SUBIECTE POSIBILE APLE rezolvate

1. Incadrati tipologic forma de organizare administrative –

teritoriala a Romaniei conform modelelor de organizare
administrative-teritoriala existente la nivel european

Sunt 11 state cu un singur nivel intermediar, deci cu trei niveluri de

administraţie – de bază, intermediar şi naţional –denumit convenţional
sistemul departamenta: Danemarca, Grecia,Ungaria, Letonia, Ţările de
Jos, Republica cehă, Regatul – Unit, Slovacia, Suedia, România şi
Bulgaria (ce au doar regiuni de dezvoltare economică, dar nu şi unităţi
administrative de nivel regional); Proiecte de reformă administrativ
teritorială au fost în dezbatere și în alte țări din Uniunea Europeană,
Romania avand la baza dezbateri cu privire la crearea nivelului
regional, fie suprapus peeste actualele județe, fie prin desființarea
acestora. România nu face excepție de la această tendință manifestată
la nivel european, în sensul că legea administrației publice locale
stipulează dreptul unităţilor administrativ-teritoriale ca, în limitele
competenţelor autorităţilor lor deliberative şi executive, să coopereze şi
să se asocieze, în condiţiile legii, formând asociaţii Administrație
Publică Locală la Nivel European
de dezvoltare intercomunitară, cu personalitate juridică, de drept privat
şi de utilitate publică.

2. In ce consta eterogenitatea organizării teritoriale în cadrul

teritoriilor naţionale la nivel european si cum se manifesta ea
in Romania

Există discrepanțe mari între țări în ceea ce privește numărul de

unități administrativ-teritoriale și numărul mediu de locuitori pe unitate
administrativ –teritorială. Organizarea teritoriilor naţionale la nivel
european prezintă un anumit grad de eterogenitate, determinat și de
existenţa anumitor statute specifice şi a unor particularităţi pentru
anumite colectivităţi locale.
Coexistenţa mai multor categorii de colectivităţi locale de primul
nivel: Majoritatea ţărilor nou intrate (mai puţin Malta), cât şi Grecia au
definit mai multe categorii de unităţi administrativ-teritoriale.
Distincţia dintre unităţile administrative rurale şi urbane (sau oraşele)
este cea mai frecventă: Cipru, Estonia, Ungaria, Letonia, Polonia,
Slovacia, Slovenia, România.

3. In ce consta fragmentarea teritoriului European , care sunt

remediile pentru aceasta deficienta , care este situatia in
Romania si care sunt optiunile posibile

Analizând literatura de specialitate, putem concluziona că,la nivel

european, există câteva caracteristici semnificative ale administrație
locale existente în statele europene:
• Organizare administrativ-teritorială cu un număr diferit de nivele
teritoriale;
• Discrepanțe mari între țări în ceea ce privește numărul de unități
administrativ-teritoriale și numărul mediu de locuitori pe unitate
administrativ –teritorială;
• Fragmentarea teritoriului european în mai mult de nouă zeci de mii
de unităţi administrative de bază;
• Alegerea autorităților locale, în principal, prin sufragiu universal
direct;
• Puternica tendinţă de regionalizare;
• Sporirea competenţe locale ca semn al dezvoltării descentralizării în
Europa;
• O tendință în creștere de cooperare transfrontalieră;
 Totodată, la variabilitatea structurilor administrative-
teritoriale se adaugă diferențele non-neglijabile în ceea ce privește talia
și populația unităților administrativ-teritoriale. Asistăm la o
fragmentare a teritoriului european în zeci de mii de unităţi
administrative
de bază. Din cele aproape 90000 de municipalități, cât număra Uniunea
Europeană, adunate, cinci dintre ţări deţin mai mult de 80% din
numărul acestora: Franţa are cu puţin sub jumătate din numărul total de
unităţi administrativ-teritoriale de bază (comune - circa 41%),
Germania (16%), Spania şi Italia (9% fiecare) şi Republica Cehă (7%)
Din perspectiva mărimii datoriei publice locale, situaţia
Românieiprezintă similitudini cu cea a noilor state devenite membre
ale Uniunii Europene în urma celor două valuri de extindere din 2004
şi 2007, în marea lor majoritate din Europa Centrală şi de Est.

4. Regionalizarea in Romania in contextul regionalizarii in

Europa. Care sunt optiunile posibile. Care sunt avantajele si
dezavantajele crearii unor structuri regionale in Romania.

La nivel european, din punct de vedere al dreptului international și

al dreptului comparat, noțiunea de regionalizare poate fi utilizată în trei
sensuri diferite: pseudo-regionalizare, regionalizarea strictosenso
(administrativă) și super-regionalizarea (politică).
Pseudoregionalizarea nu este o veritabilă formă de regionalizare, ci
poate fi înțeleasă fie ca o formă de deconcentrare a administrației
statale la nivel teritorial, fie ca o formă de cooperare între
colectivitățile teritoriale locale de nivel intermediar .
La ora actuală, sistemul regional, sub forme extrem de diverse
însă, s-a impus în spaţiul regional european ca un adevărat model de
administraţie, având pe lângă un nivel intermediar inferior, mai
apropiat de cel de bază, un nivel intermediar superior, de dimensiuni
mari, cu o populaţie şi o pondere economică însemnate, care preia o
parte din atribuţiile statului.

AVANTAJE:

- competenţele acordate colectivităţilor regionale au fost sporite

în ultimul deceniu, acest transfer materializându-se şi printr-o
creştere sensibilă a bugetelor lor
- o mare dezvoltare a tarii, fiind un centru de interes datorata
capacitatii sale.

DEZAVANTAJE:

- crearea unui eşalon regional descentralizat fara success, el

putand fi respins de către populaţie

5. Care este regimul autoritatilor locale deliberative si executive

la nivel European si cum este el in Romania

Adunările deliberative sunt aproape întotdeauna alese prin

sufragiu universal direct (cel puțin în ceea ce privește marea parte a
membrilor săi), cu câteva excepţii: numai consilierii din
departamentele
(judeţele) letone, provinciile spaniole, regiunile irlandeze şi o parte din
consilierii din comunele portugheze nu sunt desemnaţi prin sufragiu
universal direct. În plus, talia colectivității influențează tipul de sistem
electoral adoptat. În anumite stat, chiar pe același nivel teritorial,
regimul alegerilor locale poate fi diferit în funcție de mărimea
populației.
Este cazul Franței, Italiei sau Spaniei unde se pot distinge trei categorii
de comune : comunele < 100 de locuitori pentru care se plică regimul
denumit <consiliu deschis> compus din ansamblul cetățenilor, comune
cu populație între 100și 250de locuitori care pot opta pentru system
majoritar și comune > de 250 de locuitori unde repartiția locurilor se
face proportional.
În ceea ce privește executivele locale, unitatea principiului
democratic de alegere prin sufragiu universal nu se verifică, existând o
diversitate a modurilor de desemnare a acestora. Astfel, șeful
executivului desemnat prin sufragiu universal în o treime dintre ţări.
În funcţie de ţară, şeful executivului, atunci când există unul, este
desemnat fie de către membrii adunărilor deliberative, cel mai adesea
din rândul membrilor lor, fie prin sufragiu universal direct. Mai precis,
şeful executivului este ales direct de către populaţie într-o parte din
comunele austriece, în Italia, Polonia (la nivelul comunelor), România
(la nivelul comunelor şi din 2008 la nivelul Administrație Publică
Locală la Nivel European | 41 judeţelor), în Slovacia şi în Slovenia. În
Grecia şi Portugalia, este desemnat şef al executivului candidatul
plasat în fruntea listei majoritare

