Realitate Si Fictiune
Realitate Si Fictiune
Realitate Si Fictiune
realităţii, pentru că, aşa cum o sublinia Mario Vargas Llosa, „Ficţiunea nu este viaţa trăită, ci altă
viaţă, inventată cu materialele oferite de prima şi fără de care viaţa adevărată ar fi mai sordidă şi
mai sărăcăcioasă decât este." Realitatea este punctul de plecare al oricărui demers creator, felul
în care este ilustrată în textele narative fiind influenţat de estetica literară, de modalităţile
narative adoptate şi de intenţiile autorului cu privire la finalitatea actului creator. În acest sens,
operele memorialistice reflectă fidel realitatea unei epoci, în timp ce operele aşa-zis de ficţiune
se raportează mai mult sau mai puţin fidel la realitatea cotidiană. În operele narative realiste,
convenţia veridicităţii este respectată, întrucât intenţia autorului este să creeze iluzia unui univers
cât se poate de realist. Ficţiunea literară implică modificarea datelor din realitatea imediată sau
cel puţin selectarea lor, astfel încât să nu fie reţinute decât detaliile care creează un univers
coerent, dar nu neapărat realist.
II. Cuprins
primul text
o rezumat ;
o raportul ficţiune- realitate (ce e
real, ce e fictiv) ;
al doilea text
o rezumat ;
o raportul ficţiune – realitate (ce e
real, ce e fictiv) ;
III. Încheiere
concluzie
o ambele texte creează un univers
imaginar propriu îndepărtat de
lumea reală, dar...
o mesajul celor două texte este
pentru lumea reală – care e
mesajul ?