1

CAP.1. CONCEPTUL DE SISTEM FLEXIBIL DE FABRICAŢIE

1.1. Sistemul de fabricaţie

Sistemul de fabricaţie reprezintă totalitatea mijloacelor şi a relaţiilor existente

între aceste mijloace, capabile să rezolve o sarcină sau un domeniu de sarcini de
fabricaţie, realizând unul sau mai multe produse ce pot fi oferite pe piaţă. Mijloacele
unui sistem de fabricaţie sunt mijloace tehnice şi factorul uman. Existenţa omului şi
implicarea sa în sistem se subînţelege chiar şi în cazul sistemelor automate de
fabricaţie, cel puţin ca personal de întreţinere, pentru pregătirea programelor şi
efectuarea de reglaje şi, uneori, pentru controlul calităţii produselor. Relaţiile între
mijloacele unui sistem de fabricaţie pot fi funcţionale şi spaţial-temporale.
Ca orice sistem din natură, şi sistemul de fabricaţie se caracterizează prin:
funcţiune, structură şi ierarhie.
Pentru a defini funcţiunea generală a unui sistem de fabricaţie, acesta se
consideră ca o ,,cutie neagră”,cu intrările şi ieşirile faţă de aceasta (fig.1.1). Structura
de transformare T realizează transformarea mărimilor de la intrările sistemului în
mărimile de ieşire, materializând un anumit procedeu tehnologic.

Figura 1.1. Sistemul de fabricaţie

Pentru un sistem de fabricaţie, la intrările acestuia trebuie să introducem

materiale, energie şi informaţii. Dacă ne referim la un sistem de fabricaţie ce
realizează o producţie discretă, materialele introduse în sistem sunt semifabricatele,
materialele auxiliare, sculele şi dispozitivele necesare. Informaţiile aplicate la intrarea
sistemului sunt numite informaţii de lucru şi ele se referă la datele asupra formei
piesei, datele privind tehnologia de prelucrare a piesei, volumul producţiei, precum şi
datele privind desfăşurarea în timp şi în spaţiu a procesului. Împreună cu energia, cele
trei tipuri de intrări sunt supuse transformărilor în timp, această situaţie putând fi
definită prin noţiunile de flux de materiale, flux de informaţii şi flux de energie.
La ieşirea sistemului de fabricaţie se obţin produse cu configuraţii şi
proprietăţi determinate, precum şi materiale auxiliare ( în special, aşchii ). Energia
consumată în sistem în timpul desfăşurării procesului este redată mediului
înconjurător sub formă de căldură. Dacă mărimea de ieşire - energie nu este
2 Conceptul de sistem flexibil de fabricaţie

importantă în studiul sistemelor de fabricaţie, în schimb, mărimea de ieşire-informaţie

prezintă importanţă deosebită pentru conducerea fabricaţiei, aceasta exprimând starea
reală a sistemului în timpul desfăşurării procesului, stare în funcţie de care se stabilesc
deciziile de conducere operativă a fabricaţiei.
Sintetizând cele prezentate mai sus, rezultă că funcţia generală a unui sistem
de fabricaţie constă în transformarea unui flux de materiale şi a unui flux de informaţii
cu ajutorul unui flux de energie în aşa fel, încât informaţiile să se imprime
materialelor, mărindu-le valoarea, obtinând produsele finite la ieşirea sistemului.
Cunoscînd funcţia generală a sistemului, se poate determina structura acestuia
- elementele şi relaţiile de legătură a acestora în structură, astfel încât să fie posibilă
manifestarea funcţiei generale. Pentru aceasta, trebuie determinate funcţia generală a
sistemului prin analiza evoluţiei în timp a fluxului de materiale, energie şi informaţii,
care se transferă, se transformă şi se combină pe parcursul sistemului de fabricaţie, de
la intrare la ieşire.
Referitor la fluxul de materiale, se pot defini funcţii parţiale ca:
înmagazinarea, transferul, poziţionarea, separarea, transformarea ( modificarea formei
), combinarea ( asamblarea ) etc. În cazul fluxului de energie, se pot pune în evidenţă
funcţiile de transfer şi de transformare a acesteia în lucru mecanic necesar pentru
transformarea materialelor, pentru separarea lor, pentru deplasare, pentru combinare
etc. În sfîrşit, fluxul de informaţii se realizează prin acţiunea unor funcţii parţiale ca
transferul, transformarea, separarea ( distribuţia ), combinarea, astfel încât să se
manifeste cele două funcţii principale ale acestui flux: imprimarea informaţiilor în
produsul finit şi informarea dată către mediul exterior al sistemului despre
comportarea sa, care, prin reacţie, poate determina corecţii în funcţionarea sistemului.
În final, structura generală a sistemului de fabricaţie se va determina alocînd
funcţiile parţiale definite mai sus unor elemente fizice ( subsisteme ale sistemului de
fabricaţie ) ca: depozite centrale sau intermediare, diferite tipuri de transportoare,
elemente de manipulare, maşini - unelte, sisteme de transmitere, transformare şi
prelucrare a informaţiilor, dispozitive de asamblare, sisteme de transmitere şi
distribuţie a energiei şi de transformare a acesteia etc., după care se stabilesc
legăturile necesare între acestea în vederea obţinerii funcţiei generale a sistemului
(fig.1.2 ).

sistemul de
fabrica]ie

rela]ii

subsistem

Figura 1.2. Structura sistemului de fabricaţie

Se poate vorbi de o structură a configuraţiei sistemului de fabricaţie şi de o

structură a procesului realizat în cadrul acestuia. Prin structura configuraţiei se
înţelege gruparea în spaţiu a tuturor subsistemelor componente şi a relaţiilor spaţiale
Sisteme flexibile de fabricaţie , D.Zetu , E. Carata, Ed. Junimea 1998 3

dintre ele, iar prin structura procesului se înţelege realizarea în dependenţă de timp a
funcţiilor parţiale şi a relaţiilor funcţionale dintre subsisteme.
Sistemele de fabricaţie pot rezolva sarcini de fabricaţie mai simple sau mai
complexe. Aceasta va determina ca şi funcţia generală a sistemului să fie mai simplă
sau mai complexă, ea cuprinzând un număr mai mic sau mai mare de funcţii parţiale
şi de relaţii între elementele fizice ale sistemului; aceasta determină, în ultimă
instanţă, o structură de complexitate diferită a sistemului de fabricaţie.
În funcţie de complexitate, se poate vorbi de o ierarhie a sistemelor de
fabricaţie,putându-se delimita, în mod convenţional, patru tipuri de sisteme ierarhice,
legate între ele prin relaţia de incluziune ( fig.1.3 ). Astfel, putem defini:
- Sistemul de fabricaţie de ordinul Ι ( SFΙ , în fig.1.3 ), care reprezintă o unitate
de utilaj ( postul de lucru sau maşina ) capabilă să realizeze funcţia de fabricaţie
constând din una sau mai multe operaţii de prelucrare sau de asamblare;

Figura 1.3. Ierarhia sistemelor de fabricaţie

- Sistemul de fabricaţie de ordinul ΙΙ( SFΙΙ ), care cuprinde un grup de sisteme

de ordinul Ι capabile să realizeze toate sarcinile privind prelucrarea completă a unei
piese sau a unei familii de piese sau asamblarea unui produs;
- Sistemul de fabricaţie de ordinul ΙΙΙ( SFΙΙΙ ), care constă dintr-un grup de
sisteme de ordinul ΙΙ, incluzând sisteme de prelucrare, asamblare şi ambalare ca şi alte
mijloace de programare operativă a fabricaţiei ( cu funcţiuni privind pregătirea şi
transmiterea informaţiilor de lucru necesare sistemelor de prelucrare sau asamblare);
de asemenea, dacă sunt necesare, ele pot include şi depozite intermediare;
4 Conceptul de sistem flexibil de fabricaţie

- Sistemul de fabricaţie de ordinul Ι= ( SFΙ= ), care constituie intreprinderea

însăşi, cuprinzând totalitatea mijloacelor tehnice şi personale necesare pentru
realizarea aprovizionării, depozitării, planificării de lungă durată, proiectării construc-
tive şi tehnologice a produselor, şi fabricaţiei propriu-zise.
Aşa cum se observă, sistemele de fabricaţie supraordonate se obţin din
sistemul ierarhic inferior fie prin multiplicarea funcţiilor de acelaşi gen, fie prin
adăugarea de noi funcţii.
În cadrul sistemului de fabricaţie de ordinul Ι= se poate vorbi şi de trei
domenii ierarhice: domeniul propriu-zis al fabricaţiei ( sistemele Ι şi ΙΙ ), domeniul
organizării fabricaţiei şi domeniul din fruntea ierarhiei - domeniul de conducere
strategică şi de planificare a fabricaţiei pe ansamblu.
Ierarhia sistemului de fabricaţie este realizată prin organizarea lui, ceea ce face
ca sistemul să fie mai mult decît suma componentelor sale. Ierarhizarea atribuie
ranguri componentelor sistemului, le interfaţează, le asociază funcţiilor lor, stabileşte
criterii de performanţă şi modalităţi de conducere, obţinându-se astfel integrarea
sistemului.
Structura ierarhică permite lărgirea sau restrângerea sistemului de fabricaţie
prin adăugarea/eliminarea unor subsisteme, ceea ce conferă sistemului, din acest
punct de vedere, o anumită flexibilitate.