6. Cum s-a realizat descentralizarea competentelor la nivelul

regiunilor din Europa si care ar putea fi competentele atribuite
regiunilor in Romania

În toate țările europene, inclusiv a celor care au accedat mai

recent la democrație, constatăm o creștere a gradului de
descentralizare. În ultimul deceniu, la nivel european, se remarcă o
tendinţă de extindere a competenţelor locale. Argumentul principal în
favoarea descentralizării, care permite apropierea deciziei de cetățeni,
nu poate în realitate să se materializeze decât dacă transferul
competențelor pe plan local este însoțit de o creștere a responsabilității
reale în fața cetățenilor
Din punct de vedere istoric, autonomizarea s-a realizat
întotdeauna prin nivelul comunal în țările din vechea Europă deoarece
aici se situează articularea dintre sistemul administrativ al statului
central sau cvasi-central pentru componentele federate și sistemul
democrației locale. Aceasta se traduce astăzi pe de o parte prin
consolidarea comunelor în cadrul raționalizării competențelor și pe de
altă parte, în noile democrații din est printr-o creștere a competențelor
acordate nivelului comunal, așa cum o demonstrează
și cea realizată în Estonia în 2001 în sectorul educației. Odată realizată
întărirea rolului comunelor”, logica conduce spre căutarea, dacă este
posibil la nivelul imediat inferior celui al statului central a unui nivel
susceptibil să joace un rol de coordonare necesar, dar și să primească
noile transferuri cerute statului”.

7. Caracterizati si descrieti procesul descentralizarii in Europa

cu referire la cel din Romania

Descentralizarea reprezintă un sistem de administrare care permite unei

colectivităţi umane sau unui serviciu public să se auto-administreze în
condiţiile legii. Acestea sunt dotate cu personalitate juridică, autorităţi
şi resurse proprii. Ea trebuie să vizeze creşterea eficacităţii sistemului
administrativ local prin îmbunătăţirea statutului aleşilor locali şi al
personalului colectivităţilor locale, să faciliteze cooperarea
intercomunală şi participarea cetăţenilor la viaţa locală.

Gradul de descentralizare are în vedere:

• pe de o parte descentralizarea funcţională sau tehnică, ce conferă un

plus de mijloace şi de putere unor instituţii publice din ce în ce mai
autonome.

• pe de altă parte, descentralizarea teritorială, prin care regiunile şi

colectivităţile locale capătă din ce în ce mai multă putere. Ele dispun
de personalitate juridică, bugete proprii, competenţe şi personal
propriu

Această scurtă trecere în revistă poate servi realizării unei analize a

descentralizării la nivelul României şi la o înţelegere mai bună a
evoluţiilor actuale din ţara noastră. Început în 1991, prin apariția legii
69/1991 a administrației publice locale, procesul de descentralizarea
reprezentat şi începerea unui proces de creare şi întărire de noi forme
de dialog între administraţia centrală şi locală reprezentată de Federaţia
Autorităţilor Locale din România (FALR), corpurile administrative
profesionale sau alte structuri asociative ale autorităţilor locale.

Trebuie afirmat, însă că iniţiativele delegării acestor competenţe nu au

fost întotdeauna coordonate la nivelul ministerelor. Pentru preluarea
unor responsabilităţi, administraţia locală nu a fost dinainte pregătită,
generându-se dificultăţi în procesul de furnizare a unor servicii de
calitate pentru comunităţile locale. Un alt aspect care trebuie menţionat
este acela că, subpresiunea deficitului bugetar, administraţia centrală
nu a putut să însoţească pachetul de

servicii descentralizate cu resurse financiare corespunzătoare.

Transmiterea de competenţe la nivelul comunelor, oraşelor şi judeţelor

şi, implicit, crearea de noi forme de organizare şi coordonare a
politicilor naţionale şi locale reprezintă pasul major făcut de România
începând din 1990 în descentralizarea de putere, de autoritate şi de
decizie. La acea dată descentralizarea a fost percepută ca un antidot
împotriva tarelor sistemului comunist anterior.Totuşi, rolul persuasiv al
administraţiei centrale în ceea ce priveşte controlul administraţiei
locale, nivelul inadecvat de resurse la nivel local şi disparităţile
teritoriale privind calitatea serviciilor sunt tot atâtea domenii de
intervenţie pentru îmbunătăţirea efectului descentralizării.

Descentralizarea financiară este o componentă importantă a procesului

de descentralizare deoarece autorităţile publice locale deţin cele mai
complete informaţii, pe baza cărora pot lua decizii mai bine justificate
decât organele de specialitate de la nivel central, în legătură cu
alocarea resurselor financiare locale. Evident, descentralizarea
financiară şi administrativă sunt strâns corelate. În decursul ultimilor
ani, România a făcut paşi importanţi in planul descentralizării
financiare.

8. Explicati repartizarea competententelor intre diferitele categorii

de colectivitati teritoriale si cum se manifesta ea in Romania
conform legii descentralizarii.

