ANTICHITATEA (~ 3000 î. Hr. – 476 d. Hr.

SPAŢII ŞI POPOARE ÎN ANTICHITATE; FORME DE ORGANIZARE POLITICĂ

Observaţie introductivă: vor fi studiate două arii istorico-geografice, Orientul antic şi Europa antică

Cuprins:
1. Orientul antic:
- a. Mesopotamia: Sumer, Akkad, Assiria, Imperiul Noului Babilon
- b. Egiptul
- c. Statul evreu
- d. Imperiul Persan
2. Europa antică
- a. Grecia antică: Periodizare, Civilizaţia cretană, Civilizaţia miceniană, Epoca obscură,
Marea colonizare greacă, Sparta, Atena, Războiul în lumea greacă, Epoca elenistică
- b. Roma antică: Regatul, Republica, Imperiul
- c. Dacia antică

1. ORIENTUL ANTIC

- este aria istorico-geografică cuprinsă între ţărmul estic al Mării Mediterane şi ţărmurile Oceanului
Indian şi Oceanului Pacific (este cea mai întinsă arie istorico-geografică din Antichitate şi primul
spaţiu de dezvoltare a civilizaţiei antice)

- popoarele ce locuiesc pe această arie au origini diferite: indo-europeni (IE), semito-hamiţi (SH, S),
sino-tibetani (ST):
1.egiptenii (SH) nord-estul Africii
2. hittiţii (IE) Asia Mică
3. fenicienii (S) ţărmul estic al Mediteranei
4. evreii (S) ţărmul estic al Mediteranei
5.arabii (S) Peninsula Arabică
6.sumerienii (?) - Mesopotamia de sud
7.akkadienii (S) - Mesopotamia centrală
8.asirienii (S) - Mesopotamia de nord
9.mezii (IE) - Podişul Iran
10.perşii (IE) - Podişul Iran
11.indienii (IE) - India
12.chinezii (ST) - China

A. MESOPOTAMIA
1
(de la mesos şi potamos → “pământul dintre fluvii”, adică Eufrat şi Tigru) – este un termen generic,
acoperind realităţi etno-politice foarte diverse

Sumer
- sumerienii au origine incertă, se stabilesc în Sudul Mesopotamiei la începutul mileniului IV î.Hr.
- ocupaţii : agricultură, pomicultură, creşterea animalelor
- stratificare socială : apare elita conducătoare, numită aristrocaţie → militară şi sacerdotală (adică
religioasă)
- organizare politică : formează oraşe-state, adică oraşe şi zona rurală dimprejurul lor (celelalte
forme de organizare politică din Orient sunt regatul şi imperiul)
exemple de oraşe-state: Ur, Uruk (v. « Epopeea lui Ghilgamesh »), Umma, Lagaş, Nippur
→ sunt conduse de regi (despoţi) care au prerogative (atribuţii) politice, militare, religioase
- au inventat prima formă de scriere, cea cuneiformă (acum peste 5000 de ani); de asemenea, au pus
la punct sistemul sexazecimal, pe baza căruia au împărţit cercul în 360 de grade, anul în 360 de zile,
ziua în 2x12 ore etc. („La început a fost Sumerul”)

Akkad
- akkadienii sunt semiţi, se stabilesc în centrul Mesopotamiei, la începutul mileniului III î. Hr.
- au întemeiat oraşe-state precum Kis, Akkad, Babilon
- regele Sargon I (sec. XXIV-XXIII î.Hr.) fondează oraşul Akkad, constituie o armată permanentă,
cucereşte oraşele-state din Mesopotamia şi se extinde dincolo de Tigru şi Eufrat, întemeind Imperiul
Akkadian → se va intitula « rege al celor patru părţii ale lumii »
- ulterior se impune oraşul Babilon: Hammurabi (sec. XVIII-XVII î.Hr., din dinastia amorită) foarte
bun organizator, va constitui prin cuceriri Imperiul babilonian
Hammurabi este faimos şi pentru codul de legi care îi poartă numele (ex. legea talionului:
“ochi pentru ochi, dintre pentru dinte, măsură pentru măsură")

Assiria
- assirienii sunt semiţi, s-au aşezat în zona de nord a Mesopotamiei în mileniul III î.Hr.
- au întemeiat oraşe: Assur, Ninive
- ocupaţii: sunt păstori, dar mai ales foarte buni războinici :
- sec.XI î.Hr.: Tiglatpalassar I fondează Imperiul Assirian (limite: Marea Neagră, Marea
Mediterană, golful Persic)
- sec.VII î.Hr.: Assurbanibal I duce Imperiul Assirian la apogeul său
- stăpânirea assirienilor este distrusă de o coaliţie între babilonieni şi mezi

