G.

Meniuc - creatorul de valori perene George Meniuc s-au născut la 20 mai 1918, în oraşul Chişinău
şi s-a stins din viaţa la 8 februarie 1987. Poetul, prozatorul, dramaturgul şi eseistul a absolvit liceul
"M.Eminescu" din Chişinău (1937), după care şi-a continuat studiile la Universitatea din Bucureşti,
Facultatea de Litere şi Filozofie (1937-1940), avându-i ca profesori pe T.Vianu, G.Gugti, R.Motru ş.a. În
aceşti ani şi-a sincronizat programul estetic cu ideea de modernitate promovată de poeţii T.Arghezi, L.
Blaga, I. Vinea, A.Maniu ş.a. A frecventat şedinţele cenaclului studenţesc "Cadran" (având o revistă cu
acelaşi titlu). În timpul celui de-al doilea război mondial activează la Moscova în calitate de
colaborator la postul de radio în cadrul redacţiei emisiunilor în limbele naţionale. Revenit la baştină,
lucrează un timp la Secţia de Limbă şi Literatură a Institutului Moldovenesc de Cerceării Ştiinţifice,
perioadă în care scriitorul colectează cu zel, asimilează şi interpretează eseistic bogata creaţie
folclorică. Devine apoi redactor-şef al revistei "Nistru", funcţie deţinută până în 1959, când a fost
destituit în mod scandalos pentru "tendinţe naţionaliste". Mai târziu a fost locţiitor al preşedintelui
Comitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor din Moldova (1962-1964). Premiul de Stat al Moldovei
(1972), Scriitor al poporului din Moldova (1982). Prima poezie - "La ţară" o publică în 1934 în revista
literarştiinţifică "Mihail Eminescu", după care e prezent cu versuri în revistele de liceu "Licurici",
"Armonia", "Revista noastră", precum şi în "Pagini basarabene". În versurile de început se resimt
tonalităţi coşbuciene şi eminesciene. În anii de studenţie studiază miturile naţionale şi se
familireazează temeinic cu poezia marilor simbolişti francezi Ch. Baudelaire, A. Rimbaud, P. Valery.
Treptat, căutările creatoare ale lui G.Meniuc se încununează cu formule lirice proprii, bine
individualizate, cu găsirea unui stil modern de factură meditativ-intelectuală. Exigenţa superioară şi
insatisfacţia de pe urma travalului de continuă perfectare l-a determinat, aşa cum singur o
mărturiseşte, să arunce în flăcările focului circa o mie de poezii. În 1939 îşi editează placheta de debut
Interior cosmic (Chişinău), în care aspiraţiile spiritul de a afla tainele lumii transcedentale se împletesc
organic cu evocarea realului dur şi sumbru, cu luări de atitudini critice în plan social. Prin motivele şi
viziunile accentuat deprimante, prin substratul meditativ-filozofic, prin sugestii obsedante şi
indefinite, precum şi printr-un sistem de imagini, metafore, alegorii, cartea demonstrează că
G.Meniuc a aderat chiar de la început la principiile estetice ale simbolismului, nu însă fără a utiliza şi
anumite elemente proprii poeticii expresioniste. Dominanta stilistică a modului său liric este
transfigurarea metaforică-simbolică atât a microcosmosului cât şi a macrocosmosului, sursa
inepuizabilă a asociaţiilor fiind folclorul şi referinţele culturale. Rolul primordial al metaforei şi mitului
în actul de creaţie în genere G. Meniuc îl va dezvălui pe linia concepţiilor lui L. Blaga - în cartea de
eseuri Imaginea în artă (Chişinău, 1940). În primul deceniu postbelic Meniuc a fost nevoit să se
conformeze dogmelor şi stilului uniformizator al epocii, scriind o poezie obiectivistă şi, în mare
măsură, improprie modului său liric constituit în anii 30: Cântecul zorilor (Chişinău, 1948), Poezii
(Chişinău, 1954), Balade şi sonete (Chişinău, 1955), Strofe lirice (Chişinău, 1956), Poeme (Chişinău,
1957), Versuri alese (Chişinău, 1958). Cultivă poemul lirico-epic de proporţii, lirica publicistică, balada,
basmul versificat, sonetul. Mai târziu, când a trebuit săşi selecteze creaţie pentru Scrieri în 2 volume
(Chişinău, 1970), G. Meniuc a George Meniuc. Biobibliografie 5 renunţat la multe din aceste lucrări, în
care predomina compunerea, şi în primul rînd la poemul schematic şi dezlanat despre colectivizare
Cântecul zorilor. Totodată în această perioadă scriitorul a avut mult de suferit de pe urma atacurilor
nedrepte din cartea oficialităţilor comuniste la plenarile din 1946 şi 1959, precum şi din partea criticii