Practic, în toate ţările europene, membre ale UE, principalele

competenţe exercitate de către colectivităţile locale sunt următoarele:

➢ alimentarea şi distribuţia apei potabile şi colectarea şi epurarea

apelor uzate,

➢ colectarea şi tratarea deşeurilor menajere,

➢ cultura, turismul şi sportul,

➢ educaţia: întreţinerea clădirilor instituţiilor de învăţământ primar şi

secundar, (şi chiar în unele ţări, pe cele ale învăţământului profesional)
şi, în aproape jumătate din ţări, chiar remunerarea personalului didactic
din aceste tipuri de învăţământ mai puţin din jumătate din ţări;

➢ acţiuni sociale: ajutoare acordate persoanelor cu handicap,copiilor,

familiilor, persoanelor în vârstă, celor aflate îndificultate, etc. În unele
ţări noi intrate, precum Lituania, exercitarea acestei competenţe poate
include şi acoperirea cheltuielilor cu încălzirea, apa şi transportul
pentru familiile cu venituri mici;

➢ electricitatea şi încălzirea urbană;

➢ sănătatea: acţiuni de prevenţie, ajutoare medicale gratuite pentru cei

defavorizaţi În cea mai mare parte a ţărilor, responsabilitatea în
domeniul sanitar se întinde şi la gestiunea spitalelor (cazul
Danemarcei, Spaniei, Ungariei, Italiei, Poloniei și Suediei);
➢ locuinţe: gestiunea parcului locativ. Acest parc însă nu este foarte
extins, majoritatea ţărilor nou intrate au realizat în cursul anilor ’90 o
privatizare în masă a acestora, construcţia de locuinţe sociale,
acordarea de ajutoare pentru locuinţe sau căldură (în cazul noilor ţări
intrate);

➢ căminele de bătrâni;

➢ căile rutiere de interes local şi transportul public local;

o amenajarea teritoriului, urbanism şi dezvoltare economică locală.

În general, comunele au în responsabilitate serviciile de bază necesare

populaţiei, colectivităţile locale de nivel superior (nivelurile
intermediare) au responsabilitatea sarcinilor de interes supra-

comunal. În mod frecvent însă, anumite competenţe, precum educaţia,

sănătatea, acţiunile sociale sau mediul, sunt gestionate în comun de
mai multe niveluri ale colectivităţilor locale, uneori chiar împreună cu
statul (este cazul educației, în care responsabilitatea învăţământului
primar este conferită comunelor, cea a învățământului secundar este
atribuită colectivităţilor locale de nivel superior, iar cea a
învățământului superior a rămas în sarcina statului).

Legea–cadru nr. 195/ 22 mai 2006 a descentralizării în România

realizează o clasificare mai clară a competenţelor autorităţilor
administraţiei publice locale de la nivelul comunelor şi oraşelor şi al
judeţelor, împărţindule pe următoarele categorii: competenţe exclusive,
competenţe partajate şi competente delegate .

9. Incadrati tipologic modelul de functie publica existent in

Romania facand referire la fiecare caracteristica a celor doua
modele de baza existente la nivel European

Din punct de vedere teoretic, am putea spune că la nivel european,

există două logici distincte de organizarea a funcţiei publice: cea de
carieră şi cea bazată pe post. Aceste două modele se află la cei doi poli
ai unui spectru în care se găsesc o gama largă de moduri de organizare,
care au legătură într-o oarecare măsură cu modul de organizare
teritorială.

Modelul carieră se bazează pe existenţa unor corpuri de funcţionari,

adică a unui personal statutar, ce se supune unui statut specific încadrat
de normele juridice care disting în mod net condiţiile de ocupare de
cele care se supun dreptului muncii. În acest model, angajarea sub
statut de drept publice este dominantă, şi se realizează printr-un act
unilateral de numire care emană de la autoritatea publică. Condiţiile de
angajare sunt adesea determinate fie prin Constituţie, fie printr-o lege.
Corpurile de funcţionari sunt divizate pe grade, altfel spus pe poziţii
ierarhice. Funcţionarul public este adesea titularizat pe un grad şi nu pe
un post specific. El intră în corp pe bază de concurs şi face carieră
înaintând pe poziţii ierarhice. Acest system este îngrădit de garanţii în
ceea ce priveşte remunerarea şi derularea carierei şi asigură agenţilor
publici securitatea locului de muncă.

Modelul postului sau modelul contractual este cel în care personalul

este angajat sub contract de drept comun, de unde şi denumirea de
personal contractual sau non-statutar, pentru că nu există un statut
specific, funcţiei publice aplicându-i-se dreptul comun al muncii. Ca
urmare, negocierea colectivă privind definirea condiţiilor de angajare
ocupă un loc mult mai important. Agentul public este recrutat pentru o
funcţie specifică şi conform profilului competenţelor personale.
Intrarea sa în funcţia publică este posibilă la toate nivelurile sale.
Cariera sa este construită dintr-o succesiune de posturi deţinute.

Principale caracteristici ale celor două modele.

Modelul carierei: -contract de drept public sau numire unilaterală a

funcționarului, recrutare la începutul carierei, exigențe legale în ceea
ce privește calificările sau diplomele pentru cariere specifice,
recunoașterea limitata a experienței profesionale dobandite in
domeniul privat, sistem de remunerare statutar, angajare pe viata,
codul de etica, regimuri de pensionare specifice.
Modelul postului: relație contractuală bazată în parte pe regulile de
drept comun, oricare ar fi poziția recrutarea se face întotdeauna pe un
post specific, recunoașterea experienței profesionale dobândită în
sectorul privat, facilitatea mobilității, absența principiului vechimii pt
determinarea remuneratiei,, sistem de promovare neformalizat, absenta
angajarii pe viata, absenta unui regim specific de pensionare,
managementul performantelor.

10. Explicati care este regimul functiei publice locale in Romania cu

referire la modele ideale de functie publica existente in Europa

Constituţiile moderne conţin prevederi referitoare la regimul funcţiei

publice sau chiar modele generale pentru administraţiile publice.
Majoritatea Constituţiilor impun existenţa unui statut specific pentru
coordonarea relaţiei dintre funcţionari şi stat. De exemplu, constituţiile
Franţei, Germaniei, Greciei, Italiei, Portugaliei şi Spaniei includ, direct
sau indirect, principii de bază pentru funcţia publică (OECD, 1998, p.
20).

Funcţia publică modernă profesionistă, într-o democraţie trebuie să

îndeplinească un set de condiţii:

a.Separarea dintre sfera publică şi cea privată

b. Separarea dintre politică şi administraţie

c.Dezvoltarea responsabilităţii individuale a funcţionarilor publici prin

procese decizionale comune. Aceasta impune prezenţa unor manageri
publici instruiţi în domeniul respectiv.

d.Protecţia muncii, stabilitate, nivel de remunerare, drepturi şi atribuţii

bine definite pentru funcţionarii publici

e. Recrutare şi promovare bazată pe merit

Din punct de vedere teoretic, am putea spune că la nivel european,
există două logici distincte de organizarea a funcţiei publice: cea de
carieră şi cea bazată pe post.

