TEORII SI MODELE IN NURSING (II)

I.1. CONCEPTUL DE ÎNGRIJIRI DE SĂNĂTATE COMUNITARE

I.1.1. DEFINIRE
 KINLEIN, nurse care a practicat independent, caracterizează asistentul medical
comunitar profesionistă ca pe o extensie a clientului şi ca pe o bună
cunoscătoare a îngrijirilor ce trebuie oferite acestuia. Ea defineşte îngrijirile de
sănătate comunitare ca “asistarea persoanei în practicile de autoîngrijire în
vederea menţinerii propriei sale stări de sănătate”. Kinlein înclină spre modelul
medical considerând asistentul medical o extensie a medicului ea fiind primul
contact direct cu clientul atunci când acesta are nevoie de îngrijire. Prin stabilirea
relaţiei cu clientul, asistentul medical îl ajută pe acesta să recunoască şi să-şi
exprime nevoile de sănătate colaborând cu acesta la alegerea căii cele mai
adecvate pentru de a le satisface.
 DOROTHEA OREM consideră că îngrijirile de sănătate comunitare sunt
“contribuţia pentru nevoile omului de autoîngrijire şi asigurarea continuităţii
acesteia pentru a susţine viaţa şi sănătatea, a descoperi afecţiuni sau vătămări
şi a face faţă efectelor acestora”. Conform acesteia, interesul special al
asistentului medical este acela de a asigura o îngrijire terapeutică continuă, fiind
considerată o intermediară între medic şi client.
 CARNEVALI ŞI PATRICK au statuat: “Preocuparea primordială a îngrijirilor de
sănătate comunitare trebuie să fie aceea de a ajuta individul şi familia acestuia
să-şi îndeplinească activităţile şi cerinţele vieţii de zi cu zi şi să conştientizeze
măsura în care acestea afectează sau sunt afectate de sănătate sau de boală şi,
în acelaşi timp, să ia în considerare comportamentul individual”. Aceasta
sugerează faptul că asistentul medical are rolul de a cântări modul în care
individul este capabil să suporte şi să se adapteze la viaţa de zi cu zi. Individul
este văzut ca o balanţă care pe un taler are activităţile şi cerinţele vieţii zilnice
iar pe celălalt taler resursele de adaptare şi sistemul său de suport. Această
balanţă se înclină într-o parte sau alta în măsura în care ele sunt afectate de
sănătate, de boală sau de experienţe asociate.
 Activităţile zilnice sunt considerate acele evenimente obişnuite şi
comportamentele pe care acestea le implică din partea individului în cursul
celor 24 de ore.
 Cerinţele zilnice au aspecte personale, diferite de la individ la individ şi
determină priorităţile, alegerile, rutinele şi paşii.
 Resursele de adaptare reprezintă capacităţile personale: tărie, duritate,
conştiinţă, dorinţă, capacitate senzorială, curaj, creativitate, abilitatea de
rezolvare a problemelor şi modelele de adaptare anterioare.
 Sistemul de suport este reprezentat de mediul extern şi forţele personale
care imprimă individului stilul de viaţă. Din acest sistem de suport fac parte
familia, anturajul, condiţiile de locuit, situaţia materială şi toate celelalte
influienţe externe cum ar fi vecinii, mass-media, transporturile, mediul
ecologic şi legislaţia.
 Stilul de viaţă reprezintă totalitatea metodelor de a trăi ale unui individ
adesea evidenţiate prin preferinţe şi mod de acţiune ce se sprijină pe
resursele de adaptare şi pe sistemul de suport. El înglobează astfel, o serie de
caracteristici particulare fiecărui individ: preferinţa pentru independenţă
opusă dependenţei, niveluri de stres înalte opuse celor joase, spontaneitate şi
schimbare opuse structurării şi regularităţii, extravertire opusă introvertirii,
 avansare rapidă opusă celei lente şi activitate psihică complexă opusă celei
reduse. Aceste preferinţe sunt transpuse în reacţiile particulare atât faţă de
rutine cât şi faţă de evenimentele neobişnuite.
 În general, majoritatea persoanelor sunt într-un echilibru instabil,
balanţa putând fi oricând înclinată, într-un anumit grad, sub acţiunea
multiplelor variabile cum ar fi: o locuinţă nesănătoasă, stresul zilnic,
starea de confort sau de inconfort fizic, psihic, social pe care o resimte
persoana respectivă, etc. Pentru asistentul medical comunitar aceste
reacţii particulare ale indivizilor constituie o bază pentru aprecierea stării
de sănătate a acestora. Aprecierea datelor obiective sau subiective şi
identificarea problemelor clientului se face pornind de la echilibrul care
există între activităţile şi cerinţele zilnice, pe de o parte, şi posibilităţile
reale ale resurselor personale şi ale sistemului de sprijin de a le face
faţă, pe de altă parte.