1.2. Flexibilitatea şi automatizarea sistemelor de fabricaţie

Sistemele de fabricaţie, în general, şi sistemele de fabricaţie din construcţia de

maşini ( cu producţie discretă ), în special, trebuie să satisfacă următoarele cerinţe:
• realizarea unei înalte productivităţi a muncii;
• reducerea substanţială şi continuă a costurilor de fabricaţie;
• creşterea diversităţii şi calităţi produselor;
• îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi viaţă ale operatorului uman.
Dezideratul creşterii productivităţii muncii se realizează prin automatizarea
proceselor de fabricaţie. Multă vreme însă, până acum 30–40 de ani, automatizarea în
construcţia de maşini a rezolvat problemele fabricaţiei de masă sau de serie foarte
mare prin crearea de maşini-unelte automate, maşini agregat şi linii automate, pe care
se realizează prelucrarea unor repere din construcţia de automobile, construcţia de
ceasuri, rulmenţi, produse electrice de larg consum etc. Acest tip de sisteme, deşi sunt
caracterizate printr-o productivitate înaltă, printr-un înalt grad de automatizare, sunt
totuşi speciale, cu utilizare limitată, ele neputîndu-se adapta pentru prelucrarea unui
alt produs sau, dacă acest lucru este posibil, sunt necesare costuri ridicate şi timp de
pregătire îndelungat pentru această adaptare. Ele realizează aşa numita ,, automatizare
după program rigid ”, aplicabilă doar în cazul producţiei de masă sau de serie mare,
cu mare stabilitate a fabricării în timp.
Actualmente, însă, aşa cum arată statisticile mondiale, cel mult 20% din
producţia de piese în construcţia de maşini se mai execută în serii mari sau în masă,
celelalte executându-se în serii mijlocii, serii mici sau chiar unicate. Această situaţie
se datoreşte tendinţei tot mai accentuate pe plan mondial de diversificare şi înnoire
rapidă a produselor, determinată de durata de viaţă tot mai scurtă a acestora şi de
diversificarea tot mai accentuată a preferinţelor cumpărătorilor, atât în plan calitativ
cât şi în plan cantitativ. Clientul cumpără ceea ce are nevoie dar numai dacă îi place şi
aceasta pentru că, pe piaţă, oferta este mai mare decât cererea, ceea ce accentuează
Sisteme flexibile de fabricaţie , D.Zetu , E. Carata, Ed. Junimea 1998 5

concurenţa. Mai mult, diversificarea solicitărilor se manifestă nu numai în cazul

bunurilor de consum ci şi în cazul bunurilor de investiţie (maşini, utilaje etc.).
Cele de mai sus demonstrează necesitatea unei foarte mari reactivităţi a
producătorilor la cerinţele pieţei, precum şi necesitatea unei adaptări dinamice a
capacităţilor de fabricaţie la nevoile clienţilor. Cu alte cuvinte, se impune tot mai mult
ca sistemele de fabricaţie să fie caracterizate printr-o înaltă flexibilitate, să se
subordoneze legilor actuale ale pieţei: a produce atât cât trebuie, a livra acolo unde
trebuie şi în cantitatea care trebuie, a livra la momentul potrivit, la cea mai înaltă
calitate şi la costuri cât mai scăzute.
Prin flexibilitatea unui sistem de fabricaţie se înţelege, în general, capacitatea
acestuia de a se adapta la variaţia sarcinii de fabricaţie. Se poate vorbi de o
flexibilitate în utilizarea sistemului şi o flexibilitate de adaptare a acestuia. Pe de
altă parte, se poate vorbi de o flexibilitate în plan calitativ şi de flexibilitate în plan
cantitativ.
Referindu-ne la fig.1.1, variaţia sarcinii sistemului înseamnă variaţia
mărimilor de intrare în acesta. Dacă sistemul ,, suportă “ această variaţie cu acceaşi
structură T, atunci este vorba de flexibilitatea acestuia în utilizare. Dacă, pentru a
prelua variaţia intrărilor sunt necesare modificări minime ale structurii
transformatoare T, este vorba de flexibilitatea de adaptare.
Flexibilitatea calitativă înseamnă capacitatea de adaptare a sistemului la
variaţiile caracterului sarcinii ( a tipurilor sau tipodimensiunilor pieselor prelucrate );
flexibilitatea cantitativă înseamnă adaptarea sistemului la variaţia volumului
producţiei.
Flexibilitatea sistemelor de fabricaţie nu atrage după sine, ca obligatorie, şi
automatizarea acestuia. Se ştie că sistemele pentru fabricaţia de serie tradiţionale, cu
ajutorul maşimilor-unelte universale ( convenţionale ), se caracterizează printr-un
înalt grad de flexibilitate, dar gradul de automatizare a lor este aproape nul. Acest
grad înalt al flexibilităţii acestor sisteme se asigură printr-o flexibilitate organizatorică
şi operaţională, obţinute prin alegerea corespunzătoare a organigramei de lucru, a
regulamentelor de organizare şi funcţionare, precum şi prin echiparea corespunzătoare
cu maşini, dispozitive şi scule a sistemului. Dar, prelucrarea pieselor în serie pe
sistemele de fabricaţie convenţionale se caracterizează prin următoarele
inconveniente:
- număr mare al personalului de deservire a sistemului;
- număr mare de opriri ale semifabricatelor între diferite etape de prelucrare,
deci timpi lungi de aşteptare;
- itinerar complicat şi de lungă durată al deplasării semifabricatelor de la o
maşină la alta;
- asigurarea cu dificultate a calităţii necesare a prelucrării şi a indicilor de
stabilitate ai acestei calităţi;
- timp îndelungat pentru pregătirea sistemului în vederea trecerii la o altă
sarcină de fabricaţie;
- condiţii de muncă dificile pentru operatorul uman;
- utilizarea necorespunzătoare a spaţiilor de producţie din ateliere;
- folosirea necorespunzătoare a timpului calendaristic disponibil al maşinilor-
unelte ( după majoritatea cercetărilor, 5–10% din timpul total cât durează trecerea
pieselor printr-un sistem de prelucrare ), datorat atât cauzelor menţionate mai sus cât
şi desfăşurării neoptime a procesului de prelucrare pe maşinile din sistem.
6 Conceptul de sistem flexibil de fabricaţie

Incovenientele menţionate mai sus se pot traduce sintetic în următorii indici

pentru producţia de serie convenţională: productivitate a muncii scăzută, cheltuieli de
producţie şi pentru salarii ridicate, ceea ce măreşte costul producţiei, calitate scăzută a
produselor, indice scăzut de folosire a maşinilor-unelte, condiţii grele de muncă
pentru operatorul uman.

Figura 1.4. Acoperişul de protecţie al intreprinderii

În concluzie, flexibilitatea, prin ea însăşi, nu poate satisface cerinţele impuse
sistemelor de fabricaţie actuale, cerinţe enunţate şi demonstrate anterior.
Adaptabilitatea sistemelor trebuie să se manifeste în condiţii economice acceptate,
ceea ce nu este posibil fără automatizarea acestora. Se atribuie, astfel, cea ce numim
producţie automatizată flexibilă, aceasta constituind acoperişul de protecţie sigur
pentru o intreprindere industrială ( fig.1.4 ), care îi permite acesteia să reziste cu
succes presiunilor la care fabricaţia este supusă de către economia de piaţă.
Sistemul de fabricaţie în care se realizează producţie automatizată flexibilă a
căpătat denumirea generică de ,, Sistem flexibil de fabricaţie ( SFF) ‘’; în literatura
de specialitate întâlnim: Flexibile Manufacturing System ( FMS - Anglia ), Flexibles
Fertigungs System ( FFS - Germania ), Systéme Flexible de Fabrication ( SFF -
Franţa ) sau Ghibkie Proizvodstvennîie Sistemî ( GPS - Rusia ). De reţinut că
termenul SFF este un termen general ca şi termenul sistem de fabricaţie; în funcţie de
nivelul ierarhic, sistemul flexibil de fabricaţie poate căpăta denumiri diferite (celulule
flexibile, module flexibile, linii flexibile, ateliere flexibile de fabricaţie etc.).

1.3. Sistemul flexibil de fabricaţie. Definiţie. Structură. Funcţii.

În literatura de specialitate există o mare diversitate de definiţii pentru

sistemul flexibil de fabricaţie. Totuşi, în esenţă, toate aceste definiţii exprimă
următoarele: SFF reprezintă un grup de maşini-unelte NC legate între ele printr-un
sistem automat de transport şi manipulare piese şi scule, comandat prin calculator,
care realizează prelucrarea automată în serii mici şi mijlocii a oricărei piese
aparţinând unei familii de piese cu asemănări morfologice şi / sau tehnologice mai
mari sau mai mici, în limitele unei capacităţi şi ale unui algoritm de fabricaţie
prestabilite.
Structura generală a unui SFF, la nivel de schemă bloc, este prezentată în
fig.1.5, care ne permite să punem în evidenţă funcţiile generale ale sistemului.
Acestea sunt:
a. Funcţia de prelucrare automată a pieselor;
b. Funcţia de depozitare, transport şi manipulare automată;
Sisteme flexibile de fabricaţie , D.Zetu , E. Carata, Ed. Junimea 1998 7

c. Funcţia de comandă automată a tuturor componentelor sistemului şi de

supraveghere, control şi diagnostic automate.