sociologist-vulgare. Pentru unele basme versificate ("Şoltuzul Graur", "Cerbul de aur") pentru mai
multe publicaţii din revista "Nistru" pe care o conducea şi, mai ales, pentru volumul de esuri Iarba
fiarelor (Chişinău, 1959) autorului i s-au incriminat fel-de-fel de "isme": "naţionalism", "apolitism",
"estetism", "formalism", "decadentism", "simbolism", inclusiv "teoretizări greşite" şi "greşeli
metodologice". Până şi numele de botez George nu plâcea regimului, căci suna "româneşte". Faptele
îmtâmplare l-au marcat adânc, împiedicându-l mai mulţi ani să scrie o poezie pe potriva orientării
estetice de până la 1940. Într-o scrisoare către istoricul literar N. Romanenco se destăinuia cu
amărăciune: "M-a dezorientat critica din 1946 şi critica din 1959" - ; "sunt o epavă la marginea
morţii..."; "tot ce am scris în perioada 1945-1975 nu face nici două parale"; "n-am avut norocul să";
"n-am avut norocul să trăiesc în altă parte, în alt mediu..." ca să mă dezvălui în toată amploarea"; "am
trăit întrun mediu neprielnic şi... m-am ales cu sfârâiacul lui Creangă". Totuşi cele trei cărţi de versuri
editate in anii 70-80 Vremea Lerului (Chişinău, 1969), Florole dalbe (Chişinău, 1979) şi Toamna lui
Orfeu (Chişinău, 1983), antologate postmortem în Preludiu Bucuriei (Chişinău, 1988), marchează
realizări de vârf ale autorului. Este o poezie de idei densă şi tensionată, de meditaţie etică şi
ontologică, saturată de cultural şi livresc, lucrată sub semnul unor exigenţe şi măiestrii artistice
superioare. O sursă productivă de inspiraţie se dovedesc a fi arta şi marile personalităţi creatoare,
mitologia universală (poeziile "Gauguin", "Rembarandt", "Cântecul lui Roland", "Întoarcerea lui
Ulysse", "Sfinx", "Columb", "Muntele Fuji" ş.a.) Versurile din volumele citate "descoperă un spactacol
de candori, purităţi şi luminişuri, stimulat de o deschidere sufletească largă către viaţa identificată
orfic cu cântecul" (M. Cimpoi). Pe tot parcursul activităţii creatoare Meniuc a cultivat cu vocaţie eseul:
"Îmaginea în artă", Iarba fiarelor, Tovarăşul nostru de drum - Poezia (Chişinău, 1964), Cadran solar
(Chişinău, 1966), Eseuri (Chişinău, 1967). Căutarea "cheilor" artei autentice şi pătrunderea în tainiţele
actului de creaţie sunt constantele principale ale meditaţiilor eseistice ale lui Meniuc. Interesante
sunt ideile lui despre importanţa elementului convenţional şi a inefaibilului în creaţie, despre
metaforă şi simbol, despre rolul fanteziei şi al inspiraţiei. Forţa de fascinaţie a eseisticii lui G.Meniuc
rezidă în erudiţie şi intuiţie artistică, în amănuntul biografic conjugat cu impresiile personale, în notele
de lectură dublate de reflecţii asupra esenţei actului de creaţie. Chiar şi atunci când a încetat să mai
scrie eseuri propriu-zise, G.Meniuc s-a "topit" eseistic în poezie, proză, poem, prefeţe la mai tinerii
condeieri, scriitori particulare (către folcloristul Tatiana Găluşcă şi istoricul literar Nicolae Romaneco).
Prozele lui Meniuc atât nuvelele din culegerile Nuvele (Chişinău, 1961), Ultimul vagon (Chişinău,
1965), Delfinul (Chişinău, 1969), Coloana de tandreţe (Chişinău, 1978), cât şi romanul-studiu Disc
(Chişinău, 1968), abordează temele şi motivele preferate ale autorului: problema creaţiei şi a
creatorului, misiunea artei, omul şi războiul, dragostea şi fericirea, binele şi frumosul. Poseda o
structură poematică bine geometrizată, cu frecvente digresiuni meditativ-intelectuale şi cu o
puternică undă de lirism marcată de tonalităţi elegiace. Dramaturgia lui Meniuc, evocă personalităţi
marcante din George Meniuc. Biobibliografie 6 lumea artei (crema-eseu Floarea soarelui. Vernisaj
despre biografia de creaţie a lui V. Van Gog şi P.Gauguin) sau satirizează unele cusururi omeneşti,
inadecvarea vorbelor cu fapta (piesa "Raţa şi răţuştele" pentru care a pătimit la timpul apariţiei). G.
Meniuc a semnat mai multe poveşti versificate pentru copii: Poveşti (Chişinău, 1955), "La balul
coţofenei" (Chişinău, 1956), Prichindel (Chişinău, 1969). A tradus cu ingeniozitate Bâlinele ruseşti şi
Cântec de oastea lui Igor (Chişinău, 1987), precum şi proze din N.V.Gogol, F. Dostoievski, A.N.Tolstoi,
K.Simonov.