I.1.2. CADRUL PENTRU ÎNGRIJIRILE DE SĂNĂTATE COMUNITARE

 Caracteristicile practicii
 Concentrarea practicii se face mai degrabă pe profilaxie decât pe îngrijirea
curativă.
 Intensificarea practicii pe promovarea, menţinerea şi recuperarea sănătăţii
individului, familiei şi comunităţii.
 Ideile cheie
 Asigurarea şi susţinerea serviciilor în folosul familiei şi comunităţii.
 Deservirea tuturor clienţilor indiferent de vârstă.
 Centrarea atenţiei pe întreaga populaţie.
 Colaborarea cu alte discipline.
 Încurajarea colaborării clientului la activităţile de promovare a sănătăţii.
 Îngrijirea clienţilor în toate fazele de boală cât şi după realizarea stării de
sănătate.
 Înţelegerea celor trei niveluri de prevenire: primar, secundar şi terţiar şi
acordarea îngrijirilor corespunzătoare fiecărui nivel.
 Elementele practicii
 Promovarea unui stil de viaţă sănătos.
 Susţinerea educaţiei pentru sănătate.
 Înţelegere şi pricepere în practica îngrijirilor de sănătate.
 Îndrumarea eforturilor sistemului de îngrijire a sănătăţii către sprijinirea
clientului în toate problemele de sănătate.
 Tratarea tulburărilor şi afecţiunilor prin intervenţii directe şi indirecte de
îngrijire.
 Susţinerea serviciilor directe de îngrijire pentru clienţii bolnavi incluzând
îngrijirea la domiciliu, diagnosticarea tulburărilor şi educaţie privind
starea de sănătate şi starea de boală. Aceste servicii directe presupun
implicarea într-o relaţie personală cu clientul.
 Susţinerea serviciilor indirecte cum ar fi asistenţă specializată acordată
clienţilor cu probleme de sănătate, înfiinţarea de noi servicii de îngrijire
a sănătăţii comunitare, participarea la planificarea şi dezvoltarea
resurselor comunitare, consultarea cu toţi membrii echipei, dezvoltarea
de programe care să corecteze condiţiile comunitare necorespunzătoare,
ş.a.
 Promovarea recuperării.
 Reducerea incapacităţii clientului şi redarea funcţiei afectate.
 Organizarea pe grupuri în funcţie de handicap.
  Recunoaşterea nevoii de recuperare a clienţilor cu handicap şi a
persoanelor în vârstă.
 Sprijinirea serviciilor comunitare.
 Identificarea problemelor de sănătate din comunitate.
 Stabilirea diagnosticului.
 Planificarea serviciilor.
 Susţinerea serviciilor primare de îngrijire a sănătăţii.
 Sprijinirea serviciilor primare de îngrijire a sănătăţii prin dezvoltarea
rolului asistentului medical practiciene.
 Aprecierea nevoilor şi evaluarea serviciilor.
 Recunoaşterea importanţei evaluării în analizarea şi îmbunătăţirea
îngrijirii sănătăţii comunitare.
 Recunoaşterea priorităţilor în asigurarea serviciilor pentru sănătate.
 Necesitatea ca evaluarea să se facă pe un singur caz sau pe un singur
nivel din program.

I.1.3. DEFINIREA ÎNGRIJIRILOR DE SĂNĂTATE COMUNITARE DUPĂ

AMERICAN NURSES ASSOCIATION (A.N.A.).
 Acţiuni de bază
 Sintetizarea practicilor de îngrijiri de sănătate şi sănătate publică.
 Implicarea în promovarea şi păstrarea sănătăţii populaţiei.
 Sprijinirea îngrijirii generale globale.
 Promovarea îngrijirii continue şi nu episodice.
 Scopuri: promovarea sănătăţii, educaţia pentru sănătate, menţinerea
sănătăţii, coordonarea îngrijirii sănătăţii clientului, familiei şi comunităţii.
 Beneficiari: indivizii, familiile, grupurile.

I.1.4. DEFINIREA ÎNGRIJIRII SĂNĂTĂŢII COMUNITARE DUPĂ

ASOCIAŢIA AMERICANĂ DE SĂNĂTATE PUBLICĂ
 Acţiuni de bază
 Sintetizarea cunoştinţelor privind sănătatea publică şi teoriile îngrijirilor de
sănătate comunitare.
 Grija permanentă pentru îmbunătăţirea sănătăţii întregii comunităţi.
 Atragerea şi implicarea echipelor şi programelor multidisciplinare.
 Scopuri: profilaxia, promovarea sănătăţii, identificarea subgrupurilor din
populaţie cu risc crescut, planificarea programelor privind îmbunătăţirea
sănătăţii, implicarea clientului în autoîngrijire.
 Beneficiari: indivizii, familiile, grupurile.