Imperiul Noului Babilon

- noul imperiu creat după distrugerea celui assirian se numeşte Imperiul Noului Babilon.
fondatorul imperiului: Nabuccodonosor al II-lea (605-562 î.Hr.), v. subiectul robiei
babiloniene a evreilor („Corul sclavilor” din opera Nabucco de Giuseppe Verdi)
- 538 î.Hr. - Imperiul Noului Babilon este cucerit de către perşii conduşi de Cirus cel Mare

Observaţie: istoria zonei mesopotamiene constă, în bună măsură, în apariţia şi prăbuşirea succesivă
a unor imperii
B. EGIPTUL
2
teritoriul: Egiptul este o zonă izolată de mare (N, E), munţi (S) şi deşert; civilizația egipteană a
înflorit datorită existenței Nilului → Herodot: ”Egiptul este un dar al fluviului” (Nilul, „cel negru”
= fertil, 1000 km lungime, 15-35 km lățime);
Nilul poate provoca, însă, pagube imense (revărsări, deci inundaţii) dacă nu este controlat
de om → v. fragmentul literar „...în anul hienelor, când ne-a fost foame...”

populaţia
- egiptenii apar ca popor în mileniul IV î.Hr., dintr-o fuziune între vânatorii nomazi care s-au aşezat
în valea şi delta Nilului şi populaţiile semito-hamite, venite dinspre răsărit

apariţia statului egiptean

-organizarea de tip gentilic (pe familii mari) lasă treptat locul unor unităţi săteşti sedentare
-în timp, se formează două nuclee statale (sau formaţiuni prestatale):
 Egiptul de Jos (în Nord)
 Egiptul de Sus (în Sud)
cauzele apariției statului : pentru a se apăra mai bine, pentru a putea controla mai bine Nilul prin
constituirea de canale şi diguri;
-cele două nuclee statale sunt unificate de Menes (Narmer), cca. 3200/3100 î.Hr., capitala fiind
stabilită la Memphis

forma de organizare statală

- Egiptul este o monarhie despotică de tip oriental

- regele (faraonul) are putere absolută, voinţa lui fiind considerată lege; este conducătorul statului şi
al armatei, este legislator şi judecător suprem
- faraonul este considerat fiul zeului Ra (zeul Soarelui) şi zeu el însuşi, când murea era mumificat
(prin îmbălsămare) → aşadar, puterea faraonului este una divină, legitimarea sa fiind una de ordin
religios ; faraonul este în luptă pentru menţinerea ordinii cosmice, reprezentată de zeiţa Maât; el este
privit ca garantul bunăstarii poporului său;
-simboluri ale puterii faraonului:
1. Dubla coroană;
2. Barba falsă;
3. Masca (cu uraeus - capul de cobră);
4. Sceptrul
5. Biciul
6. Coada de taur
-faraonul nu poate conduce singur, el deleagă puterea: cea religioasă preoţilor şi cea laică unor
conducători militari sau administrativi

- administraţia egipteană este foarte complexă → controlează construirea de canale şi diguri, precum
şi producţia agricolă şi meşteşugărească, comerţul
-în fruntea administraţiei se află un vizir („voinţa stăpânului, ochii şi urechile suveranului”)
ex: Imhotep, deopotrivă vizir şi arhitect

3
 - vizirul conduce o adevărată armată de funcţionari, atât în administraţia centrală, cât şi în
administraţia locală (căci Egiptul era împărţit în 42 de nome, conduse de nomarhi, adică
guvernatori locali)
- un rol foarte important în administraţie îl aveau scribii (posedau cunoştinţe de astronomie,
matematică, drept etc.)

societatea egipteană
societatea egipteană era compusă din:
1. aristrocraţie :
a) sacerdotală
b) militară
c) funciară
d) comercială
2.producători liberi (ţărani, meşteşugari)
3.sclavi (ai faraonului şi ai templelor – unele temple mai bogate deţineau până la 80.000 sclavi)

evoluţia statului egiptean

- preotul Manethon a împărţit istoria Egiptului în 30 de dinastii:
 Regatul Vechi - dinastiile III-VI (prima jumătate al mileniului al III-lea )
 Regatul Mijlociu - dinastiile XI-XIII (sec XX-XVIII î.Hr.)
 Regatul Nou - dinastiile XVIII-XX (sec XVI-XI î.Hr.)
-cele 3 perioade sunt despărţite de perioade intermediare
-după Regatul Nou urmează Regatul Târziu, o perioadă de decădere a Egiptului

