66. LIMITELE DREPTULUI DE DISPOZIŢIE ASUPRA MOŞTENIRII.

OPRIREA
PACTELOR ASUPRA UNEI MOŞTENIRI NEDESCHISE. OPRIREA
SUBSTITUTŢ IILOR FIDEICOMISARE

Orice persoană fizică poate dispune de patrimoniul său pentru timpul când nu va mai fi în
viaţă, potrivit principiului libertăţii testamentare. Libertatea testamentară nu funcţionează însă
nemărginit, ea este îngrădită de anumite limite determinate de lege. Aceste limite constau în
faptul că :
 se poate dispune pentru cauză de moarte numai prin acte juridice revocabile (care
îmbracă forma testamentului), nu şi pe cale contractuală, caracterizată prin irevocabilitate,
întrucât legea interzice în consecinţă pactele asupra succesiunilor viitoare; orice pact asupra
moştenirilor viitoare nedeschise sunt interzise de lege;
 dispunătorul (testatorul) dispune de patrimoniul său numai pentru cazul propriei
sale morţi, nu şi pentru moartea subsecventă a succesorilor săi; substituţiile fideicomisare prin
care testatorul ar stabili o ordine succesorală, adică ar indica pe succesorii succesorilor săi, sunt
interzise de lege;
 dacă testatorul are la data deschiderii succesiunii (a decesului său) moştenitori
rezervatari, legatele testamentare vor produce efecte numai în limita cotităţii disponibile a
moştenirii; astfel, testatorul poate face orice liberalităţi, cu condiţia de a nu încălca rezerva
succesorală.
1. Oprirea pactelor asupra unei succesiuni viitoare. Pactul asupra unei succesiuni viitoare
(nedeschise), interzis de lege, este orice contract (convenţie), prin care se renunţă la o moştenire
viitoare, nedeschisă la data încheierii lui, sau se înstrăinează drepturile eventuale ale uneia dintre
părţi din acea moştenire.
Pactele asupra unei moşteniri nedeschise (viitoare) sunt interzise indiferent dacă privesc
moştenirea unei terţe persoane sau a unuia dintre contractanţi, şi dacă sunt făcute cu titlu oneros
sau cu titlu gratuit. Raţiunea interdicţiei este de a se împiedica naşterea dorinţei şi ideii morţii
celui care ar lăsa moştenirea la dobânditor printr-un astfel de pact.
Pentru a exista un pact asupra unei succesiuni viitoare trebuie îndeplinite cumulativ
următoarele condiţii:
 să existe un pact, adică o convenţie cu privire la o moştenire; sunt asimilate
convenţiilor şi actele juridice unilaterale de acceptare sau renunţare asupra unei moşteniri
viitoare;
 obiectul pactului să fie o moştenire nedesehisă; după deschiderea moştenirii,
succesorii pot dispune liber de drepturile dobândite prin moştenire;
 pactul să nu facă parte dintre cele permise, în mod expres (excepţional) de lege (Codul
civil recunoaşte ca valabilă convenţia prin care asociaţii se înţeleg că societatea va continua şi
după moartea unuia dintre ei cu moştenitorii celui decedat. La fel este valabilă împărţeala de
ascendent făcută prin donaţie a bunurilor prezente, cu efecte şi post mortem, dacă au fost
respectate condiţiile de formă şi fond cerute de lege pentru donaţie).
Pactele asupra unei succesiuni nedeschise (viitoare) sunt sancţionate cu nulitatea
absolută, întrucât trezesc dorinţa morţii celui despre a cărui moştenire nedesehisă este vorba. Nu
este posibilă validarea pactului prin confirmare sau ratificare după deschiderea succesiunii. Dacă
1
părţile doresc să menţină pactul, ele trebuie să-l refacă după deschiderea succesiunii, cu
respectarea exigenţelor legale.
2. Interzicerea substituţiilor fideicomisare. Substituţia fideicomisară este dispoziţia
cuprinsă într-un testament sau într-o donaţie prin care dispunătorul obligă pe beneficiarul
liberalităţii (legatar sau donator), numit instituit sau grevat, să conserve bunurile primite şi să le
transmită la moartea sa unei alte persoane (substituit) desemnate de dispunător.
Substituţiile fideicomisare sunt prohibite de lege, orice dispoziţii prin care donatorul,
moştenitorul instituit sau legatarul va fi însărcinat de a conserva şi a remite la o a treia persoană,
va fi nulă.