I.2. MODELE CONCEPTUALE

“Un model conceptual pentru o profesie reprezintă o imagine mentală a profesiei, o
concepţie a ceea ce ar putea sau ar trebui să fie”. Un model conceptual are trei
componente esenţiale: postulatele, valorile şi elementele.
 Un model conceptual încearcă să descrie, să explice şi, uneori, să prevadă
relaţiile dintre fenomene.
 Modelele sunt compuse din noţiuni abstracte şi generale şi din teoreme.
 Modelele reprezintă modul de organizare a cadrelor în cadrul etapelor
procesului de îngrijiri de sănătate: aprecierea, planificarea, implementarea şi
evaluarea.
 Modelele conceptuale stabilesc comunicarea între rase şi încurajează
apropierea dintre învăţare, practicare şi cercetare.
 Florence Nightingale a dezvoltat primul model conceptual de îngrijiri de
sănătate.

I.2.1. MODELUL HENDERSON

Acest model conceptual are la bază postulatele conform cărora orice fiinţă umană
tinde spre independenţă şi individul formează un tot indivizibil care are nevoi
fiziologice şi aspiraţii numite nevoi fundamentale. Acestea sunt structurate pe cele
cinci dimensiuni ale fiinţei umane şi anume: biologică, psihologică, sociologică,
culturală şi spirituală. Virginia Henderson consideră 14 nevoi fundamentale care sunt
satisfăcute de fiinţa umană în mod independent, fără ajutor din partea altei
persoane. Scopul ideal în exercitarea profesiei de asistent medical este acela de a
asigura independenţa persoanei în satisfacerea acestor 14 nevoi fundamentale. Acest
are aplicabilitate practică în îngrijirile de sănătate de spital care se adresează unui
sigur individ ce este instituţionalizat iar scopul acestor îngrijiri este satisfacerea
nevoilor fundamentale. Dar îngrijirile comunitare sunt mult mai complexe şi s-a
încercat să se imagineze un model cât mai apropiat de specificul acestor îngrijiri.

I.2.2. MODELUL DE ADAPTARE ROY

INTRODUCERE
 Dezvoltat în anul 1970 de către un alt teoretician Callista Roy.
 Este caracterizat ca o teorie a sistemelor cu analiza profundă a interacţiunilor.
NOŢIUNI DE BAZĂ
 Oamenii sunt consideraţi sisteme adaptabile.
 Stimulii produc schimbări în sistem.
 Schimbările sistemului pot fi adaptate sau neadaptate.
 Sistemul se bazează pe date ştiinţifice şi poate fi perfectat.
 Patru factori pot fi implementaţi în sistem, modificându-l: factorii fiziologici,
opţiunea proprie, rolul şi interdependenţa.
IMPLICAŢIILE ÎN ÎNGRIJIREA SĂNĂTĂŢII COMUNITARE
 Folosirea acestui model ca un cadru pentru evaluarea ciclului familiei în cadrul
comunităţii.
 Ajută familia să obţină stadiul optim al adaptării prin manipularea stimulilor.
 Încearcă să susţină modurile de adaptare ale familiei.
 Sprijină familiile neadaptate social în procesul de adaptare.
 Dezvoltă un plan cuprinzător al îngrijirilor prin evaluarea celor patru moduri
de adaptare.
 Este folosit ca bază pentru educarea clientului şi promovarea planului de
îngrijire.

I.2.3. MODELUL ROGERS

INTRODUCERE
 Dezvoltat în 1970 de către Martha Rogers.
 Bazat pe teoria generală a sistemelor.
 Include dezvoltarea elementelor şablon.
NOŢIUNI DE BAZĂ
 Indivizii şi mediul lor constituie sfera de acţiune a sistemului.
 Indivizii sunt sisteme deschise interacţionând în mod continuu cu mediul.
 Sistemele se impun prin reguli de organizare şi modele.
 Sistemele au patru dimensiuni.
IMPLICAŢIILE ÎN ÎNGRIJIREA SĂNĂTĂŢII COMUNITARE
 Utilizarea acestui model se face în scopul de a promova şi menţine sănătatea,
de a preveni îmbolnăvirile şi de a diagnostica şi interveni în caz de îmbolnăvire.
 Susţine acordarea de servicii de îngrijire clientului indiferent de timp şi spaţiu.
 Ajută clientul să revină la potenţialul optim de sănătate.
 Promovează o interacţiune armonioasă între client şi mediu.
 Direcţionează şi redirecţionează sistemul client, şabloanele mediului şi
organizarea.

I.2.4. MODELUL SISTEMELOR COMPORTAMENTALE JOHNSON

INTRODUCERE
 Dezvoltat în anul 1968 de către asistentul medical teoretician Dorothy
Johnson.
 Bazat pe teoria sistemelor.
 Include şi modelul subsistemelor comportamentale.
NOŢIUNI DE BAZĂ
 Sistemul comportamental are şapte subsisteme: afilierea, realizarea,
agresivitatea, dependenţa, ingestia, eliminarea şi comportamentul sexual.
 Subsistemele au patru elemente :scopul, predispoziţia de a acţiona,
alternativele acţiunii şi acţiunea în sine.
 Întregul sistem comportamental, cu subsistemele, sale are funcţia de
protecţie, îngrijire şi stimulare.
IMPLICAŢIILE ÎN ÎNGRIJIREA SĂNĂTĂŢII COMUNITARE
 Promovează o stare de sănătate eficientă şi efectivă în sistemele umane.
 Analizează cele patru subsisteme comportamentale ale clientului ca fiind
funcţionale sau nefuncţionale.
 Foloseşte patru moduri de intervenţie: alegerea comportamentului adecvat,
susţine protecţia împotriva factorilor de stres, suprimă reacţiile ineficace şi
susţine îngrijirea şi stimularea.
 Ajută clientul să-şi schimbe reacţiile ineficiente cu cele eficiente în mediul său.