-observaţie: istoria Egiptului se prezintă ca o alternanţă de centralizare statală, prosperitate

economică, înflorire culturală şi perioade de slăbire a autorităţii centrale, caracterizate prin foamete,
sărăcie, invazii

Regatul Vechi
- centralizare statală (puterea faraonului şi a administraţiei centrale este foarte mare)
- prosperitate economică (se dezvoltă agricultura – se construiesc canale de irigaţie –, pomicultura,
comerţul)
- înflorire culturală:
- apar primele texte literare: „Cărţile Morţilor”, „Textele Piramidelor”
-apar primele forme de piramide (piramida în trepte a faraonului Djoser de la Saqqara);
ulterior, apar piramidele clasice din zona Gizeh: cele mai cunoscute sunt ale lui
Keops (una dintre cele 7 minuni ale lumii antice), Kephren (v. şi Sfinxul) şi
Mikerinos
- invazia unor populaţii venite din Asia şi creşterea exagerată a puterii liderilor locali duc la
prăbuşirea Regatului Vechi

Regatul Mijlociu
- conducătorii egipteni din Theba au coordonat alungarea invadatorilor; se impune, astfel, dinastia
din Theba → Theba devine capitală
- are loc fenomenul de sincretism (contopirea a două divinităţi diferite, dar cu atribute
asemănătoare); Amon-Ra devine zeul principal
4
- se construiesc canale (ex.: un canal care leagă Nilul de Marea Roşie), sunt amenajate oaze
- se dezvoltă comerţul (cu Fenicia, Mespotamia etc.)
- în plan politico-militar, faraoni precum Sesostris I au dus o politică de cuceriri
- invazia hicsoşilor, populaţie venită din Asia, duce la prăbuşirea Regatului Mijlociu (hicsoşii
conduc peste 150 de ani în Egipt)

Regatul Nou
- perioada de apogeu a Egiptului: dezvoltare economică, înflorire culturală, extinderea graniţelor →
faraoni precum Tutmes al III-lea şi Ramses al II-lea (considerat cel mai important faraon egiptean)
duc o politică de cuceriri, transformând Egiptul într-un puternic Imperiu
Tutmes al III-lea (1504-1455 î.Hr.) - teritoriile din Africa sunt administrate direct
- în regiunile din Asia impune un tribut
Ramses al II-lea ( 1304-1237 î.Hr.) - îi învinge pe hittiţi în bătălia de la Kadeş (probabil
1274 î. Hr.); în urma ei a rămas cel mai vechi tratat de pace din istorie –Tratatul de la Kadeş
- de reţinut, din perioada Regatului Nou, şi încercarea faraonului Akhenaton de a reduce influenţa
clerului lui Amon, încercând să impună cultul unic al zeului Aton; după moartea sa, însă, urmaşul
său, Tutankhamon, va restaura cultul lui Amon

Regatul târziu
525 î. Hr. - Egiptul este cucerit de perşi
332 î. Hr. - Egiptul este cucerit de Alexandru Macedon
30 î. Hr. - Egiptul devine provincie romană, fiind cucerit de generalul roman Octavianus (după
bătălia de la Actium, 31 î.Hr); ultima regină a Egiptului, Cleopatra, moare

C. STATUL EVREU

teritoriu
- evreii au trăit pe un teritoriu restrâns, circa 15.000 km2 , numit într-o eopcă mai târzie Palestina
(descris în Biblie ca „locul unde curge laptele şi mierea”); teritoriul este udat de râul Iordan

populaţie
- evreii erau păstori nomazi, care vor migra lent spre vest, venind dinspre Mesopotamia; se
organizează treptat în familii mari, conduse de patriarhi
- sub comanda patriarhului Avraam, evreii s-au deplasat spre Canaan, teritoriu aflat pe ţărmul estic
al Mediteranei (~1800 î.Hr.)
- Biblia relatează despre legământul dintre Dumnezeu (Yahweh) şi Avraam: Avraam îl va recunoaşte
pe Yahweh drept unic Dumnezeu (religie monoteistă), iar în schimb Avraam va deveni părintele
unui popor, „poporul ales”, care va primi o nouă patrie, „Ţara Făgăduinţei” (v. şi tema sacrificiului
lui Isaac)
- ajunşi în Canaan, o parte dintre evrei se sedentarizează, iar ceilalţi se îndreptă spre Egipt (poate
din cauza foametei); treptat, aceştia din urmă au fost înrobiţi – „robia egipteană a evreilor” (durează
circa patru secole)

