Lucrare de laborator

DETERMINAREA CĂLDURII SPECIFICE A UNEI SUBSTANŢE SOLIDE

1.Scurtă privire teoretică

Se constată experimental că pentru a încălzi un corp omogen de masă m de la

temperatura t la temperatura t + ∆t , în cxondiţii ce trebuie precizate, este necesară o
cantitate de căldură Q, care este proporţională cu masa corpului şi cu o creştere ∆t a
temperaturii. Prin urmare se poate scrie:
∆Q = mc∆t (1)
Factorul de proporţionalitate c are pentru fiecare substanţă o valoare caracteristică ,este o
constantă de material şi se numeşte căldura specifică a corpului.
Din (1) găsim:
∆Q
c= (2)
m.∆t
Care este relaţia de definiţie a căldurii specifice medii pentru intervalul de temperatură
determinat ∆t .
După cum rezultă din (2), căldura specifică medie (notată uneori cu c ) a unui corp
omogen este o mărime fizică numeric egală cu cantitatea de căldură necesară unităţii de
masă din acel corp pentru a-şi ridica temperatura cu un grad în condiţii experimentale ce
trebuie specificate.
Căldura specifică c pentru o temperatură dată, reprezintă limita către care tinde
căldura specifică medie, când intervalul de temperatură corespunzător tinde către zero.
1 ∆Q 1 dQ
c = ⋅ lim sau c= ⋅ (3)
m ∆t → 0 ∆t m dt
În unele cărţi vom găsi această relaţie scrisă sub forma:
1 δQ
c= ⋅ (4)
m dt
Aici notaţia indică faptul că Q este o funcţie de proces, depinzând de modul în care se
realizează tranziţia între două stări termodfinamice de echilibru determinate.
Din (2) sau (3) găsim unitatea de măsură pentru căldura specifică în Sistemul
Internaţional de unităţi de măsură.
1
< c > şi = (5)
kg ⋅ K
Aceasta reprezintă căldura specifică a unui corp omogen cu masa de 1 kg, a cărei
temperatură termodinamică creşte cu 1 K când primeşte cantitatea de căldură de 1 J.
Se mai folosesc, de asemenea, următoarele unităţi:
cal Kcal
şi
g ⋅ grad kg ⋅ grad
Mărimea C = m ⋅ c (6) se numeşte capacitate calorică (capacitate termică).
Capacitatea calorică medie c a unui corp pentru un interval de temperatură dat, se
defineşte din relaţiile :
∆Q ∆Q
c= sau c= (7)
∆t ∆T
şi este o mărime fizică egală cu cantitatea de căldură necesară pentru a ridica, în
condiţiile date, temperatura unui corp cu un grad.
Capacitatea calorică pentru o temperatură dată t se defineşte din formula:
δQ
c= (8)
dt
În Sistemul Internaţional, C se măsoară în J/K. Alte unităţi folosite pentru
măsurarea capacităţii calorice sunt: cal/grad, Kcal/grad, erg/grad (vezi Anexa I, pag.
347).
Capacitatea calorică a unui corp este denumită uneori echivalentul în apă al
corpului respectiv. Aceasta deoarece produsul m.c este numeric egal cu cantitatea de
apă ce ar absorbi aceeaşi cantitate de căldură ca şi corpul de masă m , dacă i s-ar ridica
temperatura cu un grad şi dacă c se exprimă în cal/g.grad (pentru apă se consideră
c=1 cal/g.grad).
Deoarece cantitatea de căldură dQ este funcţie de proces, căldura specifică
(capacitatea calorică) a unui corp va avea valori diferite în funcţie de modul în care i se
transmite corpului căldură. Pentru gaze, mai des utilizate sunt căldurile specifice la
presiune constantă şi respectiv volum constant.
La corpurile solide, pentru care coeficienţii de dilatare termică au valori mici,
căldurile specifice la volum constant şi la presiune constantă practic nu se deosebesc. De
aceea, în cele ce urmează, nu se va face distincţie între aceste mărimi .
Căldura specifică depinde de natura substanţei, de starea ei de agregare, de
structura cristalină a acesteia. Ea depinde, de asemenea şi de temperatură, mai ales în
domeniul temperaturilor joase.
Căldura specifică a unei substanţe depinde direct de tipurile de interacţiuni dintre
particulele constitutive şi, ca urmare, prin studiul căldurilor specifice se obţin informaţii
preţioase referitoare la caracteristicile acestor interacţiuni.
De aceea studiul căldurilor specifice ale corpurilor constituie o problemă de
cercetare ştiinţifică deosebirt de actuală.
În prezentul referat se descrie o metodă simplă de determinare a căldurii specifice
a corpurilor solide, numită metoda calorimetrică.