• Modelul carieră se bazează pe existenţa unor corpuri de funcţionari,

adică a unui personal statutar, ce se supune unui statut specific încadrat
de normele juridice care disting în mod net condiţiile de ocupare de
cele care se supun dreptului muncii. În acest model, angajarea sub
statut de drept public este dominantă, şi se realizează printr-un act
unilateral de numire care emană de la autoritatea publică. Condiţiile de
angajare sunt adesea determinate fie prin Constituţie, fie printr-o lege.
Corpurile de funcţionari sunt divizate pe grade, altfel spus pe poziţii
ierarhice. Funcţionarul public este adesea titularizat pe un grad şi nu pe
un post specific. El intră în corp pe bază de concurs şi face carieră
înaintând pe poziţii ierarhice. Acest sistem este îngrădit de garanţii în
ceea ce priveşte remunerarea şi derularea carierei şi asigură agenţilor
publici securitatea locului de muncă.

• Modelul postului sau modelul contractual este cel în care personalul

este angajat sub contract de drept comun, de unde şi denumirea de
personal contractual sau non-statutar, pentru că nu există un statut
specific, funcţiei publice aplicându-i-se dreptul comun al muncii. Ca
urmare, negocierea colectivă privind definirea condiţiilor de angajare
ocupă un loc mult mai important. Agentul public este recrutat pentru o
funcţie specifică şi conform profilului competenţelor personale.
Intrarea sa în funcţia publică este posibilă la toate nivelurile sale.
Cariera sa este construită dintr-o succesiune de posturi deţinute.

Statele Europei Centrale şi de Est, ai căror agenţi, în perioada

comunistă, erau supuşi dreptului comun al muncii, şi-au organizat noua
lor funcţie publică, în timpul perioadei de tranziţie la democraţie,
iniţial urmând modelul predominant bazat pe post, pentru ca apoi să
recurgă la dispozitivele statutare cu caracter legal şi reglementar, pe de
o parte mult mai protector în raport cu puterea politică, încă instabile şi
supuse corupţiei în ceea ce priveşte personalul lor.
11. Explicati care a fost influenta unor organizatii europene care au
contribuit la aparitia unei conceptii comune privind functia
publica locala la nivel European si cum au influentat ei statutul
functiei publice locale din Romania

În ciuda unei diversităţi a structurilor angajatoare şi a caracteristicilor

locurilor de muncă şi ale meseriilor agenţilor colectivităţilor teritoriale
ale Uniunii Europene, la nivel european, a părut în mod progresiv o
concepţie comună cu privire la funcţia publică locală.

În acest proces, un rol determinant l-au avut pe de o parte, Consiliul

Europei, organizaţie de cooperare parlamentară şi de apărare a
drepturilor omului – prin crearea unui referenţial comun, şi pe de altă
parte, Uniunea Europeană– prin intermediului dreptului comunitar din
ce în ce mai pregnant. Dorinţa însăşi a statelor membre de a se
reforma, cu scopul de a obţine o mai bună eficacitate administrativă, a
condus, în egală măsură la o apropiere a sistemelor de organizare a
funcţiilor lor publice în care frontiera între cele două modele
dominante – cel de carieră şi cel bazat pe post – tinde a se estompa.

12. Explicati in ce consta hibridizarea modelelor de functie

publica locala si cum se manifesta ea in statutul functiei
publice locale din Romania

Acest fenomen de hibridizare trebuie studiat în ceea ce

priveşte următoarele aspecte: regimul juridic al agenţilor
publici locali, marjele de manevră ale colectivităţilor
teritoriale, drepturile şi obligaţiile agenţilor publici, sistemele
de recrutare, sistemele de remunerare, condiţiile de avansare,
sistemele de formare, condiţiile de mobilitate, gradul de
paritarism.
Toate aceste proceduri legale, precum şi comportamentul
actorilor din sfera publică a societăţilor europene formează
spaţiul administrativ şi politic european comun. Actorii
publici trebuie să respecte un set de principii, care apar
formulate în legi scrise sau sistematizate în coduri şi care
marchează toate sectoarele administraţiei publice. Aceste
principii sunt ceea ce numim acquis comunitar neformulat.
 Acesta contribuie la întărirea spaţiului administrativ european
şi la europenizarea administraţiilor publice naţionale şi a
legilor acesteia, în statele membre UE.

13. Explicati factorii ce au contribuit la convergenta functiilor publice

locale la nivel European

Analiza funcţiilor publice din ţările UE a permis punerea în evidenţă a

unei anumite convergenţe a modurilor de organizare. Ea are în vedere
atât condiţiile de muncă, unde se constată o imbricare structurală a
două modele clasice de organizare (cel de carieră şi cel bazat pe post),
cât şi a sistemelor de protecţie socială ale agenţilor publici locali.

O analiză atentă a modelelor de ocupare a funcţiilor publice existente

în ţările UE demonstrează faptul că opoziţia între cele două modele
clasice de organizare nu mai este aşa netă. Nu numai că cele două
modele coexistă în Europa, cu un anumit grad de predominanţă de la o
ţară la alta, dar în plus ele coexistă în cadrul aceluiaşi sistem de
organizare al funcţiei publice printr-o întrepătrundere structurală a
celor două modele care împrumută unul de la altul anumite aspecte.

Astfel, chiar dacă putem afirma faptul că tendinţa este de simplificare a

statutului funcţionarilor, acesta nu este cu totul adevărat. Asistăm mai
curând la o hibridare a celor două modele de organizare decât la
impunerea progresivă a unui model în detrimentul altuia, mai ales la
nivel local. Acest fapt se datorează mai curând autonomiei de care se
bucură aleşii locali care este însoţită în general, de o creştere a puterii
acestora în elaborarea şi fixarea condiţiilor de ocupare a agenţilor
angajaţi de către colectivităţile teritoriale. Printre altele, sindicatele
sunt cel mai adesea asociate la elaborarea acestora sau la modificarea
lor.

Acest fenomen de hibridizare trebuie studiat în ceea ce priveşte

următoarele aspecte: regimul juridic al agenţilor publici locali, marjele
de manevră ale colectivităţilor teritoriale, drepturile
şi obligaţiile agenţilor publici, sistemele de recrutare, sistemele de
remunerare, condiţiile de avansare, sistemele de formare, condiţiile de
mobilitate, gradul de paritarism.

14. Explicati in ce consta autonomia financiara a colectivitatilor locale

din Europa si cum se manifesta ea in Romania

În prezent, colectivităţile locale dispun de surse financiare neadaptate

sarcinilor cărora trebuie să le facă faţă, în condiţiile unei conjuncturi de
rigoare bugetară şi ale unei presiuni fiscale globale care a atins un nivel
considerat excesiv de către contribuabili din toate ţările. De aceea,
guvernele centrale trebuie să acorde colectivităţilor locale o autonomie
şi o responsabilitate financiară mai mare. Problematica referitoare la
finanţele publice locale se află în centrul dezbaterilor politice actuale,
deoarece toate statele membrele ale Consiliul Europei se confruntă cu
problema armonizării a două tendinţe divergente:

➢ controlul şi reducerea cheltuielilor publice;

➢ acordarea unei cât mai mari autonomii financiare colectivităţilor

locale.