5
 - secolul XIII: conduşi de Moise, evreii ies din robia egipetană (v. cele zece minuni şi despărţirea
Mării Roşii); urmează o peregrinare de 40 de ani spre Canaan; în acest timp, Moise va reimpune/
consolida cultul monoteist a lui Yahve („Eu sunt Cel ce sunt”, v. Decalogul de pe Muntele Sinai);
evreii ajung în cele din urmă la graniţa „Ţării Făgaduinţei” → Moise moare, Iosua va fi cel care îi
conduce pe evrei în Ţara Făgaduinţei, începând cucerirea Canaanului
- sec. XII-XI î.Hr. – evreii sunt conduşi de lideri militari specializaţi, numiţi Judecători; în această
perioadă evreii sunt organizaţi în 12 triburi
- sec. XI î.Hr.: filistenii (→ „Palestina”), populaţii migratoare, ameninţă teritoriul evreilor

regatul evreu
- în condiţiile invaziei filistenilor, evreii trec de la confederaţia de 12 triburi la statul monarhic:
- Saul (1025-1004 î.Hr.) este primul rege evreu, fiind „uns” de Marele Preot Samuel
o îndepărtează pentru o vreme pericolul filistean, extinde graniţele statului
o consolidează autoritatea centrală
o creează o armată permanentă
- David (1004-965 î.Hr.) este primul mare rege al evreilor (v. confruntarea David ↔ Goliat):
o este un excelent administrator
o cultul monoteist al lui Yahve devine religie oficială
o capitala statului este fixată la Ierusalim
o extinde graniţele regatului evreu
o este un ilustru reprezentant al culturii ebraice (autorul „Psalmilor”)
o începe construcţia Templului din Ierusalim
- Solomon (965-930 î.Hr.) – supranumit „cel înţelept”
o foarte bun administrator, consolidează autoritatea centrală
o excelent diplomat, dezvoltă relaţiile diplomatice cu Egiptul, Fenicia etc.
o dezvoltă armata, creează un corp de cavalerie, construieşte o flotă
o definitivează Templul din Ierusalim

observaţie: domniile lui David şi Solomon reprezintă apogeul statului evreu unificat

- după moartea lui Solomon, regatul se va diviza, evreii fiind cuceriţi ulterior de asirieni, babilonieni
şi macedoneni, iar în secolul I î.Hr. de romani

D. IMPERIUL PERSAN

- bazele sale sunt puse de regele Cirus cel Mare (sec. VI î.Hr.), prin cucerirea Regatului mezilor, a
Imperiului Noului Babilon etc.
- imperiul ajunge la apogeu în timpul regelui Darius I (sec. VI-V î.Hr., cel care se va confrunta cu
grecii, dar şi cu geţii); statul persan cuprindea un teritoriu imens, din Asia Centrală până la Marea
Mediterană; acest teritoriu era organizat în satrapii (populaţiile cucerite păstrându-şi autonomia)
- în sec. IV (331 î. Hr.), Imperiul persan este cucerit de Alexandru Macedon

6
2. EUROPA ANTICĂ

A. INDO-EUROPENIZAREA
- în mileniile IV-III î.Hr., indo-europenii, populaţii de păstori şi războinici nomazi, pleacă din
regiunea de origine (incertă: Asia Centrală/ Asia Mică/ Scandinavia ?) şi se extind pe o arie foarte
vastă, din extremitatea vestică a Europei până în India (de aici numele)
- indo-europenii sunt purtătorii civilizaţiei bronzului, folosesc roata şi calul; ei vor cuceri populaţiile
neolitice, iar din fuziunea lor vor rezulta noi grupe etno-lingvistice (de popoare şi limbi), atât în
Europa, cât şi în Asia
-în Asia: hittiţii, mezii şi perşii, indienii
-în Europa se formează două grupe mari de popoare şi de limbi: centum şi satem .
▪ centum : grecii, latinii, celţii, germanii
▪ satem : slavii, tracii, populaţiile baltice

B. GRECIA ANTICĂ

Periodizarea istoriei Greciei antice

∙ Civilizaţia cretană (minoică) - secolele XXIII-XV î.Hr.
∙ Civilizaţia miceniană - secolele XV-XII î.Hr.
∙ Epoca „obscură” - secolele XII-VIII î.Hr.
∙ Marea colonizare greacă - secolele VIII-VI î.Hr.
∙ Epoca clasică (perioada de apogeu) - secolele V-IV î.Hr.
∙ Epoca elenistică - secolele IV-I î.Hr.

1.CIVILIZAŢIA CRETANĂ (secolele XXIII-XV î.Hr.)

