VALORI SI PRINCIPII CONSTITUTIONALE

Definim Constitutia ca acea lege fundamentala a statului, constituita

dintr-un ansamblu sistematizat de norme juridice cu forta de reglementare
suprema . Constitutia deriva de la latinescul “constitution” care inseamna
asezare cu temei. Constituţia adoptată în 1991 şi modificată în 2003 s-a
inspirat după legea fundamentală a României interbelice (Constituţia din
1923) şi după Constituţia celei de-a V-a Republici Franceze. Ea contine valori
si principii constitutionale. Primul articol din Constituţie spune ca “Romania
este un stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil” .
Suveranitatea nationala apartine poporului roman, care o exercita prin
organele sale representative, constituite prin alegeri libere, periodice, si
corecte, precum si prin referendum. Nici un grup si nici o persoana nu pot
exercita suveranitatea in nume propriu. Prin urmare suveranitatea reprezinta
independenta unui stat fata de alte state, suprematie a puterii de stat in
interiorul tarii si independenta fata de puterea altor state.
Forma de guvernamant este un concept din stiintele politice care se
referă la modul în care este organizată puterea executiva a puterii de stat.
Forma de guvernamant a Romaniei este republica semiprezidentiala, unde
prim-ministrul este suful Guvernului, dar nu si al statului, functia aceasta
fiind preluata de presedintele statului. Acesta din urmă îndeplineşte funcţii
importante mai ales în domeniul politicii externe şi celei de apărare şi de
securitate. Cuvântul republică derivă din temenul latin res publica, însemnând
lucru public. Republica este o formă de organizare statală (sau formă de
stat) în care suveranitatea aparţine poporului iar puterea executivă este
exercitată de cetăţeni aleşi, pentru o perioadă determinată de timp. Acest
termen, la fel ca şi termenul echivalent politeia, din limba greacă, se referă
substanţial la organizare politică a societăţii în sens larg. Modul în care
autorii clasici l-au folosit (spe exemplu în Republica lui Platon) nu trebuie să
fie considerat o referinţă la un tip anume de instituţie politică. Republica în
Antichitate, nu reprezenta altceva decât interesul pentru comunitate, pentru
polis, pentru oraş. De-a lungul secolelor, republica s-a delineat din ce în ce
mai mult ca "guvern al poporului", ca sistem instituţional în care şefii de stat
nu mai sunt aleşi pe cale ereditară. Monarhia a devenit practic un antonim
pentru republică.
 Regimul politic al tarii noastre este democratia indirecta cu vot
proportional. Democraţia (în traducere literală "conducere de către popor",
din grecescul demokratia demos, "popor," şi kratos, "conducere") este un
regim politic prin voinţa poporului. Este un regim in care sunt respectate
drepturile cetatenesti, de asemenea existenta pluripartidismului, a
constitutiei si dreptul la vot. Astăzi, termenul este de cele mai multe ori
folosit cu sensul de democraţie liberală, dar există multe alte varietăţi iar
metodele de a guverna pot diferi. Un element important al democraţiei este
Constituţia. Acest document, votat de către popor prin referendum
organizat în mod liber, reglementează drepturile şi libertăţile individului
într-un stat şi defineşte limitele puterii a conducătorilor aflaţi în diferite
funcţii din stat şi din guvern, defineşte politicile fundamentale şi stabileşte
structura, datoria şi puterea guvernului.
Potrivit art. 1 din Legea Fundamentala, Romania este „stat national,
suveran si independent, unitar si indivizibil”. Sub aspectul analizei noastre, ne
intereseaza cu precadere caracterul unitar si indivizibil. Caracterul unitar se
refera la unul dintre elementele constitutive ale statului roman, si anume
teritoriul. Acest caracter poate fi definit ca fiind acea trasatura a statului
roman ce determina existenta pe teritoriul statului roman a unui singur rand
de autoritati publice centrale si a unei singure cetatenii, cea romana. Pe de
alta parte, caracterul indivizibil se refera la imposibilitatea de trecere sub
stapanire straina a unuia dintre cele trei elemente constitutive ale statului –
teritoriu, populatie si suveranitate.
Potrivit art. 4 din Constitutie „Statul se organizează potrivit
principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi
judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale. Teoria separatiei
puterilor este o teorie celebra, de larga audienta si frecvent invocata.
Cunoasterea acestei teorii inlesneste explicarea sistemelor constitutionale
contemporane. Aparuta in secolul Luminilor, alaturi de alte teorii la fel de
tulburatoare si de penetrante, ea a fost indreptata impotriva
obscurantismului feudal si a inchistarii medievale, impotriva abuzurilor de
putere. Teoria separatiei puterilor a fost o reactie impotriva monarhiei
absolute de drept divin, forma de guvernamant in care regele concentra in
mainile sale putere suprema, considerandu-se ca o personificare a statului de
unde si celebra formula a regelui Ludovic al XIV-lea “statul sunt eu “.
Prin urmare puterea judecatoreasca a Romaniei este Parlamentul.