În toate aceste state se caută soluţii de asigurare a unei repartizări cât

mai echilibrate a resurselor financiare între diferitele niveluri de
organizare administrativă, ţinând cont de rigoarea bugetară care se
impune la toate nivelurile administraţiei publice.Autonomia financiară
reprezintă condiţia sine qua non a descentralizării administrative.

Corelat cu transferul de competențe, autonomia financiară presupune,

asigurarea venituri fiecărui nivel de guvernare conform
responsabilităților care le sunt atribuite nevoilor financiare obișnuite
(echilibrul vertical); realizarea unei repartiții echitabile între
colectivitățile locale (echilibrul fiscal orizontal) și creșterea eficacității
serviciului public.

Ca urmare, autonomia financiară a colectivităţii locale implică crearea

unor sisteme ale finanţelor publice locale eficace, echitabile şi corelate
cu necesităţile şi politicile statelor naţionale. Obiectivul oricărui sistem
de finanţare a colectivităţilor locale este de a le ajuta să se achite de
obligaţiile ce le revin ca puteri publice. Nici un sistem al finanţelor
publice locale nu este perfect. De altfel, la nivel local, nici un impozit,
nici un sistem de tarifare sau de transferuri financiare nu este perfect.
Mai mult decât atât, un sistem care este eficace într-o ţară nu este în
mod necesar adaptat şi în altă ţară.

Autonomia financiară a colectivităţilor locale are o dublă dimensiune:

Dimensiune juridică, care constă în recunoaşterea unei libere puteri de

decizie a autorităţilor locale, putere care nu trebuie să fie împiedicată
de un control foarte strict din parte statului;

Dimensiune materială, care constă în posibilitatea colectivităţilor

locale de a-şi asigura acoperirea cheltuielilor prin resurse proprii, fără
să fie obligate să apeleze la transferuri din partea statului, pentru a-şi
echilibra bugetele.

15. Explicati caracteristicile fiscalitatii locale in Europa cu

referire la situatia din Romania

Fiscalitatea locală şi marja de manevră fiscală:

–– nivelul mediu ponderat al impozitelor locale;

–– gradul de predictibilitate al impozitelor locale;

–– gradul de colectare al impozitelor locale ;

–– senzitivitatea impozitelor şi taxelor locale – se calculează ca fiind

ponderea impozitelor în venitul mediu anual pe locuitor.

Fiscalitatea locală trebuie să corespundă creşterii economice şi să se

adapteze nevoilor crescute ale cetăţenilor, dar impozitele şi taxele
locale nu trebuie să fie direct legate de ciclul economic.

Fiscalitatea locală trebuie să fie cel puţin neutră faţă de interesele

populaţiei sau ale întreprinderilor. Este ceea ce denumim principiul
„repartizării intereselor".
16. Explicati caracteristicile veniturilor nefiscale ale colectivitatilor
locale din Europa facand referire la situatia din Romania

Veniturile proprii cu caracter nefiscal pot proveni în principal din:

Încasări de pe urma exploatării patrimoniului local. Ele provin, în

principal, din vânzarea activelor şi din gestiunea parcului locativ.

Încasări din taxe aplicate pentru anumite servicii administrative

(eliberarea unei autorizaţii de construcţii, acordarea unui privilegiu,
autorizarea folosirii domeniului public) fără ca, totuşi, să poată fi
determinată o relaţie directă şi explicită între costul serviciului prestat
şi suma percepută.

Încasări din tarife legate de gestiunea serviciilor publice locale

(sectorul apei potabile şi a celor uzate, întreţinerea echipamentelor
sportive și a instituţiilor de cultură, transportul în comun, etc.); Tariful
este suma percepută în vederea asigurării unui serviciu specific
furnizat în cantităţi măsurabile (cuantificabil). Tarifele sunt stabilite
astfel încât sumele percepute să acopere integral sau parţial costurile
legate de prestarea serviciului respectiv (energie termică, transport
urban de călători). Ca urmare, tarifele se deosebesc de celelalte
categorii de încasări prin următoarele criterii: sursa, în sensul că tariful
nu poate proveni decât ca o contrapartidă a unui serviciu public,
contribuabilii, în sensul că tariful va fi plătit numai de către beneficiarii
serviciului public și prin mărimea sa, în sensul că valoarea stabilită a
tarifului trebuie să acopere, cel puţin, costul serviciului public furnizat.

17. Explicati sistemul transferurilor financiare catre colectivitatile

locale din Europa facand referire la situatia din Romania

Sistemul de transferuri financiare asigură îndeplinirea a patru mari

obiective (Profiroiu A., 2010):

• corectarea dezechilibrelor fiscale verticale ce apar atunci când

nivelul impozitelor și taxelor locale nu acoperă chel- tuielile necesare
furnizării serviciilor publice la standardele solicitate;
• corectarea dezechilibrelor orizontale, care survin atunci când
mai multe colectivităţi locale ce doresc să furnizeze servicii publice
echivalente, din punct de vedere cantitativ și ca- litativ, constată că au
nevoie de niveluri diferite de impozitare;

• orientarea autorităţilor locale către furnizarea de servicii

publice în conformitate cu anumite standarde;

•asigurarea posibilităţii autorităţilor centrale de a interveni, în cadrul

politicii de amenajare și dezvoltare, favorizând anumite investiţii.

Transferurile financiare se pot grupa astfel:

• impozitele partajate care pot fi de două tipuri:

– cote-părţi din impozitele centrale prelevate de către stat;

– cote adiţionale la unele impozite centrale încasate de către

stat.

• subvenţiile, de care colectivităţile locale beneficiază numai

pentru realizarea unui serviciu determinat (scop precizat);

• alocaţiile, a căror utilizare este decisă de către colectivităţile

locale;

• transferurile speciale pentru acoperirea unor cheltuieli

ocazionale ale autorităţilor locale.

Un bun sistem de transferuri financiare trebuie să îndeplinească

următoarele cerinţe:

• să se bazeze pe criterii explicite, clar definite și obiective;

• să stimuleze autorităţile locale să-și îmbunătăţească

randamentul propriilor surse de finanţare;

• să descurajeze depășirea nivelului aprobat al cheltuielilor și

risipa în utilizarea resurselor;
• să asigure păstrarea echilibrului dintre competenţele autori-
tăţilor locale și nivelul cheltuielilor acestora;

• cuantumul transferurilor financiare trebuie să fie stabil și

previzibil pe o perioadă rezonabilă de timp;

• să respecte principiul potrivit căruia impozitele partajate

trebuie utilizate pentru acoperirea cheltuielilor efectuate pentru
furnizarea serviciilor publice delegate de către stat sau de către o altă
autoritate ierarhic superioară, iar subven- ţiile și alocaţiile trebuie să
acopere într-o foarte mare măsu- ră cheltuielile de investiţii.