I.2.5. MODELUL AUTOÎNGRIJIRII OREM

INTRODUCERE
 Dezvoltat în anul 1959 de către asistentul medical teoretician Dorothea Orem.
 Caracterizat ca un model de sisteme şi un model interacţional.
 Ideea centrală a modelului constă în aceea că asistentul medical poate utiliza
autoîngrijirea.
NOŢIUNI DE BAZĂ
 Autoîngrijirea reprezintă activităţile pe care o persoană trebuie să le
îndeplinească pentru a-şi menţine viaţa, sănătatea şi starea de bine.
 Elementele necesare autoîngrijirii sunt grupate în: universal valabile şi
specifice sănătăţii.
 Modelul autoîngrijirii este aplicabil unei persoane care este capabilă să se
autoîngrijească.
 Modelul autoîngrijirii se aplică şi în cazul unei persoane care este capabilă să
acorde îngrijire unei alte persoane incapabile de autoîngrijire.
 Rolul modelului autoîngrijirii este acela de a menţine sănătatea individului.
 Deficitul de autoîngrijire survine în momentul în care procesul de autoîngrijire
este inferior necesităţilor.
IMPLICAŢIILE ÎN ÎNGRIJIREA SĂNĂTĂŢII COMUNITARE
 Implementarea serviciilor de îngrijiri de sănătate este cu compensare
integrală, parţială sau numai cu suport educativ.
 Se folosesc alte metode de îngrijire până când procesul de autoîngrijire poate
fi reluat.
 Învaţă clientul să deprindă metodele autoîngrijirii pentru a le putea promova
 acasă şi în comunitate.
 Analizează motivele devierii de la starea de sănătate şi stabileşte nevoile
comunităţii.
 Foloseşte această analiză la planificarea serviciilor de îngrijire a sănătăţii
comunitare şi la programe.
 Convinge clientul să-şi asume responsabilitatea pentru asigurarea nevoilor
personale de sănătate.
 Învaţă familia să-şi acorde autoîngrijire pe termen lung.

I.2.6. MODELUL SISTEMELOR NEUMAN

INTRODUCERE
 Dezvoltat în anul 1972 de către nurse teoretician Betty Neuman.
 Caracterizat ca un model al sistemelor cu două componente: stresul şi reacţia
la stres.
 Bazat pe teoriile câmpului psihologic.
NOŢIUNI DE BAZĂ
 Individul este reprezentat schematic sub forma a trei cercuri concentrice
asupra cărora au impact factorii de stres.
 Miezul cercurilor concentrice este alcătuit din elementele indispensabile vieţii.
 Cercul exterior reprezintă linia flexibilă a apărării împotriva factorilor de stres.
 Cercul mijlociu reprezintă linia normală a apărării.
 Al treilea cerc, protejând miezul, reprezintă limita de rezistenţă.
 Factorii de stres sunt: intrapersonali, interpersonali şi extrapersonali.
IMPLICAŢIILE ÎN ÎNGRIJIREA SĂNĂTĂŢII COMUNITARE
 Promovează starea de echilibru dintre client şi sistemul din care acesta face
parte.
 Apreciază reacţiile clientului şi ale asistentului medical la factorii de stres.
 Organizează culegerea de date: relaţiile psiho-sociale, fizice, caracteristicile
dezvoltării şi influienţele spirituale.
 Reaminteşte faptul că scopul fundamental al îngrijirilor de sănătate este
acela de a proteja miezul structurii.
 Intervine în prevenirea impactului factorilor de stres (în prima fază a
prevenirii îmbolnăvirii), amortizează impactul factorilor de stres (în faza a doua)
şi ajută clientul să revină la starea de sănătate optimă (în cea de-a treia fază).