Figura 1.5. Structura generală a unui SFF

La rândul lor, aceste funcţii generale includ mai multe funcţii parţiale, care
determină structura generală a SFF.
Funcţia de prelucrare automată se realizează în cadrul subsistemului
tehnologic al SFF, având în componenţă posturile de lucru PL (fig.1.5) şi mijloacele
de manipulare a pieselor şi sculelor proprii acestora. Realizarea acestei funcţii
presupune alimentarea automată cu piese şi scule a maşinii, schimbarea automată a
poziţiei piesei în dispozitivul de centrare / fixare, prelucrarea propriu-zisă în comandă
numerică şi, eventual, optimizarea procesului de aşchiere pe maşina-unealtă. Tot aici
putem include şi posturile de spălare automată şi maşinile automate de măsurat. De
asemanea, posturile de lucru PL pot fi şi posturi pentru montarea automată.
Funcţia de depozitare, transport şi manipulare automată se referă la fluxul
automat al materialelor în SFF şi include mai multe funcţii parţiale:
• înmagazinarea automată a pieselor, sculelor, dispozitivelor şi materialelor
auxiliare;
• căutarea şi livrarea în sistem a piesei, sculei, dispozitivului etc. în mod
automat;
• transportul automat al pieselor, sculelor, dispozitivelor şi materialelor
auxiliare între depozite şi maşini;
• manipularea pieselor, sculelor şi dispozitivelor în depozite;
• colectarea şi evacuarea aşchiilor şi lichidelor de răcire-ungere utilizate din
sistem.
8 Conceptul de sistem flexibil de fabricaţie

În funcţionarea subsistemului de depozitare şi transport trebuie realizată

condiţia principală ca transferul materialelor să se efectueze totdeauna la locul şi
momentul impuse.
Funcţia de comandă, supraveghere, control şi diagnostic într-un SFF se
realizează de către subsistemul informaţional prin fluxul informaţional care se
transmite în două sensuri: sensul direct, al informaţiilor de comandă şi sensul invers,
al informaţiilor de supraveghere, control şi diagnostic.
Funcţia de comandă automată se realizează cu ajutorul unuia sau mai multor
calculatoare ce lucrează în timp real şi al unităţilor locale de comandă (echipamente
CNC la maşinile-unelte automate programabile pentru sisteme de manipulare şi
transport, echipamente CNC pentru maşini automate de măsurat, microcalculatoare
pentru comanda depozitelor automate sau a maşinilor automate de prereglat scule etc.
). Prin programele de calculator, se furnizează întregului sistem informaţiile tehnice şi
organizatorice necesare pentru comanda procesului de prelucrare pe maşinile-unelte şi
pentru comanda operativă a producţiei (comanda depozitelor de piese şi scule,
comanda sistemelor de transport, tipul piselor în lucru, mărimea şi succesiunea
seriilor de prelucrare, încărcarea cu operaţii a maşinilor-unelte etc.).
Funcţia de comandă, supraveghere, control şi diagnosticare realizează
monitorizarea SFF şi poate include mai multe subfuncţii, cum ar fi:
• supravegherea stării sculelor;
• supravegherea procesului de prelucrare pe maşinile-unelte;
• supravegherea funcţionării maşinilor şi a celorlalte componente fizice ale
sistemului şi diagnosticarea eventualelor defecţiuni;
• supravegherea „ mersului ” ( desfăşurării ) fabricaţiei;
• controlul automat al pieselor prelucrate şi, eventual,
• controlul automat al parametrilor mediului ambiant ( temperatură, umiditate,
zgomot, praf etc. ).
Informaţiile pentru realizarea acestor subfuncţii sunt prelevate din sistem cu
ajutorul unor traductoare, senzori, aparate de măsură, contoare etc. şi se transmit, în
sens invers, către calculatorul de proces.
După prelucrarea corespunzătoare, informaţiile din sistem se pot utiliza în
diferite moduri:
• pentru a efectua unele compensări direct pe maşina-unealtă;
• pentru optimizarea procesului de aşchiere pe maşinile-unealte ( comanda
adaptivă );
• pentru comanda schimbării automate a sculei;
• pentru corecţia programului NC de comandă a prelucrării pe maşini;
• pentru corecţia programului de desfăşurare a fabricaţiei prin reconfigurarea
sistemului în cazul unor defecţiuni sau a iminenţei acestora;
• pentru indicarea necesităţii înlăturării unor defecţiuni;
• pentru elaborarea unor protocoale privind desfăşurarea fabricaţiei, numărul
de piese prelucrate, numărul de piese rebutate;
• urmărirea pe ecranul display a desfăşurării activităţii în SFF;
• corecţia parametrilor mediului ambiant.
Caracteristicile principale ale unui SFF constau în următoarele:
a. Se poate realiza prelucrarea succesivă sau în paralel a diferitelor piese, cu
asemănări mai mari sau mai mici ca formă şi proces tehnologic, mărimea seriilor de
fabricaţie putând fi foarte diferită ( de la o piesă până la sute de piese );
Sisteme flexibile de fabricaţie , D.Zetu , E. Carata, Ed. Junimea 1998 9

b. Se realizează legătura exterioară între maşinile-unelte ale sistemului, prin

care semifabricatul poate trece de la o maşină la alta pe diferite căi. Printr-o asemenea
legătură, timpul de preluucrare pe diferite maşini nu este dependent de tactul de lucru
al SFF. Diferenţa dintre timpii de prelucrare pe maşini şi tactul sistemului se
compensează prin prevederea maşinilor cu depozite descentralizate de piese;
c. Prelucrarea se realizează cu aceleaşi maşini-unelte pentru familia de piese,
fără reglaje suplimentare la trecerea de la prelucrarea unei piese la alta sau cu
efectuarea unor reglaje ale dispozitivelor componente sau parametrilor de lucru,
reglaje care trebuie să aibă durate predeterminate şi economic acceptabile;
d. Permit trecerea la producţia neasistată de operatori datorită sistemelor
automate de transport şi alimentare automată cu piese şi scule a posturilor de lucru şi
datorită existenţei depozitelor centrale de piese şi scule care asigură rezerva de piese
şi scule necesară cel puţin pentru durata unui schimb de lucru;
e. Permit realizarea coordonării prelucrării informaţiilor de ordin tehnic şi a
celor de natură organizatorică în cadrul unor programe de producţie prestabilite,
programe care, însă, pot fi corectate automat în funcţie de starea reală de funcţionare a
sistemului la un moment dat, ceea ce asigură un coeficient ridicat de utilizare a
timpului de lucru disponibil al maşinilor-unelte.

1.4. Premizele creerii SFF

Una din principalele premize ale creerii SFF o constituie gruparea pieselor în
clase morfodimensionale similare. Piesele cu morfologie similară implică necesitatea
unor mijloace de prelucrare aproape identice, numai cotele şi, deci, diferitele reglaje
ale maşinilor-unelte urmând a fi modificate la trecerea de la prelucrarea unei piese la
alta prin intermediul programelor NC care se transmit direct de la calculatorul de
proces.
Pentru a putea prelucra piese diferite în cadrul unui SFF, este necesară
standardizarea şi tipizarea operaţiilor de prindere şi de manipulare a pieselor. Aceasta
se realizează la piesele de formă prismatică cu ajutorul paletelor tipizate, iar în cazul
pieselor de revoluţie prin folosirea, de preferinţă, a roboţilor industriali automaţi, a
căror flexibilitate poate fi mărită prin schimbarea locului de apucare a piesei sau prin
schimbarea automată a bacurilor dispozitivului de apucare. De asemenea, pentru
piesele de revoluţie se pot utiliza, în rol de palete, mandrine cu bacuri schimbabile
care să aibă acelaşi con al cozii şi aceeaşi dimensiune a secţiunii de apucare de către
robot.
În domeniul tehnologic, principalul concept care permite realizarea SFF, îl
constituie tehnologia de grup. Aceasta presupune punerea în evidenţă a conţinutului
total de operaţii pentru o sarcină de fabricaţie formată din serii de piese diferite şi
determinarea cerinţelor de maşini unelte, dispozitive şi scule, precum şi a modului de
amplasare spaţială a maşinilor. În acest fel, tehnologia este abordată ca sistem, efortul
principal de proiectare trecând de la concepţia izolată a fiecărei operaţii în care este
descompus procesul tehnologic la concepţia integrată a subsistemului tehnologic, la
sinteza dintre metodele de prelucrare şi mijloacele necesare pentru realizarea acestor
metode.
Cât priveşte construcţia posturilor de lucru al SFF cât şi a celorlalte
componente ( depozite, mijloace de transport, mijloace de manipulare, mijloace de
măsurare etc. ), principiul actual şi de viitor îl constituie modularea şi tipizarea. Prin
aceasta, se obţine un înalt grad de flexibilitate datorită uşurinţei modificării structurii
10 Conceptul de sistem flexibil de fabricaţie

fizice a sistemului, se scurtează termenele de proiectare, realizare şi punere în

funcţiune, înlăturarea defectelor se face mai rapid şi se creează posibilitatea
organizării ierarhice a sistemului.
Comanda numerică a maşinilor-unelte constituie o altă premiză esenţială a
realizării SFF. Echipamentele NC şi CNC cu care sunt prevăzute maşinile-unelte
permit integrarea acestora într-un sistem de comandă numerică directă prin calculator
( DNC ), prin care se realizează comanda integrală şi coordonată a tuturor elementelor
din componenţa sistemului.
Una din premizele principale ale creerii şi exploatării înalt automatizate a SFF
o constituie integrarea funcţiilor de control în ciclul de lucru al maşinilor-unelte şi
introducerea sistemelor de comandă adaptivă pentru optimizarea proceselor. Dar, cu
cât gradul de automatizare a sistemului creşte, cu atât mai mult trebuie să fie
satisfăcută condiţia unei înalte fiabilităţi a elementelor componente.
Realizarea SFF în condiţiile tehnice prezentate mai sus nu înseamnă
numaidecît obţinerea unei eficienţe maxime în exploatarea acestuia. Pentru a realiza
acest deziderat, este necesar să fie asigurat SOFTWARE-ul corespunzător sistemului
de programe pentru conducerea tehnică şi organizatorică a sistemului flexibil de
fabricaţie. Aceasta presupune scurtarea ciclului lucrărilor de pregătire a fabricaţiei şi
de elaborare a programelor de prelucrare şi conducere operativă a producţiei, ceea ce
se obţine prin utilizarea calculatorului electronic în această sferă de activităţi. Pe de
altă parte, la creşterea eficienţei obţinute în exploatarea SFF, prezintă importanţă
deosebită şi perfecţionarea organizării întreţinerii şi reparaţiilor în sistem.
Crearea şi implementarea SFF conduce, într-o anumită măsură, la restrângerea
operaţiilor care cer intervenţia directă a operatorului uman, dar în acelaşi timp are loc
o deplasare a caracterului muncii din domeniul execuţiei în domeniul concepţiei şi
pregătirii fabricaţiei. De aceea, trebuie ca, încă din stadiul de concepţie a SFF, să se
acorde o atenţie deosebită formării de cadre cu calificare corespunzătoare punerii în
funcţiune, exploatării şi întreţinerii acestor sisteme. Mai mult, experienţa a dovedit că
SFF în funcţiune care au realizat nivelul de eficienţă maxim posibil sunt acelea la care
personalul care a realizat concepţia sistemului s-a implicat în mod deosebit şi în
exploatarea acestuia, pînă ce sistemul a atins capacitatea maximă a performanţelor
sale.