În România ele se numesc transferuri consolidabile pentru bugetele

locale şi îmbracă două forme:

- transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale se acordă

pentru investiţii finanţate din împrumuturi externe la a căror realizare
contribuie şi Guvernul, potrivit legii, şi care se aprobă anual, în pozitie
globală, prin legea bugetului de stat.

- transferuri către bugetele locale pentru finanţarea unor

programe de dezvoltare sau sociale de interes national, judetean ori
local, care se pot acorda din bugetul de stat, prin bugetele unor
ordonatori principali de credite ai acestuia, precum şi din alte bugete.

18. Explicati caracteristicile transferurilor fiscale ( impozite

partajate) catre colectivitatile locale din Europa facand
referire la situatia din Romania

Impozitele partajate care pot fi de două tipuri:

– cote-părţi din impozitele centrale prelevate de către stat;
– cote adiţionale la unele impozite centrale încasate de către
stat.
Impozitele partajate cel mai des utilizate sunt Impozitul
naţionalasupra venitului, asupra societăţilor, TVA, impozitele
asupra vehiculelor, etc. Partea care revine colectivităţilor locale
variază de la o țară la alta.
Avantajele și dezavantajele sistemului de partajare a impozitelor:
 •impozitele partajate asigură atenuarea dezechilibrelor verti- cale
și o anumită independenţă a colectivităţilor locale;
•partajarea impozitelor reprezintă un mijloc relativ ieftin de a
asigura venituri fiscale autorităţilor locale, deoarece singurul cost
suplimentar fiind legat de obţinerea datelor necesa- re în vederea
alocării cotei-părţi (venitul impozabil încasat, număr de locuitori);
•neputând decide nivelul acestor impozite, colectivităţile locale nu
se bucură de o reală autonomie locală;
•datorită faptului că statul își împarte propriile resurse cu
colectivităţile locale, el dorește să controleze modul lor de
utilizare, adică să exercite un control de oportunitate asupra
deciziilor autorităţilor locale.
Criteriile de atribuire pot varia şi ele: în funcţie de valoarea
încasată pe plan local, în funcţie de mecanisme care ţin cont de
nevoile de cheltuieli ce trebuie satisfăcute, în funcţie de veniturile
colectate si alte criterii de echilibrare.
În România, iniţial8, cotele defalcate din impozitul pe venit se
stabileau prin legea bugetară anuală, putând fi modificate anual,
ceea ce afecta în mod considerabil autonomia colectivităţi- lor
locale. Ulterior, statul, încercând să ofere o garanţie colectivităţi-
lor locale că resursele acestora nu vor fi deteriorate, a inclus în
legea finanţelor locale o prevedere9 conform căreia aceste cote
atribuite co- lectivităţilor locale din impozitul pe venit nu pot fi
modificate, decât în situaţii deosebite, și atunci doar în favoarea
colectivităţilor locale.

19. Explicati caracteristicile alocatiilor atribuite catre

colectivitatile locale din Europa facand referire la situatia din
Romania
Alocaţiile, a căror utilizare este decisă de către colectivităţile
locale; Alocatiile sunt o grupare a transferurilor fiscale. Un bun
sistem de transferuri financiare trebuie să îndeplinească
următoarele cerinţe:
• să se bazeze pe criterii explicite, clar definite şi obiective;
• să stimuleze autorităţile locale să-şi îmbunătăţească randamentul
propriilor surse de finanţare;
 • să descurajeze depăşirea nivelului aprobat al cheltuielilor şi
risipa în utilizarea resurselor;
• să asigure păstrarea echilibrului dintre competenţele autorităţilor
locale şi nivelul cheltuielilor acestora;
• cuantumul transferurilor financiare trebuie să fie stabil şi
previzibil pe o perioadă rezonabilă de timp;
• să respecte principiul potrivit căruia impozitele partajate trebuie
utilizate pentru acoperirea cheltuielilor efectuate pentru furnizarea
serviciilor publice delegate de către stat sau de către o altă
autoritate ierarhic superioară, iar subvenţiile şi alocaţiile trebuie să
acopere într-o foarte mare măsură cheltuielile de investiţii.

20. Explicati regimul juridic( restrictiile juridice) al imprumuturilor

contractate de catre colectivitatile locale din Europa facand
referire la situatia din Romania ( pag 176 – 177 pana la jumte, 178
un pic, 179,181,183,184

În toate statele europene, colectivităţile locale au posibilitatea ca,

prin împrumuturi, să își finanţeze o parte din cheltuielile legate de
activităţile lor. În cea mai mare parte a acestor state, aceste fon- duri
reprezintă până la 10% din totalul veniturilor bugetelor locale.
Pentru a asigura o gestiune financiară corectă, o coordonare a
politicii monetare naţionale și pentru a menţine stabilitatea preţu-
rilor interne a apărut necesitatea exercitării unui control al nivelu-
lui datoriei pe termen scurt și lung a colectivităţilor locale.
Controlul specific exercitat de către autorităţile de tutelă poate fi
mai mult sau mai puţin strict dacă principiile generale în materie
de îndatorare sunt clar definite.Modalitatea de control al legalităţii
împrumuturilor contractate de colectivităţile locale variază de la o
ţară la alta. În cea mai mare parte a cazurilor, acest control este
exercitat de către ministerul de re- sort, adesea Ministerul
Afacerilor Interne sau Ministerul de Finanţe. În respectul
principiului subsidiarităţii și în scopul evitării su- pra-îndatorării
colectivităţilor locale, care le-ar putea pune în pe- ricol autonomia
financiară și perspectiva unei dezvoltări durabile dorite, este
oportun să se precizeze un număr de reguli de natură prudenţială.
Practic, toate statele membre ale Consiliului Europei permit co-
lectivităţilor locale accesul pe pieţele de capital, dar cea mai mare
parte a lor aplică o reglementare strictă în ceea ce privește îm-
 prumuturile acordate autorităţilor locale, pentru a se putea limita
creșterea cheltuielilor publice și pentru a evita supra-îndatorarea
colectivităţilor locale.În acest scop, guvernele acestor state au la
dispoziţie diverse metode de a restrânge posibilităţile autorităţilor
locale de a con- tracta împrumuturi. Aceste limitări pot fi înscrise
în legislaţie sau se pot baza pe dispoziţii ale unor ministere
(finanţe, interne), ale unor autorităţi de control sau al unor autorităţi
bancare (banca specială a colectivităţilor locale sau banca centrală).