I.2.7. VIII. MODELUL ROPER, LOGAN ŞI TIERNEY

Nancy Roper, Winifred. W. Logan şi Alison J. Tierney au realizat în anul 1980 un
model de îngrijiri de sănătate bazat modelul de viaţă. Componentele funcţionale ale
îngrijirilor de sănătate sunt analizate şi sunt utilizate ca îndreptar pentru aprecierea
aptitudinilor funcţionale ale pacientului în îndeplinirea fiecărei activităţi ce are ca scop
propria să existenţă.
Acest model are 5 concepte şi anume:
 Activităţile vieţii (ALs): menţinerea unui mediu sanogen, comunicarea,
respiraţia, alimentarea şi hidratarea, eliminarea, igiena personală şi îmbrăcarea,
controlul temperaturii corpului, mobilizarea, activitatea şi relaxarea, exprimarea
sexualităţii, somnul, decesul
 Etapele vieţii
 Dependenţă/Independenţă continuă
 Factori care influenţează Als: biologici, psihologici, socio-culturali, de
mediu, politico-economici
 Aspectele particulare ale vieţii fiecărui individ
 V I A Ţ A
NAŞTERE M O ARTE

FACTORI CARE A C T IV IT Ă Ţ IL E V IE Ţ II DEPENDENŢĂ /

IN F L U IE N Ţ E A Z Ă IN D E P E N D E N Ţ Ă
A C T IV IT Ă Ţ I L E V IE Ţ II 1 . M e n ţ in e r e a u n u i m e d iu C O N T IN U Ă
sanogen
  B I O L O G IC I
2 . C o m u n ic a r e a
  P S IH O L O G I C I
3 . R e s p ir a ţ ia
  S O C IO -
4 . H r ă n ir e a ş i h id r a t a r e a
CULTURALI
5 . E lim i n a r e a
  D E M E D IU
6 . Îm b r ă c a r e a ş i în c ă lţ a r e a
  P O L IT IC O -
7 . C o n t r o lu l t e m p e r a t u r i i
E C O N O M IC I
8 . M o b iliz a r e a
9 . M u n c a ş i re c re e re a
1 0 . E x p r im a r e a s e x u a lit ă ţ ii
11. Som nul
12. D ecesul

IN D IV ID U A L IZ A R E A V I E Ţ II ÎN G R IJ IR I D E S Ă N Ă T A T E IN D IV ID U A L IZ A T E

M o d e l d e v ia ţ ă ş i m o d e l d e î n g r ij ir i d e s ă n ă t a t e î n c o m u n i t a t e b a z a t e p e m o d e l u l d e
v ia ţ ă . ( A d a p t a t d u p ă N . R o p e r , W . W . L o g a n , A . J . T i e r n e y , 1 9 9 6 )

I.3. TEORII

I.3.1. DEFINIŢII
 Teoria reprezintă un set de noţiuni corelate ce susţin o vedere sistematică,
explicativă şi precisă a fenomenului.
 Teoria reprezintă o cercetare de bază care are în vedere interpretarea
fenomenului într-o manieră exactă, raţională şi consecventă.

I.3.2. NOŢIUNI DE BAZĂ

 Teoriile sunt noţiuni logice şi teoreme.
 Teoriile separate despre acelaşi fenomen pot corela aceleaşi noţiuni sau îl pot
descrie şi explica în mod diferit.
 O teorie poate descrie un fenomen particular, explica relaţiile dintre
fenomene, prevedea efectele unui anumit fenomen sau poate fi folosită
pentru a produce un fenomen dorit.
 Cercetarea poate valida teoriile dezvoltate despre îngrijiri de sănătate şi
cunoştinţele privitoare la sănătate.
 Teoriile diferă în funcţie de modelele conceptuale; ambele pot descrie, explica
şi prevedea un fenomen dar, teoriile furnizează datele necesare reproducerii
fenomenului, în timp ce modelele conceptuale nu o fac.
 I.3.3. TEORIA MASLOW
Prin anii ’50 apare în USA o nouă orientare a psihologiei numită “psihologia
umanistă”. Unul din iniţiatorii acesteia psihologul şi umanistul Abraham Maslow a
numit-o “a treia forţă a psihologiei” adică “Ceea ce un om poate trebuie să fie”. El a
dezvoltat o teorie conform căreia există 5 categorii de nevoi umane ce sunt
ierarhizate în ordinea priorităţilor. Aceste nevoi umane au fost dispuse sub forma
unei piramide ce are la bază nevoile fiziologice şi de securitate. Pentru ca o persoană
Eu mă autodepăşesc AAU
U
Privire spirituală să tindă spre
raportându-mă la absolut TTO
O (transcendent) satisfacerea unei nevoi
R
RE EA
ALLII
Eu mă voi autodefini ZZAAR
REE de ordin superior
Trebuinţe de creştere
(metanevoi) trebuie ca nevoia de pe
Eu voi fi apreciat TTR
REEBBU UIIN
NŢŢEEDDE E treapta imediat
CCOONNSSIID
DEERRAAŢŢIIE
E
inferioară să fie
satisfăcută. Deci,
TTR
REEBBUUIIN
NŢ ŢEES SO OCCIIA
ALLE
E dezvoltarea
Eu aparţin SSAAU
UD DE EA APPAAR RTTEENNE EŢ
ŢĂĂ
Trebuinţe personalităţii umane se
de deficit va realiza pe măsură ce
Eu voi fi TRREBB U
U INN Ţ E D
D E
E S E
E C U
U R
R ITTA TEE omul îşi va satisface
SAAU DE S SIGU URRANŢ ŢĂĂ anumite trebuinţe de la
cele simple (de deficit)
Eu sunt până la cele complexe
TREBUINŢE FIZIOLOGICE
numite metanevoi
(autodepăşire,
autorealizare).