Parlamentul României este bicameral, fiind alcătuit din Senat, cu 137 de
membri, şi Camera Deputaţilor, cu 332 de membri. Diferenţa numărului de
membri se datorează normei de reprezentare diferite de la o Cameră la alta.
Astfel, norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaţilor este de
un deputat la 70.000 locuitori, iar pentru alegerea Senatului este de un
senator la 160.000 locuitori. Are rol legislativ, discutând si votând legile
organice, atât in comisiile de specialitate cât şi în plen. Membrii
parlamentului sunt aleşi prin vot pe listă, universal, direct şi secret. Sistemul
electoral este unul proporţional (membrii se aleg din toate partidele care au
depăşit pragul electoral de 5% din totalul sufragiilor exprimate în baza unui
algoritm). Alegerile se ţin o dată la patru ani, şi sunt făcute printr-un sistem
de reprezentare proporţională cu vot pe listă. Ultimele alegeri au avut loc în
28 noiembrie 2004. În Camera Deputaţilor mai sunt primiţi şi câte un
reprezentant al fiecărei minorităţi naţionale.
Puterea executiva este reprezentata de presedinte si prim-ministru.
Preşedintele României este ales prin vot direct o dată la cinci ani, printr-un
sistem majoritarian, în care câştigător este declarat cel care acumulează
50%+1 din voturile corect exprimate. Dacă acest procent nu se atinge, se
realizează un balotaj între primii doi candidaţi, în funcţie de rezultatele
obţinute. Până la revizuirea Constituţiei în 2003, mandatul prezidenţial era
de 4 ani. Preşedintele numeşte un Prim-ministru prin consultari cu
parlamentul. Primul ministru îşi alege membrii guvernului, guvernul fiind apoi
supus aprobării parlamentului. Guvernul împreună cu preşedintele reprezintă
puterea executivă în stat. Ultimele alegeri au avut loc în 28 noiembrie 2004
iar balotajul în 12 decembrie 2004.
Puterea judecatoreasca se realizeaza prin Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege (Curţi de
Apel, tribunale şi judecătorii).
Art.8. din Constitutie face referire la pluralism si partidele politice.
„Pluralismul în societatea românească este o condiţie şi o garanţie a
democraţiei constituţionale” iar „Partidele politice se constituie şi îşi
desfăşoară activitatea în condiţiile legii. Ele contribuie la definirea şi la
exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, respectând suveranitatea naţională,
integritatea teritorială, ordinea de drept şi principiile democraţiei.”
Conceptul de democratie este indisolubil legat de notiunea de pluralism. Ea isi
gaseste concretizarea in multitudinea de partide si organizatii politice,
sindicale, religioase etc, exprimand diversitatea conceptiilor si organizatiilor
care se interpun intre individ si stat. Pluralismul politic este un principiu dupa
care functionarea democratica a societatii, garantarea drepturilor si
libertatilor cetatenesti sunt conditionate de existenta si actiunea mai multor
forte politice si sociale aflate in competitie. Prin instituirea pluralismului
politic drept camp de manifestare a democratiei, puterea politica nu mai
troneaza deasupra societatii, ci se intersecteaza cu toate segmentele
structurii sociale intr-un mecanism chemat sa functioneze pe baza
legitimitatii, a libertatii. Aristotel spunea ca libertatea este "principiul
fundamental al guvernamantului democratic."
Problema drepturilor cetatenesti, a proclamarii si inscrierii lor in
declaratiile oficiale, in legi, in constiturii, precum si garantarea lor,
constituie elemente ale unei vieti democratice a popoarelor. Inca din
antichitate aufost preocupari in acest sens, dar formularea siproclamarea
drepturilor omului si cetateanului in documente de importanta istorica apar
abia in epoca moderna. Asa de exemplu in documente cum ar fi: “Magna
Charca Libertatum” din anul 1215, “Petitia Dreptului” din anul 1628, “Habeas
Corpus Act” din 1679; “Legea drepturilor” din 1689 erau prevazute si
garantate anumite drepturi cetatenesti in Anglia. Institutia drepturilor,
libertatilor si indatoririlor fundamentale ale fiintei umane preocupa intreaga
omenire si in ultimele cinci decenii de la crearea Organizatiei Natiunilor
Unite a cunoscut o dinamica deosebita. Aceasta institutie si-a gasit regle-
mentarea in marile documente internationale cum ar fi: Declaratia Universala
a Drepturilor Omului adoptata de Adunarea Generala a Organizatiei
Natiunilor Unite de la 10 decembrie 1948, al carei preambul contine un
cuprinzator apel la moralitatea politica adresat intregii umanitati Pactul
international cu privire la drepturile civile si politice (1966).
In stiinta juridica, prin notiunea de drepturi fundamentale cetatenesti
se desemneaza acele drepturi ale cetatenilor care sunt garantate de insasi
Constitutia tarii, atat prin masuri de ordin juridic, cat si prin stabilirea
conditiilor necesare pentru exercitarea lor.