- cretanii antici nu sunt greci; ei au creat o civiliziţie strălucită în bazinul Mării Mediterane – pe care
îl controlau – cu centrul în Creta; au construit palate superbe la Cnossos, Phaistos etc.
- foloseau o scriere cu ideograme, numită linearul A, rămasă nedescifrată
▪ v. legendele despre regele Minos, Minotaur, labirint, Dedal şi Icar (tentaţia zborului), Tezeu şi
Ariadna; expresia „a găsi firul Ariadnei” = a găsi o soluţie de ieşire/ rezolvare, un fir călăuzitor,
într-o problemă foarte încurcată
- această civilizaţie strălucită s-a prăbuşit din cauza unei catastrofe naturale (erupţie vulcanică?)
şi/sau a invaziei micenienilor (grecii ahei)

► venirea grecilor în Grecia se face în patru valuri:

a) aheii – vor crea civilizaţia miceniană
b) eolienii – v. Eol (zeul vânturilor), eolian
c) ionienii – vor întemeia cetatea Atena
d) dorienii – vor întemeia cetatea Sparta

7
 2. CIVILIZAŢIA MICENIANĂ (XV-XII î.Hr.)
- este prima epocă importantă a civilizaţiei greceşti; civilizaţia miceniană s-a dezvoltat în sudul
Greciei; micenienii erau conduşi de basilei (regi); au construit palate – ex., Palatul din Micene; au
folosit scrisul – linearul B (descifrat)
- micenienii au creat o civilizaţie războinică, cucerind Creta şi Troia (v. Homer, „Iliada” şi
„Odiseea”)
- civilizaţia miceniană s-a prăbuşit din cauza unui cataclism (cutremur?) şi/sau a invaziei ultimilor
greci, dorienii

3. EPOCA „OBSCURĂ” / DARK AGE (sec XII-VIII)

-se pierde uzanţa scrisului (de aici Epocă „obscură”), informaţiile provenind mai ales din izvoare
arheologice (ceramică etc.)
- sec. IX-VIII – încep, totuşi, să reapară oraşele, formându-se oraşe-state (la singular „polis” → de
aici „politică”)
- oraşele-state sunt formate dintr-un oraş, constituit în jurul unei Acropole (akros + polis,
„partea cea mai înaltă a oraşului”) şi teritoriul agricol din jurul său (chora); mai târziu, în
Epoca clasică, au existat circa 200 de oraşe-state, de dimensiuni diferite şi cu regimuri
politice diferite (aşadar, nu a existat un singur stat grec, au existat o mulţime de oraşe-state greceşti,
cele mai importante fiind Atena şi Sparta)
- în sec. VIII î.Hr. reapare scrisul, sunt finalizate „Iliada” şi „Odiseea”

4. MAREA COLONIZARE GREACĂ (sec. VIII-VI î.Hr.)

- coloniile sunt oraşe-state întemeiate de greci (de oraşe-state numite metropole – „oraşe-mamă”) în
afara Greciei, pe ţărmurile Mării Mediterane, Mării Negre, Africii de nord

-cauze ale colonizării: creşterea demografică, insuficienţa resurselor, disputele politice din cetăţi

▪ Platon : „Grecii s-au aşezat pe ţărmurile mărilor ca broaştele pe malul unui lac.”

- colonii din Mediterana: Syracusa, Tarent, Crotona, Neapolis („Magna Grecia”, sudul Italiei de azi)
Massalia (sudul Franţei de azi)
- colonii din nordul Africii : Cyrene, Naukratis
- colonii din nordul Mării Egee şi de pe coastele vestice ale Mării Negre :
Bizantyon (v. Constantinopol şi Istanbul)
Histria, Tomis, Callatis

▪ din metropolă pleca o expediţie condusă de un lider (oikistes), se lua foc din vatra cetăţii şi o brazdă
de pământ; coloniile erau state independente, dar menţineau legături privilegiate cu metropolele
- coloniile erau de două feluri: comerciale şi agrare

- consecinţe ale Marii colonizări greceşti: răspândirea civilizaţiei greceşti

dezvoltarea comerţului şi a meşteşugurilor
dezvoltarea navigaţiei
5a. MODELE POLITICE ÎN LUMEA GREACĂ: SPARTA

8
▪ Sparta a fost întemeiată de dorieni (sec. al IX-lea î.Hr.) pe valea râului Eurotas, într-o regiune din
Pelopones numită Laconia.
▪ Spartanii au cucerit treptat întreaga Laconie şi ţinutul învecinat, Messenia. În secolul VI î.Hr., şi-
au impus dominaţia (hegemonia) în întregul Pelopones; în secolul V î.Hr., înving marea rivală, Atena
(în Războiul peloponesiac) şi domină întreaga lume greacă; în secolul IV î.Hr., statul spartan decade

▪ Organizarea social-politică îi este atribuită unei legiuitor semi-legendar, Lycurg:

populaţie, structură socială :