 EU SUNT  TREBUINŢE FIZIOLOGICE: Maslow a situat la baza piramidei

trebuinţele fiziologice, respectiv acele trebuinţe care permit buna funcţionare a
organismului: hrană, apă, aer, mişcare, eliminare, căldură, îmbrăcăminte,igiena
corporală, sex, odihnă, somn şi absenţa durerii. Satisfacerea acestor trebuinţe
determină asigurarea echilibrului fiziologic.

 EU VOI FI  TREBUINŢE DE SECURITATE SAU DE SIGURANŢĂ: Trebuinţele

de pe această treaptă se referă la nevoia de asigurare a securităţii sau siguranţei
(siguranţa locului de muncă, securitatea vieţii în timpul executării unor obligaţii
care implică un risc, siguranţa asigurării condiţiilor de trai şi de îngrijire în caz de
îmbolnăvire, accidente, etc). Satisfacerea acestor trebuinţe determină echilibrul
emoţional.

 EU APARŢIN TREBUINŢE SOCIALE sau DE APARTENENŢĂ: Aceste

trebuinţe se manifestă sub forma dorinţei de a face parte dintr-o familie, grup
social şi de prieteni cu care să fie împărtăşite dorinţele, ideile dar mai ales de a fi
apreciat de către aceştia. Ele se referă deci la nevoia dragoste, de comunicare,
de prietenie.

 EU VOI FI APRECIAT TREBUINŢE DE STATUT SOCIAL sau DE

CONSIDERAŢIE: Făcând parte dintr-un grup social omul simte nevoia de
consideraţie bazată pe propriul respect şi pe respectul celorlalţi. Propriul respect
este determinat de dorinţa de a face un lucru util. Nevoia de încredere în sine
 este la fel de importantă ca şi nevoia de libertate, independenţă, speranţă.
Respectul celuilalt se referă la raportarea “caldă” a Eu-lui nostru faţă de celălalt
care “este un om la fel ca mine înzestrat cu trăiri psihice, idealuri, etc şi este
unic şi divers”. Acest grup de trebuinţe dacă nu sunt realizate pot induce
complexul de inferioritate, refuzul de comunicare, diverse frustrări, lipsa oricăror
plăceri, lipsa oricărei speranţe, ş.a.

 EU MĂ VOI AUTODEPĂŞI TREBUINŢE DE AUTOREALIZARE: Căile şi

modalităţile de autorealizare, de autodepăşire diferă de la o persoană la alta.
Calităţile unei persoane care tinde spre autodepăşire sunt determinate de o mai
bună percepere a realităţii, mai multă naturaleţe, detaşarea şi centrarea pe
probleme, capacitatea de a iniţia şi întreţine relaţii interumane mai profunde,
capacitatea de a face o distincţie cât mai fină, între bine şi rău, înzestrarea cu
simţul umorului, ş.a.

 EU MĂ AUTODEPĂŞESC RAPORTÂNDU-MĂ LA ABSOLUT. O comparaţie

plastică se poate face cu ascensiunea pe munte: “Dacă din cauza norilor sau a
neputinţei noastre nu vedem vârful asta nu înseamnă că el nu există”. Ajungerea
în vârful piramidei este rezervată geniilor, celor foarte puţini care sunt capabili
de o privire spirituală (transcedentală) detaşându-se de toate celelalte trebuinţe.

Analizând această teorie se poate trage concluzia că individul este văzut în contextul
psiho-social complex al mediului în care trăieşte şi îngrijirile de sănătate comunitare
vor trebui să ia în considerare această abordare pentru a acţiona atât asupra
individului cât şi asupra familiei şi comunităţii din care acesta face parte.