Astfel de reglementări speciale ce impun restricții colectivităților locale

în ceea ce privește contractarea de împrumuturi se pot referi la:
•Accesul pe piaţa de capital
Începând cu 2006, în România, accesul la împrumuturi este
condiţionat de obţinerea unei autorizări prealabile din partea unei
comisii de autorizare a împrumuturilor locale, a cărui componenţă
se stabilește prin hotărâre a Guvernului. La fel și în Letonia,
împru- muturile acordate de către alte instituții de creditare, cu
excepția Trezoreriei, necesită o autorizare prealabilă din partea
Ministerului de Finanțe.
• Suma care poate fi împrumutată, aceasta putând fi
limitată la un anumit procent maxim din veniturile sau chiar la un
procent din PIB.
• Valoarea anuităţilor datoriei (serviciului datoriei, repre-
zentând cheltuielile cu dobânzile și rambursarea capitalu-
lui), acesta fiind de obicei limitate: în România (30% din me-
dia veniturilor proprii realizate pe ultimii trei ani anteriori
anului în care se solicită autorizarea finanţării rambursabile,
care urmează să fie contractată și/sau garantată, pe fiecare an
din întreaga durată a serviciului datoriei publice locale a
finanţărilor respective).

 Plafonarea noilor împrumuturi,

 Utilizarea împrumutului, care poate fi întrebuinţat

pentru cheltuieli de funcţionare (numai în anumite
situaţii sau nu- mai pe termen scurt sau numai
atunci când fondurile din trezorerie sunt
 insuficiente
În România, destinația stabilită prin lege pentru împrumuturile
interne ori externe pe termen scurt, mediu și lung, este doar
realizarea de investiţii publice de interes local, precum şi
refinanţarea datoriei publice locale.
• Durata împrumutului, în unele state aceasta putând fi li-
mitată.
• Sursele de împrumut, putând exista restricţii în ceea ce pri-
vește contractarea unor împrumuturi din străinătate, aceste
împrumuturi fiind condiţionate, de cele mai multe ori, de
aprobarea unor organisme specifice.
În practica europeană, se pot contracta împrumuturi fie: de la orice
instituţie; de la stat; de la instituţii de credit specializate (Dexia
Credit local, Banca Europeană de Investiţii, Banca Euro- peană
pentru Reconstrucţie și Dezvoltare, Banca Internaţională pentru
Reconstrucţie și Dezvoltare, Banca Mondială sau alte bănci străine);
de la organisme de drept public; de la instituţii publice; organisme
financiare private (putând exista restricţia ca condiţiile contractuale
ale acestor împrumuturi să nu fie mai dezavantajoase decât în cazul
împrumuturilor contractate din sectorul public).
• Forma de rambursare și dobânda
În mod normal, rambursarea împrumuturilor nu trebuie inde- xată,
cu excepţia cazului particular al economiilor de tranziţie în care
nivelul inflaţiei este ridicat și evoluţia nivelului dobânzilor pe piaţa
de capital este în mare parte imprevizibilă, singura posibilita- te de a
contracta împrumuturi pe termen lung fiind introducerea unei
forme de indexare.
• Moneda de împrumut, în unele state existând o libertate
totală, în altele aceasta trebuind să fie numai moneda naţio-
nală, iar în altele existând anumite reguli care trebuie să fie
respectate în cazul împrumuturilor în devize străine.
În România, valoarea totală a datoriei contractate de autoritatea
administraţiei publice locale va fi înscrisă în registrul de evidenţă a
datoriei publice locale al acestei autorităţi și se raportează anual prin
situaţiile financiare. Registrul de evidență a datoriei publice locale va
include informaţii care să specifice suma totală a datorii- lor
autorităţilor administraţiei publice locale, precum și detalierea
datoriilor și alte informaţii stabilite prin norme metodologice emise de
Ministerul Finanţelor Publice. Reglementarea îndatorării autorităţilor
publice locale din Ro- mânia este realizată, în prezent, în principal
prin Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale și OUG nr.
64/2007 privind datoria publică. Potrivit acestora, la propunerea
ordonatorului principal de credite, consiliile locale, judeţene și
Consiliul General al Munici- piului București, după caz, pot hotărâ
contractarea sau garantarea de împrumuturi, cu votul a cel puţin
jumătate plus unu din numă- rul consilierilor în funcţie. Contractarea
sau garantarea de împru- muturi de către autorităţile administraţiei
publice locale necesită obţinerea avizului Comisiei de autorizare a
împrumuturilor locale. Recurgerea la împrumuturi de către
autoritățile locale are ca efect crearea de datorie publică locală,
definită de legea finanţelor publice locale ca „o obligaţie generală
care trebuie rambursată, con- form acordurilor încheiate, din
veniturile proprii ale unităţii admi- nistrativ-teritoriale împrumutate,
precum şi din veniturile beneficiarilor de împrumuturi garantate de
autorităţile administraţiei publice locale, după caz”. Avalizarea de
către autorităţile administraţiei pu- blice locale a biletelor la ordin
emise de operatorii economici și serviciile publice din subordinea
acestora reprezintă datorie publică locală.
În România, totalul datoriilor aferente finanţărilor rambursabile
contractate și/sau garantate, reprezentând ratele scadente, dobânzile
și comisioanele aferente acestora, inclusiv al finanţărilor rambursa-
bile pentru a căror contractare și/sau garantare se solicită autoriza-
rea, nu poate depăși 30% din media veniturilor proprii (impozite,
taxe, contribuții, alte varsăminte, alte venituri și cote defalcate din
impozitul pe venit) realizate pe ultimii trei ani anteriori anului în care
se solicită autorizarea finanţării rambursabile, care urmează să fie
contractată și/sau garantată, pe fiecare an din întreaga durată a
serviciului datoriei publice locale a finanţărilor respective.
În cazul unei rate variabile a dobânzii, pentru împrumuturile
contractate și/sau garantate o se va efectua calculul acestei limite
folosind rata dobânzii valabile la data întocmirii documentaţiei, iar în
cazul împrumuturilor acordate în valută va fi luat în calcul cur- sul
de schimb comunicat de Banca Naţională a României la data
efectuării calculului. Ratele scadente aferente împrumuturilor, do-
bânzile și comisioanele datorate de unităţile administrativ-terito-
riale se prevăd în bugetul local sau, după caz, se pot contracta noi
împrumuturi pentru achitarea ratelor scadente, în condiţiile stabi- lite
de legea nr. 273/2006.
Pentru acoperirea riscurilor financiare care decurg din garan- tarea de
către unităţile administrativ-teritoriale a împrumuturilor contractate
de operatorii economici și serviciile publice de subor- donare locală
se constituie fondul de risc în afara bugetului local. Fondul de risc se
păstrează în conturi separate, deschise la unităţi le teritoriale ale
Trezoreriei Statului, și se constituie distinct pentru garanţii locale la
împrumuturi interne și, respectiv, pentru garanţii la împrumuturi
externe.
Valoarea totală a datoriei contractate de autoritatea adminis- traţiei
publice locale va fi înscrisă în registrul de evidenţă a datoriei publice
locale al acestei autorităţi și se raportează anual prin situaţii- le
financiare. Registrul de evidenţă a datoriei publice locale include
informaţii privind suma totală a datoriilor autorităţilor administra- ţiei
publice locale, precum și detalierea acestora.Încălcarea acestei condiţii
duce automat la instituirea unui con- trol special din partea Curţii de
Conturi.
Garantarea împrumutului se poate face fie cu bunuri apar- ţinând
domeniului privat al colectivităţii (în acest sens legea 213/1998
reglementează proprietatea publică și regimul juridic al acesteia,
stabilește categoriile de bunuri care aparţin domeniului public, însă
punerea ei în aplicare a fost tergiversată mult timp, fapt ce a îngreunat
posibilitatea autorităţilor locale de a garanta împru- muturi cu bunuri
aparţinând domeniului privat al colectivităţii). A doua modalitate
de garantare a împrumutului o reprezintă garantarea cu
veniturile viitoare.