1. Spartanii
-erau în număr de 9000 (număr mic datorat faptului că supravegheau cu grijă natalitatea, uneori îşi
abandonau nou-născuţii mai firavi pe vârful muntelui Tayget)
- erau singurii cetăţeni cu drepturi depline
- îşi spuneau homoioi („egalii”), luau mese comune (sissytiai)
- se pregăteau în permanenţă pentru război (deci nu se ocupau cu agricultura, meşteşugurile,
comerţul); cei lipsiţi de curaj în luptă erau numiţi în batjocură tressantes („tremurătorii”); femeile
spartane practicau, de asemenea, exerciţii fizice
2. Periecii
-erau în număr de circa 30.000
-se bucurau de autonomie, dar erau obligaţi să urmeze politica Spartei
-se ocupau de agricultură şi meşteşuguri .
3. Hiloţii
- erau în număr de circa 150.000
- proveneau din fostele populaţii cucerite; se ocupau cu agricultura (lucrau pământurile spartanilor)
- aveau o condiţie intermediară între oameni şi sclavi: îşi puteau întemeia liber familii, puteau avea
bunuri personale pe care să le lase moştenire, spartanii nu îi puteau vinde; în schimb, spartanii aveau
drept de viaţă şi de moarte asupra lor (kryptia = vânătoare de hiloţi; astfel, spartanii se află într-un
război permanent cu hiloţii)

organizare politică
1. doi regi cu puteri egale
- au atribuţii militare şi religioase
- sunt aleşi pe viaţă din două familii diferite (Agiazii şi Euripontizii)
2. Sfatul bătrânilor (Gerusia )
-28 membri (persoane peste 60 de ani ) + cei 2 regi = 30 membri
-se ocupă cu administrarea statului spartan ;
3. Colegiul celor 5 efori („ephoros” = supraveghetor) – apare în sec. VI î.Hr.
-are o putere deosebită: veghează la respectarea legilor şi tradiţiilor, îi controlează pe
cei doi regi
- membrii săi sunt aleşi pe un singur an (tocmai pentru că au o putere foarte mare)
4. Adunarea poporului (Apella ) :
- cuprinde totalitatea cetăţenilor care pot purta arme
- are atribuţii reduse: aprobă prin aclamaţii hotărârile conducătorilor
observaţie: Regimul spartan este un regim aristocratic (oligarhic) cu un pronunţat caracter militar;
este un regim „pietrificat”, refuzând schimbarea

9
modelul de educaţie spartan
- de la 7 ani, educaţia copiilor era preluată de stat (învăţau să scrie, să citească, dar nu foarte mult,
precum şi muzică ritmată pentru a avea curaj în război; erau supuşi unor exerciţii fizice foarte dure)
 valori : curaj, rezistenţă, disciplină, supunere faţă de conducători, camaraderie
 vorbirea laconică (pe scurt – „Dacă...”)
 „ciorba neagră” („ciorba spartană”)

observaţie finală: excelenţi războinici, spartanii au lăsat o moştenire culturală nesemnificativă;

Moses Finley : „Spartanii vorbeau foarte puţin pentru că nu prea aveau ce să spună.”

5b. MODELE POLITICE ÎN LUMEA GREACĂ: ATENA

▪ conform legendei, eroul Tezeu a unificat triburile ateniene şi a dat o primă constituţie, împărţind
populaţia în 3 categorii: aristocraţii (eupatrizii), meşteşugarii, agricultorii
▪ conform descoperirilor arheologice, la începutul mileniului I, existau in Attica mai multe
târguşoare, unificate în secolul VIII î.Hr. de Atena

- la început, statul atenian a fost o monarhie aristocratică, fiind condusă de un rege şi eupatrizi
(nobili); în secolul VII î.Hr., însă, monarhia este înlăturată. Astfel, Atena republicană are ca
instituţii:
 Colegiul celor 9 arhonţi, aceştia provenind din rândul eupatrizilor şi fiind aleşi pe un
an; sunt magistraţi cu atribuţii administrative
 Areopag - organul suprem de judecată şi control, compus din foşti arhonţi
 Adunarea Poporului (Ekklesia), cuprinzând toţi bărbaţii cetăţeni; ea deţine un rol
secundar

- în concluzie, Atena era o republică aristrocratică

evoluţia spre democraţie (demos + kratia = “puterea poporului”) → se realizează prin reforme
succesive

a) Dracon, 621 î.Hr.

