Caracterizarea lui Harap-Alb

Personajul este o instanta narativa definitorie pentru genul epic, o creatie a

autorului menita a exprima viziunea acestuia asupra unei teme literare,
transmitand-o cititorului prin fapte, relatii, vorbe si comportamente specifice
naturii sale fictionale. Factor structurant al oricarei naratiuni, personajul este un
tip uman semnificativ sau o individualitate cu trasaturi fizice, morale si
intelectuale distincte.
Ion Creanga, cel care se presupune ca a consacrat specia basmului in
literatura romana, transfigureaza in “Povestea lui Harap-Alb”, creatie publicata in
cadrul revistei “Convorbiri literare” in anul 1877, o schema fundamentala
populara, imbogatind-o cu viata prin realismul abordarii si atmosfera conferita.
Harap-Alb constituie in cadrul acestei scrieri literare personajul central al
operei, eponim, astfel ca celelalte personaje evolueaza din perspectiva rolului pe
care il joaca in formarea acestuia. Protagonistul este un personaj realist, din punct
de vedere al metodei de creatie folosita, dar si un personaj masculin, pozitiv si
real, fara nicio putere supranaturala, element inedit de atipicitate regasit in
basmul cult, particularitate ce se opune basmului popular, reprezentand o
diferenta fundamentala intre cele doua. Personaj individual, reprezentant al
binelui, Harap-Alb este un personaj rotund, care evoulueaza pe parcursul actiunii
si duce la bun sfarsit drumul initiatic, element specific textului care este un
,buildungsroman.
In cadrul operei sunt utilizate diferite metode caracterizare atat directe cat
si indirecte pentru a-i contura un portret complex, amplu, care se slefuieste pana
in finalul basmului, cand personajul are toate calitatile necesare unui imparat
demn de o imparatie asa de intinsa ca cea a unchiului sau.
Pe de-o parte, Harap-Alb este caracterizat in mod direct de narator, cat si
de alte personaje participante la diegeza, astfel ca, inca de la inceputul creatiei
putem desprinde informatii privitoare la statutul social al actorului, cel mai mic
dintre cei trei fii ai unui crai, urmand ca prin parcurgerea drumului initiatic sa-si
gaseasca un nume, acesta ramanand necunoscut pana la atribuirea apelativului
de Harap-Alb, consecinta a neascultarii: “Amu cica era odata intr-o tara de crai, un
crai care avea trei ficiori.”/ “Fiu craiului cel mai mic, facandu-se atunci ros, iese
afara in gradina si incepe a plange…”.
Desi naratorul ii evidentiaza inca de la inceput lipsa de experienta si
naivitatea, prin sintagma ,,boboc in felul sau”, acest lucru ne este subliniat si prin
intermediul autocaracterizarii, fiul craiului marturisind spanului ca ,,din copilaria
mea sunt deprins a asculta de tata”.
De asemenea, tot prin metode directe, descoperim si amanunte ce apartin
portretului fizic, acestea desprinzandu-se din episodul intalnirii cu Sfanta
Duminica in gradina, cand tanarul ii ofera un ban cersetoare, dupa care aceasta ii
sugereaza sa mearga si sa-i ceara costumul tatalui sau, costum pe care l-a
imbracat cand a fost mire. Fiul de crai asculta si se duse, astfel el toata calatoria a
fost imbracat intr-un costum vechi, pornind la drum nu cu o infatisare grandioasa
si cu suflet las asemeni fratilos sai ci foarte modest insa cu o atitudine de
invingator.
Tot din conversatiile sale cu batrana prezentata in gradina se desprind si
alte caracterisitici, printre care, in mod direct, cand calauza il numeste “luminate
craisor” fiind convinsa ca tanarul are un destin stralucit pe care trebuie sa-l
implineasca prin munca si lupta, aceeasi batrana, reuseste sa evidentieze calitatile
morale ale fiului de crai, spunandu-i ca doar ,,puterea milosteniei si inima ta cea
buna” il ajuta sa depaseasca obstacolele, tanarul este dojenit de catre aceasta
atunci cand incepe a se teme de incercarile la care este supus de catre span,
stapanul caruia i-a jurat credinta, Sfanta Dumineca spunandu-i ca este ,,slab de
inger, mai fricos decat o femeie”, fapt ce il ambitioneaza, astfel intalnindu-se
modalitati directe si indirecte, datorita faptului ca reiese din reactia
protagonistului la remarca Sfintei Duminici o alta particularitate a actorului
diegezei si anume ambitia.
Tot alte personaje ii completeaza calitatile sufletesti, intrucat acesta isi
arata milostenia fata de furnici si albine, de care este apreciat, ,,esti asa de bun” si
totodata el este recompensat cu ajutorul nepretuit al acestora. Verisoarele sale,
fetele imparatului Verde, care ii recunosc calitatile care se potrivesc cu identitatea
sa adevarata de fiu de crai, ,,Harap-Alb, sluga lui, are o infatosare mult mai
placuta si seamana a fi mult mai omenos”.