2. Principiile calorimetriei

Cu studiul diferitelor metode de măsurare a cantităţii de căldură şi a căldurilor

specifice se ocupă calorimetria.
Calorimetria are la bază următoarele principii:
a. Principiul echilibrului termic. Într-un sistem izolat, format din mai multe
corpuri cu temperaturi diferite puse în contact termic, se ajunge după un timp oarecare, ca
toate corpurile sistemului să aibă aceeaşi temperatură.
b. Principiul egalităţii schimbului de căldură. Când se produce un schimb de
căldură între două corpuri (sisteme de corpuri) , cantitatea de căldură cedată de un corp
(sistem) este egală cu cantitatea de căldură primită de celălalt.
c. Principiul egalităţii cantităţilor de căldură care intervin în fenomenele inverse.
Dacă un fenomen (un proces sau o transformare) se desfăşoară într-un sens cu absorbţia
unei cantităţi de căldură, la fenomenul invers se va dgaja aceeaşi cantitate de căldură.
d. Metoda amestecurilor (utilizată pentru prime dată de către Richman, în 1750) se
foloseşte foarte des pentru măsurarea cantităţilor de căldură. Principiul metodei constă în
a ceda unei anumite cantităţi de apă (sau unui alt lichid căruia i se cunoaşte căldura
specifică) cantitatea de căldură de măsurat şi, în determinarea creşterii temperaturii apei
(lichidului). Apa este conţinută într-un calorimetru.

3. Descrierea calorimetrului

Dispozitivele cu ajutorul cărora se măsoară cantităţile de căldură cedate sau

primite de anumite corpuri, se numesc calorimetre.
Construcţia lor depinde de starea de agregare a corpurilor studiate, precum şi de
domeniul de temperatură în care se efectuează măsurătorile.
Un calorimetru utilizat curent în laborator constă dintr-un vas metalic de formă
cilindrică A, numit vas calorimetric, în care se introduce o cantitate determinată dintr-un
lidhid oarecare (de obicei apă) (Fig.1).
Acest vas se introduce într-un alt vas metalic B, numit uneori vas–ecran.
Cele două vase se aşează în aşa fel încât între ele să rămână un strat de aer, care
are rolul de a împiedicas propagarea căldurii de la vasul calorimetric A spre exterior sau
invers (aerul transmite mai greu căldura), Pentru o mai bună izolaţie termică se
nichelează partea exterioară a vasului A şi partea interioară a vasului B.

Vasul calorimetric se sprijină pe 3–4 suporturi confecţionate din materiale

termoizolatoare (de obicei din plută sau materiale plastice). El este prevăzut cu un capac
confecţionat, de asemenea, dintr-un material izolator termic. În capac sunt practicate
două orificii care permit introducerea în calorimetru a unui termometru T (cu care se
măsoară temperatura lichidului) şi un agitator C (cu care se uniformizează temperatura
acestui lichid). Acest capac împiedică pierderea unei cantităţi de căldură prin evaporarea
apei.

1. Principiul metodei şi modul de lucru

Se cântăreşte cu o balanţă corpul căruia vrem să-i determinăm căldura specifică.