1.5. Clasificarea SFF

Sistemele flexibile de fabricaţie trebuind să răspundă la o imensă varietate de

sarcini determintă de varietatea fabricaţiei, este evident că asemenea sisteme vor fi ele
însele foarte variate. Iată de ce în diferite ţări al lumii sunt avute în vedere diferite
criterii de clasificare a acestor sisteme, dintre acestea fiind reţinute patru criterii mai
importante:
• mărimea seriilor de fabricaţie;
• forma geometrică a pieselor prelucrate în SFF;
• tipul maşinilor-unelte care constituie posturile de lucru ale SFF;
• geometria traseelor de transport.
Mărimea seriilor de fabricaţie constituie un criteriu de clasificare utilizat, în
special, în Franţa, el fiind util la dimensionarea SFF. Din acest punct de vedere avem:
1. SFF pentru prelucrarea în serii mari a unui nomenclator redus de tipuri de
piese, de exemplu blocuri motor de la autovehicule;
2. SFF pentru serii medii de fabricaţie a unui număr mediu de tipuri de piese;
Sisteme flexibile de fabricaţie , D.Zetu , E. Carata, Ed. Junimea 1998 11

3. SFF pentru prelucrarea în serii mici şi foarte mici, mergând pînă la

producţia de unicate.
Desigur nu există frontiere perfect definite între cele trei grupe de clasificare.
Trebuie de subliniat aici că soluţia fabricaţiei flexibile nu este totdeauna cea mai bună
pentru producţia de serie, unde, alegerea unor maşini speciale, eventual
neconvenţionale şi extensibile, dotate cu mijloace de transport şi alimentare
convenabile ar putea da o eficienţă mărită.
Dacă se are în vedere o clasificare a SFF utilă în activitatea de proiectare a
acestora, care să permită creşterea nivelului de tipizare şi normalizare a
componentelor sistemului, valorificarea superioară a rezultatelor activităţii anterioare,
atunci clasificarea trebuie făcută avînd în vedere forma geometrică a pieselor care se
prelucrează pe aceste sisteme, în:
- SFF pentru prelucrarea pieselor de revoluţie;
- SFF pentru prelucrarea pieselor prismatice, de tipul carcaselor ( ccc. 80% din
totalul SFF realizate pe plan mondial ).
În cadrul fiecăruia dintre cele două grupe se pot crea subgrupe determinate de
raportul între lungime şi diametru la piesele de revoluţie sau de raportul între lungime,
lăţime şi înălţime la piesele de formă prismatică ( fig.1.6 ).

SFF

Pentru piese de revolu]ie Pentru piese prismatice

Piese de tip ax Piese de tip disc Piese tip Piese tip Piese cu
carcas\ plac\ configura]ie
oarecare

cu din]i f\r\ cu din]i f\r\

din]i din]i
Figura 1.6. Clasificarea SFF după geometria piesei

Din punctul de vedere al maşinilor-unelte care constituie posturile de lucru ale

subsistemului de prelucrare, SFF se împart în trei grupe:
1. SFF realizate cu maşini-unelte care se pot completa reciproc din punctul de
vedere al posibilităţilor tehnologice ( strunguri, maşini de frezat, maşini de găurit cu
comandă numerică etc. );
2. SFF realizate cu maşini-unelte care se pot înlocui reciproc ca posibilităţi
tehnologice ( centre de prelucrare );
3. SFF combinate, realizate cu maşini din ambele tipuri ( maşini din prima
grupă, la care se adaugă unul sau două centre de prelucrare ).
Din punctul de vedere al utilizării în timp, la maşinile-unelte care se pot
înlocui reciproc putem ajunge la un coeficient de utilizare a timpului disponibil de
pînă la 100%. De asemenea, maşinile-unelte din sistem neavând prioritate, alegerea
postului de lucru este liberă şi, ca urmare, ieşirea din funcţiune a unui post numai în
mică măsură deranjează funcţionarea întregului sistem. Dezavantajul hotărîtor al
acestui tip de SFF constă în costul de investiţie ridicat pentru centrele de prelucrare
din componenţă.
12 Conceptul de sistem flexibil de fabricaţie

În cazul SFF cu maşini care se completează reciproc, gradul de folosire în

timp a maşinilor este mai redus deoarece profilul sistemului nu poate corespunde
decât într-o anumită măsură sarcinilor de prelucrare pentru care este destinat. Pentru
prelucrarea completă, piesa trebuie să treacă pe la mai multe posturi de lucru şi numai
într-o anumită succesiune dintre variantele posibile şi, ca urmare, defectarea unui post
poate să producă importante deranjamente în funcţionarea întregului sistem. Pentru
aceste sisteme, alegând un anumit număr de maşini, ca strunguri, maşini de frezat,
maşini de găurit etc., se stabileşte pentru fiecare maşină în parte raportul dintre timpul
de prelucrare a unei piese pe această maşină şi timpul total de prelucrare a acesteia. În
cazul dimensionării corecte, valorile acestor rapoarte sunt apropiate şi utilizarea în
timp a maşinilor este bună, dar, cu cât împrăştierea acestor valori este mai mare,
utilizarea în timp a maşinilor este proastă. În ultima situaţie, în locurile în care timpul
de prelucrare este mare, producându-se ştrangulări ( aşa numitele locuri înguste ), se
introduc suplimentar maşini, iar în posturile în care timpul este inferior timpului
mediu de prelucrare se introduc depozite tampon de piese.
În practică, pentru a putea beneficia de avantajele ambelor tipuri de sisteme,
SFF se realizează prin combinarea ambelor tipuri de maşini. {i anume, se adoptă un
număr de maşini care se completează reciproc şi, suplimentar, pentru anumite sarcini
de prelucrare, se mai adaugă unul sau două centre de prelucrare. Prin, aceasta, se
măreşte gradul de flexibilitate al sistemului, dar şi siguranţa în funcţionare a acestuia
determinată de redundanţa de maşini din componenţă.
În Japonia, se face o clasificare a SFF şi după geometria sistemului de
transport al pieselor, utilă în elaborarea schemei de amplasare în spaţiu a posturilor de
lucru, în:
- SFF cu transport liniar, la care piesele sunt transportate într-o direcţie printre
posturile de lucru ale sistemului care sunt aşezate în linie;
- SFF cu transport circular, la care posturile de lucru sunt amplasate circular;
- SFF cu sistem de transport prin care se realizează accesul liber al pieselor la
oricare din posturile de lucru ale sistemului, acestea realizând cel mai înalt grad de
flexibilitate, pe de o parte, precum şi cel mai mare coeficient de utilizare a timpului de
lucru al maşinilor, pe de altă parte.

1.6. Gradul de flexibilitate şi de automatizare al SFF

În concepţia şi exploatarea SFF se cere realizarea dezideratului general ca

sistemul să fie atât de productiv cât se poate şi atât de flexibil cât este necesar, ceea ce
se poate obţine prin crearea unui echilibru controlat între gradul de flexibilitate şi de
automatizare al sistemului.
Aprecierea globală a gradului de flexibilitate al unui SFF se poate face prin
numărul tipurilor de piese ce se pot prelucra în cadrul sistemului. Totuşi, acest mod de
apreciere nu este exact deoarece nu ia în considerare aspectele calitative ale tipurilor
de produse. Astfel, tipuri diferite de produse poate să însemne uneori numai
dimensiuni diferite ale unor piese cu forme similare, iar alte ori în grupa respectivă
pot intra atât piese cu formă prismatică cât şi piese de revoluţie. Aceasta face necesar
ca în stabilirea familiei de piese ce se prelucrează în cadrul sistemului să se aibă în
vedere nu numai asemănările geometrice ci şi asemănările tehnologice.
De altfel, în Japonia, capabilitatea de adaptare a sistemului la prelucrarea
pieselor de acelaşi tip ( carcase, roţi dinţate, axe ) este numită versatilitate, pe când
prin flexibilitate se înţelege capabilitatea de adaptare la prelucrarea tipurilor diferite
Sisteme flexibile de fabricaţie , D.Zetu , E. Carata, Ed. Junimea 1998 13

de piese (prismatice + cilindrice ), însă asemenea sisteme sunt realizate într-un număr
foarte mic ( cca. 5% din totalul SFF realizate în lume).
O apreciere mai precisă a gradului de flexibilitate al unui SFF se poate face
prin numărul de stări diferite posibile ale sistemului, luând în considerare şi timpul şi
cheltuielile necesare pentru a realiza adaptarea sistemului la starea nouă.
În literatura de specialitate sunt date şi relaţii prin care se încearcă să se
cuantifice gradul de flexibilitate al unui SFF. Considerăm, însă, că pentru proiectantul
unui asemenea sistem, aceste relaţii prezintă importanţă minimă. Pentru proiectant
este, mai degrabă, important să cunoască care sunt componentele fizice ale sistemului
şi ce cerinţe trebuie să satisfacă acesta pentru a obţine un anume grad de flexibilitate.
Din acest punct de vedere, flexibilitatea unui SFF este determinată de două
componente importante:
a. Flexibilitatea structurii hardware a sistemului;
b. Flexibilitatea structurii software.
Pentru a determina care sunt „ resursele ” pentru cele două componente, în
fig.1.7. sunt prezentate implicaţiile schimbării tipului piesei prelucrate în SFF.

Figura 1.7. Implicaţiile schimbării tipului piesei prelucrate în SFF.