I.3.4. TEORIA INTERACŢIUNII SIMBOLICE

INTRODUCERE
 Iniţiată de filozofii William James, John Dewey şi George Herbert Mead.
 Folosită în studierea familiei prin procesul de îngrijiri de sănătate şi prin alte
discipline din afara îngrijirilor de sănătate.
NOŢIUNI DE BAZĂ
 Susţine calea de înţelegere a interacţiunilor dintre oameni.
 Punctează felul cum definesc indivizii situaţia lor şi care sunt consecinţele
acţiunilor lor.
 Subliniază dinamica internă a familiei incluzând rolul individului în familie,
perceperea acestui rol şi a relaţiilor cu ceilalţi membri ai familiei.
 Analizează felul cum se dezvoltă şi cum se schimbă rolul individului în familie şi
relaţiile dintre membrii familiei de-a lungul timpului.
IMPLICAŢIILE ÎN ÎNGRIJIREA SĂNĂTĂŢII
 Evaluează rolul clientului, familiei sau comunităţii şi efectul acestuia în
interrelaţii.
 Operează asupra definirii rolului clientului.
 Evaluează dinamica grupului şi efectul acesteia asupra clientului.
 Ajută clientul în evaluarea propriilor acţiuni şi a consecinţelor acestora.
 Negociază scopurile acţiunii care să fie acceptate de comun acord atât de
asistentă medicală cât şi de client.
 MEDIUL ÎNCOJURĂTOR
I.3.5. TEORIA
SUBSISTEME
SISTEMELOR
INTRODUCERE
TRANSPORT  Iniţiată de către Ludwing
von Bertalanffy.
ÎNGRIJIRI DE  Asigură o corelare dintre
FACILITĂŢI SĂNĂTATE
client şi mediul său
NOŢIUNI DE BAZĂ
INDIVIDUL  Sistemele sunt seturi de
LOC DE MUNCĂ DELICVENŢĂ componente organizate ca
reacţie la interacţiunea cu
alte sisteme din mediul
lor.
EDUCAŢIE LOCUINŢĂ  Un sistem reacţionează ca
un întreg; disfuncţia unui
subsistem component
afectează întregul sistem.
 Sistemele folosesc
mecanisme de feedback.
 Sistemele sunt organizate
Comunitatea ca sistem cu subsisteme care interacţionează şi se influinţează reciproc
(după Teoria Sistemelor - Miriam Stewart)
în ierarhii.
 Sistemele sunt deschise şi
închise.
 Sistemele sunt învecinate cu alte sisteme cu care pot comunica.
 Un sistem este mai mare decât totalul părţilor sale.

IMPLICAŢIILE ÎN ÎNGRIJIREA SĂNĂTĂŢII

 Funcţionează efectiv în cadrul comunităţii şi asupra relaţiilor cu clienţii şi mai
puţin în relaţie cu spitalul.
 Apreciază dacă un sistem individ-familie sau individ-comunitate este un sistem
închis sau deschis.
 Evaluează sistemul ierarhic.
 Priveşte clientul ca un sistem deschis care primeşte din mediul înconjurător şi
care depinde de corelarea cu mediul pentru creştere şi schimbare.
 Apreciază dacă condiţiile din comunitate sunt pozitive sau negative, respectiv
satisfăcătoare sau nesatisfăcătoare.
 Evaluează reacţia clientului faţă de presiunile ce se exercită asupra sistemului.
 Foloseşte la determinare şi controlul reuşitei intervenţiilor de îngrijiri de sănătate
în relaţia dintre client şi mediul său.

I.3.6. TEORIA DEZVOLTĂRII

INTRODUCERE
 S-a emis în anul 1979 cu ocazia unei conferinţe privind viaţa familiei susţinută la
Casa Albă (U.S.A.).
 Conferinţa a fost prezidată de către Eveline Daval şi Reuben Hill.
 Conferinţa şi-a propus să atingă problema resurselor familiei şi să demonstreze
evoluţia vieţii de familie.
NOŢIUNI DE BAZĂ
 Familia este un sistem social.
 Sarcina familiei este aceea de a fi unită.
 Graniţele familiei sunt relativ limitate.
 Familia este confruntată în mod continuu cu evenimente care determină
schimbări.
 Dezvoltarea familiei poate fi prevăzută.
 Dezvoltarea familiei poate fi studiată comparativ peste generaţii succesive.
 Familia oferă celor interesaţi date pe teme variate.
 În fiecare stadiu al ciclului vieţii familiei apar noi şi variate modalităţi de
dezvoltare pe care membrii familiei au posibilitatea să le urmeze pentru a-şi
atinge scopul cu succes în promovarea următoarei faze de dezvoltare.
IMPLICAŢIILE ÎN ÎNGRIJIREA SĂNĂTĂŢII
 Teoria este aplicabilă atât familiilor tradiţionale cât şi celor netradiţionale.
 Ajută la anticiparea etapelor ciclului vieţii familiei şi călăuzirea familiei în cadrul
comunităţii.
 Ajută familia în procesul de schimbare ciclică şi facilitează înţelegerea clară a
rolurilor, relaţiilor şi responsabilităţilor familiei.
 Recomandă ca supravegherea familiei la domiciliu să evalueze cu acurateţe
dezvoltarea ciclică a familiei.
 Recomandă ca evaluarea nevoilor de servicii comunitare să utilizeze cunoştinţele
dezvoltării sarcinilor.

