George Bacovia- Plumb

Tema și viziunea despre lume

Introducere:

Cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea este marcată, în plan european, de o serie de
metamorfoze sociale, politice, economice, schimbări ce au ca efect un nou mod de raportare a ființei umane
la sine și la lumea în care trăiește. Modelul antropocentric al Renașterii intră în criză, astfel că omul modern
traversează o criză manifestată pe trei paliere: o criză a sinelui, a comunicării cu ceilalți, o criză în raport cu
transcendența. În acest sens, literatura, de la simbolism până la expresionism sau avangardism, va reflecta
această criză pe care o traversează omul modern. Considerat o primă formă de manifestare a modernității în
artă, simbolismul se cristalizează în Franța sfârșitului de secol al XIX-lea, originile curentului fiind strâns
legate de manifestările, în pictură, ale impresionismului. În plan autohton, curentul simbolist marchează
prima formă de sincronizare a literaturii române cu cea europeană, grație activității desfășurate de Alexandru
Macedonski la revista Literatorul. Alături de Dimitrie Anghel, Ștefan Petică sau Ion Minulescu, George
Bacovia se revendică, prin întreaga sa creație, de la principiile estetice ale simbolismului.

Evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului poetic studiat
într-un curent cultural/ literar, într-o perioadă sau într-o orientare tematică

Reprezentativă pentru viziunea despre lume a poetului este opera literară Plumb, o poezie ce
deschide volumul cu titlu omonim, din 1916.

În primul rând, la fel ca Charles Baudelaire, George Bacovia surprinde, în discursul liric,
corespondențele dintre elementele ce compun universul:"parfum, muzică, culoare-toate se îngână și-și
răspund". Astfel, dacă primul catren se centrează pe imaginea unei naturi reificate sub puterea plumbului
(sicriele sunt "de plumb", florile sunt "de plumb", natura întreagă poartă "funerar vestmânt"), în cea de-a
doua strofă este dezvăluită realitatea interioară a ființei, sentimentele eului fiind mortificate sub puterea
metalului thanatic (" Dormea întors amorul meu de plumb").

În al doilea rând, poeții simboliști caută să îndepărteze poezia de pictură și să o apropie de muzică,
întrucât, așa cum afirma Paul Verlaine, "Muzica înainte de toate!". George Bacovia aderă la acest principiu
estetic de creație, astfel încât, în poezia Plumb, repetiția simbolului central, plumb, și a conjuncției
coordonatoare și îi conferă discursului o muzicalitate tristă, apăsătoare și monotonă, asemeni unui marș
funebru.

Prezentarea a două secvențe/idei poetice relevante pentru tema și viziunea despre

În aceeași ordine de idei, poezia Plumb fructifică o tematică în conformitate cu imaginarul simbolist,
în varianta sa decadentă: moartea, iubirea și condiția artistului. Tema morții este surprinsă încă din incipitul
discursului poetic, unde verbul la imperfect "dormeau", alături de epitetul "adânc" sugerează ideea unui
somn continuu, echivalent, în cazul lui Bacovia, cu moartea. În viziunea eului decadent, moartea nu mai este
percepută, la fel ca la romantici, un univers compensatoriu, o formă de salvare a ființei. Bacovia anunță
"ruptura de utopia romantică", în sensul în care, pentru el, viața și moartea devin sinonime. Eul se simte
abandonat în acest univers, în care singura realitate perceptibilă este cea a plumbului. În această lume
dominată de obiecte, subiectul liric se vizualizează pe sine mortificat sub puterea metalului thanatic: "Stam
singur lângă mort ... și era frig...". Nici iubirea nu mai este percepută, ca în cazul romanticilor, drept un
sentiment înălțător al ființei. Eul își resimte realitatea interioară reificată de plumb: "Dormea întors amorul
meu de plumb". Încercarea de comunicare, de împlinire prin celălalt devine imposibilă pentru eul bacovian,
singura formă de comunicare ce îi este permisă fiind strigătul de disperare:"și-am început să-l strig."
Deoarece deschide volumul de debut al autorului și întrucât conține sugestii referitoare la condiția
artistului, opera literară Plumb poate fi interpretată și ca o artă poetică implicită. Textul surprinde ipostaza
artistului care traversează tripla criză, specifică omului modern. Mai întâi, este observabilă o criză a sinelui,
ipostaza unei ființe care își resimte realitatea interioară "de plumb". Mai apoi, apare ipostaza artistului
damnat la o existență solitară, societatea însăși fiind imaginată ca un cavou. În această lume superficială,
artistului nu i se aduce nicio formă de omagiu, coroanele fiind "de plumb". Finalul discursului conține, prin
metafora" aripilede plumb", sugestia crizei comunicării ființei cu transcendența. Divinitatea nu mai este
percepută de către eul decadent ca o forță salvatoare, ci ca un Dumnezeu în sens negativ, care abandonează
ființa într-un univers supus puterii distrugătoare a plumbului. În plus, această metaforă a " aripilor de plumb"
amintește de albatrosul lui Baudelaire, pasăre prin care poetul francez ipostaziază artistul care, pe tot
parcursul existenței sale, a zburat deasupra vaporului. Dacă, în viziunea lui Mihai Eminescu de exemplu,
artistul putea dobândi eternizarea prin propria creație, în ceea ce-l privește pe eul decadent, sfârșitul îl va
egaliza pe artist cu ceilalți oameni, asemeni albatrosului care a murit cu aripile frânte pe puntea murdară a
vasului.

Ilustrarea a două elemente de structură, de compoziție și de limbaj ale textului

Nu în ultimul rând, viziunea despre lume a autorului se remarcă și la nivelul elementelor de structură,
de compoziție și de limbaj ale textului poetic. Adevărat element paratextual, titlul anticipeză ideea
discursului, fiind în strânsă corelație cu mesajul transmis de text. Din punct de vedere fonetic, cuvântul-titlu
este format din patru consoane care închid vocala "u". Este sugerată, astfel, ideea de univers închis, în care
ființa se simte captivă, damnată definitiv la o existență solitară. Din punct de vedere morfologic, cuvântul-
titlu este alcătuit dintr-un substantiv comun, nearticulat. În acest fel, cititorul este avertizat asupra faptului
că universul imaginat de Bacovia este unul al obiectelor, în care orice formă de viață este anulată.
Simbolul central al textului este plumbul, care, prin repetiție, își relevă caracterul de laitmotiv.
Poetul recurge la acest simbol implicit pentru a sugera anumite stări. Plumbul este un metal, sugestie a
anorganicului, a lipsei de viață, care induce, prin toxicitatea sa, ideea morții. Greutatea metalului sugerează
apăsarea sufletească, în vreme ce cromatica gri induce spleenul ontologic.
Mesajul poeziei este transmis și la nivelul elementelor de prozodie. Versurile sunt dispuse pe baza
unei rime îmbrățișate, ceea ce sugerează ideea claustrării. Metrica identică, de zece silabe pe vers,
accentuează monotonia, ca stare ce caracterizează imaginarul poetic bacovian, în vreme ce muzicalitatea
sumbră, funebră este susținută de ritmul iambic.

În concluzie, poezia Plumb de George Bacovia rămâne o creație reprezentativă pentru viziunea
despre lume a unui autor puternic influențat de imaginarul specific decadentismului francez, promovat de
Charles Baudelaire, Paul Verlaine sau Arthur Rimbaud.