- în contextul frământărilor legate de proprietatea funciară, Dracon dă primele legi scrise (legi severe
– “draconice”); aceste legi nu vizează instaurarea democraţiei, dar limitează abuzul eupatrizilor

b) Solon, 594-593 î.Hr.

reformele sale:
- a) interzice sclavia din datorii şi îi răscumpără pe cetăţenii atenieni deveniţi deja sclavi; acest fapt
întăreşte corpul civic (totalitatea cetăţenilor), precum şi mândria de a fi atenian.
- b) introduce reforma censului, care instaurează timocraţia (puterea celor cu avere)
- astfel, Solon împarte societatea ateniană în patru clase în funcţie de avere:
10
 o primele două categorii pot participa la conducerea politică
o primele trei au dreptul de a lupta în armată
o toate patru pot participa la Adunarea Poporului
- c) înfiinţează Consiliul celor 400 (Bulé), compus din 100 de reprezentanţi ai fiecăruia dintre cele
patru triburi ateniene; Consiliul se ocupă cu treburile administrative ale cetăţii
- d) înfiinţează Tribunalul popular (Heliaia), cu atribuţii judecătoreşti, la care participau cetăţeni din
toate cele patru clase

♦ reformele lui Solon, considerate prima Constituţie a Atenei, nu creează încă un regim democratic,
dar scad în mod semnificativ puterea eupatrizilor. Ele atribuie diferenţiat, în funcţie de avere,
drepturi politice tuturor cetăţenilor. Ulterior, în secolul VI î.Hr., la Atena s-a instaurat tirania lui
Pisistrate, apoi a fiilor lui, care va fi înlăturată, din cauza abuzurilor urmaşilor săi.

c) Clistene, 509-508 î.Hr.

reformele sale:
- a) introduce isonomia (egalitate între cetăţeni) şi isegoria (dreptul egal de a vorbi în public pentru
cetăţeni)
- b) reîmparte populaţia statului atenian pe criterii teritoriale, în 10 triburi, 30 de tritii şi 100 de deme
(un trib era compus din trei tritii din zone diferite ale Atticii, v. desen)
▪ astfel, Clistene a omogenizat populaţia Atticii şi a dat o grea lovitură unităţii şi puterii
vechilor familii aristocratice
- c) transformă Consiliul celor 400 în Consiliul celor 500 (50 de reprezentanţi/trib, aleşi prin tragere
la sorţi) ; fiecare trib conducea 36 de zile (principiul rotaţiei)
- d) transformă Colegiul celor 9 arhonţi în Colegiul celor 10 arhonţi (câte unul de fiecare trib);
ulterior, şi arhonţii sunt traşi la sorţi şi aleşi pe un singur an prin rotaţie din fiecare trib
- e) înfiinţează Colegiul celor 10 strategi (câte unul de fiecare trib), care conduc armata; fiind experţi
în arta războiului, nu sunt traşi la sorţi, ci aleşi conform meritelor
- f) introduce ostracismul (gr. ostrakon = „ciob”): o persoană prea puternică/ influentă, considerată
un pericol potenţial pentru democraţie, era îndepărtată pentru 10 ani din cetate prin votul Ekklesiei
(vot pe cioburi); erau necesare cel puţin 6000 de voturi pentru ca o persoană să fie ostracizată
▪ ostracismul nu era o pedeapsă (bunurile respectvei persoane nu sunt confiscate, familia nu
are de suferit), ci o măsură de precauţie care dorea să prevină revenirea la un regim
nedemocratic

♦ observaţie: reformele lui Clistene reprezintă actul de naştere al democraţiei ateniene

d) Efialte, 462-461 î.Hr. – a restrâns atribuţiile Areopagului şi a introdus procedura controlului

activităţii magistraţilor la ieşirea din funcţie

e) Pericle, 443-429 î.Hr. (ales strateg de 15 ori la rând)

reformele sale:
- a) reforma cetăţeniei: trebuia să ai ambii părinţii atenieni pentru a fi cetăţean atenian
- b) reforma mistophoriei (mistos = salariu) – retribuirea (salarizarea) funcţilor publice; este o
măsură în favoarea cetăţenilor mai săraci, care îşi permit astfel să participe la viaţa politică

11
♦ secolul V atenian se numeşte şi „secolul lui Pericle”, acum se înregistrează faza clasică a
democraţiei ateniene:
→ Ekklesia este instituţia fundamentală a democraţiei ateniene: votează legile, războiul,
ostracismul, trage la sorţi sau alege membrii celorlalte instituţii; Bulé pregăteşte legile ce
vor fi dezbătute de Ekklesia şi, alături de Colegiul celor 10 arhonţi, administrează cetatea,
aplicând hotărârile Ekklesiei; Heliaia exercită funcţia de judecată, iar Colegiul celor 10
strategi comandă armata
▪ Pericle se remarcă şi prin iniţiativa reconstruirii Acropolei (sculptor şi arhitect - Phidias)