I.3.7. TEORIA ATINGERII SCOPULUI KING

INTRODUCERE
 Dezvoltată în anul 1968 de către asistentul medical teoretician Imogene King.
 Caracterizată ca o teorie a sistemelor în interacţiune.
NOŢIUNI DE BAZĂ
 Conform acestei teorii, individului i se recomandă ca să fie orientat social,
sentimental şi raţional, să fie stăpânit, hotărât şi să reacţioneze moderat.
 Indivizii au trei subsisteme: personal, interpersonal şi social.
 Subsistemul personal include: percepţia, personalitatea, creşterea şi dezvoltarea
şi imaginea corpului în spaţiu şi timp.
 Subsistemul interpersonal include: interrelaţiile umane, comunicarea, tranzacţia,
rolul şi stresul.
 Subsistemul social include: organizarea, autoritatea, puterea, statutul şi luarea
deciziei.
 Tranzacţiile afective sau comunicarea dintre asistentă medicală şi client asigură
satisfacţie şi atingerea scopului final.
IMPLICAŢIILE ÎN ÎNGRIJIREA SĂNĂTĂŢII COMUNITARE
 Orientează subsistemele personal, interpersonal şi social ale clientului către
identificarea căii de atingere a scopurilor.
 Colaborează cu clientul în stabilirea căilor de urmat pentru a obţine o sănătate
optimă.
 Ajută clientul să se adapteze la variaţiile factorilor de mediu.
 Explică scopul orientativ al documentării în îngrijirile îngrijiri de sănătate pentru
indivizi, familie şi comunitate.

I.3.8. SCOPUL PRACTIC PENTRU UTILIZAREA TEORIILOR

Modalitatea de utilizare a teoriei este extinsă. Pentru practician, nivelul de utilizare a
teoriei este marcat de dezvoltarea cercetării care se concretizează prin generarea de
noi cunoştinţe. Practicianul selectează direcţiile practice ale rezultatelor cercetării
pentru a avea succes în activitatea să. Pentru a fi competent, utilizarea teoriilor
selectate de practică este soluţia optimă. Pentru utilizarea teoriei în arta practicii
există multe argumente ce sunt redate printr-o diagramă a progresiei practicilor care
duc spre rezultate previzibile determinând succesul sau insuccesul.
Progresia este expusă după cum urmează:
 PRACTICI  PRACTICI : Asistentul medical vede o altă asistentă medicală
făcând o acţiune şi face şi ea la fel (o imită).
 PRACTICI  INTUIŢIE  PRACTICI : Asistentul medical vede variate acţiuni
posibile într-o anumită situaţie şi prin propria să intuiţie selectează şi aplică
acţiunea care corespunde cel mai bine situaţiei.
 PRACTICI  INTUIŢII  SELECŢIE  PRACTICI : Experienţele şi intuiţiile
anterioare sunt revăzute şi reconsiderate în scopul de a stabili liniile de ghidare
şi regulile ce vor fi utilizate în selectarea celei mai adecvate acţiuni ca trebuie
aplicată. Acest pas reprezintă cea mai bună modalitate de a învăţa din greşeli.
 PRACTICI  INTUIŢII  TEORIE  PRINCIPII  PRACTICI : Teoria
asigură o viziune raţională şi sistematizată a situaţiei şi serveşte ca ghid în
selectarea principiilor corespunzătoare acţiunii. Modificarea utilizării teoriei poate
furniza o bază pentru o nouă acţiune. (Miller, 1988)

Premizele majore privind practica îngrijirilor de sănătate comunitare au fost statuate

în precepte. Pentru elaborarea acestor precepte au fost utilizaţi o serie de termeni
descriptivi (concepte) necesari asistentului medical comunitare pentru a-i încorpora
în aria de acţiune a practicii. Aceste concepte asigură construirea schiţelor pentru
utilizarea teoriei, schiţe pe bază cărora se vor trasa principiile practicii.

Îngrijirile de sănătate comunitare, ca disciplină, sunt în continuu progres datorită

diversităţii teoriilor şi diferenţelor ce există între acestea. Teoriile practicii asigură
liniile directoare pentru succesul acţiunilor. Prin aplicarea unor teorii rezultate din
studiile efectuate asupra individului, familiei sau comunităţii, studentul în îngrijiri de
sănătate comunitare va fi capabil să selecteze teoriile corespunzătoare practicii
actuale. Printr-o astfel de procedură, studentul învaţă valoarea practică a teoriei.
 II. PROMOVAREA SĂNĂTĂŢII

II.1.DEFINIŢII
1. Strategia de mediere între persoane şi mediul lor (ecosistem), care
1
sintetizează alegerea personală şi responsabilitatea societăţii faţă de sănătate.
2. Procesul care conferă populaţiei mijloacele să-şi asigure un mai mare
control asupra propriei sănătăţi şi s-o amelioreze pe aceasta. Este procesul care
„adaugă ani vieţii şi viaţă anilor” (OMS)
Promovarea sănătăţii pune accentul pe noul concept de sănătate sau modelul
„pozitiv” al sănătăţii (abordare holistică, ţine cont de cele 6 dimensiuni ale sănătăţii).
Modelul „negativ” al sănătăţii, este considerat, în prezent, un model biomedical
(sănătatea este considerată proprietatea fiinţei biologice nu a persoanei),
reducţionist (ia în considerare boala nu bolnavul), mecanicist (omul este privit ca un
mecanism care se poate defecta) şi alopatic (fiecare boală poate beneficia de un
tratament medicamentos).

1 Enăchescu, D. şi Marcu, Gr. - "Sănătate Publică şi Management Sanitar" - Ed. ALL, 1995