ROLUL RELATIEI PROFESOR-ELEV IN ACTUL COMUNICARII

EDUCATIONALE

Comunicarea este conditia “sine qua non” a vietii omenesti fara ea neexistand
o societate deoarece comunicarea - fie verbala fie nonverbala – este chintesenta umanizarii
, a manifestarii culturale si spirituale a oamenilor .
Elevii clasei si profesorul formeaza impreuna un ansamblu organizat, un sistem,
in cadrul caruia relatiile ce se stabilesc intre “elemente” sunt deosebit de complexe.
Locul si rolul termenilor in relatia profesor-elevi nu sunt nici simetrice, nici
egale. De aceea o viziune ideala a profesorului despre o armonie perfecta cu clasa de elevi
este iluzorie, nefondata teoretic, dupa cum iluzorie este si viziunea elevilor despre o
emancipare totala de sub tutela profesorului.
Calitatea tuturor proceselor educationale depinde de calitatea comunicarii.
Comunicarea este stimulata prin convorbire, profesorul trebuie sa stie sa si asculte nu doar
sa vorbeasca, sa creeze un climat de incredere si buna dispozitie, deoarece comunicarea
pedagogica nu poate fi decat bilaterala, pentru ca profesorul nu doar informeaza ci si
comunica, el trebuie sa fie nu doar emitator ci si receptor.
In sistemul professor-elevi pot exista si disfunctii . Astfel relatiile negative ale
profesorului cu elevii (tutelare, autoritarism, lipsa de respect, lipsa de intelegere, ironie,
toleranta exagerata etc.) pot frana dezvoltarea libera a personalitatii elevilor. La randul sau,
elevul, prin faptele si actiunile sale, poate impiedica adaptarea grupului, functionarea lui
normala si dezvoltarea plenara a indivizilor.
Coeziunea clasei de elevi constituie un obiectiv al muncii profesorului si totodata o
conditie a influentei sale educative. In acest scop, profesorul trebuie sa promoveze relatii
echilibrate de competitie-cooperare pentru a evita starile tensionale, individualismul,
comportamentul neamical etc., manifestari care slabesc coeziunea grupului si franeaza
influentele educative.
Profesorul conduce si decide, organizeaza, influenteaza, consiliaza si controleaza,
apreciaza si indruma, este model de conduita civica si morala trebuie sa fie un adevarat
expert care dirijeaza clasa.
Calitatile personale ale profesorului joaca un rol semnificativ in stilul de conducere
pe care il preconizeaza:
- liderul autoritar care poseda urmatoarele caracteristici personale: impunator,
dominator, aspru, inclinat spre critica, sever
- liderul democratic are alt suport in planul caracteristicilor personale:
stimulativ, cald, grijuliu, cinstit, amuzant, interesant (in conceptia mea
profesorul ideal)
- profesorul inclinat spre stilul de conducere laissez-faire este afectuos si
permisiv
Indiferent de stil, profesorii vor sa obtina cooperarea elevilor, acordul lor pentru ceea
ce urmeaza sa se desfasoare in sala de clasa. De asemenea, de o mare importanta este si
atitudinea de fond fata de elevi. Profesorii eficienti au, cu certitudine, personalitati diferite,

