NUTRIENTI si ROLUR LOR in ORGANISM

GLUCIDELE (ZAHARURILE)

I. Introducere
Definiţie: Glucidele sunt compuşi cu largă răspândire, atât în lumea vegetală, cât şi
în cea animală.
În organsim, glucidele îndeplinesc funcţii variate:
 Sursă de energie pentru toate celulele organismului (ex: în anaerobioză,
glucoza este sursă unică)
 Depozit de glicogen hepatic şi muscular
 Rol structural: polizaharidele intră în structura matricei osoase
 Rol în sinteze de lipide (glicerol pentru trigliceridele din tesutul adipos; riboza
pentru sinteza Acizilor Nucleici)
 Rol funcţional: pot intra în structura antigenelor de grup sanguin, a heparinei
(anticoagulant) şi rol hormonal

II. Clasificarea glucidelor

 Monozaharidele (ozele)
 Ozide
o Oligozaharide
o Polizaharide
1. homopoliglucide (homopoliglicani)
2. heteropoliglucide (heteropoliglicani)

Monozaharidele
Definiţie: Sunt glucide reducătoare (usor oxidabile) nehidrolizabile. Pot fi aldoze sau
cetoze şi pot prezenta între 3 şi 9 atomi de carbon (trioze – 3C, tetroze – 4C, pentoze – 5C,
etc.).
Proprietăţi fizice: Sunt substanţe solide, cristalizate, solubile în apă şi insolubile în
solvenţi organici (datorită numărului mare de grupări –OH) – caracter hidrofil. Dacă
acţionează asupra receptorilor linguali, monozaharidele sub formă de soluţie determină
instalarea senzaţiei de dulce, de intensitate inegală; efectul maxim îl realizează fructoza, iar
glucoza determină un efect de aproximativ 50%.
Proprietăţi chimice:
o sunt uşor oxidabile şi de aceea funcţionează ca şi reducători Monozaharidele
sunt stabile faţă de acizii minerali slabi, dar Acizii concentraţi determină
deshidratarealor si ciclizare.
o Monozaharidele principale sunt utilizate in metabolismul celulei doar sub forma
derivatilor fosfatati (glucozo-6 fosfat, fructozo 1, 6 bisfosfati)
o dau naştere la substante derivate foarte necesare celulei:
 (ex: 2-dezoxi-D-riboza – în acizii nucleici)
 Aminozaharuri în mucopolizaharide şi glicoproteine)
 Polialcooli (ex: sorbitol permite transformarea glucozei in
fructoza si reciproc);

Monozaharide cu 6 atomi de carbon de importanţă fiziologică:

1
 o glucoza – este principalul glucid utilizat în metabolism; este vehiculat în
sânge; în cazuri patologice apare în urină;
o fructoza – se găseşte în fructe, miere; se metabolizează în celula
intestinală şi hepatică;
o galactoza – se converteşte în glucoză, cu metabolizare consecutivă; intră
în constituţia glicogenului şi a mucopolizaharidelor

Oligozaharidele

Definiţie: sunt compuşi ce derivă din monozaharide, prin condensarea a 2-10

molecule monozaharidice. Cele mai importante oligozaharide naturale sunt dizaharidele.

Principalele dizaharide şi semnificaţia lor fiziologică:

o Maltoza
o Se formează prin condensarea a două molecule de -glucoză
o Este intermediar în digestia amidonului şi glicogenului; este sursă de
glucoză
o Lactoza
o Se formează prin condensarea galactozei cu glucoza
o Este un dizaharid reducător
o Este sursă de galactoză şi glucoză
o Zaharoza
o Se formează prin condensarea glucozei cu fructoza
o Este sursă de glucoză şi fructoză
o Se găseşte în zahăr

Polizaharidele (glicanii)

Definiţie: sunt produşi realizaţi prin policondensarea unui număr (mai mare sau egal
cu 10) de monozaharide tipice sau derivaţi ai acestora, etc.