caracterul democraţiei ateniene

- a) este o democraţie directă, cetăţenii participând direct la conducerea politică; acest aspect se
bazează pe principul tragerii la sorţi şi pe cel al anualităţii magistraturilor
▪ democraţia directă a fost posibilă datorită numărului mic de cetăţeni (40-43.000)
- b) este o democraţiei limitată, căci exclude de la viaţa politică majoritatea populaţiei ateniene:
femeile, metecii (străinii stabiliţi în Atena), sclavii; acest caracter limitat este, însă, inerent epocii,
iar Pericle avea dreptate să afirme: „Democraţia a făcut din Atena şcoala întregii Elade.” (Elada =
Grecia)

modelul de educaţie atenian

- spre deosebire de spartani, atenienii acordau o mare importanţă educării spiritului, fără a neglija
însă dezvoltarea fizică
- idealul lor de educaţie era sintetizat în formula: kalos kai agathos, adică „frumos şi bun” (idealul
fizic şi cel moral)
- după 7 ani, copiii erau preluaţi de un profesor particular sau de stat, studiind poemele lui Homer şi
Hesiod, gramatică, retorică, muzică
- cei care doreau să se perfecţioneze şi să aibă succes în viaţa politică luau lecţii de la erudiţi itineranţi
numiţi sofişti (Protagoras, Hippias etc.)

6. RĂZBOIUL ÎN LUMEA GREACĂ

a. Războaiele medice (490-479 î.Hr.), purtate între greci şi perşi

- sunt cauzate de expansiunea Imperiului persan, precum şi de dorinţa grecilor de a-şi menţine
independenţa

12
▪ 490 î.Hr., primul război: atenienii conduşi de strategul Miltiade au învins armata persană a regelui
Darius la Marathon (v. proba olimpică numită maraton)
▪ 480-479 î.Hr., al doilea război:
a) în august-septembrie 480 î.Hr., spartanii conduşi de regele Leonidas sunt înfrânţi la Termopile,
dar asigură, prin sacrificiul lor, retragerea grosului armatei greceşti („Trecătorule, mergi şi spune
Spartei că noi am murit aici apărând legile ei”);
b) ulterior, oraşul Atena este ocupat de perşi (Acropola fiind incendiată), dar flota ateniană, condusă
de strategul Temistocle, va zdrobi flota persană a regelui Xerxes în bătălia navală de la Salamina
(septembrie 480 î.Hr.);
c) în 479 î.Hr., la Plateea, o coaliţie a cetăţilor greceşti va învinge armata persană, pericolul invaziei
fiind, astfel, înlăturat
- după aceste războaie, în lumea greacă se impune hegemonia Atenei, exercitată prin Liga de la
Delos

b. Războiul peloponeziac (431-404 î.Hr.)

- are loc între Liga de la Delos (Atena şi aliaţii săi) şi Liga Peloponeziacă (Sparta şi aliaţii săi)
- după succese de ambele părţi, Sparta obţine victoria decisivă în bătălia navală de la Aigos-Potamos
(405 î.Hr.)
- după acest război, în lumea greacă se impune hegemonia spartană, exercitată prin Liga
Peloponeziacă

7. EPOCA ELENISTICĂ (o simbioză între lumea greacă şi lumea orientală)

- 338 î.Hr.: Regatul Macedoniei, condus de Filip al II-lea, îşi impune hegemonia în lumea greacă
după bătălia de la Cheroneea din acelaşi an
- 336-323 î.Hr.: Alexandru Macedon (cel Mare), fiul lui Filip al II-lea, creează un imperiu imens,
care cuprindea Macedonia, Grecia, Egiptul şi toate posesiunile Imperiului Persan (Asia Mică, Siria,
Fenicia, Palestina, nordul Arabiei)
- victoriile împotriva perşilor au fost obţinute la Granicos (334 î.Hr.), Issos (333 î.Hr.),
Gaugamela (331 î.Hr.) (v. nodul gordian)
- marele cuceritor Alexandru va ajunge până la hotarele Indiei, pe care le şi depăşeşte (ulterior se
întoarce, în urma nemulţumirilor armatei); consecinţa cuceririlor sale este civilizaţia elenistică, o
civilizaţie originală, rezultată din fuziunea civilizaţiei greceşti cu civilizaţiile orientale (elementul
grecesc fiind predominant)
- după moartea sa, imperiul se dezmembrează, împărţindu-se în mai multe regate, numite regate
elenistice; epoca elenistică (323-30 î.Hr.) se încheie atunci când ultimul regat elenistic, Egiptul, va
fi cucerit de romani şi transformat în provincie (30 î.Hr).

13