Valoarea totală a garanţiilor emise de autoritatea administra- ţiei publice

locale se înscrie în registrul de evidenţă a garanţiilor locale al acestei
autorităţi și se raportează anual prin situaţiile fi- nanciare. Registrul de
evidenţă a garanţiilor locale cuprinde infor- maţii care să specifice suma
totală a garanţiilor emise de autoritatea administraţiei publice locale,
precum și detalierea garanţiilor și alte informaţii stabilite prin norme
metodologice privind registrul de evidenţă a garanţiilor locale, emise de
Ministerul Finanţelor Publice.

În România, Legea finanţelor locale afirmă că împrumuturile se pot

garanta din veniturile proprii, care au grad mai mare de pre-
dictibilitate. Veniturile se deosebesc între ele prin gradul de pre-
dictibilitate:
• veniturile cu grad mare de predictibilitate sunt veniturile
curente, în special impozitul pe clădiri, terenuri, mijloace de
transport de la persoane fizice și juridice;
• veniturile cu grad mediu sunt cotele defalcate din impozi-
tul pe venit (legea garantează faptul că aceste cote nu se pot
modifica decât în mod excepţional și atunci doar în favoarea
colectivităţilor locale, dar în realitate acestea nu au nici o
marjă de manevră asupra acestor tipuri de venituri, ceea ne
face să nu le putem considera cu adevărat venituri proprii) și
sumele defalcate din TVA primite ca sume de echilibrare;
• veniturile cu grad mic sunt veniturile din transferuri speciale.
Din punct de vedere al creditorului, gradul de risc al împru- mutului
este invers proporţional cu gradul de predictibili- tate a veniturilor
care stau la baza acordului de garantare.
În principiu, acordul de garantare trebuie să aibă în vedere
două elemente:
• gradul de colectare a veniturilor, calculat în raport cu debi-
tele (obligaţiile de plată calculate);
• gradul de predictibilitate al veniturilor.
În cazul garantării cu venituri de natura impozitelor locale, acordul
trebuie să prevadă și nivelul minim al impozitelor care ar putea să
asigure rambursarea împrumutului pe întreaga perioadă de creditare.
21. Explicati cum se realizeaza evaluarea solvabilitatii si riscului de
creditare a colectivitatilor locale

Evaluarea performanţelor financiare ale colectivităţilor locale sub

diferite aspecte (capacitatea de a genera venituri, rigiditatea cheltuie-
lilor, capacitatea de investire și de îndatorare, calitatea managemen-
tului financiar local etc.), asigură o bază de apreciere a credibilităţii
financiare a colectivităţilor locale. În condiţiile moderne, noţiunea de
rating devine aplicabilă și colectivităţilor teritoriale, cu implicaţii
similare celor pe care le produce ratingul de ţară, de exemplu. Con-
siderat restrictiv, ca mijloc de apreciere a probabilităţii (condiţionată de
capacitatea și voinţa autorităţilor locale) ca o colectivitate locală să-și
achite obligaţiile financiare, garantate și negarantate, integral și la
timp, ratingul colectivităţilor locale nu diferă în mod esenţial de cel al
entităţilor private (firmelor). Practic, evaluarea contextului socio-
economic și prognozarea evoluţiilor sale este esenţială, întrucât de
acesta depinde formarea resurselor fiscale viitoare (care au ponderea
covârșitoare în bugetele locale), pe baza cărora are loc rambursarea
sumelor împrumutate. Această evaluare se extinde asupra contextu- lui
administrativ (legislativ), asupra situaţiei bugetului local (urmă- rind,
de exemplu, structura și stabilitatea veniturilor), asupra situa- ţiei
privind mărimea și natura împrumuturilor garantate și asupra
modalităţilor de gestionare a datoriei locale (Onofrei –coord, 2009).
Legislația referitoare la finanțele publice locale clasifică datoria
publică locală27 în mai multe categorii : datoria publică locală garanta-
tă28, datoria publică flotantă29 și datoria publică consolidată30, dar nu
se face referire la obligaţiile cu scadenţă apropiată, care ar putea pune
serioase probleme colectivităţilor locale privind asigurarea lichidităţii.

Evaluarea riscului de creditare se face pe două niveluri:

• un nivel general, care ia în considerare factorii economici,

instituţionali, performanţele financiare și bugetare și chiar factorii
politici;

• un nivel specific, care ia în considerare factorii legaţi direct de

investiţia care urmează a se finanţa prin împrumut. În legătură cu acest
nivel se va avea în vedere:

– fezabilitatea tehnică a proiectului;

– oportunitatea și eficienţa proiectului;

– capacitatea proiectului de a produce venituri după finalizare;

– modalitatea de garantare a creditului;

– capacitatea administraţiei de a finaliza la timp proiectele.

22. Explicati comparativ modelul german , belgian , spaniol , italian ,

francez , britanic , polonez si danez de administratie locala (
comparative intre doua state)

23. Explicati nevoia de reorganizare administrative teritoriala in

Romania ( care sunt factorii care o impun, care sunt optiunile
posibile si avantajele acestora)