Flexibilitatea structurii hardware a sistemului este determinată, la rândul

său, de trei componente ( fig.1.8 ):
• Flexibilitatea subsistemului tehnologic;
• Flexibilitatea subsistemului de depozitare, transport şi manipulare;
• Flexibilitatea subsistemului informaţional.
Flexibilitatea tehnologică a posturilor de lucru este dată de tipul şi numărul
operaţiilor tehnologice ce se pot executa, deci de numărul de scule, de mărimea şi
forma spaţiului de lucru, care este determinat de axele de mişcare ale maşinii şi
cursele maxime ale elementelor mobile după aceste axe şi de limitele de reglare a
parametrilor regimului de aşchiere.
Flexibilitatea structurii posturilor de lucru se obţine prin realizarea acestora în
construcţie modulară ( v. cap.2 ); prin combinarea convenabilă a diferitelor module se
14 Conceptul de sistem flexibil de fabricaţie

pot obţine rapid configuraţii de maşini corespunzând unui strung, unei maşini de
găurit, unei maşini de frezat etc.

Flexibilitatea tehnologic\ a
posturilor de lucru

Flexibilitatea structurii
Flexibilitatea posturilor de lucru
subsistemului
Capacitatea de a[chiere
tehnologic
(puterea instalat\ a
posturilor de lucru)

Flexibilitatea structurii
subsistemului tehnologic

Flexibilitatea depozit\rii

Flexibilitatea Flexibilitatea mijloacelor

Flexibilitatea subsistemului de transport
structurii de depozitare,
hardware transport [i Flexibilitatea traseului
manipulare de transport

Flexibilitatea manipul\rii

Capacitatea memoriei
echipamentelor

Flexibilitatea re]elei de
Flexibilitatea interfa]\
subsistemului
informa]ional Nr. [i tipul mijloacelor de
prelevare a datelor din
sistem

Nr. [i tipul func]iilor de

control [i diagnostic

Figura 1.8. Componentele flexibilităţii structurii hardware

Subsistemul de depozitare, transport şi manipulare realizează flexibilitatea

prin utilizarea paletelor de piese în scopul depozitării controlate, a transportului,
manipulării şi prinderii în posturile de lucru, astfel că, din acest punct de vedere,
piesele devin identice.
Sisteme flexibile de fabricaţie , D.Zetu , E. Carata, Ed. Junimea 1998 15

Flexibilitatea depozitării este asigurată, pe de o parte, prin construcţia

depozitului şi, pe de altă parte, prin posibilitatea de a realiza depozitarea după un
algoritm convenabil.
Flexibilitatea maximă determinată de mijloacele de transport şi traseul
tehnologic se obţine prin utilizarea ca mijloc de transport a robocarelor ghidate liber
pe fir inductiv îngropat în pardoseala atelierului.

I. Ma[ina-unealt\ NC

+
• Prelucrare complet\ pe mai multe fe]e a piesei
• Schimbare automat\ de scul\ din magazinul ma[inii
• Schimbare ( alimentare ) automat\ piese
• Sistem de supraveghere a ma[inii [i procesului de a[chiere
( ibil)

II. Centrul de prelucrare

+
• Depozit propriu de piese la ma[in\
• Manipulator piese [i scule
• Extensie alimentare cu scule fa]\ de capacitatea magazinului propriu
• Strategie de supraveghere, control [i diagnostic
• Leg\tur\ ( interfa]\ ) calculator de proces

III. Modulul flexibil de fabrica]ie

+
• Transport automat piese [i scule `ntre module
• Depozit central piese, scule [i dispozitive
• Conducere cu calculator de proces ( DNC )
• Extensie supraveghere [i control
• Planificarea [i comanda fabrica]iei

IV. Sistemul flexibil de fabrica]ie

V. Atelierul, sec]ia, uzina complet

16 Conceptul de sistem flexibil de fabricaţie

Figura 1.9. Treptele de automatizare în fabricaţia flexibilă

Fexibilitatea subsistemului de comandă, supraveghere, control şi diagnostic

este dată de capacitatea de memorare a unui număr cât mai mare de programe, de
viteza de accesare a memoriilor şi viteza şi capacitatea de transmitere a informaţiilor
prin interfaţă, precum şi de posibilităţile de modificare „ din mers ”, în timp real, a
programelor de comandă. Flexibilitatea funcţiilor de control şi diagnostic este
determinată de echipamentele utilizate pentru prelevarea informaţiilor din sistem şi de
capacitatea calculatorului de a prelucra în timp real aceste informaţii şi a lua deciziile
ce se impun.

Flexibilitatea structurii hardware a SFF, obţinută prin concepţia ca mai sus a

sistemului, are însă numai o valoare teoretică, posibilă, dacă nu este valorificată în
timpul exploatării acestuia printr-un sistem de programe corespunzător - printr-o
structură software cât mai flexibilă. Aceasta se obţine prin elaborarea rapidă a
numărului mare de programe de prelucrare, dar, în special, printr-o flexibilitate mare a
planificării calendaristice şi a programelor de conducere operativă a producţiei şi a
dispecerizării acesteia ( distribuirea flexibilă a lucrărilor în funcţie de starea reală de
funcţionare a sistemului, urmărind în acelaşi timp încărcarea la maximum a posturilor
de lucru ). Pe de altă parte, trebuie subliniată observaţia că însăşi structura variabilă
hardware a sistemului flexibil constituie factorul determinant în realizarea
programabilităţii flexibile a acestei structuri.

Condiţia obţinerii unei productivităţi ridicate se realizează prin automatizarea

SFF. Gradul de automatizare al SFF poate fi exprimat prin numărul şi tipul
funcţiunilor parţiale automatizate în cadrul sistemului, prin acest număr exprimându-
se, în fond, treapta de automatizare a sistemului flexibil. Aşa cum se observă în
fig.1.9, prima treaptă în automatizarea producţiei flexibile o constituie utilizarea
maşinii-unelte cu comandă numerică, la care numai funcţia de prelucrare propriu-zisă
este automatizată, celelalte funcţii ale fabricaţiei rămânând neautomatizate. Adăugând
noi funcţii automatizate, se obţin treptele superioare de automatizare a sistemelor de
fabricaţie flexibile.

Domeniile de utilizare eficientă a sistemelor de fabricaţie cu grade diferite de

flexibilitate şi automatizare, în funcţie de dimensiunile seriilor de prelucrare şi de
diversitatea nomenclaturii de piese prelucrate, rezultă din graficul prezentat în
fig.1.10. Aşa cum se cunoaşte deja, în domeniul seriilor foarte mari şi al producţiei de
masă pentru un singur tip de piese, eficacitatea maximă o relizează liniile automate
de transfer cu automatizare rigidă. La polul opus, al producţiei unicat sau de serie
foarte mică, se utilizează maşini-unelte cu comandă numerică deservite de personal de
înltă calificare. Poziţiile intermediare între cele două soluţii le ocupă sistemele
flexibile de fabricaţie caracterizate de diferite nivele de automatizare: modulul flexibil
de fabricaţie ( MFF ) şi sistemul flexibil de fabricaţie ( SFF ), obţinut prin înlănţuirea
în diferite moduri a două sau mai multe module flexibile prin intermediul unui sistem
de transport automat şi de comandă automată; câmpul seriilor de fabricaţie mijlocii şi
mari şi număr de piese diferite redus este acoperit de o structură apropiată de linia
automată rigidă dar având un anume grad de flexibilitate - linia automată flexibilă (
LAF ).
Sisteme flexibile de fabricaţie , D.Zetu , E. Carata, Ed. Junimea 1998 17

Figura 1.10. Domeniile de utilizare eficientă a SFF automatizate

1.7. Structuri specifice de sisteme flexibile de fabricaţie

Având în vedere figura 1.3, pe de o parte, şi figurile 1.9 şi 1.10, pe de altă

parte, se înţelege de ce paleta conceptelor SFF cuprinde un număr mare de forme, care
se află pe diverse trepte ierarhice şi care se obţin prin integrarea superioară a celor de
rang inferior. {i în acest sens, în diferite ţări ale lumii, există păreri diferite în privinţa
definirii construcţiilor ierarhice de sisteme flexibile de fabricaţie. Încercând a adopta
un mod de definire clar, care este în concordanţă cu ceea ce se înţelege în majoritatea
ţărilor industriale avansate, se precizează că avem, practic, trei nivele de sisteme
flexibile automatizate, ce conduc la cele cinci tipuri de organizare din fig.1.9. Acestea
sunt:
• Modulul flexibil de fabricaţie ( MFF ), purtând, obişnuit, denumirea de
celulă flexibilă de fabricaţie atunci când lucrează independent;
• Sistemul flexibil de fabricaţie propriuzis ( SFF );
• Linia automată flexibilă ( LAF );
• Atelierul flexibil de fabricaţie ( AF );
• Uzina automată flexibilă, cu integrare totală.

1.7.1. Structura modulului flexibil de fabricaţie

Cum este de aşteptat, şi structura modulelor flexibile de fabricaţie se

organizează diferit în funcţie de geometria pieselor fabricate, care determină în ultimă
instanţă tipul maşinii-unelte din componenţă. Astfel, în cazul prelucrării pieselor
18 Conceptul de sistem flexibil de fabricaţie

prismatice, de regulă, modulul flexibil se organizează în jurul unui centru de

prelucrare prin găurire şi frezare, la care se asociază toate componentele necesare
pentru automatizarea şi supravegherea tuturor funcţiilor parţiale ce trebuie realizate la
prelucrarea automată a diferitelor tipuri de piese. Schema bloc generală a unui MFF
este prezentată în fig.1.11, unde se observă că atât sistemul de manipulare cât şi
sistemul de măsurare sunt integrate cu maşina-unealtă şi că toate acestea sunt
comandate şi supravegheate de un sistem de comandă comun, în mod normal un
echipament CNC.
MFF trebuie să realizeze „ prelucrarea fără oameni ” cel puţin pe durata unui
schimb de lucru, aşa încât depozitul de semifabricate trebuie să asigure capa- citatea
necesară pentru aceasta, iar transferul piesei în poziţia de lucru a maşinii, instalarea,
fixarea şi aliberarea acesteia să fie automatizate. Pentru a fi posibilă prelucrarea unei
nomenclaturi cât mai variate de piese, modulul trebuie să dispună de un număr mare
de scule, număr care nu poate fi asigurat prin capacitatea magazinului de scule
propriu al centrului de prelucrare. În consecinţă, modulul trebuie să fie prevăzut şi cu
un depozit separat de scule. De asemenea, diversitatea pieselor prelucrate ar putea
necesita şi existenţa unor depozite de dispozitive, de scule de măsurare sau de scule
auxiliare.
Diferitele probleme de manipulare ce rezultă din cele arătate nu pot fi realizate
de către un singur robot sau manipulator, în cadrul modulului putând să lucreze mai
multe asemenea instalaţii în acelaşi timp. În această situaţie, problema principală ce
trebuie rezolvată de comanda sistemului de manipulare este de a coordona astfel
deplasările acestor manipulatoare încât să nu se producă coliziuni ale acestora.