1. Homopolizaharide (homopoliglicani) – sunt constituite dintr-un număr mare de unităţi

monomerice de un singur tip. Cele mai importante sunt glicogenul şi amidonul.
a.Amidonul –Reprezintă un produs de policondensare format din molecule de glucoză şi
constituie depozitul glucidic din regnul vegetal, reprezentând principala sursă de glucoză
alimentară. Se găseşte sub formă de depozite granulare în citoplasma unor celule vegetale.
Amidonul este neomogen, fiind constituite din amiloză (15-20%) şi amilopectină (80-85%).
Amiloza are o structură liniară, este o substanţă albă, şi care, în reacţie cu iodul, dă o
coloraţie albastră, caracteristică. Amilopectina are o structură ramificată. Nu se dizolvă în
apă, ci dă naştere unor geluri. În reacţie cu iodul dă o coloraţie roşie.
b.Glicogenul – este polizaharidul de depozit al ţesutului animal. Este prezent în toate
celulele, dar mai ales în celulele hepatice (1-10% din masă; şi în cele musculare (0,1 – 1%
din masă;). Structural este foarte apropiat de amilopectină, fiind format din lanţuri constituite
de glucoză legate 1-4 gliozidic , cu ramficaţii 1-6 glicozidice la 8-10 unităţi. În reacţie cu
iodul, dă o coloraţie roşie-brună.
c.Celuloza – este constituita din unităţi de β-D-glucoză. Reprezintă cel mai abundent
polizaharid din natură, intrând în constituţia plantelor. La om, nu poate fi degradată prin
digestie, deoarece enzimele digestive nu o hidrolizează şi de aceea, la nivelul tubului
digestiv are rol de masă nedigerabilă cu acţiune mecanică

2
d.Dextranul – este un polizaharid produs de bacterii din grupa Leuconostoc. Dextranul
produs de o tulpină bacteriana.se utilizează ca înlocuitor de plasmă.

2. Heteropolizaharidele (heteropoliglicanii) – conţin două sau mai multe tipuri de derivaţi

ai monozaharidelor care se repetă în mod regulat. În această clasă sunt incluse
mucopolizaharidele acide (glicozaminoglicanii) şi glicoproteinele.

a.Glicozaminoglicanii (MPZ) – sunt prezente în ţesuturile animale,si au rol structural

caracterizând diversele tipuri de ţesut conjunctiv. Ele contribuie la reţinerea apei în mediul
interstiţial, iar unele joacă rol în legarea ionilor de calciu.
 Acidul hialuronic – este prezent în cordonul ombilical, în corpul vitros, în
substanţa fundamentală a ţesutului conjunctiv lax, în lichidul sinovial.
 Condroitinsulfaţii – în ţesutul cartilaginos
 Dermatansulfatul – prezent în piele, dar şi în tendoane şi cartilaje.
Concentraţia sa creşte cu vârsta.
 Keratansulfatul –prezent în cornee şi în ţesutul cartilaginos
 Heparina – este un anticoagulant care creşte negativitatea vaselor
sanguine prevenind formarea de trombi (cheaguri)

b.Glicoproteinele – sunt compuşi protein-polizaharidici produşi în ţesuturi şi sunt prezente

în secreţiile mucoase, în cadrul unor proteine plasmatice, la suprafaţa hematiilor ca
substanţede grup sanguin, respectiv constituie structura unor hormoni. Componenta
glucidică este alcătuită din galactoza, sau derivati ca hexozamine si acid sialic (prezent şi în
structuri ca gangliozidele sistemului nervos).

Metabolismul glucozei
Glucoza este cel mai important glucid din organism, fiind metabolizată în toate
celulele. Modul în care este metabolizată depinde de tipul celulei şi de starea fiziologică a
organismului.
Principala utilizare a glucozei este cea de substrat energetic.(4 kcal/ g).Ea poate fi
utilizată direct în obţinerea de energie (GLICOLIZA AEROBA SI ANAEROBA) sau
poate fi stocată sub formă de glicogen (GLICOGENOGENEZA) sau lipide
(LIPOGENEZA) pentru ca energia să poată fi utilizată ulterior. În condiţii de satisfacere a
necesarului energetic, glucoza mai poate fi utilizată în procese de sinteză a altor compuşi.
Glucoza reprezintă sursă energetică pentru toate ţesuturile, iar pentru unele dintre
acestea ca eritrocite sau neuroni este substrat energetic exclusiv. Energia se obţine din
glucoză prin reacţii de oxidare cuplate cu reacţii de fosforilare de lanţ respirator (în
condiţii aerobe) sau de fosforilare de substrat.

Deşi oxidarea aerobă a glucozei este mecanismul major de oxidare al glucozei, în o

serie de ţesuturi oxidarea are loc în condiţii anaerobe. Cand doar o mică parte din
potenţialul energetic al glucozei este eliberat, 47 kcal/mol dintr-un total de 686 kcal/mol.
(doar două molecule de ATP rezultă) din oxidarea anaerobă a unui mol de glucoză.