Fie m s masa acestuia.
Se determină apoi, prin cântărire, masa m v a vasului calorimetric A şi masa m a a
apei care se introduce în acest vas. Dacă corpul căruia vrem să-i determinăm căldura
specifică se dizolvă în apă, atunci în vasul A se introduce un alt lichid. Masa m a se
determină cântărind vasul calorimetric gol, apoi cu cantitatea respectivă de apă şi făcând
diferenţa dintre cele două cântăriri.
Cu ajutorul termometrului T 1 , (Fig.2), se măsoară temperatura t 0 a apei şi a
vasului calorimetric (temperatura iniţială).
Folosind un reşou (sau un bec de gaz), vom încălzi într-un alt vas cu apă V corpul
căruia vrem să-i determinăm căldura specifică, până la o temperatură t 1 , care se
determină cu termometrul T 2 .
 Se introduce apoi corpul în lichidul din vasul A şi, cu ajutorul agitatorului c, se
caută să se realizeze uniformizarea temperaturii.
După un timp oarecare, vasul A, lichidul din vas, agitatorul C şi partea din
termometrul T 1 care se află cufundată în lichid, ajung la aceeaşi temperatură t f
(temperatura finală). Această temperatură poate fi măsurată de asemenea cu termometrul
T1.

Evident, egalizarea temperaturii a avut loc ca urmare a schimburilor de căldură

dintre corpurile aduse în contact termic (principiul echilibrului termic).
Considerând sistemul izolat, va trebui să existe egalitate între cantităţile de căldură
absorbite de corpurile care se încălzesc şi cele cedate de corpurile care se răcesc, adică:
Qabs = Qced (9)
În cazul considerat, cedează o cantitate de căldură corpul căruia i se determină
căldura specifică, acesta răcindu-se la temperatura t 1 la temperatura t f . Deci, se poate
scrie:
Qced = m s c s (t1 − t f ) (10)
c s fiind căldura specifică a corpului respectiv.
Primesc cantităţi de căldură: vasul calorimetrc A, apa din vas, termometrul şi
agitatorul. Toate acestea îşi ridică temperatura de la t 0 la t f .
Prin urmare avem :
Qabs = Qv + Qa + Qt + Qag (11)
Q v fiind cantitatea de căldură absorbită de vasul calorimetric, Q a - cea absorbită de apa
din vas, Q t - căldura absorbită de termometru şi Q ag - cantitatea de căldură absorbită de
agitator.
Ţinând seama de (1), relaţia (11) se poate scrie sub forma:
Qabs = (mv cv + ma c a + mt ct + mag c ag )(t f − t 0 ) (12)
unde:
- m v şi c v sunt masa, respectiv căldura specifică a vasului calorimetric;
- m a şi c a sunt masa şi căldura specifică a apei din vasul A;
- m t şi c t sunt masa şi căldura specifică a porţiunii cufundate în apă a termometrului T 1 ;
- m ag şi c ag sunt masa şi căldura specifică a agitatorului C.
Introducându-se (10) şi (12) în (9) , se obţine uşor următoarea relaţie pentru c s :
(mv cv + ma ca + mt ct + mag cag )(t f − t 0 )
cs =
m s (t1 − t f )
(13)

Dacă se notează :
mv cv + mt ct + mag c ag = ω (14)
relaţia devine :
 (ω + ma ca )(t f − t0 )
cs =
m s (t1 − t f )
(15)

Mărimea ω se numeşte echivalentul în apă al calorimetrului cu accesorii, fiind

egal - conform formulei (14) - cu suma capacităţilor calorice ale vasului calorimetric,
termometrului şi agitatorului.
În general, agitatorul are masă mică şi este confecţionat din material cu căldură
specifică mică, de aceea într-o primă aproximaţie, cantitatea de căldură absorbită de el se
poate neglija în comparaţie cu cantitatea de căldură absorbită de apa din calorimetru şi
de vasul calorimetric. De asemenea, se poate neglija şi cantitatea de căldură absorbită de
termometru .
În acest caz, relaţia (13) devine:
(mv cv + ma ca )(t f − t 0 )
cs =
m s (t1 − t f )
(16)

2. Tabel cu date experimentale

Determinarea căldurii specifice , utilizând relaţia (16)
Nr.crt. mv ma ms t0 t1 tf ca cv cs
( kg) ( kg ) ( kg ) ( 0C ) ( 0C ) ( 0C ) (J/kgK) (J/kgK) (J/kgK)