Figura 1.11. Schema bloc generală a unui MFF

De o deosebită importanţă pentru un MFF este existenţa sistemului de

măsurare şi a senzorilor de supraveghere, care asigură calitatea prelucrării şi
diagnosticarea automată a sistemului. Controlul piesei se poate realiza în timpul
procesului de prelucrare ( cu ajutorul unor senzori corespunzători ), cu o sculă de
măsurare aplicată la axul principal cu ajutorul unui sistem de manipulare sau
integrând în sistem un post de măsurare separat de maşină ( maşină de măsurat CNC
Sisteme flexibile de fabricaţie , D.Zetu , E. Carata, Ed. Junimea 1998 19

). Cu ajutorul senzorilor se supraveghează funcţionarea maşinii ( încărcare,

temperatura uleiului etc ) şi starea de uzură a sculei sau ruperea acesteia, starea reală
fiind transmisă sistemului de comandă general pentru efectuarea corecţiilor necesare
sau pentru schimbarea sculei.
În cazul când pe modulul flexibil se prelucrează piese de formă prismatică,
depozitul de piese trebuie să poată înmagazina, de fapt, palete portpiese, transferul
paletelor în poziţiile necesare putând fi circular, liniar sau după laturile unui
dreptunghi. Configuraţia generală a unui MFF cu magazin circular de palete se poate
realiza ca în fig.1.12.

Figura 1.12. Modulul flexibil de fabricaţie cu depozit circular

Paletele P sunt transferate de pe transportor în magazinul 1 şi în sens invers cu

ajutorul sistemului de manipulare ( schimbător de palete ) 2, iar transferul între
magazinul 1 şî masa centrului de prelucrare 4 se realizează cu schimbătorul de palete
rotativ 3. Selectarea paletei ce trebuie adusă în faţa schimbătorului 3 se face cu
ajutorul unui sistem de recunoaştere a codului paletei amplasat pe suportul
magazinului 1, în timp ce magazinul se roteşte intermitent sau continuu.
Sculele din magazinul 5 al centrului de prelucrare sunt manipulate de mâna
mecanică 6, iar transferul sculelor între magazinul 5 şi depozitul de scule 7 se
realizează cu manipulatorul 8. Sistemele 9, 10 şi 11 realizează comanda şi acţionarea
componentelor modulului iar în postul 12 se realizează reglarea sculelor. De
asemenea, s-a presupus că controlul piesei şi diagnosticarea se realizează cu elemente
înglobate pe maşina-unealtă.
În cazul când se prelucrează integral pe un singur modul piese prismatice de
mare complexitate, acesta se realizează cu două sau trei centre de prelucrare aşezate
în linie (în cazul a două centre) sau circular (fig.1.13). Centrele de prelucrare CP1,
CP2 şi CP3 din componenţa celulei sunt aşezate pe aceeaşi circumferinţă cu depozitul
de palete. Pe de altă parte, pentru a elimina necesitatea depozitelor intermediare între
cele trei centre, este necesar ca acestea să fie prevăzute cu masă paletabilă. În aceste
condiţii, având în vedere şi faptul că timpul de prelucrare pe o maşină este mare,
înseamnă că este suficient robotul central RI pentru alimentarea cu piese a celor trei
centre.
20 Conceptul de sistem flexibil de fabricaţie

Figura 1.13. Celulă flexibilă robotizată pentru piese prismatice

În cazul pieselor de revoluţie, pentru alimentarea maşinilor-unelte se foloseşte

exclusiv un robot industrial şi structurile modulelor flexibile se organizează fie în
jurul unui centru de prelucrare prin strunjire ( fig.1.14 ), fie având în componenţă
două strunguri ( fig.1.15 ) sau trei maşini diferite, care se completează reciproc ca
posibilităţi tehnologice.

Figura 1.14. Celulă flexibilă pentru prelucrarea pieselor de

revoluţie ( Firma Heid - Austria )

Celula flexibilă Heid S300 are la bază un strung cu comandă numerică CNC -
Sinumerik 820T sau 850T. Celula este destinată prelucrării pieselor de revoluţie
scurte şi lungi, aduse în depozitul din partea stîngă a figurii pe palete de transport cu 6
Sisteme flexibile de fabricaţie , D.Zetu , E. Carata, Ed. Junimea 1998 21

locaşuri de depozitare adecvate lungimii şi formei pieselor. Alimentarea cu piese a

arborelui principal al strungului se face cu robotul pe portal prevăzut cu greifer dublu,
acesta fiind schimbabil în vederea adaptării la diametre şi forme diferite ale pieselor.
În afara alimentării cu piese, robotul poate să efectueze şi schimbarea automată a
dispozitivului de centrare / fixare a pieselor.
Strungurile Heid pot fi prevăzute cu unul sau două capete revolver port-scule.
În cazul când avem două capete revolver, unul are scule fixe, comutabile, iar al doilea
are scule acţionate, caz în care prelucrarea se face cu axul principal oprit şi frânat; de
asemenea, la prelucrarea cu scule acţionate, este posibilă indexarea axului principal.
Pentru extensia numărului de scule cu care lucrează strungul, fiind posibile operaţii de
strunjire, găurire, frezare şi chiar rectificare, acesta este prevăzut cu un magazin
suplimentar de tip lanţ cu un număr de 50 scule şi / sau un magazin de tip disc cu 24
de locaşuri.
Pentru a realiza funcţia de diagnostic, strungul este dotat cu senzori
corespunzători, prin care se obţin următoarele:
• Măsurarea automată a sculei pe maşină înainte de înlocuire;
• Măsurarea automată a pieselor direct pe maşină;
• Supravegherea stării sculei şi a distrugerii tăişului, precum şi supraveghe- rea
stării de funcţionare a maşinii însăşi.
Celula flexibilă Heid se poate constitui cu mare uşurinţă ca modul în cadrul
unui sistem flexibil în care se folosesc robocare ghidate pe fir inductiv pentru
transportul automat al pieselor şi sculelor.
Celula flexibilă din fig.1.15 este compusă din două strunguri şi este destinată
prelucrării pieselor de revoluţie scurte, care necesită prelucrări din două prinderi;
pentru semifabricate este prevăzut depozitul 4, iar pentru piesele finite depozitul 1,
ambele realizate ca palete de transport , eventual cu posibilităţi de poziţionare după
două axe perpendiculare pentru ca robotul 3 să caute totdeauna o singură poziţie.
22 Conceptul de sistem flexibil de fabricaţie

Figura 1.15. Celulă robotizată pentru strunjirea pieselor scurte

În cazul din fig.1.16, maşinile-unelte complementare M1, M2 şi M3 sunt

dispuse pe cicumferinţă, iar alimentarea cu piese a maşinilor se realizează cu robotul
industrial RI. Depozitele D1, D2 şi D3 sunt concepute sub forma unei palete circulare
cu un număr de piese de revoluţie amplasate pe circumferinţă. Paleta este aceea prin
care se introduc semifabricatele în modul şi se scot piesele finite.Pentru a mări durata
de funcţionare neasistată a modulului, depozitul D1 poate să conţină mai multe palete
aşezate fie etajat, fie pe o masă rotativă prin care se aduc paletele în poziţia de
preluare piese. În vederea preluării piselor de către robot, fiecare paletă execută o
mişcare de rotaţie intermitentă.

Figura 1.16. Celulă robotizată cu trei maşini-unelte diferite

Robotul industrial deservind mai multe maşini-unelte, există posibilitatea ca

două maşini să încheie concomitent procesul automat de prelucrare şi să aştepte în
acelaşi moment piese noi. În acest caz, sistemul de comandă trebuie astfel conceput,
încît robotul să deservească totdeauna, cu prioritate, aşa numita „maşină loc îngust”,
ceea ce face ca productivitatea celulei să scadă nesemnificativ faţă de cazul deservirii
fiecărei maşinii de cîte un robot.
Sisteme flexibile de fabricaţie , D.Zetu , E. Carata, Ed. Junimea 1998 23

1.7.2. Structuri de SFF

Sistemul flexibil de fabricaţie propriuzis se obţine prin înlănţuirea in diferite

moduri a modulelor flexibile de fabricaţie prezentate anterior printr-un sistem automat
de transport. Varietatea configuraţiilor posibile ale SFF este determinată, în primul
rând, de tipul pieselor ce se prelucrează, de tehnologia acestora, dar şi de modul de
organizare a depozitării şi a sistemului de transport. Sistemul flexibil din fig.1.17 este
realizat de firma Mandelli - Italia şi are în componenţă cinci centre de prelucrare cu
magazinele de scule 3, de tip disc cu câte 36 locaţii de sculă. Posturile de lucru sunt
aşezate în linie, transportul paletelor portpiesă între depozitul 7 (depozit cu lanţ
lucrând în plan orizontal ) şi maşini, pe de o parte, şi între maşini, pe de altă parte,
realizându-se cu robocarul 5 ghidat pe şine.
Paletizarea/depaletizarea pieselor prismatice se realizează în postul 9, paletele
cu piese fiind trecute pe una din locaţiile depozitului 7, cu deplasare în ambele sensuri
în vederea selectării piesei ( cu un cititor de cod amplasat pe suportul depozitului ) ce
trebuie introdusă în sistem în vederea prelucrării.