Unele ţesuturi, cum ar fi creierul şi eritrocitele, utilizează numai glucoza, de exemplu

creierul consumă 120 grame glucoză/zi şi necesită pentru o funcţionare optimă un nivel al
glicemiei cuprins între 70 – 100 mg%, asigurata prin producţia de glucoză a ficatului. Acesta
va produce glucoză prin două mecanisme:
1. Hidroliza glicogenului sau GLICOGENOLIZA . (opusul ei este depozitarea glucozei
ca rezerva de glicogen, adica GLICOGENOGENEZA, in ficat si muschi)
3
 2. Sinteza de novo a glucozei care se numeşte GLUCONEOGENEZĂ şi reprezintă
singura sursă de glucoză în perioada de foame.

Glicemia şi reglarea ei
Concentraţia normală a glucozei este cuprinsă între 80-100 mg%. Concentraţia creşte după
prânz la 120-140 mg% şi scade în post 60-70 mg%.
Valori mai mici de 40 mg% instituie coma diabetică, iar mai mari de 120 mg % sunt
caracteristice diabetului. Menţinerea constantă a glicemiei se numeşte homeostazie
glucidică.

Principala boala legată de modificări patologice ale metabolismului glucidic este

diabetul zaharat. Boala afectează peste 10% din populaţie, incidenţa bolii crescând de la
an la an. Se deosebesc două tipuri majore în patologia diabetică:
- diabetul de tip I, insulino dependent Acesta apare în copilărie şi se tratează prin
administrare de insulină. Reprezintă aproximativ 5%.
- diabetul de tip II, insulino independent sau de maturitate,
- În ambele cazuri apar stări hiperglicemice ce evolueză generând glicozurie,
cetonurie, acidoză. Aceste fenomene produc complicaţii ce implică în primul rând
sistemul cardiovascular–ateroscleroză, hipertensiune etc.

***********************************

LIPIDELE (GRASIMILE)

A. Definiţie: lipidele sunt substanţe organice naturale, neuniforme ca structură şi

propietrăţi fizico – chimice, cu răspândire universală în toate organismele vii şi cu o
mare însemnătate biologică. Diferă de glucide şi proteine prin solubilitatea în
solvenţi organici (eter, cloroform) şi insolubilitatea în apă şi soluţii de săruri
minerale.
În organism, lipidele îndeplinesc funcţii variate:
 Pot fi utilizate ca sursă imediată de energie în aerobioză (9 kcal / g)
 Constituie forme de realizare a depozitelor de energie (ţesut adipos – TG)
 Reprezintă componente ale membranelor celulare
 Contribuie la vehicularea anumitor substanţe cu caracter hidrofob (vitamine,
hormoni)
 Unele au propietăţi tensioactive (menţinerea integrităţii alveolelor pulmonare)
-surfactant
 Sunt componente protective ale peretelui celular pentru anumite celule
 Unele lipide îndeplinesc rol funcţional (vitamine, hormoni)

B. Clasificarea lipidelor – d.p.d.v. chimic, lipidele sunt în majoritate esteri(din reactii

intre alcooli si acizi)
 Lipide simple: gliceride, ceride (după natura alcoolului) – C, H, O
 Lipide complexe: glicerofosfolipide, sfingolipide – N, P, S
 Lipide derivate: alcooli graşi, , compuşi steranici, carotenoizi, vitamine
liposolubile
 Din punct de vedere al clasificării lipidelor din organism se mai pot împărţi în:
o Lipide de rezervă
4
 o Lipide de constituţie
C. Constituentii moleculelor lipidice: sunt acizi graşi şi alcooli

1.Acizii graşi – compuşi de bază ai lipidelor; există peste 70 de AG (majoritatea cu număr

par de atomi de carbon, cu catenă liniară
Clasificarea AG:saturaţi, nesaturaţi, ciclici etc

- Acizi graşi saturaţi cu continut maxim de hydrogen) acidul palmitic (16C),

- Acizi graşi nesaturaţi:(cu o singură dublă legătură) exemplu: acidul oleic sau
polinesaturaţi (cu multe duble legături, exemplu: acidul linoleic; acidul linolenic;
acidul arahidonic
o nu pot fi sintetizaţi în organismul uman şi deci aportul lor este
indispensabil
o lipsa lor duce la întârzieri în dezvoltare, căderea părului, tulburări de
reproducere. Se mai numesc ACIZI GRAŞI ESENŢIALI
o Sunt componente de bază ale membranelor celulare şi mitocondriilor
 Acizi graşi ciclici: sau prostaglandinele, Rol: reglarea unor funcţii legate de tonusul
musculaturii netede sau sunt hormoni, mai ales cu acţiune locală.