 In alta ordine de idei, personajul central poate fi caracterizat si indirecte,
cititorul desprinzand informatii si din fapte, relatii, vorbe, comportamente
specifice naturii sale fictionale. Fiul de crai are atat calitati, precum intelepciunea,
dovedita in momentul in care calul ii propune sa mearga “ori ca vantul, ori ca
gandul”, protagonistul preferand prima varianta, considerand cu prudenta: “daca
m-i duce ca gandul, m-i prapadi”, iar inteligenta este reliefata in cadrul episodului
pregatirii plecarii in calatoria intiatica, cand acesta isi alege calul care l-a purtat si
pe tatal sau in tinerete, iar acesta raspunde la remarca ironica a tatalui sau (“Dar
aista cal ti l-ai ales”) ca “merge intre straini si nu vrea sa bata la ochi”, a doua
proba, cea care sta la baza calatoriei sale, la care este supus fiul cel mic de crai
este proba curajului atunci cand trebuie sa treaca podul, confruntandu-se cu ursul
cel fioros, actiune imposibila de realizat de catre fratii lui care au dat inapoi, dand
dovada de lasitate. De aici reiese o alta trasatura morala a fiului de crai, acesta
nelasand imparatia, puterea si grandoarea pentru un urs, curajul lui fiind
evidentiat. Dupa trecerea podului, inainteaza printr-o padure labirint. insa el
dispune si de defecte, precum naivitatea, cand, pierdut in padurea-labirint, el se
intalneste cu Spanul de doua ori refuzandu-I ajutorul, insa cea de-a treia lasandu-
se prada personajul antagonic, cedand in fata situatiei de care este depasit, astfel,
deducem ca atunci cand el se confrunta cu o situatie dificila, se panicheaza si nu
mai considera sfatul tatalui, dand dovada de naivitate, slabiciune, neincredere,
aceste trasaturi atragand dupa ele si pedeapsa prin schimbarea identitatii
devenind de acum inainte Harap-Alb (sluga neagra), “Alb” reprezentand tocmai
trasaturile negative care l-au facut sa decada.
In timp ce spanul il supune pe Harap-Alb la incercari, caracterul lui se
intarea tot mai mult chiar daca el nu simtea acest lucru. Cea mai relevanta in
cadrul caracterizarii actorului este cea din urma sarcina data de Span, respectiv in
calatoria sa dupa fata imparatului Ros, protagonistul da dovada de altruism,
sacrificandu-se si trecand prin apa, nestricand veselia unor furnici, grija fiindu-i
aici rasplatita. Mai apoi, el construieste un loc de adapost pentru niste albinee
fara casa si de data asta fiind iarasi recompensat. De aici reiese sensibilitatea lui
fata de vietitoarele neinsemnate, dand pentru prima data dovada de profunda
maturitate.
O alta proba prin care trece tanarul este cea a prietenei, Harap-Alb
dovedindu-se un prieten bun, tovaras intelegator pentru cele cinci personaje
fantastice, cei cinci monstrii, Setila, Flamanzila, Ochila, Gerila si Pasari-Lati-Lungila,
fiind constient de ajutorul nepretuit ce i se ofera, ,,era tovaras, era partas la
toate,(…) prietenos cu fiecare”.
In calatoria de intoarcere incepe a se imprieteni mult mai bine cu fata
imparatului Ros ceea ce il descrie ca fiind un om deschis si de incredere, pe
aceste doua caracteristici cladindu-se o relatie intre cei doi.
Fidelitatea sa este dovedita prin respectarea juramantul depus, Harap Alb
nu divulga identitatea Spanului asa cum a promis, ceea ce denota un set
remarcabil de principii.
Un ultim tip de caracterizare il constituie cea prin nume, sugerand dubla
identitate a protagonistului. Acesta pleaca de la statutul de fiu de crai, sugerat de
,,alb”, ajungand sluga spanului, lucru sugerat de ,,negru”, pentru ca in final sa isi
defineasca identitatea de imparat si persoana cu experienta de viata.
Naratorul il considera initial pe fiul de crai naiv, insa prezinta o indiferenta
fata de acest fapt, astfel anticipand evenimentele, lasand impresia ca stie dinainte
scenariul calatoriei vazute ca ritual de initiere. Conform viziunii pe care o
propune, lumea căzută în dezechilibru își va reface constant organicitatea,
construcția personajului principal oglindind această concepție.
Creatorul ilustreaza prin acest personaj tipul omului naiv, neintiat, care
trebuie sa parcurga calatoria spre maturizare. El este un bun exemplu uman,
deoarece defectele lui nu sunt nici mici, nici putine, dar calitatile sunt mai mult
decat suficiente pentru a face din el un imparat potrivit.
Concluzionand, ne putem opri asupra afirmatiei lui Andrei Oisteanu in
lucrarea sa intitulata ,,Gradina de dincolo”, ,,drumul lui Harap-Alb nu este un
drum fizic, geografic, ci un drum spiritual de perfectionare si purificare, un drum
de initiere, un drum catre centru, un drum de la starea de profan catre sacru, de
la o margine a pamantului la alta margine”, drum care are ca finalizare crearea
unui imparat inzestrat cu toate calitatile necesare.