Figura 1.17. Sistemul flexibil al firmei Mandelli – Italia

Transferul piesei selectate din staţia de predare / primire 8 pe robocarul 5 şi

între acesta şi masa centrelor de prelucrare se face cu schimbătoarele de palete
rotative SP; iar paletele cu piesele prelucrate sunt transferate în postul 9, în postul
automat de spălare 10 şi pe maşina automată de măsurat 11, de asemenea cu
schimbătoare de palete rotative.
Sistemul Mandelli lucrează cu un mare număr de scule, care sunt pregătite în
sectorul 14, sunt prereglate la dimensiune şi apoi trecute în magazinele de scule 2 şi 3.
Comanda automată a tuturor componentelor sistemului se realizează în regim DNC,
cu un calculator de proces din camera 12.
Un sistem flexibil cu patru module flexibile al firmei Werner - Germania
(FFS 4TC 2.6-K) este prezentat în fig.1.18. {i în acest caz, transportul automat al
paletelor cu piese se face cu un robocar pe şine, dar piesele sunt preluate direct din
locaţiile de depozitare fixe iar transferul între robocar şi maşini se face cu nu
schimbător fix dublu, cu lanţ.
Centrele de prelucrare sunt dotate cu magazine de scule cu lanţ, transferul
sculelor între depozitul central de scule şi magazinele maşinilor realizându-se , de
asemenea, cu un robocar ghidat pe şine ce evoluează pe partea stângă a sistemului.
24 Conceptul de sistem flexibil de fabricaţie

Figura 1.18. Sistemul flexibil al firmei Fritz Werner

Sistemele flexibile cu transport pe robocare pe şine se utilizează, în special, în

cazul prelucrării pieselor prismatice de mare gabarit, grele şi cu timp de prelucrare
îndelungat şi pentru familii de piese mai puţin numeroase. Pentru familii de piese de
largă nomenclatură, când seriile de prelucrare se schimbă des şi timpul de prelucrare
pe piesă este mai redus, se utilizează transportul automat cu robocare ghidate liber pe
fir inductiv. Un exemplu în acest sens este prezentat în fig 1.19, fiind vorba de unul
din multele sisteme realizate de firma Murata - Japonia.

Figura 1.19. Sistem flexibil Murata - Japonia

Sisteme flexibile de fabricaţie , D.Zetu , E. Carata, Ed. Junimea 1998 25

Ghidarea liberă a robocarelor permite realizarea unor trasee de transport foarte

diversificate, astfel încât amplasarea maşinilor să fie totdeauna favorabilă realizării
unor trasee tehnologice optime pentru toate tipurile de piese prelucrate. Ghidarea
liberă permite, de asemenea, reconfigurarea cu uşurinţă a sistemului în cazul ieşirii
din funcţiune a unui post de lucru sau în cazul când s-ar dori extensia/restrângerea
sistemului determinată de modificarea volumului fabricaţiei.
Depozitul central al sistemului Murata este realizat sub formă celulară în două
plane verticale paralele între care evoluează elevatorul automat 6, cu deplasare
comandată numeric după axele X - Y şi care este folosit pentru depozitarea automată,
pentru căutarea paletei cu piesa ce urmează a se trimite în sistem, extragerea şi
aducerea piesei în postul de predare/primire palete din partea stângă a depozitului 7.
Aşa cum se observă, robocarele pot avea trasee 2 liniare sau curbe, după
diferite direcţii, pot avea deviaţii pentru a putea rezolva situaţiile de conflict la
intersecţiile traseului. În afara accesului la fiecare din cele şase module ale sistemului,
robocarele au acces la postul de predare/primire, precum şi la posturile de
paletizare/depaletizare 9.

1.7.3. Structura liniilor automate flexibile

Linia automată flexibilă (LAF) realizează un compromis între productivitatea

foarte înaltă a liniilor automate de transfer cu program de automatizare rigid şi
flexibilitatea ridicată a SFF. Ele se caracterizează prin faptul că au o funcţionare cu
tact impus şi un flux unidirecţional, bine determinat, al pieselor, dar se pot adapta
rapid pentru prelucrarea unei nomenclaturi prestabilite de piese cu asemănări
geometrice şi tehnologice.
Flexibilitatea de adaptare la prelucrarea diferitelor piese pe linie se obţine fie
prin modificarea programelor de comandă a maşinilor-unelte cu comandă numerică,
fie prin reglaje efectuate asupra componentelor individuale ale liniei, cum ar fi
înlocuirea echipamentelor de scule şi dispozitive, înlocuiri care se pot realiza automat
sau manual, în timpi cât mai reduşi, acceptabili din punct de vedere economic.
Geometria în plan a LAF se poate realiza după o linie, după un inel sau sub
forma unei linii segmentate, în ultimul caz legătura între segmentele paralele ale liniei
făcându-se prin intermediul unor depozite tampon prin care putem obţine şi o
alimentare sau evacuare parţială a pieselor.
În marea lor majoritate, LAF sunt realizate pentru prelucrarea in serie mare, cu
productivitate ridicată, a unor piese din clasa corpurilor prismatice din construcţia de
autovehicule ( carcase cutii de viteze, blocuri motor, chiulase etc. ). Pentru a asigura
productivitatea ridicată, posturile de lucru ale liniei sunt maşini-unelte agregat cu
comandă numerică, cu schimbarea individuală a sculelor sau în grup (schimbarea
cutiilor multiaxe), instalate în serie, în concordanţă cu succesiunea operaţiilor
tehnologice. Un exemplu de asemenea linie flexibilă, realizată după structura în inel,
este prezentată în fig.1.20.
În poziţia de alimentare a liniei, semifabricatele, având bazele tehnologice
prelucrate în afara liniei, sunt aşezate pe palete universale prin intermediul cărora se
face transportul de la un post de lucru la altul. Linia funcţionează în genul liniilor
automate rigide cu transport direct, deoarece prelucrarea piesei are loc fără a deplasa
paleta de pe transportor, ci după fixarea paletei pe acesta. Prelucrarea integrală a
piesei are loc în 10 posturi de lucru, 1…10, în care se acţionează mono sau bilateral
26 Conceptul de sistem flexibil de fabricaţie

cu unităţi de lucru cu cutii multiaxe şi cu posibilitatea schimbării cutiilor multiaxe

utilizând sisteme de tip cap revolver.

Figura 1.20. Linie automată flexibilă cu maşini-unelte agregat

cu comandă numerică

Structura unei linii automate flexibile în inel, la care posturile de lucru 3 sunt
centre de prelucrare iar posturile 1 şi 2 sunt maşini-unelte agregat cu magazii de cutii
multiaxe, este prezentată în fig. 1.21. În acest caz, prelucrarea piesei nu se mai
realizeză direct pe transportor, ci pe masa postului de lucru;iar transferul paletelor cu
piese între transportorul 4 şi masa posturilor de lucru se realizează cu ajutorul
schimbătoarelor de palete rotative 5. Pregătirea şi livrarea pieselor pe palete se
realizeză la depozitul central 7, iar introducerea / evacuarea acestora pe / de pe
conveior are loc în postul 6, prevăzut, de asemenea, cu schimbător de palete.

Figura 1.21. Linie automată flexibilă cu centre de prelucrare

1.8. Sisteme flexibile de fabricaţie integrate total
Sisteme flexibile de fabricaţie , D.Zetu , E. Carata, Ed. Junimea 1998 27

În paragraful 1.6, s-a subliniat faptul că un SFF realizează performanţele

prevăzute prin concepţie dacă i se asigură programele de comandă necesare. Dar, cu
cât tipul piesei prelucrate şi programul de producţie ( mărimea seriilor de fabricaţie )
se modifică mai des, numărul acestor programe creşte şi realizarea lor prin metoda
clasică de programare şi planificare, la timp şi de înaltă calitate, devine imposibilă.
Din aceste motive, rezultă că extinderea automatizării în producţia flexibilă atrage
după sine creşterea exigenţelor şi în ceea ce priveşte activităţile inginereşti în sfera
pregătirii fabricaţiei. Este necesară extinderea automatizării şi a acestor activităţi,
începând de la formularea cerinţei de fabricaţie şi pâna la produsul finit, la toate
nivelele ierarhice din fig.1.3, prin utilizarea calculatorului electronic în realizarea lor.
Introducerea informaticii şi a tehnicii de calcul începând de la nivelul
concepţiei şi proiectării pâna la nivelul fabricaţiei a determinat integrarea totală a
sistemelor de fabricaţie, ceea ce a condus la aşa numitul concept CIM - Computer
Integrated Manufacturing, ce reprezintă, de fapt, uzina flexibilă complet automati-
zată.
Structura CIM se organuzează în concepţie modulară, modulele corespunzând
funcţiilor integrate în sistem. Sistemele CIM, fiind sisteme complexe, se organizează,
de asemenea, în structură ierarhizată, prin repartizarea modulelor pe nivele ierarhice
complet delimitate, dar cu posibilitatea ca între nivele să se realizeze un schimb de
informaţii rapid, corect şi în ambele sensuri.
În literatura de specialitate sunt date diferite reprezentări pentru structura
ierarhizată CIM. Una dintre acestea este structura denumită „ Piramida CIM ”, dată de
Testi în 1985 ( fig.1.22 ). Scheer, în 1987, şi Eigner şi Smich, în 1990, prezintă
structura CIM în formă de Y ( fig.1.23 ).