2. Alcooli din constituţia lipidelor

a.Glicerolul sau glicerina (propantriolul) – cel mai răspândit, vâscos, gust dulceag,
uşor solubil în apă,
 Prin încălzire energică trece în acroleină (aldehidă acrilică) !! reacţie de recunoaştere
 În organism nu apare liber

b.Un alt alcool este colina si derivatul lui, acetilcolina, foarte important pentru că
acţionează ca mediator chimic (sinapse, placă musculară)
c. Alcoolii policiclici se numesc steroli (vezi compuşi steroidici)

D. Principalele categorii de lipide

D.1. Lipide simple

1. TRIGLICERIDELE, grăsimi neutre, au rol de
o rezerve de energie
o izolatori mecanici şi termici cu rol de protecţie
o combinaţi cu proteinele = formă de transport (LP)
2. CERURILE au fost identificate în regnul vegetal şi membranele hematiilor

D.2.Lipide complexe
 Glicerofosfolipide – toate conţin fosfor, intră în constituţia membranelor
celulare şi intracelulare. Asigura permeabilitate selectivă, sunt agenţi de
emulsionare, solubilizare + transport de lipide în mediu apos.
 Lecitine –în gălbenuşul de ou, ţesut cerebral, măduva osoasă,
ficat; scindate de fosfolipaze.
 Cefaline – predomină în creier
 Sfingolipide – predomină în ţesutul nervos, mai ales cele cu fosfor

D.3.Compuşi steroidici sunt steroli, acizi biliari, hormoni sexuali, hormoni

corticosuprarenalieni, provitaminele D.
Structura lor provine de la un nucleu special, steran (C17H28)
(perhidrociclopentanofenantren)
5
Colesteroul:
 Prezent abundent în ţesutul nervos, bilă (6 g / l), gălbenuş de ou
 Caracteristic: 27 atomi de C,
 În sânge are o concentraţie de 150-250 mg / 100 ml
o Participă la formarea membranelor, lipoproteinelor plasmatice
o Precusor al acizilor biliari, hormonilor steranici
o Precursor al vitaminei D3
o Participă la emulsionarea lipidelor la nivelul intestinului

Derivaţi biologici ai sterolilor

 Vitaminele D (calciferoli) –.
 Hormonii steroizi: cortizolul,
 Acizii biliari
o Nu sunt lipide propriu-zise
o Sub formă de săruri alcaline, prin intermediul bilei ajung în intestin
unde intervin în digestia şi absorbţia lipidelor
o Acizii biliari sunt prezenţi în urină în condiţii patologice – în
ictere

Metabolizarea lipidelor cuprinde in principal:

1.CATABOLISMUL SI SINTEZA ACIZILOR GRAŞI.

Prin catabolizarea acizilor graşi rezultă o mare cantitate de energie. Procesul este localizat
în ficat. plămân, rinichi, ţesutul adipos, iar în condiţii de aerobioză sunt capabile de
catabolism şi muşchiul striat scheletic şi miocardul. Procesul de catabolism se
desfăşoară în trei etape:
– β-oxidarea acidului gras duce la desprinderea unui fragment de atomi de C
sub formă de acetil-CoA
– Ciclul acizilor tricarboxilici (ciclul Krebs)  restul de acetil-CoA este
degradat, atomii de C sunt eliminaţi ca dioxid de carbon, iar atomii de hidrogen
sunt fixaţi pe coenzime
– Lanţul respirator  are loc oxidarea hidrogenului fixat pe coenzime cu
producere de apa
Sinteza lipidelor cuprinde ca proces esenţial sinteza de acizi graşi (rol în stocarea
rezervelor energetice ale organismului) şi, în special de acid palmitic (majoritar la
mamifere). Precursorul acestei sinteze este acetil-CoA (de origine glucidică), procesul fiind
dependent de existenţa unui exces de glucoză.

