (calitatea procesualã, obiectul
cauzei, numele si prenumele partilor cu interese contrare), care nu
se regãsesc în adresa prin care se realizeazã încunostintarea; tot
astfel, citarea presupune obligatia de prezentare si neîndeplinirea ei
atrage, în cazul anumitor persoane cu rol deosebit în stabilirea
adevãrului (martori, experti, interpreti), aplicarea unei amenzi
judiciare cu aducerea silitã; dimpotrivã, neprezentarea persoanelor
încunostintate la anumite activitãti ori neexercitarea drepturilor
despre care sunt încunostintate nu atrage astfel de sanctiuni;
obligatia organelor judiciare de a încunostinta nu presupune si
obligatia persoanelor încunostintate de a se prezenta, ori de a uza de
drepturile aduse la
cunostintã.(D.Gheorghe,E.A.Gheorghe,op.cit.pag.287)
Citatia este individualã si trebuie sa cuprindã potrivit art.
258 c. pr. pen. urmãtoarele:
a) denumirea organului de urmãrire penalã sau a instantei de
judecatã care emite citatia, sediul sãu, data emiterii si numãrul
dosarului;
b) numele si prenumele celui citat, calitatea în care este citat si
indicarea obiectului cauzei;
c) adresa celui citat;
d) ora, ziua, luna si anul, locul de înfãtisare, precum si invitarea
celui citat sã se prezinte la data si locul indicate;
e) mentiunea cã partea citatã are dreptul la un avocat cu care sã se
prezinte la termenul fixat;
f) dacã este cazul, mentiunea cã, potrivit art. 90 sau art. 93 alin.
(4), apãrarea este obligatorie, iar în cazul în care partea nu îsi alege
un avocat, care sã se prezinte la termenul fixat, i se va desemna un
avocat din oficiu;
g) mentiunea cã partea citatã poate, în vederea exercitãrii dreptului
la apãrare, sã consulte dosarul aflat la arhiva instantei sau a
parchetului;
h) consecintele neprezentãrii în fata organului judiciar.
7.4.5.Termenele
7.4.6.Cheltuielile judiciare
7.4.8.Nulitãtile procesuale
Sanctiunile procedurale reprezintã acele remedii
procedurale care au menirea de a înlãtura sau zadarnici producerea
de consecinte juridice in cazul in care legea a fost încãlcatã cu
ocazia îndeplinirii activitãtilor procedurale.
Sunt sanctiuni procedurale inadmisibilitatea, inexistenta,
decãderea si nulitãtile.
Nulitãtile se împart în nulitãti absolute si nulitãti relative.
În conformitate cu dispoziþiile art. 280 c. pr. pen.,
încãlcarea dispozitiilor legale care reglementeazã desfãsurarea
procesului penal atrage nulitatea actului în conditiile prevãzute
expres de codul de procedura penala.
Actele îndeplinite ulterior actului care a fost declarat nul
sunt la rândul lor lovite de nulitate, atunci când existã o legãturã
directã între acestea si actul declarat nul.
Atunci când constatã nulitatea unui act, organul judiciar
dispune, când este necesar si dacã este posibil, refacerea acelui act
cu respectarea dispozitiilor legale.
Nulitãtile absolute sunt prevãzute în art. 281 si apar atunci
când se încalcã dispozitiile privind:
a) compunerea completului de judecatã;
b) competenta materialã si competenta personalã a instantelor
judecãtoresti, atunci când judecata a fost efectuatã de o instantã
inferioarã celei legal competente;
c) publicitatea sedinþei de judecatã;
d) participarea procurorului, atunci când participarea sa este
obligatorie potrivit legii;
e) prezenþa suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea
sa este obligatorie potrivit legii.
Nulitatea absolutã se constatã din oficiu sau la cerere.
Încãlcarea dispoziþiilor legale prevãzute la art. 281 alin.
(1) lit. a)-d) c. pr. pen. poate fi invocatã în orice stare a procesului.
7.4.9.Amenda judiciarã