Substituţia fideicomisară presupune existenţa a trei subiecţi:
 dispunătorul (testator sau donator);
 un prim beneficiar (instituitul);
 un al doilea beneficiar (substituitul sau fideicomisarul)
Substituţia fideicomisară presupune existenţa a două liberalităţi având acelaşi obiect:
 una în folosul instituitului care se execută în momentul încheierii contractului de
donaţie sau la decesul dispunătorului;
 o alta care se execută la moartea instituitului.
Substituţia fideicomisară poate fi simplă (unică) când este formată din cel puţin două
liberalităţi cu acelaşi obiect şi graduală, când este formată din mai multe liberalităţi cu acelaşi
obiect sau veşnică, când se stipulează să opereze în folosul descendenţilor la infinit.
Pentru ca o dispoziţie liberală să fie o substituţie fideicomisară ea trebuie să întrunească
cumulativ următoarele condiţii:
- trebuie să cuprindă o dublă liberalitate (sau mai multe), ce urmează a fi executate
succesiv, având ca obiect aceleaşi bunuri, făcută de dispunător către două sau mai multe
persoane diferite; prima liberalitatea urmează să fie executată la moartea dispunătorului (sau la
încheierea contractului de donaţie), iar a doua la moartea instituitului, respectiv, următoarea la
moartea substituitului;
- instituitul este obligat de dispunător de a păstra şi conserva (de a nu înstrăina sau greva)
bunurile primite, pentru a le transmite apoi substituitului (astfel, bunurile în cauză sunt declarate
inalienabile, scoase din circuitul civil prin voinţa omului); clauza prin care se interzise înstrăinarea
bunului ce formează obiectul legatului sau donaţiei, contravine principiului liberei circulaţii a
bunului;
- să stabilească între aceste persoane o ordine succesivă, încât al doilea gratificat
(substituitul) să îl moştenească pe instituit la moartea acestuia din urmă; cele două liberalităţi nu
trebuie să vină una în lipsa celeilalte sau împreună, ci una după alta; pactele asupra moştenirii
altuia prin care dispunătorul ar stabili o ordine succesorală nu pot fi recunoscute valabile.
Orice dispoziţie care cuprinde o substituţie fideicomisară este sancţionată cu nulitatea
absolută şi integrală a dispoziţiei (este nulă atât liberalitatea prevăzută în favoarea substituitului,
cât şi liberalitatea în favoarea instituitului). Nulitatea nu poate fi acoperită prin confirmarea,
ratificarea sau executarea voluntară a legatului de către moştenitorii dispunătorului.
Substituţia ordinară (vulgară) nu trebuie confundată cu substituţia fideicomisare.
Substituţia ordinară este o dispoziţie cuprinsă într-o liberalitate (donaţie sau testament) prin care
dispunătorul desemnează, în mod subsidiar, unul sau mai mulţi gratificaţi (legatari sau donatari)
pentru ipoteza în care primul gratificat nu ar putea sau nu ar voi să o primească. Substituţia
2
ordinară (vulgară) nu este prohibită de lege - fiind permisă, spre deosebire de substituţia
fideicomisare care, aşa cum am arătat, este nulă.
În doctrina juridică au fost ridicate anumite probleme cu privire la nulitatea absolută în
următoarele cazuri:
- fideicomisul obligaţie - este o liberalitate făcută gratificatului, fără obligaţia de a
conserva bunurile şi a le transmite sa altei persoane; dispunătorul adresează legatarului numai
rugămintea de a gratifica altă persoană şi numai dacă bunurile moştenirii vor mai exista la
moartea ultimului; se consideră că o asemenea dispoziţie nu este prohibită de lege;
- legatul rămăşiţei (denumit şi fideicomis fără inalienabilitate) - este o liberalitate prin
care gratificatul nu este obligat să conserve bunurile primite, având dreptul să le înstrăineze cu
titlu oneros sau gratuit, dar dispunătorul îi impune obligaţia de a transmite, la moartea sa,
persoanei desemnate de el, ceea ce va mai exista în patrimoniul său la data morţii; nici o
asemenea dispoziţie nu este considerată prohibită;
- dublul legat condiţionat este o dispoziţie a testatorului prin care acesta face două
liberalităţi sub aceeaşi condiţie şi având acelaşi obiect; condiţia instituitului este rezolutorie, iar
condiţia impusă substituitului este suspensivă; se consideră că o astfel de dispoziţie nu poate fi
recunoscută valabilă.