2.METABOLISMUL COLESTEROLULUI: Toate ţesuturile animale sunt capabile de sinteza

de colesterol într-o măsură mai mare sau mai mică. Capacitatea maximă de sinteză o
prezintă ficatul, pielea, intestinul, si glandele sexuale.
• Nucleul steranic nu poate fi degradat până la dioxid de carbon şi apă  se elimină
sub forme inactive.
• Prin materiile fecale  sub formă de steroli neutri (colestanol şi coprostanol)
rezultaţi în urma acţiunii florei microbiene intestinale
• Colesterolul excretat în bilă  este reabsorbit în circulaţia portală şi readus la
ficat, urmând ciclul enterohepatic. UNEORI, in bila, in mod patologic se formează
calculii colesterolici
• Pe Calea cutanată (glande sebacee)

6
3.CETOGENEZA consta in sinteza corpilor cetonici, ACETONA , acidul acetoacetic
sau acidul beta hidroxibutiric. Ea are loc in ficat, dar utilizarea acestora se face DOAR
extrahepatic. (creier, muschi scheletic, miocard)., Acetona (caracteristică cetogenezei
patologice) este o substanţă volatilă şi se elimină prin plămâni, motiv pentru bolnavii
diabetici care prezintă comă cetoacidozică prezintă o respiraţie cu miros de acetonă –
halenă acetonică.

*********************

PROTEINELE – STRUCTURĂ, PROPRIETĂŢI, FUNCŢII

I. Aminoacizii (AA)

Definiţie: substanţe care conţin în structura lor o grupare amino şi una carboxil şi
care au formula generală: R – CH(NH2) – COOH
Există 300 de aminoacizi naturali, dintre care 20 intră în constituţia proteinelor.
(sunt proteinogeni)
 sunt Substanţe solide
 Sunt solubili în apă
 AA sunt electroliţi amfoteri : La pH-ul plasmei (7,4 - neutru) sau al spaţiului
intracelular (pH = 7,1), gruparea carboxil există sub forma ionului carboxilat (- COO -),
iar gruparea aminică există sub formă protonată (NH 3+).
Deci, în sânge şi în majoritatea ţesuturilor; AA se găsesc sub formă ionizată.

II. Peptidele

Reprezintă combinaţiile rezultate în urma reacţiei intermoleculare, dintre mai multi

aminoacizi. Intre care se formeaza o legatura speciala, LEGATURA PEPTIDICA.

 Glutationul
o Este o tripeptidă care Participă la procese de oxido-reducere în
majoritatea ţesuturilor, mai ales în hematii
 Peptide cu rol hormonal
o Hormonii hipofizari posteriori, ocitocina şi vasopresina Insulina,
parathormonul,
 Endorfinele şi encefalinele
o Efect analgezic puternic
III. Proteinele

Definiţie: Sunt substanţe macromoleculare organice azotate, de natură polipeptidică, cu

mare varietate structurală
Funcţii:
 Rol structural – intră în constituţia oaselor, tendoanelor, pielii, unghiilor, părului,
membranelor celulare, organitelor celulare
 Rol funcţional
o Miozina şi actina realizează contracţia musculară
o Enzimele reprezintă catalizatori (pepsina, amilaza)
7
 o Imunoglobulinele au rol în apărare
o Proteine transportor
o Unii hormoni (insulina)
o Factori dedepozitare a caracterelor genetice
 Rol energetic (datorită aminoacizilor din constituţie)

Clasificare (după criteriul compoziţiei chimice)

 Proteine simple (holoproteine) – constituite doar din aminoacizi
 Proteine complexe (heteroproteine) – sunt constituite dintr-o componentă
proteică simplă şi o componentă neproteică (grup prostetic) – metalo-, fosfo-,
glico-, lipo-, cromo- şi nucleoproteine
Concentraţia proteinelor în plasmă este de 6-8 g / 100 ml.

Structura proteinelor este cea care asigură rolul lor biologic. Structura proteinelor este
stabilizată in principal de de
 Legătura peptidică
 Puntea de sulf
.Alte tipuri de legături: punţi de H, , legături ionice, esterice, etc.
Organizarea structurală a proteinelor este rezultatul a 4 nivele structurale (I – IV).
A. Structura primară a proteinelor
 Este dată de felul, numărul şi secvenţa AA
 Secvenţialitatea (ordinea)AA = structură controlată genetic
B. Structura secundară
 Este conformaţia locală a catenei polipeptidice, dată de dispunerea spaţială a
resturilor de AA si are mai multe modele, cum sunt:
1. Modelul α-helix–keratina.

2. Structura în foaie pliată (β).. Exemplu: proteina din păr – β-keratina.

3. Model superhelix sau COLAGENIC reprezintă o grupare de 3 lanţuri polipeptidice

spiralate (cu răsucire spre stânga) înfăşurate în jurul unui ax comun, formând un
triplu helix. Modelul prezintă o rigiditate foarte mare.