Drepturile fundamentale cetatenesti nu au nimic comun cu ideea
sustinuta de scoala dreptului natural, potrivit careia aceasta categorie
juridica ar cuprinde un numar de drepturi innascute, de o natura speciala pe
care cetateanul le dobandeste in afara de orice reglementare legala.
Drepturile fundamentale prezinta o mare importanta atat pentru cetateni
cat si pentru stat, ele reprezinta baza pentru celelalte drepturi, sunt
consacrate de Constitutie si sunt determinante pentru statutul juridic al
cetateanului.In concluzie, putem spune ca drepturile fundamentale sunt acele
drepturi subiective apartinand cetatenilor, esentiale pentru viata, libertatea
si demnitatea acestora, indispensabile pentru libera dezvoltare a
personalitatii umane, drepturi stabilite si garantate prin Constitutie si legi.
 Prevederile constitutionale cuprinse in Titlul II trebuie insa corelate
cu cele din art. 1 alin. 3 al Constitutiei in care se precizeaza ca “Romania este
un stat de drept, democratic si social, si, in care demnitatea omului,
drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane,
dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme si sunt garantate”.
Prevederile art. 1 alin. 3 al Constitutiei constituie drept cadru si
instrumente ale realizarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale
cetatenilor.
Din aceste prevederi, ce dau expresie unei incontestabile realitati, pot
fi desprinse cateva principii, trasaturi definitorii ale reglementarii
drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale ale cetatenilor.
Ceea ce caracterizeaza in mod deosebit aceasta institutie este
principiul universalitatii drepturilor si libertatilor, principiu ce rezulta din
prevederile art. 15 al Constitutiei care proclama ca ,,Cetatenii beneficiaza de
drepturile si de libertatile consacrate prin Constitutie si prin alte legi si au
obligatiile prevazute de acestea".
Garantarea politico-juridica si sociala a drepturilor si libertatilor
fundamentale isi gaseste expresia in faptul ca ,,Romania este patria comuna
si indivizibila a tuturor cetatenilor sai, fara deosebire de rasa, de
nationalitate, de origine etnica, de limba, de religie, de sex, de opinie, de
apartenenta politica, de avere sau de origine sociala”.
In art. 16 alin. 3 al Constitutiei se arata ca “Functiile si demnitatile
publice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoanele care au numai
cetatenia romana si domiciliul in tara”.
Exercitarea altor drepturi si libertati prevazute de Constitutie nu
este conditionata de calitatea de cetatean. Astfel. in art. 18 al Constitutiei
se prevede ca ,,Cetatenii straini si apatrizii care traiesc in Romania se bucura
de protectia generala a persoanelor si a averilor, garantata de Constitutie si
de alte legi”. Strainii si apatrizii au si drepturile civile ale cetatenilor romani,
ca si orice alte drepturi recunoscute de legile, tratatele, conventiile
intemationale sau acordurile incheiate de Romania.
O prevedere deosebit de importanta este cea din art. 20, potrivit
careia ,,Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile
cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia
Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care
Romania este parte”.
Asa cum exista drepturi si libertati pe care Constitutia le garanteaza,
exista si indatoriri pe care cetateanul este obligat sa le respecte. ’’Orice
persoana isi exercita drepturile si libertatile constitutionale cu buna
credinta, fara sa incalce drepturile si libertatile altora.’’ Exista indatoriri
privitoare la devotamentul de tara, apararea patriei, contributii financiare,
protectia mediului inconjurator si ocrotirea monumentelor.
Legalitatea si constitutionalitatea legilor sunt atribuţii încredinţate
Curţii Constituţionale. In cadrul activităţii sale jurisdicţionale asigură
controlul constituţionalităţii legilor, a ordonanţelor Guvernului, a tratatelor
sau altor acorduri internaţionale, precum şi a regulamentelor Parlamentului.
În exercitarea controlului, Curtea se pronunţă exclusiv cu privire la
constituţionalitatea actelor sau dispoziţiilor în legătură cu care a fost
sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile legale examinate.
Controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgare (controlul
abstract, anterior) se exercită numai la sesizarea subiecţilor prevăzuţi de
art.146 lit.a) din Constituţia republicată [corespunzător art.144 lit.a) înainte
de revizuire]: Preşedintele României, preşedintele uneia dintre Camerele
Parlamentului, Guvernul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Avocatul
Poporului, un număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de
senatori. Potrivit art.147 alin.(2) din Constituţia republicată, în cazul în care
Curtea admite sesizarea de neconstituţionalitate, legea se trimite
Parlamentului, care este obligat să reexamineze dispoziţiile respective
pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii. În cei aproape 12 ani de
existenţă a Curţii, sesizările de neconstituţionalitate au fost admise în
proporţie de aproximativ 30%.
In concluzie Constitutia este legea fundamentala a statului, in ea
regasindu-re valori si principii constitutionale care garanteaza omului
drepturi, libertati, dar si indatoriri pe care trebuie sa le respecte, in caz
contrar fiind sanctionati pe cale statala sau prin constrangere.