Figura 1.22. Piramida CIM

Piramida CIM conţine trei macronivele: nivelul planificării strategice, nivelul

concepţiei, pregătirii şi programării fabricaţiei şi nivelul fabricaţiei propriuzise. La
28 Conceptul de sistem flexibil de fabricaţie

nivelul inferior se află unităţile de fabricaţie ale sistemului ( intreprinderii ), care pot
fi de prelucrare sau de asamblare; la nivelul mediu se află funcţiile de proiectare a
procesului tehnologic şi de planificare şi de organizare a fabricaţiei, iar la nivelul
superior se găsesc compartimentele de planificare strategică şi urmărire a fabricaţiei,
de inginerie şi de proiectare asistată de calculator.

Figura 1.23. Structura în Y a CIM

În cazul schemei Y se pune în evidenţă mai bine fluxul informaţional într-un

CIM, cu cele două laturi principale valabile pentru orice proces de fabricaţie: latura
tehnico-economică şi organizatorică, pe de o parte, şi latura tehnică, pe de altă parte.
Semnificaţia modulelor şi funcţiilor în CIM este:
• CAE - Computer Aided Enginerring: dezvolatare şi analiză produs, optimi-
zare formă şi caracteristici funcţionale;
• SP - Strategic Planning: planificarea de lungă durată, urmărirea programelor
de fabricaţie;
• CAD - Computer Aided Design: proiectarea constructivă, realizare liste dde
piese şi ansamble;
• CAP - Computer Aided Planning: proiectare proces tehnologic ( se stabi-
leşte: ce?, cum?, cu ce se produce? );
• PPC - Production Planning and Control: planificarea de scurtă durată a
fabricaţiei şi distribuirea sarcinilor ( se stabileşte: cât?, când?, unde? şi de către cine
va fi produs? ), precum şi conducerea operativă a fabricaţiei ( lanasarea ordinelor de
fabricaţie şi supravegherea realizării acestora );
• CAO - Computer Aided Quality: asigurarea calităţii prin planificarea şi efec-
tuarea controlului de calitate;
• CAM - Computer Aided Manufacturing: programarea şi comanda prelucră-
rii, controlul, supravegherea şi diagnoza ( asigură logistica de fabricaţie );
• DNC - Direct Numerical Control: conducerea numerică directă cu calcula-
torul de proces a fabricaţiei;
• CNC - Computerized Numerical Control: comanda numerică computerizată
a maşinilor-unelte şi a maşinilor automate de măsurat
Cuplarea fluxului de informaţii şi date prin piramida CIM comportă două
aspecte importante:
Sisteme flexibile de fabricaţie , D.Zetu , E. Carata, Ed. Junimea 1998 29

- prelucrarea datelor şi a informaţiilor şi

- transmiterea datelor şi a informaţiilor,
astfel ca între locurile de muncă de la diferite nivele ierarhice ale sistemului să se
realizeze schimbul necesar de date fără suport de informaţii ( benzi perforate, cartele,
listinguri, desene etc. ).
Pentru a realiza automatizarea realizării unui număr atât de mare de funcţiuni,
sistemele flexibile cu integrare totală necesită organizarea sistemelor de comandă
după principiul inteligenţei distribuite, cuprinzând mai multe calculatoare structurate
ierarhic pe 2 ÷ 4 nivele. Problema ce trebuie rezolvată în această situaţie este de a
asigura compatibilitatea hardware şi software pentru toate echipamentele înglobate în
sistem ( echipamente CNC, automate programabile, diverse sisteme de calcul ) şi, în
al doilea rând, de a realiza transferul cu mare viteză a unui important volum de date.
Aceste probleme s-au rezolvat prin introducerea standardizării (MAP- Manufacturing
Automation Protocol, TOP - Tehnical and Office Protocol, preluate apoi de către ISO
sub denumirea OSI - Open System Interconection ), prin care s-a realizat
compatibilitatea şi portabilitatea la toate nivelele.
Organigrama fluxului de informaţii într-un sistem CIM este prezentată în
fig.1.24, elaborată de Göbel, Scholz, Helberg ş.a.

Figura 1.24. Organigrama fluxului de informaţii în CIM

Prelucrarea datelor pe latura din stânga a fluxului de informaţii are ca rezultat

generarea programelor de conducere operativă a fabricaţiei, iar pe partea dreaptă sunt
realizate programele NC pentru comanda prelucrării, programele de comandă a
roboţilor, programele de control etc. Aceste programe se adună în blocul CAM pentru
comanda şi controlul procesului, care asigură, în mod direct şi în timp real,
30 Conceptul de sistem flexibil de fabricaţie

instrucţiunile pentru comanda fiecărui component hardware al sistemului. Programele

de comandăcomanda fiecărui component hardware al sistemului. Programele de
comandă operativă a fabricaţiei pot fi corectate, de asemenea on-line, în funcţie de
datele primite din sistem privind încărcarea maşinilor, eventuale defecţiuni etc.
O schemă din care rezultă şi mai clar care sunt şi sub ce formă se prezintă
informaţiile care fac legătura între modulele componente CIM este cea prezentată în
fig.1.25.

Figura 1.25. Schimbul informaţiilor între modulele CIM

Sistemele flexibile cu integrare totală creează condiţiile necesare pentru
realizarea atelierelor şi intreprinderilor complet automate, fără oameni. Pentru
asemenea soluţii, însă, rămâne nerezolvată încă problema întreţinerii sistemului,
timpii de cădere a acestuia datorită defecţiunilor putând micşora direct productivita-
tea sistemului. Pentru a micşora sau chiar înlătura acest pericol, pot fi aplicate trei
soluţii:
Sisteme flexibile de fabricaţie , D.Zetu , E. Carata, Ed. Junimea 1998 31

- Îmbunătăţirea fiabilităţii sistemului prin soluţii corespunzătoare adoptate

prin concepţie;
- Utilizând programe de conducere operativă a producţiei care pot fi modi-
ficate „ din mers ”, în sensul modificării traseelor de transport şi al redistribuirii
sarcinilor pe alte maşini atunci când un component al sistemului iese din funcţiune (
eventual pe maşini suplimentare introduse în sistem pentru a crea redundanţa de
mijloace );
- Prin îmbunătăţirea tehnicilor de diagnoză şi reparare prin care se realizează
întreţinerea mai bună a sistemului. În acest sens, sistemul trebuie să opereze cu
programe corespunzătoare de diagnosticare automată a defectelor şi de localizare a
acestora, pe de o parte, şi să dispună de roboţi inteligenţi care să elaboreze automat
programele de reparare şi să execute lucrările necesare de reparaţie, pe de altă parte.
Manipulatorul unui asemenea robot trebuie să aibă o bună afinitate faţă de formele
obiectelor ce trebuie să le manipuleze şi să aibă un înalt grad de mobilitate pentru a
putea pătrunde cu uşurinţă în cele mai diferite puncte în care trebuie efectuate
reparaţii.

1.9. Avantaje şi consecinţe ale creerii şi utilizării SFF

Prin crearea, introducerea şi exploatarea judicioasă a SFF, se asigură obţinerea

unei înalte eficienţe, care se traduce prin creşterea cu unul sau mai multe ordine de
mărime a efectelor economice ale producţiei. Între acestea, cele mai importante sunt
următoarele:
- reducerea numărului de muncitori de până la 5 ori faţă de producţia
convenţională a aceloraşi produse şi în acelaşi volum; reducerea personalului ocupat
în activităţile din sfera pregătirii fabricaţiei este de până la 2,5 ori, ambele reduceri
conducând la o însemnată reducere a cheltuielilor cu salariile;
- reducerea cu până la 50 % a utilajelor tehnologice, incluzând maşinile-unelte
şi dispozitivele de toate tipurile;
- reducerea cu 20 ÷ 40 % a suprafeţelor necesare pentru producţie;
- creşterea productivităţii muncii cu 200 ÷ 400 %, obţinută prin reducerea de
personal şi creşterea indicelui de utilizare intensivă şi extensivă a maşinilor-unelte şi
prin utilizarea lucrului în trei schimburi la productivitate maximă;
- creşterea indicelui de utilizare a maşinilor-unelte până la 90 ÷ 95 % şi chiar
mai mult;
- reducerea substanţială a rebuturilor şi îmbunătăţirea indicelui de utilizare a
materialelor;
- scurtarea considerabilă a ciclurilor de pregătire tehnologică a producţiei prin
automatizarea şi sistematizarea lucrărilor de pregătire a fabricaţiei;
- creşterea producţiei anuale;
- perfecţionarea organizării întreţinerii şi a reparaţiilor;
- independenţa procesului de producţie faţă de perturbaţiile sau deranja-
mentele ce sunt determinate de factori subiectivi;
- reducerea substanţială a efortului de investiţie în cazul schimbării produ-
selor ce se prelucrează;
- creşterea gradului de tipizare a maşinilor şi dispozitivelor, ceea ce determină
micşorarea termenelor de proiectare, execiţie şi întreţinere a sistemului flexibil şi
reducerea costului acestuia;
32 Conceptul de sistem flexibil de fabricaţie

- reducerea substanţială, cu 50 ÷ 70 %, a duratei ciclului de fabricaţie, ceea ce

determină o reducere însemnată a mijloacelor circulante şi, implicit, a dobânzilor
bancare; de asemenea, această reducere are ca efect livrarea la timp a pieselor către
atelierele de asamblare şi, deci, a produselor finite pe piaţă;
- scăderea cu până la 40 ÷ 45 % a cheltuielilor de producţie şi a cheltuielilor
suplimentare pentru activităţi auxiliare cu până la 85 %;
- scurtarea timpilor de prelucrare a pieselor pe maşinile-unelte cu până la 50%
faţă de producţia convenţională, concomitent cu creşterea calităţii pieselor prelucrate;
scăderea timpului de reglare a maşinilor la trecerea de la o piesă la alta poate să
depăşească procentul de 80 %.
Dar, nivelele de performanţă ale sistemelor flexibile de prelucrare nu vor fi
obţinute prin crearea unor sisteme flexibile izolate în cadrul atelierelor sau al
intreprinderilor. Impactul economic şi social al acestor sisteme se va produce numai
când intreprinderile vor tinde spre organizarea întregii producţii a lor pe baze
flexibile.