C. Structura terţiară
Constă în aranjamentul tridimensional al tuturor atomilor din moleculă
 Este foarte instabila, poate fi denaturata(albumina din ou la fierbere)
 În funcţie de structura terţiară, proteinele au fost împărţite în
o Fibrilare → în care structura secundară este identică pe distanţe mari,
iar lanţurile alăturate conferă forma alungită a proteinelor structurale
o Globulare → unde conformaţiile α şi/sau β alternează cu regiuni în
buclă sau coturi β, rezultând un aspect elipsoid
D. Structura cuaternară
 Reprezintă nivelul cel mai înalt de organizare structurală şi apare la proteinele
alcătuite din două sau mai multe lanţuri polipeptidice (HEMOGLOBINA DIN
SANGE e formata din 4 lanturi globinice, contine fier si transporta
oxygen si dioxid de carbon)
 Acest tip de structură poate fi uşor dezorganizată,

Clasificarea proteinelor
 După forma lor:

8
 o Globulare, cu formă sferică sau elipsoidală
o Fibrilare, cu molecule mult alungite
 După compoziţia chimică:
o Proteine simple (holoproteine) – conduc prin hidroliză doar la aminocizi
o Proteine conjugate (heteroproteine) – conduc prin hidroliză la
aminoacizi şi la substanţe de altă natură, substanţe numite „grup
prostetic”
 Metaloproteine
 Fosfoproteine
 Glicoproteine
 Lipoproteine
 Cromoproteine
 Nucleoproteine

A. Holoproteine de importanţă pentru biochimia omului

A1. Holoproteinele vegetale, glutelinele au caracter acid, iar împreună cu gliadina

formează glutenul;
A2. Holoproteinele animale se împart în două categorii:
-proteine solubile (globulare) şi proteine insolubile (fibrilare) –
 Albuminele – sunt solubile în apă; cea mai importantă este serumalbumina (55-60%
din totalul proteinelor serice)
 Globulinele – de mare importanţă sunt globulinele serice (1,5-3,5 g / 100 ml ser); pot
fi separate prin ELFO; ex: α1, α2, β, γ, Ig A, Ig M, Ig G, Ig D.
-Proteinele fibrilare – scleroproteinele exercită în organismul animal un rol de susţinere, de
protecţie şi de rezistenţă mecanică şi intră în constituţia ţesuturilor conjunctive de susţinere
şi epiteliale. Reprezentanţi:
 Colagenele
 Elastinele –din artere şi tendoane, manifestând proprietăţi elastice şi
termoelastice.
 Keratinele – conţinute în epidermă, păr, unghii.

B. Heteroproteine de importanţă pentru biochimia omului

B1. Metaloproteine –cu fier, cupru, zinc: transferina, feritina

B2. Fosfoproteine – au drept componentă prostetică acidul fosforic. Ca

reprezentanţi: caseina – principalul component proteic al laptelui; vitelina – apare în
gălbenuşul de ou.

B3. Glicoproteinele – proteine care prezintă lanţuri oligozaharidice ataşate covalent

de lanţul proteic. Se mai numesc proteoglicani.

B4. Lipoproteine – au componenta prostetică de natură lipidică: FL, triaciliglicerol,

colesterol liber sau esterificat. Se găsesc în mitocondrii, membranele celulare, plasmă.

B5. Cromoproteinele – sunt constituite dintr-o grupare prostetică colorată şi o

componentă proteică. După natura chimică a grupului prostetic deosebim cromoproteine
porfirinice şi neporfirinice.

B6. Hemoproteinele – grupul prostetic ciclic se numeşte hem asociat cu Fe – situat

în centrul ciclului)
9
 Hemoglobina are o structură caracteristică: este constituită din patru subunităţi,
două câte două identice, fiecare subunitate fiind constituită din câte o componentă
proteică numită globină (α1 şi 2 şi β1 şi 2) şi câte un grup prostetic hem.
Hemoglobina este : transportor al oxigenului, în care oxigenul este legat de fier în mod
reversibil.la plamani, putand fi cedat tesuturilor care altfel nu ar supravietui. Forma oxidata
se numeste oxihemoglobina.
Ea transporta si dioxid de carbon, sub forma de CARBAMINOHEMOGLOBINA si are
afinitate mare si pentru CO,(de care se vleaga, formand CARBOXIHEMOGLOBINA)
monoxidul de carbon rezultat in organism si care, daca s ar acumula , ar putea conduce
chiar la deces .

10