1
dar, indiferent de tipul de personalitate, succesul in munca cu elevii va fi legat de dragostea
lor pentru elevi, de bucuria de a preda, acestia tratandu-si elevii cu respect si corectitudine,
permitandu-le sa se simta in clasa ca acasa si comunicandu-le preocuparea pentru ei.
Relatiile apropiate intre professor si elev, bazate numai pe increderea elevului nu
numai in competenta profesionala a profesorului, ci si in competenta sa ca sfatuitor, sunt
dorite de catre elevi.
Cel mai des pentru motivarea retinerilor elevilor sunt invocate: distanta dintre profesor
si elevi, frica de profesor, indiferenta profesorilor, teama elevilor de a nu fi intelesi gresit
de catre acestia. Profesorul nu trebuie sa uite: “Copilul nu este o sticla pe care trebuie s-o
umpli, ci un foc pe care trebuie sa-l aprinzi.” (Montaigne)
Importanta in relatia professor –elev este si comunicarea nonverbala (gesturi, mimica,
infatisare, imbracaminte, stil personal) O figura incruntata spune altceva decat una
luminoasa. Miscarile mainilor, expresia fetei transmit stari emotionale, psihice, cum ar fi:
bucurie, frica, suparare, mandrie, etc. Limbajul nonverbal trebuie sa-l apropie pe profesor
de elev nu sa-l indeparteze. O figura incruntata, o persoana agitata poate speria, indeparta
elevul pe cand un chip zambitor, o voce blanda da incredere copilului.
Profesorul nu trebuie doar sa transmita informatii elevilor ci si sa ii consilieze, sa ii
sfatuiasca daca acestia au nevoie dar pana la a ajunge la consiliere trebuie sa la castige
increderea - si cum altfel s-ar putea apropia de elevi decat fiind deschis fata de ei?
Chiar si comunicarea educationala se poate realiza prin gesturi, nonverbale: salutul
printr-o inclinare a capului, invitatia printr-un gest sa ia loc, indreptarea aratatorului catre
buze pentru a cere liniste etc.
Datorita faptului ca nu exista doi elevi, doi oameni identici, sau poate datorita lipsei
de comunicare la nivelul unei clase pot aparea divergente de opinii,certuri sau chiar
impartirea colectivului de elevi in “bisericute” de aceea profesorul, in special profesorul
diriginte, trebuie sa fie si un bun mediator in conflictele ce pot aparea.Managementul si
controlul clasei vizeaza nu numai problemele minore ci si problemele serioase de
comportament si disciplina. Pentru rezolvarea acestora profesorul poate interveni in diverse
feluri:
- sa intervina direct fie cerand imperativ incetarea comportamentului
perturbator, fie reamintind sistemul de reguli existent si subliniind
expectantele profesorului
- sa admonesteze elevii care creaza probleme de disciplina. Remarc aici ca
admonestarea intre patru ochi e mult mai eficienta decat admonestarea in
fata clasei
- sa-i intervieveze fie investigativ fie castigandu-i increderea si “obligndu-l”
sa se destainuie
- o alta modalitate de interventie este cea a recompenselor, acestea avand un
rol semnificativ in formarea si intarirea motivatiei elevilor
- pedeapsa ar fi o alta modalitate de control dar ea trezeste asocieri si conotatii
negative; profesorul insa n-ar trebui sa ezite in aplicarea ei daca
imprejurarile o impun desi efectele ei positive sunt pe termen scurt.

2
 In momentul de fata eu lucrez atat cu o grupa de excelenta cat si cu copii cu “cerinte
speciale” si e mult mai greu sa lucrezi cu cei din a doua grupa deoarece impactul sufletesc
e mai puternic, iti e imposibil sa nu te implicit sentimental enorm si cred ca toata lumea
(mai ales cadrele didactice) inainte sa-i judece sau sa-i catalogheze intr-un anume fel ar
trebui sa stea de vorba cu ei, sa vada de ce reactioneaza ei intr-un anume fel, ce i-a
determinat sa faca un anumit lucru, fiindca ei sunt deschisi comunicarii. Daca in calitate de
profesor iti faci timp sa-i si asculti poti afla de la ei chiar mai mult decat ti-ai dori. Nu sunt
copii cu handicap, sunt copii fara copilarie care au ajuns sa fie numiti cu “CES” fie datorita
unor probleme familiale, fie datorita unor traume. Ei au nevoie mai mult decat oricine de
COMUNICARE, dar pana a ajunge la un dialog deschis e nevoie sa le castigi increderea.
Acesti copii cu cerinte speciale isi cresc fratii mai mici, au grija de casa in lisa parintilor
plecati peste hotare, si fac mult mai multe lucruri pe care un copil “normal”, fie el si un
copil de zece nu le-ar putea duce la capat.
In concluzie, relatiile apropiate dintre profesor si elev, bazate pe increderea elevului
nu numai in competenta profesionala a profesorului, ci si in competenta sa ca sfatuitor, pe
capacitatea empatica a profesorului – sunt dorite de catre elevi, Ei se adreseaza profesorilor
pentru a obtine sfaturi doar daca sunt destul de apropiati de ei, daca au incredere ca vor fi
ascultati, intelesi si bine sfatuiti.

BIBLIOGRAFIE

1. Negrila, Iulian, “Comunicarea organizationala” – suport de curs, Universitatea de

Vest “Vasile Goldis”, Arad, 2005
2. Cucos, Constantin (coordonator), “Psihopedagogie pentru examaenele de
definitivare si grade didactice”, Editura Polirom, Iasi, 1998
3. Pamfil, Alina, “Limba si literature romana in gimnaziu. Structuri didactice
deschise”, Editura Paralela 45